Mana Zilnica

14 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

O viaţă plină de măreţie

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea… Să nu vi se tulbure inima.”

loan 14:27

De fiecare dată când în viaţa noastră personală apare un lucru dificil, suntem în pericol de a-L învinovăţi pe Dumnezeu. De fapt noi suntem cei care greşim, nu Dumnezeu – există undeva în noi un păcat pe care nu vrem să-l părăsim. Imediat ce părăsim păcatul, totul devine limpede ca lumina zilei. Cât timp încercăm să slujim la doi stăpâni, nouă şi lui Dumnezeu, viaţa noastră va fi plină de confuzie. Atitudinea noastră trebuie să fie una de dependenţă totală de Dumnezeu. O dată ce ajungem acolo, nu este nimic mai uşor decât să trăim o viaţă sfântă. Dificultăţile apar atunci când încercăm să uzurpăm autoritatea Duhului Sfânt în vederea împlinirii propriilor noastre scopuri.

Atunci când asculţi de Dumnezeu, El te pecetluieşte cu pacea Sa, cu mărturia unei păci de necuprins, care nu ţine de domeniul naturalului, ci este pacea lui Isus. Ori de câte ori nu apare pacea, aşteapt-o până vine sau caută să afli motivul pentru care nu vine. Dacă acţionezi din propriul tău impuls sau dintr-un sentiment de eroism, nu vei avea mărturia păcii lui Isus; lipseşte simplitatea sau încrederea în Dumnezeu, deoarece spiritul simplităţii este născut din Duhul Sfânt, nu din deciziile tale. De fiecare dată când asculţi, umblarea ta cu Cristos va fi caracterizată de simplitate.

Întrebările apar ori de câte ori încetez să ascult. Atunci când ascult de Dumnezeu, problemele nu se interpun între mine şi El, ci vin ca un mijloc de a-mi ţine mintea trează şi cuprinsă de uimire în faţa revelaţiei lui Dumnezeu. Orice problemă care apare între mine şi Dumnezeu izvorăşte din neascultare. Orice problemă – şi sunt multe – care îmi iese în cale atunei când ascult de Dumnezeu îmi sporeşte bucuria şi plăcerea, pentru că ştiu că Tatăl meu îmi cunoaşte problemele; eu aştept să văd cum le va rezolva.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să stăm împreună în locurile cereşti, în Hristos”. EFESENI 2:6

Filipeni 3 ne prezintă pe Domnul Hristos în slavă ca pe Acela către care noi, ca şi apostolul Pavel, suntem îndemnaţi ca să uităm ce este în urma noastră şi să ne aruncăm spre ce este înainte, adică spre Domnul Isus, de dragul Căruia şi pentru preţul nespus de mare al cunoaşterii Lui, socotim toate ca nişte gunoaie. Dumnezeu ne prezintă astfel pe Domnul Hristos ca pe Motivul desăvârşit al sufletelor noastre şi ne spune că suntem chemaţi să fim cu El, ca El, şi în El, în locurile cereşti. Având această strălucită perspectivă înaintea noastră, putem să uităm ce este în urma noastră, să ne ridicăm deasupra necazurilor de acum, şi să atingem acele lucruri care ne stau înainte. În lumina slavei veşnice care ne aşteaptă, lucrurile de acum îşi pierd valoarea şi necazurile sunt doar de o clipă. Ce binecuvântat este pentru noi cei credincioşi gândul că, dacă noi încă nu am apucat premiul alergării noastre, adică pe Hristos, El ne-a apucat pe noi (vezi Fii. 3:12). Acela care a început în noi o bună lucrare, o va duce la capăt (Fii. 1:6). Indiferent cât de aspru ar fi drumul, câte încercări avem, cât de adânci sunt amărăciunile noastre şi cât de puternic este vrăşmaşul, Domnul Isus nu ne va lăsa să plecăm de la El. El este în stare să-Şi supună toate lucrurile, ca să ne aibă până la urmă ca El şi cu El în slavă. Mântuirea pe care ne-a dat-o nu este numai pentru iertarea de păcate şi pentru justificarea noastră înaintea lui Dumnezeu, ci dacă Domnul Isus S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, şi noi suntem în duh împreună cu El în locurile cereşti. „Cine este unit cu Domnul, este un singur duh cu El” (Cor. 6:17). Dacă suntem uniţi cu Domnul, suntem deci înviaţi şi aşezaţi împreună cu El în locurile cereşti, acolo unde El a desăvârşit biruinţa Lui absolută asupra lumii, a firii păcătoase şi a diavolului, în zilele noastre, noi suntem sau cu El şi în El, trăind viaţa Lui, gândind ca El, sau în atmosfera tulbure şi satanică în care este scufundată lumea. Să ne gândim în clipele acestea, unde suntem? Dacă trăim în atmosfera acestei lumi, fără a fi uniţi cu Domnul Isus, judecăm lucrurile după înţelepciunea noastră proprie, despre care Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că este drăcească (Iacov 3:15). Trăim sub frică şi viitorul ne înfruntă şi ne dl;lescurajează. Ne lipsim singuri de poziţia noastră în duhul în mijlocul slavei şi a victoriei Domnului nostru. Cum am mai putea atunci să lucrăm în mod eficace în mijlocul ruinelor acestei lumi, în sânul împărăţiei întunerecului dacă duhul nostru este întunecat şi nu mai avem o siguranţă nici pentru noi înşine? Să intrăm deci în ceea ce ne aparţine de drept, ca unul din principalele daruri, ale harului Său. „Dacă prin greşala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc plinătatea harului şi darul neprihănirii, vor domni în viaţă prin acel Unul singur, Isus Hristos” (Rom.5:17).

Când vom recunoaşte necunoştinţa şi greşala de a fi trăit după propriile noastre gânduri religioase şi nu după ce spune Cuvântul lui Dumnezeu, vom şti ce însemnează a fi înviat împreună cu Hristos. Să fim un singur duh cu El, să avem felul Lui de gândire, să cugetăm necurmat la voia Lui şi să trăim cum a trăit Isus. „Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi El cum a trăit Isus” (1 Ioan 1:6). Să rămânem fermi, ca şi cum am vedea pe Cel ce este nevăzut.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul”. Ioan 14:13.

Mai demult aş fi dorit să însănătoşesc pe toţi oamenii şi să eliberez pe toţi cei demonizaţi. Am crezut că dacă aş fi la locul meu, atunci aş putea să o fac. Dar acum nu mă mai preocupă astfel de gânduri, cu atât mai mult cred şi mă încred în Dumnezeu. Este scris: „Stăruiţi în rugăciune, vegheaţi în ea cu mulţumiri”. Aceasta înseamnă că rugăciunile noastre nu constau doar în cereri ci acestea sunt însoţite de mulţumiri. Dacă ne rugăm pentru ceva, este bine ca să avem înaintea noastră promisiunea şi astfel vom începe să mulţumim. Să veghem în rugăciune cu mulţumiri. Dacă mă rog contând pe promisiuni, pot să mulţumesc.

Este important să fim stăruitori în rugăciune, chiar dacă în aparenţă nu suntem ascultaţi imediat. În astfel de ocazii nu trebuie să ne pierdem capul şi să continuăm să ne rugăm. Eu mă bucur că prin rugăciune statornică am putut experimenta că mulţi oameni demonizaţi au fost eliberaţi prin harul lui Dumnezeu. Am putut trăi minuni. Am putut vedea transformarea care a avut loc în unii oameni, robi ai alcoolului care în urma rugăciunii statornice, au devenit martori ai harului lui Dumnezeu. Acestea sunt rezultate ale unor rugăciuni statornice. Rugându-ne, trebuie să aşteptăm sprijinul şi ajutorul doar de la Dumnezeu, fără să contăm pe faptele noastre. Astfel vom experimenta că El ne va veni în ajutor în ziua necazului; El ne va dărui ceea ce avem nevoie pentru trup şi suflet. De aceea inima noastră este plină de mulţumire şi bucurie, care se reflectă pe faţa noastră. Astfel dovedim încrederea noastră în El. Este scris: „Pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu”. Dar eu cred că El iubeşte şi pe un cerşetor. Avem un Tată bun şi bogat. El dispune de toate şi ne dă la timpul potrivit ceea ce avem nevoie. De aceea putem să ne încredem în El, asemenea unor copii.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

NIMIC VECHI

Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi”. Apocalipsa 21.5

Slavă Numelui Său! Toate lucrurile au nevoie să fie înnoite, căci toate au fost folosite şi ruinate de păcat. Vine timpul când veşmântul cel vechi să fie făcut sul şi pus la o parte, şi întreaga fire să se împodobească pentru ziua de odihnă. Dar nimeni afară de Domnul care le-a creat, nu poate să facă toate lucrurile noi; căci trebuie atâta putere pentru a scoate răul, tot atât cât trebuie pentru a crea. Isus Domnul nostru a făcut lucrarea de a crea şi El are toată puterea s-o ducă la deplină desăvârşire. Lucrarea Sa a început deja şi, de veacuri, El Se ocupă să înnoiască inimile oamenilor şi să aşeze din nou stăpânirea Sa. În curând toate legile cârmuirilor omeneşti, precum şi firea omenească vor fi schimbate prin har; şi va veni în sfârşit o zi când însuşi trupul nostru va fi înviat şi schimbat asemenea trupului Său slăvit.

Ce bucurie să facem parte din această împărăţie în care toate lucrurile vor fi făcute noi prin puterea împăratului nostru. Noi nu pierim, ci ne grăbim spre o viaţă plină de slavă. Domnul nostru slăvit dispreţuieşte împotrivirea puterilor răului, El împlineşte planul Său şi înnoieşte totul, pe noi înşine precum şi tot ceea ce ne înconjoară; şi frumuseţea acestei zidiri noi va întrece în desăvârşire acea zidire ieşită altădată din mâinile Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Cuvântul Domnului care a fost către Ieremia cu privire la secetă. „Iuda jelește și porțile lui lâncezesc.”   Ieremia 14.1,2

Primul lucru pe care îl remarcăm aici este lipsa binecuvântării. Era secetă; izvoarele de viață și de împrospătare erau secate; nu exista ploaie înviorătoare din cer; totul era pustiu și sterp. Este trist atunci când Dumnezeu trebuie să oprească binecuvântarea pentru poporul Său. El îi iubește pe sfinții Săi și Își găsește plăcerea în ai binecuvânta. Dar ce diferență vedem aici (versetele 16)! Care era cauza? „Nelegiuirile noastre mărturisesc împotriva noastră … multe sunt necredincioșiile noastre! Am păcătuit împotriva Ta” (versetul 7).

Nu trebuie să deplângem și noi lipsa de putere spirituală și de binecuvântare în zilele noastre? Cauza este asemănătoare. Am falimentat și am păcătuit! În timpurile de demult, oameni ai credinței, oameni ai lui Dumnezeu care au simțit adânc starea poporului vinovat al lui Dumnezeu și au purtato pe inimile lor înaintea Lui, au fost gata să spună: „Noi am păcătuit”. Acum auzim mai mult: «Ei au păcătuit; ei au greșit». Versetul 9 este foarte frumos; el ne arată că, acolo unde există o credință simplă și judecată de sine, sufletul poate întotdeauna să se alipească de Domnul și să privească la El: „Totuși Tu, Doamne, ești în mijlocul nostru și noi ne numim după Numele Tău; nu ne lăsa!”.

Domnul însă trebuie săȘi onoreze Numele; răul trebuie judecat (versetele 1016). Știm cu toții cât de mult rău a fost produs dea lungul timpului, nu doar de către falșii profeți sau de către falșii frați, ci chiar de către slujitori adevărați ai Domnului. Cât de des cearta, conflictul și diviziunile au fost produse din cauza neînțelegerilor dintre frații de frunte! Cât de mulți, atunci când au apărut dificultățile și tulburarea, au fost deturnați de la drumul credinței și au ajuns în asocieri nescripturistice sau chiar înapoi în lume, gândinduse că astfel vor găsi o cale mai ușoară și mai binecuvântată! Însă toate aceste refugii nu pot oferi binecuvântarea. Cât de mult pierdem atunci când ne depărtăm de Domnul! C. J. Davis

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, privesc la Tine, atinge trupul meu până când va radia în întregime de viaţa Ta. Binecuvântează serviciul de dimineaţă cu bărbaţi, fă-l de-a dreptul glorios cu prezenţa Ta.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Dar cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea,ei zboară ca vulturii; aleargă şi nu obosesc, umblă şi nu ostenesc.» ISAIA 40,31

Aşteptându-L pe Domnul Isus primim de la Tatăl exact acel lucru de care avem atâta nevoie în ziua de azi, şi anume puterea Sa. Ştii că Domnul aşteptă să doreşti şi să începi să cauţi Faţa Sa? Profetul Isaia spune: «Totuşi, Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi şi Se va scula să vă dea îndurare» (Isaia 30,18). El vrea să devină una cu tine. În aşteptarea revenirii Sale nu ne apropiem de El doar din punct de vedere spiritual, ci şi al caracterului. Prin faptul că devenim una cu Isus, ajungem la starea pentru care de fapt am fost creaţi. Aşteptându-L pe El ţi se deschid ochii sufletului asupra unei noi realităţi divine: de acum aparţin Bisericii Sale. Pot să mă odihnesc în El, deoarece sunt una cu Isus, sunt un mădular viu în Trupul Său. Credinciosul care-L aşteptă pe El începe să înţeleagă că nu trebuie să se mai lupte să afle dacă merge pe calea cea dreaptă, căci este deja în Isus. Eşti în El şi ca mlădiţă nu trebuie să te mai îngrijeşti de hrana ta spirituală, deoarece eşti în mod constant alimentat de viaţa Sa, prin Cuvânt, chiar dacă nu simţi acest lucru de fiecare dată. Astfel aşteptarea Lui va deveni chiar de astăzi o împlinire minunată.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Ei merg din putere în putere. Psalmi 84:7

Ei merg din putere în putere”. Sunt numeroase traduceri pentru aceste cuvinte, dar toate implică ideea progresului. Versiunea din Bibliile noastre este suficientă pentru noi în dimineaţa aceasta. „Ei merg din putere în putere”. Adică sunt tot mai puternici. De obicei, dacă mergem, mergem de la putere la slăbiciune. Ne începem călătoria cu puteri proaspete, dar, pe măsură ce trece timpul, drumul pare tot mai greu şi soarele arde tot mai tare; ne aşezăm pe marginea drumului, ne odihnim, şi apoi pornim obosiţi mai departe. Dar pelerinul creştin, care a obţinut rezerve proaspete de har, este la fel de viguros după ani de trudă şi drumuri lungi. Poate că nu este tot timpul vesel şi plin de zel ca la început, dar este mult mai tare în adevărata putere. El călătoreşte, chiar dacă mai încet, şi călătoreşte mult mai sigur. Unii veterani cu părul alb sunt la fel de zeloşi şi puternici în adevăr ca în tinereţe; totuşi, trebuie să mărturisim că adesea nu se întâmplă chiar aşa, fiindcă „din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci” (Matei 24:12). Dar acesta este păcatul lor, şi nu este din vina făgăduinţei, care spune că, flăcăii obosesc şi ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul îţi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc”(Isaia 40:30-31). Sufletele arţăgoase se aşează şi se plâng de viitor. „Vai!” spun ei, „mergem din rău în mai rău”. Foarte adevărat, puţin credincioşilor, dar mergeţi şi „din putere în putere” Nu veţi găsi niciodată un mănunchi de necazuri care să nu fie legat cu o panglică de har. Dumnezeu va da putere şi bărbăţie umerilor îngreunaţi de povară.

Seara

Am fost răstignit împreună cu Christos. Galateni 2:20

Prin ceea ce a făcut, Domnul Isus a acţionat ca un reprezentant al publicului, şi moartea Lui pe cruce a fost moartea virtuală a întregului Său popor. Prin El, toţi sfinţii au acordat justiţiei ceea ce se cuvenea, şi s-a făcut o ispăşire pentru păcatele lor în faţa răzbunării divine. Pavel, apostolul neamurilor, se desfăta la gândul că este din poporul ales de Christos, şi că a murit pe cruce în Christos. A fost mai mult decât să creadă această învăţătură. A primit-o cu încredere, sprijinindu-şi speranţa pe ea. El a crezut că, prin meritele morţii Lui Christos, a mulţumit dreptatea divină şi a găsit împăcarea cu Dumnezeu. Prea iubiţilor, ce lucru binecuvântat este să te prinzi cu sufletul de crucea Lui Christos, şi să simţi: „sunt mort Legea m-a ucis; de aceea, sunt liberat de sub puterea ei. În Garantul meu am învins blestemul, şi în înlocuitorul meu s-a executat asupra mea tot ce putea face legea, fiindcă sunt răstignit cu Isus!” Dar Pavel voia să spună mai mult. El nu numai că a crezut în moartea Lui Christos şi şi-a pus încrederea în ea, ci a şi simţit puterea ei prin răstignirea firii lui vechi şi păcătoase. Când vedea plăcerile păcatului, spunea: „nu mă pot bucura de ele. Sunt mort faţă de ele”. Aceasta este experienţa oricărui creştin adevărat. După ce L-a primit pe Christos, el este mort faţă de lume. Totuşi, deşi este conştient de moartea lui faţă de lume, poate exclama împreună cu apostolul: „însă trăiesc”. El trăieşte din plin cu Dumnezeu. Viaţa creştinului este o enigmă. Nici o persoană lumească nu o poate dezlega; nici chiar credinciosul nu o înţelege. Mort, şi totuşi viu! Răstignit cu Christos, dar înviat la o viaţă nouă! Unirea cu Mântuitorul rănit şi suferind, şi moartea faţă de lume sunt lucruri dragi sufletului. O, dacă ne-am bucura mai mult de ele!

IZVOARE IN DEŞERT

Unul din ucenicii Lui I-a zis: „Doamne, învaţă-ne să ne rugăm…”El le-a zis: „Când vă rugaţi, să ziceţi: …vie Împărăţia Ta”.(Luca 11:1-2)

Când unul din ucenici a spus: „Învaţă-ne să ne rugăm”, Domnul Şi-a ridicat ochii spre orizontul îndepărtat al lumii Tatălui Său. El a unit scopul final al vieţii eterne cu tot ce doreşte Dumnezeu să facă în viaţa umanităţii şi a împachetat totul într-o rugăciune plină de putere care a urmat după aceste cuvinte: „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi” (Matei 6:9). Şi ce contrast între rugăciunea Lui şi ce auzim deseori astăzi!Cum ne rugăm când urmăm dorinţele inimilor noastre? Spunem: „Doamne, binecuvântează-mă pe mine, apoi familia mea, biserica mea, oraşul meu şi ţara mea”. Începem cu cei mai apropiaţi şi apoi continuăm cu cei mai de departe, rugându-ne în cele din urmă pentru extinderea Împărăţiei lui Dumnezeu în toată lumea.Însă rugăciunea Învăţătorului nostru începe de unde terminăm noi. El ne-a învăţat să ne rugăm mai întâi pentru lume şi apoi pentru nevoile noastre personale. Numai după ce rugăciunea noastră a acoperit fiecare continent, fiecare insulă îndepărtată a mării, fiecare om din ultimul trib ascuns, şi fiecare dorinţă şi scop al lui Dumnezeu pentru lume suntem învăţaţi să cerem o bucăţică de pâine pentru noi înşine.Domnul Isus S-a dat pe Sine Însuşi pentru noi şi nouă, plătind un preţ sfânt şi scump pe cruce. După ce El S-a dăruit în totul, este prea mult pentru El să ne ceară să facem acelaşi lucru? Nici un om nu va ajunge vreodată la ceva în împărăţia lui Dumnezeu şi nici nu va experimenta vreodată ceva din puterea Sa, până nu va învăţa această lecţie a rugăciunii – că interesul lui Hristos este legat îndeosebi de viaţă şi că toate considerentele noastre personale, indiferent cât de importante sau preţioase ar fi ele pentru noi, sunt secundare. Dr. Francis

Când Robert Moffat, exploratorul şi misionarul scoţian din secolul al XIX-lea pentru Africa de sud, a fost odată rugat să scrie în albumul personal al unei tinere doamne, el a scris aceste cuvinte:

Albumul meu este o inimă sălbatică,

În care furtunile puternice ameninţă şi umbrele se odihnesc,

Fără nici o rază de lumină;

Să scriu Numele lui Isus acolo,

Şi să-i văd pe sălbatici plecându-se în rugăciune,

Şi să arăt lumii mai multă strălucire şi frumuseţe,

Aceasta este plăcerea sufletului meu.

„Împărăţia Lui nu va avea sfârşit” (Luca 1:33), sau aşa cum spune o veche versiune moraviană: „Împărăţia Lui nu va avea hotar”.

Lucrarea misionară n-ar trebui să fie niciodată o idee a bisericii care vine prea târziu, pentru că este un gând anticipat al lui Hristos.

Henry Jackson Van Dyke

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 10.1-22

Fariseii încearcă să-L pună pe Isus în contradicţie cu Moise, în chestiunea divorţului. El însă le închide gura întorcându-Se înainte de lege, amintindu-le de rânduiala lucrurilor aşa cum le crease Dumnezeu la început. Lumea a pângărit şi a stricat tot ceea ce a stabilit Dumnezeu în frumoasa Lui creaţie, în special instituţia căsătoriei.

Împietrirea inimii, egoismul care i-a condus pe oameni la a dispreţui şi a denatura tot ceea ce ţine de căsătorie se arată adesea şi în lipsa lor de consideraţie faţă de copilaşi, de la care nu se exceptează nici ucenicii. Versetele 13-16 ne aduc câteva detalii suplimentare în raport cu Matei, care sunt atât de emoţionante: Domnul începe prin a fi indignat de atitudinea ucenicilor, apoi îi ia cu tandreţe pe copilaşi în braţele Sale, unde ei sunt în siguranţă deplină, după care îi binecuvântează în mod expres (comp. cu Matei 19.13,14).

In scena care urmează, Marcu este din nou singurul care menţionează un punct atât de important: dragostea Domnului pentru omul care vine să-L întâmpine. Acesta însă rămâne insensibil şi pleacă, poate pentru totdeauna, preferând bogăţiile sale deşarte în locul însoţirii, acum şi pentru eternitate, a Celui care l-a iubit.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Eclesiastul 11:5-8; 12:13, 14

DRUMUL SPRE ÎNȚELEPCIUNE

Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui. Eclesiastul 12:13

Cineva a spus: „Un pesimist vede tunelul; un optimist vede lumina de la capătul tunelului; dar un realist vede tunelul, lumina de la capătul tunelului și tunelul următor”. Scriitorul cărții Eclesiastul a fost un realist care a vrut ca și noi să vedem viața așa cum este ea în realitate și s-o trăim conform înțelepciunii divine.J.I. Packer, spune că baza reală a înțelepciunii este în primul rând, recunoașterea faptului că o mare parte din ceea ce se întâmplă în lume este lipsit de sens. Atunci când ne dăm ochelarii care ne fac să vedem totul în roz, vedem lipsa de finalitate, moartea care seceră totul, răul care înflorește – pe scurt, pare ca și cum Dumnezeu ar fi pierdut controlul.

De îndată ce ne oprim și punem întrebări cu privire la căile lui Dumnezeu, spune Packer, suntem gata să învățăm înțelepciunea Lui, care înseamnă a cunoaște ce trebuie să facem atunci când suntem completamente încurcați de tunelurile vieții, care par să nu se mai termine. Și ce înseamnă lucrul acesta? Teme-te de Dumnezeu și păzește poruncile Lui (Ecles. 12:13). Să ne închinăm Lui cu reverență și să nu-I spunem în rugăciune mai mult decât avem de gând să înfăptuim (5:1-7). Să facem binele (3:12). Să trăim răspunzători pentru faptele noastre (12:14). Să ne bucurăm de viață când Dumnezeu ne dă prosperitate (7:14). Să muncim din greu (9:10) și să ne bucurăm de agoniseala noastră (2:24).

Drumul spre înțelepciune este o atitudine realistă cu privire la viață și acceptarea că există întrebări fără răspuns. Drumul spre înțelepciune nu înseamnă să primim o explicație, a-L întreba pe Dumnezeu ce vrea să facem – apoi să facem prin credință. D.J.D.

Multe lucruri văd în viață

Care nu-s la locul lor;

Ajută-mă ca voia Ta s-o fac

Cel mai nobil gând care se poate sălășlui in mintea omului este responsabilitatea pe care o are față de Dumnezeu. – Daniel Webster

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Nu vă mai numesc robi, pentru că robul nu știe ce face stăpânul său; ci v-am numit prieteni, pentru că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu. loan 15,16.

În ce situație intimă aduce Domnul Isus pe ucenicii Săi! îi face părtași ai tuturor gândurilor Sale, acționează cu ei ca un Prieten. Citim că Avraam a fost numit „prietenul lui Dumnezeu” și în această postură a aflat tainele măreției și căile Sale. în Geneza 18 noi citim: „Atunci Domnul a zis: „Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Apoi a început să-i vorbească, dar nu despre legăturile lui personale ci îl lasă să vadă nu numai proorociile care sunt pentru el și seminția sa ci și lucrurile care aparțin întregii lumi. Acesta a fost un semn anume al prieteniei. Dacă eu cunosc pe cineva bine, dar care încă nu e prietenul meu, atunci îi voi destăinui lucrurile omenești care ne privesc pe noi doi ca oameni. Aceasta e tot ce vorbesc cu el. Dar dacă am un prieten bun, atunci îi spun tot ce se petrece în inima mea. în ce legătură intimă ne găsim noi cu Dumnezeu! El ne-a pus deoparte pe deplin pentru El Însuși în completă valoare a lucrării Lui Hristos. In felul acesta ne-a înrolat în aceiași postură cu Hristos și ne-a făcut asemănători Lui. Prin această strămutare la sânul Său, Dumnezeu ne descopere imensitatea Sa în acțiune.Ca prieteni ai Marelui Păstor trebuie să fim bine încredințați că Dumnezeu și Tatăl nostru are o deosebită satisfacție pentru aceia care urmează Cuvântul Său refuzând obiceiurile și formalismul acestei lumi. Domnul dă acelora care merg pe această cale a despărțirii de tot ce este lumesc și firesc, mărturia plăcerii Sale. (Evrei 11.5). Să fim hotărâți să facem tot ce a zis Domnul (Exod 24.3) și niciodată să nu ne luăm după obiceiurile oamenilor în mijlocul cărora locuim doar ca niște străini și călători.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Pentru că nici Fiul Omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți. Matei 20.28

Cuvântul lui Dumnezeu este viu…

Un scafandru povestea că păstra acasă carapacea unei stridii, care i-a salvat viața – viața veșnică.

Cum s-a întâmplat?

Scafandrul a avut odată de executat nu departe de mal o lucrare dată de o firmă mai mare. Pe când pășea pe fundul mării, i-a sărit în ochi o stridie, care ținea cu carapacea ei o mică bucată de hârtie. Curios, bărbatul desprinse hârtia și o ținu aproape de ochelarii de la casca de scafandru pentru a citi. Și ce a citit acolo, a fost vechea, dar totuși veșnic noua veste despre dragostea salvatoare a Mântuitorului Isus Hristos, despre venirea Sa pe acest pământ: „N-a venit să i se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți”.

Dumnezeu a făcut să ajungă o foaie ruptă dintr-un pliant pe fundul mării și să fie ținută de o stridie, pentru a-i trimite lui vestea bună! Aceasta l-a impresionat, iar el s-a pocăit și a căutat și a găsit iertare și viață veșnică. El a luat stridia și a păstrat-o ca amintire pentru îndurarea minunată a lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ESTE OARE PLANUL LUI DUMNEZEU?

„Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:6)

     După ce a fost uns ca împărat al lui Israel, în loc să se ducă numaidecât la Ierusalim și să ocupe tronul, David a fost nevoit să petreacă mai mulți ani ca fugar, ascunzându-se prin peșteri, deoarece Saul era pe urmele sale ca să-i ia viața. Probabil că nu o dată s-a întrebat: „Cum rămâne cu promisiunea pe care mi-a făcut-o Dumnezeu?” Apoi s-a întâmplat ceva demn de luat în seamă. Unul dintre soldații lui David l-a descoperit pe Saul dormind; soldatul a venit la el și i-a spus: „Dumnezeu dă astăzi pe vrăjmaşul tău în mâinile tale; lasă-mă, te rog, să-l lovesc cu suliţa mea.” (1 Samuel 26:8) Ce ocazie, nu?! Scapă de cel ce dorește să-ți ia viața, ieși din ascunzătoare și urcă-te pe tron. La urma urmelor, deja ai fost uns ca rege! Lucrurile păreau să aibă sens… cu excepția unui singur fapt: nu era planul lui Dumnezeu! Oricât de mult și-ar fi dorit să conducă Israelul, David a știut că pentru a reuși, trebuia să asculte de voia lui Dumnezeu. Această istorie adevărată ar trebui să te facă să te gândești de două ori înainte de a trece la fapte. Când Abișai s-a oferit să-l ucidă pe Saul, el s-a gândit la binele lui David.

Așadar, ai grijă: prietenii îți pot da sfaturi care să contravină voii lui Dumnezeu. Într-o asemenea situație, este greu să nu fii de acord sau să-ți aperi decizia justificându-te că scopul nu scuză mijloacele. Nu lăsa pe nimeni, oricât de bine-intenționat este, să te convingă să faci ceea ce știi că este greșit. „Încrede-te în Domnul din toată inima ta, şi nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaşte-L în toate căile tale, şi El îţi va netezi cărările.” (Proverbe 3:5-6)

13 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Rugăciunea de mijlocire

Trebuie să se roage necurmat şi să nu se lase. Luca 18:1

Nu poţi mijloci în rugăciune dacă nu crezi in realitatea Răscumpărării, vei transforma mijlocirea intr-o compasiune inutilă faţă de oameni, ceea ce îi va face să rămână şi mai departe mulţumiţi cu faptul de a fi departe de Dumnezeu. In rugăciunea de mijlocire aduci înaintea lui Dumnezeu persoana sau situaţia pe care o ai pe inimă, până când eşti mânat de atitudinea pe care o are Dumnezeu faţă de acea persoană sau situaţie. Mijlocirea înseamnă a împlini ceea „ce lipseşte suferinţelor lui Cristos”; de aceea sunt aşa de puţini mijlocitori. Mijlocirea este înţeleasă în sensul de a ne pune în locul altuia. Aceasta nu este mijlocire! Încearcă să te pui în locul lui Dumnezeu.

Ca om care mijloceşte pentru alţii, ai grijă să n-o iei înaintea realităţii pe care ţi-o comunică Dumnezeu, căci altfel vei fi zdrobit. Dacă cunoşti prea multe lucruri, mai mult decât a rânduit Dumnezeu să cunoşti, nu te poţi ruga; situaţia persoanei respective este atât de zdrobitoare, încât nu mai poţi vedea realitatea.

Lucrarea noastră constă în a veni direct la Dumnezeu în legătură cu orice, dar noi ne eschivăm de la aceasta înlocuind mijlocirea cu activitatea. Facem lucrurile care pot fi înregistrate, dar nu mijlocim. Mijlocirea este însă singura lucrare care nu prezintă capcane, deoarece ea menţine deschisă relaţia noastră cu Dumnezeu.

Atunci când mijlocim, trebuie să avem grijă ca sufletele să nu fie doar „cârpite”. ele trebuie să ajungă în contact cu însăşi viaţa lui Dumnezeu. Gândeşte-te numai câte suflete a adus Dumnezeu în calea noastră, iar noi le-am părăsit! Atunci când ne rugăm de pe temeiul Răscumpărării, Domnul creează ceva ce nu poate crea decât prin rugăciunea de mijlocire.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Căci bunătatea Ta este înaintea ochilor mei şi am umblat în adevărul Tău”. PSALM 26:3

Lipsa de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, uitarea bunătăţii şi a binefacerilor Lui, atât materiale cât şi spirituale, sunt caracteristice timpurilor noastre şi cel credincios nu este de loc exceptat. Starea aceasta periculoasă este efectul unei inimii împietrite care a devenit în mod progresiv insensibilă la chemarea lui Dumnezeu şi la îndemnurile Duhului Său. Viaţa proprie, egoistă, este pe cale să-şi reia vechiul loc şi să devină rece, nepăsătoare şi chiar agresivă căutând să se justifice în poziţia pe care o are în prezent. Atunci creştinul este în pericolul de a lua ca ceva datorat ceea ce este numai prin harul lui Dumnezeu; el este în primejdia de a profita de bogăţiile bunătăţii dumnezeieşti, ca să aibă o viaţă uşoară şi egoistă. Mărturia lui David ne dă un exemplu de recunoştinţă normală. El nu a devenit orb faţă de bunătăţile lui Dumnezeu, ci le avea înaintea ochilor lui; suferinţele şi greutăţile l-au izbăvit de el însuşi şi l-au făcut să preţuiască privilegiile care erau ascunse în ele. El umbla astfel în realitatea prezenţei lui Dumnezeu şi a adevărului Lui. Este un fapt sigur că credincioşii care s-au obişnuit cu bunătăţile lui Dumnezeu, uitând să mai mulţumească pentru ele şi să-I fie recunoscători, sunt expuşi prin egoismul lor să iasă din adevăr şi să cadă într-una din numeroasele curse ale diavolului.

Viaţa proprie voalează bunătatea lui Dumnezeu, ea împiedică părtăşia noastră cu Dumnezeu şi face ca mărturia noastră înaintea oamenilor să fie fără efect. În loc de a umbla cu Dumnezeu în tot adevărul, trăim o viaţă dublă, devenind robii unei profesiuni exterioare de credinţă, slujind lui Dumnezeu doar cu buzele.

Bunătăţile materiale şi duhovniceşti ale lui Dumnezeu sunt atât de multe, că este greu să le considerăm pe toate. Cu cât mai mari sunt, cu atât mai mult trebuie să veghem să nu ne obişnuim cu ele. În Deuteronom, Domnul spune poporului Său mai mult de douăsprezece ori să-şi amintească de ce a făcut pentru el în trecut. Să ne gândim la ce a făcut El şi pentru noi şi să-I dăm laudă şi recunoştinţă la care are tot dreptul. Psalmistul David îşi sprijineşte afirmaţia lui prin faptul că el a umblat în integritate înaintea Domnului (vs. 1) şi nu stă în compania oamenilor mincinoşi şi vicleni (vs. 4), nici nu se asocia cu cei ce făceau răul (vs. 5). El iubea adevărul şi Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea avea curajul să spună: „Cercetează-mă Doamne, încearcă-mă şi curăţăşte-mi inima” (vs. 2).

Suntem copleşiţi de bunătatea Domnului în toate felurile, de la naşterea noastră şi până astăzi. Harul pe care ni l-a dat să fim copii ai Lui, păstrarea în acest har, ridicarea din căderile noastre, precum şi ocrotirea zilnică pe care ne-o dă împotriva celor trei vrăjmaşi teribili pe care îi avem: Diavolul, firea noastră rea şi lumea plină de ispite, toate acestea trebuie să ne facă să strigăm în gura mare mulţimirile şi recunoştinţa noastră. Dacă am uitat să mai fim recunoscători şi mulţumitori să ne pocăim, căci bunătatea lui Dumnezeu ne îndeamnă la pocăinţă (Rom. 2:4).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Drept răspuns, Simon I-a zis: „Invăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău voi arunca mreaja”. Luca 5:5.

Simon a avut parte de o întâlnire minunată. El a fost împreună cu alţii pe mare la pescuit. A trecut şi Isus pe acolo însoţit de o gloată mare. Pescarii erau pe mal spălând mrejile. Isus s-a urcat în una din corăbii, cea a lui Petru, şi l-a rugat să depărteze corabia de ţărm. Petru a fost ascultător şi n-a comentat. Apoi Isus a stat jos şi a învăţat mulţimile din corabie. Când a încetat să vorbească a zis lui Simon: „Depărtează corabia şi aruncă mrejile la adâncime pentru pescuire.” Simon a răspuns şi a zis: „Învăţătorule toată noaptea am muncit şi n-am prins nimic; dar la cuvântul Tău voi arunca mrejile”. Cu toate că, gândind omeneşte, este absurd să pescuieşti în adânc pentru că peştii se găsesc în majoritatea cazurilor în apropierea malului, Simon a fost ascultător; şi ascultarea lui a fost răsplătită, pentru că au prins aşa mare mulţime de peşti, că începea să li se rupă mrejile, au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie să vină să le ajute. Ei au venit şi au umplut amândouă corăbiile, aşa că au început să se afunde. Când au văzut lucrul acesta s-au înspăimântat. Simon Petru s-a aruncat la picioarele lui Isus zicând: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!” Isus i-a răspuns: „Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni”. Şi trăgând corabia la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. Putem observa că dacă suntem ascultători asemenea lui Petru, faţă de Domnul Isus, urmându-L pe calea vieţii atunci avem parte şi de binecuvântari. Chiar dacă uneori ni se pare că drumul pe care suntem chemaţi să mergem este plin de pericole, putem spune din experienţă: Domnul este credincios şi această credincioşie a dovedit-o prin faptul cum ne-a călăuzit până acum. Lui I se cuvine laudă, cinste şi mulţumire pentru bunătatea şi credincioşia Lui.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

SEARA LUMINÂND CA ZIUA

…nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arăta lumina. Zaharia 14.7

Este ceva neobişnuit acest lucru, căci totul prevesteşte că spre seară cerul se întunecă. Dar Dumnezeu poate să lucreze într-un chip cu totul diferit de felul cum credem sau nădăjduim noi, ca să ne uimească, pentru a lăuda măreţia harului Său. Nu, nu se va întâmpla ceva după cum presimt inimile noastre; întunericul nu va ajunge să crească până la miezul nopţii, căci lumina zilei va străluci deodată în faţa ochilor noştri. Să nu deznădăjduim niciodată, ci în cele mai grele clipe din viaţa noastră să ne încredem în Dumnezeu, care va schimba întunericul umbrei morţii în zorii dimineţii. Tocmai când muncile grele ale israeliţilor au fost dublate, a apărut Moise şi, când tulburarea a ajuns la culme, eliberarea s-a ivit.Făgăduinţa este dată ca să ne ajute să învăţăm răbdarea. Lumina deplină nu va străluci poate, până când aşteptarea îndelungată ne va face să ne pierdem nădejdea. Pentru cel rău, soarele apune când încă este ziuă; dar lumina răsare pentru cel neprihănit, când încă este noapte. Să n-aşteptăm noi cu răbdare ziua cerească? Poate va trece mult timp până va veni, dar ea este vrednică să fie aşteptată.Şi acum, sufletul meu, bucură-te în Acela care vrea să te binecuvânteze şi în timpul vieţii şi la moarte, într-un fel care va întrece totul, cum n-ai văzut şi n-ai nădăjduit niciodată.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

În credință au murit toți aceștia, neprimind promisiunile, ci văzândule de departe și salutândule și mărturisind că sunt străini și călători pe Pământ.  Evrei 11.13

Da, credința vede! Ea vede dincolo de obstacole și vede ceea ce încă nu există. Credința nu este oarbă. Vederea credinței este atât de sigură, încât, deși este pusă la grele încercări, ea continuă până la sfârșit. Credința nu disperă și nici nu intră în panică. Ea are o liniște care poate fi explicată doar prin Cel de la care ea vine. De această credință avem nevoie astăzi.

Să privim la Șadrac, Meșac și Abednego, aflați înaintea împăratului Nebucadnețar! Acel monarh trufaș a dorit ca sfinții lui Dumnezeu să îngenuncheze înaintea chipului făurit de el sau să fie aruncați întrun cuptor de foc. Mai mult, el sa lăudat: „Cine este dumnezeul acela care vă va scăpa din mâinile mele?” (Daniel 3.15). Amenințarea cu moartea plana asupra lor și li se spunea că Dumnezeul lor nu are nicio putere. Dumnezeu a văzut și a auzit toate acestea; El nu a trimis un fulger cu care săl lovească pe trufașul împărat, nici na făcut ca pământul săși deschidă gura și săl înghită. Totuși, a rămas El impasibil? Nu, ci lea inspirat sfinților Săi un răspuns al credinței: „Dumnezeul nostru, Căruia Îi slujim, poate să ne scape din cuptorul care arde cu foc; și ne va scăpa din mâna ta, împărate! Și dacă nu, să știi, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care lai ridicat” (Daniel 3.17,18). Un astfel de răspuns nu putea veni decât dintro credință care își arunca privirea departe, dincolo de moarte, către planurile unui Dumnezeu etern. Această credință a fost în curând onorată în mod glorios. Adevărata credință vede departe și clar. Ea vede promisiunile lui Dumnezeu de departe și își ține privirea ațintită asupra Domnului Isus.Trăim în zile în care este așa de mare nevoie de bărbați, de femei și de copii care să ia poziție pentru Domnul Isus Hristos. Ispitele lumești abundă, însă harul divin nea așezat mâinile pe plug și nu trebuie să privim înapoi. N. Oloniyo

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, spre Tine mă îndrept şi, pe temelia puternicei Tale Răscumpărări, înalţ rugăciuni măreţe şi triumfătoare cu „îndrăzneala pe care o avem la El… că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă” (1 loan 5:14).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Aşa ca nu duceţi lipsa de nici un fel de dar în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Cristos.»

1 CORINTENI 1,7

În timp ce îl aşteptăm, Domnul Isus Cristos ia asupra Sa grijile noastre, dându-ne harul de a ne concentra numai asupra Persoanei Sale. Trebuie să fim însă extrem de atenţi la micul şi apărent neînsemnatul cuvânt «numai». Doar cine II aşteptă numai şi numai pe El nu duce lipsă de nici material, nici spiritual şi este binecuvântat de Dumnezeu pentrucă viaţa, se focalizează numai asupra lui Isus. Prin aşteptare suntem eliberaţi de ispitele cotidiene: «s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti» (Tit 2,12). Numai cei binecuvântaţi Îl pot aştepta pe Isus. Îndurarea nu este o umbrelă sub care omul cel vechi, firea noastră păcătoasă se poate adăposti şi spune: «Mda, suntem binecuvântaţii păcatul nu e aşa de greu!» Nu, dinpotrivă! Binectarântarea si îndurarea lui Dumnezeu ne obligă la a spune un «nu» hotărât firii noastre păcătoase. Eul, părerea înaltă despre sine, mândria pălesc în faţa bineuvântării, astfel încât prin har putem lăsa în urmă toate cele lumeşti. Doar în acest mod aşteptăm cu adevărat revenirea Mântuitorului nostru Isus Cristos.

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Sare câtă va vrea. Ezra 7:22

Sarea era folosită în fiecare jertfă oferită Domnului prin foc. Prin proprietăţile ei de păstrare şi curăţare, era simbolul harului divin în suflet. Este vrednic de atenţie faptul că, atunci când Artaxerxe i-a dat sare preotului Ezra, nu a stabilit nici o limită de cantitate (Ezra 6:9); putem fi siguri că, atunci când Regele Regilor îşi distribuie harul preoţilor Săi, cantitatea nu este limitată de El. Adesea ne punem singuri restricţii, dar Domnul nu ne limitează niciodată. Cel care alege să strângă mai multă hrană va vedea că are exact cât doreşte. Nu este foamete în Ierusalim, pentru ca cetăţenii să-şi limiteze porţia de pâine şi apă. Unele lucruri din economia harului sunt însă măsurate; de exemplu, oţetul şi fierea ne sunt date cu exactitate, ca să nu avem nici o picătură în plus; sarea harului nu are însă nici o restricţie: „orice vei cere de la Dumnezeu, îţi va da Dumnezeu” (loan 11:22). Părinţii trebuie să încuie dulapul cu fructe şi dulciuri, dar sarea nu trebuie ţinută sub cheie, fiindcă puţini copii mănâncă cu lăcomie; din ea. Un om poate avea prea mulţi bani sau prea multă onoare, dar niciodată prea mult har. Ieşurun „s-a îngrăşat, şi a azvârlit din picior” (Deuteronom 32:15) împotriva Lui Dumnezeu, dar nu există nici o teamă că se va întâmpla aşa ceva atunci când un om are prea mult har. Este imposibil să ai prea mult har. Bogăţia multă aduce mai multe griji, dar harul mult aduce mai multe bucurii. Creşterea înţelepciunii aduce creşterea durerii, dar abundenţa Duhului este plină de bucurie. Credinciosule, înfăţişează-te înaintea tronului ca să ceri mai multă sare cerească. Vine anotimpul necazurilor, şi nu îl poţi trece fără sare. Sarea îţi păstrează inima, care se strică fără ea, şi îţi ucide păcatele, aşa cum ucide reptilele. Ai nevoie multă. Caută mult, şi vei avea mult.

Seara

Îţi voi face… porţile de pietre scumpe. Isaia 54:12

Biserica este foarte instructiv simbolizată de o clădire ridicată de puterea cerească şi plănuită de înţelepciunea divină. O asemenea clădire spirituală nu trebuie să fie întunecată, fiindcă israeliţii aveau lumină în locuinţele lor; de aceea, trebuie să existe porţi care să primească lumina, şi să îngăduie locuitorilor să privească afară. Aceste porţi sunt preţioase ca pietrele scumpe. Calea prin care biserica îl priveşte pe Domnul, cerul şi adevărul spiritual în general trebuie mult preţuită. Pietrele scumpe nu sunt cele mai transparente. Ele sunt cel mult semi-transparente. „Cunoaşterea noastră despre viaţa aceasta este mică; ochiul credinţei este slab”. Credinţa este una din aceste preţioase porţi de pietre scumpe, dar adesea este atât de întunecată şi înceţoşată încât vedem prea puţin, şi ne înşelăm mult. Totuşi, dacă nu putem privi prin porţile de diamant ca să cunoaştem aşa cum suntem cunoscuţi (vezi 1 Corinteni 13:12), este un lucru glorios să Îl priveşti pe Cel care este „plin de farmec” (Cânt 5:16), chiar printr-o sticlă ceţoasă ca pietrele scumpe. Experienţa este şi ea una dintre aceste porţi înceţoşate, care ne oferă o lumină prin care să vedem suferinţele Omului Durerii prin necazurile noastre. Ochii noştri slabi nu pot îndura ferestre de sticlă transparente care să lase să intre slava Stăpânului, dar, atunci când sunt slăbiţi de plâns, strălucirea Soarelui Neprihănirii este temperată. Atunci străluceşte prin porţi de pietre scumpe cu o strălucire blândă, nepreţuită pentru sufletele ispitite. Sfinţirea, care ne conformează cu Domnul nostru, este o altă poartă. Numai atunci când devenim cereşti putem să înţelegem lucrurile cereşti. Cel cu inima curată va vedea un Dumnezeu curat Cei care sunt ca Isus Îl văd aşa cum este. Fiindcă semănăm cu El atât de puţin, poarta este de pietre scumpe; fiindcă semănăm cât de cât cu El, este de pietre scumpe. Ii mulţumim Lui Dumnezeu că o avem, şi ne dorim mai mult Când Îl vom vedea pe Dumnezeu, pe Isus, cerul şi adevărul faţă în faţă?

IZVOARE IN DEŞERT

Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate. (Isaia 45:3)

În faimoasele magazine de dantelă din Bruxel, există camere speciale pentru fabricarea celor mai fine dantele din lume, cu cele mai delicate modele. Camerele sunt ţinute complet în întuneric, cu excepţia luminii care cade direct pe modelul în lucru, de la o fereastră foarte mică. Doar un singur om stă în fiecare cameră mică, în care razele înguste de lumină cad pe firele pe care el le ţese, pentru că dantela este întotdeauna mai frumos şi mai delicat ţesută când ţesătorul însuşi este în întuneric, şi numai lucrul lui este în lumină.Uneori întunericul din vieţile noastre este mai rău, pentru că nu putem nici măcar să vedem pânza pe care o ţesem sau să înţelegem ce facem. De aceea noi nu putem vedea nici o frumuseţe şi nici un eventual rezultat bun din experienţele noastre. Şi totuşi dacă suntem credincioşi să ne croim drum înainte şi „dacă nu vom cădea de oboseală” (Gal. 6:9), într-o zi vom afla că cea mai splendidă lucrare a vieţii noastre a fost făcută în acele zile când era cel mai întuneric.

Dacă ai impresia că trăieşti în întuneric adânc, pentru că Dumnezeu lucrează pe căi ciudate şi misterioase, nu te teme. Mergi pur şi simplu înainte în credinţă şi în dragoste, neîndoindu-te de El niciodată. El veghează şi va scoate ceva bun şi frumos din toată durerea şi lacrimile tale. J.R. Miller

Suveicile scopului Său se mişcă

Să ducă planul Său la îndeplinire;

Nu căuta prea curând să dezaprobi

Lucrarea Lui, şi nu-i acorda încă

Motive întunecate, când, păşind tăcut,

Zăreşti un labirint închis;

Căci iată, cu fiecare fir mai negru

Se împleteşte un fir de aur.

Ţese cu bucurie,

Nu cu lacrimi,

El cunoaşte calea pe care mergi cu greu;

Ţese cu grijă,

Ţese cu rugăciune,

Dar lasă firul în mâna lui Dumnezeu.

din Jurnalul de casă canadian

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 9.33-51

Sărmanii ucenici! Când învăţătorul vine să le vorbească despre suferinţele şi moartea Sa, singurul lucru care îi interesează, încât ajunseseră pe punctul să discute între ei în contradictoriu, era să ştie cine va fi cel mai mare. Prin întrebarea Sa, Domnul le cercetează inimile (v. 33), după care, cu har şi răbdare, îi învaţă ce este smerenia.

Această lecţie este urmată de o alta. Ucenicii crezuseră că trebuia oprit un om de la a face minuni în Numele lui Isus. Din ce motiv? „Pentru că nu ne urma” (v. 38), este pretextul invocat de Ioan. Domnul le arată că şi atunci fuseseră preocupaţi cu ei înşişi, şi nu cu El. Să ne ferim de a fi sectarii. Sunt atât de mulţi creştini care îl urmează îndeaproape pe Domnul pe calea renunţării şi a crucii (cap. 8.34), chiar dacă nu merg cu noi.Am găsit deja în Matei ceea ce corespunde cu v. 42-51 din capitolul nostru (vezi Matei 5.29…; 18.8…), însă remarcăm într-o manieră generală că, în Evanghelia după Marcu, învăţăturile Domnului ocupă mai puţin spaţiu în raport cu activitatea Lui. De exemplu, aici nu avem echivalentul predicii de pe munte. Puţine cuvinte, dar multă dăruire, aşa cum se potriveşte unui slujitor credincios!

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 11:45-57

CUM STAI CU VEDEREA?

Dacă-L lăsăm așa… vor veni romanii și ne vor nimici și locul nostru și neamul. Ioan 11:48

O persoană care suferă de miopie nu este responsabilă de starea sa fizică. Iar problema este de obicei rezolvată cu o pereche de ochelari. Miopia spirituală însă este o problemă cu totul diferită. Ea este rezultatul unor alegeri greșite. Mai mult decât atât, ea nu poate fi corectată fără o schimbare radicală a inimii.

Iată două exemple de miopie spirituală. După ce I-am mărturisit pe Cristos unui bărbat, unui coleg din Cel de-al II-lea Război Mondial, acesta mi-a răspuns: „Herb, s-ar putea ca ceea ce crezi tu să fie adevărat, dar este pentru bătrâni. Am prea multe de făcut pentru viața aceasta ca să mai am timp să mă gândesc la o altă lume”. Apoi, un om a întrebat recent: „De ce toți aceștia vorbesc despre o lume care va urma? Faptul că trăiesc în lumea aceasta îmi creează destule probleme”. Și unul și celălalt au decis să trăiască pentru prezent și de aceea ei spun că nu este nevoie să se pregătească pentru eternitate.

Miopia spirituală a fost larg răspândită în zilele lui Isus. De ea au suferit liderii religioși care I s-au împotrivit lui Isus. Când au văzut că El nu avea de gând să-i scape de asuprirea romană, ei au decis să-L respingă. Ei s-au gândit numai la prezent, numai la ceea ce se putea obține imediat.

Cum stai cu vederea, din punct de vedere spiritual? Privești tu prezentul din perspectiva eternității? Dacă nu, recunoaște-ți starea pierdută și păcătoasă și primește-L pe Isus ca Mântuitorul tău personal. EI este remediul pentru miopia spirituală. H.V.L.

Ce nebunie, să nu știi în viață

Că vom sta cu veșnicia-n față,

Că sufletul va fi pentru etern

În Paradis, sau focul din Infern. D.J.D.

Locul în care pleci după ce părăsești această viată depinde în mare măsură de ceea ce faci cu restul vieții tale.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd. Evrei 11,1.

Un ofițer foarte lumesc s-a căsătorit cu o femeie credincioasă. Unica lor fată a fost adusă la credința în Domnul Isus și ele erau întristate de necredința tatălui ei. Dar într-o zi această fiică prea iubită a tatălui, se îmbolnăvește așa de tare încât medicii cu toată experiența și bună voința lor au fost nevoiți să o dea nevindecată înapoi. Când copila a simțit sfârșitul care se apropia, a chemat pe tatăl ei pe care nu putea să-l mângâie nimeni și i-a spus: „Tată iubit eu voi muri acum. În ce credință ai vrea să mă vezi murind, în credința mamei sau în necredința ta care a fost ca o lozincă până acum?”

Tatăl s-a întors cu lacrimi în ochi și s-a dus în camera cealaltă. Dar după scurt timp fata l-a chemat din nou la patul ei și i-a pus aceiași întrebare. Deși simțea că i se rupe inima în două nu i-a dat nici de data aceasta nici un răspuns. Starea sănătății fiicei se agrava tot mai mult. Cu vocea ei lină îi puse în șoaptă pentru a treia oară aceeași întrebare. Acum tatăl nu sa mai putut stăpâni și a căzut în genunchi la patul fetei și a sărutat obrajii ei palizi strigând de durere sufletească: „Mori după voia Lui Dumnezeu în convingerea și credința în care te-a crescut mama ta!” Dar și necredința tatălui a fost biruită. În acele clipe grele a simțit puterea credinței care până atunci a batjocorit-o.

Știm că oamenii se împacă greu cu gândul că mântuirea se capătă în dar și se primește prin credință. Oamenii ar vrea să facă și ei ceva ca să-și ispășească păcatele; să postească, să facă mătănii, milostenii, să se spovedească… Sfânta Scriptură însă spune lămurit că mântuirea nu stă în ceea ce ar putea face omul ci în ceea ce a făcut Domnul Isus Hristos răstignindu-se pentru noi. Încrede-te în El.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.

Romani 10.10

Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ce vă poruncesc Eu.

Ioan 15.14

Curaj pentru mărturisire

Irina, un copil fericit al lui Dumnezeu, făcea practică într-un cabinet medical. Dorința ei era ca și acolo să exprime prin cuvânt și umblare că aparține Domnului Isus.

Ca angajata cea mai tânără îi cădea greu să depună mărturie verbală, clară pentru Domnul și Mântuitorul ei. De aceea se ruga tot mereu, ca Domnul să-i dăruiască într-o ocazie potrivită curajul și cuvintele necesare.

Una dintre surorile medicale povestea adesea despre prietenul ei. Într-o zi îi puse Irinei întrebarea: „Tu nu ai niciun prieten?”. Atunci, Irina răspunse bucuroasă: „Ba da, și eu am un prieten, și anume pe cel mai bun care poate exista. Este Mântuitorul meu Isus Hristos, care mă iubește așa de mult, încât a murit pentru mine la cruce și care îmi stă tot timpul alături”.

Drag cititor, Îl ai și tu pe acest Prieten fidel?

Dacă Îl cunoști pe acest cel mai bun Prieten, atunci dorința ta va fi desigur să le spui despre El prietenilor de la școală și colegilor de muncă. Sau te rușinezi de acest Prieten fidel?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

CE ASTEAPTĂ DUMNEZEU DE LA TINE

„Cui i s-a dat mult, i se va cere mult” (Luca 12:48)

     O binecuvântare în plus întotdeauna aduce cu ea o responsabilitate în plus, așa că:

1) Nu te mai plânge! Fericirea nu vine atunci când primești ce-ți dorești, ci atunci când recunoști și te bucuri de ceea ce ai. Așa că, păstrează o atitudine pozitivă și fii mulțumitor în fiecare zi! Rudyard Kipling a spus: „Nu acorda prea mare atenție faimei, puterii sau banilor. Într-o zi vei întâlni pe cineva care nu pune niciun preț pe ele și atunci vei ști cât de sărac ești!”

2) Nu mai face presupuneri. Când vezi că vecinul tău își cumpără mobilă nouă, că merge în vacanțe scumpe și că are ultimul model de mașină, ceva în lăuntrul tău te stârnește să faci și tu la fel? Ai grijă! Doar pentru că cineva pare să fie în aceleași statut și condiție ca tine nu înseamnă nimic. Poate acea persoană câștigă de două ori mai mult decât tine. Sau poate este înglodată în datorii, sau pe punctul de a da faliment, sau de a divorța… Nu mai face comparații, și nici presupuneri, și nu mai încerca să fii ca altcineva!

3) Nu ține doar pentru tine. Bruce Larson a spus: „Banii sunt o altă pereche de mâini cu care putem vindeca, putem hrăni și putem binecuvânta familiile disperate de pe pământ. Cu alte cuvinte, banii sunt celălalt sine al meu”. Lucrul acesta este adevărat numai dacă ești dispus să fii și tu parte. Banii sunt ca bălegarul: dacă îi lași să se adune, încep să miroasă urât; dacă îi împrăștii, fac ca lucrurile să crească. Banii îți oferă posibilități pentru care cei mai puțin norocoși se pot numai ruga.

Și încă un gând foarte important: felul în care îți folosești banii poate fi cauza unora din cele mai importante probleme cu care te vei confrunta în Ziua Judecății… dar poate fi și factorul determinant când vine vorba de răsplata ta veșnică. Gândește-te la asta!

12 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Personalitatea

„Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.” loan 17:22

Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.

O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.P

ersonalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem.” Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate.

Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”. Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.

Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul… Şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi gândesc la Numele Lui”. MALEAHI 3:16

În Faptele Apostolilor 2:42 ne sunt prezentate elementele esenţiale ale vieţii creştine. Unul din ele este „legătura (sau părtăşia) frăţească”. Am înţeles noi cât de intensă trebuie să fie aceasta? Fără-ndoială că părtăşia la adunare este foarte bună dar ea nu trebuie limitată numai la atât; este de folos să stăruim în legătura frăţească fiindcă acesta este unul din mijloacele de consolidare a relaţiilor noastre frăţeşti, mai ales în această vreme de declin spiritual. Dar părtăşia care îi place lui Dumnezeu şi la care El ia aminte şi ascultă este a celor care se tem de Domnul şi care sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Temerea de Domnul înseamnă a da lui Dumnezeu cinstea şi respectul care I se cuvin. Părtăşia adevărată nu este caracterizată prin întâlniri întâmplătoare şi rare, ci „adesea” şi are ca subiect pe Domnul Isus şi ca scop zidirea sufletească. În nici un caz nu se numeşte părtăşia frăţească, întâlnirile în care se pierde timpul cu discuţii inutile şi poate chiar vinovate prin critici şi vorbiri de rău. Textul ne spune că cei credincioşii „gândesc la Numele Lui”. Aceasta înseamnă a gândi la Persoana Domnului Isus la caracterele Lui, la lucrarea şi învăţătura Lui. Apostolul Ioan spune în privinţa aceasta:”… ce am văzut şi am auzit aceea vă vestim şi vouă ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este într-adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Numai într-o astfel de părtăşie realizăm că Dumnezeu şi Domnul Isus sunt prezenţi între noi prin Duhul Sfânt. Dacă am realiza aceasta „într-adevăr” cum ar fi vorbirea noastră, dragostea şi relaţiile dintre noi! Dumnezeu în cartea Lui de aducere aminte scrie numele şi stările de vorbă pe care le au copiii Lui care „se tem de Domnul”. Ce mângâietor este pentru noi, în situaţia aceasta, când citim în versetul următor; „Ei vor fi ai Mei” zice Domnul oştirilor „îmi vor fi o comoară deosebită”. Nici unul din noi nu este uitat de El. El ne cunoaşte pe fiecare pe nume. „Eu te chem pe nume, eşti al Meu” (Isa. 43:1). Când realizăm că am fost cumpăraţi cu un preţ aşa de mare, viaţa Fiului Său, ne putem îndoi de grija şi dragostea Lui? Iar când ne întâlnim, în legătura noastră frăţească, putem avea ceva mai scump de gândit decât la Numele care este mai presus de orice Nume? Dacă ne-am da mai conştient seama că Domnul Isus este gata să vină, cum ar fi reuniunile noastre, fie la adunare, fie în case, ocupându-ne numai de El.

Poate fi un subiect mai scump, mai atrăgător, mai hrănitor care să ne învioreze şi să ne învigoreze mai mult decât Persoana iubitului nostru Mântuitor? Dumnezeu să ne ajute să fim cu foarte mare luare aminte la întâlnirile noastre frăţeşti ştiind că există CINEVA care este cu şi mai mare luare aminte şi care înregistrează tot. Isus Hristos este Acelaşi „ieri”, „azi”, şi „mâine”. „Ieri” a împlinit răscumpărarea noastră, „mâine” El va avea Biserica cu El în slavă, iar „astăzi” El trăieşte ca să mijlocească pentru noi. Iată subiectul care trebuie să ocupe întâlnirile noastre în părtăşia laolaltă, dar mai ales inimile noastre.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus a intrat prin Ierihon şi trecea prin cetate”. Luca 19:1.

Pe când Domnul Isus a intrat în Ierihon a fost însoţit de o gloată mare. Mulţi dintre cei ce-L însoţeau erau bolnavi şi doreau să fie vindecaţi. Alţii ÎI urmau din curiozitate să vadă minunile pe care le făcea. Din altă categorie făceau parte fariseii şi cărturarii care doreau să adune argumente împotriva lui Isus. In Ierihon trăia un cm pe nume Zacheu, care era mai marele vameşilor şi era foarte bogat. El a auzit multe despre Isus şi ar fi dorit să-L vadă, dar fiind mic de statură nu L-a putut vedea pe Isus din cauza mulţimii. Cred că a încercat de repetate ori să ajungă la Isus, dar n-a reuşit din cauza mulţimii. Dar aceasta nu s-a mâniat, ci s-a gândit la o soluţie, şi n-a făcut-o degeaba; a alergat înainte şi s-a urcat într-un dud. Nu s-a gândit că ar putea să piardă ceva din reputaţie dacă fuge înainte şi se caţără într-un pom. Cu inima încordată a stat pe o creangă, aşteptând apropierea lui Isus. Dar când a ajuns în dreptul lui, Isus l-a văzut şi i-a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Am putea să ne punem întrebarea: de unde ştia Isus numele lui? Dar trebuie să luăm la cunoştinţă că Isus ştie toate lucrurile, chiar şi gândurile noastre. Fariseii şi cărturarii au vorbit dispreţuitor de Zacheu şi în general de vameşi. Dar Zacheu L-a primit cu bucurie pe Isus în casa lui, cu toate că oamenii murmurau zicând: „A intrat în casă la un om păcătos”. Zacheu şi-a recunoscut păcătoşenia în mod deschis şi a spus: „Iată Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. Şi Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta căci şi el este fiul lui Avraam, pentrucă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O INIMA LINIŞTITĂ

…în seninătate şi încredere va fi tăria voastră. Isaia 30.15

Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.

Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.

Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și a fost așa: când a îmbătrânit, Samuel a pus pe fiii săi judecători peste Israel … în BeerȘeba. Și fiii săi nu umblau pe căile lui … Și toți bătrânii lui Israel sau adunat și … iau zis: „Iată, tu ai îmbătrânit și fiii tăi nu umblă pe căile tale; acum pune peste noi un împărat, ca să ne judece, cum au toate națiunile”. Și lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel … Și Samuel sa rugat Domnului. Și Domnul ia zis lui Samuel: „Ascultă de glasul poporului în tot ce îți zic ei, pentru că nu pe tine teau lepădat, ci pe Mine Mau lepădat, ca să nu domnesc peste ei”.  1 Samuel 8.17

Judecătorii lui Israel – Samuel (2) – Pune peste noi un împărat!

Samuel a slujit în Israel întreaga sa viață, ca judecător drept. În fiecare an mergea la Betel, Ghilgal și Mițpa, judecând pe Israel în fiecare dintre aceste locuri. Apoi se întorcea la casa lui, în Rama, unde continua să judece pe Israel. Acolo el a zidit un altar Domnului.

Când a îmbătrânit, ia făcut pe cei doi fii ai săi judecători. Nu citim că Dumnezeu iar fi spus să facă acest lucru. Practica de a favoriza rude în acordarea de slujbe se numește nepotism și ea este o trăsătură obișnuită a slăbiciunii și falimentului omului. Din nefericire, fiii lui Samuel nu aveau caracterul integru și evlavios al tatălui lor, ci „se abăteau după câștig și luau mită și strâmbau judecata”. Acest lucru a făcut ca bătrânii lui Israel săi ceară lui Samuel să pună un împărat peste ei. Adevăratul motiv se pare însă că a fost teama lor de Nahaș, împăratul amoniților – de aceea au dorit să aibă un împărat ca toate celelalte popoare. Cât de tragic este că, adesea, și cei credincioși doresc să fie asemenea lumii care îi înconjoară!

Întristat de cererea lor, Samuel sa rugat Domnului! Ce bine este să învățăm să mergem la Domnul cu lucrurile care ne întristează! Domnul ia spus să asculte glasul poporului. El a simțit adânc faptul că poporul, în realitate, Îl lepăda pe El, nu pe Samuel. Totuși, lepădânduL pe Domnul, ei îl lepădau și pe judecătorul pe care El îl așezase peste ei. Domnul ia spus lui Samuel să transmită poporului ce însemna ca un împărat să domnească peste ei. Poporul însă a refuzat să asculte. E. P. Vedder, Jr

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru acest sentiment de părtăşie bucuroasă cu Tine pe care-l am din nou. Dă-mi liniştea minţii şi claritatea scopului; fă să rămân în Tine cu hotărâre şi fără abatere.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care-l aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă.» LUCA 12,35-36

Să-L aşteptăm pe Isus înseamnă în acelaşi timp şi să veghem, deoarece doar dacă suntem treji putem să-L aşteptăm cu adevărat. Cu ani în urmă, din cauza celorlalte îndatoriri pe care le aveam veneam de multe ori târziu acasă, uneori chiar la 2 sau 3 dimineaţa, dar soţia mea mă aştepta cu credincioşie. Vedeam de departe că acasă lumina arde. Un om care-L aşteptă pe Isus este şi un misionar devotat. Fiţi pregătiţi de călătorie, încingeţi-vă tare mijlocul! In aşteptarea Domnului suntem angrenaţi în minunata lucrare de vestire a Evanghelia mântuirii: «tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă» (Evrei 9,28). Cu alte cuvinte, aşteptarea cu dor a lui Isus este în strânsă legătură cu scopul primei Sale veniri pe acest pământ, când a luat asupra Sa păcatele noastre. Cu cât ne identificăm mai mult cu moartea Sa de pe cruce, cu atât suntem mai vii, mai arzători în speranţa că Se va întoarce curând. Nu putem avea cununa fără a iubi crucea Sa!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El umblă pe cărări veşnice. Habacuc 3:6

Dacă Dumnezeu a făcut un lucru o dată, îl va face din nou Căile omului sunt schimbătoare, dar cărările lui Dumnezeu sunt veşnice. Sunt multe motive care susţin acest adevăr mângâietor. Printre ele se află următoarele: cărările Domnului sunt rezultatul unei alegeri înţelepte. El rânduieşte toate lucrurile după „sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Acţiunile umane sunt adesea rezultatul grăbit al pasiunilor şi temerilor, şi sunt adesea urmate de regrete şi căinţă. Dar Cel Atotputernic nu poate fi surprins, pentru că toate lucrurile se întâmplă aşa cum a prevăzut El. Cărările Lui sunt rezultatul unui caracter neschimbător, şi în ele se văd clar atributele hotărâte şi sigure ale lui Dumnezeu. Dacă Cel Etern nu se poate schimba, cărările Lui, care Îl reprezintă pe El însuşi în acţiune, trebuie să rămână pururi aceleaşi. Este El pururi drept, bun, credincios, înţelept şi iubitor? Atunci cărările Sale trebuie să aibă aceleaşi însuşiri. Oamenii acţionează după firea lor. Când firea aceasta se schimbă, se schimbă şi purtarea lor; dar, de vreme ce Dumnezeu nu cunoaşte „umbră de mutare” (Iacov 1:17), cărările Sale vor rămâne veşnic aceleaşi. Mai mult, nu este nici un motiv din afară care să schimbe cărările divine, fiindcă ele sunt întruparea unei voinţe irezistibile. Habacuc spune că Dumnezeu a despicat pământul, dând drumul la râuri, că munţii L-au văzut şi s-au cutremurat, că adâncurile s-au înălţat sub mâna Lui, şi că soarele şi luna au încremenit atunci când Iehova a ieşit la luptă pentru salvarea poporului Său (Habacuc 3:9-12). Cine poate sta împotriva Lui, ca să-I spună: „ce faci?” Dar nu numai puterea Lui dă stabilitate. Cărările Lui Dumnezeu sunt manifestarea principiilor de dreptate veşnică şi, de aceea, nu se pot schimba. Răul naşte decădere şi aduce ruină, dar adevărul şi binele au o vitalitate care nu poate fi diminuată de trecerea timpului. In dimineaţa aceasta, să ne înfăţişăm cu încredere înaintea Tatălui nostru ceresc, amintindu-ne că Isus Christos este „acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8), şi Domnul este întotdeauna bun cu poporul Său.

Seara

Au fost necredincioşi Domnului. Osea 5:7

Credinciosule, acesta este un adevăr dureros: eşti iubit de Domnul, răscumpărat prin sângele Său, chemat prin har, păstrat în Isus Christos, „primit în „Prea Iubitul” (Efeseni 1:6), şi pe drumul spre cer, dar ai fost „necredincios” Lui Dumnezeu cel mai bun Prieten al tău; necredincios Domnului Isus, Căruia Îi aparţii, necredincios Duhului Sfânt, prin care ai fost trezit la viaţă veşnică! Cât de necredincios ai fost în privinţa legămintelor şi făgăduinţelor! Iţi aminteşti de dragostea dintâi, de timpul acela fericit, de primăvara vieţii tale spirituale? O, cât de strâns te ţineai de învăţătorul tău atunci! Spuneai: „El nu mă va trata niciodată cu indiferenţă. Picioarele mele nu vor obosi niciodată pe calea Lui. Nu voi îngădui inimii mele să hoinărească după altă dragoste. In El este adunată toată bunătatea negrăită. Renunţ la tot de dragul Domnului Isus”. A fost aşa? Din nefericire, dacă ar vorbi conştiinţa, ar spune: „Cel care a promis atâtea nu s-a ţinut de cuvânt. Rugăciunea a fost adesea neglijată. Au fost scurte, dar nu au venit din inimă; puţine, dar nu fierbinţi. Părtăşia cu Christos a fost uitată. In locul unei minţi cereşti, au fost griji lumeşti, vanitate deşartă şi gânduri rele. In loc de slujire, a fost neascultare; în loc de înflăcărare, amorţeală; în loc de răbdare, capricii; în loc de credinţă, încredere într-un „braţ de carne” (2 Cronici 32:8). Ca soldat al crucii, ai fost laş, neascultător, şi dezertor în ultimul hal. Ai fost necredincios.” Necredincios fată de Isus! Ce cuvinte vor fi folosite în denunţarea mea? Cuvintele nu valorează mare lucru. Gândurile noastre ar trebui să denunţe păcatul care domneşte în noi. Am fost necredincioşi rănilor Tale, Isuse! Iartă-ne, şi nu ne lăsa să păcătuim din nou. Cât de ruşinos este să fii necredincios Celui care nu te uită niciodată, şi care poartă numele tău pe pieptar, înaintea tronului ceresc.

IZVOARE IN DEŞERT

Eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 2 Timotei 4:6-7

Aşa cum bătrânii soldaţi schimbă impresii despre cicatricele din bătăliile lor şi despre istoriile lor de război când se strâng laolaltă, când vom sosi în casa noastră cerească, vom vorbi despre bunătatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care ne-a adus pe cale prin fiecare încercare. Nu mi-ar place să stau cu mulţimea îmbrăcată în haine pe care „şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14) şi să aud aceste cuvinte: „«Aceştia vin din necazul cel mare» – toţi în afară de tine„.

Cum ţi-ar place să stai acolo şi să fii arătat cu degetul ca singurul sfânt care n-a experimentat niciodată durerea? Niciodată! Te-ai simţi ca un străin în mijlocul unei tovărăşii sfinte. De aceea să fim mulţumiţi să luăm parte la bătălie, pentru că în curând vom purta cununa răsplătirii şi vom flutura ramura de palmier a laudei. Charles H. Spurgeon

În timpul războiului civil din America, în bătălia de la muntele Lookout, Tennessee, un medic militar a întrebat un soldat unde a fost rănit. Soldatul rănit a răspuns: „Foarte aproape de vârful muntelui”.

El nu se gândea la rana lui deschisă, ci se gândea numai că el cucerise terenul din apropierea vârfului muntelui.Să mergem şi noi înainte spre străduinţe mai înalte pentru Hristos, să nu ne odihnim până nu vom putea striga de pe vârful muntelui: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”.

Termină-ţi lucrarea, apoi odihneşte-te,

    Până atunci nu te odihni deloc;

Căci odihna pentru tine cu Dumnezeu

    Este odihnă pentru totdeauna.

Dumnezeu va examina viaţa ta nu pentru medalii, diplome sau grade, ci pentru cicatricele dobândite în bătălie.

Un cântăreţ medieval cânta odată despre eroul său:

Cu sabia lui credincioasă gata să dea ajutor;

    Ornamente nu purta nici unul,

Ci doar crestăturile de pe lamă.

Ce medalie mai nobilă de onoare ar putea să caute un om evlavios decât cicatricele slujirii, pierderile personale pentru cununa răsplătirii, dispreţul de dragul lui Hristos, şi a te consuma în slujba Stăpânului!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 9.14-32

Odată coborât de pe munte, Domnul îşi reia serviciul dragostei, serviciu cu privire la care apostolul Petru, cel care a avut privilegiul să-i fie martor, ne face un minunat rezumat în cartea Fapte. „Isus din Nazaret”, spune el, „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El” (Fapte 10.38,39). Domnul găseşte o mare adunătură de oameni pălăvrăgind şi vorbind între ei în contradictoriu. Cel care face obiectul acestei agitaţii este un băiat nenorocit, care de la vârstă fragedă suferea de cumplite crize nervoase provocate de un demon. În zadar a adus bietul tată înaintea ucenicilor cazul unicului său fiu: aceştia n-au putut alunga duhul rău. Înainte de a-l elibera El însuşi, Isus pune degetul pe motivul eşecului lor: necredinţa; pentru că toate sunt posibile pentru acela care crede” (v. 23). Atunci, cu lacrimi, acest om se abandonează în voia Domnului. Înţelege că niciun efort al voinţei nu-i va putea da credinţa şi se recunoaşte incapabil. În acelaşi fel putem spune şi despre noi, că avem nevoie de ajutor divin nu numai pentru eliberarea propriu-zisă, ci şi pentru a putea cere eliberarea.

În v. 26, puterea demonică se manifestă încă o dată, pentru ca victoria Domnului să fie şi mai evidentă. Domnul ia cu blândeţe copilul de mână şi îl ajută să se ridice.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 31:1-16    

MÂNA

Îți deschizi mâna si saturi după dorință tot ce are viață.

Psalmul 145:16

SATISFACȚIE! Toată este în mâna lui Dumnezeu. Numai de ar ține-o deschisă tot timpul, așa încât să ne săturăm și să ne desfătăm cu toate bogățiile Lui. Dar adeseori ea pare închisă. De fapt, uneori mâna lui pare să anunțe mai mult necaz decât ajutor. Dacă un câine ar putea gândi, el s-ar plânge probabil în același fel de mâna stăpânului său.

Lui i-ar displace faptul că mâna lui mai are și alte întrebuințări decât cea de a-i umple farfuria și de a-l scărpina pe spate. Uneori el nu poate dormi la gândul că stăpânul va umple iar vana cu apă și-l va arunca pe bietul de el – cu toată zbaterea lui, și cu tot tremurul lui – în soluția aceea de apă și săpun. Apoi mai este o neplăcere. Aceasta are loc în orele de dresaj pentru ascultare. Mâna este ținută drept și poruncitor și vocea este aspră, cu ton de comandă militară, zicându-i-i: „Șezi!” Secundele par ore. Ce cruzime! Apoi minunea se întâmplă. Mâna se întoarce. Și el aude vocea caldă: „Bun câine!”Disciplina pe care câinele o învață prin faptul că este pus să aștepte și simte neplăceri pentru o vreme, trebuie s-o învățăm și noi trecând prin greutăți. În spatele mâinii lui Dumnezeu este inima lui iubitoare. în spatele acțiunilor Sale sunt planurile Lui, ordinea, dragostea și sincronizarea perfectă. Stăpânul acelei mâini suverane este Cel care îi învață pe cei mici ai lui să privească spre El, să aștepte ca El să lucreze, să se încreadă în El, să-L iubească și să-și găsească plăcerea în El. Numai El este în stare să „sature după dorință tot ce are viață”. M.R.D.II

El își întinde mâna înspre mine

Și pe cărarea mea întunecoasă

Atingerea mâinii Sale divine

Mi-e pasul sigur, viața mai frumoasă. Adams

Cei care văd mâna lui Dumnezeu în orice lucru pot lăsa cel mai ușor orice lucru în mâna lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

DOMNUL nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci DOMNUL a hotărât să facă din voi poporul Lui.

1 Sam. 12,22.

O dată am fost cu adevărat mâhnit, povestea un slujitor al Domnului. Era să mă duc la o înmormântare a unui prieten iubit și frate în Hristos, care fulgerător a fost luat din mijlocul familiei sale. La marea durere care o împărtășeam cu familia sa, mai venea și sentimentul de pustiu care l-a lăsat fratele la plecarea sa fulgerătoare din mijlocul fraților, care se adunau în Numele Domnului Isus în locul acela. Mie mi se părea că fratele trebuia să mai lucreze timp îndelungat aici.

Cum oare se va umplea acest gol, ce se va întâmpla cu turma? Frământat de aceste gânduri ochiul îmi rămâne fixat pe versetul acesta: „Domnul NU va părăsi pe poporul Lui din pricina Numelui Lui celui mare.” Proorocul a vorbit aceste cuvinte odinioară către poporul Israel când acesta nu a fost ascultător și aveau motive să se înfricoșeze deoarece erau multe pricini care duceau la lepădarea lui de către Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept și milos; de aceea puteau să se bazeze pe proorociile lui divine. La fel este și cu noi, în zilele de azi. Decăderea nu schimbă cu nimic harul lui Dumnezeu, care în orice clipă este partea noastră și locul de întoarcere. Dumnezeu nu se va lepăda de nici unul din cei care sunt copiii Săi. Și dacă e vorba de Adunarea Lui atunci El însuși din pricina Numelui Său se va preocupa de ea până la sfârșit. Nu este vorba de ceea ce suntem noi în slăbiciunile noastre ci e vorba de ceea ce este și rămâne El.

Dacă nu ne adunăm cu adevărat în Numele Domnului Isus, nu avem nici un drept să ne așteptăm ca El să fie în mijlocul nostru; și dacă El nu este în mijlocul nostru, atunci strângerea laolaltă nu este decât o biată afacere a noastră. Să nu uităm că satana urăște până și cea mai mică arătare a Adunării lui Dumnezeu. De aceea să veghem tot timpul și în această direcție.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„El … a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: Noi am găsit pe Mesia” Ioan 1.41

Am găsit!

Cu mulți ani în urmă, câțiva căutători de aur extrăgeau aur în Montana. Unul dintre ei a dat peste o piatră neobișnuită. Au scos-o la suprafață și au constatat că piatra conținea aur. Căutătorii de aur au săpat mai departe și au descoperit o mare cantitate din acest metal prețios. Foarte bucuroși, au exclamat: „Am găsit! Am găsit aur! Suntem bogați!”.

Înainte de a merge în oraș pentru cumpărături, s-au înțeles să nu spună nimănui despre descoperirea lor. În timpul vizitei lor în oraș au păstrat tăcere cu privire la descoperirea făcută. Dar când erau pe punctul de a pleca, au fost înconjurați de un grup de bărbați. „Ați găsit aur!”, au spus aceștia. – „Cine v-a spus?”, au întrebat uimiți căutătorii de aur. „Nimeni, dar am citit aceasta pe fețele voastre!”

La fel se întâmplă cu cel care Îl găsește pe Domnul Isus. Bucuria iertării păcatelor și a noii relații în care a ajuns se poate citi de pe fața și din viața schimbată a acelui om.

Se înțelege că acei căutători de aur au vrut să nu spună nimic despre descoperirea lor. Dar noi ca și creștini trebuie să spunem și altor oameni despre „descoperirea” noastră. A-L găsi pe Hristos este cea mai mare descoperire. Bucuria noastră devine mai mare, dacă o împărtășim cu alții.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA PE CARE O ARE BUNĂTATEA (2)

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate…” (1 Corinteni 13:4)

     Oamenii cu adevărat mari înțeleg puterea pe care o are bunătatea. Odată, când Abraham Lincoln lua cina la Casa Albă, unul dintre invitații săi și-a suflat în cafea, a turnat-o în farfurioară și a băut-o de acolo. După cum ne putem imagina, doamnele și domnii mai rafinați de alături au fost șocați și preț de o clipă, sala s-a umplut de tăcere stânjenitoare. Atunci, Lincoln și-a luat cafeaua, și-a turnat-o în farfurioară și toată seara a băut-o de acolo. Și încă ceva. Toți ceilalți din sală i-au urmat exemplul! Un mic act de bunătate a salvat stânjeneala incredibilă a invitaților de la Casa Albă. Acel gest simplu, dar plin de grijă din partea unuia dintre cei mai mari președinți ai Americii ne amintește cât de valoroasă (dar și cât de dificilă!) este puterea exemplului de bunătate.

Poate că n-ați auzit niciodată de Stephen Grellet, un quaker care a murit în 1855 și care ar fi rămas pentru totdeauna în anonimat dacă n-ar exista câteva rânduri celebre care-i sunt atribuite și care vor fi ținute minte mereu: „Voi trece prin această lume doar o dată. Orice bine pe care-l pot face sau orice bunătate pe care o pot arăta oricărei ființe umane, acum doresc să le fac. Nu vreau să le amân sau să le neglijez, căci nu voi mai trece pe acest drum vreodată”. Fiecare zi are un singur lucru în comun cu ziua de mâine. Ambele ne oferă ocazia de a da dovadă de bunătate, iar când sunt ratate, astfel de ocazii lasă în urma lor regrete nedorite.

Poetul C.R. Gibson a scris: „Noaptea nu pot să dorm, dacă ziua am fost orb la nevoia unui om… Dar niciodată n-am regrete, din prea multă bunătate!” Și nici tu nu vei avea, de vei fi bun!

11 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Individualitatea

„Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta. Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. MARCU 14:6

Domnul Isus era in casa lui Simon leprosul când o femeie a venit la El cu un vas de alabastru cu un parfum de nard curat, foarte scump. L-a spart şi a turnat parfumul pe capul Lui. Toate cele patru Evanghelii povestesc acest act de consacrare şi de dragoste al Mariei faţă de Mântuitorul. Iuda a criticat gestul ca fiind o risipă, pentru că el nu îl iubea pe Învăţătorul, ba a devenit chiar vânzătorul Lui. Dar Domnul Isus a putut să vadă in inima ei; ea era plina de dragoste pentru El. Domnul Isus a fost mângâiat de acest gest de dragoste, mai ales că era cu puţin înainte de suprema jertfă pe care avea s-o implinească pe crucea Golgotei. El a cunoscut că dorinţa ei era de a-I da tot ce avea mai scump, de aceea El a zis: „Nu-i faceţi supărare. Ea a făcut ce a putut.” Dar Domnul Isus îşi arăta aprecierea Lui pentru gestul Mariei si adăuga că el va fi istorisit în toată lumea. Acest gest dispreţuit şi criticat de unii, dar a cărei valoare Dumnezeu o recunoaşte, îşi va avea efectele binecuvântate pâna în veşnicie. „Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. Domnul cunoaşte inimile, tot ce se vede şi tot ce este ascuns. Cuvintele Lui au o valoare inestimabilă. Nu era importantă valoarea darului ei, ci motivul care a determinat-o să-l dea. Maria intuia ce se va întâmpla, şi împinsă de dragostea ei pentru Domnul Isus, a făcut acel fapt frumos care a fost si este cunoscut in toată lumea de 2.000 de ani incoace. Ea nu a putut sa păstreze pentru ea ceea ce era de fapt posesiunea ei legitimă, când Domnul avea să fie trădat, lepădat si răstignit. Să fim şi noi la înălţimea dragostei acestei femei pentru Domnul ei şi în orice împrejurare să ne purtăm ca ucenicii unui Mântuitor dispreţuit şi necunoscut; sa-I dăm şi noi „vasul nostru de alabastru” de mare preţ! Domnul a ţinut ca fapta acestei femei, puţin cunoscută, să fie ultima istorisire a Evangheliilor înainte de jertfa Lui.

Ucenic necunoscut… care iubeşti pe Mântuitorul mai pe sus de orice şi care doreşti sa-I dovedeşti dragostea cu puţinele mijloace pe care le ai, să şti că gestul Mariei este povestit pentru tine şi pentru mine ca să ne încurajeze să facem şi noi la fel. Consacrarea noastră fără însemnatate in ochii multora, are o mare valoare pentru El. Această credincioşie menţinuta in ciuda oboselii si a epuizarii, este scumpă în ochii Săi. Lucrările făcute, chiar în ascuns, dar din dragoste pentru El, El le-a văzut, le-a primit şi le va răsplăti. Dragostea noastră pentru Domnul Isus ne transformă viaţa într-o jertfa de un miros plăcut Domnului. Toţi credincioşii pretind că iubesc pe Domnul Isus, dar ar fi bine să se întrebe: „Doamne, Ţi-am dat eu Ţie ce am mai de preţ? El vrea inima noastra plină de iubire faţă de El şi faţă de toţi fraţii Lui, manifestată cu fapta, nu cu gura, în orice situate şi în orice lucru oricât de insignifiant ar fi el. El le apreciaza şi ne va spune: „Adevărat vă spun că Mie Mi le-aţi făcut. „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregatită de la întemeierea lumii” (Mat. 25).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iar a Celui care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică în Hristos Isus, din neam în neam în vecii vecilor.”

După ce m-am pocăit au fost doi bărbaţi în adunare care se rugau foarte frumos. De multe ori mă gândeam că aş fi dispus să dau oricât ca să mă pot ruga ca şi ei. Îmi părea rău că nu puteam să mă rog ca şi ei. Dar pe urmă am observat ceva. Soţia mea era bolnavă de mult timp. Aceşti doi bărbaţi au venit s-o viziteze. S-au rugat cu ea şi au zis: „Ferice de tine”, deşi nu era pocăită şi nici n-a avut parte de naşterea din nou. În ciuda rugăciunii frumoase ea a rămas bolnavă. Eu mă duceam tot timpul la medic şi mă gândeam ce bine ar fi ca Petru şi Ioan să fie printre noi, atunci i-aş chema pe ei şi soţia s-ar vindeca.” Dar Petru, Iacov şi Ioan nu mai erau printre noi. După o consultaţie medicul mi-a spus: Nu mai pot să vă ajut cu nimic, vă cheltuiţi banii degeaba, stomacul este distrus de medicamente. Pe urmă a mai adăugat: Ajută-te şi te va ajuta şi Dumnezeu. În sinea mea m-am gândit: Aceasta este o minciună, pentru că atâta timp cât pot să mă ajut, Dumnezeu nu mă poate ajuta. Ajuns acasă nu m-am mai gândit la o rugăciune frumoasă şi nici la mine însumi, dar am spus: „Scumpul meu Tată ceresc acum ai posibilitatea ca Tu să-i vii în ajutor soţiei mele.” Şi El a ajutat-o. În câteva zile s-a însănătoşit şi a putut să facă lucrul în gospodărie. Prin aceasta am câştigat curaj. Am crezut că sunt prea rău şi dacă aş fi mai bun atunci Dumnezeu m-ar asculta, şi am aşteptat să devin mai bun, prin puteri proprii. Dar m-a umplut o bucurie adâncă când am putut vedea că Dumnezeu mă primeşte aşa cum sunt.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie. Psalmul 37.3

A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și dacă va aduce cineva, ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii.  Levitic 2.1

Darul de mâncare este o jertfă care nu prezintă vărsarea sângelui, ci acceptarea perfectă de către Dumnezeu a Omului Isus Hristos, în zilele Sale pământești. Această jertfă era alcătuită din floarea făinii, untdelemn și tămâie. Floarea făinii reprezintă puritatea și uniformitatea Persoanei Domnului; untdelemnul era amestecat cu ea, pentru a simboliza faptul că El a fost conceput prin puterea Duhului Sfânt, și, de asemenea, untdelemnul era turnat peste ea, lucru care ne arată că El a fost uns cu Duhul Sfânt; tămâia simbolizează excelența Omului Hristos Isus.

O mână din floarea făinii și toată tămâia erau arse pe altar, ca jertfă de bun miros pentru Dumnezeu, fiindcă toate încercările prin care Domnul a trecut nu au făcut altceva decât să scoată la iveală acea perfecțiune care a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu. Totul în El, orice acțiune și orice cuvânt, orice pas făcut și orice lucrare au fost spre gloria lui Dumnezeu. Darul de mâncare trebuia oferit fără aluat, fiindcă nimic rău nu putea fi o imagine a Persoanei pure și fără pată a Fiului lui Dumnezeu, în al Cărui trup nu a existat păcat. Nici mierea nu trebuia amestecată cu darul de mâncare, fiindcă ceea ce ea simbolizează nu se potrivea cu perfecțiunea Omului după voia lui Dumnezeu.

Ceea ce mai rămânea din darul de mâncare trebuia mâncat de către preoți, întrun loc sfânt. Ca preoți ai lui Dumnezeu, credincioșii de acum se hrănesc cu Hristos, cu Pâinea care a venit din cer. El este Cel perfect și fără pată, pe care Tatăl La trimis. Ce gânduri prețioase ale părtășiei ne sunt prezentate aici de către Dumnezeu! Este minunat să vedem că El ne este prezentat ca Pâine venită din cer, pentru a ne dărui viața și pentru a ne susține această viață! H. H. Snell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Şi acum, Dumnezeule, întăreşte-mi mâinile!” (Neemia 6:9) – Doamne, acum! Vino la mine, umple-mă cu Tine Însuţi, atunci nu va fi nici o dorinţă neîmplinită.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De aceea Te aşteptăm. Doamne.» ISAIA 26,8

Avem atâta nevoie de putere şi de tărie interioară! Acestea se cultivă însă mai ales în aşteptare, în răbdare, după cum citim în Isaia 30,15: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră». In mod normal noi nu posedăm o astfel de linişte, de aşteptare plină de încredere. Nu este aşa că ne chinuim mult cu această lipsă a liniştii în viaţa de credinţă? De ce? Pentru că aşteptăm mai multe lucruri, iar dacă aşteptările noastre nu se împlinesc imediat, suntem dez-amăgiţi. Trebuie să învăţăm să aşteptăm numai o Persoană: pe Domnul Isus Cristos! Aşadar nu aşteptarea în general ne maturizează, ci aşteptarea Lui. Această aşteptare cu dor a lui Dumnezeu trebuie să fie neîntreruptă. Ceea ce psalmistul spune are o profundă semnificaţie: «Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» (Psalm 25,5). Cu alte cuvinte, aşteaptă fară să oboseşti! Numai în exterior vor exista zile bune sau rele, deoarece aşteptarea fară întrerupere a Dom-nului ne eliberează inima de jocul caruselului nebun al sentimentelor. Biblia spune: «căci este bine ca inima să fie întărită prin har» (Evrei 13,9). Această îndurare o vom primi numai aşteptându-L plini de speranţă pe Domnul: «Şi eu voi nădăjdui pururea» (Psalm 71,14).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5:24

Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată” (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura Cuvântului Lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit. Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi pe pământ – nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa Lui Isus, care spune că nici unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El. Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor, şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos! Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5). Priveşte spre El, marele Garant al legământului, credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din familia Lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului Lui Dumnezeu. Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”.

Seara

Voi slujiţi Domnului Christos. Coloseni 3:24

Cărui grup de aleşi se adresează acest cuvânt Regilor care se mândresc cu dreptul lor divin? Nu, fiindcă ei slujesc adesea Satanei şi lor înşişi, şi uită că Dumnezeul îndurării le-a îngăduit să poarte coroana pentru puţin timp. Vorbeşte atunci apostolul celor care se numesc „sfinţi părinţi în Dumnezeu”, episcopilor şi venerabililor arhidiaconi? Nu. Pavel nu ştia nimic de aceste invenţii ale oamenilor. Nici măcar pastorilor sau învăţătorilor, sau celor bogaţi şi stimaţi între credincioşi nu se adresează cuvântul, ci slujitorilor şi sclavilor. În mulţimea truditoare de lucrători cu ziua, servitori, rândaşi la bucătărie şi muncitori, apostolul a găsit unii din aleşii Domnului, aşa cum găsim şi noi. Lor le-a spus „orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Christos” (Coloseni 3:23-24). Aceste cuvinte înnobilează munca monotonă a truditorilor umili, şi aşează o aură deasupra celei mai modeste ocupaţii. Să speli picioarele poate părea o umilinţă, dar să speli picioarele Lui este un privilegiu regal. Să dezlegi şireturile de la pantofi este o slujbă sărmană, dar să dezlegi încălţămintea învăţătorului este o muncă princiară. Prăvălia, hambarul şi bucătăria devin temple în care bărbaţii şi femeile fac totul spre slava Lui Dumnezeu! Serviciul divin nu este o lucrare de câteva ore şi câteva locuri, cu toată viţa devine sfântă înaintea Domnului. Fiecare loc şi lucru trebuie să fie consacrat ca templul şi candelele lui.

Invaţă-mă, sfânt Dumnezeu şi Rege / In toate lucrurile să Te văd;

Să fac în toate aşa cum voia Ta alege / Ca pentru Tine, căci în Tine cred,

Să trec prin foc şi jertfă pentru Tine / Căci voia Ta este balsam divin

Şi nu există rană pe care să n-o aline. / Umilul slujitor care trudeşte

Cu gemete pe un pământ străin / Afla-va în păzirea Legii ce sfinţeşte

Divină mângâiere, ajutor divin.

IZVOARE IN DEŞERT

Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! … Domnul să te binecuvânteze din Sion,El, care a făcut cerurile şi pământul! (Psalmul 134:1,3)

Poate că vezi aceasta ca un moment ciudat pentru închinare – „staţi noaptea în Casa Domnului”. În adevăr, să te închini noaptea, când durerile noastre sunt mai profunde, este un lucru dificil. Şi totuşi în aceasta stă binecuvântarea, pentru că este încercarea credinţei desăvârşite. Dacă doresc să cunosc adevărata profunzime a dragostei prietenului meu, trebuie să văd cum reacţionează în timpul sezoanelor reci ale vieţii mele. Şi la fel este şi cu dragostea divină.E uşor pentru mine să mă închin vara în strălucirea soarelui, când melodiile frumoase ale vieţii umplu văzduhul, şi roadele pline de sevă ale vieţii sunt încă în pomi. Dar când cântecul păsărilor încetează şi roadele cad din pomi, va mai continua inima mea să cânte? Voi mai rămâne în casa lui Dumnezeu noaptea? Îl voi mai iubi eu doar pentru cine este El? Voi mai dori eu să veghez un ceas cu El în Ghetsimani (vezi Marcu 14:37)? Îl voi ajuta eu să-Şi ducă crucea pe drumul suferinţei la Calvar? Voi sta eu lângă El în clipele morţii Lui, cu Maria, mama Lui, şi cu Ioan, ucenicul preaiubit? Aş fi eu în stare, împreună cu Iosif din Arimateea şi cu Nicodim, să iau trupul mort al lui Hristos de pe cruce?

Dacă pot să fac aceste lucruri, atunci închinarea mea este completă şi binecuvântarea mea glorioasă. Atunci în adevăr I-am arătat dragoste în timpul când a fost umilit. Credinţa mea L-a văzut în starea Lui cea mai de jos, şi totuşi inima mea a recunoscut măreţia Lui ascunsă în umilinţa Lui. Şi în sfârşit am ştiut cu adevărat că nu doresc darul, ci pe Dătător. Da, când pot să rămân în casa Lui în întunericul nopţii şi să mă închin Lui, L-am acceptat pe El numai pentru El Însuşi. George Matheson

Ţinta mea este Dumnezeu Însuşi, nu bucuria, nici pacea,

Nici chiar binecuvântarea, ci El Însuşi, Dumnezeul meu;

Este partea Lui să mă conducă acolo, nu a mea, ci a Lui –

„Cu orice preţ, Domnul meu drag, pe orice drum!”

Astfel credinţa sare înainte spre ţinta ei în Dumnezeu,

Şi dragostea se poate încrede în Domnul ei ca s-o conducă acolo;

Susţinut de El, sufletul meu Îl urmează stăruitor

Până când Domnul a împlinit cea mai adâncă rugăciune a mea.

Nu contează dacă uneori calea este întunecoasă,

Nu contează dacă preţul este deseori mare,

El cunoaşte calea pe care eu trebuie să ajung la ţintă,

Drumul care duce la El este sigur şi drept.

Un lucru e sigur, nu pot să-I spun nu;

Un lucru fac, alerg spre Domnul meu;

Dându-I lui Dumnezeu gloria mea aici, când umblu,

Ştiind că în cer mă aşteaptă Marea mea Răsplătire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu. 9.1-13

Potrivit promisiunii din v. 1, trei dintre ucenici sunt acum primiţi să contemple mai dinainte Împărăţia lui Dumnezeu venită în putere”. Această împărăţie este reprezentată de însuşi împăratul ei, în care ucenicii îl recunosc pe Isus, învăţătorul lor, înveşmântat cu măreţie şi cu glorie strălucitoare. Cel care obişnuia să-Şi acopere şi să-Şi ascundă această glorie (Psalmul 104.1) sub umilul „chip de rob” (Filipeni 2.7) o descoperă pentru o clipă înaintea privirilor alor Săi, orbiţi şi uluiţi. Atunci un glas străbate norii: este glasul care răsună deopotrivă şi pentru noi: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi!” (v. 7). Cu cât mai multă măreţie şi demnitate are o persoană, cu atât mai importante sunt cuvintele sale. Şi cum Cel pe care suntem invitaţi să-L ascultăm nu este altul decât Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, cu cât mai multă atenţie trebuie să acordăm noi învăţăturii Sale! (Evrei 12.25; citiţi împreună cu Evrei 1.1,2 şi 2.1).

Oricât de bine ar fi fost pe munte (v. 5), ei trebuie să coboare de acolo, iar Domnul îi face pe cei trei ucenici să înţeleagă că ceea ce au văzut îşi va găsi împlinirea mai târziu. Nici Ioan (reprezentat prin Ilie), nici însuşi Domnul nu au fost primiţi, pentru că mai întâi El trebuia să treacă pe la cruce şi să sufere mult înainte să intre în gloria Sa.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 2:1-10

OAMENI INDESTRUCTIBILI

Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească. 1 Petru 2:5

Ce imagine îți apare în minte imediat ce ai auzit cuvântul biserică? O catedrală maiestuoasă? O casă simplă de rugăciune? Mulți oameni își formează o astfel de imagine despre biserică.

Mulți însă cred că Biserica este formată dintr-un număr mare de oameni din toate rasele și naționalitățile. Credința lor comună în Cristos îi unește în ceea ce se numește „Biserica universală”. Acești oameni se întâlnesc în biserici locale pentru închinare, pentru învățătură, pentru părtășie și pentru slujire. La Biserica alcătuită din oameni născuți din nou S-a gândit Isus când a spus: „Voi zidi Biserica și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18).

În cartea ei: Jt Only Hurts When I Laugh”, Ethel Barret ne relatează despre un rege spartan care s-a lăudat în fața unui monarh ce-l vizita, cu puternicele ziduri ale cetății Sparta. Dar musafirul nu văzuse nici un zid Și în cele din urmă i-a spus gazdei sale: „Aș dori să văd aceste ziduri. Arată-mi-le!” Regele spartan a arătat cu mare satisfacție spre niște detașamente de armată disciplinate și bine instruite, care făceau parte din măreața armată spartană și a exclamat: „Iată-le! Acestea sunt zidurile Spartei!”

întocmai după cum fiecare soldat spartan a fost privit ca o cărămidă într-un zid puternic, tot așa trebuie să-i privim și noi pe creștini ca niște „pietre vii… zidiți ca să (fie) o casă duhovnicească” (1 Petru 2:5). Și pentru că ea este zidită pe Cristos însuși, ea nu poate fi nimicită niciodată. R.W.D.

O, unde sunt acum imperii și regi?

Demult s-au ridicat și s-au stins,

Dar, Doamne, Biserica Ta se roagă

De-o mie de ani, și azi, mai aprins.

Biserica – înrădăcinată de Dumnezeu – nu poate fi dezrădăcinată de om.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană,și anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui. Exod. 16,16.

Măsura noastră a cerinței după Cuvântul Lui Dumnezeu și posibilitatea noastră de recepționare va fi diferită, dar este o mângâiere de a vedea că Dumnezeu nu le-a dat după posibilitatea lor de a strânge ci după măsura lor de mâncare. De aceea în primul rând nu este important cât citesc eu zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu ci important este ca ceea ce am citit să fixez în inimă încât viața mea internă și creșterea în harul lui Dumnezeu să sporească. Dumnezeu cunoaște feluritele noastre împrejurări și El vede această situație, nu numai pe cea din afară, ci din inimă. De la o femeie casnică sau de la cei care de dimineața până seara târziu trebuie să lucreze pentru existența zilnică, Domnul nu va aștepta ca ei să citească ore în șir în Cuvântul Său; dar dacă vede în ei o inimă doritoare după Cuvântul Său și pe care îl pune în practică, atunci va binecuvânta și sfertul de oră în așa măsură încât inima să fie satisfăcută, sufletul îmbărbătat și credința să progreseze.Cu totul altfel e cu omul care nu folosește timpul lui pentru cercetarea atentă a Cuvântului; el va deveni sărac și fără nici o creștere duhovnicească.

Israelitul trebuia să strângă hrana nu numai pentru el ci și pentru cei din cortul lui. La fel este și cu credinciosul care nu e răspunzător numai pentru el ci și pentru familia sa, ca să aibă hrana zilnică a Cuvântului Lui Dumnezeu. Oare să existe case creștine unde nu se citește zilnic Biblia în comun și să se roage în comun? Aceasta e o mare pierdere. Dacă Dumnezeu îl face pe credincios răspunzător de îngrijirea casei în cele pământești (1 Tim. 5.8) atunci îl face mai mult în lucrurile duhovnicești.

A fi un creștin cu inima împărțită înseamnă a trăi o viață deplorabilă și fără adevărată bucurie. Numai a trăi pentru Hristos înseamnă a trăi din plin.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos… Galateni 6.14

Lauda

Fiecare om este mândru de ceva. Pentru unul poate să fie înălțarea în societate, pentru altul sunt copiii, casa, întâmplările sau… Cât de multe există!

Iar noi creștinii, de ce suntem noi mândri? Pentru apostolul Pavel, a fost crucea Domnului Isus. Dacă ar fi trebuit vreodată să se laude, atunci el ar fi vrut să se laude numai cu crucea! Ni se pare uimitor? Nu este crucea ceva rușinos? De ce a fost Pavel „mândru” de ea – în cel mai bun sens al cuvântului? Nu să se înalțe cu ea, ci ca să o păstreze ca o mare comoară!

Moartea lui Hristos este punctul central al credinței creștine. La cruce s-a rezolvat problema păcatului, această întrebare care nu-i dă omului odihnă. La cruce, Dumnezeu a arătat dragostea Sa (Romani 5.8). La cruce, Hristos a purtat biruința peste toate puterile răului (Coloseni 2.15). Și acolo, Dumnezeu a pus deoparte viața noastră de odinioară, al cărei conținut era doar eul nostru.

Acum, viața nouă, pe care am primit-o prin credința în Hristos, poate acționa. Avem bucuria să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim apropiații și să facem binele, așa cum este voia lui Dumnezeu. Crucea este secretul vieții pentru creștinul care poate spune acum: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Galateni 2.20). Noi Îl urmăm pe Acela care din dragoste pentru noi, disprețuind rușinea, a suferit crucea (Evrei 12.2). Crucea Lui este linia de despărțire care ne pune de partea Biruitorului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA PE CARE O ARE BUNĂTATEA (1)

„Iubiţi-vă unii pe alţii…” (Romani 12:10)

     Uneori avem impresia că pentru a reuși, trebuie să fim duri, rigizi și stoici în relațiile noastre cu ceilalți. Alții merg și mai departe și afirmă că bunătatea este o formă de slăbiciune, te vulnerabilizează… Fals! Bunătatea semnalează o imensă putere lăuntrică pe care ceilalți nu numai că o apreciază, dar o și respectă. Esop a scris o fabulă în care vântul și soarele s-au certat întrucât nu știau cine este mai puternic. „Îl vezi pe bătrânelul de acolo?” a întrebat vântul. „Îl pot face să-și dea jos haina mai repede decât tine”. Soarele a fost de acord să se pitească în spatele unui nor în timp ce vântul a stârnit o furtună. Dar cu cât sufla mai tare, cu atât mai strâns își ținea călătorul haina în jurul său. În cele din urmă, vântul s-a dat bătut, iar soarele a reapărut pe cer, zâmbind cu bunătate peste bătrânel. Nu a trecut mult până când omul și-a șters fruntea, și-a dat jos haina groasă și a mers mai departe. Soarele știa secretul: căldura, prietenia și o atingere blândă sunt de cele mai multe ori mai eficiente decât forța și furia.

Domnul Isus a fost dur cu fariseii și cu cei care profitau de ceilalți… Dar față de toți ceilalți, inclusiv față de cei respinși de societate, El a arătat o mare bunătate. Mântuitorul S-a ridicat într-o cultură plină de răutate, de individualism și de suferință, în care nu existau instituții pentru sănătate mentală, spitale, orfelinate sau organizații caritabile. Cu toate acestea, El a turnat dulceața bunătății Sale peste fiecare durere omenească. Iar la cruce, El a plătit prețul suprem al bunătății – și făcând astfel, a schimbat lumea pentru totdeauna.

Așadar, „iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10).

10 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Jertfirea vieţii naturale

Avraam a avut doi fii: unul din roabă şi unul din femeia slobodă. Galateni 4:22

În acest capitol din Galateni Pavel nu se ocupă de păcat, ci de relaţia dintre viaţa naturală şi cea spirituală. Viaţa naturală trebuie transformată în viaţă spirituală prin jertfă, altfel se va produce o scindare în existenţa noastră. De ce a rânduit Dumnezeu ca viaţa naturală să fie sacrificată? Dumnezeu n-a rânduit aşa ceva! Aceasta nu este rânduiala lui Dumnezeu, ci voia Sa permisivă. Rânduiala lui Dumnezeu cerea ca viaţa naturală să fie transfonnată în viaţă spirituală prin ascultare; păcatul este cel care a făcut necesară sacrificarea vieţii naturale.

Avraam a trebuit să-l jertfească pe Ismael înainte de a-l jertfi pe Isaac. Unii dintre noi încearcă să-I aducă lui Dumnezeu jertfe spirituale înainte de a fi jertfit viaţa naturală. Singurul mod în care Îi putem oferi lui Dumnezeu o jertfă spirituală este prin a ne aduce trupurile ca o jertfă vie. Sfinţirea înseamnă mai mult decât eliberarea de păcat, ea înseamnă ca eu, cel pe care l-a mântuit Dumnezeu, să mă predau în mod deliberat Lui, fiind gata să plătesc preţul, indiferent cât de mare ar fi.

Dacă nu sacrificăm viaţa naturală in favoarea vieţii spirituale, viaţa noastră naturală va dispreţui viaţa Fiului lui Dumnezeu din noi şi va produce o permanentă tulburare. Acesta este întotdeauna rezultatul unei naturi spirituale nedisciplinate. Ne merge rău pentru că refuzam cu încăpăţânare să ne disciplinăm fizic, moral sau mental. N-am fost disciplinat când eram copil. Dacă este aşa, trebuie să te disciplinezi acum! Dacă n-o faci, îţi vei ruina întreaga viaţă, neputând fi de folos lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu stă alături de viaţa noastră naturală cât timp noi o cocoloşim; dar când o alungăm în pustie şi o ţinem cu hotărâre în supunere. El va fi alături de ea; va deschide izvoare, va crea oaze şi-Şi va împlini toate promisiunile privitoare la viaţa naturală.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Astfel fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o deplină libertate să intrăm în Locul Preasfânt,… să ne apropiem… cu o deplină siguranţă a credinţei”. EVREI 10:19,22

Ce poziţie avem! Am scăpat de păcat, şi de apăsarea şi învinuirea unui cuget vinovat. Domnul Isus ne-a curăţit deplin şi definitiv. El nu ar fi putut să ne aducă prezenţa Tatălui cu un singur păcat asupra noastră. Domnul Isus a fost ascultător până la moarte, şi aceasta a rezolvat toate lucrurile cu privire la noi, şi dă posibilitate bietului păcătos să poată intra în Locul sfânt. Cu această sfântă libertate pot merge în prezenţa lui Dumnezeu, câtă vreme ştiu că Domnul Isus este acolo, stând la dreapta Tatălui meu, El, viaţa mea! Am o neprihănire desăvârşită în El, o dragoste desăvârşită în El şi un cuget desăvârşit în El şi în virtutea acestor adevăruri scumpe pot să apar înaintea lui Dumnezeu în Locul Preasfânt. Nu pot merge înaintea lui Dumnezeu cu un singur păcat asupra mea; ar fi o nebunie să gândesc că s-ar putea aşa ceva şi o şi mai mare nebunie să încerc să ajung acolo. Un singur păcat neiertat m-ar face cu totul nedemn pentru prezenţa Lui. Sângele lui Hristos m-a curăţit de orice păcat, astfel încât sufletul, în prezenţa lui Dumnezeu, se poate bucura de El. „…Ne bucurăm în Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos, prin care am căpătat împăcarea” (Rom. 5:11). Domnul Isus slăvit în cer, a trimis pe Mângâietorul ca să ne dea puterea să avem părtăşie cu El. Ce poziţie a luat El împreună cu răscumpăraţii Lui pe pământ! Nici odată, până la înviere, El nu i-a numit pe ucenicii Săi „fraţi”, nici nu le-a spus, până atunci, „Pace vouă!” Avem neprihănirea Lui; avem o arvună, aşteptăm moştenirea. Avem dragostea lui Dumnezeu, ce minunat şi odihnitor este gândul: El este Tatăl Meu! Dragostea cu care a iubit pe Fiul Său mi-a acordat-o şi mie. Locul nostru deci, poziţia noastră înaintea lui Dumnezeu nu mai este în firea păcătoasă ci este în Domnul Hristos pentru că El a luat locul nostru pe cruce, a îndepărtat păcatele noastre şi a făcut astfel posibilă înfierea noastră de Dumnezeu care acum este Tatăl nostru. Având, prin urmare, o poziţie atât de slăvită în Domnul Isus, să nu uităm că apropierea noastră de El în Locul Preasfânt nu se poate face decât în condiţiile arătate în acelaşi capitol de care ne ocupăm: „cu o inimă curată (adevărată, cinstită şi sinceră) cu o deplină siguranţă a credinţei (adică bizuindu-ne în totul pe Dumnezeu cu o totală încredere în puterea, dragostea şi înţelepciunea Lui), cu inimile curăţite de un cuget rău (vinovat) şi cu trupul spălat cu o apă curată (adică spălarea şi sfinţirea noastră zilnică prin Cuvântul lui Dumnezeu). Duhul Sfânt este legătura vie dintre noi şi Prea iubitul din slavă şi prin această legătură sfinţitoare, suntem transformaţi în chipul Lui în mod progresiv „din slavă în slavă”, „până vom ajunge toţi la cunoştinţa deplină a Fiului lui Dumnezeu… la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos” (Ef. 4:13).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Noi suntem martori ai acestor lucruri, ca şi Duhul Sfânt, pe care Dumnezeu L-a dat celor care ascultă de El”. Faptele Apostolilor 5:32.

Dumnezeu ne dă Duhul Său prin har. Dar nu-L dă acelora care spun că nu pot sau nu vor să asculte de El. Dar cel care s-a hotărât să trăiască în mod plăcut lui Dumnezeu, acela primeşte Duhul lui Dumezeu. Unii spun: „Trebuie să aştept până când Dumnezeu vrea să-mi dea Duhul Său”, Dumnezeu doreşte încă astăzi. Nu este nimeni care n-ar putea să se împace cu Dumnezeu. Orice neascultare şi fărădelege a fiecărui om a fost plătită. Plătită cu desăvârşire. Dar sunt mulţi care încă nu au primit aceasta. Doresc mai întâi să devină mai buni. Susţin că trebuie curăţată mai întâi inima, pentrucă Mântuitorul nu intră într-o inimă necurată. Ascultaţi aici! Poporul lui Israel în Egipt a trebuit să consume mielul noaptea şi nu peste zi. Mântuitorul S-a născut noaptea într-o iesle. Nu i s-a pregătit o cameră împodobită. S-a născut în iesle lângă oi şi măgari. „Căci legea duhului de viaţă în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii”. Isus trebuie să ne curăţească inima de păcate. Noi nu putem face aceasta. Suntem la fel de incapabili s-o facem, cum nu se poate spăla un morman de gunoi. Oricât ne-am strădui ar fi o privelişte groaznică. Şi eu m-am străduit mult timp să scap prin puteri proprii de mânie, ceartă şi neînţelegeri. Dar nu am reuşit, aşa cum nimeni nu poate scăpa de aceasta. Cel care are credinţă şi spune că este necesar să păcătuieşti până la moarte şi să mori ca şi păcătos, nu poate ajunge niciodată la naşterea din nou, ca să aibă parte de o viaţă din Dumnezeu. Dar dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice vină. Astfel suntem spălaţi şi avem mărturia prin Duhul că suntem copiii lui Dumnezeu.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

DUMNEZEU ESTE ALIATUL NOSTRU

Dar, dacă vei asculta glasul Lui, şi dacă vei face tot ce-ţi voi spune, Eu voi fi vrăjmaşul vrăjmaşilor tăi şi potrivnicul potrivnicilor tăi. Exod 23.22

Domnul Cristos trebuie să fie recunoscut ca Domn şi ascultat în mijlocul poporului Său. El este locţiitorul lui Dumnezeu şi vorbeşte în Numele Tatălui, şi noi trebuie să ascultăm în totul şi îndată toate poruncile Sale. Dacă nu îndeplinim această rânduială, pierdem făgăduinţa.

Ce binecuvântare nespus de mare se găseşte într-o ascultare deplină! Dumnezeu face cu poporul Său un legământ de luptă şi de apărare. El îi binecuvântează pe aceia care ne binecuvântează pe noi şi blestemă pe acei care ne blestemă pe noi. Dumnezeu este cu toată inima şi cu tot sufletul cu ai Săi; El este prieten cu ei în toate împrejurările prin care trec ei. Ce ocrotire presupune această făgăduinţă! Noi nu trebuie să ne ocupăm de vrăjmaşii noştri, fiindcă ştim că, dacă ei ni se împotrivesc, ei devin vrăjmaşi ai lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu ia asupra Lui apărarea noastră, noi n-avem decât să îi lăsăm în seama Lui pe vrăjmaşii noştri.

Atâta timp cât sunt în joc interesele noastre personale, nu vom avea vrăjmaşi; dar de îndată ce sunt ameninţate adevărul şi dreptatea, noi luăm armele şi pornim la luptă. În acest război sfânt, noi suntem aliaţii Dumnezeului celui veşnic şi, dacă noi ascultăm în totul de Domnul nostru Isus, El îşi va desfăşura puterea Sa spre binele nostru. Aşadar să nu ne temem de oameni.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și a luat mantaua lui Ilie care căzuse de pe el și a lovit apele și a zis: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?”. Și a lovit și el apele și ele sau despărțit întro parte și întralta. Și Elisei a trecut.  2 Împărați 2.14

Aceasta fusese o zi lungă și plină de evenimente importante pentru Elisei. Îl urmase pe Ilie de la Ghilgal la Betel, apoi de la Betel la Ierihon, și de la Ierihon până pe partea cealaltă a râului Iordan. Îi slujise lui Ilie aproape zece ani, iar acum urma săi ia locul. După ce la privit pe Ilie înălțânduse la cer întrun vârtej de vânt, ia luat mantaua care căzuse pe pământ.

Apoi Elisei a spus ceva care pare ciudat ca venind din gura unui om al credinței: „Unde este Domnul Dumnezeul lui Ilie?”. Aceasta însă nu a fost deloc o expresie a îndoielii. El nu se îndoia de prezența lui Dumnezeu, ci le demonstra fiilor profeților că duhul lui Ilie era peste el. Lovind apele cu mantaua lui Ilie și despicândule, arăta că Dumnezeul lui Ilie era în totul cu el.

Desprindem o lecție deosebit de instructivă atunci când punem în contrast afirmația lui Elisei cu cuvintele și cu căile fiilor profeților. După răpirea lui Ilie la cer, ei îl roagă pe Elisei săi lase să meargă săl caute pe Ilie pe munții și prin văile dimprejur. Cum era de așteptat, căutarea lor sa dovedit fără folos, lucru care la făcut pe Elisei să spună: „Nu vam spus să nu vă duceți?”. Adesea, atunci când un creștin proeminent pleacă la Domnul, sfinții sunt tulburați și se întreabă ce se va alege de lucrarea Domnului, după care caută cu frenezie un înlocuitor al lui. Fiii profeților erau preocupați cu Ilie, însă Elisei le îndreaptă privirile către Dumnezeul lui Ilie, nu către om. Noi pe cine urmăm: pe omul lui Dumnezeu, sau pe Dumnezeul omului? B. Reynolds

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, în dimineaţa asta în mintea mea se îngrămădesc o mulţime de lucruri mărunte şi actuale şi le aduc direct în prezenţa Ta. In înţelepciunea Ta, spune:, Linişte! Fără gură!” şi fie ca vieţile noastre ordonate să mărturisească despre frumuseţea liniştii Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De ce să se plângă omul cât trăieşte? Fiecare să se plângă mai bine de păcatele lui!»

PLÂNGERILE LUI IEREMIA 3, 39

Există numai un singur pas între plângere şi cârtire. Este extraordinar de trist când, ca şi credincioşi, ne plângem când ni se întâmplă ceva şi apoi imediat cârtim. Prin plângerile noastre negăm nişte principii foarte clare din Sfânta Scriptură, cum ar fi de exemplu cel enunţat în Romani 8,28: «ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu» sau cel din 2 Corinteni 4,17: «Căci întristările noastre uşoare de o clipă …». Când însă vei începe să vezi binecuvântarea din viaţa ta care s-a născut din aparentele «catastrofe», mulţumirea îţi va curge realmente de pe buze. Noi îl rugăm pe Domnul Isus să lase râuri de apă vie să curgă din viaţa noastră, dar în acelaşi timp nu suntem deloc dispuşi să acceptăm că albia prin care aceste izvoare curg trebuie să fie mai lată şi săpată mai adânc. Situaţia dificilă în care te afli se va transforma cu siguranţă în râuri de binecuvântare dacă vei începe să-I mulţumeşti Domnului din inimă. Dacă acum traversezi o perioadă grea, precis aceasta va fi urmată de o evoluţie, de o maturizare a persoanei tale duhovniceşti. Din acest motiv învaţă să trăieşti cuvântul Sfintei Scripturi: «Mulţumiţi tot-deauna lui Dumnezeu Tatăl pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Cristos» (Efes. 5,20).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Astfel vom fi întotdeauna cu Domnul. 1 Tesaloniceni 4:17

Cele mai plăcute vizite ale lui Christos sunt scurte şi trecătoare. Ochii noştri Il văd o clipă, şi ne bucurăm „cu O bucurie negrăită si strălucită” (1 Petru 1:8); dar peste puţin timp nu Îl mai vedem, fiindcă Prea Iubitul nostru pleacă de la noi. Ca un cerb sau o căprioară, El trece peste munţi. Pleacă spre câmpurile de mirodenii şi nu se mai hrăneşte printre crini.

Dacă primim azi binecuvântare

Şi pacea celui de păcat iertat

Ziua de mâine este însă schimbătoare

Şi poate aduce groaza celui vinovat.

O, cât de plăcut va fi timpul când nu Îl vom mai privi de la distanţă, ci faţă în faţă! Când nu va mai fi ca un călător care rămâne peste noapte, ci ca un prieten care ne primeşte pe vecie în inima gloriei Sale! Nu Îl vom vedea pentru un timp, ci

În veşnicii de veşnicii nemăsurate

Privi-vom frumuseţea slavei Sale

Ne vom iubi Mântuitorul pe dreptate

Uimiţi de-atâta bunătate şi răbdare,

În cer nu vor fi întreruperi cauzate de păcat. Ochii noştri nu vor mai plânge, şi nici o problemă pământească nu ne va împiedica gândurile fericite. Nu va exista nimic care să ne oprească din contemplarea Soarelui Neprihănirii. O, dacă este atât de bine să-L vedem câte puţin, cât de minunat va fi să privim faţa Sa binecuvântată în veac de veac, fără nici un nor care să ne întunece, fără nici un vaiet de oboseală sau durere! Binecuvântată zi, când vei răsări! Vino, Soare al Neprihănirii! Bucuriile lumii tangibile ne pot părăsi oricând, fiindcă au nevoie de îmbunătăţiri. Dacă a muri înseamnă a intra într-o neîntreruptă tovărăşie cu Isus, atunci moartea este un câştig, şi picătura ei moartă este înghiţită de marea victoriei.

Seara

Domnul i-a deschis inima. Fapte 16:14

Sunt multe puncte de interes în convertirea Lidiei. S-a întâmplat în împrejurări providenţiale. Ea era „vânzătoare de purpură” (Fapte 16:4) în oraşul Tiatira, totuşi, chiar la timp pentru a-l auzi pe Pavel, o găsim la Filipi. Providenţa, mâna dreaptă a harului, a condus-o la locul potrivit. In plus, harul i-a pregătit sufletul pentru binecuvântare – harul care pregătea un alt har. Ea nu Îl cunoştea pe Mântuitorul dar, ca femeie evreică, ea cunoştea multe adevăruri care au fost ca nişte trepte spre cunoaşterea Lui Isus. Convertirea ei a avut loc în momentul în care a folosit mijloacele harului. In Sabat, s-a rugat atunci când se ruga de obicei, şi rugăciunea ei a fost auzită. Nu neglijaţi niciodată mijloacele harului. Dumnezeu ne poate binecuvânta şi atunci când nu ne aflăm în casa Sa, dar avem mari motive să sperăm că ne binecuvântează şi mai mult atunci când suntem în părtăşie cu sfinţii Săi. Observă cuvintele „Domnul i-a deschis inima”. Ea nu şi-a deschis singură inima. Rugăciunile ei nu au putut să o facă; nici măcar Pavel nu a făcut-o. Ca să primim lucrurile care ne aduc pace cu Dumnezeu, însuşi Domnul trebuie să ne deschidă inimile. Numai El poate pune cheia în uşă, ca să o deschidă şi să-şi câştige intrarea. El este Stăpânul şi Făcătorul inimii. Prima dovadă a inimii deschise a fost ascultarea. Imediat ce a crezut în Isus, Lidia a fost botezată. Este un semn de umilinţă şi zdrobire a inimii să vezi un copil al Lui Dumnezeu gata să asculte o poruncă care nu este esenţiala” pentru mântuirea lui; să nu se simtă obligat de teama de condamnare, ci să facă o faptă de ascultare şi părtăşie cu Mântuitorul. Următoarea dovadă a fost iubirea, manifestată în fapte de bunătate faţă de apostoli. Dragostea faţă de sfinţi a fost întotdeauna un semn al adevăratei convertiri. Cei care nu fac nimic pentru Christos sau biserica Sa nu oferă dovada unei inimi „deschise”. Doamne, dă-mi o inimă întotdeauna deschisă.

IZVOARE IN DEŞERT

Dacă suntem în necaz, suntem pentru mângâierea şi mântuirea voastră; dacă suntem mângâiaţi, suntem pentru mângâierea voastră, care se arată prin faptul că răbdaţi aceleaşi suferinţe ca şi noi.Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită, pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.

(2 Corinteni 1:6-7)

Există oameni în cercul tău de prieteni la care mergi în mod natural când treci prin încercări şi necazuri – oameni care întotdeauna par să spună exact cuvintele potrivite şi care îţi dau tocmai sfatul pe care îl doreai atât de mult? Dacă da, poate nu realizezi ce preţ mare au plătit ca să devină atât de pricepuţi la legarea rănilor tale deschise şi la ştergerea lacrimilor tale. Şi totuşi dacă ar fi să cercetezi trecutul lor, ai afla că au suferit mai mult decât marea majoritate a oamenilor.Ei au urmărit firul de argint de care atârna lampa vieţii lor deşirându-se încet. Au văzut vasul de aur al bucuriei spart la picioarele lor, şi conţinutul lui risipit. Au experimentat valuri furioase, recolte veştejite, şi întuneric ziua în amiaza mare, dar toate acestea au fost necesare ca să-i transforme în infirmiere, medici şi slujitori ai altora.Cutiile cu mirodenii din Orient pot fi o povară pentru vapor şi vin încet, dar odată ce sosesc aerul se umple de mirosul lor plăcut. În acelaşi fel, suferinţa este chinuitoare şi greu de suportat, dar imediat dedesubtul ei se ascunde disciplina, cunoaşterea şi posibilităţi nelimitate. Fiecare din acestea nu doar ne întăresc şi ne maturizează, dar totodată ne echipează ca să-i ajutăm pe alţii. Aşa că nu te îngrijora şi nu strânge din dinţi, aşteptând pur şi simplu cu o hotărâre încăpăţânată să treacă suferinţa. Mai degrabă, fii hotărât să obţii tot ce poţi din ea, atât pentru tine cât şi pentru binele celor din jurul tău, după voia lui Dumnezeu.

Odată am auzit o cântare dulce,

Care umplea aerul dimineţii,

Răsunând în desăvârşirea ei binecuvântată,

Ca o rugăciune tandră şi stăruitoare;

Şi am căutat să găsesc cântăreţul,

De unde lua naştere minunata cântare;

Şi am găsit o pasăre, grav rănită,

Străpunsă de un spin crud.

Am văzut un suflet întristat,

În timp ce-şi strângea aripile cu durere,

Dăruind speranţă, şi bucurie şi fericire

Care să binecuvânteze o lume înlăcrimată

Şi am ştiut că o viaţă plină de bunătate,

S-a născut din durere şi necaz,

Şi că un suflet lovit cânta,

Cu inima străpunsă de un spin.

Ţi s-a spus de Cineva care te-a iubit,

De un Mântuitor răstignit,

Ţi s-a spus de cuiele care L-au pironit,

Şi de o suliţă care I-a străpuns coasta;

Ţi s-a spus de o biciuire crudă,

De un Mântuitor care a suferit batjocura,

Şi a murit pentru mântuirea ta,

Cu fruntea străpunsă de spini.

Tu „nu eşti mai presus de Învăţătorul tău”.

Vrei să cânţi un refren plăcut?

Şi harul Său va fi suficient,

Când inima ta va fi străpunsă de durere.

Vrei să trăieşti ca să-i binecuvântezi pe cei iubiţi de El,

Cu toate că viaţa ta este lovită şi sfâşiată,

Ca pasărea care cânta atât de dulce,

     Cu inima străpunsă de un spin?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu. 8.22-38

La Betsaida, cetate despre care Domnul are de subliniat în special că era marcată de necredinţă (Matei 11.21), El împlineşte încă o minune, de data aceasta în favoarea unui orb. Pentru vindecarea lui este nevoie să intervină de două ori – în acelaşi fel, progresiv, în care venim şi noi, uneori, în lumina lui Dumnezeu (Psalmul 138.8; Filipeni 1.6).

Isus îi întreabă pe ucenici despre părerile care sunt în legătură cu El, după care le adresează lor întrebarea fundamentală: „Dar voi, cine ziceţi că sunt Eu?” (v. 28). Oricare ar fi părerile altor oameni cu privire la Domnul Isus, eu trebuie să am despre El o părere personală, iar aceasta doar ca punct de plecare pe calea pe care El mă invită să-L urmez, calea lepădării de mine însumi şi a crucii unde eu sunt răstignit (mort) împreună cu El. Unele persoane aflate în încercare vorbesc despre crucea pe care trebuie s-o poarte sau despre «calvarul» pe care trebuie să-1 accepte cu resemnare, însă nu aceasta este ceea ce vrea Domnul să ne spună aici. El cere fiecărui credincios să ia de bunăvoie povara de dispreţ şi de suferinţă pe care lumea nu se reţine să i-o arunce cât timp el se arată că este credincios (Galateni 6.14). Domnul Isus accentuează cuvintele: pentru Mine”, deoarece ele conţin marele secret care-i permite creştinului să accepte să fie mort şi faţă de lume şi faţă de sine însuşi (v. 35; Romani 8.36).

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 66:1-12

MUZICĂ ATUNCI când BATE VÎNTUL

Am trecut prin foc și prin apă; dar Tu ne-ai scos și ne-ai dat belșug. Psalmul 66:12

Am citit despre un baron german care a întins în paralel mai multe fire de sârmă între cele două turnuri ale castelului. Făcând lucrul acesta, el a sperat să poată construi o uriașă harpă eoliană – un instrument muzical care scoate un sunet minunat atunci când aerul întretaie corzile ei.

La început nu a auzit nimic, fiindcă nu bătea vântul. Curând însă, a început să bată o briză ușoară și el a început să audă muzica stinsă a harpei. Dar sunetele cele mai armonioase nu s-au auzit până când puternicele și vijelioasele vânturi de iarnă nu au izbit în fire. Atunci o muzică glorioasă umplea spațiul dintre cele doua turnuri și valea de dedesubt. Cele mai frumoase sunete se nășteau pe timp de furtună.

Ceva similar se poate întâmpla și în viețile noastre. Deseori găsim că atunci când furtunile necazului și ale împotrivirii bat cel mai tare, noi beneficiem cel mai mult de harul și de îndurarea lui Dumnezeu. Dacă aceste dificultăți n-ar „lovi deloc în corzile” vieții noastre, Dumnezeu nu ar avea prilejul să ne arate biruința pe care numai El ne-o poate da.

Te-ai zbătut vreodată să înțelegi de ce ți se întâmpla lucruri rele? Te-ai săturat de furtunile vieții? Nu te mai zbate ci lasă-L pe Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri, să producă în viața ta calități asemănătoare cu cele pe care le-a avut Cristos. încercările și dificultățile te pot aduce la o stare de maturitate, iar vânturile de împotrivire creează muzică în viața ta prin care să-L slăvești pe Dumnezeu și care să fie o binecuvântare pentru alții. P.R.V.

De n-am fi cunoscut furtuna,

N-am fi știut nici pacea niciodată

Ce ne-o dă Isus întotdeauna

Și liniștea pe marea zbuciumată. Roberts

Cei care-L binecuvântează pe Dumnezeu în încercările lor vor fi binecuvântați de Dumnezeu prin ele.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica Iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, și le-a zis: Pace vouă! loan 20,19.

Ziua întâi a săptămânii, este ziua învierii Domnului, ziua în care s-a propovăduit lucrarea cea mare că moartea a fost biruită, căpetenia acestei lumi a fost judecată, fiecare credincios prin credință primește viața veșnică prin har. Era tot în această zi, cea dintâi a săptămânii, când Domnul S-a apropiat de cei doi ucenici care au mers spre Emaus și le-a deschis Scripturile. Pe când se înnoptase, la invitația lor El a intrat la ei și L-au recunoscut la frângerea pâini (Luca 24). În seara aceleiași zile pe când ucenicii erau adunați, Isus a stat în mijlocul lor și i-a salutat cu pacea pe care El a făcut-o pentru ei și le-a însuflat Duhul vieții. După o săptămână, în ziua întâi a săptămânii Îl găsim pe Isus iarăși în mijlocul ucenicilor. El îl convinge pe Toma de învierea Sa (loan 20). Era tot ziua întâi a săptămânii când ucenicii au fost laolaltă și Duhul Sfânt S-a coborât ca să locuiască și să fie în mijlocul lor totdeauna (Fapte 2). În prima zi a săptămânii primii creștini se adunau ca să frângă pâinea (Fapte 20).

In felul acesta prima zi a săptămânii este foarte importantă și sfântă, aceasta înseamnă că e pusă deoparte prin învierea glorioasă a Domnului, prin binecuvântata Sa prezență în mijlocul alor Săi, prin coborârea sfântă a Duhului Sfânt și prin strângerea laolaltă a apostolilor și a primilor creștini special pentru frângerea pâinii.Oare e greu de înțeles prin aceste câteva exemple ale Sfintei Scripturi cum și în ce fel trebuie să se preocupe creștinii duminica?”Aduceți-vă aminte de ziua aceasta, când ați ieșit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo.”

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

Știu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă să-și îndrepte pașii spre țintă. Ieremia 10.23

Așa cum ești

Cândva am stat de vorbă cu un bărbat, care era bine văzut în ochii semenilor săi, și l-am întrebat: „Ați avut o întâlnire personală cu Mântuitorul?”. La această întrebare, acel bărbat mi-a răspuns: „Eu am trăit o viață așa de rea, încât nu cred că Dumnezeu vrea să mai știe ceva de mine”. – „Domnule, Dumnezeu vă iubește în ciuda vieții dumneavoastră rele despre care vorbiți. Dumnezeu are un plan măreț pentru viața dumneavoastră.” – „Dacă ai ști ce viață am trăit eu, n-ai mai spune că Dumnezeu mă iubește. Am făcut o mulțime de rele.” – „Indiferent de trecut, Hristos a murit pe cruce pentru toți care se încred în El.” A urmat o pauză lungă, în care eu puteam doar să mă rog. Ce a lucrat Dumnezeu în inima acelui om mare în fața oamenilor, dar un păcătos în fața Creatorului, am văzut peste câteva minute. „Dacă Hristos mă primește așa cum sunt, atunci doresc să devin un creștin adevărat”, a spus acel bărbat.

Mulți oameni spun ca și acel bărbat că sunt prea păcătoși pentru a fi mântuiți. Este bine să știe toți că Hristos a murit pe cruce pentru marii păcătoși, dar și pentru drepții închipuiți. Dacă recunoști că te afli în una dintre aceste două categorii de oameni, vino la Mântuitorul așa cum ești!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

ÎMPLINESTE-TI CHEMAREA!

„Creşteţi, înmulţiţi-vă…” (Geneza 1:28)

     Dumnezeu i-a adresat lui Adam acest îndemn: „Creşteţi și înmulţiţi-vă”. Cu alte cuvinte: „Descoperă scopul pentru care te-am creat și dedică-te acestui scop în întregime!” Te-ai uitat vreodată la un mare jucător de golf, la nivelul său de concentrare, la grația cu care lovește mingea albă și o trimite pe deasupra terenului verde? Asta este menirea lui. El o știe și își găsește plăcere în acest lucru. Oamenii care își împlinesc chemarea radiază de bucurie și manifestă o legătură cu darul lor, legătură care întrece faima. Majoritatea dintre ei pur și simplu au găsit o modalitate de a fi plătiți pentru ceva ce le place să facă. Banii nu pot înlocui niciodată scopul. Când descoperi lucrul pe care l-ai face  bucuros în mod gratuit – se prea poate să-ți fi găsit chemarea.

Tu ai fost creat după chipul lui Dumnezeu, având imboldul lăuntric de a crea. Asta nu înseamnă că trebuie să fii artist din fire pentru a-ți găsi scopul vieții. Dar toți aceia care sunt conștienți de chemarea lor sunt pe cale de a aduce la viață sau în realitate ceva deosebit. Poate pare firesc faptul că artiștii, compozitorii și poeții își împlinesc visele. Dar la fel este cu fiecare dintre noi care descoperă cine este și răspunde acelei chemări prin darurile sale unice.

Poate ești chemat să începi o afacere, să inventezi un dispozitiv tehnic care îi va sluji pe alții, să descoperi un tratament pentru o anumită boală sau să descoperi noi sisteme de eficiență la locul de muncă. Poate spui: „Dar dacă încerc și nu reușesc?” Adevăratul ratat este cel care nu încearcă niciodată să zboare cu aripile pe care i le-a dat Dumnezeu.

Așadar, curaj: lucrează ca să-ți împlinești chemarea!

9 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Împotrivirea vieţii naturale

Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei. Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi. A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus. Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Atunci va fi un loc pe care Domnul Dumnezeul vostru îl va alege ca să facă să locuiască Numele Lui acolo” Deuteronom 12:11;

„Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă”. EVREI 10:25

O dată intraţi în ţara făgăduită, unde avea să se adune poporul ca să întâlnească pe Domnul? Versetul de mai sus ne spune clar că locul va fi ales de El „ca să facă să locuiască Numele Lui acolo”. Nu este deci ce, unde, cum şi când vrem noi. El va determina locul strângerii noastre laolaltă. De îndată însă ce ne-am adunat în locul unde este El, trebuie neapărat să ne separăm de tot ce nu-i place Lui. Această despărţire cere o puternică şi bine chibzuită acţiune. Tot ce nu-L cinsteşte pe El trebuie „surpat”, „ars”, „dărâmat” şi „nimicit” (vs. 3). Despărţirea noastră de ceea ce este contrariu cu natura lui Dumnezeu, trebuie să fie absolut completă. Cum ne-am putea aduna unde sunt lucruri pe care Domnul le urăşte şi le condamnă, fie că este vorba de morală discutabilă, de o doctrină falsă, de lipsa de sfinţenie, sau de orice ar dezonora pe Domnul nostru care ne-a adunat laolaltă pe temeiul sângelui Lui pe care l-a vărsat pe crucea Golgotei pentru noi. Dorinţa noastră de a fi cu El trebuie să fie bazată pe dragostea noastră pentru El. Dragostea aceasta şi prezenţa Lui desemnează caracterul „odăii de sus” (Marcu 14:15). Acolo nu este loc pentru mândrie sau pentru „eu”, ci numai ce aprobă Domnul, numai ce este potrivit cu El însuşi. „Să nu faceţi… fiecare ce-i place” (Deut. 12:8). Unde este deci acest loc? Acolo unde este El şi unde a ales El să-Şi pună Numele. Putem să amintim toate acestea şi să dorim să fim în altă parte? Cu prietenii? Unde este o muzică bună? Unde este o clădire frumoasă? Unde este un bun vorbitor? Unde nu este prea multă rigurozitate? Dacă îl iubim cu adevărat, să nu dorim oare să fim unde este El? Unde este El? Acolo unde Cuvântul Lui este respectat, acolo unde Duhul Lui guvernează. O astfel de Adunare trebuie să dorim, s-o păstrăm şi să nu o părăsim. Apostolul îi îndeamnă pe evreii credincioşi să nu părăsească strângerea lor laolaltă. Erau desigur unii care s-au întors la iudaism şi care nu le cerea sobrietatea unei vieţi „prea” sfinte. Alţii gândeau că sunt superiori din punct de vedere spiritual şi nu au nevoie de ajutor şi de părtăşie cu alţi credincioşi. Pe alţii comoditatea îi împiedică să meargă la adunare. Nu este prea greu ca să vedem că aceleaşi motive există şi astăzi, îndreptăţind pe unii credincioşi să părăsească Adunarea şi părtăşia frăţească.

Pe alţii, conflicte vechi şi nerezolvate, i-a făcut să se retragă şi să se izoleze spre paguba lor sau să caute o altă Adunare, mai bună. Este însă foarte adevărat că dacă ne dăm seama că adunarea în care suntem nu corespunde cerinţelor Scripturii, simţim nevoia să „ieşim afară din tabără, la El”. Intenţia autorului epistolei către evrei nu a fost ca să procure creştinilor legalişi un text care să-i îndreptăţească de a sili pe fraţii credincioşi ca să vină la toate orele de cult sau altfel să fie priviţi ca neduhovniceşti şi uşuratici. Nu! Adevărul este că avem nevoie de legături unii cu alţii într-o părtăşie sfântă, altfel creşterea noastră creştină va fi incompletă. Cuvântul apoi, spune la Efeseni 3:10 că înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu se manifestă la strângerea laolaltă a credincioşilor. Să ascultăm ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca împlinirea planului lui Dumnezeu să nu fie împiedicată.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi”. Matei 5:6.

Aceştia sunt oamenii care sunt îndreptăţiţi prin sângele lui Isus Hristos. În lumea aceasta ei sunt însetaţi şi flămânzi după neprihănire. Ei caută să slujească cu credincioşie şi bucurie Domnului. Dacă vine cineva la noi şi ne cere ceva, noi ştim că trebuie să-i dăm. Ferice de cel ce şi face, nu rămâne doar la cunoştinţă. Ferice de cel ce nu trece la fapte în anumite situaţii, de care am avut şi eu parte. De exemplu, a venit la mine un băiat şi mi-a spus că vrea să se pocăiască şi să mă rog împreună cu el. Când l-am întrebat de păcatele lui, n-a ştiut nimic de ele. Mi-a povestit că părinţii lui sunt evlavioşi şi multe altele şi până la urmă mi-am dat seama de scopul venirii lui: „Dorea să primească nişte bani”. Dar în privinţa aceasta a bătut la o uşă greşită. Omul care vrea să trăiască pentru Domnul, nu începe să cerşească bani. Băiatul acesta pe urmă mi-a spus că ar vrea să lucreze. I-am oferit cazare şi masă pentru câteva zile, dar nu bani. După o zi i-am găsit şi ceva de lucru, dar el a dispărut. Să presupunem că ar veni un om care vesteşte învăţături nebiblice. Mi-ar fi uşor să-l întâmpin cu dragoste.

Dar nu, îi spun să-şi ia tălpăşiţa repede. Şi aceasta este dragoste, căci este scris: „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi”. Să dea Dumnezeu să fim oameni care cred şi se conformează la modul de viaţă după Cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă încă nu sunteţi mântuiţi, atunci aş dori să vă îndemn să primiţi harul care astăzi vă mai este oferit în dar. Dumnezeu să vă ajute la aceasta!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

„TOATE” ALE CREDINŢEI

Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! „…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede”! Marcu 9.23

Necredinţa noastră este totdeauna cea mai mare piedică în viaţa noastră; de fapt asta este singura greutate reală care împiedică creşterea noastră şi înaintarea noastră duhovnicească. Domnul poate totul; dar o dată ce El a stabilit această regulă, că ni se va face după credinţă, necredinţa noastră împiedică toată puternicia Sa ca să lucreze. Da, uneltirea puterilor răului va fi nimicită, numai dacă credem. Adevărul dispreţuit va ieşi la iveală, dacă noi vom avea încredere în Dumnezeul adevărului. Cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm, noi putem să trecem sănătoşi şi teferi peste valurile nenorocirilor, dacă coapsele noastre sunt încinse cu cingătoarea păcii, pusă de mâinile încrederii în Dumnezeu. Ce n-am putea să credem noi? Este cu putinţă orice, dar nu este cu putinţă să crezi în Dumnezeu? Iată, El este adevărul întotdeauna; să nu-L credem pe El? El este totdeauna credincios Cuvântului Său, ca să-l împlinească; se poate să n-avem noi încredere? Pentru o inimă cu adevărat sănătoasă, credinţa nu cere nici un efort; şi pentru ea devine un lucru aşa de obişnuit să se sprijine pe Dumnezeu, precum un copil faţă de tatăl său.Dar răul stă în faptul că noi putem să Îl credem pe Dumnezeu pentru orice, dar nu ne încredem în El pentru încercarea care ne apasă în clipa de faţă. Să aruncăm necredinţa noastră; restul îl priveşte pe El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Și, privind la Isus, care umbla, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Ioan 1.36

Dacă privim la felul cum a umblat Domnul Isus, Îl vom urma și noi așa cum Lau urmat ucenicii lui Ioan; iar El a venit la noi cu acest scop, nu numai de a ne căuta și de a ne mântui, ci și de a ne scoate din locul în care nea găsit. Noi eram morți față de Dumnezeu și încercam să găsim fericirea în mijlocul murdăriei acestei lumi. Totuși El a venit în această lume, sfânt și curat în mijlocul stricăciunii ei morale, pentru a ne pune deoparte pentru Sine Însuși și pentru a ne scoate afară din lume. Priviți la felul în care a umblat El! Cât de minunați au fost pașii Lui, de la iesle la muntele gloriei, apoi de acolo la Ghetsimani, după aceea la Golgota, apoi la Emaus și în camera de sus în Ierusalim, apoi la Betania și, în cele din urmă, la dreapta Tatălui! Nu găsim nimic nepotrivit în El. Cel mai rău lucru pe care vrăjmașii Săi au putut săl spună despre El, după ce Lau examinat foarte îndeaproape, a fost că El era „prieten al păcătoșilor”. El însă nu numai că a fost complet separat de orice rău, însă a fost și plin de tot binele. El este Mielul lui Dumnezeu; blândețea și delicatețea au putut fi văzute în umblarea Lui, iar simpatia și compasiunea divină sau manifestat în toate căile Lui. Dacă ești deprimat și trist, privește la El așa cum a umblat lângă cei doi ucenici, în drumul lor către Emaus (Luca 24)! Dacă ai fost lovit de o mare întristare, privește cum lacrimile au curs pe obrajii Săi, lângă mormântul lui Lazăr!

Dacă dorești ca inima săți fie plină de închinare, priveșteL cum a spus: „Dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mia poruncit Tatăl, așa fac. Ridicațivă, să plecăm de aici!” (Ioan 14.31)! PriveșteL așa cum a umblat, cum a suferit totul pentru a împlini voia lui Dumnezeu, iar acea voie a fost, de asemenea, ca noi să fim alipiți cu toată inima de El, pentru ca El să ne conducă să cunoaștem inima Tatălui!J. T. Mawson

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, mă bucur că la Tine, Tatăl luminilor, „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Fă să discern stăpânirea şi cârmuireaTa.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. » APOCALIPSA 2,4

Răpirea înseamnă în acelaşi timp şi întâlnirea Mirelui cu Mireasa Sa pe norii cerului. Inima Miresei este plină de dragoste fierbinte pentru Mirele ei, pe care îl aşteaptă cu dor. S-a gătit pentru El şi este pregătită pentru venirea Sa. Ascultă însă ce le spune credincioşilor din Efes în cartea Apocalipsa Mirele care va veni: «Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi». Acesta este aspectul cel mai groaznic din zilele noastre, şi anume că unii dintre noi eşuează în viaţa de credinţă din cauză ca nu mai au această primă dragoste arzătoare, din cauză că dragostea de mireasă, dăruirea în întregime pentru Isus Cristos lipseşte. O, cât de mulţi credincioşi nu mai au din păcate un duh de rugăciune şi nu se mai jertfesc pentru cei pierduţi, ci au devenit indiferenţi. De aceea îmi permit să adresez tuturor întrebarea sfântă care rezultă de aici: cine va lua parte la răpire? Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită, dar nu toţi cei care cred că fac parte din ea îi aparţin cu adevărat. Cine este atunci pregătit să-L întâlnească pe Domnul pe nori? Este foarte uşor să răspundem la această întrebare: acela care II aşteptă! Un astfel de om are în suflet dragostea dintâi pentru Domnul!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Totuşi, Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi. Isaia 30:18

Dumnezeu întârzie adesea cu răspunsul la rugăciune. Avem câteva dovezi ale acestui fapt în Scriptură. Iacov nu a primit binecuvântarea îngerului până în zorii zilei; a trebuit să se lupte toată noaptea pentru ea. Sărmana femeie sirofeniciană nu a primit nici un cuvânt de răspuns multă vreme. Pavel L-a implorat pe Domnul de trei ori, cerând să-i fie luat „ţepuşul din carne” (2 Corinteni 12:7). Nu a primit nici o asigurare că va fi îndepărtat; dimpotrivă, a primit făgăduinţa lui Dumnezeu că harul Său îi este de ajuns. Dacă ai bătut la poarta îndurării şi nu ai primit nici un răspuns, să-ţi spun eu de ce. Făcătorul nu ţi-a deschis poarta şi nu te-a lăsat înăuntru? Tatăl nostru are motive numai de El ştiute ca să ne lase să aşteptăm. Uneori o face ca să-Şi arate puterea şi suveranitatea, pentru ca oamenii să ştie că Iehova are dreptul să dea sau să reţină. Mult mai des, întârzierea este spre folosul nostru. Poate că ai fost lăsat să aştepţi pentru ca dorinţele tale să fie mai fierbinţi. Dumnezeu ştie că întârzierea va grăbi mărirea dorinţei, şi că, dacă te lasă să aştepţi, îţi vei vedea nevoia mai clar, şi vei cere cu mai multă înflăcărare. El ştie şi că vei preţui mai mult îndurarea pe care ai aşteptat-o mai mult. S-ar putea să ceri ceva rău în ceea ce ceri, şi trebuie să fie îndepărtat înainte de a primi bucuria în Domnul. Poate că vederile tale în privinţa planului Evangheliei sunt confuze, sau poate că te încrezi în tine însuţi, în loc să te predai pe deplin Domnului Isus. Sau Dumnezeu ne face să aşteptăm puţin, ca să-Şi poată arăta mai bine bogăţia harului Său la urmă. Rugăciunile tale sunt înregistrate în cer, şi, chiar dacă nu ţi se răspunde de îndată, nu sunt nicidecum uitate. Peste puţin timp, vor fi îndeplinite, spre bucuria şi plăcerea ta. Nu lăsa disperarea să te reducă la tăcere, ci continuă să te rogi cu credincioşie.

Seara

Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă.

Isaia 32:18

Pacea şi liniştea nu aparţin celor care nu sunt născuţi din nou. Ele sunt averea specială a poporului Domnului, păstrate numai pentru ei. Dumnezeul păcii dă pace desăvârşită celor care Îl iubesc din inimă. Înainte de cădere, Dumnezeu i-a dat omului grădina înflorită a Edenului ca loc de odihnă; din păcate, păcatul a distrus curând veşmintele frumoase ale nevinovăţiei. In ziua mâniei universale, când potopul a măturat un neam vinovat, familia aleasă a fost asigurată în arca liniştită, care plutea din lumea veche condamnată spre un nou pământ al curcubeului şi legământului, prefigurându-L pe Isus, Arca mântuirii noastre. Israel se odihnea în siguranţă sub uşiorii stropiţi cu sânge, în timp ce îngerul răzbunării ucidea primii-născuţi din Egipt; în pustie, stâlpul de nor şi stâncile din care curgea apă le-au oferit peregrinilor obosiţi desfătarea odihnei. Acum, noi ne odihnim în făgăduinţele Dumnezeului nostru credincios, ştiind că toate cuvintele Lui sunt pline de adevăr şi putere. Ne odihnim în învăţăturile Cuvântului Său, care sunt o mângâiere. Ne odihnim în legământul harului Său, care este un cer de desfătări. Suntem mult mai favorizaţi decât David în Adulam (vezi 1 Samuel 22:1), sau decât Iona sub curcubete, fiindcă nimeni nu ne poate invada sau distruge adăpostul. Persoana lui Isus este locul de odihnă al poporului Său. Când ne apropiem de El prin frângerea pâinii, ascultarea Cuvântului, cercetarea Scripturilor, rugăciune sau laudă, vedem că fiecare formă de apropiere ne oferă pace în suflet.

Ascult cuvinte iubitoare, privesc spre sângele vărsat

Văd Golgota, şi sunt cu Cerul împăcat

Această pace, din Iehova izvorâtă

E veşnică, bogată, neclintită.

Nori trec şi vin din depărtări

Furtuni se-adună şi se risipesc

Prietenia Domnului are veşnice cărări

Atunci când zilnic crucea o vestesc.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

2 Corinteni 4:17

Se pune deseori întrebarea: „De ce este viaţa umană impregnată în atât de mult sânge şi udată cu atât de multe lacrimi?” Răspunsul se găseşte în cuvântul „lucrează”, pentru că „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi” ceva foarte preţios. Ele ne învaţă nu numai calea spre victorie ci, mai mult încă, legea victoriei – există o răsplată pentru fiecare întristare, şi întristarea însăşi produce răsplata. Este chiar adevărul exprimat în acest imn vechi şi drag, scris de Sarah Adams în 1840:

Mai aproape, Dumnezeul meu, de Tine, mai aproape de Tine,

Chiar dac-ar fi să mă ridice o cruce.

Uneori bucuria are nevoie de durere ca să-i dea naştere. Fanny Crosby a fost o minunată compozitoare de imnuri americană care a trăit din 1820 până în 1915 şi care a compus mai mult de două mii de imnuri. Şi totuşi ea n-ar fi putut niciodată să scrie frumoasele cuvinte: „Îl voi vedea faţă către faţă” dacă n-ar fi fost faptul că ea n-a privit niciodată cu uimire câmpurile înverzite, apusurile de soare, şi nici chiar licărirea din ochii mamei ei. Pierderea vederii ei a fost cea care a ajutat-o să dobândească un discernământ şi o înţelegere spirituală remarcabile. Este mângâietor să ştim că întristarea rămâne numai noaptea şi dimineaţa pleacă. Şi o furtună este foarte scurtă în comparaţie cu o lungă zi de vară. Adu-ţi aminte că „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).

din Cântări în noapte

Este o pace care apare curând după necaz,

A nădejdii abandonate, nu a nădejdii împlinite;

O pace care nu se uită la ziua de mâine,

Ci la furtuna pe care cu calm a potolit-o.

 

O pace care nu trăieşte acum în prisos de bucurie,

Nici în viaţa fericită de dragoste şi siguranţă;

Ci în tăria infailibilă pe care o are inima,

În conflictele câştigate în timp ce învaţă să rabde.

 

O pace care există în jertfa despărţirii,

Într-o viaţă supusă, din voinţă şi pasiune liberă;

Nu este pacea la care ai meditat în Eden,

Ci pacea care a triumfat în Ghetsimani.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 8.1-21

Când facem un bine, putem fi conduşi de motive mai mult sau mai puţin mărturisite, cum ar fi, de exemplu, căutarea consideraţiei (cum făceau şi fariseii) sau încercarea de a ne împăca conştiinţa împlinind o îndatorire socială. Şi cât de multe lucrări nu au astfel de motive chiar în creştinătate…!

Domnul Isus era însufleţit neîncetat de mila pentru aceste mulţimi, pe care pentru a doua oară le hrăneşte printr-o lucrare de putere (v. 2; cap. 6.34). Contactele noastre zilnice cu lumea, poftele ei, murdăria ei, toate acestea tind să ne împietrească. Obişnuiţi să vedem în jurul nostru mizeria materială, morală şi, mai presus de toate, spirituală, nu mai suferim atât de mult pentru aceasta. Domnul Isus însă păstra o inimă divin de sensibilă: în cap. 7.34, „privind spre cer”, suspină (sau oftează) văzând starea surdo-mutului; în v. 12 din acest capitol, necredinţa fariseilor îl face să suspine adânc, iar în cap. 6.52 şi 7.18 vedem cum îl întristează duritatea inimii propriilor Săi ucenici. Cele două minuni la care participaseră nu fuseseră suficiente să le dea ucenicilor încredere în învăţătorul lor…! (comp. cu loan 14.8,9). Cât de mult a suferit Domnul în timpul vieţii Sale, atât din milă sau din compasiune, cât şi din cauza necredinţei, a nerecunoştinţei oamenilor… uneori chiar a celor dintre ai Săi!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 13:15-25

OAMENI PE PLACUL LUI DUMNEZEU

De aceea, să ne silim să-I fim plăcuți. 2 Corinteni 5:9

Un strălucit tânăr pianist dădea pentru prima dată un concert în public. Publicul stătea fermecat, în timp ce muzica curgea din degetele lui. Oamenii nu-și puteau lua ochii de la acest tânăr virtuoz. După ce sunetul ultimei note a încetat să se mai audă, publicul a izbucnit în aplauze. Toți s-au ridicat – cu excepția unui om mai vârstnic care ședea în rândul din față. Pianistul a coborât de pe scenă descurajat. Directorul de scenă i-a lăudat performanța, dar tânărul a spus: „N-am cântat bine, a fost un eșec”. Directorul a răspuns: „Privește, toți sunt în picioare cu excepția unui bătrân!” „Da, a răspuns tânărul mâhnit, dar bătrânul acela este profesorul meu.”Avem noi aceeași dorință să beneficiem de aprobarea lui Dumnezeu așa cum pianistul acela a dorit să fie lăudat de profesorul lui? Zâmbetul aprobator al Domnului este de fapt ceea ce contează. Dar oare în ce își găsește inima Lui plăcere? în primul rând este credința (Evrei 11:6). Apoi, sunt două jertfe speciale: jertfa laudei” și jertfa de a ne aduce aminte de „binefacere și dărnicie” (Evrei 13:15, 16). Lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac. Haideți să ne propunem ca, ori de câte ori începem o zi nouă, să fim pe placul Tatălui nostru ceresc, așa cum a fost și Isus (Ioan 8:29). Indiferent că lucrăm sub privirile oamenilor sau neobservați în culise, atunci când ne facem datoria cu credință, cu sârguință, cu mulțumire și cu băgare de seamă, Dumnezeu este mulțumit. Dar un lucru și mai minunat este faptul că El ne ajută și lucrează „în noi ce-I este plăcut prin Isus Cristos” (Evrei 13:21). D.J.D.

Trăiește-ți viața-naintea Domnului tău,

înalță-te spre locul cel nobil și sfânt;

Privește țintă spre slava tronului Său

Și vei câștiga al aprobării Cuvânt.
Rae

Când faci ceea ce-ti. place, oare își găsește si Dumnezeu plăcerea în ceea ce faci?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Rugați-vă pentru noi. Evrei 13,18.

Veșnicia va descoperi odată cât de mare era puterea și cât de multe binecuvântări erau ascunse în rugăciune aici pe pământ. Câți din bolnavii noștri care se pare că nu fac nimic în lucrarea Domnului au întărit din așternutul lor singuratic zi de zi, mâinile multor slujitori ai lui Dumnezeu care lucrau în apropiere sau în depărtare. Și câți dintre săraci care au putut să pună pentru lucrarea lui Dumnezeu numai o sumă foarte mică, au stăruit înaintea visteriei lui Dumnezeu în ascuns pentru binecuvântările poporului și a lucrării Domnului. Și odată Domnul va descoperi toate acestea. Pe timpul împăratului David cei care trebuiau să rămână acasă pe timpul luptei au primit jumătate din avuțiile dobândite în luptă. (1 Sam. 30.24-25). De n-ar fi inimile celor care stau acasă moleșite pentru rugăciune! Nu se observă în zilele noastre o lipsă a vieții de rugăciune? Oare nu se infiltrează starea lașității duhul din Laodicea chiar și în această lucrare încât se găsesc atât de puțini stăruitori adevărați? Timpurile nu au fost niciodată așa de serioase și de primejdioase ca astăzi. Duhul Sfânt este adesea întristat și înfrânat și de aceea lipsește puterea și seriozitatea rugăciunii. Dar fiecare se întreabă: De ce? Cât de mult interes există în privința lucrurilor personale pe când lucrările Domnului stau în urmă și inima aproape nu se ocupă deloc cu ele. De s-ar trezi acei la care există această stare și s-ar rușina în fața lui Dumnezeu și s-ar umili. Rugăciunea pentru slujitorii Domnului, care de fapt stau în prima linie de luptă contra dușmanului este foarte importantă și de folos pentru întărirea credinței.

Rugăciunea cea mai bună este aceea care izvorăște dintr-o puternică necesitate lăuntrică. Cu toții am experimentat acest lucru. Când viața noastră decurge senină și normală, atunci și rugăciunile noastre înclină să fie monotone și uneori plictisitoare.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cel neprihănit va trăi prin credință. Romani 1.17

Trăirea prin credinţă

În anul 1944, atacurile aeriene ale aliaților au devenit tot mai dese în orașele germane, iar noi copiii stăteam în fiecare noapte câteva ore în pivnița vecinilor, care părea deosebit de sigură. Când se termina alarma, mergeam clătinându-ne, morți de oboseală spre locuința noastră, mulțumitori că Domnul cel bun ne-a păzit de rău și în acea noapte. Dar foamea era adesea mare după veghea din timpul nopții. Alimentele erau raționalizate prin cartele. O pâine trebuia să ajungă pentru familia noastră de patru persoane o săptămână întreagă. Mama făcea lunea cu cuțitul șapte crestături în pâinea cea lungă. Mai mult decât o bucată nu puteai mânca într-o zi.

Fratelui meu de treisprezece ani i-a fost odată foarte foame și a rugat-o pe mama să-i dea o bucată de pâine după ce ne-am întors din pivnița incomodă. Mama spuse: „Nu, băiatul meu, nu pot să-ți dau pâine, ai mâncat rația pentru astăzi”. Dar tata a spus: „Dă-i o bucată de pâine în credință!”. Și mama a făcut ce i-a spus tata. Credința ei nu a făcut-o de rușine: dimineața, când a intrat în magazinul de alimente, proprietarul a întâmpinat-o cu cuvintele: „Astăzi a fost livrată pentru dumneavoastră o pâine de 2,5 kg!”. Era o pâine de casă, făcută de o țărancă cunoscută de noi din satul vecin. Așa a răspuns Dumnezeu la încrederea mare a părinților mei, iar noi am putut doar să ne minunăm și să-i mulțumim lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

GRIJĂ VERSUS CONTROL

„Domnul dă înţelepciune…” (Proverbe 2:6)

     Când Karen O’Connor și soțul ei au participat la un seminar despre căsătorie pe tema dragostei și a respectului, parcă li s-au deschis ochii. Ea scrie : „Ceea ce auzeam se referea exact la familia noastră… obișnuiam să pregătesc vitaminele și medicamentele pentru soțul meu în fiecare dimineață, chiar dacă el cunoștea rutina mai bine decât mine. Credeam că dacă eu nu preiau această responsabilitate, el le va ignora sau va uita de ele. Obișnuiam să-i „sugerez” mâncărurile care l-ar putea ajuta să slăbească și să-i caut materiale de care avea nevoie pentru un discurs pe care trebuia să-l scrie. Dacă unii percep aceste acțiuni ca fiind utile, în cazul meu era vorba de control, de încercarea de a-mi gestiona și de a-mi direcționa soțul în chestiuni care îl priveau pe el. Credeam că varianta mea este mai bună, așa că mi-am impus-o.

Iată câteva din provocările cu care se confruntă cuplurile și modul în care ne putem schimba reacția:

1. Comportament vechi: să răspunzi la întrebări adresate soției/soțului tău. Comportament nou: să taci în timp ce soția/soțul tău răspunde – și să înveți ceva din răspunsul său;

2. Comportament vechi: să dai sfaturi fără să ți se ceară. Comportament nou: să asculți, având încredere că soția/soțul tău își va găsi singur soluția și să susții acea descoperire;

3. Comportament vechi: să le explici punctul de vedere al soției/soțului tău. Comportament nou: să-i asculți punctul de vedere și să-l încurajezi;

4. Comportament vechi: să iei hotărâri referitoare la finanțe fără să te consulți cu soția/soțul tău; Comportament nou: să prezinți oportunități de investiție și să le discutați împreună.

Atât soții, cât și soțiile recunosc faptul că s-au simțit jenați, judecați, desconsiderați și mânioși când partenerul de viață le-a luat-o înainte cu răspunsul, sau când a luat decizii fără să-i consulte. Toată lumea are nevoie de suport, dar una e să dai ajutor, și altceva să încalci limitele partenerului tău de viață și să manipulezi rezultatul.

Când îți este teamă sau când nu ești sigur cum să acționezi sau când să te dai un pas în spate, roagă-te pentru călăuzire” – încheie Karen O’Connor.

8 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Puterea imparţială a lui Dumnezeu

Căci printr-o singură jertfa El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţi. Evrei 10:14

Noi călcăm în picioare sângele Fiului lui Dumnezeu dacă ne închipuim că suntem iertaţi deoarece ne pare rău că am păcătuit. Singura explicaţie a faptului ca Dumnezeu ne-a iertat păcatele şi a promisiunii Sale hotărâte de a nu-Şi mai aduce aminte de păcatele noastre este moartea lui Isus Cristos. Pocăinţa noastră este doar rezultatul faptului că am înţeles Ispăşirea pe care a făcut-o El pentru noi. „Cristos Isus a fost făcut pentru noi înţelepciune, dreptate, sfinţire şi răscumpărare” Când înţelegem că El a fost făcut toate acestea pentru noi, suntem cuprinşi de bucuria nemărginită a lui Dumnezeu; oriunde nu este prezentă bucuria lui Dumnezeu, sentinţa morţii este la lucru.Indiferent cine sau ce suntem, Dumnezeu ne aduce într-o relaţie bună cu El numai prin moartea lui Isus Cristos, şi nu prin altceva; nu pentru că Isus Se roagă pentru noi, ci pentru că El a murit. Nu este un lucru pe care-l câştigăm, ci pe care-l acceptăm.

Orice rugăciune pentru mântuire care refuză în mod deliberat să recunoască Crucea este inutilă, este ca şi cum am bate la o altă uşă decât la cea pe care a deschis-o deja Isus. „Nu vreau să vin pe calea aceasta, este prea umililor să fiu primit ca păcătos „”Nu este nici un alt Nume.” (Fapte 4:12). Ceea ce pare să fie lipsa de inimă din partea lui Dumnezeu este, de fapt, expresia reală a inimii Sale. Avem intrare din plin pe calea deschisă de El: „Prin sângele Lui avem iertarea păcatelor” (Efesem 1:7). Identificarea cu moartea lui Isus Cristos înseamnă identificarea cu El până la moartea a tot ceea ce e străin de El în noi.Faptul că Dumnezeu mântuieşte oameni răi îşi găseşte justificarea numai în aceea că El îi face buni. Domnul nu pretinde că suntem buni, când de fapt suntem răi. Ispăşirea este un act prin care Dumnezeu, prin moartea lui Isus, face un sfânt din omul nesfânt.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dumnezeu este adăpostul nostru, şi tăria noastră, un ajutor în necaz totdeauna uşor de găsit” PSALM 46:1

Două adevăruri de o mare importanţă practică pentru credincioşii din toate timpurile ne sunt prezentate astăzi prin acest psalm frumos. In faţa unor continui transformări şi lupte ale unei lumi fără Dumnezeu, ni se aminteşte întâi, că Dumnezeu este „un ajutor în necaz totdeauna uşor de găsit”. Al doilea, ca să realizăm şi să obţinem ajutorul prezent al lui Dumnezeu, partea noastră este de a „sta liniştiţi” şi de a şti că Dumnezeu este Dumnezeu (vs. 10). Numai credinţa poate să posede aceste adevăruri. Marta şi Maria când erau în necaz din pricina bolii fratelui lor, au făcut din Domnul adăpostul lor. Ele s-au îndreptat către El şi şi-au prezentat necazul înaintea Lui.

Domnul le-a dat ajutorul Său, deşi ajutorul Lui nu a venit imediat. El a aşteptat până când moartea a închis toate eforturile nădejdii omeneşti, iar pentru cele două surori, nu a rămas nimic decât „să stea liniştite” şi să înveţe că Dumnezeu este Dumnezeu. Apoi vedem cum Domnul Isus, plin de îndurare se descoperă pe El însuşi Martei ca „un ajutor în necaz totdeauna uşor de găsit”. Marta I-a spus: „ştiu că va învia la înviere, în ziua de apoi”. Domnul îi răspunde: „EU SUNT ÎNVIEREA ŞI VIAŢA”. Ea a crezut lucrurile mari pe care Domnul le va face în ziua care va veni, şi a crezut în Domnul cu privire la toate planurile şi sfaturile lui Dumnezeu în timpurile trecute şi în cele ce vor veni, dar credinţa ei nu a fost destul de tare ca „să fie liniştită” şi să creadă în Domnul ca măreţul EU SUNT – ajutorul prezent în necaz.

Este bine să notăm cuvântul „nostru” de la începutul versetului. Este adevărat că Dumnezeu este un adăpost; dar numai credincioşii pot spune: „Dumnezeu este adăpostul nostru”. Lumea îi are pe aceia la care caută protecţie şi sfat în timp de necaz. Credincioşii au în Dumnezeu adăpostul lor în furtunile şi necazurile vieţii lor. Pe lângă aceasta, Dumnezeu este „tăria noastră” în slăbiciuni şi „un ajutor în necaz totdeauna uşor de găsit”. Firea pământească se poate rezema pe firea pământească, dar niciodată nu se poate încrede în Dumnezeu, nici nu poate fi liniştită aşteptând ca Dumnezeu să lucreze în favoarea ei. Trebuie să mărturisim că şi noi avem, adeseori, aceeaşi greutate ca Marta. Putem crede în puterea lui Dumnezeu exercitată în timpurile trecute şi că puterea Lui se va arăta în chip minunat în vremurile care vor veni, dar suntem înceţi în a crede că Dumnezeu este cu adevărat „un ajutor în necaz” acum.

Pentru a realiza că Dumnezeu este „uşor de găsit” cere exercitarea încrederii, pentru că, ajutorul Lui prezent, nu apare totdeauna imediat. Tendinţa noastră naturală este de a ne strădui de a ne descurca singuri din necaz prin eforturile noastre personale. Dumnezeu însă poate, pentru binecuvântarea noastră, să ne ţină în aşteptare până am învăţat că suntem absolut fără puterea de a face faţă încercării, şi că astfel, nu ne rămâne nimic altceva de făcut decât să învăţăm că Dumnezeu este Dumnezeu, că El ne iubeşte, şi aşa cum spune versetul de astăzi, El este un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Totuşi în toate acestea noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit.” Rom. 8:37.

Mult timp a fost dorinţa mea să fiu biruitor în lumea aceasta. Am luptat mult pentru aceasta. Dar am luptat într-un mod greşit, nu după placul Domnului. Azi nu consider pe aceiaşi oameni ca fiind biruitori ca pe vremea aceea. Mai demult am considerat că acela poate fi socotit biruitor care nu mai are nici un gând care să nu fie după voia lui Dumnezeu, este scutit de încercări, şi nu mai au ispite cu privire la nemulţumire şi cârtire. Am crezut că numai astfel pot să ajung în cer, acolo unde este şi Isus, şi a trebuit să constat că mie îmi lipseau aceste lucruri. Scriptura spune: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă. Dar dacă cineva dă înapoi sufletul Meu nu găseşte plăcere în el.” Diavolul intenţionează să ne îndepărteze de har. Păgânii au fost altoiţi în măslinul cel bun prin credinţă iar evreii au fost tăiaţi datorită faptului că n-au crezut în mântuirea adusă de Hristos.

De aceea scrie Pavel: „Vezi deci bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu; asprime faţă de cei care au căzut şi bunătate faţă de tine, dacă rămâi în bunătatea aceasta; altfel, vei fi tăiat şi tu”. Aceia sunt biruitori care rămân în bunătatea lui Dumezeu şi chiar dacă se întâmplă ca să cadă într-o ispită ei se scoală din nou se încred în Cuvânt şi înaintează chiar dacă li se pare că este imposibil ca Dumnezeu să se îndure de ei. Sunt unii fraţi care au parte de multe încercări. Câteodată ei cad dar găsesc din nou şi din nou un loc în Scriptură care să-i îmbărbăteze şi astfel se scoală din nou ca biruitori datorită harului, iar Satana este învins.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

A-L URMA, ÎNSEAMNĂ A MERGE ÎN SLAVĂ

Dacă îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu, acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti. Ioan 12.26

Slujba cea mai înaltă este să faci ce face Domnul Isus. Dacă noi voim să fim slujitorii Domnului Cristos, trebuie să fim ucenicii Lui. Să lucrăm sau să ne purtăm aşa cum ar lucra Domnul Isus, acesta este mijlocul cel mai sigur ca să-L cinstim pe El. Să am în fiecare zi în vedere acest lucru.Dacă Îl urmez pe Domnul Isus, voi fi în tovărăşia Sa; şi dacă merg mereu cu El, am să ajung să mă asemăn cu El. Mă voi strădui aşa dar ca să-L urmez aici pe pământ şi, la timpul potrivit, după Cuvântul Său, El mă va lua ca să fiu cu El acolo sus. Numai după ce a suferit pe acest pământ, Mântuitorul nostru S-a urcat pe tron; şi tot aşa este şi cu noi. Dacă suferim împreună cu El pe pământ, vom şi împăraţi împreună cu El în ceruri. Izbânda din viaţa Domnului nostru va fi şi izbânda din viaţa noastră şi, dacă suntem acum umiliţi împreună cu El, vom fi şi în slavă cu El. Îndrăzneşte dar, suflete al meu; pune piciorul pe urmele sângerânde lăsate de paşii Căpeteniei tale cereşti.

Dar Dumnezeu îi va cinsti pe cei ce vor sluji Fiului, aşa spune Domnul Cristos. Dacă Dumnezeu vede că eu sunt credincios lui Isus, El îmi va da un semn că am trecere înaintea Sa şi mă va cinsti pentru dragostea Fiului Său. Nici o altă cinstire nu poate valora cât cinstirea Sa. Împăraţii nu pot să dea decât onoruri trecătoare; dar adevărata slava este în mâinile Tatălui. Alipeşte-te dar de Mântuitorul tău, şi mai tare decât până acum.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Datorită speranței care vă este păstrată în ceruri.  Coloseni 1.5

Speranța noastră în Hristos pentru viitor este izvorul bucuriei noastre de azi. Inimile ne sunt animate atunci când ne gândim la cer, căci acolo vom savura tot ceea ce nea fost promis. Aici, pe pământ, suntem trudiți și adesea încercați, însă sus se află odihna noastră, unde truda, oboseala și durerea nu vor mai exista.

Suntem mereu angajați în conflict; suntem atât de ispitiți înăuntru și de tulburați de vrăjmași din afară, încât uneori pacea ne lipsește. În cer însă ne vom bucura de biruință și Îl vom auzi pe Cel care este Căpetenia noastră spunând: „Bine, rob bun și credincios”. Acum suferim multe lipsuri și suntem îndurerați când îi pierdem pe cei dragi, însă curând vom merge acolo unde lipsurile și moartea nu sunt cunoscute. Aici, păcatul ne provoacă o suferință constantă, acolo însă va exista sfințenia perfectă, căci nimic nu va întina acel loc, niciodată. Ce mângâiere că nu vom fi mereu aici, ci că suntem în drum către acel loc minunat!

Totuși, să nu se spună niciodată despre noi că visăm la viitor și că uităm de prezent, ci viitorul să sfințească prezentul, pentru ca el să fie trăit în totul pentru Dumnezeu! Prin Duhul Sfânt, nădejdea care este în cer reprezintă cea mai puternică forță pentru producerea virtuților; este un izvor de eforturi pline de bucurie și piatra de căpătâi a sfințeniei voioase. Omul care are această nădejde în el își face lucrarea cu vigoare, căci bucuria Domnului este tăria lui. El luptă împotriva ispitei cu ardoare, căci nădejdea lumii viitoare stinge săgețile arzătoare ale vrăjmașului. El poate lucra și poate fi mulțumit să nu primească vreo răsplată aici, căci așteaptă o răsplată în lumea viitoare. C. H. Spurgeon

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, pentru toţi cei care sunt greu încercaţi în trupul lor, fii Tu sprijinul lor. Împiedică excesul vrăjmaşului şi fie ca bucuria Domnului să fie tăria lor într-un mod minunat.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci, dacă, credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în EL» 1 TESALONICENI 4,14

Această credinţă trebuie să ne conducă viaţa începând chiar de azi! Cum se va desfăşura oare răpirea? Ce se va întâmpla atunci? Apostolul Pavel spune: «Apoi noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh» (1 Tes. 4,17). Încearcă să-ţi închipui acest lucru, încearcă să vizualizezi această reuniune minunată! Din toate colţurile lumii vor fi răpiţi oameni şi absolut toţi se vor îndrepta într-o singură direcţie: Înaintea lui Isus care va veni în glorie pe norii cerului «şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul» (1 Tes. 4,17). Deci răpirea îşi are sursa în El, Cel care éste izvorul de putere, Cel care pe cruce a biruit puterea morţii. Pentru că îi aparţinem vom fi transformaţi şi, astfel schimbaţi, îi vom ieşi în cale. Ţinta răpirii va fi Domnul înviat – şi numai El! Este viaţa ta guvernată şi influenţată numai de Isus, de caracterul Lui? Poţi şi tu să mărturiseşti împreună cu Pavel că mergi conştient pe această cale a morţii pentru ca viaţa din tine să devină activă şi pentru ca astfel să fii pregătit pentru transformare? Apostolul Pavel exprimă astfel acest adevăr într-o scrisoare adresată corintenilor: «Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru» (2 Cor. 4,10).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Totuşi, ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele. Ei vor umbla împreună cu Mine,îmbrăcaţi în alb, fiindcă sunt vrednici. Apocalipsa 3:4

Putem înţelege că acest text se referă la îndreptăţire. „Ei vor umbla împreună cu Mine, îmbrăcaţi în alb”; acest lucru înseamnă că se vor bucura mereu de simţământul îndreptăţirii prin credinţă; vor înţelege că neprihănirea Lui Christos le-a fost atribuită, că au fost spălaţi şi albiţi ca zăpada. Din nou, ne referim la bucurie şi sfinţenie, fiindcă hainele albe erau veşminte de sărbătoare pentru iudei. Cei care nu şi-au mânjit hainele vor avea feţele pururi strălucitoare. Vor înţelege ce a vrut să spună Solomon când a zis: „du-te, dar de mănâncă-ţi pâinea cu bucurie, şi bea-ţi cu inimă bună vinul, căci demult a găsit Dumnezeu plăcere în ce faci tu acum. Hainele să-ţi fie albe în orice vreme” (Eclesiastul 9:7-8). Cel care este primit de Dumnezeu va purta haine albe de bucurie şi veselie, şi va umbla în părtăşie cu Domnul Isus. De ce există atunci atât de multe îndoieli, atâta nefericire şi atâta jale? Din cauză că cei credincioşi îşi mânjesc hainele cu păcat şi greşeală şi, prin aceasta, pierd bucuria mântuirii şi părtăşia cu Domnul Isus. Ei nu umblă în alb pe pământ. Făgăduinţa se referă şi la a umbla în alb înaintea tronului Lui Dumnezeu. Cei care nu şi-au mânjit hainele aici vor umbla cu siguranţă în alb şi sus, unde oştile îmbrăcate în haine albe cântă mereu aleluia înaintea Celui Prea înalt. Ei vor avea o bucurie negrăită, o fericire nevisată, o binecuvântare pe care nu şi-o pot imagina, la care dorinţele lor nu au ajuns încă. Cei ,fără prihană în calea lor” (Psalmi 119:1) vor avea toate acestea – nu prin meritele sau lucrarea lor, ci prin har. Ei vor umbla cu Christos îmbrăcaţi în alb, şi vor bea din fântâna cu apă vie.

Seara

Prin bunătatea Ta, Dumnezeule, o pregătisei pentru cei nenorociţi. Psalmi 68:10

Toate darurile Lui Dumnezeu sunt pregătite ca să împlinească nevoi prevăzute dinainte. Dumnezeu ne anticipează nevoile. Din plinătatea pe care a adunat-o în Christos Isus, El pregăteşte bunătăţi pentru cel sărac. Poţi să te încrezi în El pentru toate necesităţile, fiindcă El o cunoaşte pe fiecare. El ne poate spune în orice condiţie: „ştiam că vei ajunge în situaţia aceasta”. Un om traversează deşertul şi, când străbate o distanţă de o zi şi se opreşte să se odihnească, descoperă că nu şi-a pus în bagaje multe din lucrurile necesare. „Ah!”, spune el, „nu am prevăzut asta; dacă ar fi să încep călătoria din nou, aş lua lucrurile cu adevărat necesare”. Dar Dumnezeu vede toate nevoile copiilor Săi rătăcitori şi sărmani; şi, când vin nevoile, El este gata să le împlinească. El a pregătit numai bunătate pentru cel sărac. „Harul Meu îţi este de ajuns” (2 Corinteni 12:9). „Şi puterea ta să ţină cât zilele tale!” (Deuteronom 33:25). Cititorule, ţi-e inima grea în seara aceasta? Dumnezeu ştia că va fi. Mângâierea de care ai nevoie este adunată în asigurarea din text. Eşti sărac şi nevoiaş, dar El se gândeşte întotdeauna la tine. El are pregătită exact binecuvântarea de care ai nevoie. Cere făgăduinţa, crede în ea, şi obţineţi împlinirea. Simţi că nu ai fost niciodată atât de rău ca acum? Iată, fântâna de sânge este deschisă încă, şi ea îţi poate spăla orice păcat. Nu vei ajunge niciodată într-o stare în care Christos să nu te poată ajuta. Nu va sosi nici un necaz în care să nu fii ajutat, fiindcă toată istoria ta a fost prevăzută şi cunoscută de Isus.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu … îmbrăcaţi-vă cu … bunătate. (Coloseni 3:12)

E o poveste veche despre un bătrân care purta mereu o cănuţă de ulei cu el oriunde mergea, şi când intra pe o uşă care scârţâia, picura puţin ulei pe balamale. Dacă întâlnea o poartă care se deschidea greu, ungea zăvorul. Şi aşa umbla prin viaţă, ungând toate locurile dificile, făcând să fie mai uşor pentru toţi cei care veneau după el. Oamenii îl considerau pe om excentric, ciudat şi nebun, dar el mergea înainte cu credincioşie, umplându-şi deseori cănuţa cu ulei când era aproape goală, şi ungând toate locurile dificile pe care le găsea.În lumea aceasta, sunt multe vieţi care scârţâie şi scrâşnesc pe măsură ce-şi desfăşoară munca lor zilnică. Adesea se pare că nimic nu merge bine în aceste vieţi şi că au nevoie de o ungere cu „un untdelemn de bucurie” (Psalmul 45:7), de blândeţe, sau de chibzuinţă.Porţi tu cu tine cana ta cu untdelemn? Eşti gata în fiecare dimineaţă cu untdelemnul tău folositor? Dacă oferi untdelemnul tău omului care este cel mai aproape de tine, acesta ar putea să ungă toată ziua pentru el. Untdelemnul tău de bucurie va însemna mai mult decât crezi pentru cineva care este mâhnit. Sau untdelemnul poate fi un cuvânt de încurajare pentru un om care este plin de deznădejde. Să nu pregetăm niciodată să-l spunem, pentru că vieţile noastre pot să-i atingă pe alţii numai o dată pe drumul vieţii, şi apoi căile noastre se pot despărţi şi să nu se mai întâlnească niciodată.Untdelemnul bunătăţii a ros marginile ascuţite şi dure ale multor vieţi împietrite de păcat şi le-a făcut moi şi flexibile, gata să primească harul răscumpărător al Mântuitorului. Un cuvânt bun este o rază strălucitoare de soare pe o inimă întristată. De aceea dă altora strălucirea soarelui şi spune restul Domnului Isus.

Noi nu putem cunoaşte durerea

Pe care oamenii o pot avea;

Noi nu putem vedea sufletele

Bântuite de furtuna necazurilor;

Dar dragostea poate străluci pe cale

Astăzi, mâine;

Hai să fim buni.

Pe roata durerii sunt zdrobite atât de multe vieţi istovite,

Deci hai să le arătăm dragostea noastră cu cuvinte tandre.

Hai să fim buni.

Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. Romani 12:10

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 7.17-37

Domnul, care cunoaşte atât de bine inima omului, îi pune în gardă pe ucenici cu privire la lucrurile care pot ieşi din ea. Această inimă firească este deopotrivă şi a noastră, dar, binecuvântat fie Dumnezeu, există un remediu pentru această stare (Psalmul 51.10).

După constatarea pe care tocmai urmează să o facă, ne putem închipui ce bucurie I-a adus Domnului Isus întâlnirea cu femeia siro-feniciană. Severitatea cu care El Se poartă la început faţă de ea va pune în evidenţă nu numai o credinţă mare, pe care nimic nu o descurajează, ci şi o umilinţă autentică, pentru că, spre deosebire de fariseii cei orgolioşi, această femeie nu face caz de niciun titlu, de niciun merit; ea îşi ia adevăratul loc înaintea lui Dumnezeu şi acceptă judecata îndreptată spre condiţia ei (Isaia 57.15).

Un surdo-mut este cel căruia Isus urmează să-i redea simţurile, după ce, mai întâi, îl ia „deoparte din mulţime”. Cine ar fi avut dreptul să se amestece în acest interviu al Mântuitorului cu cel de care El Se ocupa? Pentru convertirea unui păcătos este întotdeauna nevoie de un contact direct, personal şi intim cu Domnul (vezi şi cap. 8.23)

Lectura noastră se încheie cu mărturia mulţimilor despre Isus: „Toate le face bine” (v. 37). Fiecare credincios, privind în urmă, ar trebui să poată confirma în acelaşi fel, ca bilanţ propriu: Da, Doamne, Tu toate lucrurile le faci bine!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 2 Petru 1:5-11

LA SFÎRSITUL CĂLĂTORIEI

În adevăr, în chipul acesta vi se va da din belșug intrare în împărăția veșnică. 2 Petru 1:11

Editorul de ziar, Robert Manry, a pilotat cea mai mică ambarcațiune care a navigat vreodată în Oceanul Atlantic. Călătoria la bordul ambarcațiunii Tinkerbelle a fost lungă și dificilă. El nu a îndrăznit să doarmă în liniile de navigare. Cârma s-a rupt de mai multe ori. El a fost aruncat peste bord deseori, scăpând numai cu ajutorul funiei cu care era legat de ambarcațiunea lui lungă de 13 picioare.În cele din urmă, după 78 de zile, Manry s-a apropiat de Falmouth în Anglia. Nu se gândea la nimic altceva decât să-și lege ambarcațiunea la un doc și să găsească o cameră la un hotel unde să doarmă puțin. Dar o mulțime entuziastă a avut o altă idee. O flotă de vreo 300 de bărci mici i-au ieșit în întimpinare și-l salutau folosind sirenele. Patruzeci de mii de persoane s-au aliniat pe docuri ca să-i ureze de bine și să ovaționeze. Ce primire bună!

Cam așa ceva îl așteaptă pe creștinul credincios care a trecut prin furtunile vieții și a rămas credincios Mântuitorului. Prin toate greutățile și încercările ei au continuat să se asemene tot mai mult cu Cristos, unind cu credința fapta, cu fapta cunoștința, cu cunoștința înfrânarea, cu înfrânarea răbdarea, cu răbdarea evlavia, cu evlavia dragostea de frați; cu dragostea de frați iubirea de oameni (2 Petru 5:7). Petru spune că atunci când acești credincioși ajung în cele din urmă la țărmul cerului, li se va face o intrare triumfală în împărăția veșnică unde vor fi în prezența lui Cristos însuși.Haideți să stăm strâns legați de El prin toate calamitățile. Atunci, într-o bună zi, adevărul, pe care-l găsim în 2 Petru 1:11, va deveni o realitate minunată. D.C.E.

Ce minunății ne așteaptă în țara de sus!

Fața-I curată și atingerea mâinii lui Isus.

Nu vor fi nici lacrimi, nici plâns, suspin, disperare,

Isus ne așteaptă acolo pe fiecare.     Kerr

Ceea ce vom câștiga în ceruri va fi mult mai mult decât o compensare pentru ceea ce am pierdut pe pământ.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Drept răspuns, Isus i-a zis: Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi și te frămânți tu, dar un singur lucru trebuiește: Maria și-a ales partea cea bună, care nu i se va lua. Luca 10,41.42.

Marta se pare că era persoana principală în casa din Betania. Noi citim: „Și o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.” Ea se simțea atrasă de Isus, ea îl iubea și punea mare preț pe comuniunea cu El. Ea îi deschide casa de mai multe ori, dar nu cu răceală și formalitate ci din toată inima: „Marta era împărțită cu multă slujire.” Ea avea dorința ca Oaspetele să se simtă cât mai plăcut în mijlocul lor. Plină de griji nu putea înțelege pe sora ei Maria care stătea liniștită la picioarele lui Isus, fără să-i dea o mână de ajutor. Să nu o judecăm prea aspru. Desigur nu a găsit în Isus ce a găsit și a văzut Maria. Pornirea ei era de a servi cu totul pe Domnul în loc să asculte îndrumările date. Desigur slujba ei era sinceră față de Domnul și El Însuși a apreciat acest lucru. Dacă nu critica comportarea Mariei, desigur că El ar fi lăsat-o să lucreze în liniște. Nu dădea lucru destul servirea Oaspetului? Nu trebuia servită masa? Desigur! Strădania care o făcea dovedea că era atentă cu El. Domnul însuși se simțea bine în casa lor căci i-a vizitat de mai multe ori. Și totuși Maria și-a ales partea cea bună!

Feluri greșite de a citi Biblia:

1. Tu citești, dar rareori.

2. Tu citești – dar mai puțin decât are nevoie sufletul tău.

3. Tu citești – dar superficial.

4. Tu citești – dar numai din datorie.

5. Tu citești – dar fără respect.

6. Tu citești – dar numai pentru a-ți mări cunoștințele.

7. Tu citești – dar fără adevărată bucurie.

8. Tu citești – dar fără a umbla conform celor citite.

9. Tu citești – dar nu te simți vinovat.

10. Tu citești – dar numai lucruri care te înviorează.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cine sapă groapa altuia cade el în ea, și piatra se întoarce peste cel ce o prăvălește. Proverbe 26.27

Salvarea unei familii

În gelozia sa, regele a dat crezare calomniilor unui senior care, dorind să intre în grațiile stăpânului, a strecurat în sufletul lui unele bănuieli cu privire la relațiile dintre regină și secretarul ei. Fără să cerceteze lucrurile, regele a hotărât să-l lichideze pe cel învinuit pe nedrept. Supraveghetorul cuptoarelor de var a fost determinat să accepte, ca a doua zi să-l arunce în focul încins pe primul om care va veni să se intereseze din partea regelui dacă se împlinesc poruncile date. În zorii zilei următoare, regele l-a trimis pe secretarul reginei la cuptoarele cu var cu același mesaj.

Potrivit obiceiului său, secretarul a intrat în prima biserică întâlnită în cale. Acolo a stat mai mult timp, ca să asculte slujba religioasă. Nerăbdător, regele l-a trimis pe calomniator să se intereseze cum s-au îndeplinit sarcinile date. Ajuns primul la cuptoarele de var, supraveghetorul l-a aruncat în cuptorul arzând. Când a apărut al doilea mesager, i s-a răspuns că ordinele au fost îndeplinite. Cel care a săpat groapa altuia a căzut el însuși în ea – un adevăr care se repetă mereu. După această întâmplare, regele a recunoscut nevinovăția soției sale și a înțeles că mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu este asupra ei. Regele a devenit un soț credincios și familia sa a fost salvată.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ EVITĂM UN „NAUFRAGIU” (3)

„Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi…” (Faptele Apostolilor 27:13)

     Nu ne putem permite să ne lăsăm îndrumați numai de circumstanțe.

„Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi, ca unii care se credeau stăpâni pe ţintă… au pornit cu corabia pe marginea Cretei. Dar nu după multă vreme, s-a dezlănţuit asupra insulei un vânt furtunos… Corabia a fost luată de el…” (v. 13-15). Să ignori ceea ce spune Dumnezeu, chiar dacă împrejurările par să contrazică spusele Lui, este un gest necugetat. Poate lucrurile ți se par bune acum, dar cu toate acestea este posibil să te îndrepți spre furtună. Poate spui: „Această decizie trebuie să fie bună, pentru că mă simt bine”. Asta mi-aduce aminte de un cântec de pe vremuri al lui Debby Boone, în care unul din versuri chiar așa suna: „Nu cred că e greșit, de vreme ce mă simt atât de bine!”

Sentimentele ne pot minți, iar dacă Dumnezeu spune: „Așteaptă în port!”, ai face bine să asculți, întrucât diavolul poate provoca circumstanțe nedorite dacă ieși în larg. Să remarcăm cuvintele: „Începuse să sufle un vânt uşor de miazăzi; şi… se credeau stăpâni pe ţintă…”

Când ajungi la deciziile importante pentru viața ta, bazează-te pe aceste versete:

„Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta sub paşii mei” (Psalmul 5:8).

„Povăţuieşte-mă în adevărul Tău, şi învaţă-mă; căci Tu eşti Dumnezeul mântuirii mele, Tu eşti totdeauna nădejdea mea!” (Psalmul 25:5).

„Învaţă-mă, Doamne, calea Ta, şi povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă, din pricina vrăjmaşilor mei” (Psalmul 27:11).

„Învaţă-mă să fac voia Ta, căci Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă călăuzească pe calea cea dreaptă!” (Psalmul 143:10).

Când te rogi în felul acesta, Dumnezeu chiar te va îndruma în direcția bună!

 

7 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Pocăinţa

Când întristarea este după voia lui Dumnezeu, aduce o pocăinţă care duce la mântuire. 2 Corinteni 7:10

Convingerea de păcat este cel mai bine descrisă de următoarele cuvinte:”Ce trist că păcatele mele. Mântuitorul meu, / Cad asupra Ta.”Convingerea de păcat este unul dintre cele mai rare lucruri din viaţa omului. Ea este începutul cunoaşterii lui Dumnezeu. Isus Cristos a spus că atunci când va veni Duhul Sfânt, El va aduce convingerea de păcat; când Duhul Sfânt trezeşte conştiinţa cuiva şi îl aduce în prezenţa lui Dumnezeu, ceea ce-l nelinişteşte pe om nu este relaţia lui cu alţi oameni, ci relaţia lui cu Dumnezeu:. „Împotriva Ta, numai împotriva Ta am păcătui! şi am făcut ce este rău înaintea Ta”. Convingerea de păcat, minunea iertării şi a simţirii sunt atât de întreţesute, încât numai omul iertat este un om sfânt, el dovedeşte că este iertat prin faptul că este cu totul altfel decât era înainte, şi aceasta prin harul lui Dumnezeu.

Pocăinţa îl aduce întotdeauna pe om în punctul de a spune: „Am păcătuit”. Cel mai sigur semn că Dumnezeu lucrează in viaţa cuiva este când acel om spune lucrul acesta cu toată convingerea. Orice altceva nu este decât părere de rău pentru greşelile făcute, un sentiment produs de dezgustul faţă de sine însuşi.Intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu se face prin durerile de nespus ale pocăinţei care nimiceşte bunătatea respectabilă a omului. Atunci Duhul Sfânt, Cel care produce aceste dureri, începe modelarea chipului Fiului lui Dumnezeu în acea viaţă. Viaţa cea nouă se va manifesta prin pocăinţă conştientă şi sfinţenie inconştientă, şi nu invers. Baza creştinismului este pocăinţa. De fapt, un om nu se poate pocăi atunci când vrea el; pocăinţa este darul lui Dumnezeu. Vechii puritani obijnuiau să se roage să primească „darul lacrimilor”. Dacă nu mai cunoşti puterea pocăinţei, te afli în întuneric. Cercetează-te şi vezi dacă nu cumva ai uitat să fii întristat din cauza păcatului

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ascultaţi-Mă… priviţi la stânca din care aţi fost ciopliţi”. ISAIA 51:1

Ascultaţi-Mă…” Cuvântul acesta nu ni se adresează cu un ton imperativ, ci ca o invitaţie din partea Tatălui nostru bun, care vrea să ne spună ceva şi El doreşte să-I dăm toată atenţia; dar de multe ori noi suntem distraţi şi nu suntem atenţi la ce ar vrea să ne spună. Domnul vrea să ne aducă aminte că are un plan pentru fiecare din noi. El, vrea în acelaţi timp să ne mângâie şi să ne încurajeze, după cum reiese din tot capitolul.Dar în mijlocul confuziei din vremea noastră, textul de astăzi este o chemare de dragoste şi de izbăvire menită să ne readucă la punctul de plecare, la dragostea noastră dintâi. „Astfel, cei răscumpăraţi de Domnul se vor întoarce… şi o bucurie veşnică le va încununa capul; vor primi veselie şi bucurie, iar durerea şi gemetele vor fugi” (vs. 11). „Eu sunt Cel care vă mângâi”. Bine este să ne amintim de stânca din care am fost ciopliţi, să ne gândim la legăturile de care am fost izbăviţi şi la ce suntem prin natura noastră. Nu este nimic în noi cu care să ne putem lăuda, şi dacă Dumnezeu ne-a chemat să-i slujim, este numai prin har.

Răscumpărătorul nostru însă nu numai că ne-a mântuit şi ne-a răscumpărat, dar El are un plan pentru viaţa noastră. Acest plan este ca, deplin conştienţi de nevrednicia noastră şi amintindu-ne de unde am fost scoşi, să ne punem întreaga viaţă la dispoziţia Aceluia care vrea să ne folosească, să ne înmulţească şi să ne facă să aducem roadă; roadă din epistola către Galateni cap. 5 şi apoi suflete îndreptate spre Domnul Isus. Este adevărat că lucrarea tainică, lăuntrică în suflet o face numai Duhul Sfânt; noi suntem numai o călăuză spre Hristos, suntem „ca un far pe malul mării” pentru cei ce sunt în întunerec şi nu mai găsesc drumul drept. Să nu ne împotrivim planului lui Dumnezeu pentru noi avansând tot felul de scuze. În adevăr, noi nu ne putem pierde mântuirea, dar alegând un drum mai uşor, ne putem pierde chemarea divină pe care o avem şi poate chiar cununa, ca Esau care şi-a vândut dreptul de întâi născut şi cu el, a pierdut binecuvântarea. După ce au făcut un început bun în viaţa cea nouă, câţi creştini au căzut în formalism şi îşi împlinesc în mod liniştit datoriile religioase, fără să-şi dea seama de starea lor. Şi totuşi ei au fost chemaţi să câştige suflete, să slujească Dumnezeului Celui viu, dar şi-au „vândut” chemarea pentru o viaţă mai comodă, fără obligaţiile pe care le cere o viaţă predată în totul şi aceasta pentru „o ciorbă de linte”, cum a făcut Esau. Să ascultăm dar chemarea atât de delicată a Domnului nostru pe care ne-o face astăzi, să ne aducem aminte de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, şi să nu ne tocmim când, în schimb, El ne cere să-I dăruim în întregime viaţa noastră! Să privim la stânca din care am fost ciopliţi de Sculptorul ceresc care Şi-a propus să scoată din noi, chipuri asemenea Fiului Său cu toate însuşirile pe care Le-a avut pe pământ şi care n-au avut altă ţintă decât să slăvească pe Dumnezeu şi Tatăl Său:

ASCULTARE – SLUJIRE – DESBRĂCARE DE SINE – DRAGOSTE şi toate acestea într-o desăvârşită SMERENIE.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Să ne uităm ţintă la căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus”. Evrei 12:2.

Este important să privim la Isus, căpetenia şi desăvârşirea credinţei noastre. El a început în noi lucrarea şi o va duce până la capăt. El mijloceşte pentru noi. Aceasta m-a îmbărbătat de multe ori; mai ales atunci când mă preocupa întrebarea dacă voi putea rămâne credincios până la capăt. Pentrucă am auzit pe mulţi creştini care la bătrâneţe nu mai aveau ca subiect harul lui Dumnezeu, ci doar suferinţele, necazurile şi căderile lor, şi m-am gândit: şi tu vei ajunge aşa.

Dar Dumnezeu m-a îmbărbătat cu cuvântul care spune: „Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credinţa ta”. (Luca 22:32)., şi eu cred aceasta. Duhurile necurate care stăpânesc văzduhul vor să ne influenţeze, îndreptându-ne privirea la greutăţile din jur. La o evanghelizare au vrut să-mi ia curajul, spunând: acolo este un teren tare, acolo nu-i nimic de făcut; eu totuşi am mers şi în primele două seri am avut parte de bătaie de joc din partea ascultătorilor, ceea ce m-a determinat să mă gândesc la cuvântul „scuturând praful de pe picioare”, să plec. Dar înainte de a trece la fapte, la îndemnul lui Dumnezeu, am mai deschis Biblia şi am citit: „Ai păzit Cuvântul Meu şi n-ai tăgăduit Numele Meu”.

Acest verset m-a îmbărbătat. Mi-am dat seama că în zilele trecute am tăgăduit Numele Domnului Isus, deoarece am considerat puterea Diavolului mai presus de cea a lui Dumnezeu. Astfel am rămas în continuare evanghelizând şi a fost linişte în sală. Au încetat să-şi mai bată joc. Astfel am experimentat ce înseamnă să nu tăgăduieşti Numele Lui şi să iau în considerare biruinţa Sa. Isus este biruitor. Isus rămâne biruitor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

DARUL TĂRIEI; BINECUVÂNTAREA PĂCII

Domnul dă tărie poporului Său, Domnul binecuvântează poporul Său cu pace. Psalmul 29.11

David auzise glasul lui Dumnezeu într-o furtună şi recunoscuse puterea Lui într-un uragan aşa cum se arată în Psalmul 29; şi, în timpul liniştii care urmase după furtună, el simţise că această putere uimitoare care a cutremurat cerul şi pământul este puterea care este făgăduită celor aleşi. Cel ce arată vulturului drumul său în văzduh, va da răscumpăraţilor Săi aripile vulturului; Acela al cărui glas face să se cutremure pământul, îi va înspăimânta pe duşmanii sfinţilor Săi şi va da pace copiilor Săi. De ce suntem slabi, când avem la dispoziţia noastră puterea lui Dumnezeu? De ce suntem tulburaţi, când pacea Domnului ne este asigurată?

Isus, Dumnezeul plin de putere este tăria noastră. Să ne îmbrăcăm cu El pentru slujba pe care ne-o cere. Domnul Isus, Mântuitorul nostru prea iubit este şi pacea noastră; să ne odihnim la pieptul Lui şi să facem să înceteze temerile noastre. Binecuvântat să fie El fiindcă vrea să fie tăria noastră şi pacea noastră acum şi pentru totdeauna.Acelaşi Dumnezeu care s-a urcat pe aripile vântului în zilele de furtună, va stăpâni peste furtunile şi frământările noastre şi va aduce după ele zile liniştite. Vom avea tăria Sa în zilele de zbucium şi cântări de bucurie în zilele cu soare. Să cântăm dar lui Dumnezeu, care este tăria şi pacea noastră. Să înlăturăm gândurile noastre întunecoase şi să ne întoarcem la credinţă şi nădejde.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dar voi, preaiubiților, zidinduvă pe credința voastră preasfântă, rugânduvă prin Duhul Sfânt, păstrațivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă.   Iuda 20,21

Este destul de clar faptul că apostolul Iuda scrie aici contemplând starea de pe urmă a lucrurilor: ce se întâmplă sub privirile Domnului și ce trebuie să întâmpine sfinții Săi. El ne arată că resursele rămân aceleași chiar până la sfârșitul timpului, când apare o astfel de stare de lucruri cum ne este cea descrisă în primele versete ale epistolei.

Putem vedea aceste lucruri împlininduse în întregime în istoria și în condiția actuală a Bisericii. Dar Duhul lui Dumnezeu ne oferă aici un cuvânt de încurajare, să ne poarte mai departe în aceste timpuri grele, când lucrurile sunt atât de apăsătoare și de descurajatoare atât în afară cât și înăuntru. În a doua epistolă a lui Petru, Domnul ne îndrumă cu privire la corupția ce va apărea în interior, în timp ce Iuda dezvăluie lucrurile privitoare la apostazie, care înseamnă depărtare de la starea dintâi.

Cu toate acestea, Iuda se adresează celor ceau rămas credincioși și le spune: „Dar voi, preaiubiților, zidinduvă pe credința voastră preasfântă, rugânduvă prin Duhul Sfânt, păstrațivă în dragostea lui Dumnezeu, așteptând îndurarea Domnului nostru Isus Hristos pentru viață eternă”. Patru îndemnuri scumpe: „zidițivă”, „rugațivă”, „păstrațivă”, „așteptați”. Să zidim și să avem grijă să nu fim găsiți dărâmând în lucrare! Ceea ce Duhul Sfânt ne îndeamnă aici să facem este să zidim; și este un lucru deosebit de frumos, având în vedere că Iuda descrie ruina și destrămarea care apar ca urmare a coruperii care a cuprins totul. Credința este un lucru deosebit de scump în ochii Domnului atunci când toate se dărâmă și cad în ruină. Care este deci chemarea și îndemnul dat sfinților care se strâng în credincioșie? „Zidițivă pe credința voastră preasfântă.” W. T. P. Wolston

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Te slăvesc, o, Doamne, pentru cuvântul din această dimineaţă: „Când intra Moise fii cortul întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-i vorbea de pe capacul ispăşirii… Şi vorbea cu Domnul” (Numeri 7:89).

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc.» 2 CORINTENI 5,2

Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu născuţi din nou, atunci viaţa noastră trebuie să fie o constantă demonstraţie a experienţei răpirii. Ce se va întâmpla când Domnul Isus Cristos cel înviat Se va arăta pe norii cerului înaintea copiilor Săi? Răspunsul îl găsim în 1 Corinteni 15,51: «Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi». Atunci legile gravitaţiei şi ale morţii vor fi brusc anulate. Boala şi toate celelalte necazuri vor cădea de pe noi ca o haină învechită, iar noi vom fi îmbrăcaţi din nou. Cât ai clipi din ochi vom fi eliberaţi de orice legătură a pământului, a păcatului şi a morţii şi vom fi răpiţi la Domnul Isus. Vom fi cu El o veşnicie! Acum vreau să-ţi pun o întrebare directă: practici această transformare în viata de zi cu zi? Sunt alţi oameni transformaţi şi reînnoiţi de umblarea ta care vizează răpirea? Este caracterul Domnului Isus descoperit în tine prin faptul că, după cum scrie atât de clar în Romani 6, ai murit şi ai înviat cu Cristos? Eşti un exemplu pentru alţi oameni, este Cristos propovăduit prin viaţa ta? Este oare acest lucru posibil? Da, ba mai mult chiar, este datoria noastră sfânta!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii. 1 Corinteni 1:28

Umblă pe străzi la lumina lunii, dacă ai curaj, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Veghează atunci când noaptea e întunecată, vântul va şuieră şi hoţii se ascund în pragul uşilor, şi îi vedea pe păcătoşi atunci. Du-te la închisoare şi plimbă-te printre celule; vei observa oameni cu fruntea încruntată, oameni pe care nu ţi-ar plăcea să-i întâlneşti noaptea, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te la şcolile de corecţie, şi urmăreşte-i pe cei care au demonstrat o depravare juvenilă, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Traversează mările spre locurile în care oamenii mănâncă oase cu carne de om pe ele, şi îi vei vedea pe păcătoşi. Du-te unde vrei, fiindcă nu ai nevoie să cutreieri tot pământul în căutarea păcătoşilor; ei sunt prezenţi pretutindeni. Ii vei găsi pe străzile fiecărui oraş, orăşel, sat şi cătun. Pentru cei ca ei a murit Isus. Dacă ai alege cele mai îngrozitoare specimene de umanitate, aş avea totuşi speranţă pentru ei, fiindcă Isus Christos „a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Luca 19:10). Dragostea a ales câţiva dintre cei mai răi pentru a fi cei mai buni. Pietricelele din izvorul Harului s-au transformat în diamante pentru coroana regală. El transformă cea mai nevrednică aramă în aur curat. Dragostea răscumpărătoare a pus deoparte mulţi dintre cei mai răi pentru a fi răsplata chinurilor Mântuitorului. Harul efectiv cheamă pe cei mai răi dintre cei răi să stea la masa îndurării; de aceea, nimeni să nu deznădăjduiască. Cititorule, pentru dragostea care străluceşte în ochii înlăcrimaţi ai Lui Isus, pentru dragostea care curge din rănile Lui sângerânde, pentru dragostea credincioasă, pură, imparţială şi neclintită, pentru compasiunea din inima Mântuitorului, te implor să nu treci nepăsător pe alături. Crede în El, şi vei fi mântuit. Incredinţează-ţi sufletul în mâna Lui, şi El te va duce la dreapta Tatălui, în slavă veşnică.

Seara

M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei. 1 Corinteni 9:22

Marele obiectiv al lui Pavel a fost nu doar să înveţe şi să îmbunătăţească, ci să mântuiască. Orice altceva l-ar fi dezamăgit El dorea ca poporul să aibă o inimă reînnoită, iertată, mântuită şi sfinţită. Au fost lucrările noastre creştine animate de un asemenea scop? Dacă nu, să ne îndreptăm căile, fiindcă la ce ne va folosi faptul că am învăţat şi făcut morală oamenilor, dacă în Ziua Judecăţii vor fi tot nemântuiţi? Hainele noastre vor fi mânjite de sângele lor, dacă am căutat scopuri inferioare şi am uitat că poporul are nevoie să fie mântuit Pavel ştia că starea naturală a omului era ruină. El nu a încercat să educe oamenii, ci să-i mântuiască. El a văzut oameni mergând spre iad, şi nu a vorbit despre rafinarea lor, ci despre mântuirea lor de „mânia viitoare” (Matei 3:7). Pentru mântuirea lor, el s-a înrolat cu zel neobosit în predicare Evangheliei, ca să avertizeze şi să implore oamenii să se împace cu Dumnezeu. Rugăciunile sale erau insistente, şi lucrarea necontenită. Mântuirea sufletelor era pasiunea, ambiţia şi chemarea lui fierbinte. El a devenit slujitorul tuturor oamenilor, trudind pentru tot neamul, simţind o mare durere atunci când nu predica Evanghelia. El a renunţat la preferinţele sale ca să nu prejudicieze Evanghelia; şi-a supus voinţa în toate lucrurile, şi nu a ridicat problema formelor sau ceremoniilor, dacă oamenii primeau Evanghelia. Evanghelia era singurul lucru care îl preocupa. Dacă putea să mântuiască pe cineva, era mulţumit Aceasta era coroana pentru care se lupta, singura şi îndestulătoarea răsplată a muncii şi lepădării de sine. Dragă cititorule, eu şi cu tine trăim pentru câştigarea sufletelor? Suntem stăpâniţi de aceeaşi dorinţă arzătoare? Isus a murit pentru păcătoşi; noi nu putem trăi pentru ei? Unde este bunătatea noastră? Unde este dragostea noastră pentru Christos, dacă nu Îl onorăm prin mântuirea sufletelor? O, dacă Domnul ne-ar umple cu un zel tot mai aprins pentru sufletele oamenilor!

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nu veţi vedea vânt şi nu veţi vedea ploaie,dar totuşi valea aceasta se va umple de apă,şi veţi bea, voi, turmele voastre şi vitele voastre.Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului.El va da pe Moab în mâinile voastre! (2 Împăraţi 3:17-18)

Pentru raţiunea omenească, ceea ce promitea Dumnezeu părea pur şi simplu imposibil, dar nimic nu este prea greu pentru El. Fără nici un sunet sau semn şi din surse invizibile şi aparent imposibile, apa a curs toată noaptea, „şi dimineaţa, … iată că a venit apa … şi s-a umplut ţara de apă. … şi când a strălucit soarele peste ape … au văzut … apele roşii ca sângele” (v. 20,22).Necredinţa noastră doreşte întotdeauna un semn exterior, şi credinţa multor oameni este de cele mai multe ori bazată pe senzaţionalism. Ei nu sunt convinşi de autenticitatea promisiunilor lui Dumnezeu fără o manifestare vizibilă. Dar victoria cea mai mare a credinţei unui om este să se oprească, şi să ştie că El este Dumnezeu” (vezi Psalmul 46:10).

Cea mai mare biruinţă a credinţei este să stai pe ţărmul impasibilei Mări Roşii şi să-L auzi pe Stăpânul spunând: „Staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta” (Exod 14:13), şi „Să pornească înainte” (Exod 14:15). Când vom păşi prin credinţă, fără nici un semn sau sunet, făcând primii noştri paşi în apă, vom vedea apele despicându-se. Continuând să mărşăluim înainte, vom vedea o cale deschisă chiar prin mijlocul mării.

Ori de câte ori am văzut lucrarea minunată a lui Dumnezeu în cazul unei vindecări miraculoase sau a unei eliberări extraordinare prin providenţa Sa, lucrul care m-a impresionat întotdeauna foarte mult a fost liniştea absolută în care s-a făcut acea lucrare.

Am fost de asemenea impresionat de absenţa oricărui lucru senzaţional şi dramatic, şi de sentimentul inutilităţii mele totale în timp ce stăteam în prezenţa acestui Dumnezeu atotputernic, realizând cât de uşor era totul pentru El de făcut fără nici cel mai mic efort din partea Sa, şi fără nici un pic de ajutor din partea mea.Este rolul credinţei să nu se îndoiască, ci pur şi simplu să se supună. În istorisirea de mai sus din Scriptură, oamenilor li s-a cerut: „Faceţi gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!” (2 Împăraţi 3:16). Oamenii s-au supus, şi atunci apa a venit şi a curs în ele dintr-o sursă supranaturală până le-a umplut. Ce lecţie pentru credinţa noastră!Doreşti o binecuvântare spirituală? Atunci sapă gropile şi Dumnezeu le va umple. Dar El va face aceasta în cele mai neaşteptate locuri şi în cele mai neaşteptate moduri. Fie ca Domnul să ne dea acea credinţă care acţionează „prin credinţă, nu prin vedere” (2 Corinteni 5:7), şi fie ca noi să ne aşteptăm ca El să lucreze deşi nu vedem nici vânt nici ploaie. A.B. Simpson

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 7.1-16

Fariseii erau geloşi pe succesul Domnului asupra mulţimilor, dar, temându-se de acestea, nu îndrăzneau să-L înfrunte direct. Atunci îi acuză pe ucenici, cum mai făcuseră deja în cap. 2.24. Pentru aceşti ipocriţi, curăţia exterioară avea o importanţă cu atât mai mare, cu cât erau mai puţin preocupaţi de curăţia conştiinţei. În acelaşi fel, religia fără sfinţenie convine de minune inimii fireşti. Fariseii se îngrijeau de aprobarea oamenilor şi nu le păsa deloc de cea a lui Dumnezeu.

Spre deosebire de ei, scopul credincioşilor este întâi de toate a plăcea Domnului (vezi Galateni 1.10). Şi cum El priveşte la inimă, aceasta ne va determina să facem cu atenţie „curăţenia” interioară, altfel spus, să ne judecăm gândurile, motivaţiile şi intenţiile în lumina Cuvântului care dă la iveală chiar şi cea mai mică pată.

Isus le arată acestor farisei că tradiţia lor ajunge chiar să contravină poruncile divine, şi aceasta într-un caz atât de izbitor, cel al consideraţiei şi al respectului datorat părinţilor. Insistăm asupra pericolului tradiţiei. A face un lucru doar „pentru că aşa s-a făcut dintotdeauna” înlătură orice valorificare a unui drept şi ne poate rătăci într-un mod grav. Noi trebuie întotdeauna să ne informăm cu privire la ceea ce spune Scriptura.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Psalmul 119:1-16

NICIODATĂ PREA OCUPAT

Mă desfătez în orânduirile Tale si nu uit Cuvântul Tău. Psalmul 119:16

Este citirea Bibliei o activitate zilnică necesară sau nu ocupă un loc prea important în viața ta?După ce a citit Biblia de o sută de ori de la început la sfârșit și cu o plăcere crescândă, George Muller a făcut această afirmație: „Socotesc că ziua în care nu stăruiesc o bucată bună de timp asupra Bibliei este o zi pierdută. Prietenii spun deseori, „Am atâtea de făcut, trebuie să mă întâlnesc cu atâția, nu găsesc timp să studiez Scriptura”. Poate că nu sunt mulți cei care au mai multe lucruri de făcut decât mine. Pentru mai bine de o jumătate de secol, nu știu o singură zi în care să nu fi avut mai multe de făcut decât am putut să fac în realitate. Timp de patru ani, am avut în fiecare an aproximativ 30.000 de scrisori, și cea mai mare parte dintre ele au trecut prin mâinile mele.Apoi, ca pastor al unei biserici care număra 1.200 de credincioși, am avut o răspundere mare. Pe lângă aceasta, am condus cinci orfelinate uriașe; de asemenea, în atelierul meu de tipografie am răspuns de tipărirea și punerea în circulație a milioane de tractate, cărți și Biblii; dar mi-am impus ca regulă să nu încep niciodată să lucrez până nu am un timp de părtășie cu Domnul și din Cuvântul Său. Binecuvântările pe care le-am primit au fost minunate.Vrei să știi cum să faci față problemelor zilei? Vrei să știi ce vrea Dumnezeu să faci cu viața ta? Atunci trebuie să te rogi și să-I consulți minunatul Său îndrumător, Biblia, în fiecare zi.Dacă suntem prea ocupați ca să citim în fiecare zi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci un lucru e sigur – suntem prea ocupații. H.G.B.

O slavă-mpodobește filele divine,

Maiestuoasă ca soarele-n zenit.

Ea dă lumină fiecărui veac ce vine;

Nu să ia, ci să Se dăruie-a venit.    -Anonim

Cei care numai degustă Cuvântul lui Dumnezeu niciodată nu-i vor prinde gustul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, Tată! Însuși Duhul adeverește împreună cu duhul nostru că suntem copii ai Lui DUMNEZEU. Și dacă suntem copii suntem și moștenitori: moștenitori ai Lui DUMNEZEU, și împreună moștenitori cu HRISTOS. Rom. 8,15-17.

Aceasta e partea credincioșilor adevărați care sunt în strânsă legătură cu Hristos. Noi mai suntem în lumea aceasta care l-a lepădat pe Domnul. Credem într-adevăr că satana este stăpânitorul și dumnezeul acestei lumi? Ne-am îndreptat noi umblarea noastră fondați pe această credință? Este pentru noi un adevăr că Domnul sade la dreapta Lui Dumnezeu și că El va reveni pentru a ne lua la El ca să primim binecuvântările în casa Tatălui, să vedem slava și să savurăm dragostea Lui? Mărturisim prin faptele și umblarea noastră aceasta? Se găsește în inimile noastre acea dragoste copilărească față de Tatăl care e dovada că suntem fii?

Purtăm în noi mărturia că suntem moștenitori ai tuturor binecuvântărilor și ai slavei? Ocupăm același loc în această lume pe care l-a ocupat și Domnul? Când a fost în lume nu a avut nici un loc. Dar care e situația ta? După ce speră inima ta, după lucrurile văzute sau după cele nevăzute? Ce loc ocupă Domnul în noi? Locuiește El în inima noastră încât să putem spune că El este prețul cel mai scump? Dacă acceptăm atunci ne putem bucura de venirea Sa și să spunem și noi: Amin! Vino Doamne Isuse!Să cercetăm cu toții aceste întrebări și să dăm un răspuns clar din toată inima!

Nu este nimic adevărat, nimic trainic, nimic mulțumitor, decât ÎN Hristos. în afară de El „totul este deșertăciune și goană după vânt.” (Ecles. 2.17). NUMAI în Isus Hristos avem totul deplin.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

… În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea. Ioan 16.33

Salvarea unei familii

Elisabeta, viitoarea regină a Portugaliei, s-a născut în anul 1271. Din fragedă tinerețe a fost cerută în căsătorie de către trei principi. Părinții Elisabetei l-au ales pe Dionisie, moștenitorul tronului Portugaliei. El a pus pe capul tinerei sale soții coroana regală, dar nu a trecut prea mult, iar crucea unei căsnicii pline de suferințe a început.

În primii ani, Dionisie s-a dovedit un soț iubitor și demn. Dar, mai târziu, regele a alunecat într-o viață dezordonată, provocând multă durere în inima soției sale. Însă Elisabeta nu s-a lăsat copleșită de disperare. Ea și-a găsit refugiu în credința în Dumnezeu. Într-o asemenea stare, Elisabeta ar fi putut spune ca și Ana, mama lui Samuel: „Mi se bucură inima în Domnul …, mă bucur de ajutorul Tău”.

Alături de copiii ei, regina a arătat bunătate și pentru copiii nelegitimi ai soțului. Însă dușmanul de moarte al oricărei familii – diavolul – a stârnit în inima regelui chinurile unei gelozii nestăpânite. Acolo unde se consideră că normele lui Dumnezeu sunt învechite și ar putea fi date deoparte, căsnicia și viața de familie va eșua. Fiecare generație trebuie să citească Cuvântul lui Dumnezeu cu rugăciune pentru a pune în practică, în lumina acestui Cuvânt, principiile biblice neschimbătoare.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ EVITĂM UN „NAUFRAGIU” (2)

„Sutaşul a ascultat mai mult… de stăpânul corăbiei…” (Faptele Apostolilor 27:11)

     Iată încă două sugestii despre cum să evităm un „naufragiu”:

1) Nu primi sfaturi din partea unor persoane nepotrivite, nici măcar din partea așa-zișilor „experți”! Biblia spune: „Sutaşul a ascultat mai mult de cârmaci şi de stăpânul corăbiei decât de vorbele lui Pavel”. Este posibil ca proprietarul corabiei să fi fost expert în afaceri, iar căpitanul să fi fost expert în probleme maritime… Cu toate acestea, nici unul n-a fost capabil să audă vocea lui Dumnezeu. Concluzie: fii plin de discernământ când lași pe cineva să aibă un cuvânt de spus în viața ta. Numai pentru că cineva este o persoană de succes într-un domeniu secular, nu înseamnă că este calificat să-ți ofere călăuzire spirituală. „Vă rugăm, fraţilor, să priviţi bine pe cei ce se ostenesc între voi, care vă cârmuiesc în Domnul, şi care vă sfătuiesc. Să-i preţuiţi foarte mult, în dragoste, din pricina lucrării lor.” (1 Tesaloniceni 5:12-13). La cine trebuie să mergi când ai nevoie de călăuzire spirituală? La liderii lucrării lui Dumnezeu care s-au dovedit vrednici de dragostea și respectul tău.

2) Nu uita că deseori majoritatea are o percepție greșită. „Cei mai mulţi au fost de părere să plece… la Fenix” (Faptele Apostolilor 27:12). Adevărul este că majoritatea poate să greșească! Mai ții minte ce s-a întâmplat când Moise a început să conducă poporul lui Israel spre Țara promisă? Cei mai mulți au dorit să se întoarcă în Egipt. Dar ei greșeau – și-au greșit enorm… și au pierit în pustie! Putem da peste mari necazuri când ne luăm după opinia altora și după cele mai populare idei. Ascultă glasul lui Dumnezeu și o vei lua întotdeauna în direcția potrivită. „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

6 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Curcubeul din nori

„Curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nori, va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ „Genesa 9:13

Voia lui Dumnezeu este ca fiinţele umane să intre într-o relaţie morală cu El; acesta este scopul legămintelor Sale. „De ce nu mă mântuieşte Dumnezeu?” – ne întrebăm noi. El m-a mântuit, dar eu n-am intrat încă într-o relaţie cu El. „De ce nu face Dumnezeu cutare şi cutare lucru?” El le-a făcut, dar întrebarea este: „Vreau eu să intru într-o relaţie bazată pe legământ?” Toate marile binecuvântări ale lui Dumnezeu sunt realizate şi complete, dar ele nu devin ale mele până când nu intru în relaţie cu El pe baza legământului Său.A aştepta ca Dumnezeu să facă ceva este întruchiparea necredinţei, înseamnă că nu am credinţă în El.

Aştept ca El să facă ceva în mine ca să mă pot încrede în acea experienţă. Dumnezeu n-o va face. pentru că nu aceasta este baza relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Omul trebuie să treacă dincolo de propriul său sine pentru a putea face legământ cu Dumnezeu, la fel cum Dumnezeu trece dincolo de Sine pentru a face legământ cu omul. E o problemă de încredere în Dumnezeu – un lucru foarte rar. Noi avem încredere numai în simţurile noastre. Nu cred in Dumnezeu până când El nu-mi dă în mână ceva palpabil. Atunci pot spune: „Acum cred”. Aceasta nu este credinţă. „Priviţi la Mine şi veţi fi mântuiţi”.

Când închei cu adevărat această înţelegere cu Dumnezeu pe baza legământului Său şi mă predau Lui cu totul, nu mai există sentimentul vreunui merit personal, nu mai există nici un element uman în relaţia mea cu El, ci numai sentimentul copleşitor că am ajuns să fiu una cu Dumnezeu; viaţa mea radiază pace şi bucurie.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Stăruie… la timp şi ne la timp”. 2 TIMOTEI 4:2

Duhul Sfânt, în acest text inspirat, ne îndeamnă stăruitor, să propovăduim Cuvântul lui Dumnezeu, în orice ocazie, favorabilă sau chiar nefavorabilă. Aceasta nu înseamnă, negreşit, să ne cocoţăm cu toţii la amvon, şi să ne instalăm ca predicatori; mulţi din cei ce fac aceasta, nu au nici măcar o cunoştinţă mai temeinică a Scripturii Sfinte. Dar absolut fără excepţie, toţi putem şi trebuie să-L propovăduim pe Domnul Isus ca pe Acela care ne-a câştigat mântuirea sufletelor noastre. Şi aceasta în mod activ şi consecvent, din pricina judecăţii care vine, când oamenii nu vor mai avea nici o nădejde de a fi salvaţi. Pentru că vremea s-a scurtat, apostolul inspirat ne îndeamnă înaintea lui Dumnezeu şi a lui Isus Hristos să insistăm pe lângă sufletele oamenilor. El însuşi a fost un exemplu al unei vieţi dedicate în privinţa aceasta.

Este o lucrare pe toată viaţa; nu avem niciodată vacanţă; suntem totdeauna la datorie pentru Domnul. Ducele de Wellington a întrebat odată pe un soldat britanic care, fiind în uniformă, mergea bălăbănindu-se: „De ce mergi într-o poziţie atât de nepotrivită?” Sunt în timpul meu liber, domnule, a răspuns el. „Un soldat britanic nu este niciodată neglijent şi indiferent în timpul său liber” a spus Ducele. „Reiaţi poziţia militară”. Tot astfel şi un credincios în slujba împăratului împăraţilor, nu este niciodată „în timpul său liber”, ci gata întotdeauna să împartă la alţii Evanghelia lui Isus Hristos. Dumnezeu nu vrea timpul nostru liber, ci timpul nostru preţios. Apostolul Pavel ne îndeamnă în Numele Aceluia care va judeca vii şi morţii, în numele teribilei realităţi a veşniciei, să stăruim pe lângă cei care resping salvarea oferită gratuit prin credinţa în jertfa Domnului Isus pe cruce. Să nu spunem că nu avem ocazii să-L vestim pe Mântuitorul nostru; aceasta n-ar fi adevărat. Dar chiar dacă într-adevăr nu am avea nici un prilej de a-L mărturisi pe Domnul Hristos, să căutăm noi acest prilej şi să fim siguri că vom găsi nenumărate şi bune ocazii pentru aceasta.

Un singur lucru trebuie însă, ca mărturia noastră să fie însoţită de pilda unei vieţi care să-L prezinte pe Acela pe care îl propovăduim. Altfel, mărturia noastră se va întoarce spre ocara Domnului Isus. O, să fim sinceri; de câte ori am tăcut pentru că eram „ocupaţi” sau mai de grabă pentru că ne era ruşine şi ne întrebam: „ce va spune, cum va reacţiona cel căruia îi voi vorbi şi astfel poate, prin raţionarea şi ruşinea noastră, am pierdut cinstea de a câştiga suflete pentru Dumnezeu. Dar Domnul Isus a zis: „de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele… se va ruşina şi Fiul Omului când va veni în slava Tatălui Său…” (Marcu 8:38).

Iubiţi copii ai lui Dumnezeu, să nu uităm că El ne-a lăsat încă aici pe pământ ca să fim martorii lui credincioşi şi de asemenea să nu uităm că dacă toţi credincioşii ar fi tăcut şi n-ar fi mărturisit pe Domnul Isus, noi n-am fi ajuns niciodată să-L cunoaştem pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul nostru personal. Să rugăm însă pe Tatăl nostru să ne dea dragoste şi milă pentru sufletele oamenilor.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Să nu vă părăsiţi dar încrederea vostră pe care o aşteaptă o mare răsplătire!”. Evrei 10:35.

Este foarte simplu să ne încredem în Dumnezeu. Credincioşii proveniţi din poporul evreu au avut multe de suferit. Erau pe punctul de a renunţa, de a-şi părăsi credinţa. De aceea Cuvântul le spune îmbărbătarea: „Nu vă părăsiţi încrederea voastră, pe care o aşteaptă o mare răsplătire”. Le-au fost răpite averile şi erau în mare pericol. Vor mai veni timpuri când mulţi copii ai lui Dumnezeu vor plăti cu viaţa. Dacă ne temem de moarte nu putem fi statornici. Vor apărea diferite legi în ceeace priveşte credinţa şi încrederea în Dumnezeu, vor fi interdicţii. Mai bine să alegem moartea, decât să ne lepădăm de Dumnezeu. Nu este scris degeaba: „Dragostea celor mulţi se va răci”; şi „Mulţi se vor alipi de duhuri înşelătoare şi de învăţăturile dracilor”. Aceasta ne este spus nouă, celor care credem. De aceea să stăruim în a ne încrede în Dumnezeu, pentru ca şi în ziua necazului să căutăm adăpost la Domnul. Trebuie să fim de acord cu Domnul pe calea pe care El ne conduce. Nu degeaba suntem îndemnaţi: „Fii pregătit să suferi”. Cine poate să sufere, dacă nu acela care-şi are încrederea în Dumnezeu în orice vreme, chiar şi în necazuri. De multe ori am tremurat, dar de fiecare dată Mi-a spus: „Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul Tău; eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare”. Au fost clipe în viaţa mea când am crezut că nu mai este har pentru mine, dar atunci m-a îmbărbătat Cuvântul: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar bunătatea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina, zice Domnul care are milă de tine”. Să credem Cuvântul lui Dumnezeu aşa cum este scris şi nu după cum judecăm sau vedem noi lucrurile. Să credem orbeşte Scriptura.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

PRIN APE…

Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine şi râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde şi flacăra nu te va aprinde. Isaia 43.2

Aici nu este nici o punte; avem să trecem prin ape şi trebuie să simţim puterea şuvoaielor. Dar pentru trecerea acestor valuri, prezenţa lui Dumnezeu face mai mult decât o barcă. Trebuie să fim încercaţi, iar biruinţa ne este asigurată, căci însuşi Dumnezeu, care este mai puternic decât apele mari, va fi cu noi. Dacă în orice alte situaţii Domnul ar sta departe de ai Săi, în mijlocul greutăţilor şi al primejdiilor El va fi sigur cu ei. Greutăţile acestei vieţi pot să ajungă la o înălţime foarte mare, dar Domnul va fi la înălţimea tuturor nevoilor.

Vrăjmaşii lui Dumnezeu pot sa stârnească pe calea noastră multe primejdii, ca prigoane sau batjocuri grozave, care sunt pentru noi ca un cuptor aprins. Dar, pentru că Dumnezeu este cu noi, vom trece prin acele flăcări fără ca ele să ne ardă; nici mirosul focului nu se va lipi de noi.Oh, ce siguranţă minunată pentru aceşti călători, fii ai cerului, mergând către cer! Valurile nu pot să-i înece, focul nu poate să-i distrugă.Prezenţa Ta, Doamne, este apărarea sfinţilor Tăi, în mijlocul tuturor primejdiilor de pe cale. Cu toată încrederea, Doamne, mă predau în mâinile Tale şi duhul meu să găsească în Tine odihnă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos. Pentru că în El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii; și voi sunteți împliniți în El.  Coloseni 2.810

Aceasta este doctrina cu privire la poziția credinciosului în Domnul Isus Hristos. Avem totul aici: iertarea perfectă de păcate, dreptatea divină, acceptarea completă, siguranța veșnică, părtășia deplină cu Domnul Isus, în toată gloria Lui. Cear mai putea fi adăugat unora care sunt compleți? Ar putea filosofia, învățăturile oamenilor, cunoștințele elementare ale lumii sau orice altceva să adauge un singur lucru, cât de mic, celor despre care Tatăl a spus că sunt „compleți”?

Această poziție nu este o chestiune de progres; nu este o poziție la care trebuie să ne trudim să ajungem. Nu, ci ea este deținută chiar și de către cel mai slab, mai neexperimentat și mai neînvățat copil al lui Dumnezeu. Toți sfinții sunt incluși în cuvântul „voi” – „Voi sunteți împliniți [compleți] în El”. Toți copiii lui Dumnezeu sunt compleți în Hristos.

Cineva însă ar putea întreba: Dar nu avem păcat, faliment și imperfecțiuni? Cu siguranță că avem! Avem păcat în noi, dar nu asupra noastră. Mai mult, poziția noastră nu este în noi înșine, ci în Domnul Isus la dreapta Tatălui. În El suntem compleți. Tatăl ne vede în Cel Preaiubit. Aceasta este poziția noastră neschimbătoare și veșnică. Nu suntem în carne, deși carnea este în noi. Suntem uniți cu Domnul Isus în glorie, prin puterea unei vieți noi și nepieritoare. Domnul Isus a înlăturat tot ceea ce era împotriva noastră și nea adus pe fiecare aproape de Tatăl, în aceeași stare de favoare de care El Însuși Se bucură. Și noi trebuie să ne bucurăm de ea. Domnul Isus este dreptatea și viața noastră. Aceste adevăruri clarifică orice nelămurire și înlătură orice îndoială. C. H. Mackintosh

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, pătrunde până la cele mai adânci izvoare ale duhului meu, acolo unde Duhul mijloceşte pentru noi, şi citeşte rugăciunile pe care eu nu le pot rosti.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ştim, în adevăr că, dacă se desface casa pământească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mână, ci este veşnică.» 2 CORINTENI 5,1

Trebuie să ne fie tuturor foarte clar faptul că nu numai cei care cred cu adevărat în moartea si învierea Domnului Isus Cristos vor fi răpiţi pe norii cerului. Răpirea, care porneşte de la Domnul înviat, este biruinţa finală a credincioşilor asupra morţii. Cu alte cuvinte, când Domnul nostru care a înviat din morţi va apărea pe norii cerului, biruinţa Sa asupra morţii va fi vizibilă şi deplin accesibilă tuturor copiilor Lui. Unde sunt acum credincioşii care au murit deja? Răspunsul ar fi: când un copil al lui Dumnezeu este chemat acasă — bineînţeles, acest adevăr este valabil numai pentru cei născuţi din nou — sufletul şi duhul său merg în paradis. Dar trupul aşteptă învierea, deoarece nunta Mielului nu a avut încă loc. Un copil al Domnului care a adormit va fi primul la răpire fiindcă a aşteptat învierea mai mult ca un credincios care încă trăieşte. Deci toţi credincioşii morţi în Cristos vor primi cei dintâi un trup ceresc. Duhul, sufletul unui om merge imediat la Domnul după moarte. Cei ce au adormit înr Domnul sunt foarte fericiţi si le este infinit mai bine ca tuturor celor ce sunt încă în viaţă. La răpire va începe însă adevărata sărbătoare. Atunci vom primi un trup nou care va fi asemenea trupului Său transformat.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cum este Cel ceresc, aşa sunt şi cei cereşti. 1 Corinteni 15:48

Capul şi mădularele trupului Lui Christos au aceeaşi natură, şi nu sunt ca monstruoasa imagine pe care a văzut-o Nebucadneţar în visul lui. Capul era din aur, dar burta şi coapsele erau din aramă, picioarele din fier, şi labele picioarelor din fier amestecat cu lut. Trupul simbolic al Lui Christos nu este o absurdă combinaţie din contrarii. Mădularele sunt muritoare; de aceea, Isus a murit. Capul slăvit este nemuritor; de aceea, trupul este şi el nemuritor, fiindcă s-a spus: „pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (loan 14:19). Cum este Capul nostru iubit, aşa este şi trupul, şi fiecare mădular în particular. Un Cap ales şi mădulare alese; un Cap primit şi membre primite. Dacă, Capul este din aur curat, şi părţile trupului vor fi din aur curat. Există o dublă unire de naturi, ca temelie pentru cea mai apropiată comuniune. Opreşte-te aici, cititorule, şi vezi dată poţi contempla, fără uimire, infinita bunătate a Fiului care ţi-a adus nevrednicia în binecuvântată unire cu slava Sa. Eşti atât de jos încât, amintindu-ţi de mortalitatea ta, poţi să spui putrezirii „tu eşti mama mea” şi viermilor „voi sunteţi fraţii mei”. Totuşi, în Christos, eşti atât de onorat, încât poţi spune Celui Atotputernic „Ava, Tată”, şi Dumnezeului întrupat „Tu eşti Fratele şi Mirele meu”. Cu siguranţă că, dacă relaţiile cu familiile vechi şi nobile îi fac pe oameni să se înalţe în proprii lor ochi, noi avem şi mai multe motive de înălţare. Cel mai sărac şi mai dispreţuit credincios trebuie să se prindă strâns de acest privilegiu. Nu ar trebui să ne neglijăm genealogia. Să nu permitem vanităţii să ne ocupe gândurile şi să excludă onoarea slăvită şi cerească a unirii cu Christos.

Seara

Încins la piept cu un brâu de aur. Apocalipsa 1:13

Cineva care semăna cu Fiul omului” (Apocalipsa 1:13) i-a apărut lui Ioan pe Patmos, şi ucenicul iubit a notat că purta „un brâu” de aur – un brâu, fiindcă Isus nu a fost niciodată nepregătit în timpul şederii Sale pe pământ. Acum El Îsi continuă lucrarea în faţa tronului veşnic; dar, ca Mare Preot, este încins cu un „brâu… de aceeaşi ţesătură ca efodul” (Exod 28:8). Suntem binecuvântaţi, fiindcă El nu Şi-a încetat slujba de iubire pentru noi, de vreme ce acesta este unul dintre cele mai sigure semne arătând că El „trăieşte pururea ca să mijlocească pentru ei” (Evrei 7:25). Isus nu a fost un leneş; veşmintele Lui nu au fost aruncate niciodată, deşi Şi-a încheiat slujba. El a purtat mereu cauza poporului Său. „Un brâu de aur” demonstrează superioritatea slujbei Sale, regalitatea Persoanei Sale, demnitatea stării Sale şi slava răsplăţii Sale. El nu mai plânge în praf; ci mijloceşte cu autoritate. El este Rege şi Preot. Cauza noastră este în siguranţă în mâinile acestui Melhisedec. Domnul nostru Îşi prezintă poporul cu un exemplu. Nu trebuie să ne dezlegăm niciodată brâul. Nu este vreme de lenevit; este timpul slujbei şi luptei. Avem nevoie să legăm tot mai strâns brâul adevărului în jurul pieptului nostru. Este un „brâu de aur”, aşa că va fi un ornament. Avem mare nevoie de el, fiindcă inima care nu este bine încinsă cu adevărul în Isus, şi care nu are credincioşia pe care o lucrează Duhul, va fi uşor prinsă în mreje de lucrurile vieţii şi înşelată de ispite. Zadarnic avem Scripturile, dacă nu le legăm în jurul nostru ca pe un brâu, înconjurându-ne întreaga fire, ţinând fiecare parte din caracter în ordine, şi oferind substanţă omului întreg. Dacă Isus nu îşi dezleagă brâul în cer, cu atât mai puţin ar trebui s-o facem noi, care suntem încă pe pământ. „Staţi gata dar, având mijlocul încins cu adevărul” (Evrei 6:14).

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Eu vin curând. Păstrează ce ai, ca nimeni să nu-ţi ia cununa. (Apocalipsa 3:11)

George Muller, un lider dintre fraţii din Plymouth, a făcut odată această mărturisire: „În iulie 1829 Dumnezeu a binevoit să descopere inimii mele adevărul cu privire la întoarcerea Domnului Isus şi să-mi arate că am făcut o mare greşeală stând retras şi urmărind convertirea completă a omenirii. Acest lucru a avut următorul efect asupra mea: În adâncul sufletului meu, am fost mişcat şi am simţit compasiune pentru păcătoşii care piereau şi pentru o lume adormită de Vrăjmaşul cel rău. Şi am început să mă gândesc: «N-ar trebui să fac tot ce pot pentru Domnul Isus şi să încerc să trezesc biserica Lui adormită înainte de întoarcerea Sa?»”S-ar putea să mai fie încă mulţi ani dificili de muncă grea înaintea noastră înainte de împlinirea întoarcerii Lui profetice, dar semnele venirii Lui sunt foarte încurajatoare astăzi. De fapt, n-aş fi deloc surprins dacă aş vedea îngerul apocaliptic întinzându-şi aripile pentru ultimul său zbor triumfal astăzi înainte de apusul soarelui. N-aş fi surprins nici dacă ştirile de mâine dimineaţă ne-ar înfiora cu vestea că Hristos Domnul a sosit pe vârful Muntelui Măslinilor sau Muntelui Calvarului ca să proclame stăpânirea Lui mondială.O, biserici moarte, treziţi-vă! O, Hristos, coboară! Cap cu cicatrice, primeşte-Ţi cununa! Mâini lovite, primiţi-vă sceptrul! Picioare rănite, primiţi-vă tronul! „Căci a Ta este împărăţia” (Matei 6:13). Thomas DeWitt Talmage

Poate va fi seara,

Când lucrul zilei s-a sfârşit,

Şi ai timp să stai în amurg,

Şi să priveşti soarele cum coboară,

În timp ce lunga zi luminoasă moare încet

Pe mare,

Şi orele devin liniştite şi sfinte

Cu gânduri despre Mine;

Când auzi copiii satului

Alergând pe stradă –

Printre paşii aceia care trec

Poate fi sunetul paşilor Mei.

De aceea îţi spun: Veghează!

La lumina luceafărului de seară

Când camera se întunecă tot mai mult

Ca norii din depărtare,

Vezi ca uşa ta să fie închisă şi încuiată

În casa ta,

Căci s-ar putea să fie seară

Când voi veni.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 6.45-56

La cea dintâi traversare a lacului (cap. 4.35-41), Domnul Se afla cu ucenicii Săi, chiar dacă dormea în corabie. Aici, credinţa celor doisprezece este supusă la o probă şi mai grea, deoarece învăţătorul nu Se mai află cu ei. El a urcat pe munte să Se roage, în timp ce aceştia, singuri în noapte, luptă cu vântul şi cu valurile. Ei L-au pierdut pe Isus din vedere, însă El, detaliu remarcabil, îi vede pe marea agitată (v. 48). Şi El vine la ei spre sfârşitul nopţii (citiţi Iov 9.8). Cât de puţin sunt ei pregătiţi să-L întâmpine! Atunci, printr-un cuvânt, El Se face recunoscut şi îi încurajează: îndrăzniţi; Eu sunt; nu vă temeţi” (v. 50; Isaia 43.2). Câţi credincioşi, trecând prin încercare, ajunşi la capătul puterilor şi pierzându-şi curajul, n-au putut auzi astfel vocea cunoscută a Domnului, aducându-le: aminte de prezenţa şi de dragostea Sa!

Acostând în ţinutul Ghenezaretului, Domnul Isus este întâmpinat de nerăbdarea de a face multe minuni. Câtă deosebire faţă de începutul capitolului (v. 5,6)! «A-L recunoaşte pe Isus precum au făcut aceşti oameni (chiar după o perioadă în care El le-a fost necunoscut) şi a-L primi este suficient pentru a fi beneficiarii unor comori infinite ale harului Său, întotdeauna la dispoziţia credinţei» (S.P.).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Cronici 16:7-12, 34-36

„MULȚUMESC!”

Mulțumiți lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

1 Tesaloniceni 5:18

În cartea lui, „Folk Psalms of Faith”, Ray Stedman ne spune despre o experiență pe care a avut-o H.A. Ironside într-un restaurant aglomerat. Exact în momentul când Ironside era gata să înceapă a-și servi masa, s-a apropiat de el un bărbat și l-a întrebat dacă ar putea să i se alăture. Ironside l-a invitat să ia loc. Apoi, așa cum îi era obiceiul, Ironside și-a plecat capul și s-a rugat.

Când a deschis ochii, celălalt bărbat l-a întrebat: „Te doare capul?” Ironside a răspuns: „Nu, nu mă doare”. Celălalt bărbat l-a întrebat: „Atunci, nu este ceva în regulă cu mâncarea?” Ironside a răspuns: „Nu, de ce mă întrebi?” „Ei bine, a răspuns omul, te-am văzut cu capul aplecat și m-am gândit că trebuie să fii bolnav sau că ceva nu este în regulă cu mâncarea”. Ironside a răspuns: „Nu, pur și simplu, eu îi mulțumeam lui Dumnezeu, așa cum fac întotdeauna înainte de a mânca”. Omul a spus: „O, tu… ești unul dintre aceia… nu-i așa? Ei bine, aș vrea să știi că eu nu-I mulțumesc niciodată lui Dumnezeu. Eu îmi câștig banii cu sudoarea feței și n-am de ce să mulțumesc nimănui atunci când mănânc. Încep doar să mănânc!” Ironside a spus: „Da, tu ești exact ca și câinele meu. Și el face așa!”Deseori noi luăm prea ușor darurile pe care ni le dă Dumnezeu și care sunt un semn al bunăvoinței Lui. Uităm că El este sursa tuturor lucrurilor bune de care beneficiem. Iacov ne aduce aminte însă, că „orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit este de sus, pogorându-se de la Tatăl luminilor” (Iacov 1:17).

Să ne aducem aminte să spunem „Mulțumesc”. Poate că animalele nu fac așa – dar oamenii recunoscători o fac! R.W.D

Iți aducem mulțumiri cu toții, Dumnezeule măreț,

Cu mâinile spre ceruri și inima-n cântare!

Pentru darul Tău divin, minunat, de mare preț,

De care-ntreaga lume se bucură sub soare. Rinkhart

Recunoștința nu trebuie să fie un incident, ci o atitudine continuă.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri. Mat. 5,16.

O tânără fată care lucra în biroul unchiului ei s-a predat Domnului Isus Hristos. Înaintea pocăinței ei, a tras foloase fiind nepoata șefului și a fost destul de arogantă și neprietenoasă față de personal. După ce a primit pe Domnul Isus prin credință ca Mântuitorul ei s-a petrecut o schimbare totală. Intr-o zi a auzit cum două colege discuta despre ea și spuneau: „Acum a devenit evlavioasă dar vrem să vedem dacă s-a schimbat.” Tânăra credincioasă a povestit lucrul acesta prietenilor ei și le-a spus că are dorința să arate colegilor ei că Mântuitorul schimbă din temelii pe om. Astfel s-a dus la colegii ei și cu o inimă smerită le-a spus că-i pare rău că în trecut a fost așa de îngâmfată și arogantă. Ei au fost foarte mirați de mărturisirea ei și totodată au putut constata transformarea. Adevărații credincioși pot fi transformați, și aceia care nu au putut să o suporte din cauza ieșirilor ei au început să o iubească. DA, ISUS A SCHIMBAT VIAȚA MEA.

Oricărui om, care s-a predat Domnului Isus și-L urmează trebuie să-i fie schimbată umblarea sa în această lume. Să lăsăm lumina noastră să lumineze fața oamenilor ca să vadă faptele noastre bune și să slăvească pe Tatăl nostru care este în ceruri. Copiii Lui Dumnezeu prin purtare necuviincioasă pot fi o unealtă prin care oamenii să lepede sau să urască pe Domnul Isus.

Adevăratul creștinism este departe de a fi acel program de distracții, coruri și muzică pe care-l vedem azi la creștinătatea modernă. El nu se poate confunda cu felul confortabil de viață, cu căutarea de plăceri egoiste care se observă atât de des printre creștinii zilelor noastre. Creștinismul adevărat este o luptă pe viață și pe moarte cu puterile întunericului, cu noi înșine.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Prin El, să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică, rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.Evrei 13.15

N-am nimic

„N-am nimic, ce să pun la picioarele Mântuitorului”, a repetat trist tânărul.

„Să-i spunem Lui”, i-a spus vizitatorul.

„O, da, mulțumesc. El știe totul. El știe că Îl iubesc; El mi-a dat totul. Dar eu nu i-am dat nimic înapoi. El mi-a oferit ocazii, unde aș fi putut să-i slujesc, dar n-am făcut aceasta.”

Desigur, tânărul nu se îndoia de mântuirea lui, dar nu simțea bucurie; el nu făcuse nimic pentru Acela care a murit pentru el. Privirea sa îl căută pe prietenul care stătea la patul lui. Apoi continuă:

„Îmi amintesc de una din predicile dumneavoastră cu titlul «Domnul are nevoie de ai Săi». Când am auzit aceasta, i-am promis lui Dumnezeu că Îi voi sluji. Peste doi ani, i-am spus, Îți voi sluji mai bine, voi lucra pentru Tine, pentru a face cunoscută mântuirea Ta mare. Acești doi ani nu au trecut în întregime, iar eu nu mai pot fi o mărturie pentru El.”

Câteva ore mai târziu, starea bolnavului s-a înrăutățit rapid. Muribundul și-a deschis ochii și a bâiguit:

„Da, Doamne, un păcătos, salvat prin har, vine la Tine… dar… nu am… nimic… să pun la picioarele Tale…”

Acestea au fost ultimele lui cuvinte.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

CUM SĂ EVITĂM UN „NAUFRAGIU” (1)

„Călătoria văd că nu se va face fără primejdie şi fără multă pagubă…” (Faptele Apostolilor 27:10)

     Apostolul Pavel era deținut pe corabia care se îndrepta din Palestina spre Roma. După ce s-au aventurat pe Marea Mediterană, au acostat pe insula Creta… Dumnezeu i-a spus lui Pavel să-i sfătuiască pe cei din echipaj să nu părăsească portul, pentru că avea să se dezlănțuie o furtună puternică. Deși avizați, ei nu au ascultat… și au naufragiat. De ce? Din cauza nerăbdării! Aveau de respectat un orar (vezi v. 9-12). De fapt, când devenim nerăbdători, deseori ajungem să trecem prin furtună. Un pastor spunea: „Am discutat cu numeroase persoane care, mânate de nerăbdare, dorințe ori crize, s-au hazardat să se căsătorească, să-și schimbe locul de muncă sau să se mute în cealaltă parte a orașului. Dar s-a dovedit apoi că nu-și luaseră timpul necesar pentru a se consulta cu Dumnezeu, pentru că s-au trezit în mijlocul furtunii care-i aștepta!”

În loc să aștepți alegerea lui Dumnezeu în privința partenerului de viață, singurătatea te poate împinge în brațele persoanei nepotrivite și spre o viață de nefericire. Deciziile financiare luate fără a-L consulta pe Dumnezeu mai întâi, te pot duce la datorii care pot necesita ani de zile pentru a scăpa de ele. Uneori, când Dumnezeu spune „nu”, El nu vrea să spună „niciodată”! El spune doar: „nu acum”. Iar ceea ce ți-a pregătit merită așteptarea! Iată ce ți-ar prinde bine să nu uiți: Dumnezeu face o lucrare de pregătire în ce te privește, în scopul echipării tale pentru planul pe care-l are pentru tine. Cuvântul Său spune: „cel ce o va lua ca sprijin – e vorba de piatra unghiulară, credința în Isus Hristos! – nu  se va grăbi să fugă.” (Isaia 28:16)… așa că nu te grăbi să iei decizii pripite! „Nădăjduieşte în Domnul, păzeşte calea Lui, şi El te va înălţa…” (Psalmul 37:34).

5 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Templul Duhului Sfânt

„Numai scaunul meu de domnie mă va ridica mai presus de tine.” Genesa 41:40

Trebuie să răspund în faţa lui Dumnezeu pentru felul în care îmi ţin trupul sub stăpânirea Lui. Pavel a spus că el n-a făcut „zadarnic harul lui Dumnezeu”, adică nu l-a făcut ineficient. Harul lui Dumnezeu este absolut, mântuirea adusă de Isus Cristos este perfectă şi realizată o dată pentru totdeauna. Eu nu sunt în curs de a fi mântut, ci sunt mântuit: mântuirea este la fel de eternă ca şi tronul lui Dumnezeu; ceea ce am eu de făcut este să arăt în exterior ceea ce Dumnezeu a realizat în interiorul meu. „Puneţi in practică mântuirea voastră” (Filipeni 2:12. KJV). Iată responsabilitatea mea. Aceasta înseamnă că trebuie să arăt în trupul meu viaţa Domnului Isus. Nu într-un mod mistic, ci într-un mod real şi categoric. „Mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire.”

Orice sfânt îşi poate ţine trupul în stăpânire absolută, pentru Dumnezeu. Dumnezeu ne-a făcut să deţinem stăpânirea asupra întregului templu al Duhului Sfânt, inclusiv asupra gândurilor şi dorinţelor noastre; noi suntem răspunzători pentru ele şi nu trebuie să cedăm în faţa dorinţelor nepotrivite. Cei mai mulţi dintre noi suntem mai severi cu alţii decât cu noi înşine; găsim scuze pentru lucrurile din noi în timp ce condamnam în alţii lucrurile spre care nu suntem înclinaţi în mod natural.

„Vă îndemn, spune Pavel să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie.”

Trebuie să mă hotărăsc dacă sunt sau nu de acord cu Domnul şi Stăpânul meu ca trupul meu să fie templul Său. Dacă răspunsul este da, atunci, pentru mine, întreaga lege privitoare la trup este cuprinsă în acest adevăr revelat, şi anume că trupul meu este templul Duhului Sfânt

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Pune, Doamne, o strajă înaintea gurii mele şi păzeşte uşa buzelor mele”. PSALM 141:3

Dacă am purta cu noi un casetofon care să înregistreze orice cuvânt spunem într-o zi întreagă şi apoi, la sfârşitul zilei am asculta tot ce am vorbit, am fi surprinşi şi poate ruşinaţi de unele cuvinte spuse, dacă, bineînţeles, nu l-am întrerupt când am vorbit ce nu ne convenea să fie înregistrat. Fără-ndoială nu face nimeni lucrul acesta, dar să fim siguri că în cer s-a înregistrat tot ce am vorbit: „Vă spun” a zis Domnul Isus, „că în ziua judecăţii oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit” (Mat. 12:36). Aceasta înseamnă clar că „nu este nimic ascuns care nu va fi cunoscut”. Cu câtă grijă ar trebui să fim şi în privinţa aceasta, pentru că „din cuvintele tale vei fi îndreptăţit şi din cuvintele tale vei fi condamnat” (vs.37).Psalmul 141 se pare că a fost scris de David când fugea de Saul căruia i se vor fi spus cuvinte rele despre el. David a fost defăimat de vrăjmaşii lui; el însă îşi recunoştea slăbiciunea şi ştia că dacă nu ia seama, ar putea să vorbească vrăjmaşilor cu mânie, şi la mânie câte cuvinte rele se spun! Fiindcă el ştia că mai târziu îi va părea rău, de aceea a rugat pe Dumnezeu să-i păzească vorbirea şi să pună o strajă gurii lui şi să-i păzească uşa buzelor. Şi noi avem nevoie de o sentinelă înaintea gurii care să păzească fiecare cuvânt care este gata să iasă pe buzele noastre. Dar să rugăm pe Dumnezeu să ne stăpânească inima căci „din prisosul ei vorbeşte gura”. Domnul Isus să fie Păzitorul inimii noastre; dacă inima noastră ar fi plină de El, cum ar fi vorbirea noastră! Se întâmplă ca în momente de neveghere să vorbim fără să fim atenţi şi să spunem lucruri de care mai târziu să ne pară rău. Lipsa de control asupra cuvintelor noastre, este una din cele mai mari slăbiciuni care cauzează atâta rău.

Cuvintele care ne-au scăpat dintr-o gură nestăpânită, nu mai pot fi retrase niciodată. Ele poate au rănit pe alţii producându-le dureri sufleteşti pe care, poate, nici cel mai sincer „iartă-mă” nu le mai poate vindeca. Cuvinte spuse în grabă, cuvinte nedelicate şi neadevărate, cuvinte mânioase şi urâte, calomnii, cuvinte uşuratice, flecăreli şi discuţii nefolositoare şi câte altele ar fi, n-au ce căuta pe buzele copiilor lui Dumnezeu. O, dacă L-am lua ca Model şi în privinţa aceasta pe Domnul Isus a cărui vorbire a fost desăvârşită şi plină de har! Cineva a dat sfatul acesta: „când eşti rănit, taci; când eşti defăimat, taci; când eşti grăbit la răspuns, taci. Dacă aşteptăm puţin înainte de a răspunde, simţămintele se liniştesc şi atitudinea noastră se schimbă. De ce? Pentru că atunci dăm voie Duhului Sfânt să guverneze vorbirea noastră şi să ne ajute să prevenim un răspuns grăbit. Capitolul 53 de la Isaia ne spune, în icoană de vorbire despre Domnul Isus că El era „ca o oaie mută înaintea celor ce o tund, nu şi-a deschis gura”. Avem nevoie să ne predăm buzele Domnului; ele pot numai în felul acesta, să devină o binecuvântare pentru Dumnezeu şi pentru oameni. Cuvântul lui Dumnezeu consacră o mulţime de texte cu privire la vorbirea noastră. Să ne amintim acum măcar două din ele: „Dacă nu greşeşte cineva în vorbire, este un om desăvârşit” (Iacov 3:2) şi „Vorbirea noastră să fie cu har şi dreasă cu sare” (Col. 4:6).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, că Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El m-a trimes să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia şi prinşilor de război izbăvirea”. Isaia 61:1

Când Domnul Isus a fost botezat de Ioan Botezătorul cerurile s-au deschis şi Duhul Sfânt sub forma unui porumbel a venit peste El, ca un întreg, nu doar ca nişte limbi de foc. Tatăl L-a uns şi L-a trimis să aducă Vestea bună. Isus a adus o veste bună, deoarece a vestit eliberarea robilor şi deschiderea închisorii celor ce sunt în lanţuri. Cel care a fost legat de păcatele lui şi a avut parte de mântuire ştie să preţuiască libertatea. El mângâie pe cel întristat şi cel care primeşte mângâierea Lui, acela ÎI urmează pe calea cea strâmtă. El are programată şi o zi a răzbunării. Pe Golgota El a învins pe duşmanul nostru, astfel este posibilă mântuirea noastră şi prin această mântuire putem să trăim o viaţă împlinită şi fericită. El a dezarmat domniile şi stăpânirile şi le-a făcut privelişte pentru toţi, ieşind biruitor asupra lor prin cruce. Cei întristaţi din Sion au acum frumuseţe în loc de cenuşă şi untdelem de bucurie în locul plânsului, pot să trăiască în belşug, bucurându-se în Domnul Dumnezeul lor; căci El i-a îmbrăcat în haina mântuirii şi platoşa neprihănirii, asemenea unui mire împodobit cu o cunună împărătească. Ţie, Tată drag, Ţi se cuvine laudă, preţuire şi mulţumire, pentrucă prin Fiul Tău ne-ai mântuit şi ne-ai binecuvântat făcând din noi moştenitori ai cerurilor. Amin.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

LOCURI ÎNALTE DE APĂRARE

… Acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.Isaia 33.16

Omul care a primit de la Dumnezeu harul ca să aibă o viaţă fără prihană, locuieşte în siguranţă deplină. El stă pe un loc înalt; el este deasupra lumii, apărat de atacul vrăjmaşului şi aproape de cer. El are scopuri şi motive înalte şi găseşte mângâieri şi prietenii semnificative. El se bucură de munţii dragostei veşnice, unde îşi are locuinţa.El este apărat de arme vrăjmaşe în stânca cea tare. Cele mai statornice lucruri în univers sunt făgăduinţele şi planurile Dumnezeului care nu se schimbă, şi acestea sunt apărătoarea credinciosului ascultător.

El este întreţinut cu această făgăduinţă măreaţă: „i se va da pâine”. După cum vrăjmaşul nu se poate urca până la cetăţuia lui, nici să-i dărâme întăriturile, tot aşa fortăreaţa nu poate fi cucerită prin împresurare şi foamete. Domnul care a făcut să plouă mana în pustie, va avea provizii bune pentru poporul Său, chiar şi când ei ar fi înconjuraţi de cei ce ar vrea să-i înfometeze.Dar dacă lipseşte apa? Acest lucru nu se va întâmpla însă, căci este scris „şi apa nu-i va lipsi”. Un izvor care nu seacă niciodată va ţâşni în mijlocul acestei cetăţi întărite, care nu poate fi biruită. Domnul se îngrijeşte ca să nu lipsească nimic: Nimeni nu va putea să facă rău cetăţenilor adevăratului Sion. Oricât ar fi de ameninţător vrăjmaşul lor, Dumnezeu îi ocroteşte pe aleşi Săi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Și Samuel creștea și Domnul era cu el și na lăsat să cadă la pământ niciunul din cuvintele Sale. Și tot Israelul, de la Dan până la BeerȘeba, a cunoscut că Samuel era întărit profet al Domnului. Și Domnul Sa arătat din nou în Șilo, pentru că Domnul Se descoperea lui Samuel, în Șilo, prin cuvântul Domnului. Și ce a spus Samuel sa întâmplat pentru întregul Israel … Și Samuel a judecat pe Israel în toate zilele vieții sale. 

1 Samuel 3.19–4.1; 7.15

Judecătorii lui Israel – Samuel (1) – Ascultare și rugăciune

Samuel a fost răspunsul Domnului la rugăciunea mamei sale, Ana. La fel ca Samson, el a fost nazireu, iar briciul nu trebuia să treacă peste capul lui. La o vârstă foarte fragedă a fost adus la cort și dat în îngrijirea lui Eli. Mama lui îl vizita în fiecare an și îi aducea câte o nouă mantie făcută de ea. Ea se ruga cu siguranță adesea pentru ca Samuel să fie păzit de rău, căci stricăciunea fiilor lui Eli era bine cunoscută.

Pe când era doar un băiețel, Domnul ia vorbit despre judecata pe care El avea să o aducă asupra casei lui Eli, fiindcă acesta nuși oprise fiii de la răul pe care îl făceau. Lui Samuel ia fost teamă săi împărtășească aceste lucruri lui Eli, însă, la cererea acestuia, Samuel ia spus totul și nu ia ascuns nimic. Vedem deci cât de mult îl impresionase această viziune. Cât de atenți suntem atunci când Dumnezeu ne vorbește prin Cuvântul Său? Cât de bine reținem ceea ce ne spune El?Unui astfel de om, Domnul Se putea revela. Samuel a devenit profet și, mai târziu, judecător în Israel. A fost cunoscut pentru faptul că Dumnezeu transmitea prin el cuvântul Său către Israel și pentru faptul că se ruga mult pentru popor. Psalmul 99.6 ne spune că „Moise și Aaron, dintre preoții Săi, și Samuel, dintre cei care cheamă Numele Său, au strigat către Domnul și El lea răspuns”. Câtă nevoie este astăzi de astfel de conducători, de oameni care să prezinte întregul adevăr al lui Dumnezeu și a căror viață să fie marcată de rugăciunea pentru poporul lui Dumnezeu! E. P. Vedder, Jr.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, nu cu un sentiment al nevredniciei (cum ar putea cineva, care ştie că e nevrednic, să pretindă că are vreo vrednicie?), nu cu vreun gând la slăbiciunea mea, absolut cu nici un gând despre mine, vin doar pentru că Tu eşti Tu Însuţi.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci, dacă, credem că Isus a murit si a înviat, credem si că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe cei ce au adormit în El». TESALONICENI 4,14

Cum va fi oare posibil ca to ti credincioşii născuţi din nou să fie răpiţi dintre masele de oameni? Care este puterea care poate diferenţia atât de clar cine trebuie luat? întrebarea aceasta i-a fost pusă marelui savant american Edison, inventatorul becului. Colegii săi de breaslă l-au întrebat ironic: «Cum va face Dumnezeu diferenţierea la răpire?»

Edison le-a dat un răspuns foarte simplu. A luat o cutie, a umplut-o cu nisip foarte fin şi a amestecat o pulbere fină de fier înăuntru. Apoi a ţinut cu mâna un magnet puternic deasupra cutiei. Nisipul s-a mişcat, dar mai apoi nu s-a întâmplat nimic cu el. Bucăţile mici de fier au fost însă imediat atrase, absolut toate, spre magnet. Exact la fel va fi şi la răpire! Toţi cei care prin natura lor spirituală înnoită aparţin Mielului lui Dumnezeu vor fi răpiţi. Care va fi puterea care va înfăptui acest lucru? Răpirea pe care o aşteptăm cu nerăbdare va fi o radiaţie a puterii învierii lui Isus Cristos. Cine nu crede în învierea Lui nu va experimenta răpirea.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cereţi, şi vi se va da. Matei 7:7

Ştiu un loc din Anglia unde fiecare trecător care cere este servit cu o pâine. Oricine ar fi trecătorul, trebuie doar să bată la uşa Spitalului Sfintei Cruci, şi pâinea este a lui. Isus a iubit atât de mult păcătoşii încât a construit un Spital al Sfintei Cruci, pentru ca orice păcătos flămând să bată la poartă şi să fie săturat. Ba încă a mai făcut ceva; a ataşat o baie la Spitalul Crucii, în care sufletul mânjit şi negru este spălat. Fântâna este întotdeauna plină, întotdeauna eficientă. Nici un păcătos nu iese de acolo fără să fie perfect curăţat. Păcatele purpurii şi roşii au dispărut toate, şi păcătosul este curat ca zăpada. De parcă nu ar fi fost destul, Spitalul Crucii este dotat şi cu o garderobă, şi păcătosul trebuie numai să ceară, ca să fie îmbrăcat din cap până în picioare. Dacă vrea să fie soldat, nu primeşte haine obişnuite, ci o armură, care îl acoperă de la talpa piciorului până în vârful capului. Dacă cere o sabie, o primeşte, şi primeşte şi un scut. Nimic nu este prea bun pentru el, şi nimic nu i se refuză. Va avea bani de cheltuială cât va trăi, şi va moşteni o comoară de slavă când va intra în bucuria Domnului său. Dacă pot avea toate aceste lucruri bătând la uşa îndurării, voi bate tare în dimineaţa aceasta. Voi cere mult de la generosul meu Domn. Nu voi părăsi tronul harului până când nu îmi voi prezenta toate nevoile înaintea Domnului, şi până nu voi primi asigurarea împlinirii lor prin credinţă. Nu trebuie să mă reţină nici o jenă atunci când Isus mă invită. Nici o necredinţă nu mă va opri atunci când Isus făgăduieşte. Răceala inimii nu mă va trage înapoi atunci când pot obţine asemenea binecuvântări.

Seara

Domnul mi-a arătat patru fierari. Zaharia 1:20

În viziunea descrisă în capitolul acesta, profetul vede patru coarne teribile. Ele îşi croiesc drum într-o parte şi într-alta, nimicind pe cel puternic şi pe cel tare. Profetul întreabă: „ce înseamnă coarnele acestea?” (Zaharia 1:19). Răspunsul este „acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul” (vers. 19), El a văzut în faţa lui o reprezentare a puterilor care au asuprit biserica lui Dumnezeu. Erau patru coarne, fiindcă biserica a fost atacată din patru părţi. Profetul s-a îngrozit, dar dintr-o dată au apărut în faţa lui patru fierari. El a întrebat „ce vor să facă aceştia?” (vers. 21). Aceştia sunt oamenii pe care i-a găsit Dumnezeu ca să sfărâme coarnele în bucăţi. Dumnezeu va găsi întotdeauna oameni pentru lucrările Lui, şi El îi va găsi la vremea potrivită. Profetul nu a văzut întâi fierarii, fiindcă nu aveau ce să facă; A văzut întâi coarnele, apoi fierarii. Mai mult, Domnul găseşti destui oameni. El nu a găsit trei fierari, ci patru; fiindcă erau patru coarne, era nevoie de patru fierari. Dumnezeu găseşte oamenii potriviţi – nu patru scriitori care să scrie, nici patru arhitecţi care să facă planuri, ci patru fierari care să muncească din greu. Fii liniştit, tu care tremuri în arca Lui Dumnezeu; când se vor ridica „coarnele”, vor fi găsiţi şi „fierarii”. Nu trebuie să te îngrijorezi gândindu-te la slăbiciunea bisericii; în întunericul ei cresc reformatorii care vor zgudui naţiunile. Părinţii bisericii, ca Sfântul Augustin sau loan Gură de Aur, vin din cele mai de jos şcoli şi din cartierele cele mai sărace ale Londrei. Domnul stie unde să-Şi găsească slujitorii. La cuvântul Lui, ei vor porni luptă, „căci biruinţa este a Domnului” (1 Samuel 17:47), şi El va câştiga victoria. Să rămânem credincioşi în Christos, şi El, la timpul potrivit, se va ridica în apărarea noastră, fie că este ziua nevoilor personale sau vreme de pericol pentru biserica Sa.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ştiu, Doamne, că soarta omului nu este în puterea lui; nici nu stă în puterea omului, când umblă, să-şi îndrepte paşii spre ţintă. (Ieremia 10:23)

Povăţuieşte-mă pe cărarea cea dreaptă.(Psalmul 27:11)

Mulţi oameni vor să-I dea directive lui Dumnezeu în loc să se lase călăuziţi de El. Ei vor să-I arate Lui calea în loc să-L urmeze supuşi acolo unde îi conduce El. Madame Guyon

Am spus: „Lasă-mă să merg la câmp”;

    Dumnezeu a spus: „Nu, mergi la oraş”;

Am spus: „Dar nu sunt flori acolo”;

    El a spus: „Nu sunt flori, dar e o cunună”.

 

Am spus: „Dar cerul este întunecat,

    E numai zgomot şi agitaţie”;

Dar El plângea în timp ce mă trimitea înapoi,

    „E mai mult”, a spus El, „e păcat”.

 

Am spus: „Dar aerul e greu,

    Şi ceaţa învăluie soarele”;

El a răspuns: „Totuşi sufletele sunt bolnave,

    Şi lucrarea ta încă nu s-a terminat”.

 

Am spus: „Îmi va lipsi lumina,

    Şi prietenii spun că-mi vor simţi lipsa”;

El mi-a răspuns: „Alege în seara asta,

    Dacă să-ţi simt Eu lipsa, sau ei”.

 

Am cerut să mi se dea timp;

    El a spus: „E greu să te decizi?

Nu va părea deloc greu în cer

    Să fi călcat pe urmele paşilor Îndrumătorului tău”.

 

Am aruncat o privire spre câmp,

    Apoi mi-am îndreptat faţa spre oraş;

El a spus: „Copilul meu, te predai?

    Vei lăsa tu florile pentru cunună?”

 

Atunci mâna mea a mers în a Lui,

    Şi El a venit în inima mea;

Şi acum merg într-o lumină divină,

    Pe calea la care mi-era frică să mă uit.

George MacDonald

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 6.30-44

Apostolii care se reîntorc aproape de Domnul sunt foarte preocupaţi cu ceea ce au făcut şi grăbiţi să Ii istorisească, dar învăţătorul ştie că acum ei au nevoie de puţină odihnă şi de aceea le pregăteşte un moment „deoparte” cu El. Noi, care invocăm adesea cu atâta uşurătate nevoia de a ne destinde, să privim la câteva din condiţiile în care ucenicii gustă această odihnă:

1) urmează după o lucrare pentru Domnul;

2) nu poate fi vorba decât de puţină odihnă, pentru că pământul nici n-ar fi în stare să ofere una durabilă (vezi Mica 2.10);

3) este luată departe de lume, şi nu în distracţiile pe care aceasta le poate oferi;

4) odihna este un prilej de bucurie doar alături de Domnul.

Odihnă de scurtă durată, într-adevăr, pentru că deja mulţimile se strâng! Domnul Isus le va hrăni sufletele, apoi trupurile (Matei 4.4); dar, mai întâi, îşi pune ucenicii la încercare. Aceştia veneau să-I istorisească tot ceea ce împliniseră. Ei bine, era momentul de a-şi dovedi capacitatea lor, în loc să-i trimită pe aceşti oameni. „Daţi-le voi să mănânce” (v. 37), le spune Domnul, pentru a-i face să realizeze că orice putere vine de la El. În acelaşi timp, El îi asociază, prin har, gestului Său de bunătate. Înţelepciune, putere, dragoste: încă o dată vedem strălucind împreună aceste caractere ale Robului desăvârşit.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 11:17-37

OAMENI GRIJULII

Isus, când a văzut-o plângând… S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat. Ioan 11:33

Cei care suferă, care trec prin necazuri și care sunt deosebit de dezamăgiți sunt încurajați când simt că există cineva căruia să-i pese foarte mult de ei.

Recent am asistat la o scenă când un doctor tânăr a adus unei femei și fiicelor ei vestea că soțul ei, respectiv tatăl lor, nu mai putea fi ajutat pe cale medicală. El a dat dovadă de atâta delicatețe și compasiune încât familia a fost mângâiată și întărită, cu toate că el le-a adus o veste tristă.

Isus a făcut dovada unui și mai mare interes față de oameni. Există un motiv pentru care îmi place întâmplarea ce vorbește despre felul în care a reacționat El în fața morții prietenului Său Lazăr. Citim că atunci când El a văzut-o pe Maria și pe Marta plângând împreună cu iudeii care erau cu ele, „S-a înfiorat în duhul Lui și S-a tulburat”. Apoi citim că „Isus plângea”. Acest lucru ne arată că înainte de a-l chema pe Lazăr din mormânt, Lui îi păsa într-adevăr de cei iubiți care plângeau. Putem fi siguri că Lui Ii pasă și de noi când trecem prin întristări și durere.

Desigur, noi nu avem puterea de a învia morții, pe care a avut-o Isus, dar putem să manifestăm interes față de oameni. Putem fi interesați de problemele lor atât de mult, încât să ne rugăm pentru rănile și întristările lor. Sau să le trimitem o ilustrată sau o scrisoare. Putem să le facem o vizită dacă este posibil. Putem să le oferim ajutor, dacă au nevoie de ajutor și dacă noi înșine dispunem de posibilități.

Adevărații urmași ai lui Isus sunt oameni cărora le pasă de semenii lor. H.V.L.

O inimă ce-i pasă, urechea ce ascultă,

Un cuvânt gândit și bun, o lacrimă tăcută,

Vor ridica povara de pe umerii zdrobiți

Ai celor ce prin viață sunt călători trudiți.     D.J.D.

Unui creștin îi va păsa de o lume disperată.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

De aceea, luați toată armătura lui DUMNEZEU, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Efes. 6,13.

În lupta credinciosului nu există neutralitate. Credinciosul se vede față în față cu un dușman puternic care niciodată nu capitulează: „Domnul puterii văzduhului” „împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunerecului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești.”Este un dușman care se prezintă câteodată deschis, câteodată plin de viclenie și care folosește diferite metode pentru a ne duce la decădere, de a ne fura posibilitatea savurării binecuvântărilor noastre cu care suntem binecuvântați în locurile cerești în Hristos. Ochii lui sunt ațintiți mai mult ca pe orice pe copiii lui Dumnezeu ca să-i abată de la calea Domnului Isus. Oare nu-i puterea satanei învinsă prin moartea Domnului? Fără îndoială, de aceea nu are nici posibilitate de a atinge mântuirea și siguranța veșnică a celor credincioși. Ei sunt copiii lui Dumnezeu și trebuie să trăiască ca atare pe acest pământ. Satana este căpetenia acestei lumi și este deosebit de activ în aceste zile pentru a abate pe credincioși cu lucruri lumești.

Cum putem oare să ne împotrivim acestui împotrivitor? Prin a privi țintă prin credință și a pune în practică faptul că Domnul l-a BIRUIT. Prin propria noastră putere nu putem să-l biruim, de aceea suntem îndemnați: „întăriți-vă ÎN Domnul și în puterea tăriei Lui.” De aceea avem nevoie de toată armătura lui Dumnezeu care o ține pregătită pentru noi. Numai dacă suntem înarmați putem fi biruitori în ziua cea rea și vom rămâne în picioare.

O mărturisire de credință poate fi cât de dreaptă, dar, fără Domnul Hristos, când e pusă la încercare, se dovedește stearpă, rece și moartă.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cei douăzeci și patru de bătrâni cădeau înaintea Celui ce ședea pe scaunul de domnie …, își aruncau cununile înaintea scaunului de domnie … Apocalipsa 4.10

N-am nimic

Un bărbat credincios a fost chemat la spital, pentru a vizita un om grav rănit. Pe coridor, sora medicală i-a dat câteva informații despre omul grav rănit: „Acest tânăr nenorocit are doar 24 de ani, iar doctorul spune că mai are de trăit numai câteva ore. Azi-noapte a repetat de mai multe ori: «…n-am nimic să pun la picioarele Sale… El a fost așa de bun cu mine….». Eu n-am înțeles ce a vrut să spună”.

Imediat ce vizitatorul s-a așezat lângă patul nenorocitului, acesta i-a istorisit cu cuvinte ezitante: „În urmă cu două zile am avut un accident; doctorii spun că mai am de trăit doar câteva ore. Mântuitorul meu a stat în această noapte aproape de mine. Știu că El a șters păcatele mele cu sângele Său. Au trecut doi ani de când Îl cunosc, dar n-am făcut nimic pentru El; nu am nimic ce să-i pun la picioare. Acasă îmi venea greu să dau mărturie despre El. Am vrut să aștept până voi fi mai bătrân, pentru a avea mai multă influență; am considerat că este suficient să mă rog în camera mea, să citesc în Biblie și să mă comport bine pe cât posibil”.

Această recunoaștere smerită l-a mișcat adânc pe vizitator. Accidentatul venea dintr-un mediu lumesc și indiferent față de lucrurile dumnezeiești.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

GRIJĂ VERSUS CONTROL

„Domnul dă înţelepciune…” (Proverbe 2:6)

     Când Karen O’Connor și soțul ei au participat la un seminar despre căsătorie pe tema dragostei și a respectului, parcă li s-au deschis ochii. Ea scrie : „Ceea ce auzeam se referea exact la familia noastră… obișnuiam să pregătesc vitaminele și medicamentele pentru soțul meu în fiecare dimineață, chiar dacă el cunoștea rutina mai bine decât mine. Credeam că dacă eu nu preiau această responsabilitate, el le va ignora sau va uita de ele. Obișnuiam să-i „sugerez” mâncărurile care l-ar putea ajuta să slăbească și să-i caut materiale de care avea nevoie pentru un discurs pe care trebuia să-l scrie. Dacă unii percep aceste acțiuni ca fiind utile, în cazul meu era vorba de control, de încercarea de a-mi gestiona și de a-mi direcționa soțul în chestiuni care îl priveau pe el. Credeam că varianta mea este mai bună, așa că mi-am impus-o.

Iată câteva din provocările cu care se confruntă cuplurile și modul în care ne putem schimba reacția:

1. Comportament vechi: să răspunzi la întrebări adresate soției/soțului tău. Comportament nou: să taci în timp ce soția/soțul tău răspunde – și să înveți ceva din răspunsul său;

2. Comportament vechi: să dai sfaturi fără să ți se ceară. Comportament nou: să asculți, având încredere că soția/soțul tău își va găsi singur soluția și să susții acea descoperire;

3. Comportament vechi: să le explici punctul de vedere al soției/soțului tău. Comportament nou: să-i asculți punctul de vedere și să-l încurajezi;

4. Comportament vechi: să iei hotărâri referitoare la finanțe fără să te consulți cu soția/soțul tău; Comportament nou: să prezinți oportunități de investiție și să le discutați împreună.

Atât soții, cât și soțiile recunosc faptul că s-au simțit jenați, judecați, desconsiderați și mânioși când partenerul de viață le-a luat-o înainte cu răspunsul, sau când a luat decizii fără să-i consulte. Toată lumea are nevoie de suport, dar una e să dai ajutor, și altceva să încalci limitele partenerului tău de viață și să manipulezi rezultatul. Când îți este teamă sau când nu ești sigur cum să acționezi sau când să te dai un pas în spate, roagă-te pentru călăuzire” – încheie Karen O’Connor.