Etichetă: dumnezeu

  • 24 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

    Evrei 11.7

    Noe este un frumos exemplu al trăirii unei vieți caracterizate de speranță. El a trăit într-o lume în care oamenii Îl uitaseră complet pe Dumnezeu. Domnul Isus descrie astfel acel timp: „Cum au fost zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Pentru că, așa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând și bând, însurându-se și măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie“ (Matei 24.37,38). Oamenii trăiau o viață în care Dumnezeu nu avea niciun loc. Astăzi lucrurile nu stau mult diferit. Noe este deci un exemplu cu privire la ce înseamnă să trăiești o viață caracterizată de speranță.

    Noe nădăjduia în Dumnezeu chiar și atunci când totul în jurul lui era complet nepotrivit și neplăcut. În Geneza 6 citim despre starea inimii omului în timpul lui Noe. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua“ (Geneza 6.5). Însă, în ciuda împrejurărilor, Noe și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, a crezut cuvântul Lui și a făcut totul exact așa cum El i-a poruncit (Geneza 6.22).

    Atunci, ca și astăzi, a nădăjdui în Dumnezeu a fost și a rămas un lucru nepopular. Petru îl descrie pe Noe ca fiind „un predicator al dreptății“ (2 Petru 2.5), nu numai pentru ceea ce a vorbit, dar și pentru felul în care a trăit și a nădăjduit în Dumnezeul său. Noe a lucrat mult timp la construirea corabiei, vreme de aproximativ o sută douăzeci de ani, perioadă în care, cu siguranță, mulți l-au ridiculizat. La fel ca Noe, și noi ne putem pune nădejdea în Dumnezeul nostru cu privire la viitor. Poate nu cunoaștem toate detaliile cu privire la acest viitor, însă el este unul sigur, fiindcă se află în mâinile Sale pline de dragoste și de putere.

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt.

    Romani 15.13

    Siguranța speranței creștine

    Din momentul în care cineva își pune încrederea în Isus Hristos, acesta este mântuit. Apoi el are o speranță, care este parte integrantă din mântuirea lui.

    În limbajul nostru de zi cu zi, speranța implică incertitudine. Dar, în speranța creștină, nu există nicio incertitudine, căci „credința este siguranța cu privire la lucrurile sperate“ (Evrei 11.1). Este siguranța că într-o zi vom contempla gloria Fiului lui Dumnezeu și vom fi ca El pentru totdeauna (1 Ioan 3.2; Ioan 17.24; 1 Tesaloniceni 4.17; Romani 5.2). Aceasta include, de asemenea, așteptarea de a fi cu Isus în casa Tatălui, unde El a pregătit un loc pentru ai Săi (Ioan 14.1-3). Casa Tatălui este locul de odihnă și de siguranță, un loc unde domnește dragostea. Este casa copiilor lui Dumnezeu, destinația finală a drumului lor aici pe pământ.

    Predicatorul C. H. Spurgeon a spus odată: „Nădejdea noastră în Hristos pentru viitor este motivul și baza bucuriei noastre pe pământ. O astfel de speranță ne va face să ne gândim frecvent la cer, deoarece acolo ni se promite tot ceea ce ne putem dori. Aici suntem obosiți și împovărați, dar locul de odihnă este sus“.

    Speranța noastră este bazată pe credința în înviere. De aceea, chiar și atunci când plângem, nu suntem întristați „ca ceilalți care nu au speranță“ (1 Tesaloniceni 4.13).

    Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:19-38

    Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „„Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…“” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi ini­ţia­tiva la care ne dăm mâna, să fim siguri, îna­inte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să înte­meieze un cămin.

    Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le se­pa­ra nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese aco­perită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: „Glorie!”

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (1)

    „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” (Proverbele 24:32)

    Regele Solomon este considerat unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. El este autorul a trei scrieri incluse în Biblie, și este citat în mod regulat; a fost un ucenic, un om dornic să cunoască, și un căutător al adevărului în viață. Ați auzit cuvintele lui: „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” Merită reținute cuvintele „m-am uitat bine”… Aceasta trebuie să fie atitudinea ta constantă în viață.

    Planul lui Dumnezeu pentru tine este să continui să înveți, să te schimbi, să crești și să te maturizezi – până la ultima suflare. Asta înseamnă să fii mereu deschis la minte. Gândește-te la farisei: ei erau dedicați 100% sistemului lor de credințe. Erau, de asemenea, printre cei mai educați oameni din societate. Cu toate acestea, s-au împotrivit la fiecare pas Domnului Isus și adevărului împărtășit de El.

    De ce? Din trei motive, des întâlnite:

    1) Mândria; gândeau ei: „Dacă ceea ce spune Isus este corect, înseamnă că noi greșim!”

    2) Siguranța: „Dacă acceptăm ce ne învață El, ce se va întâmpla cu reputația noastră și cu veniturile noastre?”

    3) Tradiția: „Noi credem și facem lucrurile în felul acesta de generații!”

    Înțelegi încotro ne îndreptăm cu această linie de gândire? Și înțelegi cum se aplică ea la viața ta?

    Un pastor a spus odată: „Este bine să fii mântuit și sfințit, atâta timp cât nu ești mântuit, sfințit, și blocat!” Creșterea spirituală necesită două lucruri: o foame după adevăr, și smerenia de a recunoaște că mai ai multe de învățat!

    Sunt două calități pe care Dumnezeu le onorează întotdeauna. Psalmistul David scria: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

    Așadar, fii mereu cu mintea deschisă!

  • 22 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Eu sunt pâinea vieții. Cine vine la Mine nicidecum nu va flămânzi.

    Ioan 6.32

    Mulți mărturisesc faptul că au găsit iertarea și pacea în Isus, însă, în realitate, se hrănesc cu o sumedenie de lucruri care n-au nicio legătură cu El. Ei își hrănesc mintea cu ziare și cu alte feluri de literatură frivolă și deșartă. Îl vor găsi pe Hristos acolo? Sunt acestea mijloacele prin care Duhul Sfânt Îl prezintă pe Hristos sufletului? Sunt acestea picăturile pure de rouă pe care mana cerească se coboară pentru susținerea răscumpăraților lui Dumnezeu în pustie? Nicidecum, ci acestea sunt lucrurile respingătoare în care mintea carnală își găsește plăcerea! Deci cum poate un creștin adevărat să se hrănească cu ele?

    Știm, prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, că în creștin sunt două naturi. De aceea putem întreba: care dintre ele se hrănește cu știrile lumii și cu literatura ei? Firea cea nouă, sau cea veche? Nu poate exista decât un singur răspuns. Ei bine, atunci pe care dintre cele două doresc să o hrănesc? Cu siguranță că umblarea mea va oferi cel mai clar răspuns la această întrebare. Dacă doresc cu sinceritate să cresc în viața divină, dacă scopul meu principal este să trăiesc pentru Hristos și să-I fiu devotat, dacă tânjesc după extinderea Împărăției lui Dumnezeu înăuntrul meu, atunci voi căuta, fără îndoială, acea hrană care a fost stabilită de Dumnezeu pentru creșterea mea spirituală. Lucrurile sunt foarte clare. Faptele unui om sunt întotdeauna cel mai bun indicator al dorințelor și al scopurilor sale. Prin urmare, dacă întâlnesc un creștin care neglijează Biblia, însă care petrece o grămadă de timp – ba încă cel mai bun timp al său – cu citirea ziarelor, îmi voi da seama imediat de starea sufletului său. Sunt sigur că un astfel de om nu poate fi spiritual și că, nehrănindu-se cu Hristos, nu poate să trăiască și să mărturisească pentru El.

    Trebuie să facem din Hristos ținta principală a sufletului nostru; altminteri, viața noastră spirituală va avea de suferit. Nu ne putem hrăni nici măcar cu simțămintele și cu experiențele noastre cu privire la Hristos, căci acestea, întrucât sunt fluctuante, nu pot constitui hrana noastră spirituală. Așa cum, în chestiunea obținerii vieții, a fost nevoie doar de Hristos, tot așa, în chestiunea trăirii vieții, avem nevoie doar de Hristos. Așa cum nu putem introduce nimic în ceea ce oferă viața, la fel nu putem introduce nimic în ceea ce o susține.

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    M-ai împovărat cu păcatele tale, M-ai obosit cu nelegiuirile tale. Eu, Eu sunt Același, care îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi aminti de păcatele tale.

    Isaia 43.24,25

    Ce este păcatul?

    „Păcatul“ este un concept moral. Nu este o simplă încălcare a unei reguli, precum o instrucțiune a unei diete. În Biblie, „păcatul“ înseamnă orice nerespectare a standardelor lui Dumnezeu. Putem păcătui atât înaintea lui Dumnezeu, cât și împotriva semenilor noștri. De ce a căzut în dizgrație și a fost considerat demodat acest cuvânt, astfel încât oamenii ar prefera să fie eliminat din dicționar? Chiar și cei care nu cred în Dumnezeu vor recunoaște că au anumite obligații morale față de compatrioții lor. Dacă cineva jignește, prin aceasta a păcătuit. Deci de ce ne-am încrunta când auzim rostit acest cuvânt?

    În momentul când încetăm să mai recunoaștem cerințele lui Dumnezeu, pierdem orice standard moral legat de comportamentul nostru față de ceilalți. În ceea ce privește legile pământului, mulți trăiesc după mottoul: „Totul este permis, cu condiția să nu fii prins“. Dar aceasta este calea descendentă, este declinul social. Adevărata normă etică și standardele generale nu sunt de găsit în interiorul societății umane. Ele sunt stabilite de către Dumnezeul nostru Creator, care întruchipează bunătatea, lumina și dragostea. El este autoritatea care evaluează binele și răul, dar totodată este și Cel pregătit să ierte păcatele. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nedreptate“ (1 Ioan 1.9).

    Citirea Bibliei: Geneza 30.1-24 · Psalmul 17.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 5:1-18

    Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurânduse deja de har, va primi şi gloria la veni­rea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă. Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. Temelia Lui este în munţii sfinţeniei (Psalmul 87.1).

    DE CINE SE FOLOSEȘTE DUMNEZEU?

    „Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii…” (1 Corinteni 1:27)

    Oare de ce alege Dumnezeu oameni slabi pentru a-I împlini voia? Răspuns: pentru că singurul tip de oameni cu care Dumnezeu vrea să lucreze sunt oamenii care-și recunosc slăbiciunea! Relația Lui cu Moise, de exemplu, este descrisă prin aceste cuvinte remarcabile: „Domnul vorbea cu Moise faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui.” (Exodul 33:11) A fost Moise perfect? Nicidecum. El și-a petrecut primii patruzeci de ani din viață ca prinț în palatul lui Faraon, iar următorii patruzeci de ani ca păstor în pustiu. Biblia vorbește despre tensiunile din căsnicia sa și despre momentele sale de stres și disperare. În filmul „Cele zece porunci”, Moise este interpretat de actorul Charlton Heston, care era arătos și avea o exprimare frumoasă. Dar Moise era de fapt un bâlbâit, slab și timid, care nu putea să lege două cuvinte fără să se împiedice verbal, cu atât mai puțin să vorbească la curtea (sau înaintea/împotriva) celui mai temut dictator de pe pământ. Și Dumnezeu l-a ales, și i-a dat un ajutor, un „purtător de cuvânt” – pe fratele lui, Aaron. Biblia se referă la israeliți ca la o „adunare”, ceea ce făcea din Moise un pastor. Și niciun pastor n-a avut mai multe probleme cu o congregație decât a avut el. S-ar putea să te întrebi: „De ce aducem în discuție neajunsurile lui Moise?” Ca să te încurajezi! Pentru a te face să știi că defectele tale nu te descalifică, și că limitările tale nu limitează ceea ce Dumnezeu poate face prin tine. Apostolul Pavel a scris (1 Corinteni 1:26-27, 29): „De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi, care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari… pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.” Așadar, nu mai căuta (pentru că nu ai) scuze pentru a sta pe margine!

  • 13 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și s-au așezat jos să mănânce pâine; și și-au ridicat ochii și s-au uitat și, iată, o caravană de ismaeliți venea din Galaad; și cămilele lor erau încărcate cu mirodenii și cu balsam și cu smirnă, mergând ca să le ducă în Egipt. Și Iuda a zis fraților săi: „Ce folos vom avea dacă-l vom ucide pe fratele nostru și-i vom ascunde sângele? Veniți și să-l vindem ismaeliților“.

    Geneza 37.25-27

    După ce Iosif a fost aruncat în groapă, frații săi „s-au așezat jos să mănânce pâine“. La fel au stat lucrurile și la cruce. Prezența lui Iosif nu a făcut altceva decât să reveleze starea rea a fraților lui, tot așa cum crucea a devenit ocazia de a expune adâncimea corupției din inima omului. Liderii lui Israel L-au dat pe adevăratul Miel de Paști la moarte, iar apoi s-au așezat liniștiți să mănânce paștele – dovedind că sunt o generație rea și adulteră, la fel ca femeia curvă din Proverbe, despre care este scris: „Ea mănâncă, își șterge gura și zice: «N-am făcut niciun rău»“ (Proverbe 30.20).

    Ceata negustorilor care merg spre Egipt îi sugerează deodată lui Iuda oportunitatea de a face profit de pe urma fratelui lor. De ce să nu-l vândă pe Iosif și să facă rost de ceva bani? Dacă e să nu-și satisfacă ura ucigându-l pe Iosif, de ce să nu-și satisfacă lăcomia vânzându-l? Prin urmare, și-au dat fratele națiunilor, iar pe ei s-au dedat la a face bani. Ceea ce Iuda a făcut cu o mie de ani înainte de venirea lui Hristos, descendenții Lui au făcut timp de două mii de ani de la lepădarea Lui. La cruce iudeii L-au abandonat pe Mesia al lor în mâna națiunilor și de atunci ei s-au abandonat pe ei înșiși închinării lui Mamona. „Profitul“ a fost cuvântul care a guvernat acțiunile fraților lui Iosif. Întrebarea pe care Iuda a pus-o cu inimă lacomă nu a fost nicidecum: «Este drept?», sau: «Este greșit?», ci: «Ce profit vom avea?». Și «profitul» a fost cuvântul care a guvernat politica iudeilor, de-a lungul secolelor, din trista zi în care Mesia a fost vândut pe treizeci de arginți.

    Astfel, Iosif a fost dat în mâna națiunilor și „coborât“ în Egipt. Egiptul fusese o cursă pentru Avraam și călătoria lui în Egipt îi adusese doar întristare și rușine. Însă, în cazul lui Iosif, aceasta aduce binecuvântare și glorie. De ce această diferență? Aici lucrurile nu se petrec la fel ca în cazul lui Avraam. „Avram a coborât în Egipt, ca să locuiască temporar acolo“ (Geneza 12.10), în timp ce Iosif „a fost coborât“ în Egipt. Unul a mers acolo în necredință și voință proprie, celălalt a fost dus acolo potrivit cu planul hotărât și cu știința mai dinainte a lui Dumnezeu.

    H. Rossier

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dacă cineva este ascultător al Cuvântului și nu împlinitor, acesta seamănă cu un om care-și privește fața firească într-o oglindă: pentru că s-a privit pe sine și a plecat și a uitat îndată cum era.

    Iacov 1.23,24

    Adevărul din „oglindă“

    Într-un trib, o femeie care se considera frumoasă, dar care nu se văzuse niciodată într-o oglindă, a fost atât de îngrozită de adevărata ei înfățișare când s-a zărit prima dată, încât a spart oglinda. Nu-i venea să creadă ce văzuse.

    Oglinzile ne însoțesc în viață. Dar cine s-a gândit vreodată că Biblia este oglinda perfectă pentru omul nostru interior? Când citim Biblia, ne vedem brusc pe noi înșine, lucru care se întâmplă rareori în cazul altor cărți. Dumnezeu nu îi flatează niciodată pe oameni, așa cum se măgulește un autor care își numără exemplarele vândute. Ne descoperim propriile erori, abaterile, oricât de grave. Ne vedem așa cum ne vede Dumnezeu: fără cosmetizare, ci goi și descoperiți.

    Nu trebuie să trecem peste ce ne expune oglinda, în special dacă am avut o imagine falsă despre noi înșine. Mulți oameni ignoră aceasta și pur și simplu își continuă rutina zilnică, dar o fac în detrimentul lor. Cel mai înțelept lucru este să ținem cont de adevărul din „oglindă“, adică să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu și să acționăm în consecință. Să credem în mesajul de mântuire al lui Dumnezeu. Evanghelia, vestea cea bună, este puterea lui Dumnezeu care aduce mântuire tuturor celor care cred în ea. Oricine își pune încrederea în Isus Hristos și în lucrarea Sa ispășitoare este declarat de Dumnezeu ca fiind neprihănit. O astfel de neprihănire este dobândită doar prin credință.

    Citirea Bibliei: Geneza 25.1-18 · Psalmul 9.11-20

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 24:14-25

    Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: ŤStă în atribuţia Mea să înmul­ţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luniť.

    Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui …“ (v. 14). Cunoaşte inima lui Dum­ne­zeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragos­tea divină nu i se clatină. Încre­derea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. Încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării.  „Destul“ – spune El atunci când fruc­tul aşteptat s-a copt în inimi.

    Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.

    David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-l coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

    TRĂIEȘTE ÎN LUMINĂ (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” (Ioan 12:36)

    Același autor care pomenea data trecută despre frica de întuneric (acluofobie, sau nictofobie) a mai spus: „Lumina este unul dintre lucrurile acelea pe care adesea le luăm prea ușor, le socotim normale, banale și nu le mai apreciem cum se cuvine… Însă nu am putea trăi fără ea. Plantele sunt necesare pentru existența omenirii. Întreaga specie umană și toate vietățile animale depind de plante pentru supraviețuire. Plantele furnizează toți aminoacizii esențiali și majoritatea vitaminelor necesare pentru sănătate printr-un proces al luminii cunoscut sub numele de fotosinteză.

    De asemenea, plantele produc oxigenul de care avem nevoie pentru a respira. Iar plantele au nevoie vitală de lumină, pentru a crește! Ceea ce este adevărat în lumea fizică, este adevărat și în lumea spirituală. Viața fizică este imposibilă fără lumină fizică, iar viața spirituală este imposibilă fără lumină spirituală…

    Cum risipești întunericul?… Te așezi pe o canapea și-ți plângi de milă? Iei o mătură și încerci să înlături întunericul? Încerci să dai cu lopata sau cu aspiratorul întunericul afară? Există o singură soluție la o astfel de dilemă: aprinzi lumina!”

    Asta faci atunci când îți încredințezi viața lui Hristos. Asta faci atunci când asculți de învățăturile Lui și Îi urmezi instrucțiunile. Asta faci atunci când petreci timp singur cu El în rugăciune. Asta faci atunci când te întorci la El în momentele întunecate din viața ta. Atunci descoperi cât este de adevărat promisiunea Sa: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.” (Ioan 8:12) Și nu numai atât, ci începi să răsfrângi acea lumină asupra altora. Așadar, „credeți în lumină, ca să fiţi fii ai luminii”!

  • 1 Mai 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și fiii lui Aaron, preoții, să sune din trâmbițe; și ele să vă fie o rânduială pentru totdeauna în generațiile voastre.

    Numeri 10.8

    În vechime, trâmbița de argint stabilea și reglementa orice mișcare a lui Israel. În timpul prezent, mărturia lui Dumnezeu trebuie să stabilească și să reglementeze orice lucru în Adunare. În vechime, în trâmbița de argint suflau preoții. În timpul de acum, mărturia lui Dumnezeu este cunoscută în cadrul comuniunii preoțești. Creștinul n-are niciun drept să se miște sau să acționeze fără mărturia divină. El trebuie să aștepte cuvântul Domnului său. Până îl primește, trebuie să stea pe loc. După ce îl primește, trebuie să pornească. Dumnezeu poate comunica gândul Său celor ai Lui și face acest lucru într-un mod la fel de distinct cum a făcut-o pentru poporul Său din vechime. Este adevărat că acum nu mai face acest lucru cu ajutorul sunetului trâmbiței sau cu ajutorul norului, ci prin Cuvântul și prin Duhul Său. Tatăl nu ne călăuzește prin nimic care să facă apel la simțuri, ci prin ceea ce acționează asupra inimii, asupra conștiinței și asupra înțelegerii noastre. Ne comunică gândul Său prin mijloace spirituale, nu prin mijloace naturale.

    Să fim însă bine încredințați cu privire la faptul că Dumnezeul nostru poate da inimilor noastre o siguranță deplină fie cu privire la ceea ce trebuie să facem, fie cu privire la ceea ce nu trebuie să facem; cu privire la unde trebuie să mergem, ca și cu privire la unde nu trebuie să mergem! Pare ciudat că trebuie să insistăm asupra acestui adevăr și este de neconceput ca un creștin adevărat să se îndoiască de el, cu atât mai puțin să-l tăgăduiască. Și totuși așa ceva se întâmplă. Suntem adesea cuprinși de îndoială și de confuzie, iar unii sunt tentați să tăgăduiască faptul că există certitudine cu privire la detaliile vieții zilnice. O astfel de gândire este greșită. Nu poate oare un tată pământesc să-i comunice fiului gândul său cu privire la cele mai mici amănunte ale purtării acestuia? Cine poate nega așa ceva? Prin urmare, nu poate Tatăl nostru să ne comunice gândul Său cu privire la toate căile noastre, în viața de zi cu zi? Cu siguranță că poate! Nimeni să nu ne răpească privilegiul sfânt de a cunoaște gândul Tatălui nostru, cu privire la orice împrejurare din viața noastră zilnică!

    C. H. Mackintosh

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Și, pe când vâsleau ei, El a adormit.

    Luca 8.23

    Pe când traversau Lacul Ghenezaret (1)

    Domnul Isus S-a urcat în barcă împreună cu ucenicii Săi și le-a cerut să treacă de cealaltă parte a Lacului Ghenezaret. În timp ce traversau lacul, „El a adormit“. Haideți să medităm asupra acestor cuvinte, pentru că Omul din barcă este Fiul lui Dumnezeu, Fiul etern.

    „Cel care păzește pe Israel nu va dormita, nici nu va dormi“ (Psalmul 121.4). Dumnezeu nu are nevoie de somn. Puterea Lui este întotdeauna constantă și inepuizabilă. Când noi ajungem la capătul puterilor și obosim, fie fizic, fie psihic, când ni se clatină curajul sau încrederea, Dumnezeu este cu noi și ne ajută. Aici, în barcă, simțind oboseală fizică, Domnul Isus a adormit. Iar evanghelistul Îi menționează oboseala după o călătorie (Ioan 4.6), ceea ce ne arată că Domnul Isus devenise Om cu adevărat. El a făcut aceasta pentru a suferi și a muri pe cruce, în locul celor păcătoși. Un alt motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om era ca El, trăind pe acest pământ, chiar în cele mai dificile împrejurări și în suferință grea, să aibă înțelegere și compasiune pentru noi, atunci când este rândul nostru să trecem prin necaz. Câtă mângâiere! Ce adevăr măreț pune în lumină această întâmplare de pe lac: Omul adormit în barcă este în același timp Cel care a creat întregul univers și care-l ține cu fermitate în mâna Sa! Când apa a pătruns în barcă și ucenicii L-au trezit, El Și-a arătat puterea divină și i-a scos din necaz. „Iar El, ridicându-Se, a mustrat vântul și furia apei; și au încetat și s-a făcut liniște.“ Nu este acest Domn vrednic de încrederea noastră deplină?

    Citirea Bibliei: Geneza 19.1-22 · Psalmul 1.1-6

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 18:19-33

    În capitolul precedent, Ahimaaţ alergase în ascultare şi, ca urmare, serviciul său fusese efica­­ce. Aici se afirmă propria-i voie: „Voi a­­lerga“ (v. 23), declară el. Şi, în consecinţă, fapta sa vi­tejească va fi inu­tilă, ducându-l chiar până la înşe­lă­ciu­ne. Acelaşi lucru se aplică nu numai cu privire la pi­cioa­rele noastre, ci asupra tu­turor facultăţilor noastre; ele ne sunt sau nu fo­lo­si­toare, după cum noi Îi suntem sau nu supuşi Dom­nului Isus.

    Vic­to­ri­a care tocmai i se raportase nu înveseleşte deloc inima lui David. Ce importanţă mai au pentru el tronul sau chiar viaţa însăşi? Ab­sa­lom este mort, iar dureroasa ştire străpunge inima sărmanului tată care-şi simte partea de răs­pundere în evenimentele care tocmai se derulaseră. „Absalom, fiul meu, fiul meu!“ (v. 33 sf.). Avem a­ici u­nul dintre cele mai sfâşietoare strigăte din în­treaga Scrip­tură, în stare să dea frisoane oricărui părin­te credincios, strigăt fără ecou, fără spe­ranţă, ca­re exprimă groaznica certi­tudine a unei des­­părţiri definitive, eterne. Cu totul altfel era la moartea copila­şu­lui Bat-Şebei! David, în loc să se mâh­nească, fu­se­se în stare atunci să afirme cu con­vingerea re­ve­derii din momentul în­vierii: „Eu mă voi duce la el…“ (12.23). Dar, pen­tru Ab­sa­lom, ar fi fost mai bine, ca şi pentru Iuda, să nu se fi născut (Matei 26.24).

    DESPRE PUNEREA MÂINILOR | Fundația S.E.E.R. România

    „În numele Meu… își vor pune mâinile pe bolnavi și bolnavii se vor însănătoși.” (Marcu 16:17-18)

    Afirm că aceasta este o parte, adesea trecută cu vederea, din Marea Trimitere pe care ne-a dat-o Domnul Isus: „În numele Meu… își vor pune mâinile pe bolnavi și… se vor însănătoși.”

    O atingere reconfortantă și grijulie poate reduce stresul, poate îmbunătăți somnul și ne poate ajuta să ne recuperăm mai repede după o rană. Un studiu a arătat că un masaj de 30 de minute de trei ori pe săptămână reduce stresul cu 34%. Puterea atingerii, chiar și la nivel uman, este un lucru uimitor.

    Dar atunci când adăugăm puterea lui Dumnezeu, aceasta deschide calea către ceva supranatural. Iată ce citim în Faptele apostolilor (28:8): „Tatăl lui Publius zăcea atunci în pat, bolnav de friguri şi de urdinare. Pavel s-a dus la el, s-a rugat, a pus mâinile peste el şi l-a vindecat.”

    Punerea mâinilor peste cei bolnavi sau peste cei chemați la slujire era o practică obișnuită în Biserica Noului Testament. Și nu trebuie să ai o școală specială pentru a o face. Domnul Isus a spus: „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16:17) Dacă ești un creștin născut din nou, ți-ai pus încrederea în Hristos și ai ungerea Duhului Sfânt – deci te califici! Ar putea Dumnezeu s-o facă fără noi? Desigur. Dar El ne-a dat privilegiul de a fi canale ale puterii Sale.

    Când îți pui mâinile peste o persoană, tu faci două lucruri: identifici și împărtășești. Oare câte momente prielnice am sacrificat pentru că nu am acționat într-un mod biblic îndrăzneț, rugându-ne pentru cineva care era bolnav, însărcinând pe cineva care era chemat s-o facă, sau încurajând pe cineva care avea nevoie pur și simplu de o mână pe umăr?

    Așadar, dacă ai chemarea (vezi Faptele Apostolilor 19:13-16), și știi sigur că Dumnezeu te trimite la cei bolnavi, du-te și roagă-te pentru ei!

  • 27 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus le-a spus: „Adevărat, adevărat vă spun: Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt“.

    Ioan 8.58

    Nu este nimic mai uimitor pentru mine decât această revelație conținută în expresia: „Eu sunt“, mai precis în faptul că Isus a putut spune: „Eu sunt“. Cât de clar devine faptul că nimic altceva decât credința nu poate, în oricât de mică măsură, să înțeleagă sau să cunoască adevărul care este în Persoana lui Isus! Iar aceasta în timp ce, prin perfecțiunea manifestării Lui în trup, orice suflet a fost pus sub responsabilitatea de a primi declarația Domnului ca fiind adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu. Lărgimea și adâncimea acestei expresii, „Eu sunt“, trebuie să pună capăt imediat oricărei controverse. Ea ne așază fie în opoziție cu Dumnezeu, fie în închinare înaintea tronului Său. Nu putem fi decât uimiți înaintea Domnului Isus.

    Pe bună dreptate a fost spus: „Sărutați-L pe Fiul!“ (Psalmul 2.12). Doamne Isuse, care este felul de supunere pe care Ți-o datorăm? Am auzit despre Tine cu urechile noastre, însă acum ochii noștri Te-au văzut, și ni s-a făcut silă de noi înșine! Putem vedea noi toată această perfecțiune în Isus? Am văzut-o până acum? Ea nu există nicăieri în afara Lui. Adevărul acesta este doar în El. Cu siguranță că am putea muta munții din loc, dacă am crede acest adevăr; și totuși este un adevăr simplu.

    Dragi credincioși, Isus, pe care Îl cunoaștem, acest Străin în lume, este „Eu sunt“! Prin urmare, să fim morți cu privire la orice alt lucru în afară de acesta! În fața unei astfel de revelații suntem incapabili să mai rostim vreun cuvânt. Citesc despre Isus, vorbesc cu El, Îi contemplu căile ca Slujitor și, iată, El este „Eu sunt“, iar Lui Îi aparțin eu, pe El Îl urmez și harul Lui îl ador. Hristos este uniunea dintre aceste două lucruri: Omul – Omul lepădat, pe care Îl contemplu acum cu recunoștință – și prezența lui Dumnezeu. Cât de joase devin astfel gândurile, experiențele, judecățile și noțiunile oamenilor! Perfecțiunea lui Dumnezeu era acolo, în Cel care era Dumnezeu adevărat, însă lepădat de oameni. Cine și ce poate fi comparat cu așa ceva? Toată gloria să-I fie dată Dumnezeului preaînalt!

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Isus deci le-a spus: „Încă puțin timp este lumina printre voi. Umblați cât timp aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; și cine umblă în întuneric nu știe încotro merge. Cât timp aveți lumina, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii“. Isus a vorbit acestea și, plecând, S-a ascuns de ei.

    Ioan 12.35,36

    Lumina lumii

    Isus spusese că va fi „ridicat de pe pământ“, adică răstignit. Mulțimea era confuză și se întreba: „Cine este acest Fiu al Omului?“. La fel ca în multe alte situații, Domnul nu le-a dat un răspuns direct, ci S-a ocupat de atitudinea de inimă care se afla în spatele întrebărilor lor. Ei bâjbâiau în întuneric, deși Lumina era în mijlocul lor. Ioan Botezătorul le indicase deja adevărata Lumină. Isus Hristos era Lumina lumii; faptele Sale au mărturisit acest lucru. Deci nu ar fi trebuit să existe nicio nesiguranță cu privire la Persoana lui Isus. Prea mulți s-au îndepărtat de lumină în mod conștient, în dorința de a-și conduce viața după gândirea lor, și nu potrivit cu standardele lui Dumnezeu.

    Astăzi, lucrurile nu s-au schimbat. Fără credința în Fiul lui Dumnezeu, oamenii merg pe drumul lor, orbește și fără țintă. Pun lumina „sub baniță“ sau „sub pat“. În Răsărit, în fiecare casă se afla câte o baniță, folosită când vindeau sau cumpărau. Iar când aprindeau lumina (opaițul), întorceau banița cu gura în jos și puneau opaițul pe ea; sau îl mai puneau pe pat. Deci, fie banița, fie patul, acestea slujeau drept sfeșnic. Lumina nu se punea sub baniță sau sub pat. Afirmațiile lui Dumnezeu îi deranjează și Îl resping pe Fiul Său. Mulți dintre cei care se numesc creștini neagă chiar divinitatea lui Isus, învierea Sa și inspirația divină a Bibliei. Ei resping astfel lumina. Ce le spune Domnul acestora?

    „Ești … sărac și orb și gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine … alifie pentru ochi, să-ți ungi ochii, ca să vezi“ (Apocalipsa 3.17,18).

    Citirea Bibliei: Geneza 16.1-16 · 2 Petru 3.11-18

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 16:5-19

    În timp ce David urmează drumul său de du­re­re şi de respingere, un beniamit numit Şimei pro­fi­tă cu laşitate de aceasta pentru a arunca cu pietre spre el şi a-l copleşi cu insulte. Împotriva Domnului Isus nu va fi doar un acuzator, ci o ceată de „câini“ (Psalmul 22.16) care se vor strânge în jurul crucii şi vor profita de umilirea Lui pentru a-L batjocori, pentru a da din cap şi a-L insulta. Nu numai că El nu le va da nici un răspuns, dar Se va în­drepta mai mult ca oricând spre Dumnezeul Său (Psalmul 22.19).

    Intr-o măsură mai mică, aceasta este şi ceea ce face David în faţa acuzaţiilor nedrepte: se adre­sează Ce­lui care cunoaşte adevărul (compară cu Psal­mul 7, titlul şi v. 3, 4). Mai mult, el primeşte această nouă încerca­re ca venind din mâna lui Dum­nezeu şi acceptă blestemul nedrept ca un lucru pe care Dumnezeu l-a considerat necesar. El îl mustră pe Abişai, al cărui zel arzător pentru răzbunare se manifesta evident (v. 9, ca şi în 1 Sa­muel 26.8). Acesta este şi felul în care Mântui­to­rul nostru a acţionat cu atâta perfecţiune când, în aceeaşi grădină în care L-am văzut deja, i-a putut spune lui Petru: „Pune sabia în teacă! Paharul pe care Mi l-a dat Tatăl, să nu-l beau?“ (Ioan 18.11).

    PUTEM ÎNVINGE ISPITA (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească…” (1 Corinteni 10:13)

    În Sfânta Scriptură, Satan este numit „ispititorul” și „acuzatorul/pârâșul”. În primul rând, el te va ispiti, iar dacă greșești, te va acuza. El vrea ca tu să te simți nevrednic și descalificat în ochii lui Dumnezeu. Dar nu ești! De unde știm?

    Din Sfânta Scriptură, care ne asigură că „nu avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4:15-16).

    Când păcătuiești, te poți adresa lui Dumnezeu cu încredere, știind că El nu numai că te va ierta, ci îți va și oferi harul care să te ajute să învingi ispita data viitoare! Cu toții ne confruntăm cu ispita, este o parte inevitabilă a vieții. Chiar și credincioșii care au umblat cu Domnul și au stat lângă El, s-au confruntat cu ea. Poate că zonele lor de ispită au fost diferite de ale tale, dar Satan nu ne scutește pe niciunul. Cu toate acestea, poți învinge ispita.

    Cum? Primul pas pe care trebuie să-l faci este să începi să spui ceea ce trebuie. Biblia spune: „Moartea și viața sunt în puterea limbii; oricine o iubeşte îi va mânca roadele.” (Proverbele 18:21). Cuvintele tale dau viață la ceea ce spui. Așadar, începe să rostești Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „v-am dat putere… peste toată puterea vrăjmaşului… şi nimic nu vă va putea vătăma.” (Luca 10:19). Revendică această promisiune astăzi – pentru că atunci când Dumnezeu promite, El Se ține de cuvânt!

  • 18 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Evlavia însoțită de mulțumire este un mare câștig.

    1 Timotei 6.6

    După ce Abel a fost ucis, s-a născut Set. El l-a numit Enos pe fiul său, care înseamnă „slab“ sau „muritor“. Conștiența propriei slăbiciuni și a nevoii de dependență îi conduce pe cei credincioși către rugăciune – „Atunci au început oamenii să cheme numele Domnului“ (Geneza 4.26). Istoria descendenților lui Cain este însă cu totul diferită – mândria și încrederea în sine au dominat viața lor în această lume. Ei și-au zidit cetăți și și-au mărit posesiunile fără să caute voia lui Dumnezeu (versetele 17-22).

    Cu toții suntem în pericol de a ne strădui să ne facem viața cât mai plăcută în această lume în care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut sărac și n-a avut niciun loc în care să-Și plece capul (Matei 8.20). Pot fi astfel de lucruri compatibile? În timpul în care trăim, cu doar câteva clickuri putem cheltui o grămadă de bani, cumpărând lucruri atractive, care să ne facă viața mai ușoară, fără să ne întrebăm mai întâi dacă este voia lui Dumnezeu să facem acest lucru. Nu căutăm voia lui Dumnezeu, ci dorim să ne potrivim stilului de viață al lumii acesteia. Primul pas către schimbare este să recunoaștem acest lucru. „Nu vă potriviți chipului veacului acestuia“ (Romani 12.2). Iată un punct sensibil al societății noastre consumeriste.

    După patru mii de ani de istorie a omului, Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ și a trăit, sau Și-a făcut cortul, printre oameni (Ioan 1.14). În timp ce toți se duceau seara la casele lor, El Se ducea pe muntele Măslinilor (Ioan 8.1). Acolo Și-a petrecut multe nopți Străinul ceresc, în timp ce ziua slujea cu devotament poporului. El n-a avut absolut nicio intenție de a acumula proprietăți în această lume. Dimpotrivă, a trăit o viață foarte modestă, însă a fost întotdeauna pe deplin satisfăcut, fiindcă Îl avea pe Dumnezeul Său ca parte de moștenire (Psalmul 16.6).

    Când i-a hrănit pe cei patru mii de oameni, Domnul a mulțumit pentru cele șapte pâini și pentru cei câțiva peștișori care fuseseră aduși înaintea Lui (Marcu 8.6,7). În timp ce a oferit hrană cu generozitate și din belșug, El a avut grijă în același timp ca nimic să nu se piardă și le-a cerut ucenicilor Săi să strângă toate fărâmele rămase (Ioan 6.12).

    P. Svetlik

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar de la ceasul al șaselea s-a făcut întuneric peste toată țara până la ceasul al nouălea. Și, pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eli, Eli, lama sabactani?“, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?“.

    Matei 27.45,46

    „Pentru ce M-ai părăsit?“

    Privim la aceste cuvinte ale Domnului Isus pe cruce cu cea mai mare reverență. Ele sunt pline de semnificație, însă niciodată nu le vom putea pătrunde pe deplin.

    De la miezul zilei s-a așternut un întuneric peste toată țara. Mai înainte, Fiul lui Dumnezeu fusese batjocorit, dar acum, dintr-odată, toate batjocurile și insultele s-au oprit. În timpul celor trei ceasuri de întuneric, Dumnezeu a făcut ca ochii oamenilor să nu poată privi la Fiul Său, fiindcă atunci a avut loc ceva de neconceput: Dumnezeu a adus o suferință enormă asupra Lui. De ce?

    Mântuitorul lumii atârna pe cruce singur, abandonat de oameni, iar acum părăsit și de Dumnezeu, fiindcă trebuia să facă ispășire pentru păcatele tuturor celor care cred în El. Domnul Isus a luat locul celui păcătos sub judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Prin urmare, Dumnezeu Și-a întors fața de la El și a adus asupra Lui judecata Sa. Fără această lucrare de ispășire, nimeni n-ar putea fi mântuit, iar cunoașterea morții Sale ispășitoare este de mare folos pentru toți cei care Îl primesc prin credință.

    „Dar El era străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea era asupra Lui și prin rănile Lui suntem vindecați“ (Isaia 53.5).

    Citirea Bibliei: Geneza 9.1-29 · 1 Petru 5.1-7

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 8:1-18

    Capitolul 8 ne-a înfăţişat gloria împăratului David. Însă aici este altceva care o depăşeşte cu mult: este harul care îl însoţeşte. David l-a învăţat în şcoala lui Dumnezeu, el însuşi fiind obiectul lui. Oare poate fi aceasta legea omului, să primească la curtea lui, la masa lui, pe ultimul reprezentant al liniei rivale, pe moştenitorul vrăjmaşului său? (citeşte 2 Samuel 4.4).

    Cu siguranţă, nu! Aceasta este un exemplu de bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu, pentru că David nu este satisfăcut doar să-şi împlinească promisiunea faţă de Ionatan şi de Saul (1 Sam. 20.15; 24.21, 22): el face ca acest har divin să se reverse peste sărmanul Mefiboşet, pătruns cu totul de sentimentul propriei nevrednicii. În plus, nu era el şchiop şi, din această cauză, obiect al vrăjmăşiei împăratului? (5.8). Dar să remarcăm felul în care este căutat, chemat pe nume, asigurat, îmbogăţit, invitat ca un membru de familie la masa împăratului şi, în final, adoptat pentru tot restul vieţii lui. Ce frumoasă imagine a lucrării Domnului Isus pentru un păcătos!

    Mefiboşet nu va înceta să fie un invalid. Versetul 13 o repetă intenţionat. Dar când va fi aşezat la masa împărătească, faptul acesta nu va mai putea fi văzut. Oare nu este tot aşa şi cu credinciosul aflat aici, jos? Vechea lui fire nu-i este luată, dar, în timp ce stă în comuniune cu Domnul, o poate ţine în afara vederii.

    ESENȚA CALITĂȚII DE LIDER | Fundația S.E.E.R. România

    „Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri și să-i ajutați.” (Iosua 1:14)

    Pentru a fi demn să ai un adept, îți trebuie mai mult decât talent și un titlu. Esența calității de lider reiese din următoarele două imperative: 1) Să mergi primul! Iosua le-a spus celor ce-și aleseseră domenii dincoace de Iordan: „Să treceţi înarmaţi înaintea fraţilor voştri”. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu te-a chemat să conduci, trebuie să pășești cu credință și să mergi primul. Pentru asta, trebuie să crezi în tine și în misiunea ta. Realizarea necesită mai mult decât să muncești din greu; înseamnă să crezi în ce trebuie! Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face.” (Iosua 1:9). Tu, nu ai nevoie de toate răspunsurile de la început. Încrederea ta vine din faptul că știi că Dumnezeu este cu tine, și înaintea ta! 2) Să-i iei și pe alții cu tine. Tot Iosua a spus: „Să treceţi… şi să-i ajutaţi…” (vers. 14) Și dacă te întrebi: „Cât timp trebuie să continuu să investesc în această persoană?”, răspunsul este: „până ce vor fi şi ei în stăpânirea ţării pe care le-o dă Domnul Dumnezeul vostru.” (Iosua 1:15) Mulți oameni vor sluji atunci când sunt constrânși s-o facă, iar unii vor sluji în situații de criză. Dar atunci când ai o inimă de slujitor, tu inițiezi slujirea altora. Vezi nevoia, profiți de ocazie și slujești, știind că Dumnezeu te va răsplăti. De aceea slujești cu bucurie (vezi Psalmul 100:2). Iată deci cum stau lucrurile: te califici pentru a te bucura de privilegiile calității de lider doar atunci când ești dispus să mergi primul și apoi să-i iei și pe alții cu tine! Dar nu acesta este sfârșitul istorisirii biblice. Dumnezeu i-a spus lui Iosua, iar într-o zi îți va spune și ție: „Apoi să vă întoarceţi să stăpâniţi ţara care este moşia voastră şi pe care v-a dat-o Moise, robul Domnului…” (Iosua 1:15). Așadar, îndemnul zilei este: slujește cu bucurie… și într-o zi, vei moșteni cerul!

  • 14 Aprilie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și au venit în câmpiile Moabului și au rămas acolo. Și Elimelec, soțul Naomei, a murit.

    Rut 1.2,3

    Elimelec a fugit de greutăți și s-a dus la odihnă în Moab, gândindu-se că va putea găsi pâine, lapte și vin (bucurie). Existau desigur podgorii în Moab, dar nu era vinul nou și untdelemnul pe care Dumnezeu îl dă poporului în țara Sa (Deuteronom 11.14). Poți să iei drept hrană vița sălbatică, dar aceasta duce la moarte (2 Împărați 4.38-40). Exista pâine în Moab, dar era ea hrană pentru omul cel nou? Hrana era bună pentru omul natural, pentru cei care nu trecuseră niciodată Iordanul (în sens spiritual, oameni care n-au murit împreună cu Hristos și n-au înviat împreună cu El). Omul nou, omul vieții de înviere, are nevoie de o altfel de hrană. El are nevoie de grâul pe care îl dă Dumnezeu, de grâul care crește în țara făgăduințelor Lui și care este udat cu ploi din cer – Duhul Sfânt (Deuteronom 11.11-14; Iosua 5.2-12; 2 Împărați 4.41).

    Elimelec nu putea să facă deosebirea între pâinea Moabului și cea a Betleemului. Cum poate cineva care nu privește țintă la Domnul Isus să vadă limpede? Când ai un ochi curat, tot trupul este plin de lumină, însă numai atunci. N-au fost scrise aceste lucruri „spre învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor“ (1 Corinteni 10.11)?

    În limbajul simbolic al Scripturii, le putem vedea pe femeile prezentate în diferite împrejurări ca arătând poziția, iar bărbații ilustrând energia credinței sau eșecul ei. Cu alte cuvinte, vedem în bărbat starea practică a celor care sunt într-o anumită poziție. În cazul lui Elimelec și al lui Naomi, acest lucru se poate vedea foarte limpede. Elimelec, care înseamnă „Dumnezeul meu este împărat“, moare. Când, în neascultare practică și pe drumul voinței proprii, am părăsit locul unde fusesem așezați de Dumnezeu, mai putem avea totuși o arătare din afară a lucrurilor; dar, când alegem un drum care ne duce departe de Dumnezeu, unde s-ar sfârși acest drum, dacă nu ne-ar opri El și nu ne-ar aduce înapoi?

    Primul pas poate fi numai o mică deviație, atât de mică, încât inimile noastre împietrite nici nu o iau în seamă. Totuși, în părtășia cu Domnul, se produce o fisură. Dacă Domnul nu ne-ar opri, aceasta ar însemna separare de El.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Preoții de seamă și cărturarii căutau cum să-L prindă prin viclenie și să-L omoare; pentru că spuneau: „Nu în sărbătoare, ca nu cumva să fie tulburare în popor“.

    Marcu 14.1,2

    Forfotă la Ierusalim

    Ierusalimul se pregătea de sărbătoarea Paștelui. Oamenii veneau din toate colțurile țării, pentru a lua parte la ceremonie. Conducătorii religioși însă, hotărâți să-L omoare pe Isus, erau neliniștiți, fiindcă se temeau că mulțimea venită la Ierusalim le-ar putea împiedica planul. Mulți Îl auziseră pe Domnul Isus predicând și văzuseră minunile făcute de El. Unii Îl urmaseră zile de-a rândul. Aveau aceștia să îngăduie ca El să fie omorât? Mai-marii poporului au hotărât deci ca Isus să nu fie prins în timpul sărbătorii. Totuși, o ocazie neașteptată s-a ivit: Iuda Iscarioteanul, unul dintre cei doisprezece apostoli, era gata să-L dea în taină pe Domnul Isus în mâinile preoților. Nu puteau rata o astfel de oportunitate. L-au prins deci pe Isus și, la scurt timp, mulți martori mincinoși au fost aduși pentru a-L putea condamna la moarte. Sentința fusese rostită cu multă vreme înainte: Isus trebuia să moară.

    A urmat judecata înaintea lui Pilat, guvernatorul roman, fiindcă doar el putea pronunța în mod oficial condamnarea la moarte. Așa că au mers dis-de-dimineață la el. Pilat a avut rezerve față de acuzele lor și a spus de mai multe ori că Îl consideră nevinovat pe Isus. El văzuse că iudeii Îl dăduseră în mâinile lui din invidie, însă a cedat cerințelor lor. Domnul Isus a primit în tăcere acuzațiile false și nedrepte. A mers de bunăvoie la moarte, pentru a face ispășire pentru păcatele celor vinovați. Invitația de a veni la El și de a fi mântuit este valabilă pentru oricine, chiar și pentru vrăjmașii Săi.

    Citirea Bibliei: Geneza 6.13-22 · 1 Petru 3.18-22

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    2 Samuel 6:12-23

    Imagine impresionantă a Domnului Isus prezent în casa celui credincios, chivotul este ţinut trei luni în casa lui Obed-Edom, aducând binecuvântare acestui om şi familiei lui. Faptul acesta n-a rămas neobservat (v. 12). Dacă trăim într-o legătură constantă cu Domnul, cei care ne cunosc nu vor întârzia să ia notă de faptul acesta. Vor dori şi ei să se bucure de binecuvântările pe care ni le acordă El.

    Acum David, care a învăţat lecţia dată de Domnul, acţionează potrivit gândurilor Lui: chivotul este purtat de leviţii care s-au sfinţit pentru aceasta şi el însuşi se dezbracă de măreţia imperială şi îşi exprimă bucuria dansând înaintea acestuia. Acum nu chivotul, ci Evanghelia ni-L arată pe Domnul Isus în persoană, făcându-Şi intrarea în aceeaşi cetate a Ierusalimului, în mijlocul bucuriei celor care-L aclamau (Matei 21.9).

    „Când cei care purtau chivotul Domnului făceau şase paşi, el jertfea un bou şi un viţel gras” (v. 13). Aceasta ne aminteşte despre mersul şi închinarea celui credincios. Amândouă provoacă dispreţul celor fără credinţă, pentru care Mical reprezintă o tristă imagine. Lumea apreciază pompa şi fastul. Dar credinciosul este fericit să se smerească, să se arate „şi mai de nimic” (v. 22), pentru ca privirile să nu se îndrepte asupra sa, ci să se oprească numai asupra Domnului Isus (compară cu Ioan 3.30).

    NU-ȚI FIE TEAMĂ DE EȘEC (1) | Fundația S.E.E.R. România

    „În timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească.” (2 Cronici 26:5)

    Ne uităm acum împreună la două strategii biblice pentru depășirea fricii de eșec, atât spiritual cât și material.

    1) Asigură-te că viziunea și valorile tale sunt în concordanță unele cu altele. Ascensiunea și căderea regelui Ozia sunt relatate în aceste versete biblice: „Ozia avea şaisprezece ani când a ajuns împărat şi a domnit cincizeci şi doi de ani la Ierusalim…. El a făcut ce este bine înaintea Domnului… A căutat pe Dumnezeu în timpul vieţii lui Zaharia, care pricepea vedeniile lui Dumnezeu. Şi, în timpul când a căutat pe Domnul, Dumnezeu l-a făcut să propăşească… Dar, când a ajuns puternic, inima i s-a înălţat şi l-a dus la pieire. A păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului său…” (2 Cronici 26:3-5, 16) Lecția pe care o desprindem de aici este clară: succesul poate fi toxic. Iar oamenii intoxicați nu gândesc prea clar și sfârșesc prin a intra în tot felul de probleme. Așa că, asigură-te că viziunea ta este în concordanță cu valorile tale fundamentale. Păstrează-ți echilibrul. Definește succesul pe baza Cuvântului lui Dumnezeu, și nu pe baza sistemelor egoiste ale lumii. De exemplu, a primi recunoaștere publică și laude pentru realizările tale, în timp ce viața ta de familie este un dezastru, nu înseamnă succes. Iar sacrificarea integrității tale pentru profit și promovare este cea mai proastă afacere pe care o vei face vreodată!

    2) Învață din eșecurile și greșelile tale. Eșecul nu este fatal și nici nu definește cine ești. Este rezultatul acțiunilor tale, dar nu măsura valorii tale. Thomas Edison a spus odată: „Nu am eșuat. Am găsit doar zece mii de modalități care nu funcționează!” Așadar, uită-te cu smerenie la greșeli ca la niște „taxe plătite” pentru educația ta, și așa vei deveni mai înțelept – și vei continua să mergi înainte!

  • 22 Martie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume.

    Galateni 6.14

    Noul Testament pe scurt (9) – Galateni

    Epistola către Galateni, scrisă către adunările din regiunea Galatiei, reprezintă o mustrare aspră împotriva învățăturii rele potrivit căreia faptele legii ar forma standardul pentru umblarea și purtarea celui credincios. Deși mântuiți prin har, prin credință, galatenii adăugaseră legea ca principiu pentru menținerea mântuirii lor. Acest amestec este cu totul dezgustător pentru Dumnezeu, care este Dumnezeul oricărui har.

    Apostolul Pavel arată că Persoana binecuvântată a lui Hristos, și nu legea, formează standardul umblării celui credincios și că Duhul lui Dumnezeu este puterea pentru a umbla cu Dumnezeu. Crucea lui Hristos este prezentată cu putere ca fiind cea care retează orice speranță ca omul aflat sub lege să producă ceva bun. Prin cruce, credinciosul este răstignit față de lume, deci este înlăturat din chiar sfera în care legea este principiul cârmuitor. El este văzut acum ca fiind în legătură cu noua creație (Galateni 6.15) și de aceea el trebuie să umble nu prin carne, ci prin Duhul.

    Moartea lui Hristos este privită în capitolul 4 ca fiind modul în care am fost răscumpărați din robia legii, pentru a fi aduși în poziția de fii ai lui Dumnezeu, caracterizată de o deplină demnitate și libertate – poziție care nu putea fi cunoscută de sfinții Vechiului Testament, însă care aparține tuturor sfinților din această dispensație a harului. Suntem fii ai lui Dumnezeu, așezați de El Însuși în această poziție binecuvântată. Cât de necesară este Epistola către Galateni pentru a putea fi păziți de egoism, de încrederea în carne și de nenumăratele rele care izvorăsc dintr-o atitudine legalistă!

    L. M. Grant

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“ Și Simon Petru, răspunzând, a spus: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Matei 16.15,16

    Petru răspunde prin credință

    Mulți oameni L-au urmat pe Isus după ce au fost ajutați de El în nevoie. Totuși, atunci când Isus a vorbit despre moartea Lui, precum și despre responsabilitatea lor personală înaintea lui Dumnezeu, ei au spus: „Greu este acest cuvânt; cine poate să-l asculte?“, și L-au părăsit pe Domnul. Atunci Isus i-a întrebat pe ucenicii Săi dacă și ei vor pleca de la El. Petru a răspuns pentru toți: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții eterne și noi am crezut și am cunoscut că Tu ești Sfântul lui Dumnezeu“ (Ioan 6.60,67-69).

    Cu o altă ocazie, Isus a întrebat: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?“. Ucenicii au răspuns că oamenii aveau o părere înaltă despre El. Atunci El i-a întrebat personal: „Dar voi, cine ziceți că sunt Eu?“. Din nou, Petru este cel care răspunde: „Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“.

    Acum, că Petru L-a mărturisit ca „Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“, Isus Se referă din nou la schimbarea numelui acestuia, de la Simon, la Petru. El i-a zis: „Tu ești Petru [o piatră] și pe această stâncă [gr. Petra] voi zidi Adunarea Mea“. Adunarea a fost astfel zidită pe stâncă, pe faptul și pe mărturisirea că Isus este Fiul Dumnezeului celui viu.

    Petru însuși explică mai târziu că el și toți ceilalți credincioși au venit la Isus, „Piatra vie“ și, ca „pietre vii“, ei au fost zidiți o casă duhovnicească, biserica sau adunarea (1 Petru 2.4,5).

    Citirea Bibliei: Iona 3.1-10 · Proverbe 27.1-9

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 22:11-23

    În timp ce David, viitorul împărat, este rătăcitor şi exilat împreună cu cei care-i sunt credincioşi, Saul urzeşte planuri sinistre împotriva lui. Totodată gelozia îl duce la uciderea preoţilor Domnului. Şi ceea ce n-a dus la îndeplinire contra lui Amalec, vrăjmaşul poporului ~ cruţându-l pe Agag şi animalele lui ~ nu-i este teamă să facă cetăţii Nob, trecând-o în întregime (oameni şi animale) prin ascuţişul sabiei. Pentru a-şi împlini răzbunarea, Saul se foloseşte chiar de trădător, de Doeg, un edomit, figură teribilă a Anticristului care, într-un timp viitor, se va ridica împotriva Domnului şi a lui Israel (vezi titlul Psalmului 52).

    Să luăm acum în considerare o imagine plină de har: Abiatar reunit cu unsul Domnului. „Rămâi cu mine ~ îl sfătuieşte David ~ … cel care caută viaţa mea caută şi viaţa ta”.

    „Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră ~ le aminteşte Isus ucenicilor Săi ~ … dacă M-au persecutat pe Mine, şi pe voi vă vor persecuta” (Ioan 15.18, 20). Această persecuţie, această ură din partea lumii este ea un motiv de temere pentru inimile noastre? Să ascultăm atunci ca venind de pe buzele Lui această promisiune de preţ, care nu dezamăgeşte: „La mine vei fi bine păzit” (v. 23; vezi Ioan 18.9)!

    LEGEA ENTROPIEI | Fundația S.E.E.R. România

    „…toate aceste lucruri au să se strice…” (2 Petru 3:11)

    Un autor creștin a scris: „A doua lege a termodinamicii afirmă acest adevăr fizic: dacă sunt lăsate în voia lor, toate lucrurile din univers se îndreaptă spre dezordine și degradare. Mașinile ruginesc… Mâncarea se alterează… iar acest lucru este cunoscut sub denumirea de „legea entropiei”. Singura modalitate de a preveni entropia este să introduci o sursă de energie exterioară care s-o contracareze. Termenul tehnic pentru aceasta este negentropia. Iar frigiderul este un bun exemplu. Îl conectați la o priză electrică, și produce aer rece care împiedică alimentele să se strice. Dacă frigiderul este deconectat de la sursa sa de energie, entropia va prelua din nou controlul, iar lucrurile vor deveni urât mirositoare.

    Oare nu asta se întâmplă și atunci când ne deconectăm de la Dumnezeu? Viața se îndreaptă spre degradare și dezordine. Așadar, cum ne depășim tendințele entropice?

    Solomon răspunde: „Când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu.” (Proverbele 29:18) Dacă păcatul este entropie, atunci investirea energiilor noastre într-o viziune de dimensiunea lui Dumnezeu înseamnă negentropie. Expresia „fără frâu” provine din cuvântul ebraic para, iar „entropie” este o traducere corectă a acestuia.”

    Aș zice că multe probleme ale Bisericii nu provin neapărat dintr-o abundență de păcate, ci mai degrabă dintr-o lipsă de viziune. Nu sugerăm că nu există probleme legate de păcat, sau că acestea n-ar trebui rezolvate. Dar, în prea multe cazuri, nu există suficientă viziune pentru a ține bisericile ocupate. Viziunea noastră nu este suficient de mare pentru a ne solicita toate energiile, așa că ne concentrăm pe probleme mărunte – care nu ne dau suficient de mult de lucru…

    La fel este și în plan personal. Dacă am avea o viziune mai largă asupra a ceea ce Dumnezeu dorește să realizeze în noi și prin noi, problemele noastre s-ar diminua, deoarece focalizarea noastră ar fi pe o cauză mai mare decât noi! Iată la ce ne invită El să reflectăm azi…

  • 28 Februarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Deci, după ce au mâncat, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simone, al lui Iona, Mă iubești tu mai mult decât aceștia?“.

    Ioan 21.15

    La cruce, toți ucenicii Îl părăsiseră pe Domnul și fugiseră. În această zi a învierii, mulți s-au întors la vechile lor preocupări. Dar, ca de fiecare dată, Petru a mers mai departe decât alții. La cruce, el L-a tăgăduit de trei ori pe Domnul; în această zi a învierii, el este acela care îi conduce înapoi la corăbiile și plasele lor. Acesta este motivul pentru care Domnul i Se adresează într-un fel special lui Petru; însă, chiar dacă El i Se adresează lui, face acest lucru spre folosul nostru, al tuturor. Pentru că aici, trebuie specificat, Domnul nu lucrează cu păcatul manifestat în actul tăgăduirii, ci cu răul nejudecat al vechii naturi, care ne expune pe toți la căderi similare, ba chiar la unele și mai grave.

    Să ne amintim că nu este necesar să falimentăm în mod public pentru a ne abate de la calea dreaptă. Putem să ne abatem fără a-L tăgădui pe Domnul cu jurământ și blestem, pentru că Scriptura vorbește și despre cei care s-au abătut în inima lor (Proverbe 14.14).

    Totuși, pentru încurajarea noastră, să ne amintim că, fie ne-am abătut în mod deschis, fie în inimă, orice credincios care s-a abătut poate fi restabilit, deși este posibil ca acest lucru să nu aibă loc decât pe patul de moarte. Este foarte important de subliniat faptul că toate restabilirile sunt inițiate de Domnul. Oaia rătăcită nu s-ar întoarce niciodată dacă Domnul, în harul Său, nu ar merge după ea. David spune: „El îmi restabilește sufletul“ (Psalmul 23.3). Naomi spune: „Domnul m-a adus din nou acasă“ (Rut 1.21). Binecuvântat să fie Numele Său că, în cele din urmă, El ne aduce pe toți acasă!

    H. Smith

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?

    Isaia 50.2

    De ce tace Dumnezeu?

    Punem ușor această întrebare când auzim de catastrofe naturale, când vedem imagini ale unui atac, când suntem loviți în mod direct… De ce tace Dumnezeu față de o asemenea nenorocire? De ce a trebuit eu să sufăr aceasta? Am dori atât de mult un răspuns sau am vrea să Îl luăm la întrebări pe Dumnezeu pentru aceste probleme, iar El nu vorbește. Dar, oare chiar tace Dumnezeu? El le-a vorbit celor din Israel prin intermediul multor profeți, dar ei i-au respins, pe unii dintre ei chiar i-au omorât. Cu toate acestea, Dumnezeu L-a trimis pe pământ pe Însuși Fiul Său. Isus Hristos a predicat mesajul harului, a vindecat bolnavi și Și-a dat viața ca jertfă pe cruce pentru a ne răscumpăra. A făcut mult mai mult decât să spună niște cuvinte. A fost cea mai mare dovadă a iubirii lui Dumnezeu față de noi.

    În prezent, Dumnezeu vorbește prin evanghelia harului. El pune întrebarea: „S-a scurtat mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra?“. Majoritatea oamenilor sunt încă datori să Îi răspundă la această întrebare. Chiar dacă Dumnezeu pare să rămână tăcut față de problemele tale, El a vorbit, iar mesajul Lui este accesibil și îți stă la dispoziție în Biblie. Cuvintele Lui ar trebui să te facă să te mai gândești încă o dată și să-ți revizuiești starea, privind-o nu numai din punctul tău de vedere, ci și din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Cu toate că ai păcătuit, există speranță! Dacă te încrezi în Fiul Lui, în Isus Hristos, Dumnezeu îți va deschide calea către El și îți va da viață eternă.

    Citirea Bibliei: Estera 4.1-17 · Proverbe 19.15-29

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 12.16-25; 13:1-5

    Ploaia pe care Samuel a cerut-o în plină pe­rioadă a secerişului (când nu plouă deloc în aceste ţinuturi – Proverbe 26.1) a fost o minune desti­na­tă a dovedi poporului că profetul vorbea cu adevărat din partea Domnului.

    Şi ce le spune el? În cuvinte mişcătoare, după ce se umili­seră, îi în­deamnă să se întoarcă de la lucrurile lor de ni­mic, care nu aduceau folos, ca să-I servească lui Dum­­ne­zeu cu toată inima (v. 20,21;  compară cu Tit 2.12-14).

    Serviciul lui Samuel ca judecător s-a încheiat. Dar îşi păstrează încă lucrarea de mij­locitor, precum şi statutul de profet, pen­tru a le arăta din partea Domnului „calea cea bună şi dreapt㓠(v.23). Harul divin menţine pentru ei, în per­soana lui Samuel, această resursă dublă: Rugă­ciunea şi Cuvântul.

    Noi avem, scumpi copii ai lui Dumnezeu, o Persoană care este mult mai mult decât această resursă: este minunată. Până la sfârşit, Isus nu va înceta să Se roage pentru fiecare dintre noi. Ca să putem urma calea cea bună şi dreaptă pe pământ, El ne dă Duhul Său şi Cuvântul Său. Cu asemenea resurse este chiar mai puţin scuzabil pentru noi decât pentru Israel atunci când nu trăim pentru gloria Lui.

    Domnia lui Saul abia începe. El strânge poporul la Ghilgal, ca să facă faţă vrăjmaşilor săi, filistenii.

    DUMNEZEU TE VA IERTA ȘI TE VA RESTAURA! | Fundația S.E.E.R. România

    „…Curăţă-mă de păcatul meu!” (Psalmul 51:2)

    Există vești rele și vești bune în ceea ce privește păcatul. Vestea rea este că, atunci când David a încercat să-și ascundă păcatul, Dumnezeu l-a expus înaintea întregii națiuni. Vestea bună este că, atunci când s-a pocăit de păcatul său, Dumnezeu l-a iertat pe David și i-a șters cazierul.

    Ceea ce a făcut pentru David, poate face și pentru tine!

    Tot ce trebuie să faci este să îngenunchezi și să te rogi… ca el: „Curăță-mă de păcatul meu… Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule…” (vezi Psalmul 51:2, 10). Dacă vrei să știi cum răspunde Dumnezeu la o astfel de rugăciune, iată ce i-a spus El, lui Solomon, fiul lui David: „Dacă vei umbla înaintea Mea… cu inimă curată şi cu neprihănire, făcând tot ce ţi-am poruncit, dacă vei păzi legile şi poruncile Mele, voi întări pe vecie scaunul de domnie al împărăţiei tale în Israel, cum am spus tatălui tău, David, când am zis: „Nu vei fi lipsit niciodată de un urmaş pe scaunul de domnie al lui Israel.” (1 Împărați 9:4-5).

    S-ar putea să simți că – din cauza păcatului tău, pe care-l știi doar tu și Dumnezeu – ești dincolo de orice speranță de răscumpărare, că ai pierdut ocazia de a fi folositor lui Dumnezeu și de a-ți împlini destinul… Nu crede asta! Te poți recupera. Poți fi restaurat. Poți fi iertat. Îți poți recâștiga integritatea. Poți fi vindecat și poți deveni întreg din nou. Iar atunci vei putea cânta: „Există o fântână plină cu har / ce curge din Emanuel la Calvar / Iar păcătoșii scufundați în această apă / Își pierd pe dată murdăria toată!”

    Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine este azi acesta: Dumnezeu te va ierta și te va restaura! Tot ce trebuie să faci este să-I ceri asta!

  • 22 Februarie 2025


    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pentru că cine dintre voi, vrând să zidească un turn, nu stă întâi și socotește costul, dacă are cu ce să-l sfârșească? Pentru ca nu cumva, punându-i o temelie și neputând să-l termine, toți cei care-l vor vedea să înceapă să râdă de el, spunând: „Omul acesta a început să zidească și n-a putut termina“.

    Luca 14.28-30

    Am auzit odată că s-a întors la Dumnezeu o tânără dintr-o familie bogată, cu renume. Consecința pentru viața ei practică a fost despărțirea de tot ce îi umpluse viața până atunci; toate plăcerile ei dinainte au încetat; toți prietenii ei au părăsit-o; a fost alungată din mediul în care trăise până atunci și a devenit o străină pentru părinții, frații și surorile ei. Cineva a întrebat-o: «Ai calculat tu prețul când te-ai hotărât să devii creștină?». Ea a răspuns: «Da, am calculat; însă am luat în calcul și ce m-ar fi costat să nu-mi caut adăpost la Domnul Isus, iar prețul ar fi fost cu mult mai mare».

    La această concluzie va ajunge orice credincios care socotește corect prețul jertfei pe care o aduce pentru Domnul Isus și Tatăl. Când cineva face legământul unui nazireu, îl costă foarte mult. Însă, când ne gândim la dragostea Domnului Isus și când inimile noastre sunt umplute de ceea ce a făcut această dragoste pentru noi, atunci niciun preț nu este prea mare ca răspuns la această dragoste.

    Atunci inima cunoaște o singură dorință, anume de a auzi din gura Fiului lui Dumnezeu care m-a iubit: „Ai fost credincios peste puține lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria Stăpânului tău“ (Matei 25.21-23). Cunoscându-ne slăbiciunea, rugăciunea noastră va fi aceasta: «Doamne, lucrează Tu în mine voința și înfăptuirea; căci eu n-am putere pentru aceasta» (Filipeni 2.12,13). Dumnezeu dorește dăruirea conștientă în sentimentul propriei slăbiciuni. El dorește adevărul și sinceritatea în inima noastră.

    H. L. Heijkoop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Multe sunt gândurile în inima omului, dar planul Domnului, acela se împlinește.

    Proverbe 19.21

    Planul Domnului se împlinește

    Cine dintre noi nu a avut neliniști, îngrijorări, necazuri și suferințe în viață? Cei care sunt credincioși adevărați au privilegiul de a ști că împrejurările din viața noastră nu sunt conduse de un destin orb și că nimic nu este din întâmplare. Dumnezeu Însuși, Cel atotștiutor și atotputernic, veghează asupra vieților noastre și are planurile Lui pentru fiecare dintre făpturile Lui. Biblia ne dă exemple de oameni care au suferit mult, deși au fost aproape de Dumnezeu. Nu suntem singurii care trecem prin suferințe. Iov a spus: „Așa sunt făcut, să am luni de deșertăciune; și nopți de necaz sunt rânduite pentru mine“ (Iov 7.3).

    Patriarhul Iacov a trebuit să recunoască faptul că, din inițiativa lui, deseori a lucrat fără a ține cont de voia lui Dumnezeu și că aceasta i-a adus amărăciune. El a tras concluzia: „Zilele anilor vieții mele au fost puține și rele“ (Geneza 47.9). Împrejurările din viața noastră – pe care noi le considerăm, după caz, adverse sau favorabile – sunt toate permise de Dumnezeu, Cel care este lumină și iubire. Deseori, prin intermediul necazurilor, El vrea să ne vorbească pentru a ne apropia mai mult de El. Să ne deprindem să venim la El în orice situație.

    Pentru aceia care au primit iertarea, iubirea lui Dumnezeu este temelia și sensul vieții lor. Ei pot conta pe bunătatea și înțelepciunea divină pentru a primi ajutor în încercările prin care trec. Prin slăbiciunile fizice și psihice pe care Dumnezeu le îngăduie în viața noastră învățăm ce înseamnă să ne încredem în El, învățăm răbdarea (îi putem mângâia pe alții, pentru că Dumnezeu ne-a mângâiat pe noi), învățăm, de asemenea, să așteptăm răbdători nu să treacă încercarea, ci să înțelegem ce vrea Dumnezeu să ne vorbească.

    Citirea Bibliei: Neemia 13.15-31 · Proverbe 17.11-19

    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Samuel 9.1-14

    O nouă perioadă în istoria lui Israel începe cu lectura noastră de astăzi. Este cea a împăraţilor. Poporul simte nevoia unui sistem organizatoric exterior frumos, cum place oamenilor: o monarhie cu toată pompa şi fastul care o însoţesc (Fapte 25.23), o armată puternică şi, în final, un împărat cu care să se poată mândri. Dumnezeu le va da exact ceea ce vor. Îl vedem pe Saul, fiul lui Chis, un tânăr ales, cel mai atrăgător şi mai înalt din Israel. Oare nu-i complet descris şi potrivit? Tatăl lui l-a trimis să-i caute măgăriţele. El se supune, dar căutarea se dovedeşte zadarnică.

    „Să ne întoarcem” (v.5), propune Saul însoţitorului său. Ni se aminteşte astfel de schimbarea direcţiei necesară în viaţa fiecărui om şi care se numeşte convertire. Când o persoană a descoperit cât de nefolositor şi de dezamăgitor este cursul lucrurilor în această lume, atunci trebuie „să-şi vină în fire”, asemenea unui alt tânăr (Luca 15.17) şi să-şi întoarcă paşii spre Casa Tatălui. Însoţitorul lui Saul îi dă un sfat înţelept: „Să mergem la văzător ~ propune el ~ ca să ne spună calea noastră” (v.8, 9).

    Reprezentantul lui Dumnezeu pentru noi este Isus. Dacă ne întoarcem la El ca să ne arate calea, vom fi siguri că mergem pe drumul cel bun.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    CÂND TRECEM PRIN DIFICULTĂȚI (2) | Fundația S.E.E.R. România

    „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic…” (Psalmul 56:4, 11)

    Astăzi vom vorbi despre încă două lucruri pe care Iosif le-a înțeles și pe care trebuie să le înțelegi și tu:

    1) Nu te lăsa pradă autocompătimirii! Poate că treci printr-un proces chiar acum și ești partea nevinovată – victima unei situații pe care n-ai provocat-o tu… Gândește-te la reacția lui Iosif atunci când s-a aflat într-o situație similară: el n-a cedat tentației de a se autocompătimi. De ce? Deoarece autocompătimirea este un factor care contribuie din plin la depresie. Adesea, când ne confruntăm cu o problemă gravă și stima noastră de sine este deja la nivel scăzut, începem să ne învinovățim și să ne criticăm aspru. Iosif nu a făcut asta! El a înțeles că acea criză în care se afla nu fusese provocată de el, și a încercat s-o privească realist. Când treci printr-o furtună și permiți ca barca să se încline într-o parte, furtuna te va răsturna. În mod similar, când furtunile apar în viața ta, cea mai bună modalitate de a le depăși este să te încrezi în Dumnezeu și să le înfrunți cu fruntea sus, așa cum a făcut Iosif!

    2) Nu lua niciodată o decizie majoră când ești deprimat! De multe ori, când suntem descurajați, suntem tentați să spunem: „Voi renunța!”, „Voi schimba locul de muncă!”, „Mă voi muta!”, „Voi cere divorțul!” etc. Te rog, nu face asta! Când ești abătut și descurajat, sentimentele tale nu sunt de încredere, concentrarea ta devine neclară și îți pierzi perspectiva – când vine vorba despre exercitarea unei bune judecăți. Deci, ce-ar trebui să faci? Crede că Dumnezeu te va scoate din asta! Spune și tu azi, împreună cu psalmistul: „Mă încred în Dumnezeu şi nu mă tem de nimic. Ce pot să-mi facă nişte oameni?”

Calendar

octombrie 2026
L M M J V S D
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne