Mana Zilnica

Mana Zilnica

Archive for the tag “articole”

06 iul. 2025

6 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce va rămâne din carnea jertfei să se ardă cu foc a treia zi. Și dacă va mânca cineva din carnea jertfei sale de pace a treia zi, nu va fi primită, nu se va socoti celui care a adus-o: va fi o urâciune; și sufletul care va mânca din ea își va purta nelegiuirea.

Levitic 7.17,18

Nimic, în afară de ceea ce este în legătură cu Hristos, nu are valoare înaintea lui Dumnezeu. Poate să existe o lucrare dezinvoltă, care pare a fi închinare, dar care este, totuși, doar manifestarea sentimentelor naturale. Împotriva tuturor acestor lucruri sunt chemați să vegheze aceia care doresc să-și amintească faptul că „Dumnezeu este Duh, iar cei care I se închină trebuie să I se închine în duh și în adevăr“ (Ioan 4.24).

Scump cititor, ia aminte la aceste lucruri! Ai grijă ca închinarea ta să fie legată inseparabil de lucrarea de la cruce! Veghează ca Hristos să fie temelia și subiectul închinării tale, iar Duhul Sfânt să-i fie puterea! Fii cu luare-aminte ca închinarea exterioară să nu treacă dincolo de puterea lăuntrică! Este necesară multă veghere pentru a ne feri de acest rău. Putem începe o cântare într-un spirit de închinare adevărat și, din cauza lipsei de putere spirituală, putem, înainte de a o încheia, să cădem în răul care corespunde actului ceremonial de „a mânca din carnea jertfei de pace, a treia zi“. Singurul mijloc de apărare împotriva acestui rău este să rămânem aproape de Domnul Isus. Dacă ne înălțăm inimile în mulțumire, pentru anumite îndurări speciale pe care le-am primit, să facem acest lucru în puterea Numelui și jertfei Domnului Isus. În acest fel, închinarea noastră va fi caracterizată de acea prospețime, de acea mireasmă, de acel ton profund și de acea înălțime morală, care sunt rezultatul faptului că Îl avem pe Tatăl ca destinatar, pe Fiul ca temelie, iar pe Duhul Sfânt ca putere a închinării noastre.

Doamne, fă ca acest lucru să fie adevărat pentru tot poporul Tău de închinători, până la momentul în care vom ajunge cu toții, trup, suflet și duh, în siguranța eternă a prezenței Tale, în afara sferei în care putem fi atinși de orice influență a închinării false și a religiei corupte și, de asemenea, în afara oricărei atingeri a diferitelor piedici care se ridică din aceste trupuri de păcat și de moarte pe care încă le purtăm!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Adevărat, adevărat vă spun: dacă grăuntele de grâu căzut în pământ nu moare, rămâne singur; dar, dacă moare, aduce mult rod.

Ioan 12.24

Bobul de grâu

În Evanghelia după Ioan, întâlnim douăzeci și cinci de locuri în care Domnul Își începe comunicarea spunând: „Adevărat, adevărat“, fapt care atrage atenția că are o mare semnificație. În textul de astăzi, El vorbește despre grăuntele de grâu căzut în pământ; am spune că este un proces normal, care se întâmplă de mult timp, în fiecare an. Aici, aspectul neobișnuit este că El Însuși este Grăuntele de Grâu. Omul Isus Hristos a suferit moartea, deși El este singura persoană care nu avea nevoie să moară. Când oamenii mor, nu acela este sfârșitul lor: ei toți vor fi înviați într-o zi. Dar care dintre ei ar putea aduce vreodată „mult rod“ prin moartea sa?

Ce valoare de necuprins se află în moartea și în învierea lui Isus! Dacă El nu ar fi murit, cerul ar fi rămas gol. Dar El a murit, astfel încât oamenii să poată avea parte de chiar viața Lui. Ideea centrală aici este aceasta: rod de același fel. Profetul a prezis cu secole înainte: „Dar, după ce Își va aduce sufletul Său o jertfă pentru vină, El va vedea o sămânță“ (Isaia 53.10). Oricine crede că Isus a murit în locul său are aceeași viață eternă ca a Salvatorului său. Chiar și trupul credinciosului va fi transformat, pentru a se asemăna cu trupul gloriei Sale (Filipeni 3.21). Astfel va fi împlinit versetul: „Asemenea Celui ceresc [Hristos], așa sunt și cei cerești [credincioșii]“ (1 Corinteni 15.48). „Cel care merge plângând, purtând sămânța de semănat, se va întoarce cu cântec de bucurie, purtându-și snopii“ (Psalmul 126.6).

Citirea Bibliei: Daniel 4.25-37 · Psalmul 41.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 2:15-25

„Fiii“ profeţilor erau în realitate ucenicii lor, trăind împreună, învăţaţi de Cuvânt şi folosiţi de Domnul în serviciul Său. Cei din Ierihon, aseme­nea lui Toma mai târziu, nu pot să creadă miste­riosul eveniment care tocmai avusese loc.

Elisei, la Ierihon, Îl reprezintă pe Hristos venit prin har în această lume, o lume purtând sigiliul morţii şi al sterilităţii. Viaţa îi poate fi adusă nu­mai prin puterea purificatoare a harului (sarea), conţinută şi manifestată în omul cel nou (vasul nou). Fiecare credincios este de asemenea chemat să fie în aceeaşi lume „un vas spre onoare, sfinţit, fo­lo­sitor Stăpânului, pregătit pentru orice lucrare bun㓠(2 Timotei 2.21).

Înfricoşătoarea scenă care urmează ne aminteşte de ju­de­căţile pregătite pentru batjocoritori (Prov. 19.29). Băie­ţaşii din Betel L-au insultat pe Dom­­­nul Însuşi. „Suie-te, chelule“ era o sfi­dare la adresa lui Elisei, pentru a fi răpit la cer ca Ilie. Apostolul Petru ne spune că în zilele din ur­mă vor veni batjocoritori umblând după poftele lor şi zi­când: „Unde este promisiunea venirii Lui?“ (2 Pe­t.3.3, 4).

Apoi vin ursoaicele. Ursul este asociat în Biblie cu leul: Satan. Cât de solemn este acest lucru! Dacă copiii dis­preţuiesc Cuvântul, Dumnezeu va putea permite ca ei să ajungă pra­da lumii şi a prinţului ei, de altfel, o soartă mai rea decât moar­tea, pen­tru că în joc se află mântuirea sufletu­lui lor.

CÂND SLUJEȘTI, TE POȚI SIMȚI SINGUR | Fundația S.E.E.R. România

„Nimeni n-a fost cu mine… însă Domnul a stat lângă mine…” (2 Timotei 4:16-17)

Ceea ce lucrătorii spirituali experimentează adesea este că mulți dintre cei care nu se califică, conform Bibliei, să slujească în biserică sunt totuși gata să critice la orice pas orice slujire, și să spună tuturor că ei știu mai bine ce e greșit și cum se face!

Deși putem realiza întotdeauna mai multe lucrând cu alții, nu te poți baza întotdeauna pe susținerea sau aprecierea/aprobarea tuturor! Indiferent de ce și cum faci, mereu se vor găsi unii negativiști. Așadar, trebuie să rămâi concentrat pe obiectivele pe care ți le-a dat Dumnezeu, să fii persoana pe care te-a creat Dumnezeu să fii, și să te încrezi în Dumnezeu pentru a face ceea ce tu singur nu poți face.

Adevărații slujitori iau decizii dificile, chiar și atunci când asta înseamnă să fie mai puțin populari! Drumul către o slujire după voia lui Dumnezeu poate însemna și să fii singur… Dar odată ce-ți atingi obiectivele pe care ți le-a trasat Dumnezeu, recompensele sunt enorme! Apostolul Pavel scria: „Nimeni n-a fost cu mine… toţi m-au părăsit. Să nu li se ţină în socoteală lucrul acesta! Însă Domnul a stat lângă mine şi m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine şi s-o audă toate neamurile… Domnul mă va izbăvi de orice lucru rău şi mă va mântui, ca să intru în Împărăţia Lui cerească!” (2 Timotei 4:16-18).

Chiar dacă toți din comunitatea ta te vor părăsi, dacă inima și viața ta sunt curate, Domnul va sta alături de tine – Domnul te va întări, Domnul te va elibera, Domnul te va răsplăti! Tu ești chemat să-i iubești pe ceilalți și să lucrezi cu ei. Și dacă descoperi că, fără să-ți dai seama, faci lucruri care-i îndepărtează, îi descurajează sau duc la conflict, cere-I lui Dumnezeu înțelepciune și discernământ pentru a îndrepta situația.

Dar să știi un lucru: atunci când nu vei mai avea pe nimeni lângă tine, în afară de Dumnezeu – vei descoperi că Dumnezeu îți este îndeajuns!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
03 iul. 2025

3 Iulie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Socotiți ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin felurite ispite [încercări], știind că încercarea credinței voastre lucrează răbdare.

Iacov 1.2,3

Iacov se ocupă în epistola sa cu încercările din afară cu care se confruntă cei credincioși. Sunt încercări pe care Dumnezeu ni le trimite pentru a aduce în viața noastră un rezultat binecuvântat, spre gloria Lui.

Expresia „felurite ispite“ indică faptul că încercările pot fi foarte diferite. Poate fi vorba, de exemplu, despre o boală, o problemă la serviciu, un necaz în familie, o greutate în adunarea locală sau în lucrarea pentru Domnul. Toate aceste încercări vin din afară.

„Trecem“ prin ele. Pe de o parte, aceasta ne arată clar că nu sunt bagatele, ci sunt încercări grele care ne pot schimba radical viața. Pe de altă parte, această „trecere“ ne arată și că, în ciuda inteligenței și a puterii noastre omenești, nu le putem împiedica. Nu le putem evita. Dimpotrivă! Cădem implacabil în ele.

Și totuși, trebuie să ne bucurăm. Cum putem înțelege aceasta? Trebuie să ne bucurăm în privința greutăților? Nu, nu este vorba despre aceasta. Dumnezeu știe că încercările pe care El ni le-a trimis ne aduc necaz. Ar fi anormal dacă ar trebui să ne bucurăm de ele. Dar El dorește să ne bucurăm de rezultatul pe care Domnul îl scoate din încercare, spre gloria Sa. Acest lucru ni-l spune clar versetul 3 care, odată cu gândul rezultatului, ne oferă și motivul pentru bucurie.

Aprobarea credinței noastre devine vizibilă în vremuri grele și în situații dificile. Atunci vom înțelege clar în viața noastră care sunt caracteristicile omenești pozitive și ce anume a fost lucrat de Dumnezeu prin Duhul Său.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

A doua zi, El a vrut să meargă în Galileea; și Isus l-a găsit pe Filip și i-a spus: „Urmează-Mă“.

Ioan 1.43

„Urmează-Mă“

Aceste două cuvinte pe care Isus i le-a spus lui Filip au avut inițial forma unei porunci, iar Filip s-a supus fără să stea pe gânduri. Scriptura nu ne spune dacă la acest moment el Îl cunoștea pe Domnul. Chemarea însă și-a produs efectul. Mai târziu, Filip a devenit unul dintre cei doisprezece apostoli.

În zorii creației, Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!“. Și a fost lumină. Dumnezeu a chemat lumina, iar răspunsul a venit imediat. Mai târziu, apostolul Pavel a explicat: „Dumnezeu … cheamă cele care nu sunt ca și cum ar fi“ (Romani 4.17). Și, deși acest lucru depășește înțelegerea noastră, lucrurile așa stau. Dumnezeu cheamă. Iar cuvântul Său atotputernic are un răspuns imediat. Numai Dumnezeu poate face aceasta, în virtutea autorității Sale.

Dumnezeu îi cheamă și astăzi pe oameni. Cum răspund ei? Dumnezeu i-a dat omului libertatea de a decide, spre deosebire de restul creației. Mulți își iau libertatea de a spune nu. Acesta este un afront pentru Dumnezeul nostru Creator. El nu obligă pe nimeni să ia decizia corectă. Însă un nu din partea omului cu voință proprie duce la chinuri veșnice. Decizia lui Filip a fost alta. L-a urmat pe Fiul lui Dumnezeu. Istoria bisericii consemnează că a murit ca martir. Este clar că nu a regretat niciodată că a făcut pasul de a-L urma pe Isus.

„Pentru ce, când am venit, nu era nimeni? Am chemat și nu era nimeni care să răspundă? S-a scurtat, într-adevăr, mâna Mea, încât să nu poată răscumpăra, sau n-am Eu putere să salvez?“ (Isaia 50.2).

Citirea Bibliei: Daniel 3.19-30 · Psalmul 39.7-13

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Imparati 1:1-10

De la începutul acestei cărţi îl vedem pe mizerabilul Ahazia făcând încă un pas mai departe în idolatrie. Îmbolnăvindu-se, trimite soli la Baal-Zebub (domnul muştelor sau al murdăriei), ca să-l întrebe. Fapt cu atât mai sinistru cu cât, în spatele acestui idol, se află Satan care se face adorat – el, pe care iudeii îl vor numi Beelzebul, căpetenia demonilor (Matei 12.24)!

Atunci, din partea Domnului, sfârşitul lui Ahazia este hotărât şi Ilie are misiunea să i-l anunţe, precum altădată tatălui acestuia. Dar, în timp ce Ahab manifestase o oarecare smerenie, Ahazia, din contră, nu se preocupă decât să-l prindă pe profet, chiar prin violenţă, dacă este nevoie. Ne ducem astfel cu gândul la faptele criminale ale unui alt împărat, răutăciosul Irod, împotriva lui Ioan Botezătorul (pe care Cuvântul îl aseamănă frecvent cu Ilie – comparaţi hainele lor în v. 8 şi Marcu 1.6). Această revoltă deschisă împotriva Domnului aduce imediat o pedeapsă solemnă.

Astfel Ahazia îl întrece pe tatăl său în răutate. El avusese înainte doar exemplul trist al părinţilor săi, Ahab şi Izabela. Dar ce să spunem atunci despre tinerii şi tinerele crescuţi de părinţi evlavioşi şi care, în pofida unui asemenea privilegiu, s-au dus după idolii lumii?

PÂINEA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE

„Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată…” (Ioan 6:35)

După cel de-Al Doilea Război Mondial, Europa a fost devastată, iar în urma luptelor au rămas între altele și o mulțime de copii flămânzi, orfani și fără adăpost… care au fost adunați în tabere mari, unde primeau hrană și îngrijire. Cu toate acestea, ei nu dormeau bine noaptea; erau nervoși, temători și agitați. Îngrijitorii erau nedumeriți… până când un psiholog i-a învățat să ofere fiecărui copil o bucată de pâine în fiecare seară – nu pentru a o mânca, ci pentru a se culca ținând-o în mână… Rezultatul a fost uimitor. Copiii au ajuns să doarmă mai bine, toată noaptea – pentru că nu se mai temeau că vor suferi de foame a doua zi! Faptul de a strânge pâinea în mâinile lor micuțe le dădea un sentiment de protecție (erau în siguranță), de importanță (cuiva îi păsa de ei) și de speranță și fericire (mâine va fi mai multă pâine)!

De acestea aveau atunci nevoie acei copii – și tot de ele ai nevoie și tu. Protecția, importanța și speranța pot fi găsite în relația cu Domnul Isus! Când a afirmat: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată”, a vrut să-ți transmită că EL este, pentru sufletul tău, ceea ce hrana este pentru trupul tău. Pâinea este un lucru pe care majoritatea omenirii îl are în comun. Ea nu aparține doar unei anumite regiuni sau națiuni. Este disponibilă în toate formele și dimensiunile. Poate fi vorba despre scones (pâinici dulci sau sărate) în Regatul Unit; despre tortillas (lipie sau clătită) în America de Sud; bagels (covrigei americani) în New York; sau injera (pâine nedospită subțire) – în Etiopia…

Printr-o simplă afirmație, Isus ne reamintește tuturor că El este hrana noastră – pretutindeni și oricând!… Așadar, asigură-te că citești Biblia în fiecare zi; ea este pâinea ta cea de toate zilele!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
29 iun. 2025

29 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și carnea jertfei lui de pace de mulțumire să se mănânce în ziua în care va fi adusă; să nu lase nimic din ea până dimineața.

Levitic 7.15

Aceasta este o imagine a faptului că părtășia închinătorului nu trebuie să fie niciodată separată de jertfa pe care această părtășie își are temelia. Atât timp cât o persoană are energie spirituală pentru a menține această legătură, închinarea și părtășia sunt, de asemenea, menținute proaspete și sunt primite de Dumnezeu; dar nu mai mult de atât.

Trebuie să ne menținem aproape de jertfă, în duhul minții noastre, în afecțiunile inimii și în experiența sufletului. Această poziție va transmite putere și continuitate închinării noastre. Putem începe bine exprimând închinarea inimilor noastre, fiind preocupați în mod direct cu Hristos, dar putem încheia rău, devenind preocupați de ceea ce facem sau spunem, sau de persoanele care ne ascultă, căzând astfel în cursa numită: „Vinovați cu privire la lucrurile sfinte“. Acest pericol este deosebit de serios și trebuie să ne facă să fim foarte veghetori. Putem începe să ne închinăm prin Duhul și să sfârșim prin carne. Trebuie să veghem pentru a nu trece nicio clipă dincolo de energia Duhului, pentru că doar Duhul ne poate ține preocupați în mod direct cu Hristos.

Dacă Duhul Sfânt produce „cinci cuvinte“ de închinare sau mulțumire, să le exprimăm pe cele cinci și să încheiem. Dacă vom trece dincolo de acestea, „vom mânca din carnea jertfei noastre dincolo de timpul potrivit“; iar aceasta nu va fi nicidecum „primită“, ci va fi o „urâciune“. Se ne amintim de acest lucru și să fim veghetori. Nu trebuie ca aceste lucruri să producă panică. Dumnezeu vrea să fim conduși de Duhul și astfel să fim plini cu Hristos în toată închinarea pe care o aducem. El poate accepta doar ceea ce este divin și, de aceea, El vrea ca noi să prezentăm doar ceea ce este divin.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu avem un mare-preot care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul ispitit în toate în același fel, cu excepția păcatului.

Evrei 4.15

Mărețul nostru Mare-Preot

Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om cu adevărat – asemenea nouă (Evrei 2.17). Bunătatea și mila Lui sunt dovada grăitoare a acestui lucru. Sunt însă oameni care se folosesc de acest adevăr pentru a răspândi falsa învățătură că El a luat asupra Lui natura noastră păcătoasă și că ar fi putut să păcătuiască. Prin urmare, este extrem de important să ne ținem de învățătura clară a Scripturii în această privință.

Apostolii Petru, Pavel și Ioan au comentat despre acest subiect în același fel, punând însă accentul într-un mod distinct, potrivit cu personalitatea lor, că Omul Isus Hristos, în esența Lui, era fără păcat.

Apostolul Petru, om obișnuit să acționeze, Îl prezintă pe Hristos ca fiind Exemplul pentru umblarea celui credincios și Îl descrie ca fiind Cel „care n-a făcut păcat“ (1 Petru 2.22). Domnul Isus nu a păcătuit niciodată. Pentru un credincios adevărat, acest lucru este de necontestat. Niciunul dintre acuzatorii Lui nu L-a putut condamna de păcat (Ioan 8.46). Iar Pilat I-a confirmat nevinovăția de trei ori (Luca 23.4,15,22). Apostolul Pavel, un cunoscător erudit al Sfintelor Scripturi, vorbește despre Hristos ca despre „Cel care n-a cunoscut păcat“ (2 Corinteni 5.21). Concluzia lui merge și mai departe decât cea a apostolului Petru, pentru că arată faptul că până și gândurile și intențiile lui Hristos erau lipsite de păcat, fără excepție. Apostolul Ioan, care dintre cei doisprezece Îl cunoștea cel mai bine pe Domnul Isus, a putut scrie: „În El nu este păcat“ (1 Ioan 3.5). Hristos, în esența Lui, este fără păcat.

Citirea Bibliei: Daniel 2.1-16 · Psalmul 37.30-40

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 21:15-29

Asemeni lui Ahab, care îşi însuşeşte printr-o crimă moştenirea lui Nabot, omul s-a debarasat de Hristos, comportându-se ca şi cum lumea îi aparţine. Ahab este un exemplu tipic al omului care doreşte întotdeauna ceea ce nu are. Copleşit cu bogăţii, tot ceea ce-l interesa mai mult era via vecinului său. Inima firească este încontinuu nesatisfăcută.

Minciuna şi uciderea l-au pus pe împărat în po­se­sia obiectului dorinţei sale. Iată-l că se ridică şi coboară, cu inima veselă, să-şi vadă noua sa proprietate. Dar toată plăcerea îi dispare brusc! Ci­neva, pe care nu-l cunoaş­te chiar foarte bine, îl aşteaptă în via lui Nabot. Este Ilie! Dumnezeu i-a dat misiunea să-l anunţe pe îm­pă­rat cu privire la pedeapsa de­zas­truoasă care-l aşteaptă.

Apoi, pentru prima dată, Ahab dă semne că se smereşte. El cunoaşte din experienţa predecesori­lor săi că întotdeauna cuvântul lui Dumnezeu se împlineşte. Oare pur­tarea lui de acum semnific㠄o pocăinţă spre mân­tuire“ (2 Corinteni 7.10)? Nu, după cum ne va arăta în continuare isto­ria lui. Întotdeauna după roade se judecă adevărata pocăinţă. Cu toate acestea, Dum­nezeu, atent la orice semn de întoarcere, ţine cont de atitudinea lui Ahab, suspendându-i tem­porar pedeapsa (Ezechiel 33.11).

CUM SĂ-ȚI REFACI CĂSNICIA (1)

„Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” (1 Petru 3:7)

În câteva zile consecutive, vom vorbi despre căsnicie – deoarece este instituția cea mai atacată de Satan și foarte vulnerabilă în aceste vremuri tulburi, pe care le trăim. Un pastor ne sfătuia: „Pentru a recâștiga adevărata intimitate, fizică și emoțională, pentru a restabili apropierea pe care ați împărtășit-o cândva, trebuie să fii dispus să lași ca inima și sufletul tău să se redeschidă.

Dacă ai fost rănit, acest lucru nu este ușor. Dar trebuie să fii dispus să riști și să te expui la necunoscut, pentru a vă reconecta unul cu celălalt. Să aduci înapoi o căsnicie din pragul divorțului, s-o revitalizezi – nu este ușor; în fiecare uniune, există considerente unice care trebuie rezolvate. Fie că problemele din căsnicia ta provin din circumstanțe externe (precum pierderea unui loc de muncă sau executarea silită a unei case), ori din probleme de relație (cum ar fi o aventură sau probleme de dependență), tu îți poți reconstrui relația doar revitalizând ceea ce ați avut odată și reconectându-vă unul cu celălalt.

Primul pas în reconectarea cu soțul sau soția ta este să practici arta de a-l cunoaște pe celălalt. Biblia spune: „Bărbaţilor, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre…” Iar înțelegerea nevoilor soțului sau soției tale necesită timp, atenție și efort. Ceea ce se întâmplă de obicei atunci când încercăm, pentru prima dată, să înțelegem o persoană este că o punem într-o cutie în funcție de cine și ce credem noi că este. Apoi lipim pe cutie o etichetă care sperăm că o va însoți tot restul vieții. Să cunoști cu adevărat pe cineva nu înseamnă să decizi cine ar trebui să fie, și apoi să vrei să rămână așa pentru totdeauna. Taina cunoașterii cuiva necesită angajamentul de a învăța pe tot parcursul vieții”.

Scriitorul francez Andre Maurois a afirmat: „O căsnicie de succes este un edificiu care trebuie reclădit în fiecare zi.” Așadar, dacă vrei cu adevărat să-ți reclădești sau să-ți refaci căsnicia, fă din înțelegerea celuilalt cea mai mare prioritate a ta!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
25 iun. 2025

25 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

A venit deci la Simon Petru; și el I-a spus: „Doamne, Tu să-mi speli mie picioarele?“. Isus a răspuns și i-a zis: „Ce fac Eu, tu nu știi acum, dar vei înțelege după acestea“. Petru I-a spus: „Nicidecum nu-mi vei spăla picioarele, niciodată!“. Isus i-a răspuns: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“.

Ioan 13.6,8

Spălarea picioarelor (2)

Această scenă, în care Domnul Isus spală picioarele ucenicilor Săi, este plină de lecții importante pentru noi. Una dintre ele este scoasă în evidență de cuvintele Domnului către Petru: „Dacă nu te spăl Eu, nu ai parte cu Mine“. Acest lucru înseamnă că nu putem avea părtășie cu Domnul dacă picioarele noastre sunt murdare. Picioarele fac referire la umblarea noastră zilnică prin această lume întinată. Este deci nevoie ca picioarele noastre să fie spălate, dacă vrem să avem părtășie cu Dumnezeul nostru sfânt.

Părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos. Nu putem umbla cu nepăsare și, în același timp, să ne bucurăm de această părtășie, de aceea este nevoie ca picioarele noastre să fie curate. În râvna sa, Petru a răspuns: „Doamne, nu numai picioarele, ci și mâinile și capul“ (versetul 9). Domnul însă i-a spus că cel care are trupul îmbăiat nu are nevoie decât să-i fie spălate picioarele. Acest lucru dovedește că El vorbea despre o spălare spirituală. Cel credincios a fost spălat pe de-a-ntregul atunci când L-a primit pe Hristos ca Mântuitor al său. Această spălare (îmbăiere) n-are nevoie să fie repetată ori de câte ori el se întinează. Însă este nevoie în mod repetat de spălarea picioarelor sale, iar acest lucru este făcut prin apa Cuvântului (Efeseni 5.25-27).

Domnul însă dorește și ca noi să avem privilegiul de a ne spăla picioarele unii altora, în același fel în care El a făcut-o. El vrea să ne dezbrăcăm de haina noastră, adică să dăm deoparte mândria, și să luăm un loc de umilință, așa încât să nu-i privim de sus pe frații noștri. Trebuie de asemenea să avem grijă să nu spălăm cu apă clocotită, nici cu apă rece ca gheața, ci cu înțelepciune de sus și cu delicatețe față de cei cărora vrem să le spălăm picioarele, pentru ca totul să fie spre gloria Domnului și spre binecuvântarea lor.

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

Binecuvântat fie Dumnezeul și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după marea Sa îndurare, ne-a născut din nou pentru o speranță vie, prin învierea lui Isus Hristos dintre morți.

1 Petru 1.3

În El este ceva ce mă atrage

Poate că vă întrebați cum de ne privește pe noi viața unui Om care a umblat pe acest pământ acum 2000 de ani. Da, ne privește, pentru că acest Om este Isus Hristos, Cel care ne-a deschis calea pentru o nouă relație cu Dumnezeu, pentru o nouă atitudine față de viață și pentru o nouă speranță privind moartea și salvarea de la judecată!

Când avem de-a face cu Isus Hristos, nu ne aflăm în fața unui om obișnuit, ci înaintea lui Dumnezeu. El ne arată calea spre mântuire. Prin moartea și învierea Lui, Dumnezeu acționează în suveranitate! Domnul Isus a făcut posibilă existența unei noi relații între Dumnezeu și noi. Răstignirea Lui nu este doar un eveniment din trecutul îndepărtat. Încă din clipa în care a avut loc, ea constituie fundația pe care este clădită noua viață a celui credincios (1 Petru 2.24). Fără lucrarea Sa de pe cruce, noi n-am avea astăzi mântuirea. Jertfa lui Hristos a fost prețul răscumpărării plătit de Dumnezeu.

În Isus Hristos există ceva care atrage, care a supraviețuit secole de-a rândul și care a mișcat nenumărate persoane. Învățătura Sa despre iubire nu ne poate lăsa nepăsători. Autoritatea cu care El vorbește despre problemele adânc înrădăcinate ale omului ne provoacă. Moartea Lui ni se pare atât de nedreaptă, iar mărturiile despre învierea Lui, atât de minunate. Însă tocmai moartea și învierea Lui fac să devină și preocuparea mea în ceea ce-L privește pe El. Crezi și tu toate acestea?

Citirea Bibliei: Geneza 50.1-14 · Psalmul 36.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 20:1-12

Domnul îi făcuse cunoscut lui Ilie atât pe suc­cesorul lui Ben-Hadad, împăratul Siriei, cât şi pe cel al lui Ahab, împăratul lui Israel (19.15, 16). Dar aceste două perso­naje se află încă la putere şi cap. 20 ne relatează con­fruntarea care îi aş­teaptă. Acelaşi lucru şi pentru lumea de astăzi: îi este acordată o simplă amânare, dar aceasta nu-i împiedică pe oameni, în orbirea lor, să acţioneze ca şi cum viitorul le-ar aparţine. Ei uită că Dumnezeu are propriile gânduri cu privire la lume şi că El dirijează cursul istoriei. Şi în timp ce îşi dispută supremaţia, oamenii sunt deja înlo­cuiţi în consiliul divin prin Împăratul pe care Dumnezeu L-a desemnat: Isus Hristos. Asemenea lui Ilie, credincioşii cunosc, din Cuvânt, aceste gânduri ale lui Dumne­zeu cu privire la lume; ei nu tre­buie să se lase distraşi de evenimentele care agită şi care neliniştesc omenirea (Isaia 8.12, 13).

În faţa provocărilor lui Ben-Hadad, Ahab este lipsit de putere. El ne duce cu gândul la omul care, în condiţia lui păcătoasă, se află la mila puternicului său vrăjmaş, dia­volul. Oare acesta nu l-a privat pe Adam, în doar câ­teva momen­te, de tot ce poseda el în Eden? Dar, prin harul lui Dumnezeu, Satan, omul tare, a găsit în Hristos pe Unul mai tare decât el, care l-a biruit şi care „îm­parte prăzile [luate] de la el“ (Luca 11.22).

TU DEPINZI DE DUMNEZEU (3)

 | Fundația S.E.E.R. România

„Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră, dimpotrivă, vine de la Dumnezeu.” (2 Corinteni 3:5)

Dacă ne uităm cu atenție în Sfânta Scriptură, putem observa că de fiecare dată când Dumnezeu a chemat pe cineva să facă ceva, persoana respectivă nu a sărit în sus de bucurie spunând: „Nicio problemă, sunt gata!” Relatare după relatare, ei Îi spun lui Dumnezeu de ce nu pot face acel lucru.

Privim la câțiva dintre ei să ne amintim și să-nvățăm din ce au spus –

Avraam: „Să i se mai nască oare un fiu unui bărbat de o sută de ani?” (Geneza 17:17);

Moise: „eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară… vorba şi limba îmi sunt încurcate.” (Exodul 4:10);

Ghedeon: „cu ce să izbăvesc pe Israel? Iată că familia mea este cea mai săracă din Manase şi eu sunt cel mai mic din casa tatălui meu.” (Judecători 6:15);

Saul: „Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.” (1 Samuel 10:22) Iar acest lucru s-a întâmplat atunci când Samuel l-a proclamat pe Saul ca rege, iar poporul nu l-a putut găsi și L-a întrebat pe Domnul unde este;

Estera: „Toţi… ştiu că este o lege care pedepseşte cu moartea pe oricine, fie bărbat, fie femeie, care intră la împărat… fără să fie chemat.” (Estera 4:11);

Ieremia: „Ah, Doamne… sunt un copil!” (Ieremia 1:6)

Isaia: „Vai de mine!… Căci sunt un om cu buze necurate…” (Isaia 6:5)

Tânărul bogat: „a plecat foarte întristat, pentru că avea multe avuţii” (Matei 19:22).

Ce listă de scuze: gângav, sărac, prea bătrân, prea tânăr, prea păcătos, prea periculos, prea bogat, prea ezitant – și totuși, Dumnezeu i-a folosit pe fiecare dintre aceștia pentru a-Și împlini planurile! Și apostolul Pavel ne spune cum de a fost posibil: „Nu că noi, prin noi înşine, suntem în stare să gândim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră… vine de la Dumnezeu…”

Așadar, nu uita că tu depinzi de Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
14 iun. 2025

14 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Rămâneți în Mine și Eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viță, tot așa nici voi nu puteți aduce rod, dacă nu rămâneți în Mine.

Ioan 15.4

Care este semnificația spirituală a rodului? Rodul este exprimarea lui Hristos în viața celui credincios. În Galateni 5.22,23 citim că „rodul Duhului este dragoste, bucurie, pace, îndelungă-răbdare, bunătate, facere de bine, credincioșie, blândețe, înfrânare“. Ce sunt toate acestea, decât o frumoasă descriere a lui Hristos, așa cum El a umblat în smerenie prin această lume? Prin urmare, dacă un astfel de rod este văzut în cei credincioși, el reprezintă reproducerea vieții lui Hristos în cei ai Săi. Hristos, în mod personal, nu mai este pe pământ, însă Dumnezeu dorește ca trăsăturile Lui să fie văzute în cei ai Săi. Hristos a plecat în casa Tatălui, însă caracterul Lui continuă să fie manifestat aici, pe pământ, prin cei credincioși.

În mod exact, rodul nu înseamnă exercitarea unui dar, nici împlinirea vreunei slujiri sau lucrări. Suntem într-adevăr îndemnați să umblăm „într-un chip vrednic de Domnul, în toate plăcuți Lui, aducând rod în orice lucrare bună“ (Coloseni 1.10), iar acest pasaj, deși arată cât de strâns legată este rodirea de faptele bune, face totuși o deosebire clară între ele. Faptele bune trebuie făcute într-un fel identic cu cel în care Hristos le-a făcut, încât ele să fie găsite cu totul plăcute lui Dumnezeu. Omul natural poate face foarte multe fapte bune, însă în ele nu se găsește absolut niciun rod pentru Dumnezeu. Dacă slujirea și lucrarea ar însemna rodul, atunci acest rod ar fi limitat doar pentru cei care au anumite daruri sau abilități; însă dacă rodul înseamnă caracterul lui Hristos manifestat în noi, atunci aducerea de rod devine posibilă, și totodată este un privilegiu, pentru orice credincios, oricât de tânăr sau de bătrân ar fi.

Dacă Îl iubim pe Hristos și dacă admirăm perfecțiunile Aceluia care este plin de farmec, cum să nu dorim să manifestăm, în orice măsură, harurile Sale și, în felul acesta, cum să nu aducem rod?

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Mulți dintre iudei veniseră la Marta și la Maria, ca să le mângâie pentru fratele lor. Marta deci, când a auzit că vine Isus, L-a întâmpinat; iar Maria ședea în casă.

Ioan 11.19,20

Inimi îndurerate în Betania

După ce Domnul Isus a primit vestea cu privire la boala lui Lazăr, a mai rămas două zile în locul în care era, împreună cu ucenicii Săi. Cel mai probabil, călătoria pe jos înspre Betania le-a luat încă două zile. Când au ajuns acolo, Lazăr murise deja și se afla în mormânt de patru zile. Potrivit obiceiurilor din est, înmormântarea a avut loc în ziua morții.

De altfel, la acea vreme, în Israel nu se practica incinerarea trupului. În vremurile de demult, oamenii își îngropau morții, după cum i-a spus Dumnezeu lui Avraam (Geneza 15.15) și după cum El Însuși l-a îngropat pe Moise (Deuteronom 34.6). Trupul nostru are mare importanță în ochii lui Dumnezeu. Acest lucru devine clar atunci când trupul celor răscumpărați este numit „templu al Duhului Sfânt“ (1 Corinteni 6.19). Mai mult, trupul muritor, care este îngropat, este comparat cu un grăunte semănat, care mai apoi este înviat și schimbat (1 Corinteni 15.35-48). Înmormântarea exprimă așa cum se cuvine acest lucru.

Mulți dintre iudeii care încercau să le mângâie pe cele două surori din cauza pierderii suferite veniseră să jelească în Betania. Marta, care la vizita anterioară a Domnului Isus era extrem de ocupată, acum a ieșit în întâmpinarea Domnului, în timp ce Maria, care la prima vizită a Domnului se așezase liniștită la picioarele Lui, aici vedem că ședea în casă și aștepta, de data aceasta jelind.

Citirea Bibliei: Geneza 44.1-17 · Psalmul 31.10-17

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 14:21-31; 15:1-8

Roboam domneşte în acelaşi timp cu Ieroboam. Deşi împărăţia lui este mai mică, cuprinde partea cea mai bună. Capitala rămâne Ierusalimul, unde se află templul, locuinţa sfântă a Domnului şi centrul de strângere pentru întregul Israel. Roboam însuşi este „fiu“ din David, descendent legitim. Vai, cu toate aceste privilegii, iată cât de departe a mers decăderea poporului lui Dumne­zeu în atât de puţini ani de la zilele glorioase descrise în cap. 8 (v. 65, 66)! Tot aşa cum buruienile pot să infesteze într-un timp atât de scurt cea mai frumoasă grădină, idolatria intro­dusă de Solomon a invadat întrea­ga ţară. Dar a­ceasta nu este totul! Roboam nu este vigi­lent şi inamicul exploatează faptul acesta. Săr­manul îm­părat suferă pierderea în întregime atât a bo­gă­ţiilor sale, cât şi a ceea ce-l proteja (scu­tu­rile). So­lemnă avertizare pentru fiecare dintre noi! Dacă nu veghem asupra pro­priilor inimi, adver­sarul va semăna curând acolo seminţele unor numeroşi idoli. Apoi, când acestea au în­colţit, nu-i va fi greu să ne răpească cele mai preţioase bogăţii pe care ni le-au încredin­ţat, poate, părinţii sau bunicii noştri: Hristos şi Cuvântul Lui.

Abiiam îi succedă lui Roboam şi cei trei ani ai dom­niei lui sunt de ajuns pentru a proba că perpe­tuează calea tuturor păcatelor făcute de tatăl său.

MAI AI ÎNCĂ MULTE LUCRURI DE ÎNVĂȚAT | Fundația S.E.E.R. România

„Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul!…” (Osea 6:3)

Este un lucru foarte bun să ai o „mărturisire de credință”, pentru că în felul acesta oamenii pot să-ți cunoască valorile și convingerile, și să afle care-ți este poziția ta în legătură cu anumite probleme. Dar asta implică și un anumit risc: poți ajunge să crezi că știi tot ce este de știut pe această temă, sau cel puțin tot ce este important de știut.

Biblia ne îndeamnă prin acest verset: „Să cunoaştem, să căutăm să cunoaştem pe Domnul!”, iar noi ar trebui să luăm aminte, să învățăm și să creștem spiritual. Cuvântul „descoperire” este folosit de treizeci și opt de ori în Sfânta Scriptură (în limba engleză); în mod clar, Dumnezeu vrea să înțelegem că există mai multe de aflat despre El decât ceea ce credem noi că știm. Este motivul pentru care trebuie să-ți păstrezi mereu mintea deschisă.

Ziua în care vei înceta să-L urmezi pe Dumnezeu sau să-I dai ascultare, este ziua în care vei înceta să înveți mai multe despre El și să crești spiritual. Dumnezeu are mereu lucruri noi să-ți descopere! S-ar putea să te întrebi: „Ce fel de lucruri?” Apostolul Pavel scrie: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa, nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu. Şi noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul care vine de la Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile pe care ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.” (1 Corinteni 2:9-12).

Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: continuă să înveți, mai ai atâtea de descoperit!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
13 iun. 2025

13 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cuvântul este vrednic de încredere și vreau ca tu să insiști asupra acestor lucruri, încât cei care L-au crezut pe Dumnezeu să aibă grijă să fie cei dintâi în fapte bune. Acestea sunt bune și de folos oamenilor.

Tit 3.8

Noul Testament pe scurt (17) – Tit

Epistola către Tit este o altă epistolă adresată unei persoane. Subiectul ei nu este, ca în prima Epistolă către Timotei, manifestarea evlaviei și menținerea adevărului în Adunarea lui Dumnezeu, ci adevărul care produce evlavie și ordine în Adunare. Dacă este vorba de adevăr, atunci el este „potrivit cu evlavia“ (capitolul 1.1).

Tit rămăsese în Creta cu scopul de a rândui bătrâni în fiecare cetate de acolo. Pavel și Barnaba făcuseră și ei această lucrare, așa cum vedem în Fapte 14.23, iar Pavel îl delegase pe Tit să facă la fel. Probabil că și Timotei a fost delegat de el în această privință, deși nu ni se spune direct acest lucru; însă el i-a scris lui Timotei cu privire la însușirile necesare unui bătrân sau supraveghetor (1 Timotei 3), la fel cum i-a scris lui Tit (capitolul 1.5-9). În Epistola către Tit, apostolul insistă asupra evlaviei necesare cuiva ca să fie rânduit la această lucrare. Astăzi nu mai există niciun om care să aibă autoritatea să rânduiască bătrâni, însă cei credincioși îi pot recunoaște cu ușurință pe cei care au astfel de trăsături, respectându-le experiența și judecata, fără că aceștia să fie rânduiți în vreun fel (1 Tesaloniceni 5.12,13).

Să remarcăm de asemenea accentuarea evlaviei în diferitele relații în care cei credincioși se află unii cu ceilalți, precum și faptul că Tit însuși este îndemnat să fie un exemplu pentru toți. Cei care au crezut în Dumnezeu trebuiau să fie îndemnați să fie primii în fapte bune. Acest lucru înseamnă nu numai a te înfrâna de la a face răul, ci de a fi angajat în ceea ce este pozitiv și benefic pentru ceilalți.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este lumina și mântuirea mea … Nădăjduiește în Domnul! Fii tare, încurajează-ți inima și nădăjduiește în Domnul!

Psalmul 27.1,14

Nu abandonați vasul!

Căpitanul James Lawrence zăcea muribund pe puntea fregatei americane „Chesapeake“. Cu puțin timp înainte, la 1 iunie 1813, căpitanul fusese lovit de un glonț tras de pe un vas britanic. Marinarii, obosiți de luptă, au făcut tot ce au putut ca el să se simtă cât mai confortabil pe dușumeaua dură de lemn. Adunându-și ultimele puteri, căpitanul Lawrence, privind în ochii lor, le-a spus: „Nu abandonați vasul!“. Cuvintele acelea i-au însuflețit pe oamenii săi, dându-le curaj să continue lupta. Acele puține cuvinte au devenit lozinca Marinei Statelor Unite ale Americii. De atunci, ele au adus curaj celor slabi de inimă în multe lupte. Când oamenii dădeau să fugă de focul inamic, ei erau ținuți la posturile lor prin aceste cuvinte: „Nu abandonați vasul!“.

Biruința este adesea foarte aproape de înfrângere. Succesul este de cealaltă parte a nereușitei. Astfel că, atunci când lupta este mai cruntă, trebuie să continuăm să o ducem. Biruința va veni. Dar necredința, inspirată de vrăjmașul cel vechi, Satan, șoptește: „Ce rost are să încerci? Înfrângerea este sigură! Nu vezi că eu voi câștiga? Nu vezi cât de mică este biserica ta? Nu poți spera într-o victorie. Părăsește vasul tău! Alătură-te mie! Aici este viață! Aici sunt desfătări lumești“. Să nu ne lăsăm înșelați de acest vrăjmaș de moarte al omenirii! Biruința este aproape. Să lăsăm ca lumina și mântuirea Domnului Isus să fie ținta și conținutul vieților noastre!

Citirea Bibliei: Geneza 43.16-34 · Psalmul 31.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 14:1-20

În ciuda avertismentului solemn pe care Dumne­zeu i-l dăduse la Betel, Ieroboam a perseverat pe calea lui păcătoasă. Acum Dumnezeu îi vor­beşte încă o dată, prin boa­la fiului său Abiia. Şi constatăm că împăratul nu aşteap­tă ajutor de la viţelul său de aur, pe care-l recunoaşte a fi total lipsit de putere. Ieroboam se îndreaptă spre Ahiia, profetul care-l anunţase altădată că va fi îm­părat (comparaţi cu Ezechiel 14.3). S-a întors atunci de pe calea lui?

Vai, nu!

Minciuna pe care o ticluieşte cu complicitatea soţiei dovedeşte că nu există o smerenie adevă­rată în inima lui. Dar ce prostie să gândeşti că Dum­nezeu poate fi înşelat printr-o deghizare! Regina se vede demas­cată de îndată ce ajunge la uşă. Şi, în loc de cu­vinte plăcute, ca cele pe care Ieroboam le auzise mai înainte din gura omului lui Dumne­zeu, este un mesaj îngrozitor, pe care nefericita lui soţie trebuie să-l ducă chiar în momentul în care tână­rul Abiia moare. Probabil că ne întrebăm, pe bună dreptate, de ce Domnul nu l-a lăsat cu viaţă pe acest copil, singurul în care s-a găsit „ceva bun“ (v. 13)? În mod sigur pentru că El a vrut să-l scoată din mijlocul unor asemenea împreju­rări rele, pentru a-l aduce în prezenţa Sa.

Soartă in­comparabil mai bună! (Isaia 57.1, 2).

CÂND FACI ALEGERI CORECTE | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul dă înţelepciune…” (Proverbele 2:6)

Poate ești o persoană care anul acesta vei absolvi facultatea și nu știi sigur unde vei lucra. Mai mult ca niciodată, oamenii își schimbă locul de muncă, compania și întreaga carieră.

În 2014, specialistul în cariere Andy Chan a spus că tinerii adulți se vor confrunta, în medie, cu douăzeci și nouă de locuri de muncă de-a lungul vieții lor. În 2013, cercetătorii de la Oxford au prevăzut că aproximativ jumătate dintre locurile de muncă vor fi înlocuite de tehnologie până în 2033.

Așadar, cum te adaptezi la un mediu în continuă schimbare? Sau poate că te afli pe un făgaș bun. Viața ta este sigură, dar nu-ți aduce satisfacții. Vrei să faci mai mult sau să fii altceva.

Poate ești o persoană care se confruntă cu „golirea cuibului”… Descoperi brusc că ai libertate de mișcare, timp și opțiuni care nu ți-au fost disponibile timp de câteva decenii. Care este cel mai bun mod de a le folosi?

Sau poate urmează să te pensionezi. Oare ce a pregătit Dumnezeu în continuare pentru tine?

Poate că ai călătorit în străinătate și ai văzut acolo o mare nevoie, sau ai investigat o problemă și dorești să schimbi ceva. Ce ar trebui să faci în continuare?

Poate că te gândești la căsătorie. Cum poți să-ți dai seama dacă această persoană este cea potrivită? Ce se întâmplă dacă faci o alegere nepotrivită?

Sau poate suferi din cauza unei oportunități pierdute din trecut. Îți va da Dumnezeu o alta?

Când cauți răspuns la astfel de întrebări, trebuie să ții cont de două lucruri.

Mai întâi de toate, Dumnezeu este mai interesat de ceea ce devii decât de locul în care te duci sau de ceea ce faci pentru a-ți câștiga existența. Scopul Lui pentru viața ta este să fii „asemenea chipului Fiului Său” (Romani 8:29)!

În al doilea rând, vei economisi timp, vei fi scutit de necazuri și de posibile atacuri de panică dacă-L consulți pe Dumnezeu înainte de a lua orice decizie. De unde știm? Din Scriptură. Solomon spune: „Căci Domnul dă înţelepciune; din gura Lui iese cunoştinţă şi pricepere.” (Proverbele 2:6).

Așadar, nu uita să te consulți cu Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
10 iun. 2025

10 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iacov, rob al lui Dumnezeu și al Domnului Isus Hristos, către cele douăsprezece seminții care sunt în împrăștiere: Salut!

Iacov 1.1

Epistola lui Iacov este de o mare solemnitate și are o anumită strictețe. Când trebuie să judece ceva, folosește cuvinte foarte directe. Deoarece se adresează vieții practice, din ea nu lipsesc nici îndemnurile.

Iacov le scrie celor douăsprezece seminții (Iacov 1.1), prin urmare el are înaintea sa întregul popor Israel. El face însă deosebire între grupări de oameni luate în parte din mijlocul poporului:

• Îi cunoștea pe unii care erau creștini adevărați. Acestora li se adresează cu „frații mei“ (Iacov 1.2).

• El știa însă că în poporul Israel existau și dintre aceia care erau creștini numai formal. Nu se pocăiseră niciodată cu adevărat. De aceea îi numește „oameni deșerți“ (Iacov 2.20) și le explică faptul că viața din Dumnezeu și adevărata credință trebuie să se dovedească prin fapte ale credinței.

• În cele din urmă, li se adresează și acelora care trăiau în totalitate fără Dumnezeu. El li se adresează: „bogaților“ (Iacov 5.1), și are o veste deosebit de solemnă pentru ei.

Uneori el îi vorbește în mod direct uneia dintre aceste trei grupe. Se întâmplă să facă însă și afirmații generale și să se refere la toate trei grupele.

Pentru a înțelege corect Epistola lui Iacov, este important să-i recunoaștem subiectul central. Este vorba despre viața practică de credință, dar despre o astfel de viață care poate fi trăită atât pe terenul iudaismului, cât și pe terenul creștinismului. El a scris epistola în anii de tranziție de la timpurile iudaice la cele creștine. De aceea el nu vorbește despre viața de creștin practică, ci despre viața de credință practică ce poate fi realizată în toate timpurile. Acesta este firul roșu al epistolei sale.

M. Billeter

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă vor fi păcatele voastre cum este cârmâzul, se vor face albe ca zăpada.

Isaia 1.18

Titlul din ziar

„Lista păcatelor devine tot mai lungă“ era titlul unui articol din ziar care făcea referire la deciziile eronate și la neglijența guvernului, în opinia opozanților. Surprinzător este faptul că s-a folosit cuvântul „păcat“, deși el este evitat pe cât posibil în ziua de azi, atunci când vine vorba de valori morale sau de modul de viață al unei persoane. Iar dacă totuși termenul este folosit, „păcatul“ este asociat, de obicei, cu greșeli alimentare sau cu nerespectarea regulilor de dietă. Aici era menționată o întreagă listă de „păcate“. Dacă reproșurile aduse politicienilor erau justificate, atunci următoarele alegeri aveau să le ofere cetățenilor ocazia de a acționa mai responsabil. Pentru anumite decizii ce reflectau o administrare greșită, avea să fie nevoie de audieri în fața comisiilor.

Dar nu numai în viața politică sau profesională suntem răspunzători de greșelile făcute, ci în toate aspectele vieții. Adevărul acesta le provoacă multora neplăceri așa de mari, încât Îl izgonesc pe Dumnezeu și alungă conceptul de păcat din gândurile lor. Însă aceasta nu schimbă cu nimic nici faptul că Dumnezeu există și nici responsabilitatea noastră înaintea Lui. Oricine își ascunde vina nu va avea trecere înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu. Acolo vor fi primiți numai aceia care și-au mărturisit în timpul vieții „lista de păcate“. După ce fac aceasta, ei află că Dumnezeu este un Dumnezeu al dragostei și al iertării. Datorită faptului că Isus Hristos a luat asupra Lui vina lor prin moartea Sa pe cruce, toți cei care cred în El sunt curățiți de păcate și primesc eliberare deplină.

Citirea Bibliei: Geneza 42.9-26 · Psalmul 28.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 12:16-33

Ca rezultat al intransigenţei lui Roboam, zece seminţii s-au separat. Ieroboam devine împăratul lor. În ce-i priveşte pe descendenţii lui Solomon, ei păstrează numai seminţia lui Iuda şi pe cea a lui Beniamin. De aici înainte vom urmări istoria celor două împărăţii în paralel. Până la sfârşitul cărţii 2 Împăraţi, întâie­ta­te va avea împărăţia lui Israel (cele zece seminţii), în timp ce cartea 2 Cro­nici va relua relatarea despre împărăţia lui Iuda.

Printr-o propoziţie scurtă, Dumnezeu opreşte războiul civil care era gata să înceapă: „De la Mine este lucrul acesta“ (v. 24). Este o propoziţie mică, dar atât de impor­tantă şi pentru noi! Stă oare vreo dificultate sau vreun obstacol în calea pla­nu­rilor noastre? Atunci să ascultăm cu atenţie! Vom auzi fără îndoială aceeaşi voce spunându-ne: „De la Mine estelucrul acesta!“

Apoi ne sunt relatate primele fapte ale lui Iero­boam. El face doi viţei de aur (comparaţi cu­vin­tele sale din v. 28 cu cele ale lui Aaron din Exod 32.4). Acestea sunt elementele caracteristice ale unei închinări în întregime inventate de om – expert în a implica religia în scopuri personale (citiţi Osea 8.4, 5). Şi, domnie după domnie, vom auzi vorbindu-se de acest păcat al lui Ieroboam.

ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (2)

„Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului…” (Faptele apostolilor 27:24).

În aceste zile ne întărim în convingerea că suntem ancorați în planul și scopul lui Dumnezeu. A doua ancoră, pentru momentele de criză, o găsim în Faptele apostolilor 27:24, unde apostolul Pavel îl citează pe îngerul lui Dumnezeu: „Nu te teme, Pavele, tu trebuie să stai înaintea Cezarului, şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine!”

Cu alte cuvinte: „Tu te afli în această corabie pentru că am un scop în acest sens… Iar scopul Meu etern pentru viața ta este mai mare decât această furtună temporară!”

Ai descoperit deja scopul pe care ți l-a dat Dumnezeu în viață? Dacă nu l-ai descoperit sau nu ești foarte sigur, trebuie să știi că nu ești pe pământ doar pentru a ocupa spațiu; Dumnezeu are un plan specific pentru tine. Furtuna în care ești prins (sau vei fi prins) este doar un test (și chiar eșecul, este temporar!)… Absolut nimic nu poate schimba planul lui Dumnezeu pentru viața ta, decât dacă alegi să nu-L asculți! Și da, poți face asta.

Dar Sfânta Scriptură ne învață că nicio persoană sau forță exterioară nu poate schimba planul lui Dumnezeu pentru viața ta și nici nu poate modifica scopul Său divin, atâta timp cât ești dispus să spui: „Doamne, vreau să fac voia Ta!” La fel de sigur cum Dumnezeu i-a spus lui Pavel: „Tu trebuie să stai înaintea Cezarului şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine”, El îți va spune și ție: „Te voi scoate din această furtună!” Atunci când te concentrezi asupra scopului pe care ți l-a dat Dumnezeu, El îți dă puterea de a trece cu bine și de a depăși problemele.

Pentru acest motiv apostolul Pavel a scris: „Fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3:13-14)

Așadar, nu te teme, tu ești ancorat în planul și scopul lui Dumnezeu!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
09 iun. 2025

9 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Și, după trei luni, am plecat cu o corabie alexandrină, cu semnul Dioscurilor, care iernase în insulă.

Fapte 28.11

Capitolul 27 din Fapte ne prezintă naufragiul prin care Pavel, împreună cu alte două sute șaptezeci și cinci de persoane, au ajuns pe insula Malta. Acolo au stat trei luni, așteptând vreme favorabilă pentru a pleca; aici, în capitolul 28, călătoria către Roma a continuat pe o altă corabie.

Așa cum se obișnuia pe atunci, această corabie avea un semn, o imagine sculptată, care servea ca ornament și ca expresie a devotamentului religios. „Dioscurii“, sau „Gemenii“, erau Castor și Polux, zeități grecești socotite responsabile cu privire la vântul prielnic, la mări liniștite și la condiții bune de navigare. De vreme ce portul de baștină era Alexandria, în Egipt, un sediu al culturii grecești întemeiat de Alexandru cel Mare, un astfel de simbol nu era neobișnuit acolo.

Dar cum trebuia să procedeze Pavel? Toți se îmbarcau deci pe această corabie, care, în mod vizibil, vestea credința în acei dumnezei falși. Trebuia Pavel să refuze să se îmbarce? Trebuia să respingă acea corabie, cu totul potrivită pentru scopul ei, ea fiind construită pentru un om idolatru? Pare că astfel de întrebări nu l-au preocupat pe Pavel. Pentru el, corabia nu era decât un mijloc de transport, iar prezența lui la bordul ei nu avea nimic de-a face cu ceea ce era la originea construirii ei.

Există multe astfel de împrejurări în care cel credincios se poate afla, în această lume necredincioasă. Avem cu siguranță nevoie de discernământ (potrivit cu 1 Corinteni 10.27-30), însă nu trebuie ca astfel de lucruri să ne preocupe. Putem munci pentru un om vulgar? Putem cumpăra hrană de la o femeie păcătoasă? Putem călători într-un autobuz condus de un șofer ateu? Putem! Chiar zilele săptămânii și lunile au fost numite după diferiți dumnezei falși. Însă niciunul dintre aceste lucruri nu întinează prin el însuși. Treaba noastră este să navigăm prin această lume necredincioasă, manifestând lumina lui Hristos în întunericul care ne înconjoară.

S. Campbell

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu-L întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării.

Efeseni 4.30

Duhul lui Dumnezeu în cel credincios

Din primul moment în care am crezut în Domnul Isus și în lucrarea lui de răscumpărare, Duhul Sfânt locuiește în noi. Apostolul Pavel ne pune o întrebare importantă în legătură cu acest fapt: „Nu știți că trupul vostru este templu al Duhului Sfânt, care este în voi?“ (1 Corinteni 6.19). Fiindcă trupul nostru este locuința Duhului lui Dumnezeu, nu putem să ne comportăm și să acționăm după bunul nostru plac. Comportamentul nostru în viață trebuie să fie în conformitate cu Dumnezeu și Cuvântul Său.

Prin voința proprie și prin păcatul nostru, Îl întristăm pe Duhul Sfânt, astfel încât lucrarea Lui devine limitată. Acest lucru are apoi consecințe grave pentru viața noastră de credință.

Duhul Sfânt nu poate umple inimile noastre cu pace și cu bucurie, pentru că ne împotrivim voii lui Dumnezeu, iar părtășia noastră cu Tatăl este întreruptă. Dacă insistăm să mergem pe calea noastră sau să ne punem în aplicare propriile idei, nu putem experimenta călăuzirea Duhului Sfânt în viața noastră de zi cu zi. În loc să pună în valoare Persoana Domnului Isus pentru noi, Duhul trebuie să ne conștientizeze de starea noastră deplorabilă, pentru a ne conduce la restabilire.

Să facem, așadar, tot ce ne stă în putință să nu întristăm Duhul Sfânt. Chiar dacă El nu ne va abandona niciodată (Ioan 14.16), vom suferi pierderi considerabile din punct de vedere spiritual, dacă Îl împiedicăm în lucrarea Sa pentru binecuvântarea noastră.

Citirea Bibliei: Geneza 41.53-42.8 · Psalmul 27.7-14

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 12:1-15

Roboam îi succedă tatălui său. Acesta din urmă îşi pusese cândva întrebarea: „Omul care va fi după mine va fi el înţelept, sau nebun?“ (Ecle­si­as­tul 2.18, 19). Trei zile îi sunt necesare sărma­nu­lui Ro­boam pentru a da răspunsul. Fiului celui mai înţe­lept dintre oameni îi lipseşte înţe­lep­ciu­nea. Nu-l vedem cerând Domnului o inimă înţe­leaptă, cum făcuse tatăl său. În tinereţe, la vâr­sta când cine­va trebuia în mod normal să înveţe, el n-a tras nici un folos din în­văţătura înţe­leaptă conţinută în cartea Proverbe, al cărei autor este So­lomon.

Totuşi, această carte începe astfel: „Ascultă, fiul meu, îndrumarea tatălui tău …“ (Prover­be 1.8; citiţi şi Prov. 19.13 şi 20). Re­zultatul este că la vârsta de patruzeci de ani, în momentul de asu­mare a res­ponsa­bi­li­tă­ţii, lui îi lipseau complet experienţa, bunul simţ şi, în pri­mul rând, smerenia. El dis­preţuieşte îndru­marea bătrânilor, preferând să urmeze sfatul im­prudent al tinerilor. Mulţi tineri sunt mai dispuşi să as­cul­te de cei de aceeaşi vârstă cu ei, decât de părinţii lor sau de persoane mai vârstnice. Este o ten­dinţă foarte periculoasă!

Consecinţele le vedem aici. Însă Dumnezeu Se foloseşte de lipsa de înţe­lep­ciune a lui Roboam, precum şi de lip­surile poporului, pen­tru a îm­plini ceea ce hotărâse îm­potriva casei lui David.

ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (1)

„Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu… mi s-a arătat… şi mi-a zis: „Nu te teme…” (Faptele apostolilor 27:23-24).

În timp ce toți ceilalți de la bordul corabiei lui Pavel erau în panică, el a rămas liniștit. De ce? Datorită câtorva mari adevăruri care pot servi drept ancore pentru sufletele noastre, adevăruri pe care îți poți construi viața și care te vor susține în furtună. Ne vom uita pe rând la fiecare dintre ele.

În primul rând, trebuie să știi că ești ancorat în Dumnezeu. În mijlocul furtunii, apostolul Pavel a anunțat: „Un înger al Dumnezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi-noapte şi mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele!”

Furtunile vieții nu ne pot ascunde niciodată de Dumnezeu. Chiar și atunci când noi nu-L vedem, El ne vede. Putem avea impresia că este la un milion de kilometri distanță, dar El este cu noi și are grijă de noi. Dumnezeu a trimis un emisar personal, un înger, pentru a-i spune lui Pavel: „Eu sunt cu tine. Te văd în furtuna de pe Marea Mediterană în acea corabie mică”.

Adevărul este că Dumnezeu este cu tine în furtuna prin care treci, iar dacă ai nevoie de siguranța prezenței Sale, meditează la aceste versete biblice și bazează-te pe ele: „Pot să se mute munţii, pot să se clatine dealurile, dar dragostea Mea nu se va muta de la tine şi legământul Meu de pace nu se va clătina”, zice Domnul, care are milă de tine.” (Isaia 54:10); „Iată, Eu sunt cu tine; te voi păzi pretutindeni pe unde vei merge… nu te voi părăsi până nu voi împlini ce-ţi spun.” (Geneza 28:15); „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.” (Evrei 13:5).

Așadar, ancorează-te în Dumnezeu și în Cuvântul Lui, și nu lăsa nimic să te clatine!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
26 mai 2025

26 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cu adevărat, mare este taina evlaviei: „Dumnezeu S-a arătat în carne, a fost îndreptățit în Duh, a fost văzut de îngeri, a fost predicat între națiuni, a fost crezut în lume, a fost primit sus în glorie“.

1 Timotei 3.16

Noul Testament pe scurt (15) – 1 Timotei

Prima Epistolă către Timotei a fost scrisă către un tânăr pentru care Pavel avea o adâncă afecțiune. Fiind timid și retras, însă având daruri de la Dumnezeu, Timotei avea nevoie să fie îndemnat să-și simtă responsabilitatea cu privire la purtare corectă „în casa lui Dumnezeu, care este Adunarea Dumnezeului viu“ (capitolul 3.15).

El avea o slujire spre zidirea și binecuvântarea Adunării, care este Trupul lui Hristos, și era chemat să vegheze ca învățătura sănătoasă să fie menținută în adunarea locală, precum și rânduiala potrivită, prin intermediul credincioșiei bătrânilor și a diaconilor.

Adunarea trebuie de asemenea să fie un loc al rugăciunii (capitolul 2). În capitolul 3, Adunarea este „stâlpul și temelia adevărului“, un martor cu privire la faptul că Dumnezeu S-a arătat în trup și că Duhul Sfânt L-a îndreptățit cu privire la cine era, atunci când a coborât peste El în chip de porumbel, la botezul Lui. Puterea ungerii Sale s-a văzut în întreaga Sa viață. În Hristos, Dumnezeu S-a arătat îngerilor, care nu-L văzuseră niciodată. De asemenea, El a fost predicat națiunilor – Persoana și lucrarea Domnului Isus oferă o evanghelie pentru întreaga omenire. El a fost „crezut în lume“. Fie că au fost mulți, fie că au fost puțini cei care au crezut în El, credința a răspuns unei astfel de revelații. Și, în cele din urmă, faptul că El „a fost primit sus în glorie“ completează această listă de realități binecuvântate cu privire la care Adunarea dă mărturie.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule, în noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?“.

Luca 12.20

Cu un picior în groapă

Era în anul 1942. Într-un oraș din Masivul Central Francez, un tânăr zăcea imobilizat la pat, bolnav de tuberculoză. Era foarte slab și aproape inconștient. Trei medici stăteau în picioare lângă el, vorbind în șoaptă. Unul dintre ei remarca: „Bietul băiat, are deja un picior în mormânt“. Dar tânărul l-a auzit. Zdrobit de aceste cuvinte, el a rămas tăcut și nu a reacționat. Afirmația acelui medic l-a frământat toată noaptea. Se și vedea în fața Judecătorului divin. Purtarea lui păcătoasă îl îndepărtase foarte mult de Dumnezeu. S-a gândit la evanghelie, la Isus care îl chema și care a murit pentru el. Atunci a luat o decizie majoră: și-a mărturisit greșelile și L-a acceptat pe Isus ca Mântuitor al său. Această schimbare avea să reziste. Și-a dedicat întreaga viață, după ce s-a vindecat, având un singur mandat: să-L mărturisească pe Dumnezeu.

Cincizeci de ani mai târziu, amintirea acelei nopți era încă vie – era noaptea în care găsise pacea cu Dumnezeu, când L-a ascultat pe Isus Hristos și a rămas neclintit, noaptea care i-a transformat viața.

Fiecare ar trebui să-și pună întrebarea: „Am avut vreodată o legătură profundă, serioasă, decisivă, cu Dumnezeu? Am decis eu să-L urmez pe Isus Hristos?“. Astăzi, Dumnezeu încă oferă iertare și har oricui Îl caută. Dar, atenție! Nu amânați decizia pentru o dată viitoare, asupra căreia nu aveți niciun control. Timpul de a acționa este acum!

Citirea Bibliei: Geneza 32.1-22 · Psalmul 18.38-50

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 7:13-26

Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug …” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” ~ „Ai puţină putere…”, le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „În El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în cerul gloriei, reprezentat de templu!

CU DOMNUL ISUS ÎN FURTUNĂ (1)

„Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” (Marcu 4:41)

Creșterea în credință și cunoașterea personală a Domnului Isus necesită trecere prin furtună împreună cu El. Ucenicii au descoperit acest lucru când Domnul Isus le-a spus: „Să trecem în partea cealaltă…” (Marcu 4:35) Și imediat citim în continuare: „S-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, aşa că mai că se umplea corabia.” (Marcu 4:37) Dar istoria lor are un final fericit: Domnul Isus a potolit furtuna, iar ei au spus înmărmuriți (vers. 41): „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar şi vântul, şi marea?”

Există adevăruri care schimbă viața pe care Domnul Isus ți le poate dezvălui, dar și aspecte ale caracterului Său pe care nu le vei înțelege niciodată până nu treci printr-o furtună cu El. Uneori, când vin furtunile, presupunem că sunt rezultatul a ceva ce am făcut greșit sau că nu suntem în voia lui Dumnezeu…

Ucenicii erau în furtună deși ascultaseră, și nu din cauza neascultării. Ei nu făcuseră nimic greșit, ci făcuseră ce li se spusese să facă… Să înțelegem acest lucru: chiar dacă Îl iubești pe Domnul Isus din toată inima, și-L asculți – nu înseamnă că nu te vei confrunta cu furtuni. Așa cum au descoperit ucenicii, furtuna poate veni atunci când ești cel mai aproape de Domnul Isus. El nu promite că furtuna nu va lovi barca ta, ci că furtuna nu o va scufunda! El nu promite o navigare liniștită, dar garantează o acostare sigură la mal!

Tu alegi cum vei înfrunta problemele vieții: fie cu teamă, fie cu credință.

E vreo diferență? Desigur! Frica se concentrează pe furtună; credința se concentrează pe Mântuitor. Poate părea surprinzător, dar avem nevoie de furtuni. Domnul Isus ne permite să navigăm prin ele, pentru ca noi să luăm în considerare promisiunile Sale, să rămânem calmi în prezența Lui, și să avem încredere în puterea Sa.

Iată care este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu
24 mai 2025

24 Mai 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

Evrei 11.7

Noe este un frumos exemplu al trăirii unei vieți caracterizate de speranță. El a trăit într-o lume în care oamenii Îl uitaseră complet pe Dumnezeu. Domnul Isus descrie astfel acel timp: „Cum au fost zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Pentru că, așa cum erau oamenii în zilele dinainte de potop, mâncând și bând, însurându-se și măritându-se, până în ziua când a intrat Noe în corabie“ (Matei 24.37,38). Oamenii trăiau o viață în care Dumnezeu nu avea niciun loc. Astăzi lucrurile nu stau mult diferit. Noe este deci un exemplu cu privire la ce înseamnă să trăiești o viață caracterizată de speranță.

Noe nădăjduia în Dumnezeu chiar și atunci când totul în jurul lui era complet nepotrivit și neplăcut. În Geneza 6 citim despre starea inimii omului în timpul lui Noe. „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ și că orice imaginație a gândurilor inimii lui era numai rău toată ziua“ (Geneza 6.5). Însă, în ciuda împrejurărilor, Noe și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu, a crezut cuvântul Lui și a făcut totul exact așa cum El i-a poruncit (Geneza 6.22).

Atunci, ca și astăzi, a nădăjdui în Dumnezeu a fost și a rămas un lucru nepopular. Petru îl descrie pe Noe ca fiind „un predicator al dreptății“ (2 Petru 2.5), nu numai pentru ceea ce a vorbit, dar și pentru felul în care a trăit și a nădăjduit în Dumnezeul său. Noe a lucrat mult timp la construirea corabiei, vreme de aproximativ o sută douăzeci de ani, perioadă în care, cu siguranță, mulți l-au ridiculizat. La fel ca Noe, și noi ne putem pune nădejdea în Dumnezeul nostru cu privire la viitor. Poate nu cunoaștem toate detaliile cu privire la acest viitor, însă el este unul sigur, fiindcă se află în mâinile Sale pline de dragoste și de putere.

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Dumnezeul speranței să vă umple cu toată bucuria și pacea, în credință, ca să prisosiți în speranță, în puterea Duhului Sfânt.

Romani 15.13

Siguranța speranței creștine

Din momentul în care cineva își pune încrederea în Isus Hristos, acesta este mântuit. Apoi el are o speranță, care este parte integrantă din mântuirea lui.

În limbajul nostru de zi cu zi, speranța implică incertitudine. Dar, în speranța creștină, nu există nicio incertitudine, căci „credința este siguranța cu privire la lucrurile sperate“ (Evrei 11.1). Este siguranța că într-o zi vom contempla gloria Fiului lui Dumnezeu și vom fi ca El pentru totdeauna (1 Ioan 3.2; Ioan 17.24; 1 Tesaloniceni 4.17; Romani 5.2). Aceasta include, de asemenea, așteptarea de a fi cu Isus în casa Tatălui, unde El a pregătit un loc pentru ai Săi (Ioan 14.1-3). Casa Tatălui este locul de odihnă și de siguranță, un loc unde domnește dragostea. Este casa copiilor lui Dumnezeu, destinația finală a drumului lor aici pe pământ.

Predicatorul C. H. Spurgeon a spus odată: „Nădejdea noastră în Hristos pentru viitor este motivul și baza bucuriei noastre pe pământ. O astfel de speranță ne va face să ne gândim frecvent la cer, deoarece acolo ni se promite tot ceea ce ne putem dori. Aici suntem obosiți și împovărați, dar locul de odihnă este sus“.

Speranța noastră este bazată pe credința în înviere. De aceea, chiar și atunci când plângem, nu suntem întristați „ca ceilalți care nu au speranță“ (1 Tesaloniceni 4.13).

Citirea Bibliei: Geneza 31.1-21 · Psalmul 18.1-19

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 6:19-38

Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „„Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…“” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi ini­ţia­tiva la care ne dăm mâna, să fim siguri, îna­inte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să înte­meieze un cămin.

Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le se­pa­ra nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese aco­perită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: „Glorie!”

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SĂ AI MEREU MINTEA DESCHISĂ! (1)

„M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” (Proverbele 24:32)

Regele Solomon este considerat unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. El este autorul a trei scrieri incluse în Biblie, și este citat în mod regulat; a fost un ucenic, un om dornic să cunoască, și un căutător al adevărului în viață. Ați auzit cuvintele lui: „M-am uitat bine şi cu luare aminte şi am tras învăţătură din ce am văzut.” Merită reținute cuvintele „m-am uitat bine”… Aceasta trebuie să fie atitudinea ta constantă în viață.

Planul lui Dumnezeu pentru tine este să continui să înveți, să te schimbi, să crești și să te maturizezi – până la ultima suflare. Asta înseamnă să fii mereu deschis la minte. Gândește-te la farisei: ei erau dedicați 100% sistemului lor de credințe. Erau, de asemenea, printre cei mai educați oameni din societate. Cu toate acestea, s-au împotrivit la fiecare pas Domnului Isus și adevărului împărtășit de El.

De ce? Din trei motive, des întâlnite:

1) Mândria; gândeau ei: „Dacă ceea ce spune Isus este corect, înseamnă că noi greșim!”

2) Siguranța: „Dacă acceptăm ce ne învață El, ce se va întâmpla cu reputația noastră și cu veniturile noastre?”

3) Tradiția: „Noi credem și facem lucrurile în felul acesta de generații!”

Înțelegi încotro ne îndreptăm cu această linie de gândire? Și înțelegi cum se aplică ea la viața ta?

Un pastor a spus odată: „Este bine să fii mântuit și sfințit, atâta timp cât nu ești mântuit, sfințit, și blocat!” Creșterea spirituală necesită două lucruri: o foame după adevăr, și smerenia de a recunoaște că mai ai multe de învățat!

Sunt două calități pe care Dumnezeu le onorează întotdeauna. Psalmistul David scria: „El face pe cei smeriţi să umble în tot ce este drept. El învaţă pe cei smeriţi calea Sa.” (Psalmul 25:9).

Așadar, fii mereu cu mintea deschisă!

Posted in Romanian devotionals and tagged , , , , | Lasă un comentariu

Navigare în articole

← Older Entries
Newer Entries →