Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Martie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Cine este acest Împărat al gloriei? Domnul cel tare și puternic, Domnul cel puternic în luptă.
Psalmul 24.8

Acest psalm minunat vorbește despre Împăratul gloriei. Solomon a fost o slabă imagine a acestui Împărat, însă, în ce privește împlinirea acestui psalm, trebuie să privim la Cel binecuvântat care este „mai mare decât Solomon” (Matei 12.42).

El este Domnul cel tare și puternic. Dacă privim la semnificația acestor două cuvinte, cred că putem face următoarea aplicație cu privire la ele: El este tare pentru a împlini voia lui Dumnezeu și este puternic pentru a înlătura orice vrăjmaș.

Cât de minunat este că, devenind Om, El a venit să facă voia lui Dumnezeu! A fost plăcerea și hrana Lui să facă voia Tatălui Său. Apoi, de asemenea, doar la menționarea numelui Său, „Eu sunt”, mulțimea care venise să-L prindă a căzut la pământ. Însă El nu venise pentru a îndrepta această lume, ci pentru a-Și da viața ca răscumpărare pentru mulți.

El însă Se va întoarce, iar atunci când Se va arăta acestei lumi în glorie, prin tăria brațului Său va face ca voia lui Dumnezeu să se împlinească pe pământ așa cum este împlinită în cer. Iar prin puterea Sa va înlătura orice vrăjmaș. Chiar moartea însăși va fi în cele din urmă abolită de El. Cât de tare și de puternic este El!

Dragi credincioși, sunteți slabi? Sunteți conștienți de slăbiciunea din căminele voastre, din adunările voastre și din mărturia creștină în general? Care este soluția?

Noi Îl cunoaștem pe Domnul cel tare și puternic, pe Cel căruia I s-a dat toată puterea în cer și pe pământ (Matei 28.18). Noi suntem slabi, însă El este puternic. Dacă simțim slăbiciunea brațelor noastre în a împlini voia lui Dumnezeu, brațele Lui sunt puternice pentru a ne întări, ca să putem împlini această voie astăzi. Dacă ne simțim slabi și gata de a ceda înaintea vrăjmașilor noștri – înaintea cărnii, a lumii și a diavolului – El este tare și puternic pentru a ne elibera și a ne da biruință. Să privim la El!

K Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Planurile pe care le face inima atârnă de om, dar răspunsul pe care-l dă gura vine de la Domnul. Domnul a făcut toate pentru o țintă…”
Proverbe 16.1,4

Exemplul lui Zwingli

Pentru a citi Noul Testament în original, Zwingli a învățat singur greaca, a copiat chiar cu mâna lui epistolele apostolului Pavel, și le-a întipărit, cuvânt cu cuvânt, în memorie. El arăta o adevărată înflăcărare în descoperirea adevărului, care, spunea el, „este pentru mine, ceea ce este soarele pentru pământ. Așa cum ne bucurăm ori de câte ori îl vedem, așa cum el ne încurajează la lucru, tot așa duhul se îndreaptă spre lumină și se bucură când razele sale vin să risipească întunericul ignoranței. Lumina este pentru lume cea mai mare pricină de bucurie, adevărul este pentru spirit obiectul cel mai scump, cel mai prețios și cel mai dorit.” Unui prieten îi scria: „Vreau să cunosc învățătura lui Hristos la adevăratul ei izvor, fără să recurg la niciun intermediar. Filozofii și teologii n-au făcut decât să adune încurcături în spiritul meu. De aceea m-am hotărât să părăsesc aceste discipline și să caut să pătrund gândurile lui Dumnezeu, prin studiul Cuvântului Său. Pe Cuvântul Său mă voi sprijini mereu, rugând pe Domnul să-mi dea lumina Sa. N-am mai citit decât Sfânta Scriptură și, pe măsură ce înaintez în citire, sensul revelației divine ajunge mult mai clar în ochii mei, decât dacă m-aș fi îndreptat spre cine știe ce comentarii.”

În felul acesta, Zwingli s-a familiarizat cu Biblia și mai ales cu Noul Testament. Când predica, dovedea că ceea ce știa, învățase de la Domnul Însuși și nu de la anumiți oameni.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUCRURILE ASUPRA CĂRORA MERITĂ SĂ TE CONCENTREZI

„Viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” (Luca 12:15)

     Am citit o povestire despre un om care vorbea cu un înger. Îngerul i-a spus: „Ce pot să fac pentru tine?” Omul a răspuns: „Arată-mi ziarul Wall Street care va apărea de azi într-un an. În felul acesta voi ști în ce să-mi investesc banii și voi deveni multimilionar.” Îngerul i-a făcut pe plac, și deodată s-a ivit Wall Street Journal, din aceeași zi dar din anul următor. Omul a început să răsfoiască înfrigurat paginile ziarului, studiind listările la bursă și încercând să rețină care acțiuni vor urca și care vor scădea… Deodată, în toiul căutărilor sale, s-a oprit și lacrimi au început să-i curgă șiroaie pe obraz. De ce? Tocmai trecuse și peste coloana cu decese… și-și văzuse numele trecut acolo!

Știi, Dumnezeu nu se împotrivește să acumulezi, ori să realizezi lucruri în viață. Dar El dorește să știi că viața nu poate oferi mai mult și că dacă nu trăiești fiecare zi în lumina veșniciei, îți vei pierde timpul făcând lucruri greșite. Nu e rău să te bucuri de lucrurile trecătoare, câtă vreme principala ta atenție este îndreptată asupra lucrurilor veșnice.

Apostolul Pavel a putut spune: „Dar eu nu ţin numai decât la viaţa mea, ca şi cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie calea şi slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 20:24). În Anglia, dacă ajungi să trăiești o sută de ani, primești o felicitare de la Palatul Buckingham, semnată de regină! Dar oricât de onorant, lucrul acesta nu suferă nicio comparație cu „felicitările” pe care le vei primi de la Dumnezeu pentru îndeplinirea misiunii pe care ți-a dat-o aici pe pământ!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Proverbe 26:1-12

Nu gloria este ceea ce i se potriveşte nebunului pentru a-l determina să apuce pe calea înţelepciunii, ci loviturile (v. 18)! În general, disciplina Domnului şi mustrarea celui drept ne împing mai mult spre progres decât o fac complimentele sau onorurile. Să nu fim însă lipsiţi de inteligenţă, precum aceste animale domestice pe care doar biciul şi frâul le fac să asculte când nu vor să se apropie (v. 3; Psalmul 32:9)! Cu cât mai de preferat este, în adevăr, să dobândim înţelepciunea lăsându-ne instruiţi de Cuvânt, decât trecând prin experienţe dureroase!

Exemplul profetului Mica înaintea lui Ahab ne arată că versetul 4 şi versetul 5 nu sunt contradictorii (1 Împăraţi 22:13-28). Răspunzându-i împăratului nebun după nebunia lui (1 Împăraţi 22:15), Mica îi atingea conştiinţa, îl punea în încurcătură. Răspunzându-i apoi potrivit gândurilor divine, şi nu după nebunia sa, omul lui Dumnezeu îi arăta lămurit că era străin de gândurile lui Dumnezeu (1 Împăraţi 22:17). Să ne lăsăm şi noi călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu pentru a şti, după caz, pe care dintre aceste două răspunsuri să i le prezentăm nebunului.

Un mers şchiopătat, atât în cazul celui drept (cap. 25:26), cât şi în cazul nebunului (cap. 26:7-9), înlătură toată forţa mărturiei verbale. Să veghem ca umblarea noastră să pregătească evanghelia păcii (Efeseni 6:15).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: