Mana Zilnica

Mana Zilnica

16 Ianuarie 2017

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul IV

http://nowheresoonthere.blogspot.com

Psalmul 55.12-23

    Cel despre care vorbeşte David în versetele 12-14 era probabil Ahitofel ghilonitul, căruia cartea 2 Samuel îi rezervă trei capitole (15, 16 şi 17), în care ne relatează trădarea şi sinuciderea sa. In sens profetic însă, aceste cuvinte se referă la nefericitul Iuda. Există oare vreo expresie cu o mai mare putere de sugestie a legăturilor de afecţiune decât cea din versetul 13, care îl numeşte „sfătuitorul meu şi prietenul meu”? Iată o dovadă că cele mai mari semne de dragoste şi de încredere nu pot câştiga inima omului firesc, în care se dă război împotriva lui Dumnezeu (v. 21; comp. cu Marcu 14.45). Să ne gândim apoi la sentimentele Domnului în timpul călătoriei Sale pe pământ. El nu Se putea bizui pe nimeni, nu Se putea încrede în nimic (loan 2.24). Dar, în faţa unei asemenea desfăşurări a răului, psalmistul ne invită: „Aruncă asupra Domnului povara ta…” (v. 22). Pentru că o povară îl încurcă pe om în alergare, iată de ce în Evrei 12.1 se face din nou auzit îndemnul: „dând la o parte orice greutate, … să alergăm cu răbdare”. Aceasta nu înseamnă că vom fi imediat cruţaţi de încercare, ci doar că încercarea încetează a ne mai fi o povară din momentul în care am aruncat-o asupra lui Dumnezeu, lăsându-I Lui grija să Se ocupe de ceea ce ne nelinişteşte.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Adevărat, adevărat vă spun că voi veți plânge și vă veți jeli, iar lumea se va bucura; și voi vă veți întrista, dar întristarea voastră se va schimba în bucurie.
Ioan 16.20

Poporul lui Hristos este un popor rânduit la suferință. Disciplinarea și necazurile sunt partea lui. Domnul este prezentat ca Acela care va șterge orice lacrimă din ochii celor ai Săi, atunci când vor ajunge în glorie. Însă există mângâiere și acum pentru cei care plâng. Necazurile noastre sunt măsurate de o mână plină de dragoste. El ne cunoaște deplin și ne iubește prea mult pentru a îngădui chiar și o singură lacrimă care nu este necesară. Dacă drumul nostru ar fi lipsit de încercări, am uita că suntem străini și călători aici. Trebuie să fim aduși în punctul în care să spunem din toată inima: Doresc o țară mai bună! Până vom ajunge acolo, suferința este partea noastră, însă trebuie să ne aducem aminte că El a spus: „Îți cunosc durerile” (Exod 3.7). Îngerii nu pot înțelege prin ce trecem, însă El înțelege perfect. Și să mai știm că suntem trecuți prin necazuri numai „dacă trebuie” (1 Petru 1.6).

Ni se făgăduiește că suferința noastră va fi schimbată în bucurie. Atunci, dintr-o dată, o întreagă viață de necazuri va fi dată la o parte și vom înțelege totul. În acel timp de bucurie, Domnul Însuși va fi acolo și ne va face să înțelegem orice lucru. El Însuși ne va spune fiecăruia: „Intră în bucuria Stăpânului tău!” (Matei 25.21). Ce fericire va fi atunci!

Facă El ca această bucurie să fie partea noastră încă de pe acum! Dacă savurezi bucuriile pământului, fii recunoscător, însă ferește-te să te bazezi pe ele, căci nu vor dura. Doar bucuriile cerului sunt acelea care nu vor fi niciodată luate de la noi (Ioan 16.22).

J R MacDuff

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

… fiindcă iubea pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.
Ioan 13.1

Mărturisire

Când privesc înapoi la viața mea de credință, recunosc că n-am putut să înțeleg întotdeauna modul de călăuzire al Domnului și Mântuitorului meu. Tendințele mele naturale de teamă, neliniște, multele întrebări „de ce?” mă făceau adesea să descurajez. În anumite împrejurări gândeam că pot să mă descurc singur.

Majoritatea oamenilor acționează în felul acesta. Lucrezi și tu așa? Atunci ascultă-mă mai departe. Din momentul în care am început să-L privesc cu credință în lucrările Sale pe Marele și Bunul meu Păstor, lucrurile s-au schimbat în totalitate. Orice lucrare, orice atitudine a Mântuitorului are un scop plin de iubire, de grijă și de interes veșnic pentru fiecare. El m-a readus și vrea să te readucă și pe tine pe drumul cel bun. Când Îl privesc în lucrarea Sa pe Domnul și Mântuitorul meu, înțeleg că pentru cel ce este în grija Lui nu poate apărea nicio dificultate, deoarece El, Păstorul cel Bun, are totul sub control. Aceasta însemnă a fi însoțit de bunătatea și îndurarea Lui. Mântuitorul m-a iubit până la capăt în orice împrejurare; El nu face un lucru pe jumătate. Siguranța și încrederea mea se bazează pe iubirea Lui veșnică. De aceea aș vrea ca în aceste clipe să-ți întorci privirea cu credință la Cel care prin lucrarea de la cruce a adus oamenilor o mântuire așa de mare!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CUM STAI CU SUFLETUL?

„Ești bine? … Ea a răspuns: „Bine” (2 Împărați 4:26)

     Dacă ai muri astăzi, ai ajunge în cer? Înainte să dai un răspuns, citește următoarea istorisire.

În anul 1871, un incendiu a distrus orașul Chicago, lăsând trei sute de morți și o sută de mii de oameni fără adăpost. Avocatul Horatio Gates Spafford, un prieten al lui D.L. Moody, i-a ajutat pe locuitori să se repună pe picioare. După doi ani de oboseală și eforturi supraomenești, împreună cu familia sa, au hotărât să plece într-o vacanță meritată. Planul lor era să călătorească în Anglia și să i se alăture lui Moody într-o campanie de evanghelizare, după care să plece în Europa. Deoarece Spafford a fost prins cu treburi, și-a trimis familia înainte, hotărând să se reîntâlnească pe cealaltă coastă a Atlanticului. Dar nu s-au mai întâlnit toți. Lângă Newfoundland, vasul s-a ciocnit de o barcă englezească și s-a scufundat în decurs de douăzeci de minute. Soția lui Spafford, Anna, a supraviețuit agățându-se de un obiect plutitor, însă toate cele patru fetițe ale lor s-au înecat. În ziua următoare, Spafford a primit de la soția sa această telegramă îngrozitoare ce conținea doar două cuvinte: „Salvată singură!” Numaidecât s-a dus să fie alături de ea. Mai târziu, în timp ce îi povestea totul lui D.L. Moody, Spafford a spus încetișor: „E bine; facă-se voia lui Dumnezeu”. În acele zile de durere copleșitoare a fost inspirat să scrie îndrăgita cântare care i-a mângâiat pe mulți: „Când am pacea Domnului în inimă, poate să vină viforul. Atunci inima tot așa va cânta, bine e, bine e în Domnul”.

Poți cânta aceste cuvinte? Când Îl primești pe Domnul Isus ca Mântuitor personal, vei putea. De ce nu o faci astăzi? Cine știe ce va aduce ziua de mâine?


Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: