Mana Zilnica

 

DOMNUL ESTE APROAPE

Învingătorului îi voi da să mănânce din pomul vieții, care este în paradisul lui Dumnezeu.

Apocalipsa 2.7

Promisiunile făcute biruitorilor (2) – Paradisul lui Dumnezeu

 

Această promisiune făcută biruitorului din Efes, menționând pomul vieții și paradisul lui Dumnezeu, ne conduce cu gândul la începutul creației. Promisiunea în sine ne conduce însă cu mult dincolo de paradisul din grădina Eden. Este important să remarcăm că ea vorbește despre paradisul lui Dumnezeu, nu despre paradisul omului.

Adam, înainte de cădere, nu era într-o stare de îndreptățire; nu avea nevoie de așa ceva, fiindcă păcatul încă nu pătrunsese. El era într-o stare de inocență. Inocența și îndreptățirea sunt două lucruri diferite. Una înseamnă absența păcatului, iar cealaltă înseamnă a sta înaintea lui Dumnezeu într-o poziție de îndreptățire. Odată cu căderea omului, nu mai suntem duși înapoi în grădina Eden, ci în paradisul lui Dumnezeu. Paradisul ceresc este menționat de trei ori în Noul Testament (Luca 23.43; 2 Corinteni 12.4; Apocalipsa 2.7). Acest lucru este important, fiindcă unii cred că acest paradis este doar un paradis pământesc, restabilit în starea lui originală. Adam, în inocență, a fost expus ispitirii din partea lui Satan și astfel, unei ruine potențiale, însă, prin Hristos, puterea lui Satan a fost înfrântă pentru noi, la fel ca și puterea morții. Noua creație nu va putea fi atinsă de păcat, nici de moarte. Ea este eternă. Satan va fi înlăturat pentru totdeauna, iar păcatul nu va întina niciodată această nouă creație.

Promisiunea deci nu ne conduce înapoi către un paradis pământesc, ci către ceva cu mult mai înalt, către „o moștenire nestricăcioasă și neîntinată și care nu se veștejește, păstrată în ceruri pentru voi” (1 Petru 1.4). Să-I mulțumim Domnului pentru tot ceea ce ne-a promis și a pregătit pentru noi (Ioan 14.2)!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

Harul lui Dumnezeu care aduce mântuire pentru toți oamenii s-a arătat.

Tit 2.11

Maya – prizoniera drogurilor

Maya avusese o copilărie nefericită și din tinerețe era dependentă de droguri. Cu timpul ajunsese să ia doze tot mai mari și fusese deseori internată la spital. Starea ei s-a înrăutățit și medicii i-au spus că nu mai are mult de trăit.

În acea situație disperată, o familie de credincioși s-a îndurat de ea și au primit-o la ei acasă. De la început, Maya a spus că nu vrea să aibă de-a face cu religia și cu rugăciunile.

Cu timpul, Maya și-a căpătat încrederea și n-a mai fost respingătoare când se vorbea despre Isus, ci asculta cu atenție. Într-o zi a venit și momentul atât de așteptat, când ea L-a rugat pe Isus Hristos să-i ierte toate păcatele. Puțin mai târziu ea a mărturisit: „Sunt așa de fericită; acum cred în Isus! Dar mă simt atât de nevrednică, pentru că nu am nimic să-I dau”.

Urmările drogurilor au rămas însă și corpul fetei era tot mai slăbit cu fiecare zi. Ea le spunea prietenilor că va trece în curând în viața veșnică și va ajunge la Isus. Într-o zi a căzut pe stradă și câteva ore mai târziu a fost la Mântuitorul ei.

Harul lui Dumnezeu este un izvor de mântuire care aduce salvare tuturor oamenilor. Prin credința în Isus Hristos, oricine poate să fie eliberat de vina și de legăturile sale și să primească viața veșnică.

Citirea Bibliei: Ezra 8.1-30 · Proverbe 8.10-21

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRANSFORMĂ-ȚI PIERDEREA ÎN CÂȘTIG (2) – Fundația S.E.E.R. România

„Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră.” (Matei 3:8)

Când conducătorii lui Israel au apelat la ajutorul lui Iefta, ei se aflau în necaz, și au decis să se „folosească” de Iefta. Așa că acesta a spus, în esență: „Să facem o înțelegere în ce privește relația pe care o vom avea.” Și atunci, el a negociat cu ei și a ajuns să ocupe un post de mare conducător.

Când încrederea ți-a fost înșelată, trebuie să ierți. În felul acesta te eliberezi. Dar trebuie să dai dovadă de înțelepciune în felul în care înaintezi. Dumnezeu nu dorește să ajungi în situația în care să fii rănit din nou. Poate ai auzit povestea omului care s-a dus la doctor cu o arsură severă la urechea dreaptă. El a explicat: „Călcam o cămașă și mă uitam la televizor, când a sunat telefonul și am pus la ureche fierul de călcat în loc de telefon.” Buimăcit, doctorul a întrebat: „Dar de ce aveți arsură și la urechea stângă?” La care el a răspuns: „Păi, persoana respectivă a sunat și-a doua oară!” Concluzie: Când te-ai fript o dată, ai grijă să nu ajungi în situația de-a te frige din nou!

Iertarea trebuie să se producă imediat, dar încrederea trebuie câștigată. Cel ce te-a ofensat trebuie să manifeste roada pocăinței – un comportament consecvent care să arate că în inima lui s-a produs o schimbare. Domnul Isus a spus-o în felul următor (parafrazez): „Dovedește prin felul tău de trai că te-ai pocăit de păcatele tale și că te-ai întors la Dumnezeu.” Pentru asta, tu ai nevoie de două lucruri: de har și de înțelepciune. Harul înseamnă extinderea către ceilalți a aceleiași iertări pe care ți-a arătat-o Dumnezeu ție. Înțelepciunea înseamnă să discerni ce fel de relație poți avea cu acea persoană în viitor. Așadar, transformă-ți pierderea în câștig!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 68:1-14

Dumnezeul cel înfricoşător în judecăţile Sale când este vorba să le aplice împotriva celor necredincioşi Se arată atât de plin de duioşie faţă de cei care-I aparţin şi pe care-i numeşte „cei drepţi” (v. 3). El Însuşi Îşi ia frumosul nume de „Tatăl orfanilor” şi de „Apărătorul văduvelor” (v. 5; Psalmul 146.9; Ieremia 49.11), arătând astfel că Se ocupă într‑un mod cu totul special de aceia care şi-au pierdut sprijinul natural. Şi cei însinguraţi se bucură de o grijă deosebită din partea Lui: }Dumnezeu îi face pe cei singuri să locuiască într–o familie” (v. 6). Şi cât de mulţi sunt aceia care au făcut această preţioasă experienţă! Odată cu întoarcerea lor la Dumnezeu, porţile li s–au închis: anumiţi membri ai familiei lor n-au mai vrut să–i primească. Din dragoste pentru Domnul, ei au trebuit să părăsească „casă sau fraţi sau surori”. „Tatăl orfanilor” însă i–a strâns în propria Lui familie, unde au găsit alţi fraţi şi alte surori (citiţi Marcu 10.29,30).

Până la versetul 14 inclusiv ne este reamintită grija lui Dumnezeu îndreptată spre poporul Său, în timpul drumului prin pustie (comp. v. 1 şi 7 cu Numeri 10.33–36), şi El n-a încetat să vegheze asupra „turmei” Sale, Israel (v. 10). Dar astăzi Domnul are „alte oi, care nu sunt din staulul acesta” iudeu (Ioan 10.16).

Sunteţi voi una dintre acestea? Puteţi voi să vorbiţi despre dragostea acestui bun Păstor?

DOMNUL ESTE APROAPE

Încolo, frații mei, bucurați-vă în Domnul. Să vă scriu aceleași lucruri, mie nu-mi este greu, iar vouă vă este de folos … Pentru că noi suntem circumcizia, cei care ne închinăm prin Duhul lui Dumnezeu și ne lăudăm în Hristos Isus și nu ne încredem în carne.

Filipeni 3.1,3

 

„Bucurați-vă în Domnul” a fost declarația triumfătoare a apostolului Pavel, iar ea trebuie să fie și a fiecărui credincios, atunci când se confruntă cu dificultăți și cu obstacole pe calea către patria sa cerească. Pavel nu se gândea la binecuvântările asigurate lui prin Hristos, ci la Hristos Însuși, care umplea orizontul său și a Cărui dragoste îi captivase inima. Obiectul său acum era Hristos în glorie, iar inima sa era atât de preocupată cu El, încât socotea toate lucrurile ca o pierdere, față de excelența cunoașterii lui Hristos, Domnul Său.

Având privirea ațintită asupra lui Hristos în glorie, Pavel scrie: „alerg drept spre țintă, pentru premiul chemării de sus a lui Dumnezeu, în Hristos Isus” (versetul 14). El nu ajunsese la țintă, așa cum nici noi n-am ajuns, însă privirile inimii sale erau ațintite asupra premiului: Hristos Însuși! Pavel își pierduse complet încrederea în realizările sale de ordin religios și în acele lucruri cu care, în mod normal, un om religios s-ar lăuda. El știa că, dacă ar exista ceva cu care carnea să se poată lăuda, Hristos ar fi astfel lipsit de onoarea și de gloria care Îi aparțin numai Lui. „Lucrurile care îmi erau câștig le-am socotit pierdere, datorită lui Hristos” (versetul 7). Dorința lui cea mai mare era aceasta: „să-L câștig pe Hristos; și să fiu găsit în El nu având ca dreptate a mea pe cea din lege, ci pe aceea care este prin credința în Hristos, dreptatea de la Dumnezeu, prin credință” (versetele 8 și 9).

Apoi Pavel le reamintește filipenilor că „cetățenia noastră este în ceruri, de unde Îl și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Hristos” (versetul 20). Să fim și noi găsiți cu privirea ațintită asupra Lui, veghind și așteptându-L din cer pe Mântuitorul nostru!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată, Eu stau la ușă și bat; dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, Eu voi intra la el, voi cina cu el și el cu Mine.

Apocalipsa 3.20

 

Vrei să rămâi unul care doar merge la biserică?

Înainte de Al Doilea Război Mondial, André se mutase din Polonia în America de Sud și se stabilise acolo, lucrând ca fermier. Soția lui era credincioasă și André mergea în fiecare duminică împreună cu ea la biserică, dar el însuși nu credea. André era atât de aproape de Hristos și totuși nu Îi aparținea Lui.

Apoi a izbucnit Al Doilea Război Mondial și André a fost recrutat, pornind cu vaporul în direcția Scoția. În mijlocul Atlanticului au fost atacați, iar vapoarele, lovite de torpilă, au început să se scufunde. În această situație periculoasă, toți de pe vapor au început să se roage – inclusiv André. El a înțeles în acea situație că nu era suficient să mergi la biserică, ci că era necesară credința. André I-a promis lui Dumnezeu că se va întoarce la El, dacă îl va scăpa de la înec.

Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea și André a ajuns pe coasta scoțiană. Acolo și-a amintit de promisiunea făcută și în următoarea duminică a mers la o biserică. A fost surprins că la intrare i-a fost înmânat Noul Testament în limba poloneză. Mai târziu a vorbit chiar și cu un credincios polonez, căruia i-a povestit istoria lui. La sfârșit, acesta l-a întrebat: „André, vrei să rămâi unul care doar merge la biserică? Nu vrei să-ți deschizi ușa inimii și să-L lași pe Isus Mântuitorul să intre?”. André s-a smerit și L-a primit pe Isus Hristos, prin credință, ca Domn în viața lui.

Citirea Bibliei: Ezra 7.19-28 · Proverbe 8.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRANSFORMĂ-ȚI PIERDEREA ÎN CÂȘTIG (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Iefta… era un om viteaz. El era fiul unei curve…” (Judecătorii 11:1).

 

Iefta era fiul nelegitim al unui om pe nume Galaad. Mama sa era prostituată. Iefta a crescut împreună cu ceilalți fii legitimi ai lui Galaad, care mai târziu l-au alungat. „Tu nu vei avea moştenire în casa tatălui nostru” (Judecători 11:2). Așa că a ajuns să trăiască într-o peșteră. În timp ce se afla acolo, au venit la el o mână de „oameni fără căpătâi” și rebeli, și el i-a transformat în soldați. Când amoniții au amenințat poporul Israel, bătrânii poporului au apelat la el pentru ajutor. „Iefta a răspuns bătrânilor Galaadului: „Nu m-aţi urât voi, şi nu m-aţi izgonit voi din casa tatălui meu? Pentru ce veniţi la mine acum când sunteţi în strâmtorare?” Bătrânii Galaadului i-au zis lui Iefta: „Ne întoarcem la tine acum, ca să mergi cu noi, să baţi pe fiii lui Amon, şi să fii căpetenia noastră, căpetenia tuturor locuitorilor Galaadului.” (Judecătorii 11:7-8). Nu numai că Iefta i-a condus spre victorie, dar numele său este onorat în Biblie alături de oameni ca Avraam, Moise și David. Viața sa este plină de lecții.

Iată una importantă: Respingerea poate face parte din planul lui Dumnezeu pentru viața ta. Iefta a fost respins din motive pe care nu le putea controla – între altele, era un fiu nelegitim. Dar în loc să se umple de amărăciune, el a mers mai departe și a făcut ceva bun cu viața sa. Poate că și tu ai fost respins – pentru că ești bătrân, tânăr, inteligent, prost, drăguț, urât, privilegiat, sărac, atrăgător, neatrăgător, bărbat, femeie, alb, negru etc. Prin harul lui Dumnezeu, Iefta a luat o situație urâtă și a transformat-o într-una frumoasă. Și dacă îți încredințezi situația în care te găsești în mâinile lui Dumnezeu, același har este disponibil și pentru tine!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 67

 

Israel cere pentru el să fie binecuvântat, pentru ca, în felul acesta, voia lui Dumnezeu şi mântuirea Lui să fie cunoscute de tot pământul (v. 1,2). Nu suntem oare şi noi, în mod obişnuit, preocupaţi prea mult cu noi înşine în rugăciunile noastre? Să cerem însă ca harul, căruia noi îi suntem obiecte, şi binecuvântările, de care noi ne bucurăm atât de mult, să poată fi cele remarcate de aceia din jurul nostru, astfel ca ei să fie atraşi spre Domnul Isus.

Epistola către Romani (capitolele 9&11) ne explică cum Israel a fost dat deoparte, astfel încât Dumnezeu să–Şi poată extinde de atunci harul Său şi asupra naţiunilor. Aceste capitole ne mai arată cum trebuia această participare a naţiunilor la promisiunile făcute lui Avraam să-i stârnească pe iudei la gelozie (citiţi Romani 11.11,12). Sub autoritatea absolută a lui Mesia însă, îşi vor găsi loc şi unii şi alţii (Psalmul 22.27). Toate naţiunile lumii vor fi binecuvântate împreună cu poporul evreu. Atunci nu va mai fi problema geloziei, nici a orgoliului naţional; Israel nu va avea decât o dorinţă: să vadă toate popoarele bucurându-se în Dumnezeu şi celebrând Numele Său (v. 3,5). Atunci Mielul va fi proslăvit în ceruri şi pe pământ, aşa cum I se cuvine.

„Ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie şi limbă şi popor şi naţiune” (Apocalipsa 5.9).

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi nu sunteți în carne, ci în Duh.

Romani 8.9

Cauza încurcăturilor și a greșelilor este că mulți credincioși n-au înțeles că omul cel vechi este în întregime înlăturat de către evanghelie, împreună cu toată viața lui și cu starea lui înaintea lui Dumnezeu. Îmi dau bine seama că mulți copii ai lui Dumnezeu cunosc numai iertarea păcatelor, care este un lucru binecuvântat, și în felul acesta ei sunt pe terenul harului. De ar rămâne mereu în mod practic pe acest teren! Dar mulți dintre ei nu cunosc întreaga binecuvântare a poziției lor. Ei înțeleg învățătura din Romani 5.1-11 și aceasta este o binecuvântare pentru inima lor. Dar ei nu pătrund în binecuvântările prezentate în capitolele 6 și 8. Dacă ajung la conflictul din capitolul 7, rămân în el într-un chip nepotrivit.

Hristos, nu cel dintâi Adam, este acum viața mea, ca om credincios. De aceea pot să afirm: „când eram în carne”. Acum nu mai sunt în carne, ci în Duhul. Cel dintâi Adam, în păcatul și în responsabilitatea lui, nu mai constituie poziția mea înaintea lui Dumnezeu; poziția mea înaintea Lui este în cel de-al doilea Adam, care a devenit viața mea. Am fost răstigniți împreună cu Hristos; noi nu mai existăm înaintea lui Dumnezeu în firea păcătoasă.

„Când eram în carne”, spune apostolul. Vorbim în felul acesta când ne referim la o stare de lucruri care în mod clar aparține trecutului, în care nu mai suntem. Expresia „când eram în carne” arată că acum nu mai suntem nicidecum în această poziție. Dar, spune apostolul, „voi nu sunteți în carne, ci în Duh, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește într-adevăr în voi” (Romani 8.9). Acum noi trăim în Hristos. „Dacă ați murit”, spune el în alt loc (Coloseni 2.20), „față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați mai trăi [ați fi în viață] încă în lume, vă supuneți poruncilor?”. „Căci voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu” (Coloseni 3.3).

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu sunt Domnul, și nu este altul; afară de Mine nu este Dumnezeu.

Isaia 45.5

Cine este Dumnezeu?

Îl cunoașteți pe Dumnezeul cel viu despre care vorbește Biblia? El este unicul Dumnezeu adevărat.

1. Dumnezeu trăiește: Dumnezeu există cu adevărat și puteți avea o experiență personală cu El. Cei care cred au avut parte de experiența minunată că El le-a schimbat viața în bine.

2. Dumnezeu Se face cunoscut: Prin creație (natura însăși atestă că avem un mare Creator), prin conștiința pusă în om (care îl acuză când a făcut ceva rău) și în Fiul Său Isus Hristos (care a trăit ca Om pe acest pământ).

3. Dumnezeu iubește: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Dragostea lui Dumnezeu față de oameni este atât de mare, încât L-a dat pe Fiul Său ca Mântuitor.

4. Dumnezeu salvează: Dacă recunoaștem că ne-am răzvrătit și că am păcătuit împotriva Creatorului nostru, El ne arată harul Său, ne achită de vină și ne mântuiește pentru cer.

5. Dumnezeu judecă: „Dumnezeu poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască, pentru că a rânduit o zi în care va judeca după dreptate pământul” (Fapte 17.30,31). Dacă Îl respingem pe Fiul ca Mântuitor, El va fi într-o zi Judecătorul nostru.

Citirea Bibliei: Ezra 7.1-18 · Proverbe 7.1-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TREBUIE SĂ RĂSPUNZI CU HAR! – Fundația S.E.E.R. România

„Creşteţi în harul… Domnului…” (2 Petru 3:18).

Cum putem să trecem peste suferințele din trecut, cauzate de relații? Cum pot două persoane să îmbine perspective distincte și unice pentru a crea o relație mulțumitoare plină de dragoste? Există un ingredient foarte special numit „har”, care trebuie adăugat acestui amestec. Este nevoie să manifești asupra celeilalte persoane același har pe care îl extinde Dumnezeu asupra ta. Harul pansează oamenii zdrobiți și le permite celor învinși să-și dezvolte modalități câștigătoare de a scăpa de trecutul lor. El dă tărie celor ce se luptă să fie funcționali în domenii în care mai demult erau deficitari. Harul restaurează inima și rezolvă conflictele unui duh neliniștit. Este bunătate și iertare. Este bunăvoința lui Dumnezeu.

Pentru că El revarsă harul asupra ta, tu trebuie să-l dai mai departe – celor ce au nevoie de compasiunea și dragostea ta. Toți suntem zdrobiți în anumite momente sau în anumite domenii, și trebuie să învățăm să acceptăm lucrul acesta și să ajutăm la refacerea celor frânți.

Apostolul Petru nu s-a crezut în stare să se lepede de Domnul său… și a jurat că nu o va face niciodată! Însă Domnul Isus nu doar că prezisese asta, dar El a și promis că Se va ruga pentru Petru până va fi complet restaurat (vezi Luca 22:32).

Toți suntem chemați să facem asta; să extindem peste acele persoane imperfecte dragostea și harul care ni s-au arătat nouă. Apostolul Pavel le-a scris tesalonicenilor: „Trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, cum se şi cuvine, pentru că credinţa voastră merge mereu crescând, şi dragostea fiecăruia din voi toţi faţă de ceilalţi se măreşte tot mai mult” (2 Tesaloniceni 1:3). Apoi Petru adaugă: „creșteți în har.” Iar acesta este un proces, nu este ceva instantaneu, așa că trebuie să lucrezi la asta! O vei face?!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 66

În timpurile fericite despre care vorbeşte Psalmul 65, lui Israel îi va reveni misiunea de a invita naţiunile la a se bucura şi la a–L lăuda pe Dumnezeu, întâi pentru lucrările Lui înfricoşătoare (v. 3,5), apoi pentru bunătatea Sa îndreptată spre poporul Său. Ieşirea din Egipt şi intrarea în Canaan (v. 6) sunt cele dintâi acte ale măreţiei puterii şi ele trebuie întotdeauna preamărite. Creştini, să nu încetăm niciodată să celebrăm crucea Domnului nostru Isus Hristos! El ne–a eliberat de sub jugul prinţului acestei lumi (Egiptul) şi ne–a făcut să intrăm în binecuvântările cereşti.

Sunt apoi reamintite lungile suferinţe ale lui Israel (v. 10‑12). Iudeii au fost (şi sunt încă) încercaţi în toate felurile, asupriţi şi călcaţi în picioare de naţiunile în mijlocul cărora au fost risipiţi. În curând însă Îl vor putea binecuvânta pe Dumnezeul care le–a scăpat sufletul şi care i–a curăţit în cuptorul încercării. În ce ne priveşte, noi suntem cu mult mai responsabili dacă vom uita vreodată acest obiectiv divin atât de preţios! Versetul 18 ne reaminteşte un adevăr deosebit de important: Dumnezeu nu poate asculta rugăciunile noastre atât timp cât avem pe conştiinţă un păcat nejudecat; de aceea, să ne grăbim să I–l mărturisim, pentru a ne putea bucura din nou de comuniunea cu El (Isaia 1.15; Psalmul 32.5,6)!

DOMNUL ESTE APROAPE

Mie nu-mi este rușine de evanghelie, … pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu.

Romani 1.16,17

Dreptatea pe care o avem nu este o dreptate omenească de care avem parte prin credință, adică pe temeiul sau pe temelia credinței, ci este dreptatea lui Dumnezeu Însuși. Ce altceva decât puterea lui Dumnezeu putea înfăptui aceasta? Legea dădea o dreptate omenească celui ce o ținea, dar nu a fost nimeni care să o poată împlini în întregime. Mai mult, o dreptate câștigată pe temeiul legii nu putea da omului viață decât pe acest pământ; căci „cine va ține aceste lucruri va trăi prin ele”, adică va rămâne în viață, nu va muri. Dar dreptatea lui Dumnezeu ne este dată prin credință. Însă ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu? Această întrebare este pe deplin justificată, având în vedere numărul mare de neînțelegeri cu privire la sensul acestei expresii. Nu este vorba despre o dreptate care să fie valabilă înaintea lui Dumnezeu, așa cum a tradus Luther; căci și o dreptate obținută prin ținerea legii, dacă acest lucru ar fi fost posibil, ar fi fost realmente valabilă înaintea lui Dumnezeu. Dar nici cea mai desăvârșită dreptate omenească nu ar putea fi numită vreodată dreptatea lui Dumnezeu.

Evanghelia pe care o predica Pavel vestea această dreptate a lui Dumnezeu care s-a arătat pe de o parte prin aceea că L-a înviat pe Isus dintre morți și că L-a încununat cu cinste și cu glorie, iar pe de altă parte prin faptul că acum îl așază pe cel care crede în același loc în care a intrat El ca Om. Pentru că ceea ce Hristos a făcut pentru slava lui Dumnezeu a făcut în același timp și pentru noi, așa că apostolul poate spune în alt loc: „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21). În același fel în care dreptatea lui Dumnezeu a putut fi privită mai întâi în glorificarea lui Hristos, ea poate fi văzută astăzi în noi, cei care suntem în Hristos, iar în curând aceasta va ajunge la reprezentarea desăvârșită în noi, când vom fi și noi în aceeași glorie, cu El, ca rod al muncii sufletului Său.

R. Brockhaus

SĂMÂNȚA BUNĂ

El (Isus Hristos) este ispășirea pentru păcatele noastre.

1 Ioan 2.2

Scuzele nu au acoperit paguba

În parcarea unui centru comercial, o mașină s-a strecurat printre două mașini staționate. Deodată s-a auzit un scârțâit ca și cum s-ar freca metal pe metal. Șoferul a coborât și a privit mașina pe care o atinsese fără milă. A luat o bucată de hârtie, a scris ceva pe ea, a pus-o sub ștergătorul de parbriz și a plecat.

La puțin timp după aceea a apărut șoferul mașinii lovite și a văzut ce s-a întâmplat. S-a uitat în jur, căutând vinovatul. Un bărbat care văzuse totul i-a spus că vinovatul i-a strecurat un bilețel sub ștergător. Păgubitul a răsuflat ușurat. Vinovatul și-a lăsat cu siguranță numele și numărul de telefon! A despăturit hârtia, dar acolo era scris un singur cuvânt: Scuze! – Fără cuvinte, i-a întins bucata de hârtie bărbatului care fusese martor la accident. Acela a spus: „Este bine dacă se scuză!”. Abia atunci păgubitul a putut să vorbească și a țipat: „Scuze!? Și mie cine îmi plătește paguba?”.

Un simplu Scuze! nu este suficient, nu repară o mașină și nu achită o factură! Este bine dacă îți ceri scuze și promiți că data viitoare vei fi mai atent, dar întrebarea rămâne: Cine îmi plătește paguba?

Eu am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Și El așteaptă să-mi mărturisesc sincer vina, ca să o ierte. Dar întrebarea rămâne deschisă: Cine îmi plătește vina? Eu însumi nu pot. Numai Unul poate: Isus Hristos. El este „ispășirea” pentru păcatele mele; prin El „am primit acum împăcarea” (Romani 5.11).

Citirea Bibliei: Ezra 6.13-22 · Proverbe 6.20-35

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRANSMITE MAI DEPARTE BINECUVÂNTĂRILE! – Fundația S.E.E.R. România

„Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri…” (Faptele Apostolilor 2:39).

Fiecare familie are calități unice și diferite față de alte familii. Tu poți lăsa o moștenire copiilor tăi, transmițându-le valorile, concepțiile și dragostea care au dus familia ta acolo unde este astăzi. O mărturie puternică a vieții tale, îi poate inspira pe urmași să perpetueze măreția. Trebuie să le povestești cum ai reușit să treci Iordanul tău și cum ai intrat în Țara promisă ție. Trebuie să transmiți mai departe binecuvântările care ți-au ajutat familia ani de zile. Este necesar să scoți la lumină darurile fiecărui membru al familiei. Există ceva în fiecare om care îl face deosebit de toți ceilalți.

Fiecare dintre noi avem daruri speciale și fiecare dintre noi dorește să audă de la ceilalți la ce este priceput. Avem nevoie să recunoaștem și să verbalizăm unicitatea fiecărui membru al familiei. Trebuie să scoatem în evidență faptul că deși facem parte dintr-o familie mare, nu suntem limitați de moștenirea noastră; avem libertatea și abilitatea de a ne exersa propriile daruri individuale.

Inspiră-ți familia să se bucure de originea ei, de locul în care a ajuns, și de locul în care poate (sau urmează) să ajungă. Trecutul ne leagă laolaltă, dar fiecare membru al familiei care își folosește darurile unice și care îndeplinește anumite roluri, face ca familia să reziste în timp, și conferă familiei un viitor solid în promisiunea lui Dumnezeu că: „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri.”

Nu fi ultima verigă din lanț și nu lăsa ca lanțul să se termine cu tine. Ia binecuvântările pe care le-a pus Dumnezeu în tine și transmite-le mai departe copiilor tăi – la fel și nepoților tăi. Așadar, transmite mai departe valorile și binecuvântările lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 65

Înainte ca lauda să devină universală, în zorii zilei mileniale (Psalmul 66), ea este pregătită în linişte în inima celor răscumpăraţi. Trebuie să ne fie familiară această adorare care se înalţă în tăcere spre Dumnezeu într–un mod cu atât mai real, cu cât cuvintele nu pot s–o exprime. Să experimentăm această închinare şi când suntem pe drum, şi în timpul pauzelor la lucru, şi în patul nostru în „vegherile nopţii” (Psalmul 63.6). Ea va fi întotdeauna ascultată şi înţeleasă de Cel care ascultă rugăciunea (v. 2).

După ce, în versetul 3, a conştientizat iertarea păcatelor, Israel (şi în aceeaşi măsură creştinul) se va putea bucura de prezenţa lui Dumnezeu (v. 4).

Psalmul se încheie printr-un măreţ tablou al viitoarelor binecuvântări pământeşti, imagini ale bogăţiilor spirituale pe care credinciosul le–a luat în posesie încă de acum. Dacă aici tânjeşte „într–un pământ sec şi uscat, fără apă” (Psalmul 63.1), el trebuie să-şi amintească de faptul că „râul lui Dumnezeu este plin de apă” (v. 9). Dragi prieteni, nu este atunci vina noastră, dacă uneori sufletul nostru suferă de uscăciune? (vezi Ioan 4.14,15).

„Tu faci să cânte de bucurie venirea dimineţii şi a serii”, spune din nou versetul 8. Fie ca şi zilele noastre să înceapă, să se desfăşoare şi să se încheie printr-un cânt al fericirii şi al dragostei.

DOMNUL ESTE APROAPE

Dumnezeul răzbunărilor, Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, să se arate strălucirea Ta! Ridică-Te, judecător al pământului! Răsplătește celor mândri! Până când cei răi, Doamne, până când se vor bucura cei răi?

În mulțimea gândurilor dinăuntrul meu, mângâierile Tale au făcut plăcere sufletului meu.

Psalmul 94.1-3,19

În contrast cu atitudinea israeliților dintr-o zi viitoare, creștinul trebuie să se ferească să caute răzbunarea (Romani 12.17). El nu suferă mai puțin din cauza răului și a nedreptății care domnesc în această lume, unde mândria (Psalmul 94.2), răutatea (versetul 3), aroganța și trufia (versetul 4), asuprirea și violența (versetele 5 și 6) sunt fără frâu. Credinciosul nu poate trece prin această lume și să rămână neafectat de ceea ce vede zilnic în ea. Cu cât este mai conștient de sfințenia lui Dumnezeu, cu atât răul i se pare mai groaznic (Psalmul 97.10). Acesta este motivul pentru care Hristos, Omul perfect, a suferit mai mult decât oricine din cauza răului din jurul Său. Să-L privim în Marcu 3.5, unde se spune că era „foarte întristat de împietrirea inimii lor”. El Însuși a fost obiectul celei mai mari nedreptăți (versetul 21).

Fiind conștienți de răul care ne înconjoară, suntem deseori tulburați în sufletul nostru: Oare nu vede Dumnezeu toate aceste lucruri? De ce nu intervine? Domnul ne mângâie, mai degrabă decât să ne dea un răspuns (versetul 19). Prin faptul că ne deschide ochii să vedem răul din această lume, El ne ajută să ne separăm de acest rău. Însă această separare are rolul de a ne aduce mai aproape de El Însuși, astfel ca nădejdea noastră în El să poată fi întărită. Facă El ca mângâierile de sus să fie întotdeauna plăcerea sufletului nostru!

J. Koechlin

SĂMÂNȚA BUNĂ

Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.

1 Petru 3.18

Cine ne poate apropia de Dumnezeu?

Isus Hristos a venit în lume și a suferit la cruce, ca să-i aducă pe oameni la Dumnezeu. El Însuși a pregătit calea într-acolo! Și este una sigură: „Trebuie să fiți născuți din nou” (Ioan 3.7).

Din firea noastră, noi, oamenii, suntem departe de Dumnezeu. Profetul Isaia ne spune: „fiecare își vedea de drumul lui” (Isaia 53.6). Primul om s-a ascuns de Dumnezeu, dar la fel face și omul din zilele noastre: „Nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu” (Romani 3.11). Dumnezeu Însuși trebuie să pună în noi o fire cu totul nouă. Ea este numită naștere din nou sau naștere de sus, dintr-un izvor nou de viață.

Dacă simți că între tine și Dumnezeu este ceva în neregulă, atunci mulțumește-I că ți-a trezit conștiința! Dacă îți pui întrebări și Îl cauți pe Dumnezeu, vei primi ajutor.

Ceea ce blochează calea spre El sunt păcatele noastre, nenumăratele abateri de la voia lui Dumnezeu! Oricine vine la Dumnezeu și își recunoaște vina poate primi iertare. Prin moartea Sa, El, Cel drept, a împlinit cerințele lui Dumnezeu. Noi, cei nedrepți, nu am fi putut să le împlinim niciodată.

Crede în Hristos și în puterea iertătoare a sângelui Său, care a curs pe crucea de la Golgota! Atunci vei deveni un copil al lui Dumnezeu și vei sta veșnic în apropierea Lui.

Citirea Bibliei: Ezra 6.1-12 · Proverbe 6.12-19

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

IUBEȘTE-ȚI ȘI ACCEPTĂ-ȚI APROAPELE! – Fundația S.E.E.R. România

„În smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” (Filipeni 2:3)

Noi putem învăța să iubim și să acceptăm pe cineva, fără să fim neapărat de acord cu părerile acelei persoane și fără să-i susținem faptele sau stilul de viață. Principiul de bază este să învățăm să-i vedem pe oameni ca indivizi. Cu cât înțelegem mai mult că, în ciuda diferențelor, toți suntem oameni creați de Tatăl nostru după chipul Său, cu atât devenim mai liberi să ne concentrăm pe nevoile noastre comune.

Când nu înțelegem motivațiile altcuiva, viziunea sau personalitatea sa, e ușor să presupunem ce e mai rău despre acea persoană și să-l împroșcăm cu tot felul de apelative. Comunicarea și încrederea contribuie mult la creșterea răbdării și a înțelegerii față de cei care fac lucrurile diferit față de noi. Putem oferi aceste două lucruri într-o relație punând întrebările potrivite.

De multe ori, ne este teamă să întrebăm pe cineva de unde vine sau care este problema sa. Sau când chiar întrebăm, o facem într-un mod care sporește teama și ostilitatea pe care le experimentează acea persoană. Dacă punem întrebări cu blândețe, sau cel puțin într-un mod respectuos și blând, determinăm persoana să se deschidă și ajungem s-o cunoaștem mai bine. Păstrarea simțului umorului poate ajuta la liniștirea lucrurilor, dacă există neînțelegere sau conflict. Un astfel de schimb constructiv zidește încredere, ceea ce sporește probabilitatea unei comunicări mai bune între voi doi.

Biblia ridică standardul când vine vorba despre dragostea unii față de alții; un text binecunoscut (1 Corinteni 13:1) ne asigură: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 64

Credinciosul nu suferă numai din pricina uscăciunii unei lumi în care nu-şi poate potoli setea sufletului, ca în Psalmul 63, ci el resimte şi vrăjmăşia oamenilor. Aceştia îşi ascut limba împotriva lui ca o sabie (comp. cu Psalmii 55.21 şi 57.4). Credinţa a stârnit întotdeauna antipatia din partea necredincioşilor, iar acest lucru nu trebuie să ne mire, ci să ne determine să veghem ca purtarea noastră să nu le dea niciodată ocazia unor acuzaţii îndreptăţite. Împotriva acestei săbii şi a acestor săgeţi să îmbrăcăm „platoşa neprihănirii” (adică o comportare ireproşabilă ~ Efeseni 6.14; citiţi şi 1 Petru 2.12) şi să opunem tuturor acestor manifestări ale răutăţii „blândeţea înţelepciunii” (Iacov 3.13). Atunci Dumnezeu va lua în mâinile Sale cauza noastră (Romani 12.17‑19).

„Cine va vedea?” se întrebau vrăjmaşii celui drept (v. 5; vezi şi Psalmii 10.11 şi 59.7). Ei bine, Dumnezeu îi vede! Privirea Lui discerne în cele mai mari profunzimi ale inimii răutatea şi uneltirile acesteia (v. 6). Şi, ca răspuns la săgeata ţintită şi lansată pe neaşteptate (acest cuvânt „amar”) împotriva omului integru (v. 4), El pregăteşte propria Lui săgeată, care–l va scăpa pe răscumpăratul Său într-un mod la fel de neaşteptat, când va veni momentul potrivit (v. 7).

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci au venit ucenicii Săi și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul n-a spus: „Ce cauți?” sau: „De ce vorbești cu ea?”.

Ioan 4.27

Ucenicii, întorcându-se din cetate, „se mirau că vorbea cu o femeie”. Înceți la a înțelege măreția harului lui Dumnezeu, ei se mirau, așa cum și noi încă ne minunăm, la vederea unei astfel de scene. Din nefericire, așa cum se întâmplă adesea, necunoașterea harului este însoțită de depărtare morală față de Domnul, așa că ei s-au temut să-și expună față de El gândurile pe care le aveau – „niciunul n-a spus: «Ce cauți?», sau: «De ce vorbești cu ea?»”.

Ei nu pricepeau că Dumnezeu, în măreția harului Său, coborâse în această lume în Persoana Fiului, pentru a căuta închinători. Ce minunat și demn de Sine Însuși este felul în care El caută și găsește un închinător! Este ca și cum Dumnezeu ar spune: «Vreau să găsesc într-o lume ruinată o inimă care să fie atât de captivată la vederea Mea, încât, plină de admirație, să nu poată face altceva decât să se închine». Pentru a găsi un astfel de suflet, Cuvântul Veșnic S-a întrupat și, ca Om smerit, a trecut pe lângă cetatea Ierusalim, pe lângă templul ei magnific, pe lângă fariseii religioși, pe lângă cărturarii învățați, pe lângă preoții ceremoniali, pentru a merge într-un ținut corupt și disprețuit, la o fântână unde, ostenit și însetat, a stat de vorbă cu o biată femeie păcătoasă.

Pentru a-i câștiga încrederea, El i-a cerut o înghițitură de apă, după care, făcând ca lumina să pătrundă cu blândețe în sufletul ei, îi pune în evidență starea de păcat, pentru ca astfel să-i poată arăta dragostea din inima Sa, până când sufletul ei n-a mai putut face altceva decât să se închine în prezența splendorii lui Dumnezeu revelat în Isus.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Luați seama dar în duhul vostru și niciunul să nu se poarte cu necredincioșie față de soția tinereții lui.

Maleahi 2.15

Știa că adulterul este păcat

Era un om de afaceri de succes și, după aparențe, fericit în căsătorie. Soția lui nu bănuia că soțul ei îi era infidel. Omul își spunea – și încerca să se convingă tot mai mult – că, din cauza profesiei, toți fac la fel. Mai demult, bărbatul cunoscuse câțiva creștini credincioși și știa că adulterul este păcat. Dar considera că Dumnezeu este ocupat cu „lucruri mai importante” decât cu „micile lui abateri”.

Într-o zi a fost nevoit să se interneze de urgență din cauza unui ulcer gastric perforat. Conștiința îl atenționa și se temea de moarte. Asistenta medicală care îl îngrijea, fiind o creștină credincioasă, s-a rugat cu el. Mai târziu, bărbatul i-a povestit unui cunoscut care l-a vizitat: „A fost ciudat când asistenta s-a rugat cu mine. Aveam sentimentul că Însuși Dumnezeu Se afla în salon”.

Operația a reușit și, contrar așteptărilor, pacientul s-a refăcut. Asistenta medicală a venit încă o dată la el și a rostit o rugăciune de mulțumire. Inima lui a fost mișcată, însă doar pentru scurt timp. Cu cât însănătoșirea lui făcea progrese, cu atât mai mult dispăreau gândurile serioase. În curând a fost iarăși cel de odinioară. Cât despre „cunoștințele” de mai demult, acestea s-au ivit repede și omul a uitat vorbirea lui Dumnezeu… Nu știm dacă a ajuns să se întoarcă la Dumnezeu în timpul vieții sale.

Dar tu ia seama, pentru că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit!

Citirea Bibliei: Ezra 5.6-17 · Proverbe 6.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DUMNEZEU ÎȚI DĂ TOT CE AI NEVOIE! – Fundația S.E.E.R. România

„Cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?” (Romani 8:32)

George Muller este considerat unul dintre titanii spirituali ai bisericii. Fă-ți timp și citește povestea vieții sale. Confruntat de nenumărate ori cu nevoi copleșitoare, el s-a întors la Dumnezeu în rugăciune, invocând promisiunile Sale și experimentând minuni uimitoare. Dar credința puternică nu apare peste noapte; ea vine după o viață de umblare cu Dumnezeu.

Muller a spus: „Credința mea e aceeași credință care se găsește în fiecare credincios. A crescut puțin câte puțin în ultimii douăzeci și șase de ani. De multe ori, când aș fi putut să-mi pierd mințile din cauza îngrijorării, am avut pace, deoarece sufletul meu credea adevărul promisiunilor lui Dumnezeu. Cuvântul Său, împreună cu întregul caracter al lui Dumnezeu așa cum S-a și revelat pe Sine Însuși, oferă răspuns la orice întrebare. Dragostea Sa neschimbătoare și nemărginita Sa înțelepciune m-au liniștit. Știam că Dumnezeu poate și dorește să mă scape!” Biblia spune: „El, care n-a cruţat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toţi, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”

„Cum pot dobândi o astfel de credință?” – poate că te întrebi. Iată răspunsul: „Credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos” (Romani 10:17). Așa cum o dietă sănătoasă te întărește fizic, la fel cititul, meditația, studiul, proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu, și încrederea în el – te întăresc spiritual. Secretul unei vieți creștine de succes nu este deloc un secret, ci acest imperativ simplu, accesibil: aprofundează Cuvântul lui Dumnezeu, și lasă Cuvântul lui Dumnezeu să te transforme! Nu poți evita situațiile din viață care produc anxietate, dar când credința ta este puternică, le poți învinge.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 63

Ce putea să caute David, în zorii zilei, în pustiul lui Iuda, un loc arid, dezolant, imagine a lumii? Nimic altceva decât pe Dumnezeu, pe Dumnezeul lui personal. Avem noi cu Domnul nostru astfel de întâlniri matinale, în care să aducem înaintea Lui slăbiciunea noastră, temerile noastre „căci cel credincios nu este nicidecum unul insensibil” dar în care să şi ascultăm învăţăturile Lui, să–I cerem ajutor şi călăuzire?

Numai El poate împlini cerinţa sufletului, prin propria Lui prezenţă: „Sufletul meu însetează după Tine” (v. 1), iar la această nevoie, Dumnezeu răspunde întotdeauna (Ieremia 31.25). Versetul 5 confirmă aceasta: „Sufletul meu se va sătura”

Oare a transformat Dumnezeu pustiul într‑un loc roditor? Cam în direcţia aceasta îndreptăm noi deseori rugăciunile noastre. Cerem împrejurări mai favorabile, cu convingerea greşită că starea noastră spirituală ar depinde de împrejurări. Nu! Aici pustiul rămâne pustiu, însă ceea ce s-a schimbat este numai modul în care este străbătut. Pentru că sufletul îşi regăseşte rădăcinile în interiorul templului, de aceea este mereu capabil să cânte de bucurie (v. 3,5,7).

Dumnezeu doreşte întotdeauna să mi Se arate ca fiindu-mi de ajuns, iar dacă pustiul este necesar pentru această demonstraţie, şi cântările mele spun acelaşi lucru, pentru că ele mărturisesc faptul că Însuşi Domnul este fericirea mea.

DOMNUL ESTE APROAPE

Să jupoaie arderea-de-tot și s-o taie în bucăți. Și fiii preotului Aaron să pună foc pe altar și să așeze lemne pe foc.

Levitic 1.6,7

Arderea-de-tot (4) – Preoți, nu doar păcătoși

Aceasta era o poziție înaltă pentru familia preoțească. Arderea-de-tot era oferită în întregime lui Dumnezeu și era arsă în întregime pe altar. Omul nu avea nicio parte din ea, însă fiii preotului Aaron, ei înșiși fiind preoți, sunt văzuți aici stând în jurul altarului lui Dumnezeu, pentru a privi cum flăcările unei jertfe plăcute se înalță către El, împreună cu o mireasmă plăcută. Aceasta este o poziție înaltă, o părtășie înaltă, o slujbă preoțească înaltă, o imagine izbitoare a Adunării în părtășia ei cu Dumnezeu, cu privire la împlinirea perfectă a voii Lui prin moartea lui Hristos.

Ca și păcătoși convinși, noi privim către crucea Domnului nostru Isus Hristos și vedem acolo rezolvarea oricărei nevoi a noastre. Crucea, în acest aspect al ei, oferă o pace perfectă conștiinței. Însă, ca preoți, ca închinători curățiți și ca membri ai familiei preoțești, putem privi crucea într-o altă lumină, anume ca fiind apogeul hotărârii sfinte a lui Hristos de a împlini voia Tatălui chiar până în moarte. Ca păcătoși convinși, noi stăm înaintea altarului de aramă și găsim pacea prin sângele ispășirii, însă, ca preoți, stăm acolo pentru a privi și a admira perfecțiunea acelei arderi-de-tot – perfecta dedicare și prezentare pentru Dumnezeu a Celui lipsit de orice pată.

Am avea o înțelegere cu totul imperfectă a tainei crucii dacă am vedea în ea numai ceea ce împlinește nevoia păcătosului. Există adâncimi în această taină pe care doar ochiul lui Dumnezeu le poate pătrunde. De aceea este important să vedem că, atunci când Duhul Sfânt ne oferă o imagine asupra crucii, aceasta este, în primul rând, una care pune în evidență aspectul ei cu privire la Dumnezeu. Acest lucru este suficient pentru a ne învăța că există înălțimi și adâncimi ale învățăturii cu privire la cruce pe care niciun om nu le poate atinge vreodată.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

De la ceasul al șaselea până la ceasul al nouălea s-a făcut întuneric peste toată țara.

Matei 27.45

Suferințele din întunericul de la cruce

În cele trei ore de întuneric de la cruce, Domnul Isus a fost pedepsit de Dumnezeul cel sfânt pentru vina altora. Noi nu înțelegem ce a însemnat pentru Mântuitorul cel sfânt și curat să îndure mânia lui Dumnezeu asupra păcatului! Psalmii dau glas în repetate rânduri suferințelor nespuse din acele trei ore, dar noi nu le putem pătrunde cu adevărat: „M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întunecimi, în adâncuri. Mânia Ta mă apasă și mă năpădești cu toate valurile Tale” (Psalmul 88.6,7). Domnul Isus a simțit dezlănțuirea mâniei unui Dumnezeu sfânt care Îl lovea necruțător.

În durerea Sa, El a strigat la Dumnezeu, dar nu a primit niciun răspuns: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? Pentru ce stai departe de mântuirea mea, de cuvintele geamătului meu? Strig ziua, Dumnezeul meu, și nu-mi răspunzi; strig și noaptea, și tot n-am odihnă” (Psalmul 22.1,2). Dumnezeu a trebuit să-Și întoarcă privirea de la Cel care purta păcatele și nu a putut să răspundă la strigătul Său, pentru că El este prea sfânt ca să vadă răul.

Astfel, Domnul Isus a suferit singur și nu a primit niciun cuvânt de mângâiere. Totuși, a îndurat până la capăt, până când prețul deplin pentru mântuirea noastră a fost plătit.

Să nu plecăm așa zoriți din fața acestui tablou al groazei: sunt suferințele Domnului, nespus de grele, pe care le-a suportat în locul nostru de bunăvoie!

Citirea Bibliei: Ezra 4.17-5.5 · Proverbe 5.15-23

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

„ÎNȚEPĂTURA” LEGALISMULUI – Fundația S.E.E.R. România

„Mă tem ca… gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos.” (2 Corinteni 11:3)

Ați auzit vreodată de furnica de catifea? Ea are un înveliș format din perișori mici și deși, în nuanțe de culori diferite, care la atingere pare moale și catifelat. Dar nu e decât o deghizare! De fapt, nici nu e o furnică, ci o viespe fără aripi și cu un ac lung. După ce-și injectează victima cu venin, femela își depune ouăle în corpurile lor inerte.

Ei bine, la fel este și „înțepătura” legalismului. Una din cele mai mari griji ale apostolului Pavel a fost ca bisericile, după ce au fost mântuite prin har, să nu se întoarcă din nou la trăirea după legea Vechiului Testament. El i-a avertizat constant că își fundamentează mântuirea și relația cu Dumnezeu pe propriile lor fapte. „Mă tem ca, după cum şarpele a amăgit pe Eva cu şiretlicul lui, tot aşa şi gândurile voastre să nu se strice de la curăţia şi credincioşia care este faţă de Hristos. În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!” (2 Corinteni 11:3-4).

Un alt Isus!

Un alt duh!

O altă evanghelie!

Din nou Pavel avertizează: „Satana se preface într-un înger de lumină” (2 Corinteni 11:14). Da, lucrarea ta pentru Dumnezeu aici pe pământ determină răsplata pe care o vei primi în ceruri. Dar numai dacă te încrezi în lucrarea desăvârșită a lui Hristos vei ajunge în cer! Iar odată ajuns în cer, nimeni nu va putea spune: „Uite ce am făcut eu împreună cu Domnul Isus!”

Legalismul nu doar că te infectează, ci te și imobilizează. Pastorul scoțian Horatius Bonar a scris: „Pe o viață pe care care nu am trăit-o, pe o moarte pe care nu am experimentat-o… pe viața Altcuiva, pe moartea Altcuiva – mă bizui pentru veșnicia mea!”

Tu, cum te aperi de „înțepătura” legalismului? Rămânând dependent exclusiv de harul lui Dumnezeu, nu-i așa? Doamne, ajută-ne!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 62

Acest frumos psalm compus de David nu s-a „născut” în urma unei împrejurări deosebite din viaţa sa, ceea ce pentru noi confirmă faptul că, „în toate timpurile” (v. 8), sufletul trebuie să se lase liniştit în grija lui Dumnezeu (numit aici de şapte ori) şi numai în El! Ce preţioase expresii ale încrederii găsim în versetele 1 şi 2 şi în versetele 5-8, dar, mai presus de toate, ce Obiect de nepreţuit al încrederii mele: Hristos, Stânca veacurilor, pe care se întemeiază deopotrivă mântuirea mea şi gloria mea (v. 7)! Dacă eu sunt pătruns de acest adevăr, atunci sunt în măsură să-i invit şi pe alţii să se încreadă în El (v. 8) şi, în acelaşi timp, să-i avertizez cu privire la faptul că orice alt sprijin este amăgitor. Într-adevăr, fie că sunt jos pe scara socială, fie că sunt sus, oamenii se fălesc cu aroganţa lor şi cu pretenţiile lor mincinoase. Puşi în cumpăna divină însă, ei vor fi găsiţi fără greutate: „mai puţin decât o suflare” (v. 9; comp. cu Daniel 5.27).

În ce ne priveşte pe noi, creştinii, să avem grijă să nu uităm cuvintele cu care se încheie versetul 10: „Când creşte bogăţia, nu vă lipiţi inima de ea”. Mulţi copii ai lui Dumnezeu, care au rămas credincioşi atât timp cât nu se puteau bizui decât pe Dumnezeu (v. 1), n-au rezistat la proba îmbogăţirii (comp. cu Psalmul 69.22). „Înşelăciunea bogăţiilor” a înăbuşit Cuvântul viu, făcându-l astfel să rămână fără rod (Matei 13.22).

DOMNUL ESTE APROAPE

El i-a păstorit după integritatea inimii lui.

Psalmul 78.72

 

Un om fără integritate nu poate sta înaintea Domnului, nici înaintea familiei sale și nici înaintea altora. Fără integritate nu avem nicio mărturie, fiindcă nimeni nu va crede nimic din ce spunem. Nimeni nu se poate încrede în noi și nimeni nu ne poate încredința vreun lucru. Integritatea are o influență directă asupra tuturor legăturilor noastre cu ceilalți.

Orice lucru pe care îl facem în viața de zi cu zi și orice cuvânt pe care îl rostim sunt ca niște semințe pe care le plantăm. Fiecare sămânță pe care o semănăm va aduce un rod, fie bun, fie rău. Câteodată trec mulți ani până să se arate rodul, dar el va veni. Dacă nu trăim o viață evlavioasă și în rânduială, nu trebuie să fim șocați când vom vedea că ogorul nostru este plin de buruieni, în timp ce ne spunem nouă înșine și altora că noi plantăm grâu.

Să presupunem că ne grăbim să ieșim pe ușă pentru a ajunge la adunare și vorbim față de cei ai noștri într-un fel neprietenos, după care, atunci când ajungem la strângere deveni brusc extrem de amabili. Mai întâi, de ce a trebuit să întârziem? Ce mesaj transmit acțiunile noastre celor din familie? Că ne pasă mai mult de imaginea noastră publică, decât de ei? Că nu-i prețuim îndeajuns pentru a le transmite un mesaj consecvent cu privire la o viață trăită în evlavie și în rânduială? Acesta este mesajul pe care dorim să-l transmitem? Să nu ne înșelăm – ei văd clar cum stau lucrurile și sunt răniți în suflet de purtarea noastră! Acesta nu este felul în care trebuie să se poarte un om integru.

Dacă ne aflăm într-o astfel de situație, să mergem la tronul harului, după care să ne întoarcem la familiile noastre și să ne mărturisim greșeala! Cel mai probabil, ei ne vor ierta, însă aducerile-aminte rămân. Avem nevoie de integritate în viața noastră, înainte de a o putea arăta și de a o putea predica altora.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Harul Meu îți este de ajuns; căci puterea Mea în slăbiciune se desăvârșește.

2 Corinteni 12.9

„Harul Meu îți este de ajuns!”

Dumnezeu ne pune la dispoziție harul Său în toate situațiile. Totuși sunt foarte mulți oameni care trec prin suferințe mari, din cauza unor boli cronice, a unor dizabilități sau a altor constrângeri. Nici creștinii nu sunt scutiți de acestea.

Apostolul Pavel a avut și el parte de un „țepuș în carne” (versetul 7). Pavel I-a slujit lui Dumnezeu cu o dăruire deosebită. Poate ne-am fi gândit că Dumnezeu avea să țină departe durerea și boala de un astfel de om. Sau că l-ar fi vindecat la insistențele sale. Nu știm exact ce reprezenta acest țepuș în carne, dar acesta îl incomoda foarte mult și Pavel se simțea stânjenit în slujba lui. Apostolul a suferit mult din această cauză și s-a rugat de trei ori lui Dumnezeu să-i dea alinare și vindecare. La început, Pavel s-a rugat de două ori insistent lui Dumnezeu – și nu s-a întâmplat nimic. Poate și noi ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor, dar nu-l vedem. Să așteptăm răbdători și să ne încredem în El! Intențiile Sale sunt doar bune!

Când s-a rugat a treia oară, răspunsul lui Dumnezeu a fost: „Harul Meu îți este de ajuns”. – Domnul nu a îndepărtat acel „țepuș în carne”, dar i-a dat lui Pavel harul necesar să-I poată sluji Lui cu bucurie. Acest „țepuș în carne” îl determina pe Pavel să apeleze tot timpul la harul bogat al Domnului. Ce mângâiere și ce încurajare puternică pentru apostol! Tot astfel, și pe noi Dumnezeu vrea să ne încurajeze în toate constrângerile vieții.

Citirea Bibliei: Ezra 4.1-16 · Proverbe 5.1-14

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DECIDE ȘI PĂSTREAZĂ-ȚI HOTĂRÂREA! – Fundația S.E.E.R. România

„Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:15)

Cei ce reușesc în viață își stabilesc prioritățile din timp, și le mențin zilnic. În felul acesta nu trebuie să le restabilească. E o idee bună din două motive:

1) Emoțiile sunt date la o parte. Dacă nu ești atent, poți lua o decizie care îți schimbă viața, bazându-te pe o situație temporară și nu pe voia lui Dumnezeu. Sau mai rău, să-ți bazezi deciziile pe sentimente! Dar când îți stabilești prioritățile în viață înainte să fii nevoit s-o faci, poți s-o faci fără ca emoțiile să te manipuleze sau să te controleze. În plus, șansele sunt mai mari să le stabilești cu onestitate. Iosua a făcut lucrul acesta, când a spus: „Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului.” E bine să-ți stabilești prioritățile din timp și pentru că

2) Gestionarea evenimentelor din viață devine mai ușoară. Odată ce ți-ai fixat care sunt lucrurile importante pentru tine, tu poți trăi bazându-te pe acele principii. Să zicem că ești un împătimit al curselor sau al jocurilor de noroc, și decizi să te oprești. Sarcina ta devine aceea de a-ți rearanja viața în lumina acestei decizii. Asta înseamnă probabil că nu vei mai vizita pista de curse sau că nu vei mai merge în vacanță la Las Vegas. Sau să zicem că dorești să zidești o căsnicie mai bună: asta ar putea însemna să petreci mai puțin timp la serviciu, sau practicând un hobby, și să planifici o seară în oraș cu soțul sau soția, săptămânal. E nevoie de onestitate, născută în rugăciune, pentru a ști care sunt adevăratele tale probleme, și apoi să iei o hotărâre bună în acest sens.

E nevoie de caracter și perseverență să-ți respecți hotărârea, odată ce ai luat-o. Lucrul minunat este că odată ce iei hotărârea corectă, apoi „încredinţezi lucrările în mâna Domnului, îţi vor izbuti planurile” (Proverbele 16:3). El îți va da putere în fiecare zi să trăiești conform acestor decizii!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 61

Când cel credincios întâmpină răutatea, sub toate formele ei, când este urmărit de oameni şi inima îi este copleşită înăuntrul său, el îşi are adăpostul în Dumnezeu (v. 2,3). Aceasta a fost experienţa lui David atunci când a fost urmărit, pentru început de Saul şi mai târziu de Absalom, şi tot aceeaşi experienţă va fi şi a rămăşiţei care va fugi pentru a scăpa de dominaţia lui Antihrist.

„Mă vei conduce pe o stâncă prea înaltă pentru mine” (v. 2). Duhul Sfânt conduce credinţa pe înălţimi pe care inteligenţa firească nu le poate atinge şi faţă de care se simte nevrednică. Şi, de pe înălţimea stâncii, cel credincios Îl proslăveşte pe Dumnezeu pentru tot ceea ce Persoana Sa este pentru el, pentru toate aspectele sub care găseşte la El ajutor şi ocrotire. Astfel, Dumnezeu îi este „un turn tare împotriva vrăjmaşului” (v. 3; comp. cu Proverbe 18.10), un „cort”, ca adăpost de furtună sau de dogoarea soarelui (v. 4) şi un „ascunziş al aripilor (Sale)”, care vorbeşte despre îngrijire şi siguranţă (v. 4).

Ca şi în Psalmul 56.12, cel credincios îşi aminteşte de jurămintele pe care le-a făcut, de angajamentele pe care şi le-a luat faţă de Dumnezeu (v. 5 şi 8). Pentru noi, creştinii, echivalentul acestor jurăminte este o conştiinţă pătrunsă de sentimentul că Domnul are drepturi asupra noastră, că acum suntem daţi lui Dumnezeu şi deci nu ne mai aparţinem deloc nouă înşine, ci Aceluia care ne-a răscumpărat (2 Corinteni 5.15; citiţi şi Romani 12.1).

DOMNUL ESTE APROAPE

Învingătorului îi voi da să mănânce din pomul vieții.

Apocalipsa 2.7

Promisiunile făcute biruitorilor (1) – Pomul vieții

 

Aceste șapte adunări din Asia (o provincie romană aflată pe teritoriul actual al Turciei) sunt adesea privite din punct de vedere profetic. Caracteristicile fiecărei adunări ne oferă o viziune profetică asupra diferitelor perioade ale istoriei Bisericii, din vremea apostolilor și până la răpire.

Deși o astfel de viziune este nespus de interesantă, scopul nostru acum este acela de a privi la promisiunile făcute biruitorilor din aceste adunări. Biruitorul este un credincios, unul născut din Dumnezeu (1 Ioan 5.4,5), astfel că promisiunile sunt adevărate pentru toți credincioșii, din orice perioadă a istoriei Bisericii.

Această primă promisiune ne aduce înainte pomul vieții. Ce gânduri sunt trezite în inimile și în mințile credincioșilor de această expresie! Biruitorului îi va fi dăruit privilegiul de a fi părtaș la pomul vieții. În starea de inocență, Adam n-a trebuit să fie biruitor pentru a mânca din pomul vieții, fiindcă avea acces liber la el. Din nefericire însă, el a mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului. După aceasta, drumul către pomul vieții a fost închis și păzit de heruvimi, pentru ca omul, în starea sa de păcat, să nu mănânce din el și astfel să fie pentru eternitate într-o stare de condamnare (Geneza 3.22,24).

În promisiunea făcută biruitorului, doar un pom este menționat – cel al vieții. În cer nu va mai fi niciun pom care să aducă păcatul și suferința, ca în primul paradis. Problema păcatului a fost rezolvată de Domnul Însuși, iar acum calea este deschisă prin lucrarea Sa încheiată. Vom avea astfel „drept la pomul vieții” (Apocalipsa 22.14). Heruvimii au păzit pomul vieții după căderea omului, de aceea, cât de izbitor este faptul că, în cartea Apocalipsa, un înger este cel care nu numai că nu-l împiedică pe Ioan să ajungă la pomul vieții, ci chiar îl conduce acolo (Apocalipsa 22.2)! Nu mai există nicio sabie învăpăiată acolo. Omul răscumpărat va trăi pentru totdeauna în paradisul ceresc. Această promisiune trebuie să bucure pe orice învingător!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ridică norii de la marginile pământului, dă naștere la fulgere și ploaie și scoate vântul din vistieriile Lui.

Psalmul 135.7

Dumnezeu scoate vântul din vistieriile Lui

Cu siguranță, cu toții am văzut sau chiar am avut parte de un viscol cu lapoviță iarna sau de o ploaie de vară care s-a pornit dintr-odată, cu fulgere și tunete și mult prăpăd. În astfel de situații, omul stă neputincios și nu poate să schimbe nimic: doar privește și se minunează de autoritatea lui Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor.

Uneori, chiar și oamenii sunt luați pe sus de un vânt puternic sau sunt îngropați în avalanșe de zăpadă. Și totuși, omul crede că poate controla totul, producând zăpadă artificială pentru distracția lui de o clipă; ba mai mult, testează cum ar putea aduce și ploaie atunci când are nevoie de ea. În versetul de astăzi însă am citit că Dumnezeu dă naștere ploii. El scoate și vântul din visteriile Lui.

Cât de mult s-a înălțat omul în mândria lui, nesocotindu-L pe Dumnezeu, Creatorul tuturor lucrurilor! Dumnezeu Se uită din ceruri să vadă „dacă este vreunul … care să-L caute” (Psalmul 53.2).

Ce vei face dacă nu peste multe minute vei trece din această viață, fie și din cauza unei catastrofe naturale, și Îl vei întâlni pe Dumnezeul cel sfânt? Dacă nu ți-ai recunoscut vina pe acest pământ, atunci vei fi pierdut pentru veșnicie. Dincolo de moarte nu mai este scăpare. De aceea omului i se oferă șansa doar cât timp trăiește să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Ezra 3.1-13 · Proverbe 4.10-27

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

REÎNNOIEȘTE-ȚI DRAGOSTEA PENTRU HRISTOS! – Fundația S.E.E.R. România

„Pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi…” (Apocalipsa 2:5).

Adresându-se bisericii din Efes, Domnul Isus atenționează: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poţi suferi pe cei răi… Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce- te la faptele tale dintâi.” (Apocalipsa 2:2-5).

Adu-ți aminte de zilele tale din trecut, când te-ai întors la Dumnezeu… și amintește-ți cât erai de entuziasmat când vorbeai despre Domnul. Reamintește-ți cum petreceai timp în rugăciune în fiecare zi, și cum plecai din prezența Sa întărit. Nu te mai săturai de Biblie! Cuvântul Său era plin de perspective proaspete care îți încântau sufletul și care te provocau să ai o relație și mai profundă cu El. Nu ratai nicio ocazie de a vorbi cu alții despre Domnul. Umblarea ta cu El era constantă, îți aducea împlinire și reprezenta punctul central al vieții tale!…

Ce s-a întâmplat? Ai ajuns cumva în aceeași stare în care erau creștinii din biserica din Efes, cărora le-a vorbit Domnul Isus? Dacă este așa, înțelege că Dumnezeu nu-ți va întrerupe programul aglomerat și nu-Și va grăbi pasul ca să te prindă din urmă. Nu, tu trebuie să încetinești ritmul ca să mergi în rând cu El. El nu poate fi strecurat în tiparul zilnic al vieții tale complicate; trebuie să alegi să-L pui pe El pe primul plan și să-L păstrezi acolo.

Astăzi, Domnul îți vorbește prin aceste cuvinte: „Adu-ţi, deci, aminte de unde ai căzut; pocăieşte-te, şi întoarce-te la faptele tale dintâi.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 60

Citind paginile glorioase din 2 Samuel 8 şi din 1 Cronici 18, care relatează victoriile lui David asupra sirienilor şi edomiţilor, cine oare s–ar putea gândi la faptul că Israel şi împăratul lui trecuseră printr-un asemenea necaz ca cel pe care ni–l zugrăvesc versetele 1–3 şi versetele 10 şi 11 din acest psalm? Victoria creştinului este adesea precedată de lupte lăuntrice apăsătoare, pe care singur Domnul le cunoaşte. Iar o parte din prada cucerită în urma acestor lupte o constituie lecţiile pe care, în acelaşi timp, Dumnezeu ni le dă în taina inimii noastre. Aceasta este ceea ce se poate înţelege prin expresia din Romani 8.37 „deja ilustrată prin victoriile lui David” „mai mult decât biruitori”. După cum ne ajută să înţelegem chiar titlul acestui psalm, el a fost scris special „spre învăţătură”. David a învăţat şi ne aminteşte şi nouă că „zadarnic este ajutorul omului” (v. 11, comp. cu Psalmul 146.3) şi, de asemenea, ne mai spune: „cu Dumnezeu vom face fapte mari” (v. 12).

„Ai dat un steag celor care se tem de Tine, ca să-l înalţe pentru adevăr” (v. 4). Să-l înălţăm şi noi foarte sus şi să ţinem cu hotărâre la acest steag al adevărului!

Psalmii anteriori ne înfăţişau experienţe individuale ale sufletului cu Dumnezeu; aici vom găsi experienţe comune, ale întregului popor. Să nu pierdem niciodată din vedere unitatea răscumpăraţilor Domnului, caracterul lor de „preaiubiţi” (v. 5), precum şi mărturia colectivă pe care sunt chemaţi să o dea.

DOMNUL ESTE APROAPE

El este Capul trupului, al Adunării; El este Începutul, Cel Întâi-născut dintre cei morți, ca El să aibă întâietate în toate.

Coloseni 1.18

Până când Domnul Isus nu S-a înălțat, n-a existat nimeni în cer care să poată fi Cap al Trupului. Când omul, în persoana Fiului, a trecut prin moarte și a intrat în gloria lui Dumnezeu, a fost așezat la dreapta lui Dumnezeu „în cele cerești, mai presus de orice stăpânire și autoritate și putere și domnie și de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor”. Atunci Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl gloriei, L-a dat să fie „Cap peste toate lucrurile, Adunării, care este trupul Său”. Aici deci ni se arată cu claritate că ideea de Cap al Trupului este direct legată de înălțarea lui Hristos, până atunci neputând exista nici mădulare ale Sale pe pământ (Efeseni 1.19-23).

De asemenea, Trupul nu putea fi format până la venirea Duhului Sfânt, pe care Cel Înălțat L-a primit de la Tatăl și L-a turnat asupra noastră; fiindcă ni se spune că „printr-un singur Duh, noi toți am fost botezați într-un singur trup” (1 Corinteni 12.13). Prin urmare, ideea că Hristos ar fi fost Cap al Adunării atunci când Se afla pe pământ sau în zilele imediat după învierea Sa nu are nicio bază în Scriptură. Putem privi la Domnul, acolo unde El Se află acum, știind că El a murit pentru păcatele noastre și că a înviat pentru îndreptățirea noastră; că El este viața, dreptatea și pacea noastră; că El este Capul Trupului Său, al Adunării. Pentru un astfel de har atât de îmbelșugat nu putem să nu ne prosternăm și să-L lăudăm pe Dumnezeu.

H. H. Snell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Așadar, … nu te poți dezvinovăți, căci, în ceea ce judeci pe altul, te condamni singur, fiindcă tu, care judeci pe altul, faci aceleași lucruri.

Romani 2.1

O predică usturătoare

„Mi-a plăcut predica de ieri”, a spus un țăran predicatorului care îl vizita, „dar mi-aș fi dorit să fi predicat mai tăios. Să nu mi-o luați în nume de rău!”

„Nu, dimpotrivă! Predica ar fi trebuit, într-adevăr, să fie mai clară.” – „Da, îndeosebi când ați vorbit despre pocăință și despre zgârcenie. Nici nu știți ce oameni zgârciți avem în biserică! Este scris în Biblie: Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu! Această expresie trebuia subliniată mai mult.”

În sfârșit, predicatorul s-a ridicat să plece. Ușa de la cămară era întredeschisă și acolo se puteau vedea atârnând bucăți mari de șuncă și alte produse din carne – o adevărată abundență! Predicatorul a rămas o clipă pe loc și a spus: „Înainte să vin la dumneavoastră, am fost la văduva Câmpean. Știți că are șase copii. O duce foarte greu și are nevoie să fie ajutată. Dumneavoastră aveți aici așa multe bucăți de șuncă. Nu ați vrea să-mi dați una pentru doamna Câmpean?”. – „O bucată întreagă de șuncă? Este cam mult. Poate o bucățică din ea.” – „Nu, nu, ea are nevoie de o bucată întreagă. Sunteți un om bogat și nu vreți să dați măcar o bucată întreagă de șuncă?” – „Ei bine, dacă trebuie, fie, luați-o!”

Când țăranul a înmânat predicatorului bucata de șuncă, acesta l-a întrebat: „Acum a fost suficient de usturătoare predica aceasta?”. – „Da, puțin prea usturătoare”, a spus țăranul.

Citirea Bibliei: Ezra 2.1-70 · Proverbe 4.1-9

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DE CE AI NEVOIE DE DUMNEZEU? – Fundația S.E.E.R. România

„A umblat cu Mine în pace şi în neprihănire…” (Maleahi 2:6).

Chiar din primul capitol al cărții Geneza, este evident faptul că o relație cu Dumnezeu reprezintă temelia pe care toate lucrurile din viața noastră trebuie clădite. Dacă încercăm să clădim pe orice altceva, construim pe nisip. De ce? Pentru că mai devreme sau mai târziu relația noastră cu pruncii noștri, cu frații sau surorile, cu soțul sau cu soția, cu părinții și cu prietenii se va destrăma. Dacă nu înțelegem că am fost creați cu o foame intensă după o relație cu Dumnezeu, nu vom înțelege de unde vin golul și singurătatea din interior. Și prin urmare, vom încerca (fără succes) să-l umplem… cu diverse lucruri:

1) Cu oameni; să ai persoana potrivită în viața ta te poate ajuta să-ți împlinești nevoia de iubire și intimitate emoțională… dar nimeni în afară de Dumnezeu nu poate umple golul spiritual din sufletul tău!

2) Cu lucruri; să deții diverse bunuri materiale îți poate da senzația de confort și bunăstare. Să ai bani îți poate da ocazia să faci fapte bune… ocazii la care cei mai puțin norocoși nu pot decât să viseze. Dar poți avea lucruri materiale și totuși să te simți singur și nefericit.

3) Cu religie; pe Dumnezeu nu-L interesează religia, pe El Îl interesează să aibă o relație cu tine! Religia devine semnificativă numai când duce la dezvoltarea acelei relații, fapt care nu se întâmplă întotdeauna. De multe ori regulile și regulamentele religioase pot deveni un inhibitor al relației cu Dumnezeu. Biblia este plină de oameni religioși care nu au reușit să se conecteze cu Dumnezeu. Uneori suntem atât de preocupați de datinile, tradițiile, ideologiile, învățăturile, doctrinele și principiile religioase, încât nu reușim să înțelegem că ceea ce contează, cu adevărat în viață, este o relație personală și zilnică cu Dumnezeu, bazată pe vorbire și ascultare. Așadar, tu ai nevoie de Dumnezeu – înainte de orice!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 59

Dintre psalmii care ne relatează împrejurări din viaţa lui David, acesta surprinde evenimentul cel mai îndepărtat (vezi 1 Samuel 19.11‑18). A fost compus în cursul acelei nopţi dramatice în care, în trei rânduri, Saul şi–a trimis emisarii criminali pentru a-l pândi (v. 11), a-l prinde (v. 14) şi a-l ucide pe cel pe care-l ura (v. 15; în psalmul de faţă se poate vedea perseverenţa lor în a face rău: v. 6 şi 14). În timpul acestei nopţi de nelinişte, cel asuprit se îndreaptă către Dumnezeul lui: „Trezeşte-Te să mă întâmpini şi priveşte!” „Dumnezeul lui Israel, ridică-Te” (v. 4,5; comp. cu Psalmul 44.23 şi cu Marcu 4.38). El Îl cunoaşte în puterea Sa, ştie că Dumnezeu poate să-l scape, dacă doreşte; dar nu-L cunoaşte în credincioşia Sa, în atenţia Sa, în tandreţea cu care El Se îndreaptă spre ai Săi (comp. cu Matei 8.2,3). Psalmul 121.3-8 vine în întâmpinarea neliniştii celui credincios: „Cel care te păzeşte nu va dormita.” Iar versetul 17 din psalmul nostru ne dezvăluie că David a experimentat nu numai puterea, ci şi bunătatea Dumnezeului său; şi psalmistul Îi celebrează aceste două trăsături ale Sale.

Planul lui Saul cu privire la vrăjmaşul său era „să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa” (1 Samuel 19.11). Dar, pentru David, ca şi pentru noi, acest moment al dimineţii poartă steagul eliberării, al bucuriei şi al laudei (v. 16; 2 Samuel 23.4).