Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 27 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru păstrarea vieții m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră.

    Geneza 45.5


    Vedem la cruce felul în care s-au întâlnit vrăjmășia și dragostea, păcatul și harul. Omul a manifestat la Golgota întreaga lui vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu. De partea Lui, Dumnezeu a manifestat cea mai înaltă dragoste a Sa. Ura și dragostea s-au întâlnit, însă dragostea s-a dovedit biruitoare. Dumnezeu și păcatul s-au întâlnit – Dumnezeu a triumfat, iar păcatul a fost înlăturat.

    Dacă dorim cu adevărat să cunoaștem ce simțăminte sunt în inima lui Dumnezeu cu privire la om, trebuie să privim la crucea pe care Isus Hristos a fost răstignit, după planul hotărât și după preștiința lui Dumnezeu. Este adevărat, așa cum am văzut deja, că omul L-a crucificat și L-a omorât pe Cel Binecuvântat. Aceasta este partea întunecată a lucrurilor. Există însă și o parte luminoasă, pentru că Îl vedem pe Dumnezeu în toate acestea. Fără îndoială, omul a făcut tot răul care i-a stat în putință la cruce, însă Dumnezeu a fost deasupra lui; ba chiar deasupra tuturor puterilor de pe pământ și de sub pământ, care și-au unit puterile în ura lor față de Fiul Său preaiubit.

    Avem o imagine a tuturor acestor lucruri în ceea ce s-a întâmplat cu Iosif și cu frații săi. În ura lor, aceștia l-au aruncat în groapă, după care l-au vândut ismaeliților. Aceasta a fost partea întunecată. Remarcați apoi însă aceste cuvinte ale lui Iosif: „Pentru păstrarea vieții m-a trimis Dumnezeu înaintea voastră”. Aceasta a fost partea luminoasă. Însă cui le-au fost adresate aceste minunate cuvinte de har? Unor inimi zdrobite și unor conștiințe străpunse. Doar unii ca aceștia, care și-a luat locul adevărat, care au acceptat judecata lui Dumnezeu împotriva lor înșiși, care au recunoscut că jertfa de la cruce este măsura vinovăției lor, doar ei pot aprecia crucea ca fiind expresia inimii pline de dragoste a lui Dumnezeu față de ei. Ei pot pătrunde în gloriosul adevăr că aceeași cruce care a demonstrat ura omului față de Dumnezeu a demonstrat și dragostea lui Dumnezeu față de om. Aceste două lucruri merg întotdeauna împreună. Doar atunci când ne vedem și ne recunoaștem vina, dovedită din plin la cruce, putem experimenta puterea curățitoare și dătătoare de pace a sângelui prețios care ne curățește de orice păcat.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ea a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

    Luca 2.7



    Niciun loc pentru Isus

    În urmă cu aproximativ două mii de ani, Fiul lui Dumnezeu a devenit Om, pentru a veni ca Salvator pe pământ. Dar nu s-a găsit niciun loc pentru El. După ce S-a născut, Maria a trebuit să-L pună pe Pruncul Isus într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu a fost niciun loc pentru ea.

    Mai târziu, Isus Hristos a simțit și mai violent respingerea. Când le-a vorbit oamenilor despre harul lui Dumnezeu, au vrut să-L arunce de pe munte. Ei L-au disprețuit, pentru că El îi iubea pe cei marginalizați. Mai mult, El era un spin în ochii lor, pentru că El le-a dezvăluit sfințenia lor aparentă și a condamnat tot ce nu era în acord cu Dumnezeu. Dreptatea Lui incoruptibilă le era mai mult decât neplăcută. De aceea au strigat la sfârșit: „Ia-L, ia-L, răstignește-L” (Ioan 19.15).

    După moartea și învierea Sa, Isus Hristos S-a înălțat la cer. El nu mai trăiește aici. Și totuși Se adresează inimii cu această întrebare: ce loc Îi dai tu Pruncului din iesle?

    De sărbători, mulți se gândesc să Îi elibereze un colțișor din inimă: câteva cântări despre nașterea Sa, o slujbă religioasă – suficient pentru un an de zile.

    Atât pentru Isus? El vrea să aibă un loc de găzduire permanent la noi. Vrea să hotărască asupra întregii noastre vieți. Să-L primim prin credință și să-I predăm Lui totul. Acest pas al credinței are ca urmare binecuvântarea veșnică. Atunci noi aparținem Domnului Isus care ne ține pentru totdeauna în mâna Sa puternică.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NU-ȚI COMPROMITE CARACTERUL ȘI CONVINGERILE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Cumpără adevărul, şi nu-l vinde…” (Proverbele 23:23)


    La începutul anilor ’70 din secolul trecut, guvernul irakian a arestat un grup de studenți americani acuzându-i pe nedrept, de spionaj. Pentru a obține de la ei recunoașterea vinovăției, i-au torturat. Li s-a spus că dacă vor recunoaște că sunt spioni, vor fi eliberați. Cu alte cuvinte: „N-are nimeni nevoie de adevărul tău! Recunoaște minciuna mea!” Pe măsură ce presiunile și durerea se intensificau, unul câte unul au recunoscut crime pe care nu le comiseseră niciodată – cu excepția unui student. Dar au intensificat tortura, și singurătatea izolării ajunsese de nesuportat, așa că și el ajunsese în pragul renunțării. Dar, tot nu a făcut-o! În cele din urmă, au anunțat că au finalizat cazul său, și că ori recunoaște, ori va muri. I-au adus o declarație, i-au pus pistolul la tâmplă, l-au armat și au dat drumul la cronometru. Din celula sa, auzise asemenea execuții și știa de ce sunt în stare cei ce-l țineau captiv. „Scrie-ți numele” i s-a spus „și vei trăi,” dar el a refuzat. Și-a închis ochii, s-a încordat tot, și s-a pregătit să moară. Au apăsat pe trăgaci… dar nu a fost decât un declic – pistolul nu era încărcat!

    Studentul a fost în cele din urmă eliberat… și a aflat mai târziu că toți ceilalți studenți, care recunoscuseră ce nu comiseseră, fuseseră spânzurați în piața publică. El era singurul supraviețuitor! În acea zi, el a învățat o lecție memorabilă și valoroasă despre confruntarea cu vremurile grele, și anume: Compromisul reprezintă un risc mult mai mare decât curajul.

    Așadar, cuvântul pentru tine astăzi conține trei sfaturi.

    1) Nu e niciodată bine să faci răul.

    2) Nu e niciodată greșit să faci binele.

    3) Întotdeauna e bine să faci binele!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 7:1-10


    Acţiunea se derulează într-un ritm rapid. Acum ne aflăm în stadiul final, când împărăteasa dezvăluie lucrurile şi Haman se îngrozeşte. El este potrivnicul, vrăjmaşul, răul, trei nume pe care, în Cuvântul lui Dumnezeu, le poartă însuşi diavolul! Şi, pe loc, sub porunca împăratului, Haman este spânzurat chiar pe lemnul pe care el îl pregătise pentru Mardoheu (Psalmul 7.14-15). Această scenă evocă pentru noi un ansamblu de fapte cu mult mai măreţe decât acestea. Aşa cum Mardoheu nu s-a plecat înaintea persoanei favorite împăratului, Hristos a fost singurul între fiii oamenilor care nu S-a plecat înaintea lui Satan. Cunoaştem răspunsul Lui în momentul ispitei: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti„ (Matei 4.9-10).

    Astfel, nefiind în stare să-L facă pe acest Om desăvârşit să Se plece, Vrăjmaşul n-a încetat până nu s-a debarasat de El. Cu acest scop i-a ridicat pe oameni împotriva lui Isus, stârnindu-i să-I pregătească crucea, la fel cum Haman a pregătit-o pentru Mardoheu (deşi acesta n-a fost atârnat pe ea). Ori tocmai această cruce, prin care Satan credea că triumfase şi că terminase cu Hristos, i-a marcat de fapt propria înfrângere finală (citiţi Coloseni 2.15; Evrei 2.14). Fiecare efort al urii sale nu s-a întors decât spre propria-i distrugere … şi în acelaşi timp spre mântuirea noastră.

  • 26 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iată, voi face să vă plouă pâine din ceruri; și poporul să iasă și să adune porția unei zile în fiecare zi.

    Exod 16.4


    Trebuie făcute două observații cu privire la strângerea și folosirea manei. Israeliții trebuiau să-și părăsească corturile în fiecare dimineață pentru a o strânge. Noi trebuie de asemenea să ne coborâm pentru același scop. Cu alte cuvinte, dacă nu ne cunoaștem în mod practic poziția în locurile cerești și ce înseamnă cu adevărat să te hrănești cu grâul vechi al țării, nu ne vom putea hrăni cu mana din pustie. Acest lucru este în mod remarcabil subliniat în experiența lui Pavel. El a început cu Hristos în slavă. Așa trebuie să se întâmple și cu noi. Când înțelegem că suntem uniți cu un Hristos glorificat, că suntem în El înaintea lui Dumnezeu, ne vom hrăni cu Hristos ca mană cu o plăcere din ce în ce mai mare. Din punct de vedere istoric, mana a venit înainte de grâul vechi, însă ordinea trebuie inversată pentru cel credincios, din simplul motiv că Dumnezeu a inversat-o astfel în ce privește prezentarea lui Hristos către sufletele noastre. Noi propovăduim, ca și Pavel, un Hristos aflat în slavă; și când El este astfel însușit – și nu înainte – putem găsi într-un Hristos smerit hrana noastră în această pustie. De aici vedem marea pierdere și slăbiciune a celor cărora nu li se vorbește despre Hristos aflat în glorie; unii ca aceștia se gândesc la El numai ca la Cel ce a umblat aici în trup, atunci când Sa făcut asemenea oamenilor.

    Cea dea doua observație se referă la faptul că mana nu trebuia stocată pentru a fi folosită. Fiecare trebuia să adune zilnic atât cât putea mânca (Exod 16.16); dacă aduna mai mult – afară doar dacă era pentru ziua sabatului – mana se strica. Hrănirea cu Hristos trebuie să fie constantă, continuă, zi de zi, ceas de ceas; și niciodată nu putem primi mai mult decât avem nevoie la momentul respectiv. Astfel suntem ținuți într-o dependență continuă, iar ochii ne sunt permanent îndreptați către Hristos. „După cum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu și Eu trăiesc datorită Tatălui, tot așa, cel care Mă mănâncă pe Mine va trăi și el datorită Mie” (Ioan 6.57).

    E. Dennett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Carte a genealogiei lui Isus Hristos, fiu al lui David, fiu al lui Avraam … din Tamar … din Rahav … din Rut … din fosta soție a lui Urie.

    Matei 1.1,3,5,6



    Genealogia lui Isus Hristos

    Evanghelia după Matei se deschide cu genealogia lui Isus Hristos, începând de la patriarhul Avraam și amintindu-l înaintea acestuia pe împăratul David.

    Împărații acestei lumi îi păstrează cu mândrie în amintire pe înaintașii lor plini de faimă, pentru a sublinia astfel vrednicia lor la tron. Dar înșiruirea genealogică a lui Isus Hristos, de care înaintași vestiți se leagă?

    Răspunsul pe care îl dă Matei în aceste versete ne aduce la realitate! Pentru că mulți împărați de-ai lui Israel – înaintași ai lui Isus – au fost oameni care s-au împotrivit lui Dumnezeu, de exemplu Ahaz, Manase, Amon și Iehonia, numele lor au fost omise; în schimb, sunt amintite patru femei, dintre care cel puțin trei proveneau din rândul popoarelor păgâne. Și aceasta în registrul genealogic al Împăratului lui Israel…

    Prin ce se distingeau aceste femei? Fiecare în parte avea o istorie a ei, din timpuri anterioare, care nu aruncau o lumină tocmai bună asupra părinților poporului; dar cu fiecare s-a arătat deslușit harul lui Dumnezeu.

    Ne întrebăm fără să vrem: De ce a ales Fiul lui Dumnezeu pentru Sine, când a devenit Om, acest arbore genealogic așa de sumbru? Pentru că El dorește să ne arate harul Său! Dacă El este legat de asemenea oameni, înseamnă că este loc și pentru tine și pentru mine. El a venit pentru a căuta și a salva ce era pierdut. Acesta este mesajul acestei linii genealogice: har.

    „Pe când eram noi încă fără putere, Hristos, la timpul cuvenit, a murit pentru cei nelegiuiți” (Romani 5.6).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TIMPUL ALES DE DUMNEZEU (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Eu am spus, şi Eu voi împlini” (Isaia 46:11)


    Dumnezeu are și pentru viața ta un plan, iar acesta necesită anumite lucruri care trebuie să se întâmple doar într-un moment anume. Și pentru că El vede imaginea în ansamblul ei și tu lucrezi cu informații limitate, trebuie să te încrezi în El, chiar și atunci când nu întrevezi sau nu înțelegi cum se va sfârși totul. Dumnezeu poate face ca pierderea unei relații sau a unui loc de muncă să lucreze spre binele tău. Problema este că în timp ce face toate acestea, poate că te vei simți stânjenit sau extrem de nefericit.

    Cu 782 de ani înainte de nașterea lui Isus, profetul Mica a spus că El Se va naște în Betleem (vezi Mica 5:2). Or, Maria și Iosif locuiau în Nazaret! Cum a rezolvat Dumnezeu problema? Împăratul roman Augustus a dat porunca să se facă un recensământ: „Toţi se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminţia lui David, să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Şi a născut pe Fiul ei cel întâi-născut” (Luca 2:3-7).

    Te îngrijorezi pentru viitorul tău? „Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa ca să stăpâneşti ţara: vei vedea pe cei răi nimiciţi.” (Psalmul 37:34). Stai liniștit: Dumnezeul care a aranjat ca Fiul Său să Se nască în familia potrivită, la timpul potrivit și în locul potrivit, va avea grijă și de tine astăzi, cum nu se poate mai bine!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 6:1-14


    Domnul Isus, într-o scurtă parabolă, prezintă împărăţia lui Dumnezeu în felul următor: „este ca şi cum un om aruncă sămânţa pe pământ şi doarme…”

    Astfel apare această carte a Esterei. Domnul, care nu este menţionat nici măcar o dată, pare să doarmă. Dar să citim în continuare: „… şi se trezeşte, noapte şi zi…”. Câteva versete mai departe Îl găsim pe Stăpânul vânturilor şi al valurilor dormind pe căpătâiul unei corăbii … fără să înceteze, să fim siguri de aceasta, să vegheze asupra ucenicilor Săi preaiubiţi (Marcu 4.26-27, 38). Dar observăm în capitolul prezent prin ce înlănţuire admirabilă sunt toate controlate de Dumnezeu, fără însă ca El să Se facă cunoscut.

    Insomnia împăratului, lectura care-i fusese făcută, întrebarea pe care o pune, momentul exact în care Haman intră în curte, totul este dirijat, reglat ca un mecanism minuţios, de mâna Lui suverană. Scepticii pot să judece un asemenea concurs de împrejurări ca fiind improbabil. Dar pe noi, credincioşii, acesta nu ne surprinde deloc. Cunoaştem bine (după ce am experimentat-o de atâtea ori), această intervenţie atotputernică care face ca toate lucrurile să lucreze împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu (Romani 8.28).

    Psalmii 7.13-16 şi 37. 32, 33 capătă, în relatarea noastră, o confirmare impunătoare.

  • 25 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și va fi așa: când va ședea pe tronul împărăției sale, își va scrie o copie a acestei legi într-o carte, după cea care este înaintea preoților, a leviților. Și ea să fie cu el și să citească în ea în toate zilele vieții sale, ca să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul său, ca să păzească toate cuvintele legii acesteia și rânduielile acestea, ca să le facă.

    Deuteronom 17.18,19


    Lui Israel i s-au dat instrucțiuni importante cu privire la ziua când avea să ceară un împărat. Dacă vom compara aceste instrucțiuni cu ceea ce citim despre împăratul Solomon în 1 Împărați 10.14–11.13, vom înțelege că și cea mai mare măsură de înțelepciune dăruită de către Dumnezeu nu este suficientă pentru a umbla potrivit cu voia Lui. Avem nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu și de o umblare conformă cu el.

    Aceasta este exact ceea ce găsim în Deuteronom 17.18-20. Împăratul trebuia să aibă propria copie a Scripturii, pentru a o citi și pentru a medita la ea în fiecare zi. Acest lucru era necesar pentru o umblare plăcută înaintea lui Dumnezeu. Găsim apoi o listă a rezultatelor practice care decurg din citirea Cuvântului lui Dumnezeu în felul acesta:

    „Ca să învețe să se teamă de Domnul Dumnezeul său.” În felul acesta cunoaștem cine este Dumnezeu și cât de sfânt și de puternic este El. Înțelegem deci că trebuie să ne temem nu de oameni, ci de Dumnezeu.

    „Ca să păzească toate cuvintele legii acesteia și rânduielile acestea, ca să le facă.” Doar astfel putem cunoaște voia lui Dumnezeu și trăi potrivit ei.

    „Ca să nu i se înalțe inima mai presus de frații săi.” Cuvântul lui Dumnezeu este o pavăză împotriva mândriei. Scriptura ne arată ce este în inimile noastre, dar și perfecțiunile lui Hristos, și ne face să înțelegem că smerenia este ceea ce se potrivește prezenței lui Dumnezeu.

    Totul se încheie cu promisiunea binecuvântării pentru cel ce se achita cu credincioșie de toate aceste cerințe. Domnul Isus Însuși a făcut o promisiune asemănătoare: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi Cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi; și Noi vom veni la el și vom locui la el„. Să dedicăm tot mai mult timp pentru citirea Cuvântului și pentru părtășia cu Domnul!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca lumea să fie mântuită prin El.

    Ioan 3.17



    Cadoul

    Se spune că un misionar din Africa a primit în dar, de la un băiețel din satul în care lucra, o scoică prețioasă. Misionarul știa că aceasta putea fi adunată doar dintr-un loc anume, care se afla foarte departe de sat, la ocean. Inima misionarului era copleșită de darul primit, dar și îngrijorată cu privire la riscurile pe care băiatul și le-a asumat ca să-i aducă un dar atât de valoros. Copilul trebuie să fi parcurs o distanță foarte mare și să fi trecut prin locuri deosebit de periculoase până să o caute și să o aibă. Când i-a mulțumit băiatului și l-a întrebat despre pericolele cu care fără îndoială s-a confruntat pentru a-i aduce scoica, acesta l-a privit cu nemărginită dragoste și admirație în ochi spunându-i: „Călătoria pe care am făcut-o, cu toate peripețiile din ea și cu toate primejdiile înfruntate, face parte din cadou!”.

    Domnul Isus este Darul suprem al dragostei, oferit nouă de Dumnezeu Tatăl. Din dragoste pentru noi, Dumnezeu a dăruit totul pentru a ne salva din pierzarea veșnică. De aceea ni l-a trimis pe Fiul Său preaiubit. Domnul Isus a umblat timp de 33 de ani printre noi, săvârșindu-Și călătoria pentru care venise, parcurgând neabătut calea de la iesle la Calvar.

    Asemenea acestui băiat, Domnul Isus, care privește spre noi cu dragoste, pare a ne spune: „Umblarea Mea printre oameni, drumul parcurs de la iesle la Calvar, face parte din cadoul Meu pentru tine!„.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TIMPUL ALES DE DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său” (Galateni 4:4)


    Dumnezeu nu se consultă cu noi ca să Se asigure că planurile Sale coincid cu programul nostru. Dumnezeu stabilește un program; uneori, trebuie să alergăm ca să ținem pasul, alteori trebuie să încetinim ca să mergem în ritm cu El. Cred că Maria plănuise să se căsătorească cu Iosif, și să aibă copii… dar Dumnezeu a avut un alt plan pentru ea. Copilul acela nu trebuia să fie atins de păcatul originar, așa că trebuia să aibă un tată fără păcat; de aceea a fost desemnat Duhul Sfânt să facă toată această lucrare. Omenește vorbind, momentul nu putea fi mai nepotrivit. Maria a rămas însărcinată înainte să se căsătorească, și nu Iosif era tatăl copilului. Pe lângă ostracizare, Legea spunea că Maria putea fi ucisă cu pietre.

    Cum a reacționat ea? Uimitor!

    „Maria a zis: „Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Luca 1:38). Dumnezeu are un plan stabilit și întotdeauna lucrează spre a-l duce la îndeplinire. Problema este că noi lucrăm cu informații limitate, așa că ne pierdem răbdarea și ne supărăm când nu ne răspunde la rugăciuni, atunci când credem noi că trebuie, sau așa cum credem noi că trebuie.

    Se spune că George Muller, evanghelist și fondator al Orfelinatului Ashley Down din Bristol, Anglia, aștepta pe doc ca să primească un scaun special; avea probleme cu spatele și avea nevoie de acel scaun pentru călătoria sa peste ocean. Când a sosit vremea plecării, și pentru că scaunul tot nu ajunsese, prietenii săi s-au oferit să-i cumpere unul. Dar Muller a zis: „Ori Se va îngriji Dumnezeu de scaun, ori îmi va da harul să mă descurc și fără el!” Și până la urmă scaunul a ajuns exact la timp!

    Așa că, încrede-te în Dumnezeu – El știe perfect ce, când și cum face!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 5:1-14


    Este un ceas de întuneric şi de teroare pentru poporul lui Mardoheu! Doar o mică speranţă a mai rămas: mijlocirea Esterei înaintea soţului ei, împăratul. Cu toate acestea, riscul este mare! Accesul în curtea palatului este interzis şi, pe de altă parte, cum să spere să-l determine pe orgoliosul monarh să revină asupra unei decizii pe care chiar el a luat-o!? Totuşi, minunea se produce: Dumnezeu îi mişcă inima şi el o primeşte pe regină favorabil. Dar ce contrast este între Ahaşveroş  şi Cel cu privire la care Epistola către Evrei ne asigură că are capacitatea desăvârşită de aŞi manifesta compasiunea pentru slăbiciunile noastre, adăugând: „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timp potrivit” (Evrei 4.15, 16)!

    Aşa cum întrevăzuse Mardoheu (4.14), tocmai pentru acest serviciu special providenţa divină o adusese pe Estera la tron. Oare nu are fiecare tânără creştină, în acelaşi fel, un serviciu clar de îndeplinit în locul unde Domnul a aşezat-o?

    Sfârşitul capitolului ne arată că nici unul dintre onorurile acordate lui Haman n-au reuşit să-i înmoaie ura implacabilă pe care o nutrea în inimă.

  • 24 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și, iată, era un om în Ierusalim, cu numele Simeon; și omul acesta era drept și evlavios, așteptând mângâierea lui Israel; și Duh Sfânt era peste el.

    Luca 2.25


    Simeon a trăit într-o perioadă deprimantă. Însă el a privit către viitor, și nu în zadar. Deși nu ni se spun multe lucruri despre el, cuvintele și atitudinea lui sunt de natură să ne învioreze și să ne încurajeze, pe noi, la distanță de două mii de ani; căci și noi trăim într-o perioadă deprimantă, într-o perioadă în care mulți nu mai văd nicio speranță pentru civilizația umană.

    Simeon aștepta „mângâierea lui Israel”, o expresie mai neobișnuită, însă care, în mod simplu, înseamnă că el credea ceea ce Dumnezeu spusese în Vechiul Testament și, prin urmare, Îl aștepta pe Mesia al lui Israel. Așteptarea lui n-a fost zadarnică, însă cum L-a recunoscut el pe Hristos în Pruncul adus la templu de părinții Săi? Răspunsul este simplu: „A fost divin înștiințat prin Duhul Sfânt”. Acesta nu este un lucru neobișnuit, fiindcă Dumnezeu Își găsește întotdeauna plăcerea în a-L descoperi pe Fiul Său oricui dorește să-L vadă prin credință.

    Simeon era un om fericit. Dumnezeu Îl făcuse așa. După ce L-a văzut pe Pruncul Isus, a mărturisit că era gata să plece de pe pământ, căci viața lui era acum completă. El a văzut în acel Prunc propria sa mântuire, precum și mântuirea tuturor celor care aveau să creadă. A recunoscut că toate planurile lui Dumnezeu se concentrau în acel Prunc – Prunc născut ca să moară pentru întreaga omenire.

    G. W. Steidl

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Nu vă temeți, căci iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul.

    Luca 2.10



    O, noapte preasfințită!

    Imnul „O, noapte preasfințită” a fost compus de un pastor al unei biserici din Oberndorf, în noaptea când se pregăteau să serbeze nașterea Mântuitorului. Orga din biserică se stricase, astfel că pastorul trebuia să pregătească o cântare simplă, pe care să o cânte fără orgă. Organistul bisericii a fost atât de mișcat când i-a citit versurile pentru prima oară, încât a spus: „Cuvintele cântă singure în această poezie!”.

    Astfel, imnul a fost cântat pentru prima dată într-o biserică mică în anul 1818, iar de atunci s-a răspândit în toată lumea, așa că astăzi nu există țară unde să nu fie intonat. Nu este o odă închinată nopții când S-a născut Isus; cuvintele pot părea neizbutite. Este un triumf al bucuriei: Hristos S-a născut!

    O, noapte preasfințită!
    Toate-s în odihnă.
    Toți dorm, numai părinții sfinți
    Stau veghind lângă al lor iubit.
    Dormi și Tu, o, Prunc Sfânt!

    O, noapte preasfințită!
    Glas îngeresc sună!
    Auzi din cer: „Aleluia!”
    Acest cuvânt, o, cum răsună:
    Hristos ne mântuie!

    O, noapte preasfințită!
    Saltă, o, inimă!
    Acum Fiul lui Dumnezeu
    Te mângâie prin harul Său!
    Hristos S-a născut!

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 4:1-17


    În timp ce împăratul şi Haman „stăteau la băut„, nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai profundă jale.

    Profetic, ne aflăm în acea perioadă viitoare numită „necazul cel mare”, care va urma imediat răpirii Bisericii. Două figuri principale vor domina atunci scena: Împăratul, cunoscut drept „Fiara„, conducătorul imperiului roman, şi „Antihristul”, personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va sprijini pe puterea civilă a primului. Este momentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adreseze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăjmaşii Tăi se agită … urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: <Veniţi şi să-i nimicim … şi să nu mai fie amintit numele lui Israel>” (Ps. 83. 2, 3, 4).

    Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel (mai mult decât oricând în perioada de care vorbim)? Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără precedent ale lui Satan pentru a se debarasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spatele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăjmaş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remarcabilă a Domnului Isus Hristos.

  • 23 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Frații mei, ce folos dacă cineva zice că are credință, dar nu are fapte?

    Iacov 2.14


    Credința și faptele credinței (2)

    Pavel ne prezintă cauza lăuntrică, în timp ce Iacov ne descoperă manifestarea în exterior a acestei cauze; primul ne prezintă viața ascunsă, iar al doilea, viața manifestată în exterior; primul privește omul în relație cu Dumnezeu, al doilea îl privește în relație cu semenii săi. Avem nevoie de amândoi: cauza lăuntrică nu este relevantă fără manifestarea ei în exterior, așa cum manifestarea exterioară nu are nici valoare, nici putere fără existența cauzei lăuntrice. „Avraam a fost îndreptățit” când „La crezut pe Dumnezeu” și „Avraam a fost îndreptățit” când „l-a adus jertfă pe fiul său Isaac”. În primul caz avem atitudinea sa lăuntrică, tainică; în al doilea vedem confirmarea sa publică, de către cer și de către pământ. Este bine să înțelegem această deosebire. Atunci când „Avraam La crezut pe Dumnezeu” nu sa auzit niciun glas din cer, deși Dumnezeu la văzut și, în consecință, „i sa socotit ca dreptate”; dar când „la adus ca jertfă pe altar pe Isaac, fiul său”, Dumnezeu a putut spune: „Acum cunosc”; și toată lumea a avut o dovadă puternică și incontestabilă a faptului că Avraam era un om îndreptățit.

    Așa va fi întotdeauna. Acolo unde există cauză lăuntrică va exista și acțiune în exterior; dar toată valoarea acțiunii din exterior izvorăște numai din legătura ei cu cauza lăuntrică. Dacă despărțim pentru o clipă acțiunea lui Avraam, așa cum este înfățișată de Iacov, de credința lui, așa cum o explică Pavel, ce virtute îndreptățitoare ar mai avea acea acțiune? Niciuna! Valoarea, eficacitatea și virtutea ei izvorăsc din faptul că ea reprezintă manifestarea exterioară a acelei credințe, în virtutea căreia Avraam fusese deja socotit drept înaintea lui Dumnezeu. Iată ce armonie admirabilă este între Pavel și Iacov sau, mai degrabă, în unitatea exprimării Duhului Sfânt, fie că vorbește prin Pavel, fie că vorbește prin Iacov!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sunt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sunt veșnice.

    2 Corinteni 4.18



    Bilanțul

    Patronul unei firme, îmbolnăvindu-se grav, se confrunta acum cu moartea. De data aceasta avea timp să mediteze și să-și facă bilanțul vieții. Fusese obișnuit să facă neobosit calcule și să administreze firma, astfel ca bilanțul afacerii sale să fie pe plus.

    Acum însă avea veșnicia înaintea ochilor. Totul se vedea dintr-o altă perspectivă. Afacerea sa trebuia să fie predată în câteva ore altcuiva. De contul său bancar, din care puteau fi achitate toate cheltuielile, nu va mai avea nevoie în viața de dincolo. Casa lui frumoasă, care încă îi mai aparținea, în curând nu va mai putea fi locuită de el. Nimic din viața aceasta nu mai conta în fața lui.

    Din fericire, existase în viața sa și un alt bilanț. Era partea care nu se vede, dar care este veșnică. Acum, pe patul de spital, se bucura de legătura sa cu Dumnezeul și Tatăl său. Știa că Dumnezeu i-a iertat întreaga vină. Ca și copil al lui Dumnezeu, el avea un Tată în cer care îl iubea. Cu El putea discuta totul.

    În Casa Tatălui îl aștepta un acasă veșnic. Ce mult se bucura! Era nerăbdător să vadă cum Tatăl le va arăta, tuturor celor ce vor fi crezut, bogăția harului Său în bunătate. Astfel, gândurile lui au rămas ațintite asupra celor ce merită atenția, pentru că sunt veșnice.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „I-a iubit până la capăt” (Ioan 13:1)


    Să ne uităm și astăzi la modul în care Și-a iubit Domnul Isus ucenicii și cum trebuie să-ți iubești și tu soția: Hristos nu a încetat niciodată să-i iubească. Biblia relatează că Domnul Isus „fiindcă îi iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.” Îți aduci aminte de jurământul de căsătorie pe care l-ați rostit fiecare? „La bine și la greu, în bogăție și în sărăcie, în sănătate sau în boală, până când moartea ne va despărți”?!

    Dacă romantismul a dispărut din căsnicia voastră și dacă simți că nu-ți mai iubești soția, roagă-te: „Tată ceresc, dragostea mea pentru soția mea este la un nivel critic. Știu că în Cuvântul Tău ni se spune că dragostea adevărată este îndelung răbdătoare, plină de bunătate; nu pizmuieşte; nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău… Mărturisesc că i-am contabilizat toate greșelile, și am avut așa de puțină răbdare cu defectele soției mele. Iartă-mă pentru imaturitatea mea spirituală. Te rog să-mi despietrești inima și să mă ajuți să-mi iubesc soția. Ajută-mă să nu mai am resentimente față de soția mea și să fac din căsnicia noastră un model, ca al dragostei Tale pentru Biserică și al jertfei Tale pentru ea. Lucrează în noi, Doamne, și dă-ne și voința și înfăptuirea. Vindecă și refă relația noastră, spre slava Ta! Călăuzește-ne ca să umblăm pe calea pe care ne-ai arătat-o în Cuvântul Tău, pentru a ne recupera și a ne regenera dragostea pierdută. Ajută-ne să ne amintim lucrurile pe care obișnuiam să le facem împreună, să ne pocăim de greșelile noastre și să reaprindem focul dragostei pe care l-am avut la început. Numai Tu poți schimba inima omului, și eu îmi încredințez inima și sentimentele în mâna Ta. „Întoarce-mă Tu, şi mă voi întoarce, căci Tu eşti Domnul, Dumnezeul meu!” (Ieremia 31:18). În Numele Domnului Isus mă rog, Amin.”

    Te asigur că Dumnezeu va asculta o astfel de rugăciune!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 3:1-15


    Un nou personaj apare pe scenă: Haman agaghitul. Influenţa acestui om seducător asupra slabului Assuerus (Ahaşveroş) îl ridică în curând într-o poziţie de putere. Numai că Haman îşi scoate masca! Este vorba de un membru al familiei împărăteşti a lui Amalec (Agag, probabil titlul împăraţilor amaleciţi; comp. Numeri 24.7; 1 Sam. 15.8). În faţa unui astfel de om, Mardoheu n-ar şti să se plece. Nu declarase
    Dumnezeu
    solemn,
    încă de
    la
    începutul
    drumului prin pustie: „Domnul va purta război cu Amalec din generaţie în generaţie    „ (Exod 17.16), şi mai târziu: „Adu-ţi aminte de ce ţi-a făcut Amalec pe drum … să nu uiţi!„ (Deut. 25.17-19)?

    Faptul acesta este de ajuns să-l împiedice pe credinciosul israelit să arate cel mai mic respect unui vrăjmaş al Domnului. Secolele care au trecut de când au fost făcute aceste afirmaţii divine n-au scăzut nimic din puterea lor. În ce ne priveşte, să nu fim mai toleranţi faţă de lume şi faţă de prinţul ei decât au fost primii creştini!

    Din punct de vedere omenesc, atitudinea lui Mardoheu pare fără sens, iar consecinţele, nu numai pentru el, ci şi pentru întregul popor, sunt îngrozitoare, fără nici o proporţie cu vina reproşată. Totuşi, Mardoheu a împlinit Cuvântul fără să se preocupe de consecinţe, şi aceasta este ceea ce şi noi trebuie să facem întotdeauna.

  • 22 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Frații mei, ce folos dacă cineva zice că are credință, dar nu are fapte?

    Iacov 2.14


    Credința și faptele credinței (1)

    O mărturisire de credință fără putere și fără roade nu-L va satisface nici pe Dumnezeu, nici pe om. Dumnezeu caută autenticitate și o onorează oriunde o găsește. Cât despre om, el nu poate înțelege decât rostirea vie și clară a unei credințe care se manifestă prin fapte. Suntem înconjurați de mărturisitori ai unei religii; vorbe despre credință sunt pe buzele tuturor; dar credința autentică este la fel de rară ca un giuvaer de preț – acea credință care te face să te avânți în larg, părăsind țărmul împrejurărilor prezente, pentru a înfrunta cu răbdare valurile și vânturile, chiar dacă sar părea că Stăpânul doarme pe un căpătâi la cârmă.

    Aici aș vrea să remarc frumoasa armonie dintre Iacov și Pavel cu privire la subiectul îndreptățirii. Cititorul duhovnicesc și inteligent, care se înclină în fața importantului adevăr al deplinei inspirații a Sfintei Scripturi, știe foarte bine că, în această chestiune, nu cu Pavel sau cu Iacov avem dea face, ci cu Duhul Sfânt care, în harul Său, ia folosit pe fiecare dintre acești onorați oameni pentru a-Și scrie gândurile.

    Este ca și cum eu aș lua o pană de scris și un toc cu peniță ca să-mi scriu gândurile; în acest caz ar fi absurd să vorbim de o discrepanță între cele două condeie folosite, atâta vreme cât scriitorul este unul singur. Prin urmare, este absolut imposibil ca doi condeieri, inspirați în mod divin, să intre în dezacord, după cum este imposibil ca două corpuri cerești, care se mișcă pe orbitele atribuite lor în mod divin, să intre vreodată în coliziune. În realitate, așa cum era de așteptat, este o deplină și perfectă armonie între acești doi apostoli. Într-adevăr, legat de subiectul îndreptățirii, ei se completează reciproc.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar El ne dă un har și mai mare. De aceea zice: „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”.

    Iacov 4.6



    Mândria

    Un orășel a hotărât să-l găsească și să-l răsplătească pe cel mai smerit cetățean al său. Pentru aceasta s-a făcut un sondaj și, în cele din urmă, persoana căutată a fost desemnată. În cadrul unei ceremonii, la care au participat oamenii de seamă ai localității, celui mai smerit cetățean al orașului i s-a făcut cadou o panglică pe care scria: „Cel mai smerit din oraș”. Cu toate acestea, a doua zi, conducătorii orașului i-au luat cadoul. De ce? Omul a început, plin de mândrie, să poarte panglica cu înscrisul de cel mai smerit om din oraș.

    Această povestire conține un mare adevăr. Prin natura noastră păcătoasă, toți suntem plini de mândrie. Mândria a fost una dintre loviturile de moarte pe care vrăjmașul a dat-o primilor oameni în grădina Edenului. Mândria este aceea care i-a îmboldit pe oameni, atât în vechime, cât și acum, să caute să ajungă la cer prin construirea unui turn – Babel. Mândria este aceea care se pune ca o barieră în calea omului de a-și recunoaște vina. Mândria merge înaintea dezastrului omului. Dumnezeu stă împotriva mândriei omului! Să luăm seama la acest mare adevăr și să ne smerim în fața Atotputernicului Creator. În bunătatea Sa, Dumnezeu a pregătit o cale de a scăpa de mândrie – credința în Fiul Său.

    Să privim la Mântuitorul care „la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce” (Filipeni 2.8).

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Bucură-te de nevasta tinereţii tale” (Proverbele 5:18)


    Astăzi ne vom uita la un alt mod în care Hristos i-a iubit pe fondatorii Bisericii, cei doisprezece ucenici ai Săi: Hristos le-a recunoscut darurile, S-a bucurat de reușitele lor, i-a sprijinit și i-a încurajat să ajungă la potențialul lor maxim. Ești tu dispus să faci la fel pentru soția ta? Când iubești cu adevărat pe cineva, nu încerci să tragi acea persoană înapoi, și nu vei căuta s-o controlezi din cauza nesiguranțelor tale. Îi vei recunoaște darurile, o vei ajuta să devină tot ceea ce a plănuit Dumnezeu pentru ea, o vei încuraja și îi vei sărbători succesele. Și dacă se întâmplă ca lumina ei să lumineze mai puternic decât a ta, tu trebuie să fii cel mai mare suporter al ei. Dacă acest lucru nu a fost modelat în tine, în familia din care provii, probabil va trebui să lucrezi la acest aspect.

    Sau dacă ai avut o soție necredincioasă, într-o relație anterioară, va trebui să-L rogi pe Dumnezeu să-ți vindece inima și să-ți dea un nou nivel de încredere. Zidirea unei astfel de relații necesită un anumit nivel de smerenie și de onestitate cu care probabil nu ești obișnuit. Poate va fi nevoie să calci peste eul tău masculin, să-ți recunoști fricile și să-i spui soției tale: „Te iubesc și doresc cu adevărat să am încredere în tine. Mă ajuți, te rog?”

    Până să treci de această etapă și să te simți mai confortabil în relația ta, soția care te iubește cu adevărat va fi dispusă să-ți comunice unde a fost și cu cine s-a întâlnit pe parcursul zilei.

    Adevărul este că uneori trebuie să lupți din răsputeri pentru căsnicia ta – dar merită, pentru că finalmente amândoi aveți de câștigat!


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 2:12-23


    Mâna nevăzută a lui Dumnezeu a condus evenimentele şi a disponibilizat inimile. Fără ca Mardoheu sau ea însăşi să fi contribuit cu ceva, Estera, tânăra iudeică, devine împărăteasă a puternicului imperiu medo-persan. Ea ne este prezentată ca o tânără fată rezervată, modestă, cu respect faţă de autoritate (în contrast cu Vasti), gata astfel pentru rolul extraordinar pe care va fi chemată să-l joace într-o zi. Aceste calităţi puţin obişnuite au făcut-o remarcabilă între celelalte candidate la tron. Voi, tinere surori din familii creştine, nu trebuie să gândiţi niciodată că, imitând manierele, toaletele, felul de a se îmbrăca şi purtarea libertină a tinerelor lumii acesteia, vă pregătiţi viitorul şi fericirea pe pământ. Din contră! Întreaga chestiune este să ştiţi cui doriţi să vă faceţi plăcute.

    Din punct de vedere profetic, această relatare ne învaţă că Hristos, după ce va fi renegat orice relaţie cu creştinătatea de nume (Vasti, soţia dintre „neamuri”), va ridica, în locul ei, în fruntea naţiunilor, pe Israel (Estera). Dar faptul acesta nu va avea loc fără ca, mai înainte, poporul iudeu să fi avut de trecut prin grele încercări, pe care le vom vedea prefigurate mişcător în capitolele următoare.

  • 21 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine Te caut în zori de zi; sufletul meu însetează după Tine, carnea mea tânjește după Tine, într-un pământ sec și uscat, fără apă.

    Psalmul 63.1


    Probabil ați auzit spunându-se că micul dejun este cea mai importantă masă din zi. Un concept similar se aplică inimii și minții. Hrana pe care o dăm inimii și minții în fiecare dimineață ne afectează pentru tot restul zilei. Citirea Cuvântului lui Dumnezeu, rugăciunea și meditația reprezintă hrana spirituală pentru relația noastră cu Tatăl.

    David își începe ziua cu Domnul. În Psalmul 63, el vorbește despre a-L căuta pe Dumnezeu în zori. El se trezea flămând după Creatorul său și, după ce își sătura sufletul cu plinătatea Domnului, dădea glas recunoștinței și laudei la adresa Lui. Chiar și noaptea, în patul său, David se gândea la Dumnezeul lui. Ce minunată trebuie să fie o astfel de zi – plină de bucurie și de recunoștință față de Dumnezeu! Așa ceva este posibil atunci când rezervăm începutul zilei pentru a fi petrecut împreună cu Domnul, ascultând ce are să ne spună din Cuvântul Său și vorbindu-I în rugăciune. Binecuvântarea noastră va fi încă și mai bogată atunci când vom sta în prezența Domnului întreaga zi, până în noapte, contemplând Persoana Lui și felul Lui de a lucra. Privirea la Domnul nu numai că va umple sufletul nostru, ci va și mări foamea după El.

    Oare simțim că ne este prea greu să punem deoparte un timp pentru Domnul în fiecare dimineață? Trebuie să înțelegem însă că obiceiurile bune se formează cu pași mici, nu cu hotărâri radicale. Să începem cu câte un sfert de oră pe zi, după care vom vedea cum Domnul va începe să ne mărească foamea după El!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Ascultați acum voi, care ziceți: „Astăzi sau mâine ne vom duce în cutare cetate …”. Căci ce este viața voastră? Nu este decât un abur, care se arată pentru puțin și apoi dispare.

    Iacov 4.13,14



    Bătrânul spărgător de pietre

    Cu mulți ani în urmă, pe când se afla într-o călătorie cu trenul prin Anglia, un domn a văzut la un moment dat, pe fereastră, silueta unui vechi castel care, aflat în mijlocul unui parc, purta farmecul unei frumuseți aparte. Dar de istoria acestui castel se leagă amintiri neobișnuite.

    „Proprietarul murise. Pe cât de bogat era în realitate, pe atât de sărac își închipuia că era. În fiecare dimineață mergea afară, în stradă, dar nu pentru a-și admira bunurile sau pentru a-și încânta ochii, ci pentru a sparge pietre, pe care apoi le vindea. Cu aceasta se ocupa zi de zi, pentru că, se gândea el, avuția pe care o deținea nu-i va fi suficientă pentru a se întreține până la sfârșitul vieții. S-a făcut tot posibilul de a-l convinge că averea pe care o deținea era suficient de mare și că nu era nevoie să spargă pietre și că și-ar fi putut folosi timpul pentru altceva cu totul mai bun. Zadarnic! El considera că trebuia să-și câștige existența cu spartul de pietre. Așa că l-au lăsat în pace. Mai toți trecătorii se uitau cu vădită compătimire la omul bătrân care, pe ploaie și pe vânt, pe soare și pe frig, era nelipsit de la munca lui grea din grohotișul drumului.”

    Rămâne pentru noi să dăm răspuns la întrebarea: Cum folosim timpul? Vom găsi răspunsuri multiple cercetând viața și învățăturile înaintașilor noștri scrise pe paginile Cuvântului lui Dumnezeu. Și astfel, lăsându-ne atenționați, să luăm seama la umblarea noastră, la folosirea timpului dăruit de Dumnezeu!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o” (Deuteronomul 24:5)


    Vă reamintesc prescripția fundamentală a Scripturii: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). Și din moment ce ucenicii au fost fondatorii primei biserici, să ne uităm și astăzi, din nou, la felul în care Domnul Isus S-a purtat cu ei; data trecută am spus că i-a iubit necondiționat… Altceva: Hristos a petrecut timp cu ei, vorbindu-le și ascultându-i.

    Legea Vechiului Testament spunea în felul următor: „Când un om va fi însurat de curând, să nu se ducă la oaste, şi să nu se pună nicio sarcină peste el; să fie scutit, din pricina familiei, timp de un an, şi să veselească astfel pe nevasta pe care şi-a luat-o.” (Deuteronomul 24:5). Poți să-ți imaginezi un an întreg în care să nu faceți nimic altceva decât să vă cunoașteți și să vă iubiți unul pe celălalt? De ce a lăsat Dumnezeu să fie așa? Deoarece nici-o luptă pe care o vei purta vreodată, și nici-o afacere în care vei fi implicat vreodată, nu este mai importantă decât zidirea unei relații trainice cu soția ta.

    O cauză principală de divorț, în ziua de azi, este distanțarea, înstrăinarea – partenerii nu-și pun timp deoparte, la sfârșitul zilei de muncă, pentru a sta împreună, fără televizor și telefon, ca să-și împărtășească gândurile și sentimentele. Știi ce nu ai voie să lași să îmbătrânească? Comunicarea și asigurarea soției tale că, dintre toate locurile în care te-ai putea afla, tu preferi să fii cu ea. De multe ori, soția ta îți va împărtăși din problemele ei, dar nu neapărat pentru ca tu să i le rezolvi (oricum, destule dintre problemele pe care le-a discutat cu tine, cu luni în urmă, au rămas nerezolvate!)

    Ceea ce caută ea este empatie, înțelegere și sprijin. Când îi asculți cu atenție preocupările, ea se simte iubită și prețuită… și, în nouă situații din zece, problema dispare în întuneric. E un mare câștig, cu o investiție minimă! Deci, petrece timp cu soția ta – măcar, de astăzi!…


     

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 2:1-11


    Capitolul 2 ne conduce în afara palatului lui Assuerus (Ahaşveroş); aici aflăm de existenţa, în Susa şi în restul imperiului, a unui popor călcat în picioare, în suferinţă, a cărui umilinţă contrastează cu fastul de la curte. Imaginea aceasta este asemănătoare cu cea a lui Lazăr subliniată la masa bogatului (Luca 16.19-21). Aceşti oameni sunt iudeii exilului. Ei se află acolo, departe de patria lor, fără templu, fără jertfe, fără împărat, fără unitate naţională. Ei nu avuseseră pe inimă întoarcerea în ţara părinţilor (Ezra 1.3). Prin urmare, ei par să fi fost uitaţi complet de Domnul, al Cărui nume, remarcabil detaliu, nu este menţionat nici măcar o dată în toată această carte.

    Pot exista perioade în viaţa noastră când, din cauza propriilor erori, ne pierdem bucuria în Hristos şi încetăm să recunoaştem valoarea sacrificiului Său. Nu El, ci lumea domneşte atunci în inimile noastre. Ce stare dureroasă! Totuşi, ne-a uitat Domnul din această cauză? Cartea Estera, prin analogie, ne va arăta că nu se întâmplă aşa niciodată.

    La poarta palatului îşi avea locul Mardoheu, un israelit din seminţia lui Beniamin. El a adăpostit-o pe tânăra lui verişoară, Estera, care era orfană, şi a vegheat asupra ei cu devotament, chiar şi după ce a fost aleasă printre candidatele la succesiunea Vastiei (v. 11).

  • 20 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce.

    Filipeni 2.8


    Oriunde Hristos este prezentat în perfecțiunea caracteristică Lui, gândurile noastre devin atât de nepotrivite, iar excelența Domnului le depășește atât de mult. El este suficient pentru a fi plăcerea Tatălui și cu siguranță că ar trebui să fie și a noastră. Însă este important ca inimile noastre să fie ocupate cu El, așa cum S-a aflat El pe pământ, în starea Lui smerită. Acum El Se află la dreapta lui Dumnezeu, iar noi, ca să fim schimbați în același chip cu al Lui, trebuie să privim la El în slavă. Însă, atunci când căutăm să avem în noi gândul lui Hristos, trebuie să privim la El așa cum a fost aici jos.

    Astfel, în Filipeni 2, ni se spune: „Să aveți în voi gândul acesta, care era și în Hristos Isus” – când s-a întâmplat aceasta? Atunci când Acela care avea chipul lui Dumnezeu n-a socotit ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a dezbrăcat pe Sine Însuși și a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor; atunci când a fost găsit la înfățișare ca un om, El S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Sunt două etape în coborârea Lui: prima, atunci când, având chipul lui Dumnezeu, El S-a coborât pentru a fi om; iar a doua, atunci când El, care S-a smerit atât de mult, S-a făcut ascultător până la moarte de cruce.

    Acesta este felul în care El S-a coborât din slava lui Dumnezeu – S-a coborât aici pe pământ. Nimic nu L-a putut opri.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Acum Fiul Omului a fost preamărit și Dumnezeu a fost preamărit în El.

    Ioan 13.31



    Gloriile morale ale Domnului Isus

    În Ioan 12.23, când Domnul Isus spunea: „A sosit ceasul să fie preamărit Fiul Omului”, El Se referea la viitor, la momentul când va prelua domnia universală. Atunci gloria Sa oficială va fi vizibilă pentru toți oamenii – ei Îl vor recunoaște în domnia Sa desăvârșită peste cer și peste pământ, în atributele Sale de putere, de înțelepciune și de bunătate.

    Acum, cu toate că Domnul Se exprimă oarecum asemănător, El face referire la altceva. Spunând: „Acum Fiul Omului a fost preamărit”, El arată spre cruce. Când Își dă acolo viața, gloria Sa morală este cea care strălucește cel mai puternic. Cei mai mulți oameni nu au văzut nimic din aceasta. Dar cine privește prin credință la cruce nu poate să nu vadă ceva din grandoarea Sa morală.

    Isus Hristos a fost ascultător de Dumnezeu toată viața, dar, la cruce, ascultarea Sa a atins punctul suprem: împlinind porunca Tatălui, El Și-a dat viața.

    Mântuitorul a îndurat chinuri de nespus, dar în cele trei ore de întuneric, când a stat pentru noi, în judecata lui Dumnezeu, El a suferit cu răbdare până ce totul „s-a sfârșit”.

    La cruce s-a arătat, de asemenea, dăruirea Sa de bunăvoie față de Dumnezeu, pentru ca planul divin de mântuire să fie împlinit.

    Dragostea Sa față de noi a fost așa de mare, încât El S-a dat ca să ne mântuiască. El a suportat durerile morții din dragoste față de tine și față de mine.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SOȚIA TA ȘTIE CĂ O IUBEȘTI? (1) – Fundația S.E.E.R. România

    „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele…” (Efeseni 5:25)


    De ce spune Biblia: „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea”? Pentru că soția ta trebuie să știe că o iubești, că te gândești la ea și că iei în considerare părerile ei, nevoile ei și dorințele ei. Și dacă nu-i spui, ea nu va ști! Așadar, să ne uităm la modul în care Domnul Isus a iubit Biserica Sa – care a început cu doisprezece ucenici, ființe umane cu slăbiciuni – și să învățăm de la El cum trebuie să ne iubim soțiile: Isus i-a iubit necondiționat!

    A fost mereu un lucru ușor? Nu! Însă în loc să-i cicălească pe ucenici despre ce sunt sau nu sunt, El S-a bucurat gândindu-se ce vor deveni după ce harul Său va lucra în viețile lor. Oprește-te și adu-ți aminte de calitățile pe care le-ai văzut în soția ta și care te-au atras inițial la ea. De-a lungul anilor s-ar putea să fi luat câteva kilograme în plus, să-i fi apărut câteva riduri și uneori să fie inabordabilă, îngropată în munții de treburi gospodărești… Dar este în continuare aceeași persoană minunată de care te-ai îndrăgostit.

    E ușor să uiți, așa că trebuie să-ți amintești constant de asta… și să-i amintești și ei! Când trandafirii sunt expuși la ger, se ofilesc și mor; dar dacă au parte de soare și de ploaie, ei înfloresc. Descriind soția ideală, Solomon scrie: „Fiii ei se scoală, şi o numesc fericită; bărbatul ei se scoală, şi-i aduce laude” (Proverbele 31:28).

    De ce acești copii și-au lăudat mama? Pentru că l-au văzut pe tatăl lor făcând-o! Așadar, dacă ai fost prea ocupat, prea absorbit de muncă sau de propria ta persoană, schimbă-ți felul de a fi – și spune-i soției tale cât de mult o iubești (și sper să fie adevărat!). Și apropo, doamnelor: este un principiu care funcționează în ambele sensuri!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 1:10-22


    Refuzul împărătesei Vasti de a răspunde la chemarea soţului ei, să-şi arate frumuseţea, stârneşte mânia acestuia. Assuerus (Ahaşveroş) este în mod clar un om violent. Însă mânia nu poate fi considerată un semn de putere sau de autoritate. În general, ea denotă contrariul: slăbiciune de caracter şi lipsa autocontrolului. Cunoaştem din propria experienţă ce greu este să ne controlăm reacţiile când avem de făcut faţă dificultăţilor şi, în special, când acestea se acumulează. Să cerem astfel Domnului puterea de a ne controla.

    Împărăteasa Vasti este aici imaginea creştinătăţii responsabile, smulse din mijlocul naţiunilor. Hristos a aşteptat ca Biserica Lui să-şi arate frumuseţea înaintea lumii şi, astfel, ca ea să-I preamărească gloria. Însă, vai! Cum a răspuns ea la această dorinţă? Printr-o desconsiderare totală a voii Domnului! Dar se apropie ziua când ea va auzi aceste cuvinte îngrozitoare: „Te voi vărsa din gura Mea” (Apocalipsa 3.16). Creştinule, dacă Biserica, în întregul ei, şi-a pierdut mărturia pe care trebuia s-o poarte, nu uita tu s-o duci mai departe! Dumnezeu aşteaptă ca fiecare dintre copiii Lui să arate lumii ceva din frumuseţea morală a Domnului Isus.

  • 19 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Să nu te înspăimânți de ei; pentru că Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău un Dumnezeu mare și înfricoșător.

    Deuteronom 7.21


    Remediul pentru orice teamă a necredinței este de a avea privirile fixate asupra Dumnezeului viu; astfel, inima este ridicată deasupra dificultăților, oricare ar fi ele. Nu este de niciun folos să negi că există dificultăți și împotriviri de tot felul. Acest lucru nu va aduce mângâiere și încurajare inimii deznădăjduite. Unii oameni au un fel de a vorbi despre încercări și despre dificultăți care dovedește nu cunoașterea lor practică a lui Dumnezeu, ci ignoranța lor profundă cu privire la realitățile crude ale vieții. Ei încearcă să ne convingă despre faptul că nu ar trebui să simțim încercările, durerile și dificultățile de pe cale. Ar putea la fel de bine să ne spună că nu ar trebui să avem un cap pe umeri sau o inimă în piept. Astfel de oameni nu știu cum săi mângâie pe cei deznădăjduiți. Ei sunt doar teoreticieni, cu totul nepregătiți pentru a lucra cu sufletele care trec prin conflict și pentru a face față realităților zilnice.

    Cum a căutat Moise să încurajeze inimile fraților săi? „Să nu te înspăimânți”, a spus el. De ce? Cumva pentru că nu existau nici vrăjmași, nici dificultăți, nici pericole? Nu, ci fiindcă „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău un Dumnezeu mare și înfricoșător”. Aici stă marea mângâiere și încurajare; vrăjmașii erau acolo, însă Dumnezeu este resursa sigură. Așa au stat lucrurile cu Iosafat, atunci când a fost încercat și apăsat. El a căutat să se încurajeze pe sine și pe frații săi cu cuvintele: „Dumnezeul nostru, nui vei judeca Tu? Pentru că noi nu avem nicio putere înaintea acestei mari mulțimi care vine împotriva noastră și nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt spre Tine” (2 Cronici 20.12).

    Iată secretul! Ochii sunt spre Dumnezeu! Se face loc puterii Lui, iar acest lucru rezolvă totul – „Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră?”.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus a venit în Galileea, predicând evanghelia lui Dumnezeu și spunând: „S-a împlinit timpul … Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!”.

    Marcu 1.14,15



    Credea că poate schimba lumea

    Se spune că a fost odată un om care, văzând cât de rea era lumea în care trăia și că toți erau într-o goană nebună după bani, s-a hotărât să schimbe lumea. Zis și făcut! A trecut o vreme și, văzând că nu se întâmplă nimic și că este foarte greu să schimbi lumea, s-a hotărât să schimbe țara sa. Un plan măreț și acesta. De asemenea a trecut ceva timp și a observat că este foarte greu să schimbi țara. Însă tot nu s-a dat bătut și s-a hotărât deci să schimbe orașul său – un plan care părea mai puțin îndrăzneț ca primele două și care ar fi putut avea șanse de reușită. A trecut ceva vreme și a văzut că este tot greu să schimbi și orașul. Foarte hotărât, omul nostru și-a propus de astă dată să schimbe familia sa. Un plan care nu putea da greș, pentru că acolo erau implicate persoanele apropiate lui, pe care le iubea. După un timp a conștientizat că nici acest lucru nu era posibil. Deja bătrân și pe patul de moarte, și-a dat în sfârșit seama că, dacă vrei să schimbi familia ta, sau orașul, sau țara sau chiar lumea, trebuie să începi prin a te schimba pe tine.

    Dacă omul din poveste ar fi citit mai întâi Biblia, ar fi priceput că schimbarea se face numai de către Altcineva. Fiecare om trebuie să se recunoască în fața lui Dumnezeu că este un păcătos pierdut. Schimbarea vine prin credința în Mântuitorul. El, prin lucrarea Sa de la cruce, a adus unica posibilitate de schimbare.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PACHETUL NOSTRU DE BENEFICII – Fundația S.E.E.R. România

    „Aţi zis: „Degeaba slujim lui Dumnezeu…” (Maleahi 3:14)


    În ultima carte a Vechiului Testament, Maleahi, israeliții se lamentau: „Degeaba slujim lui Dumnezeu! Ce câștigăm dacă-I păzim poruncile?” Este o întrebare pe care necredincioșii și uneori, chiar și credincioșii o pun, mai ales în vremuri grele când credința ne este serios încercată. Psalmistul ne dă răspunsul: „Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul, şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug, şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, El este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul, şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.” (Psalmul 112:1-9).

    Putem observa că beneficiile slujirii lui Dumnezeu includ fericire, moștenitori, binecuvântări materiale, biruință și onoare. Dar în special să observăm cuvintele: „El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui.” Aceste binecuvântări sunt incluse și în „pachetul tău de beneficii” – dacă Îi slujești lui Dumnezeu… nu doar azi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Estera 1:1-9


    Istoria Esterei constituie o naraţiune cu totul distinctă, care poate fi plasată cronologic între capitolele 6 şi 7 ale cărţii Ezra. Pe de o parte, ea îi prezintă pe acei iudei care au rămas în imperiul persan după întoarcerea unora în Ierusalim (prima întoarcere); pe de altă parte, îl prezintă pe suveranul acestui imperiu, puternicul Assuerus (Ahaşveroş), împreună cu cei de la curtea lui. Acest împărat este cunoscut istoricilor ca Xerxes, fiul lui Darius. El a rămas celebru prin campania împotriva grecilor, marcată de răsunătoarea înfrângere a flotei lor la Salamina. Daniel 11.2 face aluzie la acest monarh şi la bogăţiile lui.

    Petrecerea fabuloasă pe care el o dă în cap. 1 a avut loc înaintea războiului cu Grecia, probabil cu scopul de al pregăti. Totul în acest capitol este marcat de gloria omului, a cărui mândrie nu cunoaşte margini. Deşi un asemenea lux nu mai poate fi întâlnit, astăzi totuşi nu lipsesc manifestările grandioase şi sărbătorile prin care unii oameni (sau naţiuni) caută să se preamărească pe ei înşişi şi să-şi eclipseze vecinii. Copilul credincios al lui Dumnezeu n-are nici o parte în aceste lucruri. De ce? Tocmai pentru că puterea, inteligenţa, plăcerea şi toleranţa (amabilitatea – v. 8) omului se exaltează aici în mândrie.

  • 18 Decembrie 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    „Tată, glorifică Numele Tău!” A venit deci un glas din cer: „L-am și glorificat și din nou Îl voi glorifica”.

    Ioan 12.28


    Acest pasaj prezintă o conversație sfântă între Tatăl și Fiul. Domnul Isus vorbise despre grăuntele de grâu care rămâne singur, dacă nu moare, dar care, dacă moare, aduce mult rod. El a vorbit, de asemenea, despre faptul că avea să fie înălțat de pe pământ, cu referire la moartea Sa (Ioan 12.32,33). El a mai spus și că sufletul Său era tulburat. Totuși n-a dorit să fie scăpat de ceasul suferinței (versetul 27), ci a vrut ca numele Tatălui să fie glorificat.

    Glasul din cer a declarat că numele Tatălui fusese glorificat și că urma să fie glorificat din nou. Când fusese glorificat? Am putea spune că orice pas al vieții lui Isus adusese glorie Tatălui și că nicio notă discordantă nu existase în melodia binecuvântată și perfectă a cuvintelor și a acțiunilor Lui. „Eu fac întotdeauna ce-I este plăcut”, a spus El (Ioan 8.29). A existat însă un moment special al gloriei, la învierea lui Lazăr. Deși Isus, ca Fiu al lui Dumnezeu, avea viața în Sine Însuși (Ioan 5.26), El nu L-a înviat pe Lazăr fără să invoce, în public, numele Tatălui: „Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat; Eu dar știam că întotdeauna Mă asculți, însă pentru mulțimea care stă împrejur am spus, ca să creadă că Tu M-ai trimis” (Ioan 11.41,42). Mulți care l-au văzut pe Lazăr înviat au crezut (Ioan 12.11). Apoi, cu siguranță, numele Tatălui a fost glorificat din nou la învierea lui Hristos. Cel care a băut paharul suferinței, pe care Tatăl I-l dăduse să-l bea, a fost înviat în puterea unei vieți nepieritoare.

    Numele Tatălui este glorificat prin puterea divină și prin frumusețea morală a Domnului Isus, asupra Căruia moartea nu are nicio putere. În Persoana Mântuitorului se concentrează toate gloriile divine.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Depărtează-te de rău și fă binele; caută pacea și urmărește-o. Ochii Domnului sunt peste cei drepți.

    Psalmul 34.14,15



    Punctul de cotitură

    Era la sfârșitul secolului al XVIII-lea. O femeie din rândul nobilimii, foarte bogată, căuta cu orice preț pacea inimii. Crescuse în lux și fusese foarte răsfățată încă din copilărie. Dar și mai târziu, căsătorită fiind, a avut parte din belșug de toate bucuriile posibile. Fiecare dorință i se împlinea. Savura toate plăcerile și splendorile lumii. Dar, în loc să fie mulțumită, devenea tot mai nefericită. Era mânată de o dorință tot mai aprinsă după adevărata pace, o pace pe care nu o pot da nici bogățiile acestei lumi și nici toate onorurile ei.

    Într-o zi a cerut să fie adus un pantofar, pentru a-i lua măsură pentru o nouă pereche de pantofi. A întins cu mândrie piciorul, fără măcar să-l privească pe pantofar. Dar ceva de pe fața acestuia i-a stârnit curiozitatea. Deodată l-a întrebat: „Sunteți fericit?”. Mirat, omul a răspuns: „Da, sunt cel mai fericit dintre toți oamenii!”. După ce a luat măsura, omul a plecat acasă și s-a pus pe treabă, să lucreze la perechea de pantofi. Doamna însă nu putea uita fața radioasă a acelui om simplu, pe care se vedea că avea pace sufletească. A doua zi s-a dus la el pentru a-l întreba care era sursa păcii lui. Acesta i-a răspuns bucuros: „Isus Hristos este pacea mea!”. Acel ceas a fost punctul de cotitură din viața baroanei Juliane von Kruedener (1764-1824).

    Pentru tine, drag prieten, punctul de întoarcere către Mântuitorul, care vrea să-ți dea pace sufletului tău, poate fi chiar acum, când citești această pagină de calendar.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    RUGĂCIUNEA CU CREDINȚĂ – Fundația S.E.E.R. România

    „Când vă rugaţi, să credeţi…” (Marcu 11:24)


    Charles Haddon Spurgeon, „prințul predicatorilor”, a spus: „Crede în Dumnezeu până când Îi poți mulțumi pentru răspuns. Dacă răspunsul întârzie pe undeva, nu te ruga ca și cum este evident că nu crezi că-l vei mai primi. O asemenea rugăciune, în loc să fie un ajutor, va fi un obstacol; iar atunci când ai terminat acea rugăciune, vei descoperi că credința ta a slăbit sau că a dispărut în totalitate. Urgența cu care ai dorit să rostești o astfel de rugăciune a fost în mod clar din sine. Poate nu faci o greșeală să Îi pomenești Domnului de problema ta, dacă te face să aștepți, însă asigură-te că o faci în așa fel încât să fie implicată credința. Nu te ruga fără credință! Îi poți spune că aștepți și crezi în El în continuare, și de aceea Îl lauzi pentru răspuns. Nimic nu-ți poate scoate mai bine credința în evidență, precum faptul că Îi poți mulțumi lui Dumnezeu în avans, fiind sigur de răspunsul pe care-l vei primi.

    Rugăciunile rostite fără credință neagă atât promisiunile lui Dumnezeu din Cuvântul Său, cât și șoapta Lui pe care a pus-o în inimile noastre. Aceste rugăciuni nu sunt decât expresia neliniștii din inima noastră, iar neliniștea implică necredință. „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El” (Evrei 4:3).

    Rugăciunea fără credință izvorăște adesea din focalizarea gândurilor noastre pe necaz sau problemă, și nu pe promisiunea lui Dumnezeu. Despre Avraam ni se spune că „nu s-a uitat la trupul său… nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu” (Romani 4:19-20). Așadar, să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispita de a ne ruga fără credință.” Amin?


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Neemia 13:15-31


    În pofida angajamentului pe care şi-l luase (10.31), poporul n-a mai respectat odihna de sabat. Neemia ia măsurile cele mai energice pentru remedierea acestei situaţii.

    Oare nu se cuvine ca şi noi, dragi copii ai lui Dumnezeu, să dăm cel puţin tot atâta importanţă zilei Domnului, precum odinioară Israel sabatului Său? Cu siguranţă, noi nu ne mai aflăm sub Lege. Dar este trist că duminica poate fi considerată de unii creştini drept o zi de răgaz, sau de odihnă obişnuită, sau folosită pentru lecţii de şcoală care s-ar fi putut termina cu o zi mai devreme.

    La ce ne duc cu gândul aceste porţi care trebuia să fie închise în timpul nopţii pentru protecţia faţă de pericolele venind din afară? Nu ne amintesc o dată în plus de cetatea sfântă despre care este scris: „Porţile ei nicidecum nu vor fi închise ziua, pentru că noapte nu va fi acolo… Şi nimic întinat nu va intra nicidecum în ea, nici cine practică urâciune şi minciună” (Apocalipsa 21.25, 27).

    Cortina istoriei este căzută, în prezent, peste Israel. Ea se va ridica doar patru secole mai târziu (mai exact, patru sute patruzeci de ani), descoperindu-L pe Eliberatorul şi pe Mesia al lor, încă de pe prima pagină a Noului Testament.

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne