Mana Zilnica

2 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Ați fost răscumpărați din felul vostru deșert de viețuire moștenit de la părinți … cu sângele prețios al lui Hristos.

1 Petru 1.18,19

Sângele lui Hristos constituie prețul răscumpărării; prin urmare, toți cei care se așază sub protecția lui sunt la adăpost de judecată pentru totdeauna. Avem acest lucru ilustrat în Exod, atunci când Israel se afla în Egipt. Când Dumnezeu urma să lovească țara Egiptului, să o străbată ca Judecător, era evident că acest lucru se întâmpla din cauza păcatului și că poporul său Israel, din chiar această pricină, era la fel de expus judecății ca și egiptenii. Cum puteau fi cruțați, în mod drept, israeliții, iar egiptenii, întrun mod la fel de drept, să fie judecați? Întrunul din mesajele Sale către faraon, Domnul spune: „Voi face o deosebire [sau, literal, „voi pune o răscumpărare”] între poporul Meu și poporul tău” (Exod 8.23).

Acest lucru a fost făcut întrun fel remarcabil atunci când, la porunca Domnului, Moise a chemat pe toți bătrânii lui Israel și lea zis: „Ducețivă să luați miei pentru familiile voastre și înjunghiați Paștele. Să luați apoi un mănunchi de isop, săl înmuiați în sângele din strachină și să ungeți pragul de sus și cei doi stâlpi ai ușii cu sângele din strachină” (Exod 12.2123).

Astfel Șia răscumpărat Domnul poporul prin sânge – imagine a sângelui Mielului lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii (Ioan 1.29). Remarcați însă un lucru important. Porunca de a stropi sângele a fost dată tuturor – prin urmare această resursă era pentru toți; însă, dacă ei nu urmau, printro ascultare a credinței, instrucțiunile primite, nu aveau să fie protejați. Tot așa, sângele lui Hristos este acum suficient pentru a-i adăposti pe toți oamenii; dar unde nu este credință, el nu este de niciun folos. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că L-a dat pe singurul Său Fiu, ca oricine crede [deci doar cel care crede] în El să nu piară, ci să aibă viață eternă” (Ioan 3.16). „Pe El Dumnezeu La rânduit să fie ispășire, prin credința în sângele Lui” (Romani 3.25).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!

Psalmul 14.1

Cât de departe poate vedea păianjenul

Un păianjen își țesea plasa în frunzele unui stejar. El nu văzuse niciodată un om, deoarece ochii lui nu puteau vedea decât până la o depărtare de opt centimetri. Tot ceea ce se afla mai departe de acei câțiva centimetri pătrați care țineau de lumea lui îi era necunoscut. Lăsa ceea ce nu cunoștea în seama celor visători. Țesându-și plasa argintie sub formă de roată, el se considera ființa cea mai mare a creației. Alături de el, un alt păianjen era pus pe treabă. Păianjenul nostru și-a întrebat vecinul: „Ai văzut tu vreodată în viața ta vreun om?”. — „Niciodată!”, a spus celălalt uimit. „Nici eu!”, a adăugat el zeflemitor. Apoi au râs amândoi, încât țesăturile lor fine au început să tremure.

La câțiva metri depărtare trecea pădurarul. Păianjenii nu l-au văzut și de aceea au spus: „Un om? Asta-i bună! N-am văzut niciodată vreunul!”. Deoarece nu l-au văzut, ei s-au îndoit de existența lui. Poate tu, om cu judecată, gândești în aceiași termeni: „Dumnezeu? Nu L-am văzut niciodată!”. În Biblie avem explicația: „Nebunul zice în inima lui: Nu este Dumnezeu!” (Psalmul 14.1).

Dumnezeu, care a făcut tot ceea ce vezi, locuiește în afara orizontului tău limitat. Însăși viața ta există prin harul lui Dumnezeu. El, a cărui existență o tăgăduiești, Se interesează de tine. El te iubește și dragostea Lui divină vrea să te facă fericit.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI STABILEȘTI SCOPURILE (2) – Fundația SEER

„Mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte” (Ieremia 1:5)

Pentru a-ți stabili corect scopurile în viață, roagă-L pe Dumnezeu să-ți spună cine ești! Rafturile librăriilor sunt doldora de cărți care ne spun că putem deveni tot ce ne punem în minte. Și chiar dacă este o doză de adevăr în această idee, ea nu reprezintă nicidecum întregul adevăr! Câinele poate să creadă că este capabil să zboare, dar dacă încearcă, va cădea lat la pământ. Peștele poate să creadă că este capabil să latre, dar asta nu se va întâmpla.

Concluzie: Câinii și peștii se pot ruga, pot crede, pot declara, pot mărturisi și pot încerca tot ce vor ei, dar nu vor reuși.

De ce? Pentru că Dumnezeu îți dă putere să fii numai ceea ce te-a chemat El să fii, și să faci doar acel lucru pentru care te-a echipat. El i-a spus lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.” Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu ştiu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil” căci te vei duce la toţi aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci. Nu te teme de ei; căci Eu sunt cu tine ca să te scap, zice Domnul. Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta.” (v. 5-9).

Când Dumnezeu îți încredințează o înzestrare, El nu-ți dă o misiune care implică cinci înzestrări, și nici invers (vezi Matei 25:14-15). Și iată lucrul extraordinar care se va întâmpla: în baza credincioșiei, atât persoana care are un talent, cât și cea care are cinci talente vor sta într-o zi înaintea lui Dumnezeu și vor auzi aprecierea aceasta: „Bine, rob bun și credincios…” (Matei 25:21).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 8:1-18

Solomon îşi întăreşte împărăţia. Construieşte cetăţi pentru provizii şi fortificaţii. Dintre acestea, Bet-Horonul de sus şi Bet-Horonul de jos (v. 5) ne amintesc de victoria extraordinară a lui Iosua (sau mai degrabă a Domnului) pe drumul de coborâre care separa aceste două cetăţi (Iosua 10.11). Acum toţi canaaniţii care, prin neascultarea poporului fuseseră lăsaţi cu viaţă după cucerire, sunt supuşi unui tribut. În contrast cu ei, ascultând de Cuvânt (Levitic 25.42), copiii lui Israel nu sunt supuşi muncilor rezervate sclavilor. Împăratul face astfel o distincţie clară între cei care aparţin şi cei care nu aparţin poporului lui Dumnezeu, chiar şi în cazul propriei soţii (v. 11). Să nu uităm niciodată că această distincţie mai există şi astăzi şi se referă la noi.

Este adevărat că noi am fost altădată sclavi ai păcatului (Romani 6.20), dar acum Fiul ne-a eliberat; suntem liberi (Ioan 8.36). Liberi pentru a lăuda şi pentru a sluji, „după cum cere datoria fiecărei zile” (v. 14), dar nu liberi să facem ce vrem. „Nu s-au abătut de la porunca împăratului” (v. 15). Versetul 13 menţionează porunca lui Moise, iar v. 14 pe cea a lui David. Adevărata libertate pentru credincios constă în a face din dragoste voia Domnului.

1 Octombrie 2020

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.

Romani 12.1

Multe grupuri creștine acordă o mare importanță zeciuielii. Alți creștini insistă asupra faptului că, deoarece nu suntem sub lege, zeciuiala nu este necesară. Versetul citat mai sus ne oferă răspunsul la această chestiune.

Dumnezeu dorește să ne aducem trupurile ca o jertfă vie pentru El. Atunci când ne dăm pe noi înșine lui Dumnezeu, cât din noi Îi este plăcut Lui? Doar zece la sută? Mai mult, El dorește să ne dăm pe noi înșine nu din obligație, ci de bună voie. Ce valoare ar avea să-i spun fiului meu: «Fiule, vreau să-mi spui în fiecare zi că mă iubești. Dacă nu, te voi pedepsi!». Dacă el se conformează, faptul că îmi spune că mă iubește nu va însemna prea mult pentru mine, fiindcă o face în urma unei porunci și a unei amenințări. Dar dacă, de bună voie, vine și îmi spune că mă iubește, acest lucru îmi face plăcere.

Vechiul Testament ne oferă câteva indicații: dacă dăm zece la sută suntem la nivelul unui iudeu; dacă dăm mai puțin de atât, suntem niște înșelători (Maleahi 3.8). Fiindcă suntem sub har, suntem încurajați să dăm totul. Aceasta este ceea ce adunările din Macedonia au făcut – mai întâi, cei credincioși de acolo s-au dat pe ei înșiși Domnului, după care au dat din belșug pentru sfinții aflați în nevoie din alte locuri (2 Corinteni 8.1-5).

Acesta este felul în care trebuie să dăm: mai întâi pe noi înșine, apoi potrivit cu nevoile altora și cu resursele noastre, aducându-ne aminte că tot ceea ce avem ne-a fost dăruit de către Domnul. Toate sunt ale Lui, iar noi nu suntem decât administratori a ceea ce El ne-a încredințat. Să dăruim astfel pentru nevoile lucrării Domnului, pentru nevoile celor din poporul Său, nu din obligație, ci din dragoste pentru Cel care ne-a răscumpărat. Trebuie deci să înțelegem că zeciuiala este un lucru din trecut și că suntem chemați să-I dăruim Domnului ceea ce este de drept al Lui.

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Te voi lăuda că m-ai făcut într-un mod înfricoșător și admirabil. Minunate sunt lucrările Tale și ce bine vede sufletul meu lucrul acesta.

Psalmul 139.14

Acceptarea de sine

Tu nu ești un produs al hazardului; Dumnezeu te-a creat. El a avut un plan pentru tine și a permis să iei ființă exact așa cum ești. Acceptă înfățișarea ta, talentele tale, potențialul tău, dar și slăbiciunile tale, din mâna Creatorului tău și mulțumește-I pentru ele.

În Psalmul 139, David proslăvește lucrarea lui Dumnezeu cu privire la nașterea sa: „Oasele mele nu erau ascunse de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat”. Apoi Îi mulțumește: „Te laud că sunt o făptură așa de minunată”.

Cine acceptă că este creat de Dumnezeu poate să economisească o mulțime de bani, în loc să-i cheltuiască pentru intervenții de înfrumusețare. De asemenea, își vede limitele și recunoaște că alții pot face mai bine decât el anumite lucruri. Dacă ne îndreptăm privirea de la noi spre Creatorul nostru, vom înceta să ne comparăm cu alții. Atunci diferențele nu ne vor mai nemulțumi. Privind spre Dumnezeu, vom fi păziți în același timp de a ne comporta lipsiți de responsabilitate față de corpul nostru și față de sănătatea noastră.

Și în această privință, Domnul Isus ne este marele Exemplu. Când a devenit Om și a venit în lume, El a acceptat trupul Său de la Dumnezeu: „Mi-ai pregătit un trup” (Evrei 10.5). În acest trup a trăit spre onoarea lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUM SĂ-ȚI STABILEȘTI SCOPURILE (1) – Fundația SEER

„Se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie.” (Faptele Apostolilor 16:7)

Toți am primit daruri și scopuri individuale, în viață, și Dumnezeu e Cel care ni le-a dat și pe unele și pe altele. Domnul Isus a zis: „Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh” (Ioan 3:6). Când ai o dorință care este „născută din carne”, nu te aștepta ca Dumnezeu s-o îndeplinească. Este în regulă să-i admiri și să înveți de la oamenii talentați și de succes, câtă vreme nu încerci să-i imiți. Este bine să-ți dorești calitățile caracterului lor bun, și chiar să le soliciți ajutorul – dar întotdeauna și întâi de toate, mergi la Dumnezeu, arhitectul vieților noastre și cere-I să-ți arate planul Său pentru viața ta. Chiar dacă dorința lui David a fost să construiască templul, Dumnezeu i-a spus că nu el, ci fiul său, Solomon, îl va construi! Datoria lui David a fost să strângă banii și materialele pentru proiect.

Dacă ești genul de persoană care vrea să ducă întotdeauna lucrurile la îndeplinire, fără a-L implica pe Dumnezeu – modul acesta de gândire nu este unul bun. Așadar, citește următoarele cuvinte și gândește-te la ele: „Fiindcă au fost opriţi de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia, au trecut prin ţinutul Frigiei şi Galatiei. Ajunşi lângă Misia, se pregăteau să intre în Bitinia; dar Duhul lui Isus nu le-a dat voie. Au trecut atunci prin Misia, şi s-au pogorât la Troa. Noaptea, Pavel a avut o vedenie: un om din Macedonia sta în picioare şi i-a făcut următoarea rugăminte: „Treci în Macedonia, şi ajută-ne!” După vedenia aceasta a lui Pavel, am căutat îndată să ne ducem în Macedonia, căci înţelegeam că Domnul ne cheamă să le vestim Evanghelia.” (Faptele Apostolilor 16:6-10).

Deci, lasă-L pe Dumnezeu să-ți stabilească scopurile, și te vei îndrepta în direcția potrivită!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 7:11-22

Casa a fost terminată şi inaugurată. În răspunsul pe care i-l dă lui Solomon, Domnul declară că a sfinţit-o pentru ca Numele Lui să rămână în ea pe vecie (v.16,20). Binecuvântată asigurare! Ceea ce caracterizează astăzi reuniunea credincioşilor în mijlocul cărora Domnul Isus a promis să fie prezent este faptul că ei se adună în numele Domnului (Matei 18.20). În consecinţă, vine şi responsabilitatea serioasă de a nu tolera aici nimic care să dezonoreze acest Nume şi această prezenţă. Tocmai în acest sens îl avertizează Domnul pe Solomon, începând cu v. 19.

În acelaşi timp, prezenţa Domnului în mijlocul alor Săi le garantează tot ceea ce sufletele lor au nevoie. Cum se face atunci că unele strângeri laolaltă se desfăşoară ca pe un drum bătătorit, lâncezind în rutină? Cu siguranţă le lipseşte ceva şi este evident că nu mai reprezintă împlinirea promisiunii Domnului. Ne întristează s-o spunem, ceea ce lipseşte este credinţa, încrederea mea în prezenţa Lui, care este suficientă ca să mă binecuvânteze din abundenţă şi să mă binecuvânteze acolo.

Să remarcăm cum răspunsul divin urmează în detaliu rugăciunea împăratului din capitolul precedent. Comparaţi, de exemplu, v. 15 din cap. 7 cu v. 40 din cap. 6. Da, să aşteptăm din partea lui Dumnezeu binecuvântări sigure. Lui Îi face plăcere să ni le acorde.