Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca El să aibă întâietate în toate.

Coloseni 1.18

Din Epistola către Efeseni aflăm că Dumnezeu, în sfaturile Sale veșnice, a hotărât ca Hristos să fie înălțat mai presus de toate; pentru că acolo citim că, „după buna Sa plăcere pe care Și-a propus-o în Sine Însuși“, El va aduna toate în Hristos, „cele din ceruri și cele de pe pământ“ și, potrivit cu planul pe care deja îl făcuse, „L-a așezat la dreapta Sa, în cele cerești, mai presus de orice stăpânire, autoritate, putere și domnie și de orice nume care este numit, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor; și a pus toate sub picioarele Lui“ (Efeseni 1.9,10,20-22).

Din Epistola către Coloseni învățăm că gloria Persoanei Lui Îl face vrednic de locul supremației. Dacă El este „chipul Dumnezeului nevăzut, Cel întâi-născut din întreaga creație“, Cel prin care au fost create toate, care este înainte de toate, Susținător a toate, atunci, într-adevăr, El trebuie să aibă superioritatea „peste toate lucrurile“.

În Epistola către Filipeni, smerenia la care El S-a supus în har Îi asigură înălțarea, pentru că acolo citim că „S-a golit pe Sine Însuși, luând chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. Și, la înfățișare fiind găsit ca un om, S-a smerit pe Sine, făcându-Se ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. De aceea și Dumnezeu L-a înălțat nespus de mult și I-a dăruit un Nume care este mai presus de orice nume“ (Filipeni 2.7-9).

În Epistola către Evrei, suferințele sunt prezentate ca fiind mijlocul prin care El a fost pregătit pentru înălțarea supremă. Acela care este pus peste toate – încununat cu glorie și onoare – a fost mai întâi făcut desăvârșit prin suferințe (Evrei 5.8,9).

Din prima Epistolă a lui Petru învățăm că prețul pe care El l-a avut în ochii lui Dumnezeu este dovedit prin înălțarea Lui. „Piatra vie, lepădată de oameni, dar aleasă, prețioasă înaintea lui Dumnezeu“, a fost făcută „piatră de unghi, aleasă, prețioasă“ (1 Petru 2.4,6). Mai mult, Ioan ne spune că, pentru a fi posibil ca și alții să aibă parte de binecuvântarea și de gloria înălțării Lui, mai întâi erau necesare suferințele și moartea Lui. Când se împlinise momentul ca Fiul Omului să fie glorificat, atunci venise și timpul ca grăuntele de grâu să cadă pe pământ și să moară, căci altfel ar fi rămas singur pentru totdeauna.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Spun dar: umblați în Duh și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii.

Galateni 5.16

De unde puterea de a nu mai împlini poftele cărnii?

Adicția sau dependența este un comportament bazat pe o dorință repetată și incontrolabilă de a face sau de a consuma ceva, în ciuda încercărilor de a evita acest lucru. Unele dependențe sunt grave: droguri, alcool, pornografie, jocuri video, jocuri de noroc… Uneori vorbim cu ușurință despre faptul că suntem „dependenți“, dar nu ne dăm seama că sursa este aceeași pentru toți. Apostolul Pavel a scris: „Căci ceea ce fac nu aprob: fiindcă ceea ce nu vreau, aceea fac; iar ceea ce urăsc, aceea practic“ (Romani 7.15,16). El a descris aici starea acelui credincios care – identificând prezența păcatului în el, prin dorințele care îl asaltau – încearcă să se elibereze prin mijloace proprii. Unde este atunci puterea care îmi permite să împlinesc versetul: „Și nicidecum nu veți împlini pofta cărnii“? Puterea este a Duhului lui Dumnezeu care locuiește în cel credincios. Trebuie să-mi amintesc că „am fost răstignit cu Hristos“ și că „nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine“ (Galateni 2.20). Dacă mă rog și citesc Biblia, Hristos va trăi în mine și voi primi zi de zi puterea de la El.

Pe pista de decolare stă ghemuit un uriaș din oțel, din aluminiu și fibră de carbon. Gravitația menține aeronava la sol. Însă, când uriașele motoare sunt puse în funcțiune, legea aerodinamicii învinge legea gravitației, iar avionul se ridică în aer. În viața noastră acționează legea păcatului, pe care n-o putem învinge prin forțe proprii. Dar există o forță mai puternică decât ea! Forța Duhului Sfânt! „Legea Duhului de viață în Hristos Isus m-a eliberat de legea păcatului și a morții“ (Romani 8.2).

Citirea Bibliei: Isaia 10.1-34 · Fapte 24.1-9

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 27:1, 27:22-34

Capitolul 27 ne învaţă că, odată cu supra­ve­ghe­torii, sunt necesari şi soldaţii. Ca să ne păstrăm avuţiile, va fi poa­te necesar să luptăm şi tre­buie să fim pregătiţi pentru aceasta.

Versetele 25-31 arată că existau şi alte avuţii, mai puţin nobile decât cele din locul sfânt, dar care trebuia să fie păzite cu tot atâta grijă, pentru că erau bunuri care făceau parte din „averea împăratului“ (v.31). Să evaluăm cu aten­ţie tot ceea ce Domnul ne-a încredinţat. Asemeni acelui stăpân care, plecând, a încredinţat talanţi ser­vi­torilor lui, Domnul a pregătit fiecăruia dintre noi un anumit număr de bunuri sau de aptitudini pentru a le pune în folosul Său (Matei 25.14 …).

Subiectul particular al acestui fragment este munca la câmp. Fie ca aceia dintre cititorii noştri care locuiesc la ţară să nu subestimeze partea pe care Domnul le-a dat-o lor. Ceea ce le este încredinţat poartă numele tot de avuţii sau de „talanţi“. Nu este vorba de a le compara cu ceea ce au primitalţii, ci de a le administra cu credincioşie. Deci, în locul în care am fost aşezaţi, să acţionăm în aşa fel încât, într-o zi, Stăpânul să ni Se poată adresa cu aceste cuvinte de har: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios pes­te puţine, te voi pune peste multe; intră în bucuria domnului tău!“

„NU DERANJAȚI!” | Fundația S.E.E.R. România

„…Propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi ne la timp…” (2 Timotei 4:2)

În pregătirea lui Timotei pentru slujire, apostolul Pavel îi spune: „Predică Cuvântul!” Fie că este convenabil sau incomod… tu, ca propovăduitor al Cuvântului, trebuie să le arăți oamenilor în ce fel sunt greșite viețile lor. În majoritatea hotelurilor există un semn pe care îl poți pune pe ușa dormitorului tău și care spune: „Nu deranjați!”

Acel semn le spune celorlalți că vrei să te relaxezi, să dormi sau să nu fi deranjat. E acceptabil să agăți acest semn pe ușa camerei de hotel… dar nu și pe ușa vieții tale! Ai observat vreodată că Dumnezeu nu face întotdeauna lucrurile după calendarul nostru, sau cum ne convine nouă?!

Apostolul Pavel i-a spus lui Timotei că, atunci când este vorba de a-L sluji pe Domnul, el a fost chemat s-o facă „la timp și ne la timp” și „indiferent dacă este convenabil sau incomod”. Trebuie să ne amintim că orice ne cere Dumnezeu să facem, merită întotdeauna, indiferent de inconvenientul sau dificultatea cu care ne confruntăm în acest proces. Iar El va deschide întotdeauna o cale pentru ca noi să-i împlinim voia atunci când suntem ascultători față de El.

Biblia spune: „Deci cei ce sunt pământeşti [adică împlinesc poftele și impulsurile firii lor pământești] nu pot să placă lui Dumnezeu.” (Romani 8:8). Să reținem că această „fire pământească” nu Îi place lui Dumnezeu. Acest lucru nu înseamnă că Dumnezeu nu ne iubește, ci că El nu este mulțumit și nici nu va accepta un comportament care „satisface poftele și îndemnurile firii noastre pământești”!

Așa că, dă jos semnul „Nu deranjați!” și ia-ți angajamentul să trăiești în ascultare, pentru că aceasta este calea spre binecuvântare!

DOMNUL ESTE APROAPE

Preaiubiților, dându-mi toată silința să vă scriu despre mântuirea noastră comună, am fost nevoit să vă scriu, îndemnându-vă să luptați pentru credința dată sfinților o dată pentru totdeauna.

Iuda 3

Noul Testament pe scurt (26) – Iuda

Iuda, dorind să le scrie celor credincioși despre mântuirea lor comună, s-a văzut nevoit să le scrie despre altceva. Ar fi fost mult mai plăcut pentru el să le scrie despre mântuirea de care se bucurau, însă Dumnezeu, care pusese pe inima lui dorința de a scrie, hotărâse ca mesajul lui Iuda să fie unul care să-i îndemne cu solemnitate pe sfinți să lupte pentru credința dată lor o dată pentru totdeauna. Epistola sa vorbește despre decăderea mărturiei creștine. Subiectul ei este apostazia, adică întoarcerea deliberată de la harul lui Dumnezeu la desfrânare, prin influența oamenilor răi care s-au strecurat în mijlocul mărturiei creștine.

Limbajul ei este puternic și profetic. Iuda folosește împrejurări trecute de revoltă împotriva autorității lui Dumnezeu, pentru a ilustra starea care avea să se dezvolte în creștinătate în zilele din urmă. Deși Israel a fost binecuvântat prin eliberarea din Egipt, totuși mulți din popor au pierit în pustie, din cauza necredinței. Chiar și îngerii, mult binecuvântați de Dumnezeu, au fost aruncați în întunericul etern din cauza răzvrătirii lor. Cain, Balaam și Core, toți oferă atenționări deosebit de solemne cu privire la judecata lui Dumnezeu; de asemenea, Sodoma și Gomora.

Deși toate acestea oferă o imagine sumbră, totuși cuvintele de încheiere ale epistolei, începând cu expresia: „Dar voi, preaiubiților“ (versetul 20), oferă o încurajare minunată credinței care se bazează pe Dumnezeul cel viu. Așa cum vedem în ultimele două versete, lauda rămâne atitudinea potrivită pentru cel credincios, aflat într-o lume în care numele măreț al lui Dumnezeu continuă să fie dezonorat.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Și Isus le-a spus: „Luați seama și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor“.

Matei 16.6

Aluatul fariseilor și al saducheilor

Domnul Isus i-a avertizat pe ucenicii Săi cu privire la două grupări religioase periculoase, fariseii și saducheii. El a numit influența lor „aluat“. Ce a vrut să spună prin această expresie? În Scriptură, aluatul este întotdeauna o imagine a răului. Care a fost atunci răul pe care l-a avut în vedere cu privire la aceste două grupări?

Fariseii acordau cea mai mare importanță tradițiilor evreiești. Scrierile lor consemnau multe dispoziții care mergeau dincolo de instrucțiunile divine din Vechiul Testament. Fariseii considerau că era mult mai important să adere la aceste legi sau porunci date de om, decât să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Pioșenia lor era pură ipocrizie. Găsim aceeași atitudine în creștinătate. Omul adaugă la învățătura Bibliei propriile gânduri, pentru a-și satisface propria imagine despre evlavie.

Saducheii erau oameni raționali, care credeau numai ceea ce puteau vedea. Ei negau atât adevărul învierii, cât și existența îngerilor; prin urmare, declarau că anumite părți din Cuvântul lui Dumnezeu erau nule. Ei credeau doar ceea ce știința ar fi dovedit ca fiind adevărat în Biblie.

Prin adăugarea (vedeți „aluatul fariseilor“) sau prin înlăturarea (vedeți „aluatul saducheilor“) unor părți din Biblie se abandonează fundamentul sigur al afirmațiilor veșnic valabile ale lui Dumnezeu cu privire la mântuirea omului.

Citirea Bibliei: Isaia 9.1-21 · Fapte 23.23-35

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 26:20-32

Dintre leviţi, unii aveau în grijă vistieriile casei Domnului şi vistieriile lucrurilor dedi­ca­te. Unul dintre ei, Şebuel, „supraveghetor peste vis­tierii“, era descendent al lui Moise. Suntem oare siguri că şi nouă ni s-au încre­dinţat multe co­mori? Cea mai mare dintre ele nu este alta decât Cuvântul lui Dumnezeu. Bogăţiile lui sunt inepui­zabile. Care este importanţa pe care o acordăm Bibliei noastre? O socotim a fi cu adevărat o comoară?

„Lucrul bun încredinţat ţie, pă­strează-l“, îi re­comandă Pavel tână­ru­lui Timotei (2 Ti­motei 1.14). Iar în prima sa epistolă, după ce a pus în antiteză bogăţiile deşerte din veacul de acum cu comoara strânsă ca o temelie pentru viitor, apostolul îl îndeamnă pe tânărul ucenic: „Timotei, păzeşte ce ţi s-a încredinţat! …“ (1 Ti­motei 6.19-20). Fie­ca­re dintre noi să citească din nou acest v. 20, punându-şi numele său în lo­cul celui al lui Timotei.

Alţi leviţi sunt numiţi în v. 29-32. Ei erau supra­ve­ghetori, judecători, administratori. Puşi acolo pentru a face„toa­te treburile lui Dumnezeu“ (v. 30, 32; vezi şi 2 Cronici 19.11), ei ne fac să ne gândim la Cel care, încă din copilărie, S-a aflat întâi şi mai presus de orice „în cele ale Tatălui“ Său (Luca 2.49).

ATINGE-ȚI POTENȚIALUL! | Fundația S.E.E.R. România

„Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu…” (Iov 8:7)

Potențialul tău personal se referă la ceea ce poți fi – ce poți deveni ca persoană. Dumnezeu, care vede sfârșitul de la bun început, îți cunoaște potențialul și te va ajuta să-l atingi. Dar și tu ai un rol de jucat: trebuie să dorești să crești, și să te angajezi s-o faci în fiecare zi! Creșterea este o cale care nu se termină niciodată: „Ei merg din putere în putere…” (Psalmul 84:7).

La fel cum ADN-ul tău este diferit de cel al oricărei alte persoane, tot așa calea ta de dezvoltare personală este diferită. Pentru a-ți descoperi scopul dat de Dumnezeu, trebuie să-ți cultivi conștiință spirituală. Pentru a deveni o persoană mai bună, trebuie să-ți dezvolți caracterul. Pentru a progresa în carieră, trebuie să-ți dezvolți abilitățile. Pentru a fi un soț/soție mai bun(ă) sau un părinte mai bun, trebuie să-ți dezvolți abilitățile de relaționare.

Pentru a-ți atinge obiectivele financiare, trebuie să crești în înțelegerea modului în care funcționează banii. Aspectele creșterii diferă de la individ la individ, dar principiile sunt aceleași pentru fiecare persoană. Iar dacă ești serios în ceea ce privește creșterea, trebuie să integrezi ceea ce înveți în rutina ta. Nu-ți vei puteai schimba viața până când nu schimbi un lucru pe care-l faci în fiecare zi. Creșterea are loc doar atunci când cunoștințele devin experiență.

De aceea, este atât de important să ții un jurnal de creștere personală. Acesta te ajută să vezi cât de departe ai ajuns, ce ai învățat, în ce măsură te-ai schimbat, și cât de mult mai ai de mers… Dacă vei continua să înveți și să crești zilnic timp de mulți ani, vei fi uimit să vezi cât de departe te vor duce toate acestea.

Aceasta este încurajarea lui Dumnezeu pentru tine astăzi: „Vechea ta propăşire va fi mică faţă de cea de mai târziu.”

DOMNUL ESTE APROAPE

Ca jertfă pentru vină să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbec fără cusur, luat din turmă, după prețuirea ta, și să-l dea preotului. Și preotul va face pentru el ispășirea înaintea Domnului și i se va ierta, oricare ar fi fost lucrurile care l-au făcut vinovat.

Levitic 6.6,7

Restituirea (4)

Nu credem noi oare că toate problemele noastre vechi s-ar rezolva, dacă ne-am purta după aceste principii, ca niciun lucru vechi să nu lase răni neînchise și necurățate cu adevărat în modul descris mai înainte? Însă, pentru a fi capabil de aceasta, trebuie să fii bogat duhovnicește. Un sărac duhovnicește nu va putea niciodată înlătura pe deplin, conform gândurilor lui Dumnezeu, vina față de un frate sau față de o soră. Consecința acestui lucru este că relațiile sale cu fratele sau cu sora niciodată nu vor putea fi restabilite pe deplin și că el nu va avea niciodată părtășie deplină cu Tatăl și cu Domnul Isus. Nu poate fi oare aceasta cauza pentru care așa de multe inimi sunt înstrăinate una de cealaltă?

Doar privirea la Domnul Isus care, pe cruce, a plătit pe deplin nu numai datoria noastră față de Dumnezeu, ci și o a cincea parte mai mult (încât harul lui Dumnezeu și dragostea Sa pot face inima noastră suficient de bogată), ne poate face să pășim pe drumul restabilirii care ne este arătat aici de către Dumnezeu. Este singurul drum! În acest caz, Dumnezeu nu spune: «Dacă ești prea sărac, Eu sunt mulțumit cu mai puțin, cu o capră, cu o pereche de turturele sau cu a zecea parte dintr-o efă de făină». În căile Sale de cârmuire, Dumnezeu trebuie să pretindă aici prețul întreg. Numai așa este posibilă restabilirea. Cât de serios ne vorbește aceasta! Sunt inimile noastre suficient de bogate, încât să pășească întotdeauna pe acest drum? Dacă nu este așa, aceasta nu este vina lui Dumnezeu.

Dacă ne hrănim din toată slava lucrării minunate de pe cruce a Domnului Isus, suntem atât de bogați, încât vom putea plăti pe deplin datoria noastră față de frați sau față de surori și vom putea să le dăm în plus „a cincea parte“ cu ușurință. Să ne dăruiască Domnul har, ca așa să fie!

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

După aceasta, le-a spus: … „Să mergem din nou în Iudeea“. Ucenicii I-au spus: „Rabi, acum căutau iudeii să Te ucidă cu pietre, și din nou Te duci acolo?“. Isus le-a răspuns: … „Dacă umblă cineva ziua, nu se împiedică … dar, dacă umblă cineva noaptea, se împiedică, pentru că lumina nu este în el“.

Ioan 11.7-10

Din nou în Iudeea

Iudeii voiau să-L aresteze pe Domnul Isus, însă El „a scăpat din mâna lor și a plecat din nou dincolo de Iordan, spre locul unde boteza Ioan“ (Ioan 10.40). Pare să fie același loc numit la începutul acestei Evanghelii „Betania de dincolo de Iordan“ (Ioan 1.28), unde a primit vestea despre Lazăr. Atunci când Domnul le-a spus ucenicilor că avea să Se întoarcă în Iudeea, ei s-au temut pentru El. Dar oare nu cunoștea El mai bine decât ei ura înverșunată a evreilor față de Sine? Să fi uitat El cumva că ei încercaseră în mod repetat să-L ucidă cu pietre? Nu putem înțelege mereu căile Fiului lui Dumnezeu. Pe de o parte, surorile Îl așteptau cu nerăbdare, iar El părea că nu mai ajunge odată. Pe de altă parte, ucenicii temători se bucurau că se aflau departe de locul periculos. Iată însă că acum Domnul voia să Se întoarcă în Iudeea. Domnul le-a explicat intențiile Lui printr-o parabolă. Pentru El era zi, nu noapte. Așadar, trebuia să împlinească voia și lucrările Tatălui Său ceresc. Acum primise porunca să îl învie pe Lazăr, așa că nimeni nu Îl putea împiedica să facă aceasta.

De prea multe ori noi luăm în considerare numai circumstanțele exterioare și de aceea ne împiedicăm și cădem. Calea noastră pare întunecată și nesigură. Vom primi lumină pe cale numai când vom privi la Hristos și vom trăi potrivit cu voia Lui.

Citirea Bibliei: Isaia 8.1-22 · Fapte 23.11-22

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 25:1-8; 26:13-19

Darurile, responsabilităţile şi diferitele servicii sunt, aşa cum am amintit ieri, împărţite de Capul Bisericii. Dar credinciosul este invitat să dorească aceste daruri şi să le ceară de la Domnul. „Râvniţi cele spirituale, dar mai ales să profeţiţi … Cine profeţeşte vorbeşte oamenilor spre zidire şi în­cura­jare şi mângâiere“ (1 Corinteni 14.1-3). Este oare dorinţa fiecăruia dintre noi să fie astfel folosit de Domnul? Atunci să-I cerem să ne acorde unul dintre aceste daruri spirituale nu ca să ne dăm importanţă, ci având în vedere binele Adunării şi glo­ria Domnului Isus. După cei care profeţeau (ca­p. 25), cei amintiţi din nou sunt uşierii sau su­pra­ve­ghetorii (cap. 26). Iată un serviciu care este demn de dorit! „Dacă cineva doreşte să facă lu­cra­rea de supraveghere, bun lucru doreşte“ (1 Ti­m. 3.1).

Îl regăsim aici pe Obed-Edom împreună cu cei opt fii şi cu cei şaizeci şi doi de descendenţi ai săi. El ono­rase chivotul. Acum, Dumnezeu este acela care îl onorează şi-l binecuvântează (26.4-8,15). Dum­nezeu încre­din­ţea­ză aces­tei familii casa maga­zii­lor. De ei va depinde hra­na pre­oţilor, care este o imagine a învăţăturii în Adunare. Im­­por­tantă responsabili­tate, în adevăr! (Matei 24.45-46).

TU, VREI SĂ FACI VOIA LUI DUMNEZEU? | Fundația S.E.E.R. România

„Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!” (Psalmul 40:8)

Poate că pare dificil să faci voia lui Dumnezeu, dar întotdeauna îți aduce un sentiment de împlinire și mulțumire. Împăratul David a experimentat resentimente din partea familiei sale, trădare din partea șefului său și respingere de către prieteni… Cu toate acestea, el a putut spune: „Vreau să fac voia Ta, Dumnezeule!”

Pentru a-ți împlini destinul dat de Dumnezeu, trebuie să fii pasionat. Pasiunea îți oferă de fiecare dată un avantaj. O persoană pasionată este mai eficientă decât nouăzeci și nouă care au doar un interes. Pasiunea îți dă energie și te face să continui atunci când alții renunță… și te face să mergi mai departe chiar când și tu vrei să renunți! Dumnezeu îți va da nu numai o pasiune pentru voia Sa, ci vei descoperi și abilități pe care nu știai că le ai. Poate că sunt nedezvoltate, dar sunt acolo, așteptând să fie exploatate. Unii dintre noi au abilități inerente, și știu cine sunt și ce au de făcut… Alții trebuie să se străduiască să facă aceste descoperiri.

Care ar trebui să fie scopul tău? Să irosești cât mai puțin din viața ta. Există o mare diferență între a avea un vis dat de Dumnezeu, care te împinge să-l împlinești, și a scorni un concept care nu are nicio legătură cu cine ești și cu ceea ce ești chemat să faci. La fel cum un soldat din linia întâi trebuie să păstreze comunicarea cu cartierul general, tu trebuie să te rogi zilnic și să cercetezi Cuvântul lui Dumnezeu.

Când știi că faci ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci, experimentezi bucurie în mijlocul tristeții, pace în mijlocul conflictului și încredere atunci când totul în jurul tău se destramă. Nimic, absolut nimic, nu este mai important decât să știi că faci voia lui Dumnezeu! Deci, propune-ți asta – de astăzi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Când va păcătui astfel și se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat prin jaf sau luat prin înșelăciune […] să mai adauge a cincea parte din prețul lui și să-l dea în mâna stăpânului lui, în ziua când își va aduce jertfa pentru vină.

Levitic 6.4-6

Restituirea (3)

Dumnezeu spune că în acest caz trebuia, mai întâi, dată despăgubirea, înainte de aducerea jertfei pentru vină. Numai după ce a fost dată despăgubirea, la care s-a adăugat a cincea parte, și apoi jertfa pentru vină, urmează iertarea din partea lui Dumnezeu. Dacă este vorba despre lucruri între credincioși, atunci Dumnezeu dorește ca noi să-i dăm mai întâi celuilalt, pentru paguba pe care i-am făcut-o, despăgubirea și douăzeci de procente mai mult decât i-am luat pe nedrept. Dacă am arătat prea puțină dragoste unui frate, trebuie, mai întâi, să recunosc aceasta înaintea lui și să-l iubesc cu douăzeci de procente mai mult. Dacă l-am cinstit prea puțin pe un frate, atunci trebuie să-l cinstesc cu douăzeci de procente mai mult decât ar fi fost normal. Când vede ce a lucrat harul lui Dumnezeu în mine, inima sa va fi satisfăcută, așa încât el se va întoarce liber și deschis spre mine și problema va fi rezolvată. Acest gând este foarte serios. Nu am experimentat și noi deja ceea ce auzim deseori spunându-se: «Am mărturisit înaintea lui Dumnezeu, de aceea acum sunt curat», adăugând că nu mai era nimic de făcut față de persoana aceea. Dacă ne purtăm așa, nu înapoiem nimic din ceea ce am luat pe nedrept și nici cele douăzeci de procente. Numai atunci când recunoaștem pe deplin că am păcătuit și că am făcut nedreptate, noi înapoiem ceea ce am luat pe nedrept. Trebuie să depunem înaintea lui Dumnezeu și a aproapelui o mărturie deplină și apoi să dăm a cincea parte mai mult, așa încât cel care a suferit paguba să devină acum mai bogat decât a fost înainte. El a primit atunci înapoi ceea ce i-am răpit sau i-am reținut și acum obține, pe deasupra, încă douăzeci de procente. Prin aceasta, el a devenit mai bogat și problema nu lasă nicio amărăciune în inima lui.

Când am făcut aceasta, Dumnezeu spune: «După ce ai rezolvat problemele cu frații și cu surorile, vino cu mărturisirea vinei tale la Mine». Dumnezeu vrea ca noi să rezolvăm mai întâi problemele între noi, înainte să ne ducem la El. Înainte de a face acestea, El nu primește jertfa noastră pentru vină. Când, după aceea, ne ducem la El cu judecata noastră de sine, citim că preotul face ispășire pentru noi și ni se va ierta. În acest mod vrea Domnul Isus, Marele-Preot, să îndepărteze răul.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine a rămas între voi dintre cei care au văzut casa aceasta în gloria ei dintâi? Și cum o vedeți acum? Nu este ea ca nimic în ochii voștri?

Hagai 2.3

Continuați lucrarea de reconstrucție!

Aceste întrebări ale profetului Hagai ilustrau miezul problemei cu care se confruntau cei care trăiau atunci în Ierusalim. Rămășița iudeilor care se întorseseră din exil abandonase lucrarea de reconstruire a templului. Întrebările lui Dumnezeu nu intenționau să îi descurajeze, ci să descopere acele gânduri greșite din inima lor care le furaseră curajul necesar pentru continuarea lucrării. Era clar pentru toți că, după reconstruire, templul va fi lipsit de gloria de dinainte. Ei nu erau în stare să îl împodobească precum Solomon, iar chivotul, partea centrală, era pierdut. Este, bineînțeles, fără rost să construiești castele în aer. Însă cel ce se gândește numai la lucrurile care lipsesc într-o perioadă de declin devine descurajat și astfel trece cu vederea ceea ce Dumnezeu încă ne dă, în bunătatea Lui, și ceea ce El este pentru poporul Lui. Evreii erau descurajați. Dumnezeu recunoaște acest lucru și știa că ce vedeau ei acum nu putea fi comparat cu templul de dinainte. Însă ei trebuiau să realizeze că El era încă cu ei! Dumnezeu le-a promis că, în viitor, El va umple din nou acea casă cu glorie.

Astăzi, întâlniri simple după învățătura din Noul Testament pot părea neînsemnate pentru modul nostru de gândire, în special când ne uităm la era primilor creștini. Dar să ne amintim că Domnul este cu noi. El Își asociază Numele Său și prezența Sa cu astfel de întâlniri care, pentru mintea noastră, par slabe. Nu ne face aceasta să ne schimbăm atitudinea?

Citirea Bibliei: Isaia 7.1-25 · Fapte 23.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 23:1-6; 23:23; 24:32

David îl aşază pe Solomon alături de el pe tron. Nu se face aici nici o menţiune despre conspiraţia lui Adonia, nici despre împrejurările încoronării noului împărat. În consecinţă, aici putem să ne ridicăm la înălţimi mai mari decât în 1 Împăraţi şi să-L vedem pe Fiul aşezat cu Tatăl pe tron (vezi Apocalipsa 3.21). Dintre activi­tăţile lui Isus în glorie, una ne este descoperită în Efeseni 4.8-12: „Suindu-Se în înălţime, … a dat daruri oamenilor … pe unii apostoli şi pe unii profeţi şi pe unii evan­ghelişti şi pe unii păstori şi învăţători, pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de sluji­re, pentru zi­direa trupului lui Hristos“.

Aici, ca şi în capitolele următoare, asistăm la desem­narea fiecă­rui lucrător: supraveghetori, ad­mi­nistratori, judecă­tori, uşieri, cântăreţi, îm­păr­ţiţi după cele trei case părin­teşti ale leviţilor. Funcţiile lor sunt precise, mai ales cele legate de serviciul esenţial al laudei. Să-L adori şi să-L lauzi pe Dumnezeu în fiecare diminea­ţă şi în fiecare seară este un serviciu de mare privilegiu … şi se află la înde­mâna noastră (v. 30; Ps. 92. 1, 3).

În capitolul care urmează îi găsim pe preoţi, fiii lui Aaron, împărţiţi în douăzeci şi patru de grupe.

CARE ESTE CHEMAREA TA? | Fundația S.E.E.R. România

„Îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei…” (Isaia 42:16)

Uneori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă să lași baltă o carieră sigură și profitabilă. Moise a părăsit un palat, Elisei a părăsit o fermă, Iacov și Ioan și-au părăsit bărcile de pescuit… Iar alteori, a-L urma pe Dumnezeu înseamnă să rămâi acolo unde ești și să profiți la maximum de fiecare ocazie pe care ți-o oferă pentru a promova Împărăția Sa.

Când David s-a întors de la luptă cu prada, unii dintre soldații săi nu au vrut s-o împartă cu cei care au rămas în urmă. Dar David a spus: „Partea trebuie să fie aceeaşi atât pentru cel ce s-a coborât pe câmpul de bătaie, cât şi pentru cel ce a rămas la calabalâcuri; s-o împartă deopotrivă…” (1 Samuel 30:24)

Ce trebuie tu să afli de la Dumnezeu este răspunsul la următoarea întrebare: „Sunt chemat să plec sau să rămân?” Este uimitor să vezi cât de multor oameni nu le place ceea ce fac pentru a-și câștiga existența! Și-atunci de ce o fac?! Pentru că toți trebuie să ne câștigăm existența. Dar dacă Dumnezeu te cheamă să faci ceva diferit? Este un risc, deoarece trebuie să treci de la ce faci în prezent la ceea ce crezi că ar vrea Dumnezeu să faci. Și s-ar putea să nu reușești, s-ar putea să descoperi că nu-ți place în măsura în care te așteptai, ori să nu faci la fel de mulți bani… Dar cel mai mare risc este să rămâi atunci când Dumnezeu vrea să pleci. De ce? Din cauza regretului că nu ai încercat niciodată să faci ceea ce Dumnezeu te-a chemat să faci!

Poate vei spune: „Am atâtea întrebări fără răspuns și sunt prea multe lucruri pe care nu le cunosc!” Dar iată ce spune versetul din care am citat și la început (Isaia 42:16): „îi voi povăţui pe cărări neştiute de ei; voi preface întunericul în lumină înaintea lor şi locurile strâmbe în locuri netede: iată ce voi face şi nu-i voi părăsi.”

Așadar, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi!

DOMNUL ESTE APROAPE

Când cineva va păcătui și se va purta cu necredincioșie față de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredințat lui […]

Levitic 6.2

Restituirea (2)

Există multe moduri în care putem reține ceva pe nedrept de la frați sau de la surori și, de asemenea, există tot multe moduri în care le putem oferi ceva acestora. Când, de exemplu, o soră vine regulat duminica dimineața la ora de închinare cu inima goală, pentru că a neglijat în timpul săptămânii să se ocupe cu Domnul, atunci ea reține pe nedrept ceva nu numai de la Domnul, ci și de la frații prezenți. În inima ei nu este nimic prezent pe care Duhul Sfânt să-l poată folosi pentru ca, împreună cu adorarea din inima celorlalți, să se ridice spre Dumnezeu o lucrare de un miros plăcut. Tot așa poate fi și la un frate. Dacă Duhul Sfânt vrea să mă folosească în strângerile laolaltă ca gură a adunării în rugăciune sau în închinare sau ca gură a Domnului la lucrarea în Cuvânt, atunci rețin ceva pe nedrept nu numai de la Domnul, ci și de la frați, dacă nu mă las folosit. Cuvântul lui Dumnezeu spune că trebuie să îi iubesc pe frați și pe surori. Nu le rețin eu ceva pe nedrept din ceea ce este un drept al lor?

Nu îl mint eu pe fratele meu când ceea ce el mi-a istorisit confidențial eu le spun altora? Nu abuzez eu de ceea ce el mi-a povestit? Nu disprețuiesc eu ceea ce el mi-a încredințat doar mie? Sau, dacă nu spun adevărul cu privire la ceea ce știu de la el, nu fac o nedreptate? Nu îl nedreptățesc eu, tăgăduind sau micșorând aptitudinile sau darurile duhovnicești pe care el le-a primit? Dacă nu îi dau unui frate sau unei surori cinstea care li se cuvine stării lor duhovnicești – căci unui creștin i se cuvine cinste, potrivit umblării sale cu Domnul și stării lui duhovnicești – nu le iau eu atunci ceva din ce li se cuvine? Când aud că se spune ceva despre un frate, lucruri despre care știu că nu sunt adevărate, și nu mă împotrivesc și nu spun că pot dovedi că nu sunt adevărate, nu îi răpesc eu cinstea fratelui în discuție? Putem enumera încă multe alte situații asemănătoare chiar referitor la lucrurile materiale, ca bani sau altceva. Probabil că îi datorez bani unui frate și nu îi dau înapoi, pentru că el a uitat sau din alt motiv. Sau poate am împrumutat o carte de la el și nu i-o mai dau înapoi. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem reține de la frații noștri, cu toate că ei au drept asupra lor sau, mai bine zis, cu toate că noi le suntem datori în privința aceasta.

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Orice ni se dă bun și orice dar desăvârșit coboară de sus, de la Tatăl luminilor

Iacov 1.17

Biblii nedorite

Un misionar elvețian a povestit această experiență acum câteva decenii:

„Voiam Biblii pentru lucrarea de misionar în Franța, așa că am pus anunțuri în câteva ziare din Geneva, Montreux și Lausanne, în partea franceză a Elveției. Mult timp nu am primit niciun răspuns. Apoi însă am primit un mesaj de la un proprietar de restaurant. El a scris scurt: «Vino! Am multe Biblii de dat!». Am plecat imediat. El mi-a zis: «Am un munte de Biblii». Apoi mi-a spus povestea lui. «Uite, acolo e biserica și aici e restaurantul meu. Cuplurile care se căsătoresc acolo primesc de la pastor cadou de nuntă o Biblie. Numele lor le sunt scrise pe prima pagină. După biserică, petrecerea se ține aici. Oaspeții mănâncă un prânz bogat și beau mult. Când pleacă, multe cupluri rup pagina cu numele lor, o pun bine, iar Biblia o lasă aici»“.

Proprietarul m-a dus atunci în camera alăturată. Pe masă erau 62 de Biblii – 62 de Biblii nedorite.

Căsătoria a fost instituită de Dumnezeu în grădina Eden (Geneza 2.24). Relația de iubire dintre un bărbat și soția lui este un dar de la Dumnezeul care a vrut să îi facă pe oameni fericiți. Dar ca acea relație să aibă profunzime și permanență, trebuie ca Dumnezeu și Cuvântul Său să aibă rolul central. Biblia ne arată cum orice bine pe care Dumnezeu ni-l dă ar trebui să ne servească în a ne aduce bucurie nouă și onoare Lui – o bucurie care nu are nimic de regretat aici și care se va contopi curând în bucuria eternă a cerului.

Citirea Bibliei: Isaia 6.1-13 · Fapte 22.22-30

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 22:1-19

Casa la care s-a gândit David şi pe care Solo­mon a construit-o este o imagine a viitorului loc de poposire a lui Dumnezeu în mijlocul lui Israel. Totuşi, multe dintre detaliile referitoare la pregă­tirea şi construirea ei ne vor ajuta să înţelegem mai bine, prin comparaţie, marile adevăruri ale Noului Testament cu privire la Bi­serică. În ace­laşi fel în care aria lui Ornan (unde se oferea sacrificiul) va constitui terenul casei, lu­crarea lui Hristos la cruce va fi fundamentul Bi­sericii.

Ace­laşi adevăr ar apărea sub o altă formă, dacă i-am considera pe David şi pe Solo­mon îm­preună, ca un singur prefigurator al Domnului Isus. David ne vorbeşte despre un Hristos sufe­rind şi respins; el a pregătit – în necazul lui (v.14) – tot ce era necesar pentru constru­irea casei lui Dum­nezeu. So­lo­mon Îl reprezintă pe Hristos glorificat, con­stru­indu‑Şi Adunarea şi fiind gata să apară împre­ună cu ea ca să domnească peste întregul uni­vers. Materialele, în spe­cial „pietrele vii“, care sunt credincioşii, n-au putut fi puse împreună fără suferinţele şi moartea Dom­nului Isus. Dar înăl­ţarea Lui a fost necesară pen­tru ca Biserica să poată fi construită. Această construcţie nu este înche­iată în prezent. Poate că nu-i mai lipseşte decât o singură piatră. Vei fi tu această piatră?

O INIMĂ PENTRU CEILALȚI | Fundația S.E.E.R. România

„Ferice de cel ce îngrijeşte de cel sărac, căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte.” (Psalmul 41:1)

În 18 decembrie 1933, într-un ziar din Canton, Ohio, a apărut un anunț curios: „O persoană care a trăit și experimentat Marea Criză economică vrea să ajute 75 de familii nefericite. Donatorul anonim, cunoscut doar sub numele de „B. Virdor”, trimite 750 de dolari pentru a răspândi bucuria Crăciunului”. Tot ce trebuiau să facă cititorii era să-și descrie situația într-o scrisoare și s-o trimită prin poștă la „livrare generală”. Apelurile curgeau în valuri.

Ciudat, dar nimeni nu cunoștea niciun „B. Virdor”… așa că lumea începuse să se întrebe dacă acea persoană chiar exista! Apoi, în decurs de o săptămână, au început să sosească cecuri în toate casele din zonă. Majoritatea erau modeste, de aproximativ cinci dolari, și toate erau semnate „B. Virdor”. De-a lungul anilor care au urmat, deși povestea a tot fost spusă, identitatea filantropului a rămas necunoscută.

Apoi, în 2008, la mult timp după moartea sa, nepotul său a deschis o valiză neagră zdrențuită, care aduna praf în podul părinților săi. Atunci au fost găsite scrisorile din decembrie 1933, împreună cu 150 de cecuri anulate. Deci, B. Virdor era de fapt Samuel J. Stone, iar pseudonimul era compus din primele litere ale numelor fiicelor sale Barbara, Virginia și Dorothy.

Interesant este faptul că Sam Stone nu avea nimic special; avea 15 ani când familia sa emigrase din România și se stabilise într-un ghetou din Pittsburgh. Tatăl lui Sam i-a ascuns pantofii ca să nu poată merge la școală, forțându-l pe el și pe cei șase frați ai săi să confecționeze țigarete în podul casei. În cele din urmă, Sam a plecat de acasă pentru a lucra pe o șalupă și apoi într-o mină de cărbune…

În momentul în care Marea Depresiune a lovit, el deținea un mic lanț de magazine de îmbrăcăminte și trăia într-un confort relativ. Cu toate acestea, el avea o inimă pentru ceilalți… iar acțiunile sale au dovedit-o!

Se poate spune același lucru și despre tine?

DOMNUL ESTE APROAPE

Taina cea ascunsă din veacuri și din generații, dar arătată acum sfinților Săi, cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscut care sunt bogățiile gloriei tainei acesteia printre națiuni, care este Hristos în voi, speranța gloriei.

Coloseni 1.26,27

Apostolul rezumă într-o singură expresie ceea ce înseamnă aceste bogății acordate națiunilor, arătând în acest fel și diferența dintre acestea și cele pe care iudeii le așteaptă; el spune: „Care este Hristos în [sau printre] voi, speranța gloriei“. Iudeii așteptau un Mesia care va fi manifestat în glorie printre ei, pe pământ, națiunile neavând decât o parte subordonată la binecuvântarea pe care El o va aduce. În schimb, „taina“ cu privire la cei dintre națiuni consta în faptul că Hristos locuia în ei și în mijlocul lor, într-un fel nevăzut, fiind astfel nu gloria însăși, ci „nădejdea gloriei“. Era un lucru cu totul nou, despre care scrierile Vechiului Testament nu vorbesc absolut deloc. Era taina descoperită acum.

Hristos în noi, locuind în noi – ce har imens! O, de l-am conștientiza! Și, pe măsură ce îl conștientizăm și îl gustăm, speranța sigură a gloriei va deveni și mai puternică. Să remarcăm încă o dată faptul că această epistolă are menirea de a ne apropia tot mai mult de Persoana Domnului Isus. Măreția Sa ca Fiu al dragostei lui Dumnezeu, divinitatea Sa manifestată în creație, poziția Sa de Cap al noii creații, plinătatea Dumnezeirii care locuiește în El, Cel care împacă toate lucrurile și pe păcătoși cu Dumnezeu – toate acestea sunt cuprinse în Acela care este în noi și în mijlocul nostru, „speranța gloriei“.

Ce ne-ar mai trebui? Acest lucru închidea ușa tuturor imaginațiilor subtile ale filosofilor, precum și legalismului învățătorilor iudaizanți, care nu puteau oferi nimic care să echivaleze cu „Hristos în noi, speranța gloriei“. Tot ceea ce ar aduce atingere gloriei lui Hristos pentru noi înseamnă micșorarea speranței. Prin urmare, fie ca Hristos să locuiască în inimile noastre prin credință (Efeseni 3.17), adică să conștientizăm tot mai mult, prin credință, acest mare adevăr, pentru ca inimile noastre să se umple de bucurie, cunoscând și gustând unirea noastră cu El!

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

O mare mulțime de iudei au aflat deci că El este acolo și au venit nu numai pentru Isus, ci ca să-l vadă și pe Lazăr, pe care-l înviase dintre morți. Dar preoții de seamă s-au sfătuit ca să-l omoare și pe Lazăr, pentru că, din cauza lui, mulți dintre iudei plecau și credeau în Isus.

Ioan 12.9-11

Mulțimile veniseră să-l vadă pe Lazăr

Isus și ucenicii Lui luau cina în Betania în acea seară cu Marta, cu Maria și cu Lazăr. Atmosfera solemnă din acea casă, când Maria a uns picioarele Domnului cu mir, a fost stricată când Iuda, hoțul și trădătorul, a intervenit. Domnul însă a rectificat situația, luând apărarea Mariei cu multă dragoste și spunându-le ucenicilor despre moartea Lui care avea să fie curând. Gândurile Mariei erau ocupate cu Isus; Iuda îi avea, aparent, pe „săraci“ în atenție, în timp ce mulți evrei care veniseră la casa din Betania erau interesați doar de Isus și de Lazăr, a cărui înviere fusese o măreață mărturie pentru divinitatea lui Isus, așa că ei doreau să vadă lucrurile pentru ei. Ce reacții diferite au avut aceste grupuri de persoane! Cei trei prieteni ai lui Isus Îl iubeau; Iuda se gândea doar la el; mulțimea, în mare parte, era doar curioasă, în timp ce unii au crezut. Apoi era grupul care Îl ura pe Domnul: marii preoți. În fanatismul lor religios, ei au făcut tot ce le-a stat în putință să Îl elimine pe Isus, și pe Lazăr împreună cu El, deoarece acesta era o mărturie vie despre harul și puterea Lui.

De-a lungul secolelor s-au schimbat multe, însă un lucru a rămas neschimbat: cu cât este mai intimă părtășia celor credincioși cu Domnul lor, și cu cât puterea Lui este mai vizibilă în viața lor, cu atât ei sunt mai puțin doriți de lume! „Toți care doresc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus vor fi persecutați“ (2 Timotei 3.12).

Citirea Bibliei: Isaia 5.1-17 · Fapte 22.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Cronici 21:1-13

Ne putem întreba de ce Dumnezeu, care a trecut peste greşelile precedente ale lui David, o reamin­teşte acum pe cea a numărării. Păcatul acesta ne arată înainte de toate distanţa care-l separă pe acest împărat de acel Unul faţă de care el constituia doar o slabă reflectare. Era necesar ca Israel să nu-L confunde pe Mesia al lor nici măcar cu cel mai mare dintre împăraţii lor. Fiul lui David era în acelaşi timp şi Domnul său (Matei 22.41-45). Pe de altă parte, trebuia să explice ne­cesitatea pedepsei divine şi harul care avea să-i pună sfârşit. Fără acestea, istoria nu poate fi înţeleasă. David apare aici ca fiind nici mai mult nici mai puţin decât un păcătos vinovat, la fel ca tine şi ca mine. Însă el cunoaşte inima lui Dum­nezeu. Răspunsul lui este dovada pentru aceasta: „Să cad … în mâna Dom­nului, pentru că îndu­rările Lui sunt foarte mari“ (v. 13). Cu­noaşte fiecare dintre noi, din experienţă personală, bogăţia şi varietatea acestei îndurări a Domnului? (citiţi  Pl. Ier. 3.22, 23, 32).

Pentru ispă­şirea păcatelor noastre nu poate fi o chestiu­ne de alegere între trei ani de foamete, trei luni de război sau trei zile de boală. Dar Hristos, luând locul nostru, a cunoscut în timpul celor trei ceasuri de în­tu­neric de la cruce măsura deplină a mâniei lui Dumnezeu; El a luat asupra Sa pedeapsa noastră eternă.

ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU ȘI ACȚIONEAZĂ!

„Cine se uită după vânt nu va semăna şi cine se uită după nori nu va secera.” (Eclesiastul 11:4)

Există o vreme când trebuie să fii prudent, și o vreme când trebuie să renunți la precauție. Și ai nevoie de discernământ pentru a înțelege diferența. Dacă aștepți condițiile perfecte pentru a profita de ocazie, vei ezita toată viața.

Biblia spune: „Cine se uită după vânt nu va semăna, şi cine se uită după nori nu va secera.” De cele mai multe ori, singurul lucru care se află între tine și împlinirea visului tău este o scuză: „Sunt prea ocupat… Nu am suficienți bani… Nu sunt calificat… Nu sunt încă pregătit… Am multe alte probleme…” Știre de ultimă oră: nimeni nu este niciodată pregătit!

Chiar înainte de prima minune săvârșită de Hristos, El pare că ezită: „Încă nu mi-a sosit ceasul” (Ioan 2:4). Dar Isus a avut o mamă care L-a iubit suficient de mult încât să insiste și să-L convingă. În cartea sa „Jump in”! (Aruncă-te!), producătorul de televiziune Mark Burnett scrie despre pașii făcuți spre succesul său ca producător TV. Burnett a creat emisiuni de succes precum „Survivor” (Supraviețuitorul) și „The Apprentice” (Ucenicul). El scria: „Niciodată nu va fi totul perfect și nimic nu poate fi planificat în totalitate. Tot ce poți spera este să fii măcar pe jumătate sigur de planul tău, și să știi că tu și echipa pe care ai adunat-o sunteți dispuși să munciți suficient de mult pentru a depăși problemele inevitabile pe măsură ce ele vor apărea!”

Să reținem cuvintele „ce poți spera este să fii măcar pe jumătate sigur”. E o parafrazare destul de bună a capitolului 11 din Eclesiastul. Așadar, nu „te uita la vânt” și nu „te uita după nori”!

După ce te-ai rugat și te-ai pregătit, este timpul să te încrezi în Dumnezeu… și să treci la fapte!