Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “aprilie, 2025”

20 apr. 2025

20 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

2 Corinteni 5.17

Dumnezeu va institui noua creație nu fiindcă ea satisface o nevoie concretă a noastră, ci pentru că satisface nevoia naturii Sale sfinte – „noua creație“ reprezintă un lucru potrivit cu Sine Însuși.

Haosul survenit ca urmare a păcatului a fost de o asemenea gravitate, încât am avut nevoie de iertare, de îndreptățire, de împăcare, de răscumpărare, de mântuire și de sfințire; iar toate acestea ne sunt aduse prin evanghelie, ca rod al lucrării făcute pentru noi prin Domnul nostru Isus Hristos la cruce. În aceeași măsură am avut nevoie de nașterea din nou, de aducerea la viață și de darul Duhului Sfânt; primele două ne sunt oferite prin lucrarea Duhului Sfânt în noi, în timp ce locuirea Duhului este urmarea acestora și este bazată pe lucrarea făcută pentru noi. Însă, cu toate acestea, cu greu am putea afirma că am fi simțit nevoia să devenim făpturi noi în Hristos Isus; acest eveniment a avut loc pentru a satisface inima lui Dumnezeu.

Și aici, ca și în alte cazuri, ne întoarcem la Vechiul Testament, unde găsim profeții care au prefigurat adevărul deplin, care însă poate fi descoperit doar în Noul Testament. De exemplu, citim: „Pentru că, iată, Eu creez ceruri noi și un pământ nou“ (Isaia 65.17); însă, când examinăm contextul, vedem imediat că ceea ce este spus în Apocalipsa 22.1-5 nu poate fi suprapus peste ceea ce se spune în pasajul din Isaia, deoarece profetul continuă și vorbește despre noua stare care va domina în Ierusalim în mileniu, când moartea încă mai poate avea loc; în timp ce, în scena ilustrată în Apocalipsa, moartea va dispărea pentru totdeauna.

F. B. Hole

SĂMÂNȚA BUNĂ

De ce-L căutați pe Cel viu între cei morți? Nu este aici, ci a înviat.

Luca 24.5,6

Mormântul este gol

Să ne aducem aminte de ceea ce s-a întâmplat cu aproape două mii de ani în urmă. Câteva persoane ne-au lăsat scris ce a avut loc atunci: evangheliștii Matei, Marcu, Luca și Ioan, care au fost contemporani cu acele evenimente, dar și alții care au trăit mai târziu, precum Josephus, Iustinian, Irineu etc. În jurul anului 30 d.Hr., mormântul în care fusese pus trupul unui Om crucificat, mormânt păzit de soldați romani, a fost găsit gol duminică dimineața. Fuseseră luate toate măsurile pentru ca nimeni să nu se apropie de mormânt, însă trupul Domnului Isus nu se mai afla acolo, iar motivul era unul foarte întemeiat: El înviase. Sute de credincioși L-au văzut înviat după aceea.

Acest eveniment inexplicabil pare să fie însă dat uitării astăzi. Există anumite așa-zise sărbători creștine, însă oare câți cred cu adevărat în învierea lui Isus? Totuși, învierea este un lucru esențial pentru credință. Înțelegem noi semnificația ei? Prin faptul că L-a înviat pe Domnul Isus, Dumnezeu Și-a arătat deplina aprobare cu privire la Persoana și la lucrarea Lui. El îi asigură astfel pe toți oamenii că jertfa Fiului Său a împlinit în totul cerințele dreptății Sale și că, prin urmare, toți cei care cred că Isus a murit pentru păcatele lor primesc iertare și viață eternă.

Dumnezeu a vorbit – vom asculta noi glasul Lui? Să ne încredem în Dumnezeul „care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră“ (Romani 4.24,25)!

Citirea Bibliei: Geneza 11.1-26 · 2 Petru 1.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 11:1-27

Cineva ar prefera să rămână la victoriile din cap. 10 şi peste ceea ce urmează acum să aştearnă un văl de tăcere;  şi aceasta pentru că David suferă aici, din partea vrăjmaşului sufletelor noastre, cea mai crudă înfrângere a vieţii sale. Mai mult, acest trist episod reprezintă în Cuvântul lui Dumnezeu o avertizare solemnă pentru fiecare dintre noi. Chiar cel mai evlavios credincios posedă o inimă coruptă, larg deschisă pentru toate poftele şi de aceea trebuie să vegheze asupra porţilor acestei inimi rele, în special asupra ochilor lui. Această istorie tragică ni-l arată pe un împărat devenind sclav: un sclav al propriilor dorinţe, înfăşurat în teribila strânsoare a păcatului. În loc să se afle pe câmpul de luptă cu oştile lui, David se relaxează la Ierusalim, plimbându-se fără ocupaţie pe terasa palatului său.

Să nu uităm niciodată că lipsa de activitate sau lenevia multiplică pentru copilul lui Dumnezeu ocaziile de cădere. În condiţii de inactivitate, vigilenţa se prăbuşeşte inevitabil, iar diavolul, care niciodată nu pierde ocazia, ştie cum să exploateze avantajul. Să fim atenţi deci să ne umplem timpul cu o activitate folositoare.

David o ia pe soţia lui Urie şi, pentru a-şi acoperi păcatul, îl comite pe al doilea, urzind cu complicitatea lui Ioab moartea unuia dintre cei mai nobili şi mai devotaţi soldaţi ai săi.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Dacă… Hristos a înviat din morți, cum zic unii dintre voi că nu este o înviere a morţilor?” (1 Corinteni 15:12)

Astăzi privim la alte trei dovezi, care vor convinge – pe oricine cercetează cu mintea deschisă – de adevărul Învierii fizice a lui Hristos din morți:

1) Sacramentele creștine. Sacramentele creștine indică moartea și suferința lui Hristos și, de asemenea, Învierea și puterea Sa. Acestea pot fi urmărite în succesiune neîntreruptă până la momentul exact al morții Domnului Isus Hristos.

2) Arta creștină. În catacombele din Roma, din perioada persecuțiilor, descoperim gravate în pereți reprezentări ale Învierii lui Hristos ca element esențial al primelor credințe creștine.

3) Biserica creștină. Gândește-te la realitatea incontestabilă a Bisericii creștine. Numeroase persoane nu-și dau seama de legătura dintre Biserică și Înviere, dar mulți cercetători onești au remarcat asta… Biserica creștină este cea mai mare instituție care există sau a existat vreodată în istoria lumii. Este de cinci ori mai mare decât Imperiul Roman, în perioada lui de apogeu! De fapt, mai mult de două miliarde de oameni recunosc astăzi că se închină lui Isus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu viu și înviat din morți. Cum a apărut o astfel de instituție, și cum a rămas în existență?

Cineva a spus: „Marele Canion nu a fost format de o persoană care mânuia un băț”. Și nici o instituție de amploarea Bisericii creștine nu a fost creată de fanteziile unor visători leneși din epocile trecute. Istoricii recunosc că Biserica creștină poate fi considerată a fi început în orașul Ierusalim, în anul 30 d.Hr., momentul morții și Învierii lui Hristos.

De aceea putem spune astăzi plini de bucurie: „Hristos a înviat!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 apr. 2025

19 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov a rămas singur; și un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor.

Geneza 32.24

În Osea 12.3 ni se spune că Iacov s-a luptat cu Dumnezeu Însuși. Adversarul său misterios a fost Îngerul Domnului. El îl păcălise mai demult pe fratele său, îl înșelase pe tatăl său, după care făcuse acest lucru cu socrul său, Laban, vreme de douăzeci de ani. Acum el încerca disperat să abată mânia lui Esau de la el, oferindu-i daruri. Iacov s-a luptat toată noaptea și a trebuit să-i fie scrântit șoldul pentru a putea fi oprit. Lovitura care i-a scrântit șoldul i-a restabilit credința (2 Corinteni 10.3-5; Evrei 12.11-13). N-a vrut să-L lase pe Îngerul Domnului să plece până când acesta nu avea să-i dea o binecuvântare. Iacov a trecut de la a se lupta cu Dumnezeu la a-L implora pe Dumnezeu; de la lupta prin propria sa putere la capitularea însoțită de lacrimi și de cereri (Osea 12.3,4).

„Care îți este numele?“, l-a întrebat Îngerul. Ultima dată când Iacov răspunsese la această întrebare fusese atunci când mințise, zicând că era Esau (Geneza 27.18,19). Golit de sine și de încrederea în propria istețime, el a mărturisit că numele său era Iacov, înșelătorul. Binecuvântarea însă implica o schimbare a numelui, astfel că Îngerul i-a spus că, de atunci încolo, numele său avea să fie Israel, „fiindcă te-ai luptat cu Dumnezeu și cu oamenii și ai fost învingător“ (Geneza 32.28). Iacov a biruit prin înfrângere, a câștigat pierzând și a devenit puternic prin slăbiciune (2 Corinteni 12.9,10). În loc de a se lupta împotriva lui Dumnezeu, el era acum Israel, adică „luptătorul lui Dumnezeu“.

În timp ce traversa râul Iaboc, după întâlnirea sa cu Îngerul, soarele răsărea peste el (Geneza 32.31). Începea un nou capitol în viața lui, după ce învățase în sfârșit că „inima omului își propune calea, dar Domnul îi îndreaptă pașii“ (Proverbe 16.9). Nu doar șoldul său fusese zdrobit, ci și eul și voința sa. De-acum avea să șchiopăteze mereu, însă experiența prin care trecuse făcea să merite acest lucru.

T. Bouter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cu adevărat, Acesta era Fiu al lui Dumnezeu!

Matei 27.54

„S-a sfârșit!“

Lucrarea de răscumpărare a fost terminată! Profețiile din Vechiul Testament au fost împlinite! Victoria a fost câștigată! Acum, dându-Și viața și coborând în moarte, Domnul a putut exclama: „S-a sfârșit!“ (Ioan 19.30). Dumnezeu a confirmat acest strigăt al Fiului Său iubit, aducând înaintea oamenilor dovezi clare atât cu privire la victoria câștigată, cât și cu privire la onoarea dată Fiului în urma acestui triumf. Iată câteva dintre aceste dovezi:

    Dumnezeu a rupt perdeaua templului „de sus până jos“ (Matei 27.51), arătând astfel că, prin sângele Domnului Isus, calea spre locul preasfânt este deschisă (Evrei 9.7-12).

    Dumnezeu a deschis mormintele sfinților, arătând lămurit că Domnul Isus a învins moartea prin lucrarea Sa de răscumpărare (Matei 27.51-53).

    Dumnezeu a vegheat asupra onoarei Fiului Său, astfel încât trupul Domnului să nu fie îngropat împreună cu cei răi, ci să fie așezat cu demnitate în mormântul unui om bogat, așa cum fusese profețit (Isaia 53.9; Marcu 16.43-46).

De la începutul și până la sfârșitul vieții Domnului pe pământ, ura oamenilor față de El nu a cunoscut limite. Ea nu s-a încheiat nici măcar odată cu moartea Sa, căci conducătorii poporului au pus ca mormântul Lui să fie pecetluit și păzit. Aceste precauții s-au dovedit a fi însă zadarnice, căci ele au făcut cu atât mai evidentă realitatea învierii. Ne frapează remarca dușmanilor Săi, care arată că ei își aminteau de faptul că Isus spusese că va învia după trei zile, în timp ce ucenicii uitaseră acest lucru.

Citirea Bibliei: Geneza 10.1-32 · 1 Petru 5.8-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 10:1-19

După exemplul lui Mefiboşet, care a acceptat harul imperial, iată istoria celor care nu-l înţeleg şi care nu vor să-l primească.

David a arătat bunătate faţă de Hanun, căutând să-l mângâie. Tot aşa, astăzi, Domnul Isus doreşte să Se descopere oamenilor ca Acela care a purtat suferinţele lor şi care a luat asupra Lui durerile lor (Isaia 53.4). Poate exista o jignire mai mare decât să respingi o asemenea iubire? Cât de mult trebuie să-l fi jignit pe David insulta adusă slujitorilor lui! Dar în cât mai mare măsură este rănită inima desăvârşit de sensibilă a Mântuitorului, de dispreţul celor care zi de zi resping chemarea dragostei Sale (Ioan 5.40; Matei 22.6)!

A mai fost încă timp pentru Hanun şi pentru poporul lui să se smerească, atunci când au văzut ce situaţie rea produseseră. Experienţa Abigailei ne dă certitudinea că judecata pe care o meritau s-ar fi putut abate de la ei (1 Samuel 25). În loc să facă aşa, mândria oarbă a fiilor lui Amon îi duce la război deschis contra aceluia care le voise binele. Dar, pentru David, este ocazia unei noi victorii, şi mai glorioase decât cea repurtată în cap. 8, asupra lui Hadadezer şi a sirienilor care îşi uniseră forţele cu amoniţii.

DOVEZI ALE ÎNVIERII LUI HRISTOS (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, a fost îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi.” (1 Corinteni 15:3-4)

Dacă nu poți crede adevărul că Domnul Isus a înviat din morți, iată două dovezi în acest sens:

1) Ziua Domnului. Timp de mii de ani, poporul evreu a păzit Legea și în general a ținut Sabatul. Apoi, mai târziu, un grup dintre primii creștini care erau evrei au schimbat ziua de închinare – din a șaptea, în cea dintâi! Cum se explică faptul că au abandonat o lege la care au ținut cu atâta putere? Iată de ce au făcut asta: Învierea lui Isus Hristos a avut loc în prima zi a săptămânii, apariția Sa în fața ucenicilor în prima zi a săptămânii, și revărsarea Duhului Său asupra Bisericii tot în prima zi a săptămânii… Astfel, în prima zi a săptămânii, ucenicii s-au întâlnit pentru a celebra acestea și pentru a se închina, și la fel continuă să facă și astăzi (vezi 1 Corinteni 16:2).

2) Sărbătoarea Paștelui. Învierea Domnului a luat locul sărbătorii evreiești a Paștelui. Așadar, de ce creștinii evrei care considerau Paștele ca fiind cel mai important eveniment din istoria națiunii lor (ieșirea din Egipt), au recunoscut sărbătoarea creștină a Învierii, ca cea mai importantă sărbătoare pentru creștini? Salutul lor a fost și a rămas: „Hristos a înviat!” Iar răspunsul: „Cu adevărat a-nviat Hristos!” Ce fapt, altul decât Învierea Mântuitorului, poate explica realitatea sărbătorii Paștelui, pe care o putem regăsi încă din perioada Bisericii primare? Apostolul Pavel scrie: „V-am învăţat înainte de toate, aşa cum am primit şi eu, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi, că a fost îngropat şi a înviat a treia zi, după Scripturi… După aceea S-a arătat la peste cinci sute de fraţi deodată…” (1 Corinteni 15:3-4, 6).

Așadar, Hristos e viu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 apr. 2025

18 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.

1 Timotei 6.6

După ce Abel a fost ucis, s-a născut Set. El l-a numit Enos pe fiul său, care înseamnă „slab“ sau „muritor“. Conștiența propriei slăbiciuni și a nevoii de dependență îi conduce pe cei credincioși către rugăciune – „Atunci au început oamenii să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). Istoria descendenților lui Cain este însă cu totul diferită – mândria și încrederea în sine au dominat viața lor în această lume. Ei și-au zidit cetăți și și-au mărit posesiunile fără să caute voia lui Dumnezeu (versetele 17-22).

Cu toții suntem în pericol de a ne strădui să ne facem viața cât mai plăcută în această lume în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut sărac și n-a avut niciun loc în care să-Și plece capul (Matei 8.20). Pot fi astfel de lucruri compatibile? În timpul în care trăim, cu doar câteva clickuri putem cheltui o grămadă de bani, cumpărând lucruri atractive, care să ne facă viața mai ușoară, fără să ne întrebăm mai întâi dacă este voia lui Dumnezeu să facem acest lucru. Nu căutăm voia lui Dumnezeu, ci dorim să ne potrivim stilului de viață al lumii acesteia. Primul pas către schimbare este să recunoaștem acest lucru. „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia“ (Romani 12.2). Iată un punct sensibil al societății noastre consumeriste.

După patru mii de ani de istorie a omului, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ și a trăit, sau Și-a făcut cortul, printre oameni (Ioan 1.14). În timp ce toți se duceau seara la casele lor, El Se ducea pe muntele Măslinilor (Ioan 8.1). Acolo Și-a petrecut multe nopți Străinul ceresc, în timp ce ziua slujea cu devotament poporului. El n-a avut absolut nicio intenție de a acumula proprietăți în această lume. Dimpotrivă, a trăit o viață foarte modestă, însă a fost întotdeauna pe deplin satisfăcut, fiindcă Îl avea pe Dumnezeul Său ca parte de moștenire (Psalmul 16.6).

Când i-a hrănit pe cei patru mii de oameni, Domnul a mulțumit pentru cele șapte pâini și pentru cei câțiva peștișori care fuseseră aduși înaintea Lui (Marcu 8.6,7). În timp ce a oferit hrană cu generozitate și din belșug, El a avut grijă în același timp ca nimic să nu se piardă și le-a cerut ucenicilor Săi să strângă toate fărâmele rămase (Ioan 6.12).

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar de la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.

Matei 27.45,46

„Pentru ce M-ai părăsit?“

Privim la aceste cuvinte ale Domnului Isus pe cruce cu cea mai mare reverență. Ele sunt pline de semnificație, însă niciodată nu le vom putea pătrunde pe deplin.

De la miezul zilei s-a așternut un întuneric peste toată țara. Mai înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, dar acum, dintr-odată, toate batjocurile și insultele s-au oprit. În timpul celor trei ceasuri de întuneric, Dumnezeu a făcut ca ochii oamenilor să nu poată privi la Fiul Său, fiindcă atunci a avut loc ceva de neconceput: Dumnezeu a adus o suferință enormă asupra Lui. De ce?

Mântuitorul lumii atârna pe cruce singur, abandonat de oameni, iar acum părăsit și de Dumnezeu, fiindcă trebuia să facă ispășire pentru păcatele tuturor celor care cred în El. Domnul Isus a luat locul celui păcătos sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Și-a întors fața de la El și a adus asupra Lui judecata Sa. Fără această lucrare de ispășire, nimeni n-ar putea fi mântuit, iar cunoașterea morții Sale ispășitoare este de mare folos pentru toți cei care Îl primesc prin credință.

„Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5).

Citirea Bibliei: Geneza 9.1-29 · 1 Petru 5.1-7

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta legea omului, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).

Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume, asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!

Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos? Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.

ESENȚA CALITĂȚII DE LIDER | Fundația S.E.E.R. România

„Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri și să-i ajutați.” (Iosua 1:14)

Pentru a fi demn să ai un adept, îți trebuie mai mult decât talent și un titlu. Esența calității de lider reiese din următoarele două imperative: 1) Să mergi primul! Iosua le-a spus celor ce-și aleseseră domenii dincoace de Iordan: „Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri”. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu te-a chemat să conduci, trebuie să pășești cu credință și să mergi primul. Pentru asta, trebuie să crezi în tine și în misiunea ta. Realizarea necesită mai mult decât să muncești din greu; înseamnă să crezi în ce trebuie! Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9). Tu, nu ai nevoie de toate răspunsurile de la început. Încrederea ta vine din faptul că știi că Dumnezeu este cu tine, și înaintea ta! 2) Să-i iei și pe alții cu tine. Tot Iosua a spus: „Să treceţi… şi să-i ajutaţi…” (vers. 14) Și dacă te întrebi: „Cât timp trebuie să continuu să investesc în această persoană?”, răspunsul este: „până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru.” (Iosua 1:15) Mulți oameni vor sluji atunci când sunt constrânși s-o facă, iar unii vor sluji în situații de criză. Dar atunci când ai o inimă de slujitor, tu inițiezi slujirea altora. Vezi nevoia, profiți de ocazie și slujești, știind că Dumnezeu te va răsplăti. De aceea slujești cu bucurie (vezi Psalmul 100:2). Iată deci cum stau lucrurile: te califici pentru a te bucura de privilegiile calității de lider doar atunci când ești dispus să mergi primul și apoi să-i iei și pe alții cu tine! Dar nu acesta este sfârșitul istorisirii biblice. Dumnezeu i-a spus lui Iosua, iar într-o zi îți va spune și ție: „Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului…” (Iosua 1:15). Așadar, îndemnul zilei este: slujește cu bucurie… și într-o zi, vei moșteni cerul!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 apr. 2025

17 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Poruncește celor care sunt bogați în veacul de acum să nu se mândrească, nici să nu se încreadă în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu, care ne dă toate din belșug, ca să ne bucurăm de ele.

1 Timotei 6.17

Ce ne produce satisfacție în viață? Pavel ne amintește, în versetul de mai sus, că adevărata satisfacție nu se găsește în bogăție, ci în Dumnezeul care nu numai că ne dă tot ceea ce avem nevoie, dar care de asemenea dorește să ne bucurăm de ceea ce ne dă El. Acesta este secretul adevăratei mulțumiri: a te bucura mai mult de Dăruitor, decât de darurile Lui!

Moise este un exemplu în această privință. Citim în Evrei 11.24-26 că Moise, prin credință, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul fiicei lui Faraon și a ales să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. El a socotit ocara lui Hristos ca o bogăție mai mare decât comorile Egiptului, fiindcă privea la răsplătire. Moise a știut că nu trebuia să-și pună nădejdea în nesiguranța bogățiilor, ci în Dumnezeu Însuși.

Solomon însă a trebuit să învețe acest adevăr pe calea cea grea. Cartea Eclesiastul ne prezintă felul cum el a căutat satisfacția și mulțumirea în orice alt lucru decât în Domnul. El a crezut că plăcerile de tot felul îi pot oferi satisfacție (Eclesiastul 2.1-3), însă ele n-au făcut altceva decât să-i lase sufletul tot mai gol. A crezut că lucrurile materiale îi vor oferi mulțumire (versetele 7 și 8), însă, la sfârșit, a trebuit să declare: „Am urât viața, pentru că lucrarea care se face sub soare mi-a fost o povară; pentru că totul este deșertăciune și goană după vânt“ (versetul 17).

La fel ca mulți astăzi, Solomon a căutat să afle semnificația vieții, pentru a avea o nădejde reală, însă satisfacția prezentă și nădejdea pentru viitor se găsesc doar în relația vie cu Domnul Isus Hristos.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar el a tăgăduit, spunând: „Femeie, nu-L cunosc; … Omule, nu sunt; … Omule, nu știu ce spui“ … Și Domnul, întorcându-Se, a privit la Petru … Și Petru, ieșind afară, a plâns cu amar.

Luca 22.57-62

Petru se leapădă de Isus

Isus îl avertizase: „Petru, îți spun, nicidecum nu va cânta astăzi cocoșul, mai înainte ca tu să tăgăduiești de trei ori că Mă cunoști“ (Luca 22.34). Apoi Domnul a mers pe Muntele Măslinilor cu ucenicii Săi și S-a rugat fierbinte în grădina Ghetsimani. În timpul acesta, ucenicii dormeau. Apoi Iuda a venit și L-a trădat. Domnul a fost arestat și dus la casa marelui-preot. Petru a urmărit mulțimea, la început „de departe“, apoi a intrat în vizuina leului și s-a așezat „cu ei împreună“, probabil cu inima bătând cu teamă. Deodată lucrurile au devenit periculoase. Oamenii au început să vorbească despre el: „Și acesta era împreună cu El“. Așa că au vorbit și cu Petru, spunându-i: „Și tu ești dintre ei“. Temându-se pentru viața lui, ucenicul se leapădă de Domnul său de trei ori. Apoi Isus Se întoarce și Se uită la Petru. Privirea Lui este tristă, fără nicio îndoială, dar, în ciuda a ceea ce se întâmplase, ea exprimă dragoste. Când Petru s-a întors de la Domnul, Domnul S-a întors spre Petru. Acea privire a atins inima lui Petru și l-a făcut să verse lacrimi de regret cu privire la falimentul lui. Privirea Domnului i-a amintit lui Petru de cuvintele Lui încurajatoare: „Și tu, când te vei întoarce, să-i întărești pe frații tăi“. Petru nu trebuia să dispere: nu era sfârșitul; era posibilă o întoarcere.

Poate că și acum Domnul Se uită la cineva care are ceva de mărturisit și de pus în ordine. Dumnezeu să ne ajute să înțelegem consecințele prezente și viitoare ale acestei priviri pline de iubire. Și, pentru că o mână divină consemnează clipă de clipă istoria fiecăruia dintre noi, să ne punem și noi în ordine.

Citirea Bibliei: Geneza 8.6-22 · 1 Petru 4.12-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 8:1-18

Întărit de promisiunile Domnului, noul împărat îşi asigură tronul prin victoriile care aduc supunerea vrăjmaşilor lui. Primii dintre aceşti vrăjmaşi sunt filistenii. Ţara lor întreagă poate fi, în sfârşit, adusă sub control. Următorii care vor fi subjugaţi sunt moabiţii, ca împlinire parţială a profeţiei lui Balaam (Numeri 24.17). Hadadezer împreună cu sirienii care-i vin în ajutor sunt şi ei învinşi. În final este supus Edomul, potrivit unei profeţii încă mai vechi: binecuvântarea lui Isaac asupra lui Iacov (Geneza 27.29; vezi şi Geneza 25.23). David ilustrează aici ceea ce este scris despre Domnul Isus, a Cărui împărăţie glorioasă va fi stabilită când toţi vrăjmaşii Lui vor fi puşi aşternut al picioarelor Sale (vezi Psalmul 110).

Acum, când pacea este stabilită şi autoritatea lui David recunoscută atât înăuntrul cât şi în afara împărăţiei, se întocmeşte organizarea ei (v. 15-18). Împăratul este centrul, exercitând judecata şi actul justiţiar. În jurul lui, fiecare îşi îndeplineşte funcţiile care-i sunt desemnate. Preoţii se află acolo, asigurând relaţiile cu Dumnezeu. Securitate, stabilitate, dreptate şi pace ~ sunt caracteristicile glorioase care vor fi, într-o măsură completă şi mult mai evidentă, ale Împărăţiei care va veni!

CUM SĂ-ȚI APERI CĂSNICIA | Fundația S.E.E.R. România

„Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească.” (Ioan 10:10)

Oare de ce 50% dintre căsătorii, inclusiv căsătoriile creștine, se încheie prin divorț? Domnul Isus a răspuns deja la această întrebare, când a spus: „Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.” (Ioan 10:10) Dumnezeu a oficiat prima ceremonie de nuntă, între Adam și Eva în grădina Edenului, iar Satan a intrat în scenă când „luna de miere” abia începuse; i-a atacat, le-a provocat sentimente de rușine și le-a adus separarea de Dumnezeu. Și tot în Sfânta Scriptură citim că Satan nu l-a putut învinge pe patriarhul Iov prin bube, faliment și doliu și l-a atacat prin intermediul soției sale. (vezi Iov 2:9)

Căsnicia ta este una dintre țintele principale ale Satanei, și dacă uiți asta o faci pe riscul tău. Așadar, cum o poți proteja?

1) Află care sunt așteptările soțului tău/soției tale: sunt ele realiste? Au fost ele neexprimate sau necunoscute până la apariția conflictului în relație? Dezamăgirea se manifestă adesea prin furie.

2) Familiarizează-te cu trecutul soțului tău/soției tale: în multe feluri, el sau ea este produsul mediului în care a crescut. Adevărul este că noi construim cu uneltele și luptăm cu armele pe care ni le-au dat părinții noștri. Iar în timpul certurilor și conversațiilor aprinse, amintirile legate de furia părinților, abuzurile din copilărie și certurile din familie pot influența modul în care vom reacționa mai târziu, când ne căsătorim.

3) Începe să te rogi pentru soțul tău/soția ta! Mai mult decât atât, începe să te rogi împreună cu el/ea! Domnul Isus a spus: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu, care este în ceruri. Căci, acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18:19-20).

Așadar, protejați-vă căsnicia, dragi creștini, pentru că ea este principala țintă a lui Satan, în vremurile pe care le trăim!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
16 apr. 2025

16 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul îi spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care ți-o voi arăta“.

Geneza 12.1

Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău“. Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să lupte împotriva fărădelegii oamenilor de acolo, nici să încerce să îmbunătățească starea morală și socială din acea cetate, nici să facă vreo reformă de orice fel, ci a fost chemat s-o părăsească. El a părăsit lumea politică: „țara ta“; lumea socială: „rudenia ta“; și lumea de familie: „casa tatălui tău“.

Chemarea noastră astăzi este la fel de clară. Lumea din jurul nostru este o lume care are o formă de evlavie, dar care îi tăgăduiește puterea, o lume a creștinătății corupte. În Epistola către Evrei ni se spune că suntem părtași chemării cerești (capitolul 3.1) și suntem îndemnați să ne separăm de corupția din jurul nostru. Trebuie să „ieșim la El, afară din tabără, și să purtăm ocara Lui“ (capitolul 13.3). Nu că am fi chemați să disprețuim stăpânirile, căci ele sunt rânduite de Dumnezeu. Nici nu trebuie să neglijăm relațiile de familie, căci și acestea sunt instituite de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili și buni, și să facem bine tuturor oamenilor, după cum ni se oferă prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați afară din orice activități politice ale lumii și din sfera în care membrii neconvertiți ai familiilor noastre își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Nu suntem chemați să reformăm lumea, nici s-o îmbunătățim, ci să ieșim afară din ea. Aceste cuvinte rămân valabile astăzi: „«Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul“ (2 Corinteni 6.17).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar ei au strigat cu toții, spunând: „Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba“, unul care era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor.

Luca 23.18,19

Îl vrem pe Baraba!

Oamenii au o cumplită trăsătură comună, anume aceea că aleg întotdeauna ceea ce le face rău cel mai mult. Cu aproape două mii de ani în urmă, iudeii au cerut eliberarea unui ucigaș, numit Baraba, în locul lui Mesia. „Eliberează-ne pe Baraba!“, au strigat ei, iar de atunci încoace, oamenii continuă să aleagă un baraba. Principiul ilustrat este acela că dobândești libertatea cu orice preț, chiar și privându-i de libertate pe alții.

Astăzi avem și noi o astfel de alegere înaintea noastră. Dacă decidem să urmăm un stil de viață caracterizat de eul nostru, vom suferi negreșit consecințele.

Nu exista nicio alternativă în Ierusalim în acel timp? Bineînțeles că exista: Isus din Nazaret! El nu venise să facă voia Sa, ci voia lui Dumnezeu. În timp ce viața aproapelui nu însemna nimic pentru Baraba, Isus Hristos Și-a jertfit viața la cruce, pentru a-i mântui pe cei pierduți. Nu dorim să-i acuzăm pe aceia că au simpatizat cu Baraba, fiindcă în fiecare dintre noi există tendința de a urma principiul care a caracterizat viața lui Baraba, anume de a face ceea ce voim noi. În ochii lui Dumnezeu, așa ceva înseamnă voință proprie și păcat, fiindcă Cel care ne-a creat are tot dreptul să ceară de la noi ascultare și dragoste. De aceea avem nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

El întinde mâna pentru a-i ajuta pe toți cei care doresc să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 7.17-8.5 · 1 Petru 4.7-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:18-29

David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fiecare dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mântuirea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este legea omului! (v. 19).

Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Simplu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăratul intră, se pleacă şi adoră întocmai cum credinciosul poate face astăzi în adunarea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu siguranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divină. Cine sunt eu … şi ce este casa mea? (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul i‑a adus până aici pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăratului, expresie a comuniunii perfecte, se rezumă astfel: … lucrează cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.” (Matei 14:29)

În Evanghelia după Matei citim: „Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii… s-au înspăimântat… Isus le-a zis… „Eu sunt, nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31). Când știi că te-ai rugat, te-ai pregătit și ai planificat, trebuie să mai faci un pas înainte – și să treci la fapte. Este normal să simți teamă atunci când încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Poate ai citit de multe ori relatarea despre încercarea lui Petru de a merge pe apă și l-ai considerat un învins. Dar nu este așa! În primul rând, Petru primește un 10 pentru că a fost dispus să iasă din zona sa de siguranță și să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni vreodată. În al doilea rând, el a experimentat, chiar dacă pentru puțin timp, euforia de a merge pe apă; niciun alt ucenic nu s-a putut lăuda cu așa ceva! În al treilea rând, Petru a avut parte de lecția cea mai valoroasă: concentrarea asupra Domnului Isus, și nu asupra circumstanțelor! Acest lucru este esențial, când încerci imposibilul. În al patrulea rând, Petru a recunoscut că supraviețuirea lui depinde numai de Domnul Isus. Când a început „să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31). Domnul Isus nu l-a condamnat pe Petru pentru eșec, ci doar i-a spus că trebuie să dezvolte o credință mai mare. Dumnezeu nu te va lăsa să te îneci în greșelile tale. Atâta timp cât ai încredere în El, va continua să lucreze cu tine până când vei reuși. El este Tatăl tău ceresc, iar succesul tău este succesul Lui!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
15 apr. 2025

15 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin El, să împace toate […] fie cele de pe pământ, fie cele din ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui – prin El. Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte, ca să vă prezinte sfinți și fără pată și de neînvinuit înaintea Lui.

Coloseni 1.20-22

Lucrarea împăcării este dublă. În timp ce împăcarea lucrurilor este o lucrare încă viitoare, împăcarea persoanelor, adică a credincioșilor, este deja împlinită. „Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași în gândire, prin lucrări rele, acum dar v-a împăcat în trupul cărnii Lui, prin moarte.“ Aceasta era trista stare naturală în care se aflau cei care acum sunt împăcați. Ei nu erau doar pângăriți de păcat, așa cum este creația, ci erau „străini și vrăjmași [ai lui Dumnezeu] în gândire, prin lucrări rele“. Avem aici oameni, făpturi inteligente, care au o gândire, o facultate morală, care îi situează deasupra animalelor și care îi face capabili să fie într-o relație conștientă cu Dumnezeu. Dar păcatul i-a separat și i-a îndepărtat de Dumnezeu în ce privește gândirea (înțelegerea) lor. Ei nu Îl cunosc, nu mai sunt în relație cu El, sunt total înstrăinați de Dumnezeu, iar gândirea (înțelegerea) lor întunecată s-a întors spre rău până la punctul în care au ajuns nu numai străini față de lucrurile divine, ci chiar vrăjmași ai lui Dumnezeu. Iar această stare morală se manifestă prin „lucrări rele“. Prin harul lui Dumnezeu, astfel de ființe sunt acum împăcate, apropiate de Dumnezeu, Îl cunosc pe El și sunt aduse într-o stare potrivită pentru a fi într-o relație cu El, pentru a se bucura de prezența și de dragostea Lui.

Hristos este Cel care a făcut posibil acest lucru. În virtutea lucrării perfecte pe care El a împlinit-o în trupul cărnii Sale, prin suferință și moarte, a fost înfăptuită împăcarea. Și încă de acum credincioșii se bucură de beneficiile acestei împăcări, ale cărei roade glorioase și binecuvântate însă nu vor fi văzute în plinătatea lor decât în glorie, așa cum vom vedea în versetul următor. Să remarcăm că apostolul le face colosenilor o aplicație personală a acestui mare și prețios adevăr. „Și pe voi“, le spune el, insistând asupra acestei poziții de excelență pe care ei o au în Hristos și pe care doar El, prin moartea Sa, a putut să le-o dea.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci cuvântul crucii este o nebunie pentru cei care pier, dar pentru noi, care suntem mântuiți, este puterea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.18

Cuvântul crucii

În creștinătate este o tradiție ca, în săptămâna de dinaintea Paștelui, oamenii să se gândească în mod deosebit la crucificarea Mântuitorului. Iată un lucru bun, dar el nu trebuie să rămână la nivel de tradiție, pe care o uităm repede! Crucea Domnului Isus vorbește despre suferințele și moartea Sa; ea era o necesitate absolută, pentru ca oamenii să poată veni la Dumnezeu. Înainte de moartea Sa, Isus Hristos L-a rugat pe Tatăl Său să îndepărteze de la El „paharul“ pe care trebuia să-l bea. Dumnezeu nu L-a scutit pe Fiul Său de moartea prin răstignire. Astfel, Domnul Isus a murit pentru vina noastră, purtând la Golgota păcatele noastre. Acolo Dumnezeu L-a pedepsit pentru ceea ce am făcut noi. Acolo a curs sângele prețios al Mielului fără cusur și fără pată, pe baza căruia Dumnezeu îl poate ierta pe cel care își mărturisește păcatele și crede în lucrarea de mântuire a Fiului Său. Crucea este dovada că omul este stricat și incapabil să se mântuiască pe sine. Pentru mulți, crucea este o nebunie. Ei nu sunt dispuși să recunoască în fața lui Dumnezeu falimentul lor, și de aceea vor merge în pierzarea veșnică. Dar cel care recunoaște în fața lui Dumnezeu păcatul său va fi salvat.

    De sus, din cer, cu iubire azi El te cheamă ca să vii.

    Vin’ și primește-L acum! El pentru tine a murit.

Citirea Bibliei: Geneza 7.1-16 · 1 Petru 4.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:1-17

„Când Îi plac Domnului căile unui om, îi pune chiar şi pe vrăjmaşii săi în pace cu el” (Proverbe 16.7). Cuvântul acesta se dovedeşte acum adevărat pentru David. Şi, de când locuieşte într-o splendidă casă de cedru, se gândeşte cu seriozitate la chivotul Domnului care locuia într‑un simplu cort. Nobil sentiment din partea lui! Aceia dintre noi care se bucură de o viaţă asigurată şi confortabilă nu trebuie să uite niciodată că Stăpânul nostru a trecut prin această lume ca un călător divin, neavând un loc unde să‑Şi plece capul.

David îşi propune să construiască o casă demnă pentru Domnul. Dar ascultaţi cum îi răspunde El, în esenţă, prin gura lui Natan: „Mi-am însuşit această calitate de călător, ca să împărtăşesc prin har soarta poporului Meu. Iar timpul odihnei Mele n-a sosit încă. Dar ceea ce tu nu poţi face va fi împlinit de unul dintre descendenţii tăi”.

Domnul Se referă în primul rând la Solomon, fiu al lui David, care va construi templul. Dar v. 14, citat în Evrei 1.5, arată că acest Împărat, Fiu al lui David, sub aspect profetic este Isus, Fiul lui Dumnezeu. Despre El exclusiv se poate afirma că împărăţia Îi va fi stabilită pentru totdeauna. Binecuvântările personale (v. 8, 9) sau colective (v. 10) îşi au toate sursa în această Persoană fără seamăn.

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC () | Fundația S.E.E.R. România

„Evanghelia… trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” (1 Corinteni 9:16)

Să privim împreună la alte două modalități în care putem să învingem frica de eșec.

1) Urmărește scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață. Pentru a reuși cu adevărat în ceva, trebuie să ai o pasiune pentru acel lucru. Iar Dumnezeu nu numai că îți va dezvălui planul Său, dar îți va da și pasiunea de a-l împlini. Apostolul Pavel a avut darul, educația și relațiile necesare pentru a fi în stare să urmeze o serie întreagă de diferite alte cariere; dar el a scris: „Trebuie s-o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!” Care este pasiunea ta? Studiaz-o; este un indiciu al destinului tău.

2) Pune-ți aceste trei întrebări:

a) „Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla dacă nu reușesc?” Îl vei avea în continuare pe Dumnezeu, talentele tale, familia ta și alte oportunități.

b) „A mai făcut cineva acest lucru înainte?” Și chiar dacă nu, ce dacă?!

c) „Această teamă este oare un semnal că nu am oamenii, procesele sau planurile adecvate pentru a reuși în acest moment?”

Apoi pune-ți întrebarea cu adevărat importantă: „Care sunt beneficiile de care mă voi bucura dacă voi reuși?” Învață să adopți atitudinea de tipul „pot s-o fac”. Privește-ți frica în față și afirmă cu îndrăzneală: „Pot totul în Hristos, care mă întărește!” (Filipeni 4:13) Nu lăsa familiaritatea acestui verset să te facă să-l recitiți mecanic. Spune-l cu voce tare. Absoarbe cu adevărat cuvintele, lasă-le să-ți pătrundă în suflet. Trebuie să admiți că Hristos te întărește ca să reușești pentru slava lui Dumnezeu! Și trebuie să crezi că, atunci când te călăuzește, El îți oferă tot ce ai nevoie pentru a reuși în ce te-a chemat să faci!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
14 apr. 2025

14 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și au venit în câmpiile Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul Naomei, a murit.

Rut 1.2,3

Elimelec a fugit de greutăți și s-a dus la odihnă în Moab, gândindu-se că va putea găsi pâine, lapte și vin (bucurie). Existau desigur podgorii în Moab, dar nu era vinul nou și untdelemnul pe care Dumnezeu îl dă poporului în țara Sa (Deuteronom 11.14). Poți să iei drept hrană vița sălbatică, dar aceasta duce la moarte (2 Împărați 4.38-40). Exista pâine în Moab, dar era ea hrană pentru omul cel nou? Hrana era bună pentru omul natural, pentru cei care nu trecuseră niciodată Iordanul (în sens spiritual, oameni care n-au murit împreună cu Hristos și n-au înviat împreună cu El). Omul nou, omul vieții de înviere, are nevoie de o altfel de hrană. El are nevoie de grâul pe care îl dă Dumnezeu, de grâul care crește în țara făgăduințelor Lui și care este udat cu ploi din cer – Duhul Sfânt (Deuteronom 11.11-14; Iosua 5.2-12; 2 Împărați 4.41).

Elimelec nu putea să facă deosebirea între pâinea Moabului și cea a Betleemului. Cum poate cineva care nu privește țintă la Domnul Isus să vadă limpede? Când ai un ochi curat, tot trupul este plin de lumină, însă numai atunci. N-au fost scrise aceste lucruri „spre învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10.11)?

În limbajul simbolic al Scripturii, le putem vedea pe femeile prezentate în diferite împrejurări ca arătând poziția, iar bărbații ilustrând energia credinței sau eșecul ei. Cu alte cuvinte, vedem în bărbat starea practică a celor care sunt într-o anumită poziție. În cazul lui Elimelec și al lui Naomi, acest lucru se poate vedea foarte limpede. Elimelec, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat“, moare. Când, în neascultare practică și pe drumul voinței proprii, am părăsit locul unde fusesem așezați de Dumnezeu, mai putem avea totuși o arătare din afară a lucrurilor; dar, când alegem un drum care ne duce departe de Dumnezeu, unde s-ar sfârși acest drum, dacă nu ne-ar opri El și nu ne-ar aduce înapoi?

Primul pas poate fi numai o mică deviație, atât de mică, încât inimile noastre împietrite nici nu o iau în seamă. Totuși, în părtășia cu Domnul, se produce o fisură. Dacă Domnul nu ne-ar opri, aceasta ar însemna separare de El.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să-L prindă prin viclenie și să-L omoare; pentru că spuneau: „Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor“.

Marcu 14.1,2

Forfotă la Ierusalim

Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.

A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.

Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:12-23

Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.

Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).

„Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras” (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic” (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1) | Fundația S.E.E.R. România

„În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)

Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material.

1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată!

2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
13 apr. 2025

13 Aprilie 2024

DOMNUL ESTE APROAPE

Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea.

Matei 3.17

Ce minunat este să contemplăm perfecțiunile Domnului nostru Isus! Însuși Dumnezeu Tatăl a exclamat în două rânduri: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea“. Tatăl este Cel care poate să-L aprecieze deplin pe Fiul Său, însă și noi suntem încurajați să luăm parte la aceasta împreună cu El, meditând la Persoana minunată și la lucrarea glorioasă a Domnului Isus.

În Matei 9, când Domnul a văzut mulțimile, inima Lui a fost plină de milă față de ele. El i-a privit cu compasiune pe oameni, le-a predicat evanghelia și i-a vindecat de orice boală și neputință. El îi vedea ca pe niște oi trudite și obosite, lipsite de păstor. Știm că Domnul Isus a plâns la mormântul lui Lazăr, însă, mai târziu, a existat o altă ocazie în care El a vărsat lacrimi. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, știind prea bine ceea ce avea să întâmpine, El a coborât muntele Măslinilor călare pe un măgăruș. A privit Ierusalimul și a plâns pentru el, știind că, peste câțiva ani, cetatea și mulțimea locuitorilor ei aveau să fie nimiciți (Luca 19.41). Cât de uimiți suntem să auzim cuvintele Sale de pe cruce: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac“ (Luca 23.34)! Apoi, văzând-o pe Maria, mama Sa, lângă cruce, nu S-a preocupat cu propriile Sale suferințe, ci a îngrijit de viitorul ei, încredințând-o grijii lui Ioan (Ioan 19.26). Pentru a arăta clar că nimeni nu-I lua viața, ci Și-o dădea El Însuși, după ce a băut oțetul, a zis: „S-a sfârșit!“. Apoi, capul nu I-a căzut, ci El Și l-a plecat și Și-a dat duhul (Ioan 19.30).

Domnul Isus este cu adevărat cel dintâi dintre zece mii! Să-L lăudăm, să-L onorăm și să-L mărim, pe măsură ce-L cunoaștem din ce în ce mai mult!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-au ieșit în întâmpinare și strigau: „Osana! Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!“. Și Isus, găsind un măgăruș, S-a așezat pe el, după cum este scris: „Nu te teme, fiica Sionului; iată, Împăratul tău vine șezând pe mânzul unei măgărițe“.

Ioan 12.13-15

Călare pe un măgăruș

Mulți au venit să îl vadă pe Lazăr, deoarece Isus îl înviase dintre morți. Și astfel ei au tras concluzia că acest Isus era Fiul lui David care fusese promis. Ei L-au primit din toată inima, citând Psalmul 118. Dar cine și-ar fi putut imagina că după câteva zile vor striga: „Nu avem alt împărat decât pe Cezarul“ (Ioan 19.15). În acea zi, Isus era binecuvântat de popor. Gândea El oare că, în sfârșit, Îl vor primi ca Mesia? Nu! El știa că aceasta era numai o înflăcărare trecătoare. Această călătorie în triumf era cel dintâi pas spre calea crucii. Dincolo de aclamațiile „Osana Fiului lui David!“ (Matei 21.9), în lăuntrul Său, în mijlocul bucuriei, distingea un alt glas care urma să răsune: „Răstignește-L, răstignește-L!“. Domnul a luat un măgar tânăr, împlinind astfel profeția lui Zaharia: „Bucură-te foarte mult, fiică a Sionului! Strigă de bucurie, fiică a Ierusalimului! Iată, Împăratul tău vine la tine … smerit și călare pe … mânzul unei măgărițe“ (Zaharia 9.9). Niciun evanghelist nu citează textul complet din Zaharia. Porunca de a se bucura nu se regăsește în niciuna dintre cele patru evanghelii. Motivul este clar: oamenii ar fi trebuit întâi să se pocăiască și să Îl primească pe Mesia prin credință. Ei au falimentat în a face aceasta. Când Hristos Se va întoarce, ei vor boci întâi, înainte de a-L primi cu bucurie (Zaharia 12.10). Când, într-o vreme viitoare, Hristos va apărea pe acest pământ în glorie, El îl va elibera pe poporul Israel de vrăjmașii săi. Însă azi El este încă gata să mântuiască oamenii de păcatele lor.

Citirea Bibliei: Geneza 6.1-12 · 1 Petru 3.8-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 6:1-11

Primul gând al lui David la inaugurarea împărăţiei se îndreaptă spre chivotul Domnului. El mobilizează treizeci de mii de oameni, elita lui Israel, de data aceasta nu pentru o bătălie, ci pentru a escorta chivotul într-un mod demn, până la Ierusalim. Oricâtă onoare am acorda Persoanei Domnului Isus, nu este niciodată prea mare. Numai că acest omagiu şi această închinare trebuie să I le aducem într-un fel înţelept şi în ascultare. Potrivit dispoziţiei divine, chivotul ar fi trebuit purtat pe umeri (Numeri 7.9); însă David şi poporul n-au ţinut cont de aceasta. În opinia lor, un car nou, asemenea celui folosit mai înainte de filisteni în ignoranţa lor, servea mult mai bine scopului lor. Nu era mai practic aşa, decât să-l transporte pe jos? Şi iată că Uza, care a atins chivotul, este rupt pe loc! Ce consternare! Noi nu l-am fi considerat atât de vinovat. Dar a fost vinovat! Dumnezeu a vrut să ne facă pe noi, ca şi pe David, să înţelegem cât de grav este să înlocuim învăţătura şi îndrumările Sale cu propriile noastre bune intenţii, în special acolo unde este implicată închinarea şi adorarea.

Amară întrerupere a acestei frumoase ceremonii! David, iritat şi înfricoşat în acelaşi timp, schimbă destinaţia chivotului şi pierde astfel o binecuvântare de care se va bucura, în schimb, familia lui Obed-Edom.

POȚI SĂ-ȚI ÎNVINGI FRICA | Fundația S.E.E.R. România

„Dragostea desăvârșită izgonește frica.” (1 Ioan 4:18)

Conform enciclopediei de psihiatrie, există clasificate circa două mii de frici. Interesant este că psihiatrii afirmă că de fapt există doar două temeri înnăscute: frica de cădere și frica de zgomote puternice. Asta înseamnă că toate celelalte sunt frici învățate, deprinse… Așadar, cel mai important lucru de aici este că putem să ne dezvățăm deci de oricare dintre ele.

Majoritatea dintre noi suntem marcați, în bine sau în rău, de o seamă de experiențe. Aceste experiențe definitorii pot planta o sămânță de încredere sau o sămânță de incertitudine, o sămânță de speranță sau o sămânță de vulnerabilitate, o sămânță de credință sau o sămânță de frică.

Ioan exprimă scopul final al relației noastre cu Dumnezeu: „În dragoste nu este frică, ci dragostea desăvârşită izgoneşte frica.” (1 Ioan 4:18) Expresia „dragoste desăvârșită” nu descrie iubirea noastră pentru Dumnezeu, ci iubirea necondiționată, nemeritată și neîntreruptă a lui Dumnezeu pentru noi. Un autor creștin scria: „Scopul iubirii este eliminarea fricii! Pe măsură ce creștem într-o relație de iubire cu Dumnezeu, ne dezvățăm de temerile care ne paralizează și ne neutralizează spiritual.

Aceasta este esența credinței. Credința este procesul de dezvățare a fricilor iraționale. Singura frică după voia lui Dumnezeu, rânduită și admisă de El este „frica de Dumnezeu”! Și dacă ne temem de Dumnezeu [adică Îl iubim, onorăm, venerăm și respectăm], nu trebuie să ne temem de nimeni sau de nimic altceva! Depășirea fricilor noastre este de fapt un proces de învățare progresivă a încrederii în Dumnezeu!”

Una dintre cele mai mari promisiuni pe care Dumnezeu ni le-a dat în Scriptură este aceasta: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme. Ce mi-ar putea face omul?” (Evrei 13:5-6). Așadar, tu nu mai ai motive să-ți fie frică!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 apr. 2025

11 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotesc că toate sunt pierdere, datorită valorii nespus de mari a cunoștinței lui Hristos Isus, Domnul meu, pentru care am pierdut toate și le socotesc ca fiind gunoi, ca să-L câștig pe Hristos.

Filipeni 3.8

Noul Testament pe scurt (11) – Filipeni

Epistola către Filipeni este o epistolă pastorală, plină de încurajare și de înviorare. Ea a fost scrisă unei adunări lipsite de resurse materiale, dar care cultivase o dragoste devotată pentru Pavel, de vreme ce acesta fusese instrumentul convertirii celor credincioși de acolo, cu aproximativ unsprezece ani înainte. Epistola prezintă adevărata experiență creștină, arătată ca fiind o cursă de alergare către gloria lui Dumnezeu. Pavel este exemplul cu privire la această experiență. Deși aflat în închisoare, bucuria lui plină de pace caracterizează întreaga epistolă. Secretul pentru aceasta este că Hristos era totul pentru el:

• în capitolul 1, Hristos este motivația vieții lui;

• în capitolul 2, Hristos este Exemplul lui;

• în capitolul 3, Hristos este Obiectul lui;

• în capitolul 4, Hristos este puterea lui.

Capitolul 2 conține o minunată declarație cu privire la măreția smeririi de bunăvoie a Domnului Isus, care a coborât din locul celei mai înălțate glorii până în cel mai adânc loc de suferință, mergând până la moarte de cruce. Această smerire a fost urmată de răspunsul binecuvântat al lui Dumnezeu, care L-a înălțat ca Om în locul cel mai înalt (verstele 5-11). O astfel de Persoană anima inima și stârnea admirația apostolului Pavel. Prin urmare, el nu numai că suferea cu răbdare orice împotrivire, ci se și bucura văzând în toate acestea ocazii pentru o mai mare binecuvântare pentru sine și pentru o mai mare glorie pentru Domnul Isus. Acest măreț triumf al credinței face ca această carte să aibă o nespusă valoare pentru încurajarea credinței noastre, ca să călcăm pe urmele apostolului.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iuda Iscarioteanul, care urma să-L vândă, a zis: „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari și să se fi dat săracilor?“. Dar a spus aceasta … pentru că era hoț și avea punga și lua cele puse în ea. Isus deci a spus: „Las-o: ea l-a păstrat pentru ziua pregătirii Mele pentru înmormântare; pentru că pe săraci îi aveți cu voi întotdeauna, dar pe Mine nu Mă aveți întotdeauna“.

Ioan 12.4-8

Iuda

Când parfumul mirului s-a răspândit în toată casa, Iuda a înțeles că Maria unsese picioarele lui Isus cu ulei de ungere foarte scump. Șiretenia trădătorului vrea să se amestece cu această aromă minunată. Iuda pretinde că este foarte milos. El acționează ca și cum Domnul nu ar fi avut pe inimă ajutorul material al săracilor. Ucenicii se vor fi mirat de modul în care Iuda a interpretat iubirea față de aproapele. În opinia lui Iuda, Maria tocmai irosise un produs valoros, de 300 de dinari, ce constituiau plata unui lucrător pe un an întreg. Iuda era un mincinos și un hoț. El nu avea niciun strop de afecțiune pentru Stăpânul pe care Îl urmase prin țară atâta vreme. El se gândea doar la bani, fiind motivat de lăcomie. Având acest context, nu este dificil pentru noi să înțelegem că întrebarea lui a fost complet deplasată.

Domnul pătrunde în străfundul inimilor noastre. El știa ce o determinase pe Maria să păstreze acel mir de nard curat pentru El. Ea a simțit că Domnul ei era în umbra morții. De aceea, încă o dată, ea și-a arătat prețuirea față de El. Lecția noastră este aceasta: închinarea către Fiul lui Dumnezeu nu este un efort irosit!

Citirea Bibliei: Geneza 5.1-20 · 1 Petru 2.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 3:1-5 ; 5:1-9

În timpul acestor evenimente, David a aşteptat în linişte la Hebron ca Domnul Însuşi să-l stabilească împărat peste tot Israelul.

Tot astfel Isus, acum în ceruri, aşteaptă ca Dumnezeu să-I dea împărăţia Sa universală. Pentru Israel, începutul capitolului 5 marchează o dată importantă în istoria lui şi anume transferul scaunului de domnie al lui David la Ierusalim, oraş care, de acum înainte, va ocupa un loc atât de important în istoria poporului şi în scopurile lui Dumnezeu. Dar, în interiorul zidurilor cetăţii, pe Muntele Sion, exista un oraş de nepătruns, păstrat de iebusiţi încă din timpul lui Iosua. În ciuda laudei de sine a ocupanţilor, David îl cucereşte. Totuşi aici David uită harul care l-a caracterizat atât de des, prin aceea că interzice accesul şchiopilor şi al orbilor în casa lui Dumnezeu. Ce contrast cu Domnul, care i-a primit în templu pentru a-i vindeca, în mod expres pe orbi şi pe şchiopi (Matei 21.14); ce contrast, de asemenea, cu omul care a dat o cină mare (Dumnezeu Însuşi) şi care, pentru a-Şi umple casa, îi strânge pe aceşti oameni nenorociţi (reprezentândune pe tine şi pe mine) ca să-şi ocupe locurile lor la sărbătoarea harului (Luca 14.21-23).

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 apr. 2025

10 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Greutatea aurului care îi venea lui Solomon în fiecare an era de șase sute șaizeci și șase de talanți.

Și caii pe care îi avea Solomon erau aduși din Egipt.

Împăratul Solomon a iubit multe femei străine.

1 Împărați 10.14; 10.28; 11.1

În cazul, prevăzut de Dumnezeu, în care Israel avea să aibă un împărat, acesta din urmă nu trebuia să aibă multe soții, nici multe bogății, nici nu trebuia să coboare în Egipt pentru a-și cumpăra mulți cai (Deuteronom 17.16,17). Oricare ar fi fost binecuvântările de care era înconjurat, împăratul nu putea niciodată părăsi legea lui Dumnezeu fără a se face vinovat. Dumnezeu i-a dăruit bogății și onoare din belșug lui Solomon, care nu ceruse decât înțelepciune; însă studierea cu atenție a legii, lucru cerut împăratului (verstele 19 și 20), trebuia să-l împiedice pe acesta să-și folosească mijloacele pentru a dobândi bogății. Aceste capitole din 1 Împărați ne arată însă că Solomon a făcut exact ceea ce legea îi interzicea să facă. Și-a înmulțit argintul și aurul, a avut un mare număr de soții și a avut mulți cai aduși din Egipt.

Domnul Și-a împlinit promisiunea, iar Solomon a avut bogății și glorie mai mult decât toți împărații din timpul său; însă mijloacele pe care împăratul le-a folosit pentru a se îmbogăți au dat la iveală o inimă care se afla la distanță de Dumnezeu, toate acestea conducându-l la ruină, potrivit cu judecata dreaptă și sigură rostită de Cuvântul lui Dumnezeu. Solomon ar fi avut bogății și slavă fără să trimită după cai în Egipt și după aur în Ofir, fiindcă Dumnezeu îi promisese acest lucru. Procedând așa însă, Solomon s-a îmbogățit, dar s-a depărtat de Dumnezeu și de Cuvântul Său. S-a abandonat dorințelor sale după bogății și glorie, și-a înmulțit numărul soțiilor și, drept rezultat, acestea i-au abătut inima la bătrânețe.

Calea alunecoasă a păcatului este întotdeauna străbătută cu pași repezi, fiindcă păcatul cel dintâi slăbește în noi autoritatea și puterea Cuvântului lui Dumnezeu, singurul care ne poate împiedica să comitem păcate încă și mai mari. Păcatul, de asemenea, are efectul de a șubrezi conștiența prezenței lui Dumnezeu, conștiență care oferă Cuvântului întreaga sa putere practică asupra noastră.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci, cu șase zile înainte de Paște, a venit la Betania … I-au pregătit deci o cină acolo … Marta slujea … Lazăr era unul dintre cei care stăteau la masă cu El. Maria deci, luând o măsură de mir de nard curat, de mare preț, I-a uns picioarele lui Isus.

Ioan 12.1-3

Betania

Satul Betania se află pe versantul estic al Muntelui Măslinilor, la trei kilometri de Ierusalim. Isus a fost întotdeauna binevenit în acest loc. Când Isus a fost în Betania pentru prima dată, Maria s-a așezat la picioarele Lui, ascultându-L, în timp ce Marta, complet absorbită de pregătirile pentru numărul mare de oaspeți, se plânge Domnului de sora ei. Dar primește un răspuns surprinzător: „Un singur lucru este necesar“. Isus a lăudat-o pe Maria pentru ascultare. Nu există nimic mai important, atunci când Dumnezeu ne vorbește, decât să fim atenți. Într-o altă vizită acolo, Betania este în jale. Familia iubită era cercetată printr-o boală care sfârșise prin moarte. Domnul a pornit spre Betania având perspectiva strălucită a învierii. Dar, înainte de a-l învia pe prietenul Său Lazăr, le-a arătat Martei și Mariei compasiunea și dragostea Sa. Întotdeauna compasiunea Lui merge înaintea minunilor Sale. El vrea să simțim că El este cu noi în încercare. Suflet Său era purtat în strălucirea luminii din ținutul fără de moarte, departe de mormântul din Betania, dar putea cerceta valea lacrimilor din Betania, astfel că plânge cu cei care plâng. Prin învierea lui Lazăr, El Își dovedește puterea de Fiu al lui Dumnezeu. Cu șase zile înainte de a merge la cruce ca să fie răstignit, Isus vizitează din nou Betania. Prietenii Săi pregătesc o cină pentru El. Ne întrebăm dacă, din ascultarea ei atentă, Maria nu cumva știa despre viitoarea Lui suferință, pentru că ea Îi unge picioarele, arătându-și devotamentul față de El.

Citirea Bibliei: Geneza 4.17-26 · 1 Petru 2.9-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 2:12-32

Până la sfârşitul capitolului 4 citim despre conflictul dintre David şi Iş-Boşet sau, mai degrabă, dintre generalii lor, respectiv Ioab şi Abner. Este o confruntare de prestigii, fiecare dintre aceşti oameni mândri dorind să fie întâiul; şi va sfârşi prin moartea lui Abner şi apoi a lui Iş-Boşet. Împrejurările acestea triste, echi­valând cu un război civil, sunt folosite de Domnul pentru a stabili, puţin câte puţin, domnia împăratului Său.

Violenţei şi spiritului de răzbunare li se dă frâu liber. Aproape de iazul lui Gabaon, încercarea puterii începe ca un joc. Ei doresc numai să-i vadă pe aceia dintre ei care sunt mai îndemânatici şi mai puternici. Dar, de la mândrie până la ucidere, iată ce pas mic este! Exaltarea conduce la pierderea controlului de sine şi actul criminal se înfăptuieşte înainte ca cineva să-şi poată da seama de ce va rezulta din aceasta. Cei douăzeci şi patru de tineri nefericiţi cad în acelaşi timp, fiecare străpuns de sabia celuilalt.

Să observăm că David rămâne deoparte faţă de competiţiile pe care Ioab pretinde că le susţine în numele său. Astfel facem cunoştinţă cu caracterul acestuia: om şiret şi fără scrupule, care apără cauza lui David pentru că aceasta îi va aduce un câştig personal.

BISERICA TREBUIE SĂ FIE BUNĂ PENTRU TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte…” (Psalmul 84:10)

Domnul Isus participa regulat la strângerile credincioșilor. Evanghelistul Luca scrie că „după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă…” (Luca 4:16) Apostolii mergeau și ei la adunări, în mod regulat: „Toţi împreună erau nelipsiţi de la Templu în fiecare zi…” (Faptele Apostolilor 2:46). Și psalmiștii iubeau casa lui Dumnezeu – cum citim în Psalmul 84:10: „Mai mult face o zi în curţile Tale decât o mie în altă parte; eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu decât să locuiesc în corturile răutăţii!” Așadar, iubești tu casa lui Dumnezeu? Ar trebui, pentru că acolo poți auzi Cuvântul Său explicat, acolo poți afla strategii de viață, îți poți descoperi darurile spirituale, și poți lega relații care vor fi de folos în momentele grele. Unde altundeva poți găsi toate acestea? Universitatea Yale a efectuat un studiu care confirmă faptul că persoanele care merg regulat la biserică sunt mai fericite, mai sănătoase și trăiesc mai mult decât cele care nu merg. Studiul a arătat că persoanele care merg la biserică au o tensiune arterială mai scăzută, mai puțin stres și o imunitate mai mare la boli… în timp ce persoanele din grup care nu mergeau la biserică aveau o durată de viață mai scurtă, aproximativ egală cu cea a fumătorilor de țigări. Unul dintre cercetători a întrebat o femeie în vârstă de 80 de ani, care alerga pe o bandă de alergat care este secretul ei. Ea a răspuns: „Când mergi cu Dumnezeu, ai un scop, deci trăiești mai mult. Iar când ai pace cu Dumnezeu, trăiești mai bine!” Gândește-te dacă știi persoana sau locul de unde ai putea obține toate acestea?! Păi, dacă nu – dă-ți „toate silințele” să fii la biserică de fiecare dată când se strâng acolo credincioșii!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →