Mana Zilnica

30 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Și fiii lui Aaron, preoții, să așeze bucățile, capul și grăsimea deasupra lemnelor care sunt pe focul de pe altar. Dar măruntaiele lui și picioarele lui să le spele în apă. Și preotul să le ardă pe toate pe altar, ca ardere-de-tot, o jertfă prin foc, de mireasmă plăcută Domnului.

Levitic 1.8,9

Arderea-de-tot (5) – Doar pentru gloria lui Dumnezeu

Această acțiune făcea ca jertfa să fie, din punct de vedere simbolic, ceea ce Hristos era din punct de vedere al esenței – pur, atât în interior, cât și în exterior. A existat o perfectă corespondență între motivațiile interioare ale lui Hristos și purtarea Lui în exterior. Umblarea Sa a fost în întregime expresia stării Sale lăuntrice. Atât umblarea cât și starea Sa lăuntrică au avut ca țintă gloria lui Dumnezeu. Mădularele trupului Său au ascultat în mod perfect și au împlinit planurile inimii Sale devotate – ale acelei inimi care a bătut doar pentru Dumnezeu și pentru gloria Sa, prin lucrarea de mântuire a oamenilor. Prin urmare, preotul era îndreptățit să le ardă pe toate acestea pe altar, căci toate erau curate și nu aveau altă destinație decât aceea de a fi arse pe altarul lui Dumnezeu. Din unele jertfe avea o parte și preotul; din altele, și închinătorul; însă arderea-de-tot era în întregime arsă pe altar. Ea Îi aparținea în exclusivitate lui Dumnezeu.

Preoții puteau aranja lemnele și focul și puteau vedea flăcările înălțându-se, ceea ce constituia într-adevăr un mare și sfânt privilegiu. Însă nu le era îngăduit să mănânce din această jertfă. Doar Dumnezeu a fost ținta lui Hristos, în ce privește aspectul morții Sale în legătură cu arderea-de-tot. Nu putem fi îndeajuns de clari asupra acestui lucru. Din momentul în care animalul de parte bărbătească era adus la ușa cortului întâlnirii și până când era transformat în cenușă prin acțiunea focului, el Îl simbolizează pe Hristos, care S-a adus ca jertfă fără pată lui Dumnezeu, prin Duhul cel veșnic.

Acest lucru face ca arderea-de-tot să fie nespus de prețioasă pentru sufletul celui credincios. Ea ne oferă cea mai înaltă perspectivă asupra lucrării lui Hristos. Această lucrare I-a produs o bucurie specială lui Dumnezeu – o bucurie pe care nicio creatură inteligentă n-o poate pătrunde. Nu trebuie să pierdem din vedere acest lucru.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

Dar acum, la sfârșitul veacurilor, El S-a arătat o singură dată, înlăturând păcatul prin jertfa Sa.

Ioan 1.29; Evrei 9.26

„Mielul fără cusur și fără pată”

Aceste două versete nu vorbesc nici despre vină, nici despre mulțimea păcatelor noastre, ci despre păcat ca principiu activ și despre o stare de lucruri schimbată complet în fața lui Dumnezeu.

Pe temelia veșnic valabilă, a jertfei lui Hristos, a unui „Miel fără cusur și fără pată”, păcatul va fi odată înlăturat pe deplin dinaintea ochilor lui Dumnezeu. Această stare va fi pe un pământ nou și în cerul nou, dar ea este valabilă deja de astăzi cu privire la poziția credinciosului înaintea lui Dumnezeu.

După ce Satan și îngerii lui și toți păcătoșii nepocăiți vor fi judecați și aruncați pentru totdeauna în iad, va începe ziua veșnică a odihnei lui Dumnezeu. Atunci când El va face totul nou, dreptatea va locui în cer și pe pământ, iar păcatul și urmările lui vor fi îndepărtate pentru totdeauna.

Cine ar putea înțelege pe deplin rezultatele lucrării Sale și cine ar putea să le prețuiască îndeajuns? Cine ar putea să-I mulțumească suficient de mult Mielului lui Dumnezeu care, pe crucea de la Golgota, a așezat temelia pentru realitatea că păcatul nu va mai exista în noua creație? Noi vom locui în acea slavă, dar punctul central în veșnicie va fi Mielul lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Ezra 8.31-9.4 · Proverbe 8.22-36

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TRANSFORMĂ-ȚI PIERDEREA ÎN CÂȘTIG (3) – Fundația S.E.E.R. România

„Vă vestesc altele noi; vi le spun mai înainte ca să se întâmple.” (Isaia 42:9)

Oamenii care l-au declarat pe Iefta „persona non grata” au fost aceiași oameni care s-au întors la el după ajutor, când au fost amenințați de un dușman mai puternic.

Așadar, iată prima învățătură: Nu oamenii îți determină viitorul, ci Dumnezeu! Iudeii trăiau în robie când Dumnezeu le-a făcut această promisiune: „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde” (Ieremia 29:11).

Planul lui Dumnezeu pentru tine va izbuti în fața oricărui alt plan.

Iată a doua învățătură: Umblarea în unitate necesită vorbire în unitate. Iefta a acceptat numaidecât noua poziție. „Iefta a trimis soli împăratului fiilor lui Amon, ca să-i spună: ‚Ce ai cu mine de vii împotriva mea să faci război împotriva ţării mele?'” (Judecătorii 11:12). Ați reținut cuvintele „cu mine” și „țara mea”; el a lăsat suferințele trecutului în urmă și a îmbrățișat în întregime cauza. Un autor scrie: „El a fost gata să umble în unitate. Și o umblare în unitate necesită o vorbire în unitate. Ai fi surprins să vezi ce impact va avea vorbirea în unitate asupra atitudinii și relațiilor tale. Vei vedea că ești mai puțin critic cu ceilalți, odată ce transformi această „vorbire în numele echipei” într-un obicei.” Asta nu înseamnă că trebuie neapărat să fiți împreună ca să procedați așa… ci înseamnă că ați înțeles că viziunea și cauza pe care o împărtășiți sunt mai mari și mai importante decât diferențele de gândire și de păreri dintre voi. Biblia spune (Efeseni 4:3): „căutaţi [trebuie să lucrați la aceasta] să păstraţi unirea Duhului [nu neapărat în păreri], prin legătura păcii.” Așa să ne ajute Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 68:15-23

Va veni un moment când toate pretenţiile oamenilor puternici (ale acestor munţi cu multe piscuri din v. 16) vor trebui să cedeze, făcând loc unei singure puteri, puterea divină. Aceasta şi–a dat proba cea mai măreaţă nu prin victoriile câştigate asupra vrăjmaşilor lui Israel, ci prin biruinţa lui Hristos obţinută asupra lui Satan (asupra omului puternic care ne ţinea în robie) şi prin învierea Sa triumfătoare (v. 18; Romani 1.4). Înălţat „mai presus de toate cerurile”, El este Cel care aici, în Psalmul 68, primeşte daruri „în om” (în calitate de om, ca om), în timp ce, în citatul din Efeseni 4.8‑10, El va fi Cel care va împărţi daruri. Biserica Lui are astăzi la dispoziţie pentru zidirea Sa aceste daruri împărţite prin Duhul Sfânt (Fapte 2.33).

Astfel că, în toate privinţele, noi putem spune împreună cu versetul 19: „Binecuvântat fie Domnul, care zilnic ne copleşeşte cu darurile Sale, Dumnezeu, mântuirea noastră”. Într–adevăr, Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al salvării. Lui Îi revine atât să salveze din moarte (deşi v. 20 se aplică în primul rând învierii naţionale a lui Israel), cât şi să dea celor care au fost reţinuţi prin puterea ei o parte cerească şi eternă împreună cu Întâiul–născut dintre cei morţi, cu Omul înviat.