Mana Zilnica

Mana Zilnica

22 Ianuarie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Și cât de scumpe îmi sunt gândurile Tale, Dumnezeule, cât de mare este numărul lor! Dacă aș vrea să le număr, sunt mai numeroase decât nisipul.

Psalmul 139.17,18


Vedem unul dintre gândurile scumpe ale lui Dumnezeu în Ioan 3.16: „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă”. Aceasta este ceea ce a fost numit de cineva ca fiind «un ocean de gânduri într-o picătură de limbaj». Cine poate pătrunde adâncimile acestui gând al lui Dumnezeu? El va constitui tema și misterul întregii veșnicii; va fi centrul în jurul căruia totul va gravita.

 

Această dragoste nu poate fi măsurată; ea sfidează orice etalon de măsură omenesc. Scriptura deci nu încearcă să o definească, ci spune doar: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu”. Adunarea Sa răscumpărată va contempla pentru totdeauna în cer profunzimea acestei iubiri și va exclama: „Gândurile Tale sunt foarte adânci!” (Psalmul 92.5).

 

Să ne gândim la acea iubire care a culminat în biruință la cruce, când „gândurile scumpe” ale lui Dumnezeu și-au avut exponentul și interpretarea în sângele scump al lui Hristos. Să ne gândim la acel moment când Dumnezeu L-a așezat pe Isaac al Său, pe care Îl iubea infinit de mult, pe acel altar și L-a jertfit pentru Sine! Și să ne gândim că acest lucru a fost un act al dragostei pentru niște păcătoși răzvrătiți: „Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, fiind noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5.8).

 

Crucea a fost modul în care Dumnezeu Și-a revelat inima. Dacă n-ar fi fost crucea, oceanul infinit al dragostei ar fi rămas pentru totdeauna închis și ascuns în inima lui Dumnezeu. Acum însă el și-a găsit un canal pentru a se revărsa. Dumnezeu Și-a arătat dragostea prin faptul că L-a trimis pe singurul Său Fiu în lume, ca noi să trăim prin El, fiindcă Dumnezeu este dragoste.

J. R. MacDuff


 

SĂMÂNȚA BUNĂ

La asfințitul soarelui, toți cei care aveau bolnavi cu felurite boli îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei și-i vindeca.

Luca 4.40


Mântuitorul – odinioară și astăzi

 

Când a trăit în Israel, Isus Hristos îi ajuta pe toți cei care veneau la El cu problemele lor, îi vindeca pe bolnavi, îi elibera pe cei împovărați și le dădea de mâncare flămânzilor. – Și astăzi, chiar dacă nu mai trăiește pe pământ, ci în cer, El este gata să ajute pe orice om. Chemarea Lui este aceeași ca odinioară: „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). A veni la El înseamnă a crede în El și a lua contact cu El prin rugăciune.

 

Mântuitorul a însănătoșit odinioară mulți bolnavi, acesta fiind unul dintre motivele venirii Sale: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. N-am venit să-i chem pe cei drepți, ci pe cei păcătoși la pocăință” (Luca 5.31,32). – Și astăzi, Fiul lui Dumnezeu este interesat de mântuirea veșnică a oamenilor pierduți. El îi cheamă să se întoarcă de pe calea vieții lor păcătoase și să creadă în El. Toți cei păcătoși pot veni cu povara păcatelor la El și să le mărturisească. Astfel, conștiința lor primește odihna. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate” (1 Ioan 1.9).

 

Prin moartea Sa, Isus Hristos a realizat premisa pentru această mântuire. El Și-a dat viața la cruce pentru a șterge dinaintea lui Dumnezeu vina tuturor acelora care vor crede cândva în El. – Cât de fericiți sunt toți aceia care pot spune astăzi: „Pedeapsa care ne dă pacea era peste El” (Isaia 53.5)!

Citirea Bibliei: Exod 12.43-13.10 · Luca 6.1-11

 


    

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RESPONSABILITATEA UNUI SLUJITOR (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu, care ne-a şi făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou… al Duhului…” (2 Corinteni 3:5-6).


David era „pe val” – câștiga luptă după luptă. El părea să aibă capacitatea lui Midas (rege din mitologia greacă, cunoscut pentru abilitatea sa de a transforma în aur orice atingea). Dar succesul ți se poate urca la cap… și David nu a făcut excepție. El a început să se întrebe: „Cam cât de puternici suntem?” În acel moment a cerut insistent un recensământ, și a descoperit că are un milion „şi o sută de mii de bărbaţi în stare să scoată sabia” în Israel, iar în Iuda „patru sute șaptezeci de mii de bărbați.” (1 Cronici 21:5). Cifrele acestea ne-ar fi putut tenta pe fiecare dintre noi să ne gândim: „cu o armată așa de mare și de puternică și ținând cont de istoricul succesului nostru, cine mai are nevoie de rugăciuni pentru ajutorul lui Dumnezeu sau de un plan de la El?” Acesta a fost momentul în care Dumnezeu a intervenit, a „lovit pe Israel” și au murit șaptezeci de mii de oameni în mod inutil (vezi 1 Cronici 21:14). Așadar, există încă o responsabilitate de care trebuie să fii conștient în calitate de slujitor al lui Dumnezeu: greșelile tale au potențialul de a le face rău celorlalți. Tu nu ești răspunzător de cei ce se află deasupra ta; ești responsabil pentru cei pe care îi slujești. La urma urmelor, dacă deciziile tale bune au abilitatea de a-i binecuvânta și de a-i călăuzi pe oameni, deciziile tale greșite au potențialul de a le face rău. Cum și-a îndreptat David greșeala?

„David a zis lui Dumnezeu: „Oare n-am poruncit eu numărătoarea poporului? Eu am păcătuit şi am făcut răul acesta; dar oile acestea, ce au făcut oare? Doamne, Dumnezeul meu, mâna Ta să fie, dar, peste mine şi peste casa tatălui meu şi să nu piardă pe poporul Tău!” (1 Cronici 21:17). Dumnezeul harului a răspuns la rugăciunea lui David și judecata a fost ridicată de peste popor. Așadar, ai nevoie de călăuzirea lui Dumnezeu pentru binele tău propriu, pentru binele celor de lângă tine și pentru a primi harul de a-ți asuma responsabilitatea atunci când greșești. Nu încerca să-ți ascunzi eșecurile, să dai vina pe alții sau să fugi de Dumnezeu. Recunoaște-le, maturizează-te și continuă să devii mai înțelept.


 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 109:1-20


Acest psalm zdrobitor se deschide invocându-L pe „Dumnezeul laudei Mele” (v. 1).

Nicio ameninţare, niciun subiect copleşitor nu-L împiedicau pe Isus să-Şi ridice ochii spre Tatăl şi să-L laude. Dimpotrivă, acestea erau pentru El tot atâtea motive pentru a o face. Cum Se apăra El când era „înconjurat cu cuvinte de ură” (v. 3)?

„Dar Eu” spune El „Mă rog” (v. 4). Creştini, aceasta ar trebui să fie singura noastră „replică” atunci când vine să ne întâmpine o ostilitate nedreaptă. Dacă noi tăcem sau mai degrabă dacă vorbim numai cu Dumnezeu nu va tăcea El şi Îşi va lua rolul să răspundă în locul nostru (v. 1; Romani 12.19). Cu toate acestea, Hristos a fost singur să îndure „aşa mare împotrivire” (Evrei 12.3).

Adversarii Săi (care, în originalul ebraic, poartă acelaşi nume cu stăpânul lor, Satan) nu numai că Îi fac război „fără temei”, dar strigă Isus „Îmi întorc rău pentru bine şi ură pentru dragostea Mea” (v. 5). De partea lor trecuse Iuda, vinovat de o nerecunoştinţă cu atât mai oribilă cu cât fusese obiectul unei afecţiuni mai intime; versetul 8 i se aplică lui în Fapte 1.20 (iar pentru viitor, acest pasaj se raportează la Antihrist). Iată de ce era zdrobită inima Mântuitorului (v. 16)!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: