Mana Zilnica

Mana Zilnica

11 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Individualitatea

„Dacă voieşte cineva să vina după Mine, să se lepede de sine.” Matei 16:24

Individualitatea este învelişul personalităţii. Individualitatea dă din „coate”, separă şi izolează. Ea este caracteristica principală a copilului. Dacă noi confundăm individualitatea cu personalitatea, rămânem izolaţi. Carapacea individualităţii este acoperământul natural pe care l-a creat Dumnezeu pentru proiecţia personalităţii, dar el trebuie dat la o parte pentru ca personalitatea să poată fi adusă în părtaşie cu Dumnezeu. Individualitatea este o falsificare a personalităţii aşa cum pofta este o falsificare a dragostei. Dumnezeu a creat natura umană pentru Sine, dar individualitatea corupe natura umană pentru propriile sale scopuri.

Caracteristicile individualităţii sunt independenţa şi dorinţa de afirmare. Afirmarea continuă a individualităţii noastre împiedică creşterea noastră spirituală mai mult decât orice altceva. Dacă spui: „Nu pot crede”, aceasta este deoarece individualitatea nu poate crede niciodată. Insă personalitatea noastră nu poate să nu creadă. Priveşte-te cu atenţie atunci când lucrează în tine Duhul lui Dumnezeu. El te va împinge până la limita individualităţii tale şi va trebui să spui ori: „Nu vreau”, ori să te predai, să spargi carapacea individualităţii şi să laşi să iasă la lumină personalitatea. Duhul Sfânt te aduce întotdeauna la acest singur lucru (vezi Matei 5:23-24). Cea care vrea să se împace cu fratele tău este personalitatea ta. Dumnezeu vrea să te aducă la o unire cu Sine, dar dacă tu nu eşti gata să renunţi la dreptul pe care îl ai asupra ta, El nu poate face aceasta. „Să se lepede de sine” – să se lepede de dreptul său la independenţă – şi atunci viaţa reală va avea posibilitatea să crească.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. MARCU 14:6

Domnul Isus era in casa lui Simon leprosul când o femeie a venit la El cu un vas de alabastru cu un parfum de nard curat, foarte scump. L-a spart şi a turnat parfumul pe capul Lui. Toate cele patru Evanghelii povestesc acest act de consacrare şi de dragoste al Mariei faţă de Mântuitorul. Iuda a criticat gestul ca fiind o risipă, pentru că el nu îl iubea pe Învăţătorul, ba a devenit chiar vânzătorul Lui. Dar Domnul Isus a putut să vadă in inima ei; ea era plina de dragoste pentru El. Domnul Isus a fost mângâiat de acest gest de dragoste, mai ales că era cu puţin înainte de suprema jertfă pe care avea s-o implinească pe crucea Golgotei. El a cunoscut că dorinţa ei era de a-I da tot ce avea mai scump, de aceea El a zis: „Nu-i faceţi supărare. Ea a făcut ce a putut.” Dar Domnul Isus îşi arăta aprecierea Lui pentru gestul Mariei si adăuga că el va fi istorisit în toată lumea. Acest gest dispreţuit şi criticat de unii, dar a cărei valoare Dumnezeu o recunoaşte, îşi va avea efectele binecuvântate pâna în veşnicie. „Ea a făcut o faptă bună faţă de Mine”. Domnul cunoaşte inimile, tot ce se vede şi tot ce este ascuns. Cuvintele Lui au o valoare inestimabilă. Nu era importantă valoarea darului ei, ci motivul care a determinat-o să-l dea. Maria intuia ce se va întâmpla, şi împinsă de dragostea ei pentru Domnul Isus, a făcut acel fapt frumos care a fost si este cunoscut in toată lumea de 2.000 de ani incoace. Ea nu a putut sa păstreze pentru ea ceea ce era de fapt posesiunea ei legitimă, când Domnul avea să fie trădat, lepădat si răstignit. Să fim şi noi la înălţimea dragostei acestei femei pentru Domnul ei şi în orice împrejurare să ne purtăm ca ucenicii unui Mântuitor dispreţuit şi necunoscut; sa-I dăm şi noi „vasul nostru de alabastru” de mare preţ! Domnul a ţinut ca fapta acestei femei, puţin cunoscută, să fie ultima istorisire a Evangheliilor înainte de jertfa Lui.

Ucenic necunoscut… care iubeşti pe Mântuitorul mai pe sus de orice şi care doreşti sa-I dovedeşti dragostea cu puţinele mijloace pe care le ai, să şti că gestul Mariei este povestit pentru tine şi pentru mine ca să ne încurajeze să facem şi noi la fel. Consacrarea noastră fără însemnatate in ochii multora, are o mare valoare pentru El. Această credincioşie menţinuta in ciuda oboselii si a epuizarii, este scumpă în ochii Săi. Lucrările făcute, chiar în ascuns, dar din dragoste pentru El, El le-a văzut, le-a primit şi le va răsplăti. Dragostea noastră pentru Domnul Isus ne transformă viaţa într-o jertfa de un miros plăcut Domnului. Toţi credincioşii pretind că iubesc pe Domnul Isus, dar ar fi bine să se întrebe: „Doamne, Ţi-am dat eu Ţie ce am mai de preţ? El vrea inima noastra plină de iubire faţă de El şi faţă de toţi fraţii Lui, manifestată cu fapta, nu cu gura, în orice situate şi în orice lucru oricât de insignifiant ar fi el. El le apreciaza şi ne va spune: „Adevărat vă spun că Mie Mi le-aţi făcut. „Veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregatită de la întemeierea lumii” (Mat. 25).

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

„Iar a Celui care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava în Biserică în Hristos Isus, din neam în neam în vecii vecilor.”

După ce m-am pocăit au fost doi bărbaţi în adunare care se rugau foarte frumos. De multe ori mă gândeam că aş fi dispus să dau oricât ca să mă pot ruga ca şi ei. Îmi părea rău că nu puteam să mă rog ca şi ei. Dar pe urmă am observat ceva. Soţia mea era bolnavă de mult timp. Aceşti doi bărbaţi au venit s-o viziteze. S-au rugat cu ea şi au zis: „Ferice de tine”, deşi nu era pocăită şi nici n-a avut parte de naşterea din nou. În ciuda rugăciunii frumoase ea a rămas bolnavă. Eu mă duceam tot timpul la medic şi mă gândeam ce bine ar fi ca Petru şi Ioan să fie printre noi, atunci i-aş chema pe ei şi soţia s-ar vindeca.” Dar Petru, Iacov şi Ioan nu mai erau printre noi. După o consultaţie medicul mi-a spus: Nu mai pot să vă ajut cu nimic, vă cheltuiţi banii degeaba, stomacul este distrus de medicamente. Pe urmă a mai adăugat: Ajută-te şi te va ajuta şi Dumnezeu. În sinea mea m-am gândit: Aceasta este o minciună, pentru că atâta timp cât pot să mă ajut, Dumnezeu nu mă poate ajuta. Ajuns acasă nu m-am mai gândit la o rugăciune frumoasă şi nici la mine însumi, dar am spus: „Scumpul meu Tată ceresc acum ai posibilitatea ca Tu să-i vii în ajutor soţiei mele.” Şi El a ajutat-o. În câteva zile s-a însănătoşit şi a putut să facă lucrul în gospodărie. Prin aceasta am câştigat curaj. Am crezut că sunt prea rău şi dacă aş fi mai bun atunci Dumnezeu m-ar asculta, şi am aşteptat să devin mai bun, prin puteri proprii. Dar m-a umplut o bucurie adâncă când am putut vedea că Dumnezeu mă primeşte aşa cum sunt.

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

ÎNCREDE-TE ŞI LUCREAZĂ; LUCREAZĂ ŞI CREDE

Încrede-te în Domnul şi fă binele; locuieşte în ţară şi umblă în credincioşie. Psalmul 37.3

A crede şi a lucra sunt două lucruri care merg împreună, aşa cum sunt rânduite de Duhul Sfânt. Trebuie să avem mai întâi credinţa şi apoi credinţa trebuie să lucreze. Credinţa în Dumnezeu ne duce la fapte de sfinţenie. Noi ne încredem în Dumnezeu pentru bine şi facem ce este bine. Credinţa noastră ne îndeamnă să nu stăm în lenevie, ci să ne ridicăm ca să lucrăm, în nădejdea că Dumnezeu va lucra în noi şi prin noi. Nu este partea noastră ca să ne îndemnăm să facem ce este rău, ci să ne încredem în Dumnezeu şi să facem ce este bine. Să nu ne mulţumim numai să credem fără să lucrăm, nici să lucrăm fără să credem.Vrăjmaşii noştri ne-ar alunga dacă ar putea; dar, dacă credem şi lucrăm, vom rămâne în ţară, orice s-ar întâmpla. Noi vom rămâne în felul acesta în ţara lui Emanuel, care este a lui Dumnezeu, ţara făgăduită. Vrăjmaşii nostru nu pot să scape de noi aşa de uşor cum îşi închipuie ei. Ei nu pot să ne smulgă, nici să ne şteargă din ţara în care locuim, unde Dumnezeu ne-a dat un loc şi un nume.După cum este adevărat că Dumnezeu a dat această făgăduinţă, tot aşa noi vom fi hrăniţi acolo unde ne-a aşezat El. Partea noastră este să credem şi partea Lui este să lucreze după credinţa noastră. Dacă noi nu suntem hrăniţi prin corbi, prin Obadia sau printr-o văduvă, totuşi noi vom fi hrăniţi în felul în care găseşte El cu cale.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Și dacă va aduce cineva, ca dar, un dar de mâncare pentru Domnul, darul lui să fie din floarea făinii.  Levitic 2.1

Darul de mâncare este o jertfă care nu prezintă vărsarea sângelui, ci acceptarea perfectă de către Dumnezeu a Omului Isus Hristos, în zilele Sale pământești. Această jertfă era alcătuită din floarea făinii, untdelemn și tămâie. Floarea făinii reprezintă puritatea și uniformitatea Persoanei Domnului; untdelemnul era amestecat cu ea, pentru a simboliza faptul că El a fost conceput prin puterea Duhului Sfânt, și, de asemenea, untdelemnul era turnat peste ea, lucru care ne arată că El a fost uns cu Duhul Sfânt; tămâia simbolizează excelența Omului Hristos Isus.

O mână din floarea făinii și toată tămâia erau arse pe altar, ca jertfă de bun miros pentru Dumnezeu, fiindcă toate încercările prin care Domnul a trecut nu au făcut altceva decât să scoată la iveală acea perfecțiune care a fost o mireasmă plăcută pentru Dumnezeu. Totul în El, orice acțiune și orice cuvânt, orice pas făcut și orice lucrare au fost spre gloria lui Dumnezeu. Darul de mâncare trebuia oferit fără aluat, fiindcă nimic rău nu putea fi o imagine a Persoanei pure și fără pată a Fiului lui Dumnezeu, în al Cărui trup nu a existat păcat. Nici mierea nu trebuia amestecată cu darul de mâncare, fiindcă ceea ce ea simbolizează nu se potrivea cu perfecțiunea Omului după voia lui Dumnezeu.

Ceea ce mai rămânea din darul de mâncare trebuia mâncat de către preoți, întrun loc sfânt. Ca preoți ai lui Dumnezeu, credincioșii de acum se hrănesc cu Hristos, cu Pâinea care a venit din cer. El este Cel perfect și fără pată, pe care Tatăl La trimis. Ce gânduri prețioase ale părtășiei ne sunt prezentate aici de către Dumnezeu! Este minunat să vedem că El ne este prezentat ca Pâine venită din cer, pentru a ne dărui viața și pentru a ne susține această viață! H. H. Snell

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

„Şi acum, Dumnezeule, întăreşte-mi mâinile!” (Neemia 6:9) – Doamne, acum! Vino la mine, umple-mă cu Tine Însuţi, atunci nu va fi nici o dorinţă neîmplinită.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«De aceea Te aşteptăm. Doamne.» ISAIA 26,8

Avem atâta nevoie de putere şi de tărie interioară! Acestea se cultivă însă mai ales în aşteptare, în răbdare, după cum citim în Isaia 30,15: «în linişte şi odihnă va fi mântuirea voastră». In mod normal noi nu posedăm o astfel de linişte, de aşteptare plină de încredere. Nu este aşa că ne chinuim mult cu această lipsă a liniştii în viaţa de credinţă? De ce? Pentru că aşteptăm mai multe lucruri, iar dacă aşteptările noastre nu se împlinesc imediat, suntem dez-amăgiţi. Trebuie să învăţăm să aşteptăm numai o Persoană: pe Domnul Isus Cristos! Aşadar nu aşteptarea în general ne maturizează, ci aşteptarea Lui. Această aşteptare cu dor a lui Dumnezeu trebuie să fie neîntreruptă. Ceea ce psalmistul spune are o profundă semnificaţie: «Tu eşti totdeauna nădejdea mea!» (Psalm 25,5). Cu alte cuvinte, aşteaptă fară să oboseşti! Numai în exterior vor exista zile bune sau rele, deoarece aşteptarea fară întrerupere a Dom-nului ne eliberează inima de jocul caruselului nebun al sentimentelor. Biblia spune: «căci este bine ca inima să fie întărită prin har» (Evrei 13,9). Această îndurare o vom primi numai aşteptându-L plini de speranţă pe Domnul: «Şi eu voi nădăjdui pururea» (Psalm 71,14).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta. 1 Tesaloniceni 5:24

Cerul este un loc în care nu vom mai păcătui niciodată, şi unde vom înceta să ne supraveghem permanent duşmanul neobosit, fiindcă acolo nu vor mai exista ispite care să ne prindă în laţ. Acolo, cei necăjiţi nu se vor mai zbuciuma, şi cei obosiţi se vor odihni. Cerul este „o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată” (1 Petru 1:4). Este ţinutul sfinţeniei desăvârşite şi, deci, a siguranţei desăvârşite. Dar oare sfinţii de pe pământ nu se bucură uneori de binecuvântarea siguranţei? Învăţătura Cuvântului Lui Dumnezeu este că toţi cei ce sunt uniţi cu Mielul sunt în siguranţă; că toţi cei neprihăniţi îşi vor ţine cărarea, şi că cei care şi-au încredinţat sufletele lui Christos află în El un Ajutor credincios şi neclintit. Susţinuţi de o asemenea doctrină, putem să ne bucurăm de siguranţă şi pe pământ – nu de siguranţa glorioasă care ne eliberează de orice grijă, ci de siguranţa sfântă izvorâtă din făgăduinţa Lui Isus, care spune că nici unul din cei care cred în El nu va pieri, ci vor fi acolo unde este El. Credinciosule, să medităm cu bucurie la învăţătura perseverenţei sfinţilor, şi să onorăm credincioşia lui Dumnezeu printr-o încredere sfântă în El. Fie ca Dumnezeul nostru să ne aducă acasă în siguranţă prin Isus Christos! Fie ca El să te asigure că numele tău este gravat pe palmele Sale, şi că El îţi şopteşte la ureche făgăduinţa: „nu te teme de nimic, căci Eu sunt cu tine” (Isaia 43:5). Priveşte spre El, marele Garant al legământului, credincios şi adevărat, şi leagă-te să te prezinţi şi tu, cel mai slab din familia Lui Dumnezeu, cu tot neamul ales, înaintea tronului Lui Dumnezeu. Într-o asemenea contemplare, vei bea din mustul de rodii înmiresmate al Domnului şi vei gusta din roadele minunate ale paradisului. Vei gusta toate bucuriile care încântă sufletul sfinţilor de sus, dacă poţi crede cu tărie că „Cel ce v-a chemat este credincios, şi va face lucrul acesta”.

Seara

Voi slujiţi Domnului Christos. Coloseni 3:24

Cărui grup de aleşi se adresează acest cuvânt Regilor care se mândresc cu dreptul lor divin? Nu, fiindcă ei slujesc adesea Satanei şi lor înşişi, şi uită că Dumnezeul îndurării le-a îngăduit să poarte coroana pentru puţin timp. Vorbeşte atunci apostolul celor care se numesc „sfinţi părinţi în Dumnezeu”, episcopilor şi venerabililor arhidiaconi? Nu. Pavel nu ştia nimic de aceste invenţii ale oamenilor. Nici măcar pastorilor sau învăţătorilor, sau celor bogaţi şi stimaţi între credincioşi nu se adresează cuvântul, ci slujitorilor şi sclavilor. În mulţimea truditoare de lucrători cu ziua, servitori, rândaşi la bucătărie şi muncitori, apostolul a găsit unii din aleşii Domnului, aşa cum găsim şi noi. Lor le-a spus „orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Christos” (Coloseni 3:23-24). Aceste cuvinte înnobilează munca monotonă a truditorilor umili, şi aşează o aură deasupra celei mai modeste ocupaţii. Să speli picioarele poate părea o umilinţă, dar să speli picioarele Lui este un privilegiu regal. Să dezlegi şireturile de la pantofi este o slujbă sărmană, dar să dezlegi încălţămintea învăţătorului este o muncă princiară. Prăvălia, hambarul şi bucătăria devin temple în care bărbaţii şi femeile fac totul spre slava Lui Dumnezeu! Serviciul divin nu este o lucrare de câteva ore şi câteva locuri, cu toată viţa devine sfântă înaintea Domnului. Fiecare loc şi lucru trebuie să fie consacrat ca templul şi candelele lui.

Invaţă-mă, sfânt Dumnezeu şi Rege / In toate lucrurile să Te văd;

Să fac în toate aşa cum voia Ta alege / Ca pentru Tine, căci în Tine cred,

Să trec prin foc şi jertfă pentru Tine / Căci voia Ta este balsam divin

Şi nu există rană pe care să n-o aline. / Umilul slujitor care trudeşte

Cu gemete pe un pământ străin / Afla-va în păzirea Legii ce sfinţeşte

Divină mângâiere, ajutor divin.

IZVOARE IN DEŞERT

Binecuvântaţi pe Domnul, toţi robii Domnului, care staţi noaptea în Casa Domnului! … Domnul să te binecuvânteze din Sion,El, care a făcut cerurile şi pământul! (Psalmul 134:1,3)

Poate că vezi aceasta ca un moment ciudat pentru închinare – „staţi noaptea în Casa Domnului”. În adevăr, să te închini noaptea, când durerile noastre sunt mai profunde, este un lucru dificil. Şi totuşi în aceasta stă binecuvântarea, pentru că este încercarea credinţei desăvârşite. Dacă doresc să cunosc adevărata profunzime a dragostei prietenului meu, trebuie să văd cum reacţionează în timpul sezoanelor reci ale vieţii mele. Şi la fel este şi cu dragostea divină.E uşor pentru mine să mă închin vara în strălucirea soarelui, când melodiile frumoase ale vieţii umplu văzduhul, şi roadele pline de sevă ale vieţii sunt încă în pomi. Dar când cântecul păsărilor încetează şi roadele cad din pomi, va mai continua inima mea să cânte? Voi mai rămâne în casa lui Dumnezeu noaptea? Îl voi mai iubi eu doar pentru cine este El? Voi mai dori eu să veghez un ceas cu El în Ghetsimani (vezi Marcu 14:37)? Îl voi ajuta eu să-Şi ducă crucea pe drumul suferinţei la Calvar? Voi sta eu lângă El în clipele morţii Lui, cu Maria, mama Lui, şi cu Ioan, ucenicul preaiubit? Aş fi eu în stare, împreună cu Iosif din Arimateea şi cu Nicodim, să iau trupul mort al lui Hristos de pe cruce?

Dacă pot să fac aceste lucruri, atunci închinarea mea este completă şi binecuvântarea mea glorioasă. Atunci în adevăr I-am arătat dragoste în timpul când a fost umilit. Credinţa mea L-a văzut în starea Lui cea mai de jos, şi totuşi inima mea a recunoscut măreţia Lui ascunsă în umilinţa Lui. Şi în sfârşit am ştiut cu adevărat că nu doresc darul, ci pe Dătător. Da, când pot să rămân în casa Lui în întunericul nopţii şi să mă închin Lui, L-am acceptat pe El numai pentru El Însuşi. George Matheson

Ţinta mea este Dumnezeu Însuşi, nu bucuria, nici pacea,

Nici chiar binecuvântarea, ci El Însuşi, Dumnezeul meu;

Este partea Lui să mă conducă acolo, nu a mea, ci a Lui –

„Cu orice preţ, Domnul meu drag, pe orice drum!”

Astfel credinţa sare înainte spre ţinta ei în Dumnezeu,

Şi dragostea se poate încrede în Domnul ei ca s-o conducă acolo;

Susţinut de El, sufletul meu Îl urmează stăruitor

Până când Domnul a împlinit cea mai adâncă rugăciune a mea.

Nu contează dacă uneori calea este întunecoasă,

Nu contează dacă preţul este deseori mare,

El cunoaşte calea pe care eu trebuie să ajung la ţintă,

Drumul care duce la El este sigur şi drept.

Un lucru e sigur, nu pot să-I spun nu;

Un lucru fac, alerg spre Domnul meu;

Dându-I lui Dumnezeu gloria mea aici, când umblu,

Ştiind că în cer mă aşteaptă Marea mea Răsplătire.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Marcu. 9.1-13

Potrivit promisiunii din v. 1, trei dintre ucenici sunt acum primiţi să contemple mai dinainte Împărăţia lui Dumnezeu venită în putere”. Această împărăţie este reprezentată de însuşi împăratul ei, în care ucenicii îl recunosc pe Isus, învăţătorul lor, înveşmântat cu măreţie şi cu glorie strălucitoare. Cel care obişnuia să-Şi acopere şi să-Şi ascundă această glorie (Psalmul 104.1) sub umilul „chip de rob” (Filipeni 2.7) o descoperă pentru o clipă înaintea privirilor alor Săi, orbiţi şi uluiţi. Atunci un glas străbate norii: este glasul care răsună deopotrivă şi pentru noi: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit: de El să ascultaţi!” (v. 7). Cu cât mai multă măreţie şi demnitate are o persoană, cu atât mai importante sunt cuvintele sale. Şi cum Cel pe care suntem invitaţi să-L ascultăm nu este altul decât Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, cu cât mai multă atenţie trebuie să acordăm noi învăţăturii Sale! (Evrei 12.25; citiţi împreună cu Evrei 1.1,2 şi 2.1).

Oricât de bine ar fi fost pe munte (v. 5), ei trebuie să coboare de acolo, iar Domnul îi face pe cei trei ucenici să înţeleagă că ceea ce au văzut îşi va găsi împlinirea mai târziu. Nici Ioan (reprezentat prin Ilie), nici însuşi Domnul nu au fost primiţi, pentru că mai întâi El trebuia să treacă pe la cruce şi să sufere mult înainte să intre în gloria Sa.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: 1 Petru 2:1-10

OAMENI INDESTRUCTIBILI

Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească. 1 Petru 2:5

Ce imagine îți apare în minte imediat ce ai auzit cuvântul biserică? O catedrală maiestuoasă? O casă simplă de rugăciune? Mulți oameni își formează o astfel de imagine despre biserică.

Mulți însă cred că Biserica este formată dintr-un număr mare de oameni din toate rasele și naționalitățile. Credința lor comună în Cristos îi unește în ceea ce se numește „Biserica universală”. Acești oameni se întâlnesc în biserici locale pentru închinare, pentru învățătură, pentru părtășie și pentru slujire. La Biserica alcătuită din oameni născuți din nou S-a gândit Isus când a spus: „Voi zidi Biserica și porțile Locuinței morților nu o vor birui” (Matei 16:18).

În cartea ei: Jt Only Hurts When I Laugh”, Ethel Barret ne relatează despre un rege spartan care s-a lăudat în fața unui monarh ce-l vizita, cu puternicele ziduri ale cetății Sparta. Dar musafirul nu văzuse nici un zid Și în cele din urmă i-a spus gazdei sale: „Aș dori să văd aceste ziduri. Arată-mi-le!” Regele spartan a arătat cu mare satisfacție spre niște detașamente de armată disciplinate și bine instruite, care făceau parte din măreața armată spartană și a exclamat: „Iată-le! Acestea sunt zidurile Spartei!”

întocmai după cum fiecare soldat spartan a fost privit ca o cărămidă într-un zid puternic, tot așa trebuie să-i privim și noi pe creștini ca niște „pietre vii… zidiți ca să (fie) o casă duhovnicească” (1 Petru 2:5). Și pentru că ea este zidită pe Cristos însuși, ea nu poate fi nimicită niciodată. R.W.D.

O, unde sunt acum imperii și regi?

Demult s-au ridicat și s-au stins,

Dar, Doamne, Biserica Ta se roagă

De-o mie de ani, și azi, mai aprins.

Biserica – înrădăcinată de Dumnezeu – nu poate fi dezrădăcinată de om.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

Fiecare din voi să strângă cât îi trebuie pentru hrană,și anume un omer de cap, după numărul sufletelor voastre; fiecare să ia din ea pentru cei din cortul lui. Exod. 16,16.

Măsura noastră a cerinței după Cuvântul Lui Dumnezeu și posibilitatea noastră de recepționare va fi diferită, dar este o mângâiere de a vedea că Dumnezeu nu le-a dat după posibilitatea lor de a strânge ci după măsura lor de mâncare. De aceea în primul rând nu este important cât citesc eu zilnic în Cuvântul lui Dumnezeu ci important este ca ceea ce am citit să fixez în inimă încât viața mea internă și creșterea în harul lui Dumnezeu să sporească. Dumnezeu cunoaște feluritele noastre împrejurări și El vede această situație, nu numai pe cea din afară, ci din inimă. De la o femeie casnică sau de la cei care de dimineața până seara târziu trebuie să lucreze pentru existența zilnică, Domnul nu va aștepta ca ei să citească ore în șir în Cuvântul Său; dar dacă vede în ei o inimă doritoare după Cuvântul Său și pe care îl pune în practică, atunci va binecuvânta și sfertul de oră în așa măsură încât inima să fie satisfăcută, sufletul îmbărbătat și credința să progreseze.Cu totul altfel e cu omul care nu folosește timpul lui pentru cercetarea atentă a Cuvântului; el va deveni sărac și fără nici o creștere duhovnicească.

Israelitul trebuia să strângă hrana nu numai pentru el ci și pentru cei din cortul lui. La fel este și cu credinciosul care nu e răspunzător numai pentru el ci și pentru familia sa, ca să aibă hrana zilnică a Cuvântului Lui Dumnezeu. Oare să existe case creștine unde nu se citește zilnic Biblia în comun și să se roage în comun? Aceasta e o mare pierdere. Dacă Dumnezeu îl face pe credincios răspunzător de îngrijirea casei în cele pământești (1 Tim. 5.8) atunci îl face mai mult în lucrurile duhovnicești.

A fi un creștin cu inima împărțită înseamnă a trăi o viață deplorabilă și fără adevărată bucurie. Numai a trăi pentru Hristos înseamnă a trăi din plin.

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos… Galateni 6.14

Lauda

Fiecare om este mândru de ceva. Pentru unul poate să fie înălțarea în societate, pentru altul sunt copiii, casa, întâmplările sau… Cât de multe există!

Iar noi creștinii, de ce suntem noi mândri? Pentru apostolul Pavel, a fost crucea Domnului Isus. Dacă ar fi trebuit vreodată să se laude, atunci el ar fi vrut să se laude numai cu crucea! Ni se pare uimitor? Nu este crucea ceva rușinos? De ce a fost Pavel „mândru” de ea – în cel mai bun sens al cuvântului? Nu să se înalțe cu ea, ci ca să o păstreze ca o mare comoară!

Moartea lui Hristos este punctul central al credinței creștine. La cruce s-a rezolvat problema păcatului, această întrebare care nu-i dă omului odihnă. La cruce, Dumnezeu a arătat dragostea Sa (Romani 5.8). La cruce, Hristos a purtat biruința peste toate puterile răului (Coloseni 2.15). Și acolo, Dumnezeu a pus deoparte viața noastră de odinioară, al cărei conținut era doar eul nostru.

Acum, viața nouă, pe care am primit-o prin credința în Hristos, poate acționa. Avem bucuria să-L iubim pe Dumnezeu, să ne iubim apropiații și să facem binele, așa cum este voia lui Dumnezeu. Crucea este secretul vieții pentru creștinul care poate spune acum: Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine (Galateni 2.20). Noi Îl urmăm pe Acela care din dragoste pentru noi, disprețuind rușinea, a suferit crucea (Evrei 12.2). Crucea Lui este linia de despărțire care ne pune de partea Biruitorului.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

PUTEREA PE CARE O ARE BUNĂTATEA (1)

„Iubiţi-vă unii pe alţii…” (Romani 12:10)

     Uneori avem impresia că pentru a reuși, trebuie să fim duri, rigizi și stoici în relațiile noastre cu ceilalți. Alții merg și mai departe și afirmă că bunătatea este o formă de slăbiciune, te vulnerabilizează… Fals! Bunătatea semnalează o imensă putere lăuntrică pe care ceilalți nu numai că o apreciază, dar o și respectă. Esop a scris o fabulă în care vântul și soarele s-au certat întrucât nu știau cine este mai puternic. „Îl vezi pe bătrânelul de acolo?” a întrebat vântul. „Îl pot face să-și dea jos haina mai repede decât tine”. Soarele a fost de acord să se pitească în spatele unui nor în timp ce vântul a stârnit o furtună. Dar cu cât sufla mai tare, cu atât mai strâns își ținea călătorul haina în jurul său. În cele din urmă, vântul s-a dat bătut, iar soarele a reapărut pe cer, zâmbind cu bunătate peste bătrânel. Nu a trecut mult până când omul și-a șters fruntea, și-a dat jos haina groasă și a mers mai departe. Soarele știa secretul: căldura, prietenia și o atingere blândă sunt de cele mai multe ori mai eficiente decât forța și furia.

Domnul Isus a fost dur cu fariseii și cu cei care profitau de ceilalți… Dar față de toți ceilalți, inclusiv față de cei respinși de societate, El a arătat o mare bunătate. Mântuitorul S-a ridicat într-o cultură plină de răutate, de individualism și de suferință, în care nu existau instituții pentru sănătate mentală, spitale, orfelinate sau organizații caritabile. Cu toate acestea, El a turnat dulceața bunătății Sale peste fiecare durere omenească. Iar la cruce, El a plătit prețul suprem al bunătății – și făcând astfel, a schimbat lumea pentru totdeauna.

Așadar, „iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” (Romani 12:10).

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: