2 Octombrie 2020
DOMNUL ESTE APROAPE
Ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți … cu sângele prețios al lui Hristos.
1 Petru 1.18,19
Sângele lui Hristos constituie prețul răscumpărării; prin urmare, toți cei care se așază sub protecția lui sunt la adăpost de judecată pentru totdeauna. Avem acest lucru ilustrat în Exod, atunci când Israel se afla în Egipt. Când Dumnezeu urma să lovească țara Egiptului, să o străbată ca Judecător, era evident că acest lucru se întâmpla din cauza păcatului și că poporul său Israel, din chiar această pricină, era la fel de expus judecății ca și egiptenii. Cum puteau fi cruțați, în mod drept, israeliții, iar egiptenii, întrun mod la fel de drept, să fie judecați? Întrunul din mesajele Sale către faraon, Domnul spune: „Voi face o deosebire [sau, literal, „voi pune o răscumpărare”] între poporul Meu și poporul tău” (Exod 8.23).
Acest lucru a fost făcut întrun fel remarcabil atunci când, la porunca Domnului, Moise a chemat pe toți bătrânii lui Israel și lea zis: „Ducețivă să luați miei pentru familiile voastre și înjunghiați Paștele. Să luați apoi un mănunchi de isop, săl înmuiați în sângele din strachină și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii cu sângele din strachină” (Exod 12.2123).
Astfel Șia răscumpărat Domnul poporul prin sânge – imagine a sângelui Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1.29). Remarcați însă un lucru important. Porunca de a stropi sângele a fost dată tuturor – prin urmare această resursă era pentru toți; însă, dacă ei nu urmau, printro ascultare a credinței, instrucțiunile primite, nu aveau să fie protejați. Tot așa, sângele lui Hristos este acum suficient pentru a-i adăposti pe toți oamenii; dar unde nu este credință, el nu este de niciun folos. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede [deci doar cel care crede] în El să nu piară, ci să aibă viață eternă” (Ioan 3.16). „Pe El Dumnezeu La rânduit să fie ispășire, prin credința în sângele Lui” (Romani 3.25).
E. Dennett
SĂMÂNȚA BUNĂ
Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!
Psalmul 14.1
Cât de departe poate vedea păianjenul
Un păianjen își țesea plasa în frunzele unui stejar. El nu văzuse niciodată un om, deoarece ochii lui nu puteau vedea decât până la o depărtare de opt centimetri. Tot ceea ce se afla mai departe de acei câțiva centimetri pătrați care țineau de lumea lui îi era necunoscut. Lăsa ceea ce nu cunoștea în seama celor visători. Țesându-și plasa argintie sub formă de roată, el se considera ființa cea mai mare a creației. Alături de el, un alt păianjen era pus pe treabă. Păianjenul nostru și-a întrebat vecinul: „Ai văzut tu vreodată în viața ta vreun om?”. — „Niciodată!”, a spus celălalt uimit. „Nici eu!”, a adăugat el zeflemitor. Apoi au râs amândoi, încât țesăturile lor fine au început să tremure.
La câțiva metri depărtare trecea pădurarul. Păianjenii nu l-au văzut și de aceea au spus: „Un om? Asta-i bună! N-am văzut niciodată vreunul!”. Deoarece nu l-au văzut, ei s-au îndoit de existența lui. Poate tu, om cu judecată, gândești în aceiași termeni: „Dumnezeu? Nu L-am văzut niciodată!”. În Biblie avem explicația: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14.1).
Dumnezeu, care a făcut tot ceea ce vezi, locuiește în afara orizontului tău limitat. Însăși viața ta există prin harul lui Dumnezeu. El, a cărui existență o tăgăduiești, Se interesează de tine. El te iubește și dragostea Lui divină vrea să te facă fericit.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
CUM SĂ-ȚI STABILEȘTI SCOPURILE (2) – Fundația SEER
„Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5)
Pentru a-ți stabili corect scopurile în viață, roagă-L pe Dumnezeu să-ți spună cine ești! Rafturile librăriilor sunt doldora de cărți care ne spun că putem deveni tot ce ne punem în minte. Și chiar dacă este o doză de adevăr în această idee, ea nu reprezintă nicidecum întregul adevăr! Câinele poate să creadă că este capabil să zboare, dar dacă încearcă, va cădea lat la pământ. Peștele poate să creadă că este capabil să latre, dar asta nu se va întâmpla.
Concluzie: Câinii și peștii se pot ruga, pot crede, pot declara, pot mărturisi și pot încerca tot ce vor ei, dar nu vor reuși.
De ce? Pentru că Dumnezeu îți dă putere să fii numai ceea ce te-a chemat El să fii, și să faci doar acel lucru pentru care te-a echipat. El i-a spus lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil” căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul. Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.” (v. 5-9).
Când Dumnezeu îți încredințează o înzestrare, El nu-ți dă o misiune care implică cinci înzestrări, și nici invers (vezi Matei 25:14-15). Și iată lucrul extraordinar care se va întâmpla: în baza credincioșiei, atât persoana care are un talent, cât și cea care are cinci talente vor sta într-o zi înaintea lui Dumnezeu și vor auzi aprecierea aceasta: „Bine, rob bun și credincios…” (Matei 25:21).
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
de Jean Koechlin
2 Cronici 8:1-18
Solomon îşi întăreşte împărăţia. Construieşte cetăţi pentru provizii şi fortificaţii. Dintre acestea, Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos (v. 5) ne amintesc de victoria extraordinară a lui Iosua (sau mai degrabă a Domnului) pe drumul de coborâre care separa aceste două cetăţi (Iosua 10.11). Acum toţi canaaniţii care, prin neascultarea poporului fuseseră lăsaţi cu viaţă după cucerire, sunt supuşi unui tribut. În contrast cu ei, ascultând de Cuvânt (Levitic 25.42), copiii lui Israel nu sunt supuşi muncilor rezervate sclavilor. Împăratul face astfel o distincţie clară între cei care aparţin şi cei care nu aparţin poporului lui Dumnezeu, chiar şi în cazul propriei soţii (v. 11). Să nu uităm niciodată că această distincţie mai există şi astăzi şi se referă la noi.
Este adevărat că noi am fost altădată sclavi ai păcatului (Romani 6.20), dar acum Fiul ne-a eliberat; suntem liberi (Ioan 8.36). Liberi pentru a lăuda şi pentru a sluji, „după cum cere datoria fiecărei zile” (v. 14), dar nu liberi să facem ce vrem. „Nu s-au abătut de la porunca împăratului” (v. 15). Versetul 13 menţionează porunca lui Moise, iar v. 14 pe cea a lui David. Adevărata libertate pentru credincios constă în a face din dragoste voia Domnului.
Mana Zilnica 