Mana Zilnica

10 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Lumea trece, și pofta ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămâne pentru eternitate.

1 Ioan 2.17

După cădere, descendenții lui Cain au încercat să-și facă viața cât mai plăcută prin intermediul posesiunilor, al muzicii și al invențiilor de tot felul, urmărind să fie fericiți fără Dumnezeu (Geneza 4). Această atitudine caracterizează încă lumea din ziua de astăzi.

Cât de multe lucruri au inventat oamenii în decursul a șase mii de ani, lucruri de natură să le distragă atenția de la chestiunea eternității! Să ne gândim doar la explozia de invenții tehnologice și de comunicare din ultimele decenii. Aceste lucruri nu sunt rele în ele însele și pot fi cu siguranță folosite în scopuri bune, însă ele tind să ocupe tot mai mult loc în viețile noastre. Acum douăzeci de ani, oamenii erau perfect mulțumiți fără un telefon mobil. Astăzi însă mulți oameni își verifică telefonul de aproape o sută de ori pe zi și îl au cu ei peste tot. Aceasta înseamnă o pierdere importantă de timp, iar timpul ne este încredințat pentru a fi folosit corect, în lumina eternității.

Domnul Isus a mers deseori în locuri pustii, pentru a fi singur cu Dumnezeu și pentru a căuta voia Lui în rugăciune (Luca 4.42; Marcu 1.35). În pustie sau pe munte, El a fost singur cu Tatăl Său și a găsit odihnă, fie înainte, fie după lucrare (Luca 5.16; Matei 14.23). Deși a lucrat fără încetare și a făcut doar fapte bune, El n-a fost niciodată stresat și n-a trăit sub tirania timpului. Domnul le-a spus ucenicilor să închidă ușa după ei atunci când intrau în cămăruța lor pentru a se ruga lui Dumnezeu. În timp ce, pe de o parte, trebuie să deschidem ferestrele inimilor noastre pentru lucrurile lui Dumnezeu, potrivit cu Daniel 6.10, trebuie, de cealaltă parte, să închidem ușa inimilor noastre pentru toate lucrurile care ne-ar putea împiedica să ne rugăm.

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul … va și aduce la lumină cele ascunse ale întunericului și va arăta sfaturile inimilor; și atunci fiecare își va primi lauda de la Dumnezeu.

1 Corinteni 4.5

Fagul din Geneva

În 2016, departamentul parcurilor și al zonelor verzi din Geneva a trebuit să doboare un fag magnific. Copacul era ros de o ciupercă. De ce să distrugă un copac frumos? Pentru că acel fag era în pericol să se prăbușească sub propria greutate, afectând astfel copacii din jur. Ca și acel fag, se poate ca și noi să fim admirați de cei din jurul nostru. Dar nu cumva înfățișarea noastră exterioară ascunde deseori secrete lăuntrice întunecate?

Când a venit pe pământ, Domnul Isus nu a căutat să impresioneze pe nimeni. El a trăit ca Unul care „nu avea nici frumusețe, nici strălucire“ (Isaia 53.2). Înfățișarea Lui nu prezenta nimic care să atragă privirile, dar cuvintele și faptele Lui erau remarcabile, revelând adevărata bunătate. Cuvintele Lui și-au atins scopul, aducând o mare eliberare. Modul în care Domnul a privit la fiecare dintre făpturile Sale diferă de modul de a vedea al oamenilor. Ei văd cele exterioare, pe când El Se uită la inimă (1 Samuel 16.7). „Inima este nespus de înșelătoare și fără nici o speranță de vindecare: cine poate s-o cunoască? Eu, Domnul, cercetez inima“ (Ieremia 17.9,10). Inima omului este stricată din cauza minciunii, a mândriei, a urii și a răutății. Va proceda Dumnezeu cu omenirea așa cum a făcut grădinarul din Geneva? Nu, ci El ne invită să venim la Isus. Jertfindu-Și pe cruce viața Lui perfectă, El a rezolvat problema răului care este în noi. Oricine crede în El este curățit, sfințit și îndreptățit.

Citirea Bibliei: Amos 3.1-15 · Proverbe 23.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 17.1-6

Iată-i din nou pe filisteni strânşi împotriva lui Israel. De data aceasta ei joacă având un atu magistral: un campion extraordinar, cu o înălţime de peste trei metri, îmbrăcat cu o armură cântărind aproximativ 75 de kilograme; un colos formidabil, a cărui simplă arătare este suficientă ca să răspândească groaza în inimile duşmanilor lui. Acesta este Goliat! Plesnind de mândrie, înaintează între liniile de bătaie şi aruncă sfidarea asupra oştirii lui Israel, provocând pe oricine ar îndrăzni să-l întâlnească singur în luptă. Şi nu numai că nu-i iese nimeni înainte, dar, ori de câte ori se înfăţişează, israeliţii fug dinaintea lui îngroziţi. De fiecare dată, uriaşului i se oferă şansa de a insulta oştirea Domnului şi, în consecinţă, pe Domnul Însuşi.

Goliat ne reaminteşte ce se spune despre leviatan. „Când se ridică el, vitejii se tem, îşi ies din fire de spaimă” (Iov 41.25). Şi, în mod special, ne duce cu gândul la „cel tare” despre care vorbeşte Domnul Isus (Mar­cu 3.27): Satan însuşi care, prin frica de moarte, exercită o dominaţie crudă asupra oamenilor, căutând să-i facă definitiv robii săi (v. 9).

În acest timp, David „se ducea şi se întorcea”, de la turma lui la curtea împăratului, tot atât de liniştit şi de nestingherit aici ca şi acolo, imagine minunată a lui Isus în umilinţă şi în neobosită lepădare de Sine.

NU RENUNȚA NICIODATĂ! | Fundația S.E.E.R. România

„Fiţi tari, neclintiţi…” (1 Corinteni 15:58)

Eșecul nu înseamnă că nu vei reuși niciodată; înseamnă doar că va dura ceva mai mult! John Wayne a avut o replică grozavă în filmul The Train Robbers. El a spus: „În viață, trebuie să te ridici de mai multe ori decât ești doborât, așa că ar fi bine să te obișnuiești cu asta!”

Asta înseamnă succesul: să te ridici de mai multe ori decât ai fost doborât! Poate că n-ai idee cât de aproape ești de ceea ce vrei să realizezi, dar dacă renunți, nu vei ști niciodată! În plus, îți garantez că nu vei ajunge niciodată acolo! Autorul Ben Stein, scriitor și avocat american, a spus: „Spiritul uman nu este niciodată terminat atunci când este învins; este terminat atunci când renunță!”

Revista Time a efectuat un sondaj în rândul unora care și-au pierdut locul de muncă. Toată lumea se aștepta ca ei să fie persoane abătute și descurajate, însă s-a constatat că erau extrem de rezistente. De ce? Sondajul a arătat că persoanele care și-au pierdut locul de muncă și care și-au găsit unul nou erau mai bine pregătite să facă față adversității decât cele care au lucrat ani de zile în aceeași companie fără să fi avut vreodată de-a face cu șomajul.

Atunci când ai experimentat eșecul, ești de fapt într-o poziție mai bună pentru a obține succesul decât persoanele care nu au experimentat eșecul. Atunci când eșuezi și apoi eșuezi din nou – dar continui să-ți revii și să înveți din eșecurile tale – îți formezi caracterul, puterea, tenacitatea, experiența și înțelepciunea. Iar oamenii care își dezvoltă aceste calități sunt capabili să își mențină succesele, spre deosebire de cei pentru care lucrurile bune vin prea devreme și prea ușor.

Atât timp cât nu renunți, ești într-o poziție bună. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi este acesta: „Fii tare, neclintit” și nu renunța niciodată!

9 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar înainte de sărbătoarea Paștelui, Isus, știind că I-a venit ceasul să plece din lumea aceasta la Tatăl, iubindu-i pe ai Săi, care erau în lume, i-a iubit până la capăt.

Ioan 13.1

Versetul de la începutul capitolului 13 face trecerea spre ultimele cuvinte ale Domnului nostru către ucenicii Săi. Ocazia pentru aceste cuvinte este subliniată de expresia „știind că I-a venit ceasul“. În timpul umblării Domnului pe pământ citim despre diferite „ceasuri“. În Cana din Galileea, El i-a spus mamei Sale: „Încă nu Mi-a venit ceasul“ – ceasul manifestării Sale în glorie către lume. În Ioan 5 citim: „Vine ceasul, și acum a și venit, când cei morți vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu, iar cei care-l vor auzi vor trăi“ – ceasul harului Său către cei păcătoși. În prezența vrăjmășiei omului, citim de două ori că „nimeni n-a pus mâna pe El, căci nu-I venise încă ceasul“ – ceasul suferinței Sale. Ceasul din capitolul 13.1 – care introduce cuvintele Sale de rămas-bun – are un alt caracter. Este ceasul întoarcerii Sale la gloria Sa cu Tatăl, în dragostea și în sfințenia casei Tatălui.

Ucenicii însă aveau să fie lăsați aici, într-o lume întinată, care Îl ura pe Tatăl și Îl lepăda pe Hristos. Dacă era deci ca ei să fie păziți de rău în trecerea lor prin această lume și să se bucure de comuniune cu Hristos, aflat în casa plină de iubire și de sfințenie a Tatălui, era necesar ca ei să beneficieze de această ultimă lucrare de har a lui Hristos, de mângâierea, de instrucțiunile și de atenționările pe care ea le oferea.

Chiar dacă Domnul părăsea lumea, El nu-i uita pe ai Săi, nici nu înceta să-i iubească. Din nefericire, inimile noastre pot deveni reci față de El, mâinile ne pot obosi în facerea binelui, iar picioarele noastre pot rătăci. Suntem însă siguri de acest lucru: că El niciodată nu ne va dezamăgi, nici nu ne va lăsa. Dragostea Lui ne va purta și va îngriji de noi „până la capăt“; iar la capăt, dragostea ne va primi în casa iubirii eterne, unde nu există inimi reci, nici mâini slăbite, nici picioare care rătăcesc.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau … Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși.

Ioan 10.17,18

Puterea lui Isus

Domnul Isus Și-a arătat puterea pe care o are ca „Fiul lui Dumnezeu“ în viața Lui pe pământ, în moartea și în învierea Lui.

Pe Lacul Ghenezaret, El a poruncit furtunii: „Liniște! Taci!“ (Marcu 4.39). Vântul a încetat și apoi a domnit calmul.

Când I-au fost aduși oameni posedați de demoni, El a alungat duhurile cu un cuvânt. El este mai puternic decât diavolul (Matei 8.16; 9.32; 12.22).

La mormântul lui Lazăr, prietenul Său, El a strigat cu voce tare: „Lazăr, vino afară!“. Mortul a revenit la viață și a ieșit din mormânt (Ioan 11.43).

În grădina Ghetsimani, El Și-a descoperit identitatea înaintea vrăjmașilor, spunând: „Eu sunt“. Aceștia, copleșiți de puterea Lui, au dat înapoi și au căzut cu fața la pământ (Ioan 18.6).

Țintuit pe cruce, El a murit nu din cauza efectelor acelei execuții brutale, pentru că nimeni nu-I putea lua viața, ci, odată ce a împlinit totul, El Și-a dat viața, având autoritate divină. Ioan descrie cum a avut loc moartea Lui: „Plecându-Și capul, Și-a dat duhul“ (Ioan 19.30). După trei zile, El a înviat dintre morți. Învierea Lui a fost făcută prin puterea Lui divină. Aceasta este cea mai clară dovadă că El este Fiul lui Dumnezeu (Romani 1.4). Prin învierea Lui este confirmată victoria Lui asupra puterii morții.

Citirea Bibliei: Amos 2.1-16 · Proverbe 22.17-29

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 16.14-23

Duhul lui Dumnezeu a venit peste David (v. 13), în timp ce, de la nefericitul Saul, se depărtase, făcând loc unui spirit rău care acum îl chinuia. Dumnezeu Se foloseşte de această situaţie pentru a-l introduce la curte, în calitate de cântăreţ cu harfa, pe tânărul David, muzician iscusit, care va deveni mai târziu „cântăreţul plăcut al lui Israel” (2 Samuel 23.1).

Cu această ocazie, un slujbaş imperial depune pentru David o mărturie frumoasă (v. 18), arătând că la însăşi curtea împăratului se găseau unii care-l cunoşteau pe unsul Domnului.

Filipeni 4.22 ne relatează un fapt asemănător: că şi la casa Cezarului, cu alte cuvinte în anturajul imperatorului roman, se numărau creştini. Astfel Dumnezeu are grijă să-Şi pună martori în orice sferă socială.

Fiecare detaliu menţionat în v. 18 se raportează la Cel al cărui tip este David: Hristos, adevărata „Ramură din tulpina lui Isai”. Despre El este scris: „Duhul Domnului Se va odihni peste El, … duh de cunoştinţă şi de temere de Domnul” (Isaia 11.1, 2).

Noi ce mărturie dăm înaintea lumii pentru Preaiubitul nostru?

„Te-am luat din staul, dinapoia oilor, ca să fii conducător peste poporul Meu, peste Israel”, va spune Domnul mai târziu (2 Samuel 7.8). Mergând cu oile, David a fost pregătit să „păstorească” cu credincioşie poporul Israel (vezi Psalmul 78.70-72).

CUM POȚI IEȘI DIN NECAZUL TĂU? | Fundația S.E.E.R. România

„Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu…” (Faptele Apostolilor 16:25).

Nu lăsa pe nimeni și nimic (nici măcar ce este greșit în tine) să te împiedice să te apropii de Dumnezeul cel bun! Să nu uităm: apostolii Pavel și Sila – deși aveau picioarele țintuite în lanțuri și spatele sfâșiat de bice – cu toată povara disprețului nedrept al societății asupra lor, „se rugau și cântau”!

Cum tocmai am citit: „la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu.” Ei au decis să nu se concentreze pe ceea ce era greșit în situația în care se găseau, ci să se concentreze pe ce știau și primeau bun de la Dumnezeu. S-ar fi putut plânge, dar au ales să se închine și să laude – în ciuda circumstanțelor exterioare. Și aceasta este adesea cea mai provocatoare și crucială alegere pe care o putem face! Este similar cu a da un refresh computerului. Făcând așa, îți recapeți bucuria mântuirii, îți recalibrezi spiritul și-ți înnoiești mintea. Iar acest lucru te împuternicește să descoperi mereu ceva bun pentru care să-L lauzi pe Dumnezeu… chiar și atunci când totul pare să meargă prost!

Este simplu?

Categoric, nu! Dar una dintre cele mai pure forme de închinare este slăvirea lui Dumnezeu atunci când nu vrei s-o faci! Sfânta Scriptură ne îndeamnă: „Să aducem totdeauna lui Dumnezeu o jertfă de laudă, adică rodul buzelor care mărturisesc Numele Lui.” (Evrei 13:15). Să reținem sintagma „jertfă de laudă”. Această „jertfă de laudă” este cea care-L mișcă pe Dumnezeu și aduce rezultate.

Iată ce citim în versetul următor: „Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.” (Faptele Apostolilor 16:26).

Când te afli într-o situație fără ieșire, lauda descuie ușile! Când ești înlănțuit de lipsuri și limitări, lauda descătușează! Așadar, închină-te și laudă-L pe Dumnezeu, și El te va scoate și din această situație!

7 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar noi Îl predicăm pe Hristos răstignit: pentru iudei, poticnire; și pentru națiuni, nebunie; dar pentru cei chemați, și iudei și greci, Hristos este puterea lui Dumnezeu și înțelepciunea lui Dumnezeu.

1 Corinteni 1.23,24

Noul Testament pe scurt (7) – 1 Corinteni

Prima Epistolă către Corinteni a fost scrisă de apostolul Pavel pentru corectarea problemelor din adunarea din Corint. Această epistolă prezintă principii practice solide cu privire la cârmuirea și rânduiala din adunarea locală, foarte necesare pentru toți cei credincioși de pe întreg pământul. Caracterul universal al autorității ei este subliniat în capitolele 1.2; 4.17; 11.16 și 14.33,37.

Corintul era un centru al filosofiei grecești, însă cu totul corupt din punct de vedere moral. Prin urmare, înțelepciunea lumii este condamnată în capitolul 1, iar în capitolul 2, ea este înlocuită cu revelația lui Dumnezeu făcută prin Duhul Său, fiindcă „omul natural nu poate primi lucrurile Duhului lui Dumnezeu“ (versetul 14). Înțelepciunea omenească nu poate reglementa calea Adunării lui Dumnezeu, ci doar Cuvântul lui Dumnezeu, aplicat, prin Duhul, inimilor și conștiințelor, este suficient pentru a menține rânduiala divină potrivită gândului lui Dumnezeu. În capitolele 1 și 2 este condamnată mândria intelectuală; în capitolele 3–7 este judecată corupția carnală; iar capitolele 8–10 ne pun în gardă cu privire la comuniunea cu influența demonică, prin intermediul idolatriei.

Capitolele 11–14 ne oferă detalii de bază cu privire la practica adunării și la adevărul cu privire la ea. Unitatea Trupului lui Hristos, în separare de orice asociere nepotrivită, este accentuată peste tot în această epistolă. Totuși, unitatea este privită într-o minunată diversitate a darurilor, care necesită exercitarea lor cu evlavie și dragoste. Importanța învățăturii sănătoase este și ea accentuată, iar capitolul 15 subliniază adevărul cu privire la învierea lui Hristos și a sfinților Săi, la venirea Lui, ca fiind un adevăr de temelie pentru mărturia Adunării lui Dumnezeu. Prima Epistolă către Corinteni este deci o carte prețioasă, care ne încurajează să apreciem și să ne îngrijim de orice mădular al Trupului lui Hristos și să întărim astfel mărturia colectivă, potrivit cu gândul lui Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și altele au căzut pe pământul cel bun și au dat rod: una o sută, alta șaizeci și alta treizeci. Cine are urechi să audă.

Matei 13.8,9

Pământul bun și pământul sterp (5)

Ultimul tip de sol este pământul cel bun. Acesta este suficient de adânc și nu are spini sau locuri stâncoase. Sămânța cade, găsește condițiile ideale, prinde rădăcini, crește și aduce rod – procesul perfect! Domnul Isus explică imaginea cu pământul cel bun astfel: „Dar cel semănat pe pământul cel bun, acesta este cel care aude Cuvântul și-l înțelege; care, în adevăr, rodește …“ (versetul 23). Înțelegem ce înseamnă aceasta: să aud și să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu, adică să fiu gata să îl primesc, să meditez la El, să îl las să lucreze în inima și în conștiința mea și astfel să îmi schimbe viața. Apoi va veni și rodul. Acest rod este dovada că avem o credință adevărată, că am fost născuți din nou „prin Cuvântul viu, care rămâne pentru totdeauna, al lui Dumnezeu“ (1 Petru 1.23). Nu toți copiii lui Dumnezeu aduc același rod pentru El: unii treizeci, alții șaizeci și alții o sută. Însă toți „rodesc în răbdare“ (Luca 8.15).

Recapitulând: care este locul meu în această parabolă?

    Mi-am împietrit inima atât de mult, încât aceasta respinge imediat Cuvântul lui Dumnezeu?

    Accept Cuvântul Său doar la nivel intelectual și emoțional, dar nu-l las să-mi influențeze viața?

    Lucrurile pământești și temporare înăbușă sămânța Cuvântului lui Dumnezeu?

    Sau ascult de Cuvântul Său, astfel încât el are efect permanent asupra mea și aduc rod pentru El?

Citirea Bibliei: Estera 9.23-10.3 · Proverbe 22.1-8

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 15.17-35

Samuel tocmai a trecut printr-o noapte de nelinişte care trebuie să-l fi făcut să-şi amintească de o alta (3.11): noaptea în care i-a fost anunţată judecata asupra casei lui Eli.

Saul nu a desăvârşit nimicirea lui Amalec şi, în consecinţă, trebuie respins ca împărat. Un împărat neascultător nu poate să-şi conducă poporul decât la neascultare; de aceea trebuie îndepărtat de la putere.

„Ascultarea este mai bună decât jertfa” (v. 22). Cea mai strălucită faptă din viaţa noastră nu are valoare dacă nu este făcută în ascultare de Dumnezeu. Versetul acesta se poate aplica la toate lucrările prin care creştinătatea caută în zadar să-L satisfacă pe Dumnezeu, în loc să-L asculte şi, cu simplitate, să-I primească Cuvântul.

Aici ascultarea face mai mult decât sacrificiul. Şi acelaşi lucru se spune şi despre bunătate şi despre cunoaşterea de Dumnezeu (Osea 6.6), despre dreptate şi judecată (Proverbe 21.3), despre un duh zdrobit (Psalmul 51.16, 17), despre milă (Matei 9.13), despre dragoste (Marcu 12.33).

La Saul vedem ce produce carnea pe lângă neascultare: lauda de sine (v. 20), minciuna, aruncarea blamului asupra altora (v. 15, 21), încăpăţânarea, o falsă pocăinţă şi, împreună cu toate acestea, căutarea unui prestigiu deşert (v. 30). Foarte trist tablou, într-adevăr!

MĂRTURISEȘTE-ȚI PĂCATELE LUI DUMNEZEU! | Fundația S.E.E.R. România

„Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)

În Scriptură, cuvântul „mărturisire” provine din grecescul homologeo, care înseamnă „să spui, să zici același lucru ca altcineva, să fii de acord cu…” Prin urmare, a-ți mărturisi păcatul înaintea lui Dumnezeu înseamnă că spui același lucru despre păcat ca El. Înseamnă să spui lucrurilor pe nume.

Biblia nu se referă la păcatele noastre ca fiind „mici scăpări”, ci afirmă clar că păcatul este nelegiuire și călcarea voii lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ne spune la fel de clar că Dumnezeu ne iartă păcatele: „Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” (Isaia 43:25)

Să reținem câteva lucruri despre mărturisire:

1) Mărturisirea nu înseamnă a-ți cere scuze. A spune că îți pare rău poate fi potrivit și necesar uneori. Dar scuzele și părerile tale de rău nu vor fi suficiente pentru a merita sau a câștiga iertarea lui Dumnezeu. Mărturisirea înseamnă să fii de acord cu Dumnezeu cu privire la natura, amploarea și caracterul ofensator al fărădelegilor tale.

2) Mărturisirea nu are legătură cu sentimentele. Unii dintre noi plonjează în remușcări, vinovăție și depresie din cauza păcatelor. Și atunci când astfel de sentimente duc la mărturisire este un lucru bun. Dar chiar și atunci când nu simțim aceste emoții, mărturisirea noastră poate fi și trebuie să fie la fel de autentică și eficientă.

3) Mărturisirea nu înseamnă să te plângi. A face o listă cu păcatele tale și a-I spune lui Dumnezeu cât de groaznic te simți seamănă mai mult cu o văicăreală decât cu o mărturisire.

Dar iată ce vrea Dumnezeu de la tine: să te confesezi în fața Lui și să fii de acord cu evaluarea Sa cu privire la păcatul tău. Atunci poți spune și tu, la fel ca psalmistul David: „Ţi-am mărturisit păcatul meu şi nu mi-am ascuns fărădelegea… Şi Tu ai iertat vina păcatului meu.”

Așadar, mărturisește-ți păcatele lui Dumnezeu… și-apoi începe să te comporți ca o persoană care a fost iertată!

5 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

A ieșit deci cuvântul acesta între frați: „Ucenicul acela nu va muri“. Dar Isus nu i-a spus: „Nu va muri“, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție?“. Acesta este ucenicul care mărturisește despre acestea și care a scris acestea; și știm că mărturia lui este adevărată. Și sunt și multe alte lucruri pe care le-a făcut Isus, care, dacă s-ar fi scris unul câte unul, gândesc că nici chiar lumea însăși n-ar cuprinde cărțile scrise. Amin.

