Mana Zilnica

2 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu sunt lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.

Ioan 8.12

Mii de dificultăți din viața noastră zilnică s-ar rezolva dacă am aștepta călăuzirea divină și dacă n-am încerca să ne mișcăm fără ea. Dacă nu am primit lumină pentru a mă mișca, atunci este datoria mea să stau pe loc. Nu trebuie să ne mișcăm niciodată cu incertitudine. Se întâmplă adesea că ne agităm cu privire la a ne mișca sau a acționa, atunci când Dumnezeu dorește să stăm liniștiți și să nu facem nimic. Mergem și Îl întrebăm pe Dumnezeu cu privire la aceasta, iar El nu ne dă niciun răspuns. Cerem sfaturi prietenilor noștri, însă ei nu ne pot ajuta, căci este o chestiune doar între sufletul nostru și Domnul. În felul acesta suntem aruncați în îndoială și în teamă. De ce? Fiindcă ochiul nostru nu este simplu; nu-L urmăm pe Isus, „Lumina lumii”. Putem păstra ca un principiu fix, ca o prețioasă axiomă a vieții divine, faptul că, dacă Îl urmăm pe Isus, vom avea lumina vieții. El Însuși a spus-o și acest lucru este suficient pentru credință.

Prin urmare, ne simțim perfect îndreptățiți să tragem concluzia că Cel care Și-a călăuzit poporul pământesc, în umblarea lui prin pustie, Își va călăuzi poporul ceresc acum, în toate mișcările și în toate căile lui. De altă parte, să avem grijă să nu dorim a ne împlini propria voie și propriile planuri. Marele nostru scop trebuie să fie acela de a umbla pe urmele Celui binecuvântat, care nu Și-a plăcut Lui Însuși, ci care întotdeauna a umblat potrivit voii divine. El niciodată n-a acționat fără autoritatea divină, El, care era Dumnezeu peste toate, binecuvântat pentru totdeauna, dar care, după ce Și-a luat locul de Om pe acest pământ, a renunțat complet la voia Sa și Și-a găsit mâncarea și băutura în a face voia Tatălui Său. Astfel vor fi inimile și mințile noastre ținute într-o pace deplină; și vom putea să umblăm zi de zi, cu pași fermi și hotărâți, pe calea pe care Călăuza noastră ne-a arătat-o. El nu numai că știe, ca Dumnezeu, orice pas de pe acea cale, însă, ca Om, El a mers pe ea înaintea noastră și ne-a lăsat un exemplu, ca să călcăm pe urmele Lui. Fie ca toți să-L urmăm cu mai multă credincioșie, în toate lucrurile, prin lucrarea de har a Duhului Sfânt care locuiește în noi!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci mie nu mi-e rușine de evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.

Romani 1.16

Puterea lui Dumnezeu

Oamenii s-au străduit dintotdeauna să ajungă la mântuire prin propriile eforturi. Dar această strădanie a eșuat, pentru că niciun om nu are putere să facă acest lucru. Nimeni nu poate cu propriile-i sforțări să treacă peste groapa adâncă pe care a săpat-o păcatul între el și Dumnezeu.

Omul este fără putere. Sfânta Scriptură ne arată foarte clar și fără niciun menajament care este starea omului natural: „Fără putere” și „nelegiuit” (Romani 5.6), ba chiar „mort în greșeli și în păcate” (Efeseni 2.1). Asemănarea cu un om mort arată incapacitatea absolută a omului.

Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu! Ceea ce omul nu poate, aceea poate Dumnezeu. Evanghelia, vestea bună a lui Dumnezeu, ne arată că puterea Lui divină vrea să ne vină în ajutor. Această putere face din niște oameni „morți”, oameni vii, face din oameni păcătoși, copii ai lui Dumnezeu.

Evanghelia este puterea lui Dumnezeu, o putere care schimbă oamenii din temelie. Nenumărați oameni au experimentat că această putere este mai tare decât înclinațiile lor rele, că poate să-i elibereze de obiceiurile și de legăturile lor pătimașe. Numai puterea lui Dumnezeu ne poate salva și ne poate face plăcuți pentru prezența Sa. Dar ea poate lucra numai într-un om care se debarasează de toate încercările lui proprii și crede. Puterea aceasta este spre mântuirea fiecărui om care crede.

Să renunțăm acum la strădaniile noastre de a obține mântuirea și să acceptăm iertarea lui Dumnezeu în Isus! Ceea ce trebuie să facem este să-I spunem, cu o inimă sinceră, în rugăciune înaintea Domnului, toată apăsarea vinei noastre.

Citirea Bibliei: 2 Împărați 6.1-17 · Ioan 18.33-40

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CREȘTEREA – MAI PRESUS DE SCOPURI – Fundația S.E.E.R. România

„Cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare…” (Proverbele 4:18)

Phil Cooke a scris: „Creșterea este ceea ce facem cu cunoașterea. Creșterea este locul în care ducem cunoașterea noastră și modul în care o aplicăm și o folosim în viața noastră de zi cu zi. John Maxwell, expertul în probleme de leadership, m-a învățat cu mult timp în urmă să-mi schimb orientarea de la scopuri la creștere. Când mi-a spus acele cuvinte, a fost ca o revelație pentru mine. Întotdeauna am fost învățat că scopurile sunt importante și am încercat din răsputeri să folosesc un sistem prin care să pot ajunge la ele, dar mereu m-am luptat cu acest sistem. Vedeam că scopurile îi motivează pe mulți oameni, dar îndeplinirea scopurilor mele mă lăsa gol și nemulțumit. Însă când John mi-a arătat cum să-mi concentrez atenția asupra creșterii, dintr-odată toate lucrurile și-au găsit locul lor. Acest proces m-a învățat că scopurile sunt minunate, dar că atunci când atingem un scop, e ca și cum am fi terminați. Dar cu creșterea, e un proces care nu se termină niciodată; învățăm mereu, mergem mereu înainte, avem mereu realizări. Sper ca atunci când voi ajunge la finalul vieții, pe noptiera mea se vor găsi vreo două cărți bune. Vreau să învăț și să cresc până la ultima mea suflare. Uită-te la persoanele din cercul tău de prieteni. De ce unii au succes, iar alții stagnează? De ce unii ajung la niveluri mai înalte ale realizării, în timp ce alții rămân blocați în același loc ani de-a rândul? Mulți dau vina pe sistem, pe companie sau pe șef… dau vina pe societate, pe felul în care au fost crescuți sau pe trecutul lor… Dar un plan de viață pentru creștere poate trece dincolo de bariere și poate da la o parte aproape orice obstacol!” Biblia spune lucrul acesta astfel: „cărarea celor neprihăniţi este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.” Așadar, citește, învață și crește… în asemănarea cu Hristos!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 26:12-24

Martorul credincios al Domnului nu a fost tulburat de condamnarea sa la moarte, nici de prezenţa mulţimii duşmănoase strânse împotriva lui. Cu fermitate, el îi îndeamnă încă o dată să se pocăiască, după care, fără teamă, se lasă în mâinile lor. Departe de a se înduioşa de propria lui soartă, el se gândeşte tot la popor şi la înfiorătoarea responsabilitate pe care această crimă o va face să apese asupra lor. Prin felul cum acţionează, Ieremia ne duce cu gândul la Ştefan, cel care mijlocea pentru cei care îl loveau cu pietre (Fapte 7.60), şi amândoi ne amintesc de Domnul Isus (Luca 23.28,34).

Omul lui Dumnezeu este eliberat aici prin intervenţia căpeteniilor şi a bătrânilor; aceştia însă ar fi trebuit să mai facă încă un pas: să se teamă de Domnul şi să caute faţa Lui, la fel ca Ezechia (v. 19). Nu este de ajuns să ştim să cităm un exemplu frumos, trebuie să-l şi urmăm!

Vedeţi cât de influenţabilă şi de nestatornică este mulţimea. În v. 8, „tot poporul” îi urmase pe preoţi pentru a striga: „Vei muri negreşit!”, iar în v. 16, acelaşi popor împărtăşeşte părerea căpeteniilor, pentru a spune: „Omul acesta nu este vrednic de moarte”.

Istoria lui Urie, urmărit şi ucis de Ioiachim, confirmă tristul portret care ne-a fost făcut despre acest împărat. El este gata să verse sânge nevinovat (cap. 22.17).

1 Octombrie 2021

DOMNUL ESTE APROAPE

Înaintea lui Dumnezeu, pe care L-a crezut, care dă viață celor morți și cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi.

Romani 4.17

În acest verset este adus înaintea privirilor noastre un adevăr prețios: puterea învierii, puterea de a da viață acolo unde totul zace în moarte, puterea de a acționa ca și Creator acolo unde nu mai există niciun fel de speranță pentru oameni. Această putere a fost cea pe care s-a bazat Avraam, trupul său fiind ca și mort, iar pântecele Sarei fiind deja mort. Pentru credință, totul depinde de această putere și de Dumnezeul în care ea se găsește. Și această credință a lucrat în mod miraculos în Avraam: el „nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu, prin necredință, ci a fost întărit prin credință, dând glorie lui Dumnezeu și fiind pe deplin convins că, ceea ce a promis, El poate să și facă” (versetele 20 și 21).

Ce exemplu încurajator și înălțător de credință! Pentru ochiul firesc, Avraam era fără speranță, dar Dumnezeu promisese, iar aceasta îi era de ajuns. Avraam a crezut cuvintele lui Dumnezeu și nu a rămas de rușine. Ce frumoasă este progresia: Avraam nu s-a îndoit, ci a fost întărit în credință, dând glorie lui Dumnezeu, și a fost deplin convins că Dumnezeu Își va îndeplini cuvântul. „Așa va fi sămânța ta!”, „de aceea aceasta i s-a socotit ca dreptate” (versetul 22) și „a fost numit prietenul lui Dumnezeu” (Iacov 2.23). Dumnezeu îl cinstește pe cel care-I dă Lui toată cinstea.

Trebuie să remarcăm că aici credința este pusă în legătură cu Dumnezeu, „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru” (versetul 24). Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, Cel care dă viață celor morți și cheamă cele ce nu sunt ca și cum ar fi. Prin credință, el a socotit că Dumnezeu „poate să învieze dintre morți, de unde, vorbind figurativ, l-a și primit” pe singurul său fiu preaiubit (Evrei 11.17-19). Credința i-a permis să judece astfel: «Dacă Dumnezeu mi-l cere pe Isaac, pe care mi l-a dat și în care mi-a întărit făgăduințele, trebuie ca El să-l aducă dintre cei morți și să cheme cele care nu sunt ca și cum ar fi. Promisiunea Sa este de nestrămutat».

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiii ei se scoală și o numesc fericită, soțul ei se scoală și-i aduce laude.

Proverbe 31.28

Dragă mamă,

Acum sunt și eu părinte și înțeleg tot mai bine dăruirea ta. De aceea, astăzi doresc să-ți mulțumesc din inimă pentru ce ai făcut tu pentru mine.

Mi-ai dăruit timpul tău. Fie noapte, fie dimineață, fie seară, tu ai fost întotdeauna acolo pentru mine, chiar și atunci când nu te chemam.

Mi-ai dăruit bunătatea ta, fiind mereu blândă, ocrotitoare și puternică, anticipând toate.

Mi-ai dăruit inima ta, pentru că, pe lângă hrană și îmbrăcăminte, te-ai străduit să modelezi în mine un caracter puternic, prin obiceiurile, valorile și normele care mi le-ai arătat.

Mi-ai stabilit anumite limite, în care am trăit fericit, fără teamă și fără să fiu rănit. Atunci nu înțelegeam de ce erau acele limite și câteodată eram supărat pe tine. Consecvența ta nu îmi era întotdeauna plăcută, dar astăzi văd cât de necesară mi-a fost pentru a învăța lucrurile corect și bine și pentru a mă deprinde să evit răul.

Îți mulțumesc în mod deosebit că mi-ai vorbit despre Dumnezeu, despre credința ta, pe care ai trăit-o practic. Nu trăiai doar o credință de duminica, la biserică, ci una zilnică. Ai dovedit că iubești Biblia, iar umblarea ta cu Dumnezeu a fost vizibilă. Trăirea ta zilnică era caracterizată de dragostea lui Dumnezeu. Rugăciunile tale pentru mine înaintea tronului de har al lui Dumnezeu au fost stăruitoare și au fost ascultate de Dumnezeu. Salvatorul tău, pe care Îl iubești, a devenit și Salvatorul meu, iar tu și tata ați contribuit mult la aceasta. Pentru aceasta doresc să vă mulțumesc astăzi!

Citirea Bibliei: 2 Împărați 5.15-27 · Ioan 18.28-32

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU LUCREAZĂ ÎN TINE! – Fundația S.E.E.R. România

„Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea” (Filipeni 2:13)

Când vorbim despre înfăptuirea voii lui Dumnezeu, există două mari obstacole pe care trebuie să le dai la o parte: „doresc” și „pot”. Nu este ușor să renunți la propriile tale planuri și să îmbrățișezi voia lui Dumnezeu. Omul tău cel vechi dorește ce vrea el, nu ce-Și dorește Dumnezeu. Chiar și atunci când voia lui Dumnezeu este clară, și tu dorești ce dorește și El, îți lipsește abilitatea necesară pentru a pune în practică. Din fericire, aici este punctul în care Dumnezeu intervine în dilema ta, lucrând în tine și dându-ți, pe lângă „voință” și „înfăptuirea”. Însă atât voința, cât și înfăptuirea vin de la Dumnezeu, nu de la tine! Tu întrebi: „De vreme ce Dumnezeu lucrează în mine, de ce există o luptă atât de mare de a cunoaște și de a face voia Sa?” Problema este că mintea ta firească este egocentrică și are tendința de a se împotrivi voii lui Dumnezeu. Așadar, care este soluția? 1) Predă-i lui Dumnezeu trupul și poftele tale. „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie” (Romani 12:1). 2) Înnoiește-ți mintea. „Să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită” (Romani 12:2). În textul original din limba greacă, „înnoire” înseamnă „renovat pe dinăuntru,” adică aliniază-ți gândurile la gândurile lui Dumnezeu – și gândește în mod deliberat ceea ce gândește El. Cu alte cuvinte, Dumnezeu inițiază „voința” și „înfăptuirea”, iar tu cooperezi prin faptul că-ți aliniezi mintea la a Sa. Când se întâmplă lucrul acesta, devii încrezător că (Filipeni 1:6) „Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos”.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ieremia 26:1-11

Acest capitol ne poartă din nou înapoi în timp, cu patru ani înaintea evenimentelor din capitolul precedent (cap. 25.1). La porunca Domnului, Ieremia merge de astă dată în templu, pentru a profeţi acolo. Fără îndoială, aceasta se petrece cu ocazia uneia dintre cele trei mari sărbători anuale, când toţi israeliţii se suiau la Ierusalim (v. 2 este cel care ne permite să ne gândim la aceasta). Oricum ar fi fost, chemarea se adresează către întregul Iuda, nu numai căpeteniilor sale, şi nu trebuia omis „niciun cuvânt„ (comp. cu Fapte 20.27).

Cât de emoţionant este v. 3! El ne ajută să intrăm în gândurile harului lui Dumnezeu. Deşi cunoştea totul mai dinainte, El Îşi exprimă dorinţa Sa cea mai preţioasă: „Poate că vor asculta…” (vezi şi cap. 36.3,7).

Acelaşi „poate” traduce şi speranţa stăpânului din parabolă: „Îl voi trimite pe fiul meu preaiubit; poate că, văzându-l, îl vor respecta” (Luca 20.13). Ei însă nu L-au respectat mai mult pe Fiul Său decât pe profeţii care au venit înaintea Lui. Observaţi ce primire i-au făcut lui Ieremia şi, implicit, Celui care l-a trimis… Ce orbire! Aceşti oameni, deşi veniseră să se închine în Casa Domnului (v. 2), resping cuvintele Domnului, pun mâna pe solul Lui şi, chiar în această Casă, îl condamnă la moarte!