Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “muzica”

06 aug. 2025

6 August 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și David s-a suit, și tot Israelul, la Baala, la Chiriat-Iearim, care este în Iuda, ca să suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, al Domnului care șade între heruvimi, al cărui Nume este chemat acolo. Și au purtat chivotul lui Dumnezeu pe un car nou.

1 Cronici 13.6,7

Carul nou (1)

Cu toții ne gândim că David, în urma dorinței evlavioase pe care a avut-o cu privire la chivot, ar fi trebuit să-L întrebe pe Domnul cu privire la felul în care acest chivot trebuia transportat, sau să caute direct în Scriptură răspunsul la această întrebare. Lucrurile însă n-au stat așa. David a gândit, așa cum fac mulți astăzi, că un car nou era foarte bun pentru a transporta chivotul, crezând că felul în care chivotul ajunsese înapoi în țara lui Israel era potrivit pentru a-l transporta la Ierusalim (1 Samuel 6.7). Faptul că filistenii, vrăjmașii lui Dumnezeu, avuseseră ideea transportării chivotului cu un car nou pare să nu fi contat pentru David.

Ce înseamnă carul nou? El simbolizează ceva care nu este potrivit modelului din Scriptură. Putem vedea sute de care noi în creștinătate astăzi, de diferite forme, mărimi și culori, peste tot în sistemele care se numesc creștine.

Chivotul era în legătură cu închinarea față de Dumnezeu, fiind piesa principală din cortul întâlnirii. El era o imagine a Persoanei lui Hristos. Capacul ispășirii, sau al îndurării, vorbea despre El și despre lucrarea Lui. În chivot se aflau vasul cu mană – hrana lui Israel în pustie – și toiagul lui Aaron, care înmugurise, simbol al harului preoțesc, manifestat în puterea învierii; de asemenea, în el erau tablele legii, fiindcă legea era ascunsă în Domnul. Israel trebuia să poarte chivotul și conținutul lui în umblarea sa prin pustie.

Și noi, creștinii, trebuie să purtăm chivotul, în mod spiritual, în umblarea noastră prin această lume. Când Israel străbătea pustia, erau acolo preoții, leviții și cei din popor, care erau războinicii. Astăzi fiecare creștin este preot, în ce privește închinarea, levit, în ce privește slujirea, și războinic, în ce privește lupta împotriva vrăjmașului.

W. T. P. Wolston

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și era un ogor plin cu orz. Și poporul a fugit dinaintea filistenilor. Și au stat în mijlocul ogorului și l-au apărat și au bătut pe filisteni. Și Domnul i-a salvat cu o mare salvare.

1 Cronici 11.13,14

Lanul cu orz

Domnul i-a salvat cu o mare salvare, ce veste minunată! Cât ne-am bucura azi, dacă am experimenta așa ceva! Dar cum a început aceasta? Cu un ogor plin de orz! David și Eleazar erau angajați în război cu filistenii; bătălia a fluctuat în favoarea filistenilor, și atunci poporul a fugit. S-au predat și acești doi războinici? Nicidecum! Ei au stat fermi în mijlocul acelui lan de orz, l-au salvat și i-au bătut pe filisteni. Domnul le-a obținut victoria. Nu era oare un loc mai bun pentru luptă? Sau era acel lan de orz atât de important din punct de vedere strategic? Nu, însă era un lan plin de orz, nu o miriște. Pentru David și pentru Eleazar, acesta a fost un motiv îndeajuns pentru a-l apăra, iar Domnul le-a răsplătit eforturile.

Găsește Domnul în mine sau în tine o astfel de persoană, îndeajuns de curajoasă și de tare în credință, încât să apere interesele Sale? Cine nu ar considera un lan plin de orz prea neînsemnat ca să îl apere pentru Dumnezeu și pentru poporul Său? Gândește-te la contribuția ta în lucrarea lui Dumnezeu și pentru poporul Său, chiar dacă în opinia ta este neînsemnată. Ea reprezintă orice slujbă în familiile copiilor lui Dumnezeu și orice hrană spirituală din Scripturi care este dată și păstrată în adunările celor credincioși. Fiecare dintre noi are un lan de orz care merită apărat. El este prețios în ochii lui Dumnezeu și deci și pentru noi. Dumnezeu dorește să aducă „o mare victorie“ printre credincioși, în familiile lor și în adunare. Unde se află „lanul tău de orz“?

Citirea Bibliei: Iov 15.1-35 · Fapte 10.1-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 19:1-13

În faţa asaltului armatelor asiriene, Ezechia are un fel neobişnuit de a conduce războiul: În loc de armură, se îmbracă cu un sac. Cartierul său general nu se află pe fortificaţia pe care o construise, ci în casa Domnului. În fine, în loc să apeleze la cei mai bravi ostaşi ai săi, se adresează profetului Isaia. Dar, în contrast cu aroganţa şi cu mândria împăratului Asiriei, nu este aceasta buna strategie militară pe care ne-o recomandă apos­tolul Pavel? „Armele luptei noastre nu sunt fireşti“, scrie el în 2 Co­rin­teni 10.4, 5, „ci puternice, potrivit lui Dum­nezeu, spre dărâmarea întăriturilor, dărâmând raţiona­mente şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu“.

Ezechia, al cărui nume înseamn㠄puterea Domnului“, ştie la cine să meargă să caute ajutor (Psalmul 121.2). Încre­derea nu-i este dezamăgită. „Nu te speria …“, îi răs­punde profetul. Cuvânt preţios, pe care-l auzim atât de des în Scriptură şi în special din gura Dom­nului: „Nu te teme; crede numai“ (Marcu 5.36). El are limba unui om învăţat, capabil să-l învioreze cu un cuvânt pe cel obosit (Isaia 50.4). Sufletul te­mător, dar plin de încredere, al răscum­păratului Său aflat încă în încercare primeşte prin acest cu­vânt puterea şi curajul necesare să aştepte eliberarea.

STRĂDUIEȘTE-TE ȘI DEDICĂ-TE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„El a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.” (2 Cronici 25:2)

Biblia spune: „Amația a ajuns împărat… el a făcut ce este bine înaintea Domnului, dar cu o inimă care nu era în totul dată Lui.” (2 Cronici 25:1-2) Lucrul acesta contrastează cu ceea ce a spus Dumnezeu despre David: „Am găsit pe David… om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.” (Faptele apostolilor 13:22).

Acest lucru poate fi puțin derutant, pentru că atunci când citești viața lui David, găsești capitole în Biblie în care se vorbește despre adulter, crimă și mușamalizare. A fost un dezastru ca soț, și ca tată a lăsat de dorit. Cu toate acestea, inima lui a fost dedicată lui Dumnezeu. De unde știm asta? Pentru că atunci când a făcut greșeli și a păcătuit, s-a căit și a dorit, în primul rând, să se împace din nou cu Dumnezeu. Când a orchestrat întoarcerea chivotului legământului în Israel, citim că David a sărit înaintea Domnului „din răsputeri” (2 Samuel 6:14)… Și-a pus tot sufletul în acel joc. Dacă te întrebi cum vor fi arătat acele mișcări, textul ne spune că regele David „sărea și juca înaintea Domnului” (2 Samuel 6:16). Gândește-te la această scenă în felul următor: ai fost bolnav de o boală incurabilă, medicii nu ți-au mai dat nici măcar o șansă, iar tu te-ai rugat lui Dumnezeu să te vindece… și ai fost vindecat! Oare cum ai sări și ai țopăi de bucurie înaintea Lui? În asemenea momente, nu poți rămâne inert.

În istoria timpurie, inima era nucleul unei persoane. Asta nu însemna doar sentimente, așa cum ne gândim noi de multe ori la inimă, ci centrul ființei unei persoane, în special voința. Așadar, devotamentul din toată inima față de Dumnezeu dezvăluie ceea ce alegi să îmbrățișezi cu toată puterea ta.

Amația și-a trăit douăzeci și nouă de ani din viață punându-și la punct angajamentul față de Dumnezeu. A făcut ceea ce era corect, dar inima lui era în altă parte. David, în ciuda defectelor sale, L-a urmat pe Dumnezeu cu toată inima sa.

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: străduiește-te și dedică-te lui Dumnezeu cu toată inima!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 iul. 2025

19 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și a fost că, pe când Se apropia de Betfaghe și de Betania, spre muntele numit al Măslinilor, i-a trimis pe doi dintre ucenicii Săi, spunând: „Mergeți în satul dinainte, în care, intrând, veți găsi un măgăruș legat, pe care nimeni dintre oameni nu s-a așezat vreodată: dezlegați-l și aduceți-l! Și, dacă vă va întreba cineva: «De ce îl dezlegați?», veți spune așa: «Pentru că Domnul are nevoie de el»“.

Luca 19.29-31

Avem tendința să ne preocupăm prea mult cu nevoile noastre. Ne place să ne gândim la felul cum Domnul Isus a venit în întâmpinarea nevoilor oamenilor, ceea ce nu este un lucru rău. Însă cât de mult ne gândim la nevoile pe care Domnul Însuși le-a avut? În câteva ocazii, El i-a folosit pe anumiți oameni pentru ca aceștia să vină în întâmpinarea propriilor Lui nevoi:

• El S-a folosit de proprietarul unui măgăruș, pentru ca acesta să I-l dăruiască pentru a intra în Ierusalim.

• L-a rugat pe Petru să-I pună la dispoziție barca pentru a le vorbi mulțimilor.

• Fiind obosit la fântâna din Samaria, El a rugat-o pe o femeie să-I dea apă de băut, deși i-a făcut această rugăminte cu scopul de a intra în vorbă cu ea cu privire la apa pe care El avea să i-o dăruiască.

• A binevoit să Se folosească de cele cinci pâini și de cei doi peștișori pe care un băiețel I i-a pus la dispoziție.

• A acceptat parfumul scump pe care Maria l-a turnat asupra Lui. Deși unii au fost nemulțumiți de felul în care ea a folosit parfumul, Domnul i-a luat apărarea și a spus că ea nu a risipit parfumul, ci l-a folosit pentru El.

• Iosif din Arimateea a dăruit mormântul în care trupul Său a fost pus.

Domnul este fără îndoială atotputernic și are toate lucrurile la dispoziție, însă Lui Îi place să-i folosească pe cei ai Săi în lucrarea Sa. El dorește să te folosească și pe tine. I-ai cerut să-ți arate cum poți să-L slujești?

M. Hardt

SĂMÂNȚA BUNĂ

I-a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan. Și a început să Se întristeze și să Se tulbure adânc.

Marcu 14.33

Trei ucenici

Potrivit relatării lui Marcu, ucenicii Petru, Iacov și Ioan au fost învredniciți să asiste la trei evenimente deosebite:

1. Au fost de față când Domnul a înviat-o pe fiica lui Iair (Marcu 5.37);

2. Au fost martori oculari ai transfigurării Domnului lor pe munte (Marcu 9.2);

3. Au fost cu Domnul în Ghetsimani, când El a vrut să împărtășească acolo cu ei sentimentele Sale, în anticiparea răstignirii Sale (Marcu 14.33).

Observăm că acești trei ucenici Îl cunoșteau într-un mod deosebit pe Isus. Iar harul oferit lor ne este rezervat și nouă, de a-L putea cunoaște în același fel.

În toate cele trei ocazii este implicată moartea. Niciunul dintre noi nu poate scăpa de influența ei.

Fata de doisprezece ani a fost înviată, Domnul dovedind public că El salvează din moarte.

Pe muntele transfigurării, doi bărbați, Moise și Ilie, au apărut împreună cu El: primul murise, iar cel de-al doilea fusese dus la cer în viață. Ei sunt dovada că moartea nu mai are nicio putere asupra celor credincioși.

Însă grozăvia morții nu o înțelegem decât atunci când privim lupta Domnului în grădina Ghetsimani în anticiparea morții Sale. Moartea nu-i mai privea pe alții, ci pe El Însuși. El trebuia să treacă prin moarte, conform planului lui Dumnezeu. Acolo, în acea noapte, El suferea cumplit, întrucât anticipa ceea ce avea să se întâmple câteva ore mai târziu pe Golgota. El a trebuit să moară pentru a deveni Mântuitorul nostru, al acelora care meritam moartea pentru păcat.

Prin urmare, El merită închinarea și dragostea noastră veșnică.

Citirea Bibliei: Daniel 11.10-28 · Fapte 4.13-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 9:1-15

Cu mult timp în urmă, pe muntele Horeb, Dom­nul i-l desemnase lui Ilie pe Iehu ca succesor al casei lui Ahab (1 Împăraţi 19.16). Însă Dumnezeu nu Se grăbeşte niciodată când este vorba de judeca­tă. Numai atunci când toate celelalte re­surse ale harului Său s-au epuizat, decide să ac­ţioneze. Nu Elisei va fi acela care îl va unge pe acest nou împărat ca exercitant al justiţiei, şi aceasta, în mod sigur, deoarece este profetul harului.

Un tâ­năr dintre fiii profeţilor este ales pentru acest ser­viciu. Faptul în cauză ne arată că o misiune, chiar importantă, poate fi uneori încredinţată de Dom­nul unui tânăr. Trebuia să se prezinte perso­nal la cartierul general al armatei lui Israel din garni­zoana de la Ramot-Galaad şi să toarne uleiul ungerii împărăteşti pe capul lui Iehu, care avea probabil învestiţia de comandant-şef.

Nu era îndeajuns lucrul acesta ca să-l intimideze pe tânărul profet? Dar, când ascultăm de Dumne­zeu, putem conta pe ajutorul Lui în cele mai dificile situaţii. Versetul 7 ne arată că Dumnezeu nu uită suferinţele alor Săi (Luca 18.7, 8). Cu cât mai mult Îşi aminteşte El de sângele Fiului Său, dat la moarte prin mâna oamenilor vinovaţi!

Ales de Domnul, aclamat de ofiţerii săi, noul împărat intră imediat în acţiune, fără să piardă nici un moment.

NU TE GRĂBI SĂ JUDECI!

„Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.” (Matei 7:1)

Chuck Swindoll ținea o conferință în California, și chiar înainte să înceapă conferința un domn a venit la el și i-a spus: „Am așteptat atât de mult această săptămână, încât am de gând să „înfulec” tot ce aveți de oferit!” Swindoll i-a mulțumit…

În prima seară a conferinței, bărbatul mai mult a moțăit pe scaun. Swindoll s-a gândit că va fi avut un drum lung cu mașina și probabil era obosit. Dar la fel s-a întâmplat în fiecare seară până la încheierea conferinței.

Ca orice predicator, nu s-a simțit prea bine să vadă pe cineva dormind în timpul prelegerilor lui. Vineri dimineața, doamna care stătea lângă acel domn a venit la Swindoll și i-a spus: „Vreau să vă mulțumesc pentru slujirea din această săptămână. Și vreau să-mi cer scuze pentru că soțul meu a adormit… are cancer în fază terminală și medicii i-au dat doar câteva săptămâni de viață.

Când am vorbit despre ce vrea să facă înainte să moară, a spus: „Vreau să merg să-l ascult pe Chuck Swindoll!” Numai că, domnule Swindoll, doctorii i-au dat medicamente pentru calmarea durerilor, care însă îi provoacă somnolență! Am vrut să vă cer iertare personal pentru că a ațipit în timpul mesajelor dvs., dar vreau să vă asigur că aceasta a fost cea mai bună săptămână din această parte a vieții lui!”

Swindoll a declarat ulterior că îi venea să intre în pământ de rușine, pentru că-și făcuse o părere greșită, pripită, și-l judecase pe bietul om!

Înțelegem poate mai bine de ce a spus Domnul Isus: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați” – pentru că în viața unei persoane pot interveni circumstanțe și situații pe care nu le cunoști sau nu le înțelegi. Așadar, în loc să judeci o persoană, oferă-i același har pe care Dumnezeu ți l-a oferit ție!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
06 iul. 2025

6 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce va rămâne din carnea jertfei să se ardă cu foc a treia zi. Și dacă va mânca cineva din carnea jertfei sale de pace a treia zi, nu va fi primită, nu se va socoti celui care a adus-o: va fi o urâciune; și sufletul care va mânca din ea își va purta nelegiuirea.

Levitic 7.17,18

Nimic, în afară de ceea ce este în legătură cu Hristos, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu. Poate să existe o lucrare dezinvoltă, care pare a fi închinare, dar care este, totuși, doar manifestarea sentimentelor naturale. Împotriva tuturor acestor lucruri sunt chemați să vegheze aceia care doresc să-și amintească faptul că „Dumnezeu este Duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr“ (Ioan 4.24).

Scump cititor, ia aminte la aceste lucruri! Ai grijă ca închinarea ta să fie legată inseparabil de lucrarea de la cruce! Veghează ca Hristos să fie temelia și subiectul închinării tale, iar Duhul Sfânt să-i fie puterea! Fii cu luare-aminte ca închinarea exterioară să nu treacă dincolo de puterea lăuntrică! Este necesară multă veghere pentru a ne feri de acest rău. Putem începe o cântare într-un spirit de închinare adevărat și, din cauza lipsei de putere spirituală, putem, înainte de a o încheia, să cădem în răul care corespunde actului ceremonial de „a mânca din carnea jertfei de pace, a treia zi“. Singurul mijloc de apărare împotriva acestui rău este să rămânem aproape de Domnul Isus. Dacă ne înălțăm inimile în mulțumire, pentru anumite îndurări speciale pe care le-am primit, să facem acest lucru în puterea Numelui și jertfei Domnului Isus. În acest fel, închinarea noastră va fi caracterizată de acea prospețime, de acea mireasmă, de acel ton profund și de acea înălțime morală, care sunt rezultatul faptului că Îl avem pe Tatăl ca destinatar, pe Fiul ca temelie, iar pe Duhul Sfânt ca putere a închinării noastre.

Doamne, fă ca acest lucru să fie adevărat pentru tot poporul Tău de închinători, până la momentul în care vom ajunge cu toții, trup, suflet și duh, în siguranța eternă a prezenței Tale, în afara sferei în care putem fi atinși de orice influență a închinării false și a religiei corupte și, de asemenea, în afara oricărei atingeri a diferitelor piedici care se ridică din aceste trupuri de păcat și de moarte pe care încă le purtăm!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Adevărat, adevărat vă spun: dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod.

Ioan 12.24

Bobul de grâu

În Evanghelia după Ioan, întâlnim douăzeci și cinci de locuri în care Domnul Își începe comunicarea spunând: „Adevărat, adevărat“, fapt care atrage atenția că are o mare semnificație. În textul de astăzi, El vorbește despre grăuntele de grâu căzut în pământ; am spune că este un proces normal, care se întâmplă de mult timp, în fiecare an. Aici, aspectul neobișnuit este că El Însuși este Grăuntele de Grâu. Omul Isus Hristos a suferit moartea, deși El este singura persoană care nu avea nevoie să moară. Când oamenii mor, nu acela este sfârșitul lor: ei toți vor fi înviați într-o zi. Dar care dintre ei ar putea aduce vreodată „mult rod“ prin moartea sa?

Ce valoare de necuprins se află în moartea și în învierea lui Isus! Dacă El nu ar fi murit, cerul ar fi rămas gol. Dar El a murit, astfel încât oamenii să poată avea parte de chiar viața Lui. Ideea centrală aici este aceasta: rod de același fel. Profetul a prezis cu secole înainte: „Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță“ (Isaia 53.10). Oricine crede că Isus a murit în locul său are aceeași viață eternă ca a Salvatorului său. Chiar și trupul credinciosului va fi transformat, pentru a se asemăna cu trupul gloriei Sale (Filipeni 3.21). Astfel va fi împlinit versetul: „Asemenea Celui ceresc [Hristos], așa sunt și cei cerești [credincioșii]“ (1 Corinteni 15.48). „Cel care merge plângând, purtând sămânța de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-și snopii“ (Psalmul 126.6).

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 2:15-25

„Fiii“ profeţilor erau în realitate ucenicii lor, trăind împreună, învăţaţi de Cuvânt şi folosiţi de Domnul în serviciul Său. Cei din Ierihon, aseme­nea lui Toma mai târziu, nu pot să creadă miste­riosul eveniment care tocmai avusese loc.

Elisei, la Ierihon, Îl reprezintă pe Hristos venit prin har în această lume, o lume purtând sigiliul morţii şi al sterilităţii. Viaţa îi poate fi adusă nu­mai prin puterea purificatoare a harului (sarea), conţinută şi manifestată în omul cel nou (vasul nou). Fiecare credincios este de asemenea chemat să fie în aceeaşi lume „un vas spre onoare, sfinţit, fo­lo­sitor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bun㓠(2 Timotei 2.21).

Înfricoşătoarea scenă care urmează ne aminteşte de ju­de­căţile pregătite pentru batjocoritori (Prov. 19.29). Băie­ţaşii din Betel L-au insultat pe Dom­­­nul Însuşi. „Suie-te, chelule“ era o sfi­dare la adresa lui Elisei, pentru a fi răpit la cer ca Ilie. Apostolul Petru ne spune că în zilele din ur­mă vor veni batjocoritori umblând după poftele lor şi zi­când: „Unde este promisiunea venirii Lui?“ (2 Pe­t.3.3, 4).

Apoi vin ursoaicele. Ursul este asociat în Biblie cu leul: Satan. Cât de solemn este acest lucru! Dacă copiii dis­preţuiesc Cuvântul, Dumnezeu va putea permite ca ei să ajungă pra­da lumii şi a prinţului ei, de altfel, o soartă mai rea decât moar­tea, pen­tru că în joc se află mântuirea sufletu­lui lor.

CÂND SLUJEȘTI, TE POȚI SIMȚI SINGUR | Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni n-a fost cu mine… însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17)

Ceea ce lucrătorii spirituali experimentează adesea este că mulți dintre cei care nu se califică, conform Bibliei, să slujească în biserică sunt totuși gata să critice la orice pas orice slujire, și să spună tuturor că ei știu mai bine ce e greșit și cum se face!

Deși putem realiza întotdeauna mai multe lucrând cu alții, nu te poți baza întotdeauna pe susținerea sau aprecierea/aprobarea tuturor! Indiferent de ce și cum faci, mereu se vor găsi unii negativiști. Așadar, trebuie să rămâi concentrat pe obiectivele pe care ți le-a dat Dumnezeu, să fii persoana pe care te-a creat Dumnezeu să fii, și să te încrezi în Dumnezeu pentru a face ceea ce tu singur nu poți face.

Adevărații slujitori iau decizii dificile, chiar și atunci când asta înseamnă să fie mai puțin populari! Drumul către o slujire după voia lui Dumnezeu poate însemna și să fii singur… Dar odată ce-ți atingi obiectivele pe care ți le-a trasat Dumnezeu, recompensele sunt enorme! Apostolul Pavel scria: „Nimeni n-a fost cu mine… toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească!” (2 Timotei 4:16-18).

Chiar dacă toți din comunitatea ta te vor părăsi, dacă inima și viața ta sunt curate, Domnul va sta alături de tine – Domnul te va întări, Domnul te va elibera, Domnul te va răsplăti! Tu ești chemat să-i iubești pe ceilalți și să lucrezi cu ei. Și dacă descoperi că, fără să-ți dai seama, faci lucruri care-i îndepărtează, îi descurajează sau duc la conflict, cere-I lui Dumnezeu înțelepciune și discernământ pentru a îndrepta situația.

Dar să știi un lucru: atunci când nu vei mai avea pe nimeni lângă tine, în afară de Dumnezeu – vei descoperi că Dumnezeu îți este îndeajuns!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
12 mai 2025

12 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Supraveghind, nu constrânși, ci de bunăvoie; nu pentru câștig rușinos, ci cu dragă inimă; nu ca domnind peste cei dați vouă, ci fiind modele pentru turmă.

1 Petru 5.2,3

Turma avea bătrâni, și nu bătrânii aveau turmă! Acest lucru vorbește despre locul bătrânilor și despre importanța lor derivată din relația cu turma: turma era mai importantă decât supraveghetorii ei. Dar ei, bătrânii, nu trebuia să supravegheze din constrângere. Aici însă, pericolul care îi privea pe bătrâni nu era cel apărut în adunările dintre națiuni, anume acela de a-și atribui un loc deasupra turmei – tristă caracteristică a oricărui sistem clerical – ci acela de a considera slujba de supraveghetor ca ceva impus, și nu voluntar, și de a pierde astfel beneficiul unei consacrări libere pentru Domnul și pentru turma Lui. Petru învățase acest lucru cu privire la sine însuși atunci când, umilit și reabilitat, primise misiunea de îngrijire a turmei, ca semn de încredere specială pe care Domnul i-o acorda pentru a-I paște turma.

În inima acestor bătrâni puteau exista și alte sentimente decât acela al constrângerii. Ei puteau să împlinească această lucrare pentru câștig. Aici, câștigul este calificat ca rușinos (vedeți Tit 1.11) și așa va fi întotdeauna atunci când el reprezintă scopul sau un motiv – oricare ar fi acesta – pentru împlinirea slujbei respective. Lucrurile rușinoase sunt cele care ne fac să roșim și să ne ascundem fața, de aceea ele sunt absolut incompatibile cu slujba pentru Domnul. În cele ce am spus aici nu vreau nicidecum să se înțeleagă că ar fi o incompatibilitate cu privire la drepturile creștinului în această slujbă. Al treilea lucru se referă la ceea ce Petru numește: „Ca domnind peste cei dați vouă“. Aici el vrea să spună: „Ca niște oameni care domnesc peste posesiunile care le aparțin“, considerându-i pe sfinți ca fiind posesiunea lor. În loc să aibă o astfel de atitudine, bătrânii trebuiau să fie modele pentru turmă, dându-i exemplul unei vieți de supunere, de ascultare, de sfințenie și de încredere – calități distinctive pentru oi, obișnuite să urmeze pe cineva, dar nu pe bătrâni, ci pe Mai-marele Păstor care le conduce. Toate acestea ne sunt spuse având în vedere viitoarea arătare a Mai-marelui Păstor. Bătrânul însuși se mulțumește să slujească turmei fără o răsplată imediată, iar ochii săi privesc înainte spre momentul arătării viitoare a lui Hristos.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, pe când trecea Isus de acolo mai departe, doi orbi L-au urmat, strigând și spunând: „Ai milă de noi, Fiu al lui David!“. Și, când a intrat în casă, orbii au venit la El și Isus le-a spus: „Credeți că pot face aceasta?“.

Matei 9.27,28

„Credeți că pot face aceasta?“

Există o anumită tensiune aici. Doi orbi se țineau după Isus, implorând ajutorul Său. Dar El urmează să vorbească cu ei abia când va intra într-o casă. De ce El, care a simpatizat întotdeauna cu oamenii în nevoie, nu S-a ocupat imediat de problema lor? În mod clar, răspunsul la această dilemă se află în însăși întrebarea Lui: „Credeți că pot face aceasta?“.

Cei doi Îi ceruseră în repetate rânduri ajutor „Fiului lui David“. Acest titlu era rezervat pentru Mesia, Regele pe care Îl promisese Dumnezeu și pe care poporul evreu Îl aștepta de secole. Scriptura confirmă că Mesia va fi un descendent al lui David, cel mai mare rege din istoria lui Israel. Așadar, orbii folosesc titlul oficial de Mesia atunci când I se adresează Domnului. Aceasta Îl onorează pe Isus, pentru că mulți refuzau să-L recunoască drept Mesia al lor. Totuși, Isus îi întreabă personal: „Credeți că pot face aceasta?“.

Era ușor să I se adreseze Domnului cu titlul corect; dar ce poziție aveau ei, de fapt, cu privire la El? Veniseră pur și simplu pentru că alții Îl considerau Mesia și pentru că se vorbea mult despre El? Sau credeau cu adevărat în El și în atotputernicia Sa? Astăzi Domnul ne adresează aceeași întrebare. Ce spun alții poate fi bine formulat și respectuos. Dar El nu vrea ca noi să repetăm doar ceea ce am auzit despre El.

Domnul dorește să venim la El din convingere și dovedind credință personală. Astăzi din nou Isus întreabă: „Credeți că pot face aceasta?“, cu alte cuvinte: „Ai tu încredere în puterea Mea salvatoare?“.

Citirea Bibliei: Geneza 24.50-67 · Psalmul 9.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 24:1-13

David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiu­ne numeroasă şi să dispună de o armată puterni­că. Mândria ne împinge să ne acordăm impor­tanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David re­cunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psal­mul 20.7)!

Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recen­să­mântul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida po­căin­ţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (1) | Fundația S.E.E.R. România

„Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12)

Un autor creștin scria: „Ați auzit vreodată de acluofobie? Este frica de întuneric sau de locuri întunecoase. A fi în întuneric total este enervant. Induce un sentiment de neajutorare. Și totuși, întunericul fizic nu este nimic în comparație cu întunericul emoțional, relațional și spiritual!” S-ar putea ca și tu, astăzi, să simți că ești într-un loc întunecat, fără ieșire: „Prietena ta te-a părăsit pentru un alt bărbat”… Sau: „Te așteaptă divorțul. Soțul tău te înșeală!”… Sau: „Ești deprimată și plângi fără motiv. Când vor dispărea aceste sentimente?”… Sau: „Te lupți cu o boală teribilă și ești practic legată de casă. Ești într-un loc întunecat și ai nevoie de ajutor!”

Dacă aceasta este și povestea ta, există remediu și nădejde. Domnul Isus a spus: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii”.

Dacă ești dispus să te întorci la El astăzi, vei descoperi că El îți poate lumina drumul și îți poate arăta cărarea de ieșire din întunericul în care te afli! Când aprinzi lumina, întunericul trebuie să plece. Iar Domnul Isus este lumina care înlătură întunericul nostru spiritual și emoțional.

Observați că Domnul Isus nu a spus că El este o lumină, acolo, una dintre mai multe… sau o mare lumină… ci Lumina. El n-a lăsat să se înțeleagă că ar fi lumina unora – ci Lumina lumii, a întregii omeniri! Fie că locuiești la Londra, Los Angeles, Tokyo, Toronto sau în România, Domnul Isus este răspunsul tău. Dacă trăiești în întuneric, El te invită să vii la El și să pășești în lumină!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 mai 2025

9 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

[Avraam] a zidit un altar Domnului și a chemat numele Domnului.

Geneza 12.8

După ce Domnul i S-a arătat lui Avraam, citim imediat că el „a zidit un altar“. Altarul vorbește despre închinare. În Epistola către Evrei, cei care ies la Hristos, afară din tabără, nu numai că își iau caracterul de străini și călători, ca neavând aici o cetate stătătoare, ci devin închinători, aducând neîncetat „jertfe de laudă lui Dumnezeu“ (Evrei 13.13-15).

Avraam nu numai că a văzut ceva din gloria viitoare a țării, ci a putut vedea ceva și din gloria Celui care i Se arătase. Faptul că țara îi fusese dăruită l-a făcut să fie recunoscător, însă binecuvântarea Persoanei Dăruitorului a produs închinare în inima lui. Întotdeauna lucrurile stau așa, fiindcă închinarea este revărsarea unei inimi care este umplută de gloria Celui pe care Îl adorăm.

Avraam „a chemat numele Domnului“. Aceasta vorbește despre dependența de Domnul. Oricare ar fi fost nevoile lui, oricare ar fi fost privațiunile unei umblări de străin și călător, oricare ar fi fost împotrivirile și ispitele cu care se confrunta, el avea o resursă sigură și infailibilă: putea chema numele Domnului.

În timpurile grele, cei evlavioși își găsesc resursele în Domnul. În perioada de dinainte de potop au fost unii care, precum Cain, „au ieșit din prezența Domnului“ (Geneza 4.16); au fost însă și oameni evlavioși, care „au început să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). La fel, în zilele lui Maleahi, cei evlavioși și-au găsit resursele în Domnul, fiindcă citim că ei se gândeau la numele Lui (Maleahi 3.16). În zilele de început ale Adunării, credincioșii erau cunoscuți ca cei care „chemau acest nume“ (Fapte 9.21). În mijlocul persecuțiilor, ei se îndreptau către Domnul. Tot așa, în mijlocul ruinei din aceste zile din urmă, noi primim asigurarea că vor exista încă dintre aceia care „Îl cheamă pe Domnul dintr-o inimă curată“ (2 Timotei 2.22).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este omul căruia îi place viața?

Psalmul 34.12

Cât valorează viața mea? Merită trăită?

Astfel de întrebări sunt rareori rostite cu voce tare, cu toate că aproape toată lumea le ia din când în când în calcul. Există oameni care sunt de acord cu opinia scriitorului francez Albert Camus: „Toată lumea știe că viața nu merită trăită“. Alții îmbrățișează părerea compozitorului Franz Lehar, care însuflețea atmosfera din operete: „Prieteni, viața merită trăită“! Două declarații contradictorii, dintre care numai una este adevărată. Uneori pare că totul este lipsit de sens. Când planurile eșuează, când prietenii se pierd, când boala sau moartea cuiva drag spulberă bucuria, când nu se interesează nimeni de mine, ce mai are viața să-mi ofere?

Există Unul care Se interesează de cei descurajați. Pentru Dumnezeu, noi nu suntem doar o persoană pierdută în mulțime. El ne vede pe toți, ne cunoaște pe fiecare și ne dorește fericirea și o viață în armonie cu El Însuși, Creatorul nostru. El L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, pe pământ. Priviți la cruce ca să vedeți ce valoare aveți în ochii Lui, ce preț a plătit ca să vă dea un sens și un scop în viață!

Acuzat de compatrioții săi, părăsit de majoritatea prietenilor, aflându-se în închisoarea din Roma, el făcea o scrisoare. Este vorba despre apostolul Pavel. Cum se simțea el și ce scria? În acele circumstanțe cu adevărat nefavorabile, Pavel le scria credincioșilor din Filipi despre bucurie, despre bucuria în Isus Hristos: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul! Din nou voi spune: bucurați-vă!“ (Filipeni 4.4).

Citirea Bibliei: Geneza 24.1-14 · Psalmul 7.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 22:33-51

Am văzut în această cântare de eliberare par­tea care-l priveşte pe David şi în acelaşi timp pe cel cre­din­cios; apoi partea care-L priveşte pe Hristos, Căruia David Îi este un palid sim­bol. Ne rămâne să luăm în consi­derare partea lui Dumne­zeu. „Cât despre Dumnezeu, calea Lui este desăvârşită“, aşa începe v.31. Domnul Isus doreşte ca noi să-L cunoaştem pe Autorul eliberării Sale (recitiţi v.17,18 şi Ps. 40.2). Să luăm în considerare întâiul Său mesaj trimis ucenicilor prin Ma­ria, imediat după învierea Sa (comparaţi cu Ps. 22.22 şi cu Ioan 20.17). Este ca şi cum le-ar fi spus: ŤTatăl care Mă iubeşte, Dum­nezeul cel puternic, care M-a eliberat, a devenit Tatăl vostru, Dumnezeul vostru. El de asemenea vă iubeşte şi, prin aceeaşi măreaţă putere a Lui, vă elibe­rează, cum M-a eliberat pe Mine de sub puterea lui Satan şi a morţii. Tot ceea ce înseamnă Nu­mele Tatălui pentru Mine va însemna de acum înainte şi pentru voiť.

Versetul 33 şi cele următoare ne arată că Dum­nezeu este la fel de puternic pentru a-i sus­ţine în mersul şi în luptele lor pe cei care se încred în El. În felul acesta L-a condus pe Isus Unul, a cărui încredere în Tatăl a fost totală.

Ultima parte a cântării deschide viitorul. Ea ne arată ce va face Dumnezeu în final pentru a-i distruge definitiv pe vrăjmaşii Domnului Hristos pe pământ, ca să aşeze naţiunile sub domnia Lui şi, în sfârşit, să-L stabilească Împărat peste întregul univers.

Unde se duc rugaciunile noastre? | Fundația S.E.E.R. România

„Rugăciunile… tale s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El Și-a adus aminte de ele.” (Faptele Apostolilor 10:4)„S-a făcut o nuntă în Cana din Galileea…” (Ioan 2:1)

Te-ai întrebat vreodată unde se duc rugăciunile tale? Răspunsul de dorit este: „s-au suit înaintea lui Dumnezeu și El și-a adus aminte de ele”. Să observăm că ele ajung „înaintea” Lui. Ele sunt în mâinile Lui și în mintea Lui.

În acest pasaj, când Corneliu s-a rugat, Dumnezeu nu i-a schimbat doar circumstanțele, ci a schimbat istoria; pentru prima dată, neamurile au auzit Evanghelia și au devenit parte a Împărăției lui Dumnezeu. De cât timp se ruga Corneliu? Nu știm; Biblia îl numește „cucernic şi temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui. El făcea multe milostenii norodului şi se ruga totdeauna lui Dumnezeu.” (Faptele Apostolilor 10:2).

Rugăciunea nu era o linie telefonică directă pe care Corneliu o folosea doar când avea probleme, sau când apărea o dificultate așa de serioasă că el n-o putea rezolva. El „se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. Avea un mod de viață impregnat de rugăciune. Dumnezeu Își aduce aminte și de rugăciunile tale, așa cum și-a amintit de-ale lui Corneliu. Rugăciunea este ca și cum ai pune bani în contul tău bancar. S-ar putea să nu iei nici un ban din cont astăzi sau mâine, dar vor fi acolo când vei avea nevoie de ei.

Nu te lăsa prins în ritualuri religioase! Te poți ruga oriunde, oricând, pentru orice, iar Dumnezeu îți va răspunde – dacă ești copilul Lui. David scria: „Seara, dimineaţa şi la amiază, oftez şi gem, şi El va auzi glasul meu.” (Psalmul 55:17). Când rămâi fără combustibil pe autostradă, nu poți da vina pe mașină! Ai fost ocupat cu alte lucruri și ai neglijat ce era important. Rugăciunea te face conștient de Dumnezeu, te ține conectat la Dumnezeu și te aduce în locul potrivit pentru a primi ceea ce ai nevoie de la Dumnezeu.

Așadar, continuă să te rogi, pentru ca rugăciunile tale „să se suie înaintea lui Dumnezeu și El să-Și aducă aminte de ele”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
23 apr. 2025

23 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lume, fie viață, fie moarte, fie cele prezente, fie cele viitoare, toate sunt ale voastre.

1 Corinteni 3.22

În vechea creație, omul aparține morții. Prin urmare, s-a spus pe drept că, din momentul în care se naște, el începe să moară. Solemnă realitate! Omul nu poate fugi de moarte. Nu există nici cel mai mic lucru din ceea ce omul posedă în vechea creație, care să nu-i fie luat de mâna necruțătoare a morții. Moartea îi ia totul, îi preface trupul în țărână și îi trimite sufletul la judecată. Casele, pământurile, bogăția, distincțiile, faima și influența, toate dispar atunci când acest vrăjmaș din urmă, moartea, își face apariția. Bogăția întregului univers, dacă i-ar aparține unui singur om, nu i-ar putea procura acestuia nici măcar o secundă de viață în plus. Moartea îl despoaie pe om de tot ceea ce are și îl duce la judecată. Împăratul și cerșetorul, nobilul și țăranul, filosoful erudit și ignorantul – toți sunt la fel. Moartea are stăpânire peste toți în sfera vechii creații.

În noua creație însă, moartea îi aparține omului. Nu există nici măcar un singur lucru pe care creștinul să-l aibă și să nu-l datoreze morții. El are viață, iertare, îndreptățire, pace, acceptare, glorie – toate prin moarte, prin moartea lui Hristos. Întregul aspect cu privire la moarte este schimbat. Satan nu mai poate aduce moartea asupra sufletului celui credincios ca judecată a lui Dumnezeu împotriva păcatului.

Satan, ca fiind cel care avea puterea morții, a fost nimicit. Domnul Isus l-a deposedat de putere, iar acum ține în mâna Sa atotputernică cheile morții și ale Locuinței morților. Moartea și-a pierdut țepușul; Locuința morții a fost înfrântă. Prin urmare, dacă moartea vine la cel credincios, ea vine nu ca un stăpân, ci ca un slujitor. Nu vine ca un polițist, pentru a-i târî sufletul în închisoarea eternă, ci ca o mână prietenoasă care deschide ușa coliviei, pentru ca sufletul să-și poată lua zborul către căminul lui din ceruri.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Doi dintre ei mergeau în aceeași zi spre un sat, al cărui nume era Emaus, la șaizeci de stadii de Ierusalim, și vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră. Și a fost că, pe când vorbeau ei și discutau, Isus Însuși, apropiindu-Se, mergea împreună cu ei.

Luca 24.13-15

Emaus

Doi ucenici se întorc în satul lor natal, Emaus, aflat la circa 10 kilometri de Ierusalim. Sunt triști și dezorientați. Toate speranțele lor că Mesia îi va scăpa de stăpânirea romanilor fuseseră spulberate. La instigarea curții supreme de justiție evreiască, tocmai romanii, cei atât de mult detestați de evrei, L-au răstignit pe Mesia al lor, pe Isus, în afara porților Ierusalimului. Un Necunoscut Se apropie, merge cu ei, îi întreabă, vorbește inimilor lor. „Rămâi cu noi, căci este spre seară“ (Luca 24.29), Îi spun ei Străinului. În casă, la masă, în momentul rugăciunii, Străinul este în sfârșit recunoscut: este Isus. Dar dispare imediat, pentru că de atunci înainte vrea să-i conducă pe ai Săi numai prin credință.

Nu este oare pentru ei, ca și pentru noi, un loc în care se gustă binecuvântarea deplină? Era un lucru cât se poate de adevărat că Domnul Isus Își sacrificase de bunăvoie viața pe crucea de la Golgota, pentru ca noi să putem fi salvați prin credința în El. Dar El nu a rămas în mormânt. El înviase! Noul Testament relatează mai multe întâlniri ale Domnului înviat cu mulți dintre ucenicii Săi. Domnul Isus le-a explicat acestor doi ucenici Scripturile Vechiului Testament, care anunțaseră cu mult timp înainte suferințele, moartea și învierea Sa. El le vorbea și ziua a trecut.

Ei experimentaseră compania Lui. Dar nu au putut păstra această bucurie doar pentru ei înșiși, ci s-au întors imediat la Ierusalim, pentru a răspândi vestea bună. Răsplata lor este mare când Isus apare în mijlocul lor și le spune: „Pace vouă“.

Citirea Bibliei: Geneza 13.5-18 · 2 Petru 2.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 14:25-33

Corupţie, violenţă: acestea sunt titlurile pe care le pot purta capitolele 11-13. Încă de la în­ce­putul Genezei, acestea reprezintă caracteristicile lu­mii. Şi ea nu s-a schimbat. Şi ce teribil este când aceste caracteristici se mani­fes­­tă în familia omului lui Dumnezeu! David dăduse curs acestor două forme ale răului, luând-o pe Bat-Şeba şi ordonând moartea lui Urie. Acum ele se dezvoltă în propria casă. Până la sfârşitul istoriei sale, David va face amara experienţă c㠄ce seamănă omul, aceea va şi secera“ (Galateni 6.7).

Amnon este mort. La intervenţia lui Ioab, Absalom, uci­gaşul fratelui său, se întoarce la Ieru­sa­lim. Dar nu ve­dem la el nici un regret, nici un sentiment de umilinţă. Şiretenie, mân­drie, am­bi­ţie, lipsă de evlavie şi de afecţi­une naturală, iată ce găsim la acest om; iar istoria care urmea­ză îi va reda portretul şi mai sumbru. Absalom este un om a cărui condiţie morală rămâne mult în urma fru­mu­seţii lui fizice. Cum ar putea un asemenea individ mizerabil să fie fiul împăratului iubit? Şi totuşi este fiul lui! Noi nu moş­te­nim credinţa părinţilor noştri. Trebuie să devenim noi înşine credincioşi.

CONȘTIENTIZAREA PREZENȚEI LUI DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Voi merge Eu Însumi cu tine şi îţi voi da odihnă.” (Exodul 33:14)

Atunci când simți prezența lui Dumnezeu și știi că El este cu tine, tu poți face față oricărei provocări pe care ți-o aduce viața. Încearcă să-ți imaginezi ce misiune a avut Moise: eliberarea a două milioane de oameni din ghearele sclaviei. El a trebuit să-i conducă prin pustie (unde au fost expuși dușmanilor, căldurii și frigului extrem), să se îngrijească de hrănirea lor, de rezolvarea disputelor lor și de menținerea lor în mișcare spre destinul care-i aștepta. Ce a făcut Moise? S-a rugat astfel: „Dacă nu mergi Tu Însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici!” (Exodul 33:15). Moise a preferat să nu meargă nicăieri, dar să fie cu Dumnezeu, decât să meargă undeva fără El. Când relația cu Batșeba a fost dată pe față, David nu s-a rugat: „Nu-mi lua coroana, împărăția sau armata…” Nu, el știa ce contează cel mai mult, așa că s-a rugat: „Nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt!” (Psalmul 51:11) Pentru a crește spiritual, trebuie să conștientizezi din ce în ce mai mult prezența lui Dumnezeu în viața ta. Cum poți face asta? În loc să fii o stâncă, fii un burete. Când arunci o piatră în ocean, suprafața ei se udă, dar miezul ei rămâne tare și uscat. Dar atunci când pui un burete în ocean, apa modifică însăși esența ființei sale. Așadar, încetinește și simte prezența lui Dumnezeu. Începe prin a reciti versetul următor, apoi scrie-l, repetă-l la nesfârșit și deschide fiecare por al sufletului tău ca prezența lui Dumnezeu să te pătrundă: „Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie, va tăcea în dragostea Lui şi nu va mai putea de veselie pentru tine.” (Țefania 3:17) Așadar, dezvoltă-ți capacitatea de a conștientiza prezența lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
16 apr. 2025

16 Aprilie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul îi spusese lui Avram: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău, în țara pe care ți-o voi arăta“.

Geneza 12.1

Cuvintele adresate lui Avraam au fost: „Ieși din țara ta și din rudenia ta și din casa tatălui tău“. Lui Avraam nu i s-a spus să rămână în cetatea Ur și să lupte împotriva fărădelegii oamenilor de acolo, nici să încerce să îmbunătățească starea morală și socială din acea cetate, nici să facă vreo reformă de orice fel, ci a fost chemat s-o părăsească. El a părăsit lumea politică: „țara ta“; lumea socială: „rudenia ta“; și lumea de familie: „casa tatălui tău“.

Chemarea noastră astăzi este la fel de clară. Lumea din jurul nostru este o lume care are o formă de evlavie, dar care îi tăgăduiește puterea, o lume a creștinătății corupte. În Epistola către Evrei ni se spune că suntem părtași chemării cerești (capitolul 3.1) și suntem îndemnați să ne separăm de corupția din jurul nostru. Trebuie să „ieșim la El, afară din tabără, și să purtăm ocara Lui“ (capitolul 13.3). Nu că am fi chemați să disprețuim stăpânirile, căci ele sunt rânduite de Dumnezeu. Nici nu trebuie să neglijăm relațiile de familie, căci și acestea sunt instituite de Dumnezeu. Nu trebuie să încetăm să fim amabili și buni, și să facem bine tuturor oamenilor, după cum ni se oferă prilejul. Însă, ca și credincioși, suntem chemați afară din orice activități politice ale lumii și din sfera în care membrii neconvertiți ai familiilor noastre își găsesc plăcerea fără Dumnezeu. Nu suntem chemați să reformăm lumea, nici s-o îmbunătățim, ci să ieșim afară din ea. Aceste cuvinte rămân valabile astăzi: „«Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei», zice Domnul“ (2 Corinteni 6.17).

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar ei au strigat cu toții, spunând: „Ia-L pe Acesta și eliberează-ne pe Baraba“, unul care era aruncat în închisoare pentru o răscoală făcută în cetate și pentru omor.

Luca 23.18,19

Îl vrem pe Baraba!

Oamenii au o cumplită trăsătură comună, anume aceea că aleg întotdeauna ceea ce le face rău cel mai mult. Cu aproape două mii de ani în urmă, iudeii au cerut eliberarea unui ucigaș, numit Baraba, în locul lui Mesia. „Eliberează-ne pe Baraba!“, au strigat ei, iar de atunci încoace, oamenii continuă să aleagă un baraba. Principiul ilustrat este acela că dobândești libertatea cu orice preț, chiar și privându-i de libertate pe alții.

Astăzi avem și noi o astfel de alegere înaintea noastră. Dacă decidem să urmăm un stil de viață caracterizat de eul nostru, vom suferi negreșit consecințele.

Nu exista nicio alternativă în Ierusalim în acel timp? Bineînțeles că exista: Isus din Nazaret! El nu venise să facă voia Sa, ci voia lui Dumnezeu. În timp ce viața aproapelui nu însemna nimic pentru Baraba, Isus Hristos Și-a jertfit viața la cruce, pentru a-i mântui pe cei pierduți. Nu dorim să-i acuzăm pe aceia că au simpatizat cu Baraba, fiindcă în fiecare dintre noi există tendința de a urma principiul care a caracterizat viața lui Baraba, anume de a face ceea ce voim noi. În ochii lui Dumnezeu, așa ceva înseamnă voință proprie și păcat, fiindcă Cel care ne-a creat are tot dreptul să ceară de la noi ascultare și dragoste. De aceea avem nevoie de Isus Hristos ca Mântuitor al nostru.

El întinde mâna pentru a-i ajuta pe toți cei care doresc să-și pună viața în rânduială cu Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 7.17-8.5 · 1 Petru 4.7-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 7:18-29

David dorise să facă ceva pentru Domnul. Dar răspunsul divin a fost: ŤEu sunt acela care am făcut totul pentru tineť. Iată lecţia pe care fiecare dintre noi se cuvine s-o înveţe. Dumnezeu Însuşi a preluat deplina responsabilitate pentru mântuirea noastră, pentru odihna noastră şi pentru tot ceea ce priveşte viitorul nostru (v. 19). Minunate planuri la care n-am avut nici o contribuţie! Cât de nepătrunse sunt judecăţile Lui şi de neînţelese căile Lui! (Romani 11.33). Cu adevărat, aceasta nu este legea omului! (v. 19).

Apoi ce-i mai rămâne lui David să facă? Simplu, să-I mulţumească lui Dumnezeu. În prezenţa divină, împăratul intră, se pleacă şi adoră întocmai cum credinciosul poate face astăzi în adunarea celor răscumpăraţi, în jurul Domnului, cu siguranţa liniştită că este îndreptăţit să se afle acolo şi să se bucure deja de această odihnă divină. Cine sunt eu … şi ce este casa mea? (v. 18). Nici David, simplul păstor (v. 8), nici Israelul scos din Egipt (v. 6) n-au vreun merit al lor sau vreun drept să ocupe o asemenea poziţie! Numai harul i‑a adus până aici pe David şi pe poporul său (v. 18). Rugăciunea împăratului, expresie a comuniunii perfecte, se rezumă astfel: … lucrează cum ai spus! Şi mărit să fie Numele Tău pentru totdeauna (v. 25, 26). În momentul acesta particular am pune în mod fericit Psalmul 23 pe buzele lui, în special v. 5 şi 6.

NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (3) | Fundația S.E.E.R. România

„Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus.” (Matei 14:29)

În Evanghelia după Matei citim: „Isus a venit la ei, umblând pe mare. Când L-au văzut ucenicii… s-au înspăimântat… Isus le-a zis… „Eu sunt, nu vă temeți!” „Doamne”, I-a răspuns Petru, „dacă eşti Tu, porunceşte-mi să vin la Tine pe ape!” „Vino!”, i-a zis Isus. Petru a coborât din corabie şi a început să umble pe ape ca să meargă la Isus. Dar, când a văzut că vântul era tare, s-a temut şi, fiindcă începea să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat și i-a zis: „Puțin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:28-31). Când știi că te-ai rugat, te-ai pregătit și ai planificat, trebuie să mai faci un pas înainte – și să treci la fapte. Este normal să simți teamă atunci când încerci ceva ce nu ai mai făcut până acum. Poate ai citit de multe ori relatarea despre încercarea lui Petru de a merge pe apă și l-ai considerat un învins. Dar nu este așa! În primul rând, Petru primește un 10 pentru că a fost dispus să iasă din zona sa de siguranță și să facă ceea ce nu mai făcuse nimeni vreodată. În al doilea rând, el a experimentat, chiar dacă pentru puțin timp, euforia de a merge pe apă; niciun alt ucenic nu s-a putut lăuda cu așa ceva! În al treilea rând, Petru a avut parte de lecția cea mai valoroasă: concentrarea asupra Domnului Isus, și nu asupra circumstanțelor! Acest lucru este esențial, când încerci imposibilul. În al patrulea rând, Petru a recunoscut că supraviețuirea lui depinde numai de Domnul Isus. Când a început „să se afunde, a strigat: „Doamne, scapă-mă!” Îndată, Isus a întins mâna, l-a apucat şi i-a zis: „Puţin credinciosule, pentru ce te-ai îndoit?” (Matei 14:30-31). Domnul Isus nu l-a condamnat pe Petru pentru eșec, ci doar i-a spus că trebuie să dezvolte o credință mai mare. Dumnezeu nu te va lăsa să te îneci în greșelile tale. Atâta timp cât ai încredere în El, va continua să lucreze cu tine până când vei reuși. El este Tatăl tău ceresc, iar succesul tău este succesul Lui!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , | Lasă un comentariu
15 mart. 2025

15 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Eu mă tem de Dumnezeu.

Geneza 42.18

Aceste cuvinte ale lui Iosif nu au fost doar de fațadă, ci reprezentau o realitate în viața sa. Nu era vorba de o frică morbidă, ci teama lui îl făcea să-L respecte cu adevărat pe Dumnezeu, iar acest respect s-a văzut în întreaga lui viață, modelându-i caracterul și purtarea.

Iosif știa că Dumnezeu era sfânt, de aceea, când a fost ispitit, s-a împotrivit și a zis: „Cum să fac eu răutatea aceasta mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?“ (Geneza 39.9). Când a fost în temniță, în împrejurări atât de grele, Iosif a rămas credincios, știind că Dumnezeu era cu el (Geneza 39.23). A fost foarte mângâiat de faptul că Dumnezeu cunoștea toate lucrurile, fiindcă era un Dumnezeu descoperitor de taine, iar dacă El era așa, atunci nimic nu-I era necunoscut, nici chiar împrejurările în care Iosif se afla (Geneza 40.8).

Iosif a recunoscut lucrările lui Dumnezeu față de el și I-a dat respectul cuvenit, ilustrat prin felul în care el și-a numit cei doi fii: uitând de tot necazul său și de casa tatălui său, și recunoscând rodnicia lui Dumnezeu față de el (Geneza 41.51,52). El le-a spus fraților săi că Dumnezeu, nu ei, îl trimisese în Egipt. A recunoscut suveranitatea lui Dumnezeu, alegerea Lui și toată lucrarea Lui în ceea ce avusese loc cu privire la el (Geneza 45.5-8). Bunătatea lui Dumnezeu îl condusese pe Iosif în Egipt, cu scopul de a-i păstra în viață pe alții. În toate acestea, Dumnezeu a fost drept; frații lui îi doriseră răul, însă Dumnezeu i-a dorit binele, lui și celorlalți (Geneza 50.17). Recunoscând faptul că Dumnezeu avusese un scop în toate detaliile vieții lui, Iosif i-a mângâiat pe frații săi și le-a vorbit cu bunătate, fiindcă știa că toate fuseseră de la Dumnezeu. În felul acesta, el i-a asigurat de întreaga sa iertare (Geneza 50.17,18).

Ce exemplu minunat pentru noi! Iosif s-a temut de Dumnezeu, iar respectul față de El a oferit semnificație și direcție vieții sale. El n-a privit la cauzele secundare ale împrejurărilor din viața sa, ci L-a văzut pe Acela care era deasupra tuturor lucrurilor; și, temându-se de El, s-a bucurat de pace. Să ne temem și noi de Dumnezeu!

A. Blok

SĂMÂNȚA BUNĂ

Priviți, orbilor, ca să vedeți!

Isaia 42.18

Priviți, orbilor!

Creația lui Dumnezeu este plină de culoare. El ar fi putut crea totul în alb și negru, dar ne-a dat o mulțime de culori pe care să le vedem. Cât de plăcut este cerul albastru cu care se continuă piscurile acoperite cu zăpadă ale munților! Primăvara ne bucurăm de varietatea verdelui crud al copacilor și de galbenul și roșul florilor; ne minunăm de coloritul splendid al soarelui la amurg. Ce fascinantă este creația lui Dumnezeu!

În mod trist, păcatul a stricat mult din natură, iar acum domnesc boala și moartea. La început, totul în creație era perfect; nu exista păcatul. Nu ne dau oare culorile din natură un indiciu cu privire la frumusețea ei de la început? Deseori nu o deslușim, pentru că noi avem în vedere numai interesele noastre, iar față de frumusețea naturii suntem orbi. În Biblie, orbirea îi ilustrează pe acei oameni care nu Îl recunosc pe Dumnezeu. Când era pe pământ, Isus Hristos le-a redat vederea, respectiv i-a făcut să vadă, pe mai mulți orbi. Apoi acele persoane vindecate L-au lăudat pe Dumnezeu. Se poate ca astăzi mulți oameni să fie orbi față de Dumnezeu. Ei văd culorile și se pot bucura de ele, dar nu Îl recunosc pe Dumnezeul care le-a creat. Dumnezeu dorește să ne dea bucurie adevărată, nu numai încântare față de culorile creației. El L-a dat pentru noi pe propriul Său Fiu, pe Isus. Recunoaștem noi aceasta? Sau suntem orbi față de faptul că El a murit pentru a ne salva? Isus Hristos a spus: „Te sfătuiesc să cumperi de la mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.18).

Citirea Bibliei: Amos 7.1-17 · Proverbe 24.23-34

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 18:10-30

Pe cât de profundă era dragostea lui Ionatan pentru David, pe atât de violentă era ura lui Saul împotriva lui. Această ură a început cu mânie (v.8) însoţită de gelozie, apoi dorinţa de a-l ucide pe David vine să locuiască în inima lui, după care urmează fapta: încercarea de a-l omorî pe David, care va fi urmată de multe altele în capitolele viitoare. Acestea reprezintă exact ceea ce Scriptura numeşte „calea lui Cain” (Iuda 11). El a început prin a se „mânia foarte tare“ (Geneza 4.5) … şi a sfârşit prin a-şi omorî fratele. Mânia şi gelo­zia nu sunt decât primii doi paşi pe acest drum îngrozitor (Iacov 3.14; 4.1).

Împăratul o promisese pe fiica lui aceluia care îl va înfrânge pe filistean (1 Sam. 17.25). Nu-şi ţine cuvântul. Apoi se foloseşte de sora mai mică a acesteia, Mical, pentru a încerca să-l facă pe David să piară prin mâna vrăjmaşului. Probabil că se îndoia că învingătorul lui Goliat va triumfa din nou asupra filistenilor, care se arătaseră mai puţin redutabili decât David (v. 17, 30). Pe lângă aceasta, Saul nu ignoră secretul puterii lui David şi, cu siguranţă, acesta este ceea ce-l face să se teamă: „Domnul era cu el” (v. 12, 14, 28). „Nu mă tem de nici un rău: pentru că Tu eşti cu mine”, va confirma David în Psalmul 23.4.

Cunoaştem noi acest secret şi am experimentat noi curajul pe care numai Domnul ni-l poate da (2 Tim. 4.17)?

ÎNCREDE-TE ÎN CARACTERUL LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3)

Dacă ai ocazia să trăiești suficient de mult, viața îți va aduce vești proaste din toate părțile. Poate fi vorba de pierderea unei persoane dragi, a sănătății, a veniturilor, căsniciei, sau reputației… Psalmistul a scris: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine”.

Când vin vremuri grele, trebuie să fii în stare să te agăți de tot ce știi despre Dumnezeu – Cine este El, și ce poate să facă El… Trebuie să-ți amintești că El este iubitor, grijuliu și demn de toată încrederea ta. Uneori, Dumnezeu îți va da răspunsul; alteori, El îți va da siguranța prezenței Sale.

În vremuri schimbătoare, tu trebuie să te agăți de caracterul neschimbător al lui Dumnezeu. Precum versul cântării: „Când tot în jurul meu se clatină, El este speranța și stânca mea”. Înseamnă oare asta că-ți negi sentimentele și emoțiile? Nu. David a recunoscut (în Psalmul 142:2): „Îmi vărs necazul înaintea Lui şi-mi povestesc strâmtorarea înaintea Lui…”

Dumnezeu nu-ți cere să-ți negi durerea, pierderea sau situația de fapt… Chiar și Domnul Isus a înălțat rugăciuni „cu strigăte mari şi cu lacrimi” (Evrei 5:7).

Dar dacă nu-ți verși inima înaintea lui Dumnezeu, riști să-ți împietrești inima față de El. Se spune că sfântul Augustin a spus: „Sunt afundați tot mai tare în adânc cei care nu strigă din adânc!”

Atunci când atingi punctul cel mai de jos și te întorci spre Dumnezeu, descoperi că El este acolo! Când ești zguduit până în măduva oaselor, îți dezvolți o credință de nezdruncinat în Dumnezeu. Și când se întâmplă acest lucru, te poți baza pe Cuvântul Său care-ți spune (cum citim în Geneza 28:15 că i-a spus Dumnezeu patriarhului Iacov): „te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge şi te voi aduce înapoi…”

Așadar, încrede-te în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
13 mart. 2025

13 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce să fac, Doamne?

Fapte 22.10

Când cineva urmează o ordine constituită în biserică după principii omenești și o mărturisire de credință formulată de oameni (chiar dacă acea persoană este încredințată că stă pe temeiul Scripturii), atunci sunt la îndemână reguli și rânduieli pentru orice fel de situații, iar dacă se ridică obiecții, este stabilit și cum se poate acționa în continuare. Dar, când cineva este adunat în Numele Lui și când Îi recunoaște autoritatea, când el doar execută ceea ce Domnul a hotărât pentru fiecare moment, dacă El ne-a îngăduit să luăm parte la Masa Domnului, trebuie să întrebăm: «Doamne, ce dorești să facem?». Și, desigur, trebuie să-L întrebăm pe Domnul ce vrea să facem în orice lucru, mare sau mic.

Totodată, orice hotărâre luată în adunare sau în întâlnirile administrative ale fraților trebuie să fie interpretarea gândului Domnului în acel caz care este discutat. Când așa stau lucrurile, discuțiile nu degenerează în dorința de a ne impune părerile noastre, ci se creează un spirit de unitate, în căutarea împlinirii voii Domnului. Avem deci nevoie de exersarea inimilor noastre, ca să nu ne lăsăm gândurile s-o ia razna și să nu exprimăm gânduri, opinii sau interese ale noastre, ci ceea ce gândește Domnul în cazul specific. Când sfatul unei biserici are un regulament cu privire la felul de a proceda și când el este practicat întocmai, nu vor rămâne multe probleme nesoluționate. Dar, când Îl lăsăm pe Duhul Sfânt să ne călăuzească și să ne conducă, când El trebuie să aleagă ce să facă și prin cine anume, atunci este nevoie de exerciții ale inimii.

Cum putem însă deosebi și recunoaște călăuzirea Duhului Sfânt, dacă nu trăim în strânsă legătură cu Domnul și nu ne supunem în mod conștient călăuzirii Lui? Cum poate cineva să știe dacă Duhul Sfânt vrea să-l folosească sau nu într-un anume moment? Pentru aceasta este nevoie de atenție, de dependență de Domnul, de dorința de a fi folosit numai prin Duhul Sfânt.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mai ușor este să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.

Marcu 10.25

Urechea acului

Iudeii înțelegeau fără probleme metafora „urechea acului“, care înseamnă cea mai mică deschidere posibilă. Când Talmudul legii iudaice avea de indicat faptul că ceva era imposibil, el folosea expresia: niciun elefant nu poate trece prin urechea acului. Tot astfel, Isus folosea imaginea unei cămile și a urechii acului, pentru a exprima, similar, imposibilitatea. Nu oricine poate intra în Împărăția lui Dumnezeu! Trebuie mai întâi să îndeplinim anumite condiții. Un om bogat este cel a cărui inimă întâi de toate este ocupată cu bogățiile pe care le deține și este dominată de pofte – din această pricină nu poate el îndeplini condițiile. Sigur că Isus nu Se referă doar la cei bogați în posesiuni materiale, ci la cei a căror inimă este dominată de bogăție sau de altceva de acest fel.

Un predicator din secolul al XIX-lea scria: „Mulți ar vrea să fie siguri că vor avea viața eternă, dar nu acceptă ceea ce este necesar pentru a avea siguranța, anume să trăiască prin har“. Aceasta este o piedică pentru mulți. Nu putem să slujim în același timp și pentru cer și pentru lume! Cine nu își deschide inima pentru harul lui Dumnezeu, încrezându-se în totul în El și abandonând orice alt sprijin, nu va ajunge să aibă credința vie. Toți cei care vin la Dumnezeu prin credință au trecut prin „urechea acului“. Toate cele pe care le posedă au devenit pentru ei atât de neimportante, încât ei se bazează numai pe har. Împărăția lui Dumnezeu este una spirituală, în care putem intra numai crezând în El.

Citirea Bibliei: Amos 5.14-27 · Proverbe 24.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 17.41-54

Filisteanul se înfăţişează încă o dată înaintea şirurilor de bătaie, cu provocarea lui. Dar cine este cel care-i vine în întâmpinare? Să fie campionul pe care Israel îl trimite împotriva lui: un tinerel cu arme ridicole, un toiag şi o praştie de cioban?

Oare este o glumă? Îl măsoară cu privirea din cap până în picioare pe acest adversar mizerabil cu care nu merită să se compare şi-l insultă cu dispreţ! Însă David este neclintit, el, care avea să scrie: „Domnul este tăria vieţii mele: de cine să-mi fie frică?” (Psalmul 27.1). Piatra este aruncată cu o mână sigură; ea pătrunde în fruntea uriaşului care se prăbuşeşte. David aleargă şi-i taie de îndată capul cu propria sabie. Apoi, ce strigăte de victorie izbucnesc în tabăra lui Israel şi ce confuzie şi derută cuprind tabăra filistenilor!

Este o scenă memorabilă, ilustrând puterea credinţei, a acestei credinţe care-l face pe cel credincios în stare ca, în genunchi, să obţină victorii asemănătoare. Dar ştim că această scenă are o semnificaţie infinit mai mare. David, tip al lui Hristos, a triumfat asupra lui Goliat, simbol al lui Satan, utilizând propria-i sabie, moar­tea. Prin moarte, Isus l-a nimicit pe cel ce avea puterea morţii, care este diavolul. Este victoria de la cruce, inepuizabil subiect al laudei eterne.

CE AR MAI FI PUTUT FACE DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Ce aş mai fi putut face…” (Isaia 5:4)

Autorul american Brennan Manning povestește cum a primit numele „Brennan”. În copilărie, cel mai bun prieten al său fusese Ray. Cei doi făceau totul împreună: își cumpăraseră împreună o mașină pe când erau adolescenți, ieșeau în oraș împreună, au mers la școală împreună, și așa mai departe. S-au înrolat chiar și în armată împreună, au mers în tabăra de instrucție împreună și au luptat pe front împreună.

Într-o noapte, stând în tranșee, Brennan își amintea de vremurile de demult din Brooklyn, în timp ce prietenul său Ray asculta și mânca o ciocolată. Dintr-o dată, o grenadă a aterizat în adăpostul în care se aflau. Ray i-a zâmbit lui Brennan, a aruncat ciocolata și s-a aruncat pe grenada activă. Aceasta a explodat, omorându-l pe Ray, dar viața lui Brennan a fost cruțată.

Mai târziu, Brennan a fost hirotonisit ca preot, iar la acea vreme se obișnuia să se ia numele unui sfânt. El s-a gândit la prietenul său, Ray Brennan, așa că și-a ales numele „Brennan”. Câțiva ani mai târziu, el a vizitat-o pe mama lui Ray în Brooklyn. Într-o seară, în timp ce luau ceaiul împreună, Brennan a întrebat-o: „Crezi că Ray m-a iubit?”. Doamna Brennan s-a ridicat de pe canapea, i-a scuturat degetul arătător în față și a strigat: „Ce ar fi putut face mai mult pentru tine?”

Brennan spune că în acel moment a trăit o epifanie. Și-a imaginat că stătea în fața crucii Domnului Isus întrebându-se: „Oare mă iubește Dumnezeu cu adevărat?” și pe mama lui Isus, arătând spre Fiul ei, și spunându-i: „Ce altceva mai mult ar fi putut face El pentru tine?!”

Când Domnul Isus a spus: „S-a isprăvit!”, prețul mântuirii tale a fost plătit integral.

Întrebarea este: Îl onorezi tu, ca Mântuitor și Domn al tău? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Dumnezeu a făcut totul pentru tine; tu, ce faci pentru El?”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 mart. 2025

8 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vi se poruncește: Când veți auzi sunetul cornului, al cavalului, al lăutei, al lirei, al psalterionului, al cimpoiului și al tuturor instrumentelor muzicale, să cădeți la pământ și să vă închinați chipului de aur pe care l-a ridicat împăratul Nebucadnețar.

Daniel 3.4,5

În capitolul 3 din Daniel, instrumentele muzicale joacă un rol foarte important, așa cum se întâmplă și astăzi în lumea religioasă. Instrumentele muzicale stârnesc emoțiile și, având efect asupra simțămintelor, oferă oamenilor un sentiment de devotament, care este cu totul lipsit de realitate. În Vechiul Testament, instrumentele muzicale erau folosite în slujba de la templu, însă nu există nicio bază pentru ele în închinarea specifică Noului Testament. Unii numesc închinare a sta și a asculta un cor sau o orchestră, însă muzica nu face altceva decât să acționeze asupra părții emoționale a ființei noastre, neavând nimic de-a face cu adevărata închinare către Tatăl și Fiul, care trebuie să fie în duh și în adevăr. Cei care argumentează că instrumentele muzicale au fost folosite în Vechiul Testament trebuie să-și aducă aminte că acea dispensație era una a simbolurilor. Instrumentele folosite în Vechiul Testament sunt o imagine a cântării cu inima a celor răscumpărați din dispensația actuală.

Un slujitor al lui Dumnezeu mi-a spus odată că mulți oameni veneau la biserica lui pentru a I se închina lui Dumnezeu cu ajutorul muzicii, de aceea el făcea în așa fel încât să aibă cei mai buni muzicieni, căci altfel oamenii n-ar mai fi venit. De fapt, acei oameni nu făceau altceva decât să-și satisfacă dorința după muzică, o dorință bună când se află la locul ei, însă care nu trebuie niciodată confundată cu închinarea adevărată. O inimă plină de Hristos înalță cea mai frumoasă melodie pentru urechea lui Dumnezeu.

Să nu uităm deci că, în această dispensație, suntem îndemnați să cântăm Domnului cu inimile noastre (Efeseni 5.19). De acolo trebuie să se înalțe muzica: dintr-o inimă plină de laudă pentru Dumnezeul oricărui har.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Întoarce-te …, zice Domnul. Nu-Mi voi întuneca fața peste voi, pentru că Eu sunt îndurător.

Ieremia 3.12

Fotografia mamei

Cu mulți ani în urmă, o tânără și-a părăsit satul natal pentru a lucra într-o metropolă. Mama ei, o văduvă care credea în Domnul Isus, se tot frământa și se întreba dacă fiica ei avea să trăiască după voia lui Dumnezeu. În noul mediu în care a ajuns, fata a părăsit în scurt timp calea cea dreaptă și îngustă. Mama a observat acest lucru din scrisorile care îi soseau din ce în ce mai rar și care erau tot mai scurte și mai lipsite de detalii personale. În cele din urmă, veștile n-au mai venit deloc. Chiar propriile ei scrisori erau returnate, cu nota „Destinatar necunoscut“.

Mama era îngrijorată. Într-o zi, a auzit că fata ei a fost văzută prin oraș, așa că a plecat de îndată să-și găsească copilul. Zile în șir a căutat în zadar și tocmai era pe cale de a renunța, când i-a venit o idee: și-a făcut o fotografie, pe care a xeroxat-o, după care a început să întrebe prin baruri și prin cluburi de noapte dacă i se permite să o afișeze acolo. Apoi s-a întors acasă. La scurt timp, fiica ei a intrat într-unul dintre aceste localuri și a văzut fotografia. „Femeia aceasta seamănă cu mama“, s-a gândit ea înainte să se uite mai atent, „Da, chiar ea e!“. Sub fotografie a citit următoarele: „Mama te iubește“. Nu se aștepta la asta. Încerca să-și imagineze cum o căutase mama ei în acel cartier rău-famat al orașului. Și-a amintit de copilăria ei fericită și de rugăciunile mamei. După o luptă cu sine, a hotărât să se întoarcă acasă. Mama a îmbrățișat-o în culmea fericirii, iar curând bucuria ei a fost de necuprins, căci fata ei a luat decizia de a se schimba și L-a primit pe Isus ca Mântuitor personal.

Citirea Bibliei: Amos 1.1-15 · Proverbe 22.9-16

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 16.1-13

Împăratul care umbla după imboldurile cărnii este dat la o parte în gândurile lui Dumnezeu, cu toate că domnia lui continuă un anumit număr de ani. Şi este prezentat un alt împărat, cel despre care Samuel spusese: „Domnul Şi-a căutat un om după inima Sa” (13.14).

Acesta este David, al cărui nume înseamnă „preaiubit” ~ un tip al lui Hristos, al Celui care este în chip desăvârşit după inima lui Dumnezeu. Samuel nu era pregătit să-l recunoască, deoarece, în ciuda experienţei pe care o avusese cu Saul, privea încă la înfăţişarea exterioară. Suntem prea înclinaţi să judecăm după ceea ce vedem şi să ne lăsăm impresionaţi de calităţile (sau de defectele) exterioare. Însă „Dumnezeu nu are în vedere faţa omului”, repetă Galateni 2.6. El priveşte la inimă! Toate înfăţişările evlavioase prin care ne putem înşela pe noi sau pe alţii nu-L vor înşela pe El.

Samuel vizitează această familie a lui Isai; şi tânărul păstor, pe care neglijaseră să-l invite la sărbătoare, va fi tocmai el uns „în mijlocul fraţilor săi” ca împărat pentru Domnul. Această ungere cu untdelemn (simbol al Duhului Sfânt) ne aminteşte de felul în care a fost descris Fiul preaiubit al Tatălui la Iordan de către Ioan Botezătorul: „Cel peste care vei vedea Duhul coborând şi rămânând peste El, Acesta este Cel care botează cu Duh Sfânt” (Ioan 1.33; compară cu sf. v. 12).

RUGĂCIUNEA DE BINECUVÂNTARE | Fundația S.E.E.R. România

„Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.” (Evrei 11:20)

Astăzi vom vorbi despre două motive biblice pentru a-ți binecuvânta copiii și nepoții:

1) Rugăciunea are putere. În Sfânta Scriptură, binecuvântarea unui tată era o rugăciune cu ochii deschiși, adresată lui Dumnezeu pentru copiii săi. Isaac, care era fermier, i-a spus fiului său: „Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer și grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug!” (Geneza 27:28). Copiii tăi te-au auzit vreodată vorbind cu Dumnezeu despre ei? Sau mai degrabă spunându-le cuvinte dure de genul: „Cum ai putut fi atât de prost? Tu nu gândești niciodată? Tu nu vei face niciodată nimic!” Dacă așa stau lucrurile, cere-le iertare! Lasă-i să te audă rostind cea mai bogată binecuvântare a lui Dumnezeu peste viața fiecăruia dintre ei. Rugăciunea de binecuvântare a unui tată pentru familia sa este un lucru puternic – ea schimbă viața!

2) Rugăciunea de binecuvântare dă încredere și nădejde în Dumnezeu cu privire la viitor. Biblia spune: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18). Consilierii școlari ne spun că mulți dintre elevii lor nu au viziune. De ce? Pentru că nu întrevăd nimic cu privire la viitorul lor, în afară de criză economică, șomaj și vremuri grele. Ei au nevoie ca cineva să creadă în ei și în viitorul lor… să creadă că pot reuși, și că pot trăi o viață fericită… că-i așteaptă tot ce este mai bun, dacă se încred în Dumnezeu. Isaac nu a așteptat ca băieții săi să-și conceapă propria viziune pentru viitor. El s-a rugat în mod deschis pentru succesul lor viitor, pentru ascensiunea lor și pentru respect și bunăvoință din partea familiei și a societății. Copiii tăi nu au nevoie de manipulare din partea ta; au nevoie să îi motivezi. Iar tu faci asta binecuvântându-i!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries