Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “slujire”

16 dec. 2025

16 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic.
Pe Tihic l-am trimis la Efes.

Tit 3.12; 2 Timotei 4.12

Tihic (2)

Tihic este menționat și în Epistola către Tit. Apostolul scrie acolo că dorea să trimită doi frați în Creta, pentru ca astfel Tit să poată veni la el. Înțelegem din epistolă că nu era ușor să-L slujești pe Domnul în Creta (capitolul 1.12,13). Tihic însă era un frate despre care Pavel credea că poate sluji acolo, fiindcă era credincios. Poate Domnul să aibă încredere în noi pentru a ne trimite să slujim într-un loc dificil?

Ultima mențiune despre Tihic în Noul Testament este în 2 Timotei. Când a scris această epistolă, apostolul se afla în închisoare, urmând să fie executat în curând. În capitolul 1 citim că toți cei din Asia – provincia din care Tihic provenea (Fapte 20.4) – îl părăsiseră pe apostol. Ei nu părăsiseră creștinismul, ci se depărtaseră de învățătura și de exemplul de trăire al lui Pavel, care erau potrivite cu chemarea cerească a Adunării (Filipeni 4.9). În 2 Timotei 4 citim detalii despre cei împreună-lucrători cu Pavel. Dima, care lucrase împreună cu el, îl părăsise, din dragoste față de veacul de acum (versetul 10). Crescens și Tit plecaseră fiecare la sfera lui de slujire (versetul 10). Doar Luca era cu el în acele ultime zile ale vieții sale. Apoi apostolul spune: „Pe Tihic l-am trimis la Efes“. Aici vedem că Tihic a rămas credincios până la sfârșitul vieții lui Pavel. Una dintre semnificațiile cuvântului „credincios“ este aceea de a fi o persoană pe care te poți baza, iar aici vedem că Pavel s-a putut baza pe Tihic chiar și după ce toți cei din Asia îl părăsiseră. El a rămas credincios până la sfârșit, chiar și în cele mai dificile timpuri.

Vom fi și noi credincioși până la sfârșit, în ciuda dificultăților? Vom fi și noi printre cei pe care Domnul Isus și frații noștri să se poată baza în aceste zile din urmă? Facă Domnul să fim așa, pentru gloria Lui!

K. Quartell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ai milă de mine, Dumnezeule, după bunătatea Ta! După măreția îndurărilor Tale, șterge-mi fărădelegile. Spală-mi deplin fărădelegea mea și curățește-mă de păcatul meu.

Psalmul 51.1,2

Căderea și reabilitarea lui David

Provocările, deciziile și schimbările din viață pot fi un motiv pentru a ne ruga lui Dumnezeu pentru ajutor. Însă, mai presus de toate, avem nevoie de harul lui Dumnezeu atunci când am păcătuit. Acest lucru a devenit clar în viața lui David. Dumnezeu îl alesese pentru a fi rege. În tinerețe, David dobândise deja faimă prin victoria sa uimitoare asupra uriașului Goliat. Dar drumul lui spre tron a fost lung și anevoios, deoarece regele în funcție, Saul, i s-a împotrivit ani de zile.

În calitate de conducător de oști, David și-a condus armata în multe bătălii, plin de curaj. Dar, într-o campanie, el s-a bazat pe generalul Ioab și a rămas la Ierusalim. În timp ce Ioab a luptat și a obținut victorii pe front, David a suferit cea mai mare cădere din viața sa. Din palatul său, el a observat-o pe soția unuia dintre soldații lui, în timp ce se scălda. David a trimis soli și au adus-o la el, apoi a încercat să ascundă actul de adulter, până când a aranjat moartea soțului înșelat. David a distrus fericirea unui cuplu căsătorit prin înlăturarea unuia dintre parteneri, a privat armata sa de un războinic curajos și pe sine însuși de fericirea părtășiei cu Dumnezeu. Dar Dumnezeu i-a arătat har; l-a trimis pe profetul Natan la David să îl conștientizeze de păcatul său. David a recunoscut, a regretat și și-a mărturisit vinovăția. A fost iertat prin har. Această iertare poate fi experiența tuturor celor care își recunosc vina care îi apasă, pentru că Hristos a purtat la cruce pedeapsa care ne dă pacea (Isaia 53.5).

Citirea Bibliei: Zaharia 3.1-10 · Marcu 12.28-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 12:31-47

Ceremonia dedicării zidurilor Ierusalimului, care începe în v. 27, se derulează în mijlo­cul unei mari bucu­rii. Două procesiuni, formate din cântăreţi şi însoţite de trompete, au pornit în acelaşi timp, mergând pe zid în direcţii opuse. Una este condusă de Ezra, în timp ce Neemia o încheie pe cealaltă. Cele două procesiuni se întâl­nesc lângă templu, după ce fiecare dintre ele a în­conjurat jumătate din oraş. Ei au împlinit acel cuvânt din frumosul psalm 48: „Înconjuraţi Sionul şi ocoliţi-l; număraţi turnurile sale, luaţi aminte la întăritura sa …“ (Ps. 48.12, 13).

Ajungând la casa Domnului, cele două coruri reunite îşi înalţă glasurile; şi „jertfe mari“ sunt aduse în mijlocul bucuriei generale. Versetul 43 ne învaţă trei lucruri despre această bucurie: întâi de toate, că ea îşi are sursa în Dumnezeu: „Dumnezeu îi făcuse să se bucure cu mare bucurie“; apoi, că toţi au luat parte la ea, inclusiv copiii, căci ceea ce îi bucură pe părinţi le face plăcere şi copiilor; în sfârşit, că această bucurie se auzea până departe. Lumea care ne înconjoară poate ea să vadă şi să audă că suntem oameni fericiţi?

OPREȘTE-TE ȘI REFLECTEAZĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Noi, în fiecare zi, ne lăudăm cu Dumnezeu, și pururea slăvim Numele Tău. Oprire.” (Psalmul 44:8)

După ce ne împărtășește mari adevăruri și perspective, psalmistul folosește adesea cuvântul „Selah”. Acesta înseamnă „pauză de reflecție”.

De când lumea, se spune că experiența este cel mai bun profesor. Dar adevărul este că experiența evaluată este cel mai bun profesor! Oprirea pentru a reflecta este una dintre cele mai importante activități pe care le poți face pentru a crește. Ea oferă o valoare superioară motivației sau încurajării, deoarece îți permite să te asiguri că mergi pe drumul cel bun. La urma urmei, dacă te afli pe un drum greșit, nu ai nevoie de motivație pentru a merge mai repede. Ci este necesar să te oprești, să reflectezi și să schimbi cursul.

Referindu-se la vremurile din urmă, Biblia spune că, între altele, citind – „cunoştinţa va creşte.” (Daniel 12:4) Iar „cunoștința” înseamnă informație, deci acumulare de fapte și date… dar nu ni se spune că și înțelegerea va crește. Cu o minte ageră și o memorie bună, poți reține o mulțime de cunoștințe. Dar, pentru a înțelege, trebuie să-ți faci timp să detaliezi și să înțelegi ceea ce vezi și auzi. Galileo a spus: „Toate adevărurile sunt ușor de înțeles odată ce sunt descoperite. Ideea este să le descoperi. Pentru asta este nevoie de investigație.”

Luând câte o pauză și reflectând, poți sorta experiențele pe care le ai, le poți vedea în perspectiva potrivită și poți culege din ele înțelepciunea necesară pentru a avea un viitor mai bun. Aceste momente sunt adesea numite momente „revelatoare”, atunci când observi ceva, sau experimentezi o înțelegere – ai o iluminare bruscă… este momentul în care proverbialul bec se aprinde.

Puține lucruri în viață sunt mai bune decât astfel de momente! Dar ele vin doar la aceia care își iau timp și fac efortul de a se opri și de a reflecta. Poate fi și cazul tău – așa că, fă-ți timp astăzi și reflectează!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
22 nov. 2025

21 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și omul și-a plecat capul și s-a închinat Domnului, și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea Sa și adevărul Său față de stăpânul meu“.

Geneza 24.26,27

Slujitorul bun și credincios (3)

Geneza 24 ne prezintă trăsăturile unui slujitor bun și credincios. Orice copil al lui Dumnezeu, într-o stare spirituală bună, dorește să-I slujească Domnului Isus Hristos și să audă, într-o zi viitoare, aceste cuvinte venite din gura Lui: „Bine, rob bun și credincios!“. Prin urmare, este important să învățăm cum să fim slujitori buni și credincioși.

Slujitorul lui Avraam este un bun exemplu în această privință. După ce a primit instrucțiuni clare de la stăpânul său, el a plecat în călătoria sa, iar după ce a ajuns, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se roage. S-a rugat pentru izbândă în misiunea sa, pentru a produce bucurie inimii stăpânului său. Și, fiindcă acesta a fost țelul său, răspunsul a venit înainte ca el să termine rugăciunea. Apoi slujitorul nu s-a grăbit să acționeze, ci a privit cu atenție cum Domnul lucra în Rebeca, până când a fost sigur că ea era cea aleasă de Domnul pentru Isaac. Ce lucru glorios să poți spune cu certitudine: „Domnul m-a călăuzit“! De multe ori, aceste cuvinte sunt rostite cu ușurătate. Domnul să ne dea harul să fim călăuziți de El în lucrarea pe care o facem!

După ce slujitorul a văzut mâna lui Dumnezeu călăuzindu-l într-un așa fel minunat și după ce a văzut alegerea perfectă pe care Domnul o făcuse pentru Isaac, s-a aruncat la pământ și s-a închinat înaintea Lui. El a recunoscut ajutorul divin prețios și L-a binecuvântat pe Domnul. N-a lăsat ca bucuria succesului său să-l facă să-L uite pe Cel care-i dăruise acest succes. Două lucruri sunt evidente în această întâmplare: slujitorul era un om al credinței, iar dorința lui era să-i aducă bucurie stăpânului său.

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Potrivit lucrării puterii pe care [Hristos] o are, de a-Și supune chiar toate lucrurile.

Filipeni 3.21

Cine poate acționa cu dreptate?

Când suferim nedreptate, ne dorim ca cineva puternic să acționeze și să rectifice lucrurile. Acest cineva însă trebuie să fie unul care să nu abuzeze de puterea lui, fiindcă știm că până și cei care doresc să acționeze cu dreptate eșuează, într-un fel sau altul.

Dumnezeul nostru măreț are însă un asemenea Om, care poate acționa mereu în mod drept și corect. Toate lucrurile cu privire la El și la domnia Lui viitoare sunt absolut sigure, fiindcă „Cel care stăpânește peste oameni va fi drept, stăpânind în temere de Dumnezeu“ (2 Samuel 23.3).

Acest Conducător ales de Dumnezeu are puterea de „a-Și supune toate lucrurile“. „Toate“ înseamnă nu numai legile naturii, ci și toate tendințele violente ale oamenilor. El nu va acționa pentru Sine, ci pentru binele creației și pentru onoarea lui Dumnezeu, onoare atât de mult neglijată în aceste zile.

Cine este această Persoană unică? Atunci când oamenii aud numele Lui nu sunt doar dezamăgiți, ci, așa cum citim: „Împărații pământului se ridică și conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său“ (Psalmul 2.2).

Prințul păcii va veni pe pământ cu mare putere și glorie, îi va judeca pe cei nelegiuiți și va instaura drep-tatea și pacea. Cine este această Persoană? Nimeni altul decât Isus Hristos!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 8.1-17 · Marcu 6.21-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 7:1-18

S-au scurs aproximativ patruzeci de ani între eveni­mentele din cap. 6 şi cele cu care începe cap. 7; este vorba de călătoria lui Ezra sub domnia lui Ar­taxerxes. Spre deo­se­bi­re de preoţii neglijenţi − a căror problemă a fost în cap. 2.61-62 − Ezra este capabil să reconsti­tuie genealogia în­tor­cându-se până la Aaron. De asemenea, el este „cărturar priceput în legea lui Moise“. Cât de bine este să fim in­struiţi în Cu­vântul lui Dumnezeu! Dar nu este de ajuns să-l cunoaştem prin inteligenţă şi memorie, ase­me­nea ma­teriilor învăţate la şcoală. Acest gen de cu­noaş­tere nu ser­veşte decât la umflarea mân­driei (1 Corinteni 8.1; 13.2). Este deci vital să iubim acest Cuvânt şi Persoana pe care ne-o prezintă. Priviţi-l pe Ezra! El „îşi îndreptase i­ni­ma să caute legea Dom­nu­lui“ (v. 10), şi nu numai să o ca­u­te, ci şi „s-o împlinească”, deoarece cu­noaş­terea (chiar cu inima) nu este suficientă, dacă nu pu­nem în prac­tică ceea ce ne-a învăţat Scriptura (Iacov 1.22). Nu­mai când aceste condiţii sunt îm­plinite, o per­soa­nă va putea să-şi asume respon­sabilitatea de a-i învăţa pe alţii.

Cu bu­năvoin­ţă şi generozitate, împăratul a dat toate dispoziţiile necesare pentru a-i permite lui Ezra să între­prindă călătoria şi, de asemeni, să se ocupe, la sosirea lui, de lucrarea casei Domnului.

DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Charles Weigle a fost un evanghelist itinerant căruia îi plăcea să călătorească și să predice, în ciuda rigorilor drumului. Cu toate acestea, soția sa a început să fie dezamăgită de soțul său, care lipsea frecvent. Într-o zi, Charles s-a întors acasă și a găsit acest bilet: „Charlie, am fost o nebună. M-am lipsit de o mulțime de lucruri… De acum înainte, voi obține tot ce pot din ceea ce-mi oferă lumea. Știu că tu vei continua să fii un nebun pentru Isus, dar eu îți spun adio!”

A fost uimit, iar depresia l-a cuprins ca un val uriaș. Într-o zi, stând pe veranda cabanei sale, s-a gândit la sinucidere. O voce din interiorul său i-a șoptit: „Slujirea ta s-a terminat. Nimănui nu-i pasă!” Dar o altă voce a străpuns întunericul: „Charlie, nu te-am uitat; îmi pasă de tine!” Imediat, Charles a îngenunchiat și și-a rededicat viața lui Hristos.

Mai târziu, el a scris versurile unuia dintre cele mai iubite cântece gospel: „Mi-ar plăcea să-ți spun ce cred eu despre Isus, În El eu am găsit un prieten atât de minunat și de adevărat; Aș vrea să-ți spun cum mi-a schimbat complet El viața, Și-a făcut ce niciun alt prieten nu putea. Nimănui nu i-a păsat de mine ca lui Isus, Nu există alt prieten bun ca El; Nimeni altcineva nu îmi putea lua păcatul și întunericul din mine, O, Lui i-a păsat atât de mult să-mi facă bine!”

Cumva responsabilitățile tale te-au adus în punctul de zdrobire? Durerea sufletească este mai mare decât poți suporta? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 nov. 2025

18 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos.

Coloseni 2.8

Cei despre care apostolul vorbește aici sunt acei învățători filosofi, logicieni și iudaizanți care amestecau în mod artificial speculațiile lor intelectuale cu ceremoniile prevăzute de legea dată cândva de Dumnezeu poporului evreu, ceremonii a căror vreme era încheiată. Ei se foloseau de faptul că Dumnezeu era Cel care dăduse legea și prin aceasta căutau să se acrediteze pe ei înșiși și să-și propage propriile idei, care nu aveau decât un singur scop: minimalizarea Persoanei lui Hristos. Ei sunt comparați cu niște lupi care voiau să facă din creștini prada lor, așa cum Pavel se exprimase în mijlocul bătrânilor din Efes: „Vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma“ (Fapte 20.29). Bătrânii trebuiau să vegheze asupra turmei, dar credincioșii simpli, chiar o simplă femeie (2 Ioan 8-10), trebuie să ia seama la aceia care ar voi să le propovăduiască o învățătură omenească, și nu pe cea a lui Hristos.

Apostolul folosește termenul «filosofie» cu referire la acea cunoștință, în mod fals numită astfel (1 Timotei 6.20), prin care omul pretinde că ajunge la cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu, bazându-se pe propriile sale aptitudini și raționamente. Duhul omului natural nu poate cunoaște decât lucrurile care aparțin domeniului său; numai Duhul lui Dumnezeu poate descoperi lucrurile lui Dumnezeu (vedeți 1 Corinteni 2.11). Esența acestei filosofii este aceea de a-l conduce pe om la negarea a tot ceea ce ea nu poate înțelege și nu poate supune raționamentelor ei. Și în zilele noastre, precum odinioară, această filosofie atacă taina Persoanei lui Hristos și a răscumpărării; vedem chiar învățători care poartă numele de creștini și care își însușesc astfel de teorii și amăgiri deșarte, care, în final, îl jefuiesc pe creștin de tot ce are el mai prețios: Persoana Mântuitorului său. Cât de deșarte sunt aceste amăgiri! Omul este înșelat de această filosofie, care nu oferă nimic pentru satisfacerea nevoilor reale ale sufletului. Ce pericol să asculți de glasul unor astfel de învățători! Cât de mult trebuie să veghem în această privință!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă strângeți comori pe pământ, … ci strângeți-vă comori în cer! … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.

Matei 6.19-21

Banul, un idol

Bogăția poate deveni idolul nostru. În parabola cu bogatul și Lazăr (Luca 16.19-31), nu cunoaștem numele bogatului. Este numit bogatul, pentru că tot ceea ce reprezenta el era doar averea sa. Așadar, bogăția poate deveni identitatea noastră. Ba mai grav, dacă punem semnul egal între identitatea unei persoane și bogăția sa, vom ajunge să îi privim pe cei săraci ca fiind inferiori celor bogați. Ce gând degradant! Dacă am fi definiți în funcție de posesiunile noastre, și să presupunem că de azi pe mâine suntem privați de ele, ce mai rămâne din personalitatea noastră? Ori suntem prosperi, ori nu mai existăm! Cei înțelepți posedă întotdeauna o comoară: frica de Domnul (Isaia 33.6). Pentru cei care cred în Isus, Mântuitorul este Bunul lor cel mai de preț (1 Petru 2.7). Doamne, Te rog, ajută-mă să mă încredințez numai Ție! Căci nu e nevoie de mult pentru a-mi lega inima de bani, de diplome, de conturi, de prieteni…

De ce este banul considerat un idol adorat de toate popoarele, cu toate că el nu are nici măcar un templu? De ce este banul considerat un pașaport universal, cu toate că el te poate duce pretutindeni, dar nu în cer? De ce este banul considerat un generator de orice lucru, cu toate că el nu poate oferi nici măcar un strop de fericire? Deci, dacă nu oferă nici fericire pe pământ, nici cerul după moarte, de câtă nebunie sunt cuprinși aceia pentru care banii constituie scopul suprem al existenței!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 5.1-20 · Marcu 5.35-43

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 4:1-17; 5:1-5

Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la îm­părat spriji­nul pe care-l doreau, folosesc o nouă armă: vio­len­ţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i opreasc㠄prin forţă şi cu putere“ (v. 23) de la con­tinuarea lucrării. Dar adevă­ratul motiv ca lucra­rea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-l face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pen­tru casa lui Dum­ne­zeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de pro­pria casă. Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni cre­dincioşi, prin asemenea perioade de declin spiri­tual? Dom­nul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, pro­porţio­nal cu lipsa de interes pentru cele ale Dom­nului, creşte preocuparea noastră cu pro­priile afaceri. Totuşi, Dum­ne­zeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care Îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaha­ria, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul.

TU EȘTI ÎN ȘCOALA CREDINȚEI! | Fundația S.E.E.R. România

„În ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă…” (Romani 1:17)

Am auzit o istorie despre o mamă care i-a spus fiului ei, într-o dimineață: „E timpul să te trezești și să mergi la școală!” Dar el a răspuns: „Azi nu merg la școală!” Mama l-a întrebat: „De ce nu?” El a răspuns: „Pentru că elevii mă urăsc, iar profesorii mă critică. De ce să mai merg la școală și să suport toate astea?” La care mama i-a replicat: „Pentru că tu ești directorul!”

Serios vorbind, viața creștină este o școală. Apostolul Pavel descrie fiecare curs și clasă ca pe un urcuș „din credință în credință”. În școala credinței, Duhul Sfânt este învățătorul, iar Biblia este manualul. Dacă înveți bine și ești dedicat, poți trece dintr-o clasă în următoarea… Dacă nu, rămâi în aceeași clasă în care ești, până când ai învățat lecțiile și poți trece testele.

Vei fi poate ca acea doamnă care spunea: „Clasa mea preferată a fost clasa a cincea. Am petrecut trei dintre cei mai fericiți ani din viața mea în acea clasă!”

Dacă nu vrei ca aceasta să fie și menirea ta, ascultă cu atenție aceste cuvinte și strânge-le în inimă: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15)

Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, Îl vei întâlni în Scripturi. Și, totodată, va trebui să cauți umplerea cu Duhul Sfânt. Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)

Nu uita așadar că ești în școala credinței!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
12 nov. 2025

12 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vei merge în țara mea și la rudele mele și vei lua soție fiului meu, Isaac.

Geneza 24.4

Evenimentele relatate în Geneza 24 ne învață câteva lecții prețioase cu privire la ce înseamnă să fim slujitori buni și credincioși. Prima dintre aceste lecții este următoarea: slujitorul bun trebuie să-și primească instrucțiunile din partea stăpânului său. Slujitorul lui Avraam era un slujitor experimentat, fiindcă el era peste tot ceea ce Avraam avea.

El era totodată vrednic de încredere și, fără îndoială, era un om inteligent, însă nu s-a încrezut în propria experiență și nici Avraam nu i-a cerut, în chestiunea relatată în capitolul 24, să se bazeze pe propria judecată. Când slujitorul a avut o nedumerire cu privire la cazul în care femeia ar fi refuzat să-l urmeze, el a adus-o direct la cunoștința stăpânului său și nu s-a consultat cu cei împreună-slujitori cu el. El a dorit să audă adevărul direct de la sursa adevărului. Și noi avem acces la adevărul cuprins în Cuvântul lui Dumnezeu și la tronul harului. De asemenea, avem Duhul Sfânt, care ne călăuzește în tot adevărul.

Rezultatul a fost unul minunat. Avraam i-a spus foarte clar robului ce nu trebuia să facă și, de asemenea, ce trebuia să facă. Și nu numai atât, ci l-a asigurat de ajutorul de sus, de la Dumnezeul care îl ajutase și pe el până atunci, bazându-se pe promisiunile făcute lui de către Dumnezeu: „Domnul Dumnezeul cerurilor, care m-a luat din casa tatălui meu și din țara mea de naștere și care mi-a vorbit și mi-a jurat, zicând: «Seminței tale voi da țara aceasta!», El Însuși va trimite pe Îngerul Său înaintea ta“ (versetul 7). Slujitorul credincios a ascultat de stăpânul său credincios, Avraam, care, la rândul lui, se încredea în Dumnezeul credincios. Lecția pentru noi este una foarte clară: încredere și ascultare. Iar promisiunea este: „Eu te voi instrui și te voi învăța calea pe care trebuie să mergi“ (Psalmul 32.8).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulțimea … spunea: „A fost tunet“. Alții spuneau: „Un înger I-a vorbit!“.

Ioan 12.29

Stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară

Tulburat în sufletul Său, Isus Se roagă Tatălui ceresc și primește imediat un răspuns din cer. Mulțimea prezentă nu poate înțelege acea voce neobișnuită. Domnul le explică faptul că vocea respectivă este un avertisment: moartea Sa va aduce judecata asupra lumii și asupra prințului ei, diavolul.

Stăpânitorul lumii acesteia va fi „aruncat afară“, lucru care se va produce în etape diferite:

  1. Satan este deja înfrânt, puterea lui este biruită, prin moartea lui Isus (Evrei 2.14);
  2. Satan va fi alungat din ceruri, în necazul viitor (Apocalipsa 12.9,10);
  3. Satan va fi aruncat în adânc, înainte de Mileniu (Apocalipsa 20.3);
  4. Satan va fi aruncat în iazul de foc și de pucioasă la sfârșitul Mileniului (Apocalipsa 20.10).

În Imperiul Roman, sentințele de condamnare la moarte ale cetățenilor care nu erau romani erau executate frecvent prin crucificare. Acest mijloc crud și umilitor era tocmai bun pentru acești evrei de a-și arăta ura amară față de Isus. El a fost „înălțat de pe pământ“, pus pe o cruce, îndepărtat în mod disprețuitor din mijlocul lor. Omul Îl bate în cuie pe cruce pe Creator. Ce tablou zguduitor! Și totodată nu e unul mai măreț, când Dumnezeu deschide mormântul și-L scoate de acolo pe Preaiubitul Său!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 1.1-11 · Marcu 4.10-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 36:1-14

În ansamblul său, poporul lui Iuda nu urmase exemplul lui Iosia. Multe semne indică aceasta. As­cul­ta­rea de lege le fusese impusă. La momentul Paştelui, ară­taseră mult mai puţină bucurie şi spontaneitate decât la Paştele lui Ezechia. A fost necesar ca împăratul şi condu­cătorii poporului să dea animalele pentru sacrificii (35.7-9). Acum, când credinciosul Iosia a fost scos din scenă, când cel drept a fost „luat (sau strâns, adunat) dinaintea răului“ (Isaia 57.1), nimic nu-L mai reţine pe Domnul să împli­nească judecata faţă de Iuda. Atunci evenimentele se petrec repede: Se succed pa­tru suverani: Ioahaz, Ioiachim, Ioiachin şi Zedechia; unul mai rău ca altul. Spi­ri­tul lor de revoltă le-a oferit întâi egiptenilor, apoi babi­lo­nienilor, ocazia să intervină în treburile micii împărăţii. Potrivnicul şi vrăjmaşul intră pe porţile Ieru­sa­limului (Pl. Ier. 4.12) şi, în trei rânduri, atât obiectele Tem­plului cât şi persoanele suferă aceeaşi soartă, fiind în­străinate, parţial, în Ba­bi­lon. Versetul 14 şi următoarele scot în evidenţă faptul că mai-marii preoţilor şi poporul îm­part răs­punderea împăraţilor lor în judecata care-i loveşte.

SĂ-ȚI DOREȘTI CEEA CE DOREȘTE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Împăratul mi-a zis: „Ce ceri?…” (Neemia 2:4)

Reconstruirea zidurilor Ierusalimului a început… odată cu întrebările adresate de regele persan Artaxerxe dregătorului Neemia. Prima întrebare a fost „Ce te supără?” (vezi vers. 2); iar a doua: „Ce ceri?” (vers. 4) Neemia a răspuns: „Trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.” (vers. 5) Neemia știa exact ce dorea, pentru că în duhul său se născuse o pasiune pentru aceasta. Se gândea și se ruga pentru asta de câteva luni, când regele l-a întrebat ce vrea. Un pastor a scris: „Puține lucruri sunt la fel de miraculoase ca momentul concepției omului. Un spermatozoid penetrează un ovul, iar toate datele genetice care determină cine vei deveni – de la trăsături faciale la trăsături de personalitate – sunt codificate în acea singură celulă. Și începe un proces de nouă luni de gestație. Corpul mamei începe să producă hormoni chiar înainte ca aceasta să știe că este însărcinată. Inima bebelușului începe să bată în a douăzeci și doua zi. La patru săptămâni, acea singură celulă a crescut de zece mii de ori. Cam prin a patruzeci și doua zi, neuronii încep să se înmulțească cu o viteză uimitoare de aproximativ zece mii pe secundă. Totul, de la nervul optic la cortexul auditiv și la sistemul respirator, se formează în uter!” Și viziunea dată de Dumnezeu este concepută în același mod. Începe cu ceva mic și continuă să crească în tine – până la momentul nașterii. Acesta este motivul pentru care Biblia spune: „Este o prorocie a cărei vreme este hotărâtă… dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit!” (Habacuc 2:3). Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: dorește-ți și tu ceea ce dorește Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
14 oct. 2025

14 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început.

1 Ioan 2.13

În 1 Ioan 2, credincioșii sunt împărțiți în trei grupe. Acolo este vorba despre copilași (care Îl cunosc pe Tatăl), despre tineri (care sunt tari), dar și despre părinți (despre care se spune că Îl cunosc pe Acela care este de la început). Un cititor superficial ar putea spune: «Se știe că oricine care are credință Îl cunoaște pe Domnul Isus». În 1 Ioan 5.1 se spune totuși: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“. Prin aceasta, nu este spus același lucru ca și în 1 Ioan 2. Oare nu știu părinții mai mult decât cei născuți din nou de curând? În 1 Ioan 1.1 se dă răspunsul. Acolo se vorbește despre „ceea ce era de la început“ și se precizează la care început se referă: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții“.

Începutul este deci clipa când Domnul Isus a venit pe pământ; acesta este înțelesul cuvântului „început“ din 1 Ioan 2.13: „Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început“. Ei au cunoscut nu numai jertfa pentru păcat, și astfel știu că păcatele le sunt iertate, ci și arderea-de-tot. Ei au văzut cât de minunată este lucrarea Domnului Isus pe baza căreia nu numai că păcatele noastre sunt iertate, ci și că Dumnezeu a fost slăvit. Și această slavă ne este socotită nouă, căci noi am fost făcuți plăcuți în Cel Preaiubit, astfel că Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Domnul Isus. Ei nu au rămas numai la această lucrare minunată, ci au venit la Persoana care a împlinit-o și, cu aceasta, la jertfa de mâncare. Vedem aceasta la frații și la surorile care s-au maturizat duhovnicește. Prin cercetarea epistolelor, ei au înțeles ce înseamnă jertfa pentru păcat, arderea-de-tot și, poate, jertfa de pace. Acum au ajuns la jertfa de mâncare și citesc cu cea mai mare desfătare Evangheliile – în care privesc viața Domnului Isus și în care pot să vadă diverse alte aspecte prezentate numai acolo. Căci cheia înțelegerii Evangheliilor constă atât în a recunoaște ce caracter poartă Domnul Isus în fiecare dintre cele patru relatări, cât și în a cerceta fiecare secțiune în context. Astfel, măreția slavei Domnului devine vizibilă. Acesta este semnul caracteristic al unui părinte în Hristos. El cunoaște slava Sa de la început, căci el a privit toată viața Domnului Isus.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

Ioan 20.30

Șapte semne

Minunile lui Isus sunt adesea numite „semne“ în Evanghelia după Ioan. Aceasta arată că ele sunt mai mult decât o demonstrare de abilitate supranaturală: sunt o autentificare. Semnele pe care le-a făcut Isus Îl identificau ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20.30,31). Nimeni nu putea să pună la îndoială aceasta.

Vom privi pe scurt cele șapte semne din Evanghelia după Ioan și semnificația lor.

  1. Nunta din Cana: bucuria pe care o dă Hristos este mai mare decât orice altă bucurie (Ioan 2.1-11).
  2. Vindecarea fiului slujitorului împărătesc: credința în Hristos aduce binecuvântare (Ioan 4.46-54).
  3. Vindecarea omului paralizat: Hristos arată îndurare față de cazuri fără speranță (Ioan 5.1-9).
  4. Hrănirea celor 5000: Hristos este pâinea vieții pentru omenire (Ioan 6.5-14).
  5. Vindecarea orbului din naștere: Hristos Se revelează (Ioan 9).
  6. Învierea lui Lazăr: Hristos învinge moartea prin viață (Ioan 11).
  7. Pescuirea minunată: Hristos adună oameni din toate națiunile ca să-i binecuvânteze (Ioan 21).

În afară de acestea, Isus „a făcut multe alte semne“. Acestea șapte însă sunt scrise, „ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“ (Ioan 20.31).

Citirea Bibliei: Isaia 44.1-13 · Evrei 8.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 18:1-11; 28-34

IstorialuiIosafatcontinuă.Celecel-aufăcut pe acest om credincios să cadă au fost aso­cie­rile lui. Relaţiile mon­dene, schimburile priete­noa­se între oameni de aceeaşi clasă socială au con­stituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corin­teni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pen­tru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Ata­lia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oa­me­nilor! În realitate, ea a constituit star­tul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

(2) Îşi pierdemărturia,punându-sepeaceeaşitreap­­tă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine …“

(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă an­trenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel îm­potriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefe­ricitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Împăratul Solomon ne-a lăsat această mostră de înțelepciune: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:2-8)

El trece în revistă douăzeci și opt de „momente” diferite. Dar să observăm ce nu include Solomon aici: un timp pentru a renunța!

Atâta timp cât rămâi pe câmpul de luptă, Dumnezeu îți poate întoarce situația și îți poate oferi victoria. Dacă ești îngrijorat astăzi în legătură cu căsnicia ta, copiii tăi, sănătatea ta, finanțele tale, slujba ta, viitorul tău etc. iată o promisiune pe care te poți baza: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.” (Isaia 54:17)

Dumnezeu nu a spus că nu va exista nicio armă îndreptată împotriva ta, ci a promis că ea nu va avea putere!… Așa că, nu renunța!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
11 sept. 2025

11 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui sau dat în păstrarea lui, sau va fura sau va înșela pe aproapele lui, tăgăduind că a găsit un lucru pierdut sau făcând un jurământ strâmb cu privire la un lucru oarecare pe care îl face omul și păcătuiește […]

Levitic 6.2,3

Restituirea (1)

În primul rând este izbitor faptul că Dumnezeu spune că de fapt noi păcătuim față de El atunci când păcătuim față de aproapele nostru. Dumnezeu privește nedreptatea înfăptuită față de un frate sau față de o soră ca îndreptată împotriva Sa! În cârmuirea Sa, Dumnezeu va judeca și va pedepsi aceasta ca și când noi am fi înfăptuit nedreptatea împotriva Lui. De aceea, și în acest caz, jertfa pentru vină și despăgubirea este aceeași ca și în cazul când noi I-am reținut lui Dumnezeu ceva pe nedrept. Acest principiu îl găsim și în Fapte 9.4, unde Domnul îi spune lui Saul pe când îi prigonea pe cei credincioși: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigonești?“. Noi suntem mădulare ale Trupului Său și suntem identificați cu El. Noi suntem, de asemenea, copii ai Tatălui, așa că El simte răul făcut nouă ca și cum I s-ar fi făcut Lui. Ce lumină serioasă aruncă aceasta asupra păcatelor și greșelilor noastre față de cei credincioși!

Cum păcătuiesc eu față de un frate, față de o soră sau față de toți credincioșii împreună? În versetele următoare este vorba despre lucrurile materiale, iar despre acestea poate fi vorba și la noi. Toate prevederile legii sunt, pentru noi, simboluri ale lucrurilor spirituale. Israel era o adunare pământească căreia cineva îi aparținea prin naștere. Binecuvântările lor erau pământești, așa cum arată clar Deuteronom 28. Adunarea, Trupul lui Hristos, este totuși o comunitate duhovnicească, din care fac parte cei care au fost câștigați și care, după ce au crezut toată evanghelia, au primit Duhul Sfânt. Noi suntem binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești (Efeseni 1.13). Relația noastră unii cu alții, ca oameni credincioși, este deci duhovnicească, deși, deseori, pot fi prezente și legături pământești, materiale, pentru că ne aflăm încă pe pământ.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cât este de departe răsăritul de apus, atât a îndepărtat El nelegiuirile noastre de la noi.

Psalmul 103.12

Harul iertării

Sunt chiar și printre cei credincioși oameni care susțin că nimeni nu știe dacă păcatele le sunt iertate cu adevărat, pe motiv că acest lucru va fi arătat doar în eternitate. De unde această nesiguranță? Nu a vorbit Dumnezeu îndeajuns de clar în Cuvântul Său despre acest subiect? David, scriitorul multor psalmi, știa că „nelegiuirile“ sale fuseseră îndepărtate la o distanță de neimaginat de el. Toate, fără excepție, îi fuseseră iertate! Și el nu este singurul cu această cunoștință.

De ce i-ar lăsa Dumnezeu în ignoranță pe cei cărora le-a arătat harul Său? Noul Testament ne declară în mai multe pasaje că lucrurile nu stau așa. „V-am scris acestea vouă, ca să știți că aveți viață eternă, vouă, care credeți în Numele Fiului lui Dumnezeu“ (1 Ioan 5.13). El a vrut să îi asigure pe credincioși că păcatele lor erau iertate și că aveau viață eternă, viață care se potrivește în prezența lui Dumnezeu. Pasaje asemănătoare pot fi găsite și în alte locuri din Cuvântul lui Dumnezeu (de exemplu în Ioan 5.34; Romani 5.1; Evrei 10.10,14,17,18). Și totuși întâlnim destul de des oameni care, conștienți de vina lor înaintea lui Dumnezeu, regretă păcatele, le mărturisesc, dar care încă bâjbâie în incertitudine, spunând: „Sper să ajung în cer“, în loc de: „Știu că Răscumpărătorul meu trăiește“ (Iov 19.25). Ar trebui să le reamintim unor astfel de suflete temătoare că jertfa de ispășire a lui Isus Hristos este perfectă. Ea este baza pentru iertarea păcatelor noastre, iar siguranța noastră se bazează pe promisiunea certă a mântuirii pe care Dumnezeu a dat-o în Cuvântul Său.

Citirea Bibliei: Isaia 5.18-30 · Fapte 22.12-21

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 21:14-30

Tot pe acest munte, Moria, Avraam îl adusese odată ca jertfă pe fiul său, Isaac (Geneza 22.2; 2 Cronici 3.1). Însă Dumnezeu oprise mâna lui Avraam în acelaşi fel în care acum opreşte mâna îngerului. Judecata divină astfel detur­nată ia acum forma unui foc, consumând jert­fa oferită de David (v. 26). După ce i se prezentase o jertfă înlocuitoare, care l-a substi­tuit pe Isaac, Avra­am a pus locului acestuia numele „Jehovah-Jireh“, adică: „La muntele unde Domnul va purta de grij㓠(Geneza 22.14).

În ce ne priveşte, cunoaştem solemnitatea acelei purtări de grijă şi, de asemenea, cine a fost Acela care a trebuit să primească în locul nostru loviturile judecăţii lui Dumnezeu. Vocea care aici îi spune îngerului: „Destul“, îi porunceşte apoi să-şi pună iarăşi sabia în teacă; şi această voce este aceeaşi cu cea care într-o zi va trebui să spună: „Trezeşte-te, sabie, împotriva păstorului Meu şi împotriva omului care este tovarăşul Meu … loveşte păs­torul“ (Zaharia 13.7). Ce taină minunată şi de nepătruns! Ju­decata pe care o meritam s-a depărtat pentru tot­deauna de la noi, pentru că a căzut asupra Celui zdrobit în locul nostru: Isus, Păstorul rânduit de Dumnezeu, Păstorul nostru cel bun, este „Însoţitorul Domnului“.

A FI „NEBUN” PENTRU HRISTOS!

„Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să le facă de ruşine pe cele înţelepte…” (1 Corinteni 1:27)

Un pastor scria: „Nenumărate sondaje au arătat că frica numărul unu a oamenilor este să vorbească în public. Moartea se află pe locul doi. Asta înseamnă că unii oameni ar prefera să moară decât să vorbească în public. De ce? Din cauza fricii de a nu părea prost… Dar credința include și nepăsarea față de această posibilitate – de a părea prost. Noe a părut nebun când a construit o arcă în deșert. Sara a părut nebună cumpărând haine de maternitate la nouăzeci de ani. Iudeii au părut nebuni când au mărșăluit în jurul Ierihonului, suflând din trâmbițe. David a părut nebun atacându-l pe Goliat cu praștia. Magii au părut nebuni urmărind steaua de pe cer. Petru a părut nebun ieșind din barcă în mijlocul mării. Iar Isus a părut nebun atârnând pe jumătate gol pe cruce.

Dar aceasta este esența credinței. Iar rezultatele vorbesc de la sine: Noe a fost salvat de potop; Sara l-a născut pe Isaac; zidurile Ierihonului au căzut; David l-a învins pe Goliat; magii L-au găsit pe Mesia: Petru a mers pe apă… iar Isus a înviat din morți! Cele mai mari descoperiri, minuni și puncte de cotitură din Sfânta Scriptură își au originea în acel cineva care a fost dispus să pară prost.”

Oare de ce? Să citim acest verset: „Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile voastre nu sunt căile Mele”, zice Domnul. „Ci, cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Isaia 55:8-9).

Așadar, iată alternativa… ce alegi: să trăiești după gânduri și căi pământești ca să fii acceptat de oameni, sau să trăiești după gânduri și căi cerești ca să fii acceptat de Dumnezeu?! Când privești lucrurile din această perspectivă, alegerea ta ar trebui să fie clară. Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi.

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 aug. 2025

24 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și ea a zis: „Iată, cumnata ta s-a întors la poporul ei și la dumnezeii ei: întoarce-te după cumnata ta“.

Rut 1.15

Vedem aici efectul ruinător al depărtării de Dumnezeu. Pe măsură ce Naomi se apropia de Betleem, pașii ei deveneau mai înceți. Noi putem fi ori o binecuvântare, ori un blestem pentru alții. Neutralitatea este imposibilă. Putem ori să-i conducem pe alții la Domnul Isus, ori să-i îndepărtăm de El. Orpa voia să se ducă în Betleem, dar cineva care fusese în țara Moabului o face să se întoarcă. Și Naomi știa ce se petrece acolo unde o întorcea pe Orpa. În versetul 15 citim că ea i-a spus lui Rut: „Iată, cumnata ta se întoarce la poporul ei și la dumnezeii ei“. Cine s-ar fi gândit mai înainte, când ea era în Betleem, că Naomi ar fi putut pronunța asemenea cuvinte? Primul pas al depărtării de Domnul poate fi foarte mic, dar nimeni nu poate ști unde duce.

Naomi nu voia să le ia pe Orpa și pe Rut cu ea în Betleem. De ce oare? Era rușinată că-și lăsase fiii să se căsătorească cu moabite? Voia să țină ascuns acest lucru de prietenii ei din Betleem? O, ce înfricoșătoare mândrie este în noi! I-am lăsa, mai degrabă, pe alții să piară, numai să nu ne mărturisim rușinea. Să ne gândim la David, în 2 Samuel 11. El preferă să ucidă un slujitor drept și credincios, numai să nu-și mărturisească public păcatele.

Cât de mulți sunt aceia opriți de la a veni la Domnul, din pricină că părinții umblă cu multă înfocare după prosperitatea lumii sau după plăcerile firii păcătoase (cărnii), în timp ce cu buzele se fălesc că ei cunosc adevărul! „Prin vorbiri dulci și amăgitoare, ei înșală inimile celor lesne crezători“ (Romani 16.18). Mulți își pun copiii chiar în gura leului, în dorința după o poziție mai bună pe pământ, apoi se roagă ca leul să nu le facă niciun rău.

Ce mare nevoie este ca noi, care trăim într-o lume care L-a lepădat pe Dumnezeu, să veghem asupra cuvintelor și faptelor noastre, ca să fim pentru cei din jur un ajutor, și nu o piedică! Să fim cu luare-aminte, încât să nu permitem firii să lucreze în noi și să nu încurajăm în copiii sau prietenii noștri manifestări firești. Dacă Îl slujim pe Hristos în felul acesta, „vom fi plăcuți lui Dumnezeu și cinstiți de oameni“ (Romani 14.17).

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Fiți deci imitatori ai lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți, și umblați în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca dar și jertfă lui Dumnezeu, ca parfum de bună mireasmă.

Efeseni 5.1,2

Mireasma dedicării

Tot ceea ce a făcut Domnul Isus a fost împlinit perfect și în mod voluntar. Să ne gândim la sfatul lui Dumnezeu care s-a concentrat în El înainte de întemeierea lumii, la drumul Domnului pe acest pământ, la lucrarea Sa de la cruce – totul a fost înconjurat de mireasma dedicării Sale. A fost „mâncarea“ Lui să facă voia Tatălui Său. Iar viața nu I-a fost luată, ci a dat-o El Însuși din iubire (Ioan 4.34; 10.17,18). Să ne mai gândim cum El, aflându-Se în glorie, mijlocește pentru ai Săi și cum îi va răsplăti în viitor. Toate acestea decurg din dorința Lui de a-I sluji lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Să ne întrebăm atunci dacă nu cumva Dumnezeu așteaptă să vadă în copiii Săi ceva din virtuțile Fiului Său iubit. Da, chiar și în Vechiul Testament, când oamenii trăiau sub porunca „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău“ (Deuteronom 6.5), Dumnezeu le-a dat ocazii ca ei să arate o astfel de dragoste în mod activ. „Când cineva aduce o jertfă…“ – aceasta este neobosita invitație din Levitic. Această jertfă voluntară mărturisește în mod impresionant de parfumul devotamentului Domnului Isus față de Tatăl Său și față de lucrarea Sa. Jertfa în sine reflectă nu doar aspectul voluntar al darului, ci și motivația din inima celui care o oferă. La aceasta Se uită Dumnezeu. Cu atât mai mult astăzi, noi, copiii Săi, suntem chemați să acționăm într-un mod similar!

Citirea Bibliei: Iov 34.16-37 · Fapte 16.13-25

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 5:1-26

Capitolul 5 se ocupă de fiii lui Ruben, de ai lui Gad şi de jumătatea seminţiei lui Manase. Mult mai îngrijoraţi de bunăstarea lor decât de stăpâ­nirea ţării promise, aceste seminţii se aşezaseră la est de Iordan. Lipsa lor de cre­dinţă şi de perseverenţă, precum şi materialismul lor apar cu clari­ta­te în toate faptele lor. Dar aici (exceptând v. 25, inclus în mod necesar pentru înţelegerea istoriei lor), cât de mişcător este să vedem din nou Cuvântul rela­tând  numai lucrurile bune care se pu­teau spune despre ei. Curajul şi încrederea lor sunt subliniate în mod special (Ps. 146.5). Au strigat către Domnul în luptă (această lupt㠄era de la Dumnezeu” − v.22) şi El le-a răspuns rugăciunilor lor, pentru că îşi puseseră încrederea în El.

Inima lui Dumnezeu este mereu aceeaşi. Vor­bind Tatălui despre ucenicii cei slabi de lângă El, care aveau să-L părăsească puţin după aceea, Domnul Isus a putut spune: „Ei au păzit Cuvân­tul Tău, … au crezut că Tu M-ai trimis“ (Ioan 17.6-8). Acolo, în locul unde noi vedem numai ruină şi mi­zerie, El descoperă ceva care-I face plăcere! Ce exemplu pentru noi! Înainte să formu­lăm o judecată, o critică, să ne aducem aminte de felul în care vorbeşte Dom­nul despre ai Săi, în absenţa lor.

GÂNDEȘTE CORECT ȘI VEI TRĂI CORECT!

„Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte…” (Proverbele 16:23)

Solomon a scris: „Cine are o inimă înţeleaptă îşi arată înţelepciunea când vorbeşte şi mereu se văd învăţături noi pe buzele lui. Cuvintele prietenoase sunt ca un fagure de miere: dulci pentru suflet şi sănătoase pentru oase.” (Proverbele 16:23-24) Gândurile și cuvintele tale sunt legate între ele. Din acest motiv, este important să ai gânduri plăcute, astfel încât să poți rosti cuvinte înțelepte.

Gândurile tale sunt cuvinte tăcute pe care nu le auzi decât tu și Domnul, dar care, atunci când sunt verbalizate, îți afectează bunăstarea emoțională, spirituală și fizică. Vă reamintesc cuvintele înțelepte ale lui Solomon din versetul 24: „Cuvintele prietenoase sunt… sănătoase pentru oase.”

Gândurile tale sunt cuvinte tăcute care afectează omul interior, sănătatea, bucuria și atitudinea. Lucrurile la care ne gândim ies adesea din gura noastră și uneori ne fac să părem proști.

Dar dacă trăim în felul lui Dumnezeu, gândurile și cuvintele noastre ne pot face viața noastră și a celorlalți mai plăcută. Versetul 23 din Proverbele 16 este tradus în Noua Versiune Internațională a Bibliei astfel: „Inimile celor înțelepți le fac gurile prudente și buzele lor promovează învățătura.”

Nu face greșeala de a crede că-ți poți lăsa gândurile să meargă în orice direcție lumească vor ele, și apoi să te prefaci că spui cuvinte dumnezeiești. Ori ambele sunt plăcute, ori ambele sunt negative și păcătoase – nu există cale de mijloc! Apostolul Pavel scria: „Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus…” (Filipeni 2:5)

Scriptura este poarta ta către un nou tărâm de viață. Pe măsură ce-ți petreci timp cu Scriptura, și-L lași pe Domnul Isus să-ți schimbe gândirea, vei observa că nu va mai trebui să ai grijă să spui cuvinte plăcute sau înțelepte, cuvinte instructive ori cuvinte vindecătoare – pentru că acest lucru se va întâmpla în mod natural.

Așadar, gândește corect… și vei trăi corect!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 aug. 2025

23 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

De aceea, ridicați mâinile obosite și genunchii slăbiți și faceți cărări drepte pentru picioarele voastre, încât ceea ce este șchiop să nu se abată, ci mai degrabă să fie vindecat.

Evrei 12.12,13

Atenționări în Epistola către Evrei (5) – Să nu obosim

În Evrei 10 am privit la îndemnul dat celor credincioși de a stărui în credință, în loc să dea înapoi din cauza suferințelor. Capitolul 11 arată cum Dumnezeu i-a întărit pe cei care au trăit prin credință. În capitolul 12 avem un alt îndemn legat de suferință, anume că Dumnezeu o folosește pentru disciplinarea și pentru formarea noastră. Credincioșii dintre evrei uitaseră că disciplinarea Domnului era o dovadă a dragostei Lui pentru ei.

Suferința oferă întotdeauna prilejul de a crește spiritual. Dumnezeu îngăduie suferința asupra noastră, însă El este întotdeauna acolo pentru a ne susține de-a lungul ei și pentru a o folosi spre binele nostru. La momentul respectiv nu ne bucurăm deloc de asemenea încercări, însă, dacă suntem gata să ne lăsăm exersați de ele, mai târziu vor produce „rodul dătător de pace al dreptății“ (Evrei 12.11).

De aceea, să ne întărim mâinile și să croim cărări drepte cu picioarele noastre, căci astfel frații noștri vor fi întăriți de mărturia noastră și vor continua și ei să pășească înainte cu îndrăzneală, prin toate încercările lor!

Atenționările din Epistola către Evrei au scopul de a da pe față ceea ce este fals și de a întări ceea ce este real. În lumina acestui principiu trebuie interpretat îndemnul de la sfârșitul capitolului 12: „Vedeți să nu-L refuzați pe Cel care vorbește“ (versetul 25)! Cei în care nu există viață cu adevărat nu vor scăpa de judecata Lui. Credincioșii adevărați însă trebuie să ia seama la glasul Lui. Noi am primit o împărăție care nu poate fi clătinată, de aceea trebuie să trăim într-o atmosferă a harului și să-L slujim pe Dumnezeu cu respect și teamă sfântă.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvântul Domnului rămâne pentru eternitate.

1 Petru 1.25

Neglijența periculoasă

„Referitor la care operă din literatura clasică vă puteți exprima rușinea că nu ați citit-o niciodată?“ Această întrebare i-a fost pusă unui maestru al concursurilor de radio și de televiziune. El a recunoscut că a dormit puțin și că astfel a profitat de timp la maximum și a citit mult, „cel puțin două cărți pe zi“. Biblioteca sa conținea 3.000 de volume de toate felurile, clasificate în funcție de autorii lor: romane, filosofie, dramă. Un Clasic pare să fi scăpat din această „foame“ nestăvilită după literatură. Răspunsul lui a spulberat orice îndoială: „Biblia“. El nu citise Biblia.

Când răsfoim cu hărnicie pagini de carte, căutăm să ne sporim doar nivelul de cunoaștere și să ne distragem puțin de la ce ne înconjoară. Însă doar textul Bibliei este viu. Și, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu, el are puterea de a ne aduce într-o relație cu Dumnezeu și ne poate schimba viața. Biblia ne descoperă ceea ce este Dumnezeu: iubire și lumină. Este ca o sămânță în inima celor care o primesc: ei sunt „născuți din nou … prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). A crede în mesajul Bibliei înseamnă a crede în Dumnezeu. Scopul ei este de a ne dărui viața divină. Biblia ne conduce la descoperirea adevăratei bucurii. Spre deosebire de toate scrierile oamenilor, „cuvintele Domnului sunt cuvinte curate“ (Psalmul 12.6). Nimic din Biblie nu este de prisos, totul este util. Ea ne spune adevărul despre noi înșine și despre Dumnezeu. „Cuvântul Tău este adevărul“ (Ioan 17.17). Nu mai lăsați Biblia închisă. Citiți-o!

Citirea Bibliei: Iov 33.23-34.15 · Fapte 16.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 4:21-43

Aflându-ne încă printre fiii lui Iuda, iată că, după împăraţi şi după persoanele bogate şi cu vază, ca Iaebeţ, îi vedem pe simplii meşteşugari (v. 14, 21-23). Ei erau lucrători de pânză fină (pregăteau firul şi îl ţe­seau), erau olari şi grădinari. Condiţia lor era umi­lă, dar privilegiile le erau foarte mari, pentru c㠄locuiau acolo, la împărat“, şi lucrau pentru nevoile sale. Să ne ferim să căutăm o poziţie înaltă pentru noi în lume, dacă Domnul nu ne-a chemat în mod ex­pres pentru ea. Poporul lui Dumnezeu include „nu mulţi puternici, nu mulţi de neam ales“ (1 Corinteni 1.26; vezi şi Ie­remia 45.5). Orice poziţie im­por­­tan­tă aduce cu ea, în mod inevitabil, responsa­bilităţi care ne absorb, lăsându-ne, în general, puţin timp pen­tru Cu­vântul şi pentru lucrarea Domnului. De aceea, să nu alegem ocupaţii care ne vor împiedica „să locuim la Împăratul“sau să împlinim lucrarea Lui.

Seminţia lui Simeon a fost obiectul unei judecăţi severe, din cauza violenţei căpeteniei ei (Geneza 49.5-7) şi a idolatriei faţă de Baal-Peor (Nu­meri 25.14). Dar aici, potrivit cu trăsătura aces­tei cărţi, nu este vorba decât de binele pe care ha­rul l-a realizat. Seminţia şi-a extins hotarele şi a repurtat victorii strălucite.

IA ÎN SERIOS DEZVOLTAREA TA PERSONALĂ!

„’Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele…’ Și Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” (1 Cronici 4:10)

Istoria lui Iaebeț ocupă doar două versete, dar ele conțin adevăruri care schimbă vieți: „Iaebeţ era mai cu vază decât fraţii săi; mama sa i-a pus numele Iaebeţ (Trist), zicând: „Pentru că l-am născut cu durere.” Iaebeţ a chemat pe Dumnezeul lui Israel şi a zis: „Dacă mă vei binecuvânta şi-mi vei întinde hotarele, dacă mâna Ta va fi cu mine şi dacă mă vei feri de nenorocire, aşa încât să nu fiu în suferinţă!…” Şi Dumnezeu i-a dat ce ceruse.” (1 Cronici 4:9-10).

Această rugăciune s-ar putea reduce la aceste cuvinte: „Vreau să cresc, vreau să știu, vreau să umblu sănătos, vreau protecția Ta!”

Cel mai mare pericol cu care poți să te confrunți este ideea de-a face din dezvoltarea ta personală o prioritate pentru mai târziu. Nu merge pe acest făgaș! Cineva a spus: „Singura diferență dintre un făgaș și un mormânt este lungimea!”

Dacă dorești să-ți atingi potențialul dat de Dumnezeu, trebuie să faci mai mult decât să experimentezi viața și să speri că vei învăța tot ce trebuie să știi pe măsură ce călătorești. Trebuie să profiți de oportunitățile de creștere, ca și cum viitorul tău ar avea nevoie de ele – pentru că așa este!

Dezvoltarea ta personală nu apare pur și simplu; trebuie s-o urmărești! Ai putea spune: „Dar mi-e teamă să nu dau greș!” Cu toții avem temeri… Dar există o veste bună: toți avem credință. De unde știm asta? Din Biblie! Dumnezeu a împărțit fiecăruia „o măsură de credință” (vezi Romani 12:3).

Întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: „Cui voi permite să aibă o putere mai mare asupra mea: temerilor sau credinței?”

Dumnezeu a pregătit lucruri mari pentru tine, așa că azi ridică-te cu credință și începe să profiți de ele!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
21 aug. 2025

21 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ia un urcior și pune în el un omer plin de mană și așaz-o înaintea Domnului, ca să fie păstrată pentru generațiile voastre.

Exod 16.33

Ce prețioasă aducere-aminte despre credincioșia lui Dumnezeu! El nu i-a lăsat să moară de foame, așa cum inimile lor nechibzuite anticipaseră prin necredință, ci le-a dat pâine din cer, i-a hrănit cu pâinea îngerilor și a vegheat asupra lor cu tandrețea unei doici, purtându-i pe aripi de vultur. Și, dacă ei ar fi rămas pe terenul harului, i-ar fi pus în stăpânirea veșnică a tuturor promisiunilor făcute părinților. Urciorul cu mană, reprezentând porția zilnică a unui om și fiind așezat înaintea Domnului, ne furnizează o întreagă bogăție de adevăruri. Acea mană nu a făcut niciodată viermi, căci reprezenta dovada credincioșiei lui Iahve, care S-a îngrijit de nevoile acelora pe care îi răscumpărase din mâna vrăjmașului.

Lucrurile nu mai stăteau la fel însă atunci când cineva făcea stocuri de mană. Într-un astfel de caz, mana se strica. Nu putem face stocuri, dacă pătrundem în adevărul și în realitatea poziției noastre. Este privilegiul nostru ca, zi de zi, să ne bucurăm tot mai mult de Persoana scumpă a lui Hristos, ca de Cel care a venit din cer să dea lumii viața. Însă, dacă cineva va face stocuri pentru ziua de mâine, adică dacă strânge adevăruri care depășesc nevoia lui prezentă, acestea, în loc să-i slujească drept întărire, se vor strica. Aceasta este o lecție salutară pentru noi. A învăța adevărul este un lucru foarte solemn.

Există marele pericol ca intelectul să înlocuiască conștiința și afecțiunile. Creștinul trebuie să folosească ceea ce obține. Trebuie să se hrănească cu Hristos după nevoia sa prezentă, iar această nevoie este oglindită în slujba prezentă pe care o face. Caracterul și căile lui Dumnezeu, bogăția și frumusețea lui Hristos, precum și adâncurile vii ale Cuvântului sunt descoperite doar credinței și nevoii. Ni se va da mai mult doar în măsura în care folosim ceea ce am primit. Calea celui credincios trebuie să fie una practică și acesta este punctul în care cei mai mulți dintre noi falimentăm. Creștinismul este eminamente o realitate vie – un lucru personal, practic și puternic – care se manifestă în toate scenele și împrejurările vieții cotidiene, răspândindu-și influența binefăcătoare și oferind caracterul său ceresc oricărei relații în care cineva este așezat de Dumnezeu.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ne-a mântuit … nu potrivit faptelor noastre, ci potrivit propriului Său plan și harului care ne-a fost dat în Hristos Isus.

2 Timotei 1.9

Card de debit și de credit

Mulți oameni își imaginează că dețin un fel de card de debit și de credit la Dumnezeu. Datoriile (minusurile) și câștigurile (plusurile) sunt constant înscrise: pe de o parte ceea ce este rău – greșelile și păcatele; pe de altă parte ceea ce este bun – îndatoririle îndeplinite cu credință și faptele bune. Iar Dumnezeu va evalua apoi balanța. Astfel de oameni speră că nu vor fi datori și, prin urmare, că vor fi acceptați de Dumnezeu. Această idee nu are nicio bază în Cuvântul lui Dumnezeu. Fiind creație a lui Dumnezeu, omul are obligația de a-L sluji în întreaga sa viață. Degeaba se așteaptă ei să învingă binele, căci binele nu este un bonus care poate compensa faptele rele sau răutățile.

Mai mult, tot binele pe care îl putem face nu Îl va satisface pe Dumnezeu și nici nu ne va pregăti pentru rai. Din nefericire, tot ce poate face omul mai bun nu este nicidecum lipsit de pată sau de păcat. Acest lucru îl putem testa rapid, întrebându-ne dacă faptele noastre bune au fost făcute cu adevărat din dragoste pentru Dumnezeu și pentru aproapele sau dacă au avut și alte motivații.

Concluzia Bibliei este pe cât se poate de clară: „Pentru că toți am ajuns ca ceva necurat și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită“ (Isaia 64.6). Isus Hristos a venit ca să ne ajute și să ne mântuiască. El „a suferit … pentru păcate, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă la Dumnezeu“ (1 Petru 3.18). Mântuirea este numai prin har și prin credință.

Citirea Bibliei: Iov 32.1-22 · Fapte 15.13-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 2:1-24

Nu trebuie să căutăm în aceste liste cu nume ordinea şi precizia presupuse, spre exemplu, de un registru de stare civilă. Aici, ca peste tot, Cu­vântul lui Dumnezeu nu răspunde curiozităţii sau cercetării întreprinse de inte­ligenţa ome­nească. În aceste capitole se pot observa de multe ori omisiuni, substituiri, inversiuni, care răspund intenţiilor Duhului lui Dumnezeu. Şi care sunt aceste intenţii? Pentru ce aceste lungi genealogii greu de citit? Este vorba în pri­mul rând de a dovedi drepturile familii­lor is­raelite la promisiunile făcute lui Avraam. Fie­ca­re israelit putea, rapor­tându-se la aceste genea­lo­gii, să-şi găsească originea şi să beneficieze de drep­turile lui la moştenire. Vai! ştim că în timpul când Domnul Isus a trăit printre noi, iudeii se lă­udau că-l aveau pe Avraam ca tată, re­fuzând în acelaşi timp să-L recunoască în mijlocul lor pe Cel care este înainte de Avraam (Ioan 8.58).

În ceea ce-l priveşte pe credincios, odată ce a primit viaţa divină, în momentul naşterii din nou, face parte din familia lui Dumnezeu. Descendenţa lui pământească devine neimportantă; Dumnezeu i-a devenit Tată în Isus şi el poate exclama: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!“ (1 Ioan 3.1).

TRECI DE PARTEA CEALALTĂ A LINIEI (1)

„Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:14)

În broșura „Cross The Line”, Sam Parker a scris: „Există o linie de demarcație în toate lucrurile. De o parte a liniei se află o șansă mai mare de a face să se întâmple lucruri bune (rezultate mai bune, relații mai bune, mai multe oportunități). Aici îi vei găsi pe toți acei oameni pe care îi admiri. De cealaltă parte a liniei, există mai puține șanse. Și cu fiecare linie, ai de ales: vrei să treci linia sau nu… Vrei acea șansă mai mare de a face să se întâmple lucruri bune (lucruri semnificative), sau pornești la drum cu șansa mai mică. E alegerea ta!

Apoi, vor exista acele momente în care, pe termen scurt, vei avea impresia că nu poți trece linia, indiferent ce faci. Dar în acel moment, ratările, obstacolele te vor ajuta să treci linia pe termen lung, într-un mod pe care nu l-ai fi putut vedea. Ele îți vor servi drept lecții, adăugând mai multă perspectivă și profunzime la experiența ta – făcându-te mai puternic și mai bine pregătit pentru provocările mai mari și mai importante cu care te vei confrunta în viitor. Dar nu vei ști asta la momentul respectiv. Atunci vei vedea doar linia, care ar putea părea ca un zid. Dar de fapt este doar o linie pe care vrei/trebuie s-o traversezi. Și depinde de tine dacă o treci sau nu, dar trebuie să te decizi, să faci acea alegere!”

Apostolul Pavel a ales să treacă acea linie și a scris: „Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus”. Să remarcăm cuvântul „alerg”. Este vorba despre o strădanie. Este nevoie de un angajament total. Dar, în cele din urmă, merită!

Așa că, azi – asigură-te că alergi de partea corectă a liniei!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
20 aug. 2025

20 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Oricine merge înainte și nu rămâne în învățătura lui Hristos nu-L are pe Dumnezeu. Cine rămâne în învățătura lui Hristos, acela Îl are și pe Tatăl și pe Fiul.

2 Ioan 9

Noul Testament pe scurt (24) – 2 Ioan

Cea de-a doua Epistolă a lui Ioan este singura din Scriptură adresată unei femei. Prima Epistolă a sa ne-a prezentat principiile binecuvântate cu privire la lumină, sau la adevăr, și cu privire la dragoste, așa cum au fost ele revelate în Persoana Fiului lui Dumnezeu. Acum această a doua epistolă pune accentul pe menținerea cu credincioșie a adevărului, chiar și de către o femeie.

Mulți înșelători circulau în acea vreme, iar scopul principal al lui Satan era să atace căminul. Pentru aceasta, el apela cu precădere la natura sensibilă și amabilă a femeilor. Deși Ioan intenționa să viziteze curând acel loc, totuși Dumnezeu l-a îndemnat să scrie fără întârziere. Această femeie evlavioasă trebuia protejată de nelegiuirea care încerca să se strecoare peste tot. Astfel de înșelători s-au înmulțit astăzi – aceia care nu-L mărturisesc pe Isus Hristos venit în trup. Dumnezeirea Lui eternă și umanitatea Lui adevărată și pură sunt chestiuni vitale. Dacă cineva o ia înainte în această privință, pretinzând că are un adevăr avansat și o cunoaștere care trece peste cea revelată în Persoana lui Hristos, unul ca acesta „nu-L are pe Dumnezeu“ (versetul 9).

Mulți din această categorie, precum martorii lui Iehova, mormonii și alții ca ei, caută să pătrundă în case cu doctrinele lor subtile și ucigătoare. „Aleasa doamnă“ era chemată nu numai să nu-i primească pe unii ca aceștia, ci nici măcar să nu-i salute, căci a-i saluta însemna să se asocieze cu ei în lucrările lor rele. Ea nu trebuia să arate nicio dragoste față de rău, fiindcă dragostea trebuia să fie „în adevăr“. Acesta este un exemplu puternic cu privire la învățătura despre ce înseamnă asocierea. Nu este nevoie ca cineva să creadă doctrina falsă cu care se asociază; dacă se asociază cu persoana care o aducea, se asociază și cu învățătura adusă.

Să urâm cu tot sufletul un astfel de rău și să ne detașăm complet de el, cu un adevărat devotament față de Cel care este „Fiul Tatălui, în adevăr și în dragoste“ (versetul 3)!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ei și-au întors spre Mine spatele, și nu fața; dar în timpul necazului lor vor zice: „Ridică-Te și salvează-ne!“.

Ieremia 2.27

Cel mai potrivit moment

Un creștin i-a spus odată vecinului său necredincios: „Pentru a fi mântuit, nu este suficient să spui «Dumnezeul meu!» atunci când cazi de pe scară“. Sunt foarte mulți cei care strigă la Dumnezeu după ajutor, în mod instinctiv, când sunt cuprinși de teamă, apoi uită de El după ce pericolul a trecut. În război sau la înălțime, în avioane sau pe nave, în situații periculoase sau în diferite calamități naturale, câți nu Îl cheamă pe Dumnezeu, fie în tăcere, fie strigând? Dar au ei credință adevărată? Dumnezeu știe! Deseori El poate spune: „Mi-ai întors spatele, iar acum vrei să te ajut?“.

Dacă aceasta este situația ta, doresc să te invit să te întorci la Dumnezeu și să te rogi Lui cu onestitate. Biblia spune: „Iată, acum este timpul potrivit; iată, acum este ziua mântuirii“ (2 Corinteni 6.2). Dar ziua mântuirii nu va fi pentru totdeauna. Deocamdată, Dumnezeu îți întinde mâna în har, dar El va fi mereu Dumnezeul cel sfânt. Înaintea Lui nimeni nu va fi capabil să găsească scuze sau să se justifice pentru că a refuzat să creadă. Se poate să vină timpul când nu vei mai avea nicio ocazie de a veni la El, pentru că ziua harului s-a încheiat sau pentru că ți-ai împietrit prea tare inima. Astăzi trebuie să crezi și să te rogi Lui, spunând: „Vin așa cum sunt“. Nu disprețui chemarea lui Dumnezeu când îți oferă mântuirea! „Căutați pe Domnul cât timp se poate găsi, chemați-L cât timp este aproape“ (Isaia 55.6)!

Citirea Bibliei: Iov 31.1-40 · Fapte 15.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 1:1-34

Acum, după ce omul a falimentat în totalitate pe terenul propriei responsabilităţi, urmează să-l vedem pe Dumnezeul harului reluând totul, de la început, în aceste cărţi ale Cronicilor. Istoria rasei umane este într-un fel recapitulată aici, însă fără să se mai pună accentul pe răul produs de om (ca în cărţile lui Samuel şi ale Împăraţilor), ci subliniindu-se binele gânditşiîmplinitde Dumnezeu ca răspuns la acest rău. Iată deci această istorie a omenirii recapitulată, mergând înapoi în genealogie până la Adam! Şi este de remarcat că semnificaţiile primelor zece nume permit să se citească o frază care este ca un rezumat al întregii Evanghelii.

(Adam:) Omul  (Set:) a luat locul lui (Enoş:) mortal, incu­rabil, (Cainan:) plângând; (Mahalaleel:) Dumnezeul preafericit, (Iared:) coborât, (Enoh:) consacrat, instruit, (Metuşala:) aduce prin moartea lui, (Lameh:) pentru cel care a călcat legea, (Noe:) consolare şi odihnă.

Nu este aici în primul rând o concluzie asupra a tot ce fusese înainte, adică declaraţia asupra ruinei ireme­diabile a creaturii? Dar, în acelaşi timp, este şi o admi­rabilă introducere la dez­văluirea planului divin, pe care îl vom urmări ca pe un fir de aur, de-a lungul întregului curs al acestor două cărţi!

VALOAREA UNEI OI PIERDUTE | Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi dă viaţa pentru oi.” (Ioan 10:11)

Domnul Isus a spus și pilda păstorului care avea o sută de oi. Când una dintre ele s-a rătăcit, el le-a lăsat pe celelalte nouăzeci și nouă în turmă și a căutat până ce-a găsit și oaia pierdută. Apoi a pus-o pe umerii săi și s-a bucurat când a adus-o acasă. Păstorilor buni nu le pasă de o parte din turmă, sau de cea mai mare parte a turmei, ci de toată turma.

Acest lucru devine cel mai evident atunci când o singură oaie se pierde. Există o povestire despre o fetiță care s-a rătăcit prin pădure și s-a pierdut. Pe măsură ce se lăsa întunericul, frica îi strângea inima. A țipat și a plâns până când, epuizată, s-a întins și a adormit. Tatăl ei, cu vocea răgușită de atâta strigat, o căuta de mai multe ore când a văzut-o întinsă, într-o zonă cu iarbă. Strigând-o din răsputeri, el s-a repezit spre ea. Fetița s-a trezit, i-a sărit în brațe, l-a îmbrățișat și i-a spus: „Tati, ce fericită sunt că te-am găsit!”

Acesta este finalul povestirii… dar transpusă în plan spiritual, să înțelegem că nu noi Îl găsim pe Isus; El ne găsește pe noi. Iar El ne găsește pentru că ne caută constant. Domnul Isus Și-a încheiat parabola prin aceste cuvinte: „Vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouăzeci şi nouă de oameni neprihăniţi, care n-au nevoie de pocăinţă.” (Luca 15:7).

De fiecare dată când o persoană pierdută este găsită, cerul sărbătorește. S-ar putea să ai îndoieli și să întrebi: „Vrei să spui că eu contez atât de mult pentru Dumnezeu?” Da! La fel cum păstorul din pildă a lăsat nouăzeci și nouă de oi pentru a o căuta pe cea care se pierduse, Isus te iubește și a murit pentru a te salva, și nu Se va opri căutându-ne… Așa că, astăzi – vino la El!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries