28 Iunie 2021
Și dacă va aduce cineva, ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii … Și dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.
Levitic 2.1,4
Un misionar spunea că unul dintre lucrurile pe care le-a găsit dificil de îndurat a fost faptul că poliția îl hărțuia în mod constant, în timpul călătoriilor cu mașina. Polițiștii din țara respectivă, știind că este străin, îl opreau pentru a scoate bani de la el. Acest lucru se întâmpla aproape zilnic și l-a tulburat mult, până când s-a gândit la suferințele infinit mai mari pe care Domnul, Cel Desăvârșit, le-a îndurat din partea oamenilor nedrepți. De atunci încolo, atitudinea lui s-a schimbat, văzând cât de mici erau suferințele lui în comparație cu cele ale Domnului Isus.
Darul de mâncare copt în cuptor vorbește despre suferințele îndurate de Domnul în timpul vieții Sale, suferințe ascunse ochiului omenesc, însă foarte reale. Ne gândim la ce a însemnat pentru El să fie insultat cum că a fost născut din desfrânare, sau să-I fie spus că lucrările Sale erau făcute prin puterea satanică, ori să fie ridiculizat de cei din propria familie, ori să fie trădat de Iuda!
Cât de bine este să păstrăm o perspectivă corectă asupra lucrurilor, făcând din Domnul preocuparea noastră principală! În a doua sa epistolă, Petru le spune robilor să accepte suferința, să nu reacționeze într-un fel negativ, nici să nu se răzbune, iar motivul pentru o astfel de atitudine era că Domnul Însuși le oferise un exemplu în această privință – El a fost batjocorit și insultat, însă nu Și-a deschis gura, ci mai degrabă S-a încredințat în mâinile lui Dumnezeu, Tatăl Său, care judecă drept.
Da, cu cât Îl cunoaștem mai bine pe Domnul Isus și cu cât ne preocupăm mai mult cu El și cu viața Sa perfectă trăită pe acest pământ, cu atât vom vedea mai deslușit în El un exemplu de urmat. Fie ca toți „să privim la El” (Evrei 12.3)!
A. Blok
Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi.
Ioan 14.19
Mormântul Domnului este gol
Un misionar predica într-un bazar din India de Nord. Când a terminat, a venit la el un musulman și i-a spus: „Trebuie să admiți că noi, musulmanii, avem ceva ce voi, creștinii, nu aveți. Noi putem merge la Medina să vedem acolo, în moscheea profeților, mormântul lui Mohamed. Dar, dacă voi, creștinii, mergeți la Ierusalim, nu puteți vedea nimic acolo. Voi aveți doar un mormânt gol”.
Misionarul a răspuns: „Este adevărat! Și aceasta este marea diferență între credința noastră și a voastră. Întemeietorul vostru religios se află în sicriu, dar Isus Hristos, «Împăratul împăraților și Domnul domnilor», nu mai este în mormânt. A înviat! E viu! Și, ca Cel ce a înviat, El ne spune: «Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer și pe pământ». Iar ca Cel ce este viu, El ne promite: «Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi»”.
Se îndoiește cineva că Isus Hristos a trăit? Știm când a trăit El: aproximativ de la anul 4 î.H. până la anul 30 d.H.; știm unde a trăit El: S-a născut în Betleem, a copilărit la Nazaret și apoi a locuit în Capernaum; știm cine au fost compatrioții Săi: Irod cel Mare, Agripa, Ponțiu Pilat, Simon din Cirene, Gamaliel, Caiafa. Pe toți aceștia îi cunoaștem și din documente istorice, nu numai din Biblie.
Astăzi, când amintim anii, spunem: î.H. sau d.H. Toți se orientează după nașterea lui Isus Hristos. Nu Plato, nu Iulius Cezar sau Mahomed au pus sigiliul pe calculul timpului, ci Isus Hristos! Și El trăiește pentru a mijloci pentru aceia care cred în El: „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei care se apropie prin El de Dumnezeu, pentru că trăiește pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7.25).
Citirea Bibliei: 2 Samuel 2.1-11 · Coloseni 3.18-25
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
BINECUVÂNTAREA PROMISĂ DE DUMNEZEU – Fundația S.E.E.R. România
„Domnul, Dumnezeul tău, te va binecuvânta, cum ţi-a spus…” (Deuteronomul 15:6)
Uneori viața te descurajează atât de tare, încât renunți să mai speri și să crezi că ți se mai poate întâmpla ceva bun vreodată. Dacă te afli într-un astfel de impas astăzi, citește aceste cuvinte: „Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace… ca să vă dau un viitor şi o nădejde.” (Ieremia 29:11). Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, dar nu toți îl experimentează.
De ce? Din două motive:
1) Nu înțelegem că avem drepturi și privilegii. Noi credem că Dumnezeu ne poate mântui și că ne va duce în rai când murim, dar nu credem că poate face ceva cu privire la trecutul, prezentul sau viitorul nostru.
2) Trăim mult sub nivelul intenționat de El, deoarece ne vedem în lumina greșită. Noi credem că EL poate binecuvânta pe oricine, dar nu și pe noi… pentru că nu suntem vrednici. Dar Dumnezeu ne-a îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, așa că suntem demni în ochii Săi, și El are planuri să „ne binecuvânteze, cum ne-a spus.”
În vremurile Bibliei, când un rege nou prelua domnia, el se asigura că fostul rege și familia acestuia erau eliminați; în felul acesta, nimeni nu se mai putea ridica împotriva lui. Așadar, când David i-a luat locul regelui Saul, Mefiboșet, nepotul lui Saul, a fugit în pustie de frică. Însă David era un rege diferit. În loc să caute să șteargă de pe fața pământului familia predecesorului său, el a întrebat: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?” (2 Samuel 9:1). „De ce ar vrea Dumnezeu să mă binecuvânteze pe mine?” întrebi tu. Răspunsul este simplu și clar: datorită lui Hristos!
de Jean Koechlin
Isaia 65:1-12
„Sunt găsit de cei care nu Mă căutau…” (v. 1) scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune…„). Îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu-L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n-au auzit”.
Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?” (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?
Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care-L aşteaptă (aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.
Mana Zilnica 