Să-ți desparți trei cetăți în mijlocul țării pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău ca s-o stăpânești. Să-ți pregătești calea și să împarți în trei părți hotarele țării tale pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău ca s-o moștenești, ca orice ucigaș să fugă acolo.
Deuteronom 19.2,3
Dumnezeu a pregătit o resursă pentru cel care omora un om accidental. Poporul trebuia să pună deoparte trei cetăți în țară, în care ucigașul fără voie să se poată refugia. Dacă însă cineva omora pe semenul său în mod premeditat, nu exista nicio posibilitate de refugiu; sângele nevinovat vărsat trebuia răzbunat, așa cum găsim în Geneza 9.5,6.
Acest lucru devine izbitor atunci când ne gândim la condamnarea nedreaptă la moarte a lui Hristos. Mai întâi, aceasta a fost crimă deliberată și premeditată. Citim că „preoții de seamă și bătrânii și tot sinedriul căutau mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L omoare” (Matei 26.59). Apoi Pilat însuși „știa că din invidie Îl dăduseră în mâna lui” (Matei 27.18). Domnul a arătat acest lucru într-o pildă: „Însă cetățenii Lui Îl urau” (Luca 19.14). Aceasta a fost o crimă premeditată, care a avut la bază ura și, sub conducerea mai-marilor, tot poporul s-a făcut vinovat de ea. Toți cei prezenți au strigat: „Răstignește-L!”. Iar când Pilat a încercat să se eschiveze de la responsabilitatea sa și să o așeze asupra lor, cu toții i-au răspuns: „Sângele Lui să fie asupra noastră și asupra copiilor noștri” (Matei 27.23-25). Judecata dreaptă a lui Dumnezeu însă avea să vină asupra tuturor acestora.
Dar ce cuvinte uimitoare de har auzim de pe buzele Domnului, când Se afla pe cruce: „Tată, iartă-i, căci ei nu știu ce fac” (Luca 23.34)! Ei știau foarte bine ce făceau, iar Cel care le vedea inimile cunoștea bine acest lucru, însă El L-a rugat pe Tatăl ca această crimă premeditată, comisă din ură împotriva Lui, să fie socotită ca o faptă pe care ei au comis-o fără să știe ce făceau. Acesta este un har negrăit față de toți acești criminali, care meritau judecata. Tot datorită acestui har este posibil acum ca toți păcătoșii vinovați, care se întorc de pe calea lor și aleargă la Hristos, să găsească un refugiu și un adăpost sigur de mânia viitoare.
A. Leclerc
Și fără credință este cu neputință să fim plăcuți Lui. Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că El răsplătește pe cei care Îl caută.
Evrei 11.6
Dumnezeu este gata să vă asculte
Chemați-L pe Domnul în încercările voastre, adresați-vă Lui în descurajarea sau în remușcările cugetului vostru! El vă va răspunde cu siguranță! Veți experimenta că El este, într-adevăr, un Dumnezeu viu. El răspunde rugăciunilor tuturor oamenilor, fără deosebire.
V-ați rugat lui Dumnezeu? Nu este vorba de a rosti o rugăciune învățată pe de rost, ci de a vă adresa personal și direct Creatorului – Cel care ne cunoaște și care Se interesează de noi – pentru a-I cere ajutorul într-o împrejurare deosebită, o boală gravă sau o situație presantă.
Dar, mai mult, creștinul știe că poate să-I vorbească Domnului și de micile greutăți zilnice. Noi avem un Dumnezeu foarte mare, care face lucruri foarte mari, și totuși nicio problemă a celor credincioși nu este prea mică pentru El. Noi nu-L vom obosi niciodată. Un copilaș care are încredere în tatăl său nu se va teme să-l deranjeze pentru a-i ascuți creionul, pentru a-i lega șiretul la încălțăminte sau pentru a-i răspunde la multele sale întrebări, chiar dacă sunt naive.
Căutați ajutorul și harul lui Dumnezeu, rugându-vă cu îndrăzneală, fiind siguri totodată că El vă ascultă fără nicio condiție! Vorbiți-I despre nevoile voastre, spuneți-I toate îndoielile care vă apasă! Nu așteptați ziua de mâine pentru a avea această legătură cu El! Adresați-vă Lui, El dorește să Se facă cunoscut în răspunsurile Sale!
Apoi nu uitați să-I mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate darurile de care aveți parte în fiecare zi și pentru tot ajutorul pe care îl primiți din partea Lui!
Citirea Bibliei: Numeri 16.1-24 · Matei 11.1-9
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ATACURILE DIAVOLULUI (2) – Fundația S.E.E.R. România
„El (îngerul) mi-a arătat… pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască.” (Zaharia 3:1)
Uneori, atacurile lui Satan sunt evidente. În Vechiul Testament, profetul Zaharia scrie: „El (îngerul) mi-a arătat pe marele preot Iosua, stând în picioare înaintea Îngerului Domnului, şi pe Satana stând la dreapta lui, ca să-l pârască.” Satan preferă, de obicei, să acționeze incognito, așa că el te va ataca adesea prin oameni – mai ales prin cei pe care îi îndrăgești cel mai mult.
Biblia ne spune că: „În timpul cinei… diavolul pusese în inima lui Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, gândul să-L vândă” (Ioan 13:2). Pe cine? Pe Isus, învățătorul lui. Așadar, care este cea mai bună linie de apărare? Cuvântul cel viu al lui Dumnezeu. Deși a fost expus ispitei la un nivel mai înalt decât vom experimenta oricare dintre noi vreodată, Domnul Isus a citat Scripturile de trei ori – și diavolul a plecat de la El. Când Satan îți atacă mintea printr-o ispită, o condamnare, îndoieli sau sentimente de inadecvare, Cuvântul lui Dumnezeu este un scut pe care nu-l poate străpunge.
Psalmistul a spus: „Dacă n-ar fi fost Legea Ta desfătarea mea, aş fi pierit în ticăloşia mea” (Psalmul 119:92). Să observăm ce s-a întâmplat atunci când Domnul Isus a terminat lupta cu dușmanul: „Atunci diavolul L-a lăsat. Şi deodată au venit la Isus nişte îngeri, şi au început să-I slujească” (Matei 4:11). Tu nu ești singur. Dumnezeu a pus în jurul tău îngeri ca să te păzească și să te ocrotească. Și îngerii „sunt toţi duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moşteni mântuirea” (Evrei 1:14)
În timpul perioadelor de necaz, adu-ți aminte că ești fiu/fiică de Dumnezeu, și nu victimă. Investește-ți energia în crearea unor scopuri și vise noi. Stai treaz, veghează, fii conștient, productiv și concentrat. Emană credință. Și așteaptă-te ca încrederea ta să fie onorată în mod supranatural de Dumnezeu, care a promis că va interveni atunci când ai cea mai mare nevoie (vezi Isaia 59:19). Poate, chiar azi!
de Jean Koechlin
Iov 29:1-25
La începutul cărţii, Dumnezeu vorbise pe scurt despre cea dintâi stare a lui Iov. Acum, aceste versete completează tabloul; dar, de data aceasta, Iov îşi face portretul singur. Şi tot ce spune el despre lucrările sale este cu certitudine adevărat, astfel că acuzaţiile lui Ţofar (20.19) şi cele ale lui Elifaz (22.6,7,9) apăreau ca pure calomnii (comparaţi cu v. 12,13).
Oare cine ar putea astăzi să mai alinieze tot atâtea titluri demne de aprobarea lui Dumnezeu şi totodată şi de consideraţia oamenilor? Cu toate acestea, mulţumirea de sine cu care Iov îşi descrie condiţia precedentă arată că el îşi pusese inima acolo şi se glorifica prin aceasta. Încă nu învăţase, precum apostolul, „să fie mulţumit” în împrejurările în care se găsea; nu suportase nici pe departe să fie „smerit” sau „în lipsuri”, pe cât era „în belşug” (Filipeni 4.11,12). În plus, am putut remarca cum „eu”, „mă”, „îmi” vin unul după altul în aceste versete (de circa o sută de ori). Sunt cuvinte mici, dar care dezvăluie părerea înaltă pe care Iov o hrănea cu privire la propria persoană. Până în acel moment îşi ascunsese acest sentiment în străfundul inimii, sub o aparentă modestie, dar acum apare evident: explodează în plină zi. Aceasta Îi va permite lui Dumnezeu să îl elibereze, dar numai după ce Iov şio va mărturisi.
Mana Zilnica 