Mana Zilnica

Mana Zilnica

6 Februarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.
1 Corinteni 1.21

Ce a făcut filosofia grecească pentru discipolii ei? I-a făcut închinători ignoranți ai unui „dumnezeu necunoscut” (Fapte 17.23). Acea inscripție de pe altarul lor era o declarație către întreg universul cu privire la ignoranța și la rușinea lor. A fost cumva filosofia mai profitabilă pentru creștinătate, decât pentru Grecia? A oferit ea cunoașterea adevăratului Dumnezeu? Nicidecum! Există milioane de oameni botezați în creștinătate, care nu cunosc despre adevăratul Dumnezeu mai mult decât cunoșteau filosofii întâlniți de Pavel în Atena.

Adevărul este că oricine Îl cunoaște cu adevărat pe Dumnezeu are viața eternă. Așa declară Domnul nostru Isus Hristos în Ioan 17.3: „Aceasta este viața eternă, să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu”. Iată ceva foarte prețios pentru orice suflet care, prin har, a dobândit această cunoaștere. A-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă să ai viața – viața eternă.

Dar cum Îl pot cunoaște pe Dumnezeu? Unde Îl pot găsi? Pot știința și filosofia să-mi spună? Au putut ele vreodată să spună așa ceva cuiva? Au putut ele să-l călăuzească pe vreun sărman rătăcitor către calea vieții și a păcii? Niciodată! „Lumea prin înțelepciune nu L-a cunoscut pe Dumnezeu.” Școlile contradictorii ale filosofiei antice n-au putut face decât să-l cufunde pe om într-un întuneric adânc și într-o disperare cumplită, iar școlile filosofiei moderne nu sunt cu nimic mai bune. Speculația sterilă este tot ceea ce filosofia omenească, în orice veac, poate oferi celor care caută cu sinceritate adevărul. Cum Îl putem deci cunoaște pe Dumnezeu? Dacă a-L cunoaște pe Dumnezeu înseamnă viața eternă – și Domnul așa a spus – atunci cum Îl putem cunoaște? „Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1.18).

C H Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Apoi, în pustiu, ai văzut că Domnul, Dumnezeul tău, te-a purtat cum poartă un om pe fiul său, pe tot drumul pe care l-ați făcut până la sosirea voastră în locul acesta.”
Deuteronom 1.31

Cum ducem poverile?

Henry Moorhouse a fost un predicator al Evangheliei în secolul al XIX-lea. El a trecut printr-un timp, în care problemele oamenilor, pe care el dorea să-i ajute, îl apăsau așa de greu, încât el însuși era foarte necăjit.

În acel timp, Moorhouse veni acasă într-una din zile cu un pachețel pentru soția lui. Acasă o salută mai întâi pe fiica lui care era paralizată într-un fotoliu și după aceea dorea să meargă sus la soția lui.

Atunci, Minnie îl opri spunând: „O, tată, aș duce eu pachețelul mamei!”– „Dar, draga mea, cum să poți duce tu, picioarele tale nu te pot duce nici măcar pe tine”, întrebă Moorhouse. Zâmbind, Minnie răspunse: „Dacă tu îmi dai mie pachețelul, îl voi duce – iar tu mă vei duce pe mine.”

Minnie știa: Dacă brațele puternice ale tatălui meu mă duc, atunci greutatea cea mică nu va fi prea grea în brațele mele. Numaidecât, Moorhouse recunoscu paralela pentru situația lui. Aceasta îl învioră foarte mult, ca în lucrul lui obositor pentru Domnul să nu privească așa de mult la greutatea problemelor, ci la Dumnezeu, la brațele Lui puternice și la dragostea Lui neschimbată.

” …El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime.”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MÂNIA

„…Nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34)

     Astăzi, un alt fragment din Max Lucado: „Totul începe cu o picătură. Cineva îți ocupă locul de parcare, sau îți sare în față pe autostradă, chelnerița se mișcă cu viteza melcului și tu te grăbești, iar pâinea prăjită e arsă… Dacă aduni toate aceste picături, aparent inofensive, de enervare, vei obține o găleată plină de furie. Nu avem încredere în nimeni, ne arătăm colții când cineva se apropie de noi, devenim un „butoi cu pulbere” care, în prezența cantității potrivite de tensiune și de teamă, ar putea exploda.

Nu putem nega existența mâniei. Dar cum o ținem în frâu? Domnul Isus a zis despre cei care L-au trimis la moarte: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23:34). El i-a văzut pe acești oameni însetați după sânge și moarte nu ca pe niște ucigași, ci ca pe niște victime. El a văzut pe chipurile lor nu ură, ci confuzie. El nu i-a văzut ca pe-o mulțime militantă, ci ca pe niște „oi fără păstor” (Marcu 6:34). Ei nu știau ce fac și nu aveau nici cea mai mică idee. Erau o adunătură furibundă, înnebuniți de ceva ce nu puteau vedea, așa că s-au răzbunat, pe Dumnezeu. Ei nu știau ce fac… și în majoritatea cazurilor nici noi nu știm! Oricât am vrea să negăm acest fapt, noi suntem niște oi fără păstor, născuți în păcat și înspăimântător de aproape de veșnicie.

Suntem incapabili să răspundem la propriile noastre întrebări despre dragoste și suferință, nu putem dezlega secretul îmbătrânirii, nu știm să ne vindecăm propriile noastre trupuri sau să ne înțelegem cu partenerii noștri.

Ceea ce doresc să subliniez este următorul lucru: Mânia necontrolată nu va face lumea mai bună, însă înțelegerea plină de simpatie – da! Când vom începe să acționăm nu de pe poziția mâniei, ci a compasiunii, vom înțelege că luminile s-au stins și că mulți bâjbâie în întuneric. Așa că – fii lumină!”


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmul 119:137-160

Dreptatea lui Dumnezeu, nota dominantă a versetelor 137-144, nu este nicidecum un subiect de spaimă pentru cel care se teme de Domnul, care umblă în lumina Sa şi care, de asemenea, cunoaşte bunătatea Sa (v. 149, 159). Într-o lume nedreaptă, credinciosul îşi găseşte plăcerea să celebreze această dreptate a lui Dumnezeu care, ca şi bunătatea Sa, rămâne pentru totdeauna (v. 142, 144).

Cuvântul Tău este foarte încercat (v. 140). „Cu cât îl puneţi mai mult la probă”, a spus cineva (precum aurul în cuptor), „cu atât el îşi arată mai mult puritatea”.

Versetul 145 şi cele care urmează exprimă totala dependenţă a celui credincios. Fă-mă să trăiesc, cere el aici în patru rânduri (v. 149, 154, 156, 159; vezi şi v. 25, 40, 88, 107). Dumnezeu este Acela care dă viaţa şi tot El este şi Cel care o păstrează şi o întreţine. Această rugăciune priveşte însă în primul rând sufletul celui răscumpărat. Fă-mă să trăiesc după Cuvântul Tău. Pentru că omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4:4; Deuteronom 8:3).

Să reţinem bine versetul 160: Tot Cuvântul Tău (sau Suma Cuvântului Tău) este adevăr! Biblia nu se constituie ca un ansamblu de adevăruri din care fiecare alege ce îi convine. Ea formează un tot inseparabil pe care îl primim sau îl respingem; este în întregime Adevărul (Ioan 17:17).


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: