Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “cultura”

13 dec. 2025

13 Decembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin har sunteți mântuiți, prin credință; și aceasta nu de la voi; este darul lui Dumnezeu: nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.

Efeseni 2.8,9

Cum putem fi siguri că avem credința care trebuie? Răspunsul este simplu: trebuie să avem credința în Persoana care trebuie – în Fiul lui Dumnezeu. Nu este vorba de cât de multă credință avem, ci de cât de vrednică de încredere este Persoana în care credem. Dacă ne apucăm de Hristos cu o mână slabă și tremurândă sau cu o mână puternică, rezultatul este același: suntem în siguranță, căci ne bazăm pe eficacitatea eternă a lucrării Lui încheiate. Iată ce înseamnă să ne încredem în El.

Să avem grijă ca încrederea noastră să nu fie bazată pe faptele noastre, nici pe ritualuri religioase, nici pe educația morală. Poți avea cea mai tare credință în astfel de lucruri și totuși să mergi la pierzare. Cea mai slabă credință în Hristos mântuiește pentru eternitate, în timp ce credința cea mai puternică în orice altceva este complet inutilă. Mai demult, o fată mi-a spus: «Eu cred în El, însă, dacă cineva mă întreabă dacă sunt mântuită, nu spun că sunt, de teamă să nu mint». Fata aceasta era fiica unui măcelar din localitate. Tatăl ei încă nu se întorsese de la târg, iar eu am i-am spus: «Să presupunem că tatăl tău, când se va întoarce, îți va spune că a cumpărat zece oi, iar dacă, mai târziu, cineva te-ar întreba câte oi a cumpărat, tu i-ai răspunde aceluia că nu poți să-i spui, de teamă că ai minți». Mama ei, care era lângă noi, a luat cuvântul, vădit iritată: «Asta ar însemna să-l facă pe tatăl ei mincinos!».

Tot așa, această fată, spunând că ea crede în Hristos, dar că nu poate afirma că este mântuită, de teamă să nu mintă, Îl făcea mincinos pe Hristos, fiindcă El Însuși a spus: „Cine crede în Mine are viața eternă“ (Ioan 6.47).

G. Cutting

SĂMÂNȚA BUNĂ

Unde să mă duc de la Duhul Tău și unde să fug de la fața Ta?

Psalmul 139.7

„Iată, Tu ești acolo“

Dumnezeu nu este limitat de timp și spațiu. Noi, oamenii, nu putem fi decât într-un singur loc la un moment dat. Avem nevoie de timp pentru a ne deplasa dintr-un loc în altul. În cazul lui Dumnezeu nu este așa. De aceea, ne este imposibil să fugim de Dumnezeu. El ne vede oriunde am fi. Fie că ne aflăm sub un cer senin sau în adâncul unei mine, fie că suntem în lumina puternică a soarelui sau în întuneric beznă, pentru Dumnezeu nu contează. Omniprezența lui Dumnezeu ne poate aduce alinare atunci când ne simțim singuri. Nu vom reuși niciodată să fugim sau să ne ascundem de Dumnezeu.

Ca Om pe pământ, Domnul Isus S-a supus condițiilor pământești. A fost ca noi, oamenii. Niciodată în mai multe locuri simultan. El le-a spus ucenicilor Lui: „Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca Eu să Mă duc; pentru că, dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă voi duce, vi-L voi trimite“ (Ioan 16.7). „Mângâietorul“, Duhul Sfânt, nu a devenit o ființă umană; deși este pe pământ, El nu este limitat la un singur spațiu. El locuiește în fiecare credincios în parte și în întreaga biserică a lui Dumnezeu. În fiecare credincios, oriunde s-ar afla pe pământ, locuiește Dumnezeu Duhul Sfânt.

Duhul Sfânt dorește să ne călăuzească, conducându-ne în tot adevărul. El ne prezintă Persoana Domnului Isus, pentru ca noi să-L glorificăm. Depinde de noi dacă vrem să trăim în așa fel încât să experimentăm efectele binecuvântate ale prezenței Duhului Sfânt.

Citirea Bibliei: Hagai 2.15-23 · Marcu 12.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Neemia 9:28-38

Avem rezumatul acestui întreg capitol în v. 33: „Dar Tu eşti drept în tot ce a venit asupra noastră. Pentru că Tu ai făcut potrivit adevărului, iar noi am păcătuit“ (compară cu Pl. Ier. 1.18). Să punem această declaraţie în legă­tură cu un verset din Evanghelia după Ioan: „Cine a pri­mit mărturia Lui a pecetluit că Dumnezeu este ade­vărat“ (Ioan 3.33; vezi şi Romani 3.4). Pecetluirea este actul de aprobare oficială a unei declaraţii, care o vali­dea­ză şi prin care cei care o semnează se angajează la res­pec­tarea ei. Astfel, căpeteniile, levi­ţii şi preoţii îşi pun peceţile (cu alte cuvinte, sem­năturile) pentru a-şi confirma acordul.

La sfârşitul acestei lungi mărturisiri, să ne rea­mintim încă două învăţături foarte importante: În primul rând, pentru judecarea unui rău este necesar să ne întoarcem cât mai în urmă po­sibil, până la originea lui, printr-o completă revi­zuire a paşilor făcuţi. Călcarea legii a început odată cu confecţionarea viţelului de aur; ei bine, faptul acesta nu poate trece sub tăcere (v. 18)! În al doilea rând, o mărtu­ri­sire trebuie să fie precisă: a-I spune lui Dumnezeu într-un fel gene­ral: Ťsunt păcătos, am comis nişte păcateť, costă foarte puţin şi n-are valoare înaintea Lui. El aşteaptă de la noi să spunem: ŤDoamne, sunt vinovat în aceasta; iată ce am făcut şi iată ce am omis să facť (vezi Levitic 5.5).

CUM TE VEDE DUMNEZEU | Fundația S.E.E.R. România

„Cum este El, aşa suntem şi noi în lumea aceasta…” (1 Ioan 4:17)

Când îți pui încrederea în Hristos ca Mântuitor al tău, Dumnezeu te vede „în Hristos”. Expresia „în Hristos” apare de aproape optzeci de ori în Noul Testament! Când Dumnezeu Se uită la tine, El nu te vede cu toate defectele și imperfecțiunile tale, ci te vede în Hristos. Și din moment ce Hristos a ispășit toate păcatele tale, ești primit „în Preaiubitul lui” (Efeseni 1:6).

A avea un viitor binecuvântat nu depinde de cât de mult te străduiești să fii perfect, sau de cât de mult te străduiești să te schimbi… Este condiționat de persoana lui Isus Hristos și de faptul că ești „în Hristos”. Biblia declară: „Cum este El, așa suntem și noi în lumea aceasta.” S-ar putea să spui: „Dar chiar primești doar ce meriți?!” Da, dacă nu ești în Hristos!… Ai parte de condamnare. Dar dacă-L ai pe Hristos, nu! Biblia ne spune (în 2 Corinteni 5:21): „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Cuvântul „neprihănire” este un termen juridic și înseamnă „a avea o poziție corectă în fața lui Dumnezeu”.

Dicționarul descriptiv al cuvintelor biblice definește neprihănirea ca fiind „acel dar plin de har, al lui Dumnezeu pentru oameni, prin care toți cei care cred în Isus Hristos sunt aduși într-o relație corectă cu Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, poziția ta corectă înaintea lui Dumnezeu se bazează pe poziția corectă a lui Hristos în fața lui Dumnezeu.

Ar trebui să te bucuri de asta! De ce? Pentru că singura neprihănire care se ridică la standardul exigent de perfecțiune al lui Dumnezeu este neprihănirea lui Hristos. Și din moment ce ești îmbrăcat în neprihănirea Lui, poți fi încrezător în acceptarea lui Dumnezeu și poți umbla în binecuvântarea Lui – în fiecare zi!

Deci și azi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
22 nov. 2025

21 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și omul și-a plecat capul și s-a închinat Domnului, și a zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul stăpânului meu Avraam, care n-a părăsit îndurarea Sa și adevărul Său față de stăpânul meu“.

Geneza 24.26,27

Slujitorul bun și credincios (3)

Geneza 24 ne prezintă trăsăturile unui slujitor bun și credincios. Orice copil al lui Dumnezeu, într-o stare spirituală bună, dorește să-I slujească Domnului Isus Hristos și să audă, într-o zi viitoare, aceste cuvinte venite din gura Lui: „Bine, rob bun și credincios!“. Prin urmare, este important să învățăm cum să fim slujitori buni și credincioși.

Slujitorul lui Avraam este un bun exemplu în această privință. După ce a primit instrucțiuni clare de la stăpânul său, el a plecat în călătoria sa, iar după ce a ajuns, primul lucru pe care l-a făcut a fost să se roage. S-a rugat pentru izbândă în misiunea sa, pentru a produce bucurie inimii stăpânului său. Și, fiindcă acesta a fost țelul său, răspunsul a venit înainte ca el să termine rugăciunea. Apoi slujitorul nu s-a grăbit să acționeze, ci a privit cu atenție cum Domnul lucra în Rebeca, până când a fost sigur că ea era cea aleasă de Domnul pentru Isaac. Ce lucru glorios să poți spune cu certitudine: „Domnul m-a călăuzit“! De multe ori, aceste cuvinte sunt rostite cu ușurătate. Domnul să ne dea harul să fim călăuziți de El în lucrarea pe care o facem!

După ce slujitorul a văzut mâna lui Dumnezeu călăuzindu-l într-un așa fel minunat și după ce a văzut alegerea perfectă pe care Domnul o făcuse pentru Isaac, s-a aruncat la pământ și s-a închinat înaintea Lui. El a recunoscut ajutorul divin prețios și L-a binecuvântat pe Domnul. N-a lăsat ca bucuria succesului său să-l facă să-L uite pe Cel care-i dăruise acest succes. Două lucruri sunt evidente în această întâmplare: slujitorul era un om al credinței, iar dorința lui era să-i aducă bucurie stăpânului său.

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Potrivit lucrării puterii pe care [Hristos] o are, de a-Și supune chiar toate lucrurile.

Filipeni 3.21

Cine poate acționa cu dreptate?

Când suferim nedreptate, ne dorim ca cineva puternic să acționeze și să rectifice lucrurile. Acest cineva însă trebuie să fie unul care să nu abuzeze de puterea lui, fiindcă știm că până și cei care doresc să acționeze cu dreptate eșuează, într-un fel sau altul.

Dumnezeul nostru măreț are însă un asemenea Om, care poate acționa mereu în mod drept și corect. Toate lucrurile cu privire la El și la domnia Lui viitoare sunt absolut sigure, fiindcă „Cel care stăpânește peste oameni va fi drept, stăpânind în temere de Dumnezeu“ (2 Samuel 23.3).

Acest Conducător ales de Dumnezeu are puterea de „a-Și supune toate lucrurile“. „Toate“ înseamnă nu numai legile naturii, ci și toate tendințele violente ale oamenilor. El nu va acționa pentru Sine, ci pentru binele creației și pentru onoarea lui Dumnezeu, onoare atât de mult neglijată în aceste zile.

Cine este această Persoană unică? Atunci când oamenii aud numele Lui nu sunt doar dezamăgiți, ci, așa cum citim: „Împărații pământului se ridică și conducătorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său“ (Psalmul 2.2).

Prințul păcii va veni pe pământ cu mare putere și glorie, îi va judeca pe cei nelegiuiți și va instaura drep-tatea și pacea. Cine este această Persoană? Nimeni altul decât Isus Hristos!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 8.1-17 · Marcu 6.21-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 7:1-18

S-au scurs aproximativ patruzeci de ani între eveni­mentele din cap. 6 şi cele cu care începe cap. 7; este vorba de călătoria lui Ezra sub domnia lui Ar­taxerxes. Spre deo­se­bi­re de preoţii neglijenţi − a căror problemă a fost în cap. 2.61-62 − Ezra este capabil să reconsti­tuie genealogia în­tor­cându-se până la Aaron. De asemenea, el este „cărturar priceput în legea lui Moise“. Cât de bine este să fim in­struiţi în Cu­vântul lui Dumnezeu! Dar nu este de ajuns să-l cunoaştem prin inteligenţă şi memorie, ase­me­nea ma­teriilor învăţate la şcoală. Acest gen de cu­noaş­tere nu ser­veşte decât la umflarea mân­driei (1 Corinteni 8.1; 13.2). Este deci vital să iubim acest Cuvânt şi Persoana pe care ne-o prezintă. Priviţi-l pe Ezra! El „îşi îndreptase i­ni­ma să caute legea Dom­nu­lui“ (v. 10), şi nu numai să o ca­u­te, ci şi „s-o împlinească”, deoarece cu­noaş­terea (chiar cu inima) nu este suficientă, dacă nu pu­nem în prac­tică ceea ce ne-a învăţat Scriptura (Iacov 1.22). Nu­mai când aceste condiţii sunt îm­plinite, o per­soa­nă va putea să-şi asume respon­sabilitatea de a-i învăţa pe alţii.

Cu bu­năvoin­ţă şi generozitate, împăratul a dat toate dispoziţiile necesare pentru a-i permite lui Ezra să între­prindă călătoria şi, de asemeni, să se ocupe, la sosirea lui, de lucrarea casei Domnului.

DUMNEZEU SE ÎNGRIJEȘTE DE TINE! | Fundația S.E.E.R. România

„Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi.” (1 Petru 5:7)

Charles Weigle a fost un evanghelist itinerant căruia îi plăcea să călătorească și să predice, în ciuda rigorilor drumului. Cu toate acestea, soția sa a început să fie dezamăgită de soțul său, care lipsea frecvent. Într-o zi, Charles s-a întors acasă și a găsit acest bilet: „Charlie, am fost o nebună. M-am lipsit de o mulțime de lucruri… De acum înainte, voi obține tot ce pot din ceea ce-mi oferă lumea. Știu că tu vei continua să fii un nebun pentru Isus, dar eu îți spun adio!”

A fost uimit, iar depresia l-a cuprins ca un val uriaș. Într-o zi, stând pe veranda cabanei sale, s-a gândit la sinucidere. O voce din interiorul său i-a șoptit: „Slujirea ta s-a terminat. Nimănui nu-i pasă!” Dar o altă voce a străpuns întunericul: „Charlie, nu te-am uitat; îmi pasă de tine!” Imediat, Charles a îngenunchiat și și-a rededicat viața lui Hristos.

Mai târziu, el a scris versurile unuia dintre cele mai iubite cântece gospel: „Mi-ar plăcea să-ți spun ce cred eu despre Isus, În El eu am găsit un prieten atât de minunat și de adevărat; Aș vrea să-ți spun cum mi-a schimbat complet El viața, Și-a făcut ce niciun alt prieten nu putea. Nimănui nu i-a păsat de mine ca lui Isus, Nu există alt prieten bun ca El; Nimeni altcineva nu îmi putea lua păcatul și întunericul din mine, O, Lui i-a păsat atât de mult să-mi facă bine!”

Cumva responsabilitățile tale te-au adus în punctul de zdrobire? Durerea sufletească este mai mare decât poți suporta? Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuşi îngrijeşte de voi!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
18 nov. 2025

18 Noiembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vedeți să nu fie nimeni care să vă fure prin filosofie și amăgire deșartă, după tradiția oamenilor, după cunoștințele elementare ale lumii și nu după Hristos.

Coloseni 2.8

Cei despre care apostolul vorbește aici sunt acei învățători filosofi, logicieni și iudaizanți care amestecau în mod artificial speculațiile lor intelectuale cu ceremoniile prevăzute de legea dată cândva de Dumnezeu poporului evreu, ceremonii a căror vreme era încheiată. Ei se foloseau de faptul că Dumnezeu era Cel care dăduse legea și prin aceasta căutau să se acrediteze pe ei înșiși și să-și propage propriile idei, care nu aveau decât un singur scop: minimalizarea Persoanei lui Hristos. Ei sunt comparați cu niște lupi care voiau să facă din creștini prada lor, așa cum Pavel se exprimase în mijlocul bătrânilor din Efes: „Vor intra între voi lupi îngrozitori, care nu cruță turma“ (Fapte 20.29). Bătrânii trebuiau să vegheze asupra turmei, dar credincioșii simpli, chiar o simplă femeie (2 Ioan 8-10), trebuie să ia seama la aceia care ar voi să le propovăduiască o învățătură omenească, și nu pe cea a lui Hristos.

Apostolul folosește termenul «filosofie» cu referire la acea cunoștință, în mod fals numită astfel (1 Timotei 6.20), prin care omul pretinde că ajunge la cunoașterea lucrurilor lui Dumnezeu, bazându-se pe propriile sale aptitudini și raționamente. Duhul omului natural nu poate cunoaște decât lucrurile care aparțin domeniului său; numai Duhul lui Dumnezeu poate descoperi lucrurile lui Dumnezeu (vedeți 1 Corinteni 2.11). Esența acestei filosofii este aceea de a-l conduce pe om la negarea a tot ceea ce ea nu poate înțelege și nu poate supune raționamentelor ei. Și în zilele noastre, precum odinioară, această filosofie atacă taina Persoanei lui Hristos și a răscumpărării; vedem chiar învățători care poartă numele de creștini și care își însușesc astfel de teorii și amăgiri deșarte, care, în final, îl jefuiesc pe creștin de tot ce are el mai prețios: Persoana Mântuitorului său. Cât de deșarte sunt aceste amăgiri! Omul este înșelat de această filosofie, care nu oferă nimic pentru satisfacerea nevoilor reale ale sufletului. Ce pericol să asculți de glasul unor astfel de învățători! Cât de mult trebuie să veghem în această privință!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu vă strângeți comori pe pământ, … ci strângeți-vă comori în cer! … Pentru că, unde este comoara ta, acolo va fi și inima ta.

Matei 6.19-21

Banul, un idol

Bogăția poate deveni idolul nostru. În parabola cu bogatul și Lazăr (Luca 16.19-31), nu cunoaștem numele bogatului. Este numit bogatul, pentru că tot ceea ce reprezenta el era doar averea sa. Așadar, bogăția poate deveni identitatea noastră. Ba mai grav, dacă punem semnul egal între identitatea unei persoane și bogăția sa, vom ajunge să îi privim pe cei săraci ca fiind inferiori celor bogați. Ce gând degradant! Dacă am fi definiți în funcție de posesiunile noastre, și să presupunem că de azi pe mâine suntem privați de ele, ce mai rămâne din personalitatea noastră? Ori suntem prosperi, ori nu mai existăm! Cei înțelepți posedă întotdeauna o comoară: frica de Domnul (Isaia 33.6). Pentru cei care cred în Isus, Mântuitorul este Bunul lor cel mai de preț (1 Petru 2.7). Doamne, Te rog, ajută-mă să mă încredințez numai Ție! Căci nu e nevoie de mult pentru a-mi lega inima de bani, de diplome, de conturi, de prieteni…

De ce este banul considerat un idol adorat de toate popoarele, cu toate că el nu are nici măcar un templu? De ce este banul considerat un pașaport universal, cu toate că el te poate duce pretutindeni, dar nu în cer? De ce este banul considerat un generator de orice lucru, cu toate că el nu poate oferi nici măcar un strop de fericire? Deci, dacă nu oferă nici fericire pe pământ, nici cerul după moarte, de câtă nebunie sunt cuprinși aceia pentru care banii constituie scopul suprem al existenței!

Citirea Bibliei: Eclesiastul 5.1-20 · Marcu 5.35-43

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

Ezra 4:1-17; 5:1-5

Ca să oprească lucrarea fiilor lui Iuda, vrăjmaşii lor au folosit, pe rând, şiretenia (v. 2), intimidarea (v. 4-5) şi acuzaţiile (v. 6-16). Acum, când au obţinut de la îm­părat spriji­nul pe care-l doreau, folosesc o nouă armă: vio­len­ţa. Ei se duc în grabă lângă iudei, ca să-i opreasc㠄prin forţă şi cu putere“ (v. 23) de la con­tinuarea lucrării. Dar adevă­ratul motiv ca lucra­rea să fie oprită este altul. Profetul Hagai ni-l face cunoscut în primul său capitol: este însăşi lipsa de credinţă şi neglijenţa poporului. De-a lungul anilor (în jur de cincisprezece) care s-au scurs de la punerea temeliilor, preocuparea pen­tru casa lui Dum­ne­zeu scăzuse treptat şi fiecare începuse să se ocupe de pro­pria casă. Vai! Nu trecem şi noi astăzi, ca oameni cre­dincioşi, prin asemenea perioade de declin spiri­tual? Dom­nul şi Casa Lui (Adunarea) nu ne mai atrag inimile. Şi, pro­porţio­nal cu lipsa de interes pentru cele ale Dom­nului, creşte preocuparea noastră cu pro­priile afaceri. Totuşi, Dum­ne­zeu nu vrea să ne lase în această stare. El ni Se adresează în acelaşi fel în care Îi vorbeşte aici lui Iuda. La îndemnul lui Hagai şi al lui Zaha­ria, poporul se trezeşte, iese din indiferenţă şi reîncepe lucrul.

TU EȘTI ÎN ȘCOALA CREDINȚEI! | Fundația S.E.E.R. România

„În ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă…” (Romani 1:17)

Am auzit o istorie despre o mamă care i-a spus fiului ei, într-o dimineață: „E timpul să te trezești și să mergi la școală!” Dar el a răspuns: „Azi nu merg la școală!” Mama l-a întrebat: „De ce nu?” El a răspuns: „Pentru că elevii mă urăsc, iar profesorii mă critică. De ce să mai merg la școală și să suport toate astea?” La care mama i-a replicat: „Pentru că tu ești directorul!”

Serios vorbind, viața creștină este o școală. Apostolul Pavel descrie fiecare curs și clasă ca pe un urcuș „din credință în credință”. În școala credinței, Duhul Sfânt este învățătorul, iar Biblia este manualul. Dacă înveți bine și ești dedicat, poți trece dintr-o clasă în următoarea… Dacă nu, rămâi în aceeași clasă în care ești, până când ai învățat lecțiile și poți trece testele.

Vei fi poate ca acea doamnă care spunea: „Clasa mea preferată a fost clasa a cincea. Am petrecut trei dintre cei mai fericiți ani din viața mea în acea clasă!”

Dacă nu vrei ca aceasta să fie și menirea ta, ascultă cu atenție aceste cuvinte și strânge-le în inimă: „Caută să te înfăţişezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie ruşine şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” (2 Timotei 2:15)

Dacă vrei să-L cunoști pe Dumnezeu, Îl vei întâlni în Scripturi. Și, totodată, va trebui să cauți umplerea cu Duhul Sfânt. Biblia spune: „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18)

Nu uita așadar că ești în școala credinței!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
19 oct. 2025

19 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și în toată țara nu era pâine, pentru că foametea era foarte mare; și țara Egiptului și țara Canaanului erau istovite de foamete.

Geneza 47.13

În timpul anilor de belșug, lumea i-a acordat doar puțină atenție lui Iosif. Despre frații săi nu auzim nimic, ei au fost cu totul indiferenți cu privire la el. Totuși, când foametea se instalează, nevoia este trezită: „Toată țara Egiptului a început să flămânzească“, iar Iacov și fiii lui se confruntă cu foametea și cu moartea (Geneza 42.1,2). Nevoia îi face să strige după pâine; națiunile trebuie să învețe, iar frații săi să descopere, că nimeni nu poate satisface nevoia decât acela pe care ei l-au batjocorit și l-au lepădat. Națiunile trebuie „să meargă la Iosif“, iar frații trebuie să se închine înaintea lui cu fețele plecate până la pământ (Geneza 41.55; 42.6). Cel care fusese lepădat, dar care acum este înălțat, este singura resursă, atât pentru națiuni, cât și pentru Iacov și pentru fiii săi.

Toate acestea vorbesc în mod clar despre lucrurile viitoare. Se apropie cu repeziciune „ceasul încercării care va veni peste tot pământul locuit, ca să-i încerce pe locuitorii pământului“ (Apocalipsa 3.10), iar pentru iudei va veni timpul „unui necaz mare, așa cum nu a fost de la începutul lumii până acum, nici nu va mai fi vreodată“ (Matei 24.21). „Vai!“, spune profetul Ieremia, „pentru că mare este ziua aceea! Niciuna nu este asemenea ei; și este timp de necaz pentru Iacov“ (Ieremia 30.7). Iar în acea zi de încercare, așa cum nu a mai fost niciodată, unica resursă va fi Hristosul înălțat, care în zilele umilirii Lui a fost lepădat și crucificat de către iudei și națiuni.

Atât națiunile cât și iudeii vor trece prin mari nenorociri în încercarea lor de a aduce prosperitate și pace într-o lume din care Dumnezeu și Hristosul Său sunt excluși. Dar acest timp de binecuvântare nu va veni până când națiunile nu I se vor supune lui Hristos ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor și până când iudeii nu vor mărturisi: „Binecuvântat este Cel care vine în Numele Domnului“. Atunci Hristosul înălțat, la fel ca Iosif odinioară, va deschide depozitele de binecuvântare.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și, cum a înălțat Moise șarpele în pustie, așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă.

Ioan 3.14,15

Șarpele înălțat în pustie

Fiecare evreu știa relatarea din Numeri 21.4-9 și contextul acesteia. Dumnezeu a trimis șerpi veninoși, ca judecată asupra oamenilor nemulțumiți din poporul Israel. Mulți au fost mușcați și au murit. În harul Său, Dumnezeu însă le-a oferit un singur mod de vindecare: El i-a spus lui Moise să facă un șarpe de aramă și să-l înalțe într-o prăjină, pentru ca oricine va privi la el să trăiască, chiar dacă veninul șerpilor înfocați i-ar fi condamnat la moarte. Când Isus a făcut referire la această întâmplare, a spus că El Însuși va fi „înălțat“.

Așa s-a și întâmplat la crucea de la Golgota. Acolo a fost răstignit Mântuitorul, pentru ca toți să-L vadă. Israeliții din vechime se puteau uita la șarpele de aramă. Astăzi, sub mușcătura păcatului, un singur remediu avem: să privim la Mântuitorul „înălțat pe cruce“!

Nu spuneți: „Ce legătură are această poveste învechită cu mine?“. Isus Hristos a suferit moartea ca Înlocuitor pentru cei care au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar această categorie ne cuprinde pe toți. Există promisiunea vieții eterne pentru toți cei care privesc în sus la El și cred în El. După ce a trecut pericolul șerpilor, poporul a păstrat șarpele de aramă ca amintire a îndurării Domnului și pentru ca niciodată să nu se mai răzvrătească. Totuși, treptat au început să creadă că șarpele avea puteri magice și s-au grăbit să-i ardă tămâie. L-au numit „Nehuștan“ (aramă). I s-au închinat.

Aceasta este idolatrie.

Citirea Bibliei: Isaia 47.1-15 · Evrei 10.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 21:1-20

Se pare că aici Cronicile şi-au pierdut dintr-o dată carac­terul de carte a harului! În afara ex­cepţiilor jus­tificate de evenimente, cartea a aco­perit sistematic până acum greşelile poporului şi ale împăratului său, ca să sublinieze, prin con­trast, tot binele ce se putea găsi. Să remarcăm în trecere că acesta este un lucru pe care şi noi tre­buie să-l facem totdeauna (citiţi 1 Petru 4.8).

Paginile de care ne apropiem acum sunt în con­trast cu „lucrurile bune“ pe care Dumnezeu a ţinut să ni le arate până la acest punct (12.12; 19.3). De acum înainte, aco­pe­rirea relelor lui Ioram şi ale succesorilor lui nu mai este posibilă. Acest împărat, ginere al lui Ahab şi al Izabelei, ucigaş (v. 4) şi închinător la idoli, îl forţează pe Iuda să adore falşii dum­nezei. Este o realitate gravă, care are rolul de a sublinia îndelunga răb­dare a lui Dumnezeu faţă de sărmanul Său popor. Astfel, harul continuă să strălucească în această carte cu mai multă mă­reţie peste întunericul care se lasă asupra împără­ţiei lui Iuda. Harul se va înmulţi şi mai mult decât pă­catul (Romani 5.20).

O scrisoare de la Ilie soseşte la Ioram pentru a-i reca­pitula crimele şi pentru a-l avertiza cu privire la pedeapsa divină. Şi aceasta nu va întârzia să se împlinească.

VEI TRECE ȘI PESTE ASTA! | Fundația S.E.E.R. România

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare)… Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire).” (Geneza 41:51-52)

Când treci printr-o tragedie sau printr-o pierdere, dacă nu primești ajutor, te poți închide emoțional și poți rămâne blocat. Iar atunci când te concentrezi asupra durerii din trecut, riști să pierzi binecuvântarea pe care Dumnezeu o are pentru tine în viitor.

Dacă cineva a avut motive să cedeze disperării și să renunțe, acela a fost Iosif. Cei care ar fi trebuit să-l iubească, l-au dușmănit și l-au trădat. A fost calomniat, mințit și întemnițat pe nedrept. Cum a supraviețuit? De patru ori citim în Geneza 39: „Domnul a fost cu Iosif”. Sentimentul prezenței lui Dumnezeu îți va fi sprijin prin lucruri care altfel te-ar distruge. Iosif știa că iertând și uitând, și nu păstrând resentimente, se va elibera și se va poziționa favorabil pentru a-și îndeplini destinul divin.

Cum știm acest lucru? Datorită numelui pe care l-a dat celor doi fii ai săi. „Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu”. Şi celui de al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire); „căci”, a zis el, „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele”.

Cine l-a ajutat pe Iosif să uite durerea provocată de familia sa? Dumnezeu! Ce l-a ajutat să depășească nedreptățile pe care alții i le-au făcut? Un sentiment constant al prezenței permanente a lui Dumnezeu!

Astăzi, prezența lui Dumnezeu va face asta și pentru tine. Promisiunea Sa pentru tine este următoarea (Isaia 43:2-3): „Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine… dacă vei merge prin foc, nu te va arde… Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău!”

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
17 oct. 2025

17 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vreau ca voi să știți ce mare luptă duc pentru voi și pentru cei din Laodiceea și pentru toți câți nu mi-au văzut fața în trup.

Coloseni 2.1

Deși era „absent în trup“ și nici măcar nu-i văzuse vreodată pe acești creștini, apostolul manifesta o preocupare deosebită pentru binele lor spiritual. Apostolul era împreună cu ei „în duh“, după cum și mintea sa, mereu preocupată cu Hristos, era, în consecință, preocupată și cu mădularele Trupului Său, fie pentru a se mâhni, în cazul când ceva mergea rău, fie pentru a-i avertiza, în cazul când vreun pericol îi amenința, fie pentru a se bucura, în cazul când găsea vreun rod în umblarea acestor sfinți ai Domnului.

Ca slujitor credincios al Stăpânului său, în slujba sa pentru întreaga Adunare, nu numai pentru cei dintr-o anumită localitate, Pavel este un model pentru toți cei care sunt chemați să slujească în aceeași lucrare. Aflându-se deci cu duhul în mijlocul colosenilor, apostolul găsea un motiv de bucurie cu privire la ordinea potrivit căreia aceștia umblau și cu privire la tăria credinței lor. Ei se aflau, ca să spunem așa, într-o bună ordine de luptă, precum niște soldați strâns uniți între ei, pentru a se putea sprijini și susține unul pe altul. Avându-L pe Hristos ca Obiect al credinței lor, ei împreună se puteau sprijini pe El; ei n-ar fi dorit să se abată de la Acela care îi salvase și îi adusese la Dumnezeu; până la acel moment, ei rămăseseră tari în credință. Dar vrăjmașul căuta să-i înșele, îndreptându-și artileria chiar împotriva Persoanei Căpeteniei lor. Învățături periculoase, iudaice și filosofice, cu înalte pretenții, tindeau să se strecoare printre ei și să-i despartă de Persoana lui Hristos, puțin câte puțin, fără ca ei să-și dea seama, iar dacă ei ar apleca urechea spre ele, în curând ordinea ar dispărea din mijlocul lor, credința lor s-ar clătina, iar ei ar cădea pradă în mâinile vrăjmașului.

Iată de ce apostolul face referire la ordinea care încă exista în mijlocul lor și la credința lor, încă tare, pentru a-i pune în gardă cu privire la teribilul pericol care îi amenința. Cât de mare este acest pericol și în zilele noastre, când se fac atâtea speculații în legătură cu Persoana Domnului Isus, pentru a-I diminua măreția! De aceea, creștinii sinceri, care vor să rămână credincioși Domnului lor, trebuie să se păzească de aceste idei străine, de aceste erori fatale, care se prezintă sub aparențe înșelătoare, dar care, odată acceptate, vor duce la clătinarea și la răsturnarea credinței.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus a auzit că l-au dat afară și, găsindu-l, i-a spus: „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“. El a răspuns și a zis: „Și cine este, Doamne, ca să cred în El?“. Și Isus i-a spus: „L-ai și văzut, și Cel care vorbește cu tine, Acela este“. Și el a spus: „Cred, Doamne“, și I s-a închinat.

Ioan 9.35-38

Vindecarea orbului din naștere (3)

Pentru că a dat o mărturie neînfricată despre Isus Hristos, omul care fusese vindecat de orbirea lui din naștere a fost exclus de rabini; el nu putea fi acceptat la școala lor de învățătură. Dar a găsit adăpost la Fiul lui Dumnezeu. Când era orb, Domnul l-a întâmpinat și i-a dat vederea. Acum Domnul îl găsește stând singur și îl introduce în cea mai frumoasă comuniune pe care o poate avea cineva, aceea a Fiului lui Dumnezeu.

„Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?“ Aceasta este o întrebare care se adresează tuturor și care cere un răspuns clar. „Cel care crede în El nu este judecat“ (Ioan 3.18). Cel care fusese vindecat s-a arătat dispus să creadă, numai să știe Cine este. Atunci Domnul S-a revelat. „Omul numit Isus“ era nu doar un profet, ci Însuși Fiul lui Dumnezeu. Ce copleșitor! Fiind Fiul lui Dumnezeu, este o Persoană a Dumnezeirii și, pe drept, obiect al credinței și al închinării. Astfel, acela care fusese vindecat I s-a închinat. Ce istorie impresionantă este aceasta! Omul care fusese orb și cerșetor credea în Isus și Îl onora ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Este un fenomen spiritual acesta, ca un om care nu are niciun sens în gândire și în aspirații să fie transformat într-un om care, adus la lumina adevărului divin, să Îl aibă în centru pe Fiul lui Dumnezeu. Sperăm că acest fenomen se va produce în nenumărate vieți!

Citirea Bibliei: Isaia 45.14-25 · Evrei 9.19-28

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 20:14-24

Rugăciunea făcută cu credinţă de Iosafat pri­meşte un răs­puns prompt şi aceasta se întâmplă chiar în public. În nume­le Domnului, Iahaziel reasigură poporul şi îm­păra­tul cu privire la voia Lui. Ce mulţi credin­cioşi aflaţi în pericol au avut de câştigat de atunci încoace, citind asemenea încurajări di­vine! Să com­parăm v.17 cu cuvintele lui Moise pen­­tru Israel când traversau Marea Roşie: „Nu vă temeţi; staţi pe loc şi veţi vedea salvarea Domnului …“ (Exod 14.13).

Fără să aştepte ca Dumnezeu să fi acţionat, Iosafat şi tot poporul Îi aduc laudă şi adorare. Aceasta Îl glorifică pe Dumnezeu: credinţa care este în stare mai dinainte nu numai să dea deoparte întreaga tulburare, ci şi să mulţumească anticipativ pen­tru răs­punsul pe care El l-a garantat. Iată o pur­ta­re care imită Modelul divin. Înainte să-l învie pe Lazăr în virtutea puterii de la Dum­ne­zeu, Tatăl Său, Isus începe prin a I Se adresa: „Tată, Îţi mulţu­mesc că M-ai ascultat“ (Ioan 11.41).

Ce frumoasă este această închinare celebrată chiar în prezenţa vrăjmaşilor! (vezi Psalmul 23.5). Ceicareaduclaudamergînaintea bărbaţilor î­nar­maţi. Şi cântarea de triumf intonată dintr-o dată dă, am pu­tea spune, semnalul unei victorii ui­mi­toare, repurtată fără a se da o singură lovitură.

CE ÎNSEAMNĂ NEPRIHĂNIREA? | Fundația S.E.E.R. România

„Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege…” (Romani 3:21)

Vei merge în cer pentru că te-ai încrezut în neprihănirea lui Hristos, și nu datorită neprihănirii tale. Poate vei spune: „Dar nu este important să faci ceea ce este bine?” Absolut. Răsplata ta în cer va depinde de ceea ce faci pentru Dumnezeu aici pe pământ. Dar mântuirea ta depinde de încrederea în ceea ce a făcut Hristos, nu tu. Satan știe acest lucru și va încerca să te conducă înapoi la o viață creștină bazată pe fapte. Iar când vei da greș (și asta se va întâmpla în mod sigur!), el te va condamna și îți va spune că nu te ridici la înălțimea așteptărilor… și, prin urmare, nu ești demn de dragostea și acceptarea lui Dumnezeu.

Să ne uităm ce face condamnarea:

1) Te lipsește de încrederea în Dumnezeu. De multe ori, când greșești tu, nu poți să te bazezi pe promisiunile Sale, pentru că te simți nevrednic. De 31 de ori în Sfânta Scriptură, se spune că suntem „în Hristos”. Asta înseamnă câte una pentru fiecare zi a lunii. Așadar, în fiecare zi, amintește-ți că ești „în Hristos” și, pentru că El este vrednic, tu ești acceptat!

2) Te face o persoană iritabilă și neplăcută pentru cei din jurul tău. Consilierii pe probleme de dependență descriu acest lucru ca fiind starea de a fi „agitat” sau neliniștit în propria piele. Ca urmare, începi să dai afară ceea ce simți pe dinăuntru.

Care este răspunsul? Ni-l oferă apostolul Pavel: „nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii… Dar acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege… şi anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credinţa în Isus Hristos, pentru toţi şi peste toţi cei ce cred în El.” (Romani 3:20-22)

Concluzie: neprihănirea este trecută în contul tău prin credință, nu prin fapte! Astăzi ești iubit și acceptat „în Hristos”!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 oct. 2025

14 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început.

1 Ioan 2.13

În 1 Ioan 2, credincioșii sunt împărțiți în trei grupe. Acolo este vorba despre copilași (care Îl cunosc pe Tatăl), despre tineri (care sunt tari), dar și despre părinți (despre care se spune că Îl cunosc pe Acela care este de la început). Un cititor superficial ar putea spune: «Se știe că oricine care are credință Îl cunoaște pe Domnul Isus». În 1 Ioan 5.1 se spune totuși: „Oricine crede că Isus este Hristosul este născut din Dumnezeu“. Prin aceasta, nu este spus același lucru ca și în 1 Ioan 2. Oare nu știu părinții mai mult decât cei născuți din nou de curând? În 1 Ioan 1.1 se dă răspunsul. Acolo se vorbește despre „ceea ce era de la început“ și se precizează la care început se referă: „Ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții“.

Începutul este deci clipa când Domnul Isus a venit pe pământ; acesta este înțelesul cuvântului „început“ din 1 Ioan 2.13: „Vă scriu, părinților, fiindcă L-ați cunoscut pe Cel care este de la început“. Ei au cunoscut nu numai jertfa pentru păcat, și astfel știu că păcatele le sunt iertate, ci și arderea-de-tot. Ei au văzut cât de minunată este lucrarea Domnului Isus pe baza căreia nu numai că păcatele noastre sunt iertate, ci și că Dumnezeu a fost slăvit. Și această slavă ne este socotită nouă, căci noi am fost făcuți plăcuți în Cel Preaiubit, astfel că Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Domnul Isus. Ei nu au rămas numai la această lucrare minunată, ci au venit la Persoana care a împlinit-o și, cu aceasta, la jertfa de mâncare. Vedem aceasta la frații și la surorile care s-au maturizat duhovnicește. Prin cercetarea epistolelor, ei au înțeles ce înseamnă jertfa pentru păcat, arderea-de-tot și, poate, jertfa de pace. Acum au ajuns la jertfa de mâncare și citesc cu cea mai mare desfătare Evangheliile – în care privesc viața Domnului Isus și în care pot să vadă diverse alte aspecte prezentate numai acolo. Căci cheia înțelegerii Evangheliilor constă atât în a recunoaște ce caracter poartă Domnul Isus în fiecare dintre cele patru relatări, cât și în a cerceta fiecare secțiune în context. Astfel, măreția slavei Domnului devine vizibilă. Acesta este semnul caracteristic al unui părinte în Hristos. El cunoaște slava Sa de la început, căci el a privit toată viața Domnului Isus.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Isus deci a făcut multe alte semne înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.

Ioan 20.30

Șapte semne

Minunile lui Isus sunt adesea numite „semne“ în Evanghelia după Ioan. Aceasta arată că ele sunt mai mult decât o demonstrare de abilitate supranaturală: sunt o autentificare. Semnele pe care le-a făcut Isus Îl identificau ca Hristosul, Fiul lui Dumnezeu (Ioan 20.30,31). Nimeni nu putea să pună la îndoială aceasta.

Vom privi pe scurt cele șapte semne din Evanghelia după Ioan și semnificația lor.

  1. Nunta din Cana: bucuria pe care o dă Hristos este mai mare decât orice altă bucurie (Ioan 2.1-11).
  2. Vindecarea fiului slujitorului împărătesc: credința în Hristos aduce binecuvântare (Ioan 4.46-54).
  3. Vindecarea omului paralizat: Hristos arată îndurare față de cazuri fără speranță (Ioan 5.1-9).
  4. Hrănirea celor 5000: Hristos este pâinea vieții pentru omenire (Ioan 6.5-14).
  5. Vindecarea orbului din naștere: Hristos Se revelează (Ioan 9).
  6. Învierea lui Lazăr: Hristos învinge moartea prin viață (Ioan 11).
  7. Pescuirea minunată: Hristos adună oameni din toate națiunile ca să-i binecuvânteze (Ioan 21).

În afară de acestea, Isus „a făcut multe alte semne“. Acestea șapte însă sunt scrise, „ca voi să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și, crezând, să aveți viață în Numele Lui“ (Ioan 20.31).

Citirea Bibliei: Isaia 44.1-13 · Evrei 8.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 18:1-11; 28-34

IstorialuiIosafatcontinuă.Celecel-aufăcut pe acest om credincios să cadă au fost aso­cie­rile lui. Relaţiile mon­dene, schimburile priete­noa­se între oameni de aceeaşi clasă socială au con­stituit o cursă pentru mulţi credincioşi (1 Corin­teni 15.33). Priviţi la consecinţele acestora pentru Iosafat!

(1) A ajuns în situaţia de a aranja un mariaj nobil pen­tru fiul său, dându-i ca soţie pe o fiică a casei împărăteşti a lui Israel, nu alta decât Ata­lia! Fără îndoială, o căsătorie splendidă în ochii oa­me­nilor! În realitate, ea a constituit star­tul unei inevitabile ruine a întregii sale familii.

(2) Îşi pierdemărturia,punându-sepeaceeaşitreap­­tă cu împăratul rău al lui Israel: „Eu sunt ca tine …“

(3) În final, temându-se să displacă prietenului său de rang împărătesc, se lasă an­trenat în acţiunea de recuperare a Ramotului din Galaad. În adevăr, trebuie să medităm la acest aspect şi să ne reamintim textul de la Galateni 1.10. Alianţa pe care Iosafat o face cu Israel îm­potriva sirienilor nu este mai bună decât cea făcută de tatăl său, Asa, cu sirienii împotriva lui Israel. Alianţa se termină prin a-l plasa pe nefe­ricitul împărat într-o poziţie dramatică, la fel cu cea a lui Saul pe muntele Ghilboa, situaţie din care numai Dumnezeu, ca răspuns la strigătul lui, poate să-l salveze în mod miraculos (vezi Psalmul 120.1).

NU RENUNȚA! | Fundația S.E.E.R. România

„Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui.” (Eclesiastul 3:1)

Împăratul Solomon ne-a lăsat această mostră de înțelepciune: „Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei. Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plânsul îşi are vremea lui, şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui; aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei; căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; iubitul îşi are vremea lui, şi urâtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.” (Eclesiastul 3:2-8)

El trece în revistă douăzeci și opt de „momente” diferite. Dar să observăm ce nu include Solomon aici: un timp pentru a renunța!

Atâta timp cât rămâi pe câmpul de luptă, Dumnezeu îți poate întoarce situația și îți poate oferi victoria. Dacă ești îngrijorat astăzi în legătură cu căsnicia ta, copiii tăi, sănătatea ta, finanțele tale, slujba ta, viitorul tău etc. iată o promisiune pe care te poți baza: „Orice armă făurită împotriva ta va fi fără putere şi, pe orice limbă care se va ridica la judecată împotriva ta, o vei osândi. Aceasta este moştenirea robilor Domnului, aşa este mântuirea care le vine de la Mine”, zice Domnul.” (Isaia 54:17)

Dumnezeu nu a spus că nu va exista nicio armă îndreptată împotriva ta, ci a promis că ea nu va avea putere!… Așa că, nu renunța!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 oct. 2025

9 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Mie nu-mi este rușine de evanghelie; pentru că ea este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede: atât iudeu, întâi, cât și grec; pentru că în ea se descoperă o dreptate a lui Dumnezeu din credință, spre credință.

Romani 1.16,17

Cel care a scris cuvintele de mai sus a spus despre sine, în altă parte, că era fără vină „în ce privește dreptatea care vine din lege“ (Filipeni 3.6). În prima parte a vieții sale, înainte să-L cunoască pe Domnul Isus, Pavel considera că dreptatea sa proprie era suficient de bună înaintea lui Dumnezeu, însă a trebuit să învețe, printr-o experiență deosebit de amară, că el însuși era un păcătos ca toți ceilalți – „toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu“ (Romani 3.23).

Saul – așa cum se numea el în acea vreme – nu ieșea în evidență printr-o tendință neobișnuită pentru oamenii religioși, care încearcă să dobândească o dreptate proprie înaintea lui Dumnezeu, ci doar printr-o tenacitate impresionantă în încercarea de a o dobândi. Aceasta însă nu este altceva decât o înșelătorie a religiei omenești. Când temnicerul din Filipi, în ignoranța sa, a întrebat ce trebuia să facă pentru a fi mântuit, răspunsul a venit prompt: „Crede în Domnul Isus Hristos și vei fi mântuit“ (Fapte 16.30,31).

Doar dreptatea lui Dumnezeu poate fi valabilă înaintea ochilor Săi, iar aceasta se capătă prin credință, ca rod al lucrării Fiului Său la cruce, unde a rezolvat în mod perfect chestiunea păcatului. Însă de ce numește Pavel evanghelia ca fiind „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire“? Pentru că ea prezintă dreptatea lui Dumnezeu ca fiind singura bază pe care El poate mântui, iar tot ceea ce omul trebuie să facă pentru a beneficia de mesajul ei este să-l creadă ca fiind adevărat. Aceasta este semnificația termenului „credință“ în prima lui menționare în versetul 17: principiul credinței.

Domnul Isus le-a spus iudeilor: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca să credeți în Acela pe care L-a trimis El“ (Ioan 6.29). Din nefericire, mulți dintre ei n-au făcut acest lucru. Cum stau lucrurile cu tine? Ai crezut în Domnul Isus? Dacă nu, crede acum și vei fi mântuit. Aceasta este semnificația celei de-a doua apariții a cuvântului „credință“ în Romani 1.7: credința ta manifestată în Domnul Isus, ca răspuns la mântuirea oferită ție de către Dumnezeu.

S. Attwood

SĂMÂNȚA BUNĂ

Evanghelia … este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, pentru oricine crede.

Armele … noastre nu sunt firești, ci puternice, potrivit lui Dumnezeu, spre dărâmarea întăriturilor.

Romani 1.16; 2 Corinteni 10.4

Kiko și Majan (2)

În anul 1945, insulele Japoniei au fost invadate, una după alta, de armata americană. Într-o zi, americanii au ajuns pe insula în care locuiau Kiko și Majan. Cei doi frați au ieșit în întâmpinarea soldaților, înclinându-se în fața lor și urându-le în japoneză bun-venit. Stupefiat, interpretul a tradus: „Oamenii aceștia spun că, în calitate de creștini, suntem primiți cu ospitalitate“. Soldații nu fuseseră niciodată primiți în felul acesta. I-au urmat foarte mirați pe cei doi frați, care i-au condus în vatra satului lor. Drumurile erau curate, locuințele îngrijite, iar locuitorii erau pașnici și fericiți. Insula și locuitorii ei erau parcă rupți dintr-o altă lume; erau diferiți de tot ceea ce văzuseră în invaziile lor de până atunci. Peste măsură de surprinși, soldații au cerut mai multe explicații. Atunci locuitorii le-au istorisit despre cartea pe care un misionar le-o lăsase cu 15 ani în urmă, care le schimbase modul de viață. Întregul sat trăiește acum urmând învățăturile lui Isus Hristos! În raportul militar întocmit în urma „cuceririi“ acestei insule, este adăugat acest gând: „Se pare că, dorind să schimbe lumea, armata noastră nu folosește armele tocmai potrivite“.

Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, este o carte a surprizelor: ea îi transformă pe cei care o citesc și o cred, îi schimbă și în interior și în exterior, și în inimă și în modul de viață.

O viață pe pământ avem și-un adevăr de înălțat: Isus, Cuvântul Lui suprem!

Citirea Bibliei: Isaia 40.18-31 · Evrei 6.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:13-22

Cuvântarea lui Abiia în faţa armatei lui Israel a fost ţinută pe un ton de superioritate, dar care s-a dovedit a nu fi de calitate. N-a fost necesar decât ca Ieroboam să-i încercuiască, pentru a pune la încercare pe împăratul lui Iuda şi armata acestuia. Dintr-o dată, Abiia se trezeşte luat pe la spate, pe punctul de a fi zdrobit. Totuşi, o direcţie rămâne liberă: spre cer. Strigătele de disperare se înalţă către Domnul; acum, toate pretenţiile au dispărut şi apare credinţa. Ea se foloseşte de un straniu instru­ment de război, … dar bine cunoscut în istoria lui Israel: trâmbiţele (vezi Iosua 6.4; Judecători 7.18). Aceasta este o armă căreia nimic nu-i stă în cale, de­oarece credinţa care o foloseşte se odihneşte pe Cuvântul divin şi pe promisiunile sale întotdeauna valabile (vezi Numeri 10.9). Ei bine, chemarea credinţei nu putea să rămână neauzită! Sunetul pătrunză­tor a vorbit inimii lui Dum­nezeu despre pericolul care se abătuse asupra poporului Său şi, fără nici un dubiu, a vorbit solemn şi inimilor oamenilor lui Ieroboam, care erau gata să facă război cu fraţii lor … şi cu Domnul.

Armata lui Israel este tăiată în bucăţi şi umi­li­tă (v.18), făcând dovada că nici forţa (v. 3), nici şiretenia nu pot învinge credinţa în Dumnezeu.

DEDICĂ-TE DEZVOLTĂRII PERSONALE! | Fundația S.E.E.R. România

„Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele…” (1 Timotei 4:15)

Apostolul Pavel a avut în minte un plan de succesiune pentru lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care l-a îndrumat pe Timotei și l-a instruit: „Pune-ţi pe inimă aceste lucruri, îndeletniceşte-te în totul cu ele, pentru ca înaintarea ta să fie văzută de toţi”.

Cuvintele „înaintarea ta să fie văzută de toţi” înseamnă că noi putem măsura creșterea. Întrebare: dacă te uiți în urmă la ultimii ani din viața ta, în ce domenii ai crescut? Înainte de a continua, stai o clipă și gândește-te cu atenție la modul în care răspunzi la această întrebare.

În copilărie, corpul nostru crește automat. Dar unii dintre noi aduc în viața de adult încrederea subconștientă că dezvoltarea spirituală, emoțională și mentală urmează un model comparabil. Credem că, odată cu trecerea timpului, ne îmbunătățim în mod inevitabil. Suntem ca personajul de desene animate Charlie Brown din banda desenată Peanuts a lui Charles Schulz, care a spus odată: „Cred că am descoperit secretul vieții: trebuie doar să aștepți până te obișnuiești cu ea!” Problema este că nu devii mai bun doar trăind; trebuie să faci ceva în acest sens. Nimeni nu se îmbunătățește din întâmplare.

Creșterea personală nu are loc pur și simplu de la sine! Iar atunci când ai terminat educația formală, trebuie să-ți asumi pe deplin procesul de creștere, deoarece nimeni altcineva nu se va ocupa de el în locul tău. Cel mai bun manual de creștere este Cuvântul lui Dumnezeu. El este „viu şi lucrător” (Evrei 4:12).

Tot ce trebuie să știi și tot ceea ce este necesar pentru ca tu să crești se găsește pe paginile Scripturii. Așadar, deschide-ți Biblia! Afundă-te în ea! Citește-o… meditează asupra ei… Aplică principiile ei în viața ta – și vei fi uimit de felul în care vei crește!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
08 oct. 2025

8 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, amintește-Ți de David, de toate necazurile lui! Cum I-a jurat el Domnului, a făcut un jurământ Puternicului lui Iacov: „Nu voi intra în cortul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului meu, nu voi îngădui ochilor mei să doarmă, pleoapelor mele să dormiteze, până nu voi găsi un loc pentru Domnul, locașuri pentru Puternicul lui Iacov“.

Psalmul 132.1-5

Psalmul 132 ne arată că David dorise încă din tinerețea lui să construiască un templu pentru chivotul lui Dumnezeu, chivot care era simbolul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său Israel. A venit apoi timpul când David s-a odihnit de luptele cu vrăjmașii săi și și-a pus în gând să înceapă construcția templului. Dumnezeu însă nu i-a permis să facă acest lucru, amintindu-i că el era un om de război, care vărsase mult sânge de-a lungul anilor. Domnul i-a vorbit prin profetul Natan și i-a promis lui David că El Însuși avea să-i zidească o casă (2 Samuel 7.1; 1 Cronici 17).

De asemenea, Domnul i-a spus lui David că fiul său avea să-I construiască o casă și că El avea să-i întemeieze tronul pentru totdeauna (1 Cronici 17.10-14). Dumnezeu a spus despre Solomon că avea să fie un om al păcii și al odihnei și, de asemenea, că, în timpul domniei acestuia, El avea să-i dea lui Israel pace și liniște (capitolul 22.9,10). Solomon urma să fie o imagine a Domnului Isus care, într-o zi viitoare, va zidi o casă pentru gloria lui Dumnezeu.

David nu s-a supărat că nu i-a fost îngăduit lui să construiască templul, ci I-a fost recunoscător lui Dumnezeu pentru promisiunile minunate făcute lui și a început să facă pregătiri pentru templul pe care Solomon avea să-l zidească. Cantitățile enorme de aur, de argint și de diverse alte materiale pe care el le-a strâns pentru templu ne sunt prezentate în detaliu în 1 Cronici 29.1-5. La acestea s-au adăugat și cele oferite de conducătorii poporului și de poporul însuși. Să nu ne răzvrătim niciodată atunci când planurile noastre ambițioase sunt stopate, ci să așteptăm ca Dumnezeu să ne arate planurile Sale pentru viața noastră, recunoscând faptul că gândurile și căile Lui sunt cu mult mai înalte decât gândurile și căile noastre.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Copilașilor, să nu iubim cu cuvântul, nici cu limba, ci în faptă și în adevăr.  Și aceasta este porunca Lui: să credem în Numele Fiului Său Isus Hristos și să ne iubim unii pe alții.

1 Ioan 3.18,23

Kiko și Majan (1)

În anul 1930, un misionar a ajuns pe o insulă din Japonia. Acolo, într-un mic sat, el a întâlnit doi frați, Kiko și Majan, și le-a oferit o Biblie, pe care ei au și început s-o citească. Într-o dimineață, Kiko îi spune fratelui său: „Cartea aceasta este plină de surprize! Scrie aici că trebuie să ne iubim și să ne ajutăm unii pe alții. Hai să începem de astăzi să trăim după aceste idei“. În zilele următoare, un cerșetor trecea prin sat. Kiko și Majan l-au invitat în casă și i-au dat ceva de mâncare. Acesta s-a mirat de o asemenea primire, iar ei i-au explicat: „Citim o carte care ne vorbește despre un Dumnezeu iubitor, care este ca un Tată pentru noi. El vrea numai lucruri bune pentru noi. L-a trimis pe Fiul Său, Isus Hristos, ca să ne salveze de păcatele noastre“. Cerșetorul a vrut să audă și mai mult, așa că și-a luat obiceiul de a veni în fiecare zi pentru a-i asculta pe cei doi frați citind din carte. Vestea răspândindu-se, li s-au alăturat alții, formând în curând un întreg auditoriu. Tot mai mulți săteni s-au hotărât să-L urmeze pe Isus. Treptat, atmosfera din sat s-a schimbat: multe din vechile obiceiuri au dispărut, iar superstițiile lor ancestrale și datinile lor religioase japoneze au fost abandonate. Acum, oamenii se ajutau unii pe alții și erau din ce în ce mai puține certuri. Cu adevărat un miracol s-a produs: toți locuitorii acelei insule pierdute în arhipelagul Japoniei au crezut în Isus Hristos! Începând cu cei doi frați, Kiko și Majan, în scurt timp, citind Biblia și împărtășind-o cu vecinii lor, întregul sat a început o viață nouă, trăind după învățăturile lui Isus.

Citirea Bibliei: Isaia 40.1-17 · Evrei 5.11-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 13:1-12

Contrar instrucţiunilor Cuvântului (Deut. 21.15-17), Roboam l-a stabilit ca moştenitor şi succesor pe Abiia, fiul soţiei sale favorite, Micaia (sau Maaca, vezi 11.20-21), care era, de altfel, o idolatră (15.16). Dintr-o ase­menea necredincio­şie nu putea să rezulte decât o domnie rea. Şi totuşi, scurta istorie a acestui împărat conţine un pasaj bun, omis în „Împăraţi”, dar care nu a putut fi tre­cut sub tăcere în cartea noastră, a harului. Este vorba de războiul care izbucneşte între Abiia şi Ie­roboam. Potrivit cu Luca 14.31, era o ne­bunie din partea împăratului lui Iuda să meargă la război cu un număr de soldaţi pe jumătate faţă de cei ai adversarului său. Totuşi, Abiia are unele atuuri care, în ochii lui, îi compensează infe­rioritatea numerică. El le dezvăluie în cuvân­tarea ţinută în faţa arma­tei lui Israel. Iuda rămăsese încă în linia îm­părătească a lui David, avea încă forma adevărată de închinare, cu sacrificii, precum şi prezenţa Domnului. Abiia pretinde că nu L-a părăsit (v. 10), dovadă că nu se cunoştea pe sine. În sfârşit, exista la el o armă se­cretă, cea mai efica­ce dintre toate celelalte, şi căreia îi vom vedea mâine rolul decisiv pe care îl va juca: „trâmbiţele răsunătoare“ (v. 12).

FIULE RISIPITOR, VINO ACASĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiul cel mai mare… s-a întărâtat de mânie…” (Luca 15:25, 28)

Pilda fiului risipitor vorbește despre doi băieți și dragostea tatălui lor pentru fiecare.

Cel mai tânăr și-a dezonorat tatăl și a ajuns la cocina porcilor. Când s-a întors acasă, pierduse totul – cu excepția iubirii tatălui său. Așadar, indiferent cine ești sau ce ai făcut, Dumnezeu te iubește și te vrea în familia Sa. Domnul Isus a făcut o afirmație uimitoare: „Când era încă departe, tatăl său l-a văzut şi i s-a făcut milă de el, a alergat de a căzut pe grumazul lui şi l-a sărutat mult.” (Luca 15:20).

În cultura evreiască din vechime, se considera că nu se cuvenea/nu era demn pentru un bărbat în vârstă să alerge. Bărbații purtau veșminte lungi și largi și trebuiau să le ridice în jurul taliei pentru a alerga, expunându-și astfel lenjeria intimă. Dar tatălui nu i-a păsat de ceea ce credeau oamenii, lui i-a păsat de fiul său rebel!

Din păcate, fratele său mai mare nu gândea la fel. Înțelegi acum de ce o mulțime de frați mai mici preferă să fie la „porci” în coteț și nu vor să intre în biserică? Pentru că le este teamă că frații mai mari îi vor lovi cu palma rea a judecății, în loc să-i atragă în brațele primitoare ale iubirii.

Fratele mai mare dorește pedeapsă, dar tatăl oferă iertare. Fratele mai mare dorește vinovăție, dar tatăl oferă har. Fratele mai mare vrea răzbunare, dar tatăl vrea împăcare.

Vestea bună este că indiferent cât de jos ai căzut, să știi că imediat ce te vei întoarce, Îl vei descoperi pe Tatăl tău ceresc în fața ta, îndreptând către tine brațele Sale deschise și inima Sa iubitoare!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
01 oct. 2025

1 Octombrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Domnul i-a vorbit lui Moise, zicând: „Ia toiagul și strânge adunarea, tu și Aaron, fratele tău, și vorbiți stâncii înaintea ochilor lor, și ea își va da apele; și să le scoți apă din stâncă și să adăpi adunarea și vitele lor“. Și Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, așa cum îi poruncise El.

Numeri 20.7-9


Toiagul lui Aaron (2)

Drept urmare, Moise a trebuit să ia toiagul lui Aaron – toiagul harului. După aceea, el și Aaron au avut misiunea din partea Domnului să vorbească stâncii în fața ochilor întregului popor. Stânca este Hristos (1 Corinteni 10.4).

Această întâmplare ne arată că noi putem veni în toate situațiile vieții cu deplină îndrăzneală înaintea tronului de har (Evrei 4.16). Această îndrăzneală se referă la relația noastră și la vorbirea noastră cu Domnul. Noi pășim fără teamă în prezența Sa și putem să-I spunem Lui tot ceea ce ne frământă, tot ceea ce ne-ar împinge chiar spre disperare. De aceea Dumnezeu a poruncit conducătorului Moise: „Vorbiți stâncii înaintea ochilor lor“. El trebuia să apeleze la harul Domnului cu toiagul lui Aaron în mână.

Indiferent cum sunt împrejurările vieții – ușoare sau dificile – tot timpul putem merge înaintea Domnului și să-I spunem deschis Lui totul. Într-o cântare se spune:

În zile calde, bune,
Cu flori pe calea mea,
Cu fericire – aș putea spune –
Tu iei parte la ea.
Dar de-i spinoasă calea
Și rănile ard rău,
Atunci cunosc puterea
Și devotamentul Tău.

Să ne folosim deseori de această posibilitate! Chiar dacă am păcătuit, calea spre Domnul este deschisă pentru noi. Desigur, El așteaptă o mărturisire sinceră.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Iar credința este siguranța celor sperate, o convingere despre lucrurile nevăzute.

Evrei 11.1

Credința lui Moise

Iată în doar câteva rânduri rezumatul unei vieți întregi: „Prin credință, Moise, când s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiu al fiicei lui Faraon, alegând mai degrabă să sufere răul cu poporul lui Dumnezeu, decât să se bucure de plăcerea trecătoare a păcatului, socotind ocara lui Hristos o mai mare bogăție decât comorile Egiptului, fiindcă privea spre răsplătire. Prin credință a părăsit el Egiptul, netemându-se de mânia împăratului, căci a stăruit, ca văzându-L pe Cel nevăzut“ (Evrei 11.24-27).

În vremea când poporul evreu se afla în robia Egiptului, un bebeluș numit Moise a fost scăpat de la moarte datorită credinței părinților săi (Exod 1.8–2.10). Scos din ape, adoptat de fiica lui Faraon, el a crescut la curtea tiranului care asuprea în mod barbar poporul evreu. Ar fi putut părea că se afla în poziția ideală, deliciul curții imperiale. Cu toate acestea, Moise a refuzat această situație de invidiat. El a arătat astfel că-L iubește pe Dumnezeu și pe poporul Lui. El a ales, prin credință, să împărtășească umilința și suferința evreilor, în loc să rămână la curte și să se bucure de plăcerile trecătoare și atât de vinovate. De ce a făcut el această alegere? A socotit rușinea lui Hristos ca pe o adevărată comoară, în comparație cu bogățiile Egiptului! Moise ajunge să considere lucrurile în felul acesta, fiindcă ținta la care privește este răsplata pe care un Dumnezeu credincios o rezervă celor care-L caută (Evrei 11.6). Privește dincolo de circumstanțele acestei vieți. Rămâne ferm prin încercările care rezultă din alegerea și refuzul său, pentru că Îl vede pe Cel Nevăzut.

Citirea Bibliei: Isaia 31.1-32.20 · Evrei 2.5-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 7:11-22

Casa a fost terminată şi inaugurată. În răs­punsul pe ca­re i-l dă lui Solomon, Domnul de­clară că a sfinţit-o pen­tru ca Numele Lui să rămână în ea pe vecie (v.16,20). Binecu­vântată asi­gurare! Ceea ce caracterizează as­tăzi reuniunea credincioşi­lor în mijlo­cul cărora Domnul Isus a promis să fie prezent este faptul că ei se adună în numele Domnului (Matei 18.20). În consecinţă, vine şi responsabilitatea serioasă de a nu tolera aici nimic care să dezonoreze acest Nu­me şi această prezenţă. Tocmai în acest sens îl avertizează Domnul pe Solomon, începând cu v. 19.

În acelaşi timp, prezenţa Domnului în mij­locul alor Săi le garantează tot ceea ce suflete­le lor au nevoie. Cum se face atunci că unele strângeri laolaltă se desfă­şoară ca pe un drum bătătorit, lâncezind în rutină? Cu siguranţă le lipseşte ceva şi este evident că nu mai reprezintă împli­nirea pro­misiunii Domnului. Ne întristează s-o spunem, ceea ce lipseşte este credinţa, încrederea mea în prezenţa Lui, care este suficientă ca să mă binecuvânteze din abundenţă şi să mă binecuvânteze acolo.

Să remarcăm cum răspunsul divin urmează în detaliu rugăciunea împăratului din capitolul precedent. Compa­raţi, de exemplu, v. 15 din cap. 7 cu v. 40 din cap. 6. Da, să aşteptăm din partea lui Dum­nezeu binecuvântări sigure. Lui Îi face plăcere să ni le acorde.

DĂ DOVADĂ DE COMPASIUNE FAȚĂ DE TOȚI OAMENII (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea şi a vindecat pe cei bolnavi.” (Matei 14:14)

Domnul Isus a dat dovadă de compasiune pe oriunde mergea. El ne-a învățat că trebuie să avem grijă de „cei foarte neînsemnați” dintre noi (Matei 25:40). Biserica Noului Testament a continuat „tiparul” Său prin eliminarea rasismului și a multor altor „isme”.

Biblia spune: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.” (Galateni 3:28)

A-L urma pe Hristos înseamnă a arăta compasiune față de toți oamenii, indiferent dacă îți place sau nu de ei. Ești chemat să practici compasiunea acolo unde lucrezi și unde trăiești. Jean Henri Dunant nu putea suporta vaietele soldaților care plângeau pe un câmp de luptă după ce fuseseră răniți, așa că acest filantrop elvețian a spus că își va dedica viața ajutorării lor în Numele Domnului Isus. Ca urmare, în anii 1860 el a înființat Crucea Roșie. De fiecare dată când o vezi, vezi o amprentă a lui Isus.

Un pastor luteran din Germania pe nume Theodor Fliedner a învățat un grup de femei, în principal țărănci, să îngrijească bolnavii. Acest lucru a dus la dezvoltarea spitalelor în întreaga Europă și a inspirat-o pe Florence Nightingale să-și dea viața pentru a-i îngriji pe bolnavi. Părintele Damien, un preot belgian, a lucrat în Hawaii în secolul al XIX-lea și a pus bazele unui loc unde leproșii puteau fi iubiți și îngrijiți. În fiecare săptămână le spunea: „Dumnezeu vă iubește, leproșilor!” Apoi, după o vreme, s-a ridicat în picioare și a spus: „Dumnezeu ne iubește pe noi, leproșii!”

Și a murit din cauza leprei… Isus a spus că fiecare act de bunătate față de cineva, inclusiv față de cei care nu-l merită, „Mie Mi l-aţi făcut.” (Matei 25:40)

Așadar, urmează pilda Domnului Isus și a oamenilor care au practicat compasiunea!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
27 sept. 2025

27 Septembrie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și toată adunarea fiilor lui Israel a plecat din pustia Sin, după călătoriile lor, la porunca Domnului; și au așezat tabăra în Refidim; și nu era apă de băut pentru popor. Și poporul s-a certat cu Moise; și ziceau: „Dați-ne apă să bem!“. Și Moise le-a zis: „Pentru ce vă certați cu mine? Pentru ce-L ispitiți pe Domnul?“.

Exod 17.1,2


     Dacă nu am cunoaște câte ceva despre răutatea propriilor noastre inimi, n-am putea înțelege insensibilitatea uimitoare a lui Israel față de toată bunătatea, credincioșia și puterea Domnului. Tocmai văzuseră pâinea coborându-se din cer pentru a hrăni șase sute de mii de oameni în pustie, iar acum sunt gata să-l ucidă cu pietre pe Moise, fiindcă îi adusese în pustie ca să moară de sete.

Nimic nu poate depăși în adâncime necredința și răutatea de deznădăjduit a inimii omenești, afară doar de harul îmbelșugat al lui Dumnezeu. Doar în acest har putem găsi alinare de simțământul tot mai apăsător al naturii noastre rele, pe care împrejurările o scot la iveală în adevăratul ei caracter.

Dacă israeliții ar fi fost duși direct din Egipt în Canaan, nu ar fi avut prilejul să manifeste astfel de caracteristici triste ale inimii omenești; și, ca o consecință, n-ar fi constituit exemple atât de prețioase pentru noi, căci umblarea lor vreme de patruzeci de ani în pustie ne furnizează o bogăție inexprimabilă de avertismente, de atenționări și de învățături. Din ea învățăm, pe lângă multe alte lucruri, cât de constantă este tendința inimii de a nu se încrede în Dumnezeu. Ea se poate încrede în orice altceva, dar nu în Dumnezeu. Mai degrabă se sprijină pe pânza de păianjen a resurselor umane, decât pe brațul unui Dumnezeu atotputernic, atotînțelept și infinit de plin de har. Cel mai mic nor este mai mult decât suficient pentru a ascunde de ea lumina feței binecuvântate a Lui. De aceea, bine spune Scriptura că „o inimă rea a necredinței“ se va dovedi întotdeauna gata „să se depărteze de Dumnezeul cel viu“ (Evrei 3.12).

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

O, dacă ai fi ascultat de poruncile Mele! Atunci pacea ta ar fi fost ca un râu și dreptatea ta ca valurile mării.

Isaia 48.19

Căsătoria creștină

Aceste cuvinte au fost adresate de Duhul Sfânt poporului Israel, însă ele se aplică în egală măsură căsătoriei creștine. De ce lipsește adesea o atmosferă de pace și de credință în multe familii? Versetul de azi ne dă răspunsul: pacea, credința și dreptatea merg împreună. Pacea e distrusă atunci când credincioșia este neglijată, iar credincioșia suferă atunci când intervin certurile și armonia dispare.

Dumnezeu ne-a dat instrucțiuni clare în legătură cu căsătoria. Oameni ai lui Dumnezeu au scris cărți bune în legătură cu acest subiect. Predici ușor de înțeles au răsunat frecvent. Și totuși, crește numărul căsătoriilor rupte, chiar și printre cei care mărturisesc a fi creștini cu adevărat. De ce așa? Pentru că instrucțiunile lui Dumnezeu vizavi de căsătorie nu sunt luate în serios. Mulți se străduiesc să ajungă la ținte efemere, alții neglijează Cuvântul lui Dumnezeu: case construite pe nisip!

Fiecare căsătorie creștină trebuie să fie clădită pe patru piloni: obligația reciprocă, dragostea față de celălalt, respectul unul față de altul și domnia lui Hristos. Obligația lor nu este doar o bucată de hârtie. Credincioșii știu că ei trebuie să împlinească promisiunile făcute înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt și căsătoria a fost instituită de Dumnezeu.

Însuși Domnul Isus a spus: „Cei doi vor fi un singur trup, … deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă“ (Matei 19.5,6).

Citirea Bibliei: Isaia 26.1-27.13 · Fapte 28.16-31

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Cronici 5:1-14

Măreţul edificiu este terminat. Totuşi, obiec­tul principal încă lipseşte: chivotul sfânt. In­tro­du­cerea acestuia „la locul său, în partea din spate a casei, în Sfânta Sfintelor, sub aripile heruvimi­lor“ (v. 7), ne în­dreap­tă privirile spre Isus în locurile cereşti, preamărit de Dumnezeu În­suşi, centrul laudei universale, umplând cerurile şi pă­mântul cu gloria Sa. Isus face obiectul admi­ra­ţiei îngerilor (heruvimii; 1 Timotei 3.16) şi al adorării poporului Său binecuvântat. „Un singur glas“, dar cu diferite instrumente (v. 13). O singură cântare, cântarea cea nouă, intona­tă de mulţimea răscumpăraţilor, avându-şi fiecarenota sa particulară, darîntr-o perfectă armonie.

Dintre cele trei obiecte pe care chivotul le conţinuse: mana, în vasul ei de aur, toiagul preo­tului Aaron şi tablele legământului, numai aces­tea două din urmă rămân (v. 10). În decur­sul călătoriei israeliţilor, de acum sfârşită, Dumne­zeu le dăduse mana şi condusese pe popor până la Sine prin preoţi. Acum chivotul se află în Sion, în locul de odihnă al lui Dumnezeu, care Şi-a împlinit promi­siunea. Şi El Însuşi, în baza unui nou legământ garantat prin table, Se odihneşte în dragostea Lui în mijlocul poporului răscumpărat de El (Ţefania 3.17).

TREI PAȘI CĂTRE RESTAURAREA SPIRITUALĂ | Fundația S.E.E.R. România

„Nu vezi tu că bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăinţă?” (Romani 2:4)

Satan vrea să te convingă că greșelile tale sunt atât de grave, încât te descalifică în ochii lui Dumnezeu… deci nu ești demn de dragostea și harul Său, și ar trebui să-L eviți pe Dumnezeu cu totul. Nu-l crede! Ce-ai de făcut? Pune în practică următorii trei pași care duc la restaurarea spirituală:

1) Pocăința. Recunoaște-ți păcatul, renunță la el și încrede-te în sângele vărsat al Domnului Isus pentru a fi iertat. Dumnezeu te-a iubit când erai un păcătos… crezi că te iubește mai puțin acum, când ești unul dintre copiii Săi răscumpărați – chiar dacă ai greșit?!

2) Rambursarea datoriilor. Când acțiunile tale au rănit pe cineva, Domnul Isus îți spune ce să faci: „dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă-ţi darul acolo, înaintea altarului, şi du-te întâi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.” (Matei 5:23-24). Deci, dacă vrei să umbli în binecuvântarea lui Dumnezeu, urmează instrucțiunile Sale!

3) Refocalizarea. „Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” (2 Corinteni 3:18) Când te concentrezi pe tine însuți și pe eșecurile tale, te uiți în oglinda greșită. Când te concentrezi pe Hristos și pe dragostea și harul Său neclintit față de tine, te uiți în oglinda potrivită.

Vei fi schimbat devenind imaginea pe care te concentrezi. Dar slavă Domnului că agentul schimbării nu ești tu, ci Duhul Sfânt care trăiește în tine! El va continua să lucreze în viața ta pentru a te face tot mai mult asemenea Domnului Isus!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries