Mana Zilnica

Categorie: Romanian devotionals

  • 26 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt Domnul. Și sângele vă va fi semn pe casele în care sunteți; și Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi.

    Exod 12.12,13


    Paștele (2) – „Eu voi vedea sângele”

    Paștele sărbătorit în Egipt este o imagine bine cunoscută a lui Hristos, care i-a scăpat pe cei ai Săi de judecata venită asupra celor nelegiuiți. Îngerul nimicitor a trecut prin țara Egiptului și l-a lovit pe cel întâi-născut din fiecare casă. Israel a scăpat de această judecată prin moartea mielului, și prin nimic altceva. Sângele pus pe ușorii ușii și pe pragul de sus vorbea nimicitorului despre faptul că sentința morții fusese deja executată, de aceea el trecea pe lângă (sau peste) casa respectivă. Când a fost o chestiune de viață sau de moarte, sângele, și doar sângele, a constituit linia de demarcație: „Eu voi vedea sângele și voi trece peste voi”. Iată ceea ce vedea Dumnezeu și care era prezentat ascultării credinței. Sângele era afară, iar israeliții erau înăuntru; ei nu puteau vedea sângele și nici nu era nevoie să-l vadă. Tot ceea ce trebuia era credința simplă în faptul că Dumnezeu îl vedea; și cu cât credința lor era mai simplă, cu atât pacea lor era mai solidă. Era privilegiul lor să mănânce mielul înăuntrul caselor lor, în timp ce nimicitorul trecea prin țară aducând o judecată cumplită asupra tuturor celor care nu se aflau la adăpostul sângelui.

    Cât de simplu este acest lucru și cât de multe învățături găsim aici! Calea lui Dumnezeu de mântuire este simplă și, pe cât de simplă, pe atât de completă: „Dacă vei mărturisi cu gura ta pe Isus ca Domn și vei crede în inima ta că Dumnezeu L-a înviat dintre morți, vei fi mântuit” (Romani 10.9). Hristos este mântuirea lui Dumnezeu și estimarea Lui de către Dumnezeu este temelia păcii celui credincios. Mulți suferă mult din cauză că privesc la credința lor, în loc să privească la Obiectul credinței. Credința, ca să zicem așa, nu este altceva decât mâna care apucă darul lui Dumnezeu. Credința adevărată nu privește niciodată la ea însăși, ci doar la Isus. „Eu voi vedea sângele.” Nimic nu-i putea adăposti pe israeliți de judecată, decât sângele mielului.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și ea [Maria] a născut pe Fiul ei Cel întâi-născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.

    Luca 2.7


    Niciun loc pentru Isus…

    Ne putem imagina cât de deznădăjduit a fost Iosif căutând un loc de adăpost pentru soția lui însărcinată! Cât de mult s-au întristat Maria și Iosif că nicăieri nu era loc pentru ei! Din relatarea biblică avem impresia că Isus a fost născut sub cerul liber, fără niciun acoperiș deasupra capului! La naștere, Isus a fost pus într-o iesle, un fel de albie în care animalele își primeau hrana.

    Este de neimaginat în ce condiții Și-a început Mântuitorul lumii viața pe pământ!

    Nu s-a găsit niciun loc pentru Cel care venise pentru a salva poporul Său din păcatele sale (Matei 1.21). Nici în Nazaret, unde a crescut, nu a fost acceptat. Nici în cetate și nici în inimile locuitorilor cetății nu era loc pentru El. Când Domnul Isus le-a prezentat harul lui Dumnezeu, oamenii aceia s-au umplut de mânie, „s-au sculat, L-au scos afară din cetate și L-au dus până la sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce jos, în prăpastie” (Luca 4.29).

    Nici în Ierusalim nu a fost loc pentru El. Când Pilat L-a condus pe Domnul Isus în fața poporului, acesta a strigat: „Ia-L, ia-L, răstignește-L!” (Ioan 19.15). Aceasta a fost atitudinea oamenilor din Israel față de Cel care le-a făcut numai bine timp de trei ani.

    Este de neimaginat cum ne-am comportat noi, oamenii, cu Mântuitorul lumii!

    Totuși, El ne-a iubit și a acceptat să-Și dea viața pentru dușmanii Săi.

    Să-I oferim primul loc în viața noastră, pentru că El merită toată onoarea!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 44.15-31 · Psalmul 146.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ ÎNȚELEGEM ADEVĂRATA SFINȚENIE! – Fundația S.E.E.R. România

    „Va fi închinată Domnului…” (Zaharia 14:21).


    Sfințenia trebuie „închinată” întotdeauna Domnului. De fiecare dată când o „închinăm oamenilor” e greșită și nechibzuită, pentru că e numai mândrie și prefăcătorie. Domnul Isus i-a condamnat pe farisei nu pentru faptele lor pioase, ci pentru că le făceau ca să-i impresioneze pe ceilalți. Nu numai că ei trăiau după o listă lungă de „da” și „nu”, ci ei țineau și evidența celorlalți, care nu se ridicau la standardele listei lor, și îi acuzau în mod public pentru asta. Unii dintre noi am crescut în familii și biserici în care s-a practicat probabil asta, și când este pomenit cuvântul „sfințenie” ne simțim încurcați și ne gândim la creștini cu fețe sumbre și cu degete acuzatoare. Dar nu asta este sfințenia biblică, acesta este legalism! Și Dumnezeu îl urăște, iar Biblia îl condamnă.

    Pentru a înțelege ce este adevărata sfințenie, gândește-te la cuvântul „contaminare.” Este una dintre preocupările cele mai mari din orice sistem medical. Este motivul pentru care doctorii din sala de operație insistă ca instrumentele chirurgicale să fie sterilizate, la fel – capișoanele, halatele, mănușile… iar aerul din sala de operații trebuie menținut la o temperatură în care germenii nu pot trăi. Înțelegi ideea? Ajustează-ți puțin perspectiva și vei vedea și aplicația spirituală.

    Adevărata sfințenie nu te izolează de lume, ci te izolează de contaminările ei. Apostolul Pavel a mustrat biserica din Corint pentru comportamentul la Cina Domnului spunându-le: „atunci când staţi la masă, fiecare se grăbeşte să-şi ia cina adusă de el, înaintea altuia; aşa că unul este flămând, iar altul este beat.” (1 Corinteni 11:21). Așa că, Pavel a criticat atitudinea lor, care dovedea o dezordine spirituală și o lipsă a sfințeniei: „Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm” – spune el (vers. 30).

    Care este soluția? Sfințenia ta să fie văzută în purtarea ta… dar ea trebuie „închinată” Domnului!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 14:32-54


    Îi revine acum Celui care a luat „chip de rob” (Filipeni 2.7) să arate până unde va merge ascultarea Sa. Va fi ea „până la moarte, şi chiar moarte de cruce”? (Filipeni 2.7,8). Satan pune totul la bătaie pentru a-L face pe Isus să Se abată de la calea perfecţiunii Sale. În această luptă decisivă, el se foloseşte de teama şi de înfiorarea Domnului care măsoară întreaga grozăvie a paharului mâniei lui Dumnezeu împotriva păcatului. Arma lui Isus este însă dependenţa Sa. Numele pe care Îl auzim rostit numai aici exprimă intimitatea atât de profundă dintr‑un astfel de moment: „Ava, Tată”, strigă El, ştiind că această comuniune perfectă se va întrerupe când El va purta păcatul. Dar ceea ce antrenează o ascultare fără rezerve este tocmai dragostea Sa fără rezerve pentru Tatăl: „Nu ceea ce vreau Eu, ci ceea ce vrei Tu fie”!

    În faţa unei astfel de lupte, cât de nescuzabil este somnul ucenicilor! Doar cu puţin timp înainte, Învăţătorul lor îi îndemnase să vegheze şi să se roage (cap. 13.33) şi le cere aceasta cu insistenţă încă în trei rânduri. În zadar! El însă este gata. Trădătorul înaintează împreună cu cei care vin să–L prindă. Atunci toţi Îl părăsesc şi fug, inclusiv, în final, tânărul înfăşurat într-o pânză fină de in: imagine a mărturiei creştine care nu rezistă la probă.

  • 25 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Tată, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu să fie și ei cu Mine unde sunt Eu, ca să privească gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu, pentru că M-ai iubit mai înainte de întemeierea lumii.

    Ioan 17.24


    Dacă dorim să știm cum este Dumnezeu, Evanghelia lui Ioan ne poate ajuta mult în această privință. Ea începe prin a prezenta „Cuvântul”, pe Cel care nu numai că era cu Dumnezeu, ci era Dumnezeu. Apoi „Cuvântul” a venit în lume, ca Fiu al lui Dumnezeu, iar oamenii au putut privi gloria Sa (Ioan 1.1-14). Vedem deci că Dumnezeu Se manifestă în mai mult de o singură Persoană, iar alte locuri din Scriptură ne arată că Duhul Sfânt este de asemenea o Persoană a Dumnezeirii. Prin urmare, este afirmată unitatea lui Dumnezeu în trei Persoane: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt.

    Aici, în Ioan 17, Domnul Isus, Fiul, Se adresează Tatălui în rugăciune. El menționează gloria esențială care I-a aparținut întotdeauna, ca Dumnezeu (versetul 5), și, de asemenea, gloria personală pe care a primit-o ca Mântuitor, ca Om perfect și ascultător, pe care Dumnezeu L-a glorificat (versetele 22 și 24). Urmează însă aceste cuvinte, care pun în lumină în mod unic relația dintre Tatăl și Fiul: „Tu M-ai iubit înainte de întemeierea lumii”. Întreaga credință creștină se bazează pe acest adevăr cu privire la Dumnezeu: fiindcă El există în trei Persoane, dragostea a existat înainte ca acest univers să fi fost creat.

    Ce-ar însemna să nu existe Trinitate? Ar însemna că Dumnezeu n-a putut iubi până nu a creat pe altcineva. El ar fi trebuit astfel să depindă de noi, dacă dorea să arate dragoste, și astfel n-ar fi fost atotsuficient în Sine Însuși. Însă Dumnezeu, în trei Persoane, a trăit în atmosfera de dragoste înainte de a exista timpul, atunci când El era tot ceea ce exista. Doar în creștinism face sens să spui: «Dumnezeu te iubește!», fiindcă Dumnezeul creștinismului cunoaște ce înseamnă dragostea și El Însuși este dragoste (1 Ioan 4.8).

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

    Luca 2.11


    Cel mai mare Cadou

    Mulți oameni sărbătoresc astăzi Crăciunul. Ei dăruiesc și primesc cadouri frumoase și se bucură de mâncăruri delicioase. Dar, în timpul acestei sărbători, prea puțini se gândesc la nașterea lui Isus Hristos. Ei pierd din vedere ce este mai important: Copilașul care a stat în ieslea din Betleem acum două mii de ani este cel mai mare Cadou pe care l-a făcut vreodată Dumnezeu oamenilor. El ni L-a dat pe Fiul Său Isus Hristos ca Mântuitor, ca să ne ierte și să ne dea viață veșnică.

    Nașterea Domnului Isus mărturisește că Dumnezeu este plin de har și de iubire. El nu vrea ca noi să fim pedepsiți din cauza păcatelor noastre. De aceea El L-a trimis pe Fiul Său, care a plătit la cruce cu viața Sa prețul pentru mântuirea noastră. Dar vina noastră va fi ștearsă doar atunci când Îl acceptăm pe El ca Mântuitor personal. „Oricine crede în El primește, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10.43).

    Am simțit cu toții că darurile sau mâncărurile festive de Crăciun nu ne pot face fericiți. Avem nevoie de mult mai mult. Doar o viață în comuniune cu Dumnezeu ne aduce împlinire adevărată. Noi o primim când acceptăm Cadoul Său și credem în Fiul Său Isus Hristos care a devenit Om și a murit pentru noi la cruce. Așa citim în Ioan 3.36: „Cine crede în Fiul are viață veșnică”.

    Astăzi, când ochii vă sunt încântați poate de cadourile primite de la cei dragi, este un bun prilej de a vă gândi la cel mai mare Cadou pe care Dumnezeu L-a dat tuturor. Primiți-L pe Domnul Isus în inimă și veți fi inundați de o bucurie deplină!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 44.1-14 · Psalmul 145.10-21

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    NAȘTEREA DOMNULUI – Fundația S.E.E.R. România

    „Au văzut Pruncul… s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat…” (Matei 2:11).


    Ceea ce se numește „Sărbătoarea Crăciunului” trebuie să ne vorbească de Hristos! Ar fi o tragedie dacă n-ar fi așa. De ce? Deoarece Isus Hristos este Dumnezeu venit pe pământ să ne mântuie! Nașterea Sa s-a produs în cel mai umil loc, și cu toate acestea, cerul de deasupra Lui s-a umplut de cântecele îngerilor. Locul nașterii Sale a fost un staul de vite, și cu toate acestea, o stea i-a condus pe cei bogați și nobili, de la sute de kilometri depărtare, ca să I se închine.

    Venirea Sa pe lume a fost împotriva legilor vieții, iar moartea Sa a fost împotriva legilor morții – și cu toate acestea, nicio minune nu este mai mare decât nașterea Sa, viața Sa, moartea Sa, învierea Sa și învățăturile Sale! Nu a deținut ogoare, lanuri sau pescării, și cu toate acestea, a întins masa pentru 5.000 de oameni, care au avut pâine și pește pe săturate. Nu a stat niciodată pe covoare scumpe, și cu toate acestea, El a umblat pe ape și apele L-au susținut. Răstignirea Sa a fost „crima crimelor”, și cu toate acestea, din perspectiva lui Dumnezeu, răscumpărarea și mântuirea noastră nu ar fi fost altfel posibile! Când a murit, nu mulți L-au jelit, și cu toate acestea, Dumnezeu a acoperit soarele cu un văl negru. Cei care L-au răstignit nu au tremurat pentru ceea ce au făcut, și cu toate acestea, pământul s-a cutremurat sub ei.

    Păcatul nu L-a atins niciodată. Corupția nu și-a putut face loc în viața Lui. Țărâna care s-a înroșit de sângele Său nu I-a putut ține trupul mort. Timp de peste trei ani, El a proclamat Evanghelia. Nu a scris nicio carte, nu a avut vreun sediu și nu a înființat nicio organizație. Cu toate acestea, după două mii de ani, El continuă să reprezinte figura centrală a istoriei omenirii, tema perpetuă a tuturor predicilor, pivotul în jurul căruia se rotesc veacurile și singurul Răscumpărător al rasei umane. În acest timp al celebrării și al cadourilor, să ne alăturăm și noi magilor care „s-au aruncat cu faţa la pământ, şi I s-au închinat.”

    Să nu uităm niciodată: Crăciunul vorbește despre Hristos!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 14:17-31


    Este momentul ultimei cine. În aceste ceasuri intime, de rămas bun (de adio), în care Domnul Isus voia să lase afecţiunile Sale să vorbească liber, o povară Îi copleşeşte sufletul: nu crucea care se apropie, ci tristeţea de nespus de a şti că acolo, în mijlocul celor doisprezece, se află un om care a decis pierderea Sa. „Adevărat vă spun că unul dintre voi … Mă va preda” (v. 18). La rândul lor, ucenicii se întristează şi îşi pun întrebări. Cu privire la aceasta nu au încredere în ei înşişi, cum vedem că vor avea în v. 29 şi 31, când îşi vor susţine devotamentul, în special Petru.

    După ce trădătorul este scos („îndată a ieşit”: Ioan 13.30), Domnul instituie sfânta masă de aducere‑aminte. El binecuvântează, frânge pâinea şi o împarte alor Săi; ia paharul, mulţumeşte şi li–l dă. Şi le explică sensul acestor simboluri simple, şi totodată solemne prin faptele măreţe despre care ele aduc aminte: trupul Său dat şi sângele Său vărsat, fundament de neclintit al credinţei noastre. Cititorule, nu ţi-ar plăcea să te afli în această cameră de sus, alături de Mântuitorul tău? Atunci, pentru ce nu te alături, în cea dintâi zi a fiecărei săptămâni, acelora care vestesc moartea Lui, aşteptând întoarcerea Sa?

    Domnul Isus cântă apoi un imn împreună cu cei unsprezece ucenici, după care merge, însoţit de ei, în grădina Măslinilor.

  • 24 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și chiar moarte de cruce.

    Filipeni 2.7,8


     

    Cât de minunate sunt locurile din Scriptură care ne învață să observăm cum „chipul de rob” ascundea „chipul de Dumnezeu”. Însă la fel de minunate, îndrăznesc să spun, sunt acele cazuri în care El pare că a încercat să Se pună la adăpost de pericol sau să-Și scape viața. A descoperi și în astfel de situații frumusețea și slava Lui, care sunt ascunse de ochiul omului, ar trebui să fie o îndeletnicire nespus de plăcută pentru sufletul nostru. Însă mulți dintre noi, deși pentru nimic în lume nu am păta această slavă, putem fi încă incapabili de a o pricepe, și adesea îi înțelegem greșit căile sau forma pe care o ia.

    Fiul lui Dumnezeu a venit în lume într-o perfectă contradicție cu cel care urmează să vină și despre care citim că toată lumea îl va admira. Așa cum Domnul Însuși spune: „Eu am venit în Numele Tatălui Meu și nu Mă primiți; dacă va veni un altul, în numele lui însuși, pe acela îl veți primi” (Ioan 5.43). Potrivit cu aceasta, dacă viața Lui este amenințată, El nu face imediat o minune care să uimească lumea, ci, dimpotrivă, Se dezbracă pe Sine Însuși și vrea să fie nimeni și nimic.

    El a venit în numele Tatălui Său, nu în al Lui Însuși. El avea viața în Sine. Era egal cu Cel despre care este scris: „Care singur are nemurirea”; însă El a ascuns această strălucire a slavei divine sub chipul unuia care a părut că-și apără viața prin cele mai obișnuite și mai de disprețuit metode. Acest gând ne-ar fi prețios dacă am avea inimi gata de închinare.

    Atunci când venise momentul, când era ceasul puterii întunericului, slujitorii acestei puteri, în prezența slavei, „s-au dat înapoi și au căzut la pământ”, lucru care ne învață că Isus a fost atunci în întregime un prizonier de bunăvoie, așa cum mai târziu a fost victimă de bunăvoie.

    J. G. Bellett

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Îngerul le-a zis: Nu vă temeți, căci, iată, vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot poporul: căci astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.

    Luca 2.10,11


    Cadoul minunat

    Anul trecut am primit de la o familie o felicitare prin care ne anunțau că micuțul lor Daniel s-a născut în Ajunul Crăciunului la ora 5:18. Spre amiază, frații lui mai mari au trecut pe la spital și medicii au permis familiei să ducă acasă pe mamă și pe bebeluș. În acel an, micuțul frățior a fost, desigur, cadoul minunat pentru toți și în casă a domnit o mare bucurie.

    Să ne ducem cu gândul în urmă cu mulți ani, când s-au petrecut evenimentele amintite în versetul de astăzi, și să cugetăm la ele. Atunci îngerii le-au vestit păstorilor, aflați pe câmpie cu turmele lor, o mare bucurie, pe care o vor afla toți oamenii: în Betleem S-a născut Salvatorul!

    Nu se știe dacă această naștere a avut loc pe 24 decembrie, deoarece data pentru sărbătorirea nașterii lui Hristos a fost stabilită mult mai târziu. Dar, atât odinioară, cât și astăzi, fie într-o zi ca aceasta, fie în alta, important este că Salvatorul a venit pe pământ, că Dumnezeu Însuși L-a trimis pe Fiul Său, deoarece noi nu ne puteam salva singuri. De această naștere s-au bucurat în ceruri toți îngerii, însă pe pământ, doar câțiva oameni. Păstorii au venit și au găsit pe Maria și pe Iosif și Copilul așezat în iesle. Ei s-au bucurat atât de mult, încât au istorisit tuturor despre aceasta. Toți cei care auzeau vestea se minunau. În Biblie nu citim dacă oamenii care au aflat de la păstori vestea minunată au venit să vadă Copilul. Dar noi astăzi putem să venim și să-I mulțumim lui Dumnezeu că L-a trimis pe Fiul Său în această lume, ca să ne salveze. Copilul din leagăn este Mântuitorul lumii, pentru că drumul Său a trecut pe la Cruce! Și astăzi, tuturor oamenilor li se spune să-L primească în inimă pe Isus!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 43.13-27 · Psalmul 145.1-9

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    EȘTI SINGUR DE CRĂCIUN? – Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă…” (Psalmul 34:18)


    Când ajungi să fii singur de Crăciun, imaginile și sunetele care odinioară îți aduceau bucurie acum pot intensifica sentimentul de tristețe și de pierdere. Nu există o rețetă supranaturală sau vreo formulă prin care să-ți revii rapid; este nevoie de timp și de harul lui Dumnezeu ca să te sprijine pentru a procesa pierderea pe care ai suferit-o. Iată în acest sens câteva idei care-ți pot fi de ajutor:

    1) Nu face presupuneri. Nu cădea în plasa mitului potrivit căruia toți ceilalți au parte de un Crăciun perfect, în timp ce, doar tu – suferi. Adevărul este că toți trecem prin cerințele și presiunile nerealiste ale cumpărăturilor, sub tirania pregătirilor și-a cadourilor. Și, da: e mai rău în perioadele de suferință, sau când ești singur. De aceea ne simțim atât de ușurați când totul trece, se stinge…

    2) E doar o zi din 365! Îi poți face față douăzeci și patru de ore, deoarece Dumnezeu a promis că-ți va da „putere… cât zilele tale!” (Deuteronomul 33:25).

    3) Nu te concentra pe propria ta persoană. Uită-te în jur. Vezi dacă există vreo familie nevoiașă sau o cunoștință aflată în suferință, care s-ar bucura să petreacă o oră cu tine. Poate vei zice că e ultimul lucru pe care ai avea chef să-l faci, dar e terapeutic, îți redă perspectiva și-ți aduce un sentiment de bine și de mulțumire.

    4) Fă-ți obiceiuri noi! Mai ales că cele vechi te fac doar să te simți mai rău! Încearcă și pune în aplicare, în viața ta, versetul: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3:13). Dacă te simți singur, iată o rugăciune pe care o poți rosti: „Doamne, Tu îmi cunoști durerile inimii. Cuvântul Tău spune că ești alături de cei cu inima zdrobită. Ajută-mă să simt apropierea Ta. Fii pentru mine mai real decât activitatea care îmi lipsește, sau decât golul din sufletul meu. Ajută-mă să mă încred în Tine!… și astfel această sărbătoare să fie altfel decât cele pe care le-am avut până acum. Mulțumesc! Amin!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 14:1-16


    În apropierea morţii Domnului, sentimentele inimilor ies cu putere la iveală şi sunt manifeste: Ură şi dispreţ din partea conducătorilor poporului care complotează la Ierusalim! Dragoste şi respect în primitoarea casă din Betania, în care această femeie împlineşte cu consideraţie „o lucrare bună”, rod al dragostei inteligente! Ce frumoasă ilustrare a închinării copiilor lui Dumnezeu! Ei recunosc în Mântuitorul respins pe Cel care este vrednic de toată cinstea şi exprimă, prin Duhul şi dominaţi de sentimentul nevredniciei, această adorare care este pentru inima Lui o mireasmă de nepreţuit (remarcăm că oamenii sunt aceia care-i fac preţuirea v. 5 reducând totul la o chestiune de bani). Nu lipsesc criticile la adresa acestor adoratori, chiar din partea credincioşilor care aşază binefacerea (v. 5) sau vestea bună (evanghelia) înaintea tuturor celorlalte activităţi creştine. Fără a neglija aceste lucrări, să nu uităm că lauda este cea dintâi datorie a noastră. Şi să ne mulţumim cu aprobarea Domnului în ceea ce facem, pentru a împlini, cu un duh zdrobit (simbolizat de acest vas), serviciul sfânt al adorării, singurul care să fie direct înspre El şi pentru veşnicie.

    Versetele 10-16 ne arată ce dispoziţii primesc ucenicii, pentru pregătirea Paştelui, … şi Iuda, pentru a-şi trăda Învăţătorul.

  • 23 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dar, mai degrabă, cine ești tu, omule, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Va spune lucrul întocmit Celui care l-a întocmit: «Pentru ce m-ai făcut astfel»?

    Romani 9.20


     

    Ce simplitate! Ce forță! Întrebările apostolului nu lasă loc niciunui răspuns. Dacă olarul are autoritate asupra lutului pe care îl ține în mână – un lucru pe care nimeni nu s-ar gândi să-l contrazică – cu cât mai multă autoritate are Creatorul tuturor lucrurilor asupra creaturilor pe care mâna Sa le-a format? Oamenii pot raționa și pot argumenta la nesfârșit cu privire la motivul pentru care Dumnezeu a îngăduit ca păcatul să-și facă apariția – de ce nu i-a distrus El imediat pe Satan și pe îngerii Săi? de ce a îngăduit șarpelui să o ispitească pe Eva? de ce n-a împiedicat-o să mănânce din fructul oprit? Pe scurt, întrebările sunt nesfârșite, însă răspunsul este unul singur: „Cine ești tu, omule, care răspunzi înaintea lui Dumnezeu?”. Cât de monstruos este ca un biet vierme al pământului să încerce să judece căile nepătrunse ale Dumnezeului veșnic! Ce nebunie oarbă și trufașă a creaturii, a cărei înțelegere este întunecată de păcat și care este cu totul incapabilă să-și formeze o judecată corectă asupra vreunui lucru divin, ceresc sau etern, să încerce să decidă cum trebuie să acționeze Dumnezeu, într-un caz anume! Ne temem că mii de oameni, care acum argumentează, cu o aparentă istețime, împotriva adevărului lui Dumnezeu, își vor da seama de greșeala lor fatală atunci când va fi prea târziu pentru a o mai corecta.

    Iar tuturor acelora care, deși sunt departe de a se plasa pe același teren cu raționaliștii, sunt totuși tulburați de îndoieli și de neînțelegere cu privire la căile lui Dumnezeu în guvernare și cu privire la chestiunea cumplită a pedepsei veșnice, le recomandăm din toată inima să studieze cu atenție Psalmul 131: „Doamne, inima mea nu este mândră și ochii mei nu se înalță și nu umblu în lucruri prea mari și prea minunate pentru mine. Dar nu mi-am liniștit și nu mi-am potolit eu sufletul ca un copil înțărcat lângă mama lui? Sufletul meu este în mine ca un copil înțărcat” (Psalmul 131.1,2).

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar, când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.

    Galateni 4.4


    Un pas foarte important

    În urmă cu ٥٢ de ani, pe ٢٠ iulie 1969, omul a pus pentru prima dată piciorul pe suprafața acoperită cu praf a lunii. Milioane de oameni ascultau înfrigurați emisiunea la radio, când Neil Armstrong a rostit cunoscuta propoziție: „Este un pas mic pentru om, un salt uriaș pentru omenire”.

    Dar un pas mult mai important și de neegalat a fost când Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a pășit pe pământ. Și totuși, nimeni nu L-a observat, în afară de doi soți modești și de câțiva sărmani păstori. Dumnezeu planificase și vestise de mult timp că va trimite un Mântuitor pe pământ. Planul lui Dumnezeu a devenit realitate atunci când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, când Dumnezeu a devenit Om. Prin Fiul Său, Dumnezeu a dorit să mântuiască „pe poporul Său de păcatele lui” (Matei 1.21). Noi nu putem obține prin propriile strădanii iertarea, pacea, viața veșnică. Dar Dumnezeu ni le dă în dar, iar nouă ni se cere doar să credem că Fiul Său, Isus Hristos, a murit la cruce pentru păcatele noastre.

    Oamenii au reușit să ajungă pe lună, dar nimeni nu reușește să-și câștige intrarea în cer la Dumnezeu: „Căci toți au păcătuit și n-au ajuns la slava lui Dumnezeu”! Sunteți astăzi invitat să luați decizia personală, de a crede că puteți fi „îndreptățiți fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus” (Romani 3.23,24). Și aceasta poate deveni cel mai important pas în viața dumneavoastră! Cine crede în Domnul Isus poate sta ca om drept înaintea lui Dumnezeu și are intrare liberă în cer.

    Astăzi, după mai bine de două mii de ani de la venirea Sa în lume, Domnul Isus Se bucură cu o bucurie mare de fiecare om care se pocăiește și Îl primește ca Mântuitor personal.

    Citirea Bibliei: Ezechiel 43.1-12 · Psalmul 144.1-15

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    UNDE PUTEM GĂSI PACEA? – Fundația S.E.E.R. România

    „Domnul binecuvântează pe poporul Său cu pace”. (Psalmul 29:11)


    Intensificarea ritmului vieții ne-a micșorat pacea, dacă nu cumva chiar ne-a furat-o! Există o anecdotă în care se spune că o secretară stresată i-a zis șefului ei: „După ce se termină toată nebunia asta, o să am o cădere nervoasă. Mi-am câștigat-o, am meritat-o și nimeni nu mi-o va lua!” Zâmbim, dar probabil te regăsești și tu în această situație. În timp, omul a delimitat trecerea vremii prin anotimpuri. Anotimpurile au determinat apariția calendarelor lunare, acestea au generat apariția ceasurilor, care au produs manageri la minut și au dat naștere la agende și organizer-e personale, care ulterior au fost trecute pe i-Pod-uri… Și unde duc toate acestea? Pe măsură ce productivitatea și organizarea noastră cresc, calitatea vieții noastre pare să se degradeze.

    Un articol din revista „USA Today” relata despre conferința cu titlul „Speed.com: În căutarea semnificației în noul mileniu”, susținută de psihoterapeutul și autorul Ofer Zur. Și știți unde-a ținut-o? În inima stresatei regiuni Silicon Valley, California! Pe măsură ce soseau participanții, Zur a remarcat chipurile trase, privirile îngrijorate și comportamentul preocupat al audienței. A mărturisit apoi că alarma i s-a declanșat când a observat că lumea și-a adus telefoane celulare și laptopuri – și au început să le folosească în timpul sesiunii. Iată ce a spus el despre lucrul acesta: „Am devenit obsedați de viteză. Ajungem să avem o mulțime de planuri pe care nu le putem transforma în realitate, și un program plin pe care nu-l mai putem acoperi. Paradoxul gadget-urilor care ar trebui să ne ajute la economisirea timpului este că am ajuns să nu mai avem timp liber!”

    Îți sună cunoscut? Așadar, unde poți găsi pacea? La Cel care e sursa păcii, și care Se numește „Prințul păcii”! Astăzi El îți spune: „O, de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un râu, şi fericirea ta ca valurile mării!” (Isaia 48:18).


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 13:14-37


    Biserica nu va avea de traversat necazul cel mare pe care-l va cunoaşte rămăşiţa iudeilor (Apocalipsa 3.10). Odihnindu–ne pe această certitudine, să ne păzim totuşi să nu cădem în somnul spiritual care ne pândeşte într–un mod atât de periculos în lunga şi înspăimântătoarea noapte morală a acestei lumi. Să ne gândim la întoarcerea iminentă a Domnului şi să luăm ca pentru noi îndemnurile atât de solemne din acest capitol.

    O scurtă parabolă Îl prezintă pe Domnul ca un stăpân de casă care este absent, după ce–şi va fi lăsat domeniul în responsabilitatea slujitorilor. Fiecare dintre ei a primit „lucrarea lui…”, precisă şi specială. Şi Stăpânul nu a făcut restricţii, cu atât mai mult în ce priveşte diversitatea misiunilor de îndeplinit. Punctele de suspensie (…) care ar urma după „lucrarea lui…” nu sugerează oare numărul nelimitat de slujbe, deosebite unele de altele, pe care Domnul le-a pregătit pentru ai Săi? (comp. cu Romani 12.6‑8).

    Ordinul scurt primit de portar (sf. v. 34) se adresează în aceeaşi măsură „tuturor”…, ceea ce înseamnă că şi ţie şi mie (v. 37). Şi, un amănunt remarcabil, cu acest scurt cuvânt, „vegheaţi!”, se încheie, în Marcu, slujba (lucrarea) Domnului Isus. Să-l păzim cu grijă în inimile noastre, cum păstrăm cea din urmă recomandare a unei fiinţe dragi care ne-a părăsit … dar care Se întoarce!

  • 22 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Ieșurun.

    Deuteronom 33.26


     

    Biblia ne oferă ultimele cuvinte ale unor oameni ai lui Dumnezeu, precum Iacov, Moise, Iosua și David. Ultimele cuvinte ale unui om ne arată ce anume a fost important pentru el sau ceea ce l-a impresionat cel mai mult. Deuteronom 33 ne dezvăluie ultimele cuvinte ale lui Moise, căci imediat după aceea este prezentată moartea lui.

    Moise a avut o viață foarte bogată în evenimente. La trei luni după naștere a fost pus într-un coșuleț pe fluviul Nil. După aceea a ajuns în palatul lui faraon, unde a fost adoptat de fiica acestuia. La vârsta de patruzeci de ani, în râvna sa pentru poporul lui Dumnezeu, a ucis un egiptean, după care a fugit în Madian, unde a păstorit turma socrului său. La vârsta de optzeci de ani, Domnul i S-a arătat într-un rug arzând și i-a vorbit. Au urmat întâlnirile sale cu faraon și cele zece plăgi. În cele din urmă, Moise și poporul au părăsit Egiptul și au ajuns în pustie, unde au petrecut patruzeci de ani, plini de evenimente.

    Care era însă gândul care-l preocupa înaintea morții sale? Era cel cu privire la bunătatea și la unicitatea lui Dumnezeu. Nu este nimeni ca Dumnezeul lui Ieșurun. Ieșurun este un nume al lui Israel, care apare de patru ori în Biblie și din care învățăm cel puțin două lucruri. Mai întâi, faptul că Ieșurun este încăpățânat, că s-a îngrășat și a azvârlit din picior; s-a umplut de grăsime, L-a părăsit pe Dumnezeu și a disprețuit Stânca mântuirii sale (Deuteronom 32.13-15). Apoi, faptul că Dumnezeu, în harul Său suveran, l-a ales (Isaia 44.2). Moise deci le reamintește de bunătatea lui Dumnezeu, care S-a grăbit să le vină în ajutor, care i-a apărat și le-a dat bogăție. În cele din urmă, el spune: „Ferice de tine, Israele! Cine este ca tine, un popor salvat de Domnul?”. Moise a înțeles pe deplin că nu era nimeni ca Dumnezeu și, de asemenea, nimeni ca cei care Îl cunosc pe El.

    A. M. Behnam

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!

    Filipeni 4.4


    Ori autocompătimire, ori bucurie?

    Oamenii sunt foarte diferiți unii de alții. Unii sunt optimiști și pot vedea în orice situație ceva bun; alții sunt pesimiști și văd absolut totul sumbru.

    Fanny Crosby, o poetă americană, care a compus un număr impresionant de imnuri creștine (8000), și-a pierdut vederea fiind copil. Când a împlinit unsprezece ani, i-a spus bucuroasă mamei: „Dacă găsești în toată lumea o persoană mai fericită decât mine, să o aduci la mine. Doresc să o salut”.

    Fanny Crosby avea o natură veselă din naștere și odată a spus: „Cât de multe lucruri bune îmi dăruiește Dumnezeu, pe care alți oameni nu le au! Să plâng și să oftez pentru că sunt oarbă? Nu pot și nu vreau să fac așa ceva!”. Dar voioșia ei avea și o altă cauză: ea credea în Domnul Isus și avea în El o bucurie adâncă și statornică. Despre aceasta dau mărturie multele cântări pe care le-a compus de-a lungul vieții spre onoarea lui Dumnezeu. Știa, de asemenea, pe de rost șaisprezece cărți din Scriptură: Geneza, Exod, Isaia, Psalmii, Evangheliile…

    Să cugetăm la cuvântul din Neemia 8.10: „Bucuria Domnului este tăria voastră”! Oare ceea ce este Domnul Isus pentru inimile noastre și ceea ce face El pentru noi sunt întotdeauna un motiv de bucurie? Da! Dragostea Lui față de noi nu se schimbă niciodată.

    Să ne decidem pentru „bucuria Domnului”, în loc să ne complacem în autocompătimire! Astfel, Îl onorăm pe Dumnezeu și devenim creștini fericiți.

    Creștinii adevărați au întotdeauna motiv de bucurie. „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” (Filipeni 4.4).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 42.1-20 · Psalmul 143.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    ÎNVAȚĂ SĂ AȘTEPȚI! – Fundația S.E.E.R. România

    „La vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.” (Galateni 6:9)


    Nu există succes instantaneu, nici în ceea ce-i privește pe oameni, nici în materie de rezolvare a problemelor. Indiferent cât trebuie să slăbești, 5 kg sau 50 kg, kilogramele se pot da jos numai pe rând, și nu toate deodată! Când stai pe vârful unui munte poți simți o senzație de încântare, însă pentru a ajunge acolo trebuie să urci pas cu pas. Nimic măreț nu se crează peste noapte; aproape orice succes semnificativ în viață vine în urma unor așteptări (sau eforturi) îndelungate și anevoioase. Și dacă nu accepți acest adevăr, vei renunța prea repede și vei rămâne prea departe de succesul pe care l-a pregătit Dumnezeu pentru tine. Compania americană Jell-O a sărbătorit o sută de ani de existență în 1997, dar dacă inventatorul ei ar fi încă în viață, probabil s-ar simți inconfortabil datorită succesului pe care l-a avut produsul său. În 1897, Pearl Wait se ocupa de mai multe lucruri. Era muncitor în construcții, dar în același timp era priceput și în domeniul medicamentelor naturiste, și mergea din ușă în ușă pentru a-și vinde tratamentele. În toiul improvizațiilor și experimentelor, i-a venit ideea să amestece arome de fructe cu gelatină granulată. Soția sa a denumit produsul Jell-O, iar Wait a avut încă un produs de vândut. Din nefericire, vânzările inițiale ale gustării sale „tip jeleu” nu au fost atât de mari pe cât se aștepta el, așa că Wait și-a vândut drepturile pentru Jell-O lui Orator Woodward pentru infima sumă de 450 de dolari. Woodward era un om de afaceri priceput. Cunoștea valoarea marketingului și în decurs de opt ani a transformat o investiție de 450 de dolari într-o afacere de milioane de dolari. Astăzi, niciunul dintre membrii familiei lui Pearl Wait nu primește vreun bănuț din cele peste un milion de cutii de Jell-O vândute zilnic. De ce? Pentru că, în pofida numelui său (to wait = a aștepta), Wait nu a așteptat!

    Așadar, învață să aștepți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 13:1-13


    Ucenicii sunt impresionaţi de măreţia şi de frumuseţea exterioară a clădirilor templului; Domnul însă nu Se uită „la ce se uită omul” (1 Samuel 16.7; Isaia 11.3). El intrase în acest templu şi constatase nelegiuirea care îl cuprinsese peste tot (cap. 11.11); ochiul Său bate chiar şi mai departe, spre evenimentele care, la numai câţiva ani după respingerea Sa, vor conduce la distrugerea cetăţii vinovate. Istoria ne învaţă că, în anul 70, Ierusalimul a fost obiectivul unui asediu îngrozitor şi totodată al unei distrugeri majoritare prin armatele lui Titus.

    Această pedeapsă înspăimântătoare nu a fost lipsită de o punere la grea încercare a credinţei creştinilor, a acelora care se ataşaseră atât de mult de cetatea sfântă. Domnul Isus însă îi încurajează mai dinainte prin cuvintele pe care le avem aici. Câţi copii ai lui Dumnezeu, traversând persecuţii, nu au avut experienţe binecuvântate cu astfel de ocazii! În momentul când trebuia să dea mărturie, ceea ce trebuia să spună le–a fost dictat de către Duhul Sfânt chiar atunci. Acesta a fost cazul lui Petru când a fost adus înaintea căpeteniilor, a bătrânilor şi a preoţilor, în Fapte 4.8, cât şi al lui Ştefan, în Fapte 7.55. Dar poate fi şi al nostru, dacă şi noi, în măsura noastră şi potrivit nevoilor noastre, realizăm această putere a Duhului Sfânt şi Îl lăsăm să lucreze în noi.

  • 21 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ucenicii Îl rugau, spunând: „Rabi, mănâncă!”. Dar El le-a spus: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”. Ucenicii spuneau deci unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”. Isus le-a spus: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui”. Ioan 4.31-34


     

    Ucenicii erau preocupați mai degrabă cu nevoile materiale, decât cu cele spirituale; totuși, cuvintele lor arată cât de reală era dragostea pe care o aveau pentru Domnul, căci citim că „Îl rugau, spunând: «Rabi, mănâncă»”. În răspunsul Său, deși nu tăgăduiește nevoile trupului, Domnul le arată că exista o sursă de hrană și de bucurie pe care ei o cunoșteau foarte puțin sau chiar deloc – „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”. Continuând să se gândească la nevoile naturale, ei își spun unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”.

    Domnul, pentru a le risipi nedumerirea, descoperă binecuvântarea căii pe care El mergea, spunându-le: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să sfârșesc lucrarea Lui”. Îl vedem aici pe Acela care, în mijlocul tuturor suferințelor și încercărilor de pe cale, avea un singur scop: împlinirea voii Tatălui.

    În prezența perfecțiunii purtării Sale putem să ne cercetăm inimile cu privire la motivațiile care ne animă și pe noi în umblarea noastră. Dacă suntem onești față de noi înșine, nu va trebui oare să admitem că, în cel mai bun caz, motivațiile noastre sunt amestecate? De asemenea, trebuie să fim de acord că viețile noastre ar fi mult mai simple dacă, înțelegând în mica noastră măsură că Tatăl are o voie și un plan cu privire la noi, am avea dorința să împlinim voia Lui și să sfârșim lucrarea pe care El ne-a dat-o s-o facem (2 Timotei 2.4; Fapte 20.24; 2 Timotei 4.7).

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu.

    1 Ioan 5.1


    Religios și totuși pierdut

    „Soția mea și cu mine eram oameni religioși și mergeam în fiecare duminică la biserică. În schimb, în timpul săptămânii mă întâlneam în mod regulat cu colegii mei la un păhărel în cârciumă. Într-o seară de iarnă însă nu m-am dus. Dar nu știam ce-aș putea face.

    Privirea mi-a căzut pe Biblia așezată pe raftul cu cărți. Am deschis-o și am citit primul capitol din Evanghelia după Ioan, până la versetul 13: «Care au fost născuți nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu». Atunci m-am întrebat: Ce înseamnă să fii «născut din Dumnezeu»?

    M-am dus la culcare, dar n-am putut dormi, pentru că mereu auzeam cuvintele «născut din Dumnezeu». Eu nu eram un om născut din Dumnezeu. Mă consideram om religios, dar totul era numai o fațadă. Eu nu am stat niciodată ca un om păcătos și pierdut în fața lui Dumnezeu.

    Chiar în acea noapte, din bărbatul religios și riguros ce eram, am devenit cel mai nenorocit om de pe pământ.

    Dimineața am îngenuncheat și am strigat: «O, Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!». Atunci mi-am adus aminte de versetul pe care îl învățasem copil fiind: «Dacă ne mărturisim păcatele, … sângele lui Isus Hristos, Fiul Său, ne curățește de orice păcat» (1 Ioan 1.7). Prin credință, am înțeles că moartea Mântuitorului a șters vina mea în fața lui Dumnezeu. Astfel am găsit pacea cu Dumnezeu și am știut că sunt născut din Dumnezeu.”

    Citirea Bibliei: Ezechiel 41.1-26 · Psalmul 142.1-8

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    AI CITIT BIBLIA ASTĂZI? – Fundația S.E.E.R. România

    „Din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus.” (2 Timotei 3:15)


    Multă lume se simte intimidată de Biblie, dintr-o multitudine de motive. Pentru unii, Biblia este o carte atât de groasă! Îi sperie dimensiunile, și nu știu de unde să înceapă. Alții cred că Biblia este o carte atât de veche, care se întinde pe o perioadă atât de mare de timp și cuprinde atât de multe teme, încât nu ar putea niciodată s-o înțeleagă. De aceea, vom încerca imediat să v-o apropiem, prezentând-o simplu și pe înțeles…

    Gândește-te la Biblie ca la o mini-bibliotecă, un raft cu 66 de volume de grosimi diferite, scrise în decurs de o mie cinci sute de ani, de vreo patruzeci de oameni din tot felul de medii sociale și culturale, cu educație și ocupații diferite. Biblia este o colecție absolut unică de cărți, și coerentă prin faptul că tot ce scrie în fiecare dintre cărțile ce o compun a fost „inspirat” sau efectiv „insuflat” de Dumnezeu (2 Timotei 3:16). Luate împreună, cărțile Bibliei spun istoria dragostei uimitoare a lui Dumnezeu pentru noi, care a culminat la crucea de pe Golgota. Așa după cum i-a scris apostolul Pavel lui Timotei: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învăţat şi de care eşti deplin încredinţat, căci ştii de la cine le-ai învăţat: din pruncie cunoşti Sfintele Scripturi, care pot să-ţi dea înţelepciunea care duce la mântuire, prin credinţa în Hristos Isus” (2 Timotei 3:14-15).

    Biblia este în primul rând istoria dragostei lui Dumnezeu pentru tine. Așadar, de fiecare dată când o citești, las-o să ți se dezvăluie ca o scrisoare de dragoste pe care ți-a trimis-o Dumnezeu. Pe măsură ce o citești și meditezi la ea, teama și îngrijorarea vor dispărea, întrebările tale vor primi răspuns, și vei găsi putere și călăuzire pentru traiul tău de zi cu zi. Așa că, fă-ți timp și citește Biblia în fiecare zi!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 12:35-44


    Este rândul Domnului Isus să le pună o întrebare incomodă interlocutorilor Săi. Cum putea Hristos să fie în acelaşi timp şi fiul şi domnul lui David? (vezi Psalmul 89.3,4,36). Ei nu ştiu să explice, iar orgoliul îi împiedică să afle răspunsul … chiar de la Hristos. Tocmai din pricina respingerii Lui, Fiul lui David urmează să ocupe poziţia cerească pe care I–o atribuie Psalmul 110.

    Pentru a pune poporul în gardă cu privire la căpeteniile nedemne, Domnul schiţează un trist portret al cărturarilor: îngâmfaţi, hrăpăreţi şi ipocriţi. În mod regretabil, aceste trăsături i–au caracterizat şi pe alţi conducători religioşi, în afară de cei ai lui Israel (1 Timotei 6.5).

    Versetul 41 ni–L arată pe Isus şezând lângă vistieria Templului. Privirea-I pătrunzătoare, cu care L-am văzut deja cercetând totul şi pe toţi, observă nu numai cât (singurul lucru care conta pentru oameni), ci şi cum dă fiecare.

    O sărmană văduvă se apropie aducându-şi modesta şi totodată mişcătoarea contribuţie: câţiva bănuţi care îi mai rămăseseră pentru a trăi. Emoţionat, Domnul îi cheamă pe ucenici şi comentează ceea ce I–a fost dat să vadă. Acest dar extraordinar „tot ceea ce avea” dovedea nu numai afecţiunea acestei femei pentru Domnul şi pentru Casa Lui, ci şi deplina încredere pe care o avea în Dumnezeu pentru împlinirea nevoilor ei (comp. cu 1 Împăraţi 17.13-16).

  • 20 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cetățenia noastră este în cer.

    Filipeni 3.20


     

    Adunarea aparține cerului, deși este prezentă pe pământ. Ea nu are nicio afecțiune pentru sistemul acestei lumi, care caută satisfacție și renume fără Hristos. Ea nu se așteaptă ca vreun om, vreo campanie sau vreun program să repare sistemul lumii, ci Îl prezintă cu credincioșie pe Preaiubitul ei ca fiind singura speranță a omului. În felul acesta, ea este o lumină în această lume întunecată, este sarea pământului și ambasadorul cerului pe pământ. Ea face neobosită această lucrare, pentru binecuvântarea oamenilor, prin chemarea lui Dumnezeu, în separare de cei necredincioși și de lume. Ea se bucură încă de pe acum, în sufletul ei, de binecuvântările chemării ei cerești. Știe că locul ei este cu Hristos în locurile cerești (Efeseni 1.3).

    Această descriere biblică a chemării și lucrării Adunării face imediat clar faptul că starea practică pe care o observăm în creștinătate nu este deloc așa. De-a lungul secolelor, mulți au folosit numele lui Hristos pentru a întemeia sisteme politice și religioase, care au ca prim scop dobândirea puterii și a bogățiilor. Hristos n-a promis nimic de felul acesta celor ai Săi. Coruperea creștinismului continuă și astăzi și mulți credincioși adevărați sunt înșelați și atrași să participe la eforturile creștinătății.

    Chiar dacă lumea se afundă tot mai mult în întuneric, noi putem fi încurajați prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce facem pentru Domnul, în felul dorit de El, nu este în zadar. Deși dorim să fim o binecuvântare pentru acest pământ, nu ne căutăm binecuvântările aici, ci știm că ele sunt în Hristos, în glorie. El va veni în curând ca să ne ia din această lume, ca să fim cu El pentru totdeauna. De asemenea, deși cunoaștem măreția dragostei și harului lui Dumnezeu, să nu uităm că gloria lui Hristos este scopul tuturor planurilor lui Dumnezeu, nu binecuvântarea noastră. El să facă să fim găsiți veghind, lucrând și așteptându-L!

    D. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, Dumnezeu este puternic, dar nu disprețuiește pe nimeni.

    Iov 36.5


    Pentru Dumnezeu, fiecare om este important

    Spre deosebire de cei puternici din această lume, cărora nu le pasă de oamenii simpli, Dumnezeu Se interesează de fiecare om. Dumnezeu nu Se uită la înfățișarea omului, ci întinde mâna Sa de împăcare tuturor, oferind o salvare veșnică.

    Fiul lui Dumnezeu a venit în urmă cu două mii de ani pe pământ și a trăit în Israel ca Omul Isus Hristos, pentru a arăta, prin cuvintele Sale și prin comportamentul Său, că Dumnezeu nu disprețuiește pe niciun om. El a arătat cât de mult Își iubește Creatorul toate creaturile Sale.

    Isus Hristos a acceptat cu plăcere invitația lui Levi de a mânca în casa acestuia la aceeași masă cu persoane marginalizate. Din această cauză, iudeii religioși I-au făcut reproșuri. Atunci, El le-a răspuns: „Nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi” (Matei 9.12).

    Când ucenicii s-au gândit că Domnul n-are timp pentru copii, El a condamnat atitudinea lor. „Lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, căci împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei” (Marcu 10.14).

    După moartea și învierea Sa, Domnul Isus le-a dat ucenicilor următoarea poruncă: „Duceți-vă în toată lumea și predicați evanghelia la orice făptură!” (Marcu 16.15).

    Vestea bună este răspândită și astăzi în întreaga lume. Ferice de cei care o aud și împlinesc mesajul ei, venind la Domnul Isus, recunoscându-și vina înaintea lui Dumnezeu și primind iertarea și viața veșnică!

    Citirea Bibliei: Ezechiel 40.28-49 · Psalmul 141.1-10

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DE CE SĂ NE RUGĂM? – Fundația S.E.E.R. România

    „Tot ce veţi cere cu credinţă, prin rugăciune, veţi primi.” (Matei 21:22)


    S-ar putea să spui: „Dacă Dumnezeu mă iubește și știe de ce am nevoie, de ce trebuie să Îi mai cer?” Pentru că rugăciunea înseamnă să vorbești cu Dumnezeu și să-L asculți pe Dumnezeu, ceea ce duce la zidirea unei relații cu El. Domnul Isus a zis: „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33). Când rugăciunile tale au la bază relația ta cu Dumnezeu, nevoile tale sunt împlinite. Când Îl iubești pe Dumnezeu și petreci timp cu El, Cuvântul Său spune: „‘Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.’ Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său” (1 Corinteni 2:9-10).

    Ai înțeles? Dumnezeu ți-a pregătit un nivel de binecuvântare pe care ochiul tău natural nu-l poate vedea, nici mintea ta firească nu-l poate cuprinde. Și când te rogi, El îți descoperă lucruri prin Duhul Său cel Sfânt. Când se întâmplă lucrul acesta, credința ta crește și poți primi ce dorește Dumnezeu să-ți ofere. Așadar, dezvoltă o viață de rugăciune – roagă-te tot timpul, oriunde mergi, chiar și în mijlocul rutinei tale zilnice. „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7). Lui Dumnezeu Îi pasă de fiecare detaliu din viața ta. Deci, când devii neliniștit într-o anumită privință, vorbește cu El despre asta. De asemenea nu uita să citești Cuvântul Său. În felul acesta, când apare o problemă, poți spune: „Tată, Tu ai spus în Cuvântul Tău că vei face lucrul acesta pentru mine…” apoi invocă promisiunea Lui peste viața ta – și ai încredere că El va face acest lucru!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 12:18-34


    La rândul lor, saducheii încearcă să-şi măsoare înţelepciunea cu cea a Domnului Isus. În realitate, ei nu credeau în înviere (v. 18; Fapte 23.8), iar Domnul îi înfruntă, în v. 26, tocmai pe acest teren, închizându-le gura prin Cuvânt. Deşi învierea este dublu confirmată, atât prin Scripturi, cât şi prin puterea lui Dumnezeu care L–a înviat pe Hristos (v. 24), totuşi s–ar părea că niciun alt adevăr nu este mai mult pus la îndoială de necredinţa oamenilor (vezi Fapte 26.8). Însă, aşa cum dovedeşte Pavel în 1 Corinteni 15, în înviere este cuprins unul dintre adevărurile fundamentale ale creştinismului: de el nu ne putem atinge fără ca întreaga noastră religie să se prăbuşească.

    Spre deosebire de împotrivitorii precedenţi, cărturarul care Îl întreabă pe Domnul despre porunca cea mai mare dă la iveală onestitate şi pricepere. Dragostea, răspunde Domnul Isus, este cea dintâi poruncă: dragostea pentru Dumnezeu şi pentru aproapele constituie rezumatul legii (Romani 13.10; Galateni 5.14). Dragi prieteni, n–ar trebui oare ca noi să iubim mai mult decât Israel, din moment ce am fost căutaţi mult mai departe decât el (între naţiunile străine de promisiuni) şi aduşi mult mai aproape decât el, în relaţia de copii ai Dumnezeului iubirii? (Efeseni 2.13).

  • 19 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și să ia din sânge și să pună pe amândoi ușorii ușii și pe pragul de sus, în casele în care-l vor mânca.

    Exod 12.7


    Paștele (1) – Lucrarea lui Hristos pentru noi și în noi

     

    Este bine să înțelegem deosebirea dintre lucrarea lui Hristos pentru noi și lucrarea Duhului Sfânt în noi. Prima este ilustrată prin sângele pus afară, pe pragul de sus, iar a doua, prin purtarea israeliților înăuntru. Când cineva, prin har, Îl primește pe Hristos în eficacitatea divină a lucrării Sale împlinite, este introdus într-o poziție în care Dumnezeu i Se poate adresa cu privire la purtarea sa – el intră, cu alte cuvinte, sub acțiunea grijii și disciplinei părintești divine. Însă el trebuie să fie atent să nu confunde chestiunea umblării sale cu temeiul păcii sale perfecte în prezența lui Dumnezeu. Cu cât înțelegem mai bine că totul a fost împlinit de Hristos pentru stabilirea păcii noastre în legătură cu sfințenia lui Dumnezeu, cu atât mai clar vom vedea cât de zadarnic este orice gând cu privire la noi înșine.

    Chestiunea cu privire la pacea celui credincios este de fapt chestiunea cu privire la lucrarea împlinită a lui Hristos. Dacă ne atingem de una, ne atingem și de cealaltă, fiindcă Hristos „este pacea noastră”. El este Același, „ieri și azi și în veac”. Și nu numai că El este Același întotdeauna, însă felul cum Dumnezeu Îl prețuiește pe El, și pe noi în El, rămâne de asemenea același – „Voi sunteți deplini în El” și „El ne-a primit în Cel Preaiubit”. Harul lui Dumnezeu îndepărtează păcatul, prin sângele prețios al lui Isus. Lui Dumnezeu Îi face plăcere să facă acest lucru – el este spre gloria Lui. Acest adevăr trebuie să îndepărteze orice urmă de frică din inimile noastre. Dumnezeu nu privește la păcatul nostru, ci la sângele Mielului, și în el vede rodul minunat al dragostei Sale, prin care este glorificat. Deci, dacă Dumnezeu nu privește la păcatul nostru, noi de ce să mai privim? Dacă El Se bucură de rodul dragostei Sale, de ce să nu ne bucurăm și noi?

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui care M-a trimis și să împlinesc lucrarea Lui.

    Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis.

    Ioan 4.34; Ioan 6.38


    Domnul Isus – Trimisul Tatălui

    Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Fiul Său pe pământ cu un mesaj clar și cu o lucrare anume: Isus Hristos trebuia să le arate oamenilor cine este Dumnezeu și să le vestească harul și adevărul. Evanghelia după Ioan ne prezintă acest aspect al venirii Sale în lume:

    În capitolul 6, Domnul Isus Însuși mărturisește: „Căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis” (Ioan 6.38). Ca Om pe acest pământ, Fiul a luat o poziție de supunere. Trimisul Tatălui S-a supus voii Tatălui. În toată viața Sa a fost gata să împlinească ceea ce I-a dat Tatăl să facă. A avut o ureche deschisă, ca un ucenic ascultător față de stăpânul lui (Isaia 50.4) și a împlinit întotdeauna voia Tatălui Său ceresc.

    În capitolul 12, Domnul Isus ne mărturisește că și în ceea ce vorbea era una cu Tatăl Său: „Căci Eu n-am vorbit de la Mine Însumi, ci Tatăl, care M-a trimis, El Însuși Mi-a poruncit ce trebuie să spun și cum trebuie să vorbesc” (Ioan 12.49). Trimisul Tatălui a vestit numai mesajul Tatălui.

    În capitolul 16, înainte de moartea Sa pe cruce, El le-a spus ucenicilor Săi: „Dar acum Mă duc la Cel care M-a trimis”. Odată încheiată lucrarea de salvare de pe cruce, Trimisul Tatălui S-a ridicat la cer, știind că făcuse totul după voia Tatălui: „Eu Te-am preamărit pe pământ, am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac. Și acum, Tată, preamărește-Mă la Tine Însuți cu slava pe care o aveam cu Tine” (Ioan 17.4,5).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 40.1-27 · Psalmul 140.1-14

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII CREATIV! (4) – Fundația S.E.E.R. România

    „Vorbeşte cu toţi cei destoinici…” (Exodul 28:3).


    Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Fratelui tău Aaron să-i faci haine sfinte, ca să-i slujească de cinste şi podoabă. Vorbeşte cu toţi cei destoinici, cărora le-am dat un duh de pricepere, să facă veşmintele lui Aaron…” (Exodul 28:2-3). Să reținem cuvântul „destoinici.” Dumnezeu ne oferă capacitate artistică, și – când o folosim – Îl glorificăm pe El. Veșmintele „de cinste și podoabă” necesitau creativitate. Nu mai separa spiritualul de secular! „Orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus” (Coloseni 3:17). Cum poți deveni o persoană creativă?

    1) Recunoaște că Dumnezeu te-a creat să fii așa – creativ.

    2) Roagă-L pe Dumnezeu să-ți descopere domeniile în care ai talent și creativitate.

    3) Prețuiește ideile creative. Indiferent ce faci de obicei, și indiferent cât de bine faci lucrul acela, o idee creativă te va ajuta să-l faci și mai bine! Creativitatea înseamnă să fii în stare să vezi ce nu văd ceilalți și să gândești ce nimeni altcineva nu a gândit, ca să poți face ce nimeni altcineva nu a mai făcut. Uneori, gândirea creativă se găsește în procesul unei invenții, astfel încât să realizezi lucruri noi. Alteori se găsește pe drumul spre inovație, care te ajută să faci lucruri vechi printr-o metodă nouă. Oricum ar fi, creativitatea înseamnă a vedea lumea dintr-o perspectivă suficient de nouă ca noi soluții să apară. „În ziua a şaptea, Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea, S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse” (Geneza 2:2).

    Să observăm că ea, creativitatea implică muncă – motiv pentru care mulți sunt tentați s-o evite. Dar dacă ești dispus și te străduiești să fii creativ, Dumnezeu te va folosi ca să faci lucruri mari!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 12:1-17


    Conducătorii poporului sunt constrânşi să se recunoască în zdrobitoarea parabolă a viticultorilor răi.

    Remarcaţi cum este desemnat (numai în Marcu) cel din urmă trimis al Stăpânului viei: „mai având deci un singur fiu preaiubit…” (v. 6). Această expresie ne aminteşte de cuvântul Domnului către Avraam, „Ia acum pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti” (Geneza 22.2), şi totodată ne traduce, într‑un mod emoţionant, afecţiunile Tatălui pentru Preaiubitul pe care L–a sacrificat pentru noi.

    Astfel demascaţi, fariseii şi irodienii caută să riposteze. Cu complimente ipocrite, care însă, fără voia lor, sunt totuşi o mărturie în favoarea Domnului Isus („Tu eşti adevărat … Tu înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu”, v. 14), ei încearcă să-L încurce cu o întrebare deosebit de subtilă. Da-ul Său L-ar fi descalificat ca Mesia, în timp ce nu-ul Său L-ar fi condamnat din partea romanilor. El însă le răspunde într–un fel cum nu se aşteptau, făcând apel la conştiinţa lor. Ce divină şi admirabilă înţelepciune! Cu toate acestea, de câte ori nu a trebuit Mântuitorul „Cel care este Dragoste şi Adevăr” să sufere din cauza acestei rele credinţe, a răutăţii, a acestei necontenite şi „aşa mari” împotriviri „de la păcătoşi … faţă de Sine”! (Evrei 12.3; vezi şi Ezechiel 13.22).

  • 18 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Am zis: „Zilele să vorbească și mulțimea anilor să ne învețe înțelepciunea”. Dar este un duh și acesta este în om; și suflarea Celui Atotputernic le dă pricepere. Nu cei mari sunt înțelepți și nu cei în vârstă înțeleg judecata!

    Iov 32.7-9


    Înțelegem că „mulțimea anilor” nu ne învață înțelepciunea. Experiența, chiar cea cu Dumnezeu, deși valoroasă, nu este suficientă. Trebuie să avem întotdeauna urechea deschisă pentru a primi instrucțiuni din partea Domnului. Aceasta este o prețioasă calitate a unui rob al lui Dumnezeu, fiindcă, în felul acesta, el nu-și găsește resursele în sine însuși, ci doar în Dumnezeu. Experiența este în mod clar folositoare, însă trebuie să privim întotdeauna la Dumnezeu ca să știm ce trebuie să facem. Isaia a scris cu privire la Slujitorul perfect: „El îmi trezește dimineață după dimineață, îmi trezește urechea, ca să ascult ca un ucenic” (Isaia 50.4). Dacă Cel care „pe toate le face bine” (Marcu 7.37), Omul perfect, Se trezea de dimineață pentru a Se ruga și întotdeauna a depins de Dumnezeu pentru orice lucru pe care l-a făcut, cu cât mai mult avem noi nevoie să mergem înaintea lui Dumnezeu pentru a primi înțelepciune în tot ceea ce facem!

    Chiar și în două situații perfect similare, Domnul ne poate călăuzi în mod diferit de felul cum ne învață experiența. Avem un exemplu în această privință în viața lui David, care a avut de dus două bătălii cu aceiași vrăjmași și în același loc, însă Domnul i-a dat instrucțiuni diferite pentru fiecare bătălie în parte (2 Samuel 5.18-25).

    Prietenii lui Iov nu au putut să-i răspundă acestuia cum se cuvine, deoarece s-au bazat pe experiența și pe cunoștința lor cu privire la căile lui Dumnezeu față de oameni. Dacă ar fi privit la Domnul și ar fi cerut înțelepciune de la El, cuvântările lor ar fi fost foarte diferite.

    Și noi avem nevoie întotdeauna să învățăm de la Domnul și să depindem de El. Experiența poate fi foarte bună, însă nu este suficientă. Doar Dumnezeu poate da înțelepciune și pricepere. El să ne deschidă urechea să ascultăm glasul Lui!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iată, popoarele sunt ca o picătură de apă din vadră, ca praful fin pe o balanță; iată, El ridică insulele ca pe un bob de nisip.

    Isaia 40.15


    Praful fin pe o balanță

    Capitolul 40 din cartea Isaia este unul cu totul deosebit, mai ales când suntem descurajați și nu vedem nicio ieșire din situațiile grele în care ne aflăm. Privirile ne sunt îndreptate spre domnia suverană a lui Dumnezeu asupra creației, asupra popoarelor, asupra domnitorilor pământului, asupra tuturor lucrurilor care au loc în această lume.

    În urmă cu mulți ani, într-un mic magazin alimentar din Jamaica am văzut un comerciant care vindea unui client o jumătate de kilogram de zahăr. A scos zahărul dintr-un butoi mare și l-a lăsat să curgă cu grijă printr-o sită pe talerul cântarului. Am fost fascinat de cât de exact a măsurat acea jumătate de kilogram de zahăr. Am mai observat că înainte de măsurare nu a șters praful de pe talerul cu greutăți, căci greutatea prafului era neimportantă, iar clientul nu a impus aceasta.

    Atunci când împrejurările prin care trec tind să mă descurajeze, îmi aduc aminte de această întâmplare. Eu nu pot avea nicio influență asupra zarvei produse de popoare, dar Dumnezeu are putere și El știe exact ce face. El Își împlinește planul, poate prin chiar evenimentele care au loc în lume și prin conducătorii ei fără frică de Dumnezeu.

    Profetul Isaia ne spune că, în timp ce popoarele sunt doar ca praful fin de pe o balanță, poporul Domnului se bucură de promisiunea că este păstorit chiar de Dumnezeu.

    Cu ce sunt preocupate gândurile noastre? Cu praful de pe talerul cântarului sau cu Dumnezeul veșnic care a creat praful, dar și pe noi?

    Citirea Bibliei: Ezechiel 39.1-29 · Psalmul 139.13-24

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII CREATIV! (3) – Fundația S.E.E.R. România

    „Creşteţi, înmulţiţi-vă…” (Geneza 1:28).


    Tatăl nostru ceresc a creat lumea… iar tu ai fost creat după chipul Său. Asta înseamnă că ai fost creat să gândești creativ. Dumnezeu Și-a sfârșit lucrarea Sa creatoare în șase zile… iar după ziua de odihnă, a început lucrarea noastră! În esență, Dumnezeu a zis: „Ți-am oferit toate resursele și talentele de care ai nevoie pentru a avea o viață îmbelșugată. Acum, fă ceva bun cu ele!” Oaia pe care a creat-o El ne dă lâna, din care noi producem materiale de diferite culori pentru îmbrăcăminte asortată. Dumnezeu nu a creat cașcavalul; El a creat vacile care dau lapte, ca noi să putem face din el cașcaval.

    Biblia descrie începutul tuturor lucrurilor prin aceste cuvinte: „Dumnezeu i-a binecuvântat şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă…” Expresia „înmulțiți-vă” înseamnă că Dumnezeu dorește să ajungi la sfârșit având mai mult decât ai avut la început. Dar pentru asta trebuie să începi să gândești creativ! În loc să accepți pur și simplu ceea ce există, trebuie să iei ceea ce există și să faci ceva în plus cu acel ceva. Când faci asta, calci pe urmele Tatălui tău ceresc.

    Uneori bisericile toarnă apă rece peste orice gând sau activitate care nu pare a fi religioasă – afirmând că este „lumească” și că lui Dumnezeu nu-I place. E ca și cum ai spune că Dumnezeu lucrează numai între pereții bisericii! NU! „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc!” (Psalmul 24:1). Oriunde te-ai afla, oricine ai fi, orice ai face în viață, Dumnezeu dorește să-ți pui creativitatea la lucru – ca să-L glorifici pe El, și să-i binecuvântezi pe ceilalți!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 11:15-33


    Domnul curăţă acest templu pe care îl cercetase în ajun; râvna Slujitorului desăvârşit Îl mistuie în cele privitoare la Casa Dumnezeului Său (Ioan 2.17).

    La căderea serii, El părăseşte cetatea întinată, însă Se va întoarce în ea în ziua următoare, trecând prin faţa smochinului. Răspunzând la remarca lui Petru, Isus nu subliniază nicidecum propria Sa putere, ci îndreaptă gândurile ucenicilor spre Dumnezeu, ca şi cum le–ar spune: Cel care Mi‑a răspuns Mie este gata să vă asculte şi vouă rugăciunile şi să vă înlăture orice obstacol din calea voastră, fie cât un munte de mare. A avea credinţă în Dumnezeu nu înseamnă să ne străduim să credem în împlinirea dorinţelor noastre, ci înseamnă să ne sprijinim pe Cineva pe care Îl cunoaştem, care ne–a dat promisiuni, care este credincios în a împlini aceste promisiuni şi care ne iubeşte. Există însă un caz când Dumnezeu nu ne poate răspunde sub nicio formă: atunci când avem „ceva împotriva cuiva” (v. 25). Iată pe calea relaţiilor noastre cu Dumnezeu un munte de netrecut! Trebuie să ne ocupăm de el pe loc (imediat), pentru a regăsi înspre El, ca şi înspre fraţii noştri, acele „drumuri croite” ale inimii, despre care ne vorbeşte Psalmul 84.5.

    Odată cu v. 27 încep şi cele din urmă conversaţii ale Domnului, pe parcursul cărora El îi va uimi, unul după altul, pe adversarii Săi de diferite feluri.

  • 17 Decembrie 2021

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Petru și apostolii, răspunzând, au spus: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

    Fapte 5.29


    Voia omului câștigă ascendent în orice domeniu. Ea se ridică precum un torent și îndepărtează acele bariere străvechi care, într-o anumită măsură, au stăvilit-o. Multe instituții vechi și onorate de-a lungul timpului au ajuns, în zilele noastre, să se dea deoparte dinaintea acestui torent distrugător. Multe edificii și valori morale, despre care credeam că sunt adânc înfipte în gândurile și afecțiunile nobile ale omenirii, sunt spulberate de presiunea opiniei publice. „Să Le rupem legăturile și să aruncăm departe de noi funiile Lor!” (Psalmul 2.3).

    Acesta este spiritul veacului în care trăim. Care este antidotul? Supunerea! Supunerea față de ce? Față de ceea ce poartă denumirea de «autoritatea Bisericii»? Față de glasul «tradiției»? Față de poruncile și învățăturile omenești? Nu! Binecuvântat să fie Dumnezeu! Față de niciunul dintre aceste lucruri și nici față de toate laolaltă. Atunci față de ce? Față de glasul Dumnezeului celui viu – glasul Sfintelor Scripturi. Acesta constituie marele remediu față de voia proprie, pe de o parte, și față de supunerea înaintea autorității omenești, pe de altă parte. „Trebuie să ascultăm.” Acesta este răspunsul față de voia proprie. „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu.” Acesta este răspunsul față de aceia care ne pretind supunere înaintea autorității omenești. Vedem aceste două elemente prezente peste tot în jurul nostru. Voia proprie conduce către raționalism. Supunerea față de autoritatea omenească conduce către superstiție. Acestea două au pus stăpânire pe întreaga lume civilizată. Ele îi vor acapara pe toți, cu excepția celor mântuiți, care sunt învățați în mod divin să spună, să simtă și să lucreze pe baza acestei devize trainice: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni”.

    C
    . H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Voi Mă veți chema și veți pleca; Mă veți ruga și vă voi asculta. Mă veți căuta și Mă veți găsi, căci Mă veți căuta cu toată inima.

    Ieremia 29.12,13


    Străbătea Africa într-un car cu boi

    Această întâmplare s-a petrecut în urmă cu aproximativ 150 de ani. Un misionar a plecat împreună cu familia în Africa de Sud, pentru a le vesti oamenilor evanghelia despre Isus Hristos. Acolo însă, urmașii coloniștilor europeni din Africa de Sud, pe lângă faptul că nu l-au sprijinit deloc, chiar au încercat să-l oprească de la acțiunea sa. Era singur și toate ușile păreau să-i fie închise.

    În cele din urmă și-a făcut un car de boi, ca să pornească într-o călătorie cu el. Misionarul intenționa să lase boilor „conducerea”, astfel ca, unde îi vor purta boii, pe el și pe familia lui, acolo să rămână. Au petrecut în felul acesta multe săptămâni pe drum, parcurgând prin țara întinsă mulți kilometri în carul lor cu boi.

    Într-o zi au văzut în depărtare oameni care veneau înspre ei. Erau niște băștinași care se îndreptau spre localitatea Kapstadt, unde intenționau să caute un misionar care să fie gata să meargă cu ei și să le spună despre Dumnezeu. Ei porniseră pe acest drum pentru că au vrut să-L caute pe Dumnezeu, iar Dumnezeu a făcut ca ei să-l întâlnească pe misionar acolo, în plină sălbăticie. Dumnezeu a auzit rugăciunea lor și le-a răspuns!

    Sunt și astăzi oameni însetați să afle mai mult despre Dumnezeu și despre Cuvântul Său. Dumnezeu le trimite atunci pe cineva care să le poată vorbi despre El. Cine strigă la Dumnezeu este auzit de El. Da, „Dumnezeu va da un răspuns” (Geneza 41.16).

    Citirea Bibliei: Ezechiel 38.1-23 · Psalmul 139.1-12

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII CREATIV! (2) – Fundația S.E.E.R. România

    „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voinţa şi înfăptuirea”. (Filipeni 2:13)


    Reține un lucru, te rog: vei avea idei bune numai dacă apreciezi ideile. Altfel, te vei lăsa în voia sorții, trăind pe socoteala ideilor altora. Persoanele care au o gândire creativă fac câteva lucruri:

    1) Examinează fiecare variantă. Explorarea mai multor posibilități te ajută să-ți stimulezi imaginația, ori imaginația este crucială pentru creativitate! Albert Einstein a spus: „Imaginația este mai importantă decât cunoașterea!” De ce? Pentru că ea caută noi metode de a-ți pune cunoștințele în aplicare.

    2) Acceptă incertitudinea. Oamenii creativi nu simt nevoia de a elimina ambiguitatea. Ei văd tot felul de contradicții și de goluri în viață și își găsesc plăcerea în a le explora sau în a-și folosi imaginația pentru a le umple. Când descoperi o nevoie neîmplinită, fie tragi concluzia că nu se poate face nimic în această privință, fie te rogi și cauți o modalitatea de a împlini sau acoperi acea nevoie (vezi Filipeni 4:19).

    3) Scot în evidență lucrurile neobișnuite. Creativitatea evită căile bătătorite. Kingman Brewster, fostul președinte al Universității Yale, a făcut această afirmație: „Există o corelație între creativ și smintit!” Așa că trebuie să-i suportăm bucuroși pe „smintiți”. Pentru a-ți dezvolta creativitatea, trebuie să fii dispus să tolerezi originalitatea și ciudățenia.

    4) Nu se tem de eșec. Filosoful american Charles Frankel a spus: „Anxietatea (neliniștea) este condiția esențială a creației intelectuale și artistice.” Creativitatea cere să fii dispus să pari stupid. Înseamnă să stai cu picioarele pe o cracă, știind că în orice moment ea se poate rupe. Oamenii creativi știu lucrurile acestea, și totuși caută în continuare idei noi. Ei nu dau voie ideilor care nu funcționează să-i oprească din a scoate la iveală alte idei, care funcționează! Așadar, azi (de azi) – fii creativ!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    Marcu 11:1-14


    Drumul Domnului Isus se apropie de sfârşit. Îşi face intrarea solemnă în Ierusalim, după care intră în templu, unde, pentru început, Îşi roteşte privirea în toate părţile „la toate” (v. 11), ca pentru a Se întreba: Mă aflu Eu aici la Mine? Acest detaliu, specific lui Marcu, ne arată că Dumnezeu nu judecă niciodată în pripă starea lucrurilor înainte de a condamna (comp. cu Geneza 18.21). Cum trebuie să fi fost însă sentimentele Domnului văzând această casă de rugăciune ajunsă într–un asemenea grad de profanare…!

    El părăseşte acest loc pângărit şi Se retrage în Betania, împreună cu micul număr al celor care Îl recunosc şi care Îl iubesc. Betania semnifică „casa Întristatului” sau a „smochinelor” (dubla semnificaţie este caracteristică Scripturii, fiind deseori întâlnită). În momentul în care Domnul Isus este constrâns să blesteme smochinul cel fără rod, care îl reprezintă pe Israel aşa cum l–a găsit El, este ca şi cum El, Întristatul, Săracul (Psalmul 40.17), ar întâlni acolo, şi numai acolo, roade pentru Dumnezeu („smochinele cele bune”, potrivit expresiei din Ieremia 24.2), mângâiere pentru inimă, gustând mai dinainte „rodul muncii sufletului Său” la cruce (Isaia 53.11). În ciuda frunzişului bogat, imagine a unei religii frumoase, „nu sunt smochine în smochinul” lui Israel, după cum constată acelaşi profet (Ieremia 8.13).

Calendar

septembrie 2026
L M M J V S D
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930  

Ultimele postări

Urmărește-ne