Mana Zilnica

11 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii

Adăugaţi la… dragostea frăţească, iubirea. 2 Petru 1:5,7

Pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea este ceva nedefinit; nu știm exact ce înseamnă. Dragostea înseamnă a prefera o persoană in locul alteia, iar, din punct de vedere spiritual, Isus ne cere să-L preferăm pe El (vezi Luca 14:26). Când dragostea lui Dumnezeu este turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, este uşor ca Isus Cristos să fie pe primul loc, dar apoi trebuie să punem în practică aceste lucruri despre care vorbeşte Petru.Primul lucru pe care-l face Dumnezeu este să arunce afară din viaţa mea falsitatea şi atitudinea pioasă. Duhul Sfânt îmi arată că Dumnezeu m-a iubit nu pentru că sunt vrednic de iubit, ci deoarece este în natura Lui să facă acest lucru.”Acum” îmi spune El.,.arată aceeaşi dragoste altora” – „Iubeşte aşa cum te-am iubit Eu”.
„Voi aduce in jurul tău oameni pe care nu-i poţi respecta, dar trebuie să le arăţi dragostea Mea, aşa cum ţi-am arătat-o şi Eu ţie”. Nu poţi realiza aceasta prin sforţările proprii.

Unii au încercat să facă asta, dar au obosit repede. „Domnul are îndelungă răbdare…” Să privesc înlăuntrul meu ca să văd cum a lucrul El cu mine. Faptul că ştiu că Dumnezeu m-a iubit dincolo de orice limită, în ciuda păcatului, a josniciei, a egoismului şi a răutăţii mele, mă obligă să merg in lume şi să-i iubesc pe alţii in acelaşi fel. Dragostea lui Dumnezeu faţa de mine este inepuizabilă şi eu trebuie să-i iubesc pe alţii de pe terenul dragostei lui Dumnezeu pentru mine. Creşterea în har se opreşte în momentul când îmi ies din fire. Îmi ies din fire pentru că trebuie să trăiesc alături de o persoană dificilă. Să mă gândesc cât de respingător am fost eu pentru Dumnezeu! Sunt eu gata să mă identific atât de mult cu Domnul Isus, încât viaţa şi bunătatea Lui să se reverse prin mine tot timpul? Nici dragostea naturală şi nici dragostea divină nu rămân dacă nu sunt cultivate. Dragostea este spontană, dar trebuie menţinută prin disciplină

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.” 1 CORINTENI 11: 31

Să nu uităm niciodată că suntem chemaţi să ne judecăm pe noi înşine. Chiar şi cei mai devotaţi credincioşi au o mulţime de lucruri care au nevoie să fie judecate sau şi dacă nu sunt judecate în mod hotărât, ele cu siguranţă vor da naştere la multă amărăciune. Dacă există iuţime sau uşurătate, mândrie sau deşertăciune, indolenţă sau nestăpânire – şi orice ar mai putea fi şi care ţine de firea căzută, noi trebuie ca credincioşi să judecăm şi să condamnăm acel lucru. Ceea ce este judecat în mod hotărât şi constant nu va rămâne pe cugetul nostru niciodată. Judecata de noi înşine reglează toate lucrurile şi le pune la locul lor, adică pe cruce. Dar dacă manifestările firii vechi nu sunt judecate, cine ştie cum, când sau unde, ele pot să dea iarăşi lăstari de amărăciune şi să producă dureri adânci sufletului. Dar ce este mai grav, ele vor aduce multă necinste Numelui Domnului Isus. Cele mai triste cazuri de cădere şi declin spiritual îşi au rădăcina în neglijarea judecăţii de sine în lucrurile mici.

Sunt trei etape diferite ale judecăţii şi anume: judecata de sine, judecata adunării şi judecata lui Dumnezeu. Dacă un om se judecă pe sine, adunarea este menţinută curată. Dacă neglijează să facă astfel, răul va ieşi la iveală într-un fel sau altul şi atunci este implicată adunarea. Dacă adunarea dezertează de la datoria de a judeca răul, ea va fi infectată; atunci trebuie ca Dumnezeu să aibă de a face cu adunarea şi eventual să-i ridice sfeşnicul din locul lui. Dacă, Corintenii s-ar fi judecat pe ei îşişi în taină, Domnul nu ar fi avut nevoie să-i judece în public. Fie ca tot poporul Domnului să înveţe să umble în strălucirea harului Său, în bucuria sfântă a părtăşiei lor şi într-o exersare continuă a duhului de judecare de sine. C.H.M.

Judecata de sine este acţiunea Duhului Sfânt într-un cuget treaz. Dacă ea este neglijată în lucrurile mici, adoarme cugetul, îl pietrifică încetul cu încetul şi atunci este necesară intervenţia lui Dumnezeu în disciplină. Când cugetul este adormit de-a binelea, însemnează că nu s-a făcut o sinceră şi serioasă judecată de sine când trebuia, şi părtăşia cu Tatăl este întreruptă iar starea sufletului este mizerabilă. Să nu lăsăm nici cea mai mică greşeală nejudecată şi neosândită.

Credinciosul obişnuit să-şi judece manifestările firii vechi în lucrurile mici, posedă secretul de a nu cădea, pentru că atunci păstrează cugetul treaz şi nu întristează pe Duhul Sfânt.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.” Geneza 5:24

„Enoh la vârsta de sasezeci şi cinci de ani a născut pe Metusala, iar după această varstă Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani şi a născut fii şi fiice.”

Vedem că nu este un lucru împotriva voii Lui Dumnezeu de a naşte copii. Dimpotrivă, este păcat dacă nu mai dorim să avem copii şi să distrugem rodul. Mulţi sunt cei care-i dispreţuiesc pe cei cu mulţi copii. Dar la Dumnezeu altfel stau lucrurile. Copiii şi în zilele noastre sunt un dar de la Dumnezeu.

Vai de cei ce distrug acest dar, chiar la vârsta prematură. Enoh nu a trăit o viaţă de păcătos. El a trăit înaintea Lui Dumnezeu, şi cu El. El a trăit asemenea lui David, care spunea: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei, astfel nu mă voi clătina.” Enoh a fost statornic în umblarea sa până la sfârşit. El n-a avut mărturie doar că e neprihănit, ci înainte de mutarea lui primise mărturie că este plăcut Lui Dumnezeu. De aceea Dumnezeu l-a luat, şi nu a mai fost văzut. Aceasta simbolizează mireasa Mielului şi răpirea acesteia. Mireasa Domnului trăieşte o viaţă plăcută Lui Dumnezeu, chiar dacă este înconjurată de lupi. Ea are mărturia că este plăcută Lui Dumnezeu prin Iubitul ei, adică Domnul Isus. Ei au primit podoabe de mireasă de la Dumnezeu prin Fiul Său. Căci El Însuşi spune:” Eşti frumoasă de tot iubito, şi n-ai niciun cusur.” Mireasa stă fără prihană înaintea Tatălui. Se bucură de Mire şi se laudă cu El. „Ce fericire este a fi mântuit/Prin sângele Domnului, / Mă scufund adânc/ în acest râu.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

AŞTEAPTĂ REZULTATUL FINAL

Peste Gad vor da iureş cete înarmate; dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări. Geneza 49.19

Mulţi dintre noi au fost ca seminţia lui Gad. Adversarii noştri au fost uneori foarte numeroşi, s-au năpustit peste noi ca o armată. Da, şi pentru moment ne-au biruit; şi ei au fost prea încântaţi de victoria lor de moment. Astfel, ei au dovedit că prima parte a versetului este reală şi pentru noi care suntem ai lui Cristos; ca şi peste Gad, au dat iureş peste noi cete înarmate. Această înfrângere este foarte dureroasă şi am fi disperaţi, dacă prin credinţă nu am lua pentru noi binecuvântarea făcută prin ultimele cuvinte ale lui Iacov: „dar şi el va da iureş peste ele şi le va urmări”. „Totul este bine, când se sfârşeşte cu bine”, zice un proverb. Un război poate fi judecat nu după primul succes sau prima înfrângere, ci după ce se petrece la sfârşit. Domnul va da biruinţă adevărului şi dreptăţii, în final. Şi, aşa cum spune Bunyan, aceasta înseamnă pentru totdeauna, căci nimic nu mai poate veni după final. Ceea ce ne trebuie este stăruinţa plină de răbdare în a face bine, încrederea neclintită în slăvitul nostru Conducător. Domnul nostru Isus ar vrea să ne înveţe arta Lui sfântă de a-ţi face faţa ca o cremene, mergând prin lucrare sau suferinţa, până ce vom putea spune: „S-a sfârşit”. Aleluia, biruinţă! Noi credem această făgăduinţă: el le va urmări şi în final le va birui.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Leam făcut cunoscut Numele Tău şi Îl voi face cunoscut, ca dragostea cu care Mai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.  Ioan 17.26

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (10)

În rugăciunea Sa, Domnul Isus a exprimat dorințe speciale cu privire la ucenicii Săi şi cu privire la cei care aveau să creadă în El prin cuvântul lor, folosind expresia „ca ei să fie„. Această expresie este formată, în limba greacă, dintrun singur cuvânt, care apare de şapte ori în această rugăciune, nemaifiind folosit în altă parte în această Evanghelie.

1. „Sfinte Tată, păzeşte în Numele Tău pe aceia pe care Mi iai dat, ca să fieuna ca Noi” (versetul 11) – unitate în esență.

2. „Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfințiți în adevăr” (versetul 19). Hristos, în cer, este cu totul devotat grijii față de cei ai Săi, pentru ca ei să fie cu totul puşi deoparte pentru El, prin adevăr, nu prin metode omeneşti – unitate în sfințenie.

3. Hristos Se roagă pentru ucenicii Săi din ziua de azi: „Pentru ca toți să fieuna, după cum Tu, Tată, eşti în Mine şi Eu în Tine” (versetul 21) – unitate în reprezentare.

4. „Ca şi ei să fie una în Noi, ca lumea să creadă că Tu Mai trimis” (versetul 21) – unitate în mărturie.

5. „Şi Eu leam dat gloria pe care Miai dato Tu, pentru ca ei să fie una, cum Noi suntem una” (versetul 22) – unitate în manifestare.

6. „Eu în ei şi Tu în Mine; pentru ca ei să fie făcuți desăvârşiți spre a fi una, ca să cunoască lumea că Tu Mai trimis şi că iai iubit, cum Mai iubit pe Mine” (versetul 23) – unitate în perfecțiune.

7. „Tată, doresc ca aceia pe care Mi iai dat Tu să fie şi ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Miai dato Tu, pentru că Mai iubit mai înainte de întemeierea lumii” (versetul 24) – unitate în dragoste veşnică. Vino, Doamne Isuse! A. E. Bouter

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, îmi ridic ochii, speranţele şi rugăciunile la Tine. Reumple-mă cu putere din înălţimile Tale prin Duhul Tău cel Sfânt care locuieşte în mine, pentru ca lumina lui Dumnezeu să răsară în jurul nostru şi în noi astăzi. Umple ziua cu dulceaţă şi glorie, pentru propria Ta plăcere.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Pentru că nici Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi.» Matei 20,28

Al cincilea fundament al binecuvântării lui Isus este să te pui zilnic în slujba aproapelui: «… slujiţi-vă unii altora în dragoste» (Gal. 5,13). Însuşi Domnul nostru este sursa. El ne-a iubit atât de mult! Cea mai mare slujire înaintea lui Dumnezeu este dăruirea propriei vieţi. Să fii robul Lui înseamnă să nu faci nimic de ochii lumii, să nu aştepţi recunoştinţă, răsplată sau mulţumire, ci pur şi simplu să trieşti cum a slujişi Isus. Aceasta este trăirea biruitoare înaintea Domnului! A şasea piatră de temelie a binecuvântării este: «Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.» (Efes. 4;32) Ţi-ai iertat aproapele din inimă aşa cum te-a iertat Isus şi pe tine? Nu mă îndoiesc că ai fost greu lovit şi trădat. Dar ai iertat din inimă? Ce atmosferă binecuvântată se creează când ai bucurie sinceră în inimă! Putem vedea această bucurie când Domnul Isus a fost musafir la Lazăr, Marta şi Maria, iar Maria I-a spălat picioarele cu uleiuri scumpe: «… şi s-a umplut casa de mirosul mirului» (Ioan 12,3). Când cineva intră în casa ta simte oare această mireasmă duhovnicească?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna. Matei 28:20

E bine să ştii că există Cineva care este întotdeauna acelaşi, Cineva care este întotdeauna cu noi. Este bine să ştii că, în mijlocul valurilor agitate ale vieţii, există o stâncă neclintită. O, suflete, nu-ţi lega inima de bogăţiile ruginite, mâncate de molii, pieritoare, ci aşează-ţi inima pe Cel care îţi rămâne mereu Credincios. Nu-ţi clădi casa pe nisipurile înşelătoare ale lumii; clădeşte-ţi speranţele pe Stâncă, fiindcă ea va rămâne sigură în valuri şi vânt. Suflete, ascunde-ţi comorile în vistieria sigură; aşează-ţi nestematele într-un loc în care nu ţi le va găsi nimeni. Pune-le pe toate în Christos. Pune-ţi toată afecţiunea în persoana Sa, toate speranţele în meritele Sale, toată încrederea în eficacitatea sângelui Său şi toată bucuria în prezenţa sa, ca să poţi râde în faţa nimicirii. Aminteşte-ţi că toate florile din grădina lumii se vor ofili, şi că va va veni ziua când totul se va transforma în pustiu. Suflul negru al morţii îţi va stinge în curând candela. O, ce bine este să te bucuri de lumina soarelui după ce se stinge candela! Valul întunericului va urla curând între tine şi tot ce ai. Încredinţează-ţi inima Celui care nu te va părăsi niciodată. Increde-te în Cel care va merge cu tine în întunericul morţii, şi te va duce în siguranţă pe plaiurile veşniciei, ca să fii cu El pentru totdeauna. Ridică-te, fiu al durerii, şi spune-ţi tainele Prietenului care „ţine la tine mai mult decât un frate” (Provetbe 18:24). încredinţează-ţi toate grijile Celui care nu-ţi va fi luat niciodată, care nu te va părăsi niciodată, şi care nu te va lăsa să pleci nicăieri, fiindcă „Isus Christos este acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8). „Iată, Eu sunt cu voi întotdeauna” este o făgăduinţă îndestulătoare sufletului meu, şi prin ea pot învinge orice.

SEARA

Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te. Iosua 1:7

Dragostea lui Dumnezeu pentru slujitorii Săi îl face interesat de starea lor emoţională. El îi vrea întotdeauna curajoşi. Unii cred că nu e mare lucru pentru un credincios să fie tulburat de temeri şi îndoieli, dar Dumnezeu nu crede aşa. Din textul acesta reiese clar că Stăpânul nostru nu vrea să fim chinuiţi de temeri. El ne vrea liberi de griji, îndoieli şi laşitate. Stăpânul nostru ne tratează necredinţa mult mai serios decât o facem noi. Când suntem disperaţi, suntem subiectul unei boli care ar trebui să ne facă să mergem imediat la Marele Medic. Domnul nu vrea să ne vadă feţele posomorâte. La curtea lui Ahaşveroş era o lege care interzicea celor posomorâţi să se înfăţişeze regelui; la curtea Regelui Regilor nu există o asemenea lege, fiindcă putem veni la El jelind. Totuşi, El ne va da „o haină de laudă în locul unui duh mâhnit” (Isaia 61:3), fiindcă avem multe motive de bucurie. Creştinul trebuie să fie curajos, ca să-L poată slăvi pe Domnul îndurând încercările cu bucurie. Dacă este fricos şi slab, îl va dezonora pe Dumnezeu. In afară de asta, va fi un exemplu foarte prost. Boala îndoielii şi descurajării este o epidemie cate se răspândeşte cu repeziciune în turma Domnului. Un credincios posomorât va întrista douăzeci de suflete. Mai mult, dacă îţi pierzi Curajul, Satan va fi prea puternic pentru tine. Lasă-ţi sufletul să se bucure în Domnul. „Bucuria Domnului va fi tăria voastră” (Neemia 8:10), şi nici o forţă a răului nu te va învinge. Laşitatea te face să cobori steagul. Mai mult, munca este mai uşoară pentru cel cu inima uşoară, şi succesul va fi de partea lui. Omul care lucrează, bucurându-se în Domnul şi crezând în El din toată inima, are parte de biruinţă. Cel care seamănă cu speranţă va secera cu bucurie; de aceea, dragă cititorule, „întăreşte-te numai, si îmbărbătează-te”.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug. (Psalmul 66:12)

Poate părea paradoxal, dar singura persoană care are odihnă a câştigat-o prin conflict. Această pace, născută din conflict, nu este ca liniştea de rău augur de dinaintea furtunii, ci ca seninătatea şi liniştea de după furtună, cu prospeţimea şi aerul ei purificat.

Omul care pare a fi binecuvântat, dar care n-a fost atins de necaz, cu siguranţă nu este un om puternic şi în pace. Calităţile acestui om n-au fost testate niciodată, şi nu ştie cum s-ar descurca nici măcar într-un eşec uşor. Cel mai de încredere navigator cu siguranţă nu este unul care n-a înfruntat niciodată o furtună. Poate fi bun când e vreme bună pe mare, dar când se stârneşte o furtună, nu ţi-ai dori un navigator experimentat care să preia controlul? Nu ţi-ai dori să ai la cârmă pe cineva care a mai înfruntat furtuni şi care cunoaşte puterea carenei şi a velaturii vasului, şi cum trebuie folosită ancora pentru a se prinde cât mai bine de stâncile de pe fundul oceanului?

O, cum se prăbuşeşte totul când vine pentru prima dată nenorocirea peste noi! Mlădiţele agăţătoare ale speranţelor noastre sunt rupte repede, lăsându-ne cu inima copleşită şi prosternată, ca un vrej pe care vântul furtunii l-a smuls de pe gratii. Dar după ce a trecut primul şoc şi putem privi în sus şi spunem: „Este Domnul” (Ioan 21:7), credinţa începe să ne ridice încă o dată speranţele năruite şi să le strângă la un loc în siguranţă la picioarele lui Dumnezeu. Şi rezultatul final este încredere, siguranţă şi pace. selectat

 

Vânturile potrivnice suflau asupra vieţii mele;

Bărcuţa mea era bătută de furtună;

Planurile mele erau năruite – inima, neliniştită,

Şi toată speranţa mea părea pierdută.

Atunci El „S-a sculat”- un singur cuvânt de pace.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 17.1-14; 18.1-7

În cap. 7.1 l-am văzut pe împăratul Siriei, Reţin, atacând Iuda cu complicitatea lui Pecah, fiul lui Remalia. Cartea 2 împăraţi (16.5-9) ne ajută să vedem deznodământul acestei istorii: Damascul a fost luat (de către Ţiglat-Pileser), iar Reţin, omorât. „Profeţia despre Damasc…” ne permite să privim în viitor, aşa cum au făcut şi toate oracolele sau profeţiile precedente; şi vedem cum Siria modernă va face parte din acel „torent de popoare” (v. 12; Apocalipsa 17.15) care, asemeni unei mări agitate, va încerca să-l înece (aparent) pe Israel, … însă, „înainte de a se face dimineaţă, ele nu mai sunt” (v. 14; Psalmul 37.36).

Cu totul diferită este tema cap. 18. Aici găsim prezentată o ţară maritimă care-şi întinde puterea protectoare (umbra aripilor) pentru a-i veni în ajutor poporului ales. Dumnezeu distinge între naţiunile lumii pe cele care-i sunt favorabile lui Israel de cele care nu-i sunt favorabile. înţelegem de aici cu ce gând se îndreaptă El spre sărmanul Său popor pământesc, atunci când acesta este dispreţuit şi călcat în picioare de lume: În ochii Săi, Israel este „minunat” şi-n prezent şi-n viitor. Nu este el poporul Celui care se numeşte „Minunat¹…? (cap. 9.6) – un popor care aşteaptă, „tot aşteaptă…” (18.2,7). Cât despre noi, prieteni credincioşi, îl aşteptăm oare cum se cuvine pe Cel care este nu numai Împăratul nostru, ci şi Mirele ceresc al Bisericii?

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Timotei 6:11-16  

Fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti. Caută să fii evlavios. 1 Timotei 4:7

ESTE NEVOIE DE MUNCĂ!

Apostolul se referă la evlavie mai mult în 1 Timotei decât a făcut-o în toate celelalte epistole (vezi 2:2; 3:16; 4:7, 8; 6:3, 5, 6, 11). Această calitate de creştin, foarte apeciată, despre care se spune că este o „taină” (3:16), poate fi definită ca fiind o viaţă sfântă şi bună izvorând dintr-o adâncă reverenţă faţă de Dumnezeu. Dar cum va veni ea în vieţile noastre? Trebuie numai să ne rugăm pentru evlavie şi apoi să stăm liniştiţi aşteptând ca Dumnezeu s-o toarne dintr-o dată în noi? Nu, nu în felul acesta vom deveni evlaviosi. Ni se cere şi efortul nostru! In 1 Timotei 4:7, ni se spune că trebuie să căutăm să fim evlaviosi. Să ne gândim la aceasta astfel: să presupunem că o tânără gimnastă vrea să concureze la jocurile olimpice. Cum îşi va realiza ea această dorinţă? În primul rând, ea va trebui să fie întru totul dăruită acestui scop. Apoi, va trebui să facă sacrificii extraordinare din timpul ei. Va trebui să petreacă multe ore zilnic făcând exerciţii şi antrenamente de rutină. Va lucra sub ochii foarte calificaţi ai antrenorului, care va scoate în evidenţă cele mai mici deficienţe şi care îi va corecta toate tehnicile. In acelaşi timp, va ţine un regim strict de alimentaţie. Tot astfel este şi cu evlavia. Dacă dorim să devenim mai evlaviosi, trebuie să ne consacram acestui scop. Trebuie să ne supunem la un „antrenament” extenuant şi continuu. Prin rugăciune şi ascultare, ne supunem călăuzirii „antrenorului” nostru, Duhul Sfânt. Trebuie să ne disciplinăm singuri pentru a citi, a studia, a asculta de Cuvântul lui Dumnezeu. Limitarea la rugăciunea pentru evlavie nu va folosi la nimic. Trebuie să recunoaştem că se cere muncă!
D.C.E.

Să seamăn tot mai mult cu Salvatorul,

Zilnic spre El voinţa mi-o îndrept.

Până ce Domnul meu va stăpâni

Peste viaţa şi inima din piept.  – Brandt

Fără luptă, nu-i cunună.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Cei doi ucenici l-au auzit rostind aceste vorbe, şi au mers după Isus. Isus S-a întors; şi când i-a văzut că merg după El, le-a zis: Ce căutaţi? Ioan 1.37-38

Erau doi ucenici a lui Ioan Botezătorul care, impresionaţi de cuvintele rostite de învăţătorul lor: „Iată Mielul lui Dumnezeu” L-au urmat pe Isus. Pe când ei se apropiau de Domnul, El îi întreabă: „Ce căutaţi?” Ei au răspuns: „Rabi unde locuieşti?” Inimile lor au fost cucerite şi de atunci numai comuniunea cu El, şederea în apropierea Lui a putut să le dea pace. „Veniţi de vedeţi” le-a zis Domnul, plin de bucurie. Şi ei au venit şi au văzut unde şedea şi din ziua aceea au rămas cu El.

Stimate cititor, tu ce cauţi? Vrei să fii şi tu acolo unde locuieşte Isus? Atunci, vino şi vezi! Acum El este sus, la dreapta Tatălui, încununat cu cinste şi slavă. De aceea Cuvântul ne spune: „să umblaţi (să căutaţi cu înflăcărare) după lucrurile de sus, unde Cristos sade la dreapta lui Dumnezeu” (Col. 3.1). Dar El poate fi găsit şi acolo unde doi sau trei sunt adunaţi pentru Numele Său. El poate fi găsit în orice om a cărui inimă bate pentru El: la cei ce vorbesc de El, la cei ce au bucuria lor ÎN EL. Locul reşedinţei Sale era ascuns pentru lume. La fel şi astăzi acest loc este ascuns pentru lume, dar ai Săi Îl ştiu, îl cunosc şi vorbesc de el. Aşa cum El era atunci centrul şi locul tuturor inimilor creştine, tot la fel vrea să fie şi astăzi. El îi cheamă pe toţi cu acelaşi glas: „Veniţi şi vedeţi.” În curând însă, vor răsuna iarăşi aceste cuvinte dar în alt sens. El va chema pe toţi răscumpăraţii Săi în casa Tatălui şi atunci ei vor vedea veşnica Lui slavă, acolo unde locuieşte El, din veşnicie în veşnicie. Suflete drag, nu vrei şi tu să-ţi ocupi locul tău în casa Tatălui? Gândeşte-te şi alege chiar acum.

„Pocăiţi-vă dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele” (Fapt. 3.19).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… dragostea nu pizmuiește. 1 Corinteni 13.4

Gelozie

Privind din exterior, considerăm că stăm peste sentimentele de invidie, gelozie, pizmă. Dar de multe ori, în interiorul nostru simțim că ne aflăm sub influența lor și suferim. Acest dirijor ascuns dirijează, într-un camuflaj mai mult sau mai puțin iscusit, comportamentul nostru: facem așa ca și când am fi față de cineva amabili, dar în interior îl vedem ca rival: dăm împunsături în treacăt și zâmbim satisfăcuți; lauda noastră nu vine din inimă, ci este mai mult o critică ascunsă; comentarii comparative ies mereu în favoarea noastră; neglijăm și evităm pe celălalt și vrem să fim noi înșine punctul central social.

Creștinii ar trebui să cugete la aceste cuvinte marcante: „Gelozia este o pasiune care caută cu râvnă ceea ce provoacă durere!”.

Invidia, gelozia și pizma le dau mult de furcă multor creștini, indiferent că vrem să recunoaștem sau nu. Textul clar din Biblie este: orice nevirtute este socotită una din „faptele firii pământești” (Galateni 5.19-21), în timp ce creștinii trebuie să aducă la lumină trăsături pozitive, „roada Duhului” (Galateni 5.22,23)!

Dacă recunoaștem în fața Domnului că avem aici o lipsă, atunci facem un pas înspre soluționare. Atunci putem să ne rugăm pentru putere, pentru a lăsa această problemă „afară, în fața ușii”!

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

O FĂPTURĂ MINUNATĂ! (2)

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Timotei 1:7)

Pasul 2: Rostește ceea ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său despre tine. Cuvintele contează, mai ales când sunt cuvintele lui Dumnezeu! Privește în jurul tău; tot ce se găsește în creație a fost mai întâi un cuvânt care a fost gândit și rostit de Dumnezeu. „Să fie niște … și așa a fost” (Geneza 1:14-15). Cuvintele Sale conțin puterea a ceea ce este El. Așadar, atunci când crezi și rostești Cuvântul lui Dumnezeu, te conectezi cu Logosul Său creator. De ce este necesar să rostești Cuvântul lui Dumnezeu și nu este suficient doar să-l gândești? Deoarece când te auzi rostind Cuvântul lui Dumnezeu el are o mai mare putere de întipărire. Apoi, pentru că îți amintești ceea ce reciți și pentru că dușmanul te aude. Când Domnul Isus a rostit Cuvântul lui Dumnezeu la ispitirea din pustie, acesta a plecat (Matei 4:11).

Pasul 3: Comportă-te conform cu ceea ce spune Dumnezeu despre tine. Dumnezeu te-a făcut să fii chibzuit – asta înseamnă că ești un bun gânditor. Dacă crezi lucrul acesta cu adevărat, ce ai face și în prezent nu faci? Cât de mare e pasul prin credință pe care ești dispus să-l faci? Dumnezeu te-a înzestrat cu capacitatea de a „iubi”. Dacă ai crede asta cu adevărat, cum ți-ai arăta dragostea pentru Dumnezeu și pentru semeni? Vei începe să dăruiești bani la biserică? Vei ierta pe cineva care te-a rănit? îi vei sluji pe ceilalți în loc să fii absorbit de tine însuți? Nimic nu-ți zidește credința mai mult ca și atunci când pui în practică Cuvântul lui Dumnezeu. Pune în practică acești pași și ți se va schimba părerea pe care o ai despre tine însuți.

 

 

 

 

10 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ia iniţiativa

Adăugaţi la credinţa voastră fapta… („Echipați-vă credința cu hotărâre”)2 Petru 1:5 KJV

„Adăugaţi” arată că noi avem de făcut ceva. Suntem în pericol să uităm că noi nu putem face ceea ce face Dumnezeu şi că Dumnezeu va face ceea ce putem face noi. Noi nu ne putem mântui sau sfinți; Dumnezeu face aceasta; dar Dumnezeu nu ne va da obiceiuri ne, nu ne va da un caracter bun, nu ne va forţa să umblăm drept. Noi înşine trebuie să facem toate acestea, Trebuie să punem în practică mântuirea pe care Dumnezeu a realizat-o înlăuntrul nostru. „Adăugaţi” înseamnă să ne formăm obiceiul de a face anumite lucruri: începutul este întotdeauna dificil. A lua iniţiativa înseamnă a face începutul, a te instrui în calea pe care trebuie să mergi. Fereşte-te de tendinţa de a întreba care este drumul bun, atunci când îl ştii cât se poate de bine. Ia iniţiativa, nu mai ezita şi fă primul pas. Fii hotărât când îţi vorbeşte Dumnezeu şi acţionează imediat in credinţă, făcând ceea ce ţi-a spus El. Nu reveni niciodată asupra deciziilor luate. Dacă eziţi atunci când Dumnezeu îţi spune să faci lucru, îţi periclitezi poziţia în har. Ia iniţiativa, ia-o tu însuţi, fă pasul chiar acum din propria-ţi voinţă şi fă-ţi întoarcerea imposibilă, ia-ţi orice posibilitate de retractare: „Voi scrie acea scrisoare”. „Voi plăti acea datorie”. Fă ca lucrul respectiv să fie inevitabil.Trebuie să ne formăm obiceiul de a afla ce spune Dumnezeu. Dacă, atunci când apare o criză, ne îndreptăm instinctiv spre Dumnezeu, ştim că ne-am format acest obicei. Trebuie să luăm inițiativa acolo unde suntem, nu unde nu suntem.

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

1CORINTENI 1:2

„…Către cei care au fost sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi sfinţi, împreună cu toţi cei care cheamă în vreun loc Numele Domnului nostru Isus Hristos”

Când Dumnezeu Se adresează credincioşilor ca „sfinţi”, adică puşi deoparte sau „cei sfinţi”, El vorbeşte de poziţia lor în Hristos. Când îi îndeamnă să fie „sfinţi”, după cum El este sfânt, El Se referă la starea sufletelor lor, aşa cum se manifestă în afară. Poate că noi gândim că nimeni nu poate fi numit sfânt până devine sfânt în mod desăvârşit în experienţa vieţii. Dar nu este acesta felul lui Dumnezeu de a considera lucrurile. El ne socoteşte sfinţi din prima clipă a credinţei noastre în Domnul Hristos şi apoi ne porunceşte să trăim ca sfinţi. El întâi ne numeşte copii şi apoi ne îndeamnă să fim copii ascultători. El întâi ne sfinţeşte prin sângele Fiului Său şi apoi ne spală prin Cuvânt ca să putem fi sfinţi în mod practic. El întâi ne iartă toate păcatele şi ne justifică înaintea Lui, încă de la început de când ne-am încrezut în lucrarea Domnului Isus de la cruce. şi astfel suntem iertaţi pentru veşnicie. Aceasta este poziţia noastră în Domnul Hristos. Totuşi, cum starea noastră ca credincioşi este adeseori slabă, avem nevoie de iertare în fiecare zi: adică, iertarea Tatălui, aşa cum tratează El cu starea familiei Lui. Din momentul în care ne-am încrezut în Domnul Isus, răspunderea noastră ca păcătoşi având de a face cu Dumnezeul care judecă, s-a încheiat pentru totdeauna. Din clipa aceea, poziţia noastră a fost desăvârşită. Dar chiar din acel moment a început răspunderea noastră ca şi copii având de a face cu Tatăl nostru în ceea ce priveşte de acum înainte relaţia Tată-copil. Dacă noi suntem deficienţi în această privinţă, dacă starea noastră sufletească este scăzută şi Tatăl nostru este dezonorat, atunci nu ne putem baza pe adevărul poziţiei noastre în Hristos spunând: „n-am păcate de mărturisit.” Trebuie imediat să mergem la Tatăl nostru plin de iubire, să ne recunoaştem starea sau căderea, să ne judecăm singuri şi să cerem harul Său ca să ne ridice la o stare mai înaltă şi mai bună a sufletului nostru în care El să fie slăvit. Ţinta noastră să fie totdeauna de a avea o stare care să corespundă cu poziţia noastră în Hristos pentru ca Harul să fie mărit în toate căile noastre. H. A. Ironside.

„Când în slaba noastră măsură, am învăţat să consideram păcatul cum îl consideră Dumnezeu, suntem umpluţi de uimire în faţa acestui har al lui Dumnezeu care poate să şteargă păcatul în întregime; acest har L-a făcut pe Dumnezeu să dea pe propriul Său Fiu şi să-L dea la moarte pentru ca să îndepărteze păcatele noastre.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer, pe când se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, şi au zis: „Bărbaţi Galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer?Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer”. (Fapte 1:10-11)

Este un lucru de înţeles că ucenicii s-au uitat timp îndelungat după Isus, când au văzut că El se îndepărtează de la ei, megând în cer. Poate că ar fi stat acolo şi mai mult dacă îngerii nu i-ar fi întrebat: „De ce staţi şi vă uitaţi spre cer?”I sus Hristos va reveni şi se va arăta acelora care Îl aşteaptă, spre mântuirea lor, căci la revenirea Lui nu va mai avea de a face cu păcatul. Acum El şade la dreapta Tatălui şi mijloceşte pentru noi, copiii Lui.

El Însuşi a spus: „Nu mă rog pentru lume, ci pentru aceia pe care Mi I-ai dat Tu”; deci pentru aceia care prin Cuvântul Lui cred în El. În mod deosebit se roagă pentru ai Săi, ca să fie una, aşa cum El cu Tatăl este una. Pe mine mă bucură faptul că rugăciunile Lui sunt ascultate, şi că El este asemenea unui Mare Preot, care mijloceşte pentru noi la Tatăl. El este îngrijitorul casei Lui, iar casa Lui suntem noi, pentru ca să rămânem neclintiţi în nădejdea slavei care ni s-a dat. Ce har minunat să avem un asemenea Mijlocitor, care ne reprezintă înaintea Lui Dumnezeu! De aceea singura noastră dorinţă este ca să putem vedea personal pe Cel ce mijloceşte pentru noi: „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.” (1 Ioan 3:3). Şi cel mai bun lucru pentru aceasta este de a rămâne în El, adevărata viţă, crezând promisiunile Sale; astfel El ne curăţeşte. Toţi ai Săi Îl aşteaptă aducând roade în răbdare.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

TEME-TE NUMAI DE DUMNEZEU

Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme; ce mi-ar putea face omul?” Evrei 13.6

Pentru că Domnul nu ne va lăsa nici nu ne va părăsi, să fim mulţumiţi cu partea noastră. Domnul este pentru noi: totdeauna vom avea un prieten, o comoară, un adăpost. Cu o astfel de siguranţă, putem fi independenţi faţă de oameni. Sub această înaltă protecţie, nu vom fi niciodată ispitiţi să ne plecăm înaintea semenilor noştri. Dumnezeu este ocrotirea noastră, deci putem ţine capul sus.

Cine se teme de Dumnezeu, nu are de ce să se mai teamă. Să rămânem într-o sfântă teama înaintea Lui şi toate ameninţările prigonitorilor nu vor avea mai multă influenţă asupra noastră ca şuierăturile vântului. În zilele noastre, omul nu mai poate face împotriva noastră ceea ce făcea în timpul când apostolul scria acest verset. Eşafodurile şi roţile pe care erau chinuiţi creştinii, nu se mai folosesc azi, iar uriaşul Papă nu-i mai poate arde pe eretici. Dacă ucenicii învăţătorilor mincinoşi folosesc batjocurile şi dispreţul, sa nu ne mirăm, deoarece copiilor acestei lumi nu le place sămânţa cerească. Atunci ce este de făcut? Să suferim dispreţul lumii, căci el nu poate distruge nici un mădular. Dumnezeu ne ajută să nu ne temem de nimic. Dacă lumea se înfurie, s-o lăsăm să-şi facă plăcerea, dar sa nu ne temem de ea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Cine dintre voi, îngrijorânduse, poate să adauge un singur cot la statura lui? Deci, dacă nu puteți face nici cel mai mic lucru, pentru ce vă îngrijorați de celelalte?  Luca 12.25,26

Creşterea noastră fizică este un proces natural care se desfăşoară exact în ritmul pe care Dumnezeu la hotărât pentru noi. Astfel, ea formează cea mai simplă parte a vieții noastre, fiindcă se desfăşoară complet separat de orice efort al nostru. Prin urmare, Domnul le reaminteşte celor care Îl urmau că, dacă nu erau capabili să înfăptuiască nici cel mai mic detaliu în această privință, de ce să se îngrijoreze cu privire la alte lucruri, atunci când aveau un Tatăl divin, care cunoştea nevoile lor?

Aceste cuvinte sunt mărețe şi nu au nevoie de nicio explicație, însă ele ies şi mai mult în relief atunci când punem în contrast slăbiciunea şi incapacitatea noastră cu capacitatea nelimitată a lui Dumnezeu. El poate să facă „nespus mai mult decât toate câte cerem sau gândim noi” (Efeseni 3.20). El poate să ne mântuiască în mod desăvârşit şi să ne păzească de orice cădere (Evrei 7.25; Iuda 24). În slujba noastră, El poate să ne dea har din abundență (2 Corinteni 9.8); în suferință, El poate să păzească tot ceea ce Iam încredințat, până în ziua răsplătirii (2 Timotei 1.12); dacă suntem asaltați de ispite, El poate să ne ajute (Evrei 2.18); iar dacă suntem acuzați de alții, El poate să ne facă să stăm în picioare (Romani 14.4).

Întradevăr, El are puterea de aŞi supune toate lucrurile (Filipeni 3.21)! Există oare vreo ființă care nu se va supune autorității Sale? Există vreo încercare mai puternică decât El? Ce ispită şi ce descurajare near putea copleşi atunci când ochii ne sunt îndreptați către El? Când Moise şia dat seama că nu era în stare să poarte povara poporului, Domnul avea şaptezeci de bărbați gata să preia din atribuțiunile lui (Numeri 11.1117). Când ajungem la sfârşitul tuturor resurselor noastre şi recunoaştem că nu putem face nici măcar cel mai mic lucru, descoperim resursele depline ale Dumnezeului care poate totul. S. J. Campbell

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, ţine-mă în odihnă prin toată mulţimea de sarcini ale zilei; înnobilează-mă prin atingerea şi delicateţea Ta. Aşază-mă şi linişteşte-mă în Tine.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Fiecare din noi să placă aproapelui în ce este bine, în vederea zidirii altora.» Romani 15,2

Aici avem a treia bază a binecuvântării lui Isus: observă ceea ce este bun, sfânt şi veşnic în aproapele tău şi întăreşte, încurajează! Pe scurt: fii umil, îndemnându-i pe cei din jurul tău la fapte bune şi la o creştere spirituală tot mai profundă.

De aici reiese al patrulea fundament: să fii pregătit să duci povara altuia. Biblia spune: «Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi veţi împlini astfel Legea lui Cristos» (Gal. 6,2). De unde apar problemele şi neînţelegerile în relaţiile cu aproapele tău? Din faptul că tu vrei să primeşti în loc să dăruieşti. Aştepţi ceva de la el în timp ce şi el aşteaptă ceva de la tiae. Vrei să te bucuri de dragostea lui, în timp ce el caută să descopere dragostea lui Isus Cristos în viaţa ta. Gândeşte-te cum ai putea aduce binecuvântarea Domnului în viaţa de zi cu zi a aproapelui tău. «Ah», te eschivezi, «am eu suficiente poveri de dus singur». Dacă gândeşti aşa, uită-te la Isus şi primeşte sprijinul şi ajutorul Său! Astfel vei putea să duci şi poverile altora şi vei fi binecuvântat. Isus a dat totul. El Şi-a dat viaţa pe cruce pentru noi, ne-a purtat poverile şi a ispăşit păcatele noastre. Te mai îndoieşti de faptul că El te va însoţi până la bătrâneţe, până la cărunteţele tale?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Dar acum, Hristos a înviat din morţi. 1 Corinteni 15:20

Întregul sistem al creştinismului se bazează pe faptul că Christos a înviat din morţi, fiindcă „dacă n-a înviat Christos, propovăduirea noastră este zadarnică, şi zadarnică este şi credinţa voastră… voi sunteţi în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:14, 17). Divinitatea lui Christos este dovedită prin învierea Sa, de vreme ce El a fost „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, în ce priveşte duhul sfinţeniei, prin învierea morţilor” Romani 1:4). Dacă El nu ar fi înviat, am fi avut dreptul să ne îndoim de dumnezeirea Sa. Mai mult încă, chiar şi suveranitatea lui Christos depinde de învierea Sa „căci Christos pentru aceasta a murit şi a înviat, ca să aibă stăpânire şi peste cei morţi şi peste cei vii” (Romani 14:9). Din nou, îndreptăţirea noastră, această binecuvântare a legământului, este legată de victoria triumfătoare a lui Christos asupra morţii şi a mormântului, fiindcă El „a fost dat din pricina fărădelegilor noastre, şi a înviat din pricină că am fost socotiţi neprihănit” (Romani 4:25). Mai mult, naşterea noastră din nou este legată de învierea Sa, fiindcă noi ne-am născut din nou, prin învierea lui Isus Christos din morţi, la o nădejde vie” (1 Petru 1:3). Şi cu siguranţă că învierea noastră din morţi este legată de învierea Sa, fiindcă „dacă duhul Celui ce a înviat pe Isus Christos dintre cei morşi locuieşte în voi, Cel ce a înviat pe Isus Christos din morţi, va învia şi în trupurile voastre muritoare, din pricina duhului Său, care locuieşte în voi” Romani 8:11). Dacă Christos nu a înviat, nici noi nu vom învia; dar dacă El a înviat, atunci cei care au adormit în Christos nu vor pieri, ci vor vedea pe Dumnezeul lor. De aceea, panglica argintie a învierii străbate binecuvântările credinţei, de la naşterea din nou la slava veşnică, şi le leagă pe toate la un loc. Cât de important este, deci, acest fapt, şi cât de mult se va bucura creştinul ştiind că, fără îndoială,

„Cristos a înviat din morţi”.

Făgăduinţele s-au împlinit,
Lucrarea de răscumpărare s-a încheiat,
Dreptatea şi îndurarea s-au unit,
Căci Dumnezeu pe Fiul Său a înviat.

SEARA

Singurul născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. Ioan 1:14

Credinciosule, poţi să mărturiseşti şi tu că Christos este „singurul născut din Tatăl”, dar şi „cel întâi născut din morţi” (Apocalipsa 1:5). Poţi să spui „pentru mine, El este divin, chiar dacă pentru restul lumii este uman. El a făcut pentru mine lucruri pe care numai Dumnezeu le poate face. El mi-a supus voinţa încăpăţânată, mi-a înduioşat inima de piatră, a sfărâmat „porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier” (Psalmi 107:16). El mi-a transformat jalea în bucurie şi suspinele în veselie. El a luat robia roabă şi mi-a făcut inima să se bucure „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). Pot să creadă ceilalţi ce vor, pentru mine El trebuie să fie „singurul născut din Tatăl”. Binecuvântat să-I fie numele! Şi El este plin de îndurare. O, dacă nu ar fi fost El, nu aş fi fost niciodată salvat. El nu m-a lăsat atunci când mă luptam să scap de harul Său, şi când, în sfârşit, am venit la tronul milei, tremurând ca un criminal condamnat, El a spus: „păcatele tale, care sunt multe, sunt iertate: fii tare”. Şi El este adevăr. Promisiunile Sale sunt toate adevărate; nici una nu a rămas neîmplinită. Mărturisesc că nici un slujitor nu a avut un stăpân ca al meu. Nici un frate nu a avut o rudă ca El. Nici o soţie nu a avut un soţ asemeni lui Christos. Nici un păcătos nu a avut un Mântuitor mai – bun; nici un bocitor nu a avut un Mângâietor mai blând. Nu am nevoie de nimeni altcineva. In viaţă, El este viaţa mea; în moarte, El va fi moartea morţii. In sărăcie, Christos este bogăţia mea; în boală, El este leac alinător. In întuneric, El este steaua mea; în miezul zilei, El este soarele meu. El este mana din pustie, şi El va fi întâiul rod al Canaanului. Isus este numai har, fără nici o răutate; numai adevăr, fără urmă de minciună. El este plin de har şi adevăr, într-o măsură infinită. Suflete, în noaptea aceasta, binecuvântează din toată inima pe „singurul născut”.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

O! dacă n-aş fi încredinţat că voi vedea bunătatea Domnului … Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, îmbărbătează-ţi inima.

(Psalmul 27:13-14)

Nu dispera!

    

O, cât de mare este ispita de a cădea în disperare câteodată! Sufletul nostru devine deprimat şi descurajat, şi credinţa ni se clatină sub încercările şi testele severe care vin în viaţa noastră, mai ales în perioadele de pierderi grele şi suferinţă. Ajungem până acolo că spunem: „Nu mai pot să suport. Aproape că am ajuns la disperare în aceste situaţii îngăduite de Dumnezeu. El îmi spune să nu disper, dar ce aş putea să fac dacă am ajuns în acest punct?”

Ce ai făcut în trecut când te-ai simţit slăbit fizic? Nu puteai face nimic. Te-ai oprit din a mai face ceva. În slăbiciunea ta, te-ai bizuit pe cineva drag şi puternic. Te-ai bizuit complet pe altcineva şi te-ai odihnit, liniştindu-te şi încrezându-te în puterea altuia.

La fel este şi când eşti tentat să disperi în necazuri spirituale. Când eşti gata să cazi în disperare, mesajul lui Dumnezeu nu este: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te” (Iosua 1:6), pentru că El ştie că eşti stors de putere şi curaj. În loc de aceasta, El îţi spune dulce: „Opreşte-te, şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu” (vezi Psalmul 46:10).

Hudson Taylor era atât de slăbit şi de sfârşit în ultimele luni ale vieţii încât a spus unui prieten: „Sunt atât de slăbit că nu mai pot să scriu. Nu pot să citesc Biblia. Nu pot nici măcar să mă rog. Tot ce pot să fac este să stau liniştit în braţele lui Dumnezeu ca un copil mic, încrezându-mă în El”. Acest minunat om al lui Dumnezeu, care avusese o mare putere spirituală, a ajuns la un punct al suferinţei fizice şi al slăbiciunii în care tot ce ar mai fi putut face era să stea liniştit şi să se încreadă.

Asta-i tot ce vrea Dumnezeu de la tine ca şi copil al Său iubit. Când eşti slăbit din cauza văpăilor aprige ale nenorocirii, nu încerca să „fii tare”. Ci doar „Opreşte-te, şi să ştii că [El este] Dumnezeu”. Şi să ştii că El te va susţine şi te va trece prin foc. Dumnezeu Îşi păstrează cele mai bune medicamente pentru perioadele noastre de cea mai adâncă disperare.Fii tare, îmbărbătează-ţi inima. Psalmul 27:14

 

Fii tare, El nu te-a părăsit

Niciodată până acum,

Şi va pleca El şi te va lăsa

Să te afunzi acum?

Nu, El a spus că te va ascunde

Sub aripile Sale;

Şi acolo, într-o dulce siguranţă,

Vei putea apoi să cânţi.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 14.28-32; 15.1-9; 16.1-14

După judecata împotriva Babilonului şi a Asiriei urmează cea a naţiunilor vecine lui Israel. Asemenea unor inculpaţi care se perindă în boxa acuzaţilor, aceşti vrăjmaşi dintotdeauna ai poporului evreu vor auzi, unul după altul, solemna profeţie.

Filistia, subjugată de Ozia, tatăl lui Ahaz (2 Cronici 26.6), nu avusese deloc răgaz să se bucure de moartea lui Ahaz (v. 28,29), pentru că Ezechia, fiul acestuia, avea să-i lovească şi el pe filisteni (2 împăraţi 18.8).

Moabul este numit „prea arogant” (16.6). Caracteristica acestui popor era mândria, cu privire la care Domnul declară: „urăsc mândria şi îngâmfarea”; şi tot Domnul mărturiseşte că „mândria merge înaintea pieirii, iar un duh îngâmfat, înaintea căderii” (Proverbe 8.13; 16.18). Asistăm la ruina Moabului; dezolarea sa este de nedescris. Urletele sale de groază şi de deznădejde umplu cap. 15 şi 16.

Versetele 3 şi 4 din cap. 16 ne ajută să înţelegem că cei credincioşi, fugind de persecuţia lui Antihrist (asupra lui Iuda), vor găsi adăpost pe teritoriul Moabului, iar v. 5 ne spune că, după împlinirea acestor judecăţi, va fi Unul care va domni în bunătate, în adevăr, în dreptate şi în nepărtinire. Psalmul 72.1-4 vesteşte vremea fericită când Hristos, adevăratul Solomon, va judeca poporul cu dreptate şi cu nepărtinire.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Ioan 1:5-2:2                                 

Orice nelegiuire este păcat. 1 Ioan 5:17

SINONIMELE PĂCATELOR

Cu câţiva ani în urmă, un post de radio din Finlanda a organizat un concurs pentru a vedea câte sinonime pot găsi oamenii. (Un sinonim este un cuvânt care are aproape sau acelaşi înţeles cu alt cuvânt din aceeaşi limbă.)

Premiul întâi l-a câştigat cineva care a venit cu 747 de sinonime pentru beţie. Un om aflat la închisoare a primit premiul doi pentru că a găsit 678 de cuvinte pentru acelaşi lucru. Tot aceeaşi persoană a primit un alt premiu pentru că a găsit 170 de sinonime pentru furt. Cineva a fost premiat pentru că a găsit 203 sinonime pentru minciună. A fost într-adevăr un concurs interesant. Nu vreau să spun că folosirea sinonimelor este ceva greşit. Scriitorii au dicţionare de sinonime pe care le folosesc tot timpul. Dar dăm de o problemă ori de câte ori încercăm să ne referim la un păcat prin cuvinte mai politicoase. Unii fac acest lucru punându-i eticheta de greşeală, gafă, slăbiciune, rezultatul unor împrejurări sau condiţii, sau chiar o boală. Totuşi, călcarea Legii sfinte a lui Dumnezeu este păcat – n-are importanţă cum o vom numi – şi păcatul distruge umblarea noastră cu Dumnezeu. Păcatul ne face „să umblăm în întuneric” în loc să umblăm „în lumină” (1 Ioan 1:6,7). Numai atunci când recunoaştem ce este cu exactitate păcatul – nelegiuire – vom apela la curăţirea şi iertarea asigurată de Dumnezeu. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9). In calitate de creştini, trebuie să încetăm a mai folosi sinonime pentru păcat şi să-l numim aşa cum îl numeşte Dumnezeu. Când facem aşa, părtăşia noastră cu El va fi restabilită.    P.R.V.

Un sinonim pentr-un păcat hidos
Alină poate-un suflet vinovat.
Spunându-I adevărul lui Cristos,
Sângele Lui te spală de păcat. – D.J.D.

Omul numeşte păcatul infirmitate, Dumnezeu îl numeşte nelegiuire.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Moise a zis lui DUMNEZEU: Cine sunt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel? Exodul 3.11

Dumnezeu a hotărât să scoată poporul Său din Egipt. Acum, după ce l-a pregătit pe Moise 40 de ani în pustie, îi încredinţează lui această lucrare. Moise nu a mai avut nici o încredere în persoana sa. În urmă cu 40 de ani, când nu a avut nici o însărcinare din partea lui Dumnezeu s-a bizuit pe propria lui putere şi a fost biruit; fraţii săi nu l-au înţeles, a fost numit tâlhar şi a trebuit să fugă. Dumnezeu I-a luat în şcoala Sa şi după 40 de ani de creştere ca păstor în pustie, Dumnezeu a putut să-i arate că nu mai are voinţă proprie şi că poate fi folosit ca o unealtă în mâna Sa. Dar când Dumnezeu îl însărcinează cu o lucrare, Moise vede numai lipsa lui de putere şi trece cu vederea că harul Celui Atotputernic poate totul. Dumnezeu îi vine în ajutor. Devotamentul pentru Dumnezeu este temelia pentru orice cale binecuvântată. Moise a ales mai bine ocara lui Cristos decât bogăţiile Egiptului şi mai bine a suferit cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. Dar atunci încă nu ştia că omul în sinea lui nu este vrednic de nimic, că nu este capabil să facă o lucrare aşa cum vrea Dumnezeu. Să învăţăm şi din viaţa lui Moise că puterea, înţelepciunea şi lumina vin de la Domnul nostru şi numai de la El. Abia atunci vom începe să trăim experienţe preţioase şi vom fi păziţi de înfrângeri ruşinoase. Abia atunci vom putea gusta din izvorul nesecat de bucurii, de mângâiere, de putere, de har şi dragoste. Atunci putem birui când alţii nu ne înţeleg, dacă alţii nu ne iubesc noi să-i putem iubi, iar dacă unii nu înţeleg adevărul noi vom avea putere să le destăinuim adevărul Domnului şi al Adunării Sale.Cine păşeşte în public ca să slujească lui Dumnezeu are nevoie mai întâi să trăiască un timp SINGUR cu Dumnezeu. Trebuie să treacă printr-o şcoală bogată în experienţe, altfel va fi numai un om bun de vorbe.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică în Isus Hristos, Domnul nostru. Romani 6.23

Încărcătura secretă

Toți oamenii avem la „bordul” vieții noastre o încărcătură secretă. Acesta este păcatul. Dumnezeu spune categoric: „Toți au păcătuit”. Această „încărcătură secretă” produce moartea veșnică. Păcatul nu este o simplă dogmă teologică, ci o realitate grozavă, căreia îi aduc mărturie istoria lumii și propriile noastre experiențe. Păcatul nu este doar un termen urât în Biblie sau pe buzele predicatorului sau ale preotului, ci păcatul este o forță universală întunecată, care vatămă lumea prin prezența lui. „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit” (Romani 5.12). Și cititorul este inclus aici. Toți am păcătuit și sentința morții a trecut asupra noastră. La o secundă după ce ai murit, nu va mai conta dacă ai murit într-un palat sau într-o colibă. Însă veșnicia ta depinde de starea în care ai fost găsit când ai murit. Dacă mori în păcatele tale, dacă L-ai respins pe Fiul lui Dumnezeu, destinul tău este pecetluit pentru veșnicie. Dar acum, Dumnezeu îți oferă în dar viața veșnică prin credința în Isus Hristos. Recunoaște în fața lui Dumnezeu păcătoșenia ta și roagă-L pe Mântuitorul să vină în viața ta! Atunci, totul se va schimba.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

O FĂPTURA MINUNATA (1)    

„Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Timotei 1:7)

Indiferent ce spun ceilalți despre tine, Dumnezeu spune că ești „chibzuit”!

Mulți oameni își trăiesc viețile crezând că sunt inferiori intelectual – că s-au născut așa și că mereu vor fi așa. Credința într-o astfel de idee te va face să trăiești corespunzător cu ideea ta falsă. Nu pentru că e adevărată – ci pentru că tu crezi că e adevărată!

Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât, indiferent ce credem, să acționăm în consecință. Deci, părerea despre noi înșine devine o profeție ce se împlinește de la sine. De exemplu, ne comportăm prostește întrucât credem că suntem proști sau ne comportăm înțelept întrucât credem că suntem înțelepți. Așadar, noi trebuie să alegem să credem părerea lui Dumnezeu despre ceea ce suntem și prin credință să ne adaptăm reacțiile în mod corespunzător până când opinia Lui devine opinia noastră!

Biblia numește aceasta „înnoirea minții” (Romani 12:2). Aceasta necesită o transformare a atitudinii și poate începe cu câțiva pași mărunți.

Pasul 1: Alege să crezi ceea ce spune Dumnezeu despre tine. Orice rezultat începe cu o alegere – un act de voință. Indiferent ce îți spun emoțiile, alege ceea ce spune Biblia: „Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii (și toate emoțiile contrare) să fie găsiți mincinoși” (Romani 3:4). Indiferent ce ai spus despre tine mai demult sau indiferent ce au spus alții, Dumnezeu spune că El nu ți-a dat un duh de teamă, „ci de putere, de dragoste și de chibzuință”. El ți-a dat”, însă tu trebuie să alegi că crezi și să primești darul său de „putere, de dragoste și de chibzuință”. Memorează aceste verset și meditează la el până ce dă roade.

 

 

 

 

9 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Idealuri fără viziune

Unde nu este viziune, poporul este fără frâu. Proverbe 29:18

Există o diferenţă între un ideal şi o viziune. Idealul nu are inspiraţie morală, dar viziunea are. Oamenii care se dedică idealurilor rareori fac ceva. Concepţia cuiva despre divinitate poate fi folosită pentru a justifica neglijarea deliberată a datoriei sale. Iona a raţionat că, întrucât Dumnezeu era un Dumnezeu al dreptăţii şi al îndurării, totul va fi în regulă. Eu pot avea o concepţie corectă despre Dumnezeu şi tocmai acesta poate fi motivul pentru care nu îmi fac datoria. Dar acolo unde este viziune, este şi o viaţă integră, deoarece viziunea dă stimulent moral.Idealurile ne pot duce la ruină. Fă-ţi un inventar din punct de vedere spiritual şi vezi dacă ai numai idealuri sau ai viziune.”Ah. dar căutarea omului trebuie să depăşească înţelegerea lui, altfel, pentru ce este cerul?”

„Unde nu este viziune…” O dată ce-L pierdem din vedere pe Dumnezeu, începem să fim nepăsători, dăm la o parte anumite restricţii, dăm la o parte rugăciunea, dăm la o parte viziunea lui Dumnezeu în privinţa lucrurilor mici şi începem să acţionăm din proprie iniţiativă. Dacă ne hrănim cu ceea ce au produs mâinile noastre, dacă facem lucruri din propria noastră iniţiativă, fără a aştepta ca Dumnezeu să intervină, suntem pe cărarea care duce în jos, am pierdut viziunea. Este atitudinea noastră de astăzi o atitudine ce izvorăşte din viziunea pe care am primit-o de la Dumnezeu? Aşteptăm noi ca Dumnezeu să facă lucruri mai mari decât a făcut vreodată. Există prospeţime şi vigoare în starea noastră spirituala?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

EFESENI 1:3

„Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu orice binecuvântare duhovnicească în locurile cereşti, în Hristos.”

Oh, minunata adâncime şi înălţime a harului dumnezeiesc!

Adâncimea acestui har ne-a îmbrăţişat pe când eram cufundaţi în păcatele şi vinovăţia noastră şi expuşi mâniei lui Dumnezeu, iar înălţimea harului ne-a dus la Dumnezeu în Hristos pentru o binecuvântare deplină şi veşnică! Astfel, adevărat ne învaţă Scriptura despre realitatea trecerii noastre din ce am fost în Adam, la poziţia nouă pe care o avem acum în Domnul Isus, iar despre această poziţie ni se spune: „nu în firea păcătoasă”, „nu a lumii”, „nu sub Lege”, ci „în Duhul”, „fiind binecuvântaţi cu orice binecuvântare, în locurile cereşti, în Hristos.”

Cel mai important lucru pentru noi este să ne întrebăm cât de adânc am primit noi aceste adevăruri în inima noastră? Cât de mult credem adevărul lui Dumnezeu cu privire la ce a lucrat El pentru noi în Domnul Hristos? Ne luăm noi în mod hotărât locul nostru, poziţia noastră în Domnul Isus atunci când avem de a face cu Dumnezeu? El nu ne poate vedea decât în această poziţie şi nu tratează cu noi, decât în virtutea acestei binecuvântate stări pe care El ne-a dat-o. Aceia care nu au primit prin credinţă acest adevăr, pot încerca mult şi bine să se apropie de Dumnezeu prin ceea ce fac ei înşişi chiar cu sincere intenţii, dar vor fi totdeauna dezamăgiţi dacă nu se întorc la simpla credinţă că apropierea şi primirea noastră înaintea lui Dumnezeu nu poate fi decât în Domnul Hristos. Aceia însă care, prin credinţă au luat în stăpânire această poziţie, se bucură în ea, şi se odihnesc în prezenţa Tatălui care este mai mutt- decât „Tată ceresc!” pronunţat în mod mecanic, El este Tatăl nostru personal şi real în viaţa noastră de fiecare zi, cu toate amănuntele ei. Ce odihnă, ce bucurie, ce mângâiere, ce siguranţă!!

Fericiţi într-adevăr sunt aceia care sunt ocupaţi cu slava personală a Domnului Isus, cu desăvârşirile Lui, cu lucrarea Lui încheiată, adorându-L în orice vreme, în orice loc şi în orice situaţie. în felul acesta ei vor fi totdeauna mângâiaţi în dragostea Tatălui şi vor avea bucuria siguranţei depline în preaiubitul Său Fiu veghind şi aşteptând venirea Sa.

„Valoarea sângelui Domnului Hristos, făcut păcat pentru noi ne prezintă înaintea lui Dumnezeu în desăvârşirea acestei jertfe.” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ci veţi primi putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor L-a ascuns de ochii lor”.(Fapte Ap. 1:8-9)

După ce a înviat Isus, S-a arătat deseori ucenicilor dovedindu-le astfel că trăieşte, totodată le-a dat sfaturi şi le-a vorbit despre Împărăţia Lui Dumnezeu.

„După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se desori timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia Lui Dumnezeu.Le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui”.

Le-a mai spus:”Ioan a botezat cu apă, dar voi nu după multe zile veşi fi botezaţi cu Duhul Sfânt”. Aceasta este una din cele mai mari promisiuni. Căci cine are Duhul Lui Hristos, este al Lui. Omul firesc nu primeşte lucrările Duhului Lui Dumnezeu, şi nici nu-L cunoaşte.Duhul, însă ne descoperă pe Domnul Isus, ne arată ceea ce este al nostru prin Isus Hristos, şi ceea ce Dumnezeu ne dăruieşte prin Isus. Prin puterea Duhului Sfânt putem să fim împlinitori ai Cuvântului Lui Dumnezeu. În prezenţa Duhului Domnului este libertate, suntem eliberaţi de toate legăturile, chiar şi de frica de moarte. De aceea Dumnezeu ne îndeamnă să cerem Duhul Sfânt. Cei care au primi Duhul Sfânt pot să depună mărturie, şi trebuie să facă aceasta, pentru că Domnul le-a dat această misiune:să fie martorii Lui în Ierusalim şi până la marginile pământului.

„După ce a spus acestea, un nor L-a ascuns din ochii lor şi S-a înălţat la cer”.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

A TE ÎNCREDE ÎNSEAMNĂ A TE BUCURA

Da, inima noastră îşi găseşte bucuria în El, căci avem încredere în Numele Lui cel sfânt. Psalmul 33.21

Planta credinţei face să crească floarea bucuriei inimii; ea nu înfloreşte chiar de la început, ci vine la timpul său. Să ne încredem în Domnul în orele noastre triste şi, în ziua hotărâtă, El va răspunde încrederii noastre, dându-ne bucuria Lui, ca roadă a credinţei noastre. Îndoiala dă naştere suferinţei, dar încrederea aduce bucurie.Siguranţa exprimată de Psalmist este, în adevăr, o făgăduinţă în care, dacă ne încredem, ni se garantează împlinirea; deci, să ne-o însuşim. Dacă nu ne bucurăm în această clipă, totuşi ne vom bucura, tot atât de sigur cum Dumnezeul lui David este şi Dumnezeul nostru.Sa ne gândim adânc la sfântul Nume al lui Dumnezeu, pentru ca să avem mai multă încredere şi să ne bucurăm tot mai sigur. În firea Lui, El este sfânt, drept, milos, credincios şi neschimbat. Un astfel de Dumnezeu nu este El vrednic de toată încrederea noastră? El este Atotputernic, Atotînţelept şi Atotprezent. Nu ne putem oare lăsa în totul în voia Lui? Să ne hotărâm la aceasta chiar de acum şi fără rezervă!Iehova-Jireh va îngriji, Iehova-Şalom ne va trimite pacea, Iehova-Ţidkenn ne va îndreptăţi, Iehova-Sameh va fi pentru totdeauna aproape şi cu Iehova-Nissi vom birui pe orice vrăjmaş. Cei ce cunosc Numele Tău, se vor încrede în Tine; şi cei ce se încred în Tine, se vor bucura în Tine, Doamne.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Efraim sa alipit de idoli: lăsațil!   Osea 4.17

Fiindcă Israel hotărâse să se împotrivească, precum „o juncană îndărătnică”, Dumnezeu la lăsat să meargă pe calea lui. El avea să fie ca un miel care se hrăneşte pe o păşune întinsă, având o deplină libertate, însă, de asemenea, având un sfârşit hotărât, fiind lăsat să se îngraşe pentru tăiere. Sentința fusese dată: „Efraim sa alipit de idoli: lăsațil!”.

Nimic nu poate fi mai solemn! Este ca şi cum Dumnezeu ar fi epuizat toate metodele posibile pentru restabilirea lui, în afara celei din urmă – cea de al lăsa să învețe, printro experiență amară, lecția pe care nu fusese capabil so învețe în niciun alt fel. În Noul Testament, această metodă corespunde celei de a fi dat pe mâna lui Satan (1 Corinteni 5.5). Când un suflet se dovedeşte cu totul împotrivitor, Dumnezeu poate spune despre el ceea ce a spus despre Israel: „Sa alipit de idoli”. Orice mustrare şi corecție frățească devin inutile. Un astfel de suflet este lăsat până va realiza, prin cernerea lui Satan, cât de mult sa îndepărtat de Dumnezeu şi cât de jos a căzut.

Să observăm că Dumnezeu aplică această metodă doar după ce toate celelalte mijloace de restabilire au eşuat. Doar după ce răbdarea Sa a ajuns la sfârşit la abandonat El pe Efraim. La început El a acționat cu îngăduință față de el, la îndemnat, la mustrat şi la disciplinat; totul însă a fost în zadar. Efraim era hotărât să meargă pe calea lui. În cele din urmă, fiindcă îl iubea prea mult ca săl abandoneze pentru totdeauna, Dumnezeu spune: „Lăsațil!”. Acum el avea să guste, printro experiență tristă, rezultatul deplin al depărtării de Dumnezeu. Avea să fie lăsat pradă poftelor inimii sale (versetele 18 şi 19). Cât de adâncă este dragostea care răzbate din toată această descriere tristă! Cât de tandru este harul care persistă până la sfârşit, căutând restabilirea celor care nu au nicio valoare şi niciun merit!

H. A. Ironside

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Iţi mulţumesc pentru cuvântul Tău: „nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu – zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4:6). Cer un astfel de ajutor de la Duhul Tău ca să fii satisfăcut cu mine astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«. ci, în smerenie, fiecare să privească pe altul mai pe sus de el însuşi.» Filipeni 2,3

Relaţiile noastre cu cei din jur arată dacă avem cu adevărat parte de binecuvântarea lui Isus. Te rog să analizezi aceste relaţii în lumina conceptelor biblice despre binecuvântare.

1. Umilinţă. Umilinţa nu este doar o virtute, ci însuşi fundamentul binecuvântării lui Isus. El spune: «… Eu sunt blând şi smerit cu inima» (Matei 11,29). Adevărata umilinţă o avem şi o păstrăm numai în prezenţa Dumnezeului cel Sfânt. Doar în acest fel putem să privim un frate sau o soră mai presus de noi înşine. Cine îşi analizează viaţa în lumina neprihănirii lui Dumnezeu vede calităţile spirituale ale altora ca fiind întotdeauna mai înalte. Din acest motiv consider că mândria spirituală reprezintă cea mai mare trădare.

2. Dragoste frăţească. Iată a doua temelie a binecuvântării lui Isus, care este în strânsă legătură cu prima: «Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. In cinste, fiecare să dea întâietate altuia» (Rom. 12,10). Cine practică această dragoste vizavi de semenii şi fraţii săi, îl cinsteşte pe Domnul. Un adevărat copil al lui Dumnezeu nu mai cunoaşte pe nimeni în felul lumii, ci se apropie de fiecare frate şi soră cu respect şi în ei îl recunoaşte şi îl onorează pe Isus. O asemenea atitudine se dovedeşte şi prin faptul că un astfel de om nu mai vorbeşte despre smerenia şi experienţele lui, ci, în tăcere face voia Domnului.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti. Efeseni 1:3

Christos revarsă asupra poporului Său toate binecuvântările trecute, prezente şi viitoare. În timpurile tainice ale începuturilor, Isus a fost prima alegere a Tatălui Său. Prin alegerea Sa, am devenit beneficiari, fiindcă, prin El, Dumnezeu „ne-a ales înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4). El a avut din veşnicie privilegiile Fiului, singurul şi prea iubitul Fiu al Tatălui Său. Prin bogăţia harului Său, prin adopţie şi naştere din nou, El ne-a ridicat şi pe noi la rangul de fii, fiindcă ne-a dat „dreptul să ne facem copii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1:12). Legământul etern, bazat pe garanţii şi confirmat prin jurământ este al nostru, pentru mângâierea şi întărirea noastră. În hotărârile veşnice ale înţelepciunii preştiente şi atotputernice, ochii Domnului Isus au fost fixaţi asupra noastră. Putem să fim siguri că în cartea destinului nu există nici un rând care să lezeze interesul aleşilor Săi. Promisiunea de căsătorie a Prinţului slavei ne aparţine, fiindcă noi ne-am logodit cu EI, şi nunta se va desfăşura în curând în faţa întregului univers. Minunata întrupare a Dumnezeului cerurilor, cu toată bunătatea şi umilinţa ei, este a noastră. Sudoarea de sânge, biciul şi crucea sunt ale noastre pentru totdeauna. Oricare ar fi binecuvântatele consecinţe ale ascultării desăvârşite, răscumpărării uimitoare, învierii, înălţării sau mijlocirii — toate sunt ale noastre prin darul său. Acum El ne poartă numele pe pieptar şi, în lucrarea Sa de mijlocire din faţa tronului, vorbeşte despre noi şi ne pledează cauza. El îşi foloseşte domnia peste împăraţi şi stăpâniri şi măreţia Sa din cer în beneficiul celor care cred în el. Ne ajută la fel de mult acum, în deplină slavă, ca şi atunci când s-a aflat pe pământ. Cel care s-a dăruit morţii şi durerii pentru noi ne ajută cu atât mai mult acum, când este întronat în slava cerurilor.

SEARA

Vino, iubitule, haidem să ieşim pe câmp… să vedem dacă a înmugurit via. Cântarea Cântărilor 7:11-12

Biserica vrea să se angajeze în lucrare şi doreşte tovărăşia Domnului. Ea nu spune „hai să ies” ci „haidem să ieşim”. Este o mare binecuvântare să lucrezi cu Isus! Este misiunea poporului lui Dumnezeu să îngrijească via Domnului. Asemeni primilor noştri părinţi, suntem aşezaţi în grădina Domnului ca s-o îngrijim; de aceea, trebuie să ieşim în câmp. Atunci când are o gândire corectă, biserica doreşte comuniunea cu Christos în toate lucrurile. Unii îşi imaginează că nu ÎI pot sluji pe Christos în mod activ dacă au părtăşie cu El. Ei se înşeală. Într-adevăr, este foarte uşor să ne vedem de viaţa şi activităţile noastre zilnice şi să ne plângem asemeni Sunamitei: „m-au pus păzitoare la vii, dar via frumuseţii mele n-am păzit-o „(Cânt. 1:6). Nu avem nici un motiv însă să facem acest lucru, exceptând nebunia şi neglijenţa noastră. Cu siguranţă, un credincios poate să nu facă nimic, şi să fie la fel de mort spiritual ca şi cei care sunt extrem de ocupaţi. Maria nu a fost lăudată fiindcă a stat degeaba, ci fiindcă a stat la picioarele lui Isus. Chiar şi aşa, creştinii nu sunt lăudaţi pentru neglijarea datoriilor sub pretextul părtăşiei secrete cu Isus. Nu este recomandat să stai, ci să stai la picioarele lui Isus. Nu vă gândiţi că activitatea este ceva rău. Este o mare binecuvântare şi un mare har pentru noi. Pavel spunea că predicarea era un mare har, şi fiecare formă a slujirii creştine poate deveni o binecuvântare personală pentru cei angajaţi în ea. Nu pustnicii şi călugării au cea mai mare părtăşie cu Christos, fiindcă ei au tot timpul la dispoziţie, ci lucrătorii neobosiţi care trudesc pentru Isus şi care, în lucrarea lor, muncesc alături de Isus, şi sunt „lucrători împreună” (2 Corinteni 6:1) cu Dumnezeu. Să ne aducem aminte că, orice am face pentru Isus, facem mai bine împreună cu El.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Avraam stătea tot înaintea Domnului. (Geneza 18:22)

În acest capitol, Avraam a mijlocit înaintea lui Dumnezeu pentru vieţile altora. Un prieten al lui Dumnezeu nu poate face altceva. Dar poate că tu vezi nivelul de credinţă al lui Avraam şi prietenia lui cu Dumnezeu ca ceva mult peste posibilităţile tale. Nu te descuraja, orice ar fi, pentru că Avraam a crescut în credinţă nu în salturi uriaşe, ci pas cu pas. Şi noi putem face la fel.

Omul a cărui credinţă a fost sever încercată, dar totuşi a trecut prin bătălie victorios, este omul peste care vor veni încercări mai grele. Cele mai scumpe bijuterii sunt cele tăiate şi şlefuite cu cea mai mare îndemânare, şi cele mai preţioase metale sunt trecute prin cele mai fierbinţi focuri. Poţi fi sigur că Avraam n-ar fi fost niciodată chemat Tatăl credinţei dacă n-ar fi fost încercat la maximum.

Citeşte Geneza 22. În versetul 2, Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac, … şi adu-l ardere de tot”. Îl vedem apoi urcând pe Muntele Moria cu inima grea şi dorind fierbinte, dar supunându-se smerit. A urcat cu Isaac, obiectul dragostei lui mari, care urma să fie sacrificat la porunca lui Dumnezeu – Acela pe care Avraam Îl iubea şi Îi slujea cu credincioşie!

Ce lecţie ar trebui să fie aceasta pentru noi când contestăm metodele pe care le foloseşte Dumnezeu în vieţile noastre! Mustraţi toate interpretările care încearcă să arunce îndoiala asupra acestei scene ameţitoare, pentru că acesta este un exemplu practic pentru toate vârstele! Îngerii priveau şi ei cu teamă respectuoasă. Nu va rămâne credinţa lui Avraam pentru totdeauna ca o putere şi ca un ajutor pentru toţi oamenii lui Dumnezeu? Nu va fi încercarea lui o mărturie a faptului că întotdeauna credinţa neclintită va dovedi credincioşia lui Dumnezeu?

Răspunsul este un „Da” răsunător! Şi odată ce credinţa lui Avraam a trecut victorioasă prin cel mai mare test al ei, Îngerul Domnului – Domnul Isus, Yehovah, şi Cel în care „făgăduinţele lui Dumnezeu, oricâte ar fi ele … sunt «da» … [şi] «Amin»” (2 Cor. 1:20) – i-a vorbit şi i-a spus: „ştiu acum că te temi de Dumnezeu” (Geneza 22:12). Domnul i-a spus, de fapt: „Pentru că ai avut încredere în Mine în această grea încercare, voi avea încredere în tine, şi vei fi pentru totdeauna «prietenul Meu» (Isaia 41:8)”. Domnul i-a promis lui Avraam: „Te voi binecuvânta foarte mult … Toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!” (Geneza 22:17,18). Este adevărat, şi întotdeauna va fi, că „cei ce se bizuiesc pe credinţă, sunt binecuvântaţi împreună cu Avraam cel credincios” (Galateni 3:9).

Să fii prieten cu Dumnezeu nu este puţin lucru.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 14.1-27

Din compasiune pentru rămăşiţa poporului Său, Dumnezeu va răsturna chiar şi cele mai mari imperii (43.3-5). Nimic nu este prea greu pentru El când este vorba să-i elibereze pe cei pe care-i iubeşte. Să nu ne temem! El are în mâini toate mijloacele pentru a-i ocroti pe copiii Săi, şi aceasta nu în virtutea credincioşiei noastre, ci a Sa.

După Babilon ne este adus în atenţie împăratul Babilonului. Devenim martorii unei scene deosebit de cumplite, pentru că Isaia ne conduce până la locuinţa morţilor, pentru a ne zugrăvi acolo tremurul cauzat de apariţia acestui personaj impunător. „Iată! Şi tu ai ajuns…” (v. 10) – se miră cei care îl cunoscuseră în culmea puterii lui! În acest împărat al Babilonului îl recunoaştem pe conducătorul celui de-al patrulea imperiu (cel roman), numit şi „Fiara”. Totuşi, gândul Duhului trece mai departe de acest agent al lui Satan, pentru a ni-1 evoca (începând cu v. 12) pe însuşi Satan. „Cum ai căzut din ceruri…?” Felul cum a pătruns mândria în Lucifer (numit şi Luceafărul, Steaua strălucitoare, Fiul zorilor, Heruvimul de lumină) rămâne o taină prea adâncă. Şi, deşi a devenit prinţ al întunericului, el încă ştie să se deghizeze în înger de lumină, pentru a înşela (2 Corinteni 11.14); el face şi astăzi pământul să tremure sub puterea întunericului şi nu-şi eliberează nicidecum prizonierii (v. 17; 49.24,25). Dar, potrivit promisiunii divine, Dumnezeu îl va zdrobi în curând sub picioarele noastre (Romani 16.20; Ezechiel 28.16-19).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 loan 2:12-17

Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? Iacov 4:4

UN TOBOŞAR DIFERIT

Una din cele mai celebre afirmaţii din secolul 19 a fost rostită de naturalistul Henry David Thoreau: „Dacă cineva nu trăieşte în pas cu semenii săi, poate că este din cauza că aude un toboşar diferit”. Comentând pledoaria pe care Thoreau o aducea în sprijinul ciudăţeniilor lui personale, profesorul de Studii biblice H.A. Ironside a spus: „Creştinul poate spune la fel. Dacă urechea noastră interioară a fost acordată la muzica cerului, auzim bătăile tobelor cereşti. De aceea, vom vedea în mod necesar că lumea, cu tot ceea ce se petrece aici jos, nu ţine pasul şi este contrară cu Duhul Sfânt care locuieşte în noi”. Este trist să spunem, dar uneori este imposibil să distingem pe aceia care se cheamă creştini de aceia care nu sunt. Ei gândesc, vorbesc, şi acţionează ca un necredincios. Pe de altă parte, creştinii care sunt plini de Duhul nu se simt acasă în mijlocul filozofiilor şi practicilor lumii. Ei nu se vor supune standardelor ei lipsite de sfinţenie, chiar dacă poziţia lor este lipsită de popularitate şi, în unele cazuri, chiar luată în batjocură. Ei îşi dau seama că în calitate de cetăţeni ai cerului, ei sunt în lume dar nu şi din lume. Ei arată, prin comportamentul şi prin atitudinea lor, adevărul vechii cântări: „Lumea aceasta nu e casa mea,/ Sunt numai călător prin ea.” Ei mărşăluiesc după alt toboşar. Creştine, ni se spune să umblăm aşa cum a umblat Cristos (1 Ioan 2:6). Dacă umblăm „în pas” cu lumea, atunci nu „suntem în cadenţă” cu cerul. 
R.W.D.

Lumea n-are Dumnezeu şi zace în păcat

Duşmană cerului şi lui Cristos Isus.

Creştine, fii credincios şi-adevărat,

Urmând lumina Cuvântului de sus. – Anonim

Cei ce umblă cu Dumnezeu nu vor fi înpas cu lumea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Ai puţină putere Apocalipsa 3.8

Trăsătura aceasta „puţină putere” era unul din semnele de recunoaştere care se găsea în adunarea din Filadelfia. Această puţină putere stătea în totală contradicţie cu ceea ce se găsea în Laodicea. în Laodicea găsim laude ale firii pământeşti: fiecare se credea puternic în sinea lui. Ce stare tristă în Filadelfia găsim trăsături care plac lui Dumnezeu şi care deosebesc rămăşiţa credincioasă a creştinilor, în timpul de azi al decăderii de la adevărata credinţă (Iuda 3). Dacă avem cunoştinţa că avem „puţină putere” aceasta nu este o scuză ca să trăim în indiferenţa şi lâncezeala zilelor noastre. Această „puţină putere” este tot o judecată a lui Dumnezeu pentru că nu am rămas statornici. Cei credincioşi cu adevărat ştiu că au puţină putere dar aceasta îi face dependenţi de Domnul şi Cuvântul Său. Dacă există o astfel de gândire în adunare, starea este bună. Faţă de dezbinările care sunt în creştinism şi faţă de cultul personalităţii care a cuprins pe mulţi creştini noi ne manifestăm tristeţea, dar vrem să stăm în starea filadelfiană ţinându-ne strâns de ceea ce a fost la început şi nu vrem cu nici un chip să înfrumuseţăm strângerile noastre laolaltă aşa cum ar fi gata firea pământească să ne dicteze. Fiecare personalitate şi independenţă este în contradicţie cu ceea ce Domnul a găsit în Filadelfia. Se poate întâmpla ca cei care vor să meargă pe cale cu seriozitate în supunere şi smerenie după Cuvântul lui Dumnezeu, să fie numiţi de ceilalţi că sînt mândri şi ca vor să se înalţe mai presus, dar este foarte important dacă Dumnezeu nu găseşte aceste păcate în viaţa lor (1 Petru 4.12-16). Şi lui Ghedeon i-a fost spus: „Du-te cu puterea aceasta pe care o ai”. De aceea şi noi să mergem pe calea Scripturii în cunoştinţa că nu putem nimic, dar Domnul poate totul. A păstra Cuvântul răbdării Sale şi Numele Său să fie dorinţa inimii noastre. El vine în curând.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Nu te făli cu ziua de mâine, căci nu știi ce poate aduce o zi.

Proverbe 27.1

Încărcătura secretă

Următoarea întâmplare a avut loc în luna mai a anului 1915, în timpul Primului Război Mondial. Cea mai mare navă britanică „Lusitania” a fost atacată de un scufundător al marinei germane. Nava britanică s-a scufundat la sud de coasta Irlandei și 1.198 persoane și-au pierdut viața. Tragedia a avut loc așa de repede, încât scăparea a fost imposibilă. Submarinul german a lansat o torpilă, care a lovit partea de la tribord a vasului chiar în spatele punții. Aceasta a fost urmată de a doua explozie undeva înăuntrul vasului. În decurs de 18 minute, vasul a fost sub apă. Scufundarea navei „Lusitania” a rămas mulți ani o taină. Care a fost cauza celei de a doua explozii? Se afla la bord o încărcătură secretă? Da, de fapt se afla așa ceva. Declarația de încărcătură prezentată în timpul cercetării judiciare declara că erau numai untură de porc și diverse. Numai după mulți ani, mai târziu, când a fost descoperită o copie fidelă a declarației de expediție originală, lumea a aflat ce a fost în realitate în acea navă. Încărcătura secretă era formată din peste 60 de tone de muniție. Nu torpila a fost cea care a scufundat nava „Lusitania”. Ea n-a făcut altceva decât să aprindă explozivele, care au dat naștere la a doua explozie. Mândria navei britanice a fost doborâtă din interior.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ÎNVAȚĂ SĂ TRECI CU VEDEREA…    

„dragostea acopere o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8)

Stima de sine a unei persoane își are deseori temelia în reacțiile, pozitive sau negative, ale celor din jur. Așadar, cuvintele și atitudinile tale îi pot zidi pe ceilalți sau îi demolează pur și simplu. Dr. Paul Brand a fost chirurg pe avion în timpul celui de-AI Doilea Război Mondial. Într-una din cărțile sale, el povestește despre un bărbat pe nume Peter Foster, care era pilot în Armata aeriană regală. Foster zbura cu un Hurricane (uragan – n.tr.), un avion de luptă cu un defect de fabricație: motorul cu o singură elice era montat în față, iar conductele de combustibil treceau pe lângă cabină. La un impact direct, pilotul era instantaneu înghițit de flăcări înainte de a se putea catapulta. Consecințele erau deseori tragice. Unii piloți RAF, prinși într-un astfel de infern, sufereau zeci de operații de reconstruire a feței. Peter Foster a fost unul dintre acei piloți loviți, a cărui față a fost arsă de nu se mai putea recunoaște. Foster, însă, a avut sprijinul familiei și dragostea logodnicei lui. Ea l-a asigurat că nimic nu s-a schimbat în afară de câțiva milimetri de piele. Doi ani mai târziu, ei s-au căsătorit. Foster a spus despre logodnica lui: „Ea a devenit oglinda mea. Mi-a dat o nouă imagine despre mine însumi. Când o privesc, ea îmi surâde cald și iubitor spunându-mi că sunt bine”. Căsnicia și alte relații prețioase din viața ta ar trebui să funcționeze în același fel – chiar și când nu a avut loc o desfigurare. Ar trebui să fie o admirație reciprocă prin care se zidește stima de sine a fiecăruia și prin care se trec cu vederea defectele care altfel ar fi distrugătoare. Există un cuvânt biblic pentru un astfel de angajament: se numește dragoste.

 

 

 

 

8 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Perseverenţa credinţei

„Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.”Apocalipsa 3:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Viaţa unui sfânt este în mâna lui Dumnezeu ca arcul şi săgeata în mâna unui arcaş. Dumnezeu ţinteşte spre ceva ce sfântul nu poate să vadă şi El întinde arcul, iar credinciosul spune în repetate rânduri: „Nu mai rezist”. Dumnezeu nu ţine cont de aceasta: El continuă să întindă arcul până când ţinta Lui este la vedere şi apoi lasă săgeata să zboare. Încrede-le în mâna lui Dumnezeu. Pentru ce anume ai nevoie de perseverenţă în viaţa la acum? Menţine legătura cu lsus Cristos prin perseverenţa credinţei. „Chiar de mă va ucide, voi nădăjdui în El” ( Iov 13:15. KJV). Credinţa nu este un sentiment patetic, ci o încredere solidă, tare, zidită pe faptul că Dumnezeu este dragoste sfântă. Nu poţi să îl vezi acum, nu poţi să înţelegi ce face, dar Îl cunoşti pe El.
Ruina apare atunci când nu există acel echilibru mental care vine din înrădăcinarea în adevărul veşnic că Dumnezeu este dragoste sfântă. Credinţa este efortul eroic al vieţii tale, te arunci cu o încredere deplină în braţele lui Dumnezeu.

Dumnezeu a riscat totul în lsus Cristos pentru a ne mântui; acum vrea ca noi să riscăm totul punându-ne toată încrederea în El. Există domenii în care acea credinţă nu a lucrat încă în noi – locuri neatinse de viaţa lui Dumnezeu. În viaţa lui lsus Cristos nu au existat astfel de locuri şi nu ar trebui să existe nici în viaţa noastră. „Şi viața veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine.” Viaţa veşnică înseamnă, în realitate, o viaţă care se poate confrunta cu orice îi este menit să se confrunte, fără a se clătina. Dacă adoptăm acest mod de a vedea lucrurile, viaţa devine o mare aventură, o posibilitate glorioasă de a vedea lucruri minunate tot timpul. Dumnezeu ne disciplinează pentru a ne aduce în locul central al puterii.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

IOAN 4:23

„închinătorii adevăraţi vor adora pe Tatăl în duh şi în adevăr.

Închinare şi adorare este acelaşi lucru.

Îl adorăm noi pe Dumnezeu sau numai ştim câte ceva despre El? Dacă nu-L cunoaştem cu inima ca pe Tatăl nostru ceresc, nu-I putem oferi o adorare adevărată ci de formă şi asta nu-L mulţumeşte deloc pe Dumnezeu. Adorarea primită de Dumnezeu are trei caracteristici:

Intâi, trebuie să recunoaştem şi să ne bucurăm de relaţia: tată-copil pe care ne-o confirmă cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta însemnează acea legătură intimă, caldă şi plină de iubire dintre un tată şi copilul lui. „şi voi n-aţi primit un duh de robie ca să mai aveţi frică, ci aţi primit un duh de înfiere, prin care strigăm: Ava, Tată” (Rom.8:15). şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său care strigă: „Ava, adică Tată!” (Gal. 4:6). Deşi Ava însemnează tot Tată, cuvântul Ava ne-a fost păstrat pentru a scoate în evidenţă mai bine scumpa relaţie dintre noi şi Tatăl nostru: Tată, Tată este strigătul unui copil care se adresează cu încredere şi căldură tatălui său.

A doua caracteristică este că noi trebuie să-L adorăm pe Dumnezeu „în duh”, din inimă nu numai emoţional ci şi prin fapte, gânduri, atitudini şi dorinţe. Adevărata adorare este o recunoaştere a ceea ce este Dumnezeu şi a ceea ce face El pentru noi.

A treia caracteristică pentru ca o adorare să fie primită, trebuie să fie „în adevăr”, adică în conformitate cu ceea ce ne-a descoperit Dumnezeu. Falsele închinări, chiar dacă sunt adresate Dumnezeului adevărat, sunt adresate într-un fel care nu sunt pe linia adevărului revelat de Dumnezeu, chiar dacă sunt făcute în mod sincer. Samaritenii erau un popor religios, sincer care căutau să urmeze pe Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, dar închinarea lor avea unele adăugiri împotriva Scripturii. Ceea ce este minunat de reţinut este că Dumnezeu care a creat şi controlează vastul univers, caută pe planeta noastră adoratori adevăraţi. Prin venirea Domnului Isus s-a putut face posibilă legătura intimă între credincios şi Dumnezeu. Ce poziţie şi privilegiu au copiii Lui! Recunoaştem şi ne bucurăm noi de aceeaşi relaţie cu Tatăl nostru ceresc? Ne putem da seama ce binecuvântări şi ce bogăţie de har curg din această relaţie: TATA-COPIL! Dumnezeu să ne dea harul să ne purtăm într-un chip vrednic de starea aceasta înaltă pe care o avem. „Să vă purtaţi într-un chip vrednic de Dumnezeu care v-a chemat la împărăţia şi Slava Sa proprie.” (1Tes. 2:12.)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„De aceea încingeţi-vă coapsele minţii voastre, fiţi treji şi puneţi-vă toată nădejdea în harul care vă va fi adus la arătarea Lui Isus Hristos”. (1 Petru 1:13)

Deseori şi în multe feluri suntem ispitiţi din toate părţile şi ne punem întrebarea: „Care mai este nădejdea noastră? Pe ce ne bazăm? Răspunsul este: „Puneţi toată nădejdea în harul care-ţi este oferit prin arătarea Domnului Isus Hristos!”

În această stare putem creşte. Dacă citim cu atenţie Scriptura, atunci putem să avansăm ca unii care au trecut din moarte la viaţă, care pot spune: „Am fost mort, dar am fost adus la viaţă”. Cei drepţi şi sfinţii pot să crească în viaţa lăuntrică.

Ceilalţi trebuie ca mai întâi să devină drepţi şi sfinţi. Condiţia creşterii şi de a ajunge din lumină în lumină este ca să fiu părtaş al harului. Este scris:”Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul.”

Mulţi pornesc la drum considerând că ajunge sfinţenia dobândită prin fapte. Vreau să folosesc un exemplu:dacă un vânător are de gând să vâneze un iepure, el nu trebuie să facă întâi iepurele, ci doar sa-l vâneze. Dacă este scris: „Urmăriţi sfinţenia,” aceasta înseamnă că suntem sfinţiţi prin jertfa trupului Domnului Isus Hristos, de aceea putem conta pe aceasta în ispitele şi furtunile care ne înconjoară, astfel putem să fim neclintiţi în sfinţenie. Cât de mult dorim să ne sfinţim. Dar nu ne este de folos să facem noi ceva pentru sfinţirea nostră;dacă ar fi aşa, am putea spune că Dumnezeu ne pretinde prea mult, ceea ce nu suntem în stare să realizăm, şi prin urmare, am pieri. Dar Hristos este sfinţirea noastră,această realitate ne bucură şi ne îndeamnă să ne lăudăm cu Isus Hristos.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

HAR ŞI LA BĂTRÂNEŢE

Duceţi-vă şi voi în via Mea, şi vă voi da ce va fi cu dreptul.

Matei 20.4

Da, chiar pentru persoanele în vârstă şi obosite este încă de lucru în via Domnului Cristos. Cu toate că am ajuns în ceasul al unsprezecelea, El doreşte să ne mai folosească. Ce har! Desigur, orice bătrân ar trebui să salte de bucurie la această chemare. Când oamenii sunt înaintaţi în vârstă, nu-i ia nimeni pe garanţie. Ei merg din loc în loc pentru a găsi de lucru, dar patronii dau din cap, la vederea părului lor alb; însă Domnul Isus îi primeşte pe bătrâni şi le dă bună plată. Vedeţi câtă bunătate! Fă, Doamne, ca cei bătrâni să intre fără întârziere în slujba Ta. Dar, Dumnezeu va da oare vreo răsplata celor neputincioşi din cauza bătrâneţii? Nu vă îndoiţi de aceasta. El spune că va da ce va fi cu dreptul, dacă lucrează în via Lui. Veţi primi aici harul, iar acolo sus, slava. Vă va da ajutor şi mângâiere în timpul de faţă, şi odihna în viitor; o putere care va ţine în toate zilele şi o viziune a slavei când va veni noaptea morţii. Toate acestea, ţi le va da Domnul Isus, ţie care ai venit la El la bătrâneţe, ca şi celui care intră de tânăr în slujba Sa. Voi mărturisi acest har oricărui suflet nepocăit, om sau femeie bătrână, rugând pe Domnul să-i binecuvânteze, pentru dragostea Domnului Isus; apoi voi fi cu luare aminte să-i descopăr, pentru a le face cunoscut vestea bună.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Ostaşii deci, după ce Lau răstignit pe Isus, au luat hainele Lui şi leau făcut patru părți: fiecărui ostaş o parte, şi cămaşa; iar cămaşa era fără cusătură, țesută în întregime de sus până jos. Au spus deci între ei: „Să no sfâşiem, ci să aruncăm sorți pentru ea, a cui să fie”.  Ioan 19.23,24

Hainele lui Hristos (5) – Suferințele Sale (B)

Aşa cum am văzut întruna din meditațiile noastre precedente, Domnul a purtat haine simple, caracteristice oamenilor săraci din Galileea. Aceste haine erau aspre şi, în cea mai mare parte, lipsite de culoare. Doar cei bogați purtau haine moi şi colorate în acel timp (Matei 11.8; Luca 16.19). Chiar şi doar acest lucru ar trebui să facă inimile noastre să se plece în adorare, atunci când medităm la faptul că Domnul gloriei a trăit în această lume purtând haine galileene, simple şi sărăcăcioase.

La cruce, El a fost dezbrăcat de hainele Sale pentru a doua oară de soldații romani (prima oară sa întâmplat atunci când a stat înaintea lui Pilat –Matei 27.28). Cei patru soldați de la cruce au împlinit, fără să ştie, ceea ce a spus Scriptura. Hainele Sale, obişnuite pentru acea vreme, aşa cum am remarcat deja, erau compuse din cinci părți: 1. acoperitoarea pentru cap;2. haina propriuzisă; 3. cingătoarea; 4. sandalele; 5. cămaşa.

Cei patru soldați au împărțit hainele Domnului în patru părți, luând fiecare câte una. Mai rămânea cea dea cincea parte: cămaşa, despre care ni se spune că nu avea nicio cusătură. Soldații, nevrând so rupă în patru bucăți, au decis să tragă la sorți pentru ea. Acest lucru a constituit împlinirea unei profeții din Psalmi: „Îşi împart hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea aruncă sorți” (Psalmul 22.18). Soldații, bineînțeles, nu cunoşteau nimic despre Scripturile iudeilor, însă, în ignoranța lor, au împlinit ceea ce fusese scris de Duhul Sfânt cu o mie de ani înainte. B. Reynolds

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, prin harul Tău, înţeleg atât de mult cu mintea şi vorbesc atât de mult – fa ca inima mea şi comportarea mea nu doar să ţină pasul cu mintea mea, ci să meargă cu mult dincolo de ea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Prin credinţă a venit si s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui» Evrei 11,9

Când citesc în Sfânta Scriptură despre revenirea Domnului, mă impresionează imaginea celor două grupuri de credincioşi care vor apărea în faţa Sa: pe de-o parte vor fi cei care, cu toate cunoştinţele lor religioase, nu au făcut voia Tatălui, iar pe de altă parte vor fi toţi aceia care L-au slujj în ascultare tot timpul vieţii lor. Primului grup i se va spune: «… Niciodată nu v-am cunoscut. Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege» (Matei 7,23). Dar celălalt grup va avea parte de cuvintele: «… Bine, rob bun şi credincios. Ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri. Intră în bucuria stăpânului tău» (Matei 25,21). Te rog din inimă să te cercetezi şi să vezi dacă eşti un străin pentru această lume şi dacă mergi pe calea strâmtă a lui Isus. Dacă da, atunci ai tot sprijinul din partea Domnului să continui din biruinţă în biruinţă pe această cale a sfinţeniei:

1. prin veghere şi rugăciunea „Vegheaţi, dar, în tot timr pul şi rugaţi-vă» (Luca 21,36);

2. prin aşteptarea Lui: «Şi să fiţi ca nişte oameni, care aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă …» (Luca 12,36);

3. prin rămânerea în El: «Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El» (1 Ioan 2,28).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Dar cel vindecat nu ştia cine este. Ioan 5:13

Timpul trece repede pentru cei fericiţi şi sănătoşi, dar sărmanului slăbănog trebuie să i se fi părut o veşnicie cei treizeci şi opt de ani de boală. De aceea, atunci când Isus l-a vindecat printr-un cuvânt în faţa scăldătorii din Betesda, a simţit o extraordinară schimbare. Ca şi el, păcătosul care a fost paralizat de disperare săptămâni şi luni la rând, aşteptând îndurerat o schimbare, este foarte conştient de bucuria şi pacea pe care i-o aduc cuvintele lui Isus. Răul îndepărtat este prea mare pentru a putea fi nimicit pe nesimţite, viaţa nouă este prea minunată ca să poţi sta liniştit în continuare, şi schimbarea este prea miraculoasă ca să nu fie percepută. Totuşi, sărmanul om nu ştia cine este Autorul vindecării sale. Nu ştia nimic despre sfinţenia persoanei Sale, despre slujbele pe care le îndeplinea, ori despre misiunea care îl adusese printre fii oamenilor. Mulţi ignoră că Isus este Cel care le-a adus vindecare prin sângele Său. Totuşi, noi nu trebuie să ne grăbim să-i Condamnăm pentru această necunoştinţă; unde vedem că urletele sunt salvate, trebuie să credem că mântuirea a fost primită. Duhul Sfânt îi face pe oameni să se pocăiască înainte de a-i face sfinţi. Cel care nu ştie mare lucru va şti în curând totul. Ignoranţa este, totuşi, un mare rău, fiindcă acest sărman om a fost chinuit de farisei şi nu a ştiut să le răspundă după cum meritau. Este bine să fii în stare să răspunzi vrăjmaşilor, dar nu o putem face dacă Domnul Isus nu ne luminează mintea. Vindecarea ignoranţei a urmat însă curând vindecării bolii, fiindcă slăbănogul a fost vizitat de Domnul în templu. După această vizită, a fost găsit mărturisind că „Isus era Acela care-l făcuse sănătos” (Ioan 5:15). Doamne, dacă m-ai salvat, arată-te ca să te pot mărturisi fiilor oamenilor.

SEARA

Imprieteneşte-te, dar, cu Dumnezeu. Iov 22:21

Dacă vrem să ne împrietenim cu Dumnezeu şi să avem pace, trebuie să-L cunoaştem aşa cum ni s-a descoperit — nu numai în unitatea esenţei şi existenţei sale, ci şi în pluralitatea persoanei Sale. „Dumnezeu a spus: să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Genesa 1:26). Omul nu ar trebui să fie mulţumit până nu ştie ceva despre acel „noi” din care a luat fiinţă. Tânjeşte să-L cunoşti pe Tatăl; îngroapă-ţi fruntea la pieptul Lui în căinţă adâncă, şi mărturiseşte că nu eşti demn să fii numit copilul Său. Primeşte sărutarea iubirii Sale. Pune inelul credincioşiei Sale pe degetul tău. Aşează-te la masa sa, şi veseleşte-ţi inima cu harul Său. Apoi priveşte mai departe şi caută să afli mai multe despre fiul lui Dumnezeu, care este strălucirea slavei Tatălui Său, dar care, totuşi, prin nemărginita bunătate a harului, a devenit om de dragul nostru. Cunoaşte-l în complexitatea unică a naturii Sale: Dumnezeu veşnic şi om limitat, în suferinţă. Urmează-L în timp ce merge pe apă cu paşi divini şi se aşează la fântână cuprins de slăbiciune omenească. Nu te opri până când nu ştii mai mult despre Isus ca Prieten, Frate, Soţ şi tot ce ai nevoie. Nu uita nici de Duhul Sfânt. Străduieşte-te să obţii o viziune clară a naturii şi caracterului Său, a atributelor Sale şi a lucrării Sale. Gândeşte-te la Duhul Domnului, care s-a mişcat la începuturi deasupra haosului şi a adus ordine; care vizitează acum haosul sufletului şi creează ordinea sfinţeniei. Priveşte-L ca Domn şi Dătător al vieţii spirituale, ca Luminător, îndrumător, Mângâietor şi Sfinţitor. Priveşte cum, în putere sfântă, coboară asupra capului lui Isus, şi apoi se odihneşte asupra ta, de jur împrejur. O asemenea credinţă inteligentă, scripturală şi experimentală în Trinitatea Unită este a ta dacă Il cunoşti cu adevărat pe Dumnezeu. O asemenea cunoaştere îţi aduce pace într-adevăr!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Umblând slobozi în mijlocul focului. (Daniel 3:25)

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au fost aruncaţi în cuptor, focul nu i-a împiedicat să se mişte, pentru că au fost văzuţi „umblând slobozi”. De fapt, focul era una din străzile pe care ei călătoreau spre destinaţia lor. Mângâierea pe care o avem din adevărul revelat al lui Hristos nu este că el ne învaţă eliberarea din necaz, ci că el ne învaţă libertatea în necaz.

O, dragă Doamne, când întunericul mă înfăşoară, învaţă-mă că pur şi simplu trec printr-un tunel. Atunci îmi va fi de ajuns să ştiu că într-o zi totul va fi bine.

Mi s-a spus că într-o zi voi sta pe vârful Muntelui Măslinilor şi voi experimenta gloria măreaţă a învierii. Dar, Tată ceresc, vreau mai mult – vreau să mă conducă la ea Calvarul. Vreau să ştiu că umbrele de întuneric sunt umbrele de pe drum – drumul care duce la casa Ta cerească. Învaţă-mă că motivul pentru care trebuie să urc dealul este pentru că acolo sus este casa Ta! Ştiind aceasta, nu voi fi rănit de necaz, dacă voi umbla în mijlocul focului. George Matheson

 

„Drumul e prea greu”, am spus;

„Tot traseul e doar urcuş;

Nu e nici o floare, în schimb sunt spini;

Şi cerul deasupra e gri”.

Dar Cineva m-a luat de mână la intrarea întunecoasă,

Şi ce plăcut e drumul când îl parcurg cu El.

 

„Crucea e prea grozavă”, am strigat –

„Mai mult decât poate duce spatele,

E atât de aspră şi de grea şi de lată,

Şi nu-i nimeni pe aproape căruia să-i pese”.

Dar Cineva S-a plecat uşor şi mi-a atins mâna:

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 13.1-22

De aici şi până la cap. 27, Dumnezeu ne va pune înainte judecăţile asupra naţiunilor, numite oracole sau profeţii: „Profeţia despre…” (v. 1: lit. „Povara despre…”). Acest cuvânt („povara”) are o mare putere de sugestie, deoarece omul lui Dumnezeu, când este constrâns să anunţe judecata viitoare, astăzi ca şi atunci, nu o poate face altfel decât cu o inimă profund împovărată.Din punct de vedere istoric, popoarele amintite aici erau contemporane cu Isaia şi, în această privinţă, profeţiile pe care le vom citi s-au împlinit deja ad-litteram. Relatările pelerinilor confirmă că locul în care a fost amplasat Babilonul este şi astăzi de-a dreptul dezolant şi înspăimântător, în el adăpostindu-se numai fiarele pustiului (v. 17-22). Totuşi, după cum „nicio profeţie a Scripturii nu se interpretează singură” (2 Petru 1.20), nici aceasta nu poate fi explicată izolat, chiar dacă aruncăm un ochi în oglinda istoriei. Întotdeauna trebuie să căutăm în ea, însoţită de priceperea pe care ne-o dă Duhul Sfânt, o raportare la centrul şi scopul profeţiilor, Hristos şi împărăţia Sa viitoare.Va fi un Babilon profetic: falsa Biserică apostată (vezi Apocalipsa 17.5; 18.1-24). Acest Babilon va cădea înainte de întemeierea împărăţiei, spre încântarea sfinţilor, a celor care „se bucură de măreţia lui Dumnezeu” (v. 3; Apocalipsa 18.20; comp. cu Psalmul 35.15,26).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 19:25-30

Fiii ei se scoală şi o numesc fericită. Proverbe 31:28.

„IATĂ MAMA TA!”

Fiul lui Dumnezeu atârna pe crucea romană. Trupul Său fusese bătut cu brutalitate, iar spiritual era despărţit de Tatăl. Cu toate acestea, Şi-a adus aminte de mama Sa. Interesul pentru binele ei nu s-a pierdut în agonia acelei crize. Prin cuvintele „Iată mama ta”, a încredinţat-o în grija ucenicului iubit, loan. Exemplul Său ne arată importanţa de-a ne onora şi de a îngriji de mamele noastre. Iată mama tal

Adu-ţi aminte şi priveşte în ochii ei iubitori, ascultă dulceaţa vocii ei, fiorul chiar şi al unei singure mângâieri a mâinii ei tandre. Adu-ţi aminte de îngrijorarea ce-i înnoura faţa atunci când necazurile ţi-au ieşit în cale şi ce frământare îi cutremura fiinţa atunci când aveai cea mai mică durere. Vei forma multe prietenii dragi, dar nu vei mai avea niciodată acea iubire inexprimabilă care să se reverse împrejurul tău, cum ea a fost în măsură să ţi-o dea. Ingrijeşte-ţi mama până când vei mai avea cel mai preţios dar din câte pot fi în lumea aceasta. Iată mama ta!

învaţă din exemplul ei binecuvântat. Învăţăturile şi călăuzirea ei din cămin modelează şi şlefuieşte caracterul copiilor ei. Iată mama ta!

Priveşte spre ea cu acelaşi motiv cu care Isus i-a spus lui loan – dăruieşte-i grija şi poartă de grijă nevoilor ei. Ea merită mult mai mult decât pot să-i dea darurile şi cuvintele tale. Ea trebuie să aibă afecţiunea, atenţia şi înţelegerea ta. Azi întoarce-te cu mulţumiri si laude spre Dumnezeu pentru mama ta!  
H.G.B.

Eram copil când i-am ştiut iubirea;
Ani grei trecură, şi-i la fel simţirea.
Cu dor, Isuse, şoptesc iubitul nume,
Asemeni mamei nu-i nimenea pe lume. 
Anonim

Mama ta te-a crescut, nu uita de ea.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Au aprins un foc în mijlocul curţii şi au şezut jos. Petru s-a aşezat în mijlocul lor. Luca 22.55

Petru şedea în mijlocul duşmanilor Domnului Isus şi se încălzea la focul pe care l-au aprins ei. Această istorisire este scrisă pentru avertizarea noastră. Domnul Cristos Îl roagă pe Tatăl: „Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău” (Ioan 17.15). În Psalmul 145.20 noi citim: „Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc.”Pentru aceasta e nevoie să fim în prezenţa lui Dumnezeu şi să umblăm în dragostea Lui. Noi suntem mereu în atingere cu oamenii din lume, fie la serviciul nostru, fie în casă sau în altă parte, şi este foarte important dacă în relaţiile cu ei ne deosebim printr-un caracter înalt şi sfânt.

Dacă, de exemplu suntem invitaţi într-o familie la masă, atunci plecăm capul ca să mulţumim Domnului pentru darurile primite de la El? Putem să-I mulţumim oriunde şi pentru orice ne-a dat El? Ce trist dacă acest lucru nu se face din cauza fricii sau a ruşinii faţă de oameni.

Avem o nevoie imperioasă să ne îmbărbătăm, să ne înştiinţăm despre feluritele primejdii care se nasc din viclenia şi lucrarea Satanei şi care se arată mai ales în ultima vreme. De-am fi tot timpul în rugăciune cu psalmistul care se roagă stăruitor: „Abate-mi ochii de la vederea lucrurilor deşerte, înviorează-mă în calea Ta!” (Ps. 119.37).

Să ocolim casele şi căminele vecinilor noştri unde Numele Domnului Isus nu este slăvit. Chiar şi cei mai apropiaţi cunoscuţi ai noştri pot să constituie o primejdie pentru noi şi copiii noştri, când cei cu care ne întâlnim nu cunosc frica de Domnul. Este mai bine singuratic dar în comuniune cu Domnul, decât să fim prieteni cu lumea.

Cu cât legătura mea cu Tatăl va fi mai adâncă, cu atât voi şti mai bine ce este lumea. Acesta este felul lui Dumnezeu de a ne învăţa. Cu cât vă veţi bucura de dragostea Tatălui, cu atât vă veţi depărta de lume.

 

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire, ca să ne atragă privirile, și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.

Isaia 53.2

Vlăstarul

În smerenia Sa, Domnul Isus a crescut ca un lăstar, fără să se înghesuie deloc să ajungă în prim-plan. Pentru că El S-a comportat total altfel decât au așteptat iudeii de la Mesia lor, ei au fost orbi față de minunea Persoanei Sale.

El a fost „un lăstar care iese dintr-un pământ uscat”, căci Israel a fost uscat ca un pustiu. Din această națiune uscată a ieșit Unul, al cărui caracter stătea în cel mai mare contrast față de ea. Israel dădea aparența de a fi ceva mare, iar dacă El ar fi făcut tot așa, ar fi primit favoarea lor. Dar în smerenia Sa, în dăruirea Sa față de Dumnezeu, în credincioșia și harul Său, ei nu au văzut nicio frumusețe.

El a fost „disprețuit și părăsit de oameni”, dar un Om plin de har și bunătate față de toți. Când L-au lovit, El a rămas mut ca un miel. Tocmai în trăsăturile în care Israel nu a putut găsi nimic atrăgător, cel credincios vede cea mai căutată frumusețe morală. Nu sunt inimile noastre atrase în adorare spre El, când Îl vedem cum a suportat în dăruire liniștită față de Dumnezeu umiliri, batjocură și ocară?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

ESTI PREOCUPAT DE GREUTATE?

„Proslăviți,… pe Dumnezeu în trupul vostru” (1 Corinteni 6:20)

lată șapte principii care te vor ajuta când te confrunți cu problema greutății:

1) înțelege că trupul nu-ți aparține, „trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuiește în voi … Proslăviți, deci, pe Dumnezeu în trupul vostru” (v. 19-20). Nu uita că ești managerul unui trup pe care ți l-a încredințat Dumnezeu pentru a face voia Lui zi de zi.

2) Ține un jurnal al alimentației pentru a determina cât mănânci sau cât nu mănânci. Concentrează-te pe consumarea unor alimente care îți ajută trupul și evită sau minimizează mâncărurile care îl fac să sufere.

3) Pleacă urechea la îngrijorările celor dragi ai tăi.

4) Verifică-ți greutatea în raport cu tabele de greutate standard, pentru a vedea dacă greutatea ta diferă în mod semnificativ. Este mai ușor să slăbești cinci kilograme decât douăzeci.

5) în loc să ții cure de slăbire repetate, notează-ți alimentele pe care le vei mânca și cele pe care nu le vei mânca, precum și cantitățile. Da, va fi nevoie de timp până când noua ta disciplină prinde rădăcini și până când voința ta se va întări. Totuși, cu fiecare zi în care vei pune planul în aplicare, auto-controlul va crește până când te vei simți atât de bine în ceea ce te privește, încât vechea ta poftă de mâncare va începe să-și piardă puterea.

6) Evită oamenii cu fobia grăsimii și care au o atitudine de judecată față de cei supraponderali. Deseori ei nu fac decât să-și mascheze propriile insecurități și să accentueze imaginea distorsionată pe care o ai despre tine.

7) Nu te abate de pe cale. Poate vei avea parte de suișuri și coborâșuri, dar cu hotărâre și cu ajutorul lui Dumnezeu vei păși pe drumul spre libertate. „Aveți nevoie de răbdare, ca, după ce ați împlinit voia lui Dumnezeu, să puteți căpăta ce v-a fost făgăduit” (Evrei 10:36).

 

 

 

 

7 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Zidind pentru veşnicie

„Căci cine dintre voi, dacă vrea să zidească un turn, nu stă mai întâi să-și facă socoteala cheltuielilor, ca să vadă dacă are cu ce să-l sfârşească?” Luca 14:28

Domnul nostru nu se referă aici la un preţ pe care trebuie să-l calculăm noi, ci la un preţ pe care l-a calculat El. Preţul a fost dat de acei treizeci de ani din Nazaret, acei trei ani de popularitate, scandal şi ură, agonia adâncă, de nepătruns, din Ghetsimani şi atacul de la Calvar – pivotul în jurul căruia se învârte timpul şi eternitatea. Isus Cristos a calculat preţul. Oamenii nu vor râde de tine la urmă, spunând: „Omul acesta a început să zidească şi n-a fost în stare să termine”. Condiţiile uceniciei fixate de Domnul nostru în versetele 26, 27 şi 33 vor să spună că bărbaţii şi femeile pe care îi va folosi El în lucrarea Lui mare de zidire sunt cei în care El a făcut totul. „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său, pe mama sa, pe nevasta sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.”
Domnul nostru vrea să spună că singurii oameni pe care-i va folosi în lucrarea Lui de zidire sunt cei care-L iubesc pe El personal, cu pasiune şi devotament, mai presus de oricare dintre cele mai apropiate legături de pe pământ. Condiţiile sunt aspre, dar glorioase.Tot ce
zidim va fi controlat de Dumnezeu . Va descoperi Dumnezu prin focul Lui pătrunzător, că am zidit pe temelia lui lsus unele lucrări de-ale noastre? Trăim vremuri de lucrări deosebite, vremuri când încercăm să lucrăm pentru Dumnezeu, şi tocmai aici se află capcana. La drept vorbind, noi nu putem niciodată lucra pentru Dumnezeu. Isus ne ia in lucrarea Lui.
planurile de zidire sunt în întregime ale Lui şi nimeni nu are dreptul să hotărască unde să fie pus la lucru.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

PSALM 110: 7

„El va bea din pârâu în timpul mersului, de aceea îşi va înălţa capul”.

Pentru orice ucenic adevărat există un drum trasat, o cale strâmtă, dar protejată de Dumnezeu, o cale plină de pericole, dar păzită de Acela care veghează asupra noastră. Să fim atenţi să deosebim acest drum, să-l urmăm şi să nu ne plângem de el arătându-ne nemulţumiţi sau cârtitori.

Când Dumnezeu ni S-a descoperit în Domnul Isus Hristos, L-am primit ca Mântuitor şi Domn al nostru: o relaţie nouă s-a stabilit între noi şi Tatăl nostru ceresc. Domnul Isus a zis: „Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12). în consecinţă, drumul nostru este sigur, noi n-avem decât să-L urmăm pe dumnezeiescul nostru înaintaş, cu o credinţă deplină în Cuvântul Său şi cu o ascultare filială de voia Sa.

Dar drumul acesta trece printr-o ţară vrăjmaşă şi noi trebuie să veghem şi să ne rugăm fără încetare ca să nu cădem în ispită, ci să urmăm cu smerenie pe Domnul căutând să creştem în harul şi cunoaşterea Sa. Fiecare greutate a acestui drum are un scop educativ, fiecare experienţă conţine o lecţie preţioasă.

Psalmul 110 vorbeşte de o luptă, ceea ce dă o însemnătate deosebită cuvântului cu care se încheie: „El va bea din pârâu în timpul mersului, de aceea îşi va înălţa capul.” Dumnezeu ştie că lupta ne poate epuiza, îngrijorările ne pot depăşi şi atmosfera ostilă ne poate paraliza. El cunoaşte primejdiile noastre şi prin această ilustrare, vrea să ne ajute să le evităm. Pe drum să nu ne lipsim de băutul din pârâu. în pustie, Israel a băut „dintr-o stâncă duhovnicească care venea după el; şi stânca era Hristos.” (1Cor 10:4). Să ne adăpăm din acest Izvor totdeauna proaspăt şi care însufleţeşte. şi ne vom relua mersul cu capul înălţat şi nu vom fi niciodată însetaţi.

Vom avea însă această experienţă binecuvântată cu condiţia ca inima noastră să fie în întregime de partea lui Dumnezeu, iar voia noastră supusă voii Sale, ascultând tot ce ne cere în Cuvântul Lui fără să murmurăm.”Un suflet ignorant, dar credincios, este mai de preţ în ochii lui Dumnezeu decât acela care, deşi cunoaşte mai mult, este totuşi infidel. Putem afla bucurie în ascultarea Cuvântului; dar această bucurie nu înseamnă nimic, dacă Cuvântul nu se realizează în noi şi dacă astfel nu avem o părtăşie normală, continuă cu Domnul Isus. Putem fi bucuroşi să ştim că Domnul Hristos este Păstorul nostru, dar la ce serveşte aceasta dacă nu-L urmăm?” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Încolo fraţilor, fiindcă aţi învăţat de la noi cum să vă purtaţi şi să fiţi plăcuţi Lui Dumnezeu, şi aşa şi faceţi, vă rugăm şi vă îndemnăm în Numele Domnului Isus, să sporiţi tot mai mult în privinţa aceasta”. 1 Tesaloniceni 4:1

Nu este vorba aici de un popas, ci de a merge mult mai departe.

Aici este vorba de oamenii care sunt posesori ai iertării păcatelor prin sângele Domnului Isus. Prin urmare, datoriile noastre nu sunt doar anulate, ci şi şterse, în aşa fel, încât nu se mai vede nici urma lor, astfel că putem să ne înfăţişăm ca unii fără păcat, ca şi cum am fi fost ascultători în toate, precum Hristos a fost pentru noi. Unii sunt de părere:”Aceasta este adevărat, dar este necesar să fie dovedit.” Du-te, deci şi dovedeşte!

Cu siguranţă prin dovedire, vei izbuti. Dacă este vorba de a dovedi, oamenii lui Moise poartă capul sus. Dar dacă este vorba de har, atunci se tem că prin har oamneii devin uşuratici. Cândva eram şi eu unul dintre aceştia. Totuşi mă simţeam ca acasă în locuri unde n-ar fi trebuit. Cu toate că am avut parte deja de mult de mântuirea în Isus, mult timp am mai avut un Dumnezeu care mă ameninţa cu toiagul:”Tu trebuie să mă urmezi”. Totul depindea de ascultare. Dar Dumnezeu procedează altfel. El ne cheamă asemenea unui păstor plin de dragoste.

Suntem plăcuţi înaintea Lui datorită Fiului Său Preaiubit. Ce duce la productivitatea de lapte la animale? Hrana, şi nu bâta.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SĂ NU MAI RĂMÂNĂ NIMIC RĂU

Nimic din ce a fost blestemat să fie nimicit cu desăvârşire, să nu se lipească de mâna ta, pentru ca Domnul să Se întoarcă, să te ierte şi să te înmulţească, după cum a jurat părinţilor tăi. Deuteronom 13.17

Israel trebuia să cucerească oraşele păgâne şi sa distrugă toată prada, socotind tot ce a fost întinat prin idolatrie, ca blestemat şi deci să fie nimicit prin foc. Tot astfel trebuie ca creştinul să-şi privească toate păcatele sale. Nu trebuie să lăsăm nimic rău să locuiască în noi. Este un război de moarte împotriva răului de orice natură ar fi, care ar întina sufletul, trupul sau duhul. Această părăsire a răului trebuie să o privim ca o roadă a harului lui Dumnezeu.

Când Dumnezeu ne face să nu mai avem nici o îngăduinţă pentru păcatele noastre, atunci El ne arată îndurarea Sa; şi când ne mâniem împotriva răului, Dumnezeu încetează să fie mâniat pe noi. Când noi creştem străduinţele împotriva fărădelegii, înmulţeşte şi Dumnezeu binecuvântările. Secretul pentru a creşte în pace şi bucurie în Domnul Cristos, este ascultarea de acest cuvânt: „Să nu rămână nimic sortit pieirii în mâna ta”.

Doamne, Te rog curăţeşte-mă azi. Îndurarea, mila, propăşirea şi bucuria vor fi partea sigură a acelora care leapădă cu hotărâre şi cu tărie păcatul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

El îmi dă odihnă în păşuni verzi, mă duce la ape liniştite. El îmi înviorează sufletul; mă conduce pe cărări ale dreptății, datorită Numelui Său.  Psalmul 23.2,3

Psalmul 23 (B)

Pentru creştin, lumea din jur este o pustie. Nu există nimic în ea pentru a hrăni sufletul. Păşunile ei sunt uscate şi sterpe; apele ei sunt doar ape ale tulburării şi ale conflictului. Hrana spirituală oferită de Păstor este întotdeauna proaspătă, căci El îi călăuzeşte pe cei ai Săi în păşuni verzi. Mai mult, Păstorul nu doar hrăneşte, ci şi satură pe deplin. Nicio oaie dea sa nu este înfometată în mijlocul păşunilor îmbelşugate. Ea mai întâi se hrăneşte în păşunile verzi, apoi se odihneşte acolo. Păstorul conduce apoi oile la ape liniştite. Apele pâraielor gălăgioase nu sunt adânci, însă Păstorul conduce oile la ape liniştite şi adânci, de unde pot bea pe săturate. Păstorul poate linişti sufletele noastre şi ne poate stinge setea spirituală cu lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, care sunt departe de certurile şi de conflictele care îi preocupă pe oameni şi care, prea adesea, îi tulbură şi pe creştini.

În trecerea noastră prin pustia acestei lumi, putem eşua în aL urma pe Păstor sau, pur şi simplu, putem obosi pe cale, iar afecțiunile noastre se pot răci. Întrun astfel de caz, El ne restabileşte sufletele – le înviorează şi le reaprinde. Să ne aducem aminte că El Însuşi face acest lucru! Câteodată credem că ne putem restabili singuri, prin eforturile noastre şi la timpul hotărât de noi. Lucrurile nu stau aşa. Noi ne putem rătăci, însă doar El ne poate restabili.

El nu numai că ne restabileşte, însă, după ce a făcut acest lucru, ne conduce pe căi drepte, datorită Numelui Său. Cât de des, chiar şi atunci când suntem sinceri şi plini de râvnă, pornim pe căi ale voinței proprii, care nu se potrivesc cu Numele Său, doar pentru a dovedi cât de puțin Îl lăsăm pe Domnul să ne conducă! Pe căile drepte pe care El ne călăuzeşte nu este loc pentru încrederea în sine a cărnii. Pe aceste căi nu putem umbla decât dacă Îl avem constant înaintea noastră pe Domnul ca Păstor. H. Smith

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Te laud că, prin Cristos Isus, Domnul nostru, există milă şi bunătate, har şi minuni pe tot parcursul căii; aş vrea să fiu mai receptiv la Tine şi la ceea ce faci Tu, mai mult asemenea lui Cristos în recunoştinţa mea.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Oricine are nădejdea aceasta în El, se curăţeşte, după cum El este curat.» 1 Ioan 3,3

Există o uitare care are consecinţe dezastruoase! «… si a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate» (2 Petru 1,9). Simţi că nu te mai apropii de Domnul Isus? Rugăciunea ta nu mai are putere? Nu mai ai parte de binecuvântare şi rod în viaţa ta de credinţă? Motivul este simplu: pe drumul alături de Isus ai rămas blocat în păcate de care nu te laşi cu nici un chip curăţit. Sângele preţios al Mielului ne curăţă de absolut toate păcatele, însă doar dacă ele au fost recunoscute şi mărturisite în pocăinţă sinceră! Atunci îl vei simţi pe Isus cu fiecare zi din ce în ce mai aproape, nu numai din punct de vedere temporal, dar şi spiritual. În inima ta va creşte dorul după El şi te vei ruga: «Vino repede, Doamne Isuse!» Curăţirea de păcate aduce cu sine eliberarea care îţi dă avânt să mergi mai departe; sfînţire înseamnă înaintare pe calea cea strâmtă. Prin curăţirea de păcate Îl recunoşti pe Isus, ai ţinta finală în faţa ta. Prin sfinţire te apropii tot mai mult de Domnul. Omul spălat de păcate va afirma din proprie iniţiativă: viaţa mea îi aparţine lui Cristos! Când vei pătrunde secretul sfinţirii vei înţelege că: «... pentru mine a trăi este Cristos» (Filip. 1,21).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

După El au mers multe nomade. El a tămăduit toţi bolnavii.

Matei 12:15

Ce mulţime de boli hidoase trebuie să se fi înfăţişat privirii lui Isus! Dar nu citim nicăieri că a fost dezgustat; dimpotrivă, El s-a aplecat cu răbdare asupra fiecărui caz. Ce varietate de rele trebuie să se fi întâlnit la picioarele Lui! Ce răni în iputrefacţie şi ce plăgi supurânde! Totuşi el a fost mereu pregătit pentru toate monstruozităţile, şi le-a învins indiferent de formă. Nu conta cât de puternică era săgeata; El era pregătit s-o rupă în două. Fierbinţeala febrei şi răceala frigurilor, neputinţa paraliziei si furia nebuniei, rănile leprei şi întunericul orbirii — toate cunoşteau puterea cuvântului Său şi fugeau din calea Lui. El a învins răul în fiecare colţ al câmpului de luptă şi a primit închinarea captivilor eliberaţi. El a venit, a văzut şi a. învins pretutindeni. La fel se întâmplă şi în dimineaţa aceasta. Oricare fi boala mea, Marele Medic mă poate vindeca. Oricare ar fi starea celor pe care îi amintesc în rugăciune, pot să sper că Isus le va vindeca suferinţele. Pot să sper pentru copilul meu, pentru prieteni şi pentru cei dragi, atunci când îmi amintesc de puterea vindecătoare a Domnului. Cât despre mine, oricât de grea ar fi «lupta cu păcatul şi cu infirmităţile, pot să stau liniştit. Cel care a umblat pe pământ vindecând împrăştie încă lumină şi har asupra fiilor oamenilor. Lăsaţi-mă să merg la El chiar acum. Lăsaţi-mă să-L laud în dimineaţa aceasta, amintindu-mi cum m-a izbăvit, şi să-I slăvesc Numele. El s-a făcut cunoscut oamenilor luând asupra Lui suferinţele lor. „Prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia ft53:5). Biserica de pe pământ este plină de suflete vindecate de Marele Medic. Chiar şi locuitorii cerurilor pot povesti cum au fost vindecaţi de El. Apropie-te, deci, suflete; spune tuturor despre puterea vindecătoare a harului Său, şi lasă cuvintele tale să fie „o slavă pentru Domnul, un semn veşnic, nepieritor” (Isaia 55:13)

SEARA

Scoală-te, i-a zis Isus, ridică-ţi patul si umblă. Ioan 5:8

Asemeni multor altora, slăbănogul aşteptase mult timp o minune, un semn care să-l vindece. Îndurerat, privea scăldătoarea, dar nici un înger nu venea la el; totuşi, gândindu-se că era singura lui şansă, aştepta în continuare. Nu ştia că acolo se afla Cel care putea să-l vindece printr-un singur cuvânt, oricând. Mulţi se află în aceeaşi stare proastă. Ei aşteaptă o emoţie extraordinară, o impresie remarcabilă, o viziune cerească. Aşteaptă în zadar şi privesc în gol. Chiar presupunând că, în câteva cazuri, se văd semne remarcabile, acestea sunt rare, şi nimeni nu are dreptul să le pretindă — mai cu seamă cei care ştiu că sunt incapabili să se mişte până la apă, chiar dacă îngerul ar veni. E foarte trist să realizezi că sunt mii de oameni care aşteaptă încă minuni, semne şi întâmplări extraordinare, şi care le-au aşteptat în zadar mai mult decât ne putem închipui. Între timp, aceste sărmane suflete uită că Mântuitorul îi invită să privească la El şi să fie mântuite. El i-ar putea vindeca imediat, dar ei preferă să aştepte un înger sau o minune. Încrederea în Dumnezeu este drumul sigur spre binecuvântare, şi El este vrednic de această încredere; dar necredinţa îi face să prefere apele reci ale Betesdei în locul pieptului Său cald. O, fie ca Domnul să-şi întoarcă privirea chiar acum asupra celor care sunt în situaţia aceasta tristă. Fie ca El să uite îndoielile lor mărunte. Cu vocea Sa dulce şi blândă, fie ca El să-i cheme să-şi ridice paturile disperării, să se scoale prin puterea speranţei şi să umble. O, Doamne, ascultă rugăciunea celor care aşteaptă In Betesda. În pacea amurgului şi înainte ca soarele să se ascundă, fíe ca ei să te privească şi să trăiască. Dragă cititorule, există vreun pasaj care să vorbească despre tine în cuvintele acestea?

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Isus le-a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase. (Luca 18:1)

Eşecul în stăruinţă este una din cele mai frecvente probleme în rugăciune şi mijlocire. Începem să ne rugăm pentru ceva, înălţând cererile noastre timp de o zi, o săptămână, sau chiar o lună, dar apoi, dacă nu primim un răspuns clar, repede ne dăm bătuţi şi încetăm să ne mai rugăm pentru lucrul respectiv.

Aceasta este o greşeală cu consecinţe îngrozitoare şi este pur şi simplu o cursă în care începem multe lucruri, dar nu le vedem niciodată terminate. Aceasta duce la ruină în toate domeniile vieţii. Oamenii care se obişnuiesc să înceapă ceva fără să termine vreodată, îşi formează obiceiul de a eşua. Şi cei care încep să se roage pentru ceva fără să persevereze până ajung la un rezultat bun îşi formează acelaşi obicei în rugăciune. Renunţarea este acceptarea eşecului şi a înfrângerii. Înfrângerea duce apoi la descurajare şi îndoieli cu privire la puterea rugăciunii, ceea ce poate fi fatal pentru succesul vieţii de rugăciune a unui om.Oamenii întreabă adesea: „Cât de mult trebuie să mă rog? N-ar trebui să revin la momentul în care am încetat să mă mai rog şi să las problema în mâna lui Dumnezeu?” Singurul răspuns este acesta: Roagă-te până când ţi se împlineşte rugăciunea sau până când eşti deplin încredinţat în inima ta că se va împlini. Doar când una din aceste două condiţii va fi îndeplinită este sigur să te opreşti din stăruinţa în rugăciune, pentru că rugăciunea nu este doar chemarea lui Dumnezeu, ci este şi o luptă cu Satan. Şi deoarece Dumnezeu foloseşte mijlocirea noastră ca o armă puternică a biruinţei în luptă, El singur trebuie să decidă când este sigur să încetezi să te mai rogi. De aceea noi nu îndrăznim să încetăm să ne rugăm până nu a venit răspunsul sau până nu primim încredinţarea că va veni.

În primul rând, ne oprim pentru că vedem efectiv răspunsul. În al doilea rând, ne oprim pentru că credem, şi credinţa din inimile noastre este tot atât de demnă de încredere ca vederea ochilor noştri, pentru că este „credinţa din partea lui Dumnezeu” (Efeseni 6:23) şi „credincioşia lui Dumnezeu” (Romani 3:3) pe care o avem în noi.

Dacă trăim o viaţă de rugăciune, vom ajunge să experimentăm şi să recunoaştem din ce în ce mai mult această încredinţare dată de Dumnezeu. Vom şti când să ne odihnim în ea liniştiţi şi când să continuăm să ne rugăm până când vom primi răspunsul Lui. din Practicarea Rugăciunii

Aşteaptă promisiunea lui Dumnezeu până când El te întâlneşte acolo, pentru că El Se întoarce întotdeauna pe calea promisiunilor Lui.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 11.1-16; 12.1-6

Versetele 18,19,33 şi 34 din cap. 10 îl compară pe Israel cu o pădure semeaţă în care securea şi ferăstrăul (Asiria, instrument în mâna Domnului, v. 15) vor face mari defrişări. Arborele regal al lui Iuda va fi şi el doborât, pentru că în curând nu va mai fi niciun descendent din David pe tron. Dar, după cum în natură se întâmplă ca dintr-un buştean proaspăt tăiat să prindă viaţă lăstari tineri, plini de sevă, tot astfel, din „tulpina lui Isai” (11.1), aparent moartă, a apărut un Vlăstar cu totul nou: „o Odraslă”, care a crescut înaintea lui Dumnezeu şi a adus rod bogat în Duhul (11.2).Vlăstarul, Rădăcina şi Urmaşul lui David (v. 1,10; Apocalipsa 22.16) sunt nume pe care Domnul Isus le poartă în raport cu binecuvântarea lui Israel şi a lumii. Atunci vor domni pe pământ dreptatea şi pacea, chiar şi între animale. Ce contrast între acest tablou încântător al împărăţiei milenare şi starea de azi a creaţiei care încă „suspină” şi este în „dureri de naştere”, aşteptând odihna şi gloria viitoare! (Romani 8.19-22). Toţi surghiuniţii (exilaţii) lui Israel vor avea parte de această împărăţie: ei se vor întoarce de unde sunt răspândiţi (în diaspora), precum altădată poporul din robia sa în Egipt. Iar cap. 12 le va pune pe buze lauda finală, laudă care aduce aminte de cea dintâi cântare a lui Israel (comp. v. 2 cu Exod 15.2).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Fapte 7:54-60 

         Dar Ştefan, plin de Duhul Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând in picioare la dreapta lui Dumnezeu… Fapte 7:55

UN CRÂMPEI DIN GLORIA CEREASCĂ

Moartea este ultimul mare duşman al creştinului. Ea este descrisă ca umblarea „prin valea umbrei morţii” (Psalmul 23:4). Isus a îndepărtat boldul ei, care este păcatul (1 Cor. 15:56), dar cu toate că ea continuă să producă nelinişte, Dumnezeu ne va da un har special pentru acel timp. Acest lucru a fost ilustrat de viaţa lui D.L. Moody. Când marele evanghelist era pe patul morţii, familia şi prietenii s-au adunat pentru a-şi lua rămas bun. Crezând că momentul a sosit, încet, încet au început să iasă din cameră. În acel moment au auzit o mişcare. Intorcându-se, l-au găsit pe Moody cu ochii deschişi şi mintea aparent limpede. Cineva a început să se roage, dar Moody l-a întrerupt: „Nu vă rugaţi să mai trăiesc. I-am văzut pe Dwight şi Irene (doi nepoţi care muriseră). Am văzut faţa lui Isus şi sunt satisfăcut. Pământul se îndepărtează, cerul se deschide. Dumnezeu mă cheamă. Aceasta este ziua încoronării mele!” Înainte de-a fi ucis cu pietre, Ştefan L-a văzut pe Isus stând la dreapta Tatălui. Cât de mult l-a putut întări acest lucru! Am auzit de sfinţi pe moarte a căror voce a exprimat dezamăgirea atunci când revenindu-şi din starea de inconştienţă au descoperit că sunt încă pe pământ şi nu în cer. Poate că Dumnezeu ne va lua la Sine fără să ne avertizeze. Va fi o glorie instantanee! Ori El ne poate da timp de pregătire. Oricare vor fi împrejurările, dacă ne-am încrezut în Cristos ca Mântuitor, El va fi cu noi atunci când vom trece din lumea aceasta şi vom privi primul crâmpei din slava cerească.   D.J.D.

Dincolo de umbre, voi pătrunde în lumină,

Trecând perdeaua neagră spre gloria divină,

Păşind din noapte spre ziua veşnică, frumoasă.

De ce numim noi moarte întoarcerea acasă?   Anonim

Pentru creştin, moartea este ultima umbră a nopţii înainte de

răsăritul ceresc

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la DOMNUL. Psalmul 22.27

Ce binecuvântate şi măreţe sunt consecinţele lucrării Domnului Cristos. Harul lui Dumnezeu s-a descoperit în El pe deplin pentru a mântui pe toţi oamenii care cred în El. Prima dată este Adunarea lui Dumnezeu „care a câştigat-o cu însuşi sângele Său” (Fapt. 20.28). „Cristos a iubit Adunarea şi S-a dat pe Sine pentru ea.” Este mireasa Mielului şi prin caracterul ei sunt iniţiate cele mai strânse legături cu El şi aceasta pentru vecii vecilor. Dar şi poporul Israel care a rupt legământul dintâi va putea găsi în sângele „noului legământ” har şi iertare. Abia atunci va ocupa locul binecuvântărilor seminţei lui Avraam pe acest pământ. Dar împărăţia de o mie de ani nu se va rezuma numai la poporul Israel, ci Domnul se va întoarce către toate popoarele. „Toate marginile pământului îşi vor aduce aminte şi se vor întoarce la Domnul, toate familiile neamurilor se vor închina înaintea Ta” (vers. 27).C

e minunat va fi când toate marginile pământului îl vor cunoaşte şi îl vor slăvi, aici unde odinioară a fost lepădat. El va birui şi va stăpâni: „Toţi cei puternici de pe pământ vor mânca şi se vor închina şi ei; înaintea Lui se vor pleca toţi cei ce se pogoară în ţarină, cei ce nu pot să-şi păstreze viaţa” (vers. 29). Toţi îl vor slăvi şi îl vor recunoaşte „căci Domnul este împăratul” şi El a făcut toate aceste lucruri.

„Dar după ce îşi va da viaţa ca jertfă pentru păcat va vedea o sămânţă de urmaşi, va trăi multe zile şi lucrarea Domnului va propăşi în mâinile Lui, va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora. Prin cunoştinţa Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulţi oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu şi va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor. De aceea îi voi da partea Lui Ia un loc cu cei mari şi va împărţi prada cu cei puternici” (Isa. 53.10-12).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Dar Dumnezeu Își arată dragostea față de noi prin faptul că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi. Romani 5.8

Locțiitorul nostru

Când George Fox, întemeietorul unei grupări protestante pacifiste, zăcea în închisoare la Lancaster, un credincios a venit la comandantul de oști Oliver Cromwell și s-a oferit să-l înlocuiască pe Fox în închisoare. Cromwell a fost atât de impresionat de această ofertă, încât a spus mai-marilor țării: „Care din voi ar face același lucru pentru mine în cazul că eu voi ajunge într-o asemenea situație? Cu toate că nu pot accepta oferta din cauza legilor în vigoare, totuși puterea dragostei și a jertfei acestui om m-a copleșit”.

Citind această istorioară, gândurile noastre se îndreaptă spre Mântuitorul, care a fost pe cruce Locțiitorul nostru de bunăvoie. Mântuitorul a luat locul nostru în judecata lui Dumnezeu. Mântuitorul S-a lăsat pedepsit pentru cei nedrepți: „Hristos a murit pentru păcatele noastre …” (1 Corinteni 15.3). Moartea, ca plată a păcatului din partea lui Dumnezeu, care ar fi trebuit să ne lovească pe noi, L-a lovit pe Hristos. Un locțiitor este o persoană care poartă problemele, greutățile altuia. Și acest lucru l-a făcut în mod desăvârșit pe cruce Mântuitorul. Lucrarea Sa este desăvârșită. Noi suntem chemați să fim părtași la binecuvântările veșnice oferite de Locțiitorul nostru. Acceptăm chemarea Mântuitorului?

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PRIMELE CINCI MINUTE     

„Din rodul gurii lui își satură omul trupul” (Proverbe 18:20)

Ceea ce spui în primele cinci minute poate stabili tonul orelor care vor urma. Vorbitorii buni înțeleg că trebuie să capteze atenția audienței în primele cinci minute, altfel, oportunitatea de a avea un’ impact asupra lor sau de a-i face să treacă la fapte se poate pierde. Același principiu se aplică și în familia ta. Primele cinci minute ale unei dimineți poate determina modul în care mama va interacționa cu copiii ei pe parcursul acelei zile. O nemulțumire sau o văicăreală manifestată în timp ce copiii se strâng la micul dejun poate otrăvi relațiile dintre ei timp de mai multe ore.

Când bărbatul vine acasă de la muncă la sfârșitul zilei, felul în care își salută soția poate influența interacțiunea dintre ei pe tot parcursul serii. Dacă bombănește: „iarăși paste cu ton?” relația poate fi tensionată până la ora culcării. Dar nu trebuie să fie așa în familia ta! Când ai stat departe de cei dragi, îți poți verifica atitudinea și îți poți corecta starea de spirit înainte de a intra pe ușă. E bine să-ți împărtășești îngrijorările, dar, general vorbind, ar trebui să lași problemele de serviciu la serviciu. întrebare: familia ta așteaptă cu nerăbdare să te întorci acasă în fiecare seară? Dacă nu, de ce? Puțină sensibilitate din partea ta poate schimba multe și îți va aduce mari beneficii.

Biblia spune: „Frații nedreptățiți sunt mai greu de câștigat decât o cetate întărită, și certurile lor sunt tot așa de greu de înlăturat ca zăvoarele unei case împărătești. Din rodul gurii lui își satură omul trupul, din venitul buzelor lui se satură. Moartea și viața sunt în puterea limbii” (v. 19-21). Nu uita: totul depinde de primele cinci minute.

 

 

 

 

6 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Libertate pe baza profunzimii Evangheliei

Rămâneţi dar tari în libertatea pentru care ne-a eliberat Cristos. Galateni 5:1

Un om cu o gândire spirituală nu va veni niciodată la tine să-ţi ceară: „Crede cutare şi cutare lucru”, ci îţi va cere să-ţi conformezi viaţa standardelor lui Isus. Nouă nu ni se cere să credem Biblia, ci să-L credem pe Cel pe care ni-L revelează Biblia (vezi Ioan 5:39-40). Suntem chemaţi să prezentăm libertatea conştiinţei, nu libertatea opiniilor. Dacă avem libertatea lui Cristos, atunci şi alţii vor fi aduşi la aceeaşi libertate – libertatea care vine din înţelegerea supremaţiei lui Isus Cristos.

Măsoară-ţi întotdeauna viaţa doar după standardele lui Isus. Apleacă-ţi gâtul numai sub jugul Lui, nu sub alt jug; şi ai grijă să nu pui niciodată asupra altora un jug care nu este al lui Isus Cristos. Îi trebuie mult timp Lui Dumnezeu să ne elibereze de ideea că, dacă ceilalţi nu gândesc exact ca noi. ei greşesc categoric. Acesta nu este niciodată modul lui Dumnezeu de a vedea lucrurile. Există doar o singură libertate adevărată, libertatea lui Isus care lucrează în conştiinţa noastră dându-ne puterea să facem ceea ce este bine. Nu fi nerăbdător cu alţii! Aminteşte-ţi cum a lucrat Dumnezeu cu tine, cu răbdare şi blândeţe; dar nu dilua niciodată adevărul lui Dumnezeu. Lasă-l să lucreze în felul Lui şi nu-ţi cere niciodată scuze pentru El. Isus a spus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici”, nu: „Convertiţi oamenii la opiniile voastre”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

NUMERI 21:5

„şi poporul a vorbit împotriva lui Dumnezeu şi împotriva lui Moise.”

Neînţelegerile şi greutăţile în adunările oamenilor lui Dumnezeu sunt îngăduite de Domnul. El nu intenţionează ca sfinţii Săi să aibă simţăminte rănite, ofensări între ei, nici ca ei să aibă un duh de rivalitate, de resentiment sau de mândrie. Mai degrabă El le dă şansa să se recunoască morţi în mod practic şi să dezvolte şi să desfăşoare o credinţă simplă. O astfel de credinţă vede mâna Domnului peste toţi şi vede pe sfinţi la fel de scumpi în ochii Lui, chiar dacă ochii noştri nu-i văd pe toţi copiii lui Dumnezeu la fel. Ce rău facem când îi calificăm pe fraţii noştri după măsura noastră omenească şi nu după măsura Domnului Hristos care şi-a dat viaţa pentru toţi şi îi iubeşte pe toţi cu aceeaşi tandreţe! Dar El îngăduie încercările şi neînţelegerile în adunare nu ca să dea prilej firii pământeşti să arate ce este în stare, ci ca să dea posibilitatea omului celui nou să-şi dezvolte amabilitatea, smerenia şi îndelunga răbdare ca ale Domnului Isus, într-un cuvânt, să confirme roadă Duhului, şi părtăşia neîntreruptă, curgătoare, cu Domnul nostru. Ce trist dacă starea inimii noastre este atât de egoistă încât nu este capabilă să prindă prilejurile pe care ni le dă Dumnezeu pentru o creştere duhovnicească, ci mai degrabă face din aceste situaţii o pricină pentru manifestarea firii pământeşti. O, dacă am fi goliţi mai mult de noi înşine ca să fim umpluţi de Domnul Hristos; ar fi o dorinţă pe care ar trebui s-o avem cu toţii! Dar dacă dorinţa aceasta este sinceră, putem fi siguri că Domnul va face să întâmpinăm împrejurări cu scopul de a ne face să învăţăm în mod practic să ne lepădăm de noi înşine şi să arătăm blândeţea, smerenia şi îndelunga răbdare a Domnului Isus. Aceste împrejurări au deasemenea scopul de a ne ajuta ca să desfăşurăm în relaţiile dintre noi, acea dragoste a omului nou în Hristos, care se ridică deasupra resentimentelor şi simţămintelor naturale ale firii noastre şi care se cheltuieşte pe ea însăşi pentru binele acelora faţă de care am avea în adevăr multe motive de a simţi un resentiment.”Dragostea iubeşte pe toţi fraţii, cum a făcut şi Domnul Hristos, având izvorul în El însuşi şi nu în motivele ei. Dragostea simte toate durerile şi slăbiciunile fraţilor, dar trece dincolo de ele, ca să le poarte, să le suporte şi să găsească în ele prilejul unui sfânt exerciţiu..” J.N.D. Cu alte cuvinte, dragostea n-ar trebui să aibă o raţiune personală ci să-şi aibă sursa în Domnul Hristos.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Căci Domnul este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slava, şi nu lipseşte de nici-un bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană. Doamne al oştirilor, ferice de omul care se încrede în Tine!” Ps. 84:11-12

Omul este datorita firii lui în intuneric si umbla în întuneric, nestiind unde merge. Nu observa nici macar ca drumul sau duce spre Iad. Cel care nu stie încotro merge, ajunge în pierzare potrivit Scripturii. Duhul Sfânt lucreaza în fiecare inima. Isus bate la uşa inimii fiecaruia, si cel care va deschide uşa, va intra la el, si va lua cina cu el. El este Lumina lumii, iar cel care-L urmeaza va avea Lumina vietii. El este soarele nostru care ne da lumina si caldura, astfel pasii nostri pot fi sigur, pentru ca suntem fii ai luminii. El este scutul si refugiul nostru. El ne înconjoara din toate partile, astfel ca niciun necaz sa nu ne atinga. Dreptatea Lui este scut si refugiu pentru noi. Cu Cuvântul Sau putem sa ne aparam daca suntem inconjurati de dusmani si ispite. El ne da îndurare si slava. „Caci harul Lui Dumnezeu care aduce mantuire pentru toti oamenii a fost aratat, si ne invata s-o rupem cu pacatul si cu poftele lumesti.” Doar prin El putem avea parte de iertarea pacatelor prin har, si putem experimenta ca El nu ne reproseaza, nici nu este suparat pe noi, si nu ne tine în socoteala pacatele noastre. Ce promisiune minunata: nu va duce lipsa de niciun bine cel ce se increde în El. Cel care are frica de Dumnezeu si se încrede în El, nu duce lipsa de niciun bine.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LEAC ÎMPOTRIVA INVIDIEI

Să nu-ţi pizmuiască inima pe păcătoşi, ci să aibă totdeauna frică de Domnul, căci este o răsplată, şi nu ţi se va tăia nădejdea. Proverbe 23.17-18

Când vedem că celor răi le merge bine, suntem gata să-i pizmuim; când îi auzim bucurându-se, în timp ce inima noastră e tristă, credem că partea lor e mai bună. Dar acest gând e nebunie şi păcat. Dacă i-am cunoaşte mai bine, şi mai ales dacă ne-am aminti sfârşitul lor, ne-ar fi mai degrabă milă de ei. Leacul pentru această pornire, este sa rămânem neîncetat, zi de zi, cu sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, adorându-L şi păstrând legătura cu El. Această stare va duce sufletul nostru la niveluri superioare, unde vom judeca mai limpede şi dorinţele noastre vor fi mai curate. Cu cât cerul va ocupa mai mult loc în viaţa noastră, cu atât ne vom alipi mai puţin de lucrurile de pe pământ. Teama de Dumnezeu va şterge invidia din suflet. Vom da lovitura de moarte pornirilor noastre, privind sfârşitul celui rău. Bogăţia şi slava sa nu sunt decât o arătare scurtă, trecătoare.

Măreţia aparentă a celui bogat ne uimeşte un moment, apoi se stinge. Ce câştig are el că prosperă dacă vine judecata să-l acuze? Dar omul lui Dumnezeu, din contră, are ca sfârşit pacea şi binecuvântarea şi nimeni nu-i poate răpi bucuria. Evită să priveşti cu jind şi caută adevărata mulţumire sufletească.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi Iefta galaaditul era un războinic viteaz şi era fiul unei curve; şi Galaad născuse pe Iefta. Şi soția lui Galaad ia născut fii; şi, când au crescut, fiii soției lui Galaad au alungat pe Iefta şi iau zis: „Nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru, pentru că eşti fiul unei alte femei”. Şi Iefta a fugit dinaintea fraților săi şi a locuit în țara Tob. Şi oameni fără căpătâi sau adunat la Iefta şi ieşeau să prade cu el.  Judecători 11.13

Judecătorii lui Israel – Iefta (1) – Un trecut trist

Din nou Israel La părăsit pe Domnul şi a slujit idolilor din națiunile care îl înconjurau. Domnul, în mânia Sa, a îngăduit ca filistenii şi amoniții săi asuprească vreme de optsprezece ani. În cele din urmă, când amoniții au năvălit în ținutul Galaadului, israeliții au îndepărtat idolii, şiau mărturisit păcatele şi au strigat la Dumnezeu după ajutor. Conducătorii din Galaad sau sfătuit pentru a stabili cine trebuia să înceapă lupta împotriva vrăjmaşilor; acela avea să fie maimare peste locuitorii din Galaad.

Apare acum Iefta, fiul lui Galaad şi al unei prostituate, conducătorul unei bande de tâlhari. El fusese mai înainte izgonit de frații săi vitregi, de fiii soției lui Galaad. La el vin acum bătrânii Galaadului, cerândui să fie conducătorul lor în lupta împotriva amoniților. Iuda, deşi a avut rezerve în a accepta această propunere, şia rostit toate cuvintele înaintea Domnului, la Mițpa.

Ce trist este când frați sau surori dintro familie creştină sau dintro adunare nu se bucură de o relație bună unii cu alții! Cauzele pot fi multiple, însă de multe ori imoralitatea este una dintre ele. Gelozia, de asemenea, poate conduce la rivalitate şi la răcirea afecțiunilor. Rezultatul este că Domnul este dezonorat, iar mărturia este afectată.

„Preaiubiților, să ne iubim unii pe alții, pentru că dragostea este din Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi Îl cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte nu La cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4.7,8). E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Vreau, o, Doamne, „să mă curăţesc de orice întinăciune a cărnii şi a duhului” (2 Corinteni 7:1), de orice asprime-a ţesăturii vieţii spirituale, ca să locuiesc în Tine în plinătatea bucuriei.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să nu părăsim adunarea noastră cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alţii, şi cu atât mai mult cu cât vedeţi că ziua se apropie.» Evrei 10,25

Care zi se apropie? Ziua revenirii lui Isus! Nedorind să renunţe la el însuşi, eul rebel din noi spune: vreau să fiu liber! «Să le rupem legăturile şi să scăpăm de lanţurile lor» (Psalm 2,3) Acest «eu» doreşte să fie şi să rămână independent. Dar sunt sigur că Domnul, la venirea Sa pe norii cerului vrea să îi găsească pe toţi ai Lui uniţi, ca în ziua de Rusalii când S-a pogorât Duhul Sfânt: «în ziua Cinci-zecimii erau toţi împreună în acelaşi loc» (Fapte 2,1). Ai tu părtăşie cu alţi copii ai lui Dumnezeu? Dacă nu există o adevărată adunare a sfinţilor, de ce nu îţi deschizi tu casa pentru o asemenea adunare în cuvânt şi rugăciune? «Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă şi luau hrana, cu bucurie şi curăţie de inimă» (Fapte 2,46). Adevărata părtăşie cu Domnul, adevărata unitate în Duh şi prin Cuvântul Sfânt se realizează doar prin părtăşia binecuvântată cu alţi copii ai Săi.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Rămânem în EL 1 Ioan 4:13

Vrei un adăpost pentru sufletul tău? Întrebi „care este preţul?” Este mai scump decât ar vrea mândria omenească. Este fără bani şi fără plată. Ai vrea să plăteşti o chirie respectabilă? Ai vrea să faci ceva ca să-L cucereşti pe Christos? Atunci nu poţi avea adăpost, fiindcă această casă este „fără plată” (Isaia 55:1). Vrei să iei în stăpânire casa Stăpânului meu pentru totdeauna, fără să plăteşti nimic în schimb, nimic în afară de datoria de a-L iubi şi a-L sluji pentru totdeauna? Vrei să-L iei pe Isus şi să „rămâi în El” pentru totdeauna? Acest adăpost este dotat cu tot ce-ţi trebuie. Este plin de bogăţii care îţi vor ajunge toată viaţa. Aici poţi avea părtăşie cu Christos şi poţi să te hrăneşti cu dragostea Lui. Aici mesele sunt pline cu bucate care nu se vor termina niciodată. Când eşti obosit, te poţi odihni aici cu Isus. De la ferestrele lui, poţi vedea cerul în orice moment. Vrei să locuieşti aici? Dacă eşti într-adevăr pe drumuri, vei spune „aş vrea din toată inima; se poate?” Da, iată cheia. Cheia este „vino la Isus”. „Dar”, vei spune tu, „sunt prea amărât pentru o asemenea casă”. Nu contează, înăuntru sunt haine destule. Dacă te simţi vinovat şi condamnat, intră; chiar dacă este o casă prea bună pentru tine, Christos te va face destul de bun ca să poţi locui în ea. El te va spăla şi te va curăţa, şi atunci vei putea cânta „rămânem în El”. Credinciosule, eşti de trei ori binecuvântat cu o asemenea casă! Eşti privilegiat, fiindcă ai „o cetăţuie” (Psalmi 71:3) în care eşti mereu în siguranţă. Locuind în El, nu ai doar o casă perfectă şi sigură, ci şi o locuinţă veşnică. Când lumea aceasta va pieri ca un vis, casa noastră va trăi şi se va înălţa mai netedă decât marmura, mai neclintită decât pamântul, la fel de sigură ca şi Dumnezeu, fiindcă este o parte din Dumnezeu însuşi, şi noi „rămânem în El”.

SEARA

Aş mai trage o nădejde în tot timpul suferinţelor mele.

Scurta noastră şedere pe pământ va face cerul mai plăcut. Nimic nu te ajută să te odihneşti mai bine decât o face munca; nimic nu te face să te simţi mai în siguranţă decât gândul că ai scăpat dintr-o mare primejdie. Cel mai amar tonic al pământului va îndulci şi mai mult vinul care sclipeşte în cupele slavei. Armura noastră ciocnită şi cicatricele ne vor face să ne simţim victoria mai glorioasă, când vom fi primiţi pe scaunele celor care au învins lumea. Nu am avea deplină tovărăşie cu Christos, dacă nu am avea parte de suferinţe, fiindcă El a fost botezat cu botezul suferinţelor printre oameni; noi trebuie să fim botezaţi cu acelaşi botez, dacă vrem să intrăm cu El în împărăţie. Tovărăşia cu Christos este atât de onorabilă, încât cea mai mare durere este un preţ neînsemnat pentru obţinerea ei. Un alt motiv pentru care ne mai aflăm încă aici este binele celorlalţi. Nu putem intra în ceruri până nu ne terminăm lucrarea, şi poate că trebuie să mai oferim încă lumină unor suflete aflate în întuneric. Şederea noastră prelungită aici este fără îndoială spre slava lui Dumnezeu. Un sfânt încercat va străluci în coroana Regelui ca un diamant bine şlefuit. Nimic nu reflectă mai multă onoare asupra unui om decât o încercare continuă a lucrării sale, şi faptul că îndură până la capăt fără să renunţe. Noi suntem lucrătorii Domnului, şi El va fi slăvit prin suferinţele noastre. Pentru gloria lui Isus, îndurăm noi încercările credinţei cu bucurie sfântă. Fie ca orice om să-şi jertfească dorinţele spre slava lui Isus, şi să spună „dacă prin şederea mea în praf îl pot înălţa pe Domnul cu un milimetru, sunt gata să zac printre cioburile pământului. Dacă prin şederea mea pe pământ îl pot slăvi pe Isus, cerul meu va fi să nu fiu primit în cer”. Timpul nostru este fixat şi rânduit prin legi divine. Să nu ne îngrijorăm deci, ci să aşteptăm cu răbdare să se deschidă porţile de mărgărit.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Prietenia Domnului este pentru cei ce se tem de El.
(Psalmul 25:14)

Există anumite taine ale providenţei lui Dumnezeu pe care El îngăduie copiilor Săi să le afle. De fapt, deseori, cel puţin la suprafaţă, planurile Lui cu ei par să fie severe şi ascunse. Totuşi credinţa priveşte mai profund şi spune: „Aceasta este taina lui Dumnezeu. Tu priveşti numai în afară, dar eu privesc mai profund şi văd sensul ascuns”.

Adu-ţi aminte că diamantele se găsesc în stare brută, şi adevărata lor valoare nu se poate vedea. Şi când a fost ridicat cortul întâlnirii în pustiu, nu avea nimic în afară care să-ţi atragă privirile. De fapt, învelitoarea de afară făcută din piei groase de viţel de mare nu spunea nimic despre lucrurile preţioase dinăuntru.

Dragă prietene, Dumnezeu poate să-ţi trimită daruri valoroase într-un ambalaj neatrăgător. Dar nu te îngrijora din cauza ambalajului, pentru că poţi avea toată siguranţa că înăuntru El a ascuns comori de dragoste, bunătate şi înţelepciune. Dacă vom primi pur şi simplu ce ne trimite El şi avem încredere în El pentru binecuvântările dinăuntru, vom afla semnificaţia tainelor providenţei Lui, chiar şi în vremuri de întuneric. A. B. Simpson

 

Până nu va tăcea fiecare război de ţesut,

Şi nu vor înceta să zboare firele încrucişate,

Dumnezeu nu va derula modelul

Şi nu va explica motivul pentru care

Firele negre sunt la fel de necesare

În mâna iscusită a Ţesătorului,

Ca şi firele de aur şi argint

Pentru modelul pe care El l-a gândit.

 

Un om care-L are pe Hristos ca Domn este stăpânul oricărei situaţii. Eşti presat de împrejurări? Nu le da la o parte, pentru că ele sunt mâinile Olarului. Şi vei învăţa să le stăpâneşti nu oprind desfăşurarea lor, ci îndurând disciplina lor. Situaţiile nu numai că te modelează într-un vas frumos, de cinste, dar te şi aprovizionează cu resurse de mare valoare.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 10.1-23

Ultimele trei paragrafe din cap. 9 (v. 8-21) şi primul din cap. 10 (v. 1-4) sintetizează toate motivele pentru care mânia lui Dumnezeu „nu se abate” de la Israel şi mâna Sa este tot întinsă” (9.12,17,21; 10.4). Însă această mână ţine o nuia înfricoşătoare, pentru a pedepsi poporul vinovat: este Asiria, amintită deja. A existat un asirian istoric (Sanherib şi armatele sale: vezi cap. 36.1), dar el nu a fost decât o palidă imagine a groaznicului asirian profetic care va invada ţara lui Israel puţin înainte de domnia lui Hristos. Dumnezeu, în indignarea Sa, va ordona acest atac împotriva poporului Său, atac de care agresorul va profita pentru a-şi atribui succesul şi chiar pentru a se ridica împotriva lui Dumnezeu (v. 13,15; comp. cu 2 împăraţi 19.23…). Ce nebunie! Unealta nu este nimic fără mâna care o mânuieşte! Din acest motiv, Dumnezeu, de îndată ce îşi va încheia lucrul în care S-a folosit de această nuia, o va pune pe foc, cum se arde un simplu toiag (v. 16; 30.31-33).Fie ca exemplul acestui act atât de drastic să ne aducă şi nouă aminte de ceea ce suntem, chiar în calitate de creştini, şi anume: instrumente fără putere şi fără înţelepciune proprie (comp. cu v. 13), pe care Domnul le poate pune deoparte sau înlocui, după cum găseşte El cu cale.Gândul final al lui Dumnezeu nu este judecata, ci harul: „…o rămăşiţă … se va întoarce” (v. 21,22, citate în Romani 9.27).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Corinteni 10:23-33

Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva; să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. 1 Corinteni 10:31

A BEA SAU A NU BEA

O femeie l-a întrebat pe tatăl ei aflat la bătrâneţe, cum de niciodată nu a căzut în patima băuturii. Crezând că ştie răspunsul, ea a continuat: „Poate pentru că nu ţi-au plăcut băuturile?” Bătrânul tată a răspuns: „Nu! Motivul pentru care nu am băut în viaţa mea n-a fost pentru că nu mi-au plăcut băuturile, ci n-am băut pentru că mi-au plăcut”. Recunoscând puterea de seducţie a alcoolului în viaţa sa şi ştiind rănile şi sfâsierea inimii victimelor pe care le-ar fi putut face, s-a ferit de ele ca de otravă. Mulţi alcoolici au descoperit prea târziu şi, spre pierzarea lor, că alcoolul are o astfel de capcană încât victimele sale nu mai pot scăpa din ghearele sale mortale. El devine stăpânul lor. Le domină vieţile, le controlează acţiunile, le distruge carierele. El întrerupe relaţiile, le desparte familiile, le distruge căsnicia, frânge inimi, aduce suferinţă, lacrimi şi chiar moartea. Consecinţele sclaviei alcoolului sunt mai tragice decât poate cineva să creadă. Creştinii ar face bine să aplice aceste principii enunţate de apostolul Pavel, atunci când iau în considerare băutura: Aduce acest lucru glorie lui Dumnezeu? (1 Cor. 10:31). Este legal? (1 Cor. 10:23). Ajută la ceva? (1 Cor. 6:12). Aduce zidire? (1 Cor. 10:23). Are putere asupra ta? (1 Cor. 6:12). îi va face şi pe alţii să se poticnească? (Romani 14:21). Dacă cedezi Duhului Sfânt şi răspunzi cinstit la aceste întrebări, El îţi va da răspunsul la întrebarea de a bea sau nu.  R.W.D.

Ce prăpăd, regrete şi dureri

Adus-a jocul alcoolului cumplit.

Eu nu voi face de ruşine

Numele Mântuitorului iubit.  
D.J.D.

Băuturile tari slăbesc caracterul

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Iată că voi face să vă ploaie pâine din ceruri. Poporul va ieşi afară, şi va strânge, cât îi trebuie pentru fiecare zi, … Şi casa lui Israel a numit hrana aceasta „mana”. Ea semăna cu bobul de coriandru; era albă, şi avea un gust de turtă cu miere. Exodul 16.4-31

Dumnezeu a salvat poporul Israel din robia egipteană. Sângele mielului l-a salvat de judecată. Dar foarte repede după trecerea prin Marea Roşie în ale cărei valuri şi-au găsit sfârşitul duşmanii, se arată nemulţumirea lor prin gândul la oalele cu carne din Egipt. Dar Dumnezeu a purtat poporul cu deplină răbdare, dându-I pentru întreaga călătorie pâine şi carne. Din ceruri a lăsat să plouă pâine. Israeliţii nu au cunoscut-o şi s-au întrebat unii pe alţii: „Man hu?” care se traduce: „Ce este aceasta?” Vitaminele necesare corpului omenesc pentru creştere şi dezvoltare, sunt cunoscute de Dumnezeu mai bine decât ar putea cunoaşte cel mai iscusit om. Şi credeţi că nu conţinea mana aceasta vitaminele necesare vieţii?

La fel a făcut Dumnezeu cu toţi cei pe care ne-a scăpat din robia Satanei, prin sângele Domnului Isus: ne-a dat pentru călătoria prin pustie, pâinea cerească, CUVÂNTUL SĂU. Gustul pâinii cereşti pentru Israel era ca turta cu miere. Ieremia a spus: „Când am primit cuvintele Tale şi le-am înghiţit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele” (Ier. 15.16). Apostolul Petru îi îndeamnă pe credincioşi în 1 Petru 2.2: „şi ca nişte prunci născuţi de curând să doriţi laptele duhovnicesc şi curat” (adică Cuvântul lui Dumnezeu). Pâinea vieţii este Domnul Isus şi El cere ca noi să-L iubim, să ne hrănim cu El şi să ne bucurăm de dragostea Lui. Într-adevăr Cuvântul Său este un mărgăritar de mare preţ pe calea prin pustie. De-ar rămâne Cuvântul Său în inimile noastre tot timpul la loc de frunte.Binecuvântarea stă în legătură cu ASCULTAREA, blestemul în legătură cu neascultarea.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Ferice de cel cu fărădelegea iertată și de cel cu păcatul acoperit! Psalmul 32.1

Iertat!

Pe piatra de mormânt străveche dintr-un cimitir mic al unui sat din Franța nu este gravat niciun nume. Este doar un cuvânt: Iertat!

Cine se află acolo? Nimeni nu mai știe. Vârsta, proveniența, profesia sunt necunoscute. Dar ceva este sigur: iertat! Dumnezeu l-a iertat. – Oamenii l-au uitat de mult, dar Dumnezeu îl cunoaște.

Iertat! – aceasta înseamnă mai întâi că el a fost vinovat. El a dus o viață fără Dumnezeu, nu a întrebat de voia Lui și de aceea a meritat pedeapsa veșnică.

Iertat! – aceasta înseamnă mai departe: acest om a recunoscut că a fost un păcătos. El a venit la Dumnezeu și a recunoscut vina lui în fața lui Dumnezeu. Și Dumnezeu i-a iertat toate păcatele pe baza jertfei lui Hristos și l-a salvat de la pierzarea veșnică.

Iertat! – aceasta înseamnă la final pentru acest om necunoscut: corpul său se află în pământ, dar sufletul său este la Isus Hristos în Paradis. În curând, Hristos va veni pentru a învia din moarte pe toți care au murit în credința în El și pentru a-i lua în slava Sa cerească. De acest lucru va avea parte și acest răscumpărat.

Oamenii, care pot să așeze acest cuvânt: Iertat! pe piatra lor de mormânt, sunt fericiți.

„În care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Coloseni 1.14).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUNCTE SENSIBILE (4)

„Primește cu bunăvoință … cugetele inimii mele” (Psalmul 19:14)

Domnul Isus a spus că Duhul Sfânt ne va convinge de păcat, dar condamnarea nu e același lucru cu „a fi prins”. Când suntem prinși că greșim, simțim durere, dar aceasta nu este neapărat condamnare pentru păcat. Deseori e vorba numai de rușinea cauzată de ce ar putea crede ceilalți despre noi. Dacă am crede că nimeni nu va afla vreodată, nu am suferi. Condamnarea nu e același lucru cu teama de pedeapsă. Condamnarea e atunci când înțelegi de ce ești capabil: „Cum am devenit eu tipul de persoană care minte, care copiază la teste, care are o aventură, care își atrage creditul pentru ceva ce nu a făcut, care se poartă cu lașitate și nu cu curaj sau care îi folosește pe oameni pentru propriile sale scopuri?” Acestea nu sunt întrebări pe care ti le-ai pune în mod normal. Biblia spune: „judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina” (loan 3:19). Când Dumnezeu lucrează în viața ta, suferința nu are legătură cu faptul că ceilalți știu și nici măcar cu circumstanțele. Aceștia sunt factori externi. Suferința condamnării este lăuntrică – e legată de cine ești tu. Dacă parbrizul mașinii tale nu este curat, te paște pericolul de a ajunge într-un șanț și tu nu-l poți șterge în timp ce conduci – de aceea ai ștergătoare de parbriz. în mod similar, sarcina Duhului Sfânt este aceea de a-ți descoperi păcatul, de a te convinge să te pocăiești de el și de a te curăța pentru a putea înainta până acolo unde dorește Dumnezeu să ajungi în viață. In fiecare zi trebuie să te rogi: „Doamne, dă-mi lumină prin Duhul Sfânt ca să pot vedea mai clar. Curățește-mă în sângele tău Amin!”.

 

 

 

 

5 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Judecată pe baza profunzimii dragostei

Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la casa lui Dumnezeu. 1 Petru 4:17

Lucrătorul creştin nu trebuie să uite niciodată că mântuirea este gândul lui Dumnezeu, nu al omului; de aceea ea are o adâncime de nepătruns. Mântuirea este marele gând al Lui Dumnezeu, ea nu e o experienţă. Experienţa este numai poarta prin care mântuirea intră în viaţa noastră conştientă. Nu predica niciodată experienţa; predică marele gând al lui Dumnezeu care se află în spatele ei. Atunci când predicăm, nu proclamăm doar cum poate fi omul salvat de iad şi făcut curat şi moral, ci aducem vestea bună despre Dumnezeu.

În învăţătura lui Isus Cristos este mereu scos în evidenţă elementul judecăţii; el este semnul dragostei lui Dumnezeu. Nu împărtăşi niciodată sentimentele celui care spune că îi este dificil să ajungă la Dumnezeu; Dumnezeu nu este vinovat de aceasta. Nu este treaba noastră să descoperim motivul pentru care este dificil, ci să prezentăm astfel adevărul, încât Duhul lui Dumnezeu să arate ce nu este în regulă. Marele, veritabilul test al predicârii este acela de a aduce pe fiecare om la judecată. Duhul lui Dumnezeu se ocupă de fiecare om în parte.Dacă Isus ne-ar da vreo poruncă pentru care El n-ar putea să pe facă în stare s-o împlinim, ar fi un mincinos; iar dacă noi facem din incapacitatea noastră o barieră în calea ascultării, prin aceasta îi spunem lui Dumnezeu că există un lucru pe care El nu l-a luat în considerare. Fiecare clement al încrederii în noi înşine trebuie să fie distrus de puterea lui Dumnezeu. Recunoaşterea slăbiciunii şi a dependenţei noastre complete îi va oferi întotdeauna Duhului Sfânt ocazia de a-şi manifesta puterea.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

APOCALIPSA 3:2

„Veghează şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte.”

Cuvintele acestea sunt adresate Bisericii din Sardes, care din punct de vedere istoric, reprezintă Reforma începută de Luther dar nu în energia ei de la început ci în starea tristă de declin spiritual. De aceea Domnul Isus îi aminteşte de „lucrurile care rămân” dar care sunt „pe moarte”, referindu-se la începutul firav al reformei. Apoi îi spune: „adu-ţi aminte cum ai primit; ţine şi pocăieşte-te.” Fără-ndoială că scrisoarea aceasta, care ilustrează starea Bisericii până la venirea Domnului, priveşte pe fiecare credincios în parte în vremea de acum. Dacă ne gândim la întoarcerea noastră la Dumnezeu, va trebui să recunoaştem că elanul şi dragostea dintâi sunt bine ilustrate prin cuvintele „care sunt pe moarte”. Trebuie să înţelegem că nu e vorba de pierderea mântuirii noastre ci a râvnei şi entuziasmului cu care am început drumul nostru spre cer şi aceasta pentru că părtăşia noastră cu Domnul Isus este atât de firavă şi de superficială. Ocupaţiile noastre frecvente, ritmul accelerat al vieţii zilnice, ne-au acaparat timpul şi gândurile şi din pricina aceasta nu am mai găsit vremea necesară ca să cultivăm în intimitatea inimilor noastre acea scumpă părtăşie şi prezenţă a Domnului Hristos iar rezultatul este inevitabil: ne merge numele că trăim. De aceea, primul îndemn al Lui, în această scrisoare este: „veghează„. Biblia are şi alte locuri cu privire la veghere şi ar fi bine să le citim chiar acum: Mat. 26:41; Marcu 13:33,37; Luca 12:37; 1Cor. 16:13; 1Tes. 5:6; 1Petru 5:8; Apoc.16:15.

Domnul deci are trei îndemnuri de seamă: „Adu-ti aminte cum ai primit.” Să facem puţină linişte înlăuntrul nostru şi să ne gândim cu ce bucurie am primit Cuvântul vieţii şi ce învăţături solemne şi sfinte am luat de la acei fraţi scumpi pe care Dumnezeu i-a rânduit pentru hrănirea şi creşterea noastră spirituală. Apostolul Pavel nu se sfieşte să-i spună lui Timotei „…adu-ţi aminte de Domnul Isus…” şi, notaţi, Timotei era un credincios pe care Pavel conta şi îl preţuia. Da! avem nevoie să ne amintim neîncetat de Mântuitorul nostru şi de ce a făcut El pentru noi şi în felul acesta vom alimenta continuu legătura noastră cu El. „Tine!” Ce trebuiau să ţină credincioşii din Sardes? Negreşit, să ţină ce au primit şi cum au primit. şi nouă ni se adresează acelaşi îndemn, mai ales când realizăm câte învăţături false pătrund astăzi în adunări, în predici, în literatură şi în „misionarismul” din uşă în uşă. În sfârşit, Domnul ne spune „Pocăieste-te!„ O, câtă nevoie avem de pocăinţă! Domnul Isus şi-a început lucrarea cu acest cuvânt: „Pocăiţi-vă!”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Caci ei tot mai pot sa te laude. Ferice de cei ce-si pun taria în Tine, în a căror inima locuieste încrederea.” Ps.84:4-5

Este o deosebire mare între a locui în casa Lui Dumnezeu, sau a vizita casa Domnului din cand în cand.

Multi sunt vizitatori care se duc într-acolo daca sunt bolnavi, sau se afla in vreun necaz, sau daca le merge bine; cateodata Duminica dimineaţa, dar dupa masa ei sunt acasa, sau în alta parte. Altii sunt ca niste zilieri, dar nici acestia nu raman acolo, caci este scris: „Sluga nu ramane pururea în casa.” Acestaia nu sunt mostenitori, nu sunt din samânţa casei Tatalui. Copiii, însa rămân în casa pe veci, caci sunt mostenitori, si mostenitori împreuna cu Hristos. Acestora le merge bine, traiesc o viata fara griji, pentru ca stiu ca Tatal îngrijeste de ei în toate privintele: hrana, imbracaminte, adapost. De aceea nu sunt nevoiti sa cerseasca; daca ar cersi ar fi umilitor pentru Tatal, caci Lui Îi apartine aurul, argintul, si toate lucrurile. Prezenta Tatalui îi invioreaza, de aceea inima lor este plina de multumire si lauda fata de Tatal lor cel Bun. Daca este vânt, sau furtuna, starea lor launtrica ramane aceeasi, si-L slavesc pe Tatal mereu. El este puterea lor. De aceea Îl lauda si-n slabiciunile lor pentru ca puterea Lui sa locuiasca în ei. Astfel este posibil sa-L urmeze din toata inima. Ei stiu ca poruncile Tatalui sunt drepte si aceasta bucura inimile lor. De aceea Il urmeaza si nu incearca sa mearga ei inainte, pentru ca urmandu-L traiesc in belsug. Stiu de asemenea ca urmandu-L, merg pe un teren sigur, de aceea nu se vor clatina. Domnul îi ocroteste din toate partile, tinând dreapta Lui asupra lor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DE CE SĂ RĂMÂI ÎN SCLAVIE

Domnul Dumnezeul tău îi va aduce înapoi pe robii tăi şi va avea milă de tine, te va strânge iarăşi din mijlocul tuturor popoarelor
la care te va împrăştia El. Deuteronom 30.3

Chiar şi poporul lui Dumnezeu poate să se vândă pentru a fi rob al păcatului. Acesta e un fruct amar, rod al unei rădăcini foarte amare. Ce sclavie este aceea a unui copil al lui Dumnezeu vândut păcatului, în lanţurile lui Satan, lipsit de slobozenie, de puterea de rugăciune, de bucuria în Dumnezeul său! Să luăm seama să nu cădem într-o astfel de robie; dar, dacă suntem intraţi în ea, să nu disperăm.

Nu putem rămâne prinşi în sclavie pentru totdeauna. Preţul plătit de Domnul Isus pentru răscumpărarea noastră este prea mare pentru ca El sa ne lase în mâinile vrăjmaşului. Dar calea slobozeniei este:”Întoarce-te la Domnul Dumnezeul tău”! Acolo unde am găsit pentru prima oară mântuirea, o vom găsi şi a doua oară: la picioarele crucii, mărturisindu-ne păcatul, vom găsi iertare şi izbăvire. Apoi „să ascultăm de glasul Domnului Dumnezeului nostru, din toată inima şi din tot sufletul nostru, în tot ce ne porunceşte” şi robia noastră va înceta. Duhul abătut şi întristarea sufletului se spulberă – de îndată ce părăsim idolii şi ne plecăm smeriţi înaintea Dumnezeului celui viu. De ce să rămânem robi? Să ne însuşim, fără întârziere, dreptul de copii ai lui Dumnezeu, ieşind astfel din exil.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Şi, trecând pe lângă Marea Galileii, ia văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând un năvod în mare, pentru că erau pescari. Şi Isus lea spus: „Veniți după Mine şi vă voi face să deveniți pescari de oameni”. Marcu 1.16,17

În versetele de mai sus vedem că Domnul ia chemat pe Simon şi pe Andrei pentru a deveni lucrători ai Săi şi pentru a fi pescari de oameni. Îndeletnicirea lor de atunci încolo trebuia să fie slujba pentru Domnul, ca pescari ai Săi. Cu puțin timp înainte de a merge la cruce, Domnul lea spus ucenicilor: „Este ca un om care pleacă din țară, îşi lasă casa şi dă robilor săi autoritate şi fiecăruia lucrarea lui; şi ia poruncit portarului să vegheze”(Marcu 13.34). El urma să plece înapoi în cer şi Îşi lăsa interesele în mâinile celor ai Săi, care Îi slujeau. Fiecare trebuia să facă lucrarea încredințată lui, în timp ce veghea în vederea revenirii Stăpânului.

După ce Hristos a înviat dintre cei morți, El lea spus ucenicilor: „Cum Ma trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20.21) şi „Mergeți în toată lumea şi predicați evanghelia la toată creația” (Marcu 16.15). El a trăit aici în lume fiind Slujitorul lui Dumnezeu, mergând din loc în loc de dimineață până seara, slujind oamenilor aflați în nevoie. Tatăl Îl trimisese nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi săŞi dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Aşa cum Tatăl Îl trimisese, El Însuşi avea săi trimită acum pe ai Săi în lume, pentru aI sluji Lui şi oamenilor în nevoie.

AL sluji pe Domnul este un lucru esențial pentru viața creştină, un lucru la care sunt chemați toți cei credincioşi, întro măsură mai mare sau mai mică. A trăi pentru Domnul şi aL sluji trebuie să fie îndeletnicirea de căpătâi pentru creştin. Nu am fost mântuiți doar pentru a merge în cer şi pentru a trăi liniştiți aici pe pământ. Domnul nea mântuit şi nea lăsat în această lume pentru aI sluji Lui şi pentru a fi martori, lumini şi reprezentanți ai Lui, aici, unde El a fost lepădat şi răstignit. R. K. Campbell

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Te laud pe Tine, o, Doamne, pentru darul mântuirii; pentru folosul şi binecuvântarea rugăciunilor sfinţilor. Dar, vai, cum îmi însuşesc favorurile Tale şi încet încep să cred că le merit sau mă port ca şi cum le-aş fi meritat!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în Ţara Făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui.» Evrei 11,9

Nu trebuie să te minunezi, tu, care eşti hotărât să mergi pe calea Mielului, că poate vei deveni un solitar. Ca născut din nou, înaintea lui Dumnezeu nu mai eşti musafir sau străin, ci egal cu cei sfinţi şi locuitor în casa lui Dumnezeu. Da, viaţa ta e ascunsă împreună cu Cristos în Dumnezeu. Reversul medaliei este că nu eşti altceva decât un străin pentru această lume. Cu cât e mai puternică legătura spirituală cu Duhul, cu atât vei suferi mai mare împotrivire din partea duhului anticristic care stăpâneşte lumea aceasta. Calea lui Isus este foarte îngustă; duhul compromisului, al pornirilor lumeşti şi al eului nu au loc pe această cale. Ea ne desparte sufleteşte de familie şi de prietenii care nu acceptă drumul crucii şi al abandonării în braţul Domnului. Dar este singura cale care duce la întâlnirea cu Isus pe norii cerului. Suntem străini şi călători pe acest pământ ca Avraam odinioară, şi aşteptăm cu nerăbdare şi bucurie ziua când Isus Cristos, Domnul nostru Se va ivi pe norii cerului — (poate chiar azi) — şi-i va răpi pe copiii Lui. Vrei să fii şi tu părtaş al acestui eveniment unic în istoria omenirii?

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu. 2 Corinteni 6:16

Ce titlu minunat: „poporul Meu”! Ce descoperire încurajatoare: „Dumnezeul lor”! Cât de multe înţelesuri se ascund în aceste două cuvinte, „poporul Meu”! In primul rând, găsim aici o referire distinctivă. întreaga lume îi aparţine lui Dumnezeu. Cerul, până şi cerurile cerurilor, sunt ale lui Dumnezeu, şi El stăpâneşte asupra copiilor oamenilor; dar numai despre cei pe care El i-a ales, pe care i-a răscumpărat, spune că sunt „poporul Meu”. In această formulare se regăseşte ideea apartenenţei, într-un mod special „partea Domnului este poporul Lui, Iacov este partea Lui de moştenire” (Deuteronom 32:9). Toate popoarele pământului sunt ale Lui. Întreaga lume se află sub puterea Lui, totuşi poporul Său, aleşii săi, sunt partea Sa specială. El a făcut mai mult pentru ei decât pentru alţii. El i-a cumpărat cu sângele său şi i-a adus mai aproape de El. El i-a primit în inima Sa şi i-a iubit cu o iubire veşnică, o iubire pe care apele nu o pot îneca şi trecerea timpului nu o poate şterge. Dragi prieteni, puteţi, prin credinţă, să vă vedeţi în numărul lor? Puteţi să vă uitaţi spre cer şi să spuneţi: „Domnul meu şi Dumnezeul meu, eşti al meu printr-o relaţie care mă împuterniceşte să-ţi spun Tată. Oare eşti al meu în tovărăşie sfântă, şi într-un fel de care lumea nu are parte?” Poţi să citeşti Cartea Sfântă, şi să găseşti datele oficiale ale mântuirii tale? Îţi vezi numele scris cu sânge scump? Poţi, prin credinţă, să te prinzi de Isus şi să-I spui „Christosul meu”? Dacă poţi, atunci Dumnezeu îţi va spune ţie, şi celor asemeni ţie poporul Meu”. Dacă Dumnezeu este Dumnezeul tău, şi Christos este al tău, atunci Domnul îţi acordă o atenţie specială. Eşti obiectul alegerii Sale, acceptat prin Fiul Său prea iubit.

SEARA

Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găseşte fericirea, si cine se încrede în Domnul este fericit. Proverbe 16:20

Înţelepciunea este puterea unui om; sub călăuzirea ei, el poate să ducă la bun sfârşit orice plan. Conducerea înţeleaptă îi oferă omului cea mai mare bucurie şi reprezintă cea mai nobilă folosire a talentelor lui. Purtându-te înţelept, ai parte numai de lucruri bune. Fără înţelepciune, eşti ca un mânz neştiutor, alergând încoace şi încolo, pierzându-ţi puterea şi energia în lucruri care nu merită. Înţelepciunea este busola care te ajută să te orientezi pe marea agitată a vieţii; fără ea, eşti ca o corabie în derivă, la bunul plac al vântului şi valurilor. Într-o lume ca cea de astăzi, cel care nu este înţelept merge din rău în mai rău; în loc să-i meargă bine, se loveşte de nenumărate probleme. Dacă nu-şi păzeşte paşii cu cea mai mare grijă, peregrinul îşi va răni picioarele şi va sângera în mărăcinii vieţii. Cel care călătoreşte printr-un pustiu bântuit de tâlhari trebuie să fie foarte înţelept, dacă vrea să ajungă cu bine la destinaţie. Dacă, sub călăuzirea Marelui îndrumător, Îi urmăm cu atenţie paşii, vom avea parte de bine chiar şi în cel mai negru ceas. Mai sunt şi acum fructe din pomii Edenului care aşteaptă culese, şi cântările Paradisului răsună încă printre negurile pământului. Întrebaţi unde se poate găsi înţelepciunea? Mulţi au visat la ea, fără să o găsească niciodată. Unde o putem învăţa? Să ascultăm glasul Domnului, fiindcă El este singurul care cunoaşte secretul. El a descoperit fiilor oamenilor care este izvorul adevăratei înţelepciuni, şi acesta se află în textul „cine se încrede în Domnul este fericit”. Calea care duce la înţelepciune este încrederea în Domnul. Această cale te ajută să ieşi din cele mai încâlcite labirinturi ale vieţii; urmeaz-o, şi vei avea parte de eterne binecuvântări. Cel care se încrede în Domnul are o diplomă de înţelepciune garantată de Scriptură. Este fericit acum, şi va fi fericit pentru veşnicie. Doamne, în pacea acestei seri, vino cu mine în grădină şi învaţă-mă înţelepciunea speranţei.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

În clipa când au început cântările şi laudele,
Domnul a pus o pândă împotriva celor … care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuţi. (2 Cronici 20: 22)

O, dacă ne-am îngrijora mai puţin de problemele noastre şi am cânta şi am lăuda mai mult! Sunt mii de lucruri care ne încătuşează şi care ar putea fi schimbate în instrumente muzicale, dacă doar am şti cum s-o facem. Gândiţi-vă la acei oameni care cugetă, meditează şi se gândesc la treburile vieţii, şi care studiază în continuu misterioasele lucrări interioare ale providenţei lui Dumnezeu, întrebându-se de ce suportă atâtea poveri şi sunt înfruntaţi şi bătuţi pe orice câmp de luptă. Cât de diferite ar fi vieţile lor, şi cât de fericite, dacă ar înceta să se concentreze asupra lor înşişi şi asupra fiinţei lor interioare, şi ar începe în schimb să-şi înalţe zilnic experienţele către Dumnezeu, lăudându-L pentru ele.

Este mai uşor să scăpaţi de îngrijorări cântând decât gândindu-vă la ele. De ce n-aţi cânta dimineaţa? Gândiţi-vă la păsări – ele sunt primele care cântă în fiecare zi, şi au mai puţine griji decât orice creatură. Şi nu uitaţi să cântaţi seara, aşa cum fac prihorii după ce şi-au terminat lucrul zilnic. Odată ce au făcut ultimul lor zbor din zi şi au adunat ultima bucăţică de hrană, caută un vârf de copac de unde cântă o cântare de laudă.

O, dacă am putea să cântăm dimineaţa şi seara, înălţând cântare după cântare într-o continuă laudă pe tot parcursul zilei! selectat

 

Nu lăsa cântarea să plece din viaţa ta

Chiar dacă uneori va curge

Pe un ton minor; se va uni din nou

Cu tonul major pe care-l şti.

 

Chiar dacă se ridică umbre ca să acopere cerul vieţii,

Şi ascund pentru un timp soarele,

Curând se vor ridica şi vor descoperi crăpătura,

Dacă laşi melodia să cânte.

 

Nu lăsa cântarea să plece din viaţa ta

Chiar dacă vocea şi-a pierdut trilul,

Chiar dacă nota tremurătoare ţi se stinge-n gât,

Las-o să cânte liniştit în duhul tău.

 

Nu lăsa cântarea să plece din viaţa ta

Las-o să sune în sufletul tău cât timp eşti aici;

Şi când vei pleca de aici, te va urma acolo,

Şi va trăi în continuare în altă lume.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 9.1-21

In timp ce cap. 8 se încheie cu „întunericul greu” în care Israel umblă ca un orb, bâjbâind, cap. 9 se deschide cu „o mare lumină” (v. 2) strălucind înaintea paşilor săi. Citarea acestui pasaj în Matei 4.15,16 ne poartă înspre perioada Evangheliei, pentru a-L putea vedea strălucind acolo pe Cel care este Lumina lumii (Ioan 9.5). Galileea cea dispreţuită (dar atât de privilegiată) este tocmai locul în care Domnul Isus îşi împlineşte cea mai mare parte a slujbei Sale: Îl putem vedea pe malul lacului cu ucenicii şi cu mulţimile; Capernaumul, datorită prezenţei Fiului lui Dumnezeu în mijlocul său, va fi înălţat în mod deosebit: „până la cer” (Matei 11.23). Însă adevărata lumină nu este rezervată unei regiuni sau unui popor, ci ea „luminează pe orice om”; cu toate acestea, „oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele” (Ioan 1.9; 3.19). Versetele noastre trec şi peste timpul respingerii Domnului şi peste întreaga perioadă actuală a Bisericii, care nu reprezintă niciodată tema profeţiilor, pentru a ne duce dintr-o dată în bucuria lui Israel (v. 3) când, după secole de întuneric, va răsări gloriosul Soare al dreptăţii (comp. cu 60.1,19,20). Frumosul v. 6 dezvăluie câteva dintre numele şi titlurile atribuite Fiului, care constituie tot atâtea binecuvântate subiecte de meditaţie pentru sufletele noastre.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Proverbe 16:1-9, 18, 19

…eu spun fiecăruia din voi să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine, ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…

Romani 12:3

NU TE-NTINDE PREA MULT!

Societatea modernă subscrie la filozofia care spune: „Du-te atât de departe cât poţi. Nu fi satisfăcut până nu ajungi la vârf. Tu meriţi ce este mai bun”. Dar Biblia spune să nu avem o părere prea înaltă despre noi înşine. Mândria şi ambiţia noastră, atracţia de-a fi numărul unu, ne pot determina să ne întindem prea mult. Ele ne vor duce la cădere (Proverbele 16:18, 19). William Shakespeare a ilustrat această tendinţă a fiinţei umane în piesa sa: „Richard al III-lea”. Ea ne vorbeşte istoria unui om din înalta nobilime britanică. De fapt, avea bogăţie şi putere mare, din cauză că fratele lui era regele ţării. Cu toate acestea, nu era satisfăcut. Se uita cu ochi invidioşi la tron. Nimic în afara purtării coroanei nu-l mai putea satisface. Astfel că s-a hotărât să pună mâna pe ea. Pe măsură ce se desfăşoară piesa, Richard este implicat din fărădelege în fărădelege, ba chiar şi în crimă. Richard îşi atinge ţinta şi se încoronează singur ca rege. Dar oamenii de bine ai Angliei se ridică împotriva lui într-o mare revoltă. Armatele mărşăluesc una împotriva celeilalte şi Richard III este ucis în lupte. Tocmai premiul după care a alergat cu atâta patimă l-a distrus. Se ridicase prea sus. Ai fost şi tu prins cumva în cercul periculos de-a gândi că meriţi mai mult şi mai bine? Toţi trebuie să fugim de pericolul de-a fi nemulţumiţi de locul în care ne-a pus Dumnezeu. Iată de ce este bine să avem proaspete în minte versete ca acelea de azi. Ele ne vor ajuta să nu ne întindem prea mult. D.C.E.

Ce suntem noi, Doamne? – umbră şi părere,

Un suspin de-o clipă, iar apoi tăcere!

Ce curând ne creşte şi ne ia pământul,

Izvorâm ca apa şi plecăm ca vântul.     Traian Dorz

Dacă vrei să faci lucruri mari, trebuie să rămâi mic.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El. 1 Ioan 2.15

Cred că toţi ştim pilda fiului risipitor de la Luca 15. Acolo găsim un chip minunat al iubirii lui Dumnezeu faţă de noi şi a felului cum El se îngrijeşte de păcătoşi, cum îi caută ca să se întâlnească cu ei. Pentru fiul totul este gata.

Pentru el a luat sfârşit vremea când era în zdrenţe, s-a pus capăt foametei. Partea lui sunt acum cea mai bună haină din casă, inelul – pecetea tatălui, încălţămintea în picioare şi dragostea tatălui. Putem să ne închipuim acum starea fiului.

Să ne imaginăm că în aceste momente de mare bucurie, ar veni un sol de la stăpânul unde fiul a fost păzitor al porcilor şi ar spune: „Iată că vin cu paşi uriaşi după tine, deoarece stăpânul meu m-a trimis să-ţi spun că-i pare foarte rău de purtarea lui aspră faţă de tine şi te roagă să vii înapoi unde vei ocupa locul de frunte între slujitori. Vino te rog înapoi!” Sau să ne imaginăm că unul din prietenii cu care a risipit banii îl va chema la o viaţă destrăbălată, dar de data aceasta pe cheltuiala prietenului. Ce credeţi că va face fiul? Va accepta sau îi va da pe uşă afară?

Cum ne comportăm noi faţă de căpetenia acestei lumi care vrea din nou să ne hrănească cu roşcovele ei? Oare mai suspinăm şi noi, după ce am fost răscumpăraţi prin scumpul sânge a lui Cristos, după „oalele de carne ale egiptenilor”? Ce trist şi ruşinos ar fi acest lucru!

Să nu facem cum a făcut Dima care din „dragoste pentru lumea aceasta” şi-a părăsit slujba. Ceea ce numesc oamenii religie se îmbracă în zilele noastre cu farmecele cele mai puternice. Aruncând grosolăniile Evului Mediu, ea cheamă în ajutorul ei mijloacele unui gust ales, ale unui veac cu o cultură înaintată. Aceasta nu este altceva decât religia lumii.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cel ce va birui va fi îmbrăcat astfel în haine albe. Nu-i voi șterge nicidecum numele din Cartea vieții…

Apocalipsa 3.5

Cartea vieţii

Maria are lacrimi în ochi. Ea stă cu părinții ei în fața dărâmăturilor casei lor. Acum două zile, s-a aprins un foc noaptea în casă. Familia a putut să ajungă la timp în siguranță, dar ei au trebuit să-și lase tot avutul înapoi. Fulgerător de repede, flăcările au cuprins totul în jurul lor. Maria se gândește la cărțile ei îndrăgite și la hainele ei frumoase. Toate documentele importante sunt arse, chiar și cartea genealogică, ce documentează că părinții ei s-au căsătorit și că Maria este copilul lor. Tatăl Mariei merge cu capul plecat printre dărâmături. Apoi zâmbește puțin și spune: „Ce bine că nimeni nu poate distruge cartea noastră genealogică din cer”. – „Cartea noastră genealogică din cer?”, se gândește Maria. „Care este aceasta?” În Biblie se spune că în cer există un fel de carte genealogică – Cartea vieții. Această Carte a vieții Îi aparține lui Dumnezeu și este scrisă de El. El a notat deja multe nume. Este scris și numele tău în Cartea vieții?

În această carte este trecut oricine a primit viața veșnică, pentru că el a recunoscut vina lui înaintea lui Dumnezeu și a crezut în Domnul Isus. Cel mai bun lucru la această carte este că, în contrast cu cartea genealogică a familiei Mariei, nu poate fi distrusă niciodată. Cine este scris odată acolo, rămâne pentru veșnicie și are dreptul la un loc în cer.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUNCTE SENSIBILE (3)

„V-ați dezbrăcat de omul cel vechi” (Coloseni 3:9)

Biblia vorbește despre dezbrăcarea de anumite păcate. Apoi vorbește de îmbrăcarea cu anumite trăsături „după asemănarea lui Hristos”. Folosind această metaforă a îmbrăcării, să ne gândim la următoarele:

1) La resentiment. Cum stai cu nivelul iritabilității zilele acestea? Ești mai mult sau mai puțin iritat? Dar cu amărăciunea și neiertarea? Când cineva te rănește, ataci sau te retragi? Confruntarea cu resentimentul este mai bună, mai rea sau neutră?

2) La anxietate. Pe o scară de la unu la zece, cum stai cu nivelul descurajării zilele acestea? Ai mai multe sau mai puține temeri legate de bani, sănătate, locul de muncă sau părerea celorlalți despre tine? Lași ca aceste temeri să te împiedice să faci ceea ce vrea Dumnezeu? Descoperi că îngrijorările tale te motivează să te rogi mai des?

3) La lăcomie. Lăcomia înseamnă dorință gestionată greșit. Așadar, auto-controlul coboară, urcă sau este neutru? Duci o viață cu mai multă deschidere sau cu mai multe ascunzișuri decât până acum? îți trăiești viața în lumină? Descoperi că ceea ce-ți dorești și te face să te bucuri e din ce în ce mai mult în concordanță cu ceea ce dorește Dumnezeu pentru tine?

4) La superioritate. Devii mai puțin preocupat de sine? Descoperi că te gândești mai mult la ceilalți și la Dumnezeu, cât și la lucrarea pe care ți-a încredințat-o s-o faci? Cât de des, în conversație, faci remarci referitoare la caracteristicile pozitive ale celorlalți și nu la cele negative? Ești catalogat drept o persoană dură, blazată sau cinică? Petreci mai mult timp sau mai puțin slujindu-i pe ceilalți?

Astăzi, cere-l lui Dumnezeu să te ajute să privești în inima ta și roagă-L să-ți dea harul de a te confrunta cu ceea ce găsești înlăuntru.

 

 

 

 

4 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Mijlocirea pentru alţii

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare

liberă In locul prea sfânt… Evrei 10:19

Fereşte-te să-ţi imaginezi că mijlocirea înseamnă a aduce compasiunea noastră personală înaintea lui Dumnezeu, având pretenţia ca El să facă ceea ce-I cerem. Apropierea noastră de Dumnezeu este posibilă numai datorită identificării Domnului nostru cu păcatul, în locul nostru. Noi avem ..intrare liberă în locul prea sfânt prin sângele lui Isus”.

Încăpăţânarea spirituală este cea mai mare piedică în calea mijlocirii, deoarece ea se bazează pe simpatia faţă de acele lucruri din noi sau din alţii despre care credem că nu au nevoie de Ispăşire. Avem ideea că există in noi anumite lucruri bune şi virtuoase care n-au nevoie de Ispăşire, şi tocmai în domeniul „saturaţiei” produse de această ideie nu putem mijloci. Noi nu ne identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii şi ne supărăm pe Dumnezeu, însă avem întotdeauna pregătite ideile noastre şi mijlocirea devine glorificarea simpatiilor noastre naturale. Trebuie să înţelegem că identificarea lui Isus cu păcatul înseamnă schimbarea radicală a tuturor simpatiilor noastre. Mijlocirea pentru alţii înseamnă a înlocui în mod deliberat compasiunea noastră naturală faţă de ei cu interesul lui Dumnezeu cu privire la ei.

Sunt eu încăpăţânat sau transformat? Supărat sau corect în relaţia mea cu Dumnezeu? Posac sau duhovnicesc? Hotărât să-mi urmez propria cale sau hotărât să mă identific cu El?

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate şi le socotesc ca gunoaie, ca să câştig pe Hristos.” FILIPENI 3:8

Cel care vorbeşte în felul acesta este un om care îl are pe Domnul Hristos, dar nu i-au fost încă desvăluite toată plinătatea şi amploarea acestei cunoaşteri. Totuşi, el consideră că lucrurile care-l ambiţionau altădată sunt fără nici o valoare comparate cu această cunoaştere divină la care aspiră tot mai mult. Să-L cunosc pe El şi puterea învierii Lui, şi părtăşia suferinţelor Lui. (vs. 10).

Poate până acum nu aţi avut nici o ambiţie decât de a vă odihni liniştit acasă, în confort. Dar Domnul Cel înviat doreşte să vă conducă mai departe. Vă gândiţi poate că ce aţi primit ar fi de ajuns, aţi crezut sincer că sunteţi plăcuţi Domnului. Dar Domnul Cel înviat vrea să vă arate că ceea ce era suficient altădată nu se mai potriveşte nevoilor de astăzi. Mântuirea unui singur suflet este mult mai importantă decât menţinerea satisfacţiilor personale, a popularităţii şi a intereselor proprii.

A privi toate lucrurile ca o pierdere faţă de valoarea nespusă a cunoaşterii lui Isus Hristos Domnul nostru, înseamnă a experimenta crucea, a înţelege ce ne cere această jertfă. În lumina crucii, orice lucru îşi capătă adevărata sa apreciere: treburile lumii acesteia şi nevoile sufletului, aprecierea publicului şi drumul îngust, bucuria trecătoare a păcatului şi mântuirea prin har. Iată de ce apostolul Pavel îndeamnă pe filipeni şi pe fiecare credincios în parte să lase pe Domnul Isus să opereze în viaţa lor această răsturnare totală a părerilor lor cu privire la ce este de preţ şi ce nu este de preţ. Să ieşim din lenevia şi din inactivitatea noastră comodă şi să acceptăm ca Domnul Hristos să ne arate sensul unei vieţi trăite în lumina veşniciei. Atunci împotrivirea lumii îşi va pierde usturimea, iar noi ne vom bucura tot mai mult de cunoaşterea Domnului Hristos adică de o tot mai intimă părtăşie cu El, care devine astfel centrul vieţii noastre. Nu ne vom mai învârti atunci în jurul nostru, ci prezenţa Domnului Isus va umple întreaga noastră fiinţă. în felul acesta îi vom putea sluji cu bucurie în puterea învierii, ale cărei efecte vor slăvi pe Dumnezeu şi vor ajuta la salvarea oamenilor.

„În această lume sunt mii de lucruri de care inima omenească nu s-ar putea lipsi, decât dacă este lipită de Domnul Isus.” J.N.D.

În gândirea şi aprecierea lui Dumnezeu nimic nu are vreo valoare dacă nu este pus imediat în relaţia cu Domnul Isus.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava Lui Dumnezeu?” Ioan 11:40

Mântuitorul adresează aceste cuvinte Martei, sora lui Lazăr, după ce sosesc la mormântul acestuia şi Isus zice celor din jur: „Daţi piatra la o parte”, iar Marta spune:”Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.”Cunoastem intamplarea despre invierea lui Lazar, cum asculta porunca Lui Isus, cand ii spune „Lazare, vino afara!” Dupa o parere omeneasca era imposibil ca acest trup neinsufletit care avea deja un miros greu sa recapete viata. „Daca ai crede” a spus Isus. De cate ori ne aflam si noi in situatii in care ni se pare ca nu mai este cale de scapare. Dar daca ne adresam Lui Dumnezeu si-I spunem necazul nostru cu credinta, cu ajutorul Lui lucrurile se schimba in mod minunat! Multi presupusi crestini se lauda cu credinta lor, si acestia falimenteaza in necazurile si problemele lor zilnice. Oamenii de acest fel nici nu pot sa vada slava Lui Dumnezeu care este promisa credinciosilor adevarati. Isus spune in Matei 17:20: „Daca ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice muntelui acestuia: „Muta-te de aici acolo”, si s-ar muta;nimic nu v-ar fi cu neputinta.” Numai prin credinta copilareasca putem sa vedem slava Lui Dumnezeu. Si astazi este posibila invierea mortilor la Mantuitorul nostru, chiar si aceia care sunt morti datorita pacatelor si faradelegilor lor.

Fiecare om care traieste in pacat este intro stare de moarte duhovniceasca. Si daca unul ca acesta aude glasul Lui Dumnezeu si paraseste starea lui de pana atunci, ascultand de Cuvantul Lui Dumnezeu, I se dezvalui slava Lui Dumnezeu, si este bucurie atat in cer, cat si pe pamant pentru ca un om a recapatat viata prin Duhul Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

BIRUINŢĂ PENTRU CEL CĂZUT

Nu te bucura de mine, vrăjmaşă, căci chiar dacă am căzut, mă voi scula iarăşi, chiar dacă stau în întuneric, totuşi Domnul este lumina mea. Mica 7.8

Aşa vorbeşte o persoană apăsata de necaz. Vrăjmaşul nostru ne poate stinge lumina pentru un timp; dar pentru noi este o nădejde sigură, lângă Domnul; şi dacă ne încredem în El, timpul nostru de apăsare şi întuneric va fi de scurtă durată. Insultele vrăjmaşului nostru nu sunt decât pentru un moment. Domnul va schimba în curând batjocurile şi râsul lui în plâns, iar suspinele noastre în cântări.Şi dacă pentru un timp, marele vrăjmaş al sufletului nostru este biruitor, cum a fost cu oameni mai buni decât noi, să ne îmbărbătăm totuşi, căci în curând vom birui. Ne vom ridica din abaterea noastră, căci Domnul ne va ridica. Nu vom rămâne în întuneric, cu toate că am avut de trecut pe acolo; căci Dumnezeul nostru este izvorul luminii şi El nu va întârzia să facă să strălucească peste noi o zi strălucitoare. Să nu ne pierdem nădejdea şi să nu ne îndoim. Încă o jumătate de învârtitură de roată pe acest pământ, şi vom atinge vârful izbăvirii. Vai de aceia care râd acum, căci ei vor plânge când lăudăroşia lor va fi schimbată într-o ruşine veşnică. Dar ferice de cei ce plâng şi sunt batjocoriţi pentru sfinţenia vieţii, căci ei vor primi o mângâiere dumnezeiască.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Tată drept, lumea nu Tea cunoscut, dar Eu Team cunoscut şi aceştia au cunoscut că Tu Mai trimis.  Ioan 17.25

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (9)

Verbul „a trimite” (gr.: „apostello„) este folosit de şapte ori de Domnul în rugăciunea Sa din Ioan 17. În această rugăciune, El Se adresează Tatălui numinduL „Drept”, fiindcă El întotdeauna spune şi face ceea ce este drept, în contrast cu ceea ce spune şi face această lume. „Tatăl La trimis pe Fiul”, iar în această rugăciune vedem cele şapte rezultate minunate ale misiunii îndeplinite de către Fiul.

1. Hristos a fost trimis de Tată, pentru ca cei pe care Tatăl I ia dat săL poată cunoaşte pe singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos. Această cunoaştere implică o relație cu Tatăl şi cu Fiul, în cadrul savurării vieții eterne (versetul 3).

2. Ucenicii, care au fost alături de Hristos în timpul slujirii Sale pământeşti, au primit cuvintele pe care Tatăl lea dat Fiului, fiindcă ei au cunoscut că Isus venea de la Tatăl şi că Tatăl Îl trimisese pe Fiul Său (versetul 8).

3. Pe aceştia ia trimis Domnul Isus în lume, la fel cum El Însuşi fusese trimis de către Tatăl (versetul 18).

4. Unitatea celor credincioşi este o mărturie către lume că Tată La trimis pe Fiul (versetul 21).

5. În lumea viitoare, unitatea credincioşilor va fi manifestată înaintea întregii lumi, care va cunoaşte atunci că Tatăl La trimis pe Fiul şi că El îi iubeşte pe cei credincioşi aşa cum La iubit pe Fiul (versetul 23).

6. Lumea nu La cunoscut pe Dreptul Tată, însă Fiul La cunoscut. Fiul este Cel care La făcut cunoscut pe Tatăl, aşa încât cei credincioşi să ştie că Tatăl La trimis pe Fiul (versetul 25).

7. Dragostea Lui este în cei ai Săi şi El Însuşi este în ei (versetul 26).

Toate aceste lucruri demonstrează în mod clar că misiunea lui Hristos a fost împlinită. Laudă Lui! A. E. Bouter

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Te laud pentru Tronul harului şi pentru faptul că în Isus Cristos mă pot „apropia cu deplină încredere ca să primesc îndurare şi har” (Evrei 4:16) pentru a Te glorifica astăzi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi.»

Efeseni 3,20

Când poverile devin prea grele şi ne uităm fară speranţă în jur, există un singur răspuns: Dumnezeu poate! Omnipotenţa veşnică a lui Dumnezeu este din păcate înţeleasă şi crezută numai în mod limitat de credincioşi, şi asta din cauza necredinţei. Când credinţa este îndreptată spre Cel Atotputernic, ea poate totul. Atunci cel care crede se poate bucura de experienţa celor mai divine binecuvântări. Dumnezeu poate! Puterea Sa nesfârşită nu poate fi cuprinsă de mintea noastră limitată. Dacă analizez acest verset din Scriptură, pot face o singură afirmaţie: El poate, El poate totul, El poate absolut orice, El este omnipotent! Dumnezeu poate «nespus mai mult decât cerem sau gândim». El poate face lucruri pe care tu, în situaţia ta actuală, nici nu ţi le poţi închipui. Poate acum nu reuşeşti să simţi ajutorul Său şi totul ţi se pare întunecat. De ce? Pentru că puterea lui Dumnezeu lucrează în şi prin noi doar în raport direct cu credinţa noastră: «prin puterea care lucrează în noi». De aceea Domnul Isus a spus: «… Dacă poţi!… Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede!» (Marcu 9,23).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Cum poate omul să-şi facă dumnezei, care nu sunt dumnezei? Ieremia 16:20

Un mare păcat al Israelului din vechime a fost idolatria; Israelul spiritual are tendinţa să-i urmeze pilda. Mamona îşi ridică încă viţelul de aur spre închinare, şi altarul mândriei nu a fost dărâmat. îndreptăţirea de sine luptă din toate puterile ca să-i acapareze pe cei aleşi, şi pofta îşi ridică altare la toate colţurile. Cei dragi sunt adesea cauza multor păcate. Domnul este îndurerat când îi vede pe credincioşi iubindu-şi peste măsură copiii. Iubirea aceasta se va transforma în blestem, şi ei vor fi pentru noi o capcană, aşa cum a fost Absalom pentru David, sau ne vor fi luaţi pentru totdeauna, lăsându-ne nemângâiaţi. Dacă creştinii vor să-şi ude perna cu lacrimi în fiecare seară, lăsaţi-i să-şi iubească fără măsură copiii. Este adevărat că ei „nu sunt dumnezei”, fiindcă obiectele iubirii noastre nebuneşti sunt binecuvântări îndoielnice, mângâierea pe care ne-o oferă ei este primejdioasă, şi ajutorul pe care ni-l vor da în ziua necazului este foarte mic. De ce suntem atunci atât de vanitoşi? Ii compătimim pe bieţii sălbatici care se închină dumnezeilor de piatră, dar noi ne închinăm unui dumnezeu de aur. Care este deosebirea dintre un dumnezeu de carne şi unul de lemn? Principiul, păcatul, nebunia sunt aceleaşi, dar în cazul nostru crima este agravată de faptul că avem mai multă lumină, şi păcătuim în ciuda ei. Păgânii se închinau unor zeităţi false, dar ei nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu. Noi comitem două păcate atunci când ÎI uităm pe Dumnezeu şi ne întoarcem spre idoli. Fie ca Domnul să ne izbăvească de această fărădelege!Sunt idoli care m-au robit Şi m-au făcut să uit de Tine; Ajută-mă, Isuse, să-i trimit De unde au venit, şi să-ţi slujesc Cu gânduri de lumină pline.

SEARA

Fiindcă aţi fost născuţi din nou, nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi.1 Petru 1:23

Petru îi îndeamnă pe credincioşi să se iubească unul pe altul „cu căldură, din toată inima” (1 Petru 1:22). El nu îşi bazează îndemnul pe legile omeneşti sau pe filosofie, ci pe natura înaltă şi divină pe care a sădit-o Dumnezeu în poporul Său. Asemeni tutorilor unui prinţ, care lucrează din toate puterile pentru a-i insufla demnitatea şi măreţia cuvenite unui rege, Petru priveşte asupra moştenitorilor Regelui Regilor, prinţi de viţă nobilă, descendenţi ai celei mai vechi aristocraţii de pe pământ, şi le spune: „iubiţi-vă unii pe alţii, fiindcă aşa se cuvine celor născuţi dintr-o sămânţă care nu poate putrezi; din cauza descendenţei voastre, fiindcă aţi fost născuţi din Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor; şi din cauza moştenirii care vă aşteaptă, fiindcă voi nu veţi pieri niciodată, deşi strălucirea trupului va păli, şi existenţa ei va înceta” (vezi 1 Petru 2:22-25). Ar fi bine dacă, în spiritul umilinţei, am recunoaşte adevărata demnitate a naturii noastre renăscute şi ne-am ridica la înălţimea ei. Ce este un creştin? Dacă îl compari cu un rege, are în plus sfinţenia preoţească. Regalitatea regelui se limitează adesea la coroana lui, dar un creştin este măreţ prin însăşi natura sa Prin naşterea sa din nou, el se ridică deasupra semenilor săi, ca un om deasupra fiarelor pădurii. Cu siguranţă că ar trebui să se poarte, în toate lucrurile, nu ca unul care face parte din mulţime, ci ca unul dintre cei aleşi din lume» răscumpăraţi prin har divin, descrişi ca o „seminţie aleasă” (1 Petru 2:9)» De aceea, creştinul nu se poate târî în noroi şi nu poate trăi în felul lumii. Fie ca demnitatea firii voastre şi strălucirea planurilor pe care voi, credincioşi în Christos, le faceţi, să vă conducă la sfinţenie şi „feriţi-vă de orice vi se pare rău” (1 Tesaloniceni 5:22).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

El face rana, şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte. (Iov 5:18)

Slujba marilor necazuri

În timp ce ne plimbam pe lângă dealurile care au fost atât de violent zguduite de un mare cutremur, realizam că după perioadele de distrugere urmează perioade de linişte deplină. Într-adevăr, lacuri cu apă limpede şi liniştită se întind în valea de sub stâncile căzute ale acelor dealuri, în timp ce nuferii îşi reflectă frumuseţea spre cer. Trestiile de pe malul râurilor şoptesc în vânt, iar satul renaşte din nou, uitând de mormintele trecutului. Iar clopotniţa bisericii, încă veselă după trecerea furtunii, proclamă o rugăciune reînnoită pentru protecţie din partea Celui care ţine colţurile Pământului în mâinile Lui şi dă putere dealurilor. John Ruskin

 

Dumnezeu a arat într-o zi cu un cutremur,

Şi-a tras brazdele Lui adânci!

Şesurile au sărit în sus de-a valma,

Toate dealurile au săltat!

 

Dar acesta e secretul munţilor,

Ascuns de mult în sânul lor;

„Pacea lui Dumnezeu e veşnică”,

Sunt cuvintele de vis ale odihnei lor.

 

El i-a făcut refugii ale frumuseţii,

Căminul ales pentru harul Său;

El Îşi împrăştie dimineţile peste ei,

Apusurile Lui le luminează feţele.

 

Vânturile Lui le aduc mesaje –

Vestea furtunii puternice de la mare;

Ei o cântă de-a lungul văilor

În cântarea de dragoste a ploii.

 

Ei sunt creşa tinerelor râuri,

Cuibul norului Său zburător,

Ferma speciilor noi-născute,

Măreţi, liberi şi semeţi.

 

Oamenii din oraşele obosite

Urcă la altarele lor şi se roagă;

Dumnezeu îi înviorează din nou în lăuntru,

În timpul plimbării Sale zilnice.

 

Şi iată, am prins secretul lor!

Frumuseţea mai adâncă decât toate!

Această credinţă – acele momente grele ale vieţii,

Când ai parte de necazuri iritante,

 

Sunt când Dumnezeu Îşi ară munţii;

Însă acei munţi vor fi

Izvorul Lui de har şi prospeţime,

Şi pacea Lui eternă pentru mine.

William C. Garnett

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 8.1-22

Două mari personaje – şi totodată două subiecte importante – domină întreaga profeţie a lui Isaia: Unul, nespus de preţios şi de mângâietor, este Mesia însuşi. Celălalt, aflat la polul opus, este înspăimântătorul Asirian, puternicul vrăjmaş al lui Israel în zilele din urmă. Pentru că poporul L-a refuzat pe Cel dintâi, va avea de-a face cu cel de-al doilea; pentru că au respins apele harului Celui care le-a fost trimis (Siloam sau Siloe semnificând „Trimis”: Ioan 9.7), le rămâne ca, în judecată, să fie potopiţi de „apele puternice şi multe” ale temutului împărat al Asiriei (v. 6,7). Cu toate acestea, pentru că este vorba de ţara lui Emanuel, Dumnezeu îi va zdrobi în final pe cei care se unesc pentru a o invada. Versetul 9 ne descrie care va fi în curând soarta acestor naţiuni aliate, temă astăzi la ordinea zilei (Isaia 54.15).

Pentru a păstra firul călăuzitor al acestor cuvinte profetice, să nu uităm că ele privesc atât poporul răzvrătit şi apostat, luat în întregime (v. 11,14,15,19…), cât şi rămăşiţa credincioasă, căreia Duhul i Se adresează deopotrivă aici.

Citarea v. 18 în Evrei 2.13 ne ajută să-L vedem, în profet şi în fiii acestuia (7.3; 8.18), pe Hristos, prezentându-Se înaintea lui Dumnezeu împreună cu „ucenicii” Săi (v. 16): Lui nu-I este ruşine să-i recunoască şi să-i numească „fraţii” Săi (vezi Ioan 17.6; 20.17).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Genesa 9:8-17

Să ţinem fără şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce-a făcut făgăduinţa. Evrei 10:23

CURCUBEUL PROMISIUNII

In anii care au urmat potopului, Noe trebuie să fi simţit o extraordinară încredere şi asigurare, ori de câte ori a văzut un curcubeu pe cer. Curcubeul era un semn de aducere aminte de la Dumnezeu a legământului făcut cu Noe. Chiar şi azi ne gândim la curcubeu ca la un semn că Dumnezeu îşi ţine promisiunile. Cât de minunat ne luminează el cerul întunecat al încercărilor şi suferinţelor! Văduva unui misionar se întorcea cu avionul spre junglele din insulele Irian Jaya, unde murise soţul ei. În timp ce micuţul avion îşi croia drum spre localitatea unde ea îşi plănuise să continue să slujească lui Dumnezeu, el trecea printre munţi şi văi cu jungle dense. În timp ce zbura, ea s-a gândit deodată: „De ce sunt aici?” Moartea soţului, responsabilitatea mărită faţă de familie, reasumarea unei munci istovitoare în mijlocul unui trib asemănător celor din epoca de piatră – toate acestea şi multe altele o copleşeau. Se apropiau de zona în care urma să locuiască, şi pilotul a spus: „Priviţii” Jos se vedea în toată frumuseţea un curcubeu rotund încercuind conturul neclar al sătuleţului, direct în mijlocul lui. „Slavă Ţie, Doamne! s-a rugat ea. „Sunt chiar în centrul curcubeului promisiunilor Tale.” Când dai de dificultăţile vieţii – dacă este numai o pală din vântul încercării sau o lungă furtună – încearcă aceasta: Repetă toate promisiunile din Cuvântul lui Dumnezeu pe care ţi le aminteşti. Când faci acest lucru, fiecare urgenţă devine o ocazie pentru Tatăl ceresc să înconjoare cerul înnourat cu „curcubeul promisiunii”. – P.R.V.

Stând pe promisiunile veşnice

Când primejdia, frica s-apropie;

Prin Cuvântul Domnului voi învinge

Stând pe promisiunile Lui.    – Carter

Viitorul celui credincios este la fel de strălucitor ca şi promisiunile Lui Dumnezeu.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Poporul se risipea şi o strângea, mana, o măcina la râşniţă, sau o pisa într-o piuă; o fierbea în oală, şi făcea turte din ea, şi gustul ei era ca al unei turte cu untdelemn. Numeri 11.8

Zi de zi, în afară de sabat, israeliţii culegeau mana. Ei nu duceau lipsă de nimic. Aproape doi ani Dumnezeu i-a ocrotit şi le-a dat tot ce le trebuia, dar totuşi ei plângeau şi pofteau din nou după carne. „Nu mai este nimic” au spus ei, „ochii noştri nu văd decât mana aceasta” (vers. 6). Mana cu însuşirile şi gustul ei nu le mai satisfăcea dorinţele. De aceea s-au apucat s-o transforme. Această transformare care se făcea prin măcinare, pisare, fierbere sau prin prăjire, se făcea pentru a da hranei alt gust. Când şi-a pierdut gustul ei de turtă cu miere cum a dat-o Dumnezeu, mana prelucrată a primit gust de turtă cu untdelemn, dar totodată prin încălzire a pierdut vitaminele pe care le conţinea ceea ce deschidea drum anumitor boli deoarece alimentul nu mai avea valoarea nutritivă dinainte.

Nu se întâmplă la fel şi în zilele noastre în ce priveşte Cuvântul lui Dumnezeu? Câte gânduri şi idei omeneşti se abat azi de la calea cea dreaptă şi sigură a Cuvântului Sfânt! Chiar şi scindările (grupările) cele multe care se găsesc între copiii lui Dumnezeu nu sunt oare o mărturie în plus pentru acest lucru? Oare aceste „avitaminoze” prin care multe adevăruri nu se cunosc sau nu se aplică în practică nu sunt la fel ca şi cele din poporul Israel?

Dumnezeu să ne ajute să păstrăm Sfântul Cuvânt aşa cum ni l-a dat El! Să veghem şi să nu ne facem răspunzători de călcarea Cuvântului lui Dumnezeu aşa cum au făcut israeliţii. Dumnezeu se poartă cu noi ca şi cu nişte fii „căci Dumnezeu educă (pedepseşte) pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte. Suferiţi educarea (sau creşterea): Dumnezeu se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci, care este fiul pe care nu-l educă tatăl?” (Evr. 12.6-7).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Neliniștea din inima omului îl doboară, dar o vorbă bună îl înveselește. Proverbe 12.25

Pietre sau grăunțe de nisip?

Recent am întâlnit un prieten și l-am întrebat: „Cum îți merge?”. Răspunsul lui m-a făcut curios: „Mi-ar merge mai bine, dacă n-aș avea aceste pietre în pantofi!”. – „La ce te referi?” – „Am probleme, care îmi par uriașe. Dar dacă mă gândesc mai mult, constat că sunt nesemnificative. Acționează ca grăunțele de nisip în pantofi, care mă opresc – până descalț pantoful, îl scutur și mă minunez că așa mici grăunțe de nisip mi s-au părut așa de mari.”

Există astfel de „grăunțe de nisip” și în viața noastră? Ele se prezintă ca probleme mari, până le cercetăm în lumina lui Dumnezeu. Sunt greutăți, care ne împovărează, ca de exemplu o persoană complicată în imediata noastră apropiere, o muncă epuizantă sau o decizie grea ce-ți stă înainte.

Desigur că nu trebuie să subestimăm greutățile care ne întâmpină, dar nici să nu ne pierdem în ele. Să împărțim grijile noastre cu Dumnezeu și cu alți credincioși. Atunci vom constata că El răspunde. În Biblie găsim numeroase exemple ce au făcut femei și bărbați ai credinței cu greutățile lor deosebite și cum Dumnezeu i-a ajutat. Să ne gândim la Avraam, la Ana, la Daniel și la mulți alții.

Greutățile sau încercările vieții pot și trebuie să aibă ca rezultat să ne conducă mai aproape de Dumnezeu. Dacă le vom discuta cu El, vom afla înțelepciunea, dragostea și grija Lui (1 Petru 5.7).

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUNCTE SENSIBILE (2)

„Cine își cunoaște greșelile…?” (Psalmul 19:12)

Uneori încercarea de-a cunoaște adevărul despre tine e ca și încercarea de-a-ți vedea singur globul ocular. „Cine își cunoaște greșelile…?” a întrebat psalmistul. Din fericire, nu ești singur. Duhul lucrează deja în tine. Datoria ta este pur și simplu să asculți și să răspunzi. Nu vinovăția este dușmanul tău, ci păcatul. Duhul lui Dumnezeu te va face mereu să simți osânda, iar când se întâmplă așa, răspunsul corect nu este să încerci să suprimi vina, ci să te confrunți cu problema. Când nu o faci, acele probleme se pot aduna asemenea colesterolului de pe artere. într-un moment de mare criză, Samson s-a ridicat pentru a-și folosi puterea, dar „nu știa că Domnul Se depărtase de el” (Judecători 16:20). El era împietrit și insensibil față de Dumnezeu. Trupul nostru are uimitoarea capacitate de a ne avertiza cu privire la durerea pricinuită dacă învățăm să-i citim semnele. Durerile din piept pot indica probleme la inimă dar există și alte indicii mai subtile. Majoritatea dintre noi am văzut la televizor clipuri despre cum să ne dăm seama când cineva are atac de cord, judecând după față, brațe, vorbire și timp. Dumnezeu te va ajuta să descoperi adevărul despre sufletul tău dacă ești deschis și dispus. De unul singur, de obicei te vei justifica sau te vei apăra. Vei numi „răul bine, și binele rău” (Isaia 5:20). La cealaltă extremă, poți deveni o persoană nevrotică ce analizează în mod exagerat. Doamna Guyon ne-a avertizat în legătură cu „dependența de propria noastră cercetare, în schimbul dependenței de Dumnezeu pentru cunoașterea și descoperirea păcatului din noi”. Care este răspunsul? Lasă ca gândurile și răspunsurile să-ți fie călăuzite de Duhul Sfânt.

 

 

 

 

3 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Mijlocirea vitală

Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Efeseni 6:18

Pe măsură ce stăruim în mijlocire, putem descoperi că ascultarea noastră de Dumnezeu îi va costa pe cei pentru care mijlocim mai mult decât ne-am gândit. Atunci suntem în pericol să începem să mijlocim din compasiune faţă de aceia pe care Dumnezeu îi ridică treptat la o sferă total diferită, ca urmare a rugăciunilor noastre. Oricând încetăm să ne mai identificăm cu interesul lui Dumnezeu faţă de alţii, lăsându-ne prinși de compasiune faţă de ei, legătura noastră vitală cu Dumnezeu a dispărut; am pus în calea ei compasiunea şi grija noastră faţă de ei, şi acest lucru este un reproş deliberat adus Domnului.Este imposibil să mijlocim în mod vital dacă nu suntem cu totul siguri de Dumnezeu; compasiunea şi prejudecăţile personale sunt cel mai în măsură să distrugă relaţia noastră cu Dumnezeu. Identificarea cu Dumnezeu este cheia mijlocirii; ori de câte ori încetăm să ne mai identificăm cu Dumnezeu, aceasta se datorează compasiunii pentru alţii, nu păcatului. Chiar dacă păcatul poate nu va împiedica relaţia noastră cu Dumnezeu, compasiunea însă o va face cu siguranţă, acea compasiune faţă de noi înşine sau faţă de alţii care ne face să spunem: „Nu voi lăsa să se întâmple acel lucru”. Imediat ce spunem aceasta, am pierdut legătura vitală cu Dumnezeu.

Mijlocirea nu-ţi lasă nici timp şi nici dorinţa de a te ruga pentru propriul tău „eu dulce şi trist”. Gândul la tine însuţi nu mai trebuie alungat, pentru că el nu este prezent. ca să poată fi alungat; te-ai identificat complet şi total cu interesul lui Dumnezeu pentru viaţa altora. Discernământul este pentru a auzi chemarea lui Dumnezeu la mijlocire, nu pentru a găsi greşeli în alţii.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Tu stăpâneşti mândria mării: când se ridică valurile ei, Tu le potoleşti.” PSALM 89:9

Versetul acesta a fost în chip minunat ilustrat şi confirmat când Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a vorbit dintr-o corabie lovită de furtună: „Taci! Fii liniştită.” şi valurile mării frământate s-au potolit imediat „…şi s-a făcut o linişte mare.” (Marcu 4:39). Aceasta este uluitoarea putere miraculoasă a Aceluia prin care şi pentru care au fost făcute toate lucrurile, în proorociile Cuvântului lui Dumnezeu, marea este o ilustrare a naţiunilor lumii într-o continuă tulburare şi nelinişte (Apoc. 17:5). Când vor fi supuse într-o stare de pace trainică talazurile grele ale unei lumi necăjite şi frământate? Numai atunci când Domnul Isus, în harul şi puterea Lui suverană, îşi va lua în propriile Sale mâini autoritatea şi va domni pe acest pământ sfâşiat de războaie şi de tot felul de nenorociri. El va supune neamurile sub puterea Lui ” le va cârmui cu un toiag de fier”, o adevărată teocraţie şi pacea care va rezulta va fi minunată.

Tot astfel, cel credincios poate să considere împrejurările care-l înconjoară acum chiar ca o mare tulburată care nu poate fi liniştită şi simte că aceste lucruri sunt gata să-l cufunde într-o înfrângere desnădăjduită. Dar, ca şi ucenicii, el poate striga la Domnul Isus care este gata să vorbească inimii lui: „taci, fii liniştită.” în mod minunat, el este adus într-o stare de odihnă în braţele ocrotitoare ale Domnului său. De asemenea, apele mereu tulburate sunt ca firea pământească în cel credincios. Deşi mântuit prin harul lui Dumnezeu el se poate afla atât de tulburat de luptele firii rele din el încât nu poate găsi o pace adevărată. Care este soluţia? Numai Domnul Isus. Privind la El prin credinţă, depinzând de El, inima credinciosului va găsi o scumpă uşurare – calm, bucuria liniştită a prezenţei Lui plină de iubire, îndepărtează tumultul unei inimi agitate şi dă o pace adâncâ. „Când sufletul a înţeles ce este Dumnezeu pentru el, când dispoziţiile sufleteşti ale omului nou sunt îndreptate către adevăratul Obiect, el are în aceasta o odihnă desăvârşită. Odihniţi-vă pe dragostea Domnului Hristos şi nu pe simţămintele voastre. Acolo aţi găsit pacea şi acolo o veţi putea păstra.” J.N.D.

„Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.Luaţi jugul Meu asupra voastră……şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre.” (Matei 11:29).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-am scos din ţara Egiptului; deschide-ţi gura larg, şi ţi-o voi umplea.” Ps. 81:11

Biblia ne îndeamnă:”Cei săaraci vor mânca, şi se vor sătura.” Ps.22:27. În Isaia 55:2-3 citim: „Mâncaţi ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase.” Cu cel care începe să se hrănească, Dumnezeu încheie un legământ veşnic de har. În Ioan 6 găsim scris: „Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţă veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.” Aceasta ar însemna ceea ce este scris în versetul 63: „A mânca Cuvântul Lui: Duhul este acela care dă viaţa, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe caare vi le-am spus Eu sunt Duh şi viaţă.” Deseori sunt necesare înghiţituri mari. De exemplu Coloseni 1:22: „El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vaă facă să vă înfăţişaţi înaintea Lui sfinţi fără prihană, şi fără vină.”

În faţa acestor realităţi este nevoie ca să ne deschidem gura larg pentru a înghiţi cu credinţă că suntem fără prihană şi fără vină înaintea Lui. În trecut am crezut pe jumătate acest verset, dorind să mă fac singur fără prihană; dar am observat că nu-mi reuşeşte şi atunci mi-am dat seama că Isus este Acela care deja a făcut acest lucru, că El a luat păcatele şi pedeapsa asupra Sa şi-mi oferă în schimb dreptatea şi viaţa. De aceea pot fi fără prihană şi fără vină, partea mea fiind doar să cred aceasta. În Romani 8:30 este scris că El socoteşte pe ai Săi neprihăniţi şi i-a proslăvit, iar în Ps. 81, Domnul constată:” Dar poporul Meu nu a ascultat glasul Meu, de aceea Dumnezeu i-a părăsit.” Dar cel ce M-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniştit fără să se teamă de vreun rău.” Da, gura aceluia va fi umplută cu bucate gustoase.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ASCULTÂND SEMNALUL DE LUPTĂ

Când vei auzi un vuiet de paşi în vârful duzilor, atunci să te grăbeşti, căci Domnul merge înaintea ta, ca să-i bată pe Filisteni. 2 Samuel 5.24

Pe calea noastră se găsesc semne ale lucrării lui Dumnezeu, care ar trebui sa ne mişte. Duhul lui Dumnezeu suflă încotro vrea şi tu îi auzi sunetul. Atunci trebuie să fim cu atât mai atenţi. Să profităm de aceste împrejurări preţioase, folosindu-le. Noi avem de luptat contra Filistenilor în orice timp; dar când însuşi Domnul merge înaintea noastră, să fim cu atât mai trezi. Vântul mişcă vârful duzilor, şi David cu oamenii săi au recunoscut acest sunet ca fiind semnalul de atac şi, în timp ce ei înaintau, Domnul însuşi îi lovea pe filisteni. Oh, Domnul să ne dea azi prilejul de a vorbi acelora care ne înconjoară. Cine ştie dacă azi nu este o zi de veşti bune, pentru mântuirea vreunui suflet? Să ţinem deschisă urechea pentru a asculta vuietul vântului, şi mintea noastră gata să se supună semnalului. Făgăduinţa Sa este că: „atunci Domnul va ieşi înaintea noastră”. – Nu găsim aici o încurajare de a începe lupta? Şi dacă Domnul merge înaintea noastră, nu vom rămâne pe loc.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Trezeştete, vânt de la nord, şi vino, vântule de la sud! Suflă peste grădina mea, ca săi picure miresmele! Să vină preaiubitul meu în grădina lui şi să mănânce roadele ei scumpe. Cântarea Cântărilor 4.16

Este bine ca orice credincios în Domnul Isus să înțeleagă că ia fost dată o grădină – viața sa zilnică – în care să cultive ceea ce va fi spre gloria eternă a Domnului Său. Putem şi noi chema vântul de la nord pentru a sufla peste grădina noastră? Vântul de la nord vorbeşte despre împrejurări grele, în timp ce vântul de la sud semnifică împrejurări plăcute. Dumnezeu le vede pe ambele ca fiind esențiale pentru ca grădina noastră să producă ceea ce Îi este plăcut. Mirosul grădinii se simte mai bine atunci când suflă vântul. Cu siguranță, fiecare dintre noi dorim ca mireasma vieții noastre să fie una în care El săŞi găsească plăcerea.

Este foarte important, bineînțeles, felul în care acceptăm necazurile. Dacă avem atitudinea de a le accepta cu bucurie ca din mâna Domnului şi de a căuta har pentru a putea învăța din ele, aceasta este o mireasmă plăcută întradevăr. Este esențial, de asemenea, să primim împrejurările bune întrun duh potrivit. Dacă vom crede că le merităm, atunci mireasma vieții noastre va fi neplăcută – o mireasmă a mulțumirii de sine. Dacă vom fi adânc recunoscători pentru harul lui Dumnezeu, aceasta este o mireasmă plăcută Lui. Dacă avem această atitudine de a chema atât vântul din nord, cât şi vântul din sud, nu vom ezita săL invităm pe Preaiubitul nostru să intre în grădina Sa şi să mănânce din roadele ei plăcute.

Când sufletul ne este pregătit pentru a căuta plăcerea Domnului, nu ne vom mai gândi la viața noastră ca fiind grădina noastră personală, ci ca fiind a Lui. Vom înțelege astfel că orice răspuns potrivit al inimii noastre este lucrat acolo de către Duhul Sfânt, prin harul lui Dumnezeu.

L. M. Grant

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Fie ca puterea şi tonusul şi vitalitatea lui Dumnezeu să umple totul azi. Cât de mult doresc ca înflăcărarea Ta generoasă să se manifeste în şi prin toate lucrurile! Menţine proaspăt şi viu în mine sentimentul chemării Tale.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Deşteaptă-te tu, care dormi, scoală-te din morţi şi Cristos te va lumina.» Efeseni 5,14

Ai căzut în somnul spiritual al morţii? Poţi fi sigur că dormi dacă nu mai recunoşti necazul prin care trece Biserica lui Isus şi lumea întreagă. Mulţi credincioşi au aţipit şi nu mai văd, nu mai realizează ce se întâmplă în jurul lor; sunt orbi şi surzi la cuvintele de atenţionare ale Bibliei: «Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsa de nimic” şi nu ştii ca eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol» (Apoc. 3,17). Trezeşte-te! Să te trezeşti înseamnă să îţi vezi păcatele aşa cum le vede şi Dumnezeu — şi asta e înspăimântător! Din acest punct însă se naşte nevoia disperată a inimii şi pocăinţa, de aici ia naştere trezirea propriu-zisă. Dar trebuie să ştim şi ce nu înseamnă trezire. Trezirea nu este doar lucrarea lui Dumnezeu, deoarece atunci nu am mai avea nici un fel de responsabilitate, ci totul ar depinde de El. Responsabilitatea pentru deşteptarea familiei sau a bisericii noastre aparţine fiecăruia dintre noi. Întrebarea este dacă vrem cu adevărat acest lucru sau nu. Dumnezeu vrea cu siguranţă să ne trezim.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

În lume veţi avea necazuri. Ioan 16:33

Te întrebi care este motivul necazurilor tale, credinciosule? Priveşte în sus, spre Tatăl tău, la toată sfinţenia şi curăţia Sa. Ştii că vei fi ca El într-o zi? Poţi să te asemeni imaginii Sale? Nu ai nevoie de purificarea din „cuptorul urgiei” (Isaia 48:10) ca să te albeşti? Este uşor să scapi de răutate şi să devii desăvârşit „după cum Tatăl vostru ceresc este desăvârşit” (Matei 5:48)? Acum, creştine, priveşte în jos. Ştii ce vrăjmaşi se află la picioarele tale? Ai fost odată slujitor al Satanei, şi nici un rege nu renunţă de bunăvoie la supuşii Săi. Crezi că Satana te va, lăsa în pace? Nu, el va fi mereu pe urmele tale, „ca un leu care răcneşte, şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5:8). Aşteaptă te la necazuri, creştine. Apoi priveşte în jurul tău. Unde eşti? Eşti într-o ţară vrăjmaşă, străin şi călător. Lumea nu este prietena ta. Dacă este, atunci nu eşti prieten, cu Dumnezeu, fiindcă prietenia cu lumea înseamnă Vrăjmăşie cu Dumnezeu. Fii sigur că eşti înconjurat de duşmani. Cand dormi, gândeşte-te că te odihneşti pe câmpul de luptă; când umbli, păzeşte-te de capcane. La fel ca ţânţarii, care îi înţeapă mai mult pe străini decât pe băştinaşi, încercările pământului te vor ataca mai tare. Priveşte, în ultimul rând, înlăuntrull tău, în inima ta, şi observă ce se află acolo. Păcatul şi egoismul locuiesc încă nestingherite. O, dacă nu ar exista nici un demon, care să te ispitească, nici un vrăjmaş care să lupte cu tine, şi nici lumea care să te înşele, s-ar găsi în tine destul rău ca să te tulbure, fiindcă „inima este nespus de înşelătoare, şi deznădăjduit de rea” (Ieremia 17:9). Aşteaptă-te deci la necazuri, dar nu dispera, fiindcă Dumnezeu te ajută şi te întăreşte. El a spus „voi fi cu el în strâmtorare, îl voi izbăvi şi-l voi proslăvi” (Psalmi 91:15).

SEARA

Un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. Psalmi 46:1

Binecuvântările legământului nu trebuie să rămână doar la la nivel de promisiune; ele trebuie să se împlinească în mod vizibil. Domnul Isus însuşi ne este dăruit ca un ajutor prezent. Credinciosule, îl foloseşti pe Christos aşa cum trebuie? Când eşti în necaz, alergi să-I spui durerile? Crezi că El simte împreună cu tine, crezi că te poate alina şi mângâia? Nu cumva alergi să le spui prietenilor şi oricui altcuiva, în loc să te îndrepţi spre cel mai bun Prieten, şi să-ţi verşi inima înaintea Domnului? Simţi povara păcatului în seara aceasta? Ţi se oferă un izvor de sânge, în care să te speli; foloseşte-L, pentru numele lui Dumnezeu. Te apasă sentimentul vinovăţiei? Harul iertător al lui Isus poate fi pus iar şi iar la încercare. Vino la El şi vei fi izbăvit. Te îndurerează neputinţele tale? El este tăria ta; de ce nu te sprijini pe El? Te simţi gol? Imbracă-te cu haina îndreptăţirii Sale. Nu sta să te uiţi la ea, acoperă-te. Leapădă-ţi îndreptăţirea proprie şi temerile. Acoperă-te cu inul alb şi subţire, fiindcă a fost pregătit pentru tine. Te simţi bolnav? Ridică receptorul rugăciunii, şi sună-l pe Marele Medic. El te va vindeca pe dată. Tu eşti sărac, dar prin El vei deveni „un om foarte bogat” (Rut 2:1). El ţi-a făgăduit că vei fi moştenitorul Său; ce mai aştepţi ca să-ţi ceri partea? Tot ce este şi are, va fi al tău. Atunci când poporul Său refuză să-L folosească, Christos este foarte îndurerat. El aşteaptă să fie chemat. Cu cât Îl împovărăm mai tare, cu atât îl vom iubi mai mult.

Să ne apropiem de El cu simplitate
Cu inimi vii, nu reci şi moarte;
S-aducem Bedeemul mai aproape
Şi să urcăm Sinaiul spre ţara fără noapte.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Atunci oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. (Ioel 2:32)

Atunci de ce nu chem Numele Lui? De ce alerg la cutare sau la cutare, când Dumnezeu este atât de aproape şi va auzi şi cea mai slabă chemare a mea? De ce stau jos şi-mi trasez singur calea şi-mi fac planuri? De ce nu-mi încredinţez imediat persoana şi povara mea în mâna Domnului? Drept înainte este cea mai bună cale de alergat, aşa că de ce nu alerg drept spre Dumnezeul cel viu? În schimb, caut în zadar eliberare oriunde în altă parte, dar numai cu Dumnezeu o voi găsi. Cu El am promisiunea Lui măreaţă: „[eu voi] fi mântuit”. Şi cu El nu mai am nevoie să întreb dacă să-L chem sau nu, fiindcă „oricine” îi cuprinde pe toţi. Mă include pe mine şi înseamnă oricine şi toţi care cheamă Numele Lui. De aceea voi crede în acest verset şi voi chema imediat pe gloriosul meu Domn care a făcut aşa o promisiune mare. Situaţia mea este urgentă, şi nu văd cum voi fi scăpa. Şi totuşi asta nu este treaba mea, căci Cel care a făcut promisiunea va găsi o cale să o ţină. Partea mea este pur şi simplu să ascult de poruncile Lui, nu să-I dirijez căile. Eu sunt slujitorul Lui, nu sfătuitorul Lui. Eu Îl chem şi El mă salvează. Charles H. Spurgeon

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 7.1-25

După ce a răspuns chemării lui Dumnezeu, se pare că Isaia a trebuit să mai aştepte timp lung până să-şi înceapă slujba în public (cel puţin şaisprezece ani, cât a durat domnia lui Iotam). Dacă şi noi avem de trecut printr-o astfel de şcoală a răbdării, să nu ne descurajăm. Să-L lăsăm pe Domnul să aleagă El momentul potrivit şi modul în care doreşte să ne folosească. Singura noastră responsabilitate este să fim disponibili şi ascultători (comp. cu Matei 8.9).

Cel dintâi împărat la care este trimis Isaia este cel al lui Iuda, răutăciosul Ahaz, într-un ceas de cumpănă pentru micul regat. Acesta era ameninţat nu numai de Reţin, împăratul Siriei, ci, mai trist, şi de Pecah, împăratul lui Israel. Folosindu-se de aceştia, Satan căuta să răstoarne tronul lui David şi astfel să se împotrivească domniei lui Mesia cel promis. Însă profetul este purtătorul unor veşti bune: cei doi asediatori nu-şi vor putea împlini planurile lor rele. Apoi Ahaz este invitat să audă o revelaţie pe cât de măreaţă, pe atât de glorioasă: este cea a naşterii lui Emanuel. Acesta va aduce mântuire casei lui David, lui Israel şi întregii lumi. Ce frumoasă semnificaţie are numele Emanuel: „Dumnezeu cu noi” (Matei 1.23)! Îl întâlnim aici ca pe cea dintâi rază de lumină proiectată de făclia profetică în mijlocul adâncului întuneric moral (2 Petru 1.19).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 27:24-36

Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Isaia 53:5

DE CE A MURIT CRISTOS?

Oamenii care stăteau pe dealul Golgotei, care au văzut efectele tratamentului violent care I s-a aplicat Iui Isus, ar fi fost foarte şocaţi să afle că El nu făcuse nimic rău. Atârna acolo, aşa cum a scris profetul, pentru păcatele tale şi ale mele. Aceste cuvinte: străpuns şi zdrobit, folosite în traducerea actuală, sunt la fel de ilustrative ca şi cele din ebraică. În mod literal, profetul a spus: „El a fost străpuns-sfâşiat pentru păcatele noastre, zdrobit-nimicit pentru fărădelegile noastre”. Iată o imagine izbitoare atât a suferinţelor fizice cât şi a chinurilor spirituale ale Mântuitorului pentru noi. Spatele Lui a fost brăzdat de nuielele soldaţilor romani (Matei 27:26), capul Său a fost rănit de ţepii coroanei de spini (Matei 27:29), iar mâinile şi picioarele Sale au fost străpunse de piroane pe cruce. Cel mai cumplit însă, El a trebuit să îndure mânia divină împotriva păcatului, fiind zdrobit sub greutatea fărădelegilor noastre. Deşi este îngrozitor să contempli această imagine a lui Cristos, totuşi reflectarea asupra semnificaţiei ei, aduce mare bucurie creştinului. Câţiva tineri în timp ce se întorceau noaptea târziu, sub influenţa alcoolului, de la o petrecere, au observat crucea unei biserici iluminată de reflectoare. Unul dintre ei a strigat: „Hei, priviţi la semnul plus al lui Dumnezeu!” Târziu, în noaptea aceea, acel tânăr n-a mai putut dormi din pricina „semnului plus al lui Dumnezeu”, care-i amintea de moartea lui Cristos de pe Calvar. Căzând în genunchi înaintea Mântuitorului celui viu, a găsit mântuirea şi pacea. Poţi să-ţi adaugi numele tău în textul din Isaia 53:5 şi să spui: „El a fost străpuns pentru păcatele mele?” 
H.G.B.

Străpuns pentru mine, străpuns pentru mine,
La cruce a fost Isus străpuns pentru mine.
Păcatu-i iertat, s-au dus dureri şi suspine,
Căci Isus murit-a străpuns pentru mine.   – Ovens

Hristos a fost condamnat pentru păcatele noastre, ca noi să fim eliberaţi din păcatele noastre.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, cari au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi. Evrei 11.29

Aceeaşi mare prin care au trecut israeliţii ca pe uscat, a fost pentru egipteni o capcană în care şi-au găsit moartea. Aşa este şi cu moartea Domnului Isus Cristos şi cu învierea Sa. Ele sunt dovezi, pe deoparte că judecata tuturor celor credincioşi a luat sfârşit şi pe de altă parte că judecata rămâne peste această lume. Cristos cel înviat este chezaşul tuturor credincioşilor înaintea lui Dumnezeu, dar va fi totodată judecător pentru toţi cei care în această vreme a harului nu au crezut în El. Şi câţi nu sunt ascunşi în această mare de aşa numiţi creştini care au auzit de lucrarea lui Cristos (de moartea şi învierea Lui) dar care nu au trăit nici pocăinţa şi nici întoarcerea adevărată la Dumnezeu. O simplă alipire de unele orânduieli creştine NU are valoare înaintea lui Dumnezeu. Trebuie să primeşti prin credinţă sinceră pe Domnul Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Numai aşa poţi fi împăcat cu Dumnezeu şi astfel să ai viaţa veşnică. Ce puţin se gândesc oamenii la lucrul acesta, mergând cu paşi repezi spre o judecată inevitabilă, deoarece nu numai că au păcătuit, dar trec cu atâta indiferenţă peste dragostea Domnului Isus pe care a arătat-o pe cruce.Dumnezeu creează omului posibilitatea de a fi mântuit. În Cuvântul Său citim: „Cine VREA poate să vină să ia apă fără plată.” De-ar asculta cât mai mulţi glasul harului de azi pentru a se hotărî şi pentru a păşi pe calea mântuirii.În sec. al treilea, Ciprian, arhiepiscop al Cartaginei îi scria prietenului său Donatus: „Lumea aceasta este rea, neînchipuit de rea! Dar în mijlocul ei am descoperit nişte oameni liniştiţi şi sfinţi, care au aflat un mare secret. Ei sunt stăpâni pe sufletele lor. Ei sunt creştini.” Eşti şi tu un astfel de creştin?

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete… Ioan 4.14

Apa vieții

Mii și milioane de oameni însetează după pacea sufletului și adevărata fericire. Da, oamenii însetează după Dumnezeu. Cunoscutul teolog Augustin a formulat această însetare în cuvintele: „Inima omului este creată de Dumnezeu pentru Dumnezeu și nu se odihnește până nu-și găsește odihna în Dumnezeu”. În orele de liniște în singurătate, sufletul omului tânjește după odihna pe care numai Dumnezeu o poate dărui. Când omul ajunge pe marginea prăpastiei disperării, inima dorește altceva decât oferă lumea înconjurătoare. Această dorință interioară nu se mulțumește cu bogățiile sau plăcerile lumii, ci ea are nevoie de Hristos și mântuirea Sa.

La crucea de pe Golgota, Fiul lui Dumnezeu a săvârșit lucrarea împăcării omului cu Dumnezeu. Hristos este unicul izvor de viață și fericire pentru oricine crede în El. Cine a venit la Mântuitorul cu păcatele sale, cu setea sa după fericire, va găsi tot ce-și dorește sufletul său, care a fost creat de Dumnezeu pentru Dumnezeu. De aceea, și astăzi, Mântuitorul spune: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”. Mântuitorul oferă apa vieții. Această însetare se referă la cunoașterea lui Hristos ca Răscumpărător și Mântuitor care a murit pe cruce pentru păcatele noastre.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

PUNCTE SENSIBILE (1)

„Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc” (Psalmul 19:12)

Există aspecte ale vieții tale pe care nu le observi fără ajutorul lui Dumnezeu. Într-un fel, tu te cunoști mai bine decât oricine altcineva. Numai tu ai acces la gândurile, sentimentele și judecățile tale lăuntrice, într-un alt sens, te cunoști mai puțin decât oricine altcineva. De ce? Deoarece noi judecăm, justificăm, minimizăm, uităm și înfrumusețăm – fără ca măcar să ne dăm seama de asta. Cu toții ne lăsăm duși de val spre auto-slujire. Ne acordăm prea mult credit și ne acceptăm prea puțin vina. Acordăm atenție experților care sunt de acord cu părerile noastre, în timp ce ignorăm și discredităm toate dovezile care indică opusul. Amintirile noastre nu numai că sunt eronate, dar ele sunt eronate în favoarea propriului nostru eu. într-o carte de economie se vorbește despre un studiu în care se spune că 83% dintre oameni s-au încrezut în abilitatea lor de a lua decizii bune, dar numai 27% s-au încrezut în abilitatea celor cu care lucrează de a lua decizii bune. Suntem uimiți când cineva vede dincolo de aparențe, direct în sufletul nostru. Nu că ei ar fi genii, ci noi suntem într-un punct sensibil și fără lucrarea Duhului Sfânt din noi, de cele mai multe ori nici nu ne vedem păcatul. Psalmistul a scris: „Cine își cunoaște greșelile făcute din neștiință? Iartă-mi greșelile pe care nu le cunosc! Păzește, de asemenea, pe robul Tău de mândrie, ca să nu stăpânească ea peste mine! Atunci voi fi fără prihană, nevinovat de păcate mari. Primește cu bunăvoință cuvintele gurii mele, și cugetele inimii mele, Doamne, Stânca mea și Izbăvitorul meu!” (v. 12-14). Aceasta este o rugăciune pe care ar trebui s-o rostești – în fiecare zi.

 

 

 

2 Mai 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Puterea de a răbda

Dacă zăboveşte, aşteaptă-o. Habacuc 2:3

Răbdarea nu este acelaşi lucru cu indiferenţa; răbdarea ne duce cu gândul la o stâncă foarte puternică ce rezistă în faţa tuturor intemperiilor. Vederea lui Dumnezeu este izvorul răbdării, deoarece ea ne dă inspiraţie morală. Moise a răbdat nu pentru că a fost devotat unui ideal al dreptăţii şi al datoriei, ci pentru că L-a văzut pe Dumnezeu. „El a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut” (Evrei 11:27, Bucureşti 2001). Un om care L-a văzut pe Dumnezeu nu este devotat unei anumite cauze sau probleme; el Îi este devotat lui Dumnezeu Însuşi. Ştii întotdeauna când o viziune este de la Dumnezeu, datorită inspiraţiei care vine împreună cu ea; lucrurile care vin în viaţa ta aduc lărgire şi vitalitate, deoarece totul este activat de Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te trece, pe plan spiritual – aşa cum L-a trecut pe Fiul Său în mod concret – printr-o perioadă de ispitire în pustie, timp în care nu ai nici un cuvânt de la El, tu să rămâi neclintit; puterea de a rămâne neclintit există, pentru că-L vezi pe Dumnezeu.”Dacă zăboveşte, aşteaptă-o.” Dovada că am avut parte de viziune este faptul că noi căutăm mai mult decât am ajuns să cunoaştem. Este un lucru rău să fim satisfăcuţi pe plan spiritual. „Ce Îi voi da Domnului?* (KJV) a spus psalmistul. ..Voi lua paharul mântuirii.” Noi suntem în stare să căutăm satisfacţie în noi înşine – „Am acum lucrul care îmi trebuia; acum sunt cu totul sfinţit: acum pot sta neclintit”. Imediat ce spunem aceasta, suntem pe drumul spre dezastru. Căutarea noastră trebuie să depăşească cunoaşterea noastră. „Nu că am câştigat premiul sau că am şi ajuns desăvârşit.” Dacă avem numai ceea ce am experimentat, nu avem nimic, dar dacă avem inspiraţia viziunii lui Dumnezeu, avem mai mult decât putem experimenta. Fereşte-te de pericolul relaxării spirituale!

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

GALATENI 4:6

„şi pentru că suneţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava, adică Tată!”

Prin propriile noastre puteri sau numai prin bunăvoinţa noastră, noi nu putem să trăim ca nişte copii ai lui Dumnezeu şi cu atât mai puţin ca fii ai Lui. Ne trebuie ajutorul Său. Tocmai din pricină că suntem slabi ne-a trimis Dumnezeu în inimile noastre Duhul Fiului Său care crează în noi acest duh filial, sincer şi ascultător. Atunci se stabileşte între Tatăl nostru ceresc şi noi înşine o legătură personală şi intimă care transformă viaţa noastră şi face cu putinţă ceea ce nouă ne era imposibil de a trăi înaintea Lui ca fii ai Lui.Dumnezeu nu cere de la noi lucruri spectaculoase, ci simplu, să realizăm în mod practic acest fapt slăvit că Duhul Fiului Său trăieşte în noi. „Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine însuşi pentru mine.” (Gal.2:20). Mulţi credincioşi ignoră că sunt moştenitori şi posesori ai unei astfel de comori: Hristos trăind în ei prin Duhul Său. Prezenţa aceasta ne comunică o viaţă nouă care este însuşi suflul vieţii dumnezeieşti. Duhul lui Hristos, Duhul Fiului, stabileşte între noi şi Tatăl ceresc această nouă legătură care începe să se manifeste prin strigătul copilaşului care începe să spună: „Ava, Tată!” Limbajul acesta aproape nearticulat, atât de intim, este o mărturisire a unei totale dependenţe, o mărturisire de dragoste şi de încredere, prima dovadă a acestei vieţi noi de părtăşie cu Tatăl nostru ceresc. Noi nu-L mai cunoaştem de acum ca pe un Dumnezeu exigent, îndepărtat şi a cărui prezenţă este ascunsă de nori groşi ca pe Sinai. Duhul lui Hristos locuind în noi ni-L descopere tot mai mult în atributele Sale părinteşti. Ba mai mult, ceea ce suntem de acum înainte emană din ceea ce este El în noi; ceea ce facem noi este caracterizat de ceea ce este Domnul Hristos însuşi. „Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta.”(loan 4:17). Să fim deplin conştienţi de ceea ce însemnează comoara acestei prezenţe în noi pentru ca totul în noi să-I fie supus şi „astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru.” (Col. 1:10). „Dacă n-are cineva Duhul lui Hriostos, nu este al Lui.” (Rom. 8:9).”Hristos răstignit şi Hristos nădejdea noastră în slavă sunt două centre în jurul cărora gravitează întreaga noastră viaţă” J.N.D.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Alţii sunt înfăţişaţi prin sămânţa căzută în pământ bun. Aceştia sunt cei ce aud Cuvantul, îl primesc, şi fac roadă; unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută.” Marcu 4:20

Aceştia sunt oamenii care s-au întors cu adevărat la Dumnezeu, spre a nu mai păcătui, slujind cu bucurie Domnului. Au găsit pace în sângele Mielului şi prin credinţa în învierea Lui Hristos au devenit făpturi noi.Ei trăiesc de acum sub mustrarea Duhului Sfânt, se încred şi se ţin de Cuvânt, se laudă cu Dumnezeu, cu Isus Hristos, sunt conştienţi de neputinţa lor, şi sunt păziţi de putera Lui Dumnezeu prin credinţă, spre mântuire. Ei caută să arate tuturor celor legaţi, calea spre eliberare. Ajută pe cei săraci şi dacă cineva le ia cămaşa, nu-i opresc să le ia şi haina.Singura lor grijă este ca Împărăţia Lui Dumnezeu să crească, de aceea se duc în pieţe şi pe uliţe şi invită pe oameni la Isus, la izvorul fericirii. Ei sunt interesaţi de lucrurile veşnice, nu de cele pământeşti;ei ştiu un lucru:”cel ce seamănă în firea pământească, va secera putrezirea. De aceea ei seamănă în binecuvântare, şi le este binecuvântat şi secerişul. Dorinţa lor este să-L cunoască pe Isus şi puterea învierii Lui, părtăşia suferinţelor Lui. Ei se bucură şi saltă dacă lumea din jur spune lucruri neadevărate despre ei. În toate lucrurile ei nu se bazează pe faptele proprii, ci ei îşi pun nădejdea numai în harul care le este oferit în Hristos.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

SECERIŞ SPIRITUAL

Acela care va semăna din Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică. Galateni 6.8

S-ar părea că semănatul să fie o operaţie păgubitoare, căci aceasta înseamnă a băga boabe bune în pământ pentru a nu le mai vedea. A semăna prin Duhul, de asemenea, pare a fi un vis; căci ne lepădăm de noi înşine şi aparent nu câştigăm nimic în schimb. Dar dacă semănăm prin Duhul Sfânt silindu-ne să trăim pentru Dumnezeu, ascultându-L şi având în vedere numai slava Sa, să fim siguri că nu vom lucra în zadar. Răsplata noastră va fi viaţa veşnică, şi ştim că această viaţă o avem de îndată ce învăţăm să-L cunoaştem pe Dumnezeu, având părtăşie cu El. Această viaţă curge ca un râu, care înaintează lărgindu-se şi adâncindu-se până ne duce în oceanul fericirii nesfârşite, unde viaţa lui Dumnezeu devine viaţa noastră pentru veşnicie.Să nu semănăm azi în firea pământească, căci atunci vom secera putrezirea. Ci, printr-o predare sfânta a vieţii noastre, să trăim căutând cinstea şi slava Dumnezeului nostru sfânt, în ascultarea de Duhul Său. Ce minunat seceriş este acela al vieţii veşnice! Ce snopi de binecuvântări nemărginite vom culege! Ce sărbătoare va fi acest seceriş! Doamne, fă-ne să fim astfel de secerători, din dragoste pentru Fiul Tău.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Să facă un chivot de lemn de salcâm … săl îmbraci cu aur curat. Exod 25.10,11

Chivotul poate fi privit ca un simbol al Persoanei lui Hristos. Acest lucru este văzut în alcătuirea lui. Era făcut din lemn de salcâm şi era acoperit cu aur curat. Lemnul de salcâm este un lemn extrem de rezistent. El reprezintă o imagine a ceea ce este omenesc; şi, fiind un lemn care nu putrezeşte – incoruptibil – el este un simbol potrivit pentru umanitatea Domnului nostru. Aurul simbolizează întotdeauna ceea ce este divin. Prin urmare, structura chivotului prefigurează unitatea celor două naturi în Persoana lui Hristos. El a fost Dumnezeu adevărat şi Om adevărat – Dumnezeu manifestat în trup (Ioan 1.114).

Conținutul chivotului este şi el semnificativ în această privință: „Să pui în chivot mărturia pe care țio voi da” (versetul 16), adică cele două table de piatră, având scrise pe ele cele zece porunci; acesta este motivul pentru care chivotul este adesea numit „chivotul legământului” – el conținea legea pe care era întemeiat legământul. Acest lucru însă indică în mod clar către Persoana lui Hristos. În mod profetic, El a spus: „Iată, vin; în sulul cărții este scris despre Mine. Este desfătarea Mea, Dumnezeul Meu, să fac plăcerea Ta, şi legea Ta este înăuntrul inimii Mele” (Psalmul 40.7,8). Prin urmare, mărturia din chivot reprezintă legea lui Dumnezeu aflată în inima lui Hristos. Această lege aflată în inima Lui ne vorbeşte despre perfecțiunea ascultării Sale – despre faptul că Dumnezeu a găsit în El, şi doar în El, adevărul în părțile lăuntrice. Acesta a fost un răspuns complet şi perfect la toate cerințele sfințeniei Sale, aşa încât El Şia putut găsi întreaga plăcere în Domnul Isus. PrivinduL cum întotdeauna făcea ceea ce era plăcut înaintea Lui, Şia exprimat aprobarea perfectă prin cuvintele: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea” (Matei 3.17). E. Dennett

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

„Dar, când s-a arătat bunătatea lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, şi dragostea Lui de oameni…” (Tit 3:4) – O, Doamne, acest cuvânt mă urmăreşte; totuşi, ce puţin din bunătatea Ta şi din dragostea Ta arăt eu faţă de alţii!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«..care voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.» 1 Timotei 2,4

Acesta este un verset care ne permite să aruncăm o privire asupra planului lui Dumnezeu stabilit încă din veşnicii. Domnul nostru vrea să-i salveze pe toţi oamenii. Dacă îţi mărturiseşti păcatele înaintea Lui, atunci poţi fi sigur că sângele lui Isus Cristos te curăţă de absolut toate păcatele si te duce în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu. Cunoaştem voia Lui cu privire la sfinţirea noastră: «Voia lui Dumnezeu este sfinţirea voastră» (1 Tes. 4,3). Sfinţirea este următorul pas după iertarea păcatelor. Iertarea păcatelor am putea-o numi «depărtarea de păcat», iar sfinţirea «apropierea de Isus». Cine nu trăieşte în sfinţire se retrage automat de sub voia lui Dumnezeu. Este un adevăr de netăgăduit faptul că în viaţa noastră de credinţă suntem confruntaţi tot timpul cu luarea de decizii. Ori trăim în sfera de influenţă a voii lui Dumnezeu şi suntem fericiţi, bine-cuvântaţi şi mângâiaţi, ori trăim sub influenţa lui Satan şi trebuie să facem lucruri pe care nu dorim să le facem, ne lăsăm conduşi de instincte, chiar dacă nu vrem, minţim, chiar dacă am dori din tot sufletul să spunem adevărul, suntem necuraţi chiar dacă avem impresia că suntem curaţi. Motivul pentru care săvârşim asemenea lucruri este faptul că nu ne-am hotărât cu toată inima să intrăm în sfera de influenţă a lui Dumnezeu. Să facem acest lucru imediat!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Nu Te rog să-i iei din lume. Ioan 17:15

Cel mai minunat şi binecuvântat eveniment care li se va întâmpla tuturor credincioşilor va fi întoarcerea lor acasă, la Isus. Peste puţin timp, soldaţii Domnului care luptă acum lupta cea bună a credinţei” (1 Timotei 6:12) vor termina bătălia şi vor intra în bucuria Domnului lor. Dar, deşi Christos se roagă la poporul Său să poată fi unde este El, El nu cere ca ei să fie luaţi imediat de pe pământ în ceruri. El doreşte să stea aici. Deşi peregrinul obosit se roagă adesea „o, dacă aş avea aripile porumbelului, aş zbura şi aş găsi undeva odihnă” (Psalmi 55:6), Christos nu se roagă la fel. El ne lasă în mâinile Tatălui până când, asemeni snopilor de grâu copt, vom fi adunaţi în grânarul Stăpânului nostru. Isus nu pledează pentru îndepărtarea imediată a morţii, fiindcă rămânerea noastră aici poate fi profitabilă pentru alţii, chiar dacă pentru noi nu este necesară. El cere să fim păziţi de rău, dar nu cere niciodată să fim admişi în slava cerului înainte de vreme. Atunci când sunt în necaz, Creştinii vor să moară. Intreabă-i de ce, şi îţi vor spune: „fiindcă vreau să fiu cu Domnul”. Mă tem că nu vor atât să fie cu domnul, pe cât vor să scape de necazuri; altfel, ar voi să moară şi în vremuri mai bune, nu numai în timpuri de încercare. Vor să meargă acasă, nu atât pentru părtăşia cu Domnul, cât pentru a merge la odihnă. Este bine să dorim plecarea, dacă o facem din aceleaşi motive ca şi Pavel, fiindcă a fi cu Christos este mult mai bine, dar dacă vrem doar să scăpăm de necazuri suntem egoişti, îngrijeşte-te mai bine să-L lauzi pe Dumnezeu prin viaţa ta aici, atâta timp cât va dura, chiar dacă treci prin chinuri, conflicte sau suferinţe, şi lasă-L pe El să spună când e destul.

SEARA

În credinţă au murit toti aceştia. Evrei 11:13

Acesta este epitaful tuturor sfinţilor care au murit înainte de venirea Domnului. Nu contează că au murit de bătrâneţe sau au fost ucişi. Acesta este singurul punct în care se aseamănă: „în credinţă au murit toţi aceştia”. In credinţă au şi trăit. Credinţa a fost alinarea, călăuza, motivaţia şi sprijinul lor cât timp au trăit, şi au murit în acelaşi har, sfârşindu-şi cântecul vieţii în aceeaşi notă cu care au început. Nu au murit întemeindu-şi speranţa pe propriile realizări. Nu s-au dezis niciodată de voinţa lui Dumnezeu, ci au păşit pe drumul credinţei până la sfârşit. Credinţa este la fel de preţioasă în moarte ca şi în viaţă. Moartea în credinţă se referă la trecutul lor. Ei au crezut făgăduinţele lui Dumnezeu şi au fost siguri că păcatele le-au fost iertate prin harul lui Dumnezeu. Moartea în credinţă are de-a face şi cu prezentul. Aceşti sfinţi au fost siguri că vor fi acceptaţi de Dumnezeu. S-au bucurat de razele iubirii Sale şi s-au odihnit în credincioşia Lui. Moartea în credinţă este legată şi de viitor. Ei au „adormit în Christos” (1 Corinteni 15:18), afirmând că Mesia va veni cu siguranţă, şi că atunci când pământul se va sfârşi, ei se vor ridica din morminte să-L întâmpine. Moartea şi chinurile ei au fost durerile unei naşteri într-o lume mai bună. Întăreşte-te, suflete, şi citeşte acest epitaf. Călătoria vieţii tale este făcută prin har şi credinţă, şi sfârşitul ei este mai bun decât începutul; la fel a fost drumul tuturor sfinţilor. Credinţa a fost orbita pe care au gravitat aceste stele în tot timpul vieţii lor; bucură-te că aceasta este şi cărarea ta. Priveşte-L din nou în seara aceasta pe Isus, Autorul şi Desăvârşitorul credinţei tale, şi mulţumeşte-i pentru că ţi-a dat aceeaşi credinţă pe care au avut-o sfinţii.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Domnul Şi-a aşezat scaunul de domnie în ceruri, şi domnia Lui stăpâneşte peste tot. (Psalmul 103:19)

Mai demult, pe când ieşeam pe uşă într-o dimineaţă de primăvară, o pală de vânt din est a trecut pe la colţ. Părea sfidător şi nemilos şi era furios şi uscat, ridicând un nor de praf înaintea lui. Când am scos cheia din uşă, am început să spun foarte nerăbdător: „Aş vrea ca vântul să se …” Eram pe cale să spun schimbe, dar gândul mi s-a oprit şi propoziţia a rămas neterminată.

În timp ce-mi continuam drumul, acest incident a devenit o parabolă pentru mine. Mi-am imaginat un înger care-mi dă o cheie şi-mi spune: „Stăpânul meu îţi trimite dragostea Lui şi m-a rugat să-ţi dau asta”. Mirându-mă, am întrebat: „Ce este?” „Este cheia vânturilor„, a spus îngerul şi apoi a dispărut.Primul gând care mi-a venit în minte a fost: „Cu siguranţă aceasta îmi va aduce bucurie”. Aşa că m-am grăbit să ajung sus pe dealuri la sursa vânturilor şi am stat în mijlocul grotelor. Am proclamat: „Am să termin cu teribilul vânt de est – n-o să ne mai necăjească niciodată!” Am chemat acel vânt neprietenos la mine, am închis uşa după el şi l-am auzit răsunând prin scobiturile grotelor. După ce am răsucit cheia, închizându-l înăuntru plin de triumf, am spus: „Aşa, am terminat cu el”.

Apoi, privind în jurul meu, m-am întrebat: „Ce să pun în locul lui?” M-am gândit la căldurosul vânt de sud şi cât de plăcut trebuie să fie pentru mieii abia născuţi, pentru noile flori şi plante de tot felul. Dar cum am introdus cheia în broască, a început să-mi ardă mâna. Am strigat tare: „Ce fac? Cine ştie ce dezastru pot cauza? De unde să ştiu eu ce vor şi ce au nevoie câmpiile? Zeci de mii de probleme pot rezulta din această dorinţă prostească a mea!”

Dezorientat şi ruşinat, m-am uitat în sus şi L-am rugat pe Domnul să trimită pe îngerul Său ca să ia cheia. Apoi am promis că nu voi mai cere această cheie niciodată. Spre surprinderea mea, Domnul Însuşi a venit şi a stat lângă mine. El Şi-a întins mâna ca să ia cheia, şi când I-am pus-o în palmă am văzut că I-a atins acea sfântă cicatrice.

M-am umplut de remuşcări gândindu-mă cum am putut să mă plâng de ceva creat de El, care poartă astfel de semne sacre ale dragostei Lui. Apoi, El a luat cheia şi a atârnat-o de cureaua Sa. Am întrebat: „Tu ţii cheia vânturilor?” „Da, copilul Meu”, a răspuns El cu blândeţe. Şi în timp ce vorbea, am observat că la cureaua Lui erau atârnate şi toate cheile vieţii mele. El a văzut privirea mea mirată şi m-a întrebat: „Nu ştiai, copilul Meu drag, că domnia Mea „stăpâneşte peste tot”? „Dacă domneşti peste toate”, am întrebat, „este bine să mă plâng de ceva?” Atunci Şi-a pus cu tandreţe mâna peste mine, spunând:

„Dragul Meu copil, unicul tău bine vine dacă Mă iubeşti pe Mine, dacă te încrezi în Mine şi dacă Mă lauzi în orice împrejurare”.

                                                                                            Mark Guy Pearse

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Isaia 6.1-13

Într-o viziune glorioasă, tânărul Isaia se găseşte dintr-o dată în prezenţa Dumnezeului preasfânt. Solemnitatea acestei prezenţe are ca urmare convingerea cu privire la păcat, ceea ce îl determină pe profet să pronunţe un nou „vai…”; de data aceasta însă, vai-ul este îndreptat împotriva lui însuşi: „vai de mine…” (v. 5; comp. cu Luca 5.8). Harul lui Dumnezeu poate satisface exigenţele propriei Sale sfinţenii, pentru că, alături de tron, se află altarul. Curăţirea păcătosului este deci posibilă, prin jertfa Domnului Hristos, despre care ne vorbeşte altarul. Este de remarcat cu ce zel se prezintă Isaia, îndată, pentru a-I sluji Celui care i-a înlăturat păcatul. Suntem noi dispuşi să răspundem în acelaşi fel chemării Domnului: „Iată-mă, trimite-mă”?

Misiunea pe care o primeşte pentru început tânărul profet este una ciudată: de a spune „acestui popor” că Dumnezeu le va da un mesaj de neînţeles. împietrirea la care se face deseori referire (Matei 13.14…) le va fi însă trimisă după ce poporul va respinge cu dispreţ „Cuvântul Sfântului lui Israel” (5.24); iar Dumnezeu va permite aceasta, pentru ca şi „naţiunile” să poată avea parte de mântuire (Romani 11.25).

Anul morţii împăratului Ozia a fost unul hotărâtor pentru tânărul Isaia. Există şi în viaţa voastră o astfel de dată decisivă? Vă întrebăm despre momentul întâlnirii cu Domnul Isus Hristos…

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 5:43-48

Lumea nu ne cunoaşte, pentru că nu L-a cunoscut nici pe EL. 1 loan 3:1

URÂŢI DE LUME

Mulţi oameni din vremea Domnului Isus, L-au respins pe Mântuitorul, deoarece nu L-au înţeles. Chiar şi aceia care L-au omorât, au făcut-o din ignoranţă (Faptele 3:17). Mulţimile de azi îl resping de asemenea şi au o împotrivire puternică faţă de Evanghelie. Ostilitatea lor este pe departe mult mai profundă decât împotriva oricărei alte religii. Acest fapt este evident dacă analizăm ce este permis şi ce este interzis de către Sistemul de Transmisiuni Publice ale canalelor de televiziune. Cari Sagan a fost admis să-şi prezinte serialul intitulat Cosmos, în care el a expus principiul neştiinţific şi nereligios, potrivit căruia universul a existat din totdeauna şi, de aceea, noi nu avem nevoie de Dumnezeu. I s-a dat de asemenea, ocazia lui Shirley MacLaine, să explice credinţa ei că fiecare din noi suntem un dumnezeu şi că trecem printr-o serie de reîncarnări. Dar filmul lui Francis Schaeffer: „Cum ar trebui să trăim?” a fost interzis. De ce? Pentru că este religios! Este aceasta discriminare faţă de Evanghelie? Desigur că da! Dar să nu fim surprinşi. Să ne aducem aminte de cei din vremea lui Cristos. Ei L-au respins şi L-au omorât pe cel mai minunat Om care a trăit cândva pe acest pământ. Ei erau orbiţi faţă de adevărurile spirituale şi nu L-au înţeles. Isus a avut răbdare cu ei, S-a rugat pentru ei şi a murit pentru ei. Apostolii au fost şi ei plini de răbdare. Au continuat să-i iubească şi să le predice Evanghelia. Trebuie să răspundem în acelaşi fel. Trebuie să continuăm să iubim, să ne rugăm şi să mărturisim despre Isus. Acesta este modul lui Cristos de a răspunde la ura lumii.  H.V.L.

Ni se spune să iubim duşmanii,
Pe toţi câţi îi avem aicea jos,
Căci binecuvântându-i vei putea
Ca să le-araţi tu harul lui Cristos.  H.G.B.

A întoarce bine pentru bine este omeneşte, dar a întoarce bine pentru rău este dumnezeieşte.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

FIŢI TREJI, ŞI VEGHEAŢI! 1 Petru 5.8

Avem mare nevoie să fim treji. Să fim veghetori cu toată abnegaţia cu privire la toate lucrurile şi să judecăm tot ce izvorăşte din firea pământească. Totodată trebuie să ne gândim întotdeauna la adevărul că suntem ÎN Isus. El să cuprindă inima noastră, şi să fie conducătorul vieţii noastre în aşa fel ca tot caracterul vieţii noastre să fie insuflat de aşteptarea venirii Sale. De aceea să păstrăm un cuget curat şi să judecăm tot ceea ce împiedecă în noi lucrarea credinţei, tot ceea ce ne opreşte de la predarea definitivă pentru Domnul, ceea ce caută să ne împiedece de la citirea Cuvântului, de la rugăciune, şi de la ceea ce nu facem dintr-un cuget curat în prezenţa Domnului.Este pentru binele nostru dacă ocolim toate lucrurile şi anturajele pentru care nu putem să-I mulţumim lui Dumnezeu sau care îl pun în umbră în gândurile noastre pe Dumnezeu, Cristos, venirea Sa, tronul de judecată, etc. .. Să ne cercetăm pentru a nu merge niciodată undeva unde nu-L putem avea pe Dumnezeu lângă noi, sau să fim găsiţi undeva unde nu-I putem sluji aşa cum ne cere Cuvântul Său. Noi avem de umblat zi de zi cu un cuget curat prin pustia acestei lumi. Dacă aici pe pământ trecem prin pustia plină de încercări, avem totuşi o mare bucurie care constă în „părtăşia noastră cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Cristos.” Dacă această dragoste conduce inimile noastre şi această părtăşie este arătată în viaţa noastră în chip practic, atunci vom fi feriţi de mii şi mii de capcane, ne vom bucura de o pace care întrece orice gândire şi vom fi plini de nădejdea fericită a apropierii venirii Domnului Isus.Să nu judecăm niciodată până nu avem destule dovezi şi martori. Nepăzirea acestei reguli are urmări rele totdeauna. N-ar trebui să facem niciodată o judecată decât pe spusele a doi sau trei martori. Oricâtă încredere ne-ar insufla un martor el nu poate fi o temelie îndestulătoare pentru rostirea unei judecăţi. Ar fi bine ca regula aceasta să fie aplicată de fiecare creştin şi de Adunarea lui Dumnezeu.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.

Luca 1.35

Îl cunoașteți pe Isus Hristos?

Marea preocupare a Evangheliei după Luca constă în aceea de a-L prezenta pe Isus Hristos ca Om desăvârșit. Ceea ce relatează Luca, sunt adevăruri care au fost crezute pe deplin de către primii creștini (Luca 1.1-4).

Isus Hristos este Om adevărat, și totuși Fiul lui Dumnezeu. Luca ne spune, că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a devenit Om prin „puterea Celui Preaînalt”. Născut dintr-o fecioară, așa cum deja Vechiul Testament a anunțat, a fost Om adevărat (Isaia 7.14). Dar în opoziție cu toți ceilalți, El a fost și în natura Sa omenească sfânt și curat, pe deplin fără păcat. Numai așa a putut El să devină la cruce jertfa de ispășire pentru păcate. În același timp, El a fost și Fiul lui Dumnezeu. Isus la 12 ani L-a numit pe Dumnezeu Tatăl Său (Luca 2.49). Iar mai târziu, cerul s-a deschis deasupra Lui și Însuși Dumnezeu a mărturisit: „Tu ești Fiul Meu preaiubit: în Tine Îmi găsesc toată plăcerea Mea” (Luca 3.22).

Isus Hristos a înviat: Prin aceasta nu se spune că El va trăi mai departe doar ca duh, de exemplu ca influență morală sau în urmașii Săi. „Învierea” înseamnă că trupul a devenit iarăși viu prin puterea lui Dumnezeu. Când Isus Hristos a murit, L-au așezat în mormânt. Dar El a înviat, astfel încât nu au mai găsit trupul Lui acolo (Luca 24.3). Apoi El S-a arătat ucenicilor Săi, S-a lăsat atins de ei și a mâncat înaintea lor. Astfel, ei s-au putut convinge, că El a înviat într-adevăr în trup.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

BINECUVÂNTATA NĂDEJDE

„Așteptând fericita noastră nădejde” (Tit 2:13)

Fericita nădejde a învierii nu seamănă cu o loterie unde numai o persoană dintr-un milion va câștiga premiul cel mare. Și nu este un sentiment oferit lângă un mormânt pentru a-i mângâia pe cei îndurerați. Este o nădejde bazată pe certitudine. Domnul Isus a spus: „pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi” (loan 14:19). Pavel o spune astfel: „dar fiecare la rândul cetei lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos” (1 Corinteni 15:23). Pavel le scria acest lucru creștinilor din Corint care au fost instruiți în filosofia greacă a vieții de apoi, o filozofie a iluziilor. Cineva încercase să-i convingă de faptul că trupurile nu pot învia, nici trupurile lor, nici al lui Hristos, iar apostolul nu putea suporta o astfel de idee. Așadar, cu sclipirea unui mare avocat în pledoaria de final, el recapitulează faptele: „(Isus)… a înviat a treia zi,… S-a arătat lui Chifa, apoi celor doisprezece. După aceea S-a arătat la peste cinci sute … în cele din urmă s-a arătat lui lacov, apoi tuturor apostolilor. După ei toți… și mie” (v. 4-8). Câți martori au fost? O mână? Nu, sute! Ei nu au văzut o fantomă și nu au experimentat un sentiment. Elogiile de la înmormântare includ deseori fraze precum: „va trăi în inimile noastre pentru totdeauna”. Nu asta spuneau urmașii lui Isus. Ei L-au văzut „în carne și oase”. Și dacă te-ai încrezut în Hristos ca Mântuitor, într-o zi și tu îl vei vedea la fel. La moarte, duhul tău se va duce să fie cu El și la revenirea Lui, trupul tău va învia pentru a-l întâmpina în văzduh. „Și astfel vom fi totdeauna cu Domnul” (1 Tesaloniceni 4:17). Uimitor, absolut uimitor! Nu-i așa?