Mana Zilnica

Etichetă: dumnezeu

  • 1 Junie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dragostea să fie neprefăcută; fie-vă groază de rău, alipiți-vă de bine; în dragoste frățească, iubindu-vă cu căldură unii pe alții.

    Romani 12.9,10

    În primul rând, apostolul ne îndeamnă: „Dragostea să fie neprefăcută“. Dragostea este din Dumnezeu, de aceea trebuie întotdeauna să fie sinceră și neprefăcută. Cine este născut din Dumnezeu are natura divină și de aceea este îndemnat să fie un „imitator al lui Dumnezeu“. Dragostea este lucrarea naturii divine și trebuie revelată în cei născuți din Dumnezeu, care sunt în această lume. Fără dragoste, cele mai frumoase daruri au puțină valoare. Dar ce greutate așază aceasta asupra noastră! Ah, cât de ușor este să dovedim dragoste doar în aparență! Cât de necesară este sinceritatea, împreună cu o judecată de sine permanentă!

    Cel de-al doilea îndemn urmează în mod natural: „Fie-vă groază de rău, alipiți-vă de bine“. Dumnezeu este dragoste, însă prima veste pe care El ne-o aduce este: „Dumnezeu este lumină și în El nu este nicidecum întuneric“ (1 Ioan 1.5). Aceste cuvinte ne vorbesc deosebit de serios, mai ales în zilele îngăduinței de sine generale, ale indiferenței și ale satisfacției de sine care caracterizează această perioadă laodiceeană! Într-adevăr, acolo unde o inimă bate cu dragoste reală pentru Dumnezeu, se va găsi și această despărțire hotărâtă de tot ceea ce este necurat – această „groază de rău“. Un astfel de suflet umblă în lumină, după cum Dumnezeu este în lumină. Nu poate fi mulțumit cu mai puțin.

    Afecțiunea frățească nu este același lucru cu dragostea (vedeți 2 Petru 1.7). Se poate spune că ea își are izvorul în dragoste, însă cercul sau domeniul exercitării ei este mai îngust – este familia lui Dumnezeu, sau Adunarea. Nimic nu poate fi mai plăcut decât afecțiunea frățească intimă; dar ea poate să se răcească, poate să-și piardă din căldură, nu doar pentru că noi suntem slabi, ci și pentru că în frații sau surorile noastre există un lucru sau altul care ne poate pune dragostea la încercări obositoare. De aceea suntem îndemnați stăruitor: „În dragoste frățească, iubiți-vă cu căldură unii pe alții!“. Petru vorbește despre o afecțiune frățească neprefăcută (1 Petru 1.22).

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiul Omului Se dă în mâinile oamenilor; ei Îl vor omorî și a treia zi, după ce-L vor omorî, va învia.

    Marcu 9.31

    Un copil prezintă evanghelia

    Un băiat stă în fața unei librării creștine și privește cu atenție la o imagine a răstignirii. Un bărbat îl observă și îl întreabă: „Știi cine este Acela?“.

    Spontan, băiatul răspunde: „Da, Acela este Isus, Mântuitorul meu! A murit pe cruce pentru mine, pentru a mă salva. Oamenii din jurul Lui sunt soldații care L-au omorât. Iar această femeie care plânge este mama Lui“.

    Domnul mai în vârstă îl bate pe băiat pe umăr și pleacă mai departe. Dar câțiva pași mai târziu este tras ușor de mânecă. Băiețelul a fugit după el și i-a vorbit: „Scuzați-mă, am uitat ceva. Domnul Isus nu mai este pe cruce. El este viu, pentru că a înviat. El locuiește acum în cer“.

    Acest băiețel a cunoscut evanghelia și a rezumat-o în cuvinte simple: Isus Hristos a murit și a înviat!

    Punctul culminant al evangheliei este învierea. Apostolii au subliniat în fiecare prezentare a veștii bune că Domnul este viu. Și astăzi, orice propovăduire a evangheliei trebuie să aibă acest conținut: Pentru a-i salva pe păcătoși, Isus Hristos a murit. Dar El a înviat și este viu, pentru că a fost victorios pe cruce. Un om mort nu poate salva pe nimeni. Dar Cel care a murit pentru noi și acum trăiește ne poate oferi o perspectivă dincolo de moarte.

    Vestea bună nu este că Isus a trăit și a murit, ci că Isus a murit și trăiește!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.41-54 · Psalmul 104.13-26

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 35:20-35

    Israeliţii puteau aduce numai ceea ce nu dăduseră înainte pentru viţelul de aur (32.3). Vom putea închina în slujba Domnului numai ceea ce nu am folosit deja pentru lume. Să nu ne risipim deci tinereţea.

    Cine au fost cei care au dat? „Fiecare om pe care îl mişca inima lui şi fiecare om pe care îl îndemna duhul“ (v.21). Aceasta este esenţialul! Să-L iubim pe Domnul, Adunarea, pe aproapele nostru, iată condiţiile fundamentale atât pentru a face o lucrare bună, cât şi pentru a aduce un dar. Pe lângă toate acestea, ceea ce nu izvorăşte din dragoste de regulă nu este bine înfăptuit.

    Unele lucruri puteau fi făcute în casă, în familie, de exemplu cusutul. Nu trebuie să ne imaginăm că a lucra pentru Domnul înseamnă în mod necesar a fi evanghelist sau misionar într-o ţară îndepărtată.

    Să luăm notă de serviciul femeilor. Dacă nu toate erau „iscusite“ sau înţelepte (v.26), toate puteau avea, la fel de bine ca şi bărbaţii, tragere de inimă să facă sau să dea ceva pentru sanctuar (Tit 2.5).

    Unora, Dumnezeu le-a pus pe inimă să dea învăţătură (v.34). Fie ca El să pună pe inima altora să asculte! Aşa vor putea toţi să facă o slujbă înţeleaptă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DIN EXPERIENȚĂ ÎN EXPERIENȚĂ, CU DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

    „Moabul… nu era turnat dintr-un vas în altul…” (Ieremia 48:11)

    Dumnezeu a spus: „Moabul era netulburat din tinereţea lui şi se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul… De aceea, i s-a păstrat gustul şi nu i s-a schimbat mirosul.” Acest verset ne zugrăvește două tablouri; unul este natural și celălalt este spiritual. În tabloul natural, vedem cum se face vinul, fiind turnat dintr-un vas în altul. În imaginea spirituală, vedem cum Dumnezeu ne transformă trecându-ne dintr-o experiență în alta. Și, la fel cum – în procesul prin care se face vinul – atunci când vinul este turnat dintr-un vas în altul, lasă în urmă drojdia (care trebuie îndepărtată pentru a rezulta un produs de calitate), la fel Dumnezeu va permite să treci prin (și să lupți cu) situații care să-ți dezvăluie slăbiciunile, astfel încât să poți lucra asupra lor. Indiferent cât de stânjenitor ar fi, și oricât de mult ți-ai dori să scapi, Dumnezeu nu te va lăsa până când problemele tale nu vor fi rezolvate cu succes. Cum vei ști când se va întâmpla lucrul acesta? Pe măsură ce vei experimenta schimbarea în asemănare cu Hristos, „drojdia” adică păcatul îl vei lăsa în urma ta. În procesul devenirii sale, vinul nu este ținut la fel de mult timp în fiecare recipient; asta pentru că fiecare recipient are un scop diferit. Numai producătorul cunoaște scopul fiecărui vas și, prin urmare, determină cât timp este necesar să stea în el. La fel și-n plan spiritual, doar Dumnezeu știe prin ce trebuie să treci sau cât timp trebuie să rămâi în fiecare stadiu al acestui proces de transformare. Dacă și tu treci printr-o experiență sau alta astăzi, te încurajăm cu acest verset (Filipeni 1:6): „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.”

  • 30 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu știam, fraților, că este mare preot; pentru că este scris: „Nu vorbi de rău pe mai-marele poporului tău“.

    Fapte 23.5

    Nu cred că Pavel ar fi putut dormi liniștit în acea noapte, cu o conștiință care să nu-l acuze, dacă nu și-ar fi retras cuvintele. Trebuie să existe mărturisire atunci când facem sau spunem ceva greșit; iar dacă nu există mărturisire, comuniunea noastră va fi cu siguranță întreruptă. Să ai comuniune în timp ce pe conștiința ta stă un lucru nemărturisit este un lucru imposibil. Putem spune că avem totuși comuniune, însă nu facem decât să ne înșelăm pe noi înșine. Trebuie să păstrăm o conștiință curată, dacă vrem să umblăm împreună cu Dumnezeu. Trebuie să ne temem de insensibilitate morală, de o conștiință pătată, de un simțământ moral tocit, care îngăduie ca tot felul de lucruri să treacă nejudecate, care poate comite păcatul și care poate totuși merge înainte, spunând: «Ce rău am făcut?».

    Să veghem cu toții, cu o vigilență sfântă, împotriva unei astfel de stări! Să căutăm să cultivăm o conștiință delicată! Acest lucru va solicita de la noi ceea ce a solicitat și de la Pavel: „deprinderea“. Este însă o deprindere binecuvântată, care va aduce roade cu totul prețioase. Să nu presupunem că o astfel de deprindere înseamnă legalism! Nu, ci ea este o deprindere care ține în totul de creștinism!

    Din nefericire, suntem obișnuiți să dăm doar puțină atenție cerințelor lui Dumnezeu și cerințelor semenilor noștri. Cât de puțin corespund conștiințele noastre standardului divin! Nesocotim cerințele și suntem insensibili la ele! Nu există zdrobire și căință înaintea Domnului. Este clar că o astfel de stare nu face decât să ne împiedice în mod serios creșterea spirituală. Ea Îl întristează pe Duhul Sfânt și Îi împiedică lucrarea de a-L prezenta pe Hristos inimilor noastre, singura lucrare prin care putem crește. Prin urmare, să ne deprindem să avem întotdeauna o conștiință curată și care să nu ne condamne, atât cu privire la Dumnezeu, cât și cu privire la semenii noștri!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă nu zidește Domnul casa, degeaba lucrează cei care o zidesc; dacă nu păzește Domnul cetatea, degeaba veghează cel ce o păzește.

    Psalmul 127.1

    Etaj în flăcări!

    Într-un mic oraș englezesc, sirenele dădeau alarma. Izbucnise undeva un incendiu. Tom a auzit alerta în măcelăria sa și, pentru că era membru al brigăzii de pompieri voluntari, s-a mobilizat îndată. A alergat la stația de pompieri, și-a îmbrăcat uniforma, și-a pus casca și a sărit în primul vehicul care se îndrepta spre locul incendiului. – Cât de surprins a fost când mașina de pompieri s-a oprit în fața propriei sale case, pe care tocmai o părăsise! Primul etaj era în flăcări.

    În plan spiritual, această întâmplare ilustrează comportamentul multor oameni. Foarte activi în mediul lor social sau în comunitatea lor, ei sunt întotdeauna gata să vină în ajutorul altora atunci când sunt chemați și acest lucru este lăudabil în vremurile noastre egoiste.

    Dar suntem oare siguri că „propria noastră casă“ este pusă la adăpost? Nu cumva este și ea în pericol? La urma urmei, și noi înșine și viețile noastre sunt afectate de păcat. Avem noi certitudinea că păcatele noastre sunt iertate? În ciuda angajamentului lor social, cei care nu sunt încă împăcați cu Dumnezeu trebuie să se aștepte la judecata și la pedeapsa Lui. Căci Dumnezeu este sfânt și drept și nu poate accepta păcatul!

    Acum, când citim aceste rânduri, sună „alarma“ evangheliei. Degeaba ne gândim că doar ceilalți au nevoie de ajutor! Noi înșine trebuie să ne lăsăm mântuiți de Isus Hristos, Domnul (Romani 1.16-18)!

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 17.17-30 · Psalmul 103.13-22

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 34:27-35

    Este imposibil să ai legătură cu Dumnezeu şi să te bucuri de revelaţiile harului Său fără a o arăta şi în afară. Faţa lui Moise strălucea, deşi el nu ştia. Printr-o faţă fericită, fiecare copil al lui Dumnezeu trebuie să arate în mod natural celor din jur fericirea lui. Fie ca lumea să vadă în noi reflectându-se ceva din iubirea lui Isus! Pavel le explică corintenilor de ce Moise îşi punea un văl pe faţa sa. Înainte de venirea Domnului pe pământ, chiar reflectarea gloriei divine nu putea fi suportată de omul păcătos, ci trebuia ascunsă. Dar „vălul este desfiinţat în Hristos“ (2 Corinteni 3.14). În adevăr, când a venit Domnul Isus, Dumnezeu a putut fi văzut în El în toată gloria harului Său. Ca urmare, acum, prin credinţă, Îl privim pe Domnul Isus „cu faţa descoperită“ şi suntem, sub aspect moral, „transformaţi“ în acelaşi chip, din glorie spre glorie“  (2 Corinteni 3.18).

    Un alt privilegiu al lui Moise era acela de „a vorbi cu El“. Expresia se repetă de trei ori în aceste versete. Ce onoare pentru un om al lui Dumnezeu şi ce dovadă de intimitate! Nu este oare o legătură între comuniunea neîntreruptă cu Domnul şi o faţă radioasă? Fie ca Domnul să ne ajute să le experimentăm şi pe una şi pe cealaltă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AUZI ACEL „SUSUR BLÂND”? | Fundația S.E.E.R. România

    „A venit un susur blând şi subţire… când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:12-13)

    Când Izabela, soția regelui Ahab a lui Israel, a amenințat viața profetului Ilie, el s-a refugiat într-o peșteră. Și acolo Dumnezeu i-a vorbit: „Ieşi şi stai pe munte înaintea Domnului!” Şi iată că Domnul a trecut pe lângă peşteră. Şi înaintea Domnului a trecut un vânt tare şi puternic, care despica munţii şi sfărâma stâncile. Domnul nu era în vântul acela. Şi, după vânt, a venit un cutremur de pământ. Domnul nu era în cutremurul de pământ. Şi după cutremurul de pământ, a venit un foc. Domnul nu era în focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. Când l-a auzit, Ilie și-a acoperit fața…” (1 Împărați 19:11-13). Dumnezeu îți poate vorbi în orice loc, în orice vreme, prin oricine, în orice situație. Dar El îți va oferi cele mai importante gânduri atunci când ești singur cu El! Pentru a auzi „susurul blând și liniștit” al lui Dumnezeu, trebuie să se întâmple două lucruri: 1) Trebuie să ai liniște și să fii singur. Asta înseamnă să blochezi orice contact cu lumea din afară și să te concentrezi doar asupra lui Dumnezeu. Nu toată lumea va înțelege sau va aprecia ceea ce faci, dar trebuie, dacă vrei să-L auzi pe Dumnezeu. 2) Trebuie să te apropii de El. În medie, o persoană primește între 50 și 100 de texte și e-mailuri în fiecare zi. Gândește-te: dacă ești dispus să-ți faci timp să te oprești și să-i asculți pe ceilalți, dar nu pe Dumnezeu, problemele tale nu se vor rezolva și situația ta nu se va schimba. Everett W. Sugg a scris și următoarea strofă a uneia dintre compozițiile sale: „Intră cu Domnul în cămăruța ta; Și acolo prin Duhul privește fața Sa. Acolo primești putere în cursă să alergi, După părtășia cu El mereu tu să tânjești!”

  • 27 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iar Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat la gloria Lui eternă în Hristos Isus, după ce veți suferi puțin timp, El Însuși vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți. A Lui să fie gloria și puterea, în vecii vecilor! Amin.

    1 Petru 5.10,11

    Chemarea lui Dumnezeu (11) – Suferință acum, glorie eternă în viitor

    Dumnezeul oricărui har ne-a chemat – ce cuvinte minunate! Dumnezeul gloriei l-a chemat pe Avraam din Mesopotamia, ca să meargă în țara Canaan. Dumnezeul oricărui har ne-a chemat pe noi din „veacul acesta rău“ (Galateni 1.4). Am fi fost mulțumiți doar să fim chemați afară din această lume, însă, ca și pentru Avraam, Dumnezeu ne-a chemat având o destinație în gândul Său. Pe noi astăzi, El nu ne cheamă către țara Canaanului, ci destinația noastră este gloria Sa eternă. În această lume, gloria omului se veștejește în foarte scurt timp. Prin contrast, noi am fost chemați la gloria Lui eternă. Această glorie nu se va veșteji și nu va trece niciodată, ci este la fel de eternă ca Dumnezeul care ne-a chemat la ea.

    Între timp, suntem trecuți prin suferințe. Acest lucru a fost adevărat chiar și pentru binecuvântatul nostru Mântuitor, care a spus: „Nu trebuia Hristosul să sufere aceste lucruri și să intre în gloria Sa?“ (Luca 24.26). El a suferit mai întâi, iar acum este glorificat în cer și, în curând, gloria Sa va umple pământul precum apele acoperă fundul mării (Habacuc 2.14).

    Pentru noi, de asemenea, acum este timpul suferinței. Niciunuia dintre noi nu-i place să sufere, însă, dacă-L urmăm pe Domnul Isus, suferința va fi partea noastră, într-un fel sau altul. Unii au probleme de sănătate, alții au probleme financiare, alții alt fel de probleme. Totuși, Tatăl nostru folosește toate acestea spre binele fiecăruia dintre noi. În harul Său felurit (1 Petru 4.10), El folosește aceste încercări pentru a ne desăvârși, pentru a ne întemeia și pentru a întări credința noastră în El, făcând ca toate lucrurile să lucreze spre binele nostru. Să ne încredem în El tot mai mult! El ne va susține în suferințele noastre și în curând ne va duce în gloria Sa eternă.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică.

    Ioan 3.16

    Dragostea lui Dumnezeu

    Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii și Se interesează de fiecare în parte. Lui nu-I este indiferent destinul etern al omului. Dragostea Lui pentru noi este atât de mare, încât L-a trimis pe singurul Său Fiu pe pământ, pentru a ne salva. El a fost dispus să-L dea pe Fiul Său iubit să moară pentru noi.

    De ce? Pentru că situația noastră este fără speranță. Prin păcatele noastre am distrus relația cu El și, în multe cazuri, am transformat conviețuirea cu semenii noștri într-o traumă. Cu toate acestea, râdem și glumim pentru a ne înăbuși suferința. Petrecerile se succed una după alta, astfel încât nu mai avem timp să ne gândim la situația noastră sumbră.

    Judecata vine asupra vieților noastre desfrânate! Cuvântul lui Dumnezeu ne spune aceasta în mod explicit. Păcatele noastre ne condamnă și, inevitabil, pas cu pas, ne îndreptăm spre pedeapsa veșnică. Înțelegem acum de ce Dumnezeu L-a jertfit pe Fiul Său pentru noi? A făcut-o pentru a ne scuti de pedeapsă. Nu este aceasta o dragoste nemăsurat de mare?

    Oricine calcă în picioare dragostea lui Dumnezeu, crezând că nu are nevoie de această jertfă a Fiului Său Isus Hristos, va fi pierdut pentru totdeauna. Dar oricine se apleacă înaintea lui Dumnezeu și acceptă cu recunoștință dragostea Sa mântuitoare va fi eliberat de judecată, deoarece crede în lucrarea răscumpărătoare a Domnului Isus. Dumnezeu nu numai că îi dăruiește iertarea deplină a păcatelor sale, ci și viața veșnică.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 16.1-13 · Psalmul 102.12-18

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 33:12-23

    În afara taberei, Moise putea vorbi cu Dumnezeu faţă către faţă (v.11). Care este subiectul acestor conversaţii? Iarăşi şi iarăşi poporul şi starea lui tristă. Moise este simbolul Unuia mai mare: al Fiului care vorbeşte cu Tatăl despre cei din lume care I-au fost daţi (Ioan 17.6). „Aratămi dar căile Tale, ca să Te cunosc“ (v.13), a cerut omul lui Dumnezeu şi apoi a mai cerut ca Domnul să fie cu ei. Comparaţi aceste cereri cu dubla rugăciune a psalmistului: „Aratămi calea pe care să umblu … Duhul Tău cel bun să mă conducă într-o ţară a dreptăţii“ (Psalmul 143.8, 10). „Dacă nu merge faţa Ta cu noi, nu ne sui de aici“ (v.15), se roagă mijlocitorul credincios. Şi Dumnezeu cedează. S-a spus că El nu găseşte niciodată credinţa prea îndrăzneaţă şi inima I se bucură când Îi cerem lucruri grele.

    În final, Moise I-a făcut o a treia cerere Domnului, încă şi mai îndrăzneaţă: să vadă gloria Lui (v.18). El nu avea s-o vadă decât din spate (adică în urmele lăsate de dragostea Lui). Ne gândim la cererea pe care I-a făcut-o Domnul Isus Tatălui, ca, acolo unde este El, să fie şi ai Săi împreună cu El, ca să privească gloria Lui          (Ioan 17.24). Aceasta este dorinţa Lui cea mai preţioasă. Este oare şi dorinţa noastră?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (3) | Fundația S.E.E.R. România

    „Vă sfătuiesc… să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o.” (Efeseni 4:1)

    Ce înseamnă „să te dăruiești în întregime” lui Dumnezeu? În primul rând, este un act de închinare din partea ta, după cum spune Scriptura: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească.” (Romani 12:1). Închinare nu înseamnă doar să participi la serviciile bisericii, să cânți cântări de laudă și să rostești rugăciuni. E posibil să faci toate acestea, dar inima ta să nu fie acolo, după cum spune Biblia: „Poporul acesta Mă cinsteşte… cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” (Isaia 29:13) Trebuie să-ți predai inima lui Dumnezeu douăzeci și patru de ore pe zi, fie că ești singur sau în mulțime, la locul de muncă sau în vacanță, cu familia sau la școală, la o întâlnire în oraș sau doar la o plimbare. Dacă inima ta nu te mișcă, purtarea ta va fi doar un act de conformare fără tragere de inimă, și nu o dedicare totală plină de bucurie. Ascultarea de Dumnezeu nu este o activitate part-time făcută în folosul tău, ci este o închinare permanentă spre folosul lui Dumnezeu. În al doilea rând, a te preda lui Dumnezeu în întregime este un răspuns la generozitatea Lui, după cum spune Pavel: „Pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă…” (Romani 12:1). Dar Dumnezeu nu spune: „Dacă nu te predai, te voi pedepsi!” El nu-ți forțează mâna. Așa că nu te supune scrâșnind din dinți, pentru că te temi; nu, ci mai degrabă răspunde cum se cuvine unui angajament: tot ce-ți cere Dumnezeu este inițiat de dăruirea Lui. Pocăința ta este un răspuns la dragostea Sa. Dărnicia ta este un răspuns la binecuvântarea Sa. Ascultarea ta este un răspuns la promisiunile Sale. Harul lui Dumnezeu nu este niciodată „o afacere”, este „un dar nemeritat” al dragostei Sale pentru cei care nu-l merită (vezi Romani 5:18). De aceea, ca un răspuns conștient și entuziast la îndurarea Sa, „să aducem trupurile noastre ca o jertfă vie.” Aceasta să fie, de azi, „slujba ta duhovnicească”, care va fi „plăcută lui Dumnezeu”!

  • 26 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Mulțumesc Celui care m-a întărit, lui Hristos Isus, Domnul nostru, că m-a socotit credincios, punându-mă în slujbă … Iar harul Domnului nostru a prisosit peste măsură, cu credință și cu dragoste, care sunt în Hristos Isus. Vrednic de încredere este cuvântul și demn de toată primirea, că Hristos Isus a venit în lume ca să-i mântuiască pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu.

    1 Timotei 1.12,14,15

    Apostolul Pavel accentuează cu putere adevărul și valoarea mesajului care îi fusese încredințat. Este un mesaj de temelie, simplu, însă nespus de minunat. „Vrednic de încredere și demn de toată primirea“ este o expresie care înseamnă că adevărul respectiv este recomandat din toată inima întregii omeniri, fără rezerve.

    Cine poate măsura binecuvântarea unui astfel de mesaj? Cum ar putea valoarea lui să fie vreodată înțeleasă pe deplin? Avem aici un har suprem și etern! Creatorul a binevoit să vină în lumea oamenilor nu doar pentru a-Și arăta compasiunea, ci pentru a suferi de bunăvoie judecata cumplită a lui Dumnezeu, ca astfel cei păcătoși să poată fi mântuiți. Aceasta reprezintă o bunătate fără seamăn față de cei care nu meritau nimic, fiindcă noi eram vrăjmași ai lui Dumnezeu, pierduți, ruinați, vinovați și vrednici doar de judecată.

    La aceste cuvinte, Pavel adaugă: „Dintre care cel dintâi sunt eu“, considerându-se cel mai vinovat dintre toți. El fusese religios, plin de o dreptate proprie și de mândrie, însă învățase că toate acestea nu erau decât păcate în ochii lui Dumnezeu. Cu siguranță că oricine, atunci când își dă seama de vinovăția sa înaintea lui Dumnezeu, are simțământul păcătoșeniei sale teribile în prezența sfințeniei divine. Apoi însă îi sunt prezentate perfecțiunea și frumusețea harului lui Dumnezeu în Hristos Isus, după care urmează pacea și cunoașterea iertării divine, bazate în întregime pe Persoana și pe lucrarea Domnului Isus. „Fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos“ (Romani 5.1).

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Isus zicea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!“.

    Luca 23.34

    Isus S-a rugat pentru cei care L-au persecutat

    Este ceva neobișnuit ca un condamnat să se roage pentru călăii săi. Și tocmai aceasta s-a întâmplat pe cruce, când Isus a rostit aceste cuvinte. În plus, acest Om condamnat nu avea nicio vină! De mai multe ori, Pilat, judecătorul roman, a stabilit nevinovăția lui Isus. Dar, în cele din urmă, el a cedat la presiunea liderilor iudei și a mulțimii și L-a condamnat la moarte pe Omul nevinovat.

    „Tată, iartă-i!“ – Câtă iubire reiese din această rugăciune! Sub privirile unei mulțimi însetate de senzațional, care ceruse răstignirea Sa, Mântuitorul suferind a dat un exemplu impresionant al chemării Sale: „Iubiți pe vrăjmașii voștri … și rugați-vă pentru cei care vă insultă și vă prigonesc“ (Matei 5.44). Domnul Isus ar fi putut pune în acțiune douăsprezece legiuni de îngeri (Matei 26.53). Dar, din dragoste, a renunțat la ele. El a vrut să îndure totul, pentru ca oamenii să fie salvați.

    „Nu știu ce fac!“ – Cu aceste cuvinte, Isus exprimă faptul că persecutorii Săi L-au pus pe cruce din ignoranță. Astfel, în fața legii evreiești, ei nu sunt considerați criminali, ci „doar“ ucigași de oameni. O diferență importantă: criminalii trebuie pedepsiți cu moartea, dar ucigașii de oameni pot fi grațiați. Mai târziu, în Faptele Apostolilor, se spune că, în mila Sa, Dumnezeu a făcut apel la conștiința oamenilor. Și mii de oameni și-au recunoscut vina, au acceptat harul iertător al lui Dumnezeu și au crezut în Domnul Isus. Până astăzi, această dragoste și acest har sunt la dispoziția tuturor celor care se întorc la Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 15.17-35 · Psalmul 102.1-11

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 33:1-11

    Cuprins de o mânie sfântă, Moise a distrus vițelul de aur şi a ordonat pedeapsa, apoi a informat poporul că Domnul nu va merge cu ei, după care a făcut ceva neaşteptat: şi-a ridicat un cort în afara taberei, departe de ea. A încetat el să-şi iubească poporul? Dimpotrivă, a dat cea mai puternică şi mai înduioşătoare dovadă de dragoste, cerând ca, în locul lor, el să fie şters din cartea Domnului. Altul era motivul ieşirii lui din tabără. Din cauza păcatului comis, norul nu mai putea rămâne deasupra taberei, aşa că, pentru a recăpăta preţiosul stâlp de nor, era necesar ca Moise să iasă din tabăra lui Israel.

    Evrei 13.13, reoferindu-se la acest pasaj, ne ajută să înţelegem această chemare: „Deci să ieşim la El, afară din tabără, purtând ocara Lui“. Pentru a asculta acest îndemn, mulţi răscumpărați s-au despărţit de religii formale şi de biserici creştine organizate, pentru a căuta în simplitate numai prezenţa Domnului Isus (Matei 18.20). Priviţi-l pe Iosua! Deşi tânăr, a înţeles că fericirea lui consta în a nu se depărta din prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este o imagine a comuniunii neîntrerupte şi a bucuriilor care ne aşteaptă în locul unde Domnul ne-a promis că va fi.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ NU VĂ ASEMĂNAȚI CU LUMEA! (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Eu v-am ales din mijlocul lumii…” (Ioan 15:19)

    Când ți-ai predat viața Domnului Isus și ești un copil răscumpărat al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt vine în viața ta pentru a ți-o transforma, și ca să te ajute să semeni tot mai mult cu Hristos. Transformarea: 1) Necesită sacrificiu personal. Nu este un lucru ușor, natural sau automat. E nevoie ca să devii o „jertfă vie”. Acum, problema cu jertfa „vie” este tendința ei de a fugi de pe altar, ceea ce presupune că trebuie să fie readusă în mod repetat pentru a fi jertfită, din nou și din nou… Întoarcerea la Dumnezeu este o experiență instantanee, dar nu poate exista „jertfă vie” instantanee, și odată pentru totdeauna. Sfințirea necesită o rededicare zilnică, clipă de clipă, ceea ce înseamnă că trebuie să readucem firea noastră încăpățânată pe altar, predând-o lui Dumnezeu de câte ori este nevoie. Nu aștepta ca firea ta păcătoasă să se îmbunătățească, sau să fie de acord să moară – ca să ajungi la concluzia că jertfa ta este cu adevărat una autentică. Și n-o lăsa să te descurajeze în lupta ta pentru victorie; firea ta păcătoasă și duhul tău născut din nou sunt dușmani reciproci. Iar Biblia adeverește acest lucru în Galateni 5:17: „sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.” Datoria ta nu este să ascunzi pornirile trupului, ci să le răstignești de fiecare dată când vor să preia controlul, refuzând să le lași să-ți restrângă sau să-ți slăbească dedicarea în creșterea ta spirituală. 2) Transformarea este o chestiune cu două laturi. Biblia spune: „Să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu…” (Romani 12:1). Lucrul acesta implică o decizie asumată a minții și a voinței, pentru că trupurile noastre nu se predau singure și nu se așază pe altar de bună voie. Până nu alegi în mod deliberat să-ți „aduci trupul ca o jertfă… lui Dumnezeu”, el va acționa fără nicio restricție. Sfânta Scriptură spune că: „Odinioară v-aţi făcut mădularele voastre roabe ale necurăţiei şi fărădelegii… tot aşa acum trebuie să vă faceţi mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeţi la sfinţirea voastră!” (Romani 6:19). Când te lași pradă pornirilor tale trupești culegi păcat, dar când te predai lui Dumnezeu culegi binecuvântarea Sa!

  • 21 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar voi sunteți seminție aleasă, preoție împărătească, națiune sfântă, popor dobândit pentru Sine, ca să vestiți virtuțile Celui care v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.

    1 Petru 2.9

    Chemarea lui Dumnezeu (10) – Chemați din întuneric

    Odinioară eram întuneric. Eram nu doar în întuneric, ci eram întuneric (Efeseni 5.8). Fără harul lui Dumnezeu, am fi ajuns cu toții în „negura întunericului“ pentru totdeauna (2 Petru 2.17). Dumnezeul nostru însă ne-a chemat din acel întuneric. Așa cum odinioară i-a chemat pe Adam și pe soția lui care se ascundeau de El, și așa cum odinioară l-a chemat pe Avraam din întunericul idolatriei din Ur – așa ne-a chemat și pe noi. Am fost chemați din întuneric și din depărtare la lumina Sa minunată. „Dumnezeu este lumină și în El nu este deloc întuneric“ (1 Ioan 1.5). Acum, toți cei care cred sunt lumină în Domnul (Efeseni 5.8) și au fost aduși în lumina prezenței lui Dumnezeu. Fiind în lumină, putem avea comuniune cu Tatăl și cu Fiul, și unii cu alții (1 Ioan 1.7). Minunat har!

    După ce am fost aduși în lumină, trebuie să arătăm virtuțile, perfecțiunile și frumusețile Tatălui și ale Fiului în viețile noastre. Trebuie să facem ca Tatăl și Fiul să fie atractivi pentru cei din jurul nostru. Cât de trist este când purtarea celor credincioși îi depărtează pe oameni de credința în evanghelie, sau pe cei credincioși de adevărurile Scripturii!

    Apostolul Pavel ne spune că trebuie să împodobim învățătura lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru (Tit 2.10). Învățătura (sau doctrina) nu este ceva doar pentru mințile noastre, ci și pentru mâinile și pentru picioarele noastre. Trebuie să înțelegem doctrina, după care trebuie să o aplicăm în viețile noastre. La aceasta am fost chemați de către Tatăl și de către Domnul Isus. Trăim cumva ca și cum ne-am afla încă în întuneric? Domnul să ne ajute, prin harul Lui, să arătăm cine este El și ce a lucrat El în viața noastră, pentru gloria și lauda Lui!

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Atunci … va zice: Am păcătuit, am călcat dreptatea, și nu mi s-a răsplătit la fel. Dumnezeu mi-a scăpat sufletul ca să nu intre în groapă și viața mea vede lumina!

    Iov 33.27,28

    Mesajul de pe bucata de hârtie din curtea închisorii

    Venise ora de plimbare prin curtea închisorii. Cu capul plecat, deținutul aflat în arest preventiv pășea pe acolo, purtându-și cu greu povara de pe conștiință. Se simțea singur și abandonat, iar sentința lui nu era nicidecum una ușoară. Apoi a văzut deodată la picioarele sale o bucată de hârtie tipărită. Probabil că un alt condamnat o aruncase neglijent. Era o pagină dintr-un calendar creștin. Deținutul a citit hârtia, cuvintele scrise acolo puneau situația lui într-o lumină diferită. În acele rânduri citea despre dragoste, despre ispășire, despre mântuire și despre iertare. Luând pagina în celula sa, bărbatul a recitit-o. Mesajul i se potrivea, pentru că era adresat păcătoșilor – celor care deveniseră vinovați nu numai în fața oamenilor, ci mai ales în fața lui Dumnezeu. Nici măcar nu se gândise la aceasta. Avea în minte doar urmărirea penală făcută de oameni. Dar acum își dădea seama că Însuși Dumnezeu trebuia să-l condamne.

    A citit încă o dată pagina de calendar și s-a gândit mult la cele scrise acolo. Apoi a izbucnit în lacrimi: „Am păcătuit, am călcat dreptatea“. Și-a mărturisit vina în fața lui Dumnezeu și s-a încrezut în promisiunea Lui: Isus Hristos a murit și pentru păcatele sale! Pacea i-a pătruns în inimă. Și chiar dacă nu a putut fi scăpat de justiția omenească, a putut fi salvat de judecata lui Dumnezeu.

    Și îndurare, deplină iertare, dă oricui crede în El. —W. Thompson

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 14.1-10 · Psalmul 97.1-12

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 30:17-38

    Mai era necesar încă un obiect pentru a putea fi adusă închinarea, şi anume ligheanul de aramă. El trebuia aşezat în curte, între altar şi cort, în calea preotului care, mergând să-şi împlinească slujba, trebuia să-şi spele în el mâinile şi picioarele. Este o imagine a puterii Cuvântului (apa) pentru judecata de sine, care-l curăţă pe închinător de întinare în urma umblării prin lume (Ioan 13.10).

    După apa care-l curăţa de „înti­narea cărnii“ (aspectul nega­tiv), găsim untdelemnul pentru ungere (Duhul), care îi conferea un caracter sfânt. Ingredientele ce compun untdelemnul exprimă feluritele haruri şi glorii ale lui Hristos. Era interzisă turnarea untdelemnului sfânt pe carnea omului (adică folosirea darurilor Duhului spre gloria omului) sau fabricarea unui ulei asemănător (imitaţia lucrărilor Duhului Sfânt). Psalmul 133 (v.2) înfăţişează untdelemnul pe cap, coborând pe barba lui Aaron, apoi până spre marginile veşmintelor sale: o minunată imagine a celor răscumpăraţi bucurânduse prin Duhul de perfecţiunea Capului lor glorificat şi participând la aceeaşi ungere. În contrast, mirosul plăcut al tămâiei se înălţa necontenit spre Dumnezeu pentru a-I prezenta în detaliu toate excelenţele Preaiubitului Său.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ROAGĂ-TE SĂ POȚI IERTA! | Fundația S.E.E.R. România

    „Aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu…” (Filipeni 4:6)

    În zilele noastre, neiertarea face ravagii – în familie, în biserică și în societate. De ce? Pentru că atunci când cineva ne-a rănit, primul nostru gând este să ne răzbunăm. Dar este greșit, pentru că Biblia ne învață că trebuie să iertăm pentru a fi iertați (vezi Marcu 11:25). Mai știm și că amărăciunea ne poate răni fizic și emoțional. Adesea, însă, nu suntem în stare să iertăm, așa că ne tot luptăm cu problema în mintea noastră. Dar opriți-vă o clipă și gândiți-vă: ce se întâmplă într-o luptă adevărată? Te focalizezi pe adversar, agățându-te de el și încercând să-l controlezi… Scopul tău este să-l pui la podea și să-l aduci la supunere, iar lucrul acesta necesită toată energia ta. Dar știi că poți să ai de suferit în tot acest proces! Singura putere adevărată pe care o ai asupra cuiva care te rănește este puterea iertării. Deci, de dragul tău, iartă-l și mergi mai departe! Chiar dacă nu simți că vrei să ierți, roagă-te: „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul Dumnezeul meu!” (Ieremia 31:18). Cu alte cuvinte, „Doamne, ajută-mă să fiu dispus să iert!” Este foarte adevărat vechiul proverb care spune: „A greși e omenește, dar a ierta e dumnezeiește”! Micile ofense pot fi iertate rapid, dar cele mari necesită asistență divină. Și o poți avea pentru că Sfânta Scriptură spune că: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa, şi înfăptuirea.” (Filipeni 2:13) Da, s-ar putea să-ți dorești ca cel care te-a ofensat să sufere, dar când cea mai mare dorință a ta este să Îi faci pe plac Domnului, El îți va da harul să ierți. Când îți dai seama ce binecuvântări a pregătit pentru tine în viitor, vei refuza să mai petreci vreo clipă înțepenit în trecut. Așa că, roagă-te să poți ierta!

  • 16 Mai 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nu vă conformați veacului acestuia, ci fiți transformați, prin înnoirea minții, ca să deosebiți care este voia lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită.

    Romani 12.2

    Nu este suficient să umblăm despărțiți de lume în exterior, ci avem nevoie de o înnoire continuă a minții noastre (vedeți Efeseni 4.23), păstrându-ne nepătați de duhul zilelor noastre, de obiceiurile și de părerile predominante ale oamenilor care, fără a-L cunoaște pe Dumnezeu, trăiesc în întunecimea inimilor lor. Doar așa putem crește în cunoașterea „voii lui Dumnezeu, cea bună și plăcută și desăvârșită“, așa cum ne este ea revelată în Hristos. Dincolo de progresia vizibilă între cele trei cuvinte recunoaștem în ele în același timp și deosebirea mare între poziția unui creștin și cea a unui om religios, fie iudeu, fie creștin cu numele. Ca și în orice alt domeniu, și aici slăvitul nostru Domn ne este exemplu. El a venit în această lume pentru a face voia lui Dumnezeu și, în ciuda tuturor împotrivirilor și a încercărilor din drumul Său, El a făcut întotdeauna „plăcerea Tatălui“, învățând ascultarea din cele ce a suferit. Într-o lume în care totul este împotriva lui Dumnezeu, suntem și noi chemați să facem voia Lui și, printr-o creștere continuă a înțelegerii spirituale, prin înnoirea minții, să deosebim care este voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită. Rezultatul acestei energii spirituale este o despărțire tot mai profundă de principiile lumii. În această privință trebuie să progresăm.

    Pe acest drum, care cuprinde și o renunțare permanentă la sine din partea noastră, este puțin probabil să fim cuprinși de îngâmfare. Mulțumiți cu locul pe care Dumnezeu ni-l dă, cu calea pe care El ne conduce, fiecare dintre noi nu se va putea ocupa cu „gânduri înalte“ (versetul 3). Necredința urmărește întotdeauna lucruri mari sau înalte și trece cu vederea tocmai ceea ce este pe cale și ceea ce dă Dumnezeu. Conștiența faptului de a fi primit o misiune de la Dumnezeu Însuși dă inimii siguranță și trezește sentimentul responsabilității de a îndeplini acum această misiune cât mai bine posibil. Deși recunoaște cu bucurie pe alt frate și slujba încredințată lui, cel care a primit o slujbă caută la rândul lui să o îndeplinească, având siguranța scumpă că urmează voia lui Dumnezeu.

    R. Brockhaus

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea?

    Mica 7.18

    Marie Durand

    În casa părintească a Mariei Durand (1711-1776), devenită muzeu, este prezentată viața acestei femei credincioase. Avea opt ani când mama ei a fost arestată și de atunci nu a mai auzit nimic de ea. Sub Ludovic al XIV-lea, ea a fost întemnițată, la vârsta de 19 ani, pentru credința ei. Marie a petrecut treizeci și opt de ani în cele mai grele condiții în „Tour de Constance“, un turn fortificat din orașul Aigues-Mortes din sudul Franței, după care a fost eliberată.

    Când muncitorii au refăcut acoperișul casei ei părintești din Le Bouschet-de-Pranles, au găsit pe fronton gravat: „Dumnezeu te iartă“. Nu știm pentru cine au fost scrise acele cuvinte, dar putem presupune că acei credincioși protestanți le-au scris pentru persecutorii lor. Ei au urmat astfel exemplul Domnului Isus, care S-a rugat pe cruce: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac!“ (Luca 23.34).

    Pereții casei din Bouschet-de-Pranles au păstrat în memorie nu numai evenimentele dramatice din trecut – secole de rezistență – ci și puterea iertării, căci cuvintele gravate acolo pe fronton nu spun pur și simplu: „Dumnezeu iartă“, ci: „Dumnezeu te iartă“. Acest „te“ îi cuprinde pe toți cei care se împotrivesc lui Dumnezeu și care încă nu au pace în inimă. El este dragoste și este gata să ierte păcatele fiecărui om. Totuși, pentru a face aceasta, omul trebuie să recunoască faptul că este un păcătos și că are nevoie de harul lui Dumnezeu. El acordă iertarea Sa tuturor celor care o doresc, dar nu o impune celor care o refuză. Astăzi este încă timpul harului. Dumnezeu este încă răbdător. Dar în curând ușa va fi închisă (Matei 25.10). Atunci va fi prea târziu pentru a răspunde la dragostea lui Dumnezeu.

    Citirea Bibliei: 1 Samuel 10.13-27 · Psalmul 93.1-5

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 28:31-43

    Mantia în întregime albastră pe care Aaron trebuia s-o poarte sub efod ne vorbeşte despre caracterul ceresc al Marelui nostru Preot. În timp ce Hristos a fost înălţat „mai presus decât cerurile“ (Evrei 7.26), de pe pământ Îi este adusă o mărturie din partea „fraţilor uniţi împreună“, susţinuţi de preoţia Lui cerească şi care constituie „marginea veşmintelor lui“ (Psalmul 133.1, 2).

    Clopoţeii ne fac să medităm la ce ar trebui să se audă în vieţile copiilor lui Dumnezeu. Zornăitul lor era dovada că preotul era viu. Le arătăm noi oare tuturor celor din jur că Hristos este viu? Rodiile reprezintă fructele: ceea ce trebuie să se vadă în vieţile sfinţilor, dacă rămân legaţi de „mantia“ Omului ceresc (compară cu Ioan 15.5). Şi subliniem că, din vreme ce clopoțeii şi rodiile sunt în număr egal, vorbele şi faptele trebuie să meargă împreună în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dar, dacă ne simţim slabi şi dăm greş în această mărturie şi slujbă, avem o resursă: Isus înaintea lui Dumnezeu în sfinţenia Lui absolută, având pe frunte placa de aur „Sfinţenie Domnului“. Privind la El nu vom mai fi preocupaţi de slăbiciunea noastră, ci de perfecţiunea Lui.

    Ultima parte a capitolului descrie îmbrăcămintea fiilor lui Aaron şi ne face să ne gândim la promisiunea din Psalmul 132.16.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CE TREBUIE SĂ ȘTII? | Fundația S.E.E.R. România

    „Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu…” (Psalmul 46:10)

    Dacă am încerca să-i găsim lui Iov vreun defect, am putea spune poate că vorbea cam mult. Dar nici pe departe n-avem de gând să-l învinovățim ori să-i „căutăm nod în papură”; a fost lovit de prea multe, și nu i-a mai rămas aproape nimic… Soția sa, care ar fi trebuit să manifeste empatie și compasiune, l-a sfătuit să „blesteme pe Dumnezeu și să moară” (Iov 2:9)! Apoi, prietenii săi i s-au adresat ca niște procurori, pentru că socoteau că își atrăsese singur tot acest necaz asupra sa. Trebuie să citim 37 de capitole din cartea Iov ca să-L auzim pe Dumnezeu vorbind! Capitolul 38 începe așa: „Domnul a răspuns lui Iov…” Și printre picături, și până a terminat Dumnezeu de vorbit, Iov n-a îndrăznit să spună decât: „Iată, eu sunt prea mic. Ce să-Ţi răspund? Îmi pun mâna la gură…” (Iov 40:4). Să reținem faptul că înainte de-a auzi glasul lui Dumnezeu, Iov vorbise mult. Dar după ce L-a auzit, n-a mai putut rosti un cuvânt! Una dintre afirmațiile bune ale lui Iov fusese aceasta: „Da, mă va ucide: n-am nimic de nădăjduit; dar îmi voi apăra purtarea în faţa Lui.” (Iov 13:15). Uneori, cea mai bună cale prin care poți gestiona o problemă este să nădăjduiești și să nu vorbești. Să te supui și să nu vorbești. Iov nu știa lucrul acesta, la vremea respectivă, dar planul lui Dumnezeu era ca la sfârșit să-i dea înapoi de două ori mai mult decât el pierduse! Și asta s-a întâmplat după ce nu s-a mai concentrat pe propriile sale probleme și a început să se roage pentru prietenii săi (vezi Iov 42:10). Așadar, oprește-te… Fii deschis și dispus. Dumnezeu este încă pe tron. El este în controlul fiecărui detaliu al vieții tale. Chiar și în cele mai rele circumstanțe, El Se gândește la binele tău. Biblia spune că: „Domnul va sfârşi ce a început pentru tine…” (vezi Psalmul 138:8). Și asta este ceea ce trebuie să știi – azi!

  • 15 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe care, fără să-L fi văzut, Îl iubiți; și, crezând în El, deși acum nu-L vedeți, vă bucurați mult, cu bucurie de nespus și glorioasă, primind, ca sfârșit al credinței voastre, mântuirea sufletelor.

    1 Petru 1.8,9

    Apostolul Petru ni-l prezintă pe creștinul regenerat ca posedând după convertire o viață cu totul nouă, o viață divină, și ca fiind lăsat în această lume pentru a reproduce în mijlocul ei caracterul lui Hristos ca Om. Dumnezeu are grijă ca, prin încercări, creștinul să fie făcut capabil de a da această mărturie. Pentru a-l încuraja, El pune înaintea creștinului o speranță cu atât mai sigură, cu cât el posedă „mântuirea sufletului său“ ca un lucru actual, dar care îi asigură, în mod absolut, posesia viitoare a gloriei.

    Prin urmare, exceptând mântuirea sufletului său, creștinul nu are nimic în această lume decât o speranță; el nu posedă nicio moștenire pământească, nu posedă, cu atât mai mult, nicio moștenire cerească – deși știe că aceasta îi este păstrată în cer – nu posedă nici eliberarea finală – deși așteaptă descoperirea acesteia în timpul din urmă. Cu toate acestea, fericirea lui este completă: El Îl iubește pe Acela pe care nu-L vede; bucuria lui nu poate fi exprimată prin cuvinte, deoarece mântuirea sufletului său este un lucru actual pe care nicio putere vrăjmașă nu i-l va putea smulge vreodată.

    Unii ar putea spune: Sărmanul creștin! Pământul este pentru el o pustie, unde singurul lucru care i se cere este ascultarea, fără să-i fie promisă măcar o răsplată; cerul este un loc pe care nu l-a luat în posesie, deși, este adevărat, are siguranța că într-o zi îl va stăpâni. Dimpotrivă, noi putem spune: Fericitul creștin! Alergarea lui aici, pe pământ, îl conduce spre țintă; această țintă este o moștenire sigură; Domnul Însuși îl va primi acolo; credința sa pune stăpânire pe toate aceste lucruri ca pe niște realități eterne! În așteptarea acestei eliberări, bucuria sa este fără margini! Este o bucurie glorioasă, deși el nu posedă încă gloria!

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    S-a culcat și a adormit sub acel ienupăr. Și, iată, un înger l-a atins și i-a zis: „Scoală-te, mănâncă“. El s-a uitat și la căpătâiul lui era o turtă coaptă pe niște pietre încălzite și un urcior cu apă.

    1 Împărați 19.5,6

    Mâna invizibilă

    În cartea „Mâna invizibilă“, pastorul Karl Frey, scriitorul acestei cărți, descrie ultimele zile petrecute împreună cu camarazii săi pe frontul de est, precum și marșul lor spre casă în care au avut parte de intervenții divine. În repetate rânduri, ei au găsit în mod absolut miraculos hrana de care aveau nevoie în timpul călătoriei extrem de dificile.

    Într-o zi se aflau într-o zonă de pădure și nu le venea să-și creadă ochilor: în fața lor se afla o oală de aluminiu cu tăiței și o farfurie. Tăițeii erau puțin cam înmuiați de la ploaie, dar nu erau deloc răi. În lung și-n lat nu se vedea nimeni. Și nu era niciun foc în apropiere! De unde apăruse această mâncare?

    Karl Frey relatează: „Bucuroși am luat cu noi oala plină cu tăiței și am dus-o până la un loc potrivit, unde am putut aprinde un foc și încălzi tăițeii în ustensilele noastre de gătit. A fost o mâncare minunată, pe care am mâncat-o cu mare recunoștință“.

    Pastorul Karl Frey le-a reamintit tovarășilor săi istoria lui Ilie. Acesta avea înainte doar moartea, dar a fost îngrijit în mod miraculos de Îngerul Domnului, căci mâna invizibilă a lui Dumnezeu a fost la lucru pentru el. „Vei bea apă din pârâu și am poruncit corbilor să te hrănească.“ Dumnezeu i-a făcut promisiuni profetului și i le-a împlinit: „Corbii îi aduceau pâine și carne dimineața, și pâine și carne seara; și el bea apă din pârâu“ (1 Împărați 17.4,6).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 28.1-14 · Galateni 4.12-20

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 12:17-27

    Aluatul, simbol al răului, trebuie îndepărtat cu maximă atenţie (cf. 1 Corinteni 5.7, 8). Nu putem să ne însuşim lucrarea lui Hristos şi să ne bucurăm din plin de ea cât timp nu ne-am mărturisit şi nu am abandonat fiecare păcat de care avem cunoştinţă.

    Israelitului îi mai rămânea să facă doar un lucru, cel poruncit de Domnul lui Moise în v.7: trebuia să înmoaie un buchet de isop în sângele mielului şi să ungă cu el pragul de sus şi amândoi uşorii uşii casei sale. Făcând aceasta, capul familiei trebuia să creadă două lucruri: întâi că Domnul avea să lovească prin judecată şi, în al doilea rând, că sângele avea puterea de a-l proteja pe el şi pe ai săi.

    Ca şi copiii din familiile israeliţilor, putem întreba: „Ce înseamnă această slujbă pentru voi?“ (v.26). Nu este oare aceasta o imagine a scumpului sânge al lui Hristos care ne pune la adăpost de judecată? „Eu voi vedea sângele“ spusese DOMNUL (v.13), în timp ce israeliţii, dinăuntru, nu-l vedeau. Mântuirea noastră nu depinde de modul în care apreciem noi lucrarea lui Hristos, nici de intensitatea sentimentelor noastre cu privire la acest subiect. Nu, ci depinde de felul cum o vede Dumnezeu. Pentru El, sângele are eficacitate deplină şi totală în îndepărtarea păcatului. Să ne punem şi noi încrederea în lucrarea desăvârşită împlinită de Domnul Isus şi acceptată de Dumnezeu (1 Ioan 1.7).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ARATĂ DRAGOSTE ȘI RESPECT! | Fundația S.E.E.R. România

    „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10)

    Unul dintre primele semne de neînțelegere într-o căsnicie este faptul că fiecare se consideră cineva. Și lucrul acesta se întâmplă subtil, ca o buruiană care crește încet dar sigur și înăbușă un trandafir.

    Dr. James Dobson scrie: „Una dintre cele mai bune modalități de a avea o căsnicie sănătoasă este menținerea unui sistem de responsabilitate reciprocă în contextul dragostei. Lucrul acesta se realizează prin protejarea a ceea ce eu numesc „linia respectului.” Dați-mi voie să ilustrez. Să presupunem că eu lucrez la birou două ore peste programul obișnuit, știind că soția mea Shirley este acasă și pregătește o cină specială la lumina lumânărilor. Dacă nu-i dau telefon s-o anunț că întârzii, vă puteți imagina ce voi auzi când mă întorc acasă. Shirley mi-ar considera comportamentul drept insultător – și ar avea dreptate. Ce ar spune ea, de fapt? „Jim, ce ai făcut a fost un lucru egoist și nu-l pot trece cu vederea!” Cu acele puține cuvinte (și probabil cu altele câteva!), ea și-a exprimat gândurile în dragoste și m-a făcut răspunzător pentru lipsa mea de respect. După care am merge mai departe împreună. Într-o căsnicie sănătoasă, unele lucruri trebuie și merită să fie apărate, iar respectul reciproc se află în capul listei. Asta înseamnă că nu trebuie să-l cicălești, să-l insulți, sau să-l umilești în public pe soțul tău, ori să scoți în evidență indiscreții nesemnificative care ar trebui trecute cu vederea la soția ta. Un sistem funcțional de verificare îți poate menține căsnicia pe calea cea bună, atunci când sunt în joc chestiuni legate de respect. Acest fel de răspundere reciprocă este cea mai bună modalitate pe care eu o cunosc de a evita o explozie neașteptată când resentimentele și mânia care s-au adunat ating un prag critic.”

    Așadar, „Iubiţi-vă unii pe alţii… fiecare să dea întâietate altuia.”

  • 13 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ca planul lui Dumnezeu, potrivit alegerii, să rămână nu din fapte, ci de la Cel care cheamă.

    Romani 9.11

    Chemarea lui Dumnezeu (5) – Nu prin faptele noastre

    Capitolele 9–11 din Epistola către Romani sunt scrise pentru a reconcilia harul evangheliei, care se adresează întregii lumi, cu promisiunile speciale făcute lui Avraam și descendenților săi. Apostolul Pavel își începe argumentarea folosind imagini din istoria lui Israel. Mai întâi, el spune că „nu toți cei din Israel sunt Israel“ (Romani 9.6) și folosește imaginea lui Isaac și Ismael. Ni se reamintesc cuvintele Domnului către Avraam: „În Isaac vei avea o sămânță“ (versetul 7). Nu Ismael, ci Isaac a fost cel ales.

    Cel de-al doilea exemplu este cu privire la copiii Rebecăi și ai lui Isaac. Ni se spune că, înainte ca acești copii să se nască, înainte de a face ei vreun lucru rău sau bun, Dumnezeu l-a ales pe Iacov, și nu pe Esau, spunând că cel mai în vârstă va sluji celui mai tânăr. Acesta este contextul versetului nostru. Scopul lui Dumnezeu, alegerea Lui suverană și chemarea la binecuvântare nu au depins de faptele lui Iacov, nici de ale lui Esau. Chemarea făcută cunoscut Rebecăi cu privire la gemenii ei nu a fost bazată pe faptele omului, ci pe scopul și pe alegerea suverană a lui Dumnezeu.

    Aplicația acestui principiu este importantă pentru noi astăzi. Există câteodată ideea că Dumnezeu a știut cine avea să-L aleagă și astfel i-a ales pe cei în cauză. Acest lucru nu este corect și, de fapt, el Îl lipsește pe Dumnezeu de gloria Sa în mântuirea oamenilor, făcând această mântuire dependentă de faptele lor. Așa cum spune versetul nostru, este nu din fapte, ci de la Cel care cheamă. Responsabilitatea omului cu privire la mântuire rămâne; cu alte cuvinte, el trebuie să creadă evanghelia atunci când îi este predicată. Totuși, toată gloria Îi aparține lui Dumnezeu. Poate nu înțelegem cum se împacă suveranitatea lui Dumnezeu cu responsabilitatea omului, însă Scriptura învață ambele adevăruri. Versetul de astăzi ne învață că totul începe cu inițiativa, cu alegerea și cu chemarea lui Dumnezeu.

    K. Quartell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ce vrei să-ți fac? … Să-mi capăt vederea! … Credința ta te-a mântuit.

    Luca 18.38,41,42

    Pronumele personale

    Cineva a spus odată: „Creștinismul este o religie a pronumelor personale“. Și parțial avea dreptate, căci, deși oamenii admit în general că sunt păcătoși și că Isus este Mântuitorul, important este să recunosc personal faptul că eu sunt păcătos și că am nevoie de El ca Mântuitorul meu.

    Strigătul acestui orb din Luca 18 și răspunsul pe care el îl capătă personal din partea Domnului fac din acest tablou unul dintre cele mai prețioase inimilor noastre. „Ai milă de mine!“ — „Ce vrei să-ți fac?“ — „Să-mi capăt vederea.“ — „Credința ta te-a mântuit.“

    Un om a venit odată la un predicator și i-a spus: „Cred tot ce spuneți și îmi plac predicile dumneavoastră, totuși de ce nu sunt salvat?“. Credinciosul l-a întrebat: „Ați stat vreodată înaintea lui Isus să-I spuneți: Doamne, dacă nimeni altcineva din această lume nu a păcătuit, eu am păcătuit; chiar dacă toți Te resping, eu am nevoie de Tine ca Mântuitor personal?“. — „Vreți să spuneți“, a zis omul, „că problema mea este că eu nu am aplicat la mine personal Cuvântul lui Dumnezeu?“ — „Da, cred că aceasta este problema.“ Acel om nu văzuse convertirea ca fiind o problemă personală între el și Hristos. Însă, atunci când a spus „eu am păcătuit“, eu trebuie să fiu „născut din nou“, a putut auzi aceleași cuvinte mângâietoare care au făcut și inima orbului să exalte: „Credința ta te-a mântuit“ (Luca 15.21; Ioan 3.7).

    Dacă vrei să fii salvat, trebuie să vii personal la Isus! Apoi să te gândești și la alții și să le spui și lor această veste; căci am fost binecuvântați ca să fim o binecuvântare!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 26.1-19 · Galateni 3.21-29

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 10:24-29; 11:1-10

    Nouă urgii au venit succesiv peste ţara Egiptului. Mai rămânea a zecea, mai grozavă decât toate cele dinainte, a cărei semnificaţie o vom vedea în continuare. Ea a fost precedată de o ultimă propunere a lui faraon: „Mergeţi, slujiţi Domnului; numai turmele voastre să rămână“ (v.24), care urmărea să împiedice poporul să aducă jertfele şi darurile. Recunoaştem bine în aceasta eforturile lui Satan de a ne lipsi de Cel care este Jertfa desăvârşită. El face orice pentru a ne lua bucuria lui Hristos, mai ales atunci când venim pentru a-L oferi Tatălui în închinare. Vai, cât de des îi reuşeşte aceasta! Rezultă o pierdere pentru noi, dar, mai presus de orice, Dumnezeu este lipsit de jertfa scumpă pe care o aşteaptă de la răscumpăraţii Săi. Şi, la modul general, răspunsul lui Moise ne aminteşte că Dumnezeu are drept nu numai asupra noastră, ci şi asupra a tot ceea ce este în posesia noastră.

    Moise „a ieşit de la Faraon aprins de mânie“ (v.8). Îl vom vedea în mai multe rânduri pe acest om al lui Dumnezeu mânios, tocmai pe el, care era „foarte blând, mai mult decât toţi oamenii care erau pe faţa pământului“ (Numeri 12.3; vedeţi Exod 16.20; 32.19; Levitic 10.16; Numeri 16.15; 31.14). Dar era vorba de gloria lui Dumnezeu şi de binele poporului Său. Are mânia noastră întotdeauna o cauză atât de dreaptă?

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CONDU-ȚI COPIII PE CALEA DOMNULUI! | Fundația S.E.E.R. România

    „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

    Când copilul tău începe să umble și să vorbească, începe să semeni Cuvântul lui Dumnezeu în inima lui. Lucrul acesta nu este o garanție că nu o va lua pe căi lăturalnice. Mulți dintre noi nu am înțeles la început, dar în cele din urmă am înțeles. Asigură-te că el știe care este „calea Domnului.” Imaginează-ți că un somon iese din ou în Severn (râul britanic cel mai lung și cu cel mai bogat debit), apoi când se maturizează, înoată în aval și își începe îndelungata migrare spre Atlanticul de nord. Somonul înoată mii de mile. Apoi, ca la comandă, își începe călătoria lungă înapoi spre locul în care a apărut pe lume. Și el nu numai că localizează locul pe unde a intrat în ocean, ci și estuarul, râul și golful exact de unde a fost eliberat.

    Într-o relatare susținută de dovezi, se spune că un somon și-a croit drum printr-un canal de scurgere, a dat la o parte un capac greu cu plasă de la o țeavă verticală înaltă de un metru și a ajuns în același bazin în care a luat ființă. Semne specifice făcute pe aripioarele sale înotătoare au confirmat lucrul acesta.

    Acest verset („Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.”) ne spune că, dacă le dăm copiilor noștri să guste din bunătățile lui Dumnezeu când sunt mici, când vor îmbătrâni, lumea nu le va satisface gustul și ei se vor întoarce la rădăcinile lor spirituale. Fă-ți așadar cu credincioșie partea, și fii încrezător că Dumnezeu Și-o va face pe a Sa. Rolul tău acum este să-i îngrijești, să-i iubești, să-i instruiești, și să te rogi pentru ei. Partea lui Dumnezeu este să-i aducă înapoi. Și o va face, pentru că El îi iubește mai mult decât îi poți iubi tu!

  • 6 Aprilie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus i-a spus: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți?“. Ea, gândind că este grădinarul, I-a spus: „Domnule, dacă tu L-ai luat de aici, spune-mi unde L-ai pus, și eu Îl voi lua“. Isus i-a spus: „Maria!“. Ea, întorcându-se, I-a spus în evreiește: „Rabuni!“, care înseamnă: „Învățătorule!“.

    Ioan 20.15,16

    Pe măsură ce creștem spiritual și ne preocupăm cu Domnul Isus, afecțiunea noastră pentru El crește din ce în ce mai mult. Există însă multe lucruri care ne pot împiedica să privim la El. Scena învierii redată mai sus ne poate oferi antidotul împotriva unor astfel de lucruri.

    Domnul i Se arată Mariei, însă, la început, ea nu L-a recunoscut. Inima ei era apăsată de întristare, era îngrijorată și ajunsese în pragul disperării. Speranțele ei se prăbușiseră și acum ea plângea cu amar. În chiar aceste momente, Domnul înviat i Se arată. Această scenă mișcătoare ne prezintă prima arătare a Domnului după învierea Sa, și Maria este cea căreia Domnul i Se arată cel dintâi. Adesea, când noi avem inima apăsată, nu putem vedea că Domnul este prezent pentru a ne ajuta. Doar atunci când El o cheamă pe nume, Mariei i s-au deschis ochii și L-a recunoscut. Iar Domnul i-a pus atunci o întrebare care este atât de importantă pentru noi toți astăzi: „Pe cine cauți?“.

    Răspunsul la această întrebare poate îndepărta poverile care ne apasă. Când privim din nou la Cel care este Mântuitorul înviat, care a promis că niciodată nu ne va lăsa și că nu ne va părăsi, El poate să ne aducă, așa cum a adus-o pe Maria, în savurarea acelei relații scumpe cu Sine Însuși și cu Tatăl. Dacă Îi auzim glasul și privirile noastre sunt ațintite doar asupra Lui, bucuria și fericirea ne vor inunda inimile, chiar și în cele mai dificile împrejurări. Fiindcă El trăiește, și noi vom trăi!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Mi-ai salvat sufletul de la moarte, mi-ai ferit picioarele de cădere, ca să umblu înaintea lui Dumnezeu în lumina celor vii.

    Psalmul 56.13

    Saltul parașutistei

    În aprilie 1987, în Arizona, 420 de parașutiști se întâlniseră să facă o serie de salturi. Patru sportivi tocmai se lansaseră de la 2.700 de metri, propunându-și să realizeze o săritură în formație. Însă Debbie Williams, o tânără în vârstă de 31 de ani, s-a izbit în cădere de rucsacul unui coleg, a leșinat și se afla în cădere spre pământ cu parașuta nedeschisă. Instructorul grupului, Gregory Robertson, a observat imediat și a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a ajunge la Debbie la timp. Avea la dispoziție doar câteva secunde.

    Cu brațele și cu picioarele înfășurate, el a plonjat cu capul în jos și, cu o viteză de peste 300 km/h, a ajuns-o pe Debbie la o înălțime de 1.000 de metri deasupra pământului. A învârtit-o pe tânără pentru a-i putea deschide parașuta acesteia, după care s-a ocupat de a lui. Apoi au alunecat spre sol. Debbie – încă inconștientă – a aterizat pe spate. Nu a scăpat fără răni, dar Gregory îi salvase viața.

    La fel de neajutorați eram și noi în coborârea noastră spre abisul veșnic. Dar Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume pentru a ne salva. Numai El a putut face aceasta. Și, spre deosebire de Debbie, pe noi ne roagă să primim în inimi prin credință salvarea Sa, nu ne-o impune. El ne-o oferă: este în dar. Depinde de voința noastră dacă primim sau nu să fim salvați de la prăbușire.

    Timpul este măsurat în secunde. Să trecem degrabă de partea Mântuitorului!

    Citirea Bibliei: Deuteronom 21.1-9 · Matei 28.11-20

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 7:14-25

    Dacă egiptenii nu ţin cont de primele două semne, aşa cum îi spusese Domnul lui Moise, urmează al treilea semn, cu adevărat serios: apa transformată în sânge. Apa ne vorbeşte despre lichidul care răcoreşte şi dă viaţă, în timp ce sângele vărsat vorbeşte despre moarte. Cuvântul i-a fost dat omului pentru a-i oferi viaţa, dar, dacă acesta nu îl primeşte şi refuză să creadă, acelaşi cuvânt va deveni pentru el judecată şi moarte (citiţi Ioan 12.48). Astăzi Cuvântul vesteşte harul, dar şi judecata pentru cei care nu-l primesc. Într-un fel sau altul, toţi îl vor întâlni, fie în prezent, spre viaţă, fie mai târziu, spre moarte!

    Ceea ce vorbise Domnul a venit asupra egiptenilor. Nilul, artera vitală a ţării, din care ei îşi făcuseră un zeu, devine acum un obiect care provoacă dezgust şi scârbă. Sângele umple râul, canalele, bălţile, iazurile, chiar şi vasele. Toate izvoarele la care lumea îşi potolea setea sunt otrăvite şi ucigătoare (v.18). Să ne ferim să bem din ele! Şi de această dată vrăjitorii fac acelaşi lucru prin farmecele lor. Prin puterea lui Satan, ei imită ceea ce aduce moartea numai pentru a face şi mai mare nenorocirea poporului. Ar fi făcut mult mai bine dacă   şi-ar fi arătat talentele transformând sângele în apă, dar erau incapabili de aşa ceva.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    INTRĂ ÎN CĂMĂRUȚA TA CU DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

    „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1)

    Ți se pare dificil să înțelegi căile Domnului? Toți ne luptăm cu lucrul acesta. Chiar dacă putem vedea în urma noastră mâna Sa plină de binecuvântări și călăuzirea Sa care ne-a însoțit, uneori ne simțim copleșiți de frică și singurătate. Păstrând proporțiile, desigur, Domnul Isus Însuși a strigat: „Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Aceste cuvinte le-am putea interpreta astfel: „Poate nu înțeleg ce se întâmplă, dar Eu știu că ești în continuare Dumnezeul Meu.” Ce asigurare!

    Ai văzut vreodată un copil care-și întinde mânuța spre părintele său și-i spune: „Mai încet, nu pot așa repede!”? Copilului îi este teamă că se va pierde sau că va rămâne în urmă. Simți și tu la fel astăzi? Ți-e frică că nu poți ține pasul? Ai sentimentul că viața merge înainte prea rapid? Ai vorbit cu Dumnezeu despre temerile tale? Biblia ne spune care este nevoia sufletului nostru: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!” (Psalmul 42:1). Nu dorești ceva decât dacă prețuiești acel lucru și ai nevoie de el. Numai nevoia autentică te va face să te întorci de la orice alt mijloc vizibil de sprijin și să-L urmezi pe Dumnezeu, pentru că știi că fără El, nu vei reuși. Adevărul este că dacă nu ai avea nevoie de El cu atâta disperare, ar trebui să fii mulțumit cu mai puține lucruri.

    Când Îl urmezi pe Dumnezeu cu toată inima ta, se întâmplă trei lucruri:

    1) Intri pe tărâmul în care „toate lucrurile sunt cu putință” (Marcu 10:27);

    2) Crești tot mai mult în asemănarea cu Hristos, pentru că devii asemenea anturajului în care te găsești (vezi 2 Corinteni 3:18);

    3) Înveți că anumite niveluri de binecuvântare sunt atinse, când Îl cauți pe Dumnezeu cu perseverență (vezi Evrei 11:6).

    Te-ai săturat să primești răspunsuri omenești? Ai nevoie și de altceva în afară de sfaturi bune? Intră în cămăruța ta cu Dumnezeu, zilnic, și lasă-L să-ți vorbească!

  • 31 Martie 2024

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și dacă vei aduce, ca dar, un dar de mâncare copt în cuptor, să fie turte fără aluat din floarea făinii, frământate cu untdelemn, sau plăcinte fără aluat, unse cu untdelemn.

    Levitic 2.4

    Cred că cei mai mulți dintre cititorii Bibliei au rămas foarte surprinși de faptul că nu se spune aproape nimic despre primii treizeci de ani ai Domnului Isus. O singură întâmplare ne este relatată, pe când El era în vârstă de doisprezece ani, iar în rest nu mai aflăm nimic despre El până la vârsta de treizeci de ani. Toate cele patru Evanghelii vorbesc aproape numai despre cei trei ani și jumătate în care Domnul Și-a exercitat slujba, însă și aceasta numai în pustie, căci primele trei Evanghelii relatează doar despre lucrarea Sa în Galileea, după ce, în Ierusalim și în Iudeea, El a fost lepădat. Numai în primele trei capitole ale Evangheliei după Ioan auzim despre începutul slujbei Sale, în Ierusalim și în Iudeea. Însă, în Ioan 4, vedem că El pleacă din Iudeea ca să Se ducă în Galileea, pentru că în Iudeea fusese respins, iar în capitolele următoare ale Evangheliei după Ioan este aproape exclusă descrierea lucrării Domnului pe care a făcut-o, mai târziu, în Ierusalim.

    Domnul Isus a fost încercat și în acești primi treizeci de ani și a avut de suferit. Întreaga viață a Domnului Isus a fost suferință: în toți acești treizeci de ani, dar și după aceea. Ioan spune că, dacă s-ar fi scris tot ceea ce a făcut Domnul Isus, cărțile scrise n-ar fi încăput în toată lumea; prin urmare, nu găsim relatate decât puține lucruri chiar și din acei trei ani și jumătate de slujire publică a Domnului.

    Cuvântul lui Dumnezeu ne îndreaptă aici gândurile asupra suferințelor Domnului în aceste împrejurări pe care noi nu le cunoaștem din Evanghelii. Probabil că cea mai mare parte a lor Domnul le-a trăit în cei treizeci de ani, iar o parte după aceea. Însă, în locurile care ne sunt descrise, erau suferințe care n-au fost văzute din afară și pe care Duhul Sfânt nici nu ni le-a făcut cunoscut, dar pe care le putem găsi totuși în alte cărți ale Bibliei, la care putem medita și pe care le putem înțelege în legătură cu caracterul întregului Cuvânt al lui Dumnezeu

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu este Acesta tâmplarul, fiul Mariei, fratele lui Iacov, al lui Iose, al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt surorile Lui aici, între noi? Și găseau pricină de poticnire în El.

    Marcu 6.3

    El a fost tâmplar

    Când a venit în orașul natal Nazaret, în timpul slujirii Sale publice, Domnul Isus a fost respins. Locuitorii acelui oraș cunoșteau cel mai bine originea Sa ca om, căci acolo locuise și lucrase câțiva ani în familie. Dar ei nu-L cunoșteau cu adevărat, așa că erau uimiți de învățătura și de minunile Lui.

    Suspicioși, au întrebat: „Nu este Acesta tâmplarul?“. Ar putea unul pe care ei Îl cunoșteau ca pe un simplu meșter să poată să învețe și să facă minuni cu putere divină? Ei au privit la familia Lui. Probabil că erau oameni săraci și neimportanți în Nazaret. Cu siguranță că nicio persoană care săvârșea minuni nu putea proveni dintr-o astfel de familie. Ei găseau pricină de poticnire în Domnul.

    Dar să nu uităm că Însuși Creatorul universului a vrut să fie așa. El a dorit să trăiască aici ca un meșter necunoscut, fără o pregătire strălucită, fără arta de a convinge, fără titluri academice.

    Oamenii din Nazaret au recunoscut probabil că în fața lor stătea mai mult decât tâmplarul pe care Îl cunoșteau, dar nu au vrut să creadă în El. De aceea L-au urât și L-au respins.

    Dar noi ne plecăm în închinare în fața Celui care, în calitate de Creator și Domn al universului, nu a ales o profesie înaltă din punct de vedere omenesc, ci a vrut să fie tâmplar. „El … S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor“ (Filipeni 2.7).

    Citirea Bibliei: Deuteronom 16.18-17.7 · Matei 27.1-10

    e>SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Exod 4:1-17

    La curtea lui faraon, Moise învăţase toată înţelepciunea Egiptului. Dar nu învăţase să-L cunoască pe „EU SUNT“. Anii petrecuţi în palatul regal nu l-au făcut un instrument potrivit pentru eliberarea poporului său. Uciderea egipteanului a demonstrat tocmai contrariul. După patruzeci de ani în şcoala lui faraon sunt necesari alţi patruzeci de ani în şcoala lui Dumnezeu, tocmai în Madian. Rezultatul este că Moise nu mai are nimic care să-l facă mândru. Odinioară „puternic în cuvintele lui şi în fapte“ (Fapte 7.22), declară acum că nu are vorbirea uşoară şi lasă deoparte toate capacităţile personale. Dar, dacă pe bună dreptate a încetat să se încreadă în sine, el încă nu se încrede pe deplin în Dumnezeu. Trebuie să înveţe că Domnul, când cheamă pe cineva în slujbă, dă şi puterea necesară pentru împlinire.

    Toiagul preschimbat în şarpe arată că, dacă Dumnezeu îi permite lui Satan să lucreze pentru o clipă, tot în puterea Lui stă şi să-i nimicească lucrarea. La cruce, Hristos a triumfat asupra puterilor răului (Coloseni 2.15). Mâna pusă în sân (inima: izvorul răului) care se acoperă de lepră şi care apoi este făcută sănătoasă ilustrează puterea lui Dumnezeu de a îndepărta pata păcatului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    VEGHEAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

    „Vegheaţi, fiţi tari în credinţă…” (1 Corinteni 16:13)

    Uneori e posibil să experimentăm mai multe probleme după ce devenim creștini, decât înainte… Biblia chiar menționează lucrul acesta (în Evrei 10:32): „Aduceţi-vă aminte de zilele de la început, când, după ce aţi fost luminaţi, aţi dus o mare luptă de suferinţe…” Să ne gândim la viața lui Hristos. „De îndată ce a fost botezat… cerurile s-au deschis… Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea…” (Matei 3:16-17). După care citim: „Atunci, Isus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de diavolul.” (Matei 4:1).

    Prima dată chemarea, apoi conflictul. Și la fel este și astăzi!

    Apostolul Pavel a primit „un ţepuş în carne, un sol al Satanei, ca să mă pălmuiască şi să mă împiedice să mă îngâmf.” (2 Corinteni 12:7).

    Așadar, când Îi spui „da” lui Dumnezeu, pregătește-te de atacuri. Satan va ataca ce îi provoacă teamă și anume planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Când un jucător începe să înscrie, echipa adversă îl ia în vizor pentru că știe că este capabil de victorie. Înțelegi ideea? Înainte ca Domnul Isus să-Și înceapă lucrarea, Satan I-a oferit împărățiile lumii acesteia… El îți va face și ție aceeași ofertă! Deci, singurul loc sigur în care te poți afla este centrul voii lui Dumnezeu. Când Noe construia arca, el a putut ține piept sutelor de batjocuri, dar când și-a terminat slujba, s-a îmbătat și a ajuns de rușine.

    Apostolul Pavel scrie: „Aceste lucruri… au fost scrise pentru învăţătura noastră… cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:11-12). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: veghează!

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne