20 Ianuarie 2023
Și tatăl său nu-l mustrase niciodată, zicând: „Pentru ce ai făcut așa?”.
1 Împărați 1.6
Este o lecție plină de învățăminte, la care toți tații ar trebui să ia aminte, în scurtul comentariu pe care Duhul lui Dumnezeu îl face despre falimentul lui David cu privire la disciplinarea fiului său Adonia. Acest eșec al lui David, care a constat în faptul că nu l-a mustrat pe fiul său, este prezentat de Dumnezeu în legătură cu îngâmfarea lui Adonia împotriva gândului și a voii revelate a lui Dumnezeu, atunci când, cu puțin înainte de moartea tatălui său, a spus: „Eu voi fi împărat” (1 Împărați 1.5). Dumnezeu deja declarase planul Său, că Solomon trebuia să-i succeadă lui David ca împărat. Încercarea lui Adonia de a se impune ca împărat a reprezentat un act grav de răzvrătire împotriva lui Iahve și a voii Lui revelate.
Dumnezeu ne prezintă aceste două lucruri ca fiind în legătură unul cu altul – îngâmfarea și răzvrătirea lui Adonia împotriva scopului lui Iahve și falimentul lui David cu privire la disciplinarea lui Adonia, în timpul copilăriei și tinereții acestuia. Nu înseamnă oare acest lucru că Dumnezeu vrea să ne arate că acesta a fost rezultatul superficialității lui David față de fiul său? Răzvrătirea lui Adonia a fost urmarea falimentului lui David ca tată.
Acest fiu pare să fi fost favoritul casei – acesta este un lucru rău, atât pentru tată, cât și pentru fiu (mărturie pentru aceasta stă și necazul pricinuit în casa lui Isaac, din același motiv; Geneza 25.28 și capitolul 27). David a fost foarte blând și îngăduitor cu el, permițându-i să-și cultive voința proprie. El nu îl întristase niciodată pe fiul său Adonia, iar acum el trebuie să secere roadele amare ale acestei fapte și să se întristeze el însuși. Fiul își va întrista în mod sigur tatăl, dacă tatăl nu și-a întristat niciodată fiul. A fost un mare eșec din partea lui David că și-a manifestat astfel de sentimente față de fiul său. Pentru că, în cele din urmă, dacă și-ar fi întristat fiul, spre bine, ar fi arătat o mai profundă dragoste față de el decât să arate întotdeauna bunătate și tandrețe, lăsându-l să facă ce vrea. Eșecul care avusese loc cu mult timp înainte, în cadrul căminului, se arată acum în mod izbitor și capătă aspect public. Toate acestea ne sunt spuse spre învățătura și spre folosul nostru.
R. K. Campbell
Pocăiți-vă și credeți în evanghelie!
Marcu 1.15
Dumnezeu stabilește condițiile
Un om de afaceri ia prânzul împreună cu un specialist în finanțe.
Specialistul în finanțe nu vrea să accepte că doar regretând păcatele și crezând în Isus Hristos poate veni la Dumnezeu. El crede că ar exista și alte căi spre mântuire.
Omul de afaceri îi spune: „Să considerăm că aș ajunge la faliment financiar și aș veni la dumneavoastră cu rugămintea să-mi împrumutați bani. Cine ar avea în acest caz dreptul de a stabili condiții? Dumneavoastră sau eu?”.
„Bineînțeles că eu! Iar dumneavoastră trebuie să îndepliniți condițiile mele, înainte ca eu să vă pot da un credit”, a explicat specialistul în finanțe.
„Tot așa este și la Dumnezeu”, a spus celălalt. „Noi venim ca datornici la El și nu avem niciun drept să stabilim condiții, ci suntem la dispoziția îndurării Sale. Și mai mult! Trebuie să acceptăm condițiile Lui, dacă vrem să fim mântuiți. Ele nu sunt greu de îndeplinit, însă ating mândria noastră, pentru că El ne cere să ne recunoaștem nedreptatea și să o mărturisim cu sinceritate înaintea Lui. Și atunci El ne iartă toate păcatele, pentru că Fiul Său Isus Hristos a purtat la cruce pedeapsa pentru ele.”
Specialistul în finanțe a spus gânditor: „Aveți dreptate. Dumnezeu să mă ajute să-mi înving mândria și, pe calea aceasta, să vin la El”.
Citirea Bibliei: Exod 12.17-28 · Luca 5.17-26
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
SĂ ÎNȚELEGEM PUTEREA VOINȚEI! – Fundația S.E.E.R. România
„Să nu aibă despre sine o părere mai înaltă decât se cuvine; ci să aibă simţiri cumpătate despre sine…” (Romani 12:3).
Nu-i așa că adesea avem idei exagerate despre aptitudinile noastre? Ne place să credem că putem face totul! Dar indiferent cât ești de disciplinat sau cât de mult te străduiești, fără simțiri cumpătate despre tine vei fi sortit eșecului. John Ortberg spunea: „Puterea voinței este limitată. Nu ai parte de stocuri în funcție de domeniu.” De aceea o listă lungă de hotărâri, luate de Anul Nou, este aproape sigur sortită eșecului. Este nevoie de multă voință pentru a începe o lucrare sau o dietă. Și dacă mai pui pe listă: respectă bugetul, păstrează-ți biroul curat, citește o carte în fiecare săptămână – simți deja că te paște falimentul. Pentru majoritatea dintre noi, voința noastră se epuizează mai rapid decât trupurile noastre. Ortberg sugerează următoarele:
1) Programează-ți cele mai importante sarcini atunci când puterea voinței tale este cea mai puternică. Pentru mulți, asta este dimineața. Un studiu arată că deținuții au șanse mai mari să fie eliberați condiționat în situația în care cazul lor este audiat dimineața, când judecătorul are o rezervă mai mare de putere a voinței și este mai înclinat să-și asume riscuri.
2) Cheltuiește-ți cu înțelepciune puterea voinței. Nu-ți asuma prea multe sarcini odată, chiar dacă te-ai rugat pentru ele. În general, Dumnezeu lucrează prin voința ta, și rareori îți acordă cale liberă pentru a trece cu vederea legile finitudinii pe care El le-a creat.
3) Stabilește-ți obiective – însă, nu prea multe! Dacă nu-ți stabilești câteva vei fi la mâna sorții, dar dacă ai prea multe vei începe să te îngrijorezi pentru ele, vei realiza puține și vei suferi emoțional și fizic.
4) Nu uita că singura acțiune ce reface puterea voinței în loc s-o epuizeze este „predarea”. Dumnezeu ne-a pus la dispoziție rugăciunea, solitudinea, meditația, închinarea ca să fie făcute în așa fel încât să ne restaureze!
de Jean Koechlin
Psalmul 107:23-43
Mulţi oameni nu se gândesc la Dumnezeu decât în momentul încercării. Trebuie atunci să se mai mire de ce le sunt trimise? Asemeni acestor marinari prinşi de furtună (v. 23-28), oamenii sunt uneori puşi în situaţii disperate (Luca 8.23). Dumnezeu vrea prin acestea să-i facă să conştientizeze totala lor neputinţă şi deşertăciunea întregii lor înţelepciuni (v. 27; Psalmul 108.12). Cu ce scop? Ca să-i determine să strige către El. Atât aşteaptă Domnul pentru a interveni. La glasul Său, valurile se potolesc (v. 29). Şi, în acelaşi timp, se linişteşte sufletul omului, când consimte să-I încredinţeze Domnului cârma pentru a fi condus în portul dorit! (v. 30).
Aceste căi ale lui Dumnezeu pentru mântuirea sufletului au câte un corespondent în viaţa celui credincios. Resursele terestre din care el se adăpa pot seca (v. 33; comp. cu 1 Împăraţi 17.7), însă, în acelaşi timp, Domnul îl va face să găsească apa vie în locul în care nu o căuta (v. 35; Exod 15.22‑25). Ceea ce părea arid şi amar va deveni pentru suflet, cu siguranţă, un izvor de bucurie şi de putere. „Cine este înţelept va lua seama la aceste lucruri şi va înţelege bunătăţile Domnului” (v. 43). Să fim siguri că toate împrejurările noastre, atât cele dureroase cât şi cele plăcute, sunt distribuite prin „bunătatea Lui care rămâne pentru totdeauna” (comp. cu v. 1).
Mana Zilnica 