25 Ianuarie 2022
Dumnezeul răzbunărilor, Doamne, Dumnezeul răzbunărilor, să se arate strălucirea Ta! Ridică-Te, judecător al pământului! Răsplătește celor mândri! Până când cei răi, Doamne, până când se vor bucura cei răi?
În mulțimea gândurilor dinăuntrul meu, mângâierile Tale au făcut plăcere sufletului meu.
Psalmul 94.1-3,19
În contrast cu atitudinea israeliților dintr-o zi viitoare, creștinul trebuie să se ferească să caute răzbunarea (Romani 12.17). El nu suferă mai puțin din cauza răului și a nedreptății care domnesc în această lume, unde mândria (Psalmul 94.2), răutatea (versetul 3), aroganța și trufia (versetul 4), asuprirea și violența (versetele 5 și 6) sunt fără frâu. Credinciosul nu poate trece prin această lume și să rămână neafectat de ceea ce vede zilnic în ea. Cu cât este mai conștient de sfințenia lui Dumnezeu, cu atât răul i se pare mai groaznic (Psalmul 97.10). Acesta este motivul pentru care Hristos, Omul perfect, a suferit mai mult decât oricine din cauza răului din jurul Său. Să-L privim în Marcu 3.5, unde se spune că era „foarte întristat de împietrirea inimii lor”. El Însuși a fost obiectul celei mai mari nedreptăți (versetul 21).
Fiind conștienți de răul care ne înconjoară, suntem deseori tulburați în sufletul nostru: Oare nu vede Dumnezeu toate aceste lucruri? De ce nu intervine? Domnul ne mângâie, mai degrabă decât să ne dea un răspuns (versetul 19). Prin faptul că ne deschide ochii să vedem răul din această lume, El ne ajută să ne separăm de acest rău. Însă această separare are rolul de a ne aduce mai aproape de El Însuși, astfel ca nădejdea noastră în El să poată fi întărită. Facă El ca mângâierile de sus să fie întotdeauna plăcerea sufletului nostru!
J. Koechlin
Hristos, de asemenea, a suferit o singură dată pentru păcate, Cel Drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu.
1 Petru 3.18
Cine ne poate apropia de Dumnezeu?
Isus Hristos a venit în lume și a suferit la cruce, ca să-i aducă pe oameni la Dumnezeu. El Însuși a pregătit calea într-acolo! Și este una sigură: „Trebuie să fiți născuți din nou” (Ioan 3.7).
Din firea noastră, noi, oamenii, suntem departe de Dumnezeu. Profetul Isaia ne spune: „fiecare își vedea de drumul lui” (Isaia 53.6). Primul om s-a ascuns de Dumnezeu, dar la fel face și omul din zilele noastre: „Nu este niciunul care să-L caute pe Dumnezeu” (Romani 3.11). Dumnezeu Însuși trebuie să pună în noi o fire cu totul nouă. Ea este numită naștere din nou sau naștere de sus, dintr-un izvor nou de viață.
Dacă simți că între tine și Dumnezeu este ceva în neregulă, atunci mulțumește-I că ți-a trezit conștiința! Dacă îți pui întrebări și Îl cauți pe Dumnezeu, vei primi ajutor.
Ceea ce blochează calea spre El sunt păcatele noastre, nenumăratele abateri de la voia lui Dumnezeu! Oricine vine la Dumnezeu și își recunoaște vina poate primi iertare. Prin moartea Sa, El, Cel drept, a împlinit cerințele lui Dumnezeu. Noi, cei nedrepți, nu am fi putut să le împlinim niciodată.
Crede în Hristos și în puterea iertătoare a sângelui Său, care a curs pe crucea de la Golgota! Atunci vei deveni un copil al lui Dumnezeu și vei sta veșnic în apropierea Lui.
Citirea Bibliei: Ezra 6.1-12 · Proverbe 6.12-19
CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI
coordonatori Bob & Debby Gass
IUBEȘTE-ȚI ȘI ACCEPTĂ-ȚI APROAPELE! – Fundația S.E.E.R. România
„În smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuși.” (Filipeni 2:3)
Noi putem învăța să iubim și să acceptăm pe cineva, fără să fim neapărat de acord cu părerile acelei persoane și fără să-i susținem faptele sau stilul de viață. Principiul de bază este să învățăm să-i vedem pe oameni ca indivizi. Cu cât înțelegem mai mult că, în ciuda diferențelor, toți suntem oameni creați de Tatăl nostru după chipul Său, cu atât devenim mai liberi să ne concentrăm pe nevoile noastre comune.
Când nu înțelegem motivațiile altcuiva, viziunea sau personalitatea sa, e ușor să presupunem ce e mai rău despre acea persoană și să-l împroșcăm cu tot felul de apelative. Comunicarea și încrederea contribuie mult la creșterea răbdării și a înțelegerii față de cei care fac lucrurile diferit față de noi. Putem oferi aceste două lucruri într-o relație punând întrebările potrivite.
De multe ori, ne este teamă să întrebăm pe cineva de unde vine sau care este problema sa. Sau când chiar întrebăm, o facem într-un mod care sporește teama și ostilitatea pe care le experimentează acea persoană. Dacă punem întrebări cu blândețe, sau cel puțin într-un mod respectuos și blând, determinăm persoana să se deschidă și ajungem s-o cunoaștem mai bine. Păstrarea simțului umorului poate ajuta la liniștirea lucrurilor, dacă există neînțelegere sau conflict. Un astfel de schimb constructiv zidește încredere, ceea ce sporește probabilitatea unei comunicări mai bune între voi doi.
Biblia ridică standardul când vine vorba despre dragostea unii față de alții; un text binecunoscut (1 Corinteni 13:1) ne asigură: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.”
de Jean Koechlin
Psalmul 64
Credinciosul nu suferă numai din pricina uscăciunii unei lumi în care nu-şi poate potoli setea sufletului, ca în Psalmul 63, ci el resimte şi vrăjmăşia oamenilor. Aceştia îşi ascut limba împotriva lui ca o sabie (comp. cu Psalmii 55.21 şi 57.4). Credinţa a stârnit întotdeauna antipatia din partea necredincioşilor, iar acest lucru nu trebuie să ne mire, ci să ne determine să veghem ca purtarea noastră să nu le dea niciodată ocazia unor acuzaţii îndreptăţite. Împotriva acestei săbii şi a acestor săgeţi să îmbrăcăm „platoşa neprihănirii” (adică o comportare ireproşabilă ~ Efeseni 6.14; citiţi şi 1 Petru 2.12) şi să opunem tuturor acestor manifestări ale răutăţii „blândeţea înţelepciunii” (Iacov 3.13). Atunci Dumnezeu va lua în mâinile Sale cauza noastră (Romani 12.17‑19).
„Cine va vedea?” se întrebau vrăjmaşii celui drept (v. 5; vezi şi Psalmii 10.11 şi 59.7). Ei bine, Dumnezeu îi vede! Privirea Lui discerne în cele mai mari profunzimi ale inimii răutatea şi uneltirile acesteia (v. 6). Şi, ca răspuns la săgeata ţintită şi lansată pe neaşteptate (acest cuvânt „amar”) împotriva omului integru (v. 4), El pregăteşte propria Lui săgeată, care–l va scăpa pe răscumpăratul Său într-un mod la fel de neaşteptat, când va veni momentul potrivit (v. 7).
Mana Zilnica 