Mana Zilnica

Mana Zilnica

9 Decembrie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Împotrivirea vieţii naturale

Iar cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea împreună cu patimile şi cu poftele ei. Galateni 5:24.

Viaţa naturală nu este păcătoasă în sine, dar noi trebuie să renegăm păcatul, să nu mai avem nimic de-a face cu el sub nici o formă. Păcatul aparţine iadului şi diavolului; eu, în calitate de copil al lui Dumnezeu, aparţin cerului şi lui Dumnezeu. Nu se pune problema să renunţ la păcat, ci să renunţ la drepturile pe care le am asupra propriei mele persoane, şi renunţ la independenţa şi dorinţa mea de afirmare. Aici trebuie dată bătălia. Lucrurile care sunt corecte, nobile şi bune din punct de vedere natural sunt cele care ne ţin departe de ce are Dumnezeu mai bun pentru noi. A înţelege că virtuţile naturale se împotrivesc predării noastre în mâna lui Dumnezeu înseamnă a ne aduce sufletul în mijlocul celei mai mari bătălii pe care o are de dat. Foarte puţini dintre noi luăm apărarea lucrurilor dezgustătoare şi rele, însă luăm apărarea celor bune. „Binele” se împotriveşte la ceea ce este „cel mai bine”; cu cât urci pe scara virtuţilor naturale, cu atât este mai intensă opoziţia faţa de Isus Cristos. „Cei ai lui Cristos Isus au răstignit carnea” – pe viaţa ta naturală o va costa totul, nu doar unele lucruri. „Dacă vrea cineva să fie ucenicul meu, să se lepede de sine”, adică de drepturile pe care le are asupra sa, dar înainte de a putea face asta, omul trebuie să-şi dea seama cine este Isus. Nu refuza să-ţi „înmormântezi” propria ta independenţă.Viaţa naturală nu este spirituală; ea poate fi transformată în viaţă spirituală numai prin jertfă. Dacă nu jertfim categoric viaţa naturală, supranaturalul nu poate deveni niciodată natura noastră. Nu există un drum „regal” în această direcţie; fiecare dintre noi trebuie să ni-l croim cu propriile noastre mâini. Aici nu e vorba de rugăciune, ci de acţiune.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Atunci va fi un loc pe care Domnul Dumnezeul vostru îl va alege ca să facă să locuiască Numele Lui acolo” Deuteronom 12:11;

„Să nu părăsim strângerea noastră laolaltă”. EVREI 10:25

O dată intraţi în ţara făgăduită, unde avea să se adune poporul ca să întâlnească pe Domnul? Versetul de mai sus ne spune clar că locul va fi ales de El „ca să facă să locuiască Numele Lui acolo”. Nu este deci ce, unde, cum şi când vrem noi. El va determina locul strângerii noastre laolaltă. De îndată însă ce ne-am adunat în locul unde este El, trebuie neapărat să ne separăm de tot ce nu-i place Lui. Această despărţire cere o puternică şi bine chibzuită acţiune. Tot ce nu-L cinsteşte pe El trebuie „surpat”, „ars”, „dărâmat” şi „nimicit” (vs. 3). Despărţirea noastră de ceea ce este contrariu cu natura lui Dumnezeu, trebuie să fie absolut completă. Cum ne-am putea aduna unde sunt lucruri pe care Domnul le urăşte şi le condamnă, fie că este vorba de morală discutabilă, de o doctrină falsă, de lipsa de sfinţenie, sau de orice ar dezonora pe Domnul nostru care ne-a adunat laolaltă pe temeiul sângelui Lui pe care l-a vărsat pe crucea Golgotei pentru noi. Dorinţa noastră de a fi cu El trebuie să fie bazată pe dragostea noastră pentru El. Dragostea aceasta şi prezenţa Lui desemnează caracterul „odăii de sus” (Marcu 14:15). Acolo nu este loc pentru mândrie sau pentru „eu”, ci numai ce aprobă Domnul, numai ce este potrivit cu El însuşi. „Să nu faceţi… fiecare ce-i place” (Deut. 12:8). Unde este deci acest loc? Acolo unde este El şi unde a ales El să-Şi pună Numele. Putem să amintim toate acestea şi să dorim să fim în altă parte? Cu prietenii? Unde este o muzică bună? Unde este o clădire frumoasă? Unde este un bun vorbitor? Unde nu este prea multă rigurozitate? Dacă îl iubim cu adevărat, să nu dorim oare să fim unde este El? Unde este El? Acolo unde Cuvântul Lui este respectat, acolo unde Duhul Lui guvernează. O astfel de Adunare trebuie să dorim, s-o păstrăm şi să nu o părăsim. Apostolul îi îndeamnă pe evreii credincioşi să nu părăsească strângerea lor laolaltă. Erau desigur unii care s-au întors la iudaism şi care nu le cerea sobrietatea unei vieţi „prea” sfinte. Alţii gândeau că sunt superiori din punct de vedere spiritual şi nu au nevoie de ajutor şi de părtăşie cu alţi credincioşi. Pe alţii comoditatea îi împiedică să meargă la adunare. Nu este prea greu ca să vedem că aceleaşi motive există şi astăzi, îndreptăţind pe unii credincioşi să părăsească Adunarea şi părtăşia frăţească.

Pe alţii, conflicte vechi şi nerezolvate, i-a făcut să se retragă şi să se izoleze spre paguba lor sau să caute o altă Adunare, mai bună. Este însă foarte adevărat că dacă ne dăm seama că adunarea în care suntem nu corespunde cerinţelor Scripturii, simţim nevoia să „ieşim afară din tabără, la El”. Intenţia autorului epistolei către evrei nu a fost ca să procure creştinilor legalişi un text care să-i îndreptăţească de a sili pe fraţii credincioşi ca să vină la toate orele de cult sau altfel să fie priviţi ca neduhovniceşti şi uşuratici. Nu! Adevărul este că avem nevoie de legături unii cu alţii într-o părtăşie sfântă, altfel creşterea noastră creştină va fi incompletă. Cuvântul apoi, spune la Efeseni 3:10 că înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu se manifestă la strângerea laolaltă a credincioşilor. Să ascultăm ce ne învaţă Cuvântul lui Dumnezeu pentru ca împlinirea planului lui Dumnezeu să nu fie împiedicată.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi”. Matei 5:6.

Aceştia sunt oamenii care sunt îndreptăţiţi prin sângele lui Isus Hristos. În lumea aceasta ei sunt însetaţi şi flămânzi după neprihănire. Ei caută să slujească cu credincioşie şi bucurie Domnului. Dacă vine cineva la noi şi ne cere ceva, noi ştim că trebuie să-i dăm. Ferice de cel ce şi face, nu rămâne doar la cunoştinţă. Ferice de cel ce nu trece la fapte în anumite situaţii, de care am avut şi eu parte. De exemplu, a venit la mine un băiat şi mi-a spus că vrea să se pocăiască şi să mă rog împreună cu el. Când l-am întrebat de păcatele lui, n-a ştiut nimic de ele. Mi-a povestit că părinţii lui sunt evlavioşi şi multe altele şi până la urmă mi-am dat seama de scopul venirii lui: „Dorea să primească nişte bani”. Dar în privinţa aceasta a bătut la o uşă greşită. Omul care vrea să trăiască pentru Domnul, nu începe să cerşească bani. Băiatul acesta pe urmă mi-a spus că ar vrea să lucreze. I-am oferit cazare şi masă pentru câteva zile, dar nu bani. După o zi i-am găsit şi ceva de lucru, dar el a dispărut. Să presupunem că ar veni un om care vesteşte învăţături nebiblice. Mi-ar fi uşor să-l întâmpin cu dragoste.

Dar nu, îi spun să-şi ia tălpăşiţa repede. Şi aceasta este dragoste, căci este scris: „Dacă cineva vine la voi şi nu aduce învăţătura aceasta, să nu-l primiţi în casă şi să nu-l salutaţi”. Să dea Dumnezeu să fim oameni care cred şi se conformează la modul de viaţă după Cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă încă nu sunteţi mântuiţi, atunci aş dori să vă îndemn să primiţi harul care astăzi vă mai este oferit în dar. Dumnezeu să vă ajute la aceasta!

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

„TOATE” ALE CREDINŢEI

Isus a răspuns: Tu zici: Dacă poţi! „…Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede”! Marcu 9.23

Necredinţa noastră este totdeauna cea mai mare piedică în viaţa noastră; de fapt asta este singura greutate reală care împiedică creşterea noastră şi înaintarea noastră duhovnicească. Domnul poate totul; dar o dată ce El a stabilit această regulă, că ni se va face după credinţă, necredinţa noastră împiedică toată puternicia Sa ca să lucreze. Da, uneltirea puterilor răului va fi nimicită, numai dacă credem. Adevărul dispreţuit va ieşi la iveală, dacă noi vom avea încredere în Dumnezeul adevărului. Cu toate greutăţile pe care le întâmpinăm, noi putem să trecem sănătoşi şi teferi peste valurile nenorocirilor, dacă coapsele noastre sunt încinse cu cingătoarea păcii, pusă de mâinile încrederii în Dumnezeu. Ce n-am putea să credem noi? Este cu putinţă orice, dar nu este cu putinţă să crezi în Dumnezeu? Iată, El este adevărul întotdeauna; să nu-L credem pe El? El este totdeauna credincios Cuvântului Său, ca să-l împlinească; se poate să n-avem noi încredere? Pentru o inimă cu adevărat sănătoasă, credinţa nu cere nici un efort; şi pentru ea devine un lucru aşa de obişnuit să se sprijine pe Dumnezeu, precum un copil faţă de tatăl său.Dar răul stă în faptul că noi putem să Îl credem pe Dumnezeu pentru orice, dar nu ne încredem în El pentru încercarea care ne apasă în clipa de faţă. Să aruncăm necredinţa noastră; restul îl priveşte pe El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Și, privind la Isus, care umbla, a spus: „Iată Mielul lui Dumnezeu!”. Ioan 1.36

Dacă privim la felul cum a umblat Domnul Isus, Îl vom urma și noi așa cum Lau urmat ucenicii lui Ioan; iar El a venit la noi cu acest scop, nu numai de a ne căuta și de a ne mântui, ci și de a ne scoate din locul în care nea găsit. Noi eram morți față de Dumnezeu și încercam să găsim fericirea în mijlocul murdăriei acestei lumi. Totuși El a venit în această lume, sfânt și curat în mijlocul stricăciunii ei morale, pentru a ne pune deoparte pentru Sine Însuși și pentru a ne scoate afară din lume. Priviți la felul în care a umblat El! Cât de minunați au fost pașii Lui, de la iesle la muntele gloriei, apoi de acolo la Ghetsimani, după aceea la Golgota, apoi la Emaus și în camera de sus în Ierusalim, apoi la Betania și, în cele din urmă, la dreapta Tatălui! Nu găsim nimic nepotrivit în El. Cel mai rău lucru pe care vrăjmașii Săi au putut săl spună despre El, după ce Lau examinat foarte îndeaproape, a fost că El era „prieten al păcătoșilor”. El însă nu numai că a fost complet separat de orice rău, însă a fost și plin de tot binele. El este Mielul lui Dumnezeu; blândețea și delicatețea au putut fi văzute în umblarea Lui, iar simpatia și compasiunea divină sau manifestat în toate căile Lui. Dacă ești deprimat și trist, privește la El așa cum a umblat lângă cei doi ucenici, în drumul lor către Emaus (Luca 24)! Dacă ai fost lovit de o mare întristare, privește cum lacrimile au curs pe obrajii Săi, lângă mormântul lui Lazăr!

Dacă dorești ca inima săți fie plină de închinare, priveșteL cum a spus: „Dar ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl și cum Mia poruncit Tatăl, așa fac. Ridicațivă, să plecăm de aici!” (Ioan 14.31)! PriveșteL așa cum a umblat, cum a suferit totul pentru a împlini voia lui Dumnezeu, iar acea voie a fost, de asemenea, ca noi să fim alipiți cu toată inima de El, pentru ca El să ne conducă să cunoaștem inima Tatălui!J. T. Mawson

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Doamne, mă bucur că la Tine, Tatăl luminilor, „nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iacov 1:17). Fă să discern stăpânirea şi cârmuireaTa.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Dar ce am împotriva ta este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi. » APOCALIPSA 2,4

Răpirea înseamnă în acelaşi timp şi întâlnirea Mirelui cu Mireasa Sa pe norii cerului. Inima Miresei este plină de dragoste fierbinte pentru Mirele ei, pe care îl aşteaptă cu dor. S-a gătit pentru El şi este pregătită pentru venirea Sa. Ascultă însă ce le spune credincioşilor din Efes în cartea Apocalipsa Mirele care va veni: «Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit dragostea dintâi». Acesta este aspectul cel mai groaznic din zilele noastre, şi anume că unii dintre noi eşuează în viaţa de credinţă din cauză ca nu mai au această primă dragoste arzătoare, din cauză că dragostea de mireasă, dăruirea în întregime pentru Isus Cristos lipseşte. O, cât de mulţi credincioşi nu mai au din păcate un duh de rugăciune şi nu se mai jertfesc pentru cei pierduţi, ci au devenit indiferenţi. De aceea îmi permit să adresez tuturor întrebarea sfântă care rezultă de aici: cine va lua parte la răpire? Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită sau numai elita? Biserica lui Isus este deja o elită. Toată Biserica lui Isus va fi răpită, dar nu toţi cei care cred că fac parte din ea îi aparţin cu adevărat. Cine este atunci pregătit să-L întâlnească pe Domnul pe nori? Este foarte uşor să răspundem la această întrebare: acela care II aşteptă! Un astfel de om are în suflet dragostea dintâi pentru Domnul!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

Totuşi, Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi. Isaia 30:18

Dumnezeu întârzie adesea cu răspunsul la rugăciune. Avem câteva dovezi ale acestui fapt în Scriptură. Iacov nu a primit binecuvântarea îngerului până în zorii zilei; a trebuit să se lupte toată noaptea pentru ea. Sărmana femeie sirofeniciană nu a primit nici un cuvânt de răspuns multă vreme. Pavel L-a implorat pe Domnul de trei ori, cerând să-i fie luat „ţepuşul din carne” (2 Corinteni 12:7). Nu a primit nici o asigurare că va fi îndepărtat; dimpotrivă, a primit făgăduinţa lui Dumnezeu că harul Său îi este de ajuns. Dacă ai bătut la poarta îndurării şi nu ai primit nici un răspuns, să-ţi spun eu de ce. Făcătorul nu ţi-a deschis poarta şi nu te-a lăsat înăuntru? Tatăl nostru are motive numai de El ştiute ca să ne lase să aşteptăm. Uneori o face ca să-Şi arate puterea şi suveranitatea, pentru ca oamenii să ştie că Iehova are dreptul să dea sau să reţină. Mult mai des, întârzierea este spre folosul nostru. Poate că ai fost lăsat să aştepţi pentru ca dorinţele tale să fie mai fierbinţi. Dumnezeu ştie că întârzierea va grăbi mărirea dorinţei, şi că, dacă te lasă să aştepţi, îţi vei vedea nevoia mai clar, şi vei cere cu mai multă înflăcărare. El ştie şi că vei preţui mai mult îndurarea pe care ai aşteptat-o mai mult. S-ar putea să ceri ceva rău în ceea ce ceri, şi trebuie să fie îndepărtat înainte de a primi bucuria în Domnul. Poate că vederile tale în privinţa planului Evangheliei sunt confuze, sau poate că te încrezi în tine însuţi, în loc să te predai pe deplin Domnului Isus. Sau Dumnezeu ne face să aşteptăm puţin, ca să-Şi poată arăta mai bine bogăţia harului Său la urmă. Rugăciunile tale sunt înregistrate în cer, şi, chiar dacă nu ţi se răspunde de îndată, nu sunt nicidecum uitate. Peste puţin timp, vor fi îndeplinite, spre bucuria şi plăcerea ta. Nu lăsa disperarea să te reducă la tăcere, ci continuă să te rogi cu credincioşie.

Seara

Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă.

Isaia 32:18

Pacea şi liniştea nu aparţin celor care nu sunt născuţi din nou. Ele sunt averea specială a poporului Domnului, păstrate numai pentru ei. Dumnezeul păcii dă pace desăvârşită celor care Îl iubesc din inimă. Înainte de cădere, Dumnezeu i-a dat omului grădina înflorită a Edenului ca loc de odihnă; din păcate, păcatul a distrus curând veşmintele frumoase ale nevinovăţiei. In ziua mâniei universale, când potopul a măturat un neam vinovat, familia aleasă a fost asigurată în arca liniştită, care plutea din lumea veche condamnată spre un nou pământ al curcubeului şi legământului, prefigurându-L pe Isus, Arca mântuirii noastre. Israel se odihnea în siguranţă sub uşiorii stropiţi cu sânge, în timp ce îngerul răzbunării ucidea primii-născuţi din Egipt; în pustie, stâlpul de nor şi stâncile din care curgea apă le-au oferit peregrinilor obosiţi desfătarea odihnei. Acum, noi ne odihnim în făgăduinţele Dumnezeului nostru credincios, ştiind că toate cuvintele Lui sunt pline de adevăr şi putere. Ne odihnim în învăţăturile Cuvântului Său, care sunt o mângâiere. Ne odihnim în legământul harului Său, care este un cer de desfătări. Suntem mult mai favorizaţi decât David în Adulam (vezi 1 Samuel 22:1), sau decât Iona sub curcubete, fiindcă nimeni nu ne poate invada sau distruge adăpostul. Persoana lui Isus este locul de odihnă al poporului Său. Când ne apropiem de El prin frângerea pâinii, ascultarea Cuvântului, cercetarea Scripturilor, rugăciune sau laudă, vedem că fiecare formă de apropiere ne oferă pace în suflet.

Ascult cuvinte iubitoare, privesc spre sângele vărsat

Văd Golgota, şi sunt cu Cerul împăcat

Această pace, din Iehova izvorâtă

E veşnică, bogată, neclintită.

Nori trec şi vin din depărtări

Furtuni se-adună şi se risipesc

Prietenia Domnului are veşnice cărări

Atunci când zilnic crucea o vestesc.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă.

2 Corinteni 4:17

Se pune deseori întrebarea: „De ce este viaţa umană impregnată în atât de mult sânge şi udată cu atât de multe lacrimi?” Răspunsul se găseşte în cuvântul „lucrează”, pentru că „întristările noastre uşoare de o clipă lucrează pentru noi” ceva foarte preţios. Ele ne învaţă nu numai calea spre victorie ci, mai mult încă, legea victoriei – există o răsplată pentru fiecare întristare, şi întristarea însăşi produce răsplata. Este chiar adevărul exprimat în acest imn vechi şi drag, scris de Sarah Adams în 1840:

Mai aproape, Dumnezeul meu, de Tine, mai aproape de Tine,

Chiar dac-ar fi să mă ridice o cruce.

Uneori bucuria are nevoie de durere ca să-i dea naştere. Fanny Crosby a fost o minunată compozitoare de imnuri americană care a trăit din 1820 până în 1915 şi care a compus mai mult de două mii de imnuri. Şi totuşi ea n-ar fi putut niciodată să scrie frumoasele cuvinte: „Îl voi vedea faţă către faţă” dacă n-ar fi fost faptul că ea n-a privit niciodată cu uimire câmpurile înverzite, apusurile de soare, şi nici chiar licărirea din ochii mamei ei. Pierderea vederii ei a fost cea care a ajutat-o să dobândească un discernământ şi o înţelegere spirituală remarcabile. Este mângâietor să ştim că întristarea rămâne numai noaptea şi dimineaţa pleacă. Şi o furtună este foarte scurtă în comparaţie cu o lungă zi de vară. Adu-ţi aminte că „seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmul 30:5).


din Cântări în noapte

Este o pace care apare curând după necaz,

A nădejdii abandonate, nu a nădejdii împlinite;

O pace care nu se uită la ziua de mâine,

Ci la furtuna pe care cu calm a potolit-o.

 

O pace care nu trăieşte acum în prisos de bucurie,

Nici în viaţa fericită de dragoste şi siguranţă;

Ci în tăria infailibilă pe care o are inima,

În conflictele câştigate în timp ce învaţă să rabde.

 

O pace care există în jertfa despărţirii,

Într-o viaţă supusă, din voinţă şi pasiune liberă;

Nu este pacea la care ai meditat în Eden,

Ci pacea care a triumfat în Ghetsimani.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Marcu 8.1-21

Când facem un bine, putem fi conduşi de motive mai mult sau mai puţin mărturisite, cum ar fi, de exemplu, căutarea consideraţiei (cum făceau şi fariseii) sau încercarea de a ne împăca conştiinţa împlinind o îndatorire socială. Şi cât de multe lucrări nu au astfel de motive chiar în creştinătate…!

Domnul Isus era însufleţit neîncetat de mila pentru aceste mulţimi, pe care pentru a doua oară le hrăneşte printr-o lucrare de putere (v. 2; cap. 6.34). Contactele noastre zilnice cu lumea, poftele ei, murdăria ei, toate acestea tind să ne împietrească. Obişnuiţi să vedem în jurul nostru mizeria materială, morală şi, mai presus de toate, spirituală, nu mai suferim atât de mult pentru aceasta. Domnul Isus însă păstra o inimă divin de sensibilă: în cap. 7.34, „privind spre cer”, suspină (sau oftează) văzând starea surdo-mutului; în v. 12 din acest capitol, necredinţa fariseilor îl face să suspine adânc, iar în cap. 6.52 şi 7.18 vedem cum îl întristează duritatea inimii propriilor Săi ucenici. Cele două minuni la care participaseră nu fuseseră suficiente să le dea ucenicilor încredere în învăţătorul lor…! (comp. cu loan 14.8,9). Cât de mult a suferit Domnul în timpul vieţii Sale, atât din milă sau din compasiune, cât şi din cauza necredinţei, a nerecunoştinţei oamenilor… uneori chiar a celor dintre ai Săi!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Evrei 13:15-25

OAMENI PE PLACUL LUI DUMNEZEU

De aceea, să ne silim să-I fim plăcuți. 2 Corinteni 5:9

Un strălucit tânăr pianist dădea pentru prima dată un concert în public. Publicul stătea fermecat, în timp ce muzica curgea din degetele lui. Oamenii nu-și puteau lua ochii de la acest tânăr virtuoz. După ce sunetul ultimei note a încetat să se mai audă, publicul a izbucnit în aplauze. Toți s-au ridicat – cu excepția unui om mai vârstnic care ședea în rândul din față. Pianistul a coborât de pe scenă descurajat. Directorul de scenă i-a lăudat performanța, dar tânărul a spus: „N-am cântat bine, a fost un eșec”. Directorul a răspuns: „Privește, toți sunt în picioare cu excepția unui bătrân!” „Da, a răspuns tânărul mâhnit, dar bătrânul acela este profesorul meu.”Avem noi aceeași dorință să beneficiem de aprobarea lui Dumnezeu așa cum pianistul acela a dorit să fie lăudat de profesorul lui? Zâmbetul aprobator al Domnului este de fapt ceea ce contează. Dar oare în ce își găsește inima Lui plăcere? în primul rând este credința (Evrei 11:6). Apoi, sunt două jertfe speciale: jertfa laudei” și jertfa de a ne aduce aminte de „binefacere și dărnicie” (Evrei 13:15, 16). Lui Dumnezeu jertfe ca acestea îi plac. Haideți să ne propunem ca, ori de câte ori începem o zi nouă, să fim pe placul Tatălui nostru ceresc, așa cum a fost și Isus (Ioan 8:29). Indiferent că lucrăm sub privirile oamenilor sau neobservați în culise, atunci când ne facem datoria cu credință, cu sârguință, cu mulțumire și cu băgare de seamă, Dumnezeu este mulțumit. Dar un lucru și mai minunat este faptul că El ne ajută și lucrează „în noi ce-I este plăcut prin Isus Cristos” (Evrei 13:21). D.J.D.

Trăiește-ți viața-naintea Domnului tău,

înalță-te spre locul cel nobil și sfânt;

Privește țintă spre slava tronului Său

Și vei câștiga al aprobării Cuvânt.
Rae

Când faci ceea ce-ti. place, oare își găsește si Dumnezeu plăcerea în ceea ce faci?

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Rugați-vă pentru noi. Evrei 13,18.

Veșnicia va descoperi odată cât de mare era puterea și cât de multe binecuvântări erau ascunse în rugăciune aici pe pământ. Câți din bolnavii noștri care se pare că nu fac nimic în lucrarea Domnului au întărit din așternutul lor singuratic zi de zi, mâinile multor slujitori ai lui Dumnezeu care lucrau în apropiere sau în depărtare. Și câți dintre săraci care au putut să pună pentru lucrarea lui Dumnezeu numai o sumă foarte mică, au stăruit înaintea visteriei lui Dumnezeu în ascuns pentru binecuvântările poporului și a lucrării Domnului. Și odată Domnul va descoperi toate acestea. Pe timpul împăratului David cei care trebuiau să rămână acasă pe timpul luptei au primit jumătate din avuțiile dobândite în luptă. (1 Sam. 30.24-25). De n-ar fi inimile celor care stau acasă moleșite pentru rugăciune! Nu se observă în zilele noastre o lipsă a vieții de rugăciune? Oare nu se infiltrează starea lașității duhul din Laodicea chiar și în această lucrare încât se găsesc atât de puțini stăruitori adevărați? Timpurile nu au fost niciodată așa de serioase și de primejdioase ca astăzi. Duhul Sfânt este adesea întristat și înfrânat și de aceea lipsește puterea și seriozitatea rugăciunii. Dar fiecare se întreabă: De ce? Cât de mult interes există în privința lucrurilor personale pe când lucrările Domnului stau în urmă și inima aproape nu se ocupă deloc cu ele. De s-ar trezi acei la care există această stare și s-ar rușina în fața lui Dumnezeu și s-ar umili. Rugăciunea pentru slujitorii Domnului, care de fapt stau în prima linie de luptă contra dușmanului este foarte importantă și de folos pentru întărirea credinței.

Rugăciunea cea mai bună este aceea care izvorăște dintr-o puternică necesitate lăuntrică. Cu toții am experimentat acest lucru. Când viața noastră decurge senină și normală, atunci și rugăciunile noastre înclină să fie monotone și uneori plictisitoare.

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

Cel neprihănit va trăi prin credință. Romani 1.17

Trăirea prin credinţă

În anul 1944, atacurile aeriene ale aliaților au devenit tot mai dese în orașele germane, iar noi copiii stăteam în fiecare noapte câteva ore în pivnița vecinilor, care părea deosebit de sigură. Când se termina alarma, mergeam clătinându-ne, morți de oboseală spre locuința noastră, mulțumitori că Domnul cel bun ne-a păzit de rău și în acea noapte. Dar foamea era adesea mare după veghea din timpul nopții. Alimentele erau raționalizate prin cartele. O pâine trebuia să ajungă pentru familia noastră de patru persoane o săptămână întreagă. Mama făcea lunea cu cuțitul șapte crestături în pâinea cea lungă. Mai mult decât o bucată nu puteai mânca într-o zi.

Fratelui meu de treisprezece ani i-a fost odată foarte foame și a rugat-o pe mama să-i dea o bucată de pâine după ce ne-am întors din pivnița incomodă. Mama spuse: „Nu, băiatul meu, nu pot să-ți dau pâine, ai mâncat rația pentru astăzi”. Dar tata a spus: „Dă-i o bucată de pâine în credință!”. Și mama a făcut ce i-a spus tata. Credința ei nu a făcut-o de rușine: dimineața, când a intrat în magazinul de alimente, proprietarul a întâmpinat-o cu cuvintele: „Astăzi a fost livrată pentru dumneavoastră o pâine de 2,5 kg!”. Era o pâine de casă, făcută de o țărancă cunoscută de noi din satul vecin. Așa a răspuns Dumnezeu la încrederea mare a părinților mei, iar noi am putut doar să ne minunăm și să-i mulțumim lui Dumnezeu.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

 

GRIJĂ VERSUS CONTROL

„Domnul dă înţelepciune…” (Proverbe 2:6)

     Când Karen O’Connor și soțul ei au participat la un seminar despre căsătorie pe tema dragostei și a respectului, parcă li s-au deschis ochii. Ea scrie : „Ceea ce auzeam se referea exact la familia noastră… obișnuiam să pregătesc vitaminele și medicamentele pentru soțul meu în fiecare dimineață, chiar dacă el cunoștea rutina mai bine decât mine. Credeam că dacă eu nu preiau această responsabilitate, el le va ignora sau va uita de ele. Obișnuiam să-i „sugerez” mâncărurile care l-ar putea ajuta să slăbească și să-i caut materiale de care avea nevoie pentru un discurs pe care trebuia să-l scrie. Dacă unii percep aceste acțiuni ca fiind utile, în cazul meu era vorba de control, de încercarea de a-mi gestiona și de a-mi direcționa soțul în chestiuni care îl priveau pe el. Credeam că varianta mea este mai bună, așa că mi-am impus-o.

Iată câteva din provocările cu care se confruntă cuplurile și modul în care ne putem schimba reacția:

1. Comportament vechi: să răspunzi la întrebări adresate soției/soțului tău. Comportament nou: să taci în timp ce soția/soțul tău răspunde – și să înveți ceva din răspunsul său;

2. Comportament vechi: să dai sfaturi fără să ți se ceară. Comportament nou: să asculți, având încredere că soția/soțul tău își va găsi singur soluția și să susții acea descoperire;

3. Comportament vechi: să le explici punctul de vedere al soției/soțului tău. Comportament nou: să-i asculți punctul de vedere și să-l încurajezi;

4. Comportament vechi: să iei hotărâri referitoare la finanțe fără să te consulți cu soția/soțul tău; Comportament nou: să prezinți oportunități de investiție și să le discutați împreună.

Atât soții, cât și soțiile recunosc faptul că s-au simțit jenați, judecați, desconsiderați și mânioși când partenerul de viață le-a luat-o înainte cu răspunsul, sau când a luat decizii fără să-i consulte. Toată lumea are nevoie de suport, dar una e să dai ajutor, și altceva să încalci limitele partenerului tău de viață și să manipulezi rezultatul.

Când îți este teamă sau când nu ești sigur cum să acționezi sau când să te dai un pas în spate, roagă-te pentru călăuzire” – încheie Karen O’Connor.

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: