26 Noiembrie 2021
Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.
Coloseni 3.2,3
Naaman (2)
Cât de bine ar fi pentru noi dacă am accepta consecințele depline ale acestui adevăr! Ce câștig imens am avea dacă am începe viața creștină acceptând sentința morții asupra a tot ceea ce suntem din punct de vedere natural! Cât de ridicați deasupra împrejurărilor am fi, dacă am privi dincolo de ceea ce ochiul natural vede, către acea scenă unde Hristos Se află, și dacă ne-am aminti că viața noastră este acolo și că El Însuși este viața noastră! Ce putere ne-ar oferi acest lucru asupra poftei cărnii, asupra poftei ochilor și asupra mândriei vieții!
Trebuie să ne judecăm pe noi înșine în această privință, fiindcă vom descoperi că motivul slăbiciunii și falimentului nostru stă în faptul că ne căutăm viața în lucrurile acestei lumi. Însă, așa cum apostolul ne învață, dacă am înviat împreună cu Hristos, trebuie să căutăm lucrurile de sus. Cu alte cuvinte, trebuie să locuim, să ne preocupăm și să ne găsim plăcerea în locul de care aparținem.
Vedem deci cât de important este să cunoaștem locul căruia îi aparținem și faptul că am murit și am înviat împreună cu Hristos. Altfel n-am putea spune că odihna noastră nu este aici, că nu avem nicio parte în scena prin care trecem și că viața noastră este sus. Când cineva trăiește pentru un timp într-o țară străină, gândurile, interesele, viața și asocierile sale sunt toate conectate cu țara sa natală. Așa ar trebuie să stea lucrurile și cu cel credincios.
Scopul tuturor lucrărilor lui Dumnezeu cu noi este de a ne așeza sub puterea acestui adevăr. Dacă ne găsim viața în lucrurile de jos, El va trebuie să aducă moartea asupra lor și astfel să ne treacă prin multe dureri și suferințe, pentru a ne învăța – pentru gloria Sa și pentru binecuvântarea noastră – că Hristos, și doar Hristos, este viața celor ai Săi. Așa cum cineva a spus: «El adesea întunecă strălucirea acestei scene, pentru ca noi să putem vedea gloria de dincolo de ea».
E. Dennett
Cine se încrede în Domnul este fericit. Cine are o inimă înțeleaptă este numit priceput, și dulceața buzelor mărește știința.
Proverbe 16.20,21
William Cooper, colaborator cu John Newton
William Cooper (1731-1800) a fost un scriitor englez. Viața lui emoțională nu a cunoscut doar liniștea, ce răzbate adesea din versurile sale, ci a avut și perioade de aprige furtuni. La insistența tatălui său, William a studiat dreptul, străduindu-se din răsputeri să obțină rezultate maxime. Dar gândul la examenul final a fost atât de copleșitor, încât a făcut o depresie nervoasă. Tânărul William Cooper a fost internat timp de 18 luni într-un sanatoriu; acolo a început să citească Biblia. Aprofundând învățăturile Scripturii, William Cooper L-a primit pe Domnul Isus ca Mântuitor al său personal și a înțeles care era de acum chemarea sa ca om iertat. Întoarcerea la Acela care este Calea, Adevărul și Viața a avut loc în anul 1764. Pe atunci, William avea 33 de ani. În anul 1767 s-a mutat în localitatea Olney, unde John Newton, bine-cunoscutul autor al imnului creștin „Mărețul har”, era vestitor al evangheliei. Colaborarea dintre cei doi, unul tânăr și altul vârstnic, a condus la finalizarea uneia dintre cele mai importante culegeri de imnuri creștine, care a fost o mare binecuvântare pentru toți cei credincioși.
Exemplul celor doi creștini poate fi urmat și azi, iar Domnul nu va întârzia să aducă răsplătirile Sale binecuvântate.
Apostolul Pavel, de asemenea, a colaborat foarte bine cu tânărul Timotei, despre care a lăsat o frumoasă mărturie: „Cunoașteți însă râvna lui încercată: cum, ca un copil cu tatăl lui, … a slujit împreună cu mine în lucrarea evangheliei” (Filipeni 2.20). Este minunat și exemplul acestor doi slujitori, unul în vârstă, iar celălalt tânăr!
Citirea Bibliei: Ezechiel 18.19-32 · Psalmul 119.161-176
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ADEVĂRUL CREAȚIEI (1) – Fundația S.E.E.R. România
„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” (Geneza 1:1)
Un număr tot mai mare de profesori și oameni de știință, din toată lumea, cred că Biblia explică creația, și ne îndreaptă atenția spre adevărul acestor cuvinte: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.” Întrebarea „evoluție sau creație?” devine mai clară când o reformulezi ca „accident sau proiect?” Sir Fred Hoyle, profesor de astronomie la Universitatea Cambridge, a spus: „Șansa ca forme mai avansate de viață să fi apărut în felul acesta (prin evoluție) este comparabilă cu șansa ca o tornadă care mătură groapa de gunoi să asambleze un Boeing 747 din materialele existente acolo.” El continuă: „Probabilitatea formării vieții din materie fără viață este de 1 la 10 la puterea 40.000! Este suficient de mare ca să-l îngroape pe Darwin și toată teoria lui despre evoluționism. Nu a existat nicio supă organică primordială, nici pe planeta noastră, nici pe vreo alta, iar dacă începuturile vieții nu au fost la întâmplare, înseamnă că au fost produsul unei inteligențe care a avut un scop!”
Chiar și evoluționistul Stephen Hawking, unul din cei mai respectați oameni de știință de la Albert Einstein încoace, a recunoscut: „Cu cât descoperim mai multe despre univers, cu atât parcă ocupăm un loc mai puțin semnificativ în el. Și totuși universul și legile fizicii par să fi fost concepute special pentru noi. Dacă oricare dintre cele 40 de proprietăți fizice ar avea valori foarte ușor diferite, viața așa cum o știm noi nu ar putea exista: fie atomii nu ar fi stabili, fie nu s-ar combina în molecule, sau stelele nu ar forma elementele mai grele, sau universul s-ar distruge înainte ca viața să se poată dezvolta.” Așadar, ca om care crezi Biblia, nu te scuza niciodată și nu face compromisuri când vorbești de adevărul care spune: „La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”
de Jean Koechlin
Marcu 3:1-19
Are loc o a doua vindecare în sinagoga din Capernaum, şi aceasta din nou într-o zi de sabat (cap. 1.21…). Acestui bolnav, a cărui mână este uscată, Domnul îi cere exact fapta pe care el nu este în stare s-o împlinească. Începând prin a asculta, omul îşi face dovada credinţei sale şi aceasta Îi permite lui Isus să-l vindece. Dar, vai, priviţi la împietrirea inimilor celor care asistă! În loc să se bucure împreună cu omul vindecat şi să admire puterea Domnului, aceşti oameni răi folosesc această minune drept pretext pentru a căuta să-L omoare. El însă Îşi continuă lucrarea Sa de har, iar mulţimile, inclusiv dintre străinii din Tir şi Sidon (şi chiar şi edomiţi), continuă să vină la El pentru a-L asculta şi a găsi vindecarea.
După aceasta, El pune deoparte doisprezece ucenici şi îi rânduieşte „ca să fie cu El şi ca sa-i trimită…„ (comp. cu Ioan 15.16). A fi cu Isus: ce privilegiu de nemăsurat şi, în acelaşi timp, ce condiţie indispensabilă pentru a putea fi apoi trimişi! Cum să împlineşti un serviciu fără să fi primit mai întâi îndrumările Sale? (Ieremia 23.21,22).
În această Evanghelie, fiecare dintre cei doisprezece este numit singur, pentru a ne învăţa că un rob trebuie să aştepte direct şi personal de la Stăpânul său să primească îndrumare şi ajutor.
Mana Zilnica 