19 Februarie 2022
Și a ajuns la Derbe și la Listra. Și, iată, acolo era un ucenic cu numele Timotei, fiu al unei iudeice credincioase, dar al unui tată grec. El avea bună mărturie de la frații din Listra și din Iconia. Pe el îl voia Pavel ca să plece împreună cu el; și, luându-l, l-a circumcis, din cauza iudeilor care erau în acele locuri, pentru că toți știau că tatăl lui era grec.
Suferă răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos.
Fapte 16.1-3; 2 Timotei 2.3
Timotei (1) – Suferirea răului
Când Pavel s-a întors la Listra, unde mai înainte predicase evanghelia și rânduise bătrâni, a găsit un ucenic tânăr, care provenea dintr-o familie mixtă. Mama și bunica lui îl învățaseră Scripturile și probabil crezuse în Domnul Isus în timpul primei vizite a lui Pavel. El Îl urma cu credincioșie pe Domnul, iar frații din Listra și din Iconia îl apreciau foarte mult.
Pavel dorea să-l ia pe Timotei cu el, pentru a-l ajuta în lucrare, însă exista o problemă. Chiar și în zilele de astăzi, cineva este considerat cu adevărat iudeu dacă are o mamă iudeică. Tatăl lui Timotei era grec și era nemântuit, după cum înțelegem din Scriptură. Știind că, dacă va aduce un iudeu necircumcis într-o sinagogă – unde avea obiceiul să meargă mai întâi atunci când ajungea într-o nouă cetate – ar fi fost o ofensă pentru iudeii de acolo, Pavel l-a circumcis pe Timotei. Dumnezeu poruncise poporului Său pământesc să circumcidă pruncii de parte bărbătească la vârsta de opt zile. Doctorii spun că aceea era exact ziua când această procedură era cel mai sigur de făcut și cel mai puțin dureroasă. Înțelegem deci că circumcizia nu era deloc plăcută pentru un adolescent sau pentru un bărbat. Însă, de dragul Domnului, Timotei a suferit această procedură dureroasă.
După ani, în ultima sa epistolă către Timotei, Pavel l-a îndemnat pe copilul său în credință, de acum un om matur, să sufere răul ca un bun ostaș al lui Isus Hristos. Acest îndemn este valabil astăzi pentru orice creștin. Să ne gândim la ceea ce Domnul Isus, în dragostea Lui, a suferit pentru noi! Îl iubim noi îndeajuns, pentru a putea suferi răul pentru El?
C. H. Mackintosh
Ți-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, și nu Ți s-au mai cunoscut urmele.
Psalmul 77.19
„Isus cunoaște drumul tău!” (6)
Într-o seară, după terminarea orei de studiu biblic, soțul Hildei nu a plecat, ci a mai zăbovit puțin cu câțiva prieteni, a îngenuncheat împreună cu ei și a înălțat o rugăciune emoționantă, din adâncul inimii, către Mântuitorul lumii, Isus Hristos. A mărturisit atunci că a înțeles, prin credință, că Domnul Isus i-a iertat păcatele și că avea speranța vie că o va revedea pe soția lui în gloria lui Dumnezeu.
Domnul a trebuit să rupă o floare frumoasă, ca un altul să fie salvat. Prin plecarea soției lui, Dumnezeu a lucrat în acest om dorința după pace și iertare. Potrivit cuvintelor psalmistului, „Ți-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, și nu Ți s-au mai cunoscut urmele” (Psalmul 77.19), căile Domnului sunt de neînțeles, dar sunt minunate!
Pe mormântul Hildei a fost pusă o piatră funerară și pe ea au fost săpate prețioasele cuvinte: Isus cunoaște drumul tău! Mulți oameni s-au oprit în fața acelei pietre funerare și i-au citit cuvintele. Pentru unii, ele au fost un prilej să-și privească filmul vieții. Pentru alții, să schimbe în sfârșit amara întrebare „Pentru ce?” cu un plăcut „Știe El!”. Pentru alții, să conștientizeze că Isus nu este în „trenul” cu care ei călătoresc. Pentru alții, să priceapă că Domnul și-a chemat copilul acasă când a voit El.
Ce fericire să-L poți cunoaște / Pe Cel de Tatăl dăruit,
Să-ți fie azi Mântuitorul, / Apărător și Bun Păstor!
—P. P. Bliss
Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
Citirea Bibliei: Neemia 12.1-30 · Proverbe 16.12-24
„Vă îndemn dar, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulțumiri pentru toți oamenii…” (1 Timotei 2:1)
Rugăciunea înseamnă comunicare cu Dumnezeu. Iar comunicarea poate fi prin vorbe sau prin tăcere. Ea se poate exprima chiar și prin cântec! Mulți dintre psalmi sunt doar rugăciuni puse pe muzică. Rugăciunea înseamnă conectare cu Dumnezeu. Așa că, fie că-ți mărturisești un păcat, Îi lauzi Numele, Îi mulțumești, mijlocești pentru un prieten sau Îi ceri ceva – rugăciunile tale trebuie să-L aibă în centru pe Dumnezeu, și nu propria persoană.
Rugăciunea sinceră vine dintr-o inimă care tânjește ca Dumnezeu să-i reveleze care este planul Său. Așa că, trebuie să aloci timp suficient ca să asculți și să aștepți înaintea Tatălui tău ceresc.
Rugăciunea trebuie să fie prioritatea ta. Apostolul Pavel îl învață pe Timotei: „Vă îndemn, deci, înainte de toate, să faceţi rugăciuni, cereri, mijlociri, mulţumiri pentru toţi oamenii” (1 Timotei 2:1). Să reținem cuvintele: „înainte de toate.”
Înainte să cobori din pat, înainte să mergi la duș, înainte să mergi la serviciu și înainte de prima ta întâlnire, roagă-te, roagă-te, roagă-te! În fiecare după-amiază la ora trei, Petru și Ioan se duceau la Templu să se roage. În mijlocul zilei, ei își întrerupeau programul pentru a se întâlni cu un singur scop: rugăciunea.
Așadar, când ziua este în desfășurare în propriul ei ritm și în propria sa direcție, întrerupe-o cu rugăciune. Când ziua ta se îndreaptă spre o criză, oprește-te în mod deliberat ca să te rogi. Când dimineața ți se duce cu treburi, oprește-te câteva clipe în singurătate pentru a căuta Fața lui Dumnezeu și pentru a-I cere învățătură. Când dispoziția și comportamentul tău încep să acrească, fă o pauză pentru o schimbare de atitudine, prin rugăciune. Nu aștepta – roagă-te imediat! Fă din rugăciune, oricând și în orice, Prioritatea ta! Și dacă faci asta, vei descoperi că rugăciunea îți schimbă viața – în bine!
de Jean Koechlin
Psalmul 82
Judecătorul suprem l–a aşezat pe om pe pământ cu misiunea de a exercita pe el judecată (citiţi Deuteronom 1.17). Dar, vai, este de ajuns doar să deschidem ochii şi vom şi vedea în ce măsură şi‑a asumat omul această responsabilitate! Noi înşine suntem deseori indignaţi de nedreptatea care domneşte în jurul nostru „mai cu seamă când îi suntem victimele” şi ea impune din partea noastră multă răbdare (Iacov 5.10,11). Înţelegem de aceea care pot fi sentimentele Dumnezeului Celui drept prin excelenţă şi cât de mare este răbdarea Sa îndreptată spre această lume! Ea a strălucit într‑un mod cu totul special atunci când sfântul Său Fiu a fost obiectul nedreptăţii supreme din partea oamenilor.
Şi cine atunci ar putea manifesta astăzi în lume dreptatea lui Dumnezeu, dacă nu propriii Săi copii? (Să nu uităm că nedreptatea poate lua şi forma unor judecăţi defavorabile sau răuvoitoare pe care noi le îndreptăm înspre cineva.) Zi de zi ne ies în cale „sub înfăţişări care adesea ne lasă indiferenţi” cel slab, orfanul, cel nenorocit, cel sărac (v. 3). Să ne întrebăm dacă nu cumva este în slujba noastră să‑i căutăm şi să le dăm, cu compasiune ~ fără să mai vorbim de ajutorul material care ne stă în putinţă ~ mărturie despre dragostea Domnului Isus.
Mana Zilnica 