Mana Zilnica

Mana Zilnica

12 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Personalitatea

„Ca ei să fie una, cum şi Noi suntem una.” loan 17:22

Personalitatea este acea parte unică, incalculabilă la care ne referim când vorbim despre noi înşine ca fiind diferiţi de oricine altcineva. Personalitatea noastră este prea vastă ca s-o putem cuprinde cu mintea.

O insulă în mijlocul mării poate fi doar vârful unui munte uriaş. Personalitatea este ca o insulă: nu cunoaştem nimic despre marile adâncimi ale fiinţei noastre, de aceea nu ne putem estima corect. Începem prin a crede că putem, dar curând realizăm că există o singură Fiinţă care ne înţelege, şi acea Fiinţă este Creatorul nostru.P

ersonalitatea este caracteristica omului spiritual, aşa cum individualitatea este caracteristica omului natural). Domnului nostru nu i se aplică termenii de individualitate sau independenţă, ci numai acela de personalitate. „Eu şi Tatăl una suntem.” Natura personalităţii este să fie unită cu o altă personalitate: poţi ajunge la adevărata ta identitate numai atunci când eşti unit cu o altă persoană. Când un om se întâlneşte cu dragostea sau cu Duhul lui Dumnezeu, este transformat; el nu mai insistă asupra individualităţii sale separate.

Domnul nostru nu a insistat niciodată asupra individualităţii sau a unei poziţii de izolare a unei persoane, ci asupra personalităţii: „Ca ei să fie una cum Noi suntem una”. Daca Îi predai lui Dumnezeu dreptul pe care-l ai asupra ta, natura reală a personalităţii tale îi răspunde imediat lui Dumnezeu. Isus Cristos eliberează personalitatea: chiar şi individualitatea ta este transformată.

Elementul transformator este dragostea, devotamentul personal faţă de Isus. Dragostea este revărsarea unei personalităţi în părtăşie cu o altă personalitate.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Cei ce se tem de Domnul au vorbit adesea unul cu altul… Şi o carte de aducere aminte a fost scrisă înaintea Lui, pentru cei ce se tem de Domnul şi gândesc la Numele Lui”. MALEAHI 3:16

În Faptele Apostolilor 2:42 ne sunt prezentate elementele esenţiale ale vieţii creştine. Unul din ele este „legătura (sau părtăşia) frăţească”. Am înţeles noi cât de intensă trebuie să fie aceasta? Fără-ndoială că părtăşia la adunare este foarte bună dar ea nu trebuie limitată numai la atât; este de folos să stăruim în legătura frăţească fiindcă acesta este unul din mijloacele de consolidare a relaţiilor noastre frăţeşti, mai ales în această vreme de declin spiritual. Dar părtăşia care îi place lui Dumnezeu şi la care El ia aminte şi ascultă este a celor care se tem de Domnul şi care sunt conştienţi de prezenţa lui Dumnezeu. Temerea de Domnul înseamnă a da lui Dumnezeu cinstea şi respectul care I se cuvin. Părtăşia adevărată nu este caracterizată prin întâlniri întâmplătoare şi rare, ci „adesea” şi are ca subiect pe Domnul Isus şi ca scop zidirea sufletească. În nici un caz nu se numeşte părtăşia frăţească, întâlnirile în care se pierde timpul cu discuţii inutile şi poate chiar vinovate prin critici şi vorbiri de rău. Textul ne spune că cei credincioşii „gândesc la Numele Lui”. Aceasta înseamnă a gândi la Persoana Domnului Isus la caracterele Lui, la lucrarea şi învăţătura Lui. Apostolul Ioan spune în privinţa aceasta:”… ce am văzut şi am auzit aceea vă vestim şi vouă ca şi voi să aveţi părtăşie cu noi. Şi părtăşia noastră este într-adevăr cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos”. Numai într-o astfel de părtăşie realizăm că Dumnezeu şi Domnul Isus sunt prezenţi între noi prin Duhul Sfânt. Dacă am realiza aceasta „într-adevăr” cum ar fi vorbirea noastră, dragostea şi relaţiile dintre noi! Dumnezeu în cartea Lui de aducere aminte scrie numele şi stările de vorbă pe care le au copiii Lui care „se tem de Domnul”. Ce mângâietor este pentru noi, în situaţia aceasta, când citim în versetul următor; „Ei vor fi ai Mei” zice Domnul oştirilor „îmi vor fi o comoară deosebită”. Nici unul din noi nu este uitat de El. El ne cunoaşte pe fiecare pe nume. „Eu te chem pe nume, eşti al Meu” (Isa. 43:1). Când realizăm că am fost cumpăraţi cu un preţ aşa de mare, viaţa Fiului Său, ne putem îndoi de grija şi dragostea Lui? Iar când ne întâlnim, în legătura noastră frăţească, putem avea ceva mai scump de gândit decât la Numele care este mai presus de orice Nume? Dacă ne-am da mai conştient seama că Domnul Isus este gata să vină, cum ar fi reuniunile noastre, fie la adunare, fie în case, ocupându-ne numai de El.

Poate fi un subiect mai scump, mai atrăgător, mai hrănitor care să ne învioreze şi să ne învigoreze mai mult decât Persoana iubitului nostru Mântuitor? Dumnezeu să ne ajute să fim cu foarte mare luare aminte la întâlnirile noastre frăţeşti ştiind că există CINEVA care este cu şi mai mare luare aminte şi care înregistrează tot. Isus Hristos este Acelaşi „ieri”, „azi”, şi „mâine”. „Ieri” a împlinit răscumpărarea noastră, „mâine” El va avea Biserica cu El în slavă, iar „astăzi” El trăieşte ca să mijlocească pentru noi. Iată subiectul care trebuie să ocupe întâlnirile noastre în părtăşia laolaltă, dar mai ales inimile noastre.

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Isus a intrat prin Ierihon şi trecea prin cetate”. Luca 19:1.

Pe când Domnul Isus a intrat în Ierihon a fost însoţit de o gloată mare. Mulţi dintre cei ce-L însoţeau erau bolnavi şi doreau să fie vindecaţi. Alţii ÎI urmau din curiozitate să vadă minunile pe care le făcea. Din altă categorie făceau parte fariseii şi cărturarii care doreau să adune argumente împotriva lui Isus. In Ierihon trăia un cm pe nume Zacheu, care era mai marele vameşilor şi era foarte bogat. El a auzit multe despre Isus şi ar fi dorit să-L vadă, dar fiind mic de statură nu L-a putut vedea pe Isus din cauza mulţimii. Cred că a încercat de repetate ori să ajungă la Isus, dar n-a reuşit din cauza mulţimii. Dar aceasta nu s-a mâniat, ci s-a gândit la o soluţie, şi n-a făcut-o degeaba; a alergat înainte şi s-a urcat într-un dud. Nu s-a gândit că ar putea să piardă ceva din reputaţie dacă fuge înainte şi se caţără într-un pom. Cu inima încordată a stat pe o creangă, aşteptând apropierea lui Isus. Dar când a ajuns în dreptul lui, Isus l-a văzut şi i-a spus: „Zachee, dă-te jos degrabă, căci astăzi trebuie să rămân în casa ta”. Am putea să ne punem întrebarea: de unde ştia Isus numele lui? Dar trebuie să luăm la cunoştinţă că Isus ştie toate lucrurile, chiar şi gândurile noastre. Fariseii şi cărturarii au vorbit dispreţuitor de Zacheu şi în general de vameşi. Dar Zacheu L-a primit cu bucurie pe Isus în casa lui, cu toate că oamenii murmurau zicând: „A intrat în casă la un om păcătos”. Zacheu şi-a recunoscut păcătoşenia în mod deschis şi a spus: „Iată Doamne, jumătate din averea mea o dau săracilor şi dacă am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi dau înapoi împătrit”. Şi Isus i-a zis: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta căci şi el este fiul lui Avraam, pentrucă Fiul Omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.”

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

O INIMA LINIŞTITĂ

…în seninătate şi încredere va fi tăria voastră. Isaia 30.15

Stările de tulburare sau de agitare, ca şi cele de nehotărâre şi de îndoială sunt întotdeauna pricini care ne slăbesc duhovniceşte. La ce mai putem fi buni, dacă noi suntem obosiţi sau istoviţi din cauza îngrijorărilor? Ce câştigăm noi prin temerile noastre sau prin tulburarea noastră, decât să ajungem incapabili să lucrăm sau să luăm o hotărâre înţeleptă? Credinţa dimpotrivă ne ridică deasupra greutăţilor noastre. Oh! De ni s-ar da harul să rămânem în pace! De ce să alergăm din casă în casă ca să spunem mereu aceeaşi tristă poveste, a cărei repetare ne face tot mai bolnavi? Chiar stând în casă, de ce să ne văităm în mare îngrijorare din pricina prevestirilor neplăcute care poate nu se vor întâmpla niciodată? Nu este mai bine să ne ţinem limba liniştită, ba chiar mai mult, să ne ţinem inima liniştită? Oh! Dacă am putea să rămânem în pace, aducându-ne aminte că Domnul este Dumnezeu.

Să învăţăm să avem încredere în Dumnezeu! Sfântul lui Israel îi va ocroti şi îi va izbăvi pe ai Săi. El nu uită făgăduinţele Sale sfinte. Chiar dacă s-ar prăbuşi munţii, nici un cuvânt al Său nu se va pierde. Se cuvine ca noi să ne încredem în El şi, dacă noi îi arătăm încredere, liniştea care va veni peste noi din această încredere, ne va face tot aşa de fericiţi ca şi duhurile care stau în jurul tronului Său.

Rămâi dar în pace, suflete al meu, şi sprijineşte-te pe pieptul Mântuitorului tău.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și a fost așa: când a îmbătrânit, Samuel a pus pe fiii săi judecători peste Israel … în BeerȘeba. Și fiii săi nu umblau pe căile lui … Și toți bătrânii lui Israel sau adunat și … iau zis: „Iată, tu ai îmbătrânit și fiii tăi nu umblă pe căile tale; acum pune peste noi un împărat, ca să ne judece, cum au toate națiunile”. Și lucrul acesta a fost rău în ochii lui Samuel … Și Samuel sa rugat Domnului. Și Domnul ia zis lui Samuel: „Ascultă de glasul poporului în tot ce îți zic ei, pentru că nu pe tine teau lepădat, ci pe Mine Mau lepădat, ca să nu domnesc peste ei”.  1 Samuel 8.17

Judecătorii lui Israel – Samuel (2) – Pune peste noi un împărat!

Samuel a slujit în Israel întreaga sa viață, ca judecător drept. În fiecare an mergea la Betel, Ghilgal și Mițpa, judecând pe Israel în fiecare dintre aceste locuri. Apoi se întorcea la casa lui, în Rama, unde continua să judece pe Israel. Acolo el a zidit un altar Domnului.

Când a îmbătrânit, ia făcut pe cei doi fii ai săi judecători. Nu citim că Dumnezeu iar fi spus să facă acest lucru. Practica de a favoriza rude în acordarea de slujbe se numește nepotism și ea este o trăsătură obișnuită a slăbiciunii și falimentului omului. Din nefericire, fiii lui Samuel nu aveau caracterul integru și evlavios al tatălui lor, ci „se abăteau după câștig și luau mită și strâmbau judecata”. Acest lucru a făcut ca bătrânii lui Israel săi ceară lui Samuel să pună un împărat peste ei. Adevăratul motiv se pare însă că a fost teama lor de Nahaș, împăratul amoniților – de aceea au dorit să aibă un împărat ca toate celelalte popoare. Cât de tragic este că, adesea, și cei credincioși doresc să fie asemenea lumii care îi înconjoară!

Întristat de cererea lor, Samuel sa rugat Domnului! Ce bine este să învățăm să mergem la Domnul cu lucrurile care ne întristează! Domnul ia spus să asculte glasul poporului. El a simțit adânc faptul că poporul, în realitate, Îl lepăda pe El, nu pe Samuel. Totuși, lepădânduL pe Domnul, ei îl lepădau și pe judecătorul pe care El îl așezase peste ei. Domnul ia spus lui Samuel să transmită poporului ce însemna ca un împărat să domnească peste ei. Poporul însă a refuzat să asculte. E. P. Vedder, Jr

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

Doamne, Te slăvesc pentru acest sentiment de părtăşie bucuroasă cu Tine pe care-l am din nou. Dă-mi liniştea minţii şi claritatea scopului; fă să rămân în Tine cu hotărâre şi fără abatere.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«Mijlocul să vă fie încins şi făcliile aprinse. Şi să fiţi ca nişte oameni care-l aşteaptă pe stăpânul lor să se întoarcă de la nuntă, ca să-i deschidă îndată când va veni şi va bate la uşă.» LUCA 12,35-36

Să-L aşteptăm pe Isus înseamnă în acelaşi timp şi să veghem, deoarece doar dacă suntem treji putem să-L aşteptăm cu adevărat. Cu ani în urmă, din cauza celorlalte îndatoriri pe care le aveam veneam de multe ori târziu acasă, uneori chiar la 2 sau 3 dimineaţa, dar soţia mea mă aştepta cu credincioşie. Vedeam de departe că acasă lumina arde. Un om care-L aşteptă pe Isus este şi un misionar devotat. Fiţi pregătiţi de călătorie, încingeţi-vă tare mijlocul! In aşteptarea Domnului suntem angrenaţi în minunata lucrare de vestire a Evanghelia mântuirii: «tot aşa, Cristos, după ce S-a adus jertfa o singură dată ca să poarte păcatele multora, Se va arăta a doua oară nu în vederea păcatului, ci ca să aducă mântuirea celor ce-L aşteaptă» (Evrei 9,28). Cu alte cuvinte, aşteptarea cu dor a lui Isus este în strânsă legătură cu scopul primei Sale veniri pe acest pământ, când a luat asupra Sa păcatele noastre. Cu cât ne identificăm mai mult cu moartea Sa de pe cruce, cu atât suntem mai vii, mai arzători în speranţa că Se va întoarce curând. Nu putem avea cununa fără a iubi crucea Sa!

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El umblă pe cărări veşnice. Habacuc 3:6

Dacă Dumnezeu a făcut un lucru o dată, îl va face din nou Căile omului sunt schimbătoare, dar cărările lui Dumnezeu sunt veşnice. Sunt multe motive care susţin acest adevăr mângâietor. Printre ele se află următoarele: cărările Domnului sunt rezultatul unei alegeri înţelepte. El rânduieşte toate lucrurile după „sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11). Acţiunile umane sunt adesea rezultatul grăbit al pasiunilor şi temerilor, şi sunt adesea urmate de regrete şi căinţă. Dar Cel Atotputernic nu poate fi surprins, pentru că toate lucrurile se întâmplă aşa cum a prevăzut El. Cărările Lui sunt rezultatul unui caracter neschimbător, şi în ele se văd clar atributele hotărâte şi sigure ale lui Dumnezeu. Dacă Cel Etern nu se poate schimba, cărările Lui, care Îl reprezintă pe El însuşi în acţiune, trebuie să rămână pururi aceleaşi. Este El pururi drept, bun, credincios, înţelept şi iubitor? Atunci cărările Sale trebuie să aibă aceleaşi însuşiri. Oamenii acţionează după firea lor. Când firea aceasta se schimbă, se schimbă şi purtarea lor; dar, de vreme ce Dumnezeu nu cunoaşte „umbră de mutare” (Iacov 1:17), cărările Sale vor rămâne veşnic aceleaşi. Mai mult, nu este nici un motiv din afară care să schimbe cărările divine, fiindcă ele sunt întruparea unei voinţe irezistibile. Habacuc spune că Dumnezeu a despicat pământul, dând drumul la râuri, că munţii L-au văzut şi s-au cutremurat, că adâncurile s-au înălţat sub mâna Lui, şi că soarele şi luna au încremenit atunci când Iehova a ieşit la luptă pentru salvarea poporului Său (Habacuc 3:9-12). Cine poate sta împotriva Lui, ca să-I spună: „ce faci?” Dar nu numai puterea Lui dă stabilitate. Cărările Lui Dumnezeu sunt manifestarea principiilor de dreptate veşnică şi, de aceea, nu se pot schimba. Răul naşte decădere şi aduce ruină, dar adevărul şi binele au o vitalitate care nu poate fi diminuată de trecerea timpului. In dimineaţa aceasta, să ne înfăţişăm cu încredere înaintea Tatălui nostru ceresc, amintindu-ne că Isus Christos este „acelaşi ieri, azi şi în veci” (Evrei 13:8), şi Domnul este întotdeauna bun cu poporul Său.

Seara

Au fost necredincioşi Domnului. Osea 5:7

Credinciosule, acesta este un adevăr dureros: eşti iubit de Domnul, răscumpărat prin sângele Său, chemat prin har, păstrat în Isus Christos, „primit în „Prea Iubitul” (Efeseni 1:6), şi pe drumul spre cer, dar ai fost „necredincios” Lui Dumnezeu cel mai bun Prieten al tău; necredincios Domnului Isus, Căruia Îi aparţii, necredincios Duhului Sfânt, prin care ai fost trezit la viaţă veşnică! Cât de necredincios ai fost în privinţa legămintelor şi făgăduinţelor! Iţi aminteşti de dragostea dintâi, de timpul acela fericit, de primăvara vieţii tale spirituale? O, cât de strâns te ţineai de învăţătorul tău atunci! Spuneai: „El nu mă va trata niciodată cu indiferenţă. Picioarele mele nu vor obosi niciodată pe calea Lui. Nu voi îngădui inimii mele să hoinărească după altă dragoste. In El este adunată toată bunătatea negrăită. Renunţ la tot de dragul Domnului Isus”. A fost aşa? Din nefericire, dacă ar vorbi conştiinţa, ar spune: „Cel care a promis atâtea nu s-a ţinut de cuvânt. Rugăciunea a fost adesea neglijată. Au fost scurte, dar nu au venit din inimă; puţine, dar nu fierbinţi. Părtăşia cu Christos a fost uitată. In locul unei minţi cereşti, au fost griji lumeşti, vanitate deşartă şi gânduri rele. In loc de slujire, a fost neascultare; în loc de înflăcărare, amorţeală; în loc de răbdare, capricii; în loc de credinţă, încredere într-un „braţ de carne” (2 Cronici 32:8). Ca soldat al crucii, ai fost laş, neascultător, şi dezertor în ultimul hal. Ai fost necredincios.” Necredincios fată de Isus! Ce cuvinte vor fi folosite în denunţarea mea? Cuvintele nu valorează mare lucru. Gândurile noastre ar trebui să denunţe păcatul care domneşte în noi. Am fost necredincioşi rănilor Tale, Isuse! Iartă-ne, şi nu ne lăsa să păcătuim din nou. Cât de ruşinos este să fii necredincios Celui care nu te uită niciodată, şi care poartă numele tău pe pieptar, înaintea tronului ceresc.

IZVOARE IN DEŞERT

Eu sunt gata să fiu turnat ca o jertfă de băutură şi clipa plecării mele este aproape. M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa. 2 Timotei 4:6-7

Aşa cum bătrânii soldaţi schimbă impresii despre cicatricele din bătăliile lor şi despre istoriile lor de război când se strâng laolaltă, când vom sosi în casa noastră cerească, vom vorbi despre bunătatea şi credincioşia lui Dumnezeu, care ne-a adus pe cale prin fiecare încercare. Nu mi-ar place să stau cu mulţimea îmbrăcată în haine pe care „şi le-au albit în sângele Mielului” (Apocalipsa 7:14) şi să aud aceste cuvinte: „«Aceştia vin din necazul cel mare» – toţi în afară de tine„.

Cum ţi-ar place să stai acolo şi să fii arătat cu degetul ca singurul sfânt care n-a experimentat niciodată durerea? Niciodată! Te-ai simţi ca un străin în mijlocul unei tovărăşii sfinte. De aceea să fim mulţumiţi să luăm parte la bătălie, pentru că în curând vom purta cununa răsplătirii şi vom flutura ramura de palmier a laudei. Charles H. Spurgeon

În timpul războiului civil din America, în bătălia de la muntele Lookout, Tennessee, un medic militar a întrebat un soldat unde a fost rănit. Soldatul rănit a răspuns: „Foarte aproape de vârful muntelui”.

El nu se gândea la rana lui deschisă, ci se gândea numai că el cucerise terenul din apropierea vârfului muntelui.Să mergem şi noi înainte spre străduinţe mai înalte pentru Hristos, să nu ne odihnim până nu vom putea striga de pe vârful muntelui: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credinţa”.

Termină-ţi lucrarea, apoi odihneşte-te,

    Până atunci nu te odihni deloc;

Căci odihna pentru tine cu Dumnezeu

    Este odihnă pentru totdeauna.

Dumnezeu va examina viaţa ta nu pentru medalii, diplome sau grade, ci pentru cicatricele dobândite în bătălie.

Un cântăreţ medieval cânta odată despre eroul său:

Cu sabia lui credincioasă gata să dea ajutor;

    Ornamente nu purta nici unul,

Ci doar crestăturile de pe lamă.

Ce medalie mai nobilă de onoare ar putea să caute un om evlavios decât cicatricele slujirii, pierderile personale pentru cununa răsplătirii, dispreţul de dragul lui Hristos, şi a te consuma în slujba Stăpânului!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu 9.14-32

Odată coborât de pe munte, Domnul îşi reia serviciul dragostei, serviciu cu privire la care apostolul Petru, cel care a avut privilegiul să-i fie martor, ne face un minunat rezumat în cartea Fapte. „Isus din Nazaret”, spune el, „umbla din loc în loc făcând bine şi vindecând pe toţi cei asupriţi de diavolul, pentru că Dumnezeu era cu El” (Fapte 10.38,39). Domnul găseşte o mare adunătură de oameni pălăvrăgind şi vorbind între ei în contradictoriu. Cel care face obiectul acestei agitaţii este un băiat nenorocit, care de la vârstă fragedă suferea de cumplite crize nervoase provocate de un demon. În zadar a adus bietul tată înaintea ucenicilor cazul unicului său fiu: aceştia n-au putut alunga duhul rău. Înainte de a-l elibera El însuşi, Isus pune degetul pe motivul eşecului lor: necredinţa; pentru că toate sunt posibile pentru acela care crede” (v. 23). Atunci, cu lacrimi, acest om se abandonează în voia Domnului. Înţelege că niciun efort al voinţei nu-i va putea da credinţa şi se recunoaşte incapabil. În acelaşi fel putem spune şi despre noi, că avem nevoie de ajutor divin nu numai pentru eliberarea propriu-zisă, ci şi pentru a putea cere eliberarea.

În v. 26, puterea demonică se manifestă încă o dată, pentru ca victoria Domnului să fie şi mai evidentă. Domnul ia cu blândeţe copilul de mână şi îl ajută să se ridice.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Psalmul 31:1-16    

MÂNA

Îți deschizi mâna si saturi după dorință tot ce are viață.

Psalmul 145:16

SATISFACȚIE! Toată este în mâna lui Dumnezeu. Numai de ar ține-o deschisă tot timpul, așa încât să ne săturăm și să ne desfătăm cu toate bogățiile Lui. Dar adeseori ea pare închisă. De fapt, uneori mâna lui pare să anunțe mai mult necaz decât ajutor. Dacă un câine ar putea gândi, el s-ar plânge probabil în același fel de mâna stăpânului său.

Lui i-ar displace faptul că mâna lui mai are și alte întrebuințări decât cea de a-i umple farfuria și de a-l scărpina pe spate. Uneori el nu poate dormi la gândul că stăpânul va umple iar vana cu apă și-l va arunca pe bietul de el – cu toată zbaterea lui, și cu tot tremurul lui – în soluția aceea de apă și săpun. Apoi mai este o neplăcere. Aceasta are loc în orele de dresaj pentru ascultare. Mâna este ținută drept și poruncitor și vocea este aspră, cu ton de comandă militară, zicându-i-i: „Șezi!” Secundele par ore. Ce cruzime! Apoi minunea se întâmplă. Mâna se întoarce. Și el aude vocea caldă: „Bun câine!”Disciplina pe care câinele o învață prin faptul că este pus să aștepte și simte neplăceri pentru o vreme, trebuie s-o învățăm și noi trecând prin greutăți. În spatele mâinii lui Dumnezeu este inima lui iubitoare. în spatele acțiunilor Sale sunt planurile Lui, ordinea, dragostea și sincronizarea perfectă. Stăpânul acelei mâini suverane este Cel care îi învață pe cei mici ai lui să privească spre El, să aștepte ca El să lucreze, să se încreadă în El, să-L iubească și să-și găsească plăcerea în El. Numai El este în stare să „sature după dorință tot ce are viață”. M.R.D.II

El își întinde mâna înspre mine

Și pe cărarea mea întunecoasă

Atingerea mâinii Sale divine

Mi-e pasul sigur, viața mai frumoasă. Adams

Cei care văd mâna lui Dumnezeu în orice lucru pot lăsa cel mai ușor orice lucru în mâna lui Dumnezeu.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

DOMNUL nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci DOMNUL a hotărât să facă din voi poporul Lui.

1 Sam. 12,22.

O dată am fost cu adevărat mâhnit, povestea un slujitor al Domnului. Era să mă duc la o înmormântare a unui prieten iubit și frate în Hristos, care fulgerător a fost luat din mijlocul familiei sale. La marea durere care o împărtășeam cu familia sa, mai venea și sentimentul de pustiu care l-a lăsat fratele la plecarea sa fulgerătoare din mijlocul fraților, care se adunau în Numele Domnului Isus în locul acela. Mie mi se părea că fratele trebuia să mai lucreze timp îndelungat aici.

Cum oare se va umplea acest gol, ce se va întâmpla cu turma? Frământat de aceste gânduri ochiul îmi rămâne fixat pe versetul acesta: „Domnul NU va părăsi pe poporul Lui din pricina Numelui Lui celui mare.” Proorocul a vorbit aceste cuvinte odinioară către poporul Israel când acesta nu a fost ascultător și aveau motive să se înfricoșeze deoarece erau multe pricini care duceau la lepădarea lui de către Dumnezeu. Dar Dumnezeu este drept și milos; de aceea puteau să se bazeze pe proorociile lui divine. La fel este și cu noi, în zilele de azi. Decăderea nu schimbă cu nimic harul lui Dumnezeu, care în orice clipă este partea noastră și locul de întoarcere. Dumnezeu nu se va lepăda de nici unul din cei care sunt copiii Săi. Și dacă e vorba de Adunarea Lui atunci El însuși din pricina Numelui Său se va preocupa de ea până la sfârșit. Nu este vorba de ceea ce suntem noi în slăbiciunile noastre ci e vorba de ceea ce este și rămâne El.

Dacă nu ne adunăm cu adevărat în Numele Domnului Isus, nu avem nici un drept să ne așteptăm ca El să fie în mijlocul nostru; și dacă El nu este în mijlocul nostru, atunci strângerea laolaltă nu este decât o biată afacere a noastră. Să nu uităm că satana urăște până și cea mai mică arătare a Adunării lui Dumnezeu. De aceea să veghem tot timpul și în această direcție.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

„El … a găsit pe fratele său Simon, și i-a zis: Noi am găsit pe Mesia” Ioan 1.41

Am găsit!

Cu mulți ani în urmă, câțiva căutători de aur extrăgeau aur în Montana. Unul dintre ei a dat peste o piatră neobișnuită. Au scos-o la suprafață și au constatat că piatra conținea aur. Căutătorii de aur au săpat mai departe și au descoperit o mare cantitate din acest metal prețios. Foarte bucuroși, au exclamat: „Am găsit! Am găsit aur! Suntem bogați!”.

Înainte de a merge în oraș pentru cumpărături, s-au înțeles să nu spună nimănui despre descoperirea lor. În timpul vizitei lor în oraș au păstrat tăcere cu privire la descoperirea făcută. Dar când erau pe punctul de a pleca, au fost înconjurați de un grup de bărbați. „Ați găsit aur!”, au spus aceștia. – „Cine v-a spus?”, au întrebat uimiți căutătorii de aur. „Nimeni, dar am citit aceasta pe fețele voastre!”

La fel se întâmplă cu cel care Îl găsește pe Domnul Isus. Bucuria iertării păcatelor și a noii relații în care a ajuns se poate citi de pe fața și din viața schimbată a acelui om.

Se înțelege că acei căutători de aur au vrut să nu spună nimic despre descoperirea lor. Dar noi ca și creștini trebuie să spunem și altor oameni despre „descoperirea” noastră. A-L găsi pe Hristos este cea mai mare descoperire. Bucuria noastră devine mai mare, dacă o împărtășim cu alții.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA PE CARE O ARE BUNĂTATEA (2)

„Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate…” (1 Corinteni 13:4)

     Oamenii cu adevărat mari înțeleg puterea pe care o are bunătatea. Odată, când Abraham Lincoln lua cina la Casa Albă, unul dintre invitații săi și-a suflat în cafea, a turnat-o în farfurioară și a băut-o de acolo. După cum ne putem imagina, doamnele și domnii mai rafinați de alături au fost șocați și preț de o clipă, sala s-a umplut de tăcere stânjenitoare. Atunci, Lincoln și-a luat cafeaua, și-a turnat-o în farfurioară și toată seara a băut-o de acolo. Și încă ceva. Toți ceilalți din sală i-au urmat exemplul! Un mic act de bunătate a salvat stânjeneala incredibilă a invitaților de la Casa Albă. Acel gest simplu, dar plin de grijă din partea unuia dintre cei mai mari președinți ai Americii ne amintește cât de valoroasă (dar și cât de dificilă!) este puterea exemplului de bunătate.

Poate că n-ați auzit niciodată de Stephen Grellet, un quaker care a murit în 1855 și care ar fi rămas pentru totdeauna în anonimat dacă n-ar exista câteva rânduri celebre care-i sunt atribuite și care vor fi ținute minte mereu: „Voi trece prin această lume doar o dată. Orice bine pe care-l pot face sau orice bunătate pe care o pot arăta oricărei ființe umane, acum doresc să le fac. Nu vreau să le amân sau să le neglijez, căci nu voi mai trece pe acest drum vreodată”. Fiecare zi are un singur lucru în comun cu ziua de mâine. Ambele ne oferă ocazia de a da dovadă de bunătate, iar când sunt ratate, astfel de ocazii lasă în urma lor regrete nedorite.

Poetul C.R. Gibson a scris: „Noaptea nu pot să dorm, dacă ziua am fost orb la nevoia unui om… Dar niciodată n-am regrete, din prea multă bunătate!” Și nici tu nu vei avea, de vei fi bun!

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: