26 Ianuarie 2022
Mie nu-mi este rușine de evanghelie, … pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu.
Romani 1.16,17
Dreptatea pe care o avem nu este o dreptate omenească de care avem parte prin credință, adică pe temeiul sau pe temelia credinței, ci este dreptatea lui Dumnezeu Însuși. Ce altceva decât puterea lui Dumnezeu putea înfăptui aceasta? Legea dădea o dreptate omenească celui ce o ținea, dar nu a fost nimeni care să o poată împlini în întregime. Mai mult, o dreptate câștigată pe temeiul legii nu putea da omului viață decât pe acest pământ; căci „cine va ține aceste lucruri va trăi prin ele”, adică va rămâne în viață, nu va muri. Dar dreptatea lui Dumnezeu ne este dată prin credință. Însă ce înseamnă dreptatea lui Dumnezeu? Această întrebare este pe deplin justificată, având în vedere numărul mare de neînțelegeri cu privire la sensul acestei expresii. Nu este vorba despre o dreptate care să fie valabilă înaintea lui Dumnezeu, așa cum a tradus Luther; căci și o dreptate obținută prin ținerea legii, dacă acest lucru ar fi fost posibil, ar fi fost realmente valabilă înaintea lui Dumnezeu. Dar nici cea mai desăvârșită dreptate omenească nu ar putea fi numită vreodată dreptatea lui Dumnezeu.
Evanghelia pe care o predica Pavel vestea această dreptate a lui Dumnezeu care s-a arătat pe de o parte prin aceea că L-a înviat pe Isus dintre morți și că L-a încununat cu cinste și cu glorie, iar pe de altă parte prin faptul că acum îl așază pe cel care crede în același loc în care a intrat El ca Om. Pentru că ceea ce Hristos a făcut pentru slava lui Dumnezeu a făcut în același timp și pentru noi, așa că apostolul poate spune în alt loc: „Pe Cel care n-a cunoscut păcat, L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptate a lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5.21). În același fel în care dreptatea lui Dumnezeu a putut fi privită mai întâi în glorificarea lui Hristos, ea poate fi văzută astăzi în noi, cei care suntem în Hristos, iar în curând aceasta va ajunge la reprezentarea desăvârșită în noi, când vom fi și noi în aceeași glorie, cu El, ca rod al muncii sufletului Său.
R. Brockhaus
El (Isus Hristos) este ispășirea pentru păcatele noastre.
1 Ioan 2.2
Scuzele nu au acoperit paguba
În parcarea unui centru comercial, o mașină s-a strecurat printre două mașini staționate. Deodată s-a auzit un scârțâit ca și cum s-ar freca metal pe metal. Șoferul a coborât și a privit mașina pe care o atinsese fără milă. A luat o bucată de hârtie, a scris ceva pe ea, a pus-o sub ștergătorul de parbriz și a plecat.
La puțin timp după aceea a apărut șoferul mașinii lovite și a văzut ce s-a întâmplat. S-a uitat în jur, căutând vinovatul. Un bărbat care văzuse totul i-a spus că vinovatul i-a strecurat un bilețel sub ștergător. Păgubitul a răsuflat ușurat. Vinovatul și-a lăsat cu siguranță numele și numărul de telefon! A despăturit hârtia, dar acolo era scris un singur cuvânt: Scuze! – Fără cuvinte, i-a întins bucata de hârtie bărbatului care fusese martor la accident. Acela a spus: „Este bine dacă se scuză!”. Abia atunci păgubitul a putut să vorbească și a țipat: „Scuze!? Și mie cine îmi plătește paguba?”.
Un simplu Scuze! nu este suficient, nu repară o mașină și nu achită o factură! Este bine dacă îți ceri scuze și promiți că data viitoare vei fi mai atent, dar întrebarea rămâne: Cine îmi plătește paguba?
Eu am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Și El așteaptă să-mi mărturisesc sincer vina, ca să o ierte. Dar întrebarea rămâne deschisă: Cine îmi plătește vina? Eu însumi nu pot. Numai Unul poate: Isus Hristos. El este „ispășirea” pentru păcatele mele; prin El „am primit acum împăcarea” (Romani 5.11).
Citirea Bibliei: Ezra 6.13-22 · Proverbe 6.20-35
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
TRANSMITE MAI DEPARTE BINECUVÂNTĂRILE! – Fundația S.E.E.R. România
„Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri…” (Faptele Apostolilor 2:39).
Fiecare familie are calități unice și diferite față de alte familii. Tu poți lăsa o moștenire copiilor tăi, transmițându-le valorile, concepțiile și dragostea care au dus familia ta acolo unde este astăzi. O mărturie puternică a vieții tale, îi poate inspira pe urmași să perpetueze măreția. Trebuie să le povestești cum ai reușit să treci Iordanul tău și cum ai intrat în Țara promisă ție. Trebuie să transmiți mai departe binecuvântările care ți-au ajutat familia ani de zile. Este necesar să scoți la lumină darurile fiecărui membru al familiei. Există ceva în fiecare om care îl face deosebit de toți ceilalți.
Fiecare dintre noi avem daruri speciale și fiecare dintre noi dorește să audă de la ceilalți la ce este priceput. Avem nevoie să recunoaștem și să verbalizăm unicitatea fiecărui membru al familiei. Trebuie să scoatem în evidență faptul că deși facem parte dintr-o familie mare, nu suntem limitați de moștenirea noastră; avem libertatea și abilitatea de a ne exersa propriile daruri individuale.
Inspiră-ți familia să se bucure de originea ei, de locul în care a ajuns, și de locul în care poate (sau urmează) să ajungă. Trecutul ne leagă laolaltă, dar fiecare membru al familiei care își folosește darurile unice și care îndeplinește anumite roluri, face ca familia să reziste în timp, și conferă familiei un viitor solid în promisiunea lui Dumnezeu că: „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri.”
Nu fi ultima verigă din lanț și nu lăsa ca lanțul să se termine cu tine. Ia binecuvântările pe care le-a pus Dumnezeu în tine și transmite-le mai departe copiilor tăi – la fel și nepoților tăi. Așadar, transmite mai departe valorile și binecuvântările lui Dumnezeu!
de Jean Koechlin
Psalmul 65
Înainte ca lauda să devină universală, în zorii zilei mileniale (Psalmul 66), ea este pregătită în linişte în inima celor răscumpăraţi. Trebuie să ne fie familiară această adorare care se înalţă în tăcere spre Dumnezeu într–un mod cu atât mai real, cu cât cuvintele nu pot s–o exprime. Să experimentăm această închinare şi când suntem pe drum, şi în timpul pauzelor la lucru, şi în patul nostru în „vegherile nopţii” (Psalmul 63.6). Ea va fi întotdeauna ascultată şi înţeleasă de Cel care ascultă rugăciunea (v. 2).
După ce, în versetul 3, a conştientizat iertarea păcatelor, Israel (şi în aceeaşi măsură creştinul) se va putea bucura de prezenţa lui Dumnezeu (v. 4).
Psalmul se încheie printr-un măreţ tablou al viitoarelor binecuvântări pământeşti, imagini ale bogăţiilor spirituale pe care credinciosul le–a luat în posesie încă de acum. Dacă aici tânjeşte „într–un pământ sec şi uscat, fără apă” (Psalmul 63.1), el trebuie să-şi amintească de faptul că „râul lui Dumnezeu este plin de apă” (v. 9). Dragi prieteni, nu este atunci vina noastră, dacă uneori sufletul nostru suferă de uscăciune? (vezi Ioan 4.14,15).
„Tu faci să cânte de bucurie venirea dimineţii şi a serii”, spune din nou versetul 8. Fie ca şi zilele noastre să înceapă, să se desfăşoare şi să se încheie printr-un cânt al fericirii şi al dragostei.
Mana Zilnica 