Cercetează-mă, Dumnezeule, și cunoaște-mi inima! Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile! Și vezi dacă este în mine vreo cale a întristării și condu-mă pe calea eternă!
Psalmul 139.23,24
Dacă ar exista vreun colț în inima mea pe care Hristos să nu-l fi cercetat în întregime, aș fi un om distrus. Aș putea eu dori să am un Hristos orb, un Hristos pe care să nu-L las să cerceteze fiecare părticică a inimii mele? Nu, ci mai degrabă aș dori ca El să scoată totul la iveală, decât ca prietenii să mă laude. Cine sunt eu, ca Domnul să binevoiască să mă cerceteze? Iar exact acolo unde răul se află în mine, Dumnezeu lasă să curgă râurile Sale înăuntrul meu. El vede în mine tot ceea ce înseamnă o piedică în calea binecuvântării – voi opri eu mâna Lui?
Motivul pentru care există atât de puțină creștere în sfințenia practică este că inima nu rămâne în lumina privirii cercetătoare a lui Hristos din cer. Nu prețuim îndeajuns această lumină, care vine să cerceteze totul în noi. Nu poate exista o putere a binecuvântării, decât aceea care începe cu Hristos, care face să ne abandonăm inimii Lui și dragostei care știe cum să simpatizeze cu noi în orice lucru – acea dragoste a lui Dumnezeu care este în Hristos Isus, Domnul nostru, și de care nimic nu ne poate despărți.
Toată gloria divină strălucește asupra noastră de pe fața lui Isus Hristos; suntem în El, iar ceea ce este adevărat cu privire la Cap, în ce privește plăcerea lui Dumnezeu în El, este adevărat și cu privire la mădulare. Lucrul măreț care oferă libertate inimii este cunoașterea legăturii cu un Domn înviat și înălțat, prin care suntem făcuți capabili să stăm în picioare, contând pe dragostea lui Dumnezeu în El. Inima Domnului Isus vibrează de dragoste, privind la noi ca la cei care I-au fost dăruiți Lui de Tatăl. Există o savoare și o plinătate divină în această dragoste, fiindcă este o dragoste perfectă și divină, care ne cuprinde pe fiecare în parte, ca fiind dăruiți Lui de către Tatăl. Este o dragoste care nu se schimbă niciodată și de care nimic, nici în cer și nici pe pământ, nu ne poate despărți.
G. V. Wigram
În zilele acelea, Isus S-a dus la munte să Se roage și a petrecut noaptea în rugăciune către Dumnezeu.
Luca 6.12
Domnul S-a rugat – dar tu?
Evanghelistul Luca relatează că Isus „a petrecut” în rugăciune o noapte întreagă înainte de a-i alege pe cei doisprezece apostoli.
Domnul Isus a avut o viață de rugăciune intensă, deoarece El, ca Om adevărat, Se supunea în totalitate voii lui Dumnezeu. Niciodată nu a făcut și nu a spus ceva care să nu corespundă gândurilor lui Dumnezeu. El a fost primul și singurul Om care a fost ascultător de Dumnezeu toată viața Lui, de bunăvoie și din toată inima – „ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce” (Filipeni 2.8).
Iar viața de rugăciune a Domnului Isus este cel mai încurajator exemplu și pentru noi. Toți ar trebui să trăim așa cum a trăit El ca Om pe pământ. Pentru aceasta, mai întâi trebuie să ne întoarcem la Dumnezeu și, prin credință, să ajungem într-o relație cu Dumnezeu. Atunci multele versete din Biblie care ne îndeamnă să ne rugăm vor deveni deviza noastră (Luca 22.40; Coloseni 4.2; Iacov 5.16).
Rugăciunea păzește și întărește relația credinciosului cu Dumnezeu, îi dă posibilitatea să pună toate grijile și provocările în mâna tare a lui Dumnezeu, îl ajută să ia hotărâri bune, îl apără în încercări și îl face un folositor slujitor al lui Dumnezeu în lume.
Citirea Bibliei: Osea 6.1-11 · Iacov 3.1-12
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
ÎNFRUNTĂ FRICA! (2) – Fundația S.E.E.R. România
„Mi-a fost frică… și m-am ascuns”. (Geneza 3:10)
Dacă stăm să ne gândim, mulți avem tendința să credem că oamenii de succes sunt scutiți de frică. Dar acest lucru este fals. Fiecare generație din istorie a experimentat frica. Primul om pe care l-a creat Dumnezeu a fost Adam, iar cuvintele pe care le-a rostit el după ce a păcătuit, au fost acestea: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol şi m-am ascuns.” Teama este genetică; ea face parte din natura umană.
Studiile confirmă că cele mai mari domenii de teamă sunt acestea:
1) Banii,
2) Sănătatea,
3) Locul de muncă,
4) Luptele parentale,
5) Relațiile de familie,
6) Planurile personale,
7) Moartea.
Simți frică și neliniște în vreunul din aceste domenii? Frica poate fi o forță distructivă în viața ta. Unul dintre cuvintele din engleza veche pentru frică înseamnă „atac brusc”; se înrudește cu un vechi cuvânt germanic folosit pentru frică și care înseamnă „ambuscadă sau capcană”. Asta face frica: ne atrage în capcană, ne atacă și ne ia prizonieri. Deci ce ar trebui să facem? Să avem credință în Dumnezeu! Frica ne face slabi, dar credința ne întărește. Frica ne înrobește, dar credința ne eliberează. Frica ne paralizează, dar credința ne dă putere. Frica ne demoralizează, dar credința ne dă curaj. Frica ne îmbolnăvește, dar credința ne vindecă!
Se spune că expresia „nu te teme” apare în Sfânta Scriptură de 366 de ori. Dacă este așa, Dumnezeu ne-a dat câte un „nu te teme” pentru fiecare zi a anului – chiar și pentru anul bisect! Iată unul pentru ziua de astăzi: „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1). Așadar, Dumnezeu este cu tine și El promite că te va întări și te va călăuzi, oricare ar fi situația cu care te confrunți.
de Jean Koechlin
Psalmul 46
Cât de mulţi credincioşi aflaţi în necaz au făcut preţioasa experienţă din versetul 1! În ceasul încercării, şi mai ales în clipa ispitirii, tânărul creştin nu trebuie nicidecum să uite că are la dispoziţia sa acest adăpost, această putere, acest ajutor întotdeauna uşor de găsit. Astfel de resurse nu se găsesc nicidecum în el însuşi, nici în hotărârile înţelepte pe care el le-a luat, ci în Dumnezeu, în comuniunea cu El.
În timp ce Core fusese înghiţit de viu într–o răsturnare de pământ acţionată de Însuşi Dumnezeu, de felul celei sugerate în versetul 2, fiii săi au fost scăpaţi în acelaşi fel în care vor fi salvaţi şi credincioşii rămăşiţei iudaice. Ei vor fi în siguranţă, pentru că adăpostul lor va fi Însuşi Iahve (Psalmul 91.9,10). Ce mare va fi contrastul între această rămăşiţă credincioasă şi ceilalţi oameni de pe pământ care vor traversa aceeaşi perioadă apocaliptică (comp. cu Luca 21.26 şi cu Apocalipsa 6.14-17)! În faţa acestor ape spumegânde şi care vuiesc, ape ale judecăţii (v. 3), Dumnezeu aminteşte că este un râu al harului răspândindu-se în pâraie generoase „sugerând multiplele sale manifestări” care „înveselesc cetatea lui Dumnezeu”, precum şi pe cei care şi–au găsit acolo adăpostul (v. 4).
Finalul psalmului ne ajută să-i privim pe cei credincioşi cum urmăresc liniştiţi, din „turnul lor înalt”, împlinirea celor din urmă judecăţi ale lui Dumnezeu.
Mana Zilnica 