Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://nowheresoonthere.blogspot.com

Psalmul 59

    Dintre psalmii care ne relatează împrejurări din viaţa lui David, acesta surprinde evenimentul cel mai îndepărtat (vezi 1 Samuel 19.11-18). A fost compus în cursul acelei nopţi dramatice în care, în trei rânduri, Saul şi-a trimis emisarii criminali pentru a-l pândi (v. 11), a-l prinde (v. 14) şi a-l ucide pe cel pe care-l ura (v. 15; în psalmul de faţă se poate vedea perseverenţa lor în a face rău: v. 6 şi 14). In timpul acestei nopţi de nelinişte, cel asuprit se îndreaptă către Dumnezeul lui: „Trezeşte-Te să mă întâmpini şi priveşte! … Dumnezeul lui Israel, ridică-Te …” (v. 4,5; comp. cu Psalmul 44.23 şi cu Marcu 4.38). El II cunoaşte în puterea Sa, ştie că Dumnezeu poate să-l scape, dacă doreşte; dar nu-L cunoaşte în credincioşia Sa, în atenţia Sa, în tandreţea cu care El Se îndreaptă spre ai Săi (comp. cu Matei 8.2,3). Psalmul 121.3-8 vine în întâmpinarea neliniştii celui credincios: „Cel care te păzeşte nu va dormita ...”. Iar versetul 17 din psalmul nostru ne dezvăluie că David a experimentat nu numai puterea, ci şi bunătatea Dumnezeului său; şi psalmistul Ii celebrează aceste două trăsături ale Sale.

    Planul lui Saul cu privire la vrăjmaşul său era „să-l pândească şi să-l omoare dimineaţa” (1 Samuel 19.11). Dar, pentru David, ca şi pentru noi, acest moment al dimineţii poartă steagul eliberării, al bucuriei şi al laudei (v. 16; 2 Samuel 23.4).

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

„Domnul l-a salvat pe Israel din mâna egiptenilor în ziua aceea și Israel i-a văzut pe egipteni morți pe țărmul mării.” Exod 14.30

„Mântuirea” este un cuvânt important în Scriptură. Un om mântuit este un om ieșit de sub puterea vrăjmașului și eliberat, în duh și în inimă, de toată scena care îl înconjoară. El este un om izbăvit, care trăiește în puterea învierii. Când israeliții au privit înapoi și i-au văzut pe vrăjmașii lor morți, și-au zis fără îndoială: «Nu mai există drum de întoarcere în Egipt. Drumul înapoi este închis». Dacă un creștin își închipuie că a găsit un drum de întoarcere, înseamnă că este într-o stare spirituală jalnică. Niciun credincios nu se mai poate întoarce cu adevărat în lume, căci nu mai aparține ei, deși, din nefericire, el poate trăi într-un fel lumesc. Trebuie să învățăm cu toții ce înseamnă să trăim pe țărmul însorit al învierii.

Despre creștini se spune: „Voi sunteți împliniți în El, care este Capul oricărei stăpâniri și autorități” (Coloseni 2.10). Este un lucru minunat pentru ei să vadă că, deasupra tuturor îngerilor, șade un Om și că ei sunt în El, iar El este plăcerea inimii Tatălui. Domnul este într-o sferă a bucuriei și binecuvântării cerești, iar noi suntem împliniți în El. Doar credința poate percepe acea sferă. Domnul a murit și a înviat, însă a murit și a înviat pentru noi, iar acum, ca Om, a luat acest loc nou înaintea lui Dumnezeu, și acesta este și locul nostru.

Cât de ușurați trebuie să se fi simțit israeliții în acea zi! Erau acum pregătiți să cânte o cântare. Dumnezeu dorește ca cei ai Lui să cânte. Ei au văzut că toți vrăjmașii pieriseră și, prin urmare, o pace adâncă și temeinică le-a umplut sufletul. Unde se aflau ei acum? În pustie! Ce aveau acolo? Două lucruri: pe Dumnezeu și nisipul arzător. Nu exista apă, nici pâine. Acum trebuiau să-L cunoască pe Dumnezeu în acea pustie. Și aceasta trebuie să facem și noi. Trebuie să cunoaștem harul, dragostea și ajutorul Domnului, în același timp în care ajungem să ne cunoaștem și pe noi înșine. Ei au început drumul cu Dumnezeu, iar Dumnezeu era totul pentru ei. La fel este El și pentru noi, dacă Îl lăsăm să fie ceea ce este.

W T P Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Cine umblă cu înțelepții se face înțelept, dar cui îi place să se însoțească cu nebunii o duce rău.
Proverbe 13.20

Afirmaţii

„Când o ușă se închide, o alta se deschide; dar deseori ne uităm atât de mult la ușa închisă în așa fel încât nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.”

Helen Keller

„Nu este înțelept să fii sigur de propria ta înțelepciune. Este sănătos să ți se aducă aminte că și cel puternic poate slăbi, iar cel înțelept poate greși.”

Mahatma Gandhi

„Prietenie înseamnă să fii alături de prieteni nu când au dreptate, ci când greșesc.”

André Malraux

„E o faptă regească să dai ajutor celor căzuți.”

Ovidiu, scriitor latin

„Cel care nu iubește pe nimeni nu e iubit de nimeni.”

Democrit, filozof grec

„Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”

J. F. Kennedy, președinte american

„Sufletele mari au întâlnit întotdeauna opoziție din partea minților mediocre.”

Albert Einstein, savant

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

„Purtaţi-vă cu înţelepciune … răscumpăraţi vremea” (Coloseni 4:5)

     Cea mai mare avere a ta – sunt următoarele douăzeci și patru de ore. Cum le vei petrece?

Vei îngădui ca ziua să-ți fie consumată de televizor, de e-mailuri inutile, de sarcini neimportante, de propriile tale porniri, de persoanele nepotrivite sau de alte elemente lipsite de sens? Sau îți vei ține în frâu timpul și vei face ca ziua de astăzi să conteze?

Experții în lidership spun că atunci când te concentrezi pe 20% din prioritățile tale, câștigi 80% din eforturile tale. Așadar, când te trezești în fiecare dimineață, uită-te în oglindă și spune: „Astăzi o să-mi trăiesc viața după voia lui Dumnezeu și o să-mi dau energia lucrurilor care mă ajută s-o împlinesc”. Vor exista întotdeauna lucruri care vor încerca să-ți fure atenția. Reclamele vor să te facă să-ți cheltuiești banii pe produsele lor. Și ai observat cum oamenii care nu au nimic de făcut doresc de obicei să petreacă timp cu tine? Până și propriile tale dorințe pot fi atât de diverse și atenția ta atât de împărțită încât nu mai ești sigur care este lucrul care necesită atenția ta mai întâi. De aceea trebuie să te focalizezi la fel ca un laser pe scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu.

Indiferent de lucrul asupra căruia te concentrezi, tu îi dai putere și avânt. Prioritățile tale determină modul în care îți petreci timpul, așa că stabilește-le prin rugăciune și păstrează-le cu grijă. Elimină lucrurile neesențiale. Cei ce-ți spun „poți avea totul” greșesc. Nu poți face tot ce vrei, dar poți face tot ce dorește Dumnezeu să faci. Trebuie să alegi! Succesul vine atunci când faci lucrurile potrivite așa cum trebuie și când renunți la toate celelalte.

Dacă nu ești sigur care sunt lucrurile potrivite pentru tine, imaginează-ți că privești în urmă la anii vieții tale – care sunt lucrurile pe care regreți că nu le-ai făcut?


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: