Mana Zilnica

Mana Zilnica

24 apr. 2025

24 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mulțumind Tatălui, care ne-a învrednicit să avem parte de moștenirea sfinților în lumină, care ne-a eliberat din stăpânirea întunericului și ne-a strămutat în Împărăția Fiului dragostei Sale.

Coloseni 1.12,13

Noul Testament pe scurt (12) – Coloseni

Epistola către Coloseni are multe asemănări cu cea către Efeseni. Ea însă nu-i prezintă pe cei credincioși ca așezați în locurile cerești, ci îi privește ca umblând încă prin pustia lumii. Totuși, resursele pentru această călătorie sunt cerești, iar plinătatea lor binecuvântată se află în Hristos – „în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii“ (capitolul 2.9).

Cuvântul „toată“ este folosit constant cu privire la această plinătate, fiindcă era necesar ca cei credincioși din Colose să fie atenționați cu privire la pericolele filosofiei, pe de o parte, și la cele ale misticismului religios, de cealaltă parte. Primul dintre aceste pericole apelează în exclusivitate la intelect, în timp ce al doilea insultă intelectul. Totuși, aceste două extreme se găsesc uneori, în mod curios, laolaltă, formând o monstruozitate cu două capete aflate în contradicție. Răspunsul binecuvântat la aceasta este calitatea de Cap a lui Hristos.

Hristos este văzut ca și Cap al întregii creații și, de asemenea, ca și Cap al Trupului, al Adunării. El va împăca toate lucrurile de pe pământ și din cer, însă deja i-a împăcat pe cei credincioși. Slujirea cu privire la evanghelie și cea cu privire la Adunare i-au fost încredințate de El apostolului Pavel. Sunt astfel instituite două categorii de resurse: cea pentru lume și cea pentru sfinții Săi. Această epistolă conține hrană cerească, de natură să ne păzească de orice rău, chiar și în formele sale cele mai subtile.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

N-am pierdut pe niciunul dintre cei pe care Mi i-ai dat Tu.

Ioan 18.9

„N-am pierdut pe niciunul…“

Orice om care a primit, prin credință, lucrarea de mântuire a Domnului Isus Hristos pentru el însuși a căpătat iertarea păcatelor și nu va veni la judecată.

Isus Hristos, Păstorul cel Bun, a spus:

„Oile Mele aud glasul Meu, și Eu le cunosc și ele Mă urmează. Și Eu le dau viață eternă; și nicidecum nu vor pieri niciodată și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu. Eu și Tatăl una suntem“ (Ioan 10.27-30).

Cine ar putea să ne smulgă vreodată din mâna atotputernică a lui Isus? El l-a învins pe diavolul și i-a luat puterea. În timp ce Se ruga Tatălui Său înainte de suferința pe cruce, Isus a afirmat în mod repetat: „Cei pe care Mi i-ai dat Tu“ (Ioan 17). Ar putea cineva dintre aceia pe care Dumnezeu Tatăl I-a dat lui Hristos să fie luat de la El? Imposibil!

Aceasta nu înseamnă nicidecum că cineva care și-a pus încrederea în Hristos poate trăi în păcat, deoarece tot nu i se mai poate întâmpla nimic. Isus spune despre oile Sale că aud glasul Lui și că Îl urmează. Ele ascultă de El, pentru că sunt cu adevărat ale Lui. Hristos le păzește! În consecință, nimeni nu se poate atinge de ele sau de mântuirea lor eternă!

Citirea Bibliei: Geneza 14.1-12 · 2 Petru 2.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 15:1-12

Atitudinea lui Absalom arată că în el nu s-a făcut nici o lucrare a conştiinţei. Revolta lui fuse­se pre­gătită cu mare grijă; zi de zi se înfăţişase la poar­ta cetăţii pentru a‑i întâlni acolo pe cei care aveau vreo neînţelegere de judecat. Îşi în­tin­dea mâna, îi îmbrăţişa şi-i întreba de ca­uza pentru care veniseră. Apoi le dădea de înţe­les că tatăl său nu era capabil să exercite într-un mod potrivit ac­tul justiţiar. El adăuga, pe de altă parte, că, dacă ar primi puterea, nu-i va lipsi de ju­de­carea pri­cinilor lor. Ipocrit şi linguşitor, Absalom a reu­şit totuşi, în felul acesta, să-şi construiască în tot Israelul o reputaţie de bunăvoinţă, de amabilitate, de dreptate, toate pe contul împăratului, tatăl său. El „fura inimile bărbaţilor lui Israel“ de la dom­nul lor adevărat (v. 6; Romani 16.18). Oare nu există şi astăzi oa­meni (şi lucruri) în stare să fure inimile noas­­tre de la adevăratul David? Să ne reamintim tot­­dea­­una că aceste inimi aparţin Domnului Isus Hris­­­tos! El a plătit un preţ suficient de mare pen­tru a le avea pentru Sine fără rezerve şi pentru totdeauna.

În v. 7-12 îl vedem pe Absalom cum, acope­rindu-şi acţiunea josnică cu un pretext religios, îşi urzeşte planul desemnat să-l aşeze pe tron (Ieremia 9.3-5).

CUM SĂ REDUCI STRESUL FINANCIAR | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţiile nedrepte, cine vă va încredinţa adevăratele bogăţii?” (Luca 16:11)

Știai că disponibilitatea lui Dumnezeu de a te binecuvânta cu mai mulți bani depinde de cât de bine gestionezi ceea ce ți-a dat deja? Când vine vorba de bani, iată câteva principii biblice după care trebuie să trăiești:

1) Dă-I mai întâi lui Dumnezeu partea Lui, astfel încât să nu-ți fie rușine că nu faci asta (vezi Maleahi 3:10).

2) Roagă-te înainte de a cumpăra ceva. Întreabă-te: „Am nevoie de asta sau doar o vreau?”.

3) Fii atent la valoarea cheltuielilor, în raport cu veniturile tale.

4) Fii de acord cu soțul tău sau cu soția ta cu privire la bugetul casei și la obiectivele voastre pe termen scurt, mediu și lung. Și nu ascunde sau nu interpreta greșit informațiile despre finanțele tale.

5) Angajează-te să atingi excelența la locul de muncă (dar fără a exagera cu orele suplimentare!)

6) Plătește-ți toate datoriile (cu excepția celor legate de proprietățile imobiliare). Păstrează un singur card de credit, pentru a putea să-ți construiești un rating de credit bun.

7) Economisește lunar (ai în vedere un minim de 10% din salariul brut, dacă nu ai datorii).

8) Nu semna ca garant al unui împrumut pentru nimeni, și nu împrumuta nimănui bani pe care nu-ți permiți să-i pierzi.

9) Plătește pe loc pentru toate cheltuielile (mai cu seamă pentru „dorințele” tale) în loc să folosești un card de credit.

10) Alocă fonduri din bugetul tău pentru sărbători și evenimente familiale deosebite, și nu te împrumuta.

11) Când primești o mărire de salariu, nu-ți schimba stilul de viață pentru a consuma toți banii! Antrenează-te să nu trăiești pe măsura mijloacelor tale.

12) Pune-ți deoparte bani de rezervă pentru situații de urgență, care să acopere cheltuielile pentru cel puțin două luni (șase ar fi excepțional).

13) Fii mulțumit cu ceea ce ai și ia aminte la sfatul înțeleptului Solomon: „Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune!” (Eclesiastul 5:10).

Iată dar câte cuvinte prețioase are Dumnezeu pentru tine, astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 apr. 2025

23 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

1 Corinteni 3.22

În vechea creație, omul aparține morții. Prin urmare, s-a spus pe drept că, din momentul în care se naște, el începe să moară. Solemnă realitate! Omul nu poate fugi de moarte. Nu există nici cel mai mic lucru din ceea ce omul posedă în vechea creație, care să nu-i fie luat de mâna necruțătoare a morții. Moartea îi ia totul, îi preface trupul în țărână și îi trimite sufletul la judecată. Casele, pământurile, bogăția, distincțiile, faima și influența, toate dispar atunci când acest vrăjmaș din urmă, moartea, își face apariția. Bogăția întregului univers, dacă i-ar aparține unui singur om, nu i-ar putea procura acestuia nici măcar o secundă de viață în plus. Moartea îl despoaie pe om de tot ceea ce are și îl duce la judecată. Împăratul și cerșetorul, nobilul și țăranul, filosoful erudit și ignorantul – toți sunt la fel. Moartea are stăpânire peste toți în sfera vechii creații.

În noua creație însă, moartea îi aparține omului. Nu există nici măcar un singur lucru pe care creștinul să-l aibă și să nu-l datoreze morții. El are viață, iertare, îndreptățire, pace, acceptare, glorie – toate prin moarte, prin moartea lui Hristos. Întregul aspect cu privire la moarte este schimbat. Satan nu mai poate aduce moartea asupra sufletului celui credincios ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Satan, ca fiind cel care avea puterea morții, a fost nimicit. Domnul Isus l-a deposedat de putere, iar acum ține în mâna Sa atotputernică cheile morții și ale Locuinței morților. Moartea și-a pierdut țepușul; Locuința morții a fost înfrântă. Prin urmare, dacă moartea vine la cel credincios, ea vine nu ca un stăpân, ci ca un slujitor. Nu vine ca un polițist, pentru a-i târî sufletul în închisoarea eternă, ci ca o mână prietenoasă care deschide ușa coliviei, pentru ca sufletul să-și poată lua zborul către căminul lui din ceruri.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doi dintre ei mergeau în aceeași zi spre un sat, al cărui nume era Emaus, la șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră. Și a fost că, pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Luca 24.13-15

Emaus

Doi ucenici se întorc în satul lor natal, Emaus, aflat la circa 10 kilometri de Ierusalim. Sunt triști și dezorientați. Toate speranțele lor că Mesia îi va scăpa de stăpânirea romanilor fuseseră spulberate. La instigarea curții supreme de justiție evreiască, tocmai romanii, cei atât de mult detestați de evrei, L-au răstignit pe Mesia al lor, pe Isus, în afara porților Ierusalimului. Un Necunoscut Se apropie, merge cu ei, îi întreabă, vorbește inimilor lor. „Rămâi cu noi, căci este spre seară“ (Luca 24.29), Îi spun ei Străinului. În casă, la masă, în momentul rugăciunii, Străinul este în sfârșit recunoscut: este Isus. Dar dispare imediat, pentru că de atunci înainte vrea să-i conducă pe ai Săi numai prin credință.

Nu este oare pentru ei, ca și pentru noi, un loc în care se gustă binecuvântarea deplină? Era un lucru cât se poate de adevărat că Domnul Isus Își sacrificase de bunăvoie viața pe crucea de la Golgota, pentru ca noi să putem fi salvați prin credința în El. Dar El nu a rămas în mormânt. El înviase! Noul Testament relatează mai multe întâlniri ale Domnului înviat cu mulți dintre ucenicii Săi. Domnul Isus le-a explicat acestor doi ucenici Scripturile Vechiului Testament, care anunțaseră cu mult timp înainte suferințele, moartea și învierea Sa. El le vorbea și ziua a trecut.

Ei experimentaseră compania Lui. Dar nu au putut păstra această bucurie doar pentru ei înșiși, ci s-au întors imediat la Ierusalim, pentru a răspândi vestea bună. Răsplata lor este mare când Isus apare în mijlocul lor și le spune: „Pace vouă“.

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 14:25-33

Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la în­ce­putul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lu­mii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se mani­fes­­tă în familia omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă c㠄ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7).

Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, uci­gaşul fratelui său, se întoarce la Ieru­sa­lim. Dar nu ve­dem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mân­drie, am­bi­ţie, lipsă de evlavie şi de afecţi­une naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmea­ză îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma fru­mu­seţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moş­te­nim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

CONȘTIENTIZAREA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Atunci când simți prezența lui Dumnezeu și știi că El este cu tine, tu poți face față oricărei provocări pe care ți-o aduce viața. Încearcă să-ți imaginezi ce misiune a avut Moise: eliberarea a două milioane de oameni din ghearele sclaviei. El a trebuit să-i conducă prin pustie (unde au fost expuși dușmanilor, căldurii și frigului extrem), să se îngrijească de hrănirea lor, de rezolvarea disputelor lor și de menținerea lor în mișcare spre destinul care-i aștepta. Ce a făcut Moise? S-a rugat astfel: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Moise a preferat să nu meargă nicăieri, dar să fie cu Dumnezeu, decât să meargă undeva fără El. Când relația cu Batșeba a fost dată pe față, David nu s-a rugat: „Nu-mi lua coroana, împărăția sau armata…” Nu, el știa ce contează cel mai mult, așa că s-a rugat: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Psalmul 51:11) Pentru a crește spiritual, trebuie să conștientizezi din ce în ce mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta. Cum poți face asta? În loc să fii o stâncă, fii un burete. Când arunci o piatră în ocean, suprafața ei se udă, dar miezul ei rămâne tare și uscat. Dar atunci când pui un burete în ocean, apa modifică însăși esența ființei sale. Așadar, încetinește și simte prezența lui Dumnezeu. Începe prin a reciti versetul următor, apoi scrie-l, repetă-l la nesfârșit și deschide fiecare por al sufletului tău ca prezența lui Dumnezeu să te pătrundă: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17) Așadar, dezvoltă-ți capacitatea de a conștientiza prezența lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 apr. 2025

22 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Elimelec, soțul Naomei, a murit; și ea a rămas, și cei doi fii ai ei; […] Mahlon și Chilion au murit amândoi; și femeia a rămas fără cei doi fii ai săi și fără soțul ei.

Rut 1.3-5

În orice credincios există atracția către Moab. Am citit cândva că o oaie căuta să părăsească turma de îndată ce auzea behăit de capră. Păstorul și-a adus aminte că fusese alăptată de o capră până ce a fost în stare să pască iarbă. Atunci a fost așezată în turmă, dar ea, cum auzea behăit de capră, încerca să iasă din turmă. Nu este așa și cu noi?

Dumnezeu ne-a asigurat că nimeni nu ne poate smulge din mâna Bunului Păstor. Dacă un credincios s-a rătăcit și a luat-o razna, el tot se întoarce, dar ce mare pagubă aduce pentru el însuși, pentru cei dragi ai lui și pentru mărturia pe care o are de dat! Să privim la Avraam, în Geneza 12! Faraon s-a gândit la el ca la un mincinos, ca la un om în care nu te poți încrede. Ce pagubă adusă mărturiei despre Dumnezeul lui Avraam! Când Lot s-a dus spre câmpiile Sodomei și ale Gomorei, nu era aceasta urmarea faptului că Avraam îl luase cu el în Egipt? Lot a privit câmpia Iordanului și a văzut că era „ca grădina Eden, ca țara Egiptului“. El nu mai putea vedea deosebirea dintre Egipt și grădina Edenului.

Dar trista istorie a lui Agar și a lui Ismael n-a fost oare ca rezultat al coborârii lui Avraam în Egipt și al minciunii lui în fața lui Faraon? Chiar și în ziua de astăzi, evreii gustă din amărăciunea urmării faptei lui Avraam. Ce puțin ne gândim la urmări, când facem primul pas către o direcție greșită! Părinții credincioși se pot ridica după ce au alunecat, dar foarte rar se mai pot redresa copiii lor, care s-au depărtat de Domnul din cauza exemplului trist al părinților. Elimelec dorea să stea în Moab doar pentru un timp. Dar fiii lui s-au stabilit acolo, și-au luat soții dintre moabite. Ei s-au pierdut din poporul lui Dumnezeu. Iar dacă ei ar fi avut copii (ceea ce Domnul n-a îngăduit), acești copii ar fi făcut parte dintre vrăjmașii lui Dumnezeu, căci moabiții nu trebuiau primiți în adunarea poporului lui Israel până la a zecea generație. Totodată, trăind în Moab (Neemia 13), și-au pierdut dreptul de moștenire.

Întâlnim uneori oameni care au dat o mărturie minunată. Ei par îngeri coborâți din ceruri. Dar, când cad, se pare că nu se mai ridică. Adevărații credincioși se ridică după ce cad.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul a înviat cu adevărat și S-a arătat lui Simon.

Luca 24.34

Reabilitarea lui Simon Petru

Petru se lepădase deja de Mântuitorul de trei ori, când Isus Și-a întors privirea către el. Aducându-și aminte de cuvintele Lui, Petru a plâns cu amar (Luca 22.61,62). Cât de mult trebuie să se fi învinovățit! Cât de disperat trebuie să se fi simțit! Isus a fost biciuit, batjocorit, condamnat la moarte și pironit pe cruce. Cel care nu a comis niciodată vreun păcat a murit de o moarte așa de rușinoasă, pe care o primeau doar criminalii. Ucenicii Lui erau de asemenea debusolați, abătuți și dezamăgiți.

În prima zi a săptămânii, când femeile au venit la mormânt, El nu mai era acolo. Înviase! Un înger le-a spus: „Îl căutați pe Isus Nazarineanul, Cel răstignit. A înviat! Nu este aici“. Apoi a adăugat: „Duceți-vă, spuneți ucenicilor Săi și lui Petru …“ (Marcu 16.6,7). Menționarea lui Petru ne arată în mod deosebit că Domnul Se gândea la ucenicul Său nefericit și zbuciumat.

În după-amiaza acelei zile de înviere, ucenicii au istorisit că Domnul înviase și că i Se arătase lui Simon. Domnul vorbise cu Simon între patru ochi. Cu siguranță că ucenicul și-a mărturisit greșeala, iar Domnul l-a iertat. Cum putem face această presupunere? Pentru că, la următoarea întâlnire cu Domnul, Petru a fost primul care a dorit să ajungă la el. Ucenicii erau din nou pe Lacul Ghenezaret. Petru a plecat la pescuit, iar ceilalți i s-au alăturat. Cineva le-a vorbit de pe țărm, iar ei au recunoscut că era Domnul lor. Când Petru a auzit aceasta, el s-a aruncat în apă, ca să fie primul la Isus. O astfel de reacție ne arată că totul era iertat. Iertarea eliberează! Așa a fost atunci și așa este și astăzi!

Citirea Bibliei: Geneza 12.9-13.4 · 2 Petru 1.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:13-25

Conştiinţa lui David, atât de mult timp adormită, este cuprinsă acum de convingerea profundă a păcatului. El înţelege că această crimă nu-i afectează numai pe Urie şi pe soţia lui, ci în primul rând este îndreptată împotriva Domnului.

Trebuie să înţelegem că greşelile pe care le comitem faţă de fraţii şi surorile noastre, faţă de părinţi sau faţă de oricine altcineva constituie întâi un păcat împotriva lui Dumnezeu. De aceea nu este suficient să reglementăm problema cu cel pe care l-am nedreptăţit … când faptul acesta este posibil (pentru David n-a fost posibil), ci trebuie s-o mărturisim şi lui Dumnezeu.

Aceasta este ceea ce şi face David în Ps. 51, scris în momentul durerii amare (vezi Psalmul 32.5,1 şi 2). Într-adevăr, Dumnezeu nu dispreţuieşte „o inimă zdrobită şi smerită” (Ps. 51.17). El îl iartă pe sărmanul Său slujitor; îl iartă complet. David este „mai alb decât zăpada”, pentru că fusese spălat prin acelaşi sânge scump al lui Isus, vărsat pentru el, pentru tine şi pentru mine (Isaia 1.18). Dar cele ce nu pot fi îndepărtate sunt consecinţele răului înfăptuit; şi sunt foarte dureroase. În primul rând, copilaşul lui trebuie să moară. Prin aceasta toţi vor cunoaşte că, în timp ce-l iartă pe păcătos, Dumnezeu condamnă păcatul în mod absolut, chiar şi atunci ~ şi în special atunci ~ când este comis de către unul dintre slujitorii Săi.

DEZVĂȚAREA | Fundația S.E.E.R. România

„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă…” (Osea 4:6)

Faptul că nu reușim să eliminăm temerile iraționale și concepțiile greșite ne împiedică să devenim ceea ce Dumnezeu vrea să fim. Slăbănogul din Ioan 5 este un bun exemplu în acest sens. El era bolnav de treizeci și opt de ani, când Domnul Isus l-a întrebat dacă ar dori să se facă bine. Cu toate acestea, bărbatul credea că există o singură cale de a fi vindecat. El a spus: „N-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.” (Ioan 5:7)

Acest om a crezut ceva care l-a ținut captiv treizeci și opt de ani din viață. El știa că, pentru a fi vindecat, trebuia să fie cea dintâi persoană care intra în scăldătoarea din Betesda, atunci când un înger tulbura apa. Într-un fel, a fost ținut prizonier de acest gând. Dar Domnul Isus i-a desființat această credință falsă printr-o singură propoziție: „Ia-ți patul și umblă!” (Ioan 5:11) Domnul Isus l-a eliberat pe acest om la nivel fizic, dar și la nivel cognitiv.

Credința înseamnă să te dezveți de obiceiul de a-ți face griji fără sens, și să te dezveți de convingerile greșite care te țin captiv. Și asta este ceea ce facem în timp ce studiem Scriptura. Ne îmbunătățim literalmente mintea prin descărcarea unui program numit „gândul lui Hristos” (a se vedea 1 Corinteni 2:16). A te dezvăța de un obicei este de două ori mai greu decât a învăța ceva.

De ce? Pentru că fiecare milă pe care o parcurgi în direcția greșită este de fapt o eroare de două mile, deoarece trebuie să te întorci, pentru a ajunge acolo unde ar trebui să fii, nu de unde ai plecat… Să-ți scoți din minte gândurile vechi este mai greu decât să introduci gânduri noi în ea. Dar merită!

Așadar, fă-ți timp în fiecare zi pentru a-ți înnoi mintea cu Cuvântul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 apr. 2025

21 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare și vei fi o binecuvântare.

Geneza 12.2

După ce l-a separat de veacul acesta rău, Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Te voi face o națiune mare și te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“. Oamenii din lumea aceasta caută să-și facă un nume mare și spun, cu alte cuvinte: „Să ne facem un nume pentru noi înșine“ (Geneza 11.4). Dumnezeu însă îi spune omului pus deoparte: „Te voi binecuvânta; și voi face numele tău mare“.

Tendința inimilor noastre naturale este întotdeauna de a căuta să ne facem un nume, iar carnea se va folosi de orice, chiar și de lucrurile lui Dumnezeu, pentru a se înălța. Această tendință s-a manifestat și în ucenicii Domnului, atunci când ei s-au certat cu privire la care dintre ei trebuia să fie socotit mai mare. Împrăștierea oamenilor la turnul Babel, diviziunile existente în creștinătate și certurile din mijlocul poporului lui Dumnezeu au această unică rădăcină: orgoliul și trufia cărnii, care caută să se înalțe pe sine.

Gândul smerit al Domnului Isus a fost acela de a Se goli pe Sine Însuși. „De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dat Numele care este mai presus de orice nume“ (Filipeni 2.9). Dumnezeu a făcut numele Său mare, iar celui care are gânduri smerite și Îl urmează afară din tabără, răspunzând chemării Sale, Dumnezeu îi spune: „Voi face numele tău mare“. Dumnezeu poate da un nume cu mult mai mare unui credincios, în lumea Sa, a gloriei, decât ni-l putem face noi înșine în acest veac rău.

Dacă există sinceritate, se poate vedea ușor că adevăratul motiv pentru care mulți rămân într-o poziție falsă, „în tabără“, este dorința tainică de a fi mare. În felul acesta, ei se dau înapoi de la calea lipsită de gloria lumii, care conduce afară din sistemele religioase prezente. Putem vedea în Scriptură, ca și în experiența noastră zilnică, faptul că cei care au fost mari, din punct de vedere spiritual, în mijlocul poporului lui Dumnezeu au fost întotdeauna cei care s-au separat de orice lucru sau sistem nepotrivit, răspunzând chemării lui Dumnezeu.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele acestea păreau un basm înaintea lor și nu le credeau.

Luca 24.11

Isus a înviat!

Isus a înviat dintre cei morți! Ce veste minunată! Dar care a fost reacția ucenicilor? Cuvintele acestea li se păreau „un basm“, adică ceva de necrezut! Mulți oameni reacționează și azi în același fel în care au reacționat atunci ucenicii.

Să ne punem în situația lor. Cu trei zile în urmă, Domnul lor, în Care își puseseră toate speranțele, fusese răstignit. Acum toate năzuințele lor erau spulberate. Ei crezuseră că Isus avea să înceapă să domnească peste popor, ca Mesia, însă acum se părea că vrăjmașii Lui biruiseră. Petrecuseră oare trei ani degeaba în prezența Lui? Se terminase oare totul?

Dar femeile vin cu un mesaj încredințat lor de cei doi îngeri de la mormânt. Apostolul Petru aleargă la mormânt, pe care îl găsește gol, așa cum spuseseră femeile. După aceea Îl întâlnește pe Domnul înviat, de Care se lepădase cu câteva zile înainte. Această întâlnire îi despovărează conștiința și îi dă pace inimii.

După câteva săptămâni nu mai exista nicio îndoială în sufletele lor, ci „apostolii dădeau mărturie cu mare putere despre învierea Domnului Isus“ (Fapte 4.33).

    Triumfător azi este Domnul! Este viu! Anviat!

    Deschis ne este deacum drumul către cer, Domnui viu!

Citirea Bibliei: Geneza 11.27-12.8 · 2 Petru 1.8-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 12:1-12

„Să nu pofteşti soţia aproapelui tău”, „Să nu comiţi adulter”, „Să nu ucizi” spunea legea (Exod 20. 17, 14, 13). David, cel care în Ps. 19.7 avea să declare: „Legea Domnului este perfectă”, a călcat succesiv trei dintre dispoziţiile ei. Cu toate acestea, conştiinţa încă nu i se trezeşte. Domnul trebuie să i-l trimită pe Natan. Şi parabola impresionantă a mieluşelei furate, atât de potrivită pentru a putea pătrunde în inima unuia care odinioară fusese păstor, este pe punctul de a-l ajuta să-şi evalueze grozăvia faptei sale.

Însă David nu se recunoaşte imediat. Se arată fără milă faţă de omul bogat. Nu suntem şi noi la fel? Paiul din ochiul fratelui nostru nu ne scapă, în timp ce nu observăm deloc bârna care se găseşte într-al nostru (Matei 7.3). Astfel degetul lui Dumnezeu îi arată cu solemnitate: „Tu eşti omul acesta”. Apoi trista afacere, ascunsă atât de atent, este, fără nici un menajament, pusă în lumină: „Tu ai făcut aceasta, aceea…!”

În final, pentru a ruşina inima lui David, Dumnezeu îi reaminteşte tot ceea ce harul Său făcuse pentru el. Era puţin oare? În cap. 7.19, David spusese contrariul. Cu cât am primit mai mult, cu atât mai puţin scuzabile sunt poftele noastre. Dar noi am primit şi mai mult!

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (3) | Fundația S.E.E.R. România

„A înviat, după cum zisese…” (Matei 28:6)

Iată încă două dovezi ale Învierii lui Hristos:

1) Este destul de greu să găsești o ocazie, în istoria consemnată, în care cineva și-a dat de bună voie viața pentru ceva ce știa că este o minciună! Evanghelistul Paul E. Little a spus: „Oamenii vor muri pentru ceea ce ei cred că este adevărat, deși de fapt poate fi fals. Dar nu vor fi niciodată gata să moară pentru ceea ce știu că este o minciună!” Faptul că acei primi ucenici au fost dispuși să îndure asemenea suferințe face ca fundamentul creștinismului să fie de neclintit.

2) Dușmanii lui Hristos au făcut eforturi incredibile pentru a nega Învierea. Sfânta Scriptură spune: „Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani şi le-au zis: „Spuneţi aşa: ‘Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi, şi L-au furat.” Şi, dacă va ajunge lucrul acesta la urechile dregătorului, îl vom potoli noi şi vă vom scăpa de grijă.” Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat.” (Matei 28:12-15)

Gândește-te la următorul lucru: nu a existat niciodată în istorie un martor căruia să i se permită să depună mărturie despre ceea ce s-a întâmplat în timp ce dormea! Iar pentru un soldat roman, să adoarmă la datorie însemna pedeapsa cu moartea. Într-adevăr, dacă Domnul Isus ar fi fost încă în mormânt sau dacă i-ar fi luat trupul și l-ar fi pus în altă parte, de ce liderii evrei nu au spus asta? Nu, ei erau paralizați și neputincioși să facă ceva în această privință.

Singura lor opțiune – pe care au și ales-o – a fost să inițieze o mare persecuție împotriva ucenicilor Lui (vezi Ioan 20:19). Dar ei au eșuat atunci, și eșuează și acum – pentru că Domnul Isus este viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 apr. 2025

David Wilkerson despre România 1999

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
20 apr. 2025

20 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Dumnezeu va institui noua creație nu fiindcă ea satisface o nevoie concretă a noastră, ci pentru că satisface nevoia naturii Sale sfinte – „noua creație“ reprezintă un lucru potrivit cu Sine Însuși.

Haosul survenit ca urmare a păcatului a fost de o asemenea gravitate, încât am avut nevoie de iertare, de îndreptățire, de împăcare, de răscumpărare, de mântuire și de sfințire; iar toate acestea ne sunt aduse prin evanghelie, ca rod al lucrării făcute pentru noi prin Domnul nostru Isus Hristos la cruce. În aceeași măsură am avut nevoie de nașterea din nou, de aducerea la viață și de darul Duhului Sfânt; primele două ne sunt oferite prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, în timp ce locuirea Duhului este urmarea acestora și este bazată pe lucrarea făcută pentru noi. Însă, cu toate acestea, cu greu am putea afirma că am fi simțit nevoia să devenim făpturi noi în Hristos Isus; acest eveniment a avut loc pentru a satisface inima lui Dumnezeu.

Și aici, ca și în alte cazuri, ne întoarcem la Vechiul Testament, unde găsim profeții care au prefigurat adevărul deplin, care însă poate fi descoperit doar în Noul Testament. De exemplu, citim: „Pentru că, iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou“ (Isaia 65.17); însă, când examinăm contextul, vedem imediat că ceea ce este spus în Apocalipsa 22.1-5 nu poate fi suprapus peste ceea ce se spune în pasajul din Isaia, deoarece profetul continuă și vorbește despre noua stare care va domina în Ierusalim în mileniu, când moartea încă mai poate avea loc; în timp ce, în scena ilustrată în Apocalipsa, moartea va dispărea pentru totdeauna.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.

Luca 24.5,6

Mormântul este gol

Să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat cu aproape două mii de ani în urmă. Câteva persoane ne-au lăsat scris ce a avut loc atunci: evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan, care au fost contemporani cu acele evenimente, dar și alții care au trăit mai târziu, precum Josephus, Iustinian, Irineu etc. În jurul anului 30 d.Hr., mormântul în care fusese pus trupul unui Om crucificat, mormânt păzit de soldați romani, a fost găsit gol duminică dimineața. Fuseseră luate toate măsurile pentru ca nimeni să nu se apropie de mormânt, însă trupul Domnului Isus nu se mai afla acolo, iar motivul era unul foarte întemeiat: El înviase. Sute de credincioși L-au văzut înviat după aceea.

Acest eveniment inexplicabil pare să fie însă dat uitării astăzi. Există anumite așa-zise sărbători creștine, însă oare câți cred cu adevărat în învierea lui Isus? Totuși, învierea este un lucru esențial pentru credință. Înțelegem noi semnificația ei? Prin faptul că L-a înviat pe Domnul Isus, Dumnezeu Și-a arătat deplina aprobare cu privire la Persoana și la lucrarea Lui. El îi asigură astfel pe toți oamenii că jertfa Fiului Său a împlinit în totul cerințele dreptății Sale și că, prin urmare, toți cei care cred că Isus a murit pentru păcatele lor primesc iertare și viață eternă.

Dumnezeu a vorbit – vom asculta noi glasul Lui? Să ne încredem în Dumnezeul „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră“ (Romani 4.24,25)!

Citirea Bibliei: Geneza 11.1-26 · 2 Petru 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 11:1-27

Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere;  şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.

Să nu uităm niciodată că lipsa de activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă… Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1 Corinteni 15:12)

Astăzi privim la alte trei dovezi, care vor convinge – pe oricine cercetează cu mintea deschisă – de adevărul Învierii fizice a lui Hristos din morți:

1) Sacramentele creștine. Sacramentele creștine indică moartea și suferința lui Hristos și, de asemenea, Învierea și puterea Sa. Acestea pot fi urmărite în succesiune neîntreruptă până la momentul exact al morții Domnului Isus Hristos.

2) Arta creștină. În catacombele din Roma, din perioada persecuțiilor, descoperim gravate în pereți reprezentări ale Învierii lui Hristos ca element esențial al primelor credințe creștine.

3) Biserica creștină. Gândește-te la realitatea incontestabilă a Bisericii creștine. Numeroase persoane nu-și dau seama de legătura dintre Biserică și Înviere, dar mulți cercetători onești au remarcat asta… Biserica creștină este cea mai mare instituție care există sau a existat vreodată în istoria lumii. Este de cinci ori mai mare decât Imperiul Roman, în perioada lui de apogeu! De fapt, mai mult de două miliarde de oameni recunosc astăzi că se închină lui Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu viu și înviat din morți. Cum a apărut o astfel de instituție, și cum a rămas în existență?

Cineva a spus: „Marele Canion nu a fost format de o persoană care mânuia un băț”. Și nici o instituție de amploarea Bisericii creștine nu a fost creată de fanteziile unor visători leneși din epocile trecute. Istoricii recunosc că Biserica creștină poate fi considerată a fi început în orașul Ierusalim, în anul 30 d.Hr., momentul morții și Învierii lui Hristos.

De aceea putem spune astăzi plini de bucurie: „Hristos a înviat!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 apr. 2025

19 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Geneza 32.24

În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

„Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

Matei 27.54

„S-a sfârșit!“

Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

    Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

    Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

    Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

Așadar, Hristos e viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 apr. 2025

18 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.

1 Timotei 6.6

După ce Abel a fost ucis, s-a născut Set. El l-a numit Enos pe fiul său, care înseamnă „slab“ sau „muritor“. Conștiența propriei slăbiciuni și a nevoii de dependență îi conduce pe cei credincioși către rugăciune – „Atunci au început oamenii să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). Istoria descendenților lui Cain este însă cu totul diferită – mândria și încrederea în sine au dominat viața lor în această lume. Ei și-au zidit cetăți și și-au mărit posesiunile fără să caute voia lui Dumnezeu (versetele 17-22).

Cu toții suntem în pericol de a ne strădui să ne facem viața cât mai plăcută în această lume în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut sărac și n-a avut niciun loc în care să-Și plece capul (Matei 8.20). Pot fi astfel de lucruri compatibile? În timpul în care trăim, cu doar câteva clickuri putem cheltui o grămadă de bani, cumpărând lucruri atractive, care să ne facă viața mai ușoară, fără să ne întrebăm mai întâi dacă este voia lui Dumnezeu să facem acest lucru. Nu căutăm voia lui Dumnezeu, ci dorim să ne potrivim stilului de viață al lumii acesteia. Primul pas către schimbare este să recunoaștem acest lucru. „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia“ (Romani 12.2). Iată un punct sensibil al societății noastre consumeriste.

După patru mii de ani de istorie a omului, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ și a trăit, sau Și-a făcut cortul, printre oameni (Ioan 1.14). În timp ce toți se duceau seara la casele lor, El Se ducea pe muntele Măslinilor (Ioan 8.1). Acolo Și-a petrecut multe nopți Străinul ceresc, în timp ce ziua slujea cu devotament poporului. El n-a avut absolut nicio intenție de a acumula proprietăți în această lume. Dimpotrivă, a trăit o viață foarte modestă, însă a fost întotdeauna pe deplin satisfăcut, fiindcă Îl avea pe Dumnezeul Său ca parte de moștenire (Psalmul 16.6).

Când i-a hrănit pe cei patru mii de oameni, Domnul a mulțumit pentru cele șapte pâini și pentru cei câțiva peștișori care fuseseră aduși înaintea Lui (Marcu 8.6,7). În timp ce a oferit hrană cu generozitate și din belșug, El a avut grijă în același timp ca nimic să nu se piardă și le-a cerut ucenicilor Săi să strângă toate fărâmele rămase (Ioan 6.12).

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar de la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.

Matei 27.45,46

„Pentru ce M-ai părăsit?“

Privim la aceste cuvinte ale Domnului Isus pe cruce cu cea mai mare reverență. Ele sunt pline de semnificație, însă niciodată nu le vom putea pătrunde pe deplin.

De la miezul zilei s-a așternut un întuneric peste toată țara. Mai înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, dar acum, dintr-odată, toate batjocurile și insultele s-au oprit. În timpul celor trei ceasuri de întuneric, Dumnezeu a făcut ca ochii oamenilor să nu poată privi la Fiul Său, fiindcă atunci a avut loc ceva de neconceput: Dumnezeu a adus o suferință enormă asupra Lui. De ce?

Mântuitorul lumii atârna pe cruce singur, abandonat de oameni, iar acum părăsit și de Dumnezeu, fiindcă trebuia să facă ispășire pentru păcatele tuturor celor care cred în El. Domnul Isus a luat locul celui păcătos sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Și-a întors fața de la El și a adus asupra Lui judecata Sa. Fără această lucrare de ispășire, nimeni n-ar putea fi mântuit, iar cunoașterea morții Sale ispășitoare este de mare folos pentru toți cei care Îl primesc prin credință.

„Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5).

Citirea Bibliei: Geneza 9.1-29 · 1 Petru 5.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta legea omului, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).

Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume, asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!

Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos? Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.

ESENȚA CALITĂȚII DE LIDER | Fundația S.E.E.R. România

„Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri și să-i ajutați.” (Iosua 1:14)

Pentru a fi demn să ai un adept, îți trebuie mai mult decât talent și un titlu. Esența calității de lider reiese din următoarele două imperative: 1) Să mergi primul! Iosua le-a spus celor ce-și aleseseră domenii dincoace de Iordan: „Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri”. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu te-a chemat să conduci, trebuie să pășești cu credință și să mergi primul. Pentru asta, trebuie să crezi în tine și în misiunea ta. Realizarea necesită mai mult decât să muncești din greu; înseamnă să crezi în ce trebuie! Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9). Tu, nu ai nevoie de toate răspunsurile de la început. Încrederea ta vine din faptul că știi că Dumnezeu este cu tine, și înaintea ta! 2) Să-i iei și pe alții cu tine. Tot Iosua a spus: „Să treceţi… şi să-i ajutaţi…” (vers. 14) Și dacă te întrebi: „Cât timp trebuie să continuu să investesc în această persoană?”, răspunsul este: „până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru.” (Iosua 1:15) Mulți oameni vor sluji atunci când sunt constrânși s-o facă, iar unii vor sluji în situații de criză. Dar atunci când ai o inimă de slujitor, tu inițiezi slujirea altora. Vezi nevoia, profiți de ocazie și slujești, știind că Dumnezeu te va răsplăti. De aceea slujești cu bucurie (vezi Psalmul 100:2). Iată deci cum stau lucrurile: te califici pentru a te bucura de privilegiile calității de lider doar atunci când ești dispus să mergi primul și apoi să-i iei și pe alții cu tine! Dar nu acesta este sfârșitul istorisirii biblice. Dumnezeu i-a spus lui Iosua, iar într-o zi îți va spune și ție: „Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului…” (Iosua 1:15). Așadar, îndemnul zilei este: slujește cu bucurie… și într-o zi, vei moșteni cerul!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 apr. 2025

17 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Poruncește celor care sunt bogați în veacul de acum să nu se mândrească, nici să nu se încreadă în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug, ca să ne bucurăm de ele.

1 Timotei 6.17

Ce ne produce satisfacție în viață? Pavel ne amintește, în versetul de mai sus, că adevărata satisfacție nu se găsește în bogăție, ci în Dumnezeul care nu numai că ne dă tot ceea ce avem nevoie, dar care de asemenea dorește să ne bucurăm de ceea ce ne dă El. Acesta este secretul adevăratei mulțumiri: a te bucura mai mult de Dăruitor, decât de darurile Lui!

Moise este un exemplu în această privință. Citim în Evrei 11.24-26 că Moise, prin credință, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon și a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El a socotit ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, fiindcă privea la răsplătire. Moise a știut că nu trebuia să-și pună nădejdea în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu Însuși.

Solomon însă a trebuit să învețe acest adevăr pe calea cea grea. Cartea Eclesiastul ne prezintă felul cum el a căutat satisfacția și mulțumirea în orice alt lucru decât în Domnul. El a crezut că plăcerile de tot felul îi pot oferi satisfacție (Eclesiastul 2.1-3), însă ele n-au făcut altceva decât să-i lase sufletul tot mai gol. A crezut că lucrurile materiale îi vor oferi mulțumire (versetele 7 și 8), însă, la sfârșit, a trebuit să declare: „Am urât viața, pentru că lucrarea care se face sub soare mi-a fost o povară; pentru că totul este deșertăciune și goană după vânt“ (versetul 17).

La fel ca mulți astăzi, Solomon a căutat să afle semnificația vieții, pentru a avea o nădejde reală, însă satisfacția prezentă și nădejdea pentru viitor se găsesc doar în relația vie cu Domnul Isus Hristos.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar el a tăgăduit, spunând: „Femeie, nu-L cunosc; … Omule, nu sunt; … Omule, nu știu ce spui“ … Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru … Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.

Luca 22.57-62

Petru se leapădă de Isus

Isus îl avertizase: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“ (Luca 22.34). Apoi Domnul a mers pe Muntele Măslinilor cu ucenicii Săi și S-a rugat fierbinte în grădina Ghetsimani. În timpul acesta, ucenicii dormeau. Apoi Iuda a venit și L-a trădat. Domnul a fost arestat și dus la casa marelui-preot. Petru a urmărit mulțimea, la început „de departe“, apoi a intrat în vizuina leului și s-a așezat „cu ei împreună“, probabil cu inima bătând cu teamă. Deodată lucrurile au devenit periculoase. Oamenii au început să vorbească despre el: „Și acesta era împreună cu El“. Așa că au vorbit și cu Petru, spunându-i: „Și tu ești dintre ei“. Temându-se pentru viața lui, ucenicul se leapădă de Domnul său de trei ori. Apoi Isus Se întoarce și Se uită la Petru. Privirea Lui este tristă, fără nicio îndoială, dar, în ciuda a ceea ce se întâmplase, ea exprimă dragoste. Când Petru s-a întors de la Domnul, Domnul S-a întors spre Petru. Acea privire a atins inima lui Petru și l-a făcut să verse lacrimi de regret cu privire la falimentul lui. Privirea Domnului i-a amintit lui Petru de cuvintele Lui încurajatoare: „Și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi“. Petru nu trebuia să dispere: nu era sfârșitul; era posibilă o întoarcere.

Poate că și acum Domnul Se uită la cineva care are ceva de mărturisit și de pus în ordine. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem consecințele prezente și viitoare ale acestei priviri pline de iubire. Și, pentru că o mână divină consemnează clipă de clipă istoria fiecăruia dintre noi, să ne punem și noi în ordine.

Citirea Bibliei: Geneza 8.6-22 · 1 Petru 4.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace ~ sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

CUM SĂ-ȚI APERI CĂSNICIA | Fundația S.E.E.R. România

„Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10)

Oare de ce 50% dintre căsătorii, inclusiv căsătoriile creștine, se încheie prin divorț? Domnul Isus a răspuns deja la această întrebare, când a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Dumnezeu a oficiat prima ceremonie de nuntă, între Adam și Eva în grădina Edenului, iar Satan a intrat în scenă când „luna de miere” abia începuse; i-a atacat, le-a provocat sentimente de rușine și le-a adus separarea de Dumnezeu. Și tot în Sfânta Scriptură citim că Satan nu l-a putut învinge pe patriarhul Iov prin bube, faliment și doliu și l-a atacat prin intermediul soției sale. (vezi Iov 2:9)

Căsnicia ta este una dintre țintele principale ale Satanei, și dacă uiți asta o faci pe riscul tău. Așadar, cum o poți proteja?

1) Află care sunt așteptările soțului tău/soției tale: sunt ele realiste? Au fost ele neexprimate sau necunoscute până la apariția conflictului în relație? Dezamăgirea se manifestă adesea prin furie.

2) Familiarizează-te cu trecutul soțului tău/soției tale: în multe feluri, el sau ea este produsul mediului în care a crescut. Adevărul este că noi construim cu uneltele și luptăm cu armele pe care ni le-au dat părinții noștri. Iar în timpul certurilor și conversațiilor aprinse, amintirile legate de furia părinților, abuzurile din copilărie și certurile din familie pot influența modul în care vom reacționa mai târziu, când ne căsătorim.

3) Începe să te rogi pentru soțul tău/soția ta! Mai mult decât atât, începe să te rogi împreună cu el/ea! Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20).

Așadar, protejați-vă căsnicia, dragi creștini, pentru că ea este principala țintă a lui Satan, în vremurile pe care le trăim!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
16 apr. 2025

16 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul îi spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care ți-o voi arăta“.

Geneza 12.1

Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău“. Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să lupte împotriva fărădelegii oamenilor de acolo, nici să încerce să îmbunătățească starea morală și socială din acea cetate, nici să facă vreo reformă de orice fel, ci a fost chemat s-o părăsească. El a părăsit lumea politică: „țara ta“; lumea socială: „rudenia ta“; și lumea de familie: „casa tatălui tău“.

Chemarea noastră astăzi este la fel de clară. Lumea din jurul nostru este o lume care are o formă de evlavie, dar care îi tăgăduiește puterea, o lume a creștinătății corupte. În Epistola către Evrei ni se spune că suntem părtași chemării cerești (capitolul 3.1) și suntem îndemnați să ne separăm de corupția din jurul nostru. Trebuie să „ieșim la El, afară din tabără, și să purtăm ocara Lui“ (capitolul 13.3). Nu că am fi chemați să disprețuim stăpânirile, căci ele sunt rânduite de Dumnezeu. Nici nu trebuie să neglijăm relațiile de familie, căci și acestea sunt instituite de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili și buni, și să facem bine tuturor oamenilor, după cum ni se oferă prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați afară din orice activități politice ale lumii și din sfera în care membrii neconvertiți ai familiilor noastre își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Nu suntem chemați să reformăm lumea, nici s-o îmbunătățim, ci să ieșim afară din ea. Aceste cuvinte rămân valabile astăzi: „«Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul“ (2 Corinteni 6.17).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar ei au strigat cu toții, spunând: „Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba“, unul care era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor.

Luca 23.18,19

Îl vrem pe Baraba!

Oamenii au o cumplită trăsătură comună, anume aceea că aleg întotdeauna ceea ce le face rău cel mai mult. Cu aproape două mii de ani în urmă, iudeii au cerut eliberarea unui ucigaș, numit Baraba, în locul lui Mesia. „Eliberează-ne pe Baraba!“, au strigat ei, iar de atunci încoace, oamenii continuă să aleagă un baraba. Principiul ilustrat este acela că dobândești libertatea cu orice preț, chiar și privându-i de libertate pe alții.

Astăzi avem și noi o astfel de alegere înaintea noastră. Dacă decidem să urmăm un stil de viață caracterizat de eul nostru, vom suferi negreșit consecințele.

Nu exista nicio alternativă în Ierusalim în acel timp? Bineînțeles că exista: Isus din Nazaret! El nu venise să facă voia Sa, ci voia lui Dumnezeu. În timp ce viața aproapelui nu însemna nimic pentru Baraba, Isus Hristos Și-a jertfit viața la cruce, pentru a-i mântui pe cei pierduți. Nu dorim să-i acuzăm pe aceia că au simpatizat cu Baraba, fiindcă în fiecare dintre noi există tendința de a urma principiul care a caracterizat viața lui Baraba, anume de a face ceea ce voim noi. În ochii lui Dumnezeu, așa ceva înseamnă voință proprie și păcat, fiindcă Cel care ne-a creat are tot dreptul să ceară de la noi ascultare și dragoste. De aceea avem nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

El întinde mâna pentru a-i ajuta pe toți cei care doresc să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 7.17-8.5 · 1 Petru 4.7-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:18-29

David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fiecare dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mântuirea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este legea omului! (v. 19).

Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Simplu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăratul intră, se pleacă şi adoră întocmai cum credinciosul poate face astăzi în adunarea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu siguranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divină. Cine sunt eu … şi ce este casa mea? (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul i‑a adus până aici pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăratului, expresie a comuniunii perfecte, se rezumă astfel: … lucrează cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.” (Matei 14:29)

În Evanghelia după Matei citim: „Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii… s-au înspăimântat… Isus le-a zis… „Eu sunt, nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31). Când știi că te-ai rugat, te-ai pregătit și ai planificat, trebuie să mai faci un pas înainte – și să treci la fapte. Este normal să simți teamă atunci când încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Poate ai citit de multe ori relatarea despre încercarea lui Petru de a merge pe apă și l-ai considerat un învins. Dar nu este așa! În primul rând, Petru primește un 10 pentru că a fost dispus să iasă din zona sa de siguranță și să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni vreodată. În al doilea rând, el a experimentat, chiar dacă pentru puțin timp, euforia de a merge pe apă; niciun alt ucenic nu s-a putut lăuda cu așa ceva! În al treilea rând, Petru a avut parte de lecția cea mai valoroasă: concentrarea asupra Domnului Isus, și nu asupra circumstanțelor! Acest lucru este esențial, când încerci imposibilul. În al patrulea rând, Petru a recunoscut că supraviețuirea lui depinde numai de Domnul Isus. Când a început „să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31). Domnul Isus nu l-a condamnat pe Petru pentru eșec, ci doar i-a spus că trebuie să dezvolte o credință mai mare. Dumnezeu nu te va lăsa să te îneci în greșelile tale. Atâta timp cât ai încredere în El, va continua să lucreze cu tine până când vei reuși. El este Tatăl tău ceresc, iar succesul tău este succesul Lui!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →