Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the month “februarie, 2016”

29 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Ce vrei să facă Domnul pentru tine?

„Doamne, să-mi capăt vederea.” Luca 18:41

Există ceva în viaţa ta care nu numai că te tulbură pe tine, dar te face o sursă de tulburare şi pentru alţii? Dacă există, atunci este un lucru pe care nu-l poţi rezolva tu însuţi. „Cei ce mergeau înainte îl certau să tacă, dar el ţipa şi mai tare.” Insistă până când ajungi faţă în faţă cu Domnul însuşi; nu zeifica bunul simţ. Când Isus ne întreabă ce vrem sa facă pentru noi în privinţa lucrului incredibil cu care ne confruntăm, aminteşte-ţi că El nu lucrează pe căi obişnuite, ci în mod supranatural.Ia aminte cum Îl limităm pe Domnul prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut. „Întotdeauna am eşuat aici şi întotdeauna voi eşua”. De aceea nu cerem ceea ce dorim. „Este ridicol să-I cer lui Dumnezeu să facă aceasta.” Dacă este ceva imposibil, atunci e tocmai lucrul pe care trebuie să I-L cerem. Dacă nu e un lucru imposibil, nu este o tulburare reală. Dumnezeu va face ceea ce este absolut imposibil. Acest om şi-a primit vederea. Cel mai imposibil lucru pentru tine este să te identifici atât de mult cu Domnul, încât să nu rămână nimic din viaţa ta cea veche. El va face asta dacă-L vei ruga. Dar trebuie să ajungi până acolo încât să crezi că El este Atotputernic. Credinţa nu se întemeiază pe ceea ce spune Isus, ci pe El Însuşi; dacă ne uităm numai la ce spune El, nu vom crede niciodată. O dată ce-L vedem pe Isus, El face lucrul imposibil într-un mod la fel de natural ca şi respiraţia. Agonia noastră provine din stupiditatea îndărătnică a inimii noastre. Noi nu vrem să credem, nu vrem să tăiem frânghia care ne ţine legaţi de ţărm, ci preferăm să ne îngrijorăm mai departe.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” EFESENI 3:16

Aceasta este a doua rugăciune a apostolului Pavel pentru Efeseni. Ea conţine un mare contrast. În prima sa rugăciune (cap. 1:17) este vorba de un duh de înţelepciune şi de descoperire în cunoaşterea Domnului Hristos în aceasta, a doua, este vorba de puterea necesară unei adevărate vieţi predate. În Noul Testament, cuvântul de „tărie” cuprinde gândul de putere autoritate, dinamism, energie; „a întări” însemnează deci comunicarea transmiterea acestei puteri pentru a fi pusă în practică. Duhul Sfânt conţine toate acestea şi El le comunică celui credincios tocmai cu scopul de a-l întări în omul lăuntric, de unde ies izvoarele vieţii. Lucrarea Sa se întinde în toate direcţiile. Nici un domeniu din viaţa celui credincios nu-i scapă. Oricât de mare şi importantă ar fi nevoia noastră, sau oricât de mica şi intimă ni s-ar părea vreo rană pe care am vrea ca El s-o vindece, puterea Sa ne va fi transmisă şi va lucra. El locuieşte prin credinţa! În cel mai mic şi mai slab dintre noi. Dacă suntem mintuiţi prin har, copii ai lui Dumnezeu prin înfiere. Duhul Sfânt va veni la noi ca să ne întărească în putere în omul dinăuntru ca să fim „destoinici pentru orice lucrare bună” dar în primul rând ca să ne crească într-o tot mai vie pârtăşie cu Domnul Isus. În ce constă însă contrastul de care am vorbit mai sus? În aceea că această infinit de mare putere dumnezeiască a Duhului Sfânt lucrează, în nişte fiinţe aşa de slabe cum suntem noi, în omul dinăuntru, in adâncul fiinţei noastre, în locul cel mai ascuns, mai intim, unde este sanctuarul însuşi al personalităţii noastre, unde nimeni nu trebuie să pătrundă decât El însuşi, în acel loc pe care Scriptura îl numeşte în altă parte „omul ascuns al inimii”. Este străfundul fiinţei noastre, atât de sensibil, de gingaş şi de personal.Dumnezeu a destinat această mare putere pentru că numai ea poate să lucreze acolo unde este sediul tutror capacităţilor noastre spirituale, acolo unde sunt toate sursele unei vieţi „ascunse cu Hristos în Dumnezeu.” Duhul Sfânt care locuieşte în noi, să ia în primire toate aceste izvoare de viaţă pentru a le sfinţi şi folosi spre slava Aceluia care a murit şi a înviat pentru noi, căci datorită acestui fapt am primit această putere nemaipomenilă! şi această putere se va reflecta în viala noasitră de fiecare zi, pentru lucrurile mari, ca şi pentru cele mici, pentru viaţa noastră intima şi personală sau pentru lucrarea lui Dumnezeu la care sintem chemaţi să participăm. În felul acesta încetează luptele, agitaţiile, eforturile fireşti, dezamăgirile continui şi alergarea după o slavă personală.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Faceţi dar roade vrednice de pocăinţă.”Matei 3:8

Dacă ne cercetăm în lumina Cuvântului Lui Dumnezeu, atunci dispare tot ce considerăm a fi frumos şi bun în viaţa noastră. Ferice de cel ce ajunge în această stare! Astfel, el poate experimenta ceea ce este scris în Isaia 40:4: „Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile în vâlcele!”. Mulţi spun astăzi: „Drumul este prea abrupt şi spinos.” Nu, nu este aşa. Este un drum fericit, un drum ce duce la mântuire, un drum de slavă. Fâşiile de pânză au fost puse la o parte în mormânt. Străduiţi-vă să aveţi linişte! Ferice de cel ce constată: „trebuie să fiu eliberat de păcat, altfel sunt pierdut pe veci! Astăzi oamenii ar dori să fie mântuiţi, însă fără a recunoaşte aceasta. Dar Cuvântul Lui Dumnezeu ne spune: „Căci oricine face răul, urăşte lumina şi nu vine la lumină ca să nu i se vadă păcatele. Dar cine lucrează după adevăr, vine lumină pentru ca să i se arate faptele, fiindcă sunt făcute în Dumnezeu.”(Ioan 3:20-21). Oamenii au venit la Ioan Botezătorul, şi-au mărturisit păcatele şi au întrebat: „Ce să facem, ca să fim mântuiţi?” Fariseii au venit şi ei ca să fie botezaţi, şi le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare? Faceţi dar, roade vrednice de pocăinţa voastră, şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam.”(Matei 3:7-9). Astăzi sunt mulţi care spun: Avem un preot bun, suntem confirmaţi, sau botezaţi”. Da, sunt aceia care s-au lăsat botezaţi şi de şapte ori, dar omul vechi tot nu este dat la moarte, pentru că nu au rupt legătura cu păcatul, şi nu s-au lepădat de viaţa lor.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CE NE ÎNSOŢEŞTE

Da, fericirea, şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele. Psalmul 23.6

Un poet credincios spunea: Doamne, Tu ai adus în viaţa mea o zi ca cea de acum, necunoscută în alţi ani…” Această zi vine însă o dată la patru ani. Oh, dacă am putea obţine în această zi binecuvântare împătrită! Până azi bunătatea şi îndurarea ne-au însoţit, zi după zi, ca doi sprijinitori, unul deschizându-ne mersul, celălalt îndrumându-ne. Şi dacă această zi extraordinară se numără printre cele din viaţa noastră, aceşti doi îngeri păzitori vor fi cu noi şi azi: bunătatea pentru a împlini nevoile noastre, şi îndurarea pentru a ne şterge păcatele. Ele ne vor însoţi paşii azi şi în fiecare zi, până la cea din urmă. De aceea, să slujim Domnului în această zi, cu o predare mai deosebită a inimii, cântând laudele în cinstea Lui cu mai multă căldură, însufleţire ca niciodată. Nu am putea noi oare să facem azi un dar mai deosebit pentru lucrarea lui Dumnezeu sau pentru săraci? Şi pentru că dragostea este născocitoare, să ne străduim să facem din această zi de 29 Februarie, o zi a cărei amintire să ţină până-n veşnicie.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Nu zice: Cum se face că zilele de mai înainte erau mai bune decât acestea? Căci nu din înţelepciune întrebi aşa. Eclesiastul 7,10

Dumnezeu a vrut în vremea din vechime ca poporul Său să cunoască puterea şi îmbărbătarea Lui. De exemplu mica rămăşiţă din Iuda care s-a întors din Babilon şi a început să pună piatra de temelie pentru noul Templu, era întristată că templul refăcut este foarte mic în comparaţie cu cel al lui Solomon. Atunci au auzit glasul Domnului care spunea: „Şi voi umplea de slavă Casa aceasta zice Domnul oştirilor.” (Hagai 2.7-9). Da, în faţa credincioşilor sunt înfăţişate binecuvântările slăvite ale prezenţei stăpânirii lui Mesia în zilele viitoare, pentru a-i întări. Aşa sunt şi promisiunile de la Apocalipsa 2 şi 3 făcute celor care vor birui în adunări; ele sunt legate de viitor. În Evrei 10.32 credincioşilor le sunt arătate zilele trecute pentru a fi îmbărbătaţi şi ridicaţi la aceiaşi bucurie a credinţei. Duhul Sfânt se preocupă între altele de noi în deosebi în direcţia de a ne arăta viitorul binecuvântat. încercările vor avea un sfârşit iar partea noastră este o veşnică bucurie. Noi vom purta chipul Celui ceresc. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.” De aceea să facem cum făcea apostolul Pavel: „Uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte alerg spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus.”Domnul nu ne pune în faţă zarea unui drum lipsit de încercări şi strâmtorări; dimpotrivă, ne spune că le vom întâlni şi pe unele şi pe celelalte; dar ne dă făgăduinţa că rămâne cu noi în mijlocul acestor încercări, ceea ce este nespus de bine. Este mai bine să ai pe Dumnezeu cu tine în greutăţi, decât să scapi de ele. Să fim siguri că inima lui Dumnezeu bate cu inima noastră şi este de preţ să simţim aceasta. Să privim deci mereu la El de unde ne vine ajutorul şi scăparea.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, cum tânjesc să fiu în întregime absorbit de Tine, tot trupul, sufletul şi duhul meu înflăcărate de Tine; atât de multe lucruri ascunse ale întunericului încă rămân. Ce umilire plină de har sunt aceste lucruri!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.»

 2 Corinteni 10,4

Dacă gândurile tale sunt curate, pline de dragoste, atunci emani în jurul tău o atmosferă plăcută, binecuvântată. Dacă eşti rău şi stricat, dacă răspândeşti şi întreţii o atmosferă apăsătoare, tensionată mai bine stai singur deoarece, în cazul acesta poţi să distrugi mediul şi chiar şi pe colegii alături de care trăieşti şi munceşti. Se spune că un asemenea lucru se întâmplă din cauza agresiunii reprimate şi exprimate doar la nivel de gânduri rele, gânduri pe care le nutreşti faţă de fraţii si surorile tale. Când diavolul deţine controlul asupra gândurilor tale, aleargă sub protecţia lui Isus Cristos; acolo vei fi eliberat şi liniştit, căci promisiunea Domnului este încă valabilă: «Iată că v-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului» (Luca 10,19). Păcatul prin vorbe sau prin gând este la fel de grav. Fugi la Domnul când ispita de a acţiona conform impulsurilor firii este prea puternică! Isus este biruitor! El a câştigat pentru noi toţi viaţa veşnică cu preţul vieţii Sale. Cristos nu a răspuns provocărilor, nu a dat curs ispitei de a face apel la autoritatea Sa. In umilinţă a rămas Mielul lui Dumnezeu pe cruce şi a înfrânt duşmanul.

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

De aceea îţi păstrez bunătatea Mea. Ieremia 31:3

Tunetele legii şi teroarea judecăţii sunt folosite adesea ca să ne aducă la Christos, dar victoria finală aparţine bunătăţii Sale. Fiul risipitor s-a întors la casa tatălui său fiindcă avea nevoie de el, dar tatăl său l-a văzut de departe şi a alergat în în întâmpinarea lui. Ultimul pas a fost însoţit de sărutul tatălui şi de Căldurosul său bun-venit.

    Legea şi groaza ei îşi fac lucrarea
    Dar rezultatul lor se vede gfeu
    Insă credinţa că prin har obţii iertarea
    Înmoaie chiar şi inima unui ateu.

Întro seară, învăţătorul a venit la uşă şi a bătut cu ciocanul legii. Uşa s-a cutremurat din balamale, iar omul a adunat toate mobilele şi le-a aşezat în faţa ei. El a spus „nu deschid nimănui”. Învăţătorul a plecat, dar s-a întors peste un timp şi a bătut încetişor cu mâinile Sale străpunse de cuie, încet și uşor. De data aceasta uşa nu s-a cutremurat, dar s-a deschis şi gazda s-a aruncat în genunchi pe prag. „Intră, intră, Te rog. Ai bătut într-un fel care mi-a mişcat inima. Nu am putut să nu mă gândesc la sângele care curgea din mâinile Tale străpunse pe uşa mea, şi nu am putut să te las în drum. Şi am plâns, fiindcă dragostea Ta a învins în inima mea”. Aşadar, în orice situaţia, bunătatea învinge. Ce nu a putut face Moise cu tablele lui de piatră, a făcut Christos cu mâinile Sale străpunse. Aceasta este doctrina adevăratei chemări. Este oare aceasta şi experienţa mea? Pot eu să spun: „El m-a chemat şi eu L-am urmat, bucuros să ascult glasul divin?” Dacă este aşa, fie ca El să mă cheme în continuare, până când mă voi aşeza la Masa Nunţii Mielului.

Seara

Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său. 1 Corinteni 2:12

Iubite cititor, ai primit Duhul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, în sufletul tău? Necesitatea lucrării Duhului Sfânt în inimă reiese clar din următorul fapt: tot ce a fost făcut de Dumnezeu Tatăl şi de Dumnezeu Fiul pentru noi nu ar avea nici o valoare dacă Duhul nu ne-ar sensibiliza inimile. Ce efect are doctrina alegerii asupra unui om care nu are Duhul lui Dumnezeu? Alegerea este o literă moartă în conştiinţă, dacă Duhul lui Dumnezeu nu mă cheamă „din întuneric la lucrarea Sa minunată” (1 Petru 2:9). Doar prin chemarea Sa pot să văd alegerea mea şi să ştiu că am fost chemat de Dumnezeu, ales pentru un scop etern. A fost încheiat un legământ cu Domnul Isus Christos prin Tatăl Său; dar cu ce mă ajută acest legământ dacă Duhul Sfânt nu îmi deschide inima să primesc binecuvântările cerului? Binecuvântările atârnă de un piron — Isus Christos – dar eu sunt mic de statură şi nu le ajung. Duhul lui Dumnezeu le ia şi binecuvântările intră în posesia mea. Binecuvântările legământului seamănă cu mana din cer, departe de atingerea muritorilor, dar Duhul lui Dumnezeu deschide ferestrele cerului şi toarnă belşug de binecuvântare peste tabăra Israelului spiritual. Lucrarea minunată a lui Christos este asemeni vinului din burduf; necredinţei noastre îi este imposibil să ajungă la el. Duhul lui Dumnezeu ne toarnă vin în inimă, şi astfel nevoile noastre sunt adăpate. Fără Duhul Sfânt, suntem morţi în păcate, fără să beneficiem de chemarea Tatălui şi de răscumpărarea Fiului. Duhul Sfânt este absolut necesar bunăstării noastre. Să-L chemăm deci cu umilinţă în viaţa noastră, tremurând la gândul că Îl putem îndurera.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Depărteaz-o la adânc. (Luca 5:4)

Domnul nu a spus la ce adâncime. Adâncimea apei în care noi navigăm depinde de cât de complet ne-am tăiat legăturile cu ţărmul, de dimensiunile nevoilor noastre şi de temerile noastre cu privire la viitor. Totuşi, peştii îi vom găsi la apă adâncă, nu la apă mică.La fel este şi cu noi – nevoile noastre îşi vor găsi împlinirea în lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Trebuie să navigăm în adâncimile Cuvântului lui Dumnezeu, pe care Duhul Sfânt ni-l va deschide cu înţelesuri profunde, şi totuşi limpezi ca şi cristalul. Şi cuvintele pe care le-am cunoscut în trecut vor avea un ocean de noi înţelesuri, care vor aduce mesajul lor original la suprafaţă. „Depărteaz-o la adânculispăşirii. Trebuie s-o aprofundăm, până când Duhul ne va da o asemenea înţelegere a sângelui scump al lui Hristos, încât el să devină un balsam atotputernic, şi hrană şi doctorie, pentru sufletul şi trupul nostru.”Depărteaz-o la adânculvoii Tatălui. Trebuie să răbdăm până când vom înţelege deplin detaliile ei infinite şi bunătatea ei şi resursele ei nesfârşite şi grija ei faţă de noi.”Depărteaz-o la adânculDuhului Sfânt. Nu trebuie să ne oprim până când El nu va deveni pentru noi o mare caldă, strălucitoare, radiantă şi fără fund, în care să ne afundăm, desfătându-ne şi însufleţindu-ne şi în cele din urmă pierzându-ne pe noi înşine şi necazurile noastre în liniştea şi pacea prezenţei Lui nepieritoare. Trebuie să mergem înainte până când Duhul va deveni un răspuns clar şi glorios la rugăciunile noastre; cea mai grijulie şi cea mai tandră călăuză a noastră; cel mai atent anticipator al nevoilor noastre; şi cel mai iscusit şi supranatural sculptor al împrejurărilor noastre.”Depărteaz-o la adâncul planurilor lui Dumnezeu şi al Împărăţiei Lui viitoare. Trebuie să ne continuăm drumul până va veni Domnul şi Împărăţia Lui milenară va fi înaintea noastră şi vom vedea eternitatea desfăşurându-se dincolo de porţile gloriei; până când imaginaţia noastră va fi orbită de lumina strălucitoare, şi inima noastră va tresălta de o inexprimabilă anticipare a bucuriei de a-L vedea pe Domnul Isus şi „slava viitoare, care are să fie descoperită faţă de noi” (Rom. 8:18).Domnul Isus ne învaţă să începem să navigăm prin toate acestea. El ne-a creat, şi El a creat adâncimile mării fără fund. Şi a făcut ca aceste adâncimi să se potrivească toate împreună într-o armonie perfectă cu toate talentele şi dorinţele noastre. din Hrană pentru suflet

 

Izvoarele lui ajung în întreaga creaţie,

Atât de mare este belşugul;

Ajunge pentru toţi, ajunge pentru fiecare;

Ajunge pentru totdeauna.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmii 14 şi 15

Cu adevărat nebun este cel care, în faţa tuturor mărturiilor pe care Dumnezeu i le dă cu privire la puterea şi dragostea Lui, îşi închide ochii, îşi împietreşte inima şi declară: „Nu este Dumnezeu” (14.1; Psalmul 10.4; Ieremia 5.12); şi chiar dacă nu toţi oamenii sunt atei, tuturor, fără excepţie, le lipseşte adevărata pricepere: pentru că niciunul nu-L caută pe acest Dumnezeu (a Cărui existenţă totuşi I-o recunosc), până nu lucrează El la inimă.Ce îngrozitor este acest tablou al umanităţii, aşa cum îl poate contempla Dumnezeu din ceruri! Dar să nu uităm că această rasă rebelă şi coruptă prin natura ei este cea din care facem parte şi noi, tu şi eu.După trista constatare din Psalmul 14, „nu este niciunul care să facă binele”, Psalmul 15 poate să pună întrebarea: „Cine va locui în cortul Tău…?” Romani 3, care citează v. 1-3 din Psalmul 14, descoperă gloriosul adevăr care ne priveşte şi pe noi: dintre aceşti oameni – dovediţi păcătoşi – Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe gratis, fără plată, pe cei care cred (Romani 3.10-12, 22-26).Trăsăturile israelitului credincios sunt şi cele pe care harul trebuie să le producă într-un creştin: dreptate şi adevăr, în umblare, în fapte şi-n cuvinte; bunăvoinţă faţă de aproapele nostru; aprecierea binelui şi a răului potrivit măsurii divine (citiţi Isaia 33.15,16).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Efeseni 1:15-23

… întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui… Coloseni 1:11

PUTEREA FIULUI

Primul motor cu energie solară produs de o fabrică de automobile, avea putere numai să rotească un disc de plută. De atunci, s-au făcut progrese pentru transformarea energiei razelor solare în energie electrică. Dar pare totuşi un timp destul de lung pînă vom putea conduce un automobil alimentat cu energie solară. în timp ce ştiinţa care studiază energia solară este în dezvoltare, noi care sîntem creştini, am putea să ne bazăm pe un alt gen de energie – Puterea Fiului, energia spirituală şi puterea pe care o primim de la Fiul lui Dumnzeu. Biblia ne spune că El este în cer chiar acum şi este „mai presus” de orice domnie, de orice stăpînire, de orice putere, de orice dregătorie şi de orice nume” (Efeseni 1:21). La aceeaşi putere pe care o foloseşte El să supravegheze lumea, se referă Pavel, ca fiind „nemărginita mărire a puterii Sale” (Efeseni 1:19).Nu-i aşa că uneori ţi se pare că nu ai puterea spirituală pe care ai vrea s-o ai? Nu te lupţi oare cu ideea de a-L mărturisi pe Cristos altora sau de a începe un studiu biblic? Este dificil să trăieşti pentru Dumnezeu acasă, la serviciu sau la şcoală? Atunci dăruieste-I viaţa ta întreagă lui Isus. Aşa cum ai avut încredere în puterea Lui mîntuitoare care ţi-a iertat păcatele, I te încredinţezi pentru a te păstra, a te încuraja şi a te proteja. încearcă să depinzi de Acela care te va întări prin „Duhul Lui în omul dinăuntru” (Efeseni 3:16). Este posibil ca puterea din razele soarelui să nu fie răspunsul la nevoile de energie ale lumii, dar puterea Fiului din cer este tot ce ne trebuie nouă din punct de vedere spiritual.       P.R.V.

Dacă ai ceva să faci,
Incepe-acum cu zel.
Să vrei, e partea ta
Puterea ţi-o dă El.   Anonim

„Lumina hanii” nu se stinge niciodată.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

ÎMPUTERNICIT PENTRU A CONDUCE

„Pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul” (Exod 34:29)

Biblia spune: „Moise a stat acolo cu Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Moise s-a pogorât de pe muntele Sinai cu cele două table ale mărturiei în mână. Când se pogora de pe munte, nu ştia că pielea feţei lui strălucea, pentru că vorbise cu Domnul. Aaron şi toţi copiii lui Israel … se temeau să se apropie de el. Moise i-a chemat; Aaron şi toţi fruntaşii adunării s-au întors la el şi el le-a vorbit… şi el le-a dat toate poruncile pe care le primise de la Domnul” (v. 28-32). Când iudeii s-au aflat în faţa lui Moise, expresia de pe chipul său le-a arătat că fusese în prezenţa Domnului. Puteau să vadă şi să simtă lucrul acesta. Biblia numeşte lucrul acesta „ungere” (1 Ioan 2:27). Mai simplu spus, ungerea înseamnă echiparea şi împuternicirea făcută de Dumnezeu pentru a avea izbândă în ceea ce te-a chemat să faci. Liderul împuternicit de Dumnezeu se caracterizează întotdeauna prin aceste patru trăsături:

1) Chemarea. Când oamenii stau în preajma unui lider care are împuternicirea lui Dumnezeu, ei simt că El l-a înzestrat şi l-a trimis într-adevăr pe acel om pentru a împlini un anumit scop.

2) Caracterul. Oamenii văd natura lui Dumnezeu în liderul ales şi prin urmare, au încredere în el.

3) Competenţă. Un lider împuternicit de Dumnezeu are abilitatea de a face lucrurile în aşa fel încât să-L onoreze pe Dumnezeu. Rezultatele îi validează chemarea.

4) Convingerea. Liderii împuterniciţi de Dumnezeu nu sunt nehotărâţi; ei au coloană vertebrală, morală şi spirituală şi susţin ceea ce este bine. Aceste patru calităţi sunt semne ale chemării lui Dumnezeu şi când oamenii le văd în viaţa ta, ei te vor urma.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Nu vă înmulțiți cuvintele trufaşe. Să nu iasă mândrie din gura voastră, pentru că Domnul este un Dumnezeu al cunoştinței şi de El sunt cântărite faptele. 1 Samuel 2.3

Rugăciunea Anei (5)

Este surprinzător cât de vorbăreți suntem atunci când nu ne aflăm în prezența lui Dumnezeu; însă, când ajungem în prezența Lui, se aşterne tăcerea. Vorbim adesea despre ceea ce am făcut sau despre ceea ce dorim să facem. Câteodată vorbim despre ceea ce alții nu fac. Însă, atunci când intrăm în prezența lui Dumnezeu, nu ne mai gândim deloc la noi înşine.De ce nu trebuie să vorbim cu mândrie, nici cu aroganță? „Pentru că Domnul este un Dumnezeu al cunoştinței.” El ştie motivele pentru care vorbim; cunoaşte totul despre inima noastră. Este un lucru foarte solemn să ştim că El ne cunoaşte în totul. „Doamne, Tu mai cercetat şi mă cunoşti, Tu ştii când mă aşez şi când mă ridic, de departe îmi pătrunzi gândul. Tu ştii când umblu şi când mă culc şi cunoşti toate căile mele. Încă numi ajunge cuvântul pe limbă şi, iată, Doamne, Tu îl cunoşti în totul” (Psalmul 139.14). El este un Dumnezeu al cunoştinței şi toate faptele sunt cântărite de El. Dumnezeu face două lucruri cu omul: îl măsoară şi îl cântăreşte.Când îl măsoară pe om, ce spune El? „Toți au păcătuit şi nu au ajuns la gloria lui Dumnezeu.” Câteodată, oamenii gândesc în felul următor: «Dacă ajung înaintea lui Dumnezeu, mă descurc eu!». Când eşti departe de acel moment, poți vorbi aşa, dar lucrurile se vor schimba radical atunci când vei ajunge acolo. Cum stau lucrurile cu cântărirea? Să privim laPsalmul 62.9 (cuvinte foarte prețioase pentru cei care cunosc harul şi cu totul cumplite pentru cei care nul cunosc): „Fiii oamenilor de rând sunt numai o suflare, fiii celor mari sunt minciună; puşi în cumpănă împreună, sunt mai puțin decât o suflare”. Să ne aducem întotdeauna aminte că „Domnul este un Dumnezeu al cunoştinței şi de El sunt cântărite faptele”! F. C. Blount

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Deci cine știe să facă bine, și nu face, săvârșește un păcat! Iacov 4.17

Exemplul unui tânăr

În călătoria pe mare spre India, un tânăr marinar ședea într-o seară întunecoasă în cabina lui; îi era foarte rău. Marea era tot mai agitată, furtuna vuia și vâjâia. Deodată, tânărul a fost speriat de strigătul: „Un om a căzut peste bord!”. În aceeași clipă auzi zgomot deasupra lui, provocat de marinarii grăbiți să acorde ajutor. N-ar fi trebuit oare să îi ajute și el? Dar era într-o stare așa de jalnică, încât nu avea niciun sens să meargă pe punte. Nu ar fi putut ajuta la salvarea acelui om, poate ar fi stat doar în calea celorlalți. Dar totuși se întrebă: „Aș putea oare să fac și eu ceva?”. Desprinse repede lampa sa și o ținu aproape de fereastra cabinei, astfel încât razele lămpii să cadă pe mare. Și ce s-a întâmplat? Câteva minute mai târziu răsună strigătul de bucurie: „Este în siguranță; este salvat!”.Dimineața, tânărul marinar a aflat că lampa sa a contribuit la salvarea acelui nenorocit. Lumina lămpii a căzut în clipa potrivită pe cel ce se zbătea în valuri, astfel că frânghia a putut fi aruncată, ca el să o poată prinde. Exemplul acestui tânăr să ne însuflețească pe toți pentru a fi de ajutor pentru semenii noștri. „Adevărat este cuvântul acesta și vreau să spui apăsat aceste lucruri, pentru ca cei ce au crezut în Dumnezeu să caute să fie cei dintâi în fapte bune. Iată ce este bine și de folos pentru oameni!” (Tit 3.8).

28 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Acum crezi?

„De aceea credem…” „Acum credeţi? ” le-a răspuns Isus.

Ioan 16:30-31

„Acum credem.” Dar Isus îi întreabă: „Credeţi?… Iată că vine ceasul când… Mă veţi lăsa singur”. Mulţi lucrători creştini L-au lăsat pe Isus Cristos singur şi au intrat în lucrare dintr-un sentiment al datoriei sau dintr-un sentiment al necesităţii izvorât din propria lor gândire. Motivul pentru care facem acest lucru este absenţa vieţii de înviere a lui Isus. Sufletul nostru a pierdut legătura strânsă cu Dumnezeu, deoarece s-a încrezut în propria lui înţelegere religioasă. Acesta nu este un păcat deliberat, care să fie pedepsit, dar când cineva îşi dă seama că şi-a îngrădit propria înţelegere cu privire la Isus Cristos, provocându-şi, astfel, nedumeriri, suferinţe şi dificultăţi, trebuie să se întoarcă înapoi cu ruşine şi pocăinţă.Trebuie să ne bazăm mult mai mult pe viaţa înviată a lui Isus, să ne formăm obiceiul de a raporta totul la El; dar, în loc să facem acest lucru, noi luăm decizii după propria noastră judecată şi apoi Îl rugăm pe Dumnezeu să le binecuvânteze. El nu poate face aşa ceva, lucrurile respective nu ţin de domeniul Lui, nu au nimic de-a face cu realitatea. Dacă facem ceva doar din sentimentul datoriei, prin aceasta înălţăm un standard care concurează cu Isus Cristos. Devenim o „persoană superioară” care spune: „în situaţia aceasta trebuie să fac cutare şi cutare lucru”. Punem pe tron sentimentul datoriei în locul vieţii înviate a lui Isus. Nu ni se spune „să umblăm în lumina” conştiinţei sau a sentimentului datoriei, ci „să umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină”. Când facem ceva din sentimentul datoriei, este uşor să le explicăm altora motivele acţiunilor noastre. Dar când facem ceva din ascultare de Domnul, nu există nici o explicaţie; de aceea un sfânt poate fi ridiculizat cu uşurinţă.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Să vă întăriţi în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru” EFESENI 3:16

Omul dinăuntru, nu este persoana pe care publicul o cunoaşte, sau familia, nu este nici măcar cea pe care o cunoaştem noi înşine. Omul dinăuntru este ce cunoaşte Dumnezeu în noi, este locul prea sfânt al fiinţei noastre unde El Se întâlneşte cu noi. Din pricina aceasta, Satan încearcă să înmulţească atacurile lui împotriva omului dinăuntru, provocându-l cu ispite dinăuntru şi din afară. Adesea, ispita ia, ca în cazul cu Eva, forma cea mai naturală şi mai seducătoare: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat…?” Satan se transformă chiar în înger de lumină şi se ascunde în spatele lucrurilor spirituale. Dar când noi suntem „întăriţi în putere prin Duhul Sfânt în omul dinăuntru„, suntem in stare să deosebim ispita şi s-o respingem.Omul dinăuntru este cel ce resimte şocurile încercărilor vieţii, care ne surprind, fără veste, şi adesori ne găsesc neveghind. Dar când suntem întăriţi în putere, cum zice textul nostru, şocurile acestea sunt amortizate, pentru că ele ne găsesc ascunşi cu Hristos în Dumnezeu. El însuşi le primeşte şi astfel noi ne descărcăm asupra Lui ca să continuăm lupta credinţei. În omul dinăuntru se menţin amprentele vieţii din trecut, aceste amprente ale amintirilor care rănesc, ale influenţelor vătămătoare cărora nu le-am dat atenţie, ale contactelor cu lucruri neîngăduite şi care sunt osândite de Cuvânt. Toate acestea se aşează peste omul dinăuntru, ca un văl întunecos care îi ascunde Faţa lui Dumnezeu. Pe placa sensibilă a omului
dinăuntru sunt multe amprente care nu aparţin lui Dumnezeu! Să-L rugăm să ni le descopere şi să ne curăţească de ele; atunci vom fi cu adevărat „întăriţi în putere în omul dinăuntru.”Deasemenea, în omul dinăuntru se găsesc izvoarele vieţii, care inspiră gândurile noastre, cuvintele noastre şi faptele noastre. Şi dacă este întărit prin Duhul Sfânt, râuri de apă vie vor curge din noi, cum zice Scriptura. Atunci şi numai atunci, Domnul Hristos, locuind în inimile noastre prin credinţă, Se va manifesta prin viaţa noastră omenească, acelora care nu cunosc mântuirea Sa minunată. „şi chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi.” (2 Cor. 4:16). Dacă cugetul nostru şi-a pierdut sensibilitatea ca sol al lui Dumnezeu în noi, omul nostru dinăuntru nu mai poate fi întărit, pentru că puterea Duhului Sfânt este împiedecată să lucreze. Cea mai rapidă cale de a ruina omul dinăuntru este de a viola cugetul.Un cuget sensibil la Cuvântul lui Dumnezeu este cea mai preţioasă comoară pe care o ducem cu noi în fiecare zi în omul dinăuntru.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Numai, nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului şi nu vă temeţi de oamenii aceea, căci îi vom mânca. Ei nu mai au niciun sprijin; Domnul este cu noi, nu vă temeţi de ei!” Numeri 14:9

Putem vedea credinţa lui Iosua şi a lui Caleb care au avut curajul să stea împotriva părerii celor zece iscoade şi a celor şase sute de mii de adepţi ai lor, în ciuda necredinţei acestora. Istoria poporului Israel a fost scrisă pentru învăţătura noastră. În Hristos avem promisiunea de a intra în Canaanul ceresc: „în nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer un alt nume dat oamenilor, în care putem fi mântuiţi, decât Numele Lui Isus”. Numai prin căinţă şi credinţă putem ajunge la siguranţa iertării păcatelor, aşa cum este scris în Evrei 1:3. El a înfăptuit curăţirea păcatelor noastre prin El Însuşi. El Şi-a dat viaţa pentru noi ca un dar şi ca o jertfă , pentru ca noi, prin învierea Sa, să fim moştenitori ai vieţii veşnice, dacă stăm neclintiţi în credinţă şi tari în nădejdea Evangheliei şi a Slavei pe care Dumnezeu ne-o va da. În epistola către Evrei putem recunoaşte ceea ce avem prin şi în Isus ca Mare Preot al unui nou legământ. El este Mijlocitorul între noi şi Dumnezeu, este Cel, care asemenea unui Mare Preot desăvârşit, este Mijlocitorul între noi şi Tatăl. De aceea spune Cuvântul: „Şi cel neprihănit va trăi prin credinţă, dar dacă dă înapoi, sufletul Meu nu-Şi găseşte plăcere în el. Noi, însă, nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci din aceia care au credinţă pentru mântuirea sufletului.” Evrei 10:38-39

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

AVUŢIE ÎN CERURI

… ca unii care ştiţi că aveţi în ceruri o avuţie mai bună, care dăinuieşte. Evrei 10.34

Este adevărat că bunurile de pe pământ ţin mult. Dar Dumnezeu ne făgăduieşte, în patria slavei, bunuri sigure şi permanente şi această făgăduinţă umple inimile noastre cu siguranţa că acolo sus avem o moştenire trainică. Cerul este chiar de pe acum proprietatea noastră. Noi avem această moştenire, îi cunoaştem cele dintâi roade. O cunoaştem nu numai din auzirea cu urechile noastre, dar îi purtăm mărturia şi în noi înşine.Gândul la bunurile de dincolo, nu ar trebui oare sa ne mângâie de pierderile de acum? Ne putem pierde banii de cheltuială zilnică, dar comoara rămâne neatinsă, pentru că Mântuitorul nostru trăieşte şi nu ne va lăsa în lipsă. Avem Sus o ţară mai bună, bunuri trainice, o făgăduinţă mai bună, şi toate ne vin dintr-un legământ mai bun. De aceea, să binecuvântăm pe Domnul totdeauna şi să lăudăm Numele Lui zi de zi.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui DUMNEZEU, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Efeseni 6.11

În epistola către Efeseni găsim o bogată revelare a binecuvântărilor personale şi comunitare în legătură cu poziţia noastră ÎN Cristos. Prin această epistolă suntem conduşi pe culmi care sunt foarte înalte pentru credincios şi primim înştiinţări şi destăinuiri care sunt „taine ale lui Cristos” privind Adunarea Sa. Bărbaţilor Vechiului Testament nu li s-au făcut asemenea descoperiri. Acela căruia i s-a revelat o asemenea comoară nesecată a lui Cristos a fost Pavel. Primirea acestui adevăr dumnezeiesc impune responsabilitate şi o purtare cu credincioşie. La Pavel găsim acest lucru foarte clar. Lui i-a fost dat un ţepuş în carne ca să nu se umfle de mândrie. Iată cum trebuie privită tema capitolului Efeseni 6. Când poporul Israel a intrat în ţara făgăduinţei a avut de luptat contra duşmanilor băştinaşi care locuiau în ţară. Noi suntem aşezaţi în locurile cereşti, în Cristos şi partea noastră sunt binecuvântările de sus. În momentul în care gustăm prin credinţă aceste binecuvântări, se ridică împotriviri ale duşmanilor din locurile cereşti, De aceea este necesar să îmbrăcăm toată armătura lui Dumnezeu pentru a putea ţine piept vrăjmaşului. Nu-i o luptă împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva stăpânirilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii. Conduşi pe aceste culmi ale revelaţiei dumnezeieşti, este primejdios să cădem în trufia duhovnicească. De aceea să fim tari în Domnul şi nu în noi înşine. Nici o parte a armăturii nu are voie să lipsească, căci atunci duşmanul găseşte locul neînarmat şi nu putem rezista la împotrivirile lui. De câte ori intenţionezi să ieşi afară din tabără (Evrei 13) ai de luptat cu argumentele minţii tale, care vrea să se opună. Dacă te supui acestor raţiuni, niciodată nu vei putea gusta bucuria pe care o au cei din afara taberei.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, mă îndrept spre Tine în nevoie totală. Vino la mine pe plan fizic, mental, moral şi spiritual şi fa-mă să Te arăt pe Tine, slăvindu-Te astfel.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Căci omul merge spre casa lui cea veşnică.» 

Eclesiastul 12,5

Ca şi creştini alergăm cu toţii către un ţel: să fim o veşnicie cu Domnul Isus. Ce înseamnă această alergare pe calea Domnului? Înseamnă un proces continuu de sfinţire, ceea ce presupune, nici mai mult nici mai puţin, concentrare din ce în ce mai mare, exclusivă asupra persoanei lui Isus Cristos. Pavel este un exemplu extraordinar, deoarece el a urmărit acest scop, care a devenit ţinta ultimă a vieţii sale, în aşa fel încât el şi Cristos care trăia în el aproape că nu mai puteau fi deosebiţi. De aceea Pavel a putut spune: pentru mine a trăi este Cristos …» (Filip. 1,21); în alt loc apostolul mărturiseşte: «am murit faţă de Lege» (Gal. 2,19). In Cristos se afla puterea sa extraordinară. El a fost într-adevăr una cu Isus şi a păşit pe urmele Domnului. «Succesul» în sfinţenie nu poate fi separat de alergarea neabătută pe calea Domnului. Experienţa tragică pe care o trăiesc mulţi credincioşi este aceea că doresc să despartă în viaţă aceste două noţiuni practic inseparabile. Cine face Acest lucru este victima unei auto înşelări teribile. Este posibil ca în exterior să doreşti să alergi pe calea Domnului, dar în lăuntrul tău rămâi pe loc. Controlează permanent în ce măsură armonizezi trăirile şi gândurile interioare cu acţiunile exterioare!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

De la El vine nădejdea. Psalmi 62:5

Folosirea acestui limbaj este privilegiul credinciosului. Dacă aşteaptă ceva din lume, este o „nădejde” slabă. Dar dacă aşteaptă ca Dumnezeu să-i împlinească nevoile cu binecuvântări materiale sau spirituale, aşteptările nu-i vor fi zadarnice. In mod constant, poate să apeleze la banca credinţei şi spesanţei şi să-şi împlinească nevoile din bogăţia bunătăţii lui Dumnezeu. Ştiu un singur lucru: dacă mi s-ar oferi toată bogăţia familiei Rothschild, aş refuza şi aş prefera să-L am bancher pe Dumnezeu. Domnul meu nu-şi lasă niciodată promisiunile neonorate. Când ne prezentăm cererile în faţa tronului Său, nu ne trimite niciodată înapoi fără răspuns. De aceea, voi aştepta oricât în faţa uşii Lui, ştiind că mâna iubitoare a harului deschide întotdeauna. In această dimineaţă ÎI voi încerca din nou. Dar mai avem şi alte aşteptări, care nu se limitează la viaţa aceasta. Vom muri curând, şi atunci vom vedea că „de la El vine nădejdea”. Oare nu aşteptăm îngerii să ne ducă la El atunci când zăcem pe patul de suferinţă? Credem că, atunci când pulsul bate tot mai slab şi inima încetineşte, un sol îngeresc se arată lângă pat şi şopteşte: „suflete obosit, vino cu mine!” Apropiindu-ne de poarta cerului, aşteptăm să auzim invitaţia „veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, să moşteniţi împărăţia care va fost pregătită de la Intemeierea lumii” (Matei 25:34). Ne aşteptăm la harpe de aur şi Coroane de slavă, sperăm să ne aflăm în mulţimea care va sta în faţa tronului. Privim înainte şi aşteptăm cu dor timpul când vom fi ca Domnul, fiindcă „îl vom vedea aşa cum este” (1 Ioan 3:2). Dacă acestea sunt şi aşteptările tale, suflete, trăieşte astăzi cu Dumnezeu. Dacă trăieşti cu dorinţa şi hotărârea de a-L lăuda pe Cel care ne împlineşte toate nevoile, şi care ne-a ales, răscumpărat şi chemat prin harul Său, atunci vei vedea că orice „nădejde” şi se va împlini în mod slăvit.

Seara

Făina din oală n-a scăzut, şi undelemnul din ulcior nu s-a împuţinat, după cuvântul pe care-l spusese Domnul prin Ilie. 1 Împăraţi 17:16

Iată credincioşia iubirii divine. Gândeşte-te că femeia aceasta avea nevoi zilnice. Trebuia să se hrănească pe ea şi trebuia să-şi hrănească fiul în timpul foametei; pe deasupra, acum trebuia să-l hrănească şi pe Ilie. Dar deşi nevoia era de trei ori mai mare, mâncarea nu s-a terminat fiindcă avea provizii constante. In fiecare zi mergea la oală, dar cantitatea rămâne aceeaşi. Şi tu, iubite cititor, ai nevoi zilnice. Fiindcă vin atât de des, eşti înclinat să te temi că oala cu făină se va goli într-o zi, şi că ulciorul cu ulei te va dezamăgi. Fii liniştit, conform Cuvântului lui Dumnezeu, acest lucru nu se va întâmpla niciodată. Deşi fiecare nouă zi va aduce noi probleme, va aduce de asemeni şi noi provizii. Chiar dacă ai trăi anii lui Metusalah, şi nevoile tale ar fi la fel de numeroase ca nisipul mării, harul şi mila lui Dumnezeu îţi vor împlini toate necesităţile, şi nu vei cunoaşte niciodată lipsa. Timp de trei ani, ţinutul în care trăia văduva nu a văzut nici un strop de ploaie, şi stelele nu au vărsat nici o lacrimă de rouă peste pământul pustiit. Foametea, disperarea şi moartea au transformat ţara într-un deşert, dar femeia aceasta nu a simţit foamea niciodată, fiindcă a avut belşug întotdeauna. La fel se va întâmpla şi cu tine. Vei vedea cum se risipesc nădejdile păcătoşilor, fiindcă se încred în propria lor putere. Vei vedea cum se clatină încrederea fariseilor, fiindcă şi-au clădit speranţele pe nisip. Iţi vei vedea chiar propriile planuri spulberate, dar vei găsi apărare la Stânca mântuirii. Pâinea nu îţi va lipsi, şi vei avea apă din belşug. Este mai bine să-l ai pe Dumnezeu de partea ta, decât să deţii controlul asupra tuturor băncilor. Poţi să cheltui întreaga bogăţie a Indiei, dar bogăţia infinită a lui Dumnezeu nu se sfârşeşte niciodată.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă.(Evrei 13:15)

Un misionar din oraş, împiedicându-se de gunoaiele de la intrarea întunecoasă a apartamentului, a auzit pe cineva spunând: „Cine-i acolo, dragă?” Aprinzând un chibrit, el a zărit nevoi pământeşti şi suferinţă, în mijlocul unei păci şi a unei încrederi sfinte. Ochi liniştiţi şi rugători, gravaţi în abanos, erau aşezaţi în mijlocul zbârciturilor unui chip negru măcinat de vreme. Într-o noapte de februarie groaznic de rece, ea stătea pe un pat zdrenţăros, fără foc, fără căldură şi fără lumină. Nu avusese nici mic dejun, nici prânz, nici cină, şi părea că nu are absolut nimic decât artrita şi credinţa ei în Dumnezeu. Nimic nu putea fi mai departe de circumstanţele confortabile decât acest cântec preferat al drăguţei doamne cântat în acele condiţii:

 

Nimeni nu ştie necazul pe care-l văd,

Nimeni nu ştie, decât Isus;

Nimeni nu ştie necazul pe care-l văd –

Cântaţi glorie, aleluia!

 

Uneori am izbândă, alteori n-am,

Uneori sunt trântit la pământ,

Alteori gloria străluceşte în jurul meu –

Cântaţi glorie, aleluia!

 

Şi continua tot aşa: „Nimeni nu ştie de lucrarea pe care o fac, Nimeni nu ştie supărările pe care le am”, refrenul constant fiind: „Glorie, aleluia!”, până la ultimul vers:

 

Nimeni nu ştie bucuriile pe care le am,

Nimeni nu ştie, decât Isus!

 

„Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi” (2 Cor. 4:8-9). Numai cuvintele Bibliei pot să explice bucuria acestei negrese bătrâne.Îţi aminteşti cuvintele pe care le-a spus Martin Luther când era pe patul de moarte? Printre gemete el a predicat: „Aceste dureri şi necazuri pe care le avem aici sunt ca literele pe care le aşază tipografii. Când ne uităm la ele, le vedem invers, şi par să n-aibă nici un sens şi nici un înţeles. Dar acolo sus, când Domnul Dumnezeu va tipări viaţa noastră viitoare, vom vedea ce minunat se citeşte”. Dar totuşi, noi nu trebuie să aşteptăm până atunci. Apostolul Pavel, mergând pe puntea unei corăbii care naviga pe o mare furioasă, îi încuraja pe marinarii speriaţi: „Fiţi cu voie bună” (Fapte 27:22).

Pavel, Martin Luther şi drăguţa negresă erau toţi flori umane ale soarelui, căutând şi văzând Lumina într-o lume de întuneric. William C. Garnett

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmii 14 şi 15

Cu adevărat nebun este cel care, în faţa tuturor mărturiilor pe care Dumnezeu i le dă cu privire la puterea şi dragostea Lui, îşi închide ochii, îşi împietreşte inima şi declară: „Nu este Dumnezeu” (14.1; Psalmul 10.4; Ieremia 5.12); şi chiar dacă nu toţi oamenii sunt atei, tuturor, fără excepţie, le lipseşte adevărata pricepere: pentru că niciunul nu-L caută pe acest Dumnezeu (a Cărui existenţă totuşi I-o recunosc), până nu lucrează El la inimă.Ce îngrozitor este acest tablou al umanităţii, aşa cum îl poate contempla Dumnezeu din ceruri! Dar să nu uităm că această rasă rebelă şi coruptă prin natura ei este cea din care facem parte şi noi, tu şi eu.După trista constatare din Psalmul 14, „nu este niciunul care să facă binele”, Psalmul 15 poate să pună întrebarea: „Cine va locui în cortul Tău…?” Romani 3, care citează v. 1-3 din Psalmul 14, descoperă gloriosul adevăr care ne priveşte şi pe noi: dintre aceşti oameni – dovediţi păcătoşi – Dumnezeu îi îndreptăţeşte pe gratis, fără plată, pe cei care cred (Romani 3.10-12, 22-26).Trăsăturile israelitului credincios sunt şi cele pe care harul trebuie să le producă într-un creştin: dreptate şi adevăr, în umblare, în fapte şi-n cuvinte; bunăvoinţă faţă de aproapele nostru; aprecierea binelui şi a răului potrivit măsurii divine (citiţi Isaia 33.15,16).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Petru 1:1-9

… dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţină vreme, prin felurite încercări. 1 Petru 1:6

DE CE-I AŞA?

Cel care suferă va creşte puternic dacă ascultă ceea ce îi spune Domnul prin aceasta. Pot personal să mărturisesc că aş fi putut trăi fără multe din experienţele pline de bucurie ale vieţii, dar n-aş fi putut trăi fără nici una din lecţiile spirituale pe care le-am învăţat în suferinţe. C.S. Lewis a spus: „Dumnezeu şopteşte în bucuriile noastre, dar strigă în durerile noastre!” Domnul trebuie uneori să ne forţeze prin suferinţe pentru a ne face atenţi la vocea Sa. Deşi asemenea încercări nu sunt prea plăcute, trebuie să învăţăm să avem răbdare ca El să-Şi împlinească planurile cu vieţile noastre. Dacă respingem amărăciunea, vom învăţa lecţiile nepreţuite ale harului pe care ni le aduc adversităţile.A.B. Cooper a spus că, într-o zi de toamnă, participând la o expoziţie de crizanteme, l-a întrebat pe florar: „Cum reuşiţi să produceţi aceste flori atât de minunate?” „Domnule, noi ne străduim să concentrăm toată energia plantei spre o singură floare. Dacă i-am permite să facă toate florile pe care le poate face, nici una n-ar putea fi prezentată la expoziţie. Dacă doreşti un specimen care să câştige premii, trebuie să te mulţumeşti cu o singură crizantemă în loc de mai multe”. La fel, Dumnezeu ne curăţeşte vieţile de anumite obiceiuri şi practici, care în ele însele pot să nu fie rele, astfel că ne perfecţionează spre o singură albă şi minunată inflorescenţă a sfinţeniei. Acei ce acceptă necazul se îmbogăţesc prin pierderile lor, se ridică din căderi şi îşi găsesc o nouă viaţă în Cristos prin omorârea firii lor. Acesta este răspunsul binecuvântat la „de ce-i aşa?” a suferinţei!       – H.G.B.

Credeţi oare că îi place inimii, iubirii Sale
Să ne lase-n suferinţa ce în cale ni se-aşterne?
Nu! Dar dincolo de crucea ce cu greu o porţi pe umăr
El vede strălucind cununa răsplătirilor eterne.       Ingler

Orice durere care se poate suferi în trup poate fi folositoare sufletului.

 

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

PUTEREA IERTĂRII

„Fiţi buni… şi iertaţi-vă unul pe altul” (Efeseni 4:32)

Iată patru lucruri pe care trebuie să le ştii despre iertare:

1) Iertarea nu face ca ceea ce ţi s-a întâmplat să se îndrepte; ci înseamnă că tu ai luat hotărârea să nu laşi acest lucru să-ţi controleze viaţa. Prin iertare şi prin încercarea de a reface relaţia, capeţi pacea minţii. Dacă cealaltă persoană refuză să recunoască ce s-a întâmplat sau că a greşit, ofensa poate şi trebuie să fie iertată. Iertarea nu depinde de cealaltă persoană; depinde de tine.

2) Iertarea contează, chiar şi atunci când partea care a greşit refuză să-şi recunoască vina. Când aştepţi ca cineva să-şi recunoască greşeala, îţi pui viitorul în mâna acelei persoane. Iertarea este în primul rând spre folosul tău, nu spre folosul altora. Iertând, faci ca durerea şi suferinţa să dispară şi poţi să mergi înainte.

3) Dorinţa ta de a ierta poate determina cealaltă persoană să caute iertarea. Poate cel care te-a rănit nu crede că merită să fie iertat. Sau poate ştie că ceea ce a făcut e greşit, dar îi lipseşte curajul de-a face pasul înainte şi de a-şi cere iertare. Când faci tu primul pas, se deschide o uşă şi acea persoană poate avea parte de milă şi de înţelegere.

4) Iertarea e mai uşoară când accepţi că toţi avem nevoie de ea. Când refuzi să ierţi, pentru că ai impresia că greşelile acelei persoane sunt mai mari decât ale tale, asta înseamnă mândrie. Şi „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriţi le dă har” (1 Petru 5:5). Biblia spune: „fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. Odată ce înţelegi adâncimea harului lui Dumnezeu faţă de tine, e mai uşor să extinzi acest har către alţii.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Dar, dacă robul va zice hotărât: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea şi pe copiii mei, nu vreau să ies liber!” atunci stăpânul său săl aducă înaintea judecătorilor şi săl apropie de uşă sau de tocul uşii; şi stăpânul său săi găurească urechea cu o sulă; şi el săi slujească pentru totdeauna.  Exod 21.5,6

Avem aici o imagine a Adevăratului Slujitor, a Domnului Isus Hristos, a Celui Binecuvântat, care a iubit Adunarea şi Sa dat pe Sine pentru ea. Robul evreu, după ce slujise perioada hotărâtă prin lege, era perfect liber să plece, însă el îşi iubea soția şi copiii cu o aşa dragoste, încât şia sacrificat libertatea personală de dragul lor. El îşi dovedea astfel dragostea față de ei prin faptul că se sacrifica pe sine însuşi.Ar fi putut să plece şi să se bucure de libertate, însă cum rămâneau lucrurile cu cei ai lui? Cum putea el săi lase în urmă? Imposibil! Îi iubea prea mult ca să procedeze aşa, de aceea, de bunăvoie, sa apropiat de uşă şi acolo, în prezența judecătorilor, urechea ia fost străpunsă, ca semn al robiei necontenite. Aceasta era cu adevărat dragoste. Soția şi copiii, privind după aceea la urechea lui străpunsă, puteau vedea acolo dovada mişcătoare şi plină de puterea a dragostei inimii sale.Îl vedem în această imagine pe veşnicul Iubitor al sufletelor noastre – pe Domnul Isus, Adevăratul Slujitor. Ne amintim de acea împrejurare remarcabilă din viața Domnului nostru, când prezenta ucenicilor Săi evenimentul solemn al crucii, care urma să aibă loc. Apoi se spune că Petru La luat deoparte şi că a început săL mustre (vedeți Marcu 8.3133). Petru ar fi vrut săL oprească pe Adevăratul Slujitor din drumul Său către „tocul uşii”. Voia săL facă să Se gândească la Sine şi săŞi mențină libertatea personală. Însă El Sa întors şi a privit la ucenicii Săi, ca şi cum ar fi vrut să zică: «Dacă ascult de sfatul tău şi dacă evit crucea care Îmi stă înainte, atunci ce se va întâmpla cu aceşti ucenici ai Mei?». El a fost Adevăratul Slujitor evreu, care a spus: „Iubesc pe stăpânul meu, pe soția mea şi pe copiii mei, nu vreau să ies liber!”. C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

În ziua Domnului eram în Duhul. … am văzut … pe Cineva care semăna cu Fiul Omului …Apocalipsa 1.10-13

Bătrânul apostol Ioan era exilat pe insula Patmos. El a trebuit să renunțe la multe din dragoste pentru Domnul său, dar la ceva nu: fiecare nouă săptămână îi aducea o zi, care Îi aparținea numai Domnului său – „ziua Domnului”, cu care începe săptămâna.Într-o astfel de zi, Ioan era „în duh”. El i-a dat Domnului prilejul ca să-i vorbească. Domnul a făcut acest lucru în timp ce i-a transmis mesajul către cele șapte biserici. Dar înainte ca să-i spună lui Ioan ce să scrie, Domnul i-a îndreptat atenția spre El. Ioan a văzut pe „Cineva care semăna cu Fiul Omului”: Isus Hristos cu înfățișarea unui judecător, cum nu L-a mai văzut niciodată. Impresia asupra lui Ioan a fost adâncă: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort”.Cum decurge de obicei duminica noastră? O petrecem într-adevăr ca „ziua Domnului”, când ascultăm ce are El să ne spună prin Cuvântul lui Dumnezeu? Îi dăm prilejul, la fel ca Ioan, să Se prezinte în fața ochilor noștri?Aparatele de măsură trebuie să fie din când în când calibrate, pentru că din cauza folosirii lor permanente se dereglează. Și privirea noastră interioară se mută tot mereu datorită multor lucruri care sunt recepționate de luni până sâmbătă prin ochii și urechile noastre. Astfel, Domnul ajunge repede la margine, dacă nu chiar Îl pierdem din vedere. De aceea avem nevoie regulat de ziua Domnului, pentru a ne îndrepta din nou și pentru a-i da lui Hristos locul cuvenit: primul loc, locul din mijloc.

27 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Îngrădirea lucrării lui Isus

„De unde ai putea să ai dar această apă vie? ” Ioan 4:11

„Fântâna e adâncă” – era chiar mult mai adâncă decât ştia femeia samariteancă! Gândeşte-te la adâncimile naturii şi ale vieţii umane; gândeşte-te la adâncimile „fântânii” din tine! Îngrădeşti tu lucrarea lui Isus, astfel încât El nu mai poate lucra în viaţa ta? Să presupunem că înăuntrul inimii tale este o fântână plină de tulburare nesfârşită, iar Isus vine şi-ţi spune: „Să nu ţi se tulbure inima”. Tu ridici din umeri şi spui: „Dar, Doamne, fântâna e adâncă; nu poţi scoate linişte şi mângâiere din ea”. Nu, El va aduce aceste lucruri de sus. Isus nu scoate nimic din fântâna naturii umane. Noi Îl limităm pe Sfântul lui Israel prin faptul că ne amintim ce I-am permis să facă pentru noi în trecut şi prin faptul că spunem: „Bineînţeles că nu mă pot aştepta ca Dumnezeu să mai facă şi acest lucru”. Lucrul care pune la încercare atotputernicia Sa este tocmai lucrul pe care noi, ca ucenici ai lui Isus, trebuie să credem că El îl va face. Noi îngrădim lucrarea Lui în noi în momentul în care uităm că El este atotputernic; îngrădirea este în noi, nu în El. Suntem gata să venim la Isus ca la Cel care ne mângâie sau ne înţelege, dar nu vrem să venim la El ca la Cel Atotputernic. Motivul pentru care unii dintre noi suntem nişte creştini atât de slabi este faptul că nu avem un Cristos Atotputernic. Noi avem trăsături şi experienţe creştine, dar nu ne-am predat cu totul lui Isus Cristos. Când ajungem în situaţii dificile, noi îi îngrădim lucrarea prin faptul că spunem – „Bineînţeles că El nu poate face nimic în această situaţie”. Şi ne chinuim să dăm de fundul fântânii încercând să ne scoatem noi înşine apă. Fereşte-te să dai înapoi spunând: „Nu se poate face acest lucru”; ştii că se poate dacă priveşti la Isus. Fântâna nedesăvârşirii tale este adâncă, dar fă efortul şi priveşte la El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Căci Ezra şi-a pregătit inima să adâncească şi să împlinească Legea Domnului şi să înveţe în Israel legile şi rânduielile.” EZRA 7:10


considerăm această importantă şi instructivă afirmaţie: „şi-a pregătit inima…” Da, descoperirile lui Dumnezeu sunt făcute inimii, mai degrabă decât priceperii ucenicilor Lui, aşa cum a fost pentru inima Mariei Magdalena când Domnul Însuşi i S-a arătat la mormânt. Nu suntem în stare să apreciem importanţa acestui adevăr, că Domnul Se descopere inimilor care Îl caută şi Îl doresc. Pregătirea inimii este totul, fie pentru studiul Cuvântului, pentru rugăciune sau pentru adorare. Mai este totuşi ceva. Dacă Ezra şi-a pregătit inima ca să adâncească Legea Domnului, era în primul rând nu ca să-şi mărească cunoştinţa sau să adauge ceva la reputaţia lui, ci pentru ca mersul lui, viaţa lui să fie conformă cu adevărul şi în felul acesta să-I fie plăcut Domnului. Numai după aceea a urmat învăţarea legilor şi rânduielilor. Ordinea aceasta nu trebuie niciodată să fie neglijată, pentru că unde învăţarea nu curge dintr-o inimă supusă adevărului, nu numai că nu are nici o putere să influenţeze pe alţii, dar duce chiar la împietrirea inimii învăţătorului însuşi. Aceasta este cauza ascunsă a multor insuccese în Biserica lui Dumnezeu. Sfinţii sunt totdeauna scandalizaţi de brusca depărtare de la adevăr sau de căderea acelora care au ocupat locul de învăţători; dar ori de câte ori starea inimii este trecută cu vederea si numai mintea este angajată în lucrurile dumnezeieşti, sufletul este expus uneia din cele mai subtile ispite ale lui Satan. Un adevărat învăţător trebuie să fie în stare în aceeaşi măsură ca Pavel, să se poată da pildă şi să spună: „Ce aţi învăţat, ce aţi primit şi auzit de la mine şi ce aţi văzut în mine, faceţi.” E. Dennet.

Cuvintele acestea nu sunt un îndemn solemn numai pentru aceia care vor şi care au chemarea să fie învăţători în lucrurile spirituale ale lui Dumnezeu, ci ele sunt tot atât de necesare şi pentru fiecare credincios care este şi trebuie să fie plin de râvnă de a mărturisi pe Domnul Isus şi să fie în stare să lămurească Scriptura celor care sunt mai începători. Însă şi aceştia trebuie să-şi pregătească inima, cercetând cu stăruinţă şi rugăciune Cuvântul lui Dumnezeu, şi în acelaşi timp să poată să susţină cu pilda vieţii tot ce spun altora. Astăzi, mai mult ca oricând se găsesc mulţi buni de gură care cu oarecare cunoştinţă a Scripturii, de cele mai multe ori superficială, se grăbesc să dea învăţătură şi vai, de multe ori spun lucruri care nu se potrivesc cu adevărul Cuvântului. Sunt aceia care aleargă după slava lor înşişi şi nu după a Domnului Hristos. Rezultatul poate fi dezastruos.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

El vă va întări până la sfârşit ca să fiţi fără vină în ziua venirii Domnului Isus Hristos.” 1 Corinteni 1:8

Am auzit că la revenirea Lui Isus, numai aceia vor merge cu El care sunt nevinovaţi, fără prihană, fără vină. Sunt asemenea oameni? Da! În Apocalipsa 3:4 este scris: „Totuşi ai în Sardes câteva nume care nu şi-au mânjit hainele”. La o conferinţă la care am avut ca subiect mesajul către cele şapte Biserici, au fost unii care susţineu că nu există astfel de oameni. Aşa vorbesc cei robiţi de păcat, care nu L-au cunoscut pe Isus. Unii se străduiesc să scape de păcat şi să ajungă la o inimă curată, dar sunt reţinuţi de alţii. Le merge asemenea poporului Israel, când au trimis iscoade în ţara promisiunii. Iscoadele au venit înapoi şi au zis: „Da, este aşa cum ne-a promis Dumnezeu.” Pentru a dovedi aceasta, ei au adus struguri şi alte fructe pe care le-au arătat poporului. Poporul nu ar fi avut motiv să spună: Acum vrem să mergem, în curând vom birui duşmanul şi vom ocupa ţara promisă, conform Cuvântului Lui Dumnezeu; casele pline cu bunuri şi vii şi măslini pe care nu tu i-ai sădit. Nu ar fi trebuit să se încurajeze? Da, eu cred că ar fi avut curaj dacă nu ar fi fost zece din cele dousprezece iscoade care au spus: „Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi”. Aşa predică şi astăzi mulţi: „Nu putem birui duşmanul, trebuie să rămânem păcătoşi.” Noi trebuie să ne încredem în Mântuitorul nostru, să privim la măreţia Lui. În cortul celor drepţi se cântă cu bucurie despre victorie.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ÎNCREDERE NECLINTITĂ

El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Psalmul 112.7

Aşteptarea este uneori teribilă. A nu avea veşti de la ai noştri este pentru noi o pricină de îngrijorare şi cu greu ne putem linişti la gândul că, dacă nu avem veşti, totul e bine. Singurul leac la această mâhnire este credinţa. Prin Duhul Său, Domnul dă inimii noastre o seninătate sfântă care întrece orice teamă pentru viitor, ca şi pentru prezent.Să căutăm cu grijă această siguranţă a inimii, de care vorbeşte Psalmul. Nu este vorba de credinţa într-o făgăduinţă sau alta a Domnului, ci de acea stare a sufletului care dă o încredere neclintită în Dumnezeul nostru, într-o aşteptare tare că El nu va lucra într-un fel dăunător. Cu această încredinţare liniştită, vom putea întâmpina diferite evenimente în viaţa noastră. Oricât de necunoscute ar fi împrejurările vieţii noastre, Dumnezeul necunoscutului este acelaşi ca şi al cunoscutului. Să fim hotărâţi sa ne încredem în El, orice s-ar întâmpla. De aceea, nu ne vom teme, chiar dacă vreo telegramă ar veni să ne trezească la miezul nopţii. Dumnezeu trăieşte; de ce să se teamă copiii Săi?

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor. Matei 18.20

Cu câtă claritate relatează aceste cuvinte despre dragostea şi preocuparea lui Dumnezeu faţă de noi! El nu numai că îl mântuieşte pe cel pierdut şi-l face părtaş poporului Său, dar El ne şi strânge în jurul PERSOANEI Fiului Său prea Iubit pentru a-l adora. Deşi acum El nu este în chip văzut în mijlocul nostru cum a fost în ziua învierii, totuşi El este prezent în mijlocul poporului Său, prin acţiunea şi adevărul Său care este forţa motrice a creştinilor. Deosebirea este că atunci putea fi pipăit, putea fi privit cu ochiul firesc, pe când astăzi îl vede numai ochiul credinţei. El însuşi a spus: „Ferice de cei ce nu văd şi cred.” Ce bucurie a fost pentru ucenici să-l aibă pe Domnul în mijlocul lor! Tot aşa şi azi unii creştini pot să spună cât de minunat, de frumos şi nespus de preţios este să savurezi prezenţa Lui când credincioşii sunt adunaţi în Numele Lui. Domnul a spus odată: „Unde sunt Eu să fie şi slujitorul Meu.” De aceea este de o mare importanţă pentru fiecare credincios să fie pătruns de preocuparea pentru locul unde a prezis Domnul că va fi prezent. Ce har de a descoperii prezenţa Lui şi de a da loc Duhului Sfânt ca UNIC conducător în strângerile laolaltă. Acolo (şi numai acolo) vor curge râuri de binecuvântări şi inimile vor primi ceea ce au nevoie. Prin rugăciune, Îi putem spune toate greutăţile noastre. Şi ce binecuvântare să ne ocupăm locul la Masa Lui, amintindu-ne de moartea Lui, aducându-I jertfe de laudă şi adorându-L. Este partea cea bună a fiecărui copil al lui Dumnezeu de a ocupa locul în prezenţa lui Dumnezeu. De ar cunoaşte şi de ar savura fiecare copil al lui Dumnezeu locul acesta.Adunarea lui Dumnezeu nu este un nume, o formă, o pretenţie, sau o închipuire. NU, ea este o realitate dumnezeiască un aşezământ a lui Dumnezeu pe care El l-a pecetluit şi l-a întărit. Adunarea lui Dumnezeu este un Trup viu, mântuit format şi adunat de Duhul Sfânt, pentru a mărturisi în TOT universul că Numele lui Isus este de AJUNS.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Cum strigă inima şi carnea mea după Dumnezeul cel viu! (v. Psalmul 84:2). O, moleşirea din mine! Şi, o, împrospătarea şi bucuria Domnului!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Binecuvântat să fie omul care se încrede în Domnul şi a cărui nădejde este Domnul!» Ieremia 17,7

Amin! Expresia «Amin» înseamnă «aşa este». «Amin» confirmă cu bucurie ceea ce se întâmplă. Isus este garanţia vieţii noastre. Toate adevărurile sunt «Da si Amin» în El. Omul natural e înşelător, vremelnic. Fiecare ipocrizie din viaţa noastră reflectă fiinţa anticristului, care este mincinos. Dar Domnul cel înviat este «Da şi Amin» Este «Amin» în jertfa şi în sângele Său preţios. Este «Amin» în dreptatea Sa. Şi această podoabă sfântă – «Amin» — străluceşte puternic în lumea din ce în ce mai dezbinată. «Amin» este fiecare din numele Sale: Mirele Bisericii (Mireasa Sa, care nu se va mai despărţi niciodată de El), Prietenul tău care te iubeşte mai presus decât un frate, Păstorul tău care este pretutindeni cu tine, chiar şi în cea mai întunecată vale, Ajutorul şi Salvatorul tău, Stânca şi Sprijinul tău, siguranţa ta, bucuria ta, totul în toate – «da»-ul tău şi «Amin»-ul tău în toate lucrurile. O, dacă aş putea să-ţi scriu cu litere de foc în inimă: numai Isus este Mântuitorul, divinul «Amin»!

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

Pentru că zici: „Domnul este locul meu de adăpost” şi faci din Cel Prea înalt turnul tău de scăpare. Psalmi 91:9

Israeliţii în pustie erau totdeauna expuşi schimbărilor. Ori de câte ori stâlpul de foc se oprea, corturile erau instalate. Dar a doua zi, înainte ca soarele dimineţii să răsară, trompeta suna, chivotul pornea din nou, iar stâlpul de nor indica drumul printre strâmtorile înguste ale munţilor, peste dealuri şi de-a lungul drumurilor aride ale deşertului. Când se opreau, de-abia apucau să-şi tragă sufletul că auzeau din nou îndemnul „înainte! Nu e timp de odihnă; trebuie să înaintăm spre Canaan”. Niciodată nu stăteau mult în acelaşi loc. Nici chiar izvoarele şi palmierii nu-i puteau ţine în loc, deoarece aveau un adăpost puternic în Domnul. Stâlpul Lui de nor le era umbră ziua, iar noaptea, flacăra lui era căldura căminelor lor. Ei trebuiau să meargă înainte din loc în loc, mutându-se continuu, neavând timp să se acomodeze şi să spună „Acum suntem în siguranţă; ne vom stabili în acest loc.” „Până acum”, a zis Moise, „deşi ne mutăm dintr-un loc în altul, Doamne, Tu ai ‘fost locul nostru de adăpost din neam în neam’ (Psalmi 90:1).” Creştinul ştie că Dumnezeu nu este schimbător. Astăzi bogat, mâine sărac, astăzi bolnav, mâine sănătos, astăzi bucuros, mâine întristat, dar relaţia lui cu Dumnezeu este aceeaşi în fiecare zi. Dacă El m-a iubit ieri, mă iubeşte cu siguranţă şi astăzi. Turnul meu de scăpare este Dumnezeu. Chiar dacă planurile îţi sunt năruite, chiar dacă speranţele îţi sunt spulberate, chiar dacă bucuria îţi e furată şi totul se prăbuşeşte, nu ai pierdut nimic din ceea ce ai în Domnul. El este „o stâncă de adăpost pentru mine, unde să pot fugi totdeauna” (Psalmi 71:3). Sunt un călător prin lume, dar în Domnul sunt acasă. Hoinăresc prin lume, dar la Domnul am un adăpost liniştit.

Seara

A cărui obârşie se suie până în vremuri străvechi, până în zilele veşniciei. Mica 5:2

Domnul Isus şi-a reprezentat oamenii Săi înaintea tronului cu mult înainte ca ei să apară pe scena timpului. Încă „din zilele veşniciei” El s-a învoit cu Tatăl Său că va plăti sânge pentru sânge, suferinţă pentru suferinţă, agonie pentru agonie şi moarte pentru moarte în locul poporului Său. „Din filele veşniciei” El S-a dat pe Sine fără să murmure. Din creştetul capului până în tălpile picioarelor transpiraţia Lui s-a prefăcut în picături mari de sânge. A fost lovit, străpuns, batjocorit, a fost frânt şi zdrobit sub durerile morţii. Dăruirea Lui ca Mântuitor a fost „din filele veşniciei”. Opreşte-te, suflete al meu, şi minunează-te! Ai fost iubit de Isus „din zilele veşniciei”. Nu doar din momentul în care te-ai născut pe lume te-a iubit Christos, ci El îşi „găsea plăcerea în fii oamenilor” (Proverbe 8:31) înainte de-a fi fost vreunul din ei! S-a gândit la ei frecvent. Din veşnicie în veşnicie i-a iubit. A plănuit El atât de mult salvarea ta, suflete al meu, şi să nu o îndeplinească acum? A hotărât El „din zjlele veşniciei” să te salveze, şi te va pierde acum? Ce? Te-a purtat pe braţul Său, ca pe comoara Lui de preţ, şi te va scăpa acum printre degete? Te-a ales înainte de întemeierea munţilor şi a văilor adâncului, şi te va respinge acum? Imposibil! Sunt sigur că El nu te-ar fi iubit atât de mult dacă nu ar fi avut o dragoste neschimbată. Dacă El s-ar putea plictisi de tine, ar fi fost sătul de tine de mult. Dacă nu te-ar fi iubit cu o iubire adâncă precum iadul şi puternică precum moartea, El Şi-ar fi întors faţa de la tine de mult. O, bucurie a bucuriilor, să ştii că eşti moştenirea Lui veşnică, dăruită Lui de Tatăl Său înainte de a fi pământul! Dragostea Lui veşnică va fi odihna ta.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Iacov însă a rămas singur. Atunci un om s-a luptat cu el până în revărsatul zorilor. (Geneza 32:24)

„Rămas singur!” Ce emoţii diferite trezesc în noi aceste cuvinte! Pentru unii ele înseamnă singurătate şi mâhnire, dar pentru alţii ele pot însemna odihnă şi linişte. A rămâne singur fără Dumnezeu ar fi prea îngrozitor ca să fie exprimat în cuvinte, în timp ce a rămâne singur cu El este un strop de cer! Şi dacă cei care Îl urmează pe El ar petrece mai mult timp singuri cu El, am avea din nou uriaşi spirituali.

Învăţătorul nostru ne-a dat un exemplu. Amintiţi-vă cât de des Se ducea să fie singur cu Dumnezeu? Şi exista un scop puternic în spatele poruncii Sale: „Tu, când te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te” (Matei 6:6).Cele mai mari minuni ale lui Ilie şi ale lui Elisei au avut loc când erau singuri cu Dumnezeu. Iacov era singur cu Dumnezeu când a devenit prinţ. (vezi Geneza 32:28). În acelaşi mod, şi noi putem deveni membri ai familiei regale şi „oameni care vor sluji ca semne” (Zaharia 3:8). Iosua era singur când a venit Domnul la el (vezi Iosua 1:1). Ghedeon şi Iefta erau singuri când au fost trimişi să salveze pe Israel. (vezi Judecători 6:11;11:29). Moise era singur la rugul aprins (vezi Exod 3:1-5). Corneliu se ruga singur când a venit la el Îngerul lui Dumnezeu (vezi Fapte 10:1-4). Nimeni nu era cu Petru pe acoperiş când a fost instruit să meargă la neamuri (vezi Fapte 10:9-28). Ioan Botezătorul era singur în pustiu (vezi Luca 1:80), iar preaiubitul Ioan era singur pe insula Patmos când a fost cel mai aproape de Dumnezeu (vezi Apocalipsa 1:9).Doriţi cu stăruinţă să fiţi singuri cu Dumnezeu! Dacă neglijăm să facem aşa, nu numai că vom fi deposedaţi de o binecuvântare, dar îi vom deposeda şi pe alţii, atâta vreme cât noi nu vom mai avea nici o binecuvântare pe care să le-o dăm. Aceasta poate însemna că vom face o lucrare mai puţin vizibilă, dar lucrarea pe care o vom face va avea mai multă profunzime şi putere. Un alt rezultat minunat va fi că oamenii nu vor mai vedea „pe nimeni, decât pe Isus” (Matei 17:8) în vieţile noastre.Impactul de a fi singur cu Dumnezeu în rugăciune nu poate fi accentuat mai mult.

 

Dacă oamenii aleşi n-ar fi fost niciodată singuri,

În cea mai adâncă tăcere, cu uşa deschisă spre Dumnezeu,

Nimic măreţ n-ar fi fost vreodată visat sau realizat.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 13

Despre necazul pe care-l va traversa rămăşiţa lui Iuda în limpurile apocaliptice, Domnul Isus declară că nu a mai fost altul asemenea lui de la începutul creaţiei… şi nici nu va mai fi vreodată. Putem deci înţelege acest strigăt al neliniştii: „Până când?”, repetat de patru ori la începutul acestui psalm şi, de și de asemenea, în mulţi alţii. Ca răspuns, Domnul va face o scurtare a acelor zile pe pământ (acţiunea va avea loc în grabă: Marcu 13.20; Romani 9.28).Deşi niciodată nu poate cunoaşte vreun asemenea necaz, potrivit promisiunii Domnului (Apocalipsa 3.10), un creştin s-ar putea afla pentru un timp, mai lung sau mai scurt, în descurajare şi s-ar putea gândi că Dumnezeu l-a uitat sau că îşi ascunde intenţionat faţa de el (v. 1). Aceasta ni se poate întâmpla şi nouă. Cum să ieşim atunci dintr-un astfel de tunel întunecos? Mai întâi, să încetăm să ne mai frământăm şi să
ne mai consultăm cu mâhnire propria inimă (v. 2), pentru că acesta nu ne va aduce niciun răspuns, ci doar oboseală şi în linişte (1 Samuel 27.1). Mai curând să ne amintim de acest strigat de biruinţă: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necaz, sau strâmtorare, sau persecuţie…?” (Romani 8.35…). Amintirea de bunătatea şi de mântuirea Sa, iată secretul pentru a ne recăpăta încrederea şi bucuria (v. 5)!

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Romani 8:1-11

Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre. Efeseni 2:1

ELEMENTUL LIPSĂ

Povestirea care urmează a fost spusă de William E. Biederwolf, fostul preşedinte al Conferinţei Biblice de la Winona Lake.

Un tânăr sculptor a lucrat cu toată migala la statuia unui înger. Când maestrul său, Michelangelo, a sosit s-o vadă, artistul s-a ascuns pe aproape şi a aşteptat să audă comentariile dascălului său. Michelangelo s-a uitat atent la sculptură cu respiraţia întretăiată. In final a spus: Ii lipseşte numai un singur lucru”. Auzind aceasta, tânărul artist a fost deprimat. Zile la rând n-a mai putut dormi şi nici mânca. Un prieten al său a devenit foarte îngrijorat de el şi s-a dus la Michelangelo ca să-l întrebe ce-i lipseşte statuii. Maestrul a răspuns: „Ii lipseşte doar viaţa; cu ea ar fi desăvârşită”. Unii oameni sunt la fel ca statuia aceea. In afară, au o înfăţişare admirabilă. Conform standardelor lumii sunt buni. Trăiesc vieţi morale şi exemplare. Sunt cetăţeni respectabili, activi în organizaţii de caritate. Sunt membri credincioşi ai unei biserici. Dar nefiind niciodată născuţi din nou, le lipseşte numai un lucru – viaţa spirituală. Biblia ne spune că „Dumnezeu ne-a dat viaţă veşnică, şi această viaţă veşnică este în Fiul Său. Cine are pe Fiul, are viaţa; cine n-are pe Fiul lui Dumnezeu, n-are viaţa” (1 Ioan 5:11, 12). Poate că religia ta, calitatea ta de membru în biserică, faptele bune, şi toate celelalte lucruri produc numai o înfăţişare impresionantă în afară. Dar nu cumva lipseşte acel „singur lucru”? Ai tu viaţa – viaţa nouă în Isus Cristos? Dacă nu, încrede-te în El ca Mântuitor al tău, astăzi!          R.W.D.

Deşi-s sărac, mă-ncred în Domnul sfânt,
Slab şi păcătos, mă bizui pe al Lui Cuvânt. 
Măreaţa-I veste alungă orice frică 
Toţi copiii Lui au viaţă veşnică.       – McGranahan

Naşterea din nou nu este opţională, este imperios necesară.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

ÎNAINTE SĂ TE CĂSĂTOREŞTI. PREGĂTEŞTE-TE

„Celor căsătoriţi, le poruncesc nu eu, ci Domnul” (1 Corinteni 7:10)

Persoanele logodite au aşteptări despre căsnicie pe care nu le-au verbalizat niciodată. Prin urmare, conflictul devine inevitabil când aceste presupuneri diferite se izbesc una de alta. Aşadar, dacă eşti înţelept, vei discuta despre acestea în lumina mai puţin antagonistă a perioadei de curtare. Psihologul, Archibald Hart, adresează următoarele întrebări cuplurilor care vin să-l consulte:

1) Dacă eu nu m-aş întâlni niciodată cu persoana cu care tu intenţionezi să te căsătoreşti şi dacă ar trebui să mă bazez pe descrierea făcută de tine, ce mi-ai spune?

2) Dacă ar fi să te gândeşti la un lucru pe care ţi-ar plăcea să-l vezi schimbat la logodnicul sau logodnica ta, care ar fi acela?

3) Care sunt cele cinci sau sase scopuri majore pe care vi le-ati stabilit pentru primii voştri ani împreună?

4) Cum stai cu bugetul?

5) Ţi-ai făcut planuri referitoare la modul în care vei plăti lucrurile pe care le veţi cumpăra după luna de miere? Acestea sunt întrebări grele, însă dacă nu ajungeţi la o părere comună înainte de căsătorie, fii sigur că vă veţi certa pentru ele mai târziu. Pentru că jumătate dintre căsniciile de astăzi ajung la divorţ, ai face bine să afli răspunsurile. Cea mai mare greşeală pe care o poţi face este să presupui că viitorul tău soţ sau viitoarea ta soţie se va schimba automat în bine ca urmare a faptului că s-a căsătorit cu tine. „Nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri… Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab” (1 Petru 3:1-7).

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Numai pe voi vam cunoscut dintre toate familiile pământului, de aceea voi cerceta asupra voastră toate nelegiuirile voastre.  Amos 3.2

Este clar că Israel este scos aici în evidență, fiind cu totul distins de toate celelalte națiuni. Concluzia însă este extrem de solemnă. Fiindcă erau astfel separați în ochii Domnului, fiind singurii recunoscuți de El ca popor al Său, din chiar acest motiv Domnul avea săi pedepsească pentru toate nelegiuirile lor. Măsura relației este întotdeauna măsura responsabilității. Cu cât cineva este adus mai aproape de Dumnezeu, cu atât sunt mai puternice temeiurile pe baza cărora el trebuie să se conformeze cerințelor divine, în ascultare.

Acesta este un adevăr moral invariabil. Lucrurile stau la fel şi în relațiile omeneşti. Un soț nu acceptă la soția sa lucruri pe care nici măcar nu le observă la alte femei. El poate, pe drept, pretinde supunere de la copiii săi şi o identificare a lor cu gândurile şi cu interesele de familie, lucruri pe care nu le poate pretinde de la cei care nu sunt copii ai săi. Eşecul unui angajat vechi este incomparabil mai grav decât cel al unui lucrător cu ziua.Prin urmare, sub lege, nelegiuirea unui conducător era cu mult mai condamnabilă decât cea a unui om obişnuit; nelegiuirea unui mare preot avea consecințe mai solemne decât cea a oricărui alt individ din Israel. Vedem această distincție făcută acolo unde Dumnezeu stabileşte diferitele jertfe pentru păcat (Levitic 4). Nu poate fi o eroare mai mare decât să gândeşti că toți indivizii sunt exact la acelaşi nivel al responsabilității şi că, în consecință, toate păcatele au aceeaşi gravitate, fără să conteze cine lea înfăptuit. O astfel de gândire este în contradicție directă față de Cuvântul lui Dumnezeu. Realitatea este că ne găsim fiecare în diferite relații; şi, cu cât relația este mai înaltă sau cu cât privilegiile sunt mai mari, cu atât mai deplorabilă este necredincioşia manifestată în relația sau în privilegiile respective. W. Kelly

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie …, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul …1 Corinteni 13.4-7

Dragostea

Adevărata dragoste nu este nici oarbă, nici slabă.Spre deosebire de firea noastră naturală, dragostea nu găsește nicio plăcere să descopere la un altul răul și să-l scoată la lumină. Dragostea nu pune la socoteală răul.Dacă întâlnește răul pe cale, dragostea este mâhnită. Dar în loc să facă public acel rău, caută un mijloc de rezolvare. Totuși, nu tratează niciodată răul cu indiferență.Dragostea suportă când i se face un rău, fără să se plângă sau să se răzbune. Dar niciodată, dragostea nu se leagă cu răul.Dragostea slujește. Ea ocupă smerită locul cel mai de jos, pentru a sluji cu bucurie. Hristos a acționat din dragoste; El a vrut să slujească și a luat locul cel mai de jos.”Căci Fiul omului n-a venit să i se slujească, ci El să slujească și să-Și dea viața răscumpărare pentru mulți” (Marcu 10.45).

26 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Îndoieli cu privire la Isus

„Doamne, n-ai cu ce să scoţi apă.” loan 4:11

Ţi-ai spus vreodată: „Mă impresionează adevărurile minunate despre care vorbeşte Dumnezeu în Cuvântul Său, dar El nu Se poate aştepta să le trăiesc într-adevăr în detaliile vieţii mele!” Când e vorba să ne confruntăm cu cerinţele lui Isus Cristos, adoptăm o atitudine de superioritate evlavioasă – „Idealurile Tale sunt înalte şi ne impresionează, dar, în situaţia actuală, ele nu se pot împlini”. Fiecare dintre noi gândeşte despre Isus în felul acesta în anumite privinţe. Aceste îndoieli cu privire la Isus pornesc de la întrebările ridicole care ni se pun când vorbim despre hotărârea noastră de a lăsa totul în mâna lui Dumnezeu. „De unde vei primi bani? Cine va avea grijă de tine?” Sau îndoielile încolţesc în noi înşine atunci când îi spunem lui Isus că situaţia noastră este prea grea pentru El. „Este foarte bine să spui «încrede-te în Domnul», dar omul trebuie să trăiască, şi Isus n-are cu ce să scoată apă – n-are de unde să ne dea aceste lucruri”. Fereşte-te de amăgirea pioasă din tine care spune: „N-am îndoieli cu privire la Isus, ci numai cu privire la mine însumi”. Noi nu am avut niciodată îndoieli cu privire la noi înşine; noi ştim exact ce nu putem face, dar avem îndoieli cu privire la Isus. Aproape ne simţim jigniţi că El poate face ceea ce noi nu putem. Părerile mele greşite pornesc din faptul că-mi scotocesc propria persoană pentru a descoperi cum va reuşi El să facă ceea ce spune. Îndoielile mele izvorăsc din adâncurile propriei mele inferiorităţi. Dacă descopăr aceste păreri false în mine, trebuie să le scot la iveală şi să le mărturisesc deschis: „Doamne, am avut o părere greşită despre Tine, n-am crezut în înţelepciunea Ta decât atât cât am putut înţelege cu propria mea înţelepciune; n-am crezut în atotputernicia Ta dincolo de modul meu limitat de a o înţelege”.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Strâmtă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află” MATEI 7:14

Întotdeauna a fost greu să combini o cale îngustă cu o inimă largă. Este foarte mult pentru ambele părţi. Sunt atâtea lucruri pe calea strimtă pe care cineva nu le poate admite, încât din ce în ce mai mult, calea tinde să-i devină tot mai izolată. Dar trebuie să fim cu mare grijă cum întâmpinăm această stare de lucruri. De pildă, eu pot deveni aspru, respingător, uscat, golit de fapte bune, neavând milă de săraci, de bolnavi, de întristaţi, trăind numai în cercul strimt şi egoist în care m-am retras. În situaţia aceasta, este asa de uşor să văd cusururi, slăbiciuni şi greşeli la fraţi şi prieteni. Dar întrebarea este: atitudinea noastră faţă de aceste lucruri este indicată, retrăgându-ne în noi înşine? Dar la acela care a procedat astfel, retrăgându-se sunt câteva lucruri mai regretabile şi anume: el fiind într-o stare jalnică, va face pe toţi care sunt sub influenţa lui şi ascultă la el, tot aşa de jalnici ca şi el. El se retrage în cercul lui strâmt, şi găseşte greşală în oricine afară de el. Cât de plăcut şi de înviorător este să-ţi întorci privirea de la acest aspect trist şi s-o îndrepţi spre singurul Om desăvârşit care a păşit vreodată pe pământul acesta. Paşii Lui au fost într-adevăr izolaţi; nimeni n-a fost mai izolat ca El. Nici chiar ucenicii Lui nu L-au înţeles. Lumea nici atât, nu L-a cunoscut. „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit.” Cum a întâmpinat El toate acestea? Cu inimă largă, într-un har de răbdare si gingăşie desăvârşite. El a potolit frica ucenicilor Lui, a înţeles nevoile lor, le-a suportat slăbiciunile; El le-a arătat încredere atunci când L-au părăsit, si i-a iubit în ciuda tuturor acestor slăbiciuni.Să facem şi noi ca învăţătorul nostru. Atunci izolarea noastră va fi dreaptă, corectă, bună şi deşi cărarea noastră poate fi îngustă, inima va fi largă. C.H.M.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul” Apocalipsa 2:11

Ieri am putut vedea că Mântuitorul a avut un mesaj pentru cele şapte Biserici pe care le-a iubit şi le-a spălat de păcat, care stau ca şapte sfeşnice de aur înaintea Lui. La cinci din aceste Biserici a găsit multe neajunsuri. În Scriptură noi vedem că trebuie să fim neprihăniţi, fără vină, şi în pace (2 Petru 3:14). Cei din Efes au părăsit dragostea dintâi. În Pergam erau unii care ţineau învăţătura lui Balaam, iar în Tiatira o parte s-a alăturat Izabelei pentru că i se zicea proorociţă. Îngerul Bisericii din Sardes avea numele că trăieşte, dar era mort, iar Laodiceea primeşte vestea: „Tu zici: sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol”. În schimb pentru Smirna nu are nicio dojenire. Cu tote că ei se considerau săraci, El le spune: „Dar eşti bogat”. Ei erau batjocoriţi de aceia care se considerau a fi drepţi, lucru care face ca toţi copiii Lui Dumnezeu să gândească dacă au legătură corectă cu Dumnezeu. La Tiatira şi Sardes erau unii care nu şi-au pătat hainele. Biserica din Filadelfia era fără cusur. De aceea are o promisiune atât de frumoasă: „Pe cel ce va birui îl voi face un stâlp în Templul Dumnezeului Meu”. (Apocalipsa 3:12). Nu avea putere, dar „au păzit Cuvântul răbdării Lui, nu au lepădat Numele Său”. De aceea şi noi să păstrăm Cuvântul Său, să nu ne lepădăm de Numele Lui şi să credem că puterea Lui Dumnezeu este mai mare decât puterea întunericului.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ADEVĂRUL ESTE ÎNTĂRIT PE VECIE

Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decât o clipă. Proverbe 12.19

Adevărul este supus încercării. El suferă, dar iese biruitor. Deci, dacă am spus adevărul şi sufăr pentru el, nu am decât să rămân liniştit. Şi dacă cred în adevărul dumnezeiesc şi daca îmi dau silinţa să-l mărturisesc chiar când întâlnesc împotriviri, nu am de ce să mă tem, căci până la urmă adevărul va învinge.Reuşita prin minciună este numai pentru scurt timp. Minciuna este ca o tărtăcuţă, curcubetă goală, care creşte şi piere într-o noapte; şi cu cât este mai mare dezvoltarea ei, cu atât mai vizibilă ruina ei. Dar cât de demn este pentru o fiinţă nemuritoare să spună şi să apere acest adevăr care nu se poate schimba, această evanghelie veşnică şi de nezdruncinat a Dumnezeului neschimbător. Un vechi proverb zice că acela care spune adevărul, îl face pe Diavol sa roşească. De sigur, acela care spune adevărul lui Dumnezeu, îi va face de ruşine pe toţi diavolii iadului şi îi va înspăimânta pe toţi urmaşii şarpelui care acum îşi şuieră minciunile.Deci, ia seama, inima mea, de a fi în toate împrejurările de partea adevărului, în cele mai mici ca şi-n cele mai mari lucruri; dar, mai ales să fii de partea Aceluia care a adus în lume „harul şi adevărul”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Căci cine te face deosebit? Ce lucru ai, pe care să nu-l fi primit? 1 Corinteni 4.7

Ce groaznic este duhul plăcerii de sine, al îngâmfării duhovniceşti! Mai repede decât ne aşteptăm îşi poate găsi acces în inimile noastre. Cât de lesne ne vine a crede că stăm bine înaintea Domnului, dar chiar prin felul acesta urmează căderea. Să ne ferim fiecare în parte de această înşelăciune. Ce uşoară este căderea de la Filadelfia la Laodicea. Se uită foarte uşor că binecuvântările duhovniceşti sunt daruri duhovniceşti, şi dacă se laudă cineva cu ele, demonstrează că nu mai recunoaşte adevărul. Se vorbeşte mult: „Eu sunt bogat… şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii ce sărăcăcios, orb şi gol eşti în privinţa lucrurilor duhovniceşti. Împotriva celor îngâmfaţi duhovniceşte, Dumnezeu are cuvinte de cercetare. Această îngâmfare merge mereu crescând până ajunge în Babilon şi spune: „Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea.” Dar Dumnezeu adaugă: „Tocmai pentru aceasta într-o singură zi vor veni urgiile peste ea … căci într-o clipă ţi-a venit judecata” (Apoc. 18.7-10). Să ne păzim toţi care suntem copii ai lui Dumnezeu de îngâmfarea babiloniană care poate să-şi găsească cale de acces spre inimile noastre aşa de repede. Să ne bucurăm de tot ceea ce ne-a dăruit Dumnezeu în nemărginitul Său har şi în deplină umilinţă, în ascultare să ne bucurăm de El, în El şi pentru El! Numai aşa va fi slăvit El şi prin El, Tatăl şi Dumnezeul nostru! Cum reacţionăm dacă un altul în locul nostru este ales pentru a împlini funcţia pe care o dorim, dacă un coleg este promovat atunci când noi suntem lăsaţi de o parte; dacă un frate este onorat şi noi rămânem în umbră; dacă suntem întrecuţi de un altul? Fac acestea să se trezească în noi sentimente de gelozie sau de pizmă, ori dimpotrivă ne bucurăm de înaintarea aproapelui nostru? Ne place ca Diotref, să ocupăm locul cel dintâi? Putem spune şi noi ca Ioan Botezătorul: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”?

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, de-ar veni una din acele atingeri ale Duhului Tău care, asemenea vântului, învie şi trezeşte, dezleagă şi inspiră!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Cristos Isus.»

Fllipeni 2,5

Slujirea înaintea lui Dumnezeu şi domnia lui Isus Cristos în viaţa noastră aduc adevărata împlinire spirituală. În Evrei 9 citim că Domnul Isus Şi-a dat viaţa pentru un scop divin, veşnic nu pentru o cauză sentimentală. De aceea apostolul Pavel spune foarte clar: «Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi, care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu» (Filip. 3,3). Puţini credincioşi au învăţat însă să-L slujească cu adevărat pe Domnul în duh. Majoritatea sunt, din păcate, sensibili doar din punct de vedere sentimental. Copiii sentimentali ai lui Dumnezeu nu vor avea însă niciodată pace lăuntrică. Un alt indiciu al domniei lui Isus în viaţa ta este această pace
lăuntrică, de origine divină. Numai cei care-L slujesc pe  Dumnezeul cel viu experimentează pacea interioară. Domnul ne spune:
«Veniţi la Mine …şi Eu vă voi da odihna» (Matei 11,28). El a fost pacea lui Pavel, care a mărturisit: «un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc, mi s-a arătat azi noapte» (Fapte 27,23) în mijlocul Unei furtuni puternice, pe o corabie care ameninţa să se scufunde. Să îl slujeşti pe El înseamnă să gândeşti la fel cum gândeşte El. Un asemenea om va fi onorat în aceeaşi măsură ca şi Domnul Isus. El ne-a promis: «Dacă îmi slujește cineva, Tatăl îl va cinsti» (Ioan 12,26).

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

Mântuirea vine de la Domnul. Iona 2:9

Mântuirea este lucrarea lui Dumnezeu. Doar El poate trezi sufletul „mort în greşeli şi păcate” (Efeseni 2:1), şi doar El îl poate menţine în viaţa duhovnicească. El este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1:8). „Mântuirea vine de la Domnul”. Dacă eu sunt credincios în rugăciune, Dumnezeu m-a făcut aşa. Dacă am daruri, Dumnezeu mi le-a dat. Dacă trăiesc o vinţă binecuvântată, este din cauză că El mă ţine în palmele Sale. Eu nu pot face nimic pentru mine, dacă Dumnezeu nu face nimic. Orice aş avea, aparţine Domnului. Dacă păcătuiesc, păcatul este al meu; dar dacă fac binele, este lucrarea lui dumnezeu în întregime. Dacă am învins un vrăjmaş spiritual, este din cauză că Dumnezeu mi-a întărit braţul. Trăiesc o viaţă Consacrată în faţa oamenilor? Nu trăiesc eu, ci Christos trăieşte în mine. Sunt eu sfinţit? Nu m-am curăţat singur; Duhul lui Dumnezeu m-a sfinţit. Sunt despărţit de lume? Pedepsele lui Dumnezeu m-au sfinţit spre binele meu. Am crescut în Cunoştinţă? Marele învăţător m-a învăţat. Toate bijuteriile mele au fost făurite de arta cerului. Am găsit în Dumnezeu toate lucrurile de care aveam nevoie, dar în mine nu am găsit decât păcat şi nefericire. „El este stânca şi ajutorul meu” (Psalmi 62:2, 6). Mă hrănesc eu cu Evanghelia? Evanghelia nu ar fi fost hrana mea dacă Domnul nu ar fi pregătit-o pentru sufletul meu şi dacă nu m-ar fi ajutat s-o găsesc. Trăiesc din mana care cade din cer? Ce altceva este mana decât Isus Christos însuşi, al cărui sânge îl beau şi cu al cărui trup mă hrănesc? Primesc continuu noi puteri? De unde îmi adun tăria? Ajutorul meu vine de pe Colinele cerului. Fără Isus, nu pot face nimic. Asemeni unei ramuri care nu poate aduce rod dacă nu „rămâne în viţă” (Ioan 15:4), nici eu nu pot face nimic dacă nu rămân în El. Doamne, Invaţă-mă în această seară lecţia pe care a învăţat-o Iona în adâncuri: „Mântuirea vine de la Domnul”.

 

Seara

Preotul să-l cerceteze, si dacă va vedea că lepra a acoperit tot trupul, să declare curat pe cel cu rana. Levitic 13:13

Deşi această regula poate părea ciudată, este înţeleaptă. Manifestarea exterioară a bolii arăta că trupul leprosului era sănătos. Poate că ar fi bine pentru noi să vedem care este înţelesul simbolic al acestei reguli neobişnuite. Şi noi suntem leproşi, şi putem aplica regulile leprei la noi înşine. Când un om se vede pierdut şi ruinat, acoperit în totalitate de lepra păcatului, când renunţă la orice îndreptăţire de sine şi pledează vinovat în faţa Domnului, atunci şi numai atunci poate fi curăţat prin sângele lui Isus şi harul lui Dumnezeu. Păcatul ascuns, nerecunoscut şi nemărturisit este adevărata lepră; dar când păcatul este recunoscut şi mărturisit, lepra primeşte o lovitură de moarte, şi Domnul priveşte sufletul chinuit cu îndurare şi milă. Nimic nu este atât de mortal ca îndreptăţirea de sine, şi nimic nu este mai plin de speranţă decât căinţa. Trebuie să mărturisim că suntem păcătoşi, fiindcă nici o altă mărturisire nu va fi ascultată. Dacă Duhul Sfânt lucrează în noi şi ne convinge de păcat, nu vom avea nici o dificultate în a recunoaşte — mărturisirea va ţâşni spontan de pe buzele noastre. Ce mângâiere oferă acest text păcătoşilor care s-au trezit cu adevărat: însăşi situaţia care îi îndurera atât de tare s-a transformat într-un motiv de speranţă! Înainte de a te îmbrăca, trebuie să te dezbraci; înainte să clădeşti o casă, trebuie să sapi temelia — şi sentimentul că eşti păcătos este cea dintâi lucrare a harului. Sărmane om plin de lepra păcatului, prinde curaj şi vino la Isus aşa cum eşti.

Când recunoaştem că suntem datori
Mai mult sau mai puţin, după putere,
Primim pe dată de la Domnul ajutor,
Iertare, îndrumare şi putere.
Doar sărăcia îţi oferă bucurie,
Purtându-ţi sufletul în largi păşuni:
Când ne încredem în avutul nostru cu tărie,
Nu mai primim răspuns la rugăciuni.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Harul Meu îţi este de ajuns. (2 Corinteni 12:9)

Mai deunăzi, călăream spre casă după o zi grea de muncă. Eram foarte obosit şi adânc deprimat, când deodată, iute ca săgeata unui fulger luminos, a venit la mine versetul: „Harul Meu îţi este de ajuns”. Când am ajuns acasă, l-am căutat în Cuvânt, şi în final a venit la mine astfel: „Harul Meu îţi este de ajuns”. Răspunsul meu a fost să spun: „Da, Doamne, ar fi trebuit să mă gândesc că este!” Apoi am izbucnit în râs.Până-n momentul acela, nu înţelesesem niciodată ce a fost cu râsul acela al lui Avraam. Acest verset părea să facă necredinţa total absurdă. Mi-am imaginat un peştişor însetat care era neliniştit că, dacă va continua să bea apă din râu, râul va seca; iar Tatăl Râu spunea: „Bea cât vrei, peştişorule; râul meu îţi este de ajuns”. De asemenea m-am gândit la un şoarece căruia îi era frică de foamete, după şapte ani de belşug; iar Iosif îi spune: „Curaj, şoricelule; grânarele mele îţi sunt de ajuns”. Din nou, mi-am închipuit un om sus pe un vârf de munte, zicându-şi: „Respir atâţia metri cubi de aer în fiecare an; mă tem că voi epuiza tot oxigenul din atmosferă”. Dar pământul i-a zis: „Respiră în voie, umpleţi plămânii pentru totdeauna; atmosfera mea îţi este de ajuns”.O, oameni ai lui Dumnezeu, fiţi tari în credinţă! Credinţa mică va duce sufletele voastre în cer, dar credinţa mare va aduce cerul în sufletele voastre.

Charles H. Spurgeon

 

Harul Său este destul de mare ca să înfrunte lucrurile mari –

Valurile zdrobitoare care copleşesc sufletul,

Vânturile puternice care ne lasă năuci şi fără suflare,

Furtunile neaşteptate care depăşesc puterea noastră de control.

 

Harul Său este destul de mare ca să înfrunte lucrurile mici –

Micile împunsături care ne supără,

Grijile inutile care zumzăie în jurul nostru cu insistenţă,

Roţile scrâşnitoare care ne răpesc bucuria.

Annie Johnson Flint

 

Există întotdeauna o sumă mare creditată în contul nostru din banca cerului. Ea aşteaptă să ne exersăm credinţa ca să scoatem din ea. Scoateţi cât mai mult din resursele bogate ale lui Dumnezeu.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 12

Psalmul 12 redă suferinţa unui suflet copleşit de sentimentul nedreptăţii care-l împresoară. David, cel care l-a compus, a avut nenumărate ocazii să o probeze personal. Duplicitatea şi ura geloziei lui Saul (1 Samuel 18.17…), intenţiile laşe ale locuitorilor Cheilei (1 Samuel 23.12), dubla trădare a zifiţilor (1 Samuel 23.19; 26.1), precum şi cea a lui Doeg edomitul (22.9,10), cea mai mârşavă dintre ele, dispreţuitoarea nerecunoştinţa a lui Nabal (1 Samuel 25.10,11), toate acestea nu-l puteau lăsa pe David indiferent. Cu siguranţă, de fiecare dată a putut experimenta şi preţiosul răspuns divin: „voi pune în siguranţă pe cel împotriva căruia se suflă” (v. 5; comp. Psalmul 10.5).Insă, în timp ce propria măsură de adevăr, în ce-l privea pe David, nu era deloc perfectă (vezi 1 Samuel 20.6; 21.2), sfinţenia Domnului Isus Ii conferea în totalitate abilitatea de a percepe viclenia şi falsitatea vrăjmaşilor Săi (despre care Luca 20.20 ne dă un exemplu).Cu cât un creştin va sta mai drept în lumină, cu atât va simţi mai mult atmosfera coruptă a acestei lumi. Tot aşa se va întâmpla şi la contactul cu limba mincinoasă, ipocrită şi orgolioasă a oamenilor (v. 2,3), iar aceasta îl va ajuta să aprecieze mai bine curăţia şi valoarea practică a cuvintelor Dumnezeului său (v. 6): „Cuvântul Tău este adevărul” (Ioan 17.17; Psalmul 119.140).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Genesa 27:15-29

…şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine şi în sămânţa ta. Genesa 28:14

DIN PLANURI ŞI VISURI

Un scop spiritual nobil nu justifică mijloace necinstite pentru atingerea acelui scop. Înainte ca Esau şi Iacob să se fi născut, Dumnezeu I-a spus Rebecăi: „Două neamuri sunt în pântecele tău… Şi cel mai mare va sluji celui mai mic” (Genesa 25:23). Mai târziu, tatăl lor, Isaac, ştiind că aceasta este intenţia lui Dumnezeu, a aranjat din încăpăţânare să-l binecuvânteze pe Esau, favoritul lui. Aşa că Rebeca şi-a păcălit soţul făcându-l să-l binecuvânteze pe Iacov. Dumnezeu şi-ar fi confirmat mai târziu legământul făcut cu Iacov, nu din pricina uneltirii lui Iacov, chiar şi fără ea (28:10-16).O soţie creştină, dorind din toată inima ca soţul ei să fie mântuit, poate că va încerca o stratagemă să aranjeze o întrunire între soţul ei şi pastorul bisericii. In loc de a face aşa ceva ar fi mai bine să trăiască o viaţă sfântă în prezenţa sa, încrezându-se în Dumnezeu să lucreze la inima lui. Părinţii poate că încearcă să-i determine pe copii să-i asculte, făcându-le promisiuni sau ameninţându-i că le vor interzice câte ceva. Asemenea acţiuni merg împotriva căilor lui Dumnezeu. Stephen Merrit a spus: „încetaţi să vă mai amestecaţi în planul şi-n voia lui Dumnezeu. Stricaţi oriunde puneţi mâna. Puteţi muta arătătoarele ceasului ca să arate ora care vă convine, dar nu puteţi schimba timpul; vă puteţi grăbi să dezvăluiţi voia lui Dumnezeu, dar veţi face pagube şi nu veţi ajuta lucrarea… Lăsaţi totul pe seama Sa”. Manipularea circumstanţelor şi oamenilor ca să aranjăm un sfârşit bun este greşită, deşi Dumnezeu poate să folosească păcatele noastre ca să-Şi împlinească planurile Lui. Ai o situaţie dificilă pe care doreşti s-o vezi rezolvată de Dumnezeu? Roagă-te, munceşte, crede şi aşteaptă. Dar nu ticlui planuri pentru a-ţi împlini visurile.     D.J.D.

Ajută-mă, Doamne, să ştiu aştepta 
Până ce voia-Ţi curat voi vedea. 
Mă călăuzeşte şi-Ţi împlineşte 
Cereasca-Ţi voinţă în viaţa mea.   Anonim

A te încrede în providenţa divină înseamnă a înceta să te joci cu planurile Sale.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

„Când nu mai este nici un clevetitor, cearta se potoleşte” (Proverbe 26:20)

Fă aceste trei lucruri:

1) Când este necesar, confruntă-te cu bârfitorul. Dacă ofensatorul este creştin, bazează-te pe acest verset: „Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te şi mustră-l între tine şi ei singur. Dacă te ascultă, ai câştigat pe fratele tău” (Matei 18:15). Scopul tău atunci când îl confrunţi nu este să dovedeşti că a greşit sau că a avut dreptate, ci să aduci împăcare şi să păstrezi unitatea în familia lui Dumnezeu. Ai grijă la tonul vocii. „Mâniaţi-vă şi nu păcătuiţi”. Să n-apună soarele peste mânia voastră” (Efeseni 4:26). Rămâi la fapte. Fără a-l pune în defensivă, încearcă să găseşti o soluţie care să pună capăt bârfei şi să repare daunele. Dacă e dispus să-şi recunoască partea de vină, fii gata să ierţi. Dacă nu, iartă-l oricum, spre binele tău şi de dragul lui Dumnezeu. Nu uita, el poate fi în continuare fratele tău fără să fie prietenul tău de nădejde!

2) Nu lăsa ca bârfa să-ţi micşoreze stima de sine. Dacă stima ta de sine depinde de ceea ce spun ceilalţi, mereu te vei simţi căzut când eşti doborât. Lasă ca stima ta de sine să-şi aibă temelia pe ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre tine. Indiferent de imperfecţiunile tale, Biblia spune că eşti „răscumpărat de Domnul” (Psalmul 107:2), acceptat „în Preaiubitul Lui” (Efeseni 1:6), „neprihănirea iui Dumnezeu în El [Hristos]” (2 Corinteni 5:21). Concentrează-te asupra părerii lui Dumnezeu despre tine: „zidiţi-vă sufleteşte pe credinţa voastră preasfântă” (Iuda v. 20) în ciuda părerii celorlalţi.

3) Nu-i judeca pe alţii după zvonuri. Fie că bârfa are la bază adevărul, fie că e falsă, intenţia ei este mereu să „prăpădească” (Ioan 10:10). Nu face lucrarea Satanei!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Lăsații; sunt călăuze oarbe ale orbilor. Matei 15.14

Fariseii şi saducheii erau liderii ideilor religioase din acel timp, de aceea noi trebuie să luăm astăzi aminte la ceea ce Domnul a spus despre ei. Aceştia erau, fără îndoială, foarte sfinți din punct de vedere exterior, însă se opuneau lucrării lui Dumnezeu şi Fiului Însuşi al lui Dumnezeu, de aceea Domnul spune: „Lăsații”. Fariseii erau aceia care țineau mult la ritualuri şi la ideea că firea veche poate fi îmbunătățită. Saducheii erau raționalişti şi negau starea viitoare de înviere. Ambele categorii Îl urau pe Hristos, căci El lea dat starea pe față şi uneia şi celeilalte. Astăzi, aceste două principii sunt la lucru peste tot în jurul nostru.Adevărul nu este niciodată plăcut omului, fiindcă îi dă starea pe față. El arată unde omul este greşit, iar omului nui place aceasta. Fariseilor nu le plăcea afirmația Domnului că formele religioase luaseră locul adevărului care trebuia să locuiască în părțile lăuntrice şi că inima omului nu era altceva decât un izvor de lucruri rele. Ei sau poticnit mult de astfel de afirmații (versetul 12), iar ucenicii Iau spus Domnului despre aceasta. El însă a răspuns: „Orice plantă pe care na plantato Tatăl Meu cel ceresc va fi dezrădăcinată” (versetul 13). Ceea ce nu este de la Dumnezeu nu poate rezista. Apoi vine îndemnul: „Lăsații; sunt călăuze oarbe ale orbilor: iar dacă un orb călăuzeşte pe un orb, amândoi vor cădea în groapă” (versetul 14).Avem un principiu important în expresia „lăsații”. Să remarcăm că, dacă suntem orbi şi avem o călăuză oarbă, groapa este singurul sfârşit al drumului nostru. Creştinismul însă nu înseamnă un orb care îl călăuzeşte pe un alt orb; nici unul care vede călăuzindul pe un orb; ci unul care vede călăuzindul pe unul care vede. Lui Dumnezeu Îi face plăcere să ne ofere lumină, ca să vedem astfel lucrurile Lui. Pentru a profita de ele trebuie să fim supuşi lui Hristos, Duhului Sfânt şi Scripturii. Dumnezeu nu ține cont de ceea ce crede omul că poate fi şi, cu cât omul nu se vede în lucrurile divine, cu atât mai bine, căci el adesea constituie o piedică. W. T. P. Wolston

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

V-am scris aceste lucruri, ca să știți că voi care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu aveți viața veșnică.1 Ioan 5.13

Cu adevărat fericiți

O persoană cu o învățătură abătută de la adevărurile biblice a intrat în vorbă cu mine. După ce am ascultat-o, i-am zis:

– Mi-ați prezentat calea dumneavoastră de ajungere în cer. Acum lăsați-mă să vă prezint calea lui Dumnezeu.

Când am început să-i vorbesc despre mântuirea de care putem avea parte în urma venirii Mântuitorului pe pământ și a morții Sale pe crucea de la Golgota pentru răscumpărarea noastră din păcat, a rămas cu totul uimită și a întrebat:

– Dumneavoastră credeți, că toate păcatele vă sunt iertate?

– Sunt sigur de aceasta.

– Dar credeți și că nu vă puteți pierde mântuirea?

– Cu siguranță cred și acest adevăr.

– Deci sunteți sigur că în final veți sta înaintea tronului lui Dumnezeu. Înseamnă că sunteți un om fericit.

– Da, sunt un om fericit, cu adevărat fericit.

– Înseamnă că aveți mai mult decât vă poate oferi învățătura noastră.

– În Hristos avem mai mult decât poate oferi orice învățătură sau religie. Oricine crede în Mântuitorul are viața veșnică. Acestea sunt cuvintele lui Dumnezeu, nu ale oamenilor.

25 februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Preţul slujirii

Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit cu atât mai puţin?

2 Corinteni 12:15

Dragostea naturală aşteaptă să fie răsplătită, dar Pavel spune: „Nu-mi pasă dacă mă iubiţi sau nu; eu sunt gata să mă dăruiesc cu totul, nu doar pentru voi înşivă, ci pentru a vă aduce la Dumnezeu”. „Căci cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos; El măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi.” Imaginea pe care o are Pavel în privinţa slujirii se conformează acestui model – „Nu-mi pasă cu câtă risipă mă voi dărui pe mine însumi, voi face asta cu bucurie”. Pentru Pavel aceasta era o bucurie.Ideea bisericii instituţionale despre cum trebuie să fie un slujitor al lui Dumnezeu nu este identică cu cea a lui Isus Cristos. Ideea Lui este să-L slujim pe El slujindu-i pe ceilalţi. Isus Cristos i-a întrecut pe socialişti. El a spus că, în împărăţia Lui, cel care este mai mare va fi slujitorul tuturor. Testul adevărat al unui sfânt nu este vestirea Evangheliei, ci spălarea picioarelor ucenicilor, adică a face lucruri care n-au valoare în ochii oamenilor, dar care au foarte mare valoare în ochii lui Dumnezeu. Pavel şi-a găsit plăcerea în a se dărui pe sine pentru interesul lui Dumnezeu faţă de alţi oameni şi nu i-a păsat cât îl costa acest lucru. Noi ne gândim la problemele noastre personale şi Financiare: „Să presupunem că Dumnezeu vrea să merg acolo. Ce salariu voi avea? Cum este clima? Cine va avea grijă de mine? Omul trebuie să se gândească la aceste lucruri”. Toate acestea sunt o dovadă că-L slujim pe Dumnezeu cu rezerve. Apostolul Pavel n-a avut nici o rezervă. El şi-a călăuzit viaţa după gândul lui Isus Cristos despre ce înseamnă un sfânt nou-testamental, adică nu cineva care doar predică Evanghelia, ci un om care devine, în mâinile lui Isus Cristos, pâine frântă şi vin turnat spre folosul altor vieţi.

 

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat.

Oare nu se cădea să ai şi tu milă..?” MATEI 18:32,33

Pilda cu robul rău şi viclean ne învaţă că adevărata mântuire trebuie să fie însoţită în noi de un duh de iertare. Pilda este o ilustrare a pedepsei veşnice a celui neevlavios, dar este în acelaşi timp şi un mijloc de cercetare pentru mulţi care pretind că sunt creştini. Şi sunt aşa de mulţi! Robul acesta datora stăpânului său 10.000 de talanţi, o sumă aşa de mare încât el n-ar fi putut s-o plătească niciodată. S-a considerat că ar fi o sută de milioane de dolari. El înfăţişează pe fiecare dintre noi care suntem atât de adânc datori faţă de Domnul Isus, ca rezultat al păcatului, încât nici un efort omenesc nu ar fi putut să ne scape de el. Pilda ne spune că împăratul a vrut să se socotească cu robii Săi. Dar când el a realizat că acel rob datornic avea o datorie imposibil de plătit, a trecut de la lege la har, şi i-a iertat toată datoria. Ca fiecare dintre noi, robul a vrut să fie scăpat şi se pare că ar fi fost salvat dar purtarea lui faţă de tovarăşul lui arată că mila stăpânului lui, n-a avut nici un efect asupra sa. În el nu era un duh de iertare. În ziua judecăţi robul acela viclean a fost condamnat să fie chinuit „până va plăti tot ce datora” ceea ce era imposibil, deci aceasta ne arată că osânda lui era veşnică. Robul acesta viclean este o ilustrare a omului care vrea să se bucure de har dar nu renunţă la lege. Amestecul acesta de har şi lege este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Sunt oameni care par să fi fost creştini de mulţi ani, dar în care nu s-a văzut nici un duh de iertare, nici dorinţa de a arăta aceeaşi milă pe care pretindeau că au găsit-o în Domnul Isus. Dacă aparenţele acestea sunt reale, lecţia pildei acesteia este alarmantă pentru ei: neavând un duh de iertare nu sunt mântuiti, ci numai închipuiţi, chiar dacă au bătătorit drumul adunării şi s-au arătat a fi zeloşi participanţi la orele de cult şi chiar în lucrare. Pe voi înşivă încercaţi-vă… Nu recunoaşteţi voi înşivă că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteţi respinşi.” (2 Cor. 13:5). Şi dacă cineva „n-are Duhul lui Hristos”, duh de milă şi iertare, „nu este al Lui.” (Rom. 8:9). Daci; cercetându-mă , realizez că nu am un duh de iertare, trebuie să mă pocăiesc adânc şi imediat şi ca unii care trăim din iertare, trebuie să iertăm. Nici o teologie, nici o doctrină, oricât de bună şi exclusivistă ar fi ea, nu poate să întunece simpla, şi clara învăţătură a Domnului Isus: „Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6:15). Dar tot Domnul Isus ne-a învăţat cum să iertăm: „din toată inima.” Doamne, dă-ne harul acesta şi nu aştepta nimic de la inima noastră „rea şi vicleană.”!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele

acestei proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea!

Căci vremea este aproape!” Apocalipsa 1:3

Acesta este mesajul Mântuitorului către cele şapte Biserici din Asia: „Har şi pace vouă din partea Celui ce este, Celui ce era, şi Celui ce vine, şi din partea celor şapte duhuri care stau înaintea scaunului Său de domnie, şi din partea Lui Isus Hristos, martorul credincios, cel întâi născut din morţi, Domnul Împăraţilor pământului!”(Apocalipsa 1:4-5). În scrisorile adresate de Domnul Isus se arată multe neajunsuri în cinci din cele şapte Biserici; cu toate acestea, le face cunoscut că sunt iubiţi şi spălaţi. Da, ei au trăit, au experimentat aceasta. Au fost ei spălaţi? Sunt toţi incluşi în cei spălaţi? Da, ei au trăit, au experimentat aceasta. Au fost Bisericile Lui Dumnezeu. În timpul acela, nu era socotit nimeni în rândurile Bisericii Lui Dumnezeu dacă nu era născut din Dumnezeu. Dumnezeu a considerat că trebuie să-i mai ajute odată; de aceea i-a spus lui Ioan să scrie tot ce vede Dumnezeu în Biserici şi în viaţa slujitorilor. Acesta este un har minunat, nu degeaba este scris: „Ferice de cine citeşte şi de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii”. Cuvântul Domnului să fie mai de preţ pentru noi decât orice altceva. Sunt mulţi care găsesc timp ca să citească ziare, romane, dar nu şi Biblia, şi totuşi dacă o citesc, o fac pentru că sunt obligaţi, dar setea şi foamea după Cuvânt NU ESTE LA EI. Morţii nu simt nici sete nici foame după Cuvântul Lui Dumnezeu.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

PUS DEOPARTE

Vă veţi numi preoţi ai Domnului.Isaia 61.6

Această făgăduinţă, făcută lui Israel, este şi pentru urmaşii săi duhovniceşti, adică pentru toţi credincioşii. Dacă vieţuim la înălţimea privilegiilor noastre, trebuie, să trăim o viaţa atât de clară înaintea lui Dumnezeu, încât oamenii să vadă că suntem puşi deoparte pentru o slujbă sfântă şi să ne numească preoţi ai Domnului. Am putea avea o meserie sau alta; dar singura noastră preocupare trebuie să fie de a aduce jertfa necurmată a rugăciunii, a laudei, a mărturiei şi a consacrării Dumnezeului Celui Viu prin Isus Cristos.Aceasta fiind singura noastră ţintă, putem părăsi preocupările care ne distrag ale celor ce nu cunosc chemarea noastră cea mare. „Lasă morţii să-şi îngroape morţii”.Este scris: „Străinii vor avea grijă şi vor paşte turmele voastre, şi copiii străinilor vor fi plugarii şi vierii voştri”. Ei se pot ocupa de politică, de probleme financiare, pot să discute despre artă sau ştiinţă; dar noi vom căuta să împlinim slujba acelora care, ca şi Domnul Isus Cristos, sunt chemaţi la o preoţie sfântă.Ştiind că această făgăduinţă ne creează o datorie sfântă, să ne îmbrăcăm în haina sfântă şi să slujim înaintea Domnului în toate zilele noastre.

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Ori încotro ar cădea copacul, fie spre miazăzi, fie spre miazănoapte, în locul unde cade, acolo rămâne.

Eclesiastul 11.3

În ultimul verset al capitolului 12 Eclesiastul spune că Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, fie bună, fie rea, fie ascunsă, fie vizibilă. La fel citim în epistola către Romani 14.10: „Căci toţi ne vom înfăţişa înaintea scaunului de judecată a lui Cristos.” Ce va ieşi acolo la iveală? Doar ceea ce am fost şi am făcut aici în viaţa pământească. Fiecare din noi trebuie să dea socoteala despre sine însuşi în faţa lui Dumnezeu (Rom. 14.12). Dar Dumnezeu îi dă fiecărui om posibilitatea în aceste zile pe care le mai trăieşte pe pământ, să-şi recunoască toate păcatele sale, să se pocăiască şi să primească iertarea şi pacea cu Dumnezeu. Cine spune că nu se poate şti dacă ai sau nu iertarea păcatelor arată prin aceasta că nu cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, îl face mincinos pe Dumnezeu care a spus categoric: „Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit” (Rom. 10.13).Aceasta-i învăţătura biblică pentru păcătos. Decizia pentru starea ta din veşnicie trebuie neapărat clarificată în această viaţă pământească. Două porţi stau deschise: una largă şi una îngustă. Dacă intri pe cea largă, la sfârşitul vieţii tale nu mai există nici o posibilitate de decidere. Dacă chiar ai lăsat în urma ta o duzină întreagă de fraţi şi de surori ca să se roage pentru iertarea sufletului tău zi şi noapte, de ar da toată averea pentru a curma soarta ta este tot degeaba. „Oriunde cade copacul, în locul acela va rămâne!” Ce cutremurător! Vrei să trăieşti în păcate ca la urmă alţii să se roage zadarnic pentru sufletul tău? Dumnezeu nu se lasă batjocorit. Opreşte-te şi recunoaşte-ţi păcatele şi cere iertare Mântuitorului! Astfel vei primi iertarea păcatelor, căci, „oricine crede în El, nu va fi judecat” (Ioan 3.18). Oamenii nu vor să se pocăiască fiindcă Dumnezeu le cere nu să primească o religie oarecare, ci o naştere din nou, nu numai să ştie că Evanghelia e bună, ci să-L primească pe Isus ca Mântuitorul lor personal.

 

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Cât de deprimat şi de îngrozit sunt la gândul scufundării în banalitate! Doamne, ajută-mă să trăiesc pentru Tine într-un mod pur, puternic şi fascinant.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

« Cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul

cel veşnic, S-a adus pe Sine însuşi jertfă fară pată lui Dumnezeu, vă va curăţa cugetul vostru de faptele

moarte ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!» Evrei 9,14

Care a fost scopul pentru care Domnul Isus a murit? El Şi-a dat viaţa ca noi să-I putem sluji. Altfel spus, puterea absolută a biruinţei Sale pe cruce este sursa slujirii noastre. In Isus Cristos avem totul. Ce nebunie este să aderăm la anarhie şi prin aceasta să ajungem sub influenţa duşmanului! Să ne uităm Ia caracterul slujirii lui Isus: El are elementul liberei voinţe totale. La Dumnezeu nu există obligaţie în slujbă, nu există datorie. Domnul Isus spune despre Sine: «Nimeni nu Mi-o ia cu sila (viaţa Sa), ci o dau Eu de la Mine» (Ioan 10,18). Încă de pe vremea lui Iosua (la sfârşitul vieţii sale) apare chestiunea propriei decizii: «... Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului» (Iosua 24,15). Este nevoie doar de o hotărâre concretă şi finală din partea ta. Decide astăzi să ieşi de sub influenţa lui Satan şi să trăieşti şi să slujeşti în împărăţia lui Isus Cristos! 

 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

DIMINEAŢA

Mânia viitoare.
Matei 3:7

E plăcut să treci printr-un ţinut după ce a trecut furtuna, să simţi prospeţimea ierbii spălate de ploaie şi să asculţi picăturile care cad strălucind ca nişte diamante în lumina soarelui. Aceasta este poziţia creştinului. Trece printr-un ţinut în care furtuna s-a risipit deasupra Mântuitorului, şi chiar dacă mai sunt câteva picături de durere, vin din norii îndurării şi Isus ne-a asigurat că nu ne vor distruge. Dar cât de teribil este să asişti la ivirea unei furtuni, s-o simţi cum se apropie, să vezi păsările zburând înspăimântate spre cuiburi şi vitele fugind cu ochi plini de spaimă; să observi cum se întunecă cerul şi să urmăreşti soarele pălind pe cerul ameninţător! Ce teribil este să aştepţi înaintarea unei vijelii, aşa cum se întâmplă, uneori, la tropice,să ştii ce urmează şi să auzi vântul urlând de furie, smulgând copacii din rădăcini, mutând stâncile din locul lor şi nimicind toată munca oamenilor! Şi aceasta, păcătosule, este poziţia ta. Nu a căzut încă nici o picătură fierbinte, dar se apropie o ploaie de foc. Nici un vânt teribil nu urlă în jurul tău, dar furtuna lui Dumnezeu îşi adună groaznica artilerie. Izbucnirile ei sunt ţinute în frâu prin îndurarea Sa, dar porţile cerului se vor deschide curând. Tunetele lui Dumnezeu sunt încă în cămara Sa, dar furtuna se grăbeşte, şi cât de înspăimântător va fi momentul în care Dumnezeu, îmbrăcat în haină de judecător, va porni în fruntea furtunii! Oare unde, păcătosule, oare unde o să-ţi ascunzi capul, şi unde o să fugi? O, fie ca mâna îndurării să te conducă acum la Christos! El te aşteaptă în paginile Evangheliei. Brațele Sale sunt locul tău de scăpare. Ştii câtă nevoie ai de El. Crede în El, ascunde-te în El, şi furtuna va trece pe lângă tine pentru veşnicie.

 

Seara

Şi Iona s-a sculat să fugă la Tars, departe de faţa Domnului, şi s-a pogorât la Iafo.
Iona 1:3

În loc să meargă la Ninive ca să predice cuvântul pe care i-l spusese Dumnezeu, Iona a fugit la Iafo ca să scape. Sunt multe ocaziile în care slujitorii lui Dumnezeu fug de datorie. Dar care este consecinţa? Ce a pierdut Iona prin purtarea lui? A pierdut prezenţa şi mângâierea iubirii lui Dumnezeu. Când îl servim pe Domnul Isus aşa cum ar trebui s-o facă un credincios, Dumnezeul nostru este cu noi. Chiar dacă am avea întreaga lume împotriva noastră, dacă ÎI avem pe Dumnezeu, ce mai contează? In momentul în care Îi întoarcem spatele şi umblăm după dorinţele noastre, suntem pe mare fără cârmaci. Putem să ne tot plângem şi să ne văităm „Doamne, unde ai plecat? Cum am putut să fiu atât de nebun să fug din slujba Ta şi să pierd toată strălucirea feţei Tale? Preţul este prea mare. Lasă-mă să mă întorc la credinţă ca să mă bucur de prezenţa Ta”. Şi Iona şi-a pierdut toată pacea. Păcatul distruge curând toată liniştea credinciosului. Păcatul este ca mătrăguna otrăvitoare, ale cărui frunze distilează picături mortale care ucid viaţa şi bucuria şi pacea. Iona a pierdut tot ce putea avea în altă situaţie. Nu putea să ceară protecţia divină, fiindcă el nu ascultase voia lui Dumnezeu. Nu putea să spună; „Doamne, am întâlnit greutăţi în îndeplinirea datoriei; ajută-mă să trec de ele”. Culegea roadele propriilor fapte; vedea cu ochii lui drumul pe care îl alesese. Creştine, nu acţiona ca Iona, dacă nu vrei să te trezeşti cu furtuna deasupra capului. In alergarea ta, vei vedea este mai bine să asculţi voia lui Dumnezeu imediat, decât să amâni şi să ajungi la acelaşi lucru. Iona şi-a pierdut timpul, fiindcă tot la Tars a ajuns în cele din urmă. E greu să te cerţi cu Dumnezeu. Să-L ascultăm chiar acum.

 

IZVOARE IN DEŞERT

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru,
vi-l dau, cum am spus. (Iosua 1:3)

Pe lângă pământul literal încă neocupat pentru Hristos, stă înaintea noastră teritoriul nerevendicat şi neumblat al promisiunilor lui Dumnezeu. Ce i-a spus Dumnezeu lui Iosua? „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus„. Apoi El aşază hotarele Ţării Promise – toată a lor cu o condiţie: trebuie s-o străbată în lung şi-n lat, măsurând-o cu picioarele lor. Şi totuşi n-au străbătut niciodată mai mult de o treime din ţară, şi drept urmare, n-au stăpânit niciodată mai mult de acea treime. Au stăpânit numai ce au măsurat cu piciorul şi nimic mai mult. În 2 Petru 1:4 citim: „El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe”. Ţara promisiunilor lui Dumnezeu este deschisă înaintea noastră, şi este voia Sa ca noi s-o stăpânim. Trebuie să măsurăm teritoriul cu picioarele credinţei ascultătoare şi ale supunerii în credincioşie, prin aceasta revendicându-l şi însuşindu-ni-l ca fiind al nostru.Câţi dintre noi au luat vreodată în stăpânire promisiunile lui Dumnezeu în Numele lui Hristos? Ţara promisiunilor Lui este un teritoriu magnific pe care credinţa îl poate revendica străbătându-l în lung şi-n lat, dar credinţa trebuie totuşi s-o facă.Haideţi să intrăm şi să revendicăm toată moştenirea noastră. Haideţi să ne ridicăm ochii spre nord, sud, est şi vest şi să-L auzim pe Dumnezeu spunând: „Toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie” (Gen. 13:15). Arthur Tappan Pierson

Oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Iuda era al lor, şi oriunde călca talpa picioarelor seminţiei lui Beniamin era al lor, şi aşa mai departe. Fiecare seminţie îşi primea moştenirea călcând cu piciorul pe ea. Vă daţi seama că fiecare seminţie, când punea piciorul pe un teritoriu dat, simţea instantaneu şi instinctiv că „Acesta este al nostru”? Un bătrân de culoare care avea o frumoasă mărturie de har a fost odată întrebat: „Daniele, cum se face că ai atâta pace şi bucurie în credinţa ta?” „O, domnule!” a replicat el, „mă bazez în totul pe promisiunile lui Dumnezeu «nespus de mari şi scumpe», şi am tot ce este în ele. Glorie Lui! Glorie Lui!” Cine se bazează în totul pe promisiunile lui Dumnezeu ştie că toate bogăţiile care se găsesc în ele sunt ale lui. din Documentele credinţei

Marchizul de Salisbury, un om de stat şi diplomat englez, după ce a fost criticat pentru politica lui colonialistă, a replicat: „Domnilor, faceţi rost de hărţi mai mari”.

 

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 11

Dumnezeu susţine astăzi în lume autorităţile: guverne, magistraţi, poliţie…; ele sunt responsabile să asigure ordinea, dreptatea şi pacea. Dar, în timpul necazului celui mare, tot ceea ce contribuie la protecţia omenirii va fi răsturnat („sunt distruse temeliile”). Întrebarea din v. 3 îi va pune atunci pe cei
drepţi la încercare. Vor ceda ei ispitei de a fugi, precum îşi ia zborul o pasăre pentru a scăpa de pericol? Nu! Încrederea lor nu este într-un adăpost pământesc (munţii), ci în Cel Neschimbabil, care îşi
are tronul în ceruri (v. 4). Prieteni, în cine este ancorată credinţa noastră”? Dacă Domnul ar trebui să
ne ia principalele puncte de sprijin de aici, de jos: familie, prieteni, sănătate, bunuri materiale, s-ar putea vedea în cine ne-am încrezut? Iar când ne gândim la temeliile adevărului, constatăm că acestea sunt clătinate din toate părţile în creştinătate… Ce trebuie să facă cel drept? Să se despartă de tot ce atacă şi caută să distrugă stâlpii adevărului divin!Privirea lui Dumnezeu îi cercetează pe fiii oamenilor (v. 5; Psalmul 7.9; vezi de expl. Luca 7.39,40; 11.17; 22.61). Gând neliniştitor şi insuportabil pentru cel rău! Sentiment de fericire pentru „cel drept”! Este pentru binele lui că este cercetat astfel (Psalmul 139.23,24).

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Ioan 3:22-30

Trebuie ca El să crească şi eu să mă micşorez. Ioan 3:30

PREAMĂRIREA LUI CRISTOS

Atitudinea exprimată de Ioan Botezătorul în textul de azi, ar trebui să fie atitudinea fiecărui urmaş al lui Cristos. Ioan Botezătorul devenise influent în Palestina, dar după ce L-a botezat pe Isus oamenii au început să-L urmeze pe Mântuitorul. Întrebat fiind asupra acestui fapt, Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez”. C.S. Kirkendall subliniază că acest principiu de lansare a cauzei altuia cu o totală lipsă de egoism a fost exemplificat de Edmund Halley în relaţiile sale cu Isaac Newton. Halley, omul care a prezis reîntoarcerea cometei care îi poartă acum numele, a recunoscut importanţa descoperirii legii gravitaţiei. L-a provocat să-şi perfecţioneze ideea originală, i-a corectat unele din ecuaţiile matematice. Apoi Halley l-a îndemnat să-şi pună ideile într-o carte.Cartea „Principiile matematice ale filozofiei naturii”, l-a făcut pe Newton celebru. Puţini oameni ştiu că Halley a editat-o şi a supravegheat publicarea ei şi chiar a finanţat tipărirea ei, cu toate că Newton şi-ar fi putut permite mai uşor o asemenea cheltuială. Istoricii de azi numesc fapta lui Halley ca unul din exemplele cele mai lipsite de egoism pe care le cunoaşte istoria ştiinţei moderne. Atitudinea unei umilinţe autentice este semnul unei relaţii corecte cu Isus. In timp ce nu atragem atenţia supra noastră înşine, trebuie să aruncăm toată lumina asupra Lui. Cu cât vor fi mai mari realizările noastre, cu atât El va primi mai multă glorie. Recunoscând că sursa darurilor noastre şi a capacităţilor este Isus, haideţi să urmăm exemplul lui Ioan Botezătorul şi să-L preamărim pe Cristos.     D.C.E.

Sunt un bulgăr de pământ.
Sunt un strop de rouă-n soare.
Şi cu cât mă fac mai mic,
Cu-atât Tu Te faci mai mare.

Ne vom vedea adevărata statură numai când vom sta în umbra lui Cristos.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

CÂND LUMEA BÂRFEŞTE PE SEAMA TA (1)

„Pârâtorul dezbină pe cei mai buni prieteni”

(Proverbe 16:28)

Ziarele de scandal, talk-showrile şi poveştile vânătoreşti înfloresc când sunt alimentate de bârfă. Fireşte, toţi avem partea noastră în răspândirea ei şi tragem ponoasele. Fie că se bazează pe adevăr, ficţiune sau câte puţin din ambele, nu e mai puţin dureros. Deşi societatea o consideră relativ nevinovată, Dumnezeu pune bârfa în aceeaşi categorie cu „pizma … vorbirile de rău … şi tulburările” (2 Corinteni 12:20). Aşadar, când eşti ţinta bârfei, ce poţi face:

1) Când e posibil, ignor-o! Cei ce bârfesc se simt satisfăcuţi că te-au supărat. Deci, cu cât te superi mai mult, cu atât mai mult te vor bârfi. Nu reacţiona cu mânie; nu faci decât să pui paie pe foc. „Limba mincinoasă urăşte pe cei pe care-i doboară ea, şi gura linguşitoare pregăteşte pieirea” (Proverbe 26:20).

2) Când consideri că e potrivit, corecteaz-o! Bârfa poate duce la haos şi poate frânge inimi. Deci, dacă poţi clarifica lucrurile, ai putea reduce daunele. Dar uită de ispita de a „spune tuturor că ştii adevărul”; nu vei face decât să răspândeşti focul, să lărgeşti cercul şi să alimentezi pofte nesănătoase. Solomon a spus: „Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor” (v. 22). Fă un pas în spate şi întreabă-te cine este cu adevărat important în viaţa ta, apoi încearcă să reglezi situaţia cu acele persoane. Cu timpul, ei îţi vor lua apărarea faţă de alţii. În multe cazuri, vorbele lor vor fi considerate mai obiective decât ale tale. Adevăraţii prieteni iartă întotdeauna şi îşi apără prietenii, iar bârfitorii îşi găsesc zvonuri mai incitante, iau pe altcineva în vizor şi te vor lăsa în pace.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Şi Manoah a spus: „Când se vor împlini cuvintele tale, care va fi felul de viață al copilului şi ce va face?”.Judecători 13.12

Familia (4)

Aici, în acest exemplu din Vechiul Testament, Manoah a cerut explicații de la Domnul. El şi soția lui au înțeles de la îngerul Domnului că ea avea să conceapă un fiu şi că acesta avea să fie un copil special. Fiecare copil este special în ochii Domnului şi este un lucru esențial ca părinții săL întrebe pe Domnul cum săşi crească copiii. Când suntem tineri, suntem adesea încrezători în noi înşine şi greoi la a accepta sfaturi. De cealaltă parte, cei care sunt grabnici la a da sfaturi nu sunt întotdeauna înțelepți în sugestiile lor şi nici în felul în care le fac. Un lucru este sigur: sfaturile pe care le dă Dumnezeu sunt blânde şi pline de dragoste, nu aspre, însă foarte eficiente şi demne de încredere. „Încredete în Domnul cu toată inima ta şi nu te sprijini pe priceperea ta! RecunoaşteL în toate căile tale şi El îți va netezi cărările” (Proverbe 3.5,6).În creşterea copiilor, ca şi în multe alte lucruri, suntem puternic influențați de cultura în care trăim. Ce sfaturi putem oferi, care să fie demne de încredere? Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, se înalță deasupra tuturor culturilor şi este o călăuză pe care ne putem sprijini. Marele pericol pentru părinții creştini este să se lase duşi de curentul acestei lumi. Se aud multe voci, fiecare pretinzând atenția noastră, ca părinți, însă susurul blând şi subțire este rareori auzit. Apostolul Pavel nea avertizat: „Dar mă tem ca nu cumva … gândurile voastre să fie stricate, îndepărtânduse de la simplitatea față de Hristos” (2 Corinteni 11.3). Nimeni nu poate spune că a ajuns la înălțimea standardului lui Dumnezeu, însă standardul Lui nu se schimbă. Punctul Său de referință este Hristos, iar Hristos nu Se schimbă! Aceasta este provocarea de zi cu zi, căreia trebuie săi facem față: „Nu că am obținut deja premiul sau că am ajuns deja desăvârşit; însă urmăresc, dacă aş putea săl şi apuc, întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus” (Filipeni 3.12). J. Redekop

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Joi, 25 Februarie 2016

Domnul … are o îndelungă răbdare pentru voi și dorește ca niciunul să nu piară, ci toți să vină la pocăință.2 Petru 3.9

Ușa palatului

Înainte ca micuța de cinci ani să meargă la culcare, se roagă și se gândește la bunicul ei, care nu crede în Isus: „Doamne Isuse, te rog nu închide așa de repede ușa palatului Tău, pentru ca și bunicul meu să poată intra în el”.Această rugăciune ne amintește de un fapt foarte însemnat: astăzi, ușa cerului stă încă deschisă. Dar nu va rămâne așa pentru totdeauna. Ușa este deschisă, pentru că Isus Hristos a murit pentru păcătoși. Și îndelunga răbdare a lui Dumnezeu lucrează, ca ea să fie și astăzi deschisă. Căci Dumnezeu „voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului” (1 Timotei 2.4).Micuța a înțeles acest lucru și își face griji pentru bunicul ei. Poate acesta nu simte, că din cauza păcatelor sale este pierdut și trebuie să se lase mântuit. Poate este un om onorabil care savurează mare atenție în jurul său. Suntem atât de mândri, încât ne vine greu să ne smerim în fața lui Dumnezeu și să ne recunoaștem nedemnitatea. Mulți replică și faptul că nu pot contribui ei înșiși la salvarea lor, la mântuirea lor veșnică.Poate și pentru tine, cineva se roagă regulat – dintre membrii de familie, colegii de muncă sau vecini. Și în orice caz, ceva este valabil și pentru tine: Isus Hristos a murit pentru tine! El te așteaptă!

24 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Plăcerea sacrificiului

Voi cheltui prea bucuros din ale mele şi mă voi cheltui în totul şi pe mine. 2 Corinteni 12:15

După ce Duhul lui Dumnezeu a turnat dragostea lui Dumnezeu în inimile noastre, începem să ne identificăm deliberat cu interesul lui Isus Cristos faţă de alţi oameni; iar Isus Cristos manifestă interes faţă de orice om. În lucrarea creştină nu avem nici un drept să ne ghidăm după afinităţile noastre; de fapt, acesta este unul dintre cele mai mari teste ale relaţiei noastre cu Isus Cristos. Plăcerea sacrificiului este că-mi dau viaţa pentru Prietenul meu. Nu o azvârl, ci-mi dau viaţa în mod deliberat pentru El şi pentru interesul Lui faţă de alţi oameni, nu pentru o cauză. Pavel şi-a consumat viaţa pentru un singur scop: să poată câştiga oameni pentru Isus Cristos. Întotdeauna i-a atras pe oameni la Isus, nu la el însuşi. „M-am făcut tuturor totul ca, oricum, să mântuiesc pe unii dintre ei.” Când un om spune că trebuie să-şi dezvolte o viaţă de sfinţenie singur, Dumnezeu nu mai este de nici un folos pentru semenii lui: el se aşază pe un piedestal, izolându-se de restul societăţii. Pavel a fost un om sfânt; oriunde mergea, Isus Cristos S-a putut folosi de viaţa lui. Mulţi dintre noi trăim pentru noi înşine şi Isus Cristos nu se poate folosi de viaţa noastră. Dar dacă ne-am predat cu totul lui Isus, nu mai slujim scopurilor noastre personale. Pavel a spus că ştie cum să fie „o ştergătoare de picioare” fără să-i fie silă de asta,deoarece izvorul principal al vieţii lui era devotamentul pentru Isus. Noi avem tendinţa să fim devotaţi nu lui Isus Cristos, ci lucrurilor care ne eliberează din punct de vedere spiritual. Nu aceasta a fost motivaţia lui Pavel: „Căci aproape să doresc să fiu însumi anatema, despărţit de Cristos, pentru fraţii mei” – o afirmaţie nerealistă, extravagantă? Când un om este îndrăgostit, astfel de vorbe nu sunt o exagerare, iar Pavel a fost îndrăgostit de Isus Cristos.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Isus Hristos este Acelaşi ieri, şi azi şi în veci.” EVREI 13:8

Ce mângâiere şi odihnă, siguranţă deplină şi nădejde ne dă acest cuvânt inspirat! Da, în adevăr, Domnul nostru este constant în iubirea Lui fată de nişte păcătoşi ca noi pe care i-a răscumpărat cu sângele Său. Dar să ne oprim puţin mai mult asupra acestei însuşiri a Domnului Isus şi să vedem ce efecte binecuvântate are asupra noastră ca: mângâiere, odihnă şi siguranţă şi nădejde. Să mergem pe firul iubirii Lui începând cu „ieri” şi să-l urmărim în felul acesta înapoi, amintindu-ne de arătarea dragostei Lui în toate aspectele şi împrejurările vieţii nostre, şi mergând aşa, să ajungem până în veşnicia dinainte de întemeierea lumii; până înainte de veşnicii. Cine poate să cuprindă cu mintea imensa iubire a Domnului Isus faţă de noi, El care „ne-a mântuit şi ne-a chemat cu o chemare sfântă; nu pentru faptele noastre, ci… după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii.” (2Tim. 1:9). Ce am meritat noi mai mult ca miliardele de oameni care au pierit în păcatele lor? Dar dragostea Lui este constantă, aceeaşi şi astăzi şi cu toate că vede în noi şi la noi atâtea slăbiciuni şi nestabilitate în credincioşia noastră faţă de El, totuşi El rămâne Acelaşi, neschimbat şi plin de aceeaşi iubire pe care nu şi-o măsoară după meritele noastre, ci ea este aşa cum a fost şi atunci când împreună cu Tatăl Său făcea planul de mântuire pentru noi şi ne scria în Cartea Vieţii Lui. Şi astfel, în fiecare „astăzi” noi experimentăm acest scump adevăr că El este Acelaşi. Însă iubirea Lui nu se opreşte aici, căci după un „astăzi” există un „mâine” care nu se va sfârşi niciodată, acest „mâine” cu El de-a lungul veşniciei în care dragostea Lui ne va inunda cu tot felul de binecuvântări în locurile cereşti, în El. Când nădejdea aceasta glorioasă este întemeiată pe faptul că El este şi rămâne Acelaşi, siguranţa noastră este nezdruncinabilă, şi ne procură o odihnă dulce şi netulburată de nimeni şi de nimic, mângâindu-ne inimile în călătoria noastră prin pustia acestei lumi plină de necazuri, de dureri şi de ispite. Dar iubite cititor, să nu ne lăsăm doborâţi de împrejurările prin care trecem astăzi, ci să ne gândim şi să credem că Domnul nostru este NESCHIMBAT în iubirea Lui faţă de noi şi că „încă puţină, foarte puţină vreme, şi Cel ce vine va veni şi nu va întârzia”, şi va veni ca să ne ia cu El, ca acolo unde este El să fim şi noi. (Ioan 14:3)

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Pocăiţi-vă, dar şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele”. Fapte Ap. 3:19

Pentru ca păcatele să ne fie şterse, trebuie mai întâi să ne recunoaştem ca păcătoşi. Atunci este actual: Pocăiţi-vă dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, aceasta nu constă în a restitui bunuri furate, schimbarea vocabularului, sau dorinţa de a fi ascultător de Cuvântul lui Dumnezeu în multe privinţe. „Cine nu se leapădă de tot ce are, nu poate fi ucenicul Meu”, spune Domnul Isus. Numai în acest fel putem ajunge la o bază solidă. Prin credinţa în mântuire, a ceea ce a făcut Isus, poţi avea această bază solidă. Prin credinţa în mântuire vei primi viaţa veşnică. Astfel poţi spune: nu voi avea parte de judecată, am trecut din moarte la viaţă. Mulţi sunt străini de aceste afirmaţii. Vorbind cu oamenii şi întrebându-i dacă au trecut din moarte la viaţă, suntem informaţi de faptele lor, ce au făcut, şi nu mai fac, cum s-au schimbat multe în viaţa lor faţă de trecut, dar nu acesta este drumul din moarte la viaţă. Cei drepţi nu pot trece din moarte la viaţă, nu pot învia. Numai cei morţi spiritual pot învia. Prin lege putem să ne dăm seama de păcătoşenia noastră, că nu avem nimic bun în noi. Sunt unii care consideră că au o parte bună şi se străduiesc să le îmbunătăţească pe celelalte, dar trebuie să constate că situaţia lor devine din ce în ce mai rea. Apoi se pune întrebarea: „Cine mă va mântui?” dacă în situaţii asemănătoare căutăm ajutor la Isus, El ne va deschide ochii şi vom putea vedea cum El a plătit pentru noi dându-Şi viaţa pentru păcatele noastre. De aceea putem fi proprietatea Lui, spre lauda slavei Sale.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

ASCULTĂ CA SĂ FII ASCULTAT

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Ioan 15.7

Să luăm seama că, dacă dorim ca Domnul Cristos să ne audă, trebuie să-L ascultăm. Dacă noi n-avem urechi deschise pentru El, nici El nu va avea pentru noi; în măsura în care vom asculta, vom fi ascultaţi. În afară de aceasta, ceea ce am auzit trebuie sa rămână în noi, lucrând asupra firii noastre ca o putere. Trebuie sa primim adevărurile exprimate de Domnul Isus şi să ne supunem lucrării Duhului Său în noi; altfel nu vom avea nici o trecere înaintea tronului harului.Dacă primim cuvintele Domnului şi ele rămân în noi, ce câmp nelimitat de binecuvântări este deschis înaintea noastră! Atunci ne putem exprima dorinţa noastră în rugăciune, pentru că am supus deja voinţa noastră, poruncii Domnului. În felul acesta, Ilie a mânuit cheile cerului, pentru a-i deschide şi închide norii. Un astfel de om valorează cât o mie de creştini obişnuiţi. Dorim noi cu smerenie să mijlocim pentru Biserică şi lume şi, ca Luther, să primim ceea ce cerem? Pentru aceasta trebuie să plecăm urechea la glasul Celui Prea iubit, să-l strângem cuvintele ca pe o comoară şi să ascultăm cu grijă de ele. Cel ce doreşte să se roage cu efect, trebuie să fie perseverent în ascultare.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul! Matei 5.5

Blândeţea este astăzi o plantă foarte rară, care este socotită de mulţi dintre noi doar ca o neghină care ar trebui distrusă. De cei blânzi se vorbeşte uneori cu un ton înjositor. Nu sunt luaţi în serios, sunt consideraţi laşi şi slabi. Dar Domnul Isus judecă altfel. În a treia fericire se spune despre ei că sunt fericiţi. De multe ori sunt apreciaţi ca fericiţi oamenii care fără jenă şi bun simţ îşi realizează planurile lor în paguba altora. Dar dacă Domnul Isus spune că cei blânzi sunt fericiţi, este sigur că aşa stau lucrurile deoarece El nu greşeşte niciodată. Cei blânzi îl urmează pe Acela care este izvorul blândeţii, care nu a răspuns cu ocară când a fost jignit, care nu ameninţa când cineva îi făcea rău, căci El se bizuia pe Dumnezeul Lui, care judecă totul cu dreptate. Cei blânzi nu se opun constrângerilor de afară. Dacă îi loveşte cineva pe obrazul drept, îl întorc şi pe cel stâng (Matei 5.38-48). Lumea îi declară pe cei blânzi oameni fără caracter sau slabi, dar în realitate cel blând este cel mai curajos. Curajul se arată în aceea că el suportă totul în voia lui Dumnezeu, în puterea lui dumnezeiască. Firea noastră naturală nu iubeşte blândeţea; noi numai ÎN Domnul Isus putem găsi un exemplu adevărat şi ideal demn de urmat. Calea pe care Îl urmăm este plină de binecuvântări şi de răsplătiri, chiar începând de aici de pe pământ şi continuând când vom fi în cer, la El. De L-am urma cu toţii pe Domnul Isus ca să putem fi cât mai fericiţi în viaţa noastră practică. Evanghelistul D.L. Moody nu primise chiar cea mai bună instrucţie. Numeroasele scrisori care ne-au rămas de la el sunt pline de greşeli. Din punct de vedere fizic n-avea nimic atrăgător, iar vocea lui avea un timbru nazal. Dar toate acestea nu L-au împiedicat pe Dumnezeu să-l folosească pentru a zgudui lumea moartă în păcate. Era de fapt opera lui Dumnezeu şi nu a lui personală. Iată marele secret!

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

Curăţeşte-mă, o, Doamne, de orice amestec al duhului şi fă ca frumuseţea Ta radiantă să fie în mine şi peste mine astăzi.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Isus nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui Anticrist, de a cărui venire aţi auzit. El chiar este în lume acum.» 1 Ioan 4,3

Împărăţia lui Isus sau anarhie! Aşa cum a spus Satan la început — «… voi fi ca şi Cel Preaînalt» (Isaia 14,14) -va fi si în aceste vremuri din urmă. Dorinţa lui este să ajunga egalul lui Isus, ba chiar să Îi ia locul pe tron. Adevărul lui Isus experimentat zilnic în viaţa ta te face capabil să împlineşti măreţul scop al naşterii tale din nou: slujirea Dumnezeului celui viu. Doar aşa devenim conştienţi de realitatea luptei spirituale între împărăţia lui Cristos şi anarhia diabolică sau altfel spus, între a sluji şi a conduce. Ce înseamnă de fapt să slujeşti? Nimic altceva decât renunţare la sine pentru binele altora. Ce înseamnă Conducere? Câştig prin exploatarea altora! Aparentul conducător a fost înfrânt de Slujitor! Acest lucru ni l-a spus chiar Domnul: «şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi, să
vă fie rob» (Matei 20,27). Fiecare avansare în acest fel înseamnă automat o degradare a personalităţii tale. Care este însă esenţa slujirii? Manifestarea victoriei împărăţiei lui Isus. Slujitorul l-a înfrânt pe uzurpator cu preţul vieţii Sale. 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

Le voi trimite ploaie la vreme, si aceasta va fi o ploaie binecuvântată. Ezechiel 34:26

Aceasta este deplina îndurare divină: „Le voi trimite ploaie la vreme”. Fiindcă cine în afară de Dumnezeu poate spune „le voi trimite ploaie”? Nu este decât o singură voce care poate vorbi norilor să aducă ploaie. Cine trimite ploaie asupra pământului? Cine scutură norii peste iarba verde? Nu Domnul? Aşadar harul este darul lui Dumnezeu, nu realizarea omului. Este nevoie şi de har. Ce s-ar face pământul fără ploaie? Poţi să sfârâmi bulgării, poţi să-ţi semeni sămânţa, dar ce te faci fără ploaie? Binecuvântarea divină este absolut necesară. Degeaba lucrezi, dacă Dumnezeu nu deschide cerul şi nu trimite ploaie. Doar prin El ai binecuvântare. „Le voi trimite ploaie”. Nu spune „le voi trimite picături” ci ploaie. La fel se întâmplă şi cu harul. Dacă ne dă binecuvântări, Dumnezeu ni le oferă într-o asemenea măsură încât nu există cameră care să le poată cuprinde. Har îmbelşugat! O, avem nevoie de har îmbelşugat să ne țină umili, să ne facă să ne rugăm mai mult şi să ne păstreze în sfinţenie; avem nevoie de har îmbelşugat ca să ne facă zeloşi, să ne păstreze în viaţa aceasta şi să ne ducă în ceruri. Nu putem face nimic fără binecuvântata ploaie de har. Este un har venit într-un timp favorabil. „Le voi trimite ploaie la vreme. ” Cum este vremea ta în dimineaţa aceasta? Este anotimpul secetei? Atunci este vremea să primeşti ploaie. Este un anotimp întunecat şi mohorât? Atunci este vremea să primeşti ploaie. „Şi puterea ta să ţină cât zilele tale” (Deuteronom 3:25). Şi binecuvântarea este variată. „Le voi trimite ploaie la vreme”. Ploaia înseamnă mai mulţi stropi. Toate binecuvântările lui Dumnezeu merg împreună, ca verigile unui lanţ de aur. Dacă El ne dă har transformator, ne va trimite şi har mângâietor. Va trimite asupra noastră o „ploaie binecuvântată”. Priveşte astăzi în sus, plantă uscată, şi deschide-ţi frunzele şi florile în aşteptarea apei care va veni.

Seara

Doamne al oştirilor, până când nu vei avea milă de Ierusalim? Domnul a răspuns cu vorbe bune, cu vorbe de mângâiere, îngerului care vorbea cu mine. Zaharia 1:12-13

Ce răspuns blând la o întrebare arzătoare! În seara aceasta ne vom bucura de el. Copii ai Sionului, există lucruri bune care vă aşteaptă. Timpul tău de trudă se va sfârşi curând. Copiii tăi vor fi aduşi la tine, şi captivitatea ta se va sfârşi. Răbdarea ta va aduce roade, şi îţi vei pune credinţa în Dumnezeu în timpuri întunecate, fiindcă dragostea Sa te va lumina. Dumnezeu iubeşte biserica cu o dragoste prea adâncă pentru imaginaţia umană. O iubeşte din toată inima Lui infinită; de aceea, fii ei trebuie să fie curajoşi. Ea nu poate să nu prospere fiindcă Dumnezeu îi vorbeşte cu „vorbe bune, vorbe de mângâiere”. Profetul continuă şi ne spună ce fel de vorbe sunt acestea „sunt plin de o mare gelozie pentru Ierusalim si pentru Sion” (Zaharia 1:14). Dumnezeu îşi iubeşte biserica atât de mult încât nu poate îndura ca ea să se abată de la drumul drept; însă, chiar şi atunci când se rătăceşte, nu o lasă să sufere prea mult timp sau prea greu. El nu va lăsa să fie copleşită de vrăjmaşi, fiindcă ştie că vrăjmaşii îi măresc nefericirea. Când pare să-şi fi părăsit biserica, Dumnezeu rămâne cu inima alături de ea. Istoria ne arată că Dumnezeu rupe întotdeauna nuiaua de care se foloseşte ca să-şi pedepsească copiii. „Cum se îndură un tată de copiii lui, aşa se îndură Domnul de cei ce se tem de El” (Psalmi 103:13). Dacă El ne pedepseşte, nu înseamnă că ne-a uitat; corecţia Lui nu este o lipsă de iubire. Dacă acest lucru este adevărat pentru întreaga biserică, este adevărat şi pentru fiecare membru în parte. S-ar putea să te temi că Domnul te-a uitat, dar mu este adevărat. Cel care numără stelele şi le strigă pe nume nu-şi poate uita proprii copii. El îţi cunoaşte situaţia de parcă ai fi singura fiinţă creată de El sau singurul sfânt pe care El l-a iubit vreodată. Apropie-te de El, şi fii fără grijă.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Ioan n-a făcut nici un semn; dar tot ce a spus Ioan despre omul acesta era adevărat. (Ioan 10:41)

Poate că eşti foarte nemulţumit de tine însuţi. Nu eşti un geniu, nu ai nici un dar deosebit şi nu te remarci prin nici o abilitate specială. ediocritatea pare să fie măsura existenţei tale. Nici una din zilele tale nu a fost vrednică de atenţie, cu excepţia uniformităţii lor şi a lipsei de interes. Şi cu toate acestea tu poţi să trăieşti o viaţă minunată.Ioan Botezătorul n-a făcut nici un semn, dar Domnul Isus a spus despre el: „Dintre cei născuţi din femei, nu este nici unul mai mare” (Luca 7:28). Misiunea lui a fost „să mărturisească despre Lumină” (Ioan 1:8), şi aceasta ar putea fi şi misiunea ta şi a mea. Ioan era mulţumit să fie doar un glas, dacă îi făcea pe oameni să se gândească la Hristos. Doreşte-ţi să fii doar un glas care se aude, dar nu se vede, sau o oglindă a cărei sticlă ochiul n-o poate vedea, pentru că reflectă gloria strălucitoare a Fiului. Doreşte-ţi să fii doar o boare care apare înainte de lumina zilei şi spune: „Iată zorii! Iată zorii!” şi apoi dispare.Fă cele mai obişnuite şi nesemnificative lucrări, ştiind că Dumnezeu te vede. Dacă trăieşti lângă oameni dificili, câştigă-i prin dragoste. Dacă ai făcut odată o mare greşeală în viaţă, n-o lăsa să-ţi înnoureze restul vieţii, ci încui-o în taina inimii tale şi fă-o să-ţi dea putere şi caracter.Noi facem mai mult bine decât ştim. Lucrurile pe care le facem astăzi – semănând sămânţa sau împărtăşind adevăruri simple despre Hristos – oamenii se vor referi într-o zi la ele ca fiind primele lucruri care i-au făcut să se gândească la El. În ce mă priveşte, voi fi mulţumit să nu am o piatră funerară mare pe mormântul meu, dar să ştiu că oameni obişnuiţi se vor aduna acolo când voi pleca şi vor spune: „A fost un om bun. N-a făcut nici o minune, dar mi-a spus despre Hristos, ceea ce m-a ajutat să-L cunosc personal”. George Matheson

 

Cei ocrotiţi de Tine (Psalmul 83:3)

Frunze verzi şi groase din pământul maroniu,

În primăvara fericită au apărut;

Prima promisiune slabă a florilor de vară

Emană din parfumul plăcut şi dulce

De sub frunze.

 

Ridică-le! Ce frumuseţe încântătoare stă

Ascunsă dedesubt, de ochii noştri nepăsători!

Flori de mai, trandafirii sau alb strălucitoare,

Îşi înalţă cupele spre lumina neaşteptată,

De sub frunze.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 10

„Timpurile de necaz” descrise în Psalmii 9 şi 10 (9.9; 10.1) vor fi înspăimântătoare. Pofte, mândrie, necredinţă, făţărnicie, violenţă…, aceste tendinţe ale firii care există în lumea de acum vor atinge măsura lor maximă în zilele când „Cel care opreşte” (Duhul Sfânt) va fi departe: În zilele lui Antihrist, al cărui sinistru portret ni-l fac versetele acestui psalm (vezi şi 2 Tesaloniceni 2.7,8).Contrar gândurilor celui rău, care consideră că Dumnezeu nu Se informează de nimic („nu cercetează” – v. 4,13), tot ce el face în taină, cu viclenie şi răutate, este dat pe faţă. Şi tot ce el spune „în inima lui” (v. 6,11,13) este făcut public de către Cel care „cercetează inimile” (Luca 12.3).”Nu voi fi clătinat”: aici este limbajul nebuniei (v. 6); dar poate fi şi cel al credinţei (Psalmul 62.6). Gândul că Dumnezeu vede totul îl încurajează pe credinciosul aflat în încercare. Cel nenorocit poate să se abandoneze în El (v. 14). Versetul 2 cuprinde un alt adevăr liniştitor: cel rău se va încurca întotdeauna în propriile lui curse (comp. Psalmul 7.15; Psalmul 9.16).Psalmul 9 se încheia cu meditaţia că naţiunile „nu sunt decât oameni”; Psalmul 10 se termină numindu-l pe asupritor: „omul care este din ţărână”. Credincioşi, să nu uităm niciodată că suntem ai cerului şi deci ne aflăm în afara atingerilor lumii şi ale prinţului ei.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Matei 27:62-28:8

… înşelătorul acela, pe când era încă în viaţă, a zis: „După trei zile voi învia”. Matei 27:63

O ADEVĂRATĂ „ŞTIRE FALSĂ”

Conducătorii iudei din vremea Domnului Isus au fost atât corecţi cât şi greşiţi în legătură cu învierea Lui din morţi. Deşi nu credeau că El va învia din morţi, ştiau că o ştire falsă în legătură cu aceasta va avea un efect tragic. Este întotdeauna deosebit de periculos să fii înşelat de şarlatani religioşi, iar ei nu vedeau altceva în Isus decât un înşelător. Dar erau cu totul greşiţi crezând că ucenicii Săi ar fi încercat să-I fure trupul din mormânt şi să pretindă apoi că a înviat. Ideea aceasta era ridicolă. Urmaşii Domnului erau prea devastaţi de moartea Sa, pentru a încerca un asemenea lucru.Fapt este că Isus Cristos a înviat din morţi, spre spaima duşmanilor Săi şi spre uimirea ucenicilor Lui. Evenimentul a fost înregistrat de către martorii oculari şi nu a fost doar consemnat mai târziu de către scriitori, cum s-a pretins. Savanţii încă mai descopere noi mărturii care confirmă că Matei, Marcu, Luca, Ioan, Pavel, Petru, Iacov şi Iuda au scris într-adevăr cărţile atribuite lor. Mai mult, mesajul învierii a făcut ca sute de mii de oameni să intre în împărăţia lui Dumnezeu în primul secol. Şi azi, la mai mult de 2000 de ani, mulţimile cred încă în Isus Cristos şi sunt transformate de puterea Sa mântuitoare.Da, o falsă pretenţie că Isus ar fi înviat din morţi ar fi putut produce mari daune. Dar faptul că El a învins moartea este cea mai mare forţă din istoria umanităţii. Să ne bucurăm împreună cu afirmaţia lui Pavel: „Dar acum Cristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi” (1 Corinteni 15:20).            H.V.L.

Iar voi ce-aţi plâns în întuneric 
Şi nimeni nu v-a mângâiat, 
Din lunga voastră zbuciumare 
Sculaţi! Cristos a înviat!        A. Vlahuţă

În ciuda duşmanilor Săi, Isus a înviat din morţi.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

ÎMBĂTRÂNEŞTE FRUMOS

„Până la bătrâneţea voastră Eu … vă voi sprijini” (Isaia 46:4)

Doctorul Marian Diamond, cercetător pe probleme de îmbătrânire, a descoperit că provocările induse în mod deliberat sunt necesare pentru a ne păstra creierele sănătoase şi funcţionale. În cadrul unui experiment de laborator, unui grup de şobolani i s-a dat hrană, în timp ce unui alt grup i s-a pus obstacole în faţa mâncării. Şobolanii care trebuiau să treacă de obstacole au devenit mai pricepuţi la rezolvarea problemelor decât şobolanii ce stăteau confortabil. Cu cât şobolanii se confruntau cu mai puţine probleme, cu atât mai rapid creierul lor s-a aflat pe panta descendentă. S-a descoperit, de asemenea, că dacă punem laolaltă doisprezece şobolani într-o cuşcă şi le-am da sarcini, creierele lor s-ar dezvolta mai bine decât dacă ar trebui să se confrunte cu aceleaşi obstacole în izolare. Când cercetătorii au condus acelaşi experiment pe şobolani de 600 de zile sau mai bătrâni (echivalentul a 60 de ani la om), rezultatele au fost aceleaşi. Şobolanii au ajuns chiar să trăiască până la 800 de zile. Atunci cercetătorii s-au hotărât să le arate dragoste. Rozătoarele au primit aceleaşi sarcini ca mai înainte, dar după aceea, cercetătorii îi luau repede, îi ţineau în braţe, îi mângâiau şi le vorbeau duios. Ei le spuneau: „Ce şobolan drăguţ eşti” sau alte cuvinte pe care le poţi spune unui şobolan! După aceea, aceste făpturi au făcut mai mult decât să doboare recordul de 800 de zile. La 904 zile, nu numai că mai erau în viaţă, ci continuau să se dezvolte. De fapt, ei au dezvoltat o mai mare rezistenţă mentală în condiţii grele deoarece făceau parte dintr-o comunitate, în timp ce izolarea a făcut ca puterea creierului lor să se diminueze. Adevărul fundamental este acesta: pentru a îmbătrâni frumos, ai nevoie de o provocare din partea lui Dumnezeu, de dragoste şi de relaţii bune.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Dar acum vin la Tine. Şi vorbesc acestea în lume, ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei.  Ioan 17.13

Rugăciunea lui Hristos către Tatăl (4)

Cuvântul „acum” apare de douăzeci şi opt de ori în Evanghelia după Ioan. Este folosit de câteva ori în legătură cu slujirea Domnului, indicând anumite ocazii sau momente în timp. În rugăciunea Sa către Tatăl, Hristos a folosit cuvântul „acum” cu un scop special. La începutul slujirii Sale publice în Cana din Galileea, El a transformat apa în vin şi lea poruncit slujitorilor: „Scoateți acum şi duceți maimarelui mesei”. Acesta a fost un „acum” al slujirii lor. Aplicând acest lucru la noi, învățăm că timpul slujirii este „acum” şi că el este, de asemenea, legat de un „acum” al închinării, fiindcă slujirea nu poate fi disociată de închinare, aşa cum Domnul ia spus femeii samaritene: „Vine un ceas, şi acum este, când adevărații închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr” (Ioan 4.23).Mai târziu, cu puțin timp înainte de cruce, Hristos Îi spunea Tatălui: „Acum sufletul Meu este tulburat; şi ce voi spune?” (Ioan 12.27). Aceste cuvinte sunt asemănătoare cu rugăciunea din grădina Ghetsimani – care nu este redată de Ioan – unde Hristos a suferit intens în anticiparea celor trei ore de întuneric de pe cruce. Acest „acum” este legat de cruce: „Acum este judecata lumii acesteia; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară” (Ioan 12.31). Pe cruce avea Hristos săL glorifice pe Dumnezeu: „Acum este glorificat Fiul Omului, iar Dumnezeu este glorificat în El” (Ioan 13.31).

Omul Hristos Isus La glorificat pe Dumnezeu aşa cum El nu a mai fost niciodată glorificat şi cum nu va mai fi vreodată. În rugăciunea Sa către Tatăl, în Ioan 17, Domnul Isus Se plasează în duhul Său după cruce, atunci când spune: „Acum vin la Tine”. El a văzut mai dinainte rezultatele divine ale lucrării Sale, aşa încât ucenicii şi noi astăzi să avem o bucurie deplină – „ca ei să aibă bucuria Mea deplină în ei” – chiar dacă trăim întro lume plină de necazuri. A. E. Bouter

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel. Luca 6.31

O picătură

Timo se supăra de fiecare dată când deschidea fereastra camerei. De luni de zile putea fi acționată doar depunând un efort destul de mare. Scârțâia și trosnea. „De fapt, ar trebui să-i pun doar o picătură de ulei, dar…” Dar deja era cu gândurile în altă parte. Până la următoarea deschidere de fereastră! Atunci, Timo se supăra din nou. Șase luni a durat până să procure uleiul. După ce a pus o picătură în părțile mecanice ale ferestrei, a încetat dintr-o dată scârțâitul și trosnitul. Mânerul ferestrei se putea deschide extrem de ușor. Și doar cu o singură picătură de ulei! „Oare există și pentru relațiile dintre oameni o substanță de ungere?”, se întrebă Timo. Adesea se agață și se înțepenește și acolo. Va încerca în această săptămână cu „picătura prieteniei”. Când colegul lui de clasă i se adresează obraznic, Timo reacționează calm. El îl salută politicos pe vecinul morocănos și renunță la cearta obișnuită cu sora lui mai mică, cine trebuie să șteargă vasele astăzi. El observă cât de relaxante și simple devin unele lucruri. La sfârșitul săptămânii, Timo ajunge la acest rezultat: o picătură de prietenie acționează vizibil și merită în orice caz. De ce nu a început mult mai devreme?

23 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Hotărârea de a sluji

„Fiul Omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească.” Matei 20:28

Ideea lui Pavel despre slujire a fost ca şi aceea a Domnului nostru: „Eu sunt în mijlocul vostru ca cel ce slujeşte”: „noi suntem robii voştri pentru Isus”. Avem ideea că un om chemat la o viaţă de slujire este chemat să fie o altfel de fiinţă decât ceilalţi oameni. Dar, după cum a spus Isus Cristos, el este chemat să fie slujitorul celorlalţi; să fie conducătorul lor spiritual, dar nu superiorul lor, Pavel a spus: „Ştiu să trăiesc smerit”. Iată ideea lui Pavel despre slujire: „Mă voi cheltui până la capăt pentru voi, indiferent dacă mă veţi lăuda sau critica. Atât timp cât mai există un om care nu-L cunoaşte pe Isus Cristos, eu sunt dator să-l slujesc pană când va ajunge să-L cunoască”. Motivul principal al slujirii lui Pavel nu a fost dragostea pentru oameni, ci dragostea pentru Isus Cristos. Dacă suntem devotaţi cauzei umanităţii, vom fi curând zdrobiţi şi cu inima frântă, pentru că deseori vom întâlni multă nerecunoştinţă din partea oamenilor. Dar, dacă motivaţia noastră este dragostea pentru Dumnezeu, nici o nerecunoştinţă nu ne va putea opri să-i slujim pe semenii noştri.Faptul că Pavel a înţeles modul cum a lucrat Isus Cristos cu el constituie secretul hotărârii lui de a-i sluji pe alţii. El spune: ..Eram un hulitor, un prigonitor şi batjocoritor” – cu alte cuvinte, indiferent cum îl vor trata oamenii, nu-l vor trata cu dispreţul şi ura cu care el L-a tratat pe Isus Crislos. Când înţelegem că Isus Cristos ne-a slujit coborând până în străfundurile josniciei noastre, ale egoismului nostru şi ale păcatului nostru, nimic din ceea ce suferim de la alţii nu poate clinti hotărârea noastră de a-i sluji pe oameni de dragul Lui.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei; pentrucă El este la dreapta mea, nu mă voi clătina.” PSALM 16:8

Psalmul acesta, un psalm mesianic, ni-L prezintă pe Domnul Hristos în starea reală de Om care ia, în har, un loc în mijlocul rămăşiţei credincioase a lui Israel; El ia un loc de rob pentru ca să parcurgă acest drum al vieţii pe care nici un om în lumea aceasta nu l-a luat, şi care conducea, prin moarte, dincolo de moarte, unde este belşug de bucurie. „Domnul Hristos ia o poziţie de dependenţă, încredere şi nu de egalitate cu Dumnezeu.” „Mesia, ca Om, Se încrede în Dumnezeu, ca Dumnezeu să-L izbăvească. El ia poziţia de Om… ca Om înaintea lui Dumnezeu.” Adevărul acesta transpus în limbajul Noului Testament, înseamnă că Domnul este Cel dintâi în toate lucrurile, în viaţa celui credincios, care trebuie se se împotrivească la tot ce ar putea împiedeca această supremaţie sau să împiedice părtăşia cu El. Numai în felul acesta L-am putea vedea la dreapta noastră şi nu ne vom clătina. Câte lucruri încearcă să ne abată paşii şi câte necazuri şi suferinţe inutile ar putea fi evitate dacă am lua în mod ferm hotărârea de a face din Domnul Isus, Centrul vieţii noastre. Când vine ispita de a urma un drum mai uşor şi care negreşit ar scădea nivelul nostru spiritual, să veghem ca Domnul să aibă primul loc în orice lucru din viaţa noastră; atunci ispita a dispărut. Să ne cercetăm în lumina acestui cuvânt. Are Dumnezeu, cu adevărat, supremaţia în viaţa noastră? Umblăm noi mai întâi după lucrurile de sus, unde Hristos stă la dreapta lui Dumnezeu? Este Domnul Isus cu adevărat, viaţa noastră? Este voia Domnului Hristos, în toată realitatea, izvorul de inspiraţie al hotărârilor noastre? Dacă este aşa, putem spune cu siguranţă că nu ne vom clătina. Dar, vai, câte lucruri au luat adeseori locul dintâi al Domnului Isus în inima multor credincioşi. La versetul 4 al acestui psalm, autorul inspirat spune: „Idolii se înmulţesc, oamenii aleargă după dumnezei străini.” Care ar putea fi aceştia? Tot ce ar putea lua în inimile noastre locul nu numai dintâi al Domnului Hristos, dar oricât de mică înclinare către lume şi lucrurile din ea care îl împiedică pe El să aibă supremaţia în viaţa noastră. Şi dacă socotim că psalmul acesta este o proorocie şi că în el ne este prezentat scumpul nostru Mesia, să spunem împreună cu El: „Domnul este partea mea de moştenire şi paharul meu. Când este El la dreapta mea, nu mă clatin.”

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

Rugaţi-vă neîncetat.”1 Tesaloniceni 5:17

Mai demult credeam că nu voi ajunge niciodată să trăiesc aceasta. Până la urmă am observat: fiecare om este plin tot timpul de rugăminţi, dorinţe, atât cel credincios, cât şi cel necredincios. Omul cât este pe pământ doreşte ceva continuu. Diferenţa este doar în ceea ce doreşte. Cei care sunt materialişti, îşi doresc bunuri materiale; cei care trăiesc în pofte îşi doresc lucruri nefolositoare, ba chiar păcătoase, pe când cel ce caută lucruri nepieritoare, doreşte mereu ca oamenii să se pocăiască, să fie mai mulţi lucrători în via Domnului, să i se deschidă ochii duhovniceşti, unuia, sau altuia; astfel de dorinţe se împlinesc.Este scris să ne rugăm pentru toţi oamenii; ar putea spune cineva: dacă aceasta s-ar împlini, toţi oamenii ar trebui să se pocăiască. Da, Dumnezeu vrea ca toţi să ajungă la cunoştinţa adevărului. De aceea, dacă noi ne rugăm pentru ei, prin acesta Dumnezeu lucrează mai mult în viaţa lor. Cei care se împotrivesc lucrării Sale, vor pieri. Sunt unii care îşi propun să se roage pentru o anumită persoană până se întoarce la Dumnezeu. Şi eu am fost învăţat în mod asemănător. Mi s-a spus cum a procedat un copil al Lui Dumnezeu, notând numele acelora pentru care se ruga pe o foaie, şi când se ruga, avea acea foaie în faţa lui. Am încercat să-l imit, astfel în scurt timp aveam mai multe nume notate. Îngenunchiam cu lista numelor în faţa mea, începând cu primul şi mergând până la ultimul, până când am observat că, practic, cer acelaşi lucru pentru fiecare, de aceea am considerat că pot să mă rog pentru toţi laolaltă. Dar după un timp am obosit. Am observat că totul depinde dacă Domnul ne pune pe cineva pe inimă, rugându-ne pentru aceste persoane, putem trăi lucruri minunate. Dar este bine să fim veghetori în rugăciune şi în dorinţe, ca să nu păcătuim.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

O NEÎNTRERUPTĂ LEGĂTURĂ

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Ioan 15.7

Trebuie neapărat să fim în Domnul Cristos, pentru a trăi pentru El; şi trebuie să rămânem în El, pentru a ne putea bucura de această făgăduinţă. A rămâne în Domnul, înseamnă a nu-L părăsi niciodată pentru vreo altă dragoste şi a rămâne cu el într-o legătură vie, strânsă, de bună voie. Creanga nu este numai lângă copac, ci chiar primeşte de la el viaţa şi rodnicia ei. Orice adevărat credincios, rămâne cu adevărat în Domnul Cristos; dar aceste cuvinte au un înţeles mai înalt, la care trebuie să ţintim mai înainte de a putea câştiga puteri nelimitate înaintea scaunului harului. Cuvintele „cereţi orice veţi vrea” sunt pentru unii ca Enoh, care a umblat cu Dumnezeu 300 de ani, ca unii ca Ioan, care se odihnea pe pieptul Domnului, pentru aceia a căror legătură cu El este neîntreruptă.Inima trebuie să rămână în dragoste, duhul înrădăcinat în credinţă, nădejdea să se sprijine pe Cuvânt, întreaga fiinţă lipită de Domnul fără de care ar fi primejdios să credem în împlinirea acestei făgăduinţe; ea este dată acelora a căror deviza în viaţă este: „Dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăieşte în mine”. Voi, care întrerupeţi legătura voastră cu el, ce mare putere pierdeţi! Dacă doriţi să fiţi puternici în cererile voastre, trebuie ca Domnul să rămână în voi, şi voi în El.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Atunci Petru a luat cuvântul, şi I-a zis: Iată că noi am lăsat tot, şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea? Matei 19.27

Nimic nu ne încleştează mai mult decât preocuparea pentru lucrurile văzute şi pipăibile. În momentul când duşmanului i-a reuşit să ne abată privirea de la lucrurile cereşti, atunci ne umple inima cu lucrurile pământeşti, văzute. Credinţa nu mai este aşa de neclintită ca în zilele când noi NU ne ghidam după lucrurile deşarte şi pământeşti. Pe când Domnul Isus îi avertiza pe ucenici despre influenţa negativă a lucrurilor pământeşti asupra inimii lor, Petru întreabă: „Ce răsplată vom avea?” Desigur că nu-i uşor să părăseşti totul, dar cine o face pentru Numele Său, va fi înzecit răsplătit. Cine părăseşte ceva pentru voia lui Isus nu pierde de fapt nimic, deoarece va fi răsplătit de El.Ce parte aleasă pentru apostoli ca şi pentru toţi care ascultă glasul lui Isus şi părăsesc bucurii pământeşti, căci vor fi răsplătiţi „înzecit” şi chiar „însutit”.Deja aici pe pământ au această bucurie înaltă, o recunoaştere mai profundă şi o linişte aleasă iar pentru viitor le este asigurată viaţa veşnică, pe care tânărul bogat a pierdut-o tocmai din cauza iubirii bogăţiilor pământeşti. Duşmanul sufletelor se străduieşte să lege inimile noastre cu lucruri pământeşti. El caută să ne facă să vedem lucrurile ca o pierdere dacă noi, potrivit voii Domnului, ne despărţim de unele lucruri pe care ni le oferă această lume. Nu merită oare Domnul nostru să ne debarasăm de orice lucru care caută să ne depărteze de El? Este oare o răsplată mai mare pentru noi decât El însuşi şi dragostea Lui? Se poate să recunoşti că mântuirea este NUMAI în Isus şi în nimeni altul, dar este cu totul altceva când descoperi prin credinţă adevărata esenţă şi temelie a mântuirii şi o iei ca fiind a ta însuţi, ştiind că eşti mântuit. Numai o încredinţare personală ne dă pacea după care suspină atâţia, aşa zişi, „creştini.”

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, cât de mult am nevoie să fiu ridicat în dimineaţa asta! Tu ştii. În predicarea mea fă să se audă glasul Tău slăvit, să se vadă faţa Ta iubitoare, să se simtă Duhul Tău atotpătrunzător.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«Ne ostenim şi lucrăm cu mâinile noastre; când suntem ocărâţi, binecuvântăm; când suntem prigoniţi, răbdăm.»

1 Corinteni 4,12

Dacă ţi s-a făcut o nedreptate sau dacă faptele ţi-au fost denigrate, în Numele lui Isus Cristos trebuie să fii răbdător, umil şi să nu spui nici un cuvânt. El vrea atât de mult să ai pace! Încrede-te în Domnul în loc să te cerţi, să te justifici şi să argumentezi. Nu e nevoie de nici un cuvânt din partea ta. Şi opusul este însă valabil. Isus ne spune: «Nu judecaţi» (vezi Matei 7,1). Nu judeca şi nu condamna pe nimeni, dacă nu cunoşti personal individul respectiv şi situaţia prin care trece. Un cuvânt aspru, o bârfa indirectă şi chiar o privire sau un gând rău alungă pacea sufletului. «Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu» (Psalm 46,10), zice Domnul. Un alt verset spune: «Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele este un om chibzuit» (Prov. 10,19). Lasă-L pe El să domnească în viaţa ta şi pacea Domnului care întrece orice pricepere îţi va păzi inima şi sufletul în Isus Cristos. Doar când inima ta se bucură de pacea Lui, vei fi binecuvântat şi înviorat. Când vechile probleme vor să revină în viaţa ta prin minciună, prin alte porniri rele sau prin nedreptăţi săvârşite împotriva ta, gândeşte-te la cuvântul Domnului: «Domnul va sfârşi ce a început pentru mine» (Psalm 138,8). 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

Nicidecum n-am să te las, cu nici un chip nu te voi părăsi. Evrei 13:5

Nici o făgăduinţă nu poate fi interpretată în sens personal. Orice ar fi promis Dumnezeu unuia din sfinţii Săi, le-a promis tuturor. Când deschide un izvor pentru unul, pot să bea toţi. Când deschide o uşă prin care oferă hrană, s-ar putea să o facă pentru un om care moare de foame, dar toţi sfinţii înfometaţi pot să mănânce de acolo. Nu contează că a făgăduit ceva lui Avraam sau lui Moise, credinciosule; El a prevăzut că vei fi şi tu inclus în legământ. Nici o binecuvântare nu este prea sus pentru tine, nici o îndurare nu este prea departe de tine. Ridică-ţi ochii spre nord şi spre sud, spre est şi spre vest, fiindcă totul este al tău. Urcă pe muntele Pisga, şi priveşte hotarele ţării promise, fiindcă toată întinderea ei este a ta. Nu există nici un ivor de apă vie din care să nu poţi bea. Dacă pe pământ curge lapte şi miere, bea laptele şi mănâncă mierea, fiindcă amândouă sunt ale tale. Fii curajos şi crede, fiindcă El a spus „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”. Prin făgăduinţa aceasta, Dumnezeu oferă totul poporului Său. „Nicidecum n-am să te las”. Deci nici un atribut al lui Dumnezeu nu poate fi retras de la noi. Este Dumnezeu puternic? Îşi va arăta puterea spre folosul celor Care cred în El. Este El iubire? Atunci se va îndura de noi cu Iubire. Oricare ar fi atributele care compun caracterul Său, flecare dintre ele va fi angajat deplin în slujba noastră. În concluzie, nu există nimic încuiat, nici un lucru pe care să-l ceri, nimic de care să ai nevoie acum sau în veşnicie, nimic viu şi nimic mort, nimic în lumea aceasta şi nimic în lumea viitoare, nimic acum şi nimic în dimineaţa învierii, nimic pe pământ şi nimic în cer care să nu fie cuprins în cuvintele „nicidecum n-am să te las, cu nici un chip n-am să te părăsesc”.

Seara

Ia-ţi crucea şi urmează-mă. Marcu 10:21

Nu trebuie să-ţi construieşti singur crucea, deşi necredinţa este un tâmplar foarte bun. Nici nu ţi se permite să-ţi alegi singur crucea, deşi egoismul ar fi bucuros să fie domn şi stăpân. Crucea este pregătită şi adusă de dragostea divină, şi tu trebuie s-o accepţi bucuros. Trebuie să-ţi iei crucea şi s-o porţi ca pe o povară care ţi se cuvine, nu să stai şi să te plângi. In noaptea aceasta Isus te invită să-ţi pleci umărul sub jugul Său uşor. Nu să te uiţi la El bosumflat, nici să baţi din picioare de nervi, nici să cazi disperat şi nici să o iei la fugă de frică. Poartă-l ca un adevărat urmaş al lui Isus. Isus a fost un purtător al crucii; El ne conduce pe calea durerii. Cu siguranţă că nu ţi-ai putea dori o călăuză mai bună. Şi dacă El a purtat o cruce, ce povară mai nobilă ţi-ai putea dori? Via Crucii este drumul siguranţei; nu te teme să calci pe cărările sale spinoase. Prea iubitule, crucea nu este făcută din puf şi nu este învelita în catifea. Este grea şi împovărează umerii, dar nu este o cruce de fier, deşi temerile ţi-au pictat-o în culorile fierului. Este o cruce de lemn, şi omul o poate duce, fiindcă Omul Durerii a purtat-o cel dintâi. Ia-ţi crucea şi, prin puterea Duhului Sfânt, o vei iubi atât de mult în curând încât, asemeni lui Moise, nu vei schimba „ocara lui Christos” pentru „toate comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Aminteşte-ţi că Isus a dus-o, şi ţi se va părea mai uşoară; aminteşte-ţi că va fi urmată de o coroană, şi gândul gloriei viitoare va lumina greutăţile prezente. Fie ca Domnul să te ajute să te pleci în faţa poruncilor divine înainte de a adormi, şi astfel mâine dimineaţă îţi vei putea purta crucea cu deplina supunere pe care trebuie s-o arate urmaşii Celui răstignit.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Şi când un leu … venea … (Samuel 17:34)

Este o sursă de inspiraţie şi putere pentru noi să ne amintim cum s-a încrezut tânărul David în Dumnezeu. Prin credinţa lui în Domnul, a învins leul şi ursul, şi mai târziu l-a înfrânt pe puternicul Goliat. Când leul a venit să-i distrugă turma, a fost ca un prilej minunat pentru David. Dacă ar fi şovăit şi n-ar fi reuşit, ar fi pierdut oportunitatea lui Dumnezeu pentru el şi probabil nu ar fi fost niciodată împăratul lui Israel, ales de Domnul.„Şi când un leu venea…”. În mod normal ne gândim la un leu nu ca la o binecuvântare specială de la Domnul, ci doar ca la un motiv de alarmă. Totuşi leul era oportunitatea deghizată a lui Dumnezeu. Fiecare dificultate şi fiecare ispită care ne iese în cale, dacă o primim aşa cum trebuie, este oportunitatea lui Dumnezeu.Când vine un „leu” în viaţa noastră, recunoaşte-l ca pe o oportunitate de la Domnul, indiferent cât de fioros ar părea pe dinafară. Chiar şi cortul lui Dumnezeu era acoperit cu piei de viţel de mare şi păr de capră. Nimeni nu s-ar gândi că ar putea fi vreo glorie acolo, şi totuşi gloria Şechinei lui Dumnezeu era sub acoperământ. Fie ca Domnul să ne deschidă ochii ca să-L vedem, chiar şi în ispite, în încercări, în pericole şi în nenorociri. C. H. P.

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 9

Sub aspect profetic, Psalmii 9 şi 10 sunt strâns legaţi unul de altul. Psalmul 9 îl pune în scenă pe vrăjmaşul din afară: naţiunile coalizate împotriva lui Israel; Psalmul 10 introduce vrăjmaşul dinăuntru: asupritorii necredincioşi persecutând rămăşiţa credincioasă. Uneltirile celor răi nu sunt decât pentru un timp limitat. Numele lor va fi şters pentru totdeauna („în vecii vecilor” – v. 5); distrugerile lor se vor sfârşi pentru totdeauna (v. 6) „şi speranţa celor întristaţi” (aşteptarea celor blânzi) nu va pieri pentru totdeauna. în adevăr, tot pentru totdeauna, Domnul S-a aşezat („şade”) pe tron; „Şi-a pregătit tronul Său pentru judecată” (v. 7; Psalmul 58.11). Atunci El va cere socoteală pentru sângele şi lacrimile celor credincioşi vărsate sub toate dispensaţiile. Îi va răzbuna pe cei asupriţi (v. 9), pe nenorociţii ale căror strigăte nu le-a uitat (v. 12). Dar principalul motiv de acuzare adus împotriva umanităţii este cel sugerat de titlul Psalmului, omorârea Fiului lui Dumnezeu (Mut-laben: – notă – Moartea Fiului): insulta adusă lui Dumnezeu din partea lumii prin crucificarea Preaiubitului Său. O pedeapsă înfiorătoare stă să cadă asupra rasei de ucigaşi.În parabola oilor şi a caprelor (Matei 25.31), Domnul Isus descrie judecata naţiunilor în zorii împărăţiei Sale şi anunţă că fiecare va fi judecat după ceea ce îi va fi făcut Lui însuşi.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: 1 Petru 5:1-11

…fiţi supuşi celor bătrâni. Şi toţi in legăturile voastre, să fiţi împodobiţi cu smerenie.  1 Petru 5:5

CEVA PENTRU CARE SĂ NE RUGĂM

La masa de seară a unui milionar, mesenii au început să discute despre rugăciune. Bogatul a spus că el nu crede în rugăciuni. „De ce aş crede?” a întrebat el. „Am tot ce-mi doresc. Aş putea să-mi cumpăr o întreagă împărăţie. Nu există limite la ce aş putea cumpăra cu averea mea. N-am nevoie de rugăciune!” Un creştin devotat care era prezent a spus: „Există totuşi un singur lucru pentru care ar trebui să te rogi.” „Şi care este acesta?” a întrebat milionarul îngâmfat. „Ar trebui să vă rugaţi pentru umilinţă, domnule!” John Ruskin a spus: „Eu cred că primul test al unui om cu adevărat mare este umilinţa sa. Nu înţeleg prin aceasta că se îndoieşte de puterea sa, sau că ezită să susţină opiniile sale. Dar oamenii mari cu adevărat au un… sentiment că măreţia lor nu stă în ei, ci ea se manifestă prin ei; că n-ar putea face sau fi nimic mai mult decât ceea ce i-a făcut Dumnezeu”.Andrew Murray a spus: „Omul umil nu simte nici gelozie nici invidie. El îl laudă pe Dumnezeu când alţii sunt preferaţi sau binecuvântaţi înaintea lui. Poate suporta ca alţii să fie lăudaţi în timp ce el este uitat, deoarece… el a primit spiritul lui Isus, care nu a acţionat după propriul Său plac, şi care nu a căutat gloria Lui personală. De aceea, îmbrăcându-se cu Domnul Isus Cristos, el s-a îmbrăcat cu o inimă miloasă, cu bunătate, cu blândeţe, cu îndelungă răbdare şi umilinţă”. Oamenii umili nu sunt conştienţi că sunt umili, aşa cum obişnuia Dr.M.R. De Haan să spună: „Umilinţa este ceva pentru care trebuie să ne rugăm constant lui Dumnezeu şi pentru care totuşi nu trebuie să-I mulţumim niciodată c-o avem”. -H.G.B.

Slăvit Salvator, mă fă mai umil,
Alungă-mi pe veci păcătoasa mândrie;
Singur pe cale uşor voi cădea,
De Tine alături e-a mea bucurie.   – D.J.D.

Nici o haină nu li se potriveşte mai bine copiilor lui Dumnezeu ca mantaua umilinţei.

 

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!” (Proverbe 9:9)

Un poet anonim a scris: „Dacă îţi poţi începe ziua fără cofeină; dacă te poţi pune în mişcare fără medicamente; dacă poţi fi vesel mereu, ignorând durerile şi suferinţele; dacă poţi rezista văicărelii şi plictisirii oamenilor cu necazurile tale; dacă poţi mânca aceeaşi mâncare în fiecare zi şi să fii mulţumitor pentru ea; dacă poţi înţelege când cei dragi ai tăi sunt prea ocupaţi pentru a-ţi da atenţie; dacă poţi ierta un prieten pentru lipsa lui de preocupare pentru tine; dacă poţi trece cu vederea când cei dragi ai tăi profită de pe urma ta, când, fără să fi greşit cu ceva, s-a întâmplat ceva rău; dacă poţi accepta criticile şi învinovăţirile fără resentiment; dacă poţi trece cu vederea educaţia limitată a unui prieten şi să nu-l corectezi niciodată; dacă te poţi abţine să nu-ţi tratezi prietenul bogat mai bine decât pe cel sărac; dacă poţi face faţă lumii fără minciuni şi înşelătorii; dacă poţi învinge tensiunea fără ajutor medical; dacă te poţi relaxa fără băutură; dacă poţi dormi fără ajutorul medicamentelor; dacă poţi spune că în inima ta nu ai nici o prejudecată faţă de crezul, rasa, convingerile religioase sau politice ale cuiva; atunci, prietene, eşti aproape la fel de bun ca şi câinele tău”. Aproape, nu exact la fel! Acest poem este dedicat:

1) Iubitorilor de animale.

2) Celor dedicaţi învăţării şi creşterii: „Dă înţeleptului, şi se va face şi mai înţelept; învaţă pe cel neprihănit, şi va învăţa şi mai mult!”

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Domnul Dumnezeul tău tea binecuvântat în tot lucrul mâinii tale. El a cunoscut mersul tău prin această mare pustie. În aceşti patruzeci de ani, Domnul Dumnezeul tău a fost cu tine; nu ția lipsit nimic.  Deuteronom 2.7

În toate aceste lucruri, tabăra lui Israel este un simbol viu şi izbitor. Un simbol al cui? Un simbol al Adunării lui Dumnezeu, care trece prin această lume. Mărturia Scripturii este atât de distinctă cu privire la acest lucru, încât nu lasă loc pentru niciun exercițiu de imaginație (vedeți 1 Corinteni 10.11). Prin urmare, ne putem îndrepta privirile cu interes asupra acestei imagini minunate, căutând să învățăm lecțiile prețioase pe care ni le oferă.Ce lecții minunate avem aici! Să privim la această tabără misterioasă din pustie! Cât de separată era de toate națiunile lumii! Cât de lipsită de orice ajutor omenesc! Cât de dependentă de Dumnezeu! Nu aveau nicio bucată de pâine, niciun strop de apă, în afară de ceea ce primeau zilnic direct din mâna lui Dumnezeu. Când seara îşi plecau capul pentru odihnă, nu aveau niciun strop de rezerve pentru ziua următoare.Dumnezeu era însă acolo şi aceasta, pentru credință, era suficient. Israeliții erau cu totul dependenți de El. Iată lucrul important! Credința nu socoteşte nimic real, nimic solid, nimic adevărat, cu excepția Dumnezeului veşnic, adevărat şi viu. Aşa au stat lucrurile cu tabăra în pustie şi aşa stau azi cu Adunarea în lume. Nu exista nicio nevoie, cât de mică, pentru care Prezența divină să nu fie un răspuns atotsuficient. Națiunile necircumcise puteau privi şi se puteau minuna. Puteau, din cauza necredinței oarbe, să ridice multe obiecțiuni cu privire la felul în care o aşa mare mulțime putea fi hrănită, echipată şi menținută în rânduială. Ele nuL cunoşteau pe Domnul Dumnezeul evreilor; de aceea, a le spune că El urma să poarte de grijă de această vastă mulțime li sar fi părut doar basme. C. H. Mackintosh

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Pocăiți-vă, dar, și întoarceți-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele …Faptele Apostolilor 3.19

Ce este pocăința?

Omul este despărțit de Dumnezeu prin păcat. Prin înțelepciunea sau puterea sa, omul nu poate să înlăture păcatul din calea sa. Omul se află în necunoștință de planurile lui Dumnezeu și nu vede nicio ieșire din încurcătură. Calea omului merge în sens contrar voinței lui Dumnezeu.În momentul în care omul vrea să meargă pe calea lui Dumnezeu, trebuie să se întoarcă de pe calea cea rea. Când cititorul nostru recunoaște că în viața sa sunt lucruri care nu corespund cu voia lui Dumnezeu, atunci singura cale de schimbare este întoarcerea la Cel care poate ierta păcatele. Ce este pocăința? Judecarea stării rele a omului în fața lui Dumnezeu. Tâlharul de pe cruce a recunoscut: „Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău” (Luca 23.41). Avem aici două adevăruri: tâlharul a recunoscut că el este păcătos și că Mântuitorul este nevinovat, și astfel poate să-l ierte și pe el: „Doamne, adu-Ți aminte de mine…”. Cine se pocăiește, adică își schimbă felul rău de gândire și își încredințează viața Mântuitorului, va duce o viață schimbată, o viață de credință, al cărei sfârșit va fi veșnicia fericită împreună cu toți care L-au acceptat pe Mântuitorul în viața lor

22 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Disciplina perseverenţei spirituale

„Opriţi-vă şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu.” Psalmul 46:10

Perseverenţa înseamnă mai mult decât răbdare. Ea înseamnă răbdare combinată cu siguranţa absolută că lucrurile pe care le aşteptăm urmează să se întâmple. Perseverenţa înseamnă mai mult decât să ne agăţăm de ceva, pentru că aceasta ar putea fi doar slăbiciunea provocată de teama de a nu cădea. Perseverenţa este efortul suprem al unui om care refuză să creadă că eroul lui va fi înfrânt. Cea mai mare teamă pe care o are un ucenic nu este teama că el va fi desconsiderat, ci aceea că Isus Cristos va fi înfrânt, că lucrurile pe care El le-a simbolizat – dragostea, dreptatea, iertarea şi bunătatea între oameni – nu vor învinge în final, că ele vor rămâne un miraj pentru noi. Atunci vine chemarea la perseverenţă spirituală: nu să stăm agăţaţi de Dumnezeu nefăcând nimic, ci să lucrăm deliberat cu siguranţa că Dumnezeu nu va fi învins.Dacă suntem dezamăgiţi acum în speranţele noastre. Înseamnă că ele sunt în proces de purificare. Orice lucru nobil pe care l-a sperat sau visat vreodată mintea umană se va împlini. Una dintre cele mai mari tensiuni în viaţă este aceea de a aştepta ca Dumnezeu să lucreze. „Fiindcă ai păzit cuvântul răbdării Mele.” Continuă să fii perseverent din punct de vedere spiritual.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferinţele, fă lucrul unui evanghelist şi împlineşte-ţi bine slujba.”

2 TIMOTEI 4:5

Când apostolul Pavel a trimis lui Timotei a doua sa scrisoare, ajunsese la sfârşitul lucrării lui. Era în închisoare şi ştia că plecarea lui era foarte aproape. Toţi cei din Asia îl părăsiseră şi chiar Dima l-a părăsit „din dragoste pentru lumea de acum.” În mijlocul tutuor acestor pierderi şi suferinţe personale, apostolul încă a putut să trimită o scrisoare unui frate tânăr, încurajându-l să aibă grijă, într-o vreme de ruină şi decadenţă morală şi spirituală. În versetul de mai sus, Pavel indică patru acţiuni necesare ca cel credincios să stea ferm chiar dacă alţii îşi întorc urechile de la adevăr (2 Tim. 4:4) Aceste acţiuni sunt: să fie treaz, să rabde, să facă, şi să împlinească bine. In zilele de astăzi, când adevărul este atât de mult atacat şi când există atâtea situaţii în care nu te poţi încrede, este important să fim treji în toate lucrurile. Şi cum atacurile sunt îndreptate împotriva adevărului ele sunt deseori îndreptate nu numai împotriva Cuvântului; dar şi împotriva împlinitorilor Cuvântului. De aceea trebuie să fim bine întemeiaţi pe adevărul Scripturii şi să fim gata să răbdăm suferinţele care ar decurge din apărarea lui. În cartea „Urmând pe Hristos” se spune: „Dacă vrei să aperi adevărul, pregăteşte-te să suferi.” şi ce dureros este când suferinţele vin chiar de la fraţii care n-au înţeles adevărul aşa cum trebuie. Dacă a răbda suferinţele este o acţiune defensivă, a face lucrul unui evanghelist este o acţiune ofensivă care nu numai că se împotriveşte vrăjmaşului, dar îi smulge şi suflete atrăgându-le la o viaţă nouă în Domnul Hristos. În sfârşit, pentru cei mântuiţi, este nevoie de o înaintare în lucrarea lui Dumnezeu. Pavel, fiind sigur că plecarea lui acasă, ca să fie cu Domnul, era foarte aproape, îndeamnă totuşi pe tânărul Timotei să-si împlinească bine slujba, pentru a zidi pe sfinţi în lucrurile Domnului Hristos, în aceste zile din urmă. Dumnezeu să ne ajute ca şi noi care suntem aşa de aproape de venirea Domnului Isus, să fim treji, să suferim pentru El, să ne facem slujba pentru El, oricare ar fi ea, dar cu credincioşie şi să ne împlinim chemarea de care am avut parte, ştiind că osteneala noastră nu este zadarnică şi că la capătul alergării noastre ne aşteaptă Acela care ne va spune: „Bine, rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău.

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Unde s-a înmulţit păcatul, acolo harul s-a înmulţit şi mai mult”. Romani 5:20b

Dacă eşti obosit, mai mult, sau mai puţin de păcat, nu contează; esenţialul este ca să fii eliberat, să ai parte de pace şi de mărturia că ai devenit neprihănit. Dacă ai parte de acestea, poţi să-I mulţumeşti Lui Dumnezeu, şi să-L slăveşti pentru lucrarea care a făcut-o în tine prin Isus Hristos. În acest fel poţi să fii sigur că Isus te va lua în ziua revenirii Lui şi aceasta este o sursă de bucurie, chiar şi în luptă. Numai în felul acesta are sens viaţa noastră pe pământ. Aceasta este o bucurie care persistă chiar dacă suntem la capătul puterilor, căci ştim: „Nu te teme, căci EU sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci EU sunt Dumnezeul tău; EU te întăresc, tot EU îţi vin în ajutor. EU te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare”. (Isaia 41:10) El are o mână puternică, de aceea El ne poate ocroti în cortul Său, „Cel care a măsurat apele cu mâna Lui şi a strâns ţărâna pământului într-o treime de măsură”. EL ne poate ţine şi ocroti. Da, Domnul Se bucură dacă un om se pocăieşte, tot aşa şi îngerii din ceruri se bucură alături de noi, copiii Lui Dumnezeu, şi în mod firesc şi cel ce are parte de iertare. Nu mai trebuie să fii trist, plecându-ţi fruntea, asemenea măgarului în faţa morii. Dumnezeu a descris ţara promisiunii poporului Israel: „case pe care ei nu le-au zidit, măslini şi vii pe care ei nu le-au plantat. Citiţi BIBLIA! Trebuie citită şi recitită, astfel descoperim în ea toate promisiunile care sunt spre folosul nostru.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

IZBĂVIREA DIN TRECUT PRODUCE CREDINŢĂ

David a mai zis: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului şi din laba ursului, mă va izbăvi şi din mina acestui Filistean. 1 Samuel 17.37

Aceste cuvinte nu sunt o făgăduinţă, dacă le luăm în ele însele, dar sunt prin înţelesul lor, căci David a rostit aceste cuvinte pe care Domnul Ie-a adeverit, împlinindu-le. David se sprijineşte pe fapte împlinite în trecut, pentru a cere ajutorul într-un pericol ce-i sta în faţă. În Domnul Isus, toate făgăduinţele sunt da şi amin, pentru ca Dumnezeu să fie slăvit prin noi. Şi El lucrează cu poporul Său credincios, ca în timpurile dinainte.Să ne amintim deci împreună de lucrurile Sale din trecut, faţa de noi. Altădată n-am fi nădăjduit sa fim scăpaţi prin propriile noastre puteri; dar El ne-a scăpat. Nu ne va mai scăpa El să altă dată? Cu siguranţă că va face-o încă. Şi după cum David a alergat la întâlnirea cu duşmanul, aşa vom face şi noi.Domnul a fost şi este cu noi, căci a spus: „Nu te voi părăsi, nu te voi lăsa deloc!” Pentru ce să tremurăm? Oare trecutul a fost numai un vis? Gândeşte-te la leul şi ursul morţii. Cine e acest filistean? Aici nu mai e vorba de un leu sau de vreun de urs; dar Dumnezeu este acelaşi şi slava Sa trebuie sa se arate şi în această împrejurare. El nu ne-a scăpat de fiarele sălbatice, pentru a ne lăsa prada unui uriaş. Să avem deci curaj!

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

Dar cetăţenia noastră este în ceruri, de unde şi aşteptăm ca Mântuitor pe DOMNUL ISUS CRISTOS. Filipeni 3.20

La oamenii credincioşi care încă de pe acest pământ trăiesc aşa cum se trăieşte în locaşurile în care vrea să ne ducă Domnul Isus, vom găsi o viaţă cerească. Este imposibil ca o inimă în comuniune cu inima lui Cristos să fie în acelaşi timp şi în legătură cu lumea. Duhul Sfânt ne avertizează să ne ţinem ochii aţintiţi asupra lui Cristos în tot timpul cât ţine călătoria noastră aici. Pavel dorea să vadă descoperirea lui Cristos în slava Sa, de aceea ochii săi erau aţintiţi către cer de unde îl aştepta pe Cristos. El s-a debarasat de tot ce ar fi putut să se aşeze între el şi Isus, şi astfel trăia în aşteptarea Domnului.OARE ESTE ACEASTA ŞI AŞTEPTAREA NOASTRĂ? Această aşteptare dă mângâiere şi putere pentru viaţa noastră practică. Dacă Domnul Isus ar fi mereu comoara inimii noastre nu am mai fi învinşi de necazurile şi greutăţile prin care trecem. Dragostea care îl împinge pe Domnul să ne ia acasă ne va lumina cu toată puterea ei. Faptul că El Însuşi va veni pentru a ne lua la El este o dovadă a dragostei Lui. Cât de mult ar trebui să fie inima noastră încărcată de bucurie la acest gând măreţ! El, care a murit pentru noi şi acum trăieşte pururea, se preocupă îndeaproape şi aşteaptă în dragostea Lui clipa când va înălţa Mireasa Sa prea iubită în casa Tatălui. De-ar fi inima noastră plină de dorul de a fi acolo unde este El! Un creştin ar trebui să aibă îndrăzneală ca Domnul Cristos: Fii viteaz pentru Dumnezeul tău! Fii ca El în iubire: gândeşte cu bunătate, vorbeşte cu bunătate, lucrează cu bunătate! Fii ca El în sfinţenie! A fost El plin de râvnă? Fii şi tu tot aşa. A fost El lipsit de iubire de sine? Fii la fel! A fost El evlavios? Fii plin de râvnă în rugăciunile tale! A fost El răbdător? Deprinde-te şi tu să rabzi şi să suferi! El este marele Model de la care avem tot timpul de învăţat. Umblă în aşa fel încât să cunoască toţi că eşti cu Isus.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, Te implor pentru tărie susţinătoare şi bucurie simplă. Ţine-mă într-o atitudine smerită în motivaţii şi scopuri, ca să nu am nimic din ale celui mândru.

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

«”dar Isus nu i-a răspuns nimic”.» Luca 23,9

Uimitoare, impresionantă şi în acelaşi timp emoţionantă este această tăcere a Domnului! De ce nu a răspuns El acuzaţiilor false? Pentru că Isus ştia că Tatăl ştie! Şi Moise, în timpurile vechi, când a fost puternic atacat de fraţii săi a tăcut şi nu şi-a deschis gura. Dar Domnul i-a făcut dreptate. Noi suntem chemaţi să-L urmăm pe Domnul Isus şi în această privinţă — să nu răspundem jignirilor cu alte jigniri, ci să tăcem. Cât de multe pagube poate produce un singur cuvânt nelalocul lui! Nu scoate ochi pentru ochi! Nu te preocupa de reputaţia ta şi nici de nedreptatea cu care eşti judecat, căci Domnul te cunoaşte şi El răsplăteşte fiecăruia după faptele lui! Este total lipsit de sens să încerci să sacrifici ce este cu adevărat valoros şi să îţi salvezi astfel reputaţia. De aceea, stai liniştit! O împotrivire puternică amuţeşte şoapta Duhului Sfânt. Eşti neînţeles, neapreciat? Sunt bunele tale intenţii puse la îndoială? Nu te întrista! Durmnezeu însuşi spune în Cuvântul Său: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine, zice Domnul» (Isaia 54,17). 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

Dar arcul lui a rămas tare şi mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui lacov. Genesa 49:24

Puterea pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Iosif este o putere reală. Ea nu este o pricină de laudă, o închipuire sau un subiect de discuţie care sfârşeşte în fum; este o putere divină, adevărată. Cum a învins Iosif ispitele? Prin ajutorul lui Dumnezeu. Noi nu putem face nimic fără puterea lui Dumnezeu. Toată puterea adevărată vine de la „Puternicul lui Iacov”. Observă în ce mod familiar îi oferă Dumnezeu putere lui Iosif: „mâinile lui au fost întărite de mâinile Puternicului lui lacov”. Acest Dumnezeu este reprezentat punându-şi mâinile pe mâinile lui Iosif, întărindu-i braţele cu braţele Sale. Asemeni unui tată care îşi învaţă copii, Domnul îi învaţă pe cei care se tem de El. Îşi pune mâinile pe mâinile lor. Minunată bunătate! Dumnezeul Atotputernic, veşnic, atotputernic, coboară de pe tronul Său şi Îşi pune mâinile pe mâinile copiilor Săi, îşi aşează braţul pe braţele lui Iosif pentru ca acesta să fie întărit! Puterea aceasta este o putere făgăduită, fiindcă ea este atribuită „Puternicului lui lacov”. Oricând vei citi despre Dumnezeul lui Iacov în Biblie, să-ţi aminteşti de legământul Lui. Creştinilor le place să se gândească la legământul lui Dumnezeu. Toată puterea, tot harul, toate binecuvântările şi toată mângâierea, toate lucrurile pe care le avem ne-au fost dăruite de Dumnezeu, prin legământ. Dacă nu ar fi fost nici un legământ, am fi căzut; fiindcă tot harul vine prin el, aşa cum lumina şi căldura vin de la soare. Îngerii urcă şi coboară numai pe scara văzută de Iacov, în vârful căreia se află Dumnezeul legământului. Creştine, s-ar putea ca arcaşii să fi tras asupra ta şi să te fi rănit, dar arcul tău mai este încă puternic; atribuie-i deci toată slava Puternicului lui Iacov.

 

Seara

Domnul este îndelung răbdător, dar de o mare tărie. Naum 1:3

Iehova este „îndelung răbdător”. Când vine în lume, îndurarea călătoreşte cu mare repeziciune; de sub roţile carului ei sar scântei. Dar pedeapsa vine cu paşi furişaţi, fiindcă Dumnezeu nu doreşte moartea păcătosului. Nuiaua îndurării se află întotdeauna în mâinile Sale întinse, în vreme ce sabia dreptăţii este în teacă, ţinută de mâinile străpunse care au sângerat pentru păcatele oamenilor. „Domnul este îndelung răbdător” fiindcă El este foarte puternic. Cel care are putere asupra lui însuşi este într-adevăr puternic. Puterea lui Dumnezeu Îi controlează acţiunile, fiindcă este o putere adevărată: o putere care leagă atotputernicia este mai tare decât atotputernicia. Un om care are o minte puternică poate îndura mult timp insultele, şi resimte răul doar atunci când simţul său de dreptate o cere. In timp ce mintea slabă este deranjată de lucrurile mărunte, mintea puternică îndură supărarea ca o stâncă neclintită, chiar şi atunci când este lovită cu toate săgeţile aprinse ale răutăţii. Dumnezeu îşi vede duşmanii, dar nu acţionează, ci îşi stăpâneşte mânia. Dacă ar fi mai puţin divin decât este, demult şi-ar fi trimis tunetele şi ne-ar fi nimicit Demult ar fi viscolit pământul cu crivăţul mâniei Lui, şi oamenii ar fi fost măturaţi. Dar măreţia puterii Sale ne aduce îndurare. Dragă cititorule, care este starea minţii tale în seara aceasta? Poţi să priveşti cu umilinţă la Christos şi să spui: „Mântuitorule, Tu eşti stânca şi nădejdea mea”? Dacă da, nu trebuie să te temi de puterea lui Dumnezeu. Dacă ai alergat la Isus căutând adăpost prin credinţă, puterea lui Dumnezeu nu trebuie să te îngrozească mai mult decât îi îngrozeşte sabia şi scutul unui războinic pe cei din familia sa. În loc să te îngrozeşti, bucură-te că Cel „de o mare tărie” este Tatăl şi Prietenul tău.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

„Dacă poţi!” … Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede! (Marcu 9:23)

Rareori am auzit o definiţie mai bună a credinţei decât aceea dată într-una din întâlnirile noastre de o femeie de culoare, în vârstă, când i-a răspuns unui tânăr care a întrebat: „Cum pot să obţin ajutorul Domnului pentru nevoile mele?”

În felul ei caracteristic, arătând cu degetul spre el, a spus cu mare insistenţă: „Trebuie doar să crezi că El le-a rezolvat şi sunt rezolvate”. Cea mai mare problemă cu cei mai mulţi dintre noi este că, după ce-L rugăm pe Domnul să facă ceva, nu credem că a făcut. În schimb, tot încercăm să-L ajutăm, chemăm şi pe alţii să-L ajute, şi aşteptăm cu nerăbdare să vedem cum are de gând să lucreze.

Credinţa adaugă „Amin-ul” ei la „Da-ul” lui Dumnezeu şi apoi îşi trage mâinile, lăsându-L pe Dumnezeu să-Şi termine lucrarea. Limbajul credinţei este: „Încredinţează-ţi soarta în mâna Domnului, încrede-te în El, şi El va lucra” (Psalmul 37:5). din Zilele cerului pe pământ

 

Pur şi simplu Îl cred pe cuvânt,

Îl laud că-mi ascultă rugăciunea,

Şi-mi cer răspunsul de la Domnul;

Eu cred, El Se angajează să facă.

 

Credinţa activă mulţumeşte pentru o promisiune chiar dacă nu s-a împlinit încă, ştiind că orice contract al lui Dumnezeu este la fel de sigur ca şi banii cash.

Matthew Henry

 

Credinţa pasivă acceptă Cuvântul ca fiind adevărat –

Dar nu face niciodată nimic.

Credinţa activă începe lucrarea pe care o are de făcut,

Şi în felul acesta se arată.

Credinţa pasivă spune: „Cred! fiecare cuvânt al lui Dumnezeu

este adevărat.

Ei bine, ştiu că El nu a spus ceva ce nu poate, sau nu vrea, să facă.

El mi-a poruncit: «Mergi înainte!» dar eu văd o cale închisă,

Când apele se vor despica, voi fi în ţara Canaanului.

Iată! I-aud glasul poruncind: «Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă»;

Şi, «Întinde-ţi mâna uscată!» care a fost moartă atâta timp.

Când voi fi puţin mai tare, ştiu sigur că voi sta în picioare:

Când voi simţi un fior de vindecare, voi folosi cu uşurinţă mâna refăcută.

Da, ştiu că «Dumnezeu poate» şi vrea să facă totul:

Cred că orice promisiune se va împlini cândva şi pentru mine”.

 

Credinţa activă spune: „Cred! şi primesc promisiunea chiar acum,

Ştiind bine, c-atunci când o primesc, Dumnezeu va împlini fiecare promisiune.

Deci păşesc în apă, găsind acolo o cale deschisă;

Alerg înainte, luând în stăpânire ţara; nimic nu mă poate opri.

Da, mă scol la porunca Lui, merg drept înainte plin de bucurie:

Această mână a mea atât de uscată, cum am s-o întind, se va reface.

Ce aş putea dori sau ce mi-ar trebui mai mult decât promisiunea credincioşiei Lui?

Necăutând minuni sau semne, nu voi da de contradicţii.

Ei bine, ştiu că «Dumnezeu poate» şi vrea să facă totul:

Cred că orice promisiune se poate împlini chiar acum”.

 

Credinţa pasivă nu aduce laudă decât în lumină,

Când soarele străluceşte.

Credinţa activă va aduce laudă în cea mai întunecată noapte –

Care credinţă este a ta?

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 8

Acest psalm începe prin stabilirea raportului dintre nimicnicia omului şi măreţia creaţiei. Este un raport pe care fiecare dintre noi l-a putut percepe, contemplând, de exemplu, grandoarea impresionantă a unui cer înstelat: „Ce este omul?” Apoi, readuşi la umilele noastre dimensiuni, înţelegem că Dumnezeu a avut în vedere, cu toate acestea, lucruri măreţe şi glorioase pentru om şi prin om. Dar cum să le realizeze El cu o fiinţă păcătoasă şi muritoare? Imposibil de încununat cu glorie şi cu cinste o creatură adâncită în mizerie şi corupţie! Atunci, ceea ce Dumnezeu n-a putut face nici pentru şi nici prin întâiul Adam, El a împlinit în Hristos, al doilea Om. Da, Creatorul S-a îmbrăcat cu însuşi trupul creat de El. „A fost făcut cu puţin mai prejos decât îngerii”.Evrei 2.6-9, care citează versetele noastre de la 4 la 6, le completează spunând şi motivul: „din pricina morţii” pe care a suferit-o”. Şi tocmai în această natură omenească a primit Fiul domnia universală. În El, omul găseşte mai mult decât pierduse Adam (v. 5-8; 1 Corinteni 15.27). Încununat cu glorie şi cu cinste, Hristos, Omul înviat, va introduce pe alţi oameni împreună cu El în cer şi îi va face părtaşi gloriei Sale.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: Proverbe 15:1-15

O inimă veselă este un bun leac. Proverbe 17:22

FERICIT SI SĂNĂTOS

Titlul unui articol de ziar, mi-a tras atenţia: „Stresul şi bolile inimii”. Se spunea că stresul contribuie la producerea bolilor de inimă. De mulţi ani, se recunoştea că stresul contribuia la depunerea unor substanţe pe pereţii arterelor, în unele cazuri, aceste blocaje produc dureri, crize şi atacuri de inimă. Până acum, adevărata cauză care provoacă aceste blocaje i-a încurcat mult pe specialişti. Conform articolului, o echipă de specialişti de la Universitatea Purdue au descoperit că nişte substanţe chimice din creier, „asemănătoare narcoticelor, joacă un rol esenţial în aceste boli”. (Narcoticul este definit ca substanţa ce produce odihna sau inactivitatea.) Henry U. Bryant, şeful grupului, a spus că narcoticele naturale ale trupului acţionează ca „o legătură obişnuită între anumiţi stimuli de stres si bolile cardiovasculare.” Ştirile, în conluzie, spuneau că în ciuda acestor descoperiri, modul cum influenţează aceste substanţe chimice administrarea colesterolului de către organism, rămâne încă o enigmă. Când Solomon a scris cuvintele din textul de azi, nu avea acces la cunoştinţele pe care le avem azi. Cu toate acestea, el afirmă că „o inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele”. Solomon ştia că un om bine dispus, fără stres şi îngrijorări, nu este atât de înclinat spre probleme fizice ca şi cei îngrijoraţi şi deprimaţi. Cât de important este, de aceea, să ştim şi să ne încredem în Domnul, pentru că „ferice de cine are ajutor pe Dumnezeul lui Iacov” (Psalmul 146:5).       R.W.D.

    Inima ce crede cântă într-una, 
    Zboară uşoară spre stele; 
    Izvorul de pace curge mereu 
    În vremuri bune sau rele.         Anonim.

O inimă veselă bate toată ziua, dar o inimă tristă oboseşte într-o clipă.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

„Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui”

(2 Corinteni 9:7)

Biblia spune: „cine seamănă mult, mult va secera. Fiecare să dea după cum a hotărât în inima lui: nu cu părere de rău sau de silă, căci „pe cine dă cu bucurie, îl iubeşte Dumnezeu.” Şi Dumnezeu poate să vă umple cu orice har, pentru ca, având totdeauna în toate lucrurile din destul, să prisosiţi în orice faptă bună” (v. 6-8). Când dăruieşti ceea ce-ţi spune Dumnezeu, El îţi va da înapoi mai mult. Când ştii lucrul acesta, înţelegerea ta asupra dărniciei se va revoluţiona. Pavel nu vorbeşte despre cei ce vor să se îmbogăţească; ci despre „dătătorul voios” care doreşte să susţină planurile lui Dumnezeu. El spune nu numai că trebuie să dăruieşti, ci şi că dăruirea este calea spre mari binecuvântări. Aceasta este o veste bună, mai ales pentru dătătorii reticenţi, deoarece când dăruieşti, poţi avea uneori sentimentul unei pierderi. Când contribui la lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă că pierzi ceva; ci că investeşti cu un câştig garantat. Fermierul care seamănă sămânţa nu o pierde, ci câştigă recolta. Îţi imaginezi un fermier rostind această rugăciune: „Doamne, dă-mi recoltă! Cred că Tu te vei implica, dar eu îmi păstrez sămânţa pentru orice eventualitate”. Asta faci tu? Dacă e aşa, iată o veste bună. Când semeni cu generozitate, Dumnezeu se implică în finanţele tale. Îţi imaginezi o situaţie mai sigură în care te-ai putea afla? Biblia spune: „Sufletul binefăcător va fi săturat” (Proverbe 11:25). Când dăruieşti, Dumnezeu îţi va da ca răsplată mai mult, ceea ce te va face să dăruieşti şi mai mult – şi tot aşa! Acesta este un câştig garantat!

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Nu este altul în afară de Tine şi nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru. 1 Samuel 2.2

Rugăciunea Anei (4)

„Nu este altul în afară de Tine.” A umplut Hristos atât de mult orizontul sufletelor noastre, încât orice altă persoană şi orice lucru să nu mai poată fi văzute deloc? În Coloseni 3.11 citim că „Hristos este totul”.Este de asemenea minunat să vedem cum Duhul Sfânt Îl prezintă pe Dumnezeu ca fiind Stânca. Această expresie apare în Geneza şi frecvent în Deuteronom. Dumnezeu a arătat încă de la începutul istoriei omului că acesta avea nevoie de ceva solid pe care să se sprijine. Orice lucru va ceda până la urmă şi atunci avem nevoie să fim pe Stâncă. Eşti tu pe Stâncă? Poți spune, pentru tine însuți: „Nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru”?”Şi pentru ce Mă chemați: «Doamne, Doamne!», şi nu faceți ce spun? Vă voi arăta cu cine se aseamănă oricine vine la Mine şi aude cuvintele Mele şi le face. Este asemenea unui om care, zidind o casă, a săpat şi a adâncit şi a pus temelia pe stâncă; şi, venind apă mare, şuvoiul sa năpustit peste casa aceea şi na putut so clatine, pentru că fusese întemeiată pe stâncă” (Luca 6.4648). Ai răspuns cu ascultarea credinței la ceea ce El ția cerut să faci? Primul lucru pe care îl cere săl faci este să crezi în El. Acesta este începutul.În Isaia, această Stâncă este numită Stânca Veacurilor sau Stânca Eternității. Aceasta este stânca pe care dorim să zidim şi să ne aflăm, fiindcă orice altceva se va spulbera.”Nu este stâncă asemenea Dumnezeului nostru.” Este minunat să vedem că Ana înțelesese acest lucru.

Ea stătea aproape de Domnul şi pătrunsese în unele taine ale Lui. Lumea aceasta îşi are şi ea stâncile ei, însă acestea, mai devreme sau mai târziu, se vor spulbera. F. C. Blount

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit, și noi tot nu suntem mântuiți! Matei 11.29

Timpul nu se vinde!

Un bancher englez s-a îmbolnăvit de meningită cerebrospinală în anii săi cei mai buni. Medicul i-a spus cu seriozitate: „Mai aveți de trăit trei ore, cel mult”. Disperat, muribundul îl rugă: „Lăsați-mă să mai trăiesc încă trei zile! Am multe de pus în ordine în viața mea! Vă plătesc pentru aceasta 10.000 de lire!”. Dar medicul dădu din cap dezaprobator. El nu putea decât să-i repete același răspuns: „Mai aveți de trăit trei ore, cel mult! Nu vă pot vinde timp!”. Cu aceste cuvinte aspre, scurte dintre pacientul sortit morții și medicul neputincios ne este pusă în fața ochilor toată seriozitatea morții. La moarte este vorba de aceste două lucruri: „Mai am încă multe de pus în ordine” și „Nimeni nu-mi poate vinde timp!”. Atunci, noi toți, care suntem muritori, trebuie să tragem concluzia necesară. Trebuie să ne punem două întrebări majore: 1. Unde se află punctele întunecoase, neobservate în viața mea? Răspunsul va suna diferit la fiecare dintre noi, în funcție de vârstă, sex, poziție și caracter; 2. Cum pun în ordine eu aceste puncte întunecoase, neordonate din viața mea? La această întrebare există pentru toți oamenii, fără excepție, numai un răspuns: Acum trebuie să vin la Isus Hristos, la Mântuitorul lumii, și să recunosc în fața Lui, în căință, vina vieții mele și să-i mărturisesc păcatele și să-L las să facă ordine în viața mea!

21 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

Ai fost vreodată mânat de dragostea pentru El?

„Ea a făcut un lucru frumos faţă de mine.” Marcu 14:6

Dacă dragostea omenească nu-l împinge pe un om dincolo de sine însuşi, ea nu este dragoste. Dacă dragostea e întotdeauna discretă, întotdeauna chibzuită, întotdeauna practică şi calculată, niciodată dusă dincolo de sine, atunci ea nu este dragoste. Ea poate fi o afecţiune, un sentiment cald, dar nu are în ea adevărata natură a dragostei.Ai fost vreodată mânat să faci ceva pentru Dumnezeu, nu pentru că era de datoria ta, nici pentru că era ceva folositor, nici pentru vreun alt motiv, ci numai pentru faptul că-L iubeşti? Ai înţeles vreodată că-I poţi aduce lui Dumnezeu lucruri care sunt valoroase pentru El sau visezi la măreţia Răscumpărării Sale, în timp ce există o serie de lucruri pe care le-ai putea face? Nu lucruri care ar putea fi considerate divine, colosale sau uimitoare, ci lucruri obişnuite, simple lucruri omeneşti care-I vor arăta lui Dumnezeu că eşti dedicat în întregime Lui. Ai mişcat tu vreodată inima Domnului Isus aşa cum a făcut-o Maria din Betania?Sunt momente când se pare că Dumnezeu priveşte să vadă dacă-I vom arăta dovezi de abandonare în braţele Sale pentru a-I arăta astfel dragostea noastră sinceră. Abandonarea în braţele lui Dumnezeu are valoare mai mare decât sfinţenia personală. Sfinţenia personală ne face să ne aţintim privirea la propria noastră curăţie; suntem foarte preocupaţi de modul în care umblăm, vorbim şi arătăm, de teamă să nu-L supărăm pe El. Dar dragostea perfectă alungă toate acestea o dată ce ne-am abandonat în mâna lui Dumnezeu. Trebuie să renunţăm la această idee: „Sunt eu de vreun folos?” şi să acceptăm adevărul că nu suntem. Nu se pune niciodată întrebarea dacă suntem folositori, ci dacă avem valoare pentru Dumnezeu însuşi. Când ne lăsăm cu totul în mâna lui Dumnezeu, El lucrează prin noi tot timpul.

MANA DE DIMINEAŢĂ

„şi cine se luptă la jocuri (sportive) nu este încununat, dacă nu s-a luptat după rânduieli (regulamente).”

2TIMOTEI 2:5

Textul acesta este bine venit ca să ne facă să înţelegem diferenţa dintre mântuirea prin har şi experienţa vieţii celui credincios. Cuvântul lui
Dumnezeu îl prezintă pe credincios sub două aspecte diferite, care nu se exclud unul pe altul ci mai degrabă se completează. Este aspectul de mântuit prin har şi la aceasta el nu are nimic de făcut, totul fiind făcut de Domnul Isus la cruce, şi aspectul arătat în trei feluri, dar care are acelaşi înţeles şi anume: de ostaş, de plugar, şi de atlet (vs. 3-8). Aici intervine, în adevăr răspunderea omului, dar ca om mântuit şi are în vedere lucrarea omului, pe deoparte pentru Dumnezeu şi slujba lui şi pe de altă parte, pentru câştigarea unei lupte, (ca ostaş), a unei cununi (ca atlet) şi a unei recolte bogate (ca plugar). Şi aici, apostolul inspirat, dă sfaturi fiecăruia dintre ei, pentru realizarea scopului propus. În timp ce mântuirea este prin har şi gratuită, luptele, cununile şi recoltele trebuiesc câştigate prin aportul credinciosului, bineînţeles tot prin har, dar aici şi acum are el ceva de făcut. Câţi credincioşi confundă aceste două aspecte în care este prezentat copilul lui Dumnezeu şi din pricina aceasta au apărut dezbinări şi chiar despărţiri, care dezonorează pe Domnul nostru. Cât de puţină ideie am avea despre sport, ca să ne referim la textul nostru, ştim cu toţii că un atlet care s-a înscris la o competiţie sportivă, trebuie să se supună unor regulamente. În primul rând trebuie să facă un susţinut antrenament şi raportând aceasta la atletul Domnului Hristos, însemnează să fie incontinu ocupat cu El, cultivând o sfântă şi trainică părtăşie cu El prin citirea Cuvântului, rugăciune şi lucru pentru Dumnezeu. Nici o pauză. Un atlet dacă nu se antrenează în fiecare zi, îşi pierde abilitatea. Tot aşa şi cel credincios. Ţinta lui este să câştige cununa, cunună pe care însă, cum spune cântarea:

"Iar când la Tine toţi vom fi în ceruri,
Noi înaintea Ta vom arunca.
In semn de preamărire - acea cunună
De tine dată-n îndurarea Ta."

Atletul intră în carantină, adică separat de cei de afară şi este supus la o seamă de înfrânări ca să-şi menţină condiţia fizică. Dacă nu se supune acestor rânduieli, poate să piardă cununa, dar nicidecum calitatea de atlet al lui Hristos.
 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

Cântaţi-I o cântare nouă! Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre! Căci Cuvântul Domnului este adevărat şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.” Psalmul 33:4

Chiar în ceasul în care am devenit drepţi, am primit şi o cântare nouă. Şi de atunci cântăm cântarea nouă. Ai cântat-o şi tu? Eu nu ştiu să cânt prea bine; poate mulţi s-ar speria dacă aş încerca să cânt. Dar cântarea nouă o pot cânta şi eu, o cânt de mult, de peste 30 de ani, şi este mereu nouă. Cel care îşi dă seama ce a făcut Isus pentru noi, cum ne-a eliberat de păcate, acela crede aşa cum scrie Scriptura. În cazul acesta nu se mai poate spune: ”El a purtat păcatele noastre; dar noi încă tot mai avem păcate.” Dacă ar fi aşa, atunci El nu le-ar fi purtat. Ceea ce citesc şi spun, aceea şi cred. Sunt convins că este aşa, iar atunci mintea mea şi diavolul pot să-mi spună orice, căci nu mă interesează. Cuvântul Lui Dumnezeu este o candelă pentru picioarele mele. Cuvântul este adevărul şi adevărul este Dumnezeu. El înţelege mai bine strea de lucruri despre mântuire şi împăcare ca şi mine. De aceea eu cred ceea ce spune El, şi nu am nevoie de a cerceta dacă este aşa, sau nu, ci numai să experimentez că este adevărat. Şi în cazul acesta se întâmplă aşa cum spune David în Psalmul 40: „M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei, mi-a pus picioarele pe stâncă şi mi-a întărit paşii. Mi-a pus în gură o cântare nouă, o laudă pentru Dumnezeul nostru.”

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

BINECUVINTEAZĂ PE CEI NEÎNSEMNAŢI

„… va binecuvânta pe cei ce se tem de Domnul, pe cei mici şi pe mari.” Psalmul 115.13

Iată un cuvânt îmbucurător pentru aceia care sunt într-o stare smerită şi trec prin greutăţi. Dumnezeul nostru îi priveşte cu bunătate pe aceia care au un venit mic, puţină trecere influenţă) şi n-au talent. El se ocupă de cele mai mici lucruri ale Creaţiunii Sale, Se ocupă şi de vrăbii. Nimic nu este prea mic pentru El căci se foloseşte de agenţi neînsemnaţi în ochii noştri pentru împlinirea planurilor Sale. Deci cel mai slab dintre noi să ceară binecuvântarea Sa, şi îşi va vedea starea sa, oricât, de neînsemnată ar fi, luminată de fericire.Printre cei ce se tem de Domnul se află şi mici şi mari; unii sunt prunci, alţii uriaşi, dar toţi sunt binecuvântaţi. O credinţă mică este binecuvântată; o nădejde şovăitoare este binecuvântată; orice har dat prin Duhul Sfânt, poartă în el o binecuvântare. Mai mult, Domnul Isus i-a răscumpărat pe ce mici în ochii lumii şi pe cei mari cu acelaşi preţios sânge, şi El a spus că va paşte şi mieluşeii ca şi oile. Nici o mamă nu-şi dispreţuieşte copilul pentru că este mic; din contră, cu cât e mai slab, pipernicit, cu atât îi arată mai multă atenţie.Dacă la Domnul se găseşte o preferinţă, apoi El îi clasează pe oameni de la „mici la mari”, şi nu de la „mari la mici”.

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

Pentru că n-aţi fost întâiaşi dată, de aceea ne-a lovit DOMNUL DUMNEZEU nostru, căci nu L-am căutat

după lege. 1 Cronici 15.13

Chivotul care reprezenta sfinţenia şi maiestatea lui Dumnezeu a căzut în mâna filistenilor. Aceştia l-au trimis pe un car nou în ţinutul Israelului. Indicaţiile lui Dumnezeu ca chivotul să fie dus pe umerii leviţilor le erau necunoscute filistenilor. Ani de-a rândul chivotul a rămas ascuns până când David, omul după inima lui Dumnezeu, s-a urcat pe tron. Dorinţa lui era de-a aduna poporul în jurul chivotului lui Dumnezeu în Sionul pe care Cel Veşnic şi la ales. Dar David nu a respectat instrucţiunile de transport al chivotului cum poruncise Dumnezeu şi de aceea Uza a trebuit să moară. Dumnezeu a trebuit să facă această spărtură întrucât El este sfânt. Spaimă mare a intrat în David şi slujitorii săi, încât după aceea chivotul a fost dus în Sion conform poruncilor date de Dumnezeu. Ce stare binecuvântată. Dumnezeu îşi ocupă locul în mijlocul poporului Său. Ce învăţătură serioasă pentru zilele noastre. Azi mai mult ca oricând nu se iau în considerare gândurile lui Dumnezeu despre Adunare, unitatea creştinilor şi felul cum a fost poruncit de El să decurgă adunările lor. Dumnezeu nu ne-a lăsat în necunoştinţă. În Matei 18.20 ni se dau indicaţii clare în această direcţie. Unde sunt doi sau trei adunaţi pentru Numele Său, acolo Domnul este şi El în mijlocul lor. Numai acolo poate Să-şi manifeste prezenţa, să dea expresia unei Adunări a lui Dumnezeu. De ne-ar da Domnul har înzecit, ca să preţuim acest loc sfânt şi scump şi fiecare gând omenesc, fiecare faptă să le îndepărtăm din mijlocul nostru ca El să-şi poată ocupa locul în mijlocul nostru, El Căpetenia trupului Său spre a-şi primi slava cuvenită. Din partea Satanei puteţi să întemeiaţi orice, puteţi să fiţi ce vreţi, dar numai Adunarea lui Dumnezeu nu; căci pe aceasta el o urăşte de moarte şi va căuta prin tot ce-i stă în putinţă s-o vatăme şi s-o ruineze.

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

O, Doamne, cu multă confuzie mă apropii de Tine; alungă negura din jurul meu şi inundă-mă cu lumina Feţei Tale.

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

«”Apoi a zis: „Numele tău nu va mai fi Iacov, ci te vei chema Israel (Cel ce luptă cu Dumnezeu); căci ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost biruitor. „»Geneza 32,28

Există o a treia persoană al cărei nume a fost schimbat aici pe pământ. Acest lucru s-a întâmplat într-o noapte misterioasă, la Peniel. Nu putem pătrunde în întregime secretul ei. Când Iacov a fost singur, un bărbat s-a luptat cu el. Se spune adesea că Iacov s-ar fi luptat cu Dumnezeu, dar afirmaţia nu este corectă, deoarece, în primul rând Dumnezeu S-a luptat cu Iacov până în zori; este scris foarte clar: «… pe când se lupta cu el» (Gen. 32,25). Cât de mult s-au luptat? Până când Domnul i-a zdrobit voinţa care nu voia să cedeze. Doar atunci a început şi Iacov să lupte. S-a agăţat puternic de Domnul şi a strigat: «... Nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta» (Gen. 32,26). Domnul l-a binecuvântat, dar numai după ce i-a schimbat numele, numai după ce Iacov a recunoscut păcatul care era în el. Iacov plângea, lupta şi striga: «nu Te voi lăsa să pleci până nu mă vei binecuvânta». El a vrut ca Dumnezeu să-l binecuvânteze imediat, însă Domnul l-a întrebat: «Cum îţi este numele?» «Iacov» (Gen. 32,27). Aceasta a fost mărturisirea păcatelor lui, căci numele său însemna «înşelător, viclean». Doar după ce Iacov şi-a recunoscut starea, Domnul i-a spus: «Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi» (Isaia 54,17a).

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

Dimineaţa

El Însuşi a zis. Evrei 23:5

Dacă ne putem prinde de aceste cuvinte prin credinţă, avem în mâini o armă de neînvins. Există vreo îndoială care să nu fie nimicită de această sabie cu două tăişuri? Care este temerea care să nu cadă lovită de moarte în faţa acestei săgeţi a legământului lui Dumnezeu? Nu vom zice despre încercările vieţii şi despre durerile morţii, despre depravare şi înşelări, despre loviturile din afară şi ispitele dinăuntru că sunt nişte chinuri uşoare, când ne putem ascunde în spatele bastionului pe care scrie „El Însuşi a zis”? Da, pentru mângâiere în singurătate şi putere în conflicte, „El Însuşi a zis” că va fi izvorul nostru. Şi acest lucru ne poate arăta extrema valoare a căutării scripturilor. S-ar putea să existe o făgăduinţă care să se potrivească în cazul tău, şi tu să n-o ştii; de aceea, pierzi mângâierea. Eşti ca un prizonier închis într-o temniţă cu un mănunchi de chei, dintre care una deschide uşa. Poţi să te eliberezi, dar dacă nu o cauţi rămâi închis, neştiind că libertatea îţi este la îndemână. S-ar putea să existe un leac puternic în farmacia Scripturii, iar tu să rămâi bolnav fiindcă nu cauţi să decoperi ceea ce „El Însuşi a zis”. Pe lângă cititul Bibliei, poţi să-ţi faci un tezaur din făgăduinţele lui Dumnezeu. Poţi să-ţi aminteşti spusele oamenilor de seamă, poţi să aduni versurilor poeţilor renumiţi; dacă nu aprofundezi cunoaşterea cuvântului lui Dumnezeu, cum poţi fi gata să rezolvi o dificultate sau să învingi o îndoială? De vreme ce „El Însuşi a zis” este sursa oricărei înţelepciuni şi fântâna tuturor mângâierilor, lasă-L să locuiască în tine ca un „izvor de apă, care va ţâşni în viaţa veşnică” (Ioan 4:14). Atunci vei creşte sănătos, puternic şi fericit în viaţa divină.

Seara

Înţelegi tu ce citeşti? Faptele Apostolilor 8:30

Dacă vrem să avem o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să-i învăţăm pe alţii decât să ne lăsăm purtaţi de „orice vânt de învăţătură” (Efeseni 4:14). Doar Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, poate să ne lumineze mintea ca să înţelegem; de aceea, trebuie să cerem mereu învăţarea şi călăuzirea Lui în tot adevărul. Ce a făcut Daniel când a trebuit să interpreteze visul lui Nebucadneţar? S-a rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea. Apostolul Ioan, în viziunea de pe Patmos, a văzut o carte sigilată cu şapte sigilii pe care nu le putea deschide nimeni. Cartea a fost deschisă mai târziu de Leul din seminţia lui Iuda, care a reuşit s-o deschidă; dar mai întâi Ioan spune că „am plâns mult. Lacrimile lui Ioan au fost rugăciuni lichide. In ceea ce îl priveşte, au fost cheile sacre cu care a deschis cartea. Dacă, pentru folosul tău şi al altora, vrei să fii umplut de „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere duhovnicească” (Coloseni 1:9), aminteşte-ţi că rugăciunea este cea mai bună eale. Ca şi Daniel, vei înţelege visul şi interpretarea numai căutându-l pe Dumnezeu. Ca şi Ioan, vei vedea cele şapte peceţi rupte doar după ce vei plânge mult. Pietrele nu se pot sparge fără ciocan. Cei care doresc să sfarme pietrele trebuie să meargă pe genunchi. Foloseşte ciocanul sârguinţei, şi antrenează-ţi genunchii prin rugăciune. Nu există nici o piatră doctrinară care să nu se sfarme în bucăţi când te apropii de Scriptură prin rugăciune şi credinţă. Poţi să-ţi croieşti drum prin orice cu barosul rugăciunii. Gândurile şi argumentele sunt ca nişte pene de lemn înfipte în adevăr, dar rugăciunea este levierul care deschide taina sfinţeniei pentru ca noi să ajungem la comoara închisă înăuntru.

IZVOARE IN DEŞERT

Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El.
(Psalmul 37:7)

Te-ai tot rugat şi ai tot aşteptat şi încă nu vezi nici un semn de vreun răspuns? Te-ai săturat să nu vezi nici o mişcare? Eşti pe punctul de a renunţa? Atunci poate că nu ai aşteptat aşa cum trebuie, sau acolo unde trebuie – în locul unde Domnul te poate întâlni. Să „aşteptăm cu răbdare” (Rom. 8:25). Răbdarea alungă îngrijorarea. Domnul a spus că va veni, şi promisiunea Lui este egală cu prezenţa Lui. Răbdarea alungă plânsul. De ce eşti trist şi descurajat? El îţi ştie nevoile mai bine decât tine, şi scopul Lui în aşteptare este să primească mai multă glorie prin ea. Răbdarea alungă lucrările proprii. „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta: să credeţi” (Ioan 6:29), şi odată ce crezi, vei şti că totul este bine. Răbdarea alungă orice lipsă. Poate că dorinţa ta de a primi ceea ce vrei este mai puternică decât dorinţa ta de a Se împlini voia Lui Dumnezeu. Răbdarea alungă orice slăbiciune. În loc să te gândeşti că aşteptarea este pierdere de vreme, înţelege că Dumnezeu îţi pregăteşte resursele Lui şi totodată te întăreşte. Răbdarea alungă orice şovăire. „El m-a atins şi m-a aşezat iarăşi în picioare” (Daniel 8:18). Temeliile Lui Dumnezeu sunt neclintite, şi când avem în noi răbdarea Lui, suntem neclintiţi când aşteptăm. Răbdarea aduce închinare. Orice răbdare şi îndelungă răbdare … cu bucurie” (Col. 1:11). În timp ce aştepţi, Uneori cea mai bună parte a aşteptării vrednice de laudă este să experimentezi „lasă toate aceste aspecte ale răbdării „să-şi facă desăvârşit lucrarea” (Iacov 1:4), şi vei fi foarte mult îmbogăţit. C. H. P.

Stai neclintit când focurile ard,

Când lecţiile interioare trebuie învăţate,

Şi când de pe această cale nu există întoarcere –

Lasă „răbdarea să-şi facă desăvârşit lucrarea”.

L. S. P.

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

Psalmul 7

Pentru a înţelege Psalmii şi în special pentru a nu fi surprinşi de unele cuvinte severe şi chiar înfricoşătoare cu privire la cei răi, nu trebuie să pierdem niciodată din vedere un fapt: credincioşii care se exprimă astfel nu fac parte din Biserică; din punct de vedere profetic, Psalmii se aplică perioadei de după răpire.Cu siguranţă că putem aplica multe versete la situaţia noastră, de exemplu, pe toate cele care exprimă încrederea (vezi v. 1), suferinţa în faţa nedreptăţii (v. 9), lauda (v. 17) sau alte sentimente; totuşi, în prezent, nu este timpul potrivit să cerem judecata lui Dumnezeu, cum se întâmplă în Psalmi (vezi v. 6). Rugăciunea noastră ca oameni creştini nu este: loveşte-i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! (vezi Psalmul 5.10), ci, în şcoala Modelului nostru divin, învăţăm să spunem: „Tată, iartă-i…” (Luca 23.34). În schimb, după ce timpul harului se va fi sfârşit şi Antihrist va asupri firava rămăşiţă credincioasă, rugăciunea pentru distrugerea celui rău va fi după gândul lui Dumnezeu (Luca 18.7), pentru că numai după judecarea celor păcătoşi va putea fi întemeiată pe
pământ împărăţia Fiului Omului, cea despre care ne va vorbi
Psalmul 8.

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

Text: Ioan 4:27-38

Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceriş. Ioan 4:35

SĂ VEZI NEVOIA

Serviciul în micuţa misiune din estul Londrei se terminase şi un tânăr medic era pe punctul de-a închide clădirea la plecare. In acel moment, a observat că un băieţel se ascundea într-un colţ. Doctorul i-a pus câteva întrebări, ca să afle, că acest copil nu avea casă. Copilul i-a explicat că dormea împreună cu alţi copii într-o magazie de cărbuni. Doctorul i-a cerut să-i arate unde se află aceşti băieţi, aşa că au luat-o de-alungul unei străzi înguste, până au ajuns la o spărtură a unui zid. „Căutaţi acolo. O să-i găsiţi.” Dar magazia era goală. „Oh, a spus băieţelul, precis a venit poliţia şi au plecat. Haideţi cu mine. Am să vă arăt unde sunt.” L-a condus pe doctor într-o clădire învecinată. Sub acoperişul de tablă veche dormeau 13 băieţi – toţi ai nimănui. În noaptea aceea ochii tânărului doctor creştin s-au deschis larg pentru lucrarea în mijlocul acestor copii aflaţi în nevoi. In anii slujirii sale în acest domeniu, el a influenţat vieţile a peste 80.000 de băieţi şi fete.Acesta este un exemplu al unei mari nevoi fizice şi spirituale care a rămas nesatisfăcută până când cineva n-a văzut-o cu ochii lui. În calitate de creştini, ne putem continua afacerile fără să fim conştienţi de nevoile spirituale ale celor din jurul nostru. Trebuie să ne ridicăm ochii şi să privim holdele, pentru că Isus a spus: „sunt albe acum, gata de seceriş”. Să-I cerem lui Dumnezeu să ne facă deosebit de conştienţi de oamenii pierduţi care ne întretaie calea în fiecare zi.

El vrea să ne folosească pentru a le arăta dragostea lui Cristos şi vestea bună a Evangheliei. Doamne, ajută-ne să vedem nevoile din jurul nostru!      P.R.V.

    Sculaţi creştini, luptaţi de zor!
    Mor suflete în lumea mare;
    Nu-i timp de somn nepăsător,
    E timp de rugă şi lucrare.    – Anonim

Dacă doreşti un câmp de lucru, priveşte în jur.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

RETRAGE-TE PENTRU A TE ÎNTĂRI

„S-a dus iarăşi la munte, numai El singur” (Ioan 6:15)

Secretul reuşitei constă în cunoaşterea misiunii pe care ţi-a dat-o Dumnezeu şi a darurilor puse în tine în acest scop. Odată ce descoperi aceste două lucruri, delegă restul şi stai liniştit. Nu e uşor, fiindcă ceilalţi au pretenţii de la timpul tău şi de la energia ta şi acestea nu corespund chemării tale. Stabileşte care sunt activităţile care te secătuiesc şi dacă nu sunt esenţiale, evită-le. Apoi, stabileşte care sunt activităţile care-ţi dau energie şi care te încarcă şi fă din ele o parte esenţială a vieţii tale. „Dar există atât de multe presiuni pe timpul meu”, spui tu. Nimeni nu a fost mai ocupat decât Domnul Isus. Ioan vorbeşte despre lucrarea sa: „Sunt multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, cari, dacă s-ar fi scris cu deamăruntul, cred că nici chiar în lumea aceasta n-ar fi putut încăpea cărţile care s-ar fi scris” (Ioan 21:25). Întrebare: Cum a reuşit Domnul Isus să rămână pe cale şi să evite epuizarea? Răspuns: El a ştiut secretul odihnei spirituale şi al înnoirii. Biblia spune: „Isus, fiindcă ştia că au de gând să vină să-L ia cu sila ca să-L facă împărat, S-a dus iarăşi la munte, numai El singur”. Cuvântul „iarăşi” ne spune că Domnul Isus avea obiceiul zilnic de a se retrage din mulţime pentru a se ruga, pentru a se gândi la planurile şi la priorităţile Sale şi pentru a-şi reîncărca bateriile”. Să înţelegem următoarele: pentru a fi eficient cu ceilalţi, trebuie să înveţi să te simţi bine singur, cu tine însuţi. Romancierul Louis Auchincloss a spus: „Singurul lucru care îl face pe om să meargă în continuare este energia şi ce este energia dacă nu plăcerea de a trăi?” Dacă reuşeşti să-ţi faci timp pentru lucrurile care îţi dau energie, vei avea rezerve la care poţi apela când vine vremea să dăruieşti altora.

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

Şi, când Lam văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort; şi El Şia pus mâna dreaptă peste mine, spunând: „Nu te teme! Eu sunt Cel dintâi, şi Cel din urmă, şi Cel viu; şi am fost mort şi, iată, sunt viu în vecii vecilor; şi am cheile morții şi ale Locuinței morților”.  Apocalipsa 1.17,18

Mâinile Domnului Isus (8) – Mâini pline de har

Apostolul Ioan a fost ucenicul pe care îl iubea Isus, lucru pe care el îl menționează de cinci ori în Evanghelia sa. Aceasta nu era o laudă a lui Ioan, ca şi cum Domnul îl iubea mai mult decât pe ceilalți ucenici. Nu, ci Ioan exprimă astfel simțământul harului lui Dumnezeu, că până şi el a fost iubit de Domnul Isus. Cineva a spus: «Nu încercați săL iubiți pe Domnul mai mult decât o faceți, ci gândițivă tot mai des la dragostea Lui pentru voi!». Ioan ştia ce însemna să te cufunzi în dragostea şi în harul Domnului. Totuşi este adevărat şi faptul că Ioan a avut o relație specială cu Domnul şi vedem acest lucru din faptul că Ioan stătea la pieptul Lui în camera de sus (Ioan 13.25).

În lumina faptului de mai sus, să ne imaginăm consternarea lui Ioan, groaza şi spaima lui atunci când La văzut pe Domnul Isus în Apocalipsa 1! El a văzut „pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului”;era asemenea Domnului Isus pe care el Îl cunoscuse pe pământ, însă cu mult diferit. Reacția lui Ioan a fost asemănătoare cu cea a lui Isaia, a lui Ezechiel şi a lui Daniel, atunci când aceştia au avut viziuni ale Domnului. Ioan a „căzut la picioarele Lui ca mort”, căci toată puterea îi pierise în prezența unei astfel de puteri şi măreții.Însă imediat după aceasta, Domnul Isus Şia pus mâna dreaptă peste el. Ce minunat să vedem cum acelaşi har al lui Hristos pe care Ioan îl experimentase personal de multe ori pe pământ era acum manifestat față de el din partea Domnului său glorificat! Fuseseră multe ocazii când mâna întinsă a Domnului Isus adusese eliberare, vindecare sau binecuvântare celor care erau în nevoie, iar acum Ioan experimenta aceeaşi milă din partea mâinii „Celui dintâi şi Celui de pe urmă”, Biruitorul morții. B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

… vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine; dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu iubesc pe Tatăl … și că fac așa cum Mi-a poruncit Tatăl. Luca 15.24

Unul

După ce păcatul a venit în lume, Dumnezeu a folosit diferite mijloace în diverse perioade de timp – de exemplu Legea de la Sinai –, pentru a pune omul la încercare și pentru a dovedi păcătoșenia și pierzarea sa. De fiecare dată s-a arătat că nimeni nu poate corespunde măsurii lui Dumnezeu. La sfârșit, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său iubit ca ultimul mijloc, pentru a aduce pe deplin la lumină ce era în inima omului. Dar minunea prezenței Domnului Isus în dragoste și har pe pământ a trezit numai dușmănia creaturilor Sale. Aceasta a arătat incontestabil că oamenii se aflau sub puterea lui satan, prințul lumii.A existat doar Unul în această lume, care nu a stat sub stăpânirea lui satan, numai Unul „în care stăpânitorul lumii nu a avut nimic”, numai Unul care nu era „din lume”, numai Unul care – deși Om adevărat – nu a avut nimic în El care să poată avea punct de sprijin pentru satan, nici chiar în moartea prin care a trecut. Nici în Persoana Lui, nici în umblarea Lui nu a fost nimic care să-i acorde dușmanului un punct de sprijin. Satan a încercat totul pentru a-L abate pe Domnul Isus de la drumul ascultării, dar a rămas fără succes. Din dragoste pentru Tatăl Său și în deplină dăruire, Domnul Isus a mers pe drumul ascultării până la moarte.

20 Februarie 2016

TOTUL PENTRU GLORIA LUI

de Oswald CHAMBERS

 

Iniţiativa împotriva visării

„Sculaţi-vă, haidem să plecăm de aici.” loan 14:31

A visa la un lucru, pentru a-l putea face cum trebuie, este bine; dar a visa la el, în loc să-l facem, este rău. După ce Domnul nostru le-a spus ucenicilor Săi acele lucruri frumoase, ne-am fi aşteptat ca El să-i îndemne să meargă să mediteze la ele; dar Domnul nostru n-a permis niciodată acest gen de „visare”. Când scopul nostru este să ajungem în contact cu Dumnezeu şi să descoperim care este voia Lui cu privire la noi, este bine să visăm, să medităm. Dar când suntem înclinaţi să ne petrecem timpul visând la ceea ce ni s-a spus să facem, acesta este un lucru rău şi binecuvântarea lui Dumnezeu nu este niciodată peste el. Iniţiativa lui Dumnezeu vine întotdeauna ca o lovitură de pumnal împotriva acestui fel de visare, lovitură care ne îndeamnă „să nu stăm jos, nici în picioare, ci să mergem”.

Dacă aşteptăm în tăcere înaintea lui Dumnezeu după ce El ne-a spus: „Vino la o parte”, aceasta înseamnă a cugeta înaintea lui Dumnezeu pentru a înţelege care este voia Lui. Dar fereşte-te întotdeauna să continui să visezi o dată ce Dumnezeu ţi-a spus să faci ceva! Lasă ca El să fie sursa tuturor viselor, bucuriilor şi plăcerilor tale, dar ai grijă să mergi şi să faci ceea ce a spus El. Când eşti îndrăgostit, nu stai şi visezi tot timpul la persoana pe care o iubeşti, ci mergi să faci ceva pentru ea. Aceasta este ceea ce aşteaptă Isus Cristos de la noi. Dacă visăm după ce Dumnezeu ne-a vorbit, acesta este un indiciu al faptului că nu ne încredem în El.

 

MANA DE DIMINEAŢĂ

 

„şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi.” 1IOAN 4:16

Creştinismul este nu numai descoperirea legii lui Dumnezeu, sau a voii lui Dumnezeu, ci a lui Dumnezeu însuşi şi a faptului că Dumnezeu este dragoste. Prin urmare, găsim în creştinism desăvârşita revelaţie a dragostei Sale în darul pe care ni l-a făcut în binecuvântatul Său Fiu; astfel încât, sufletul credincios, oricât de slab şi vinovat s-ar simţi, să-L poată cunoaşte pe Dumnezeu ca dragoste şi ca dragoste către el însuşi. Câtă vreme păcatul a fost îndepărtat în mod desăvârşit şi pentru totdeauna pentru cel credincios, el se poate apropia de Dumnezeu fără teamă; pentru că teama nelinişteşte, dar dragostea îndepărtează neliniştea. Totuşi, Dumnezeu nu poate suporta păcatul în prezenţa Sa, după cum nici sufletul născut din nou nu îl poate suporta.

De aceea Dumnezeul dragostei a îndepărtat păcatul prin Domnul Hristos, pentru ca să ne poată admite în prezenţa Sa. Astfel, Dumnezeu ne-a împăcat cu Sine ca să ne bucurăm de desăvârşita Lui dragoste plină de îndurare. Aceeaşi dragoste ne procură în har tot ce avem nevoie ca să ne menţinem părtăşia cu Dumnezeu în starea noastră de slăbiciune aici pe pământ. Prin har, chiar această slăbiciune a devenit mijlocul de a cunoaşte toată bunătatea Lui şi interesul pe care ni-l poartă, binecuvântându-ne.

„Credinţa creştină deci se sprijină pe această dragoste. Desăvârşita îndepărtare a păcatului de către binecuvântatul Mântuitor armonizează desăvârşita dragoste a lui Dumnezeu cu desăvârşita Sa sfinţenie. Şi orice s-ar aşeza între noi şi Dumnezeu sau care ar tinde ca să arate că dragostea Lui nu este atât de desăvârşita şi gratuită, sau care militează împotriva totalei şi desăvârşitei îndepărtări a păcatului, toate invenţiile acestea sunt negări ale descoperirilor care ni s-au făcut cu privire la ceea ce, în realitate, este Dumnezeu faţă de noi. Ele sunt necredincioşie.” J.N.D.

Ce este această cunoaştere şi credinţă de care se ocupă textul nostru decât tot o ilustrare a dragostei lui Dumnezeu, har prin care am cunoscut că „Dumnezeu este dragoste” şi această dragoste ne-a arătat-o în chipul cel mai desăvârşit în persoana iubită a Domnului şi Mântuitorului noastru Isus Hristos. „Cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în El.” (vs.16) Ce siguranţă de nezdruncinat avem!

 

MÂNTUIREA PRIN HRISTOS

Meditaţii zilnice – de Fritz BERGER

 

„Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi, ci este darul Lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” Efeseni 2:8,9

Dacă cineva vrea să-I aducă ceva Domnului Dumnezeu, o viaţă dreaptă, sau căinţă, şi crede că Dumnezeu îi datorează numai har, se înşeală. Doar cel care nu poate aduce nimic altceva decât păcatele lui, va avea parte de har. Putem fi părtaşi ai harului numai dacă ne plecăm sub judecata Lui Dumnezeu.

Un bărbat care era în penitenciar odată, mi-a scris să depun o cerere de anulare a pedepsei pentru cazul lui. I-am îndeplinit dorinţa, dar am primit răspunsul că nu este posibil, deorece nu şi-a recunoscut vina. Atunci m-am gândit: aşa este şi la Dumnezeu. Trebuie să recunoaştem vina noastră, dacă spunem: eu nu mă văd atât de păcătos cum este scris aici, dar cred că sunt aşa pentru că Dumnezeu îmi face cunoscut cum mă vede EL. Astfel vom experimenta că Isus S-a făcut blestem pentru cei blestemaţi şi că EL a împăcat pe cei fără Dumnezeu, cu trupul cărnii Lui prin moarte, aşezându-i curaţi şi nevinovaţi înaintea Lui Dumnezeu.

„Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.”(Evrei 10:14). Deci, nu trebuie să mai fie adugat nimic. Lucrarea de mântuire este desăvârşită pentru noi, oamenii, care am trăit şi am slujit păcatului, care am fost în întuneric, în umbra morţii, în orbirea inimii. Isus Hristos a plătit totul. Ne-a răscumpărat pentru Dumnezeu şi astfel suntem pe veci ai Lui.

 

TEZAURUL PROMISIUNILOR LUI DUMNEZEU

de Charles H. SPURGEON

 

CĂLĂUZIRE CONTINUĂ

„Domnul te va călăuzi neîncetat.” Isaia 58.11

Ce te îngrijorează? Ţi-ai pierdut drumul? Te-ai rătăcit în vreo pădure întunecoasă, neputând să-ţi mai găseşti cărarea? Opreşte-te şi priveşte scăparea Dumnezeului tău; El cunoaşte drumul şi te va călăuzi dacă strigi către El. Fiecare zi aduce cu sine nedumeririle ei speciale. Ce mângâietor este atunci, să simţi că este neîncetat călăuzirea Sa! Dacă alegem singuri drumul, lepădăm îndrumarea lui Dumnezeu; dar daca renunţăm la propria noastră voie, El va conduce fiecare pas pe drumul nostru, în fiecare oră a zilei noastre, fiecare zi a anului, fiecare an al vieţii noastre. Numai să dorim să ne lăsăm călăuziţi şi vom fi; dacă vrem sa-I încredinţăm drumul nostru, El ne va călăuzi mersul aşa de bine că nu ne vom putea rătăci. Dar ia seama cui e făcută această făgăduinţă. Uită-te la versetul dinainte. „Dacă-ţi deschizi inima pentru acela care e flămând.” Trebuie să ne fie milă de alţii şi să le dăm nu ceea ce avem mai de lepădat, câteva coji uscate, ci ceea ce am dori sa primim noi înşine. Dacă arătăm o duioasă grijă aproapelui nostru, când se află în nevoie, atunci Domnul Se va îngriji de propriile noastre nevoi şi va fi totdeauna călăuza noastră. Domnul Isus va fi călăuza noastră, nu a celor zgârciţi şi a celor ce apasă pe sărac, ci a celor miloşi şi buni. Astfel de călători nu-şi vor pierde niciodată drumul.

 

DOMNUL ESTE APROAPE!

Calendar Biblic

 

„Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor, pe care DUMNEZEU şi l-a câştigat.” 1 Petru 2.9

Înainte ca Dumnezeu să dea poporului Israel primele porunci prin Moise, le-a dezvăluit ce binecuvântări vor primi dacă vor respecta toate legile Sale. Dumnezeu a spus: „Îmi veţi fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt” (Exod. 19.5-6). Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul”. Aşa s-a înţeles Dumnezeu şi poporul, „să meargă împreună” (Amos 3.3). Aceasta a fost temelia legământului dar care în curând a fost întreruptă de popor. Chiar dacă Core mai târziu se baza pe promisiunile lui Dumnezeu totuşi el a călcat în mod grosolan condiţiile legământului. Dumnezeu a trebuit să pedepsească cu moartea răzvrătirea lui. Poporul nu putea să devină o împărăţie de preoţi. Şi totuşi acum Dumnezeu şi-a ales un popor ca să fie al Său. Noi suntem „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi L-a câştigat.” Dar pe bună dreptate ne putem întreba care din noi am împlini toate cerinţele lui Dumnezeu? Desigur că absolut nici unul, dar a fost Unul fără cusur, care a luat asupra Lui toate păcatele şi ocara noastră.

Deci în ce priveşte sfinţenia lui Dumnezeu, ea este pe deplin satisfăcută şi El putea să facă din noi ceea ce suntem, copii ai lui Dumnezeu, zidiţi pe temelia morţii lui Isus Cristos. Harul s-a înmulţit şi mai mult decât păcatele noastre. Să nu vestim oare puterea minunată a Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată? Jertfa Domnului Isus este temelia păcii credinciosului şi totodată ea osândeşte o lume vinovată. Acelaşi sânge care curăţeşte cugetul credinciosului şi-i dă o pace desăvârşită, învinovăţeşte păcatul mânjit şi păcatul ajuns la culme. Aceeaşi lucrare a Fiului lui Dumnezeu, care dezbracă lumea de haina ei şi o lasă fără nici o dezvinovăţire, îmbracă Adunarea într-o haină slăvită de neprihănire şi-i umple gura de laude veşnice.

 

BĂTÎND LA UȘA LUI DUMNEZEU

de Oswald CHAMBERS

 

O, Doamne, un lucru mă uimeşte, şi anume deficienţa mea aproape totală în a Te lăsa să Te arăţi în frumuseţea Ta în viaţa mea exterioară. Fie ca frumuseţea Domnului, Dumnezeului nostru să fie peste mine astăzi!

 

MEDITAŢII ZILNICE

de Wim MALGO

 

„Dumnezeu a zis lui Avraam: „Să nu mai chemi Sarai pe nevasta ta Sarai, ci numele ei să fie Sara. Eu o voi binecuvânta şi îţi voi da un fiu din ea; da, o voi binecuvânta şi ea va fi mama unor neamuri întregi. Chiar împăraţi de noroade vor ieşi din ea.”»

Geneza 17,15-16

După ce Domnul Îi dă lui Avram un nume nou, face acelaşi lucru şi cu soţia lui. Cu alte cuvinte: Avraam, tu şi Soţia ta sunteţi una! Numele ei — Sarai — avea o semnificaţie frumoasă — «doamna mea». «Sara», pe de altă parte înseamnă: «mama fertilă a popoarelor». Ceea ce e minunat e faptul că Avraam şi Sara au crezut promisiunea lui Dumnezeu făra a vedea, făra dovezi, făra semne palpabile sau certitudini. Aceasta e credinţa de care avem nevoie în vremurile noastre. Nu vedem prea multe, însă Cuvântul lui Dumnezeu şi promisiunile Sale ar trebui să ne ajungă: „Da, Doamne, cred!” Pentru că Avraam şi Sara au crezut, Dumnezeu i-a binecuvântat în aşa fel încât au devenit părinţii multor popoare. Domnul vrea să facă la fel şi în viaţa ta. La ce-ţi foloseşte frumosul nume «creştin» dacă nu vrei să duci crucea Domnului Isus? Trebuie să crezi Cuvântul Său. Fii serios în umblarea ta pe drumul credinţei şi doar atunci vei fi roditor, iar viaţa ta şi a altora se va îmbogăţi. 

 

MEDITAŢII PENTRU FIECARE ZI A ANULUI

de Charles H. SPURGEON

Dimineaţa şi Seara

 

Dimineaţa

Dumnezeu… mângâie pe cei smeriţi. Corinteni 7:6

Cine mângâie ca Dumnezeu? Du-te la un copil al Său sărac şi nenorocit şi vorbeşte-i despre făgăduinţele Sale minunate; şopteşte-i la ureche cuvinte de mângâiere. El este ca o viperă surdă; nu ascultă glasul fermecătorului. Bea din fântâna amărăciunii, şi oricât l-ai mângâia, n-o să scoţi de la el decât câteva vaiete resemnate. N-o să auzi nici psalmi de laudă, nici osanale, nici cântări de veselie. Dar lasă-L pe Dumnezeu să vină la copilul Său. Lasă-L să-i ridice faţa, şi să sădească speranţă în ochii înlăcrimaţi. Nu-l auzi cântând

    Când eşti cu mine, sunt în paradis
    Dar dacă pleci, sunt rătăcit şi trist?

Tu nu L-ai putut înveseli, dar Domnul a putut. El este Dumnerzeul oricărei mângâieri” (2 Corinteni 1:3). Nu mai este balsam în Galaad, dar în Dumnezeu este balsam. Nu mai sunt doctori printre oameni, dar Dumnezeu este „Domnul care te vindecă” (Exod 15:26). E minunat cum un singur cuvânt al lui Dumnezeu se transformă într-o cântare pentru creştin. Un cuvânt al lui Dumnezeu este ca un bulgăre de aur, iar creştinul este căutătorul; bulgărele acesta îi ajunge pentru mult timp. Sărmane creştin, nu trebuie deci să te cufunzi în disperare. Du-te la Mângâietor, şi cere-I să-ţi dea alinare. Eşti sec şi lipsit de apă. Ai auzit că se spune că, dacă o pompă este uscată, trebuie să torni întâi apă în ea şi apoi să scoţi. Deci, creştine, dacă eşti uscat, du-te la Dumnezeu. Cere-i să toarne bucuria Sa în inima ta şi apoi vei avea de unde să dai şi la alţii. Nu te duce la Oameni, fiindcă vei descoperi că sunt cu toţii ca prietenii lui Iov; du-te de la început la Dumnezeul tău care „mângâie pe cei smeriţi”, şi vei spune curând: „In noianul gândurilor mele, mângâierea Ta îmi alină sufletul”.

 

Seara

Atunci Isus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de diavolul. Matei 4:1

Un caracter sfânt nu se fereşte de ispitire: Isus a fost ispitit. Când Satana ne ispiteşte, scânteile lui cad peste o grămadă de vreascuri. In cazul lui Christos, însă, au căzut în apă. Totuşi vrăşmaşul şi-a continuat lucrarea diavolească. Şi dacă diavolul a continuat să arunce scântei ştiind că nu se vor aprinde, ne dăm seama ce poate face atunci când ştie cât de inflamabile sunt inimile noastre. Chiar dacă ai fost sfinţit de Duhul Sfânt, aşteaptă-te să mai suporţi încă atacurile celui rău. In compania oamenilor sau în singurătate, nu suntem păziţi de încercări. Isus Christos a fost dus departe de societatea oamenilor, în pustie, şi acolo a fost ispitit de diavolul. Singurătatea are farmecul şi beneficiile ei şi poate să te scape de pofta ochilor şi de mândria vieţii, dar diavolul ne va urma în cel mai tainic ungher. Nu te gândi că numai cei lumeşti au gânduri rele şi ispite blasfematoare, fiindcă şi cei credincioşi îndură aceleaşi lucruri. S-ar putea să fim confruntaţi cu cea mai întunecată ispită în cel mai sfânt loc. Cea mai arzătoare consacrare nu ne va asigura împotriva ispitelor satanice. Christos s-a consacrat iar şi iar. A fost mâncarea şi băutura Lui să facă voia Celui care Îl trimisese, şi totuşi a fost ispitit! S-ar putea ca inima ta să ardă cu flăcări îngereşti de dragostea lui Isus, dar diavolul va încerca totuşi să te facă căldicel ca un Laodicean. Dacă mă vei întreba când îţi este permis să laşi deoparte armura, îţi voi răspunde că o poţi face atunci când Satana va renunţa la ispite. Asemeni cavalerilor de demult, trebuie să dormim cu platoşa şi coiful, fiindcă arhiamăgitorul ne pândeşte ca să-şi ia prada. Fie ca Domnul să ne ţină treji şi să ne dea izbăvirea finală din ghearele ursului şi din fălcile leului.

 

IZVOARE IN DEŞERT

 

Nimic nu v-ar fi cu neputinţă. (Matei 17:20)

Este posibil pentru cei credincioşi care doresc foarte mult să se încreadă în puterea Domnului pentru păstrarea lor în siguranţă şi pentru biruinţa lor să ducă o viaţă în care să ia cu bucurie promisiunile Lui exact aşa cum sunt şi să vadă că sunt adevărate.

Este posibil ca zilnic să „[aruncăm] asupra Lui toate îngrijorările [noastre]” (1 Petru 5:7) şi să experimentăm pacea profundă când trecem prin ele.

Este posibil să avem gândurile noastre şi dorinţele inimii noastre curăţite în cel mai adânc sens al cuvântului.

Este posibil să vedem voia lui Dumnezeu în orice împrejurare şi s-o acceptăm cântând în loc să o facem plângând.

Este posibil să devenim cu adevărat puternici, dacă ne vom refugia deplin în puterea lui Dumnezeu şi dacă vom realiza că cele mai mari slăbiciuni ale noastre şi lucrurile care tulbură hotărârea noastră de a fi răbdători, curaţi şi smeriţi oferă o oportunitate de a face păcatul fără putere asupra noastră. Această oportunitate vine prin El care ne iubeşte şi care lucrează ca să ne aducă în acord cu voia Sa, şi prin aceasta dă un sens binecuvântat prezenţei Lui şi puterii Lui.

Toate acestea sunt POSIBILITĂŢI DIVINE. Pentru că ele sunt lucrate de El, experimentarea lor efectivă ne va face întotdeauna să ne smerim, determinându-ne să ne plecăm la picioarele Lui şi învăţându-ne să fim înfometaţi şi însetaţi după mai mult.

Niciodată nu vom fi mulţumiţi cu mai puţin – în fiecare zi, în fiecare ceas şi în fiecare clipă în Hristos, prin puterea Duhului Sfânt – decât UMBLAREA CU DUMNEZEU. H. C. G. Moule

Suntem capabili să avem din Dumnezeu atât cât vrem. Hristos pune cheia de la cufărul comorii Sale în mâinile noastre şi ne invită să luăm tot ce dorim. Dacă cineva este lăsat în subsolul unei bănci, i se spune să ia câţi bani doreşte şi el pleacă fără un cent, a cui este vina că rămâne sărac? Şi a cui este vina că de obicei creştinii iau porţii atât de mici din bogăţiile fără plată ale lui Dumnezeu.

Alexander Maclaren

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

Volumul III

 

Psalmul 6

Încercările celui credincios vin, uneori, ca o consecinţă directă a propriilor lui greşeli. El intră atunci sub incidenţa guvernării lui Dumnezeu, care îl corectează şi îl pedepseşte (v. 1; comp. Ieremia 31.18). Acesta a fost cazul lui David după cumplita întâmplare cu Urie hetitul şi, de asemeni, după numărarea poporului. In acest caz nu mai poate fi vorba de bucurie şi de pace, ca în Psalmul 4 (v. 7,8). În loc să mediteze în inima sa, în aşternutul său (4.4), cel vinovat îşi înmoaie patul cu lacrimi amare (v. 6). Ştiind că merită ceea ce i se întâmplă, este urmărit de regrete şi de sentimentul că L-a ofensat pe Dumnezeu. Frica de moarte este gata să pună stăpânire peste sufletul său (v. 5). Nu se mai bucură de libertatea fericită ce decurge dintr-o conştiinţă curată. Totuşi, chiar şi în asemenea situaţii, îl poate găsi pe Dumnezeu, pentru că El îl iubeşte prea mult pe răscumpăratul Său, ca să-l lase să dispere. Domnul îi aude cererea; îi primeşte rugăciunea (v. 9); şi, precum lui Ezechia pe când se chinuia în patul său simţind apropierea morţii, îi adresează un cuvânt de mângâiere: „ţi-am auzit rugăciunea, ţi-am văzut lacrimile… te voi scăpa” (Isaia 38.5,6; comp. v. 5 cu Isaia 38.18). Da, dintr-o dată, David primeşte asigurarea că rugăciunea îi este ascultată. Împrejurările nu s-au schimbat, dar credinţa lui deja triumfă în speranţă.

 

PÂINEA CEA DE TOATE ZILELE

 

Text: losua 10:6-15

Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui. Eclesiastul 3:1

O ZI LUNGĂ

Auzim adeseori spunându-se: „Dacă ar fi câteva ore în plus în zi!” Cu toate acestea, Dumnezeu face ca pământul să se rotească la fiecare 24 de ore, timp suficient ca să facem tot ce ne cere El în fiecare zi. O problemă poate fi şi faptul că nu punem lucrurile de pe primul loc, pe primul loc şi că încercăm să le facem pe toate.

Intr-un articol publicat de revista „Decision”, Maxine Hancock îşi aduce aminte că după ce prima ei carte a fost tipărită, a întâlnit o femeie care era soră medicală la o maternitate. Cu o grămadă de micuţi trăgând de ea, ea s-a uitat cercetătoare la Maxine: „Doamnă! Trebuie să fiţi foarte ocupată!” a spus ea. „Nu cred să fiu mai ocupată ca dumneavoastră”, a răspuns Maxine. „Cum aveţi timp să le faceţi pe toate?” a întrebat femeia. „Simplu. Nu le fac pe toate. Fac prima dată ceea ce cred că este cel mai important.”

In textul de azi, losua porunceşte soarelui şi lunii să stea, astfel ca orele de lumină să se prelungească. Nu e mirare că Dumnezeu a răspuns prompt rugăciunii lui, deoarece losua a văzut că ziua zboară. Uimitoarea minune sugerează că există întotdeauna timp suficient ca să facem ceea ce ne cere Dumnezeu. O, El nu va adăuga în mod supranatural ore la ziua noastră, dar prin Cuvântul Său şi prin Duhul Lui cel Sfânt, ne va arăta ce să facem şi ne va da putere s-o facem. Presiunile vieţii ne ţin mereu în alergare? Poate că ar trebui să ne concentrăm din nou asupra priorităţilor. Poate că încercăm să realizăm prea multe şi să ne repartizăm energiile unor scopuri greşite. Când căutăm priorităţile lui Dumnezeu, zilele pe care ni le dă El sunt suficient de lungi.  D.J.D.

    Orice zi ce vine de la Domnul 
    E destul-a face tot ce El ne cere. 
    Şi dacă în El ne vom încrede 
    Vom primi în trup şi-n inimă putere.       D.J.D.

Descoperirea că nu trebuie să le faci pe toate poate fi una din cele mai mari eliberări ale vieţii.

 

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

 

„Ce fel de om este acesta” (Matei 8:27)

Matei consemnează: „Ucenicii s-au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigând: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-L ascultă până şi vânturile şi marea?” (v. 25-27). Nu-L vei cunoaşte niciodată cu adevărat pe Domnul Isus sau ceea ce poate face El pentru tine până nu treci printr-o furtună alături de El. Din acest motiv El planifică furtuni în călătoria vieţii noastre. Domnul Isus a întrebat: „De ce vă este frică?” El ne învaţă că teama ne va secătui viaţa şi ne va face să ne pierdem bucuria. Când teama îţi stăpâneşte viaţa, dumnezeul tău devine siguranţa. Când siguranţa devine dumnezeul tău, cauţi o viaţă lipsită de riscuri, însă cei ce sunt plini de teamă nu pot iubi profund, întrucât dragostea este riscantă. Ei nu pot dărui celor săraci, întrucât, omeneşte vorbind, bunăvoinţa nu este o garanţie a răsplăţii. Cei plini de teamă nu pot visa. Dacă visele li se vor nărui şi vor cădea din cer? Nu e de mirare că Domnul Isus a dus aşa un război împotriva fricii. Evangheliile enumeră 125 din poruncile date de Hristos. Dintre acestea, douăzeci şi una spun să „nu ne temem”. A doua cea mai des întâlnită poruncă, aceea de a-L iubi pe Dumnezeu şi pe aproapele, apare numai de opt ori. În cazul în care cantitatea ar putea fi un indicator, Domnul Isus vede teama ca pe una dintre cele mai mari probleme ale noastre. De aceea afirmaţia pe care o face cel mai adesea şi cea pe care ţi-o transmite şi ţie astăzi este :”Nu te teme!”.

 

DOMNUL ESTE APROAPE – GBV

 

Dar el, fiind plin de Duh Sfânt, privind țintă spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu. Fapte 7.55

Pe Hristos viu, în glorie, Îl văd acum; nu pe Hristos aici, pe pământ, ci pe Hristos aflat la dreapta lui Dumnezeu. Toată această glorie (iar El este în mijlocul gloriei şi al măreției tronului însuşi al lui Dumnezeu) nu mă înspăimântă, datorită acestui adevăr minunat, că gloria lui Dumnezeu străluceşte pe fața Omului care a îndepărtat păcatele mele şi care Se află acolo ca dovadă a acestui lucru. Nu pot vedea gloria lui Hristos acum fără să ştiu că sunt mântuit.Cum a ajuns El acolo? El este Omul care a fost aici, pe pământ, în mijlocul oamenilor – Prietenul păcătoşilor; El este Omul care a purtat păcatele mele în trupul Său pe lemn. Acum Se află în cer, după ce a fost aici în mijlocul împrejurărilor marcate de păcat şi, la sfârşitul vieții, sub pedeapsa păcatului; şi totuşi, pe fața Lui văd acum gloria lui Dumnezeu. Îl văd acolo ca urmare a faptului că a înlăturat păcatele mele şi că a împlinit răscumpărarea mea. Hristos nar fi în glorie dacă ar mai fi rămas chiar şi un atom de păcat neispăşit din cele care au fost aşezate asupra Lui. Cu cât văd mai mult gloria, cu atât mai mult văd perfecțiunea lucrării pe care Hristos a făcuto şi a dreptății în care sunt acceptat. Fiecare rază a gloriei se vede pe fața Celui care a mărturisit păcatele mele ca fiind ale Lui.Unde sunt păcatele mele acum? Îl văd pe Hristos în glorie. Odinioară, păcatele mele au fost asupra Celui binecuvântat; acum însă ele sau dus, pentru a nu mai fi niciodată găsite. Dacă aş privi la un Hristos mort, mar cuprinde teama că păcatele mele ar putea fi din nou găsite, însă, cu un Hristos viu în glorie, căutarea păcatelor mele este zadarnică. Cel care lea purtat a fost înălțat în glorie pe tronul lui Dumnezeu! J. N. Darby

 

SĂMÂNȚA BUNĂ

 

Cine crede în Fiul are viața veșnică …Ioan 3.36

Un bilet spre cer!

În timp ce Max se juca cu trenulețul frumos pe care l-a primit de Crăciun, mama era adâncită în gânduri. Ea trebuia să-i spună băiatului ei, că bunica a murit și că el nu o va mai vedea niciodată când va merge la casa veche, unde el o vizita adeseori și cu multă bucurie. „Max”, spuse deodată mama, „știi că bunica este în cer?”. Max se opri din jocul lui și întrebă gânditor: „A avut bunica un bilet, ca să ajungă în cer?”. – „Da”, spuse mama, „ea a avut un bilet!”. – „Este departe până în cer, cu siguranță a fost scump biletul!”, spuse micuțul. Mama zâmbi… „Da, desigur, dragul meu, noi trebuie să avem un bilet, altfel nu putem ajunge în cer. Cineva, care ne iubește foarte mult, a cumpărat pentru noi biletul. Domnul Isus a murit la cruce, pentru ca noi să ajungem în cer; El ne-a cumpărat intrarea în cer cu sângele Său. Bunica a înțeles aceasta deja cu mulți ani în urmă, și de aceea se bucura să meargă în cer și să-L vadă pe Isus, pe care Îl iubea, pentru că El a făcut așa mult pentru ea.” Domnul Isus dorește să-ți dea și ție gratuit acest bilet. El a spus în Biblie, că „atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3.16). Oricine… acesta sunt eu… acesta ești tu… Există doar o condiție: noi trebuie să credem ce spune Dumnezeu și ce a făcut El prin Isus Hristos, Fiul Său, pentru noi!

Post Navigation

%d blogeri au apreciat asta: