Etichetă: dumnezeu

  • 18 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Vouă vă este dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor.

    Matei 13.11

    Ce înseamnă „Împărăția cerurilor“? Ce trebuie să înțelegem prin această expresie? Mai întâi voi spune ce nu este ea. Împărăția cerurilor nu este „Împărăția din cer“, așa cum se spune deseori. Această denumire ar putea să conducă pe cineva să creadă că ea este o imagine a cerului. Dacă ar fi așa, acesta ar fi un cer trist. Dar nu! Împărăția cerurilor este o împărăție pe pământ. Prin „Împărăția cerurilor“ nu se înțelege Adunarea sau Biserica lui Dumnezeu. În timp ce în Împărăția cerurilor domnește principiul de a lăsa să crească împreună grâul cu neghina până la timpul recoltei (Matei 13.29,30), Adunarea lui Dumnezeu pe pământ are porunca de a da afară răul, deci de a exercita disciplina (1 Corinteni 5.13).

    „Împărăția cerurilor“ este o expresie pe care o folosește numai Matei. El scrie sub inspirația Duhului Sfânt ca iudeu către iudei, iar orice iudeu instruit în Vechiul Testament știa că profetul Daniel a vorbit despre faptul că „Dumnezeul cerurilor“ va ridica pe pământ o împărăție, care nu va fi distrusă niciodată – Împărăția cerurilor (Daniel 2 și 7). Iudeii așteptau această Împărăție, iar Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea lui Mesia, a vestit că Împărăția cerurilor s-a apropiat (Matei 3.2).

    Dar poporul iudeu din timpul Domnului a avut puțină cunoștință despre starea de inimă necesară pentru intrarea în această Împărăție. Nici Nicodim nu a văzut în Împărăție mai mult decât un fel de paradis pământesc, care i-ar fi fost dăruit din nou omului. Nicodim pierduse din vedere faptul că nașterea din nou era condiția preliminară și importantă chiar și pentru un iudeu de a intra în Împărăție, deși prorocul Ezechiel vorbise despre aceasta (36.26). Și astfel, Domnul a trebuit să-i spună: „Tu ești învățătorul lui Israel și nu cunoști aceste lucruri?“ (Ioan 3.10). De aceea era atât de importantă chemarea la pocăință vestită de Ioan Botezătorul. Era necesară o schimbare totală a inimii și a gândirii, dacă omul dorea să intre în această Împărăție.

    C. Briem

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    A pus în inima lor chiar și veșnicia, încât omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârșit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

    Eclesiastul 3.11

    Scriitorul și gândul veșniciei

    Într-una dintre scrierile sale, Victor Hugo (1802-1885), scriitor francez, a făcut următoarea mărturisire: „Înăuntrul ființei mele simt viața veșnică… Cu cât mă apropii mai mult de sfârșitul vieții pământești, cu atât mai limpede aud în jurul meu simfoniile nemuritoare ale lumii viitoare care mă cheamă. Cât sunt de minunate! Ce glorioase sunt! E ceva ca-n basme și totuși este adevărat. De o jumătate de secol încoace mi-am scris cugetările în proză și în versuri; le-am încercat pe toate. Și totuși, îmi dau seama că n-am exprimat nici a mia parte din ceea ce este în mine. Când voi coborî în mormânt, nu voi spune nicidecum, ca atâția alții, că mi-am sfârșit viața, căci ziua mea de lucru va începe iarăși în dimineața următoare. Poteca mormântului nu este o alee oarbă, o fundătură; ea este o șosea principală, deschisă. Astfel, pe această cale eu trec prin amurg, ca să ajung la revărsatul zorilor zilei nemuririi, zilei celei glorioase!“.

    Dumnezeu a pus și în tine, cel care citești aceste rânduri, gândul veșniciei. Ce lucrare măreață a lui Dumnezeu față de oameni! Auzi și tu simfonia nemuritoare a lumii viitoare? Dacă nu, atunci să știi că ceea ce te-ar putea împiedica este doar păcatul, care se pune ca o barieră în calea ta, ca să nu lași acest gând al veșniciei să se dezvolte în sufletul tău. Mântuitorul a venit ca să-ți ierte păcatul și să-ți dea o speranță veșnică! Accepți tu lucrarea făcută de El pentru tine?

    Citirea Bibliei: Geneza 46.1-34 · Psalmul 33.1-11

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 16:29-34; 17:1-6

    Ahab, fiul lui Omri, cu a cărui domnie ne vom ocupa până la sfârşitul cărţii 1 Împăraţi, sporeşte păcatele împă­raţilor precedenţi cu un ritm neatins încă: „a făcut rău în ochii Domnului mai mult de­cât cei care au fost înaintea lui“. În timpul său, închinarea la Baal este introdusă  în mod oficial în Israel, prin soţia lui, dezgustătoarea Izabela. Tot de „zilele lui“ se leagă şi recon­struirea Ierihonului  care, fiind o provocare adusă Domnului, pri­meşte pedeapsa pronunţată de Iosua! (Iosua 6.26).

    Atunci, pentru a vorbi conştiinţei împăratului şi po­po­rului său, Dumnezeu ridică un profet: pe Ilie! Acest om conştientizează că, pentru a-l aduce pe Israel în stare să primească cu­vântul divin, este necesară întâi o pe­deap­să. În consecinţă, se roag㠄cu stă­ru­inţ㓠să nu plouă (Iacov 5.17). Apoi, sigur de răs­punsul lui Dumnezeu, se prezintă cu autori­tate înaintea lui Ahab pentru a i-l declara. Când Îi cerem ceva lui Dumnezeu cu credinţă şi în acord cu voia Lui, trebuie să acţionăm cu deplina siguranţă a împlinirii acelui lucru. Să remarcăm expresia: „Domnul … înaintea Căruia stau“ (v.1). Să stăm cu re­ve­ren­ţă înaintea lui Dumne­zeu, în lumina Lui, mereu gata să-I primim in­strucţiunile, aceasta este atitudinea sluji­torului. Aceasta a fost şi atitudinea lui Isus în Psalmul 16.8. Apoi Dumnezeu îl ascunde pe Ilie şi-i poartă de grijă într-un fel miraculos la pârâul Cherit.

    TU EȘTI O FĂPTURĂ NOUĂ

    „Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă… să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.” (Filimon 1:6)

    Dacă te lupți cu stima de sine, antidotul care te păzește de efectele sentimentelor negative este să știi ce ai, și cine ești „în Hristos”. De aceea apostolul Pavel scrie: „Îl rog… să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.” (Filimon 1:6)

    Iată câțiva pași practici pe care îi poți face pentru a-ți spori sentimentul de încredere și de prețuire de sine:

    1) Nu vorbi negativ despre tine! În loc să te concentrezi pe slăbiciunile și defectele tale, începe să recunoști și să verbalizezi fiecare lucru bun pe care îl ai „în Hristos”. Petru scria: „Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit tot ce priveşte viaţa şi evlavia, prin cunoaşterea Celui ce ne-a chemat prin slava şi puterea Lui, prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.” (2 Petru 1:3-4)

    2) Evită să te compari cu alții! Într-o zi, apostolul Petru s-a uitat la Ioan și a întrebat: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” (Ioan 21:21). Isus i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!” (vers. 22). În loc să te compari cu alții, străduiește-te să-ți dezvolți trăsături de caracter asemănătoare cu ale lui Hristos!

    3) Lasă-L pe Dumnezeu să-ți determine valoarea! Ești un copil răscumpărat al Său, Dumnezeu te vede îmbrăcat în neprihănirea lui Hristos, prin urmare, ești întotdeauna iubit și acceptat de El (vezi 2 Corinteni 5:21)!

    4) Analizează-ți defectele! Este în regulă să vezi domeniile în care ai nevoie de îmbunătățire, dar asigură-te că-ți apreciezi progresul.

    5) Descoperă adevărata sursă a încrederii! Dacă îți pui încrederea în Dumnezeu, nu poți decât să ai o atitudine sănătoasă.

    Așadar, fă tot ce poți – și lasă rezultatele în seama Lui!

  • 10 Iunie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere: Salut!

    Iacov 1.1

    Epistola lui Iacov este de o mare solemnitate și are o anumită strictețe. Când trebuie să judece ceva, folosește cuvinte foarte directe. Deoarece se adresează vieții practice, din ea nu lipsesc nici îndemnurile.

    Iacov le scrie celor douăsprezece seminții (Iacov 1.1), prin urmare el are înaintea sa întregul popor Israel. El face însă deosebire între grupări de oameni luate în parte din mijlocul poporului:

    • Îi cunoștea pe unii care erau creștini adevărați. Acestora li se adresează cu „frații mei“ (Iacov 1.2).

    • El știa însă că în poporul Israel existau și dintre aceia care erau creștini numai formal. Nu se pocăiseră niciodată cu adevărat. De aceea îi numește „oameni deșerți“ (Iacov 2.20) și le explică faptul că viața din Dumnezeu și adevărata credință trebuie să se dovedească prin fapte ale credinței.

    • În cele din urmă, li se adresează și acelora care trăiau în totalitate fără Dumnezeu. El li se adresează: „bogaților“ (Iacov 5.1), și are o veste deosebit de solemnă pentru ei.

    Uneori el îi vorbește în mod direct uneia dintre aceste trei grupe. Se întâmplă să facă însă și afirmații generale și să se refere la toate trei grupele.

    Pentru a înțelege corect Epistola lui Iacov, este important să-i recunoaștem subiectul central. Este vorba despre viața practică de credință, dar despre o astfel de viață care poate fi trăită atât pe terenul iudaismului, cât și pe terenul creștinismului. El a scris epistola în anii de tranziție de la timpurile iudaice la cele creștine. De aceea el nu vorbește despre viața de creștin practică, ci despre viața de credință practică ce poate fi realizată în toate timpurile. Acesta este firul roșu al epistolei sale.

    M. Billeter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.

    Isaia 1.18

    Titlul din ziar

    „Lista păcatelor devine tot mai lungă“ era titlul unui articol din ziar care făcea referire la deciziile eronate și la neglijența guvernului, în opinia opozanților. Surprinzător este faptul că s-a folosit cuvântul „păcat“, deși el este evitat pe cât posibil în ziua de azi, atunci când vine vorba de valori morale sau de modul de viață al unei persoane. Iar dacă totuși termenul este folosit, „păcatul“ este asociat, de obicei, cu greșeli alimentare sau cu nerespectarea regulilor de dietă. Aici era menționată o întreagă listă de „păcate“. Dacă reproșurile aduse politicienilor erau justificate, atunci următoarele alegeri aveau să le ofere cetățenilor ocazia de a acționa mai responsabil. Pentru anumite decizii ce reflectau o administrare greșită, avea să fie nevoie de audieri în fața comisiilor.

    Dar nu numai în viața politică sau profesională suntem răspunzători de greșelile făcute, ci în toate aspectele vieții. Adevărul acesta le provoacă multora neplăceri așa de mari, încât Îl izgonesc pe Dumnezeu și alungă conceptul de păcat din gândurile lor. Însă aceasta nu schimbă cu nimic nici faptul că Dumnezeu există și nici responsabilitatea noastră înaintea Lui. Oricine își ascunde vina nu va avea trecere înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. Acolo vor fi primiți numai aceia care și-au mărturisit în timpul vieții „lista de păcate“. După ce fac aceasta, ei află că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei și al iertării. Datorită faptului că Isus Hristos a luat asupra Lui vina lor prin moartea Sa pe cruce, toți cei care cred în El sunt curățiți de păcate și primesc eliberare deplină.

    Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 12:16-33

    Ca rezultat al intransigenţei lui Roboam, zece seminţii s-au separat. Ieroboam devine împăratul lor. În ce-i priveşte pe descendenţii lui Solomon, ei păstrează numai seminţia lui Iuda şi pe cea a lui Beniamin. De aici înainte vom urmări istoria celor două împărăţii în paralel. Până la sfârşitul cărţii 2 Împăraţi, întâie­ta­te va avea împărăţia lui Israel (cele zece seminţii), în timp ce cartea 2 Cro­nici va relua relatarea despre împărăţia lui Iuda.

    Printr-o propoziţie scurtă, Dumnezeu opreşte războiul civil care era gata să înceapă: „De la Mine este lucrul acesta“ (v. 24). Este o propoziţie mică, dar atât de impor­tantă şi pentru noi! Stă oare vreo dificultate sau vreun obstacol în calea pla­nu­rilor noastre? Atunci să ascultăm cu atenţie! Vom auzi fără îndoială aceeaşi voce spunându-ne: „De la Mine estelucrul acesta!“

    Apoi ne sunt relatate primele fapte ale lui Iero­boam. El face doi viţei de aur (comparaţi cu­vin­tele sale din v. 28 cu cele ale lui Aaron din Exod 32.4). Acestea sunt elementele caracteristice ale unei închinări în întregime inventate de om – expert în a implica religia în scopuri personale (citiţi Osea 8.4, 5). Şi, domnie după domnie, vom auzi vorbindu-se de acest păcat al lui Ieroboam.

    ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (2)

    „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului…” (Faptele apostolilor 27:24).

    În aceste zile ne întărim în convingerea că suntem ancorați în planul și scopul lui Dumnezeu. A doua ancoră, pentru momentele de criză, o găsim în Faptele apostolilor 27:24, unde apostolul Pavel îl citează pe îngerul lui Dumnezeu: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului, şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine!”

    Cu alte cuvinte: „Tu te afli în această corabie pentru că am un scop în acest sens… Iar scopul Meu etern pentru viața ta este mai mare decât această furtună temporară!”

    Ai descoperit deja scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață? Dacă nu l-ai descoperit sau nu ești foarte sigur, trebuie să știi că nu ești pe pământ doar pentru a ocupa spațiu; Dumnezeu are un plan specific pentru tine. Furtuna în care ești prins (sau vei fi prins) este doar un test (și chiar eșecul, este temporar!)… Absolut nimic nu poate schimba planul lui Dumnezeu pentru viața ta, decât dacă alegi să nu-L asculți! Și da, poți face asta.

    Dar Sfânta Scriptură ne învață că nicio persoană sau forță exterioară nu poate schimba planul lui Dumnezeu pentru viața ta și nici nu poate modifica scopul Său divin, atâta timp cât ești dispus să spui: „Doamne, vreau să fac voia Ta!” La fel de sigur cum Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine”, El îți va spune și ție: „Te voi scoate din această furtună!” Atunci când te concentrezi asupra scopului pe care ți l-a dat Dumnezeu, El îți dă puterea de a trece cu bine și de a depăși problemele.

    Pentru acest motiv apostolul Pavel a scris: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14)

    Așadar, nu te teme, tu ești ancorat în planul și scopul lui Dumnezeu!

  • 26 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.

    1 Timotei 3.16

    Noul Testament pe scurt (15) – 1 Timotei

    Prima Epistolă către Timotei a fost scrisă către un tânăr pentru care Pavel avea o adâncă afecțiune. Fiind timid și retras, însă având daruri de la Dumnezeu, Timotei avea nevoie să fie îndemnat să-și simtă responsabilitatea cu privire la purtare corectă „în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului viu“ (capitolul 3.15).

    El avea o slujire spre zidirea și binecuvântarea Adunării, care este Trupul lui Hristos, și era chemat să vegheze ca învățătura sănătoasă să fie menținută în adunarea locală, precum și rânduiala potrivită, prin intermediul credincioșiei bătrânilor și a diaconilor.

    Adunarea trebuie de asemenea să fie un loc al rugăciunii (capitolul 2). În capitolul 3, Adunarea este „stâlpul și temelia adevărului“, un martor cu privire la faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup și că Duhul Sfânt L-a îndreptățit cu privire la cine era, atunci când a coborât peste El în chip de porumbel, la botezul Lui. Puterea ungerii Sale s-a văzut în întreaga Sa viață. În Hristos, Dumnezeu S-a arătat îngerilor, care nu-L văzuseră niciodată. De asemenea, El a fost predicat națiunilor – Persoana și lucrarea Domnului Isus oferă o evanghelie pentru întreaga omenire. El a fost „crezut în lume“. Fie că au fost mulți, fie că au fost puțini cei care au crezut în El, credința a răspuns unei astfel de revelații. Și, în cele din urmă, faptul că El „a fost primit sus în glorie“ completează această listă de realități binecuvântate cu privire la care Adunarea dă mărturie.

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“.

    Luca 12.20

    Cu un picior în groapă

    Era în anul 1942. Într-un oraș din Masivul Central Francez, un tânăr zăcea imobilizat la pat, bolnav de tuberculoză. Era foarte slab și aproape inconștient. Trei medici stăteau în picioare lângă el, vorbind în șoaptă. Unul dintre ei remarca: „Bietul băiat, are deja un picior în mormânt“. Dar tânărul l-a auzit. Zdrobit de aceste cuvinte, el a rămas tăcut și nu a reacționat. Afirmația acelui medic l-a frământat toată noaptea. Se și vedea în fața Judecătorului divin. Purtarea lui păcătoasă îl îndepărtase foarte mult de Dumnezeu. S-a gândit la evanghelie, la Isus care îl chema și care a murit pentru el. Atunci a luat o decizie majoră: și-a mărturisit greșelile și L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor al său. Această schimbare avea să reziste. Și-a dedicat întreaga viață, după ce s-a vindecat, având un singur mandat: să-L mărturisească pe Dumnezeu.

    Cincizeci de ani mai târziu, amintirea acelei nopți era încă vie – era noaptea în care găsise pacea cu Dumnezeu, când L-a ascultat pe Isus Hristos și a rămas neclintit, noaptea care i-a transformat viața.

    Fiecare ar trebui să-și pună întrebarea: „Am avut vreodată o legătură profundă, serioasă, decisivă, cu Dumnezeu? Am decis eu să-L urmez pe Isus Hristos?“. Astăzi, Dumnezeu încă oferă iertare și har oricui Îl caută. Dar, atenție! Nu amânați decizia pentru o dată viitoare, asupra căreia nu aveți niciun control. Timpul de a acționa este acum!

    Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 7:13-26

    Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug …” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

    Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” ~ „Ai puţină putere…”, le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „În El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în cerul gloriei, reprezentat de templu!

    CU DOMNUL ISUS ÎN FURTUNĂ (1)

    „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” (Marcu 4:41)

    Creșterea în credință și cunoașterea personală a Domnului Isus necesită trecere prin furtună împreună cu El. Ucenicii au descoperit acest lucru când Domnul Isus le-a spus: „Să trecem în partea cealaltă…” (Marcu 4:35) Și imediat citim în continuare: „S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.” (Marcu 4:37) Dar istoria lor are un final fericit: Domnul Isus a potolit furtuna, iar ei au spus înmărmuriți (vers. 41): „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

    Există adevăruri care schimbă viața pe care Domnul Isus ți le poate dezvălui, dar și aspecte ale caracterului Său pe care nu le vei înțelege niciodată până nu treci printr-o furtună cu El. Uneori, când vin furtunile, presupunem că sunt rezultatul a ceva ce am făcut greșit sau că nu suntem în voia lui Dumnezeu…

    Ucenicii erau în furtună deși ascultaseră, și nu din cauza neascultării. Ei nu făcuseră nimic greșit, ci făcuseră ce li se spusese să facă… Să înțelegem acest lucru: chiar dacă Îl iubești pe Domnul Isus din toată inima, și-L asculți – nu înseamnă că nu te vei confrunta cu furtuni. Așa cum au descoperit ucenicii, furtuna poate veni atunci când ești cel mai aproape de Domnul Isus. El nu promite că furtuna nu va lovi barca ta, ci că furtuna nu o va scufunda! El nu promite o navigare liniștită, dar garantează o acostare sigură la mal!

    Tu alegi cum vei înfrunta problemele vieții: fie cu teamă, fie cu credință.

    E vreo diferență? Desigur! Frica se concentrează pe furtună; credința se concentrează pe Mântuitor. Poate părea surprinzător, dar avem nevoie de furtuni. Domnul Isus ne permite să navigăm prin ele, pentru ca noi să luăm în considerare promisiunile Sale, să rămânem calmi în prezența Lui, și să avem încredere în puterea Sa.

    Iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

  • 24 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

    Evrei 11.7

    Noe este un frumos exemplu al trăirii unei vieți caracterizate de speranță. El a trăit într-o lume în care oamenii Îl uitaseră complet pe Dumnezeu. Domnul Isus descrie astfel acel timp: „Cum au fost zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Pentru că, așa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând și bând, însurându-se și măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie“ (Matei 24.37,38). Oamenii trăiau o viață în care Dumnezeu nu avea niciun loc. Astăzi lucrurile nu stau mult diferit. Noe este deci un exemplu cu privire la ce înseamnă să trăiești o viață caracterizată de speranță.

    Noe nădăjduia în Dumnezeu chiar și atunci când totul în jurul lui era complet nepotrivit și neplăcut. În Geneza 6 citim despre starea inimii omului în timpul lui Noe. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua“ (Geneza 6.5). Însă, în ciuda împrejurărilor, Noe și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, a crezut cuvântul Lui și a făcut totul exact așa cum El i-a poruncit (Geneza 6.22).

    Atunci, ca și astăzi, a nădăjdui în Dumnezeu a fost și a rămas un lucru nepopular. Petru îl descrie pe Noe ca fiind „un predicator al dreptății“ (2 Petru 2.5), nu numai pentru ceea ce a vorbit, dar și pentru felul în care a trăit și a nădăjduit în Dumnezeul său. Noe a lucrat mult timp la construirea corabiei, vreme de aproximativ o sută douăzeci de ani, perioadă în care, cu siguranță, mulți l-au ridiculizat. La fel ca Noe, și noi ne putem pune nădejdea în Dumnezeul nostru cu privire la viitor. Poate nu cunoaștem toate detaliile cu privire la acest viitor, însă el este unul sigur, fiindcă se află în mâinile Sale pline de dragoste și de putere.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt.

    Romani 15.13

    Siguranța speranței creștine

    Din momentul în care cineva își pune încrederea în Isus Hristos, acesta este mântuit. Apoi el are o speranță, care este parte integrantă din mântuirea lui.

    În limbajul nostru de zi cu zi, speranța implică incertitudine. Dar, în speranța creștină, nu există nicio incertitudine, căci „credința este siguranța cu privire la lucrurile sperate“ (Evrei 11.1). Este siguranța că într-o zi vom contempla gloria Fiului lui Dumnezeu și vom fi ca El pentru totdeauna (1 Ioan 3.2; Ioan 17.24; 1 Tesaloniceni 4.17; Romani 5.2). Aceasta include, de asemenea, așteptarea de a fi cu Isus în casa Tatălui, unde El a pregătit un loc pentru ai Săi (Ioan 14.1-3). Casa Tatălui este locul de odihnă și de siguranță, un loc unde domnește dragostea. Este casa copiilor lui Dumnezeu, destinația finală a drumului lor aici pe pământ.

    Predicatorul C. H. Spurgeon a spus odată: „Nădejdea noastră în Hristos pentru viitor este motivul și baza bucuriei noastre pe pământ. O astfel de speranță ne va face să ne gândim frecvent la cer, deoarece acolo ni se promite tot ceea ce ne putem dori. Aici suntem obosiți și împovărați, dar locul de odihnă este sus“.

    Speranța noastră este bazată pe credința în înviere. De aceea, chiar și atunci când plângem, nu suntem întristați „ca ceilalți care nu au speranță“ (1 Tesaloniceni 4.13).

    Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:19-38

    Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „„Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…“” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi ini­ţia­tiva la care ne dăm mâna, să fim siguri, îna­inte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să înte­meieze un cămin.

    Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le se­pa­ra nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese aco­perită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: „Glorie!”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (1)

    „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” (Proverbele 24:32)

    Regele Solomon este considerat unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. El este autorul a trei scrieri incluse în Biblie, și este citat în mod regulat; a fost un ucenic, un om dornic să cunoască, și un căutător al adevărului în viață. Ați auzit cuvintele lui: „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” Merită reținute cuvintele „m-am uitat bine”… Aceasta trebuie să fie atitudinea ta constantă în viață.

    Planul lui Dumnezeu pentru tine este să continui să înveți, să te schimbi, să crești și să te maturizezi – până la ultima suflare. Asta înseamnă să fii mereu deschis la minte. Gândește-te la farisei: ei erau dedicați 100% sistemului lor de credințe. Erau, de asemenea, printre cei mai educați oameni din societate. Cu toate acestea, s-au împotrivit la fiecare pas Domnului Isus și adevărului împărtășit de El.

    De ce? Din trei motive, des întâlnite:

    1) Mândria; gândeau ei: „Dacă ceea ce spune Isus este corect, înseamnă că noi greșim!”

    2) Siguranța: „Dacă acceptăm ce ne învață El, ce se va întâmpla cu reputația noastră și cu veniturile noastre?”

    3) Tradiția: „Noi credem și facem lucrurile în felul acesta de generații!”

    Înțelegi încotro ne îndreptăm cu această linie de gândire? Și înțelegi cum se aplică ea la viața ta?

    Un pastor a spus odată: „Este bine să fii mântuit și sfințit, atâta timp cât nu ești mântuit, sfințit, și blocat!” Creșterea spirituală necesită două lucruri: o foame după adevăr, și smerenia de a recunoaște că mai ai multe de învățat!

    Sunt două calități pe care Dumnezeu le onorează întotdeauna. Psalmistul David scria: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

    Așadar, fii mereu cu mintea deschisă!

  • 22 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi.

    Ioan 6.32

    Mulți mărturisesc faptul că au găsit iertarea și pacea în Isus, însă, în realitate, se hrănesc cu o sumedenie de lucruri care n-au nicio legătură cu El. Ei își hrănesc mintea cu ziare și cu alte feluri de literatură frivolă și deșartă. Îl vor găsi pe Hristos acolo? Sunt acestea mijloacele prin care Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos sufletului? Sunt acestea picăturile pure de rouă pe care mana cerească se coboară pentru susținerea răscumpăraților lui Dumnezeu în pustie? Nicidecum, ci acestea sunt lucrurile respingătoare în care mintea carnală își găsește plăcerea! Deci cum poate un creștin adevărat să se hrănească cu ele?

    Știm, prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, că în creștin sunt două naturi. De aceea putem întreba: care dintre ele se hrănește cu știrile lumii și cu literatura ei? Firea cea nouă, sau cea veche? Nu poate exista decât un singur răspuns. Ei bine, atunci pe care dintre cele două doresc să o hrănesc? Cu siguranță că umblarea mea va oferi cel mai clar răspuns la această întrebare. Dacă doresc cu sinceritate să cresc în viața divină, dacă scopul meu principal este să trăiesc pentru Hristos și să-I fiu devotat, dacă tânjesc după extinderea Împărăției lui Dumnezeu înăuntrul meu, atunci voi căuta, fără îndoială, acea hrană care a fost stabilită de Dumnezeu pentru creșterea mea spirituală. Lucrurile sunt foarte clare. Faptele unui om sunt întotdeauna cel mai bun indicator al dorințelor și al scopurilor sale. Prin urmare, dacă întâlnesc un creștin care neglijează Biblia, însă care petrece o grămadă de timp – ba încă cel mai bun timp al său – cu citirea ziarelor, îmi voi da seama imediat de starea sufletului său. Sunt sigur că un astfel de om nu poate fi spiritual și că, nehrănindu-se cu Hristos, nu poate să trăiască și să mărturisească pentru El.

    Trebuie să facem din Hristos ținta principală a sufletului nostru; altminteri, viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțămintele și cu experiențele noastre cu privire la Hristos, căci acestea, întrucât sunt fluctuante, nu pot constitui hrana noastră spirituală. Așa cum, în chestiunea obținerii vieții, a fost nevoie doar de Hristos, tot așa, în chestiunea trăirii vieții, avem nevoie doar de Hristos. Așa cum nu putem introduce nimic în ceea ce oferă viața, la fel nu putem introduce nimic în ceea ce o susține.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, Eu sunt Același, care îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi aminti de păcatele tale.

    Isaia 43.24,25

    Ce este păcatul?

    „Păcatul“ este un concept moral. Nu este o simplă încălcare a unei reguli, precum o instrucțiune a unei diete. În Biblie, „păcatul“ înseamnă orice nerespectare a standardelor lui Dumnezeu. Putem păcătui atât înaintea lui Dumnezeu, cât și împotriva semenilor noștri. De ce a căzut în dizgrație și a fost considerat demodat acest cuvânt, astfel încât oamenii ar prefera să fie eliminat din dicționar? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu vor recunoaște că au anumite obligații morale față de compatrioții lor. Dacă cineva jignește, prin aceasta a păcătuit. Deci de ce ne-am încrunta când auzim rostit acest cuvânt?

    În momentul când încetăm să mai recunoaștem cerințele lui Dumnezeu, pierdem orice standard moral legat de comportamentul nostru față de ceilalți. În ceea ce privește legile pământului, mulți trăiesc după mottoul: „Totul este permis, cu condiția să nu fii prins“. Dar aceasta este calea descendentă, este declinul social. Adevărata normă etică și standardele generale nu sunt de găsit în interiorul societății umane. Ele sunt stabilite de către Dumnezeul nostru Creator, care întruchipează bunătatea, lumina și dragostea. El este autoritatea care evaluează binele și răul, dar totodată este și Cel pregătit să ierte păcatele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

    Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 5:1-18

    Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurânduse deja de har, va primi şi gloria la veni­rea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă. Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. Temelia Lui este în munţii sfinţeniei (Psalmul 87.1).

    DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

    „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

    Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia? Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11) A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron. Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el. S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine. Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

  • 13 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și s-au așezat jos să mănânce pâine; și și-au ridicat ochii și s-au uitat și, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; și cămilele lor erau încărcate cu mirodenii și cu balsam și cu smirnă, mergând ca să le ducă în Egipt. Și Iuda a zis fraților săi: „Ce folos vom avea dacă-l vom ucide pe fratele nostru și-i vom ascunde sângele? Veniți și să-l vindem ismaeliților“.

    Geneza 37.25-27

    După ce Iosif a fost aruncat în groapă, frații săi „s-au așezat jos să mănânce pâine“. La fel au stat lucrurile și la cruce. Prezența lui Iosif nu a făcut altceva decât să reveleze starea rea a fraților lui, tot așa cum crucea a devenit ocazia de a expune adâncimea corupției din inima omului. Liderii lui Israel L-au dat pe adevăratul Miel de Paști la moarte, iar apoi s-au așezat liniștiți să mănânce paștele – dovedind că sunt o generație rea și adulteră, la fel ca femeia curvă din Proverbe, despre care este scris: „Ea mănâncă, își șterge gura și zice: «N-am făcut niciun rău»“ (Proverbe 30.20).

    Ceata negustorilor care merg spre Egipt îi sugerează deodată lui Iuda oportunitatea de a face profit de pe urma fratelui lor. De ce să nu-l vândă pe Iosif și să facă rost de ceva bani? Dacă e să nu-și satisfacă ura ucigându-l pe Iosif, de ce să nu-și satisfacă lăcomia vânzându-l? Prin urmare, și-au dat fratele națiunilor, iar pe ei s-au dedat la a face bani. Ceea ce Iuda a făcut cu o mie de ani înainte de venirea lui Hristos, descendenții Lui au făcut timp de două mii de ani de la lepădarea Lui. La cruce iudeii L-au abandonat pe Mesia al lor în mâna națiunilor și de atunci ei s-au abandonat pe ei înșiși închinării lui Mamona. „Profitul“ a fost cuvântul care a guvernat acțiunile fraților lui Iosif. Întrebarea pe care Iuda a pus-o cu inimă lacomă nu a fost nicidecum: «Este drept?», sau: «Este greșit?», ci: «Ce profit vom avea?». Și «profitul» a fost cuvântul care a guvernat politica iudeilor, de-a lungul secolelor, din trista zi în care Mesia a fost vândut pe treizeci de arginți.

    Astfel, Iosif a fost dat în mâna națiunilor și „coborât“ în Egipt. Egiptul fusese o cursă pentru Avraam și călătoria lui în Egipt îi adusese doar întristare și rușine. Însă, în cazul lui Iosif, aceasta aduce binecuvântare și glorie. De ce această diferență? Aici lucrurile nu se petrec la fel ca în cazul lui Avraam. „Avram a coborât în Egipt, ca să locuiască temporar acolo“ (Geneza 12.10), în timp ce Iosif „a fost coborât“ în Egipt. Unul a mers acolo în necredință și voință proprie, celălalt a fost dus acolo potrivit cu planul hotărât și cu știința mai dinainte a lui Dumnezeu.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă cineva este ascultător al Cuvântului și nu împlinitor, acesta seamănă cu un om care-și privește fața firească într-o oglindă: pentru că s-a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată cum era.

    Iacov 1.23,24

    Adevărul din „oglindă“

    Într-un trib, o femeie care se considera frumoasă, dar care nu se văzuse niciodată într-o oglindă, a fost atât de îngrozită de adevărata ei înfățișare când s-a zărit prima dată, încât a spart oglinda. Nu-i venea să creadă ce văzuse.

    Oglinzile ne însoțesc în viață. Dar cine s-a gândit vreodată că Biblia este oglinda perfectă pentru omul nostru interior? Când citim Biblia, ne vedem brusc pe noi înșine, lucru care se întâmplă rareori în cazul altor cărți. Dumnezeu nu îi flatează niciodată pe oameni, așa cum se măgulește un autor care își numără exemplarele vândute. Ne descoperim propriile erori, abaterile, oricât de grave. Ne vedem așa cum ne vede Dumnezeu: fără cosmetizare, ci goi și descoperiți.

    Nu trebuie să trecem peste ce ne expune oglinda, în special dacă am avut o imagine falsă despre noi înșine. Mulți oameni ignoră aceasta și pur și simplu își continuă rutina zilnică, dar o fac în detrimentul lor. Cel mai înțelept lucru este să ținem cont de adevărul din „oglindă“, adică să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să acționăm în consecință. Să credem în mesajul de mântuire al lui Dumnezeu. Evanghelia, vestea cea bună, este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor celor care cred în ea. Oricine își pune încrederea în Isus Hristos și în lucrarea Sa ispășitoare este declarat de Dumnezeu ca fiind neprihănit. O astfel de neprihănire este dobândită doar prin credință.

    Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:14-25

    Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: ŤStă în atribuţia Mea să înmul­ţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luniť.

    Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui …“ (v. 14). Cunoaşte inima lui Dum­ne­zeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragos­tea divină nu i se clatină. Încre­derea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. Încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării.  „Destul“ – spune El atunci când fruc­tul aşteptat s-a copt în inimi.

    Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.

    David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-l coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

    TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” (Ioan 12:36)

    Același autor care pomenea data trecută despre frica de întuneric (acluofobie, sau nictofobie) a mai spus: „Lumina este unul dintre lucrurile acelea pe care adesea le luăm prea ușor, le socotim normale, banale și nu le mai apreciem cum se cuvine… Însă nu am putea trăi fără ea. Plantele sunt necesare pentru existența omenirii. Întreaga specie umană și toate vietățile animale depind de plante pentru supraviețuire. Plantele furnizează toți aminoacizii esențiali și majoritatea vitaminelor necesare pentru sănătate printr-un proces al luminii cunoscut sub numele de fotosinteză.

    De asemenea, plantele produc oxigenul de care avem nevoie pentru a respira. Iar plantele au nevoie vitală de lumină, pentru a crește! Ceea ce este adevărat în lumea fizică, este adevărat și în lumea spirituală. Viața fizică este imposibilă fără lumină fizică, iar viața spirituală este imposibilă fără lumină spirituală…

    Cum risipești întunericul?… Te așezi pe o canapea și-ți plângi de milă? Iei o mătură și încerci să înlături întunericul? Încerci să dai cu lopata sau cu aspiratorul întunericul afară? Există o singură soluție la o astfel de dilemă: aprinzi lumina!”

    Asta faci atunci când îți încredințezi viața lui Hristos. Asta faci atunci când asculți de învățăturile Lui și Îi urmezi instrucțiunile. Asta faci atunci când petreci timp singur cu El în rugăciune. Asta faci atunci când te întorci la El în momentele întunecate din viața ta. Atunci descoperi cât este de adevărat promisiunea Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12) Și nu numai atât, ci începi să răsfrângi acea lumină asupra altora. Așadar, „credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii”!

  • 1 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe; și ele să vă fie o rânduială pentru totdeauna în generațiile voastre.

    Numeri 10.8

    În vechime, trâmbița de argint stabilea și reglementa orice mișcare a lui Israel. În timpul prezent, mărturia lui Dumnezeu trebuie să stabilească și să reglementeze orice lucru în Adunare. În vechime, în trâmbița de argint suflau preoții. În timpul de acum, mărturia lui Dumnezeu este cunoscută în cadrul comuniunii preoțești. Creștinul n-are niciun drept să se miște sau să acționeze fără mărturia divină. El trebuie să aștepte cuvântul Domnului său. Până îl primește, trebuie să stea pe loc. După ce îl primește, trebuie să pornească. Dumnezeu poate comunica gândul Său celor ai Lui și face acest lucru într-un mod la fel de distinct cum a făcut-o pentru poporul Său din vechime. Este adevărat că acum nu mai face acest lucru cu ajutorul sunetului trâmbiței sau cu ajutorul norului, ci prin Cuvântul și prin Duhul Său. Tatăl nu ne călăuzește prin nimic care să facă apel la simțuri, ci prin ceea ce acționează asupra inimii, asupra conștiinței și asupra înțelegerii noastre. Ne comunică gândul Său prin mijloace spirituale, nu prin mijloace naturale.

    Să fim însă bine încredințați cu privire la faptul că Dumnezeul nostru poate da inimilor noastre o siguranță deplină fie cu privire la ceea ce trebuie să facem, fie cu privire la ceea ce nu trebuie să facem; cu privire la unde trebuie să mergem, ca și cu privire la unde nu trebuie să mergem! Pare ciudat că trebuie să insistăm asupra acestui adevăr și este de neconceput ca un creștin adevărat să se îndoiască de el, cu atât mai puțin să-l tăgăduiască. Și totuși așa ceva se întâmplă. Suntem adesea cuprinși de îndoială și de confuzie, iar unii sunt tentați să tăgăduiască faptul că există certitudine cu privire la detaliile vieții zilnice. O astfel de gândire este greșită. Nu poate oare un tată pământesc să-i comunice fiului gândul său cu privire la cele mai mici amănunte ale purtării acestuia? Cine poate nega așa ceva? Prin urmare, nu poate Tatăl nostru să ne comunice gândul Său cu privire la toate căile noastre, în viața de zi cu zi? Cu siguranță că poate! Nimeni să nu ne răpească privilegiul sfânt de a cunoaște gândul Tatălui nostru, cu privire la orice împrejurare din viața noastră zilnică!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, pe când vâsleau ei, El a adormit.

    Luca 8.23

    Pe când traversau Lacul Ghenezaret (1)

    Domnul Isus S-a urcat în barcă împreună cu ucenicii Săi și le-a cerut să treacă de cealaltă parte a Lacului Ghenezaret. În timp ce traversau lacul, „El a adormit“. Haideți să medităm asupra acestor cuvinte, pentru că Omul din barcă este Fiul lui Dumnezeu, Fiul etern.

    „Cel care păzește pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi“ (Psalmul 121.4). Dumnezeu nu are nevoie de somn. Puterea Lui este întotdeauna constantă și inepuizabilă. Când noi ajungem la capătul puterilor și obosim, fie fizic, fie psihic, când ni se clatină curajul sau încrederea, Dumnezeu este cu noi și ne ajută. Aici, în barcă, simțind oboseală fizică, Domnul Isus a adormit. Iar evanghelistul Îi menționează oboseala după o călătorie (Ioan 4.6), ceea ce ne arată că Domnul Isus devenise Om cu adevărat. El a făcut aceasta pentru a suferi și a muri pe cruce, în locul celor păcătoși. Un alt motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om era ca El, trăind pe acest pământ, chiar în cele mai dificile împrejurări și în suferință grea, să aibă înțelegere și compasiune pentru noi, atunci când este rândul nostru să trecem prin necaz. Câtă mângâiere! Ce adevăr măreț pune în lumină această întâmplare de pe lac: Omul adormit în barcă este în același timp Cel care a creat întregul univers și care-l ține cu fermitate în mâna Sa! Când apa a pătruns în barcă și ucenicii L-au trezit, El Și-a arătat puterea divină și i-a scos din necaz. „Iar El, ridicându-Se, a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște.“ Nu este acest Domn vrednic de încrederea noastră deplină?

    Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 18:19-33

    În capitolul precedent, Ahimaaţ alergase în ascultare şi, ca urmare, serviciul său fusese efica­­ce. Aici se afirmă propria-i voie: „Voi a­­lerga“ (v. 23), declară el. Şi, în consecinţă, fapta sa vi­tejească va fi inu­tilă, ducându-l chiar până la înşe­lă­ciu­ne. Acelaşi lucru se aplică nu numai cu privire la pi­cioa­rele noastre, ci asupra tu­turor facultăţilor noastre; ele ne sunt sau nu fo­lo­si­toare, după cum noi Îi suntem sau nu supuşi Dom­nului Isus.

    Vic­to­ri­a care tocmai i se raportase nu înveseleşte deloc inima lui David. Ce importanţă mai au pentru el tronul sau chiar viaţa însăşi? Ab­sa­lom este mort, iar dureroasa ştire străpunge inima sărmanului tată care-şi simte partea de răs­pundere în evenimentele care tocmai se derulaseră. „Absalom, fiul meu, fiul meu!“ (v. 33 sf.). Avem a­ici u­nul dintre cele mai sfâşietoare strigăte din în­treaga Scrip­tură, în stare să dea frisoane oricărui părin­te credincios, strigăt fără ecou, fără spe­ranţă, ca­re exprimă groaznica certi­tudine a unei des­­părţiri definitive, eterne. Cu totul altfel era la moartea copila­şu­lui Bat-Şebei! David, în loc să se mâh­nească, fu­se­se în stare atunci să afirme cu con­vingerea re­ve­derii din momentul în­vierii: „Eu mă voi duce la el…“ (12.23). Dar, pen­tru Ab­sa­lom, ar fi fost mai bine, ca şi pentru Iuda, să nu se fi născut (Matei 26.24).

    DESPRE PUNEREA MÂINILOR | Fundația S.E.E.R. România

    „În numele Meu… își vor pune mâinile pe bolnavi și bolnavii se vor însănătoși.” (Marcu 16:17-18)

    Afirm că aceasta este o parte, adesea trecută cu vederea, din Marea Trimitere pe care ne-a dat-o Domnul Isus: „În numele Meu… își vor pune mâinile pe bolnavi și… se vor însănătoși.”

    O atingere reconfortantă și grijulie poate reduce stresul, poate îmbunătăți somnul și ne poate ajuta să ne recuperăm mai repede după o rană. Un studiu a arătat că un masaj de 30 de minute de trei ori pe săptămână reduce stresul cu 34%. Puterea atingerii, chiar și la nivel uman, este un lucru uimitor.

    Dar atunci când adăugăm puterea lui Dumnezeu, aceasta deschide calea către ceva supranatural. Iată ce citim în Faptele apostolilor (28:8): „Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.”

    Punerea mâinilor peste cei bolnavi sau peste cei chemați la slujire era o practică obișnuită în Biserica Noului Testament. Și nu trebuie să ai o școală specială pentru a o face. Domnul Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16:17) Dacă ești un creștin născut din nou, ți-ai pus încrederea în Hristos și ai ungerea Duhului Sfânt – deci te califici! Ar putea Dumnezeu s-o facă fără noi? Desigur. Dar El ne-a dat privilegiul de a fi canale ale puterii Sale.

    Când îți pui mâinile peste o persoană, tu faci două lucruri: identifici și împărtășești. Oare câte momente prielnice am sacrificat pentru că nu am acționat într-un mod biblic îndrăzneț, rugându-ne pentru cineva care era bolnav, însărcinând pe cineva care era chemat s-o facă, sau încurajând pe cineva care avea nevoie pur și simplu de o mână pe umăr?

    Așadar, dacă ai chemarea (vezi Faptele Apostolilor 19:13-16), și știi sigur că Dumnezeu te trimite la cei bolnavi, du-te și roagă-te pentru ei!

  • 27 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

    Ioan 8.58

    Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

    Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

    Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

    Ioan 12.35,36

    Lumina lumii

    Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

    Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

    „Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

    Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 16:5-19

    În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

    Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).

    PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

    În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

    Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

    Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

    Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

  • 18 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.

    1 Timotei 6.6

    După ce Abel a fost ucis, s-a născut Set. El l-a numit Enos pe fiul său, care înseamnă „slab“ sau „muritor“. Conștiența propriei slăbiciuni și a nevoii de dependență îi conduce pe cei credincioși către rugăciune – „Atunci au început oamenii să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). Istoria descendenților lui Cain este însă cu totul diferită – mândria și încrederea în sine au dominat viața lor în această lume. Ei și-au zidit cetăți și și-au mărit posesiunile fără să caute voia lui Dumnezeu (versetele 17-22).

    Cu toții suntem în pericol de a ne strădui să ne facem viața cât mai plăcută în această lume în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut sărac și n-a avut niciun loc în care să-Și plece capul (Matei 8.20). Pot fi astfel de lucruri compatibile? În timpul în care trăim, cu doar câteva clickuri putem cheltui o grămadă de bani, cumpărând lucruri atractive, care să ne facă viața mai ușoară, fără să ne întrebăm mai întâi dacă este voia lui Dumnezeu să facem acest lucru. Nu căutăm voia lui Dumnezeu, ci dorim să ne potrivim stilului de viață al lumii acesteia. Primul pas către schimbare este să recunoaștem acest lucru. „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia“ (Romani 12.2). Iată un punct sensibil al societății noastre consumeriste.

    După patru mii de ani de istorie a omului, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ și a trăit, sau Și-a făcut cortul, printre oameni (Ioan 1.14). În timp ce toți se duceau seara la casele lor, El Se ducea pe muntele Măslinilor (Ioan 8.1). Acolo Și-a petrecut multe nopți Străinul ceresc, în timp ce ziua slujea cu devotament poporului. El n-a avut absolut nicio intenție de a acumula proprietăți în această lume. Dimpotrivă, a trăit o viață foarte modestă, însă a fost întotdeauna pe deplin satisfăcut, fiindcă Îl avea pe Dumnezeul Său ca parte de moștenire (Psalmul 16.6).

    Când i-a hrănit pe cei patru mii de oameni, Domnul a mulțumit pentru cele șapte pâini și pentru cei câțiva peștișori care fuseseră aduși înaintea Lui (Marcu 8.6,7). În timp ce a oferit hrană cu generozitate și din belșug, El a avut grijă în același timp ca nimic să nu se piardă și le-a cerut ucenicilor Săi să strângă toate fărâmele rămase (Ioan 6.12).

    P. Svetlik

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar de la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.

    Matei 27.45,46

    „Pentru ce M-ai părăsit?“

    Privim la aceste cuvinte ale Domnului Isus pe cruce cu cea mai mare reverență. Ele sunt pline de semnificație, însă niciodată nu le vom putea pătrunde pe deplin.

    De la miezul zilei s-a așternut un întuneric peste toată țara. Mai înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, dar acum, dintr-odată, toate batjocurile și insultele s-au oprit. În timpul celor trei ceasuri de întuneric, Dumnezeu a făcut ca ochii oamenilor să nu poată privi la Fiul Său, fiindcă atunci a avut loc ceva de neconceput: Dumnezeu a adus o suferință enormă asupra Lui. De ce?

    Mântuitorul lumii atârna pe cruce singur, abandonat de oameni, iar acum părăsit și de Dumnezeu, fiindcă trebuia să facă ispășire pentru păcatele tuturor celor care cred în El. Domnul Isus a luat locul celui păcătos sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Și-a întors fața de la El și a adus asupra Lui judecata Sa. Fără această lucrare de ispășire, nimeni n-ar putea fi mântuit, iar cunoașterea morții Sale ispășitoare este de mare folos pentru toți cei care Îl primesc prin credință.

    „Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5).

    Citirea Bibliei: Geneza 9.1-29 · 1 Petru 5.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 8:1-18

    Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta legea omului, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).

    Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume, asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!

    Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos? Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.

    ESENȚA CALITĂȚII DE LIDER | Fundația S.E.E.R. România

    „Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri și să-i ajutați.” (Iosua 1:14)

    Pentru a fi demn să ai un adept, îți trebuie mai mult decât talent și un titlu. Esența calității de lider reiese din următoarele două imperative: 1) Să mergi primul! Iosua le-a spus celor ce-și aleseseră domenii dincoace de Iordan: „Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri”. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu te-a chemat să conduci, trebuie să pășești cu credință și să mergi primul. Pentru asta, trebuie să crezi în tine și în misiunea ta. Realizarea necesită mai mult decât să muncești din greu; înseamnă să crezi în ce trebuie! Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9). Tu, nu ai nevoie de toate răspunsurile de la început. Încrederea ta vine din faptul că știi că Dumnezeu este cu tine, și înaintea ta! 2) Să-i iei și pe alții cu tine. Tot Iosua a spus: „Să treceţi… şi să-i ajutaţi…” (vers. 14) Și dacă te întrebi: „Cât timp trebuie să continuu să investesc în această persoană?”, răspunsul este: „până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru.” (Iosua 1:15) Mulți oameni vor sluji atunci când sunt constrânși s-o facă, iar unii vor sluji în situații de criză. Dar atunci când ai o inimă de slujitor, tu inițiezi slujirea altora. Vezi nevoia, profiți de ocazie și slujești, știind că Dumnezeu te va răsplăti. De aceea slujești cu bucurie (vezi Psalmul 100:2). Iată deci cum stau lucrurile: te califici pentru a te bucura de privilegiile calității de lider doar atunci când ești dispus să mergi primul și apoi să-i iei și pe alții cu tine! Dar nu acesta este sfârșitul istorisirii biblice. Dumnezeu i-a spus lui Iosua, iar într-o zi îți va spune și ție: „Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului…” (Iosua 1:15). Așadar, îndemnul zilei este: slujește cu bucurie… și într-o zi, vei moșteni cerul!

  • 14 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și au venit în câmpiile Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul Naomei, a murit.

    Rut 1.2,3

    Elimelec a fugit de greutăți și s-a dus la odihnă în Moab, gândindu-se că va putea găsi pâine, lapte și vin (bucurie). Existau desigur podgorii în Moab, dar nu era vinul nou și untdelemnul pe care Dumnezeu îl dă poporului în țara Sa (Deuteronom 11.14). Poți să iei drept hrană vița sălbatică, dar aceasta duce la moarte (2 Împărați 4.38-40). Exista pâine în Moab, dar era ea hrană pentru omul cel nou? Hrana era bună pentru omul natural, pentru cei care nu trecuseră niciodată Iordanul (în sens spiritual, oameni care n-au murit împreună cu Hristos și n-au înviat împreună cu El). Omul nou, omul vieții de înviere, are nevoie de o altfel de hrană. El are nevoie de grâul pe care îl dă Dumnezeu, de grâul care crește în țara făgăduințelor Lui și care este udat cu ploi din cer – Duhul Sfânt (Deuteronom 11.11-14; Iosua 5.2-12; 2 Împărați 4.41).

    Elimelec nu putea să facă deosebirea între pâinea Moabului și cea a Betleemului. Cum poate cineva care nu privește țintă la Domnul Isus să vadă limpede? Când ai un ochi curat, tot trupul este plin de lumină, însă numai atunci. N-au fost scrise aceste lucruri „spre învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10.11)?

    În limbajul simbolic al Scripturii, le putem vedea pe femeile prezentate în diferite împrejurări ca arătând poziția, iar bărbații ilustrând energia credinței sau eșecul ei. Cu alte cuvinte, vedem în bărbat starea practică a celor care sunt într-o anumită poziție. În cazul lui Elimelec și al lui Naomi, acest lucru se poate vedea foarte limpede. Elimelec, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat“, moare. Când, în neascultare practică și pe drumul voinței proprii, am părăsit locul unde fusesem așezați de Dumnezeu, mai putem avea totuși o arătare din afară a lucrurilor; dar, când alegem un drum care ne duce departe de Dumnezeu, unde s-ar sfârși acest drum, dacă nu ne-ar opri El și nu ne-ar aduce înapoi?

    Primul pas poate fi numai o mică deviație, atât de mică, încât inimile noastre împietrite nici nu o iau în seamă. Totuși, în părtășia cu Domnul, se produce o fisură. Dacă Domnul nu ne-ar opri, aceasta ar însemna separare de El.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să-L prindă prin viclenie și să-L omoare; pentru că spuneau: „Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor“.

    Marcu 14.1,2

    Forfotă la Ierusalim

    Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.

    A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.

    Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 6:12-23

    Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.

    Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).

    „Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras” (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic” (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).

    NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)

    Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material.

    1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată!

    2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!

Calendar

noiembrie 2026
L M M J V S D
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Ultimele postări

Urmărește-ne