Mana Zilnica

Mana Zilnica

17 Februarie 2018

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Dumnezeul care a spus: „Lumină să strălucească din întuneric”, El a strălucit în inimile noastre, pentru a da lumina cunoștinței gloriei lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos.
2 Corinteni 4.6

Arată-mi gloria Ta – Privindu-L pe Dumnezeu în față

Evenimentele din capitolele 33 și 34 din Exod trebuie înțelese în lumina capitolului 3 din 2 Corinteni. După ce Israel a păcătuit închinându-se la vițelul de aur, Moise a mijlocit pentru popor. Tablele legii i-au fost date apoi pentru a doua oară, însă, de data aceasta, legea era amestecată cu harul. Acest lucru poate fi văzut în felul în care Domnul a descris noua Lui atitudine față de popor, ca „binevoitor și milos … iertând nelegiuirea și răzvrătirea și păcatul” (Exod 34.6,7). Sunt unii care spun că acest amestec dintre lege și îndurare reprezintă evanghelia. Nicidecum! De fapt, exact această combinație de îndurare și lege este ceea ce Pavel numește „slujba morții” și „slujba condamnării” (2 Corinteni 3.7,9).

Această slujbă a fost însoțită de o anumită glorie, însă a fost trecătoare și a trebuit înlocuită cu „slujba Duhului”, care este cu mult mai glorioasă decât tot ceea ce Moise a văzut pe munte (2 Corinteni 3.8,9). „Ceea ce a fost glorificat n-a fost glorificat în această privință, datorită gloriei care o întrece cu mult” (versetul 10).

Cel credincios poate acum privi gloria Domnului Isus, fiind transformat de ea (2 Corinteni 3.18), fiindcă el vede „gloria lui Dumnezeu pe fața lui Isus Hristos” (2 Corinteni 4.6). Gloria pe care Moise a văzut-o a fost „pe dinapoia” lui Dumnezeu, însă creștinii o privesc direct pe fața Sa.

Vrei să-L vezi pe Dumnezeu? Privește la Isus! (Ioan 1.18). În curând vom vedea fața Sa fără nicio piedică din partea cărnii (Apocalipsa 22.4). Însă, până atunci, o putem privi prin credință încă de pe acum!

B Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale…”
Psalmul 103.2,3

Binefăcătorul neuitat

Toți oamenii, de oriunde ar fi ei, sunt invitați să beneficieze de harul îmbelșugat al lui Dumnezeu. Cine este omul care, dacă s-ar afla pe țărmul unui ocean de aur topit, ar lua din el doar cu o ceașcă micuță? Nu s-ar grăbi el să umple cele mai mari vase de care dispune? Un ocean de aur topit nu este decât o imagine a plinătății și a valorii harului lui Dumnezeu. Şi, totuși, cât de puțini sunt cei care îl primesc în sufletele lor! Dorim ca cititorul să nu fie printre cei care refuză harul lui Dumnezeu. Astăzi este ziua harului, astăzi putem primi salvarea dăruită de Dumnezeu tuturor care se încred în Fiul Său. Nicio limbă nu poate declara, niciun condei nu poate descrie, nicio carte nu poate conține și nicio minte nu-și poate imagina plinătatea binefacerilor harului lui Dumnezeu. Înălțimea, adâncimea, lungimea și lățimea sunt expresii ale măsurii omenești, însă ele sunt cu totul nepotrivite pentru a prezenta sufletelor noastre dimensiunea binefacerilor lui Dumnezeu, care curg neîncetat către fiecare om.

Marea întrebare care se pune către fiecare om este: suntem gata să primim aceste binefaceri ale harului dumnezeiesc arătate în lucrarea Mântuitorului? Vrăjmașul sufletelor noastre, diavolul, dorește să ne preocupe cu tot felul de alte întrebări. Dacă cineva dorește binecuvântările vieții veșnice, atunci să se preocupe cu binefacerile lui Dumnezeu!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

TE POȚI SCHIMBA

„Să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare”       (Efeseni 4:22)

     Seturile de gândire sunt tipare după care mintea operează automat într-un anumit mod. Asta înseamnă că te poți programa să fii nefericit, reacționând față de aceiași oameni și împrejurări în același fel și așteptând rezultate diferite. Poate spui: „După toți acești ani am crezut că se va schimba. Indiferent cât încerc, familia nu mă apreciază. Cum se face că sunt singurul care face efortul de a păstra legătura cu ceilalți?” E ușor să dai vina pe alții pentru problemele tale – „Uite ce face… Uite ce mult am așteptat… El de ce nu sună?” Noi credem că soluția este să-l determinăm pe celălalt să facă ceea ce vrem noi, dar o astfel de gândire este auto-distrugătoare; în felul acesta controlul le revine altora. Fericirea ta nu este determinată de ceilalți oameni, chiar dacă te-ai convins că așa este. Un consilier experimentat spunea: „Dacă nu vrei să obții aceleași rezultate, încearcă să apeși un alt buton. Uită-te la relațiile tale. Există vreuna care merge în jos, în ciuda eforturilor tale? Aștepți ca cineva să se schimbe, în loc ca tu să faci ceva diferit? Nu mai apăsa același buton și roagă-l pe Dumnezeu să-ți dea claritate pentru a vedea situația așa cum este, și pentru a putea acționa cu înțelepciune și responsabilitate.” Tu nu ești o victimă a circumstanțelor; nu trebuie să rămâi blocat sau să te învârți în cerc. Apostolul Pavel ne sfătuiește (Efeseni 4:22-23): „Să vă dezbrăcați de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare și să vă înnoiți în duhul minţii voastre.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: te poți schimba!


SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul V de Jean Koechlin

Psalmul 136

Toate căile lui Dumnezeu cu privire la făptura Sa au un singur şi acelaşi motiv: bunătatea Lui care rămâne pentru totdeauna. Ea se vede în primul rând în minuni mari împlinite în favoarea omului, chiar înainte ca acesta să fi existat, atunci când Dumnezeu crea mediul propice vieţii şi existenţei lui (v. 4-9) aşa cum o mamă, înainte de naşterea copilului, pregăteşte cu grijă cadrul în care acesta urmează să fie primit, precum şi toate obiectele care-i vor fi necesare.

Începând cu versetul 10 putem vedea strălucind dragostea lui Dumnezeu în lucrarea răscumpărării. Ea este ilustrată prin ieşirea din Egipt şi intrarea lui Israel în Canaan. Şi-a amintit de noi în înjosirea noastră, pot cânta toţi răscumpăraţii cu recunoştinţă (v. 23).

Expresia Bunătatea Lui rămâne pentru totdeauna apare în mod surprinzător şi la sfârşitul versetelor 10, 15, 17-20. Să nu uităm însă că până şi pedepsirea celor răi este legată de planurile dragostei lui Dumnezeu pentru ai Săi, ca şi binecuvântarea lumii viitoare. Aşa se explică, de asemenea, teribilele versete 8 şi 9 din Psalmul 137. Oamenii vorbesc de bunul Dumnezeu cu prea multă nesocotinţă. De ar putea să reflecteze la semnificaţia acestui adjectiv, confirmată de mărturii atât de răsunătoare, şi apoi să răspundă la o asemenea iubire!


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: