Mana Zilnica

Mana Zilnica

15 mai 2025

15 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Te rog, nu ne părăsi, pentru că tu știi unde să așezăm tabăra în pustie și tu vei fi ochi pentru noi.

Numeri 10.31

Ne-am mira poate de cuvintele lui Moise, dacă nu am cunoaște câte ceva despre propriile noastre inimi și despre tendința lor de a se sprijini pe om, în locul Dumnezeului celui viu. Ne-am putea întreba: de ce avea nevoie Moise de Hobab, ca ochi pentru ei? Nu era Iahve suficient? Nu cunoștea El pustia? Ar fi îngăduit El ca poporul să se rătăcească? Trâmbițele de argint nu erau mai bune decât ochii lui Hobab? De ce atunci căuta Moise ajutor omenesc? Din nefericire, cu toții cunoaștem motivul. Cu toții am cunoscut, spre pierderea noastră, tendința inimii de a se sprijini pe ceea ce ochii văd. Nu ne place să ocupăm un loc de absolută dependență de Dumnezeu, pentru orice pas al călătoriei, și ne vine greu să ne sprijinim pe un braț nevăzut. Un Hobab pe care să-l putem vedea ne inspiră mai multă încredere decât Dumnezeul viu, pe care nu-L putem vedea. Ne simțim confortabil și suntem satisfăcuți atunci când beneficiem de prezența și de ajutorul omului muritor, însă ezităm, șovăim și ne tragem înapoi atunci când trebuie să înaintăm prin credința simplă în Dumnezeu.

Aceste afirmații pot părea dure, însă întrebarea este: sunt ele adevărate? Există oare vreun creștin care să le citească și să nu le recunoască adevărul? Cu toții suntem înclinați să ne sprijinim pe un braț de carne, iar aceasta în ciuda miilor de exemple cu privire la nechibzuința unui astfel de mod de a proceda. Am fost martori, de nenumărate ori, la zădărnicia încrederii în oameni și totuși continuăm să ne punem încrederea în ei. De cealaltă parte, am fost martori de asemenea la realitatea sprijinirii pe Cuvânt și pe brațul Dumnezeului viu; am experimentat faptul că El niciodată nu ne lasă, că niciodată nu ne dezamăgește, ba, mai mult, că El a făcut întotdeauna cu mult mai mult decât I-am cerut sau chiar am gândit noi; și totuși suntem întotdeauna înclinați să nu ne încredem în El, ci să ne sprijinim pe orice trestie frântă și să ne săpăm fântâni crăpate, care nu țin apa.

Așa stau lucrurile cu noi, însă – binecuvântat să fie Dumnezeu! – harul Său este îmbelșugat față de noi, așa cum a fost și față de Israel, în împrejurarea de care ne ocupăm acum. Dacă Moise a căutat călăuzire din partea lui Hobab, Iahve îl va învăța pe slujitorul Său că El Însuși este atotsuficient pentru a-Și călăuzi poporul.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.16

Eu am părăsit biserica…

Un pastor a vizitat odată un cămin unde erau cazați tinerii mineri. Nici nu apucase bine să se prezinte, că unul dintre ei s-a și ridicat să plece, spunând: „Eu am părăsit biserica“.

Comentariul minerului relevă ceva obișnuit în zilele noastre, poate doar formulat într-un mod diferit: „Am terminat cu biserica și cu preoții“, „Nu voi mai avea nimic de-a face cu Dumnezeul care mi-a luat persoana pe care am iubit-o cel mai mult“.

Pastorul i-a răspuns: „Dar nu asta este ideea! Ce ai făcut tu nu contează pentru mine. Eu știu un lucru, că Isus Hristos a murit pentru tine“. Tânărul s-a întors și a ascultat. „Ideea este că există cineva care te iubește și care a murit pentru tine. Acesta este Isus Hristos! El Însuși a spus: «Eu am venit ca oile să aibă viață, și să o aibă din belșug. Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun Își dă viața pentru oi» (Ioan 10.10,11).“ O astfel de dragoste este de neimaginat, că Fiul lui Dumnezeu „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre“ (Galateni 1.4). „Dumnezeu Își arată propria Lui dragoste față de noi prin aceea că, pe când eram noi încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi“ (Romani 5.8).

„Viața pe care o trăiesc acum … o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine“ (Galateni 2.20).

Citirea Bibliei: Geneza 26.1-17 · Psalmul 10.12-18

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:22-37

La En-Roguel, celebrarea este în plină desfă­şurare. Invitaţii sunt strânşi în jurul lui Adonia. Şiretul Ioab se găseşte acolo, la fel şi Abiatar, cel care a uitat cuvântul de har al lui David („Rămâi cu mine…“ – 1 Samuel 22.23). Ceilalţi fii ai împăra­tului, din oportunism sau din slăbiciune de caracter, s-au alăturat cauzei fratelui lor. Excepţie face unul singur: Solo­mon, care nu fusese invitat. Şi nu fără motiv! Oare nu este el ales de Dumnezeu ca să-i suc­ceadă lui David? Ce-ar fi făcut Solomon la această sărbătoare? Dar întregul plan, abil urzit, va fi zădărnicit de câteva suflete credincioase care sunt în pas cu voia lui Dumnezeu. Îndată ce situaţia i se aduce la cunoştinţă, David acţio­nează: Solomon va urca acum pe tronul său. Şi toate poruncile date converg spre acest efect.

În zilele noastre, în toate domeniile, omul se pune pe sine în faţă, căutând propria glorie. Un singur gând nu-l preo­cupă niciodată: cunoaşterea voii lui Dum­nezeu. Şi, de fapt, această voie divină este să-i ofere lumii pe Împăratul care i-a fost destinat: pe Isus Hristos. Astăzi, Împăratul acesta este încă respins şi dispreţuit aici; El nu primeşte invitaţie la celebrările lumii care stârnesc bucuria ei. Şi nici aceia care se tem de Dumnezeu nu-şi găsesc vreun loc.

CÂND ÎȚI ALEGI UN MENTOR (1)

„Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept…” (Proverbele 9:9)

Cu cât avansezi mai mult în căutarea potențialului tău, cu atât mai mult teritoriu va trebui să străbați. Acesta este momentul în care poți beneficia de experiența altora – așa cum spune proverbul chinezesc: „Pentru a cunoaște drumul care te așteaptă, întreabă-i pe cei care s-au întors”. În alegerea unui mentor, caută două lucruri:

1) O persoană care posedă înțelepciune. Înțelegerea, experiența și înțelepciunea mentorilor ne ajută să rezolvăm probleme pe care singuri le-am rezolva cu greu, dacă… Oamenii înțelepți folosesc adesea doar câteva cuvinte pentru a ne ajuta să învățăm și să ne dezvoltăm. Ei ne deschid ochii către lumi pe care altfel nu le-am putea vedea. Ei ne ajută să navigăm în situații dificile. Ei ne permit să vedem oportunități pe care altfel le-am rata. Ei ne fac mai înțelepți decât anii și experiența noastră! Apoi, caută

2) O persoană care oferă prietenie și sprijin. Domnul le transmite celor care-L urmează: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5). Primul lucru pe care oamenii vor să îl afle de la un mentor este acesta: „Îți pasă de mine?” Motivul din spatele acestei întrebări este evident. Cine vrea să fie îndrumat de o persoană care nu este interesată de el? Oamenii egoiști te vor ajuta doar în măsura în care acest lucru le promovează propria agendă. Mentorii buni oferă prietenie și sprijin, lucrând dezinteresat pentru a te ajuta să-ți atingi potențialul.

Cunoștințele fără sprijin sunt sterile. Sfaturile fără prietenie sunt reci.

Candoarea fără grijă este dură. Dar atunci când ești ajutat de o persoană căreia îi pasă de tine, acest lucru te mulțumește din punct de vedere emoțional.

Dezvoltarea vine atât din minte, cât și din inimă. Și numai persoanele grijulii sunt bucuroase să-și împărtășească și mintea, și inima – cu tine!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
14 mai 2025

14 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și șarpele era mai șiret decât orice animal al câmpului pe care îl făcuse Domnul Dumnezeu. Și el a spus femeii: „Oare așa a spus Dumnezeu?“.

Geneza 3.1

Satan a făcut ca Eva să se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu și, în felul acesta, să se îndoiască de Dumnezeu Însuși, ceea ce a dus la căderea ei. S-a îndoit de cuvintele lui Dumnezeu și de bunătatea Lui. Satan a încercat aceeași strategie cu Domnul, atunci când a folosit Cuvântul lui Dumnezeu pentru a-L determina să Se abată de la calea ascultării și a dependenței (Matei 4.1-10).

Satan face același lucru astăzi, încercând să amăgească prin plăceri de o clipă, prin argumente ale dreptății sociale, ale toleranței sau ale drepturilor individuale. Oamenii sunt învățați să se îndoiască de toate lucrurile și să pună rațiunea omenească mai presus de orice. Învățătura evoluționistă este predată în continuare, deși se știe bine că prezintă mari probleme. Totul are ca scop eliminarea lui Dumnezeu, a suveranității și a autorității Sale și instituirea eului ca centru al tuturor lucrurilor. Dumnezeu însă este Creatorul și Răscumpărătorul. El cunoaște toate lucrurile, îl iubește pe om și dorește ceea ce este cel mai bine pentru el. Binecuvântarea este obținută doar în măsura în care omul I se predă Lui și ascultă de Cuvântul Său. Cunoașterea noastră limitată ne poate face să avem îndoieli, raționamentele omenești pot crea confuzie în inima noastră, iar unele lucruri pot părea a nu fi corecte, însă toate aceste gânduri vin de la vrăjmașul sufletelor noastre. Să nu uităm niciodată cum a procedat el cu Eva!

Există multe lucruri pe care nu le înțelegem, însă trebuie să ne amintim că Dumnezeu este infinit și că noi suntem finiți, așa că nu vom putea niciodată înțelege pe deplin Persoana și căile lui Dumnezeu. Deși există lucruri pe care nu le înțelegem, dacă ne îndoim de Cuvântul Său și încercăm să stabilim noi când trebuie să ascultăm, vom pierde totul. Mai degrabă să primim, să credem și să dăm ascultare Cuvântului Său desăvârșit!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] a atins sicriul și cei care-l duceau s-au oprit. Și El a spus: „Tinere, ție îți spun: ridică-te!“.

Luca 7.14

Cortegiul din cetatea Nain

În timp ce Isus Se apropia de poarta cetății Nain, însoțit de ucenicii Săi și de o mare mulțime, un cortegiu funerar tocmai ieșea din cetate. O văduvă își pierduse unicul fiu. O durere de nedescris! Odată cu fiul iubit, femeia își pierduse singurul sprijin pe care l-ar fi putut avea în viitor. Locuitorii din Nain și-au arătat compasiunea, dar lucrul acesta nu a fost de mare ajutor.

Când a văzut Isus aceasta, „I s-a făcut milă de ea“. Acest fapt înseamnă mai mult decât o emoție. Isus a empatizat cu acea femeie îndurerată așa cum nimeni altcineva nu ar fi putut-o face. El nu numai că i-a văzut disperarea și nu numai că i-a simțit măsura durerii și a îngrijorării cu privire la viitor, dar a și suferit alături de ea; inima Lui a fost profund mișcată. Domnul i-a spus femeii îndoliate: „Nu plânge!“. Astfel de cuvinte, bineînțeles, nu interzic plânsul pentru cei care sunt întristați.

Ceea ce spune aici Isus anticipă ce El avea de gând să facă. Înainte să ne ridice durerea, El dorește să Îi simțim compasiunea. El a făcut un pas înainte. Cităm adesea acest pasaj când oamenii bolnavi sau necăjiți vin la Isus pentru ajutorul Său. În fața Lui se afla acum o persoană îndoliată, a cărei situație era, din punct de vedere omenesc, fără speranță, iar El ia inițiativă.

Isus atinge sicriul, iar cei care-l duceau se opresc. Apoi Salvatorul îi vorbește persoanei decedate: „Tinere, ție îți spun: ridică-te!“. Și mortul a venit la viață! În ce mod impresionant dovedește Domnul Isus că are putere și asupra vieții și asupra morții! În același timp, ce milostiv este El, venindu-ne grabnic în ajutor, atunci când nu se vede nicio soluție!

Citirea Bibliei: Geneza 25.19-34 · Psalmul 10.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:1-21

David este acum înaintat în vârstă. Obosit de o viaţă de suferinţă şi de lupte, continuă să se încreadă în Dumnezeu, aşa cum exprimă rugăciu­nea lui din Ps. 71: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea … Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi“ (v.17, 18; vezi şi v. 9). Dom­nul îi va răspunde şi‑i va acorda ajutorul Său în ulti­ma încercare ce îl aşteaptă.

După Absalom, un altul dintre fiii săi, Adonia, apare pe scenă, conspirând să ia tronul. Sfârşitul trist al fratelui mai mare nu-l învăţase nimic. De altfel, educaţia acestui tânăr lăsa mult de dorit. Tatăl lui nu-l mustrase şi nu-l corectase niciodată. Din fragedă copilărie, Adonia făcuse întotdeauna numai ceea ce dorise. Iată un nou subiect de meditaţie pentru cititorii noştri mai tineri care-i găsesc câteodată pe părinţii lor prea exigenţi! Fie ca ei să ajungă să înţeleagă că a fi astfel „pedepsiţi“, copii fiind, sau tineri – sau tinere – îi poate scuti la anii de ma­tu­ri­tate de pedepse cu mult mai dureroase. Dumnezeu nu Se poar­tă diferit cu fiii Săi (Evrei 12.6). De câte ori în­ţe­lep­ciunea şi dragostea Lui nu ne-au îm­pie­di­cat să ne fa­cem propriul drum: aceasta spre bi­ne­le nostru imediat şi probabil etern!

TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Voi sunteţi lumina lumii…” (Matei 5:14).

Domnul Isus a spus: „Voi sunteți lumina lumii… Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” (Matei 5:14,16). Dacă ești un urmaș al lui Hristos, ar trebui să fii și tu lumină în mijlocul întunericului. Treaba ta este să-L lași pe Domnul Isus să strălucească în tine și prin tine, astfel încât și cei care trăiesc în întuneric să găsească lumina. De aceea, nu este suficient doar să strălucești. Lumina este utilă doar atunci când întâlnește întunericul. Locul în care trebuie să strălucești, să-ți arăți și să-ți împărtășești lumina nu este în biserică, ci în afara bisericii! Domnul Isus ne spune să facem ceea ce a făcut El: să găsim locuri întunecate și să începem să strălucim…

Nu trebuie să le ceri oamenilor să se uite la tine… când aprinzi o lumină într-o cameră întunecată, capetele lor se vor întoarce instinctiv. Dacă ești un sportiv și joci cu și pentru coechipierii tăi, tu ești o lumină în întuneric. Dacă locuiești într-un cartier plin de necredincioși și începi să faci tot felul de fapte mărunte de slujire pentru ceilalți în Numele Domnului Isus, tu ești o lumină în întuneric. Dacă ești un creștin vizibil în biroul tău, și afișezi virtute într-o atmosferă de egoism, tu ești o lumină în întuneric.

Domnul Isus ne-a chemat să găsim oameni în locurile întunecate și să ne îndreptăm spre cei care au nevoie de El. După cum se pare, a scăpa de întuneric este la fel de ușor ca a aprinde lumina. Îți mai amintești cântecelul de la Școala duminicală: „Vreau mica mea lumină, liberă să strălucești…”?! Asta este ce te-a chemat Dumnezeu să faci!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
13 mai 2025

13 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-au așezat jos să mănânce pâine; și și-au ridicat ochii și s-au uitat și, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; și cămilele lor erau încărcate cu mirodenii și cu balsam și cu smirnă, mergând ca să le ducă în Egipt. Și Iuda a zis fraților săi: „Ce folos vom avea dacă-l vom ucide pe fratele nostru și-i vom ascunde sângele? Veniți și să-l vindem ismaeliților“.

Geneza 37.25-27

După ce Iosif a fost aruncat în groapă, frații săi „s-au așezat jos să mănânce pâine“. La fel au stat lucrurile și la cruce. Prezența lui Iosif nu a făcut altceva decât să reveleze starea rea a fraților lui, tot așa cum crucea a devenit ocazia de a expune adâncimea corupției din inima omului. Liderii lui Israel L-au dat pe adevăratul Miel de Paști la moarte, iar apoi s-au așezat liniștiți să mănânce paștele – dovedind că sunt o generație rea și adulteră, la fel ca femeia curvă din Proverbe, despre care este scris: „Ea mănâncă, își șterge gura și zice: «N-am făcut niciun rău»“ (Proverbe 30.20).

Ceata negustorilor care merg spre Egipt îi sugerează deodată lui Iuda oportunitatea de a face profit de pe urma fratelui lor. De ce să nu-l vândă pe Iosif și să facă rost de ceva bani? Dacă e să nu-și satisfacă ura ucigându-l pe Iosif, de ce să nu-și satisfacă lăcomia vânzându-l? Prin urmare, și-au dat fratele națiunilor, iar pe ei s-au dedat la a face bani. Ceea ce Iuda a făcut cu o mie de ani înainte de venirea lui Hristos, descendenții Lui au făcut timp de două mii de ani de la lepădarea Lui. La cruce iudeii L-au abandonat pe Mesia al lor în mâna națiunilor și de atunci ei s-au abandonat pe ei înșiși închinării lui Mamona. „Profitul“ a fost cuvântul care a guvernat acțiunile fraților lui Iosif. Întrebarea pe care Iuda a pus-o cu inimă lacomă nu a fost nicidecum: «Este drept?», sau: «Este greșit?», ci: «Ce profit vom avea?». Și «profitul» a fost cuvântul care a guvernat politica iudeilor, de-a lungul secolelor, din trista zi în care Mesia a fost vândut pe treizeci de arginți.

Astfel, Iosif a fost dat în mâna națiunilor și „coborât“ în Egipt. Egiptul fusese o cursă pentru Avraam și călătoria lui în Egipt îi adusese doar întristare și rușine. Însă, în cazul lui Iosif, aceasta aduce binecuvântare și glorie. De ce această diferență? Aici lucrurile nu se petrec la fel ca în cazul lui Avraam. „Avram a coborât în Egipt, ca să locuiască temporar acolo“ (Geneza 12.10), în timp ce Iosif „a fost coborât“ în Egipt. Unul a mers acolo în necredință și voință proprie, celălalt a fost dus acolo potrivit cu planul hotărât și cu știința mai dinainte a lui Dumnezeu.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă cineva este ascultător al Cuvântului și nu împlinitor, acesta seamănă cu un om care-și privește fața firească într-o oglindă: pentru că s-a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată cum era.

Iacov 1.23,24

Adevărul din „oglindă“

Într-un trib, o femeie care se considera frumoasă, dar care nu se văzuse niciodată într-o oglindă, a fost atât de îngrozită de adevărata ei înfățișare când s-a zărit prima dată, încât a spart oglinda. Nu-i venea să creadă ce văzuse.

Oglinzile ne însoțesc în viață. Dar cine s-a gândit vreodată că Biblia este oglinda perfectă pentru omul nostru interior? Când citim Biblia, ne vedem brusc pe noi înșine, lucru care se întâmplă rareori în cazul altor cărți. Dumnezeu nu îi flatează niciodată pe oameni, așa cum se măgulește un autor care își numără exemplarele vândute. Ne descoperim propriile erori, abaterile, oricât de grave. Ne vedem așa cum ne vede Dumnezeu: fără cosmetizare, ci goi și descoperiți.

Nu trebuie să trecem peste ce ne expune oglinda, în special dacă am avut o imagine falsă despre noi înșine. Mulți oameni ignoră aceasta și pur și simplu își continuă rutina zilnică, dar o fac în detrimentul lor. Cel mai înțelept lucru este să ținem cont de adevărul din „oglindă“, adică să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să acționăm în consecință. Să credem în mesajul de mântuire al lui Dumnezeu. Evanghelia, vestea cea bună, este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor celor care cred în ea. Oricine își pune încrederea în Isus Hristos și în lucrarea Sa ispășitoare este declarat de Dumnezeu ca fiind neprihănit. O astfel de neprihănire este dobândită doar prin credință.

Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 24:14-25

Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: ŤStă în atribuţia Mea să înmul­ţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luniť.

Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui …“ (v. 14). Cunoaşte inima lui Dum­ne­zeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragos­tea divină nu i se clatină. Încre­derea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. Încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării.  „Destul“ – spune El atunci când fruc­tul aşteptat s-a copt în inimi.

Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.

David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-l coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” (Ioan 12:36)

Același autor care pomenea data trecută despre frica de întuneric (acluofobie, sau nictofobie) a mai spus: „Lumina este unul dintre lucrurile acelea pe care adesea le luăm prea ușor, le socotim normale, banale și nu le mai apreciem cum se cuvine… Însă nu am putea trăi fără ea. Plantele sunt necesare pentru existența omenirii. Întreaga specie umană și toate vietățile animale depind de plante pentru supraviețuire. Plantele furnizează toți aminoacizii esențiali și majoritatea vitaminelor necesare pentru sănătate printr-un proces al luminii cunoscut sub numele de fotosinteză.

De asemenea, plantele produc oxigenul de care avem nevoie pentru a respira. Iar plantele au nevoie vitală de lumină, pentru a crește! Ceea ce este adevărat în lumea fizică, este adevărat și în lumea spirituală. Viața fizică este imposibilă fără lumină fizică, iar viața spirituală este imposibilă fără lumină spirituală…

Cum risipești întunericul?… Te așezi pe o canapea și-ți plângi de milă? Iei o mătură și încerci să înlături întunericul? Încerci să dai cu lopata sau cu aspiratorul întunericul afară? Există o singură soluție la o astfel de dilemă: aprinzi lumina!”

Asta faci atunci când îți încredințezi viața lui Hristos. Asta faci atunci când asculți de învățăturile Lui și Îi urmezi instrucțiunile. Asta faci atunci când petreci timp singur cu El în rugăciune. Asta faci atunci când te întorci la El în momentele întunecate din viața ta. Atunci descoperi cât este de adevărat promisiunea Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12) Și nu numai atât, ci începi să răsfrângi acea lumină asupra altora. Așadar, „credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
12 mai 2025

12 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

1 Petru 5.2,3

Turma avea bătrâni, și nu bătrânii aveau turmă! Acest lucru vorbește despre locul bătrânilor și despre importanța lor derivată din relația cu turma: turma era mai importantă decât supraveghetorii ei. Dar ei, bătrânii, nu trebuia să supravegheze din constrângere. Aici însă, pericolul care îi privea pe bătrâni nu era cel apărut în adunările dintre națiuni, anume acela de a-și atribui un loc deasupra turmei – tristă caracteristică a oricărui sistem clerical – ci acela de a considera slujba de supraveghetor ca ceva impus, și nu voluntar, și de a pierde astfel beneficiul unei consacrări libere pentru Domnul și pentru turma Lui. Petru învățase acest lucru cu privire la sine însuși atunci când, umilit și reabilitat, primise misiunea de îngrijire a turmei, ca semn de încredere specială pe care Domnul i-o acorda pentru a-I paște turma.

În inima acestor bătrâni puteau exista și alte sentimente decât acela al constrângerii. Ei puteau să împlinească această lucrare pentru câștig. Aici, câștigul este calificat ca rușinos (vedeți Tit 1.11) și așa va fi întotdeauna atunci când el reprezintă scopul sau un motiv – oricare ar fi acesta – pentru împlinirea slujbei respective. Lucrurile rușinoase sunt cele care ne fac să roșim și să ne ascundem fața, de aceea ele sunt absolut incompatibile cu slujba pentru Domnul. În cele ce am spus aici nu vreau nicidecum să se înțeleagă că ar fi o incompatibilitate cu privire la drepturile creștinului în această slujbă. Al treilea lucru se referă la ceea ce Petru numește: „Ca domnind peste cei dați vouă“. Aici el vrea să spună: „Ca niște oameni care domnesc peste posesiunile care le aparțin“, considerându-i pe sfinți ca fiind posesiunea lor. În loc să aibă o astfel de atitudine, bătrânii trebuiau să fie modele pentru turmă, dându-i exemplul unei vieți de supunere, de ascultare, de sfințenie și de încredere – calități distinctive pentru oi, obișnuite să urmeze pe cineva, dar nu pe bătrâni, ci pe Mai-marele Păstor care le conduce. Toate acestea ne sunt spuse având în vedere viitoarea arătare a Mai-marelui Păstor. Bătrânul însuși se mulțumește să slujească turmei fără o răsplată imediată, iar ochii săi privesc înainte spre momentul arătării viitoare a lui Hristos.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, pe când trecea Isus de acolo mai departe, doi orbi L-au urmat, strigând și spunând: „Ai milă de noi, Fiu al lui David!“. Și, când a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a spus: „Credeți că pot face aceasta?“.

Matei 9.27,28

„Credeți că pot face aceasta?“

Există o anumită tensiune aici. Doi orbi se țineau după Isus, implorând ajutorul Său. Dar El urmează să vorbească cu ei abia când va intra într-o casă. De ce El, care a simpatizat întotdeauna cu oamenii în nevoie, nu S-a ocupat imediat de problema lor? În mod clar, răspunsul la această dilemă se află în însăși întrebarea Lui: „Credeți că pot face aceasta?“.

Cei doi Îi ceruseră în repetate rânduri ajutor „Fiului lui David“. Acest titlu era rezervat pentru Mesia, Regele pe care Îl promisese Dumnezeu și pe care poporul evreu Îl aștepta de secole. Scriptura confirmă că Mesia va fi un descendent al lui David, cel mai mare rege din istoria lui Israel. Așadar, orbii folosesc titlul oficial de Mesia atunci când I se adresează Domnului. Aceasta Îl onorează pe Isus, pentru că mulți refuzau să-L recunoască drept Mesia al lor. Totuși, Isus îi întreabă personal: „Credeți că pot face aceasta?“.

Era ușor să I se adreseze Domnului cu titlul corect; dar ce poziție aveau ei, de fapt, cu privire la El? Veniseră pur și simplu pentru că alții Îl considerau Mesia și pentru că se vorbea mult despre El? Sau credeau cu adevărat în El și în atotputernicia Sa? Astăzi Domnul ne adresează aceeași întrebare. Ce spun alții poate fi bine formulat și respectuos. Dar El nu vrea ca noi să repetăm doar ceea ce am auzit despre El.

Domnul dorește să venim la El din convingere și dovedind credință personală. Astăzi din nou Isus întreabă: „Credeți că pot face aceasta?“, cu alte cuvinte: „Ai tu încredere în puterea Mea salvatoare?“.

Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 24:1-13

David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiu­ne numeroasă şi să dispună de o armată puterni­că. Mândria ne împinge să ne acordăm impor­tanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David re­cunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psal­mul 20.7)!

Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recen­să­mântul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida po­căin­ţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

Un autor creștin scria: „Ați auzit vreodată de acluofobie? Este frica de întuneric sau de locuri întunecoase. A fi în întuneric total este enervant. Induce un sentiment de neajutorare. Și totuși, întunericul fizic nu este nimic în comparație cu întunericul emoțional, relațional și spiritual!” S-ar putea ca și tu, astăzi, să simți că ești într-un loc întunecat, fără ieșire: „Prietena ta te-a părăsit pentru un alt bărbat”… Sau: „Te așteaptă divorțul. Soțul tău te înșeală!”… Sau: „Ești deprimată și plângi fără motiv. Când vor dispărea aceste sentimente?”… Sau: „Te lupți cu o boală teribilă și ești practic legată de casă. Ești într-un loc întunecat și ai nevoie de ajutor!”

Dacă aceasta este și povestea ta, există remediu și nădejde. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

Dacă ești dispus să te întorci la El astăzi, vei descoperi că El îți poate lumina drumul și îți poate arăta cărarea de ieșire din întunericul în care te afli! Când aprinzi lumina, întunericul trebuie să plece. Iar Domnul Isus este lumina care înlătură întunericul nostru spiritual și emoțional.

Observați că Domnul Isus nu a spus că El este o lumină, acolo, una dintre mai multe… sau o mare lumină… ci Lumina. El n-a lăsat să se înțeleagă că ar fi lumina unora – ci Lumina lumii, a întregii omeniri! Fie că locuiești la Londra, Los Angeles, Tokyo, Toronto sau în România, Domnul Isus este răspunsul tău. Dacă trăiești în întuneric, El te invită să vii la El și să pășești în lumină!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 mai 2025

11 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă nu poate să aducă nici două turturele sau doi pui de porumbel, să aducă pentru păcatul lui, ca dar, a zecea parte dintr-o efă de floarea făinii, ca jertfă pentru păcat, să nu pună untdelemn pe ea și să nu adauge nici tămâie, căci este o jertfă pentru păcat. S-o aducă la preot și preotul să ia din ea un pumn plin, ca aducere-aminte, și s-o ardă pe altar, ca și pe darurile de mâncare mistuite de foc înaintea Domnului: aceasta este o jertfă pentru păcat.

Levitic 5.11,12

Vedem aici un credincios care este atât de sărac duhovnicește, încât abia înțelege ceva din grozăvia păcatului pentru Dumnezeu și din adevăratul caracter al morții Domnului Isus. El nu este conștient nici măcar de faptul că Domnul Isus a trebuit să-Și dea sângele și a trebuit să moară pentru acest păcat înfăptuit. Însă el simte totuși că Domnul Isus, în viața Sa pe pământ, nu ar fi făcut aceste lucruri. Am văzut la jertfa de mâncare că „floarea făinii“ nu vorbește despre moarte, ci despre viața Domnului Isus înainte de cruce. În îndurarea Sa, Dumnezeu primește și aceasta, dacă persoana este cu adevărat prea săracă și nu poate să aducă o jertfă mai mare, mai bogată.

Da, Dumnezeu face distincție între priceperea și bogăția duhovnicească a unui credincios în comparație cu altul. Ce har! Însă judecata Sa nu corespunde părerilor noastre. El știe să ne judece pe fiecare în parte. El cunoaște exact bogăția mea și a ta, căci El este Cel care cercetează inimile și rărunchii: al cărui Cuvânt, potrivit cu Evrei 4, este pătrunzător, încât desparte duhul de suflet – deci nu numai o judecare a gândurilor și a intențiilor inimii, ci și a izvoarelor din care țâșnesc gândurile noastre. În îndurarea Sa, El ține seama de aceste lucruri. Însă, dacă nu vreau să mă smeresc cu adevărat și să mă judec, înseamnă să aduc „floarea făinii“, cu toate că sunt în stare să aduc – după aprecierea Sa, care nu dă greș – „o oaie“ sau „o capră“; atunci Dumnezeu nu Se declară mulțumit cu aceasta. El judecă bogăția mea, iar judecata Sa este întotdeauna dreaptă.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El, care-ți iartă toate nelegiuirile, care-ți vindecă toate bolile, … care te încununează cu bunătate și îndurări!

Psalmul 103.3,4

Suflete al meu, nu uita …

Cum aș putea vreodată să-I mulțumesc lui Dumnezeu îndeajuns pentru tot binele pe care l-a făcut în viața mea!? Alăturându-mă lui David, autorul psalmului, câte nu aș avea de istorisit, când mă gândesc la bunătatea lui Dumnezeu manifestată neobosit față de mine, zi de zi, lună de lună, an de an…

„Care îți iartă toate nelegiuirile.“ Aceasta este dovada supremă a dragostei Sale. Nimic nu este atât de important și nimic nu mă poate face să mă bucur mai mult decât certitudinea că Dumnezeu mi-a iertat toate păcatele și că nu va mai face niciodată referire la ele!

„Care îți vindecă toate bolile.“ În tulburările mele am experimentat apropierea lui Dumnezeu. El nu m-a ferit de orice boală, dar mi-a dat curajul și puterea de a îndura situațiile dificile.

„Care te încununează cu bunătate și îndurări.“ Privind retrospectiv, aș putea identifica drept cunună a nesfârșitei îndurări față de mine faptul că Dumnezeu nu m-a lăsat niciodată în voia sorții. El mi-a arătat bunătatea Sa fără ca eu să-I dau vreun motiv. Văzând cum se călește oțelul, fiind pus, în mod repetat, ba în cuptor încins, ba în apă rece, un credincios a strigat: „Doamne, pune-mă ba în apă, ba în foc, dar nu mă da la fier vechi“. David cunoștea bunătatea lui Dumnezeu, dar își cunoștea și propria tendință de a uita. Așa că s-a îndemnat să nu treacă cu vederea binefacerile pe care le primea, ci, mai degrabă, să-L laude din toată inima. Aceasta este premisa pentru o viață fericită!

Citirea Bibliei: Geneza 24.32-49 · Psalmul 8.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 23:13-39

Avem aici „cartea de aur“ a însoţitorilor împăratului. În trecut, ei au luptat şi au suferit împre­ună cu el. Acum împă­răţescde asemenea împre­ună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt con­semnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El: „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din mi­cuţii aceştia, … adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răs­plata“ (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poar­ta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pen­tru pu­ţi­nă apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpete­niei pe care o iubeau merita în ochii lor un ase­me­nea sacrificiu. „Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji“ (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru?

Domnul evaluează exact dificultăţile pentru ori­ce se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a fă­cut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de  timp, nefavorabil, este reţinut în mod spe­cial! Vine apoi lista nume­lor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împă­ratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). În schimb, în pofi­da întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

BINECUVÂNTĂRILE LUPTEI | Fundația S.E.E.R. România

„Luptă-te lupta cea bună a credinţei… la care ai fost chemat…” (1 Timotei 6:12)

Când îți încredințezi viața lui Hristos, schimbi tabăra. Acum te confrunți cu trei lucruri:

1. lumea cu presiunile, valorile și agenda ei;

2. firea pământească, cu impulsurile și slăbiciunile ei;

3. diavolul, care răcnește și vrea să te înghită.

Dar Dumnezeu n-ar îngădui niciodată să intrăm într-o luptă pe care să n-o putem câștiga, așa că haideți să observăm împreună trei dintre binecuvântările unei astfel de lupte:

1) Te învață să trăiești în stare de alertă maximă. Când Samson dormea, Dalila i-a ras capul și i-a furat puterea (vezi Judecători 16:19). Când servitorii dormeau, un dușman a semănat neghină în lanul de grâu și le-a periclitat recolta (vezi Matei 23:24-25).

2) Este un semn al propășirii spirituale. Când Israel a intrat în Țara promisă, trebuiau cuceriți treizeci și unu de regi și șapte națiuni. Plus uriașii! Au fost nevoiți să cucerească pe rând fiecare oraș și fiecare uriaș. Dar atunci când Domnul Isus devine Domnul vieții tale, El va ști să Se ocupe de domeniile nesupuse din viața ta, și le va aborda pe rând (iar lupta va fi mai grea și va dura mai mult, când e vorba despre domenii în care ești încăpățânat. Știi care sunt acestea, nu-i așa? Dar nu te descuraja – Dumnezeu nu va renunța la tine! Cel care a început în tine această lucrare bună o va isprăvi, vezi Filipeni 1:6)!

3) Este un indiciu al valorii tale înaintea lui Dumnezeu. Tu ești o sămânță capabilă să producă o recoltă pentru Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care ești o țintă a Satanei. El urmărește să vadă cât din Dumnezeu este în tine. Așadar, continuă să lupți „lupta cea bună a credinței”, știind că, prin harul lui Dumnezeu, vei învinge!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 mai 2025

10 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

O, Timotei, păzește ce ți s-a încredințat!

1 Timotei 6.20

Timotei este un exemplu foarte încurajator pentru tinerii credincioși din zilele noastre. El era tânăr, cu o constituție fizică nu prea puternică și știa probabil ce înseamnă să fii disprețuit. De asemenea, el era timid și avea uneori nevoie să fie încurajat. Știa ce înseamnă lacrimile și ce înseamnă ispita de a fi laș (2 Timotei 1). Cu toate acestea, Pavel nu și-a găsit plăcerea în a-l onora pe niciun alt împreună-lucrător cu el așa cum a făcut cu Timotei. El îl numește copil al său preaiubit (2 Timotei 1.2) și copil preaiubit și credincios în Domnul (1 Corinteni 4.17), și spune despre el că făcea lucrarea Domnului, așa cum el însuși o făcea (1 Corinteni 16.10).

Timotei l-a însoțit pe Pavel în Filipi, în Tesalonic, în Berea, în Corint, în Troa, în Milet și în multe alte locuri. În timpul ultimei sale detenții, chiar înainte de moartea sa, Pavel tânjea de dorul de a-l revedea pe Timotei. Nu știm dacă Timotei a ajuns să-l mai vadă în viață sau nu. Acest frate tânăr a fost asociat cu Pavel în scrierea a șase epistole, iar numele său este inclus în salutarea dintr-o a șaptea epistolă. Avem de asemenea două epistole scrise către el de apostol. Știm că a fost prizonier pentru un timp și că a fost eliberat (Evrei 13.23).

Pavel a avut mai mulți însoțitori, însă acest tânăr, slab în trup, dar puternic în duh, pare să fi fost cel mai drag lui și cel în care s-a încrezut cel mai mult. Pavel l-a ales pentru a-l trimite la adunarea din Filipi, atunci când el însuși n-a putut merge acolo. Nu citim despre faptul că Timotei ar fi avut vreun dar nespus de mare, deși este clar că a avut daruri speciale (1 Timotei 4.14; 2 Timotei 1.6), însă, așa cum a spus cineva: «Dumnezeu nu are nevoie de oameni foarte talentați, erudiți sau pricepuți în a predica, ci de oameni sfinți, care să aibă credință, dragoste și credincioșie față de El». Să căpătăm curaj privind la exemplul lui Timotei și să căutăm să fim acei oameni de care Dumnezeu are nevoie!

G. C. Willis

SĂMÂNȚA BUNĂ

Piatra de unghi fiind Isus Hristos Însuși,  în care toată zidirea, îmbinată împreună, crește spre a fi un templu sfânt în Domnul,  în care și voi sunteți zidiți împreună.

Efeseni 2.20-22

Guido

În tinerețe, Guido fusese agricultor în Italia. Din cauza greutăților financiare cu care s-a confruntat, a imigrat în Franța, unde a lucrat toată viața pe șantiere, ca zugrav. Guido a avut întotdeauna un respect profund pentru Dumnezeu. Fie pe câmp, fie printre muncitorii din construcții, nu suporta batjocurile sau glumele despre religie. Într-o zi, pe când avea treizeci de ani, cineva i-a dat o Biblie. A citit-o și viața lui spirituală s-a schimbat: a trecut de la un respect temător față de Domnul la o cunoaștere încrezătoare în iubirea Sa.

A început să frecventeze Adunarea împreună cu alți credincioși și a înțeles adevăruri legate de Biserică. În ciuda fragmentării ei, Biserica este în realitate un edificiu spiritual alcătuit din materiale spirituale, care sunt credincioșii înșiși. „Ca niște pietre vii, voi sunteți zidiți într-o casă spirituală“, ne spune apostolul (1 Petru 2.5). Guido a pus în practică ceea ce înțelesese, spunând: „Și eu sunt o piatră mică în casa Domnului“. Pietrele mari sunt necesare pentru fațade și colțuri, dar e nevoie și de pietre mici, pentru a le fixa pe cele mari. Niciuna dintre ele nu este nefolositoare, ci fiecare își are utilitatea ei.

În ce privește Biserica, același lucru este valabil pentru orice creștin. Fiecare dintre noi are un rol special, o misiune care își găsește adevăratul sens doar în raport cu întregul. Credința se îmbogățește participând activ la viața Bisericii. Un tăciune într-o sobă se menține roșu doar dacă le aprinde și pe cele din jur. Altfel se stinge repede. Cărbunele care aprinde pe altul arde și el! Ori crești, ori scazi…

Citirea Bibliei: Geneza 24.15-31 · Psalmul 7.9-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 23:1-12

Viaţa lui David se apropie de sfârşit. Biblia îi reţine cele din urmă cuvinte ale sale pline de inspiraţie. „Psal­mistul plăcut al lui Israel“ evocă trecutul: el ştie că nu şi-a condus casa aşa cum ar fi trebuit! Dar se odihneşte deplin în harul lui Dum­nezeu. Acesta a pregătit pen­tru Israel şi pentru lume un viitor glorios sub guvernarea Dom­nului Hristos, Împăratul dreptăţii şi al păcii. Va fi ca lumina dimineţii izbucnind după noaptea sumbră, măturând întunericul care domneşte acum în lume. Sub această guvernare, oamenii se vor teme şi-L vor sluji pe Dumnezeu, aducând fructe ca cele crescând pe un teren fertil şi bine udat.

Fără a aştepta sfârşitul vieţii, este necesar din când în când să ne determinăm poziţia pe „hartă“, asemeni unui marinar pe vaporul său. Trecutul: este trista mea istorie, dar în acelaşi timp şi emoţionanta istorie a harului Domnului faţă de mine. Prezentul este marcat de două datorii primordiale: să-L ascult pe Domnul şi numai în El să mă încred. Cât despre viitorul credincioşilor, îl ştim, este gloria. Domnul Hristos va împărtăşi gloria Lui cu ei, după cum I-a promis Tatălui Său (Ioan 17.22).

DUMNEZEU VA REZOLVA LUCRURILE PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„O, Dumnezeul nostru… nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12)

Eroii din Scriptură s-au confruntat adesea cu circumstanțe imposibile și situații copleșitoare. Gândește-te la Moise care l-a înfruntat pe Faraon, și la David care s-a luptat cu Goliat… Gândește-te la regele Iosafat care s-a confruntat cu forța copleșitoare a trei armate aliate, hotărâte să-i distrugă poporul. Rețineți ce I-a spus el lui Dumnezeu: „Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!” (2 Cronici 20:12).

Dar să observăm și cum i-a răspuns Dumnezeu: „Nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi dinaintea acestei mari mulţimi, căci nu voi veţi lupta, ci Dumnezeu… Nu veţi avea de luptat în lupta aceasta; aşezaţi-vă, staţi acolo şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul… nu vă temeţi şi nu vă înspăimântaţi; mâine, ieşiţi-le înainte, şi Domnul va fi cu voi!’” (2 Cronici 20:15-17).

Dumnezeu nu-ți va da niciodată o sarcină care să nu necesite puterea, înțelepciunea, resursele și, uneori, intervenția Sa miraculoasă. Cine le-a poruncit ucenicilor să urce în barcă și să meargă în cealaltă parte a Galileii? Domnul Isus. Ce s-a întâmplat? Ascultarea de El a implicat traversarea uneia dintre cele mai mari furtuni din viața lor. Dar, în timp ce Îl priveau cum oprește furtuna, credința lor a crescut la un nou nivel, și i-a pregătit să facă lucruri mai mari pentru Dumnezeu în viitor (vezi Marcu 4:35-41).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Așază-te, stai acolo şi vei vedea izbăvirea pe care ți-o va da Domnul, nu te teme… ieşi-le înainte, şi Domnul va fi cu tine.” Amin! – ce altceva mai putem spune?!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 mai 2025

9 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[Avraam] a zidit un altar Domnului și a chemat numele Domnului.

Geneza 12.8

După ce Domnul i S-a arătat lui Avraam, citim imediat că el „a zidit un altar“. Altarul vorbește despre închinare. În Epistola către Evrei, cei care ies la Hristos, afară din tabără, nu numai că își iau caracterul de străini și călători, ca neavând aici o cetate stătătoare, ci devin închinători, aducând neîncetat „jertfe de laudă lui Dumnezeu“ (Evrei 13.13-15).

Avraam nu numai că a văzut ceva din gloria viitoare a țării, ci a putut vedea ceva și din gloria Celui care i Se arătase. Faptul că țara îi fusese dăruită l-a făcut să fie recunoscător, însă binecuvântarea Persoanei Dăruitorului a produs închinare în inima lui. Întotdeauna lucrurile stau așa, fiindcă închinarea este revărsarea unei inimi care este umplută de gloria Celui pe care Îl adorăm.

Avraam „a chemat numele Domnului“. Aceasta vorbește despre dependența de Domnul. Oricare ar fi fost nevoile lui, oricare ar fi fost privațiunile unei umblări de străin și călător, oricare ar fi fost împotrivirile și ispitele cu care se confrunta, el avea o resursă sigură și infailibilă: putea chema numele Domnului.

În timpurile grele, cei evlavioși își găsesc resursele în Domnul. În perioada de dinainte de potop au fost unii care, precum Cain, „au ieșit din prezența Domnului“ (Geneza 4.16); au fost însă și oameni evlavioși, care „au început să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). La fel, în zilele lui Maleahi, cei evlavioși și-au găsit resursele în Domnul, fiindcă citim că ei se gândeau la numele Lui (Maleahi 3.16). În zilele de început ale Adunării, credincioșii erau cunoscuți ca cei care „chemau acest nume“ (Fapte 9.21). În mijlocul persecuțiilor, ei se îndreptau către Domnul. Tot așa, în mijlocul ruinei din aceste zile din urmă, noi primim asigurarea că vor exista încă dintre aceia care „Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este omul căruia îi place viața?

Psalmul 34.12

Cât valorează viața mea? Merită trăită?

Astfel de întrebări sunt rareori rostite cu voce tare, cu toate că aproape toată lumea le ia din când în când în calcul. Există oameni care sunt de acord cu opinia scriitorului francez Albert Camus: „Toată lumea știe că viața nu merită trăită“. Alții îmbrățișează părerea compozitorului Franz Lehar, care însuflețea atmosfera din operete: „Prieteni, viața merită trăită“! Două declarații contradictorii, dintre care numai una este adevărată. Uneori pare că totul este lipsit de sens. Când planurile eșuează, când prietenii se pierd, când boala sau moartea cuiva drag spulberă bucuria, când nu se interesează nimeni de mine, ce mai are viața să-mi ofere?

Există Unul care Se interesează de cei descurajați. Pentru Dumnezeu, noi nu suntem doar o persoană pierdută în mulțime. El ne vede pe toți, ne cunoaște pe fiecare și ne dorește fericirea și o viață în armonie cu El Însuși, Creatorul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pe pământ. Priviți la cruce ca să vedeți ce valoare aveți în ochii Lui, ce preț a plătit ca să vă dea un sens și un scop în viață!

Acuzat de compatrioții săi, părăsit de majoritatea prietenilor, aflându-se în închisoarea din Roma, el făcea o scrisoare. Este vorba despre apostolul Pavel. Cum se simțea el și ce scria? În acele circumstanțe cu adevărat nefavorabile, Pavel le scria credincioșilor din Filipi despre bucurie, despre bucuria în Isus Hristos: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucurați-vă!“ (Filipeni 4.4).

Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:33-51

Am văzut în această cântare de eliberare par­tea care-l priveşte pe David şi în acelaşi timp pe cel cre­din­cios; apoi partea care-L priveşte pe Hristos, Căruia David Îi este un palid sim­bol. Ne rămâne să luăm în consi­derare partea lui Dumne­zeu. „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită“, aşa începe v.31. Domnul Isus doreşte ca noi să-L cunoaştem pe Autorul eliberării Sale (recitiţi v.17,18 şi Ps. 40.2). Să luăm în considerare întâiul Său mesaj trimis ucenicilor prin Ma­ria, imediat după învierea Sa (comparaţi cu Ps. 22.22 şi cu Ioan 20.17). Este ca şi cum le-ar fi spus: ŤTatăl care Mă iubeşte, Dum­nezeul cel puternic, care M-a eliberat, a devenit Tatăl vostru, Dumnezeul vostru. El de asemenea vă iubeşte şi, prin aceeaşi măreaţă putere a Lui, vă elibe­rează, cum M-a eliberat pe Mine de sub puterea lui Satan şi a morţii. Tot ceea ce înseamnă Nu­mele Tatălui pentru Mine va însemna de acum înainte şi pentru voiť.

Versetul 33 şi cele următoare ne arată că Dum­nezeu este la fel de puternic pentru a-i sus­ţine în mersul şi în luptele lor pe cei care se încred în El. În felul acesta L-a condus pe Isus Unul, a cărui încredere în Tatăl a fost totală.

Ultima parte a cântării deschide viitorul. Ea ne arată ce va face Dumnezeu în final pentru a-i distruge definitiv pe vrăjmaşii Domnului Hristos pe pământ, ca să aşeze naţiunile sub domnia Lui şi, în sfârşit, să-L stabilească Împărat peste întregul univers.

Unde se duc rugaciunile noastre? | Fundația S.E.E.R. România

„Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.” (Faptele Apostolilor 10:4)„S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea…” (Ioan 2:1)

Te-ai întrebat vreodată unde se duc rugăciunile tale? Răspunsul de dorit este: „s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El și-a adus aminte de ele”. Să observăm că ele ajung „înaintea” Lui. Ele sunt în mâinile Lui și în mintea Lui.

În acest pasaj, când Corneliu s-a rugat, Dumnezeu nu i-a schimbat doar circumstanțele, ci a schimbat istoria; pentru prima dată, neamurile au auzit Evanghelia și au devenit parte a Împărăției lui Dumnezeu. De cât timp se ruga Corneliu? Nu știm; Biblia îl numește „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 10:2).

Rugăciunea nu era o linie telefonică directă pe care Corneliu o folosea doar când avea probleme, sau când apărea o dificultate așa de serioasă că el n-o putea rezolva. El „se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. Avea un mod de viață impregnat de rugăciune. Dumnezeu Își aduce aminte și de rugăciunile tale, așa cum și-a amintit de-ale lui Corneliu. Rugăciunea este ca și cum ai pune bani în contul tău bancar. S-ar putea să nu iei nici un ban din cont astăzi sau mâine, dar vor fi acolo când vei avea nevoie de ei.

Nu te lăsa prins în ritualuri religioase! Te poți ruga oriunde, oricând, pentru orice, iar Dumnezeu îți va răspunde – dacă ești copilul Lui. David scria: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17). Când rămâi fără combustibil pe autostradă, nu poți da vina pe mașină! Ai fost ocupat cu alte lucruri și ai neglijat ce era important. Rugăciunea te face conștient de Dumnezeu, te ține conectat la Dumnezeu și te aduce în locul potrivit pentru a primi ceea ce ai nevoie de la Dumnezeu.

Așadar, continuă să te rogi, pentru ca rugăciunile tale „să se suie înaintea lui Dumnezeu și El să-Și aducă aminte de ele”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 mai 2025

8 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Îndurarea, pacea și dragostea să vă fie înmulțite!

Iuda 2

Ce este îndurarea? Acest cuvânt, deși are un înțeles asemănător cu termenul „har“, totuși nu înseamnă același lucru. Harul vorbește mai mult despre sursă, despre caracterul lui Dumnezeu. Îndurarea este în legătură cu nevoile acelora care sunt obiectul îndurării. Harul poate să-mi dea slava, însă îndurarea se poate manifesta prin ajutorul acordat în nevoile mele.

Ca urmare, vedem că în epistolele Noului Testament există urarea „har și pace“ în special când ea este adresată unei adunări sau unei grupări mai mari de persoane. În schimb, „îndurarea“ apare mai ales în epistolele personale (a se vedea epistolele către Timotei și a doua epistolă a lui Ioan). În epistola către Tit, anumite manuscrise importante nu conțin cuvântul „îndurare“, pe când altele îl au. În legătură cu regula de mai sus, consider că ultimele au dreptate în acest punct. Fiecare persoană în parte are nevoie de îndurare în slăbiciunile sale. De aceea, în Evrei 4.16 citim: „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare și să găsim har, pentru ajutor la timpul potrivit“. În slăbiciunile noastre, când suntem neîncetat încercați, avem nevoie de ajutor și de susținere. De aceea trebuie să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul harului, ca să obținem îndurare în marea nevoie de susținere; astfel, inima lui Dumnezeu este mișcată să ne acorde ajutor și să Se ocupe de noi în har. Acolo unde găsim în Scriptură amintite în aceeași frază îndurarea și harul, putem observa că îndurarea este amintită prima.

Este foarte interesant să observăm că, în epistola lui Iuda, care nu este adresată unei singure persoane, destinatarilor li se urează îndurarea. Epistola nu se adresează credincioșilor ca Adunare, ci ca persoane individuale. În ultimele scrieri ale Bibliei, Adunarea este văzută ca fiind judecată, aceasta însemnând că Adunarea este văzută ca o creștinătate, ca o mărturisitoare doar cu numele. Dumnezeu o judecă, pentru că stă în opoziție cu gândurile Sale. Dacă judecata lui Dumnezeu stă deasupra Adunării, nu pot să-mi îndrept ochii spre ea pentru a primi sfat, ajutor și ocrotire. Părerea ei nu mai înseamnă nimic pentru mine. De aceea în Apocalipsa, în capitolele 2 și 3, se spune de fiecare dată: „Cine are urechi să audă ceea ce Duhul spune adunărilor“. Nu părerea Adunării, ci glasul Duhului Sfânt este decisiv în timpul decăderii în care trăim.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vai de cei care … socotesc întunericul drept lumină și lumina drept întuneric.

Isaia 5.20

Întunericul lumină și lumina întuneric

O declarație ciudată, într-adevăr! Cum ar putea cineva să facă întunericul lumină și lumina întuneric? Aici se înțelege, desigur, în sens metaforic. În Biblie, lumina reprezintă ceea ce este bun, adică ceea ce Dumnezeu a comunicat despre Sine și despre voia Sa. Pe de altă parte, întunericul se referă la faptul că orice cunoștință despre Dumnezeu și despre standardele Sale a fost pierdută sau alterată. În zilele profetului Isaia, oamenii înșelători denaturau cuvintele lui Dumnezeu, blocând astfel calea celor dornici să-L caute. Previziunile profetului cu privire la judecată li se aplică unora ca aceștia.

În creștinătate de asemenea există oameni care transformă întunericul în lumină și lumina în întuneric, cu scopul de a împiedica accesul la Dumnezeu. Ei resping învățătura biblică esențială, umbrind lumina pe care Dumnezeu ne-a dat-o. Și o înlocuiesc cu propriile doctrine sinistre, care se abat de la credința biblică. Haideți să-L urmăm și mai hotărât pe acest Isus, Persoana centrală a Bibliei, „Lumina lumii“! El ne-a spus: „Cine Mă urmează pe Mine nicidecum nu va umbla în întuneric, ci va avea Lumina vieții“, și: „Eu sunt Calea … nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine“ (Ioan 8.12; 14.6). Predicarea corectă a adevărului biblic poate fi întotdeauna recunoscută prin faptul că Hristos este prin aceasta onorat. Oricine trăiește în Lumina divină Îl va mărturisi cu bucurie pe Hristos ca Domn și va da mărturie că El este Fiul lui Dumnezeu din veșnicie, Fiul lui Dumnezeu născut ca Om pe pământ, Fiul lui Dumnezeu Moștenitor a toate, prin învierea Sa (Evrei 1.2,8; Luca 1.35; Romani 1.4).

Citirea Bibliei: Geneza 23.1-20 · Psalmul 6.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:20-32

Eliberările pe care Domnul ni le dă (începând cu mântuirea noastră) nu depind de meritele noas­tre, ci numai de harul Său. Pe de altă parte, în ce-L priveşte pe Fiul Său, s-a găsit în El o aseme­nea desăvârşire, încât Dumnezeu nu putea să nu-L scape. Între toţi oamenii, Hristos este Acel Unul care, dacă se poate spune aşa, Şi-a meritat învie­rea. Celor care-L priveau pe Isus pe cruce li se părea că aban­donarea Lui acolo era un semn al de­za­probării din partea lui Dumnezeu. Batjocori­torii „dădeau din cap“: „să-L salveze, pentru că Îşi găseşte plăcerea în El!“ (Psalmul 22.8) sau „să-L salveze, … dacă-L vrea“ (Matei 27. 43). Dum­nezeu a îndepărtat această sfidare, înviindu-L pe Isus din morţi. Şi Fiul, care cunoaşte inima Tată­lui, răspunde de cealaltă parte a morţii: „El M-a salvat, pentru că Şi-a găsit plă­cerea în Mine“ (v. 20).

Urmează motivele minunate pe care Isus I le-a oferit lui Dum­ne­zeu ca să-Şi găsească plăcerea în El: justeţea şi pu­ri­tatea acţiunilor Sale (v.21,25), credincioşia Sa (v.22), ascultarea Sa (v. 23), sfinţenia Sa (v. 24), îndurarea Sa (v.26), dependenţa Sa (v. 29, 30), încre­de­rea Sa (v. 31); pe scurt, perfecţiunea Sa (v. 24). În adevăr, privirea Tată­lui se putea odihni cu o satisfacţie totală asupra „Omului perfect“ (v. 26).

INGREDIENTELE UNUI MIRACOL | Fundația S.E.E.R. România

„S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea…” (Ioan 2:1)

Dacă e să analizăm relatarea în care Domnul Isus a transformat apa în vin, această primă minune a Sa dezvăluie modul în care El acționează în viețile noastre:

1) Domnul Isus trebuie invitat, El nu vine neinvitat. Biblia spune că: „S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea… Şi la nuntă a fost chemat şi Isus cu ucenicii Lui.” (Ioan 2:1-2). Iar când a apărut problema, această familie nu a trebuit să trimită după Domnul Isus, pentru că El era deja acolo. Nu numai că L-au cunoscut, dar L-au inclus în planurile lor… și astfel, L-au onorat! Dorința inimii apostolului Pavel era „să-L cunosc pe El” (Filipeni 3:10)… De ce? Pentru că atunci când Îl cunoști pe Domnul, poți apela la El cu încredere și poți fi sigur că va fi alături de tine, când ai nevoie de El! Acest cuplu a avut probabil mult timp la dispoziție pentru a se pregăti pentru acest eveniment, însă Domnul Isus nu i-a criticat pentru planificarea deficitară. El le-a venit în ajutor și le-a împlinit nevoile. Și El e gata să facă același lucru și pentru tine; tot ce trebuie să faci este să-L inviți!

2) Tu trebuie să faci ce-ți spune El, chiar și atunci când nu înțelegi. Credința nu are nevoie de explicații. Ea necesită ascultare simplă și încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Psalmistul David spune: „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima. Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El şi El va lucra!” (Psalmul 37:4-5) 3) Trebuie să înțelegi că Dumnezeu poate păstra ce este mai bun pentru final. În Evanghelia sa, Ioan scrie: „tu ai ţinut vinul cel bun până acum.” (Ioan 2:10).

Ceea ce ți se pare că este o tragedie acum, poate deveni o mărturie a bunătății și credincioșiei lui Dumnezeu, în viitor!

Reține asta, azi!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
07 mai 2025

7 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și s-a ridicat roua care era și iată pe fața pustiei ceva mărunt, ca niște grăunțe, mărunt ca bruma, pe pământ. Și fiii lui Israel au văzut și au zis unul către altul: „Ce este aceasta?“, pentru că nu știau ce era. Și Moise le-a zis: „Aceasta este pâinea pe care v-a dat-o Domnul ca hrană“.

Exod 16.14,15

Mana reprezenta o hrană ciudată, pe care un egiptean niciodată n-ar fi înțeles-o, n-ar fi apreciat-o și nici nu ar fi putut trăi pe baza ei. Însă cei care fuseseră „botezați în nor și în mare“ puteau, dacă umblau potrivit semnificației botezului lor simbolic, să se bucure și să se hrănească cu ea. Așa stau lucrurile și acum cu credinciosul adevărat. Oamenii lumești nu pot înțelege cum trăiește acesta – atât viața lui cât și ceea ce o susține sunt cu totul în afara celei mai ageri vederi naturale. Hristos este viața lui și datorită lui Hristos trăiește. El se hrănește, prin credință, cu atracția puternică a Celui care, deși este „Dumnezeu peste toate, binecuvântat în veci“, a luat totuși „chip de rob și a fost făcut la înfățișare ca un om“ (Filipeni 2.7). Credinciosul Îi contemplă parcursul din ceruri la cruce și de la cruce la tronul lui Dumnezeu și Îl descoperă a fi, în fiecare etapă a călătoriei Sale și în fiecare aspect al vieții Sale, cea mai scumpă hrană pentru firea sa cea nouă. Totul în jur, Egiptul de fapt, este o pustie morală deplină, care nu oferă nimic pentru sufletul înnoit. Și exact în proporția în care creștinul găsește ceva material cu care să se hrănească va fi împiedicat în progresul său spiritual. Singura provizie pe care Dumnezeu a pregătit-o este mana cerească și cu aceasta ar trebui credinciosul să se hrănească mereu.

Este cu adevărat deplorabil să-i vedem pe unii creștini umblând după lucrurile acestei lumi. Așa ceva dovedește, în mod limpede, că ei „s-au scârbit“ de mana cerească și o consideră o „hrană proastă“. Ei hrănesc și îngrijesc ceea ce ar trebui să dea morții. Activitățile vieții noi se vor arăta întotdeauna în contextul subjugării „omului vechi împreună cu faptele lui“; și, cu cât acest lucru este împlinit mai mult, cu atât vom dori mai fierbinte să ne hrănim cu pâinea care „întărește inima omului“. În sfera naturală, cu cât facem mai mult exercițiu fizic, cu atât vom avea un apetit mai mare; la fel și în cea a harului: cu cât facultățile noastre reînnoite sunt exersate, cu atât vom simți mai mult nevoia de a ne hrăni, în fiecare zi, cu Hristos. Una este să știm că avem viața în Hristos, împreună cu iertarea deplină și cu acceptarea perfectă înaintea lui Dumnezeu, și cu totul alta să fim în comuniune constantă cu El, hrănindu-ne cu El prin credință și făcând din El hrana exclusivă a sufletelor noastre.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ajutorul meu vine de la Domnul, care a făcut cerurile și pământul.

Psalmul 121.2

În derivă

Mica ambarcațiune a unui băștinaș de pe o insulă din Marea Sudului a fost prinsă într-un curent puternic și dusă departe de țărm. Timp de 32 de zile, omul a plutit în derivă, în canoea sa, în largul mării, până când a fost salvat de echipajul unei bărci de pescuit japoneze.

Mai târziu, el avea să le mărturisească reporterilor că a supraviețuit în adevăratul sens al cuvintelor din Psalmul 121. A fost ferit de panică și de confuzie, pentru că a meditat constant la acest psalm, ținându-se strâns de promisiunea lui Dumnezeu. De fiecare dată când se ruga, îl cuprindea un sentiment de liniște. Ori de câte ori se gândea că i-a venit sfârșitul, Domnul îi dădea ceea ce avea nevoie. Pești „zburători“ își făceau salturile și apoi cădeau în canoe, de asemenea cu undița lui încerca câteodată să pescuiască. La un moment dat, o broască țestoasă s-a ciocnit de barca lui. A putut sa o tragă la el și s-a folosit de carapacea ei pentru a capta apa de ploaie. În ultima zi, când era peste măsură de epuizat, a văzut trecând o navă de transportat marfă. Prea slăbit să mai poată transmite vreun semnal, el s-a rugat: „Doamne, arată-i căpitanului barca mea“. Dar se pare că cei de pe vapor nu l-au observat. Pregătit să moară, el și-a încredințat soția și copiii în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, dintr-odată, o barcă de pescuit japoneză a apărut lângă el și viața i-a fost salvată în ultimul moment. Această întâmplare mărturisește despre credincioșia lui Dumnezeu și despre puterea Cuvântului Său, în care locuitorul insulei își pusese încrederea și își găsise mângâierea.

Citirea Bibliei: Geneza 22.13-24 · Psalmul 5.7-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:1-19

Ultimii vrăjmaşi ai împăratului au fost nimi­ciţi. Asemenea lui Israel după trecerea Mării Roşii (la care se referă v. 16), a Deborei şi a lui Barac după vic­to­ria lor, precum şi a Anei după ce i s-a răspuns la rugăciu­ne, David poate celebra acum scăparea pe care i-a dat-o Domnul. În cântare, el Îi mulţumeşte Mântuitorului său  (v. 3). Oare ne ex­primăm şi noi mulţumirea în cântări? În strângerile împreună sau în cercul familiei, fără îndoială! Dar de ce n-am face-o şi când suntem singuri?

Cântarea aceasta repetă o mare parte a Psalmu­lui 18. Şi, ca toţi psalmii, merge mult dincolo de experienţele celui care a compus-o. Ce sunt, de fapt, suferinţele lui David, în comparaţie cu cele ale Domnului? Ce sunt vio­lenţa şi răuta­tea lui Saul, în comparaţie cu ura lui Satan, „omul tare“? Satan a încercat să-L facă pe Isus să Se teamă prin perspectiva mâniei lui Dum­­ne­zeu (care avea să-L facă pe El păcat în locul nostru), apoi să-L prindă în „laţurile morţii“ (v. 6). Dar, în Ghet­simani, Domnul Hristos a fost ascultat „datorită temerii Sale evla­vioase“ (Evrei 5.7). Cu certitudine, Dum­nezeu nu-L putea cruţa pe Fiul Său de încer­ca­rea cru­cii, nici „să facă să treacă de la El paharul“. Cu toate acestea însă, Dumnezeu I-a răspuns, scăpându-L de „vrăj­maşul cel puternic“, diavolul (v. 18), şi sco­ţându‑L (prin înviere) din acele „ape mari“ (v. 17), din teribilele „valuri ale morţii“ (v. 15).

BIRUINȚA ADUCE NĂDEJDE | Fundația S.E.E.R. România

„Răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea.” (Romani 5:4)

Simți cumva că atacurile care vin împotriva ta sunt mai mult decât poți suporta? Dacă da, ia aminte la aceste versete: „Ne bucurăm chiar şi în necazurile noastre, căci ştim că necazul aduce răbdare, răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea…” (Romani 5:3-4) Să remarcăm faptul că putem ajunge la un nivel de maturitate spirituală în care să răspundem automat la dificultăți cu pace, și chiar bucurie, știind că biruința aduce nădejdea. Este ușor să spui: „Nu te îngrijora!”, dar pentru a putea să nu ne îngrijorăm este necesar să experimentăm credincioșia lui Dumnezeu.

Atunci când ne încredem în Dumnezeu și apoi vedem credincioșia Sa în viața noastră, aceasta ne dă încrederea necesară pentru a trăi fără teamă și anxietate. De aceea este atât de important să continuăm să avem credință în Dumnezeu și să învățăm să ne încredem în El în mijlocul încercărilor. Cu ajutorul lui Dumnezeu, putem învinge tentația de a renunța atunci când situația devine dificilă. Dumnezeu folosește aceste momente grele, de încercare, pentru a construi în noi răbdarea, rezistența și caracterul care vor produce în cele din urmă „răbdarea care aduce biruință în încercare… iar biruința… aduce nădejdea.”

Amintește-ți întotdeauna că, atunci când ești într-o luptă, dobândești o experiență valoroasă care îți va fi de folos mai târziu. Te vei încrede mai ușor în Dumnezeu atunci când apar dificultăți, și vei putea să depui mărturie și în fața altora despre bunătatea și credincioșia lui Dumnezeu. Dacă te afli într-o luptă chiar acum, poți lăsa ca ea să te învingă sau să te facă mai puternic! Ia decizia corectă și las-o să te ajute să ajungi la un nivel mai profund de maturitate spirituală!

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu
06 mai 2025

6 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Noi suntem lucrarea Sa, creați în Hristos Isus pentru fapte bune, pe care Dumnezeu le-a pregătit dinainte, ca să umblăm în ele.

Efeseni 2.10

Noi suntem creați „pentru fapte bune“, în care Dumnezeu a rânduit mai dinainte că trebuie să umblăm. Iacov, în capitolul doi al epistolei sale, nu vorbește despre fapte bune, ci despre fapte ale credinței; acestea sunt fapte izvorâte din credință și animate de ea; prin urmare, ele sunt fapte manifestate înaintea ochilor oamenilor. Aici avem fapte bune; acestea sunt fapte care exprimă bunătatea lui Dumnezeu. Fiind lucrarea lui Dumnezeu și fiind creați de El în Hristos Isus, avem capacitatea lăuntrică de a face fapte de un asemenea caracter măreț, iar nouă ne revine obligația de a le împlini. Aceste fapte bune au fost împlinite de Hristos în mod suprem și perfect, iar ca unii care suntem creați în El, suntem chemați să umblăm în ele – fapte de același ordin, deși, bineînțeles, nu în aceeași măsură în care a făcut-o El.

Ceea ce găsim în Efeseni 4.21-24 și în Coloseni 3.10 este în acord cu aceasta. Primul pasaj este în acord cu ultimul: „V-ați dezbrăcat […] fiind înnoiți […] și v-ați îmbrăcat“; în ambele pasaje, marea schimbare este privită ca fiind împlinită în orice credincios. Înainte am aparținut vechii rase de oameni și am purtat caracterul ei corupt; acum aparținem noii rase de oameni și purtăm caracterul ei marcat de sfințenie, de dreptate și de adevăr. Această schimbare nu este doar exterioară, deoarece chiar și duhul minții noastre este înnoit. Pasajul din Coloseni îl confirmă pe acesta, deși are anumite diferențe distinctive. Cel de aici vorbește, de asemenea, despre omul cel nou ca fiind creat.

Deoarece ne-am îmbrăcat cu acest caracter nou, trebuie să ne comportăm așa cum suntem îndemnați în aceste pasaje. Lucrurile care trebuie îndepărtate cu totul și lucrurile care trebuie cultivate sunt determinate în întregime de caracterul pe care îl purtăm prin actul noi creații a lui Dumnezeu.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și noi am cunoscut și am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu față de noi. Dumnezeu este dragoste.

Și să cunoașteți dragostea lui Hristos, care întrece cunoștința.

1 Ioan 4.16; Efeseni 3.19

Cine este Dumnezeu?

La această întrebare esențială nu putem răspunde singuri. Celor dintâi oameni, El li S-a revelat ca Dumnezeul suprem, atotputernic, aproape de om, dar totodată sfânt și de nepătruns pentru mintea umană. Lui Moise El i S-a revelat ca Cel etern. În Noul Testament, El S-a descoperit ca Tatăl celor care cred în Isus. Iar spre sfârșitul Noului Testament găsim aceste cuvinte, pe cât de mărețe, pe atât de emoționante: „Dumnezeu este dragoste“.

Despre o ființă umană se poate spune doar că manifestă sau că primește dragoste, dar niciodată nu se poate spune că este întruchiparea dragostei. Dragostea lui Dumnezeu este activă, este o iubire care se dăruiește, nu un concept abstract. În acest sens, creștinismul este unic: Dumnezeu ni S-a revelat în Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a devenit Om pentru a ne salva.

    Har necuprins adus din cer: prin El am fost răscumpărați

    Și inimilempărtășesc din Dumnezeu iubirea Sa.

Citirea Bibliei: Geneza 22.1-12 · Psalmul 5.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 21:12-22

Încă o dată David cinsteşte memoria lui Saul şi a descendenţilor lui. Se ocupă personal de în­mor­mân­tarea lor.

Apoi Dumnezeu ne descrie o altă pagină glo­rioasă. Patru vrăjmaşi formidabili, fii ai uriaşului, apar pe scenă. Ei sunt doborâţi unul după altul de însoţitorii lui David. Acesta le dăduse exemplul personal oamenilor săi, fiind cel dintâi care triumfase asupra autenticului Goliat, cel mai mare şi mai periculos dintre toţi adversarii. El le-a arătat ce poate încrederea în Dum­nezeu. Marea luptă de la cruce nu se va repeta nicio­dată. Satan este învins. Dar, dacă suntem ucenici ai lui Hristos, şi noi vom avea de trecut prin bătălii. Spre deosebire de David în acest epi­sod, Domnul nostru este mereu cu noi şi nu obo­seşte niciodată. El ne va da victoria, deoarece pentru numele şi pentru gloria Lui lup­tăm – ade­sea numai prin rugăciunea simplă şi perseverentă a credinţei. Iar acei vrăjmaşi, a căror înfăţişare este adesea atât de înfricoşătoare şi de monstruoasă, vor fugi ca o umbră dinaintea Numelui atotpu­ternic al lui Isus, cu care ne prezentăm. Cunoaştem noi din experienţă puterea invincibilă a Numelui Isus?

UNEORI ESTE ÎNȚELEPT SĂ SPUI NU | Fundația S.E.E.R. România

„Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.” (Numeri 11:14)

Moise a primit plângeri și a ascultat văicăreli pline de frustrare și indignare până când a ajuns în punctul în care I-a spus lui Dumnezeu: „Eu singur nu pot să port pe tot poporul acesta, căci este prea greu pentru mine.” Și Dumnezeu a fost de acord – așa că i-a spus lui Moise să aleagă șaptezeci de bărbați dintre bătrânii lui Israel, „ca să poarte împreună cu tine sarcina poporului şi să n-o porţi tu singur.” (Numeri 11:16-17). Drept rezultat, au ajuns în Țara promisă. La fel ca Moise, este bine să spui: „Mi-am atins limita!”

Da, Scriptura spune: „Pot totul în Hristos, care mă întărește” (Filipeni 4:13), dar asta se referă la momentele în care ne confruntăm cu diverse încercări și situații prin care Dumnezeu ne va ajuta să trecem. Nu înseamnă că ar trebui să ne asumăm atât de multe responsabilități încât să ne epuizăm. Uneori, totul este prea mult – și este bine să recunoaștem asta.

De asemenea, este bine să refuzi unele lucruri, pentru a te putea bucura de viață așa cum a vrut Dumnezeu. Nu trebuie să fii ca altcineva sau să încerci să ții pasul cu ei. Sarcina pe care ți-o dă Dumnezeu nu este niciodată mai mare decât harul pe care ți-l oferă. Așa cum chipurile noastre diferă, la fel diferă și darurile și capacitatea noastră de a face față lucrurilor. Trebuie să fim cine ne-a creat Dumnezeu să fim, și nu trebuie să ne cerem scuze pentru asta. Trebuie să acceptăm responsabilitatea pentru tot ceea ce Dumnezeu ne-a chemat să fim, și să facem tot ceea ce El ne-a chemat să facem.

Nu suntem chemați să ne îmbolnăvim de stres și tensiune. Deci, dacă ți-ai atins limita, vorbește cu Dumnezeu. El te va ajuta să găsești un stil de viață mai sănătos, atât mental, cât și fizic.

Publicat în Romanian devotionals | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →