TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Nu sta pe gânduri acum, mergi înainte
„Petru… a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar când a văzut că vântul era tare, s-a temut.”
Matei 14:29-30
Vântul era într-adevăr tare şi valurile erau cu adevărat mari, dar Petru nu le-a văzut la început. El nu s-a ocupat de ele, ci pur şi simplu L-a recunoscut pe Domnul lui şi, ca urmare a acestei recunoaşteri, a început să umble pe ape. Apoi s-a uitat la lucrurile înconjurătoare şi imediat a început să se scufunde. De ce n-ar fi putut Domnul să-l facă în stare să meargă şi sub valuri, ca şi deasupra lor? Nici unul dintre aceste lucruri n-ar fi putut fi făcute decât prin recunoaşterea Domnului Isus. Noi păşim imediat spre Dumnezeu călcând peste anumite lucruri, dar apoi vine grija faţă de noi înşine şi începem să ne afundăm. Dacă Il recunoşti pe Domnul tău, nu-ţi pasă de situaţia pe care ţi-o pregăteşte El. Lucrurile înconjurătoare există, dar imediat ce te uiţi la ele, eşti copleşit şi nu-L mai poţi recunoaşte pe Isus. Atunci vine mustrarea: „Pentru ce te-ai îndoit?” Oricum şi oricare ar fi situaţia ta actuală, tu continuă să-L recunoşti pe Isus, păstrând o deplină încredere în El. Dacă tu comentezi fie şi numai pentru o clipă după ce Dumnezeu ţi-a vorbit, totul s-a terminat. Nu începe niciodată să spui: „Mă întreb, oare a vorbit El într-adevăr?”. Alungă imediat orice rezervă, aruncă totul asupra Lui. Nu ştii când va veni la tine vocea Lui, dar, când vine descoperirea lui Dumnezeu, chiar dacă o întrezăreşti foarte vag, predă-te fără rezerve. Numai printr-o predare totală Il poţi recunoaşte pe El. Vei înţelege mai clar vocea Lui numai dacă dai la o parte orice rezervă.
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Ci tu, cînd te rogi, intră în cămăruţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.” MATEI 6:6
Una din grijile dumnezeiescului nostru învăţător a fost de a ne învăţa cu privire la rugăciune, la importanţa şi stăruinţa în ea. De aceea El pune în contrast rugăciunea de la v. 5 a făţarnicilor cu cea în taină, despre care ne vorbeşte versetul de care ne ocupăm acum. Altă dată, Tatăl pune în contrast rugăciunea fariseului şi a vameşului în templu. Ce solemne contraste din care avem de învăţat! Fără-ndoială că Dumnezeu nu pune nici un preţ pe cele dintîi, dar subliniază importanţa şi efectul celuilalt fel de rugăciuni. şi atunci Domnul nostru se îngrijeşte să ne dea nişte amănunte. Rugăciunea în taină, iată ce vrea şi ce îi place lui Dumnezeu de la noi. Este de o însemnătate vitală să ne facem timp pentru acest fel de rugăciune.
Este adevărat că, realmente, noi trebuie să fim intr-un permanent duh de rugăciune şi să ne rugăm neîncetat, în maşină, la lucru, în bucătărie, la şcoală, şi oriunde ne îndeamnă Duhul lui Dumnezeu şi chiar în momentul în care ne îndeamnă. şi sînt nenumărate pricinile care să ne facă să ne înălţăm inimile spre Dumnezeu. Dar rugăciunea în ascuns are un scop şi un regim cu totul deosebit. În cămăruţă, cu uşa încuiată, nu înseamnă numai ca să nu fim deranjaţi de nimeni, dar înseamnă pe de o parte solemnul fapt că am intrat în Sfînta Sfintelor, în prezenţa lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, iar pe de altă parte, uşa încuiată înseamă că am lăsat afară orice preocupare, gînduri sau griji.
Ce imens har ni s-a făcut de a ne prezenta în faţa măreţului Creator al Universului, dar şi a Tatălui nostru care ne vede în ascuns şi care este gata să ne asculte şi să ne răsplătească. Auziţi? Să ne răsplătească pentru că ne rugăm Lui! Da, faptul că noi am intrat în ascuns înaintea Lui este o cinstire pe care I-o aducem, căci atunci noi „credem că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.” Dar şi amănuntul că nu vrem să fim deranjaţi are importanţă pentru că Satan, care urăşte rugăciunile noastre şi se teme de ele, va căuta cu siguranţă să ne împiedice, fie prin cineva care intră în cameră, fie prin telefonul sau soneria care ne deranjează. Să ne gîndim puţin la faptul că, întrerupîndu-ne de la rugăciune este ca şi cum am spune: „Doamne, scuză-mă puţin căci este cineva care mă caută”. Ar mai fi aceasta o cinstire a Măreţului nostru Tată?
De aceea să dăm mare importanţă locului şi timpului pentru rugăciune. şi atunci, cînd totul este în rînduială, să ne deschidem inimile înaintea lui Dumnezeu, să-I spunem Lui tot, să nu-i ascundem nimic şi să fim la fel ca un copil care în naivitatea lui vine înaintea tatălui său cu orice- problemă. Negreşit tatăl lui îi răspunde după înţelepciunea şi dragostea pe care o are pentru copilul său.
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Chiar în aşternutul meu îmi aduc aminte de
Tine şi în timpul vegherilor nopţii mă gândesc la Tine. Căci Tu ai fost ajutorul meu şi voi cânta plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Psalm.63:6-7.
David era un cm după voia lui Dumnezeu. De ce? El în fiecare necaz L-a căutat pe Dumnezeu şi a avut încredere în El. Când a spus cuvintele de mai sus, era în pustia lui Iuda, când fugea de împăratul Saul, care îl urmărea şi vroia să-l omoare. Acesta nu este un lucru mic, când un împărat vrea să omoare un om. Dar chiar în această stare David spunea: „Voi cânta plin de veselie la umbra aripilor Tale”. Nu este un lucru mare în astfel de situaţii să te încrezi în Dumnezeu ca să-I poţi şi cânta? Dar de ce a putut face astfel? El spunea: „Sufletul meu Te urmează îndeaproape; dreapta Ta mă susţine. Dar cei oe caută să-mi ia viaţa, se vor duce în părţile de jos ale pământului, vor fi daţi pradă săbiei”. Noi ştim că duşmanii lui au păţit-o chiar aşa. Dar în întregul Psalm, observăm că David a căutat să-L laude pe Dumnezeu şi anume, cu o gură plină de bucurie. Chiar între laude este o diferenţă mare. David a dorit să-L laude pe Dumnezeul lui cu gura plină de bucurie; pentru aceasta trebuia să fie şi inima plină de bucurie. El a văzut în toată călăuzirea lui, bunătatea lui Dumnezeu; de aceea spune: „Bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, buzele mele Te vor lăuda”. Dumnezeu era deasupra tuturor; de aceea L-a lăudat, când s-a sculat şi când s-a culcat vorbea despre El. Suntem şi noi astfel de oameni? Facem şi noi la fel?
Despre ce vorbim când mergem la culcare şi când ne trezim? Mântuitorul spune: „Unde este comoara ta acolo este şi inima ta” şi „Din plinătatea inimii vorbeşte gura”.
Noi, mereu ne putem privi ca în oglindă, când citim Cuvântul, dar, nu numai să ne uităm în ea, ci să ne lăsăm să fim ajutaţi.
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
ÎNSUŞI DUMNEZEU VA LUCRA
„Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.” Isaia 33.10
Când ţara era pustiită prin jefuitori şi tăcută asemenea unui câmp distrus de lăcuste, când războinicii care o apărau se aşezau pe pământ şi plângeau ca femeile, atunci Domnul venea în ajutorul lor. Când călătorii părăseau drumurile Sionului şi când coastele Basanului şi ale Carmelului semănau cu nişte vii arse, atunci se arăta Domnul. Dumnezeu este înălţat în mijlocul unui popor mâhnit, când acesta caută faţa Sa şi arată încredere în El. Tot aşa este preamărit când răspunde la strigătele celor nenorociţi şi Se ridică personal ca să-i izbăvească, doborându-i pe vrăjmaşii lor.
Această zi este pentru noi o zi de tristeţe? Să ne încredem, căci Dumnezeu Se va slăvi prin izbăvirea noastră. Dacă suntem frământaţi printr-o pricină de îngrijorare, să ne rugăm şi să strigăm Ia El zi şi noapte. El este aproape cu harul Său. Dumnezeu Se va ridica la timpul Său, timp care va fi cel mai potrivit pentru desfăşurarea slavei Sale.
Să urmărim slava Sa mai mult decât izbăvirea noastră. Să dorim ca Domnul să fie preamărit şi dorinţa noastră de căpetenie va fi împlinită. Doamne, ajută-ne să putem vedea că Tu eşti la lucru. Să Te preamărim în ascuns în inimile noastre şi aceia care ne înconjoară vor recunoaşte bunătatea şi mărimea Ta.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
„Când a sosit ceasul, ISUS a şezut la masă cu cei doisprezece apostoli. El le-a zis: Am dorit mult să mănânc Paştele acestea cu voi înainte de patima Mea.” Luca 22.14-15
Paştele (în original: Pasah) s-a sărbătorit în amintirea eliberării poporul Israel din robia Egiptului.
În ceasul acela greu când Domnul Isus a fost prins, s-a gândit în dragostea Lui la toţi oamenii care vor preţui lucrarea de mântuire, de salvare din lanţurile Satanei şi care îl vor primi pe El ca Mântuitor. Acolo a inaugurat Cina spre amintirea Sa. Mielul pascal al iudeilor ne arată anticipat suferinţele care aveau să vină peste Domnul Isus. Cina ne arată ceea ce a fost El pe Golgota pentru noi. La Cină vestim moartea Domnului. Ce a fost această moarte pentru credincioşi, pentru lume, pentru Satan, pentru toată creatura, pentru Dumnezeu, ne dezvăluie toate acele versete din Sfânta Scriptură care citează moartea Domnului Cristos şi urmările sale. O dată cu Cina, Domnul a oferit un loc credincioşilor la Masa Lui, loc pe care îl ocupă acum şi în toată veşnicia. Este locul prezenţei lui Dumnezeu unde Îi aducem adorare în duh şi adevăr. Dacă apărem în faţa lui Dumnezeu în această poziţie la Masa Domnului nostru prea iubit şi dacă ne gândim cât L-a costat pe Dumnezeu această lucrare de mântuire ca dovadă a dragostei Lui care L-a dus la moarte, nu putem decât să ne închinăm în faţa Lui şi să-I aducem mulţumiri, laudă şi adorare. Nu putem decât să slăvim harul care ne-a adus în această stare de copii ai lui Dumnezeu şi de adoratori. Atunci nu mai avem ce să-I cerem, căci suntem copleşiţi de dragostea Lui. Nu avem ce explicaţii să mai dăm, căci semnele morţii Lui ne vorbesc mai mult şi mai desluşit. Te bucuri şi tu de un astfel de loc unde poţi să-ţi aduci din toată inima adorarea ta? Locul acesta nu-l vei găsi în organizaţiile religioase ale oamenilor căci acolo omul dirijează lucrurile cum vrea. Adevăratul loc al adorării
este afară din tabără, unde El este UNIC conducător.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
O, Doamne, fă ca azi să înceteze pentru totdeauna conştiența de sine care ne slăbeşte în slujirea Ta şi fă să fim conştienţi numai de Isus.
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«Şi, după cum am purtat chipul celui pământesc, tot aşa vom purta şi chipul Celui ceresc.» 1 Corinteni 15,49
Unde îţi vei petrece prima zi din eternitate? Acest lucru depinde de felul în care te raportezi la jertfa Domnului Isus pe crucea Golgotei. Cine Il iubeşte şi Il urmează pe Mielul lui Dumnezeu va experimenta paradisul ceresc. Ultima ta zi pe pământ va fi în acelaşi timp şi prima zi în eternitate cu Isus. Ce se va întâmpla atunci? In primul rând, marea mutare. După moarte (sau când Domnul Se va reîntoarce pe norii cerului) vei fi nevoit să te muţi din casa ta pământească în casa Tatălui ceresc. Să nu uităm: locuim în această casă pământească până suntem chemaţi — şi putem fi chemaţi acasă oricând. Rar se întâmplă să fim anunţaţi în prealabil. Când te vei muta în rai nu te vei trezi pe «stradă», căci însuşi Domnul Isus Cristos ţi-a pregătit un loc după devotamentul şi dăruirea cu care L-ai urmat. A plecat înaintea ta şi te-a asigurat prin Cuvântul Său: «în casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus» (Ioan 14,2). Ce minunat e că un copil al lui Dumnezeu ştie cu toată certitudinea că are o locuinţă care este pregătită pentru el de însuşi Mântuitorul său!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
DIMINEAŢA
Răscumpărătorul tău. Isaia 54:5
Isus, Răscumpărătorul, este al nostru pentru totdeauna, Toate slujbele lui Christos sunt puse în serviciul nostru. El este Rege pentru noi, Preot pentru noi, şi Profet pentru noi. Oricând găsim un nou titlu al Răscumpărătorului trebuie să ni-l însuşim ca şi pe celelalte. Toiagul păstorului, nuiaua tatălui, sabia căpeteniei, mitra preotului, sceptrul prinţului, mantia profetului, toate sunt ale noastre. Isus nu are nici o demnitate pe care să nu o folosească pentru slăvirea noastră şi nici o prerogativă pe care să nu o exercite în apărarea noastră. Plinătatea Sa dumnezeiască este vistieria noastră statornică şi inepuizabilă. Umanitatea pe care a purtat-o pentru noi este a noastră în toată desăvârşirea ei. Nouă ne comunică desăvârşitul nostru Domn virtutea nepătată a unui caracter perfect; nouă ne oferă El eficacitatea merituoasă a unei vieţi devotate; asupra noastră îşi varsă răsplata unei supuneri ascultătoare şi a unei slujiri neîncetate. El transformă veşmântul neîncheiat al vieţii Sale în acoperământul nostru de frumuseţe, virtuţile strălucitoare ale caracterului Său în bijuteriile noastre, şi slăbiciunea supraomenească a morţii Sale în lauda şi gloria noastră. El ne-a lăsat prin testament ieslea Sa, din care am aflat că Dumnezeu a coborât la om, şi Crucea Sa, care să ne înveţe cum să urcăm noi la Dumnezeu. Toate gândurile, emoţiile, acţiunile, declaraţiile, minunile şi mijlocirile Sale au fost făcute pentru noi. El a păşit pe drumul suferinţei în folosul nostru şi ne-a lăsat ca moştenire cerească toate rezultatele muncii Sale de o viaţă. Acum, El este al nostru, ca şi înainte, şi nu se ruşinează să fie numit Domnul nostru Isus Christos, deşi El este cel binecuvântat şi singurul Monarh, Regele Regilor şi Domnul Domnilor. Christosul nostru este Christos pretutindeni şi oricând, pentru totdeauna şi cu tot mai multă bucurie. O suflete, prin puterea Duhului Sfânt, cheamă-ţi în dimineaţa aceasta „Răscumpărătorul”.
SEARA
„Eu intru în grădina mea, soro, mireaso.” Cântarea Cântărilor 5:1
Inima credinciosului este grădina lui Christos. El a cumpărat-o cu sângele Său preţios, şi acum intră în ea şi o cere pentru El. O grădină implică separarea. Ea nu este proprietate publică, nu este o sălbăticie. Este îngrădită şi împrejmuită. Ar fi bine ca zidul de despărţire dintre biserică şi lume să fie mai limpede şi mai puternic. E trist să auzi un creştin spunând „ei bine, nu-i nici un rău să faci asta; nu-i nici un rău să faci cealaltă”, apropiindu-se de lume cât se poate de tare. Harul este în declin în sufletul care se întreabă cât de departe poate să meargă în asemănarea cu lumea. O grădină este un loc de frumuseţe. Ea depăşeşte frumuseţea terenurilor sălbatice şi necultivate. Adevăratul creştin trebuie să caute să fie mai strălucitor în viaţă decât cel mai bun moralist, fiindcă grădina lui Christos trebuie să aibă cele mai frumoase flori. Cele mai bune daruri ale noastre sunt sărace în comparaţie cu ceea ce merită Christos; să nu-L supărăm cu plante ofilite şi pipernicite. Cei mai rari, frumoşi şi aleşi crini şi trandafiri înfloresc în locul pe care Christos îl numeşte al Său. Grădina este un loc de creştere. Sfinţii nu trebuie să rămână nedezvoltaţi, la stadiul de mugure şi boboc. Noi trebuie să creştem „în harul şi cunoştinţa Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Christos” (2 Petru 3:18). Creşterea va fi rapidă dacă Isus este grădinarul şi Duhul Sfânt roua de sus. O grădină este un loc în care să te retragi. Domnul Isus Christos ne rezervă sufletele ca pe un loc în care să se manifeste într-un fel pe care nu-l arată lumii. O, dacă creştinii ar fi mai rezervaţi, şi dacă şi-ar ţine inimile mai bine păzite pentru Christos! Noi ne tulburăm şi ne îngrijorăm adesea, ca şi Marta, din prea multă slujire, şi nu mai avem camera Mariei, în care să stăm la picioarele lui Isus. Fie ca Domnul să ne ude şi astăzi grădina cu stropii harului Său.
IZVOARE IN DEŞERT
„Întăriţi-vă dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; croiţi cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci mai degrabă să fie vindecat.” Evrei 12:12-13
Acest verset este un cuvânt de încurajare de la Dumnezeu pentru noi pentru a ne întări mâinile credinţei şi genunchii rugăciunii. Prea adesea credinţa noastră oboseşte, slăbeşte şi devine nepăsătoare, iar rugăciunile noastre îşi pierd puterea şi eficacitatea.
Ilustraţia Domnului de aici ne constrânge puţin. El ne atrage atenţia că atunci când suntem atât de descurajaţi şi de înfricoşaţi încât până şi un mic obstacol ne descurajează şi ne sperie, suntem tentaţi să-l ocolim. Mai degrabă am lua-o pe o cale mai uşoară decât să înfruntăm obstacolul. Poate că este o suferinţă fizică pe care Dumnezeu este gata s-o vindece, dar necesită un efort din partea noastră. Tentaţia este să găsim ajutor la altcineva sau să ocolim obstacolul pe altă cale.
Tindem să găsim multe căi de a ocoli situaţiile critice în loc să trecem prin ele. Deseori ne confruntăm cu ceva care ne înfricoşează sau ne depăşeşte şi căutăm să evităm problema cu scuza: „Nu sunt întru totul pregătit pentru asta acum”. Poate necesită un sacrificiu, sau poate cere ascultarea noastră într-un anumit domeniu. Poate trebuie să înfruntăm un Ierihon, sau ne lipseşte curajul de a ajuta pe cineva şi de a ne ruga cu cineva pentru problemele pe care le are. Poate că avem o rugăciune care-şi aşteaptă împlinirea sau poate o problemă de sănătate parţial rezolvată, şi continuăm să ne învârtim în jurul ei.
Dumnezeu spune: „Întăriţi-vă dar mâinile obosite”. Mergi drept prin torent, şi priveşte! Apele se vor despărţi, Marea Roşie se va despica, Iordanul se va împărţi, şi Domnul te va conduce spre victorie.
Nu îngădui picioarelor tale să „se abată din cale”, ci lasă-ţi trupul „să fie vindecat”, şi credinţa ta, întărită. Mergi drept înainte, nu lăsa nici un Ierihon necotropit în urma ta, şi nici un loc în care Satan să se poată lăuda că te-a copleşit. Aceasta este o lecţie preţioasă şi extrem de practică. Cât de des ne găsim în astfel de situaţii!
Poate că aici te afli şi tu astăzi. A. B. Simpson
Nu da nici cea mai mică atenţie descurajării. Înaintează, despicând valurile, ca un vapor cu aburi, care merge înainte orice ar fi, înfruntând mări furtunoase sau liniştite, şi când plouă şi când e soare. Adu-ţi aminte că scopul este să transporţi încărcătura şi s-o aduci în port. Maltbie D. Babcock
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Isaia 54.1-17
Odată încheiată lucrarea din cap. 53, credincioşii sunt invitaţi să se bucure şi să cânte. Versetul 10 din cap. 53 anunţa: „După ce îşi va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, va vedea o sămânţă”, iar Domnul Isus va confirma: „Dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod” (Ioan 12.24). Capitolul 54 ne lasă să-l întrezărim în acest seceriş bogat pe Israelul pământesc; Noul Testament însă îi asociază acestui seceriş pe copiii familiei cereşti: „Ierusalimul de sus” (vezi Galateni 4.26,27).Pentru a-şi întâmpina fiii şi fiicele, Ierusalimul – mult timp o cetate văduvă şi sterilă – este invitat să se lărgească şi să se întindă (v. 2,3). Datorită lucrării de pe cruce, Dumnezeu poate manifesta compasiune pentru ei şi poate să-i strângă. Mânia Lui a ţinut o clipă, dar bunătatea Lui va fi eternă (v. 7,8; Psalmul 30.5).
„Toţi fiii tăi vor fi ucenicii Domnului”, promite v. 13, citat în Ioan 6.54. Lucrarea Domnului pentru noi cuprinde alte două părţi importante: a purtat nelegiuirile noastre şi a învăţat pe mulţi în dreptate (53.11 şi notă). Să nu uităm această a doua parte: dacă I-am adus Lui povara păcatelor noastre, să ne lăsăm de acum şi învăţaţi de El. În felul acesta vom putea aduce roadele dreptăţii, spre gloria Lui (2 Corinteni 9.10).
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Osea 4:1-10
„Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă.” Osea 4:6
IGNORANŢA NU ESTE O FERICIRE
Lipsa de cunoaştere poate fi ucigătoare. Necunoaşterea pericolului electricităţii poate fi fatală. Necunoaşterea faptului că un pod a fost luat de ape poate însemna moarte. Necunoaşterea consecinţelor dezastruoase ale respingerii standardelor morale cerute de Dumnezeu, poate distruge indivizi şi naţiuni întregi. Osea, purtătorul de cuvânt al Lui Dumnezeu, i-a avertizat pe israeliţi că ignoranţa lor morală şi spirituală îi va duce la pieire. Nu putem condamna pe un copilaş care pune mâna pe sârma cu electricitate şi se electrocutează. Responsabilitatea este a altuia. Dar, în multe cazuri, lipsa de cunoaştere care duce la dezastre este de nescuzat. Mulţimile care se distrug pe ele însele şi naţiunile lor, prin comportamente imorale, nu se pot scuza că nu au ştiut că acest fapt le va duce Ia dezastru. Ele nu ştiu pentru că au decis să-şi închidă ochii faţă de adevăr. Cu cincizeci de ani în urmă, aproape fiecare om ştia că instituţia căsniciei este sacră. Homosexualitatea era privită ca o perversiune. Nimeni nu avea probleme identificând avortul cu crima. Dar azi mulţi oameni au mari lacune în cunoaşterea aspectului moral în aceste domenii. Rezultatul? Mii de copii dereglaţi emoţional. Cifre exagerat de mari de sinucigaşi. închisori suprapopulate. Epidemii de S.I.D.A. Să rămânem deschişi înaintea Domnului, supuşi învăţăturii Cuvântului Său. Dacă vom face aşa, vom avea cunoştinţele morale şi spirituale pentru a ne feri de dezastru. Ignoranţa nu este o fericire. – H.V.L.
O, Sfânt Cuvânt al lui Cristos,
Cuvânt al milei şi-al dreptăţii
A ce-i de sus şi-a ce-i de jos,
Al pedepsirii şi-al răsplăţii. – Traian Dorz
Folosindu-ti Biblia drept hartă pentru drum, te vei păzi de drumul ocolitor al păcatului.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
„Eu sunt Păstorul cel Bun şi le cunosc pe ale Mele şi sunt cunoscut de ale Mele … Şi am alte oi, care nu sunt din staulul acesta; şi pe acelea trebuie să le aduc, şi vor auzi glasul Meu; şi va fi o singură turmă, un singur păstor.” Ioan 10.14,16
Păstorul cel Bun intră în staul pe uşă, Îşi cheamă oile pe nume şi le scoate afară din staul. Staulul era Israel, înconjurat de bariere din toate părţile, supuşi legilor şi rânduielilor care îl separa de celelalte popoare. Tocmai de această robie a venit Domnul Isus săŞi scape poporul. Unii din Israel au răspuns chemării Sale de har. Aceştia erau oile Sale, care au auzit glasul Lui. El ia scos afară şi ia dus la păşunile verzi ale libertăţii Noului Testament, unde se puteau hrăni singuri din Cuvântul curat al lui Dumnezeu, fără să fie dependenţi de conducătorii poporului.
Însă nu numai credincioşii dintre iudei aveau să aibă parte de harul lui Dumnezeu în Hristos Isus, har care este rezultatul valorii infinite a jertfei de la cruce; El avea şi alte oi, care nu erau din staulul iudaic – oi dintre naţiuni. El avea să le aducă şi pe acestea, iar ele aveau să asculte glasul Lui, marele rezultat fiind acela că urma să existe o singură turmă (nu un singur staul) şi un singur Păstor – El Însuşi.
Acest lucru a fost împlinit întrun mod minunat. Cartea Fapte ne arată, din punct de vedere istoric, cum cei dintre naţiuni au fost aduşi în Adunarea lui Dumnezeu (capitolul 10) şi cum a fost apoi manifestată o unitate preţioasă între credincioşii dintre iudei şi cei dintre naţiuni. Adunarea era atunci „o singură turmă”, nu mai multe. Ea este compusă din toţi credincioşii aflaţi pe faţa pământului, din orice popor. Acest grup de oameni este păzit şi îngrijit de Păstor – de singurul Conducător vrednic de încredere. Pe El ne putem baza pentru a fi conduşi pe o cale sigură şi paşnică sau pentru a fi întăriţi în conflictul cu vrăjmaşul sau pentru a găsi păşunile cele mai bune, în care noi, oile Sale, să ne putem hrăni.
L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
„Doamne”, i-a răspuns Petru, „dacă ești Tu, poruncește-mi să vin la Tine pe ape”. Matei 14.28
Dacă ești Tu – acestea sunt cele mai decisive cuvinte!
Doamne, dacă ești Tu, atunci am încredere în înțelepciunea Ta, în puterea Ta, în tăria Ta. Mă pot încrede în Tine, Ție mă dedic. În Tine mă încred, că mă păzești, că mă ocrotești. Tu nu mă lași, nu mă lași să mă scufund.
Doamne, dacă ești Tu, atunci totul este clar și luminos. Înainte, totul a fost neclar și întunecos – furtuna, valurile, oscilațiile bărcii. Dar acum, Tu ești aici și totul este luminos, clar și vizibil. Tu ai adus lumină în întuneric. Teama mea a dispărut și a făcut loc încrederii.
Doamne, dacă ești Tu, atunci doresc să Te onorez, să Te înalț. Încrederea mea să-Ți facă bucurie. Doresc să Te ascult, să mă pun la dispoziția Ta.
Dar Doamne, dacă nu ești Tu, dacă nu ești acolo, atunci rămân aici în barcă. Fără Tine nu îndrăznesc să merg pe apă. Fără Tine ar însemna scufundarea mea, moartea mea.
Și Doamne, dacă nu ești Tu, atunci rămâne totul la cele vechi – furtuna, vântul, întunericul, teama în inima mea.
Doamne, ești Tu? Vorbește-mi! Lasă-mă să simt apropierea Ta, să aud glasul Tău! Doresc să ascult de Tine! Ajută-mă în credința și încrederea mea slabă! Lasă-mă să stau foarte aproape de Tine! Căci lângă Tine, Doamne, voi fi bine păzit! (1 Samuel 22.23).
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
NU FI CINIC!
„Dragostea … nădăjduiește totul” 1 Corinteni 13:7
Foarte puține monumente au fost ridicate în cinstea celor sceptici. Asta pentru că în loc să-i ridice pe oameni, scepticii îi descurajează. Eliab, fratele cel mai mare al lui David a fost un astfel de om. lată istoria lui. Când nimeni din armata lui Saul, nici măcar Eliab, care era general, nu a dorit să-l înfrunte pe Goliat, David s-a oferit voluntar să meargă și să se lupte cu acest „Filistean netăiat împrejur” (1 Samuel 17:36). în vremurile biblice, tăierea împrejur era un semn al legământului cu Dumnezeu prin care El le oferea iudeilor protecție și purtare de grijă. David știa că acest bătăuș nu avea un astfel de „contract” cu Dumnezeu; numai iudeii puteau pretinde un asemenea beneficiu. Prin urmare, David a fost adânc înrădăcinat în acest legământ și a îmbrățișat promisiunea lui Dumnezeu. De bunăseamă că nu acesta a fost și cazul lui Eliab.
El s-a aprins de mânie împotriva lui David. Și a zis: „Pentru ce te-ai pogorât tu, șicui ai lăsat acele puține oi în pustie? îți cunosc eu mândria și răutatea inimii. Te-ai pogorât ca să vezi lupta” (v. 28). E interesant faptul că numele lui Eliab înseamnă „Dumnezeu este Tatăl meu”, așa că Eliab este reprezentativ nu numai pentru cinicii seculari, ci și pentru cei creștini. Da, avem așa ceva și în biserică! Nu e nevoie decât de un membru sceptic și în scurtă vreme, toți cei ce au o credință mai slabă sau care nu au credință deloc, încep să i se alieze și să perpetueze negativismul. Ai grijă: cinismul poate face ravagii în orice relație și în orice mediu. De aceea Biblia spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi” (Psalmul 1:1). Gândește-te de două ori înainte de a te duce la un asemenea sfat. Dacă rămâi acolo prea mult, e posibil să nu mai poți pleca!
Mana Zilnica 