Ioan 21.23-25

Domnul i-a spus lui Petru: „Vino după Mine!“. Petru l-a văzut pe Ioan mergând în urma lor și a întrebat: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?“, iar Domnul i-a răspuns: „Dacă vreau ca el să rămână până vin, ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine!“. Din nefericire, răspunsul Domnului la întrebarea lui Petru a fost greșit interpretat nu numai de către ucenici, ci și de către ceilalți „frați“, care au auzit de la ei aceste speculații.

Așa ceva se întâmplă și astăzi. Auzim un lucru, nu-l înțelegem, totuși îl transmitem mai departe ca pe un adevăr, provocând astfel multă pagubă și durere. Cât este de important să ne păzim limba, să evităm bârfa și să verificăm atent orice lucru pe care-l spunem, astfel încât să vorbim adevărul către aproapele nostru (Efeseni 4.25).

La sfârșitul Evangheliei sale, Ioan amintește despre multe lucruri pe care Domnul Isus le-a făcut. Ioan a mărturisit despre ceea ce auzise și văzuse. A scris fiind inspirat de Duhul Sfânt. El spune că „lumea întreagă n-ar putea cuprinde cărțile care ar putea fi scrise“ cu privire la lucrurile pe care Domnul le-a făcut. Să remarcăm însă că el precedă această afirmație cu expresia: „socotesc că“. Duhul Sfânt l-a condus să nu scrie presupunerea sa ca pe un fapt real. Măreția Domnului nostru Isus Hristos depășește cele mai îndrăznețe gânduri și cea mai bogată imaginație a noastră.

E. P. Vedder, Jr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și altele au căzut pe locurile stâncoase, unde nu aveau mult pământ; și îndată au răsărit, pentru că nu aveau pământ adânc; dar, când a răsărit soarele, au fost arse și, pentru că nu aveau rădăcină, s-au uscat.

Matei 13.5,6

Pământul bun și pământul sterp (3)

Al doilea tip de sol era stâncos. Un mic strat de pământ acoperea locul pietros, iar sămânța, căzând aici, răsare de îndată, însă nu poate prinde rădăcini adânci, iar când soarele începe să strălucească, ea este arsă și se usucă. Încă o dată vedem cum a fost semănată sămânță bună. Aceasta a adus însă bucurie de scurtă durată, după care totul a redevenit gol și sterp.

În cazul acesta, persoana este atinsă de Cuvântul lui Dumnezeu. Ea poate fi de acord cu faptul că este păcătoasă și se poate bucura de faptul că Dumnezeu vrea să ierte și să binecuvânteze. De asemenea, comuniunea cu ceilalți credincioși îi poate aduce bucurie. Ea „îndată primește cu bucurie“ (versetul 20). Totuși, sămânța nu prinde rădăcini. Nu a avut loc o schimbare adevărată. Persoana nu s-a întors la Dumnezeu, nu este născută din nou și nu are o relație cu Hristos. Iar în exterior se poate ca aceste lucruri nici să nu fie evidente. Însă vor ieși de îndată la lumină atunci când vin necazurile.

Adevărații credincioși se roagă lui Dumnezeu pentru ocrotire și ajutor. Dar, acolo unde Cuvântul lui Dumnezeu nu a prins rădăcini, totul e aruncat de îndată „peste bord“ (versetele 20 și 21). Chiar și în ziua de azi, oamenii pot reacționa cu entuziasm atunci când aud Cuvântul. Însă nu oare tristețea și durerea ar trebui să fie prima reacție stârnită de Cuvântul lui Dumnezeu care ne descoperă vina? Numai atunci când acea persoană vine la Hristos recunoscându-și sincer vina și primind iertare, ea va avea parte de bucurie îndelungată.

Citirea Bibliei: Estera 8.15-9.10 · Proverbe 21.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 14.35-52

Trebuie să veghem asupra cuvintelor noastre şi, în mod special, asupra promisiunilor pe care le putem face. Am văzut ieri consecinţele nefaste ale jurământului necugetat pe care îl pronunţase Saul. În mod inutil el şi-a slăbit armata, a împiedicat-o să finalizeze urmărirea (pentru nimicirea) duşmanului, a determinat poporul să încalce legea cu privire la sânge.

O ultimă consecinţă, care însă nu deschide ochii sărmanului împărat mai mult decât celelalte, este condamnarea singurului om al credinţei ~ viteazul Ionatan. Acesta se află acum în primejdie de moarte, nu din cauza sabiei filistene, ci din cauza poruncii tatălui său! În spatele acestei situaţii putem vedea lucrarea lui Satan însuşi. El încearcă să scape în felul acesta de omul lui Dumnezeu, dar Domnul nu-i permi­te şi, pentru a-l scăpa pe Ionatan, Se foloseşte de popor.

Scena aceasta seamănă cu cea care a urmat înfrângerii suferite înaintea cetăţii Ai (Iosua 7). Dar aici toată vina se află de partea lui Saul, ale cărui nechibzuinţă şi mândrie oarbă sunt la vederea tuturor.

Departe de a conta de acum înainte pe Domnul, care-i dăduse victoria, împăratul continuă să se sprijine pe carne, recrutând oameni puternici şi viteji pentru garda personală, o recrutare mult diferită de cea pe care o va face David mai târziu (22.2).

CUM POȚI SĂ AI PACE (5) | Fundația S.E.E.R. România

„Încrede-te în Domnul…” (Proverbele 3:5)

Sfânta Scriptură spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta; recunoaște-L în toate căile tale și El îți va netezi cărările.” (Proverbele 3:5-6). Dumnezeu vrea ca tu să te încrezi în El. Atâta timp cât te lupți să rezolvi lucrurile de unul singur, înseamnă că nu te încrezi în Dumnezeu, și deci nu vei avea pace. Tu trebuie să ai încredere în El cu privire la sănătatea ta, la banii tăi, la relațiile tale și la viitorul tău – adică, în toate lucrurile! Dumnezeu nu greșește niciodată!

Tot ceea ce se întâmplă în viața ta se încadrează în planul Său pentru tine – chiar și problemele, nefericirea și necazurile pe care ți le produci singur. El potrivește totul perfect în planul Său pentru tine (vezi Romani 8:28). Și tot ce așteaptă Dumnezeu de la tine este să ai încredere în El, în loc să încerci să rezolvi tu totul, și să recunoști că El deține controlul! Când faci acest lucru, El promite că „îți va netezi cărările” (Proverbele 3:6).

Atunci când ne propunem să ne conducem propriile vieți, noi urmăm căi arbitrare pline de indecizie: „Ar trebui să fac asta sau cealaltă? Ar trebui să merg aici sau acolo?” Și asta produce stres! Dar de îndată ce te încrezi în Domnul, El îți va netezi cărările și le va face accesibile, nu stresante. Biblia spune: „Nu vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri. Şi pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.” (Filipeni 4:6-7)

Să observăm împreună și să reținem care este ordinea corectă a lucrurilor: mai întâi rugăciunea, apoi pacea. Deci, dacă nu te rogi, probabil că îți faci tot felul de griji. Iar îngrijorarea este o emoție fără valoare – o risipă! Așa că atunci când presiunea începe să se acumuleze, în loc să intri în panică, roagă-te! Rugăciunea este poate cel mai remarcabil factor de dispersare a stresului! Iată Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine, astăzi!

2 Martie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Să-l aducă la fiii lui Aaron, preoții. Și el să ia din el un pumn al său plin din floarea făinii lui, și din untdelemnul lui, cu toată tămâia lui.

Levitic 2.2

Toată tămâia (1)

Despre tămâie se spune că toată trebuia arsă pe altar. De ce? Fiindcă tămâia simbolizează mireasma umanității lui Hristos, care a fost savurată în exclusivitate de către Dumnezeu Însuși. În Hristos, ca Om pe acest pământ, a existat ceva ce doar Dumnezeu a putut aprecia așa cum se cuvine. Orice gând, orice privire, orice cuvânt, orice pas, orice faptă a „Omului Hristos Isus“, toate acestea au înălțat o mireasmă care s-a înălțat direct către Dumnezeu și care a încântat pe deplin inima Lui. Absolut nimic din perfecțiunea și din valoarea lui Hristos nu s-a pierdut vreodată. Da, pentru inima rece a lumii și chiar pentru cea a ucenicilor Săi lipsiți de spiritualitate, mult a fost pierdut, însă nu și pentru Dumnezeu. Întreaga perfecțiune a Domnului s-a înălțat către Dumnezeu, potrivit cu adevărata ei valoare.

Acest lucru constituie un motiv de bucurie și de mângâiere pentru inima spirituală. Când ne gândim la cât de puțin a fost apreciat Domnul Isus în această lume, la cât de puțin L-au înțeles și prețuit ucenicii Lui, la cât de puțin au fost percepute trăsăturile umanității Lui perfecte, ce mângâiere este să ne gândim că El a fost în mod perfect înțeles și apreciat de Dumnezeul și Tatăl Său! Norul de tămâie s-a ridicat încontinuu către cer din Persoana singurului om perfect care a umblat vreodată pe fața acestui pământ.

Nicio fărâmă de tămâie nu se pierdea, fiindcă nicio fărâmă din ea nu era încredințată în mâinile preoților. Toată se înălța către Dumnezeu. Lumea a disprețuit și a urât, iar ucenicii n-au înțeles și n-au apreciat așa cum se cuvine. Înseamnă aceasta că vreo rază din gloria morală a lui Hristos a fost pierdută? Nicidecum, ci toată perfecțiunea Lui a fost pe deplin apreciată de Acela care singur o putea prețui la adevărata ei valoare!

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

S-a încrezut în Dumnezeu: să-L scape acum, dacă-L vrea pe El! Pentru că a spus: „Sunt Fiu al lui Dumnezeu“.

Matei 27.43

Insulta cea mai grea

Ultima insultă adusă Mântuitorului pe cruce trebuie să-L fi rănit cu siguranță „cel mai crunt“. Preoții de seamă, împreună cu cărturarii și cu bătrânii, puneau la îndoială faptul că El a venit de la Dumnezeu, Tatăl Său, pentru a împlini lucrarea care I-a adus suferințele prin care trecea atunci și care fuseseră anticipate în profețiile din Vechiul Testament. Conducătorii poporului ar fi trebuit să știe mai mult. Lucrarea de la cruce avea legătură cu nevoia noastră, cu rezolvarea problemei păcatelor noastre, nu cu vreo greșeală a lui Hristos, de care trebuia să Se ocupe Dumnezeu. Nu se punea problema ca Dumnezeu să-L scape pe Fiul Său (ceea ce ar fi putut face), ci să elibereze omenirea de sub puterea și robia lui Satan.

Nu a fost vorba nici de afecțiunea sau de relația divină dintre Tatăl și Fiul. Acestea au fost adeverite atunci când Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Eu Îmi găsesc plăcerea“ (2 Petru 1.17). Hristos a „îndurat crucea“ pentru a ispăși greșelile noastre. Această ispășire necesita moartea unei victime nevinovate. Dacă El ar fi fost scăpat de cruce, nu ar fi existat mântuire pentru omenire. Evreii care L-au respins pe Mesia au refuzat mântuirea pe care Dumnezeu le-a oferit-o în dragostea și în harul Său.

Drag cititor, nu te număra printre cei care au renunțat la această șansă unică!

Citirea Bibliei: Estera 6.1-14 · Proverbe 20.11-20

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Samuel 14.1-10

În capitolul 13 am văzut ce poate carnea să facă sau, mai degrabă, ceea ce nu poate să facă: să aştepte momentul dorit de Dumnezeu. Prin contrast, capitolul de astăzi ne arată ceea ce este în stare credinţa să realizeze. Resursele umane sunt toate de partea lui Saul. Oficial, puterea în Israel se află acolo, sub rodiul din Ghibea. Dar credinţa, o credinţă personală, se găseşte la Ionatan şi la însoţitorul lui. Pentru ei, ajutorul este în Dumnezeu, pe care-L cunosc ca Salvator (v. 6).

Această situaţie constituie o dublă imagine care ne duce cu gândul la creştinătatea de astăzi. Marile ierarhii, care se numesc pe ele însele creştine, pretind că singure deţin autoritatea spirituală şi se consideră mediatori esenţiali între Dumnezeu şi sufletele oamenilor.

Însă Dumnezeu îi cunoaşte pe cei care sunt ai Lui şi le dă totodată ajutorul Lui, cunoaşterea voii Lui şi bucuria prezenţei Lui: toate acestea fără a fi necesare acele organizaţii controlate de oameni. Din punct de vedere omenesc, expediţia lui Ionatan era o îndrăzneală prostească. Filistenii ocupau în forţă locurile strategice. Ionatan contează pe Dumnezeu, aşteptând ca El să-i ofere un semn pentru a porni.

Ce contrast apare între el şi tatăl său! Ce exemplu frumos este pentru noi Ionatan!

CUM POȚI SĂ AI PACE (2) | Fundația S.E.E.R. România

„Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea…” (Ioan 14:27)

Domnul Isus a spus că pacea Sa este un dar. Asta înseamnă că nu trebuie să muncești pentru ea și că nu o poți câștiga. Nu te poți pregăti pentru ea și nu te poți „strădui foarte mult” s-o obții. Nu, este un dar pe care trebuie să-l accepți prin credință.

Domnul Isus a mai spus că pacea Sa este unică față de orice oferă lumea. În ultimii 3 500 de ani, lumea a fost lipsită de război doar 286 de ani – adică cca 8 %. Deci, pacea acestei lumi nu durează. Dar Domnul Isus le-a promis ucenicilor săi: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.” (vers. 27). El a rostit aceste cuvinte chiar înainte de a merge la cruce.

Așadar, pacea lui Dumnezeu nu este condiționată de circumstanțe, ci este „interioară”. Ai auzit vreodată pe cineva spunând: „Trebuie să evadez din cotidian”? Acest lucru este cunoscut uneori sub numele de „cură geografică”: crezi că dacă pleci din locul în care te afli și te duci în altă parte, te vei liniști, vei găsi pace… Dar nu funcționează, pentru că oriunde te duci, ești și tu cu tine!

Ai fost vreodată atât de obosit încât corpul tău s-a prăbușit în pat, dar mintea ta nu s-a oprit? Dar să știți că e posibil să găsiți pacea! Cum? Domnul Isus ne dă soluția: „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea.” (Ioan 16:33 )

Deci, unde poți găsi pacea? Ați auzit: Domnul Isus a spus: „În mine!” Așa că, vino la El, stai în prezența Lui – El îți promite pacea!

1 Martie 2025