Mana Zilnica

2 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar ați fost spălați, dar ați fost sfințiți, dar ați fost îndreptățiți în Numele Domnului Isus și prin Duhul Dumnezeului nostru.

1 Corinteni 6.11

Îndreptățire și sfințire (2)

Creștinul este nu doar îndreptățit, ci și sfințit; el este un sfânt. Această afirmație îi poate uimi pe cei obișnuiți cu expresiile teologice normale, de exemplu că, în timp ce îndreptățirea este un act făcut o singură dată, sfințirea este gradată și progresivă. Nu negăm că există o sfințire gradată, adică un progres al sfințirii în umblare pentru cel care, rămânând în Fiul, crește de la statura de copilaș la cea de tânăr și, în cele din urmă, la cea de părinte, în familia lui Dumnezeu (1 Ioan 2.13). Această creștere este deosebit de importantă și nu dorim nicidecum s-o minimalizăm în vreun fel. Totuși, Scriptura afirmă cu tărie că cel credincios este sfințit o dată pentru totdeauna, că este sfânt, adică nu doar în ce privește umblarea sa, ci și în ce privește poziția sa înaintea lui Dumnezeu, prin chemarea divină.

Acest aspect al sfințirii va fi înțeles mai bine dacă privim la cuvintele Domnului nostru: „Pentru ei Eu Mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfințiți prin adevăr” (Ioan 17.19). Este evident că Domnul nu putea fi făcut mai sfânt, fiindcă El a fost întotdeauna perfect de sfânt, însă a fost pus deoparte ca Cel Sfânt, pentru un scop special. Tot așa, cei credincioși sunt puși deoparte ca sfințiți sau ca sfinți; nu prin sfințenia umblării, ci prin chemarea și prin voia lui Dumnezeu, deși rezultatul acestei sfințiri trebuie bineînțeles să fie o umblare sfântă. În cartea Fapte și în epistole, cei credincioși sunt numiți sfinți de mai mult de cincizeci de ori, iar cuvântul este întotdeauna aplicat tuturor celor credincioși, niciodată doar unei clase speciale de credincioși, a căror umblare este mai sfântă decât a celorlalți. Astfel vedem că toți creștinii adevărați sunt îndreptățiți și făcuți apți pentru glorie. Ei sunt de asemenea sfințiți, adică făcuți sfinți.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine va crede și va fi botezat va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi condamnat.

Marcu 16.16

Două săgeți în tolbă (1)

Avea 97 de ani, arăta bine și nu avea nevoie nici de ochelari, nici de aparat auditiv. Un bătrân deosebit! M-am așezat lângă el și i-am spus că vreau să-i vorbesc despre Dumnezeu și despre Biblie. El m-a întrerupt: „Nu vă osteniți. Nu cred nici în Dumnezeu, nici în cer, nici în iad. Am 97 de ani și eu singur mi-am purtat de grijă. Am de gând să ajung la 100 de ani. Atunci mă voi simți realizat în totul și voi putea muri liniștit”.

I-am spus versetul din Evrei 9.27: „Oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata”. Din nou m-a întrerupt: „Prostii! Când omul moare, s-a terminat totul”. Apoi mi-a citat din scriitorul său îndrăgit, un ateu. Am stat acolo aproape o oră. Ascultându-l, m-am gândit că era un bătrân simpatic și că nu mai avea mult timp de trăit. Îmi doream atât de mult să-i citesc câteva cuvinte din Biblie!

În cele din urmă s-a oprit și l-am rugat să mă asculte timp de zece minute. Știam că numai Cuvântul lui Dumnezeu, care este „ca un ciocan care sfărâmă în bucăți stânca” (Ieremia 23.29), îl putea ajuta. De aceea i-am citit din Biblie: „Cine va crede și va fi botezat va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi condamnat” (Marcu 16.16). — „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Oare vor atinge cuvintele lui Dumnezeu inima lui?

Citirea Bibliei: Exod 33.1-11 · Luca 14.1-11

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

GÂNDURI DESPRE VIAȚA DE APOI (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Omul, odată mort, ar putea să mai învie?” (Iov 14:14)

În anul 616 d.Hr., la curtea regelui Edwin din Northumbria, Anglia, au sosit primii misionari creștini. În sala mare a palatului, bogat luminată de numeroase torțe, ei au prezentat Evanghelia. Regele a ascultat, apoi s-a consultat cu sfetnicii săi. Un nobil i-a spus: „Viața este ca o sală de bal. Înăuntru este lumină, foc, căldură și sărbătoare, dar afară este frig și întuneric. O vrabie intră printr-o fereastră de la un capăt al sălii și zboară ieșind pe fereastra din celălalt capăt. Așa este viața! La naștere, apărem din necunoscut… suntem aici pentru puțină vreme, înconjurați de confort și fericire… iar apoi zburăm afară în frig, întuneric și viitor necunoscut. Se poate oare ca această religie să aprindă o lumină în întuneric pentru noi?”

Noi, care credem în înviere putem răspunde „Da!” Un puls defectuos, o celulă malignă sau un accident tragic poate pune capăt vieții, așa cum o știm noi. Dar acesta nu e sfârșitul! Și dacă nu crezi asta, iată ce ne spune Biblia: „dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre, şi prin urmare şi cei ce au adormit în Hristos, sunt pierduţi. Dacă numai pentru viaţa aceasta ne-am pus nădejdea în Hristos, atunci suntem cei mai nenorociţi dintre toţi oamenii! Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:17-20). Pentru cei credincioși, sfârșitul vieții înseamnă începutul unei vieți glorioase cu Hristos în ceruri!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 16:16-33

Dacă s–ar anunţa descoperirea unor zăcăminte de aur în vreun punct de pe glob, în câteva săptămâni s–ar şi vedea construindu–se acolo oraşe întregi. O publicitate care anunţă un mod uşor de a câştiga bani va primi răspunsuri fără număr. În schimb, dobândirea înţelepciunii nu stârneşte nicio concurenţă (comp. cu v. 16). Singurul care–i cunoaşte valoarea este ucenicul lui Isus care ia aminte la Cuvântul Său (v. 20; Psalmul 119.127). Prada împărţită cu cei mândri nu constituie o atracţie pentru el; plăcerea şi–o găseşte alături de cei smeriţi şi blânzi (v. 19).

Inima înţeleptului este aceea care dă înţelepciune gurii sale (v. 23). Dragostea este cea care îi inspiră „cuvintele plăcute” şi dulci, care sunt ca un balsam pentru sufletele bolnave.

În contrast cu omul drept (v. 17) şi „înţelept cu inima” (v. 21), versetele 27–30 schiţează portretul „omului lui Belial”: este „înşelător”, „violent”, „sapă pentru rău”, răspândeşte ce a dezgolit, seamănă certuri şi dezbinări, întreţine un foc rău. Să ne păzim de această însoţire periculoasă şi să urmăm în această lume calea oamenilor drepţi: ea obligă la multă prudenţă pentru a evita răul (v. 17; 2 Timotei 2.22)!

Să medităm puţin şi la versetul 32. Cea mai strălucită victorie pe care o poate dobândi un om puternic constă în a–şi stăpâni propriul duh (în contrast cu cap. 25.28).

1 Martie 2023

DOMNUL ESTE APROAPE

Hristos Isus, pe care Dumnezeu L-a rânduit ca ispășire, prin credința în sângele Lui, … astfel încât El să fie drept și să-l îndreptățească pe acela care este din credința în Isus.

Romani 3.24-26

Îndreptățire și sfințire (1)

Cel credincios este nu doar iertat, ci și îndreptățit, adică socotit drept. Un criminal iertat nu s-ar putea niciodată simți confortabil în prezența judecătorului său, nici în prezența unor oameni cinstiți. Însă – binecuvântat fie Dumnezeu! – noi suntem nu doar păcătoși iertați, ci suntem și îndreptățiți, adică suntem socotiți a fi drepți. Prin urmare, avem pace cu Dumnezeu și ne simțim confortabil în prezența Lui, după cum citim: „Nu s-a scris numai pentru el că i s-a socotit, ci și pentru noi, cărora ni se va socoti, cei care credem în Cel care L-a înviat dintre morți pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greșelile noastre și a fost înviat pentru îndreptățirea noastră … Deci, fiind îndreptățiți din credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am și avut intrare, prin credință, în acest har în care stăm și ne lăudăm în speranța gloriei lui Dumnezeu” (Romani 4.23-25; 5.1,2). Avem acest lucru încă și mai accentuat în 2 Corinteni 5.21: „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El”.

Cât de clar arată aceste versete că cel credincios este nu numai iertat, ci și socotit îndreptățit și, prin urmare, cu totul apt de a sta în prezența lui Dumnezeu Însuși! Să ne aducem însă aminte că acest lucru este nu în virtutea vreunui lucru făcut de el, ci doar în virtutea harului lui Dumnezeu și a lucrării lui Hristos.

Hristos a luat locul nostru și a fost tratat așa cum noi meritam, pentru ca noi să primim locul Său înaintea lui Dumnezeu și să fim tratați așa cum El merită. Nu este de mirare deci că cel credincios poate intra cu îndrăzneală în Locul Preasfânt, adică în chiar prezența lui Dumnezeu, prin sângele lui Isus (Evrei 10.19).

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ferice … de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite.

Romani 4.7

Bucuria de a fi iertat

Un jurnalist l-a întrebat odată pe scriitorul francez Jean d’Ormesson: „Ce v-ați dori să vă spună Dumnezeu când vă veți prezenta în fața Lui?”. Scriitorul a răspuns: „Cel mai mult mi-ar plăcea să îmi spună: Te-am iertat. Ce altceva mi-aș putea dori mai mult?”. Din acest răspuns al scriitorului înțelegem că în viața lui fuseseră lucruri nepotrivite, pentru care avea nevoie de iertare, și că el nu îndeplinise cerințele lui Dumnezeu. Cu toții știm că multe dintre gândurile, cuvintele și acțiunile noastre nu sunt lipsite de păcat. Avem nevoie de iertarea lui Dumnezeu!

Dumnezeu vrea să ne ierte! „Domnul Dumnezeu este plin de îndurare și milostiv, încet la mânie, plin de bunătate și adevăr; El, care Își ține îndurarea până în mii de generații, iartă fărădelegea, răzvrătirea și păcatul, dar nu socotește nicidecum pe cel vinovat drept nevinovat” (Exod 34.6,7).

Noi trebuie însă să primim iertarea acum și astăzi, cât timp mai suntem pe pământ! „Iată, acum este ziua mântuirii” (2 Corinteni 6.2). Pe cei care mor fără a fi împăcați cu Dumnezeu îi așteaptă judecata atunci când vor fi înviați. Când primim iertare? Atunci când ne întoarcem la Dumnezeu, când mărturisim sincer înaintea Sa păcatele noastre și când credem în Domnul Isus și în lucrarea Lui de răscumpărare! „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele” (1 Ioan 1.9).

„Adevărat, adevărat vă spun, cine crede în Mine are viața veșnică” (Ioan 6.47).

Citirea Bibliei: Exod 32.21-35 · Luca 13.31-35

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNVINGE EGOISMUL! – Fundația S.E.E.R. România

„Fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi.” (Filipeni 2:3)

Apostolul Pavel ne învață: „fiecare să privim pe altul mai presus de noi înşine. Fiecare… să ne uităm nu la foloasele noastre, ci şi la foloasele altora. Să avem în noi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (citiți Filipeni 2:3-5).

Este un fel de gândire contrar instinctelor noastre naturale, însă din Scriptură putem învăța cum să-l dobândim.

Deși era atârnat pe cruce, Domnul Isus Și-a făcut timp pentru tâlharul condamnat care era lângă El (vezi Luca 23:39-43).

În timp ce era lovit cu pietre, Ștefan s-a rugat pentru cei ce-l ucideau, cerându-I lui Dumnezeu să nu le ia în seamă păcatul (vezi Faptele Apostolilor 7:60).

Bătuți și închiși pe nedrept, apostolul Pavel și Sila și-au făcut timp să-L laude pe Domnul și să-l proclame în auzul celorlalți. După ce Dumnezeu a trimis un cutremur puternic care le-a rupt lanțurile și a deschis ușile închisorii, cei doi au rămas acolo cu scopul de a-l evangheliza pe temnicerul ce-i ținea captivi. Cât de tentant trebuie să fi fost pentru ei gândul evadării, mai cu seamă că se creaseră condițiile. Ce ușor le-ar fi fost să se îngrijească de ei și să nu-și bată capul cu nimeni altcineva. Dar comportamentul lor cinstit și plin de dragoste a mișcat inima temnicerului și l-a făcut să-i întrebe cum poate fi și el mântuit – și drept consecință, el și întreaga lui familie au fost câștigați pentru Hristos (vezi Faptele Apostolilor 16:25-34).

Într-o lume a cărei filozofie este „să fii întotdeauna numărul 1”, egoismul este o puternică trăsătură de caracter; ca să-l învingi în fiecare zi, ai nevoie de ajutorul lui Dumnezeu! Iar oamenii vor observa când o vei face. Nu-i vei câștiga niciodată pe alții dacă ești exact ca ei.

Așadar, iată o întrebare la care te rog să reflectezi și să răspunzi: câți dintre prietenii și cei dragi ai tăi ar putea ajunge să-L cunoască pe Hristos, dacă ai da dovadă că-i iubești cu adevărat, în loc să-i ignori, să-i judeci și să-i respingi? Nu mai sta pe gânduri – pune în practică îndemnul Scripturii: „fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi”!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Proverbe 16:1-15

Să ne aducem aminte că majoritatea cugetărilor şi a maximelor conţinute de această carte a Proverbelor au între ele legături pe care este important să le cercetăm şi să le dezlegăm.

„Planurile inimii sunt ale omului”, afirmă versetul 1. „Inima omului îşi propune calea”, reia versetul 9. Iar aceste planuri, aceste căi, pot părea curate (v. 2) şi drepte (v. 25) oricui nu-şi cunoaşte inima şi nu–şi judecă motivaţiile. De exemplu, o milostenie, lucru bun în sine, poate fi făcută pentru a fi văzut de alţii (Matei 6.1). Dumnezeu însă, care cântăreşte duhurile şi inimile (cap. 21.2), distinge în intenţiile noastre o astfel de cale a întristării sau a morţii (v. 25; Psalmul 139.24). Ascultând de îndemnul din versetul 3, să–I încredinţăm Lui (să prăvălim asupra Lui) lucrările noastre, mici sau mari (Iov 5.8)! Să–L lăsăm pe El să acţioneze, să ne traseze căile, să ne dicteze cuvintele ~ aceasta este dependenţa, atitudine care Îi place Domnului şi care ne asigură protecţia!

Versetele 10–15 ne învaţă ceea ce se impune împăraţilor. În această privinţă, să ne amintim de demnitatea la care harul Domnului nostru ne–a făcut să avem acces (Apocalipsa 5.10). Nobleţea obligă, se spune uneori (comp. cu Isaia 32.8). Dreptatea şi corectitudinea trebuie să fie trăsăturile care să–i caracterizeze pe comoştenitorii Împărăţiei.