Mana Zilnica

Mana Zilnica

20 Martie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Prietenia cu Dumnezeu

„Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?” Geneza 18:17

 

Plăcerile prieteniei cu El. Acest capitol arată plăcerea adevăratei prietenii cu Dumnezeu în comparaţie cu simţirea ocazională a prezenţei Lui in rugăciune. A fi intr-o legătură atât de strânsă cu Dumnezeu, incât să n-ai niciodată nevoie să-I ceri să-ţi arate voia Sa înseamnă a te apropia de stadiul final al educării tale în viaţa de credinţă. Când eşti într-o legătură bună cu Dumnezeu, trăieşti o viată de libertate şi bucurie; tu eşti voia lui Dumnezeu şi toate deciziile tale obişnuite sunt voia Lui pentru tine, până când El nu-ţi vorbeşte altfel. Iei decizii în lumina prieteniei desăvârşite şi plăcute cu Dumnezeu, ştiind că dacă deciziile tale sunt greşite El te va avertiza întotdeauna: opreşte-te imediat atunci când El Se opune unei hotărâri pe care ai luat-o.

Dificultăţile prieteniei cu El. De ce a încetat Avraam să-L mai roage pe Dumnezeu? Deoarece ajunsese la o cunoaştere suficient de mare a lui Dumnezeu pentru a nu mai continua să ceară cu îndrăzneală până când El i-ar fi dat ceea ce dorea.

Nu suntem într-o relaţie atât de strânsă cu Dumnezeu aşa cum a fost Domnul Isus, şi aşa cum vrea El să fim: „Ca ei să fie una, cum Noi suntem una”. Gândeşte-te la ultimul lucru despre care te-ai rugat – l-ai fost devotai lui Dumnezeu sau propriei tale dorinţe? Ai dorit să primeşti pentru tine vreun dar al Duhului Sfânt sau să ajungi la Dumnezeu? „Căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să-1 cereţi voi.” Esenţa cererii este ca să-L cunoaştem mai bine pe Dumnezeu. „Domnul să-ţi fie desfătarea şi El îţi va da tot ce-ţi doreşte inima.” Continuă să te rogi pentru a ajunge să-L înţelegi perfect pe Dumnezeu însuşi.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău.” MATEI 5:37

Domnul vorbeşte aici de solemnitatea cuvântului dat care în Vechiul Testament era întărit printr-un jurământ. Dar sub Noul Legământ, nu numai că orice fel de jurământ este oprit, dar cuvântul nostru trebuie să fie „Da, da, nu, nu”; tot ce este adăugat vine de la cel rău. Astfel Domnul nostru subliniază natura sacră a celui credincios. Când am zis da, trebuie să lucrăm în consecinţă; Dumnezeu şi oamenii trebuie să poată conta pe fidelitatea şi integritatea cuvântului dat. Dar, vai de câte ori noi, nu numai că nu ne-am ţinut cuvântul, dar am venit şi cu tot felul de explicaţii care de cele mai multe ori erau pur şi simplu minciuni, sau un adevăr spus pe jumătate. „Tot ce se adaugă vine de la Cel rău.” Tendinţa noastră spre exagerare este deasemenea în mod aspru mustrată şi văzută sub aspectul ei grav, pentru că şi ea este inspirată de cel rău. Cât de recunoscători trebuie să fim că relaţia noastră cu Dumnezeu, Tatăl nostru, nu depinde de cuvântul nostru, de „juruinţa” pe care am făcut-o când ne-am întors la El, ci de Cuvântul Lui, de fidelitatea şi harul Său care ne-a ales şi ne-a mântuit nu pentru eventuala noastră promisiune că Ii vom fi credincioşi, „nu pentru faptele noastre”, ci după hotărârea Lui, după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.” (2 Tim.1:9). Dacă îndemnul acesta al Domnului Isus ar fi pus în practică, urmarea ar fi o adâncă transformare în Biserică şi printre cei credincioşi; mărturisiri, adică recunoaşterea duplicităţilor, reparări, sobrietate în relaţiile frăţeşti în loc de acte de rea credinţă, de incorectitudine, de prefăcătorie şi de nerespectarea cuvântului. Dacă umblăm în lumină cu Dumnezeu, nu mai este întuneric în noi; nici o confuzie, nici un echivoc, pentru că suntem în prezenţa Lui. Să ne reculegem puţin şi să reflectăm la lucrurile pe care le-am spus şi le-am promis, atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de oameni. A fost „Da” al nostru cu adevărat un „Da”? şi faţă de rău, a fost „Nu” al nostru un adevărat „Nu”? Să învăţăm de la Domnul nostru să evităm orice cuvânt de prisos, orice exagerare şi orice micşorare sau camuflare a adevărului şi să realizăm că suntem permanent în prezenţa Aceluia care este de trei ori sfânt. Dar textul nostru nu se aplică numai cu privire la respectarea cuvântului dat şi care caracterizează pe un credincios integru, ci se aplică şi la vorbirea noastră în general. Câte cuvinte uşuratice şi câte vorbe nechibzuite, câte epitete şi defăimări, câte exagerări care sunt de fapt minciuni ar fi evitate dacă am realiza cu teamă că ele vin de la Cel Rău! „Da” al vostru să fie „Da” şi „Nu” al vostru să fie „Nu” ca să nu cădeţi sub judecată” (Iacov5:12).

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Tot ce este al Meu, este al Tău, şi ce este al Tău, este al Meu, şi Eu sunt proslăvit în ei.” Ioan 17:10

Acestea sunt cuvintele Mântuitorului către Tatăl Său. Să ne gândim ce înseamnă: cel răscumpărat de Isus este al Său; Tatăl i L-a dat Lui. Ferice de cel ce vede şi trăieşte aceasta. Eu sunt proprietatea Lui Hristos, El m-a răscumpărat. Mărturia pe care o primeşte omul cu privire la iertarea păcatelor nu este doar o iluzie, ci o realitate trăită. Totdeauna este un eveniment când un om este născut din nou. Trebuie să experimentăm că avem iertarea păcatelor. Acesta nu este un proces care se dezvoltă. Credem pentru că este scris, şi în urma credinţei avem parte de ea. Cel care nu are această siguranţă, nu poate avea nicio nădejde vie. Pe mine mă bucură:”Tot ce este al Meu, este al Tău.” În pilda fiului risipitor tatăl spune fiului său cel mai mare, acestui mincinos, şi neîmpăcat: „Tot ce este al meu, este al tău, de aceea ar trebui să te bucuri.” Dacă Dumnezeu spune:” Tot ce este al Tău, este al Meu, şi ce este al Meu este al Tău.”, atunci eu cred. În Apocalipsa 3 citim despe Biserica din Laodiceea:”Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Putem să venim la El cu păcatele noastre şi El ne dă în schimb viaţa Lui. Deci, tot ceea ce este al meu, este şi al Lui, şi ceea ce este al Lui, este al meu. El a fost făcut ocară pentru noi, pentru ca noi să fim dreptatea care are preţ înaintea Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

EL TE VA ÎMBRĂCA

Dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El pe voi, puţin credincioşilor? Matei 6.30

Îmbrăcămintea costa mult, şi credincioşii mai săraci sunt uneori îngrijoraţi cu ce şi-ar putea face rost de un costum nou. Pingelele s-au subţiat; cu ce să ia încălţăminte nouă? O, cu câtă grijă Tatăl nostru a luat parte la această îngrijorare. El îmbracă iarba de pe câmp cu o strălucire care întrece pe aceea a lui Solomon; nu-i va îmbrăca El oare pe proprii Săi copii? Desigur ca da. Se vor vedea multe petece şi ţesături pe hainele noastre, dar le vom putea îmbrăca.Un sărman slujitor, îşi avea hainele atâta de uzate, că nu mai puteau fi cârpite; dar el era în slujba Domnului şi aştepta ca Stăpânul său să-i
facă rost de altele. Autorul acestor pagini a fost din întâmplare rugat să ia cuvântul în adunare, în locul acestuia, şi Domnul îi trimise gândul să facă o strângere de ajutoare pentru el. Şi astfel îşi primi costumul. Câte cazuri am văzut când slujitorii lui Dumnezeu au recunoscut ca Stăpânul lor ştie sa Se îngrijească de îmbrăcămintea lor. Acela care a hotărât ca omul – ca urmare a păcatului – să poarte îmbrăcăminte, li le-a şi pregătit în îndurarea Lui; şi hainele cu care El i-a îmbrăcat pe primii noştri părinţi erau, desigur, cu mult superioare acelora lucrate de ei înşişi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dar Roboam a lăsat sfatul pe care i-l dădeau bătrânii, şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră cu el şi care erau împrejurul lui. 1 Împăraţi 12.8

Roboam era fiul împăratului Solomon, care prin proverbele lui s-a adresat tuturor fiilor cu cuvinte foarte sănătoase. Desigur că lui Roboam nu-i lipsea mustrarea din partea tatălui său, Solomon. De aceea el la început se deprinse să se sfătuiască cu bătrânii ori de câte ori avea nevoie, pentru că ei au o anumită experienţă a vieţii care le lipseşte tinerilor.Tinerii pot avea un bagaj de cunoştinţe, dar care nu depăşeşte experienţa personală în relaţie cu Domnul Cristos, dobândită în timp.Dar mai târziu nu a mai vrut să asculte de ei şi a ascultat de sfatul tinerilor care au crescut împreună cu el. El nu a vrut să fie „robul poporului” aşa cum l-au sfătuit bătrânii, ci a vrut să stăpânească peste popor cu autoritate şi mare putere. Din nefericire, găsim această pornire rea şi în zilele noastre, nu numai la copiii lumii acesteia dar şi între copiii lui Dumnezeu. Mulţi nu mai apreciază sfatul bătrânilor. Adeseori se vorbeşte cu ironie despre ei, căci mulţi în tinereţea lor nu au putut urma la şcoli care acum sunt atât de necesare.Se uită însă faptul că mulţi dintre bătrânii credincioşi au fost în şcoala superioară a lui Dumnezeu şi au primit o educaţie care nu se primeşte în nici o academie omenească.Chiar şi sfatul părinţilor în zilele noastre este adeseori ignorat. Ar trebui ca fraţii şi surorile tinere să se gândească bine la acest lucru. Dacă tinerii nesocotesc acum sfatul bun al părinţilor şi bătrânilor vor vedea mai târziu că nu au făcut bine şi că ascultarea şi supunerea este spre binele şi suportul tuturor binecuvântărilor.”Tot aşa şi voi tinerilor, fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi în legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu SMERENIE. Căci Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Pet. 5.5). „Copii ascultaţi ÎN Domnul de părinţii voştri” (Efes. 6.1).

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, fie ca această zi să fie de-a dreptul glorioasă prin prezenţa şi binecuvântarea Ta. Fie să vedem cum vei proslăvi Tu locul unde se odihnesc picioarele Tale.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Aşteptarea celor neprihăniţi nu va fi decât bucurie.» Proverbe 10,28

Când vrem să experimentăm prea multe lucruri noi, ne jucăm cu focul, cu ispita. Dorim să avem mereu ceva de lucru, şi dacă se poate cât mai zgomotos, cu atât mai bine. Din punct de vedere fizic acest lucru duce la epuizare, iar în viaţa spirituală este echivalent cu întristarea Duhului Sfânt, al Cărui Templu este trupul nostru şi produce activităţi haotice care se soldează cu distrugerea păcii lăuntrice. Şi dacă dorim să experimentăm cât mai multe în viaţa noastră spirituală în loc să îl aşteptăm pe Isus, acest lucru va duce în cele din urmă la distrugerea speranţei noastre. Să nu ne risipim în zadar! Daca îl aşteptăm pe Domnul trebuie să avem siguranţa de neclintit că El trăieşte si că Se întoarce sigur! Realitatea prezenţei lui Dumnezeu nu depinde de un loc anume, ci de hotărârea noastră de a-L avea mereu pe Cristos în faţa ochilor. Dacă suntem centraţi în Domnul Isus, suntem mult mai atenţi la ceea ce gândim, spunem, facem sau privim. Problemele apar când refuzăm să acceptăm realitatea prezenţei şi acţiunii Sale. Psalmistul mărturiseşte: «Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii» (Psalm 46,3). Această teamă va dispărea când ne vom înrădăcina cu totul în realitatea prezenţei Sale. El a fost şi este întotdeauna omniprezent.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

DIMINEAŢA

Aud glasul prea iubitului meu. Cântarea Cântărilor 2:8

În cele mai frumoase momente, biserica din vechime obişnuia să-L numească pe Unsul Domnului „prea iubitul”. „Când vine vremea cântării şi păsările îşi înalţă glasul în crânguri, cântul ei de iubire este mai frumos decât toate celelalte, în timp ce „Cântă „Prea iubitul meu este al meu, și eu sunt al lui; el își paște turma între crini” (Cânt.2:16). Chiar în Cântarea Cântărilor, ea îl numeşte „prea iubitul meu” .Chiar şi în timpul iernii geroase, când vânturile iadului urlă în jurul gtădinii Domnului, profeţii ei găsesc loc să lase povara Domnului şi să spună, aşa cum a spus Isaia „voi cânta Prea Iubitului meu, cântarea Prea Iubitului meu despre via Lui” (Isaia 5:1). Deşi sfinţii nu I-au văzut niciodată faţa, deşi nu luase încă trup omenesc şi nu locuise între noi, nici nu-Şi arătase slava, El a fost dintotdeauna „mângâierea lui Israel” (Luca 2:25), speranţa şi bucuria celor aleşi, „Prea iubitul” tuturor celor care se închinau Celui Prea înalt Şi noi, care ne aflăm în timpul verii bisericii, suntem înclinaţi să vorbim despre Christos ca despre prea iubitul sufletelor noastre, şi să simțim că El este foarte preţios „deosebindu-se din zece mii” (Cânt 5:10), şi „plin de farmec” (vers. 16). Atât este de adâncă dragostea bisericii faţă de Isus, prea iubitul ei, încât apostolul a îndrăznit să ptovoace întregul univers să despartă biserica de dragostea lui Hsristos. El a declarat că nici prigonirea, nici foametea, nici nenorocirile, nici primejdiile şi nici sabia nu o vor putea face; în Cele din urmă s-a lăudat voios „totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit” (Romani 8:37). O, cât de mult am vrea să cunoaştem totul despre tine, Prea Iubitule!

    Tu eşti bogăţia sufletului meu
    Jos pe pământ sau în cerul slăvit
    Alături de Tine mă bucur mereu.
    Şi chiar de cer câte ceva necontenit
    In rugăciune zi de zi,
    Nu este altceva ce mi-aş putea dori.

SEARA

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele, cum a iubit şi Christos biserica. Efeseni 5:25

Ce exemplu minunat le-a lăsat Christos ucenicilor! Puţini învăţători s-ar aventura să spună: „dacă vreţi să-mi urmaţi învăţăturile, trăiţi ca şi mine”. Dar deoarece viaţa lui Isus a fost transcrierea virtuţii perfecte, El poate arăta spre El însuşi ca spre un model de sfinţenie, aşa cum ne învaţă. Creştinul nu trebuie să uite nimic din modelul lui Christos. În nici o împrejurare, nu trebuie să fim mulţumiţi până nu reflectăm tot harul care a fost în EL. Soţul creştin trebuie să se uite la portretul lui Isus Christos şi să se poarte cu soţia sa aşa cum s-a purtat El cu biserica. Dragostea unui soţ este specială. Domnul Isus îşi iubeşte biserica cu o dragoste rezervată numai ei: „pentru ei mă rog nu mă rog pentru lume” (Ioan 17:9). Biserica este favorita cerului şi comoara lui Christos, coroana de pe fruntea Sa, brăţara de pe braţul Său, pieptarul inimii Sale, centrul şi miezul dragostei Sale. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste constantă, fiindcă aşa îşi iubeşte Christos biserica. El nu este schimbător. Poate să-şi schimbe modul de a o demonstra, dar afecţiunea rămâne aceeaşi. Un soţ trebuie să-şi iubească soţia cu o dragoste de durată, fiindcă nimic „nu va fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Christos, Domnul nostru” (Romani 8:39). Un soţ adevărat îşi iubeşte soţia cu o dragoste din ce în ce mai puternică şi mai fierbinte. Nu este o promisiune deşartă. Iubite cititor, ce ar mai fi putut face Isus ca să-ţi demonstreze dragostea Lui? Isus îşi iubeşte soţia cu o dragoste divină. El îi arată afecţiune şi o priveşte cu multă mulţumire. Credinciosule, eşti uimit de dragostea lui Isus? O admiri, dar o imiţi? Este dragostea ta din relaţiile domestice aşa „cum a iubit şi Christos biserica”?

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ca nişte întristaţi, şi totdeauna suntem veseli. (2 Corinteni 6:10)

Un stoic dispreţuieşte vărsarea de lacrimi, dar unui creştin nu i se interzice să plângă. Totuşi sufletul poate deveni tăcut din cauza unei suferinţe excesive, tot aşa cum oaia plină de frică rămâne tăcută sub foarfeca tunzătorului. Sau, când inima este la capătul puterilor sub valurile unei încercări, cel ce suferă poate găsi uşurare în a plânge cu voce tare. Dar există ceva mult mai bun.Se spune că izvoarele de apă dulce şi proaspătă ţâşnesc din mijlocul apelor sărate ale oceanelor, că cele mai frumoase flori alpine înfloresc în cele mai sălbatice şi mai prăpăstioase trecători muntoase, şi că cei mai minunaţi psalmi s-au născut din cele mai profunde agonii ale sufletului.Aşa să fie şi-n continuare! Pentru aceasta, din mijlocul multor încercări, sufletele care-L iubesc pe Dumnezeu vor descoperi motive de nemărginită şi negrăită bucurie. Chiar dacă „un val cheamă un alt val” (Psalmul 42:7), cadenţa clară a cântării Domnului se va auzi. Şi pe parcursul celei mai dificile ore care poate exista într-o viaţă omenească, va fi posibil să-L binecuvântezi pe Dumnezeul şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos.Încă nu ai învăţat această lecţie? Nu doar să înduri sau să alegi voia lui Dumnezeu, ci să te bucuri în ea „cu o bucurie negrăită şi strălucită” (1 Petru 1:8). din Încercat prin foc

                                    

Voi fi liniştită, murmură slab inima mea zdrobită,

    În timp ce o mare nenorocire vine peste mine;

Cuvintele, strigătele mele, chiar geamătul meu slab au fost înăbuşite;

    Mi-am pus mâna la gură; mi-am şters lacrimile.

 

Voi fi liniştit, deşi nu pot vedea

    Dragostea care dezgoleşte sufletul şi aprinde focul durerii;

Care ia şi ultima picătură de dulce mângâiere,

    Rupe singura coardă a harpei şi ascunde lira Ta dragă.

 

Dar Dumnezeu este dragoste, aşa că mă voi stăpâni, mă voi stăpâni

    Să nu ne îndoim, suflete, să stăm liniştiţi;

Să aşteptăm până după aceasta, când El ne va ridica –

    Da, după aceasta, când va fi voia Lui.

 

Şi am ascultat de promisiunea curajoasă a inimii mele;

    Şi m-am agitat, luptându-mă să fiu liniştit;

Şi mi-am ridicat ochii fără lacrimi spre cer,

    Repetând mereu: „Da, Doamne, facă-se voia Ta”.

 

Dar curând inima mea a vorbit de sub povara noastră,

    Mustrându-mi buzele strânse şi faţa atât de tristă:

„Putem face mai mult decât atât, o, suflete”, şopti ea.

    „Putem fi mai mult decât liniştiţi, putem fi veseli!”

 

Şi acum eu şi inima mea cântăm frumos –

    Cântăm fără sunetul melodios al coardelor;

Bând apă din belşug în deşert;

    Zdrobiţi, şi totuşi zburând spre culmi pe aripi de vultur.

                                S. P. W.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 32

Cu cât sufletul a gemut mai mult la început sub povara păcatelor, cu atât poate el gusta mai plăcut binecuvântarea despre care ne vorbesc v. 1 şi 2. Sunteţi printre aceşti fericiţi? Dacă nu, v. 5 vă arată drumul pentru a deveni fericiţi (comp. cu Luca 15.18): „Nu mi-am acoperit…” (v. 5); altfel spus, «mărturisirea în întregime este mijlocul indispensabil pentru ca Dumnezeu să acopere păcatul meu» (v. 1). Dacă încerc să-l ascund, Dumnezeu va trebui, mai devreme sau mai târziu, să-l pună în lumină (Matei 10.26), pentru că cea dintâi lucrare pe care o face Dumnezeu într-un om este trezirea conştiinţei acestuia. Apoi apasă cu mâna Sa până când păcătosul este adus la pocăinţă. După pocăinţă, imediat urmează iertarea (şi iertarea ni se prezintă aici sub trei aspecte: eliberarea de povară, curăţirea de întinare şi anularea datoriei). Apoi vine umblarea. Să nu fim precum animalele care, fiind fără pricepere, trebuie conduse prin constrângere din exterior! Frâul şi zăbala sunt imagini ale mijloacelor dureroase pe care Dumnezeu este nevoit să le folosească atunci când nu vrem să ne apropiem de El (v. 9; comp. cu Proverbe 26.3). Cu mult mai bine este să ne lăsăm instruiţi, învăţaţi (titlul Psalmul 32: „maschil”, învăţătură) şi sfătuiţi direct de Cuvânt şi în comuniune cu Domnul!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 5:15-21        

… să aduceţi trupurile voastre…ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună…şi desăvârşită…

Romani 12:1,2

„SUNT CU TOTUL AL TĂU!”

Un arhitect a spus că cei mai mulţi clienţi care i-au cerut să le facă proiectul unei case, aveau deja planul în minţile lor. Ceea ce doreau era doar să li se aprobe ideile şi satisfacţia de a-l vedea desenând ceea ce credeau ei că le va satisface nevoile. Unii creştini fac exact acelaşi lucru atunci când Îi cer Arhitectului divin să le planifice vieţile. Se roagă pentru înţelepciune şi călăuzire, în timp ce în inima lor au hotărât deja cum să atingă anumite scopuri. Ei au pierdut sensul lui Romani 12:1, 2. Deşi se încred cu bucurie în Cristos pentru mântuirea lor, se abţin să nu facă o predare totală care este necesară ca „să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită”. O fată a participat la o întrunire unde a fost îndemnată să se predea întru totul lui Cristos. Dorea să facă voia lui Dumnzeu dar se temea că El o va conduce spre ceva ce nu-i va plăcea. După serviciu, vorbitorul, Stephen Olford, a vorbit cu ea şi i-a spus: „Citeşte Romani 12:2 cu atenţie, şi vei vedea că „voia cea bună şi desăvârşită a lui Dumnezeu” este partea ta. Cu toate că nu este un drum uşor, acesta va fi plăcut pentru El şi-ţi va aduce adevărata bucurie pe care o cauţi”. Citând imnul scris de George Matheson: „Doamne, fă-mă un rob”, Olford a ajuns la cuvintele: „Voinţa mea nu-i a mea până ce n-o faci voia Ta.” Deodată totul a căpătat sens pentru ea şi a început să plângă, rugându-se: „Iţi mulţumesc, Dumnezeule. Sunt a Ta, cu totul. Te-ai predat tu totul Domnului?  H.G.B.

Lui Isus eu mă predau,

Viaţa mea-i în mâna Sa.

O, ce pace, fericire,

Are-un plan cu viaţa mea!
Thiesen

Numai mergând pe calea Domnului putem cunoaşte voia Domnului.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/domnul-este-aproape

 

Pentru că, ori de câte ori mâncați pâinea aceasta și beți paharul, vestiți moartea Domnului. 1 Corinteni 11.26

Nu este pentru credincios niciun act mai măreț, mai sublim, decât să rupă din pâine și să bea din pahar în amintirea morții Domnului; nu este nimic care să prezinte întrun fel mai emoționant dragostea Sa nemărginită. Niciun cuvânt din limbajul nostru nar putea să exprime deplin ceea ce semnifică aceste simboluri. Gândurile noastre cele mai înalte nu pot să atingă decât marginile acestui subiect infinit.”Căci ori de câte ori mâncați din pâinea aceasta și beți din paharul acesta, vestiți moartea Domnului până va veni El.” Chiar faptul de a mânca din pâine și de a bea din pahar proclamă ceea ce noi nam ști niciodată să exprimăm pe deplin. În mijlocul unei lumi care La lepădat, care na văzut în El nimic care săL facă de dorit și care, mai mult decât atât, Îl coboară astăzi la nivelul unui descendent al lui Adam, vrând săI acorde privilegiul de a fi cel mai bun dintre acești descendenți, noi vestim moartea Sa, recunoscânduL ca Domn al nostru, care va reveni în slavă, dar cu gândul dureros că o persoană atât de glorioasă ca Domnul cerului și al pământului a trebuit să fie făcut jertfă pentru păcat, jertfă de ispășire pentru păcatelenoastre.Luând parte la Cină, noi facem cunoscut lumii și prințului ei că Domnul Isus a murit, dar că El va reveni. Astfel, celebrarea Cinei este un act de acuzație față de autorii crimei cumplite comise la cruce. Tocmai din acest motiv, Satan face mai multe eforturi să împiedice instituirea Mesei Domnului întro localitate, decât să împiedice vestirea evangheliei.Amintirea morții Domnului Isus este legată de revenirea Sa. Atunci nu vom mai avea nevoie să ne amintim de El; Îl vom vedea în toată măreția slavei Sale, încoronat cu multe cununi; dar o săL vedem și așa cum niL prezintă Cina. Așa Îl vede Ioan în Apocalipsa, ca „un Miel ce părea înjunghiat”, ținta cântării noi pe care o începem încă de aici, de jos, însă întrun fel atât de sărăcăcios.     S. Prod’hom

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

http://www.gbv.ro/meditatii-zilnice/samanta-buna

 

El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți… Romani 8.32

În locul nostru

Dumnezeu L-a dat pe Fiul Său preaiubit pentru noi! Dumnezeu Însuși a făcut totul! Nimeni dintre noi nu ar fi fost îndreptățit sau capabil să pună păcatele lui asupra lui Isus. Și este bine așa; pentru că noi nu cunoaștem întreaga mulțime de păcate ale noastre și adâncimea răutății noastre. Dacă pacea noastră ar depinde de aceasta, ca noi înșine să punem păcatele noastre asupra Domnului Isus, nu am ajunge niciodată la pace adevărată cu Dumnezeu.

Pentru a avea pace cu Dumnezeu, trebuie să știm că Dumnezeu a fost satisfăcut. Noi L-am necinstit pe Dumnezeu și am păcătuit împotriva Lui, și de aceea a trebuit să se facă împăcare. De aceea Dumnezeu Însuși a așezat păcatele noastre, așa cum le-a cunoscut El pe deplin, pe jertfa pentru păcat divină, desăvârșită.

Tot ce a fost necesar – nu numai ca să fim mântuiți, dar și pentru a fi menținută dreptatea și sfințenia noastră –, s-a făcut prin moartea Fiului Său. Cel curat și fără vină a fost judecat în locul nostru. Dumnezeu L-a tratat cum am meritat noi, pentru ca El să ne poată trata cum pretindea dragostea Lui. Dumnezeu L-a părăsit pentru a ne primi pe noi. Domnul Isus a luat locul nostru în moarte și judecată, pentru ca noi să putem avea parte împreună cu El de locul Său în viață, în dreptate și slavă veșnică.

Nouă nu ne rămâne altceva de făcut decât să mulțumim lui Dumnezeu Tatăl și Fiului Său pentru dragostea nesfârșită, care s-a descoperit pe deplin la crucea de la Golgota.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

www.fundatiaseer.ro

RĂSPLATA CONFRUNTĂRII

„Nu dispreţui mustrarea Domnului…” (Proverbe 3:11)

     Biblia ne sfătuieşte: „Nu dispreţui mustrarea Domnului, şi nu te mâhni de pedepsele Lui. Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!” (Proverbe 3.11-12). Pentru că Dumnezeu te iubește, când vede lucruri în viața ta care au potențialul de a-ți dăuna ție și celor din jur, El nu Se face că nu le vede! Pavel scrie: „Uită-te, deci, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu…” (Romani 11:22). Dumnezeu te va confrunta cu blândețe, dar dacă nu asculți, El va trebui să Se poarte cu tine cu asprime. Asta pentru că a investit prea mult în tine pentru a te lăsa să cazi. Dumnezeu nu numai că ne confruntă, dar El Se așteaptă să ne confruntăm şi ajutăm unii pe alții când greșim. Pavel l-a confruntat pe Petru, tovarăşul său de lucru, de față cu credincioșii iudei și cu cei dintre neamuri, deoarece problema era importantă pentru reușita misiunii lor (Galateni 2:14).

Confruntarea sănătoasă are cel puţin șase consecinţe:

1) Clarificare. Ai parte de o înțelegerea mai bună asupra persoanei și asupra celor întâmplate.

2) Schimbare. Ea aduce promisiunea că vor apărea îmbunătățiri – și că acestea se vor produce în tine!

3) O relație mai bună. Folosită corect, confruntarea va adânci relația cu cealaltă persoană.

4) Curăție. Când lucrurile sunt scoase la iveală, relațiile devin curate și liniștite.

5) Respect. Lumea te va aprecia și te va respecta și mai mult ca lider.

6) Siguranță. Oamenii se vor simți în siguranță, știind că ești suficient de puternic pentru a lua atitudine atunci când lucrul acesta contează. Oamenii își doresc un lider care spune: „Când apare o problemă, mă confrunt cu ea în mod direct, prompt și cu respect. Voi ajuta la îndreptarea situației și voi readuce lucrurile pe un făgaș normal!”

 

 

 

 


 

Single Post Navigation

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: