25 Noiembrie 2021
În lucrul acesta să ierte Domnul pe robul tău: când stăpânul meu intră în casa lui Rimon, ca să se închine acolo, și se sprijină de mâna mea, mă închin și eu în casa lui Rimon: Domnul să ierte pe robul tău, te rog, în lucrul acesta, când mă închin eu însumi în casa lui Rimon.
2 Împărați 5.18
Naaman (2)
Creșterea spirituală a lui Naaman este impresionantă. Foarte curând el a înțeles că lucrarea lui Dumnezeu de a-l vindeca de lepră îl separase de toată idolatria siriană. În același timp, el a recunoscut că avea obligații certe față de stăpânul său, împăratul Siriei. Trebuia să-l onoreze în continuare pe împărat, așa cum știm că ne cere Cuvântul lui Dumnezeu (1 Petru 2.17). Ce provocare și ce mustrare totodată este această cunoștință a lui pentru mulți care, astăzi, folosesc creștinismul pentru a refuza să dea cezarului ce este al cezarului (Matei 22.21)!
Prin intermediul vindecării, Naaman obținuse pacea cu Dumnezeu prin ascultarea credinței. Acum avea nevoie de pacea lui Dumnezeu, care să-i păzească inima și gândurile, în timp ce își împlinea datoria de a-l onora pe împărat. Prin urmare, Naaman a prezentat situația sa înaintea profetului, căutând iertare de la Domnul pentru acele lucruri în care obligațiile sale aveau să-l conducă (2 Împărați 5.18). Cuvintele pe care profetul i le-a adresat, „mergi în pace” (versetul 19), au fost de ajuns pentru a-i păzi inima și gândurile (Filipeni 4.7).
Și nouă ne sunt oferite aceste lucruri. Cuvântul lui Dumnezeu ne spune: „Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice, faceți cunoscut lui Dumnezeu cererile voastre, prin rugăciune și prin cerere cu mulțumiri; și pacea lui Dumnezeu, care întrece orice înțelegere, va păzi inimile voastre și gândurile voastre în Hristos Isus” (Filipeni 4.6,7). Minunată resursă! Noi, care avem Duhul Sfânt locuind în noi, suntem beneficiari ai unor binecuvântări mult mai mari și mai înalte decât ale lui Naaman. Facă Dumnezeu să ne bucurăm de pacea Lui în viața de zi cu zi!
H. Hall
Fărădelegile noastre s-au înmulțit deasupra capetelor noastre și greșelile noastre au crescut până la ceruri.
Ezra 9.6
Păcatul nu poate fi minimalizat
Cel mai mic om de zăpadă din lume nu a putut fi observat cu ochiul liber, pentru că măsura doar 0,03 milimetri. Această miniatură a fost creată cu ajutorul nanotehnologiei în anul 2016, într-un institut canadian.
Omul încearcă să minimalizeze totul. Dar chiar dacă în tehnică acest lucru funcționează, degeaba caută să-l aplice și la păcat și la vină. El încearcă să-și estompeze greșelile și să le considere ca fiind doar banale, iar dacă nu reușește, atunci caută scuze și explicații. El nu vorbește despre păcat, ci numai despre o amendă, despre o evaziune fiscală, despre o aventură extraconjugală. Omul consideră că toate acestea sunt mult prea mărunte pentru a-și face reproșuri.
Dar păcatul nu poate fi miniaturizat! Nu-l putem minimaliza! Păcatul ne desparte de Dumnezeu. Păcatul distruge și rănește. Când suntem singuri, despărțiți de tot și de toate, simțim că păcatul este mare, „până la ceruri”.
Biblia ne arată o cale de ieșire: „Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” (Romani 5.20). De aceea există speranță pentru acela care își recunoaște vina. Dumnezeu Și-a arătat dragostea trimițându-L pe Fiul Său Isus Hristos în această lume, pentru ca „oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Să nu minimalizăm păcatul, ci să luăm poziție față de el! Păcatul trebuie exterminat! Isus Hristos a murit la cruce pentru a îndepărta păcatul. Doar cine dorește, poate primi din belșug iertarea.
Citirea Bibliei: Ezechiel 18.1-18 · Psalmul 119.145-160
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BIBLIA ȘI SĂNĂTATEA (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui…” (Psalmul 105:37)
Vă invit să ne amintim astăzi de acel privilegiu de care s-a bucurat poporul Israel în pustie, și anume: sănătatea divină. Gândește-te la problemele de sănătate la care te-ai aștepta atunci când două milioane de oameni umblă printr-un deșert nesfârșit, fără doctor sau fără vreun spital prin apropiere. Cu toate acestea, El „a scos pe poporul Său cu argint şi aur şi niciunul n-a şovăit dintre seminţiile Lui”, de la cel mai tânăr până la cel mai bătrân. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru că au trăit după o dietă stabilită de Dumnezeu Însuși. Necazurile lor au venit când au început să cârtească și când au dorit să se întoarcă la hrana pe care o mâncau ca robi în Egipt. Există o lecție importantă aici, mai ales pentru cei care trăiesc cu mâncare nesănătoasă, genul de hrană care dă boli precum cele cardiace, cancerul și diabetul. Imaginează-ți că torni cinci kilograme de zahăr în rezervorul mașinii tale și apoi începi să te plângi că mașina nu merge bine. Acum, când problemele de sănătate se transmit în familie sau când circumstanțele economice te obligă să mănânci ceea ce nu e cel mai sănătos, Dumnezeu înțelege și poți merge la El cu încredere, crezând că „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Domnul îl va însănătoşi” (Iacov 5:15). Dar când alegerea pe care o ai de făcut este între exercitarea înțelepciunii pentru a fi sănătos și exercitarea credinței pentru a fi vindecat, alegerea este clară. Când Israelul a intrat în Țara Promisă, Dumnezeu le-a spus: „Voi să slujiţi Domnului… şi El vă va binecuvânta pâinea şi apele şi va depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin…” (Exodul 23:25-26). După aceea, le-a dat legi cu privire la mâncare și după care să trăiască, legi care îi punea deoparte față de popoarele înconjurătoare. Întrebare: Câți dintre noi nu reușesc să „împlinească numărul zilelor” și misiunea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pe pământ, pentru că refuzăm să punem în practică disciplina în materie de dietă? Gândește-te la asta!
de Jean Koechlin
Marcu 2:18-28
În timp ce cuvântul Robului desăvârşit este „îndată”, cel al iudeilor necredincioşi este „de ce?” (v. 7,16,18,24). Întrebat cu privire la post, Domnul Isus răspunde că acesta este marca tristeţii, care, prin urmare, nu se potriveşte cât timp El Se află împreună cu ei. Nu era oare venirea Lui un prilej de mare bucurie pentru tot poporul? (Luca 2.10).
El Se foloseşte apoi de această ocazie pentru a pune în contrast regulile şi tradiţiile iudaismului cu evanghelia libertăţii harului pe care venise să le-o aducă. Este trist de remarcat că omul preferă, în locul acestei evanghelii, formele religioase, pentru că acestea îi permit să–şi facă o bună reputaţie înaintea altora, … în timp ce continuă să–şi împlinească propria voie. Spre deosebire de această categorie, v. 22 ni-l arată pe creştin ca fiind un om înnoit în întregime. Câtă vreme inima îi este schimbată şi este plin de o bucurie nouă, obligatoriu şi comportamentul său exterior va fi transformat.
Fariseii îi învinuiesc în mod public pe ucenici că smulg spice în zi de sabat. Omul suceşte întotdeauna după placul său ceea ce i–a dăruit Dumnezeu. Sabatul era un har acordat lui Israel, însă evreii l–au folosit ca pe un jug pentru a–şi îngreuna robia spirituală (Fapte 15.10).focul judecăţii Sale nu cruţă nimic din falsa lor evlavie.
Mana Zilnica 