Puțin somn, puțină ațipire, puțină încrucișare a mâinilor pentru odihnă, și sărăcia ta va veni ca un hoț și lipsa ta ca un om înarmat.
Prindeți-ne vulpile, vulpile cele mici, care strică viile; pentru că viile noastre sunt în floare.
Muștele moarte fac să miroasă urât și să fermenteze untdelemnul făcătorului de mir; tot așa, puțină nebunie este mai grea decât înțelepciunea și onoarea.
Lauda voastră nu este bună. Nu știți că puțin aluat dospește toată plămădeala?
Proverbe 6.10,11; Cântarea Cântărilor 2.15; Eclesiastul 10.1; 1 Corinteni 5.6
Aceste versete au aplicație spirituală. Neglijarea rugăciunii și a meditației zilnice la Cuvântul lui Dumnezeu duce la sărăcie spirituală. Iosif i-a spus lui faraon să strângă toate grânele din timpul celor șapte ani de belșug și să le depoziteze, în vederea anilor de foamete care aveau să urmeze (Geneza 41.35). În timp ce oamenii dormeau, vrăjmașul a venit și a semănat neghină (Matei 13.25); și acum este timpul să ne trezim din somn (Romani 13.11; Efeseni 5.14).
Vulpile folosesc șiretenia pentru a-și prinde prada. Ele mănâncă orice, iar strugurii sunt o hrană preferată a lor. Fiindcă sunt mici, se pot ascunde printre frunzele viței. Câteodată lăsăm ca grijile, bogățiile și plăcerile vieții acesteia să ne fure rodnicia și bucuria în Domnul (Luca 8.14). Știm cine sunt acele vulpi mici care ne împiedică progresul spiritual, iar dacă nu vom scăpa de ele, ne vor distruge întreaga vie.
Nebunia este precum muștele căzute în untdelemn. Acestea simbolizează o faptă, o idee sau un cuvânt nesăbuit. Așa ceva nu se potrivește unui copil al lui Dumnezeu și îi strică mărturia. Efeseni 5.4 ne avertizează cu privire la astfel de lucruri, precum vorbirea nechibzuită și glumele proaste.
Răul moral (puțin aluat) întinează întreaga grupare. Corintenii îngăduiseră ca răul să continue nejudecat în mijlocul lor, iar Pavel le-a transmis cu tărie că acest rău trebuia dat afară. Este imperios necesar ca fiecare dintre noi să ne cercetăm cu privire la pericolul venit din partea lucrurilor aparent mici și nesemnificative.
R. A. Barnett
Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a Cărui locuință este veșnicia și al Cărui Nume este sfânt: Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie; dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să reînsuflețesc inimile zdrobite.
Isaia 57.15
Un cuvânt care nui dădea pace: veșnicie
Petrecuse cu prietenele ei o seară frumoasă: jucaseră cărți, băuseră un vin bun, apoi povestiseră lucruri amuzante. Când a ajuns acasă, a văzut pe masa din bucătărie o Biblie. Probabil, unul dintre copiii ei citise în ea pentru a se pregăti pentru ora de religie și uitase să o pună la locul ei, pe raftul de cărți. A luato și sa uitat puțin în ea, a închiso și a puso la loc, apoi sa dus la culcare. Dar nu putea adormi.
De ce se învârtea neliniștită încolo șincoace în pat? Nu fusese interesantă seara? Sau o emoționaseră prea mult discuțiile? Sau era de vină vinul? Nimic din toate acestea! Un cuvânt nu o lăsa să adoarmă. Înainte să închidă Biblia, citise un cuvânt pe care nul mai putea uita: veșnicie.
Seara petrecută împreună cu prietenele pălea înaintea acestui cuvânt! Cât de goale i se păreau acum discuțiile și râsetele de aseară! Cât de lipsită de semnificație și de goală i se părea acum viața ei, în fața acestui cuvânt măreț: veșnicie!
Da, cuvintele Bibliei sunt „ca focul”, sunt „ca niște țepușe și ca niște cuie bătute”, dar ele sunt și „cuvinte de har”, „cuvintele vieții veșnice”, „cuvinte bune, cuvinte de mângâiere” (Ieremia 23.29; Eclesiastul 12.11; Luca 4.22; Ioan 6.68; Zaharia 1.13).
Cuvintele unei cărți își produc efectul lor adânc atunci când sunt citite. Permiteți acestei cărți, Biblia, să vă arate, în dragoste, harul lui Dumnezeu!
Citirea Bibliei: Numeri 4.1-20 · Matei 4.1-11
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
DE CE FACI ACEST LUCRU? – Fundația S.E.E.R. România
„Spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului” (Ieremia 23:16)
Eugene G. Grace, președintele corporației Bethlehem Steel Corporation între anii 1916 și 1945, a spus: „Mii de ingineri pot proiecta poduri, pot calcula tensiuni și presiuni, și pot desena planuri și descrieri detaliate pentru diverse piese și mașini. Dar un mare inginer este acela care îți poate spune dacă podul sau mașina trebuie construite, unde trebuie construite, cum și când.”
Când întrebi mai întâi de ce și apoi cum, ești obligat să te gândești la motivațiile tale lăuntrice și la sursa viziunii tale. În zilele noastre, se discută mult despre „scop.” Și e un lucru bun, deoarece o viață cu scop aduce o răsplată mai mare decât o viață de popularitate sau de putere fără scop. Dar scopul tău trebuie să vină de la Dumnezeu.
„Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „N-ascultaţi cuvintele prorocilor care vă prorocesc! Ei vă leagănă în închipuiri zădarnice; spun vedenii ieşite din inima lor, nu ce vine din gura Domnului.” Când Dumnezeu este sursa viziunii tale, El îți va da resurse pentru ea. De aceea, cea mai importantă întrebare pe care o poți adresa nu este „Care-i oare cea mai bună metodă de a face lucrul acesta?”, ci „De ce fac lucrul acesta?” La urma urmelor, Dumnezeu va da verdictul final cu privire la lucrurile în care ți-ai investit viața. „Lucrarea fiecăruia va fi dată pe faţă: ziua Domnului o va face cunoscut, căci se va descoperi în foc. Şi focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia. Dacă lucrarea zidită de cineva… rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata” (1 Corinteni 3:13-15).
Poetul C.T. Studd a scris: „Căci tu vei trece, aici lăsând toate / dar ce lui Isus ai făcut va dăinui.” Deci, ce știi clar că ai de făcut astăzi, fă ca pentru Domnul!
de Jean Koechlin
Iov 5:1-27
Fiecare cuvântare a vreunuia dintre prietenii lui Iov face loc unui nou răspuns din partea acestuia. Patriarhul este conştient de faptul că durerea lui peste măsură a fost aceea care la făcut să pronunţe „cuvinte pripite” (v. 3). Să fim atenţi şi noi la ceea ce poate să ne scape întro izbucnire de iritare … sau de mânie (Proverbe 29.20).
„Care îmi este sfârşitul, ca să mai am răbdare?”, întreabă Iov în v. 11. „Răbdarea lui Iov”, despre care aduce mărturie epistola lui Iacov, nu a ţinut decât până la a şasea încercare. El dorea săşi poată cunoaşte „sfârşitul” sau, mai degrabă, „sfârşitul dat lui de la Domnul”, dar mai înainte de aceasta era neapărată nevoie ca răbdarea săşi fi făcut „desăvârşit” lucrarea în el. Iar cea care produce răbdarea este încercarea credinţei (Iacov 1.3,4; 5.11).
Ca şi Iov, suntem întotdeauna nerăbdători să ştim care va fi sfârşitul celor ce ni se întâmplă, dar Dumnezeu, în înţelepciunea Lui, nu ne descoperă, în general, mai dinainte lucrul acesta, pentru a putea ajunge să învăţăm adevărata răbdare, cea care nu cere întâi să înţeleagă, pentru a ne putea apoi supune sau bizui pe El. Iov a învăţat o primă lecţie, că nu se poate ajuta singur şi că orice înţelepciune „a fost alungată” de la el (v. 13). Ar fi bine dacă am învăţao şi noi. Şi nu trebuie nicidecum să trecem prin multe suferinţe pentru a neo însuşi, ci doar să credem simplu ceea ce ne spune Cuvântul lui Dumnezeu.
Mana Zilnica 