TOTUL PENTRU GLORIA LUI
de Oswald CHAMBERS
Apucat de Dumnezeu
„Căutând să-l apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Cristos.” Filipeni 3:12
Nu alege niciodată să fii un lucrător pentru Dumnezeu; dar o dată ce Dumnezeu te-a chemat, vai de tine dacă te abaţi la dreapta sau la stânga! Noi nu suntem aici să lucrăm pentru Dumnezeu pentru că aşa am ales noi, ci pentru că Dumnezeu ne-a apucat. Nu se pune niciodată problema în felul următor: „O eu nu sunt potrivit pentru asta”. Ceea ce trebuie să predici este hotărât de Dumnezeu, nu de înclinaţiile tale naturale. Păstrează-ţi sufletul într-o relaţie strânsă cu Dumnezeu şi aminteşte-ţi că eşti chemat nu doar să depui o mărturie, ci să predici Evanghelia. Fiecare creştin trebuie să mărturisească adevărul lui Dumnezeu; dar când este vorba despre chemarea de a predica, trebuie să simţi strânsoarea dureroasă a mâinii lui Dumnezeu. Viaţa ta este în strânsoarea mâinii lui Dumnezeu exact pentru acest lucru. Câţi dintre noi suntem ţinuţi în felul acesta? Nu dilua niciodată Cuvântul lui Dumnezeu; predică-l aşa cum este, în toată asprimea lui. Trebuie să dovedeşti o credincioşie neclintită faţă de Cuvântul lui Dumnezeu; dar când e vorba de relaţiile personale cu semenii tăi, aminteşte-ţi cine eşti: nu o fiinţă specială, creată în ceruri, ci un păcătos salvat prin har. „Eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru…”
MANA DE DIMINEAŢĂ
„Şi Isus, răspunzînd, le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu.” MARCU 11:22
O credinţă care trece pe un drum fără greutăţi şi necazuri, nu I este credinţă. Credinţa lucrează pe temeiul Cuvîntului lui Dumnezeu, oricare ar fi greutăţile, oricît de mari ar fi ele şi marcate de imposibilul necredinţei; umblarea prin credinţă aduce cea mai multă slavă lui Dumnezeu, dar aceasta înseamnă răstignirea firii vechi.
Două lucruri sînt absolut necesare pentru a fi tare în credinţă: o totală subestimare a noastră înşine şi o totală preţuire şi consideraţie a Domnului Isus. Cea mai însemnată calitate a credinţei este că ne aduce în legătură cu Dumnezeu. Deci dacă ne încredem în Dumnezeu, puterea credinţei nu are nici o limită, indiferent de lucrul care trebuie realizat prin credinţă. Dumnezeu adăposteşte de multe furtuni pe cel slab în credinţă, pe cînd pe cel tare în credinţă îl confirmă prin ele. Cînd sîntem tari în credinţă, abia atunci avem nevoie de o îndoită veghere ca să nu ne prindă necredinţa, pentru că firea veche găseşte multe ocazii să se laude chiar în lucruri care aparţin numai harului. Credinţa care lucrează după gîndul Domnului Hristos nu cedează în faţa nici unei greutăţi pentru a fi izbăvită de încercare, ci lasă totul în mîna lui Dumnezeu.
Credinţa priveşte neabătut la cerinţa lui Dumnezeu pentru ca să asculte de ea, dar are grijă să-şi ia făgăduinţa lui Dumnezeu ca sprijin. Orice ar putea să ne spună aparenţele, prin înaintarea pe calea îngustă a ascultării, dovedim validitatea făgăduinţei şi în acelaş timp dovedim credincioşia, înţelepciunea şi puterea Celui ce a făcut-o. Necredinţa dă naşterea la tot felul de rele pe cînd credinţa le previne şi le face ineficiente. Ce bine ar fi dacă cel credincios s-ar verifica pe el însuşi, întrebîndu-se: „Cît de mult cred?” mai degrabă decît: „Cît de multe cunosc din Scriptură?” Dumnezeu Se bucură cînd ne încredem în El; în harul Lui, în dragostea Lui, în înţelepciunea Lui şi cînd ne încredem fără rezerve. Dar numai încetul cu încetul, ajungem să socotim înţelepciunea noastră ca o nebunie, iar înţelepciunea lui Dumnezeu, ca pe adevărata şi infinita înţelepciune; numai atunci sîntem în stare să îi cedăm Lui totul şi fără reţineri. Credinţa lucrează şi se cramponează cu nădejde în ciuda tuturor aparenţelor şi a tuturor greutăţilor. Să privim prin credinţă la Domnul Hristos la dreapta lui Dumnezeu, mai degrabă decît la muntele de greutăţi dinaintea ochilor noştri. R. C. Chapman.
„El (Avraam) nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci întărit prîn credinţă, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Rom. 4:20)
MÂNTUIREA PRIN HRISTOS
Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER
„Intre ei eram şi noi toţii odinioară, când trăiam în faptele firii noastre păcătoase, făcând lucrurile voite şi gândite de firea păcătoasă şi eram din fire copii ai mâniei, ca şi ceilalţi”. Efes.2:3.
Există vreunul care să nu fi fost niciodată mânios, care să nu fi minţit, să nu fi urât sau să nu fi folosit cuvinte răutăcioase? Insă cei care fac astfel de lucruri n-o să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Când îți dai seama că mânia lui Durmezeu este asupra ta, că mântuirea este gata, atunci ajunge să te pocăieşti. Dar în Isaia 12:1 citim cum mulţumeşte profetul pentru că Dumnezeu este mâniat pe el: „Te laud Doamne,căci, deşi ai fost mâniat pe mine, mânia Ta s-a potolit şi m-ai mângâiat”. Cum se poate potoli mânia lui Dumnezeu? Aceasta se poate doar prin pocăinţă, prin faptul că îți schimbi gândirea, că te pleci înaintea lui Dumnezeu din cauza păcatelor tale şi prin faptul că, crezi cu adevărat în Isus şi-L primeşti în inimă ca Domn şi Mântuitor. Domnul Isus a venit ca să ne aducă mântuire, să ne des lege de legăturile Satanei şi să ne scape de sub robia păcatelor.
Eu am început să cred acest lucru şi m-am rugat mult, „Doamne ajută-mă”, dar am rămas totuşi acelaş. In sfârşit mi s-au deschis ochii şi am văzut că mântuirea este făcută deja, El m-a izbăvit, El m-a făcut slobod. Si după aceea am început să-I mulţumesc aşa precum este scris în Psalmul 50:23 „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela mă preamăreşte şi celui ce îşi pune în rânduială calea îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu”; „Pentru că fără credinţă este cu neputinţă să-i plăcem lui Dumnezeu” (Evr.11:6). Tie, Tată ți se cuvine lauda, mărirea şi mulţumirea pentru că ne-ai izbăvit prin Isus de păcat şi de puterea lui, şi pentru că noi suntem păziţi prin credinţă în puterea Ta!
TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU
de Charles H. SPURGEON
O SINGURĂ PRIVIRE A DOMNULUI
„Domnul s-a uitat la el şi i-a zis; Du-te cu această putere pe care o ai, şi izbăveşte pe Israel din mâna lui Madian; oare nu te trimet Eu?” Judecători 6.14
Ce privire şi-a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon! Această privire i-a schimbat descurajarea într-o vitejie sfântă. Dacă privirea noastră la Domnul ne izbăveşte, ce trebuie să fie privirea Lui asupra noastră? Doamne, priveşte azi Ia mine şi întăreşte-mă pentru datoriile şi luptele de azi.Şi ce vorbă a îndreptat Dumnezeu spre Ghedeon: „Du-te”! El n-a mai şovăit. El ar fi putut să răspundă: „Cum, să mă duc cu slăbiciunea mea!” Dar Dumnezeu opreşte scurt această întâmpinare a lui Ghedeon, căci adaugă: „Du-te cu puterea pe care o ai”. El văzuse o putere în Ghedeon şi Ghedeon n-avea decât să pună în lucrare această putere ca să izbăvească pe Israel din mâna madianiţilor. Se prea poate ca Domnul să vrea să facă prin mine ceva ce n-aş fi visat niciodată. Dacă El m-a privit, El m-a întărit. Prin credinţă eu voi încerca puterea pe care El mi-a dat-o. El nu mi-a zis: „Stai în nelucrare cu puterea pe care o ai”. Nicidecum! Dimpotrivă, El îmi zice: „Du-te”, pentru că El mă întăreşte.
Şi întrebarea pe care i-o pune Dumnezeu lui Ghedeon, mi-o pune şi mie: „Oare nu te trimit Eu?” Da, Doamne, Tu m-ai trimis şi eu merg cu puterea Ta. La porunca Ta, eu pornesc pe cale şi, mergând pe cale sunt sigur că Tu vei birui prin mine.
DOMNUL ESTE APROAPE!
Calendar Biblic
„Grozav lucru este să cazi în mâinile DUMNEZEULUI celui viu!” Evrei 10.31
Când odinioară David după greşeala sa a cerut să cadă în mâinile lui Dumnezeu deoarece milosteniile Lui sunt mari, asistăm apoi la o mustrare faţă de robul Său (1 Cron. 21). Dar textul de astăzi îi analizează pe oamenii care păcătuiesc cu voia. Cine efectuează acest pas, calcă în picioare pe Fiul lui Dumnezeu şi Duhul harului ignorând sângele lui Isus vărsat pentru iertarea păcatelor. Astfel de oameni dispreţuiesc sângele vărsat de Domnul nostru, punându-l alături de orice sânge al animalelor vărsat în vechime. Pentru astfel de oameni nu există altă jertfă de ispăşire, iar jertfele pe care le mai aduc evreii şi azi nu mai au nici o valoare. Ceea ce mai rămâne în astfel de situaţii este mânia lui Dumnezeu care îi va judeca aspru pe cei care L-au nedreptăţit pe Fiul Său prea iubit. De aceasta vor avea parte toţi care nu vor să primească harul lui Dumnezeu care este întemeiat pe jertfa de mântuire a lui Isus şi toţi care se împotrivesc alipindu-se de cei care-L răstignesc pe Cristos.
Acum, când citeşti aceste rânduri, mai ai ocazia să scapi de mânia lui Dumnezeu. Vino cu pocăinţă la El şi recunoaşte-ţi toate păcatele tale în faţa Lui şi vei primi iertare şi pace. Gândeşte-te bine la textul de astăzi: „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu.” O, cititor neîntors la Dumnezeu te rugăm cu stăruinţă nu mai zăbovi. Zăbava înseamnă nechibzuinţă. Fiecare clipă este de preţ. Nu ştii clipa când ai putea fi secerat de moarte şi trimis în locul unde nu vei avea nici o rază, nici cea mai slabă licărire de nădejde, în locul de întuneric, nenorocire şi zbuciumare veşnică. Vino aşa cum eşti la ISUS care stă cu braţele şi inima plină de dragoste, gata să te primească, să te adăpostească, să te mântuiască să te binecuvânteze potrivit cu dragostea Sa şi cu preţul desăvârşit al Numelui şi jertfei Sale.
BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU
de Oswald CHAMBERS
Doamne, vreau să Te binecuvântez şi Te slăvesc, dar ce greu îmi vine să Te slăvesc când nu sunt într-o condiţie fizică bună; totuşi, de ce să fie aşa? Înseamnă că eu Te slăvesc numai cand aceasta este o plăcere pentru mine. Aş vrea ca sufletul meu să fie o laudă continuă la adresa Ta!
MEDITAŢII ZILNICE
de Wim MALGO
«M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păziti credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.» 2 Timotei 4,7-8
In aceste versete este specificată prima condiţie pentru a primi cununa neprihănirii: «păstrarea credinţei». Sprijinul nostru nu este credinţa însăşi, ci obiectul, scopul credinţei, adică Domnul Isus Cristos. Când totul se năruie în jurul nostru, El rămâne. Ţine-te strâns de El în toate circumstanţele vieţii, chiar în mijlocul furtunii, pentru ca la sfârşitul vieţii să poţi spune: «am păzit credinţa!» Cea de-a doua condiţie pentru primirea cununii neprihănirii este iubirea venirii Sale, adică aşteptarea cu dor şi cu nerăbdare a reîntoarcerii glorioase pe norii cerului a Domnului Isus. Îţi este dor de El? Aceasta este cea mai bună dovadă că Îi aparţii şi că trăieşti în sfinţire. Te-ai bucura dacă Isus ar veni azi? Spune «Amin» dacă iubeşti venirea Sa. El va reveni în curând!
MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI
de Charles H. SPURGEON
Dimineaţa şi Seara
DIMINEAŢA
Să ne uităm ţintă… la Isus. Evrei 12:2
Lucrarea Duhului Sfânt este să ne întoarcă ochii de la noi noi înşine la Christos, iar lucrarea Satanei este opusă, fiindcă el încearcă mereu să ne întoarcă privirea de la Christos la noi înşine. El insinuează: „păcatele tale sunt prea mari pentru a fi iertate; nu ai credinţă. Nu te căieşti îndeajuns. N-o să fii în stare niciodată să continui până la sfârşit. Nu ai bucuria copiilor Săi. Te ţii foarte slab de mâna lui Isus”. Toate aceste gânduri se concentrează asupra sinelui, şi nu avem niciodată mângâiere sau siguranţă privind înlăuntrul nostru. Dar Duhul Sfânt ne întoarce privirea de la noi înşine. El ne spune că suntem nimic, dar „Christos este totul în toate”. Aminteşte-ţi, de aceea, că nu felul în care te prinzi tu de Christos te salvează; Christos însuşi te salvează. Nu bucuria ta în Christos te mântuieşte; Christos te mântuieşte. Nici chiar credinţa ta în Christos nu te mântuieşte, deşi ea este mijlocul, ci sângele lui Christos şi meritele Sale; de aceea, nu privi atât de mult la mâna cu care te ţii de Christos, ci la Christos.Nu-ţi privi speranţa, ci pe Isus, Izvorul speranţei tale. Nu-ţi privi credinţa, ci pe Isus, „Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre” (Evrei 12:2). Nu vom găsi niciodată fericirea uitându-ne la rugăciunile, acţiunile şi sentimentele noastre. Ceea ce este Isus, nu ceea ce suntem noi, oferă odihnă sufletelor noastre. Dacă vrem să-l învingem pe Satana şi să avem pace cu Dumnezeu, trebuie să o facem „privind ţintă la Isus”. Aţinteşte-ţi privirea asupra Lui. Păstrează moartea Lui, suferinţele Lui, meritele Lui, slava Lui şi mijlocirea Lui mereu în gând. Când te trezeşti dimineaţa, priveşte la El. Când te culci seara, priveşte la El. O, nu lăsa speranţele sau temerile să intervină între tine şi Isus. Urmează-L, şi El nu te va dezamăgi niciodată.
Speranţa mea este întemeiată
Pe sângele şi-ndreptăţirea lui Isus
N-aş îndrăzni să mă încred vreodată
În altceva, de-al Său sfânt nume mai presus
SEARA
Dar toiagul lui Aron a înghiţit toiegele lor. Exod 7:12
Acest incident este un exemplu instructiv al victoriei pe care o câştigă lucrarea divină în faţa oricărei opoziţii. Atunci când un principiu divin este sădit în inimă, este sigur că îşi va înghiţi toţi duşmanii, chiar dacă diavolul va construi o imitaţie şi va produce multa împotrivire. Dacă harul Lui Dumnezeu ia în stăpânire un om, vrăjitorii lumii pot să-şi arunce toiegele. Fiecare toiag poate fi la fel de viclean şi veninos ca un şarpe, va sfârşi înghiţit de toiagul lui Aron. Atracţia crucii va dobândi şi câştiga inima omului, şi cel care a trăi odinioară pentru înşelăciunile lumii va avea atunci ochi pentru sferele de sus şi aripi să urce la cer. Când câştigă harul, persoanele care erau preocupate de lucrurile pământeşti caută acum lumea ce va veni. Acelaşi lucru se observă şi în viaţa credinciosului. Ce oaste de vrăjmaşi are de înfruntat credinţa noastră! Vechile noastre păcate sunt aruncate de diavol la picioarele noastre, şi se transformă în şerpi. Ce multe păcate au fost! Dar crucea lui Isus le distruge pe toate. Credinţa în Christos nu are nevoie de mult timp ca să ne învingă păcatele. Atunci diavolul lansează altă oaste de şerpi sub formă de încercări lumeşti, ispite, şi necredinţă; dar credinţa în Isus este mult mai puternică şi el le învinge pe toate. Acelaşi principiu fascinant străluceşte în slujba credincioasă a Lui Dumnezeu! Atunci când îl iubeşti pe Isus dificultăţile sunt depăşite, sacrificiile devin plăceri, şi suferinţele onoruri. Dar dacă religia este o pasiune consumatoare în inimi, se pare că sunt multe persoane care profesează religia şi nu o au, fiindcă nu îndură acest test. Examinează-te singur, dragă cititorule, în această privinţă. Toiagul lui Aron şi-a dovedit puterea de sus. La fel face şi credinţa ta? Dacă Christos este orice, trebuie ca El să fie totul. Nu te odihni până când dragostea şi credinţa în Isus nu devin pasiuni stăpânitoare în sufletul tău.
IZVOARE IN DEŞERT
M-am uitat, şi iată că o uşă era deschisă în cer.
(Apocalipsa 4:1)
Să ne amintim că Ioan a scris aceste cuvinte când era încă pe insula Patmos. Era acolo „din pricina Cuvântului lui Dumnezeu şi din pricina mărturiei lui Isus Hristos” (Apocalipsa 1:9). Fusese exilat pe această insulă, care era o închisoare izolată, stâncoasă şi neospitalieră. Şi totuşi, aici, în circumstanţe dificile – separat de toţi cei dragi ai lui din Efes, exclus de la închinarea cu biserica, şi condamnat la tovărăşia cu alţi captivi neplăcuţi – i-a fost dată această viziune ca un privilegiu special. Era ca un prizonier care a văzut „o uşă deschisă în cer”.
Să ne amintim de asemenea de Iacov, care s-a culcat în deşert după ce a părăsit casa tatălui său. „Şi a visat o scară rezemată de pământ, al cărei vârf ajungea până la cer. … Şi Domnul stătea deasupra ei” (Geneza 28:12-13).
Uşile cerului au fost deschise nu numai pentru aceşti doi oameni, ci şi pentru mulţi alţii. Şi după părerea lumii, circumstanţele lor erau cu totul nepotrivite pentru a primi asemenea revelaţii. Totuşi, cât de des n-am văzut „o uşă deschisă în cer” pentru cei care sunt prizonieri sau captivi, pentru cei care suferă de o boală cronică sau pentru cei care sunt legaţi cu lanţurile de fier ale durerii de un pat de suferinţă, pentru cei care pribegesc pe pământ izolaţi în singurătate şi pentru cei care sunt ţinuţi departe de casa Domnului din cauza responsabilităţilor casei şi ale familiei.
Dar există condiţii pentru a vedea uşa deschisă. Trebuie să ştim ce înseamnă să fii „în Duhul” (Apocalipsa 1:10). Trebuie să fim „cu inima curată” (Matei 5:8) şi ascultători prin credinţă. Trebuie să dorim să privim „toate aceste lucruri ca o pierdere, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus” (Filipeni 3:8). Şi apoi, odată ce Dumnezeu este totul pentru noi, astfel încât „în El avem viaţa, mişcarea şi fiinţa” (Fapte 17:28), uşa cerului va fi deschisă şi înaintea noastră. din Comentarii Devoţionale Zilnice
Dumnezeu are munţii Lui pustii şi goi,
Unde ne cheamă să ne odihnim un timp;
Stânci unde să respirăm un aer mai curat,
Piscuri singuratice care prind primul zâmbet al zilei.
Dumnezeu are deşerturile Lui întinse şi arse de soare –
O pustietate – o mare de nisip,
Unde lasă să cadă cortina cerului,
Întinsă de mâna Sa atotputernică.
SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI
Volumul III
Isaia 65.1-12
„Sunt găsit de cei care nu Mă căutau…” (v. 1) – scrie Isaia cu îndrăzneală. Despre acest curaj al profetului aflăm de la apostolul Pavel care, atunci când va cita v. 1 din Isaia 65 în Romani 10.20 va adăuga şi această expresie („Isaia îndrăzneşte şi spune…”). îndrumat de Duhul, profetul deschide în mod vădit uşa naţiunilor, a celor care nu-L căutau pe Dumnezeu şi nu purtau numele Lui (49.6). Ce declaraţie curajoasă, ca să nu spunem revoluţionară, făcută în urechile israeliţilor atât de geloşi pentru privilegiile lor! Acesta era unul dintre lucrurile despre care se spunea în capitolul precedent că „niciodată n-au auzit.
Mărturisirea şi rugăciunile rămăşiţei necăjite se încheiau cu întrebarea neliniştitoare: „Vei tăcea Tu şi ne vei întrista peste măsură?” (64.12). Nu, niciodată nu este în zadar când o inimă pocăită se întoarce la Domnul (Psalmul 51.17). Nu o ştim fiecare dintre noi din propria experienţă?
Dumnezeu nu rămâne tăcut. Va lua cuvântul şi aceasta se va desfăşura, practic, până la sfârşitul cărţii. Cu toate acestea, înainte de a revela ceea ce a pregătit pentru cei care-L aşteaptă {aleşii şi slujitorii Săi: v. 9,10; 64.4), trebuie să pronunţe sentinţa definitivă prin care condamnă nu numai naţiunile duşmane lui Israel, ci şi poporul răzvrătit şi apostat.
PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE
Text: Exodul 34:29-35
Aaron şi toţi copiii lui Israel s-au uitat la Moise, si iată că pielea feţei lui strălucea… Exodul 34:30
O FAŢĂ STRĂLUCITOARE
In cartea sa „Putere pentru viaţa creştină”, Ethel Wilcox redă o povestire foarte interesantă. Cu ani în urmă, Taylor Smith, un cleric din Anglia, a fost invitat să vorbească la centenarul Conferinţei Biblice Moody din Chicago. Când a sosit, Smith şi-a pierdut vocea şi n-a mai putut vorbi decât în şoaptă. Convins că era acolo din voinţa lui Dumnezeu, s-a hotărât să vorbească totuşi în ciuda handicapului. Vocea sa n-a fost auzită mai departe de primele rânduri ale audienţei. La terminarea serviciului, a venit la el un om care stătuse la balcon şi i-a spus: „Nu am auzit absolut nimic din ce aţi spus, dar v-am urmărit faţa şi vreau şi eu să devin creştin!”Ethel Wilcox a făcut următorul comentariu: „Istorisirea aceasta este numai una din multe altele, care au mărturisit despre radiaţia cerească a feţei acestui om a cărei faţă reflecta gloria vieţii sale interioare, caracterul lui Cristos. Şi minunea este că Duhul doreşte să facă acelaşi lucru cu fiecare dintre noi”. Atunci când noi creştinii ne facem constant timp să medităm la Cuvântul lui Dumnezeu, să avem comuniune cu El în rugăciune, şi când căutăm să-I ascultăm poruncile, acest lucru se va vedea pe feţele noastre. Duhul Sfânt ne dă dorinţa să creştem în asemănarea lui Cristos. Există o pace sfântă, o dumnezeiască încredere, o mulţumire interioară care aparţine numai celor care trăiesc în permanenţă în prezenţa lui Dumnezeu. Este adevărat că nu fiecare cu o înfăţişare radiantă este un creştin. Dar toţi creştinii ar trebui să reflecte lumina pură care îi atrage pe păcătoşi la Evanghelie. R.W.D.
Tu ai o sfântă şi-naltă chemare:
Lumina lumii să fii întruna.
Făclia Veştii Bune ridic-o mai sus,
Ca alţii să-i vadă lumina. – Anonim
Lumina Fiului lui Dumnezeu în inima ta va da strălucire feţei tale.
DOMNUL ESTE APROAPE – GBV
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape
Am păcătuit, dând sânge nevinovat … Să nai nimic a face cu Omul Acela drept, pentru că am suferit mult astăzi în vis pentru El. Matei 27.4,19
Eu nu găsesc nicio vină în Omul acesta … Acesta na făcut nimic rău … Întradevăr, Omul acesta era drept. Luca 23.4,41,47
Cuvintele citate mai sus au ieşit de pe buzele unor oameni de la care nu neam fi aşteptat să dea o asemenea mărturie.
Primul a fost Iuda, cel care La trădat pe Domnul Isus. El a făcut această mărturisire înaintea preoţilor de seamă şi a bătrânilor, după ce a văzut că Domnul a fost condamnat. Cine sar fi gândit că un om ca Iuda ar putea da o astfel de mărturie cu privire la nevinovăţia Domnului Isus?
A doua mărturie a venit de la soţia lui Pilat, care ia trimis soţului ei avertismentul de a nu se implica în judecarea acelui Om drept. Motivul pentru care ea a dat o astfel de mărturie a fost că Dumnezeu ia dat un vis în care suferise mult. Un martor de felul acesta este cu totul neaşteptat.
A treia mărturie a venit de la Pilat, judecătorul dintre naţiuni, care nu avea nicio simpatie pentru iudei, însă care nu a putut să nu recunoască faptul că nu găsea nicio vină în Prizonierul neobişnuit care îi fusese adus înainte. El a repetat acest lucru de trei ori.
A patra mărturie a venit din partea unuia dintre tâlhari. La început, el La insultat pe Domnul împreună cu celălalt tâlhar, însă, după aceea, inima lui a fost schimbată. Mărturisinduşi vina, el a dat mărturie despre Hristos că nu făcuse niciun lucru rău. Cât de neaşteptat a fost ca un răufăcător săL îndreptăţească pe Unul care suferea aceeaşi condamnare!
Cel deal cincilea martor este şi el unul surprinzător. Sutaşul care condusese executarea sentinţei împotriva Domnului, după ce a auzit cuvintele Sale şi La văzut suferind şi murind, a declarat cu convingere că acel Om era drept. Dumnezeu a fost Cel care a făcut ca aceste mărturii să fie date cu privire la Fiul Său!
L. M. Grant
SĂMÂNȚA BUNĂ
http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna
Cuvântul Tău, Doamne, dăinuiește în veci… Psalmul 119.89
„Dar în ce stare mă aflu eu? Ce le-aș putea oferi? Eu le iau oamenilor toată nădejdea, dar ce am eu însumi? Nimic!” – a gândit William Hone, care a început să citească Biblia. Prin harul lui Dumnezeu și-a recunoscut toată nebunia sa de a se revolta împotriva lui Dumnezeu, Creatorul cerului și al pământului. El s-a întors la Dumnezeu și a primit iertarea păcatelor și viața veșnică prin credința în lucrarea de răscumpărare împlinită de Domnul Isus pe crucea de la Golgota. Ce prețios i-a fost în continuare Cuvântul lui Dumnezeu! Acum, bucuria lui era să vestească oamenilor faptele mari ale lui Dumnezeu.
Cititorule, ai citit vreodată Cuvântul lui Dumnezeu în liniște, cu grijă, cu o inimă smerită, care dorește să-L cunoască pe Dumnezeu? Recunoaște care sunt gândurile lui Dumnezeu cu privire la păcat și mântuirea păcătoșilor pierduți! El te iubește. Dorința Sa este să te mântuiască și să-ți dăruiască pentru toată veșnicia o inimă fericită. Biblia este lumina pe cărarea celui ce crede. Biblia ne arată calea care duce la viața veșnică: credința în Isus Hristos. Cine nu crede cuvintele Bibliei nu va crede nici chiar dacă ar vedea pe cineva înviat din morți. Pentru folosul nostru vremelnic și veșnic să primim Cuvântul lui Dumnezeu în inimile noastre. Cuvântul lui Dumnezeu este ca o ancoră în mijlocul furtunilor vieții.
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
LUCRURI DE CARE Al NEVOIE IN PUSTIE (4)
„Midi unul n-a șovăit dintre semințiile Lui” (Psalmul 105:37)
Să remarcăm un alt lucru de care s-a bucurat poporul Israel în pustie: Sănătate divină. Gândește-te la toate problemele de sănătate la care te-ai aștepta de la două milioane de oameni, care merg prin deșertul nesfârșit, neavând doctori sau vreun spital prin apropiere. Cu toate acestea, de la cel mai tânăr și până la cel mai bătrân, Dumnezeu „a scos pe poporul Său…și nici unul n-a șovăit dintre semințiile Lui”. Asta pentru că au trăit cu un regim alimentar asigurat de Dumnezeu însuși. Necazurile lor au început când s-au văicărit și au dorit să se întoarcă la bucatele pe care le mâncau ca și robi în Egipt, lată o lecție de mare însemnătate pentru cei care trăiesc cu mâncare de la fast food și care poate provoca afecțiuni precum boli cardiace, cancer și diabet. Imaginează-ți că torni în rezervorul mașinii două kilograme de zahăr și apoi te plângi ca mașina nu merge cum trebuie. Când în familia ta apar probleme de sănătate sau când situația economică te obligă să consumi alimente nu foarte sănătoase, Dumnezeu înțelege și poți merge la El cu încredere, crezând că „rugăciunea făcută cu credință va mântui pe cel bolnav, și Domnul îl va însănătoși” (lacov 5:15). Dar când alegerea pe care o ai de făcut este între practicarea înțelepciunii, pentru a avea o stare de sănătate bună și practicarea credinței pentru a fi vindecat, alegerea este clară. Când Israelul a intrat în Țara promisă, Dumnezeu le-a zis: „să slujiți Domnului… și El vă va binecuvânta pâinea și apele, și voi depărta boala din mijlocul tău… Numărul zilelor tale îl voi face să fie deplin (Exodul 23:25-26). Apoi le-a dat legi după care să trăiască cu privire la mâncare, și care i-a deosebit de popoarele înconjurătoare. întrebare: Oare câți dintre noi mai cer binecuvântarea bucatelor de către Dumnezeu, prin rugăciune, atunci când se așază la masă? Gândește-te la asta când servești masa!
Mana Zilnica 