Mana Zilnica

Mana Zilnica

16 Ianuarie 2022

DOMNUL ESTE APROAPE

Fiii lui Aaron, preoții, să aducă sângele și să stropească sângele de jur-împrejur pe altarul care este la intrarea cortului întâlnirii.

Levitic 1.5


Arderea-de-tot (3) – Funcțiile fiilor lui Aaron

În concordanță cu ceea ce am afirmat despre arderea-de-tot sunt locul și funcțiile pe care fiii lui Aaron le aveau. Ei stropeau sângele, aprindeau focul pe altar, așezau lemne pe foc și așezau „bucățile, capul și grăsimea deasupra lemnelor care sunt pe focul de pe altar”.

Acestea sunt acțiuni foarte importante, care alcătuiesc o trăsătură distinctă a arderii-de-tot, în contrastul în care se află ea cu jertfa pentru păcat, cu privire la care fiii lui Aaron nu sunt menționați deloc. „Fiii lui Aaron” reprezintă Adunarea, privită nu sub aspectul ei de „Trup”, ci de casă preoțească. Acest lucru este ușor de sesizat. Dacă Aaron era o imagine a lui Hristos, atunci casa lui era o imagine a casei lui Hristos, așa cum citim în Evrei: „Hristos este ca Fiu peste casa Lui; a Cărui casă suntem noi” (Evrei 3.6). De asemenea, citim: „Iată, Eu și copiii pe care Mi i-a dat Dumnezeu” (Evrei 2.13). Este privilegiul Adunării ca, fiind condusă și instruită de către Duhul Sfânt, să privească la Hristos și să-și găsească plăcerea în El, în felul în care este prezentat în acest prim capitol din Levitic. „Părtășia noastră este cu Tatăl”, care ne-a chemat prin har să împărtășim gândurile Sale cu privire la Hristos.

Este adevărat că noi nu ne vom putea niciodată ridica la înălțimea deplină a acestor gânduri, însă putem avea părtășie cu Tatăl în ele, prin puterea Duhului Sfânt care locuiește în noi. Nu este vorba aici de a avea conștiința împăcată prin sângele lui Hristos, care a purtat păcatele noastre, ci de comuniunea cu Dumnezeu în privința devotamentului perfect al lui Hristos, manifestat la cruce.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărțile care s-ar fi scris.

Ioan 21.25


„Făcând bine și vindecând”

Ținuturile Galileei și ale Iudeii au avut parte de o binecuvântare deosebită: Fiul lui Dumnezeu a trecut pe acolo. Și, pe oriunde trecea, El aducea întotdeauna mântuirea și puterea lui Dumnezeu acelora care aveau nevoie de ele. Dumnezeu L-a uns pe Fiul Său „cu Duh Sfânt și cu putere”, astfel că Isus umbla din loc în loc „făcând bine și vindecând pe toți cei care erau înrobiți puterii diavolului; căci Dumnezeu era cu El” (Fapte 10.38).

Oriunde vedea necazuri, inima Lui era adânc mișcată și Se folosea de puterea Lui pentru a le aduce oamenilor ușurare, vindecare, salvare și binecuvântare (Matei 8.16,17).

Niciodată nu s-a văzut un om mai modest și mai smerit. Cei săraci și necăjiți vedeau în El pe Hristos, Unsul lui Dumnezeu. În toate locurile și în orice zi era vizibil că Dumnezeu Îl unsese. Și toți cei care își deschideau inimile puteau înțelege din cuvintele și din faptele Lui că El era Hristos.

Nimeni n-ar putea să spună în cuvinte omenești cine este Hristos. El nu Se poate compara cu nimeni; El este Dumnezeu revelat în trup. Iar dacă avem zi de zi comuniune cu El, inimile noastre se vor umple tot mai mult de slava și de frumusețea Persoanei Sale și Îi vom aduce astfel adorare.

Citirea Bibliei: Ioel 2.1-17 · Proverbe 2.1-8

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

UMBLĂ ÎN BINECUVÂNTAREA LUI DUMNEZEU (1) – Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători…” (Iacov 1:22).


Apostolul Iacov ne sfătuiește: „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri. Căci dacă ascultă cineva Cuvântul, şi nu-l împlineşte cu fapta, seamănă cu un om, care îşi priveşte faţa firească într-o oglindă; şi, după ce s-a privit, pleacă şi uită îndată cum era. Dar cine îşi va adânci privirile în legea desăvârşită, care este legea slobozeniei, şi va stărui în ea, nu ca un ascultător uituc, ci ca un împlinitor cu fapta, va fi fericit în lucrarea lui.” (Iacov 1:22-25). În aceste versete, cuvântul om vine de la cuvântul grecesc folosit pentru bărbat.

De ce este important lucrul acesta? Pentru că există o diferență între felul în care un bărbat și o femeie se uită într-o oglindă. În general, bărbații se privesc în oglindă doar pentru a face remedierile strict necesare; în timp ce majoritatea femeilor au o oglindă și în poșetă, ca să-și verifice înfățișarea în mod regulat pe parcursul zilei. Dar să nu pierdem ideea; noi nu vorbim aici despre modul în care bărbații și femeile utilizează oglinda. Nu, ci trebuie să recunoaștem că cei mai mulți abia dacă petrecem câteva clipe pe fugă în Scriptură, înainte de a ne începe ziua, în loc să ne luăm timp ca să medităm la ea până când mintea ne este înnoită, sufletul înviorat, și caracterul ne este modelat după asemănarea lui Hristos. Pe măsură ce citim Scripturile, Duhul Sfânt așază o oglindă în fața noastră ca să facem toate schimbările necesare. Să reținem cuvintele: „cine îşi va adânci privirile… şi va stărui… va fi fericit” (Iacov 1:25).

Este ca o stradă cu dublu sens. Pentru a intra în binecuvântarea lui Dumnezeu, tu trebuie să te îngrijești de „împlinirea Cuvântului” – iar El Se va îngriji de „binecuvântare”!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Psalmul 55:12-23


Cel despre care vorbeşte David în versetele 1214 era probabil Ahitofel ghilonitul, căruia cartea 2 Samuel îi rezervă trei capitole (15, 16 şi 17), în care ne relatează trădarea şi sinuciderea sa. În sens profetic însă, aceste cuvinte se referă la nefericitul Iuda. Există oare vreo expresie cu o mai mare putere de sugestie a legăturilor de afecţiune decât cea din versetul 13, care îl numeşte „sfătuitorul meu şi prietenul meu”? Iată o dovadă că cele mai mari semne de dragoste şi de încredere nu pot câştiga inima omului firesc, în care se dă război împotriva lui Dumnezeu (v. 21; comp. cu Marcu 14.45).

Să ne gândim apoi la sentimentele Domnului în timpul călătoriei Sale pe pământ. El nu Se putea bizui pe nimeni, nu Se putea încrede în nimic (Ioan 2.24). Dar, în faţa unei asemenea desfăşurări a răului, psalmistul ne invită: „Aruncă asupra Domnului povara ta” (v. 22). Pentru că o povară îl încurcă pe om în alergare, iată de ce în Evrei 12.1 se face din nou auzit îndemnul: „dând la o parte orice greutate, să alergăm cu răbdare”. Aceasta nu înseamnă că vom fi imediat cruţaţi de încercare, ci doar că încercarea încetează a ne mai fi o povară din momentul în care am aruncato asupra lui Dumnezeu, lăsându-I Lui grija să Se ocupe de ceea ce ne nelinişteşte.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: