Mana Zilnica

12 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Domnul era cu Iosif; și el era un om care prospera; și era în casa stăpânului său, egipteanul. Și stăpânul său a văzut că Domnul era cu el și că Domnul făcea să prospere în mâna lui tot ce făcea el.

Geneza 39.2,3

Întotdeauna omul supus va fi un om prosper. Omul natural spune că robia și prosperitatea formează o combinație imposibilă, dar, dacă ne supunem căilor Lui, prezența Domnului transformă zilele de împotrivire în zile de prosperitate. Toată lumea va admite că Iosif a fost un om prosper în zilele înălțării lui, dar credința vede și Dumnezeu declară că el a fost un om prosper în zilele umilirii lui.

La timpul potrivit, el va fi înălțat ca domnitor prosper al Egiptului, dar mai întâi trebuie să trăiască prosper ca rob al unui egiptean. Prosperitatea în poziția de întemnițat trebuia să preceadă prosperității obținute la palat. Încercările și întristările, pierderile și necazurile, drumurile aspre și văile întunecate, toate vor deveni ocazii ale celei mai mari prosperități sufletești, dacă ne amintim că Dumnezeu are un scop stabilit pentru noi în glorie și că, între timp, toate căile Sale cu noi sunt în vederea scopului pe care El îl are cu privire la noi. În lumina scopului Său vom putea să ne supunem căilor Sale și, supunându-ne, vom descoperi că Domnul este cu noi, iar dacă Domnul este cu noi, vom obține prosperitatea care este deasupra oricărui lucru care poate fi obținut – prosperitatea sufletului. „Preaiubitule“, spune bătrânul apostol, „doresc ca în toate lucrurile să-ți meargă bine și să fii sănătos, după cum sufletului tău îi merge bine“ (3 Ioan 2).

Mai mult, fiind un om prosper, Iosif a devenit un martor pentru Domnul în casa robiei, fiindcă citim: „Stăpânul său a văzut că Domnul era cu el“. Iar mărturia pe care o dădea era mai degrabă mărturia vieții lui, decât mărturia buzelor lui.

H. Smith

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, pentru cei care sunt chemați potrivit planului Său.

Romani 8.28

Scopul suprem

Tot ce îngăduie Dumnezeu în viața noastră are un scop suprem și etern: să fim asemenea chipului Fiului Său, Isus Hristos. Ca să putem trăi adevărul din versetul de astăzi, trebuie să-l înțelegem bine.

    Știm. Aceasta nu e o dorință, ci o certitudine cu privire la dragostea noastră pentru Dumnezeu.

    Că toate lucrurile. Viața noastră și diversele situații în care ne aflăm nu au loc la întâmplare, pentru că Dumnezeul nostru măreț stăpânește peste toate (1 Cronici 29.12).

    Lucrează împreună. Prin coordonarea minunată a providenței divine, toate lucrurile sunt rânduite în așa fel încât să împlinească planul lui Dumnezeu.

    Spre bine. Multe dintre lucrurile inițiate în lumea noastră civilizată se opun voii lui Dumnezeu, dar El face ca toate circumstanțele din viețile celor credincioși să lucreze spre binele lor. Scopurile lui Dumnezeu depășesc cu mult înțelegerea și așteptările noastre. El Se folosește chiar și de problemele și de suferința noastră, pentru binele nostru.

    Pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu. Dumnezeu iubește pe toată lumea, dar această promisiune se adresează celor care Îl știu ca Tată și care, prin urmare, Îl iubesc.

    Care sunt chemați potrivit planului Său. Dumnezeu îi cheamă pe toți să creadă în dragostea Lui, iar pe cei care au crezut, i-a chemat să fie cu Hristos, Mântuitorul lor, pentru eternitate.

Citirea Bibliei: Geneza 43.1-15 · Psalmul 30.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 13:20-34

Este rândul omului lui Dumnezeu din Iuda să audă un cuvânt de judecată. Lui îi lipsea forţa de caracter, iar rezultatele sunt tragice.

Să te laşi antrenat constituie un pericol mai ales pentru tineri, care prin natura lor sunt uşor influenţabili. Să remarcăm că, pen­tru a-l de­ter­mina pe un creştin să se abată de pe calea as­cul­tării, diavolul nu se foloseşte numai de incitări vulgare! El ştie cum să facă uz de mijloa­ce care par să fie dintre cele mai respectabile, pentru a-l convinge. Toate aparenţele erau în favoarea aces­tui profet înaintat în vârstă, care pre­tindea că pri­mise cuvântul Domnului printr-un înger. Dar pu­tea Dumnezeu să Se contrazică? În ce ne pri­veş­te, fie ca să ne sprijinim numai pe ceea ce El spune în Biblie şi atunci nu ne vom rătăci (Galateni 1.8, 9).

Moartea este pentru acest om al lui Dumnezeu consecinţa greşelii sale. Trupul său nu este mâncat de leu, dovadă evidentă că de Dumnezeu fusese lovit. Iar pentru bătrânul pro­fet, ce pedeapsă! El constituise o piatră de poticnire pentru acela pe care-l numise fratele său (v.30), dar faţă de care nu se purtase deloc ca un frate! Să-i conducem pe alţii la neascultare nu este mai puţin grav decât neascultarea personală, pentru că atunci facem rău atât faţă de Dumnezeu, cât şi faţă de cel care devine subiect al rătăcirii noastre.

LUAREA DECIZIILOR FORMEAZĂ CARACTERUL | Fundația S.E.E.R. România

„Domnul zisese lui Avram: „Ieşi din ţara ta… şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.” (Geneza 12:1)

Un autor a scris: „Ai vrea să ai genul de copil căruia trebuie să-i spui toată viața: „Poartă aceste haine. Urmează aceste cursuri. Du-te la acea școală. Aplică pentru acest loc de muncă. Căsătorește-te cu acea persoană. Cumpără această casă” și să facă mereu exact ceea ce-i spui tu, indiferent de vârsta pe care o are?!

Probabil că nu! De ce? Pentru că scopul tău principal este ca el să devină o persoană cu un caracter frumos și cu o judecată limpede. Iar modalitatea prin care poate face asta este să ia foarte multe decizii! Firește, asta înseamnă că va lua și o mulțime de decizii greșite, dar asta va fi modalitatea principală prin care va învăța. De foarte multe ori, voința lui Dumnezeu pentru tine va fi „Vreau ca tu să decizi”, deoarece luarea deciziilor este o parte indispensabilă a formării caracterului.

Dumnezeu Se ocupă în primul rând de formarea caracterului, nu de modelarea circumstanțelor!” Avraam nu a spus: „Doamne, unde anume mă duci? Cum merg lucrurile/cum e viața acolo? Cum o fi piața muncii? Dar cea imobiliară? Au facilități medicale și școli bune?!” Biblia spune: „Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce…” (Evrei 11:8). Avraam a decis să-L urmeze pe Dumnezeu și să se încreadă în El cu privire la absolut orice. Și a ieșit învingător!

Dumnezeu nu promite să ne dea detalii, ci să ne dea înțelepciune. Sfânta Scriptură spune: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.” (Iacov 1:5). De ce procedează Dumnezeu în felul acesta? Pentru că luarea deciziilor formează caracterul!

11 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Iar noi toți, privind ca într-o oglindă, cu fața descoperită, gloria Domnului, suntem transformați în același chip, din glorie spre glorie, întocmai ca de la Duhul Domnului.

2 Corinteni 3.18

Mintea noastră, sau mai degrabă gândirea noastră, este formată de lucrurile cu care avem de-a face zi de zi – în bine sau în rău. Lucrurile pe care le auzim, pe care le vedem sau pe care le gândim influențează atitudinea noastră, chiar dacă nu suntem conștienți de aceasta. Acest lucru este adevărat cu privire la muzica lumească, la filme, la pagini de internet sau la diverse medii de socializare, care adesea, fără să ne dăm seama, ne inoculează felul de gândire al lumii.

Când însă citim Cuvântul lui Dumnezeu și ne preocupăm cu lucrurile care au valoare eternă, gândirea noastră este înnoită și formată într-un fel pozitiv. Putem compara aceasta cu felul în care ne hrănim fizic în fiecare zi. Dumnezeu i-a creat pe oameni ca ființe dependente, care nu pot trăi fără hrană. La fel cum omul nostru din afară are nevoie de mâncare în fiecare zi, tot așa omul dinăuntru are nevoie de hrană spirituală în fiecare zi. Cât de ușor este să uităm acest adevăr atât de simplu! Domnul Isus S-a numit pe Sine Pâinea vieții și i-a îndemnat pe ucenicii Săi să se hrănească cu El (Ioan 6.54-56). Dar ce înseamnă acest lucru pentru noi, în mod practic? Cum putem face așa ceva? A mânca înseamnă a asimila, iar pentru a-L asimila pe Domnul Isus, trebuie să ne preocupăm cu El – de exemplu, trebuie să studiem viața Sa prezentată în cele patru Evanghelii.

Însă nu trebuie să ne limităm la Evanghelii. Epistolele de asemenea ne prezintă multe glorii ale Fiului lui Dumnezeu, la care trebuie să reflectăm. De exemplu, ne putem preocupa cu titlurile care Îi sunt conferite. Ce înseamnă aceste titluri? Care este locul în care El Se află acum? Ce face El acum, în glorie? Când avem astfel Persoana Lui înaintea ochilor noștri, Duhul Sfânt face o lucrare minunată în noi: ne transformă tot mai mult în același chip cu al Domnului Isus!

P. Svetlik

SĂMÂNȚA BUNĂ

[Isus] le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, a adormit, dar Mă duc să-l trezesc“. Ucenicii deci I-au spus: „Doamne, dacă a adormit, se va face bine“ … Atunci Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit. Și mă bucur pentru voi că nu eram acolo, ca să credeți. Să mergem însă la el“. Toma deci, cel numit Geamăn, le-a spus celor împreună-ucenici cu el: „Să mergem și noi să murim cu El“.

Ioan 11.11-16

„Lazăr a adormit“

Domnul Se folosește din nou de o vorbire cu sens figurat, atunci când le spune că Lazăr a adormit și că trebuia trezit. Înțelegerea ucenicilor se limita doar la lucrurile vizibile și naturale. Domnul însă avea planuri mai mărețe decât să împiedice moartea lui Lazăr prin vindecare. Voia să arate că El este Învingător asupra morții. Boala și moartea lui Lazăr au avut loc pe de o parte „pentru gloria lui Dumnezeu, ca să fie glorificat Fiul lui Dumnezeu prin ea“, iar pe de altă parte pentru binele ucenicilor. Credința lor trebuia întărită prin faptul că aveau să fie martori la puterea Domnului Isus de a învia. Chiar și în ziua de azi, Dumnezeu îngăduie încercări în familiile creștine nu doar pentru cei afectați direct, ci și pentru binecuvântarea celorlalți credincioși (Romani 8.28).

Ucenicul Toma era nedumerit. Deși Domnul vorbise despre înviere, el vedea numai moarte. Cu toate acestea, cuvintele lui, „să mergem și noi să murim cu El“, arată că, în ciuda perspectivei sale sumbre, Toma a rămas alipit de Hristos. Din dragoste, el mai degrabă ar fi murit cu Domnul, decât să trăiască fără El. În ce ne privește, deși se poate ca noi să avem mai multă pricepere decât Toma, cu siguranță avem mai puțină dragoste decât el.

Citirea Bibliei: Geneza 42.27-38 · Psalmul 29.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 13:1-19

În ziua „pe care a inventat-o el din inima lui“ (12.33), Ieroboam celebrează o sărbătoare la Be­tel în cinstea viţelului său de aur. Dar cineva vine şi-i deranjează ceremonia. Este un om al lui Dum­nezeu care soseşte din Iuda cu un mesaj de mare solemnitate. Altarul se despică; împăratul răz­vrătit este lovit, apoi vindecat prin puterea lui Dumnezeu. Harul străluceşte în vindecarea acestui om atât de nelegiuit. Dumnezeu ne binecuvântează potrivit cu ceea ce este El şi niciodată potrivit cu ceea ce suntem noi. Acest har ar fi trebuit să-i vorbească împăratului.

Profetul primise porunca să se întoar­că de îndată ce-şi va fi încheiat misiunea. Să se odihnească, să mănânce şi să bea pe teritoriul acestor seminţii neascultătoare ar fi fost în con­tradicţie cu cuvintele de judecată pe care le pro­nunţase. La fel, nici noi nu putem fi în comuniune cu orga­nizaţii religioase care nu se află în supunere faţă de Scriptură.

Profetul bătrân, ai cărui fii par să fi fost prezenţi la sărbătoarea viţelului de aur, nu-şi avea locul la Betel. Din acest motiv, deşi trăind în cetatea în care avea să se desfăşoare această misiune, el nu fusese împuternicit de Domnul pentru ea. Dar, atrăgându-l în casa lui pe omul lui Dumnezeu din Iuda, bătrânul îşi justifica poziţia falsă şi îşi întărea propria reputaţie. În ce-l privea pe profe­tul din Iuda, dacă s-ar fi grăbit să pă­ră­sească aceste locuri, n‑ar mai fi fost ajuns din urmă! (v. 14).

ANCORE PENTRU SUFLETUL TĂU (3)

„Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.” (Faptele apostolilor 27:25)

A treia ancoră care ne dă încredere într-o situație de criză se găsește tot în cuvintele apostolului Pavel: „Am încredere în Dumnezeu că se va întâmpla aşa cum mi s-a spus.”

Dacă ai fost vreodată trădat de un partener necredincios, probabil ți-ai pierdut încrederea în căsătorie. Dacă ești o victimă a crizei ipotecare, și poate ți-ai pierdut casa, atunci ți-ai pierdut încrederea în industria financiară. Dacă ai votat pentru cineva despre care credeai că este integru, dar ai descoperit că este la mâna unor grupuri de interese, probabil că ți-ai pierdut încrederea în guvern și în toată clasa politică.

Dar să nu-ți pierzi niciodată încrederea în promisiunile lui Dumnezeu! Stai în fața furtunii, a circumstanțelor, a crizelor și cântă cuvintele acestui imn celebru al lui Russell Carter: „Stând pe promisiunile veşnice/ Când primejdia, frica s-apropie / Prin Cuvântul Domnului voi învinge / Stând pe promisiunile Lui / Crezând, crezând, Stau pe promisiunile Domnului meu / Crezând, crezând, Eu stau pe promisiunile Lui!” S-ar putea să-ți pierzi încărcătura, s-ar putea să-ți pierzi corabia, s-ar putea chiar să cazi peste bord – dar vei învinge datorită promisiunilor lui Dumnezeu față de tine.

După cum spunea cineva, pe un ton de glumă, desigur, dar adevărat: „Dumnezeu a spus, eu cred – și cu asta, basta!” Dacă astăzi te afli într-o situație de criză, iată câteva promisiuni biblice pe care te poți baza: „Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost și sub braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.” (Deuteronomul 33:27); „Tu îmi dai scutul mântuirii Tale, dreapta Ta mă sprijină şi îndurarea Ta mă face mare.” (Psalmul 18:35); „Până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaşi, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini.” (Isaia 46:4)

Așadar, rămâi ancorat în promisiunile lui Dumnezeu!

8 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Cunoașteți harul Domnului nostru Isus Hristos. El, măcar că era bogat, S-a făcut sărac pentru voi, pentru ca, prin sărăcia Lui, voi să vă îmbogățiți.

2 Corinteni 8.9

Domnul înțelege când noi greșim în mod inconștient, adică nu cu intenție. În cazul tuturor jertfelor pentru păcat vedem că Dumnezeu nu îngăduia ca cineva din poporul Său să calce de bunăvoie vreuna dintre poruncile Sale sau să fure ceva care Îi aparține. Și nici noi nu putem îngădui, dacă am cunoscut harul și dragostea lui Dumnezeu și a Domnului Isus, care a dat tot ce a avut ca să ne facă bogați. Vedem aceasta și în Matei 13, în pilda negustorului care căuta perle frumoase și care, „găsind o perlă de mare valoare, a mers și a vândut tot ce avea și a cumpărat-o“. De aceea, Domnul Isus a mers la cruce și a dat totul, chiar viața Sa, și după aceea S-a făcut rob pentru totdeauna (comparați cu Exod 21.5,6), ca astfel noi să obținem plinătatea binecuvântărilor care erau partea Sa în casa Tatălui. Nicio creatură – nici măcar arhanghelii Mihail și Gabriel – n-a avut vreodată parte de acestea, însă nouă El a vrut să ni le dea! În lumina acestui har, cine ar putea să-I răpească ceva în mod conștient, sau cine ar refuza să-I dea ceea ce este un drept al Lui? Dacă privim la harul Domnului Isus, nu putem crede că cineva care Îl cunoaște ca Mântuitor ar fi în stare de așa ceva.

Așa este și cu privire la Dumnezeu. Nu sunt strângerile noastre laolaltă de duminica dimineața, care ar trebui să fie totuși ore de adorare, dovadă că inimile noastre sunt egoiste? Nu se întâmplă oare ca, acolo unde Domnul Isus ne invită la Sine și ne roagă: „Faceți aceasta în amintirea Mea“, deseori n-o facem spre amintirea Sa și a lucrării Sale, ci ne strângem pentru amintirea mântuirii noastre? Nu ne gândim noi deseori aproape exclusiv numai la rezultatele pe care le-a adus lucrarea Sa pentru noi? În ce măsură ne ocupăm cu dragostea Sa și cu slava Persoanei Sale, așa cum se arată ea pe cruce, sau cu suferințele și cu moartea Sa? Rugămintea Sa este: „Faceți aceasta în amintirea Mea“. Nu este oare adevărat că noi așa de repede ne întoarcem spre ceea ce am primit, aceasta fiind o dovadă a egoismului inimii noastre? Nu este oare adevărat că în viața noastră deseori ne preocupăm cu ceea ce am primit, cu ceea ce dorim sau cu ceea ce considerăm necesar și Îl rugăm pe Dumnezeu pentru aceasta, în timp ce ne gândim puțin la ceea ce El are ca drept al Său?

H. L. Heijkoop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe când se împlinea ziua Cincizecimii … a venit deodată un sunet din cer, ca vuietul unui suflu puternic, și a umplut toată casa unde ședeau … și toți s-au umplut de Duh Sfânt.

Noi toți am fost botezați [în puterea unui] singur Duh într-un singur trup … și tuturor ni s-a dat să bem dintr-un singur Duh.

Fapte 1.1-4; 1 Corinteni 12.13

Ziua Cincizecimii

După învierea Sa, Hristos S-a înălțat la cer. În ziua Cincizecimii s-a împlinit ceea ce El promisese: Duhul Sfânt a coborât pe pământ să locuiască în cei credincioși. Aceasta s-a întâmplat în mod vizibil. A fost începutul creștinismului, perioada de tranziție, în care Dumnezeu a dat mărturie atât prin semne, cât și prin minuni, care au confirmat noul mod de a lucra al lui Dumnezeu. (Coloseni 1.25,26).

În zilele noastre, când cineva își pune încrederea în Hristos și primește Duhul Sfânt, „Însuși Duhul mărturisește cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu“ (Romani 8.16). El aduce în duhul nostru conștiența faptului că suntem copii ai lui Dumnezeu. Duhul Sfânt îi călăuzește pe credincioși pe drumul vieții lor, pentru ca ei să facă voia lui Dumnezeu cu discernământ: „Căci toți cei care sunt conduși de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu“ (Romani 8.14). Duhul Sfânt este Cel care i-a unit pe toți credincioșii într-un singur trup spiritual al cărui Cap este Hristos, Domnul glorificat în cer. Ei sunt plini de unul și același Duh care locuiește în fiecare în parte. Astfel, trupul lor este „templu al Duhului Sfânt“ (1 Corinteni 6.19).

Citirea Bibliei: Geneza 41.37-52 · Psalmul 27.1-6

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 11:26-43

În acelaşi fel în care a acţionat pregă­tindu‑l pe David pe când încă Saul se afla în viaţă, Dumnezeu îl ridică acum pe Ieroboam, chiar din timpul vieţii lui So­lomon. Şi, precum Saul odinioară, Solo­mon caută să ia viaţa celui desemnat de Domnul să-i succeadă (v. 40). Dar ce con­trast între Ieroboam, care ridică mâna împo­triva împăra­tului (v. 26), şi David, care re­fuză să facă aceasta; între Ieroboam, care fuge în Egipt, învăţând acolo idolatria, şi David, care se ascunde în pustie!

David îşi începuse bine viaţa, o continuase rău, dar din nou bine a sfârşit-o. Solomon a început bine, a conti­nuat bine, dar şi-a sfârşit rău cariera. Amintim şi un exemplu opus acestuia: Iacov, ale cărui zile au fost „puţine şi rele“ (Geneza 47.9), a avut un sfârşit atât de frumos (Evrei 11.21).

Această tentativă de ucidere este cea din urmă acţiune a lui Solomon care ni se relatează! Apoi el adoarme cu pă­rinţii lui. Avusese „un timp să trăiască“. După propria declaraţie, acum soseşte pentru el „timpul să moar㓠(Ecl. 3.2). Scump cititor, nu ştii când acest timp va sosi şi pentru tine. Dar ceea ce tre­buie să ştii este că timpul pentru a trăi este în mod egal şi timpul pentru a crede şi timpul de a trăi pentru Hristos.

CÂND NU EȘTI SIGUR, ÎNCREDE-TE ÎN DUMNEZEU!

„Umblăm prin credinţă, nu prin vedere.” (2 Corinteni 5:7)

Închide ochii și încearcă să mergi fără să vezi… și îți vei face o idee despre ce înseamnă să umbli prin credință. Credință în ce? În caracterul neschimbător al lui Dumnezeu, în bunătatea lui Dumnezeu, în iubirea lui Dumnezeu și în adevărul că El are întotdeauna în minte și-n inimă interesele tale. Când umbli cu Dumnezeu, informațiile îți sunt date atunci când trebuie să cunoști ceva. Dumnezeu stabilește cine trebuie să știe ce, și când…

Iată un exemplu în acest sens: Biserica primară trebuia să decidă dacă Dumnezeu îi cheamă să accepte neamurile. După „multă vorbă”, ei au trimis acest mesaj: „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă…” (Fapte apostolilor 15:28) Liderii Bisericii nu au spus „ni s-a părut potrivit (nouă)”, ci au cerut călăuzire… Când viitorul întregii rase umane era în joc, cel mai bun lucru pe care l-au putut face a fost să se încreadă în Dumnezeu, deși nu erau foarte convinși la început cu privire la mântuirea neamurilor. Cu toate acestea, liderii bisericii s-au simțit destul de confortabil să trimită acea scrisoare. Se pare că voia lui Dumnezeu era să nu li se spună exact care este voia Sa, cu privire la neamuri, sau cel puțin nu toate detaliile. Dumnezeu știa că ei vor crește mai mult dacă trebuie să se gândească, să discute și să decidă, și nu să aibă parte de o poruncă sau o predică. Evident, ei nu aveau nevoie de certitudine. Erau fericiți să se mulțumească cu o supunere sinceră.

Când Pavel spune că „umblăm” prin credință, el se referă la cea mai lentă formă de transport cunoscută de om. El se referă, de asemenea, la un proces care are loc pas cu pas. Dumnezeu are „vedere prin satelit”; El vede întreaga călătorie de la început până la sfârșit și planifică fiecare pas. Și El spune: „Fă ce ți-am dat să faci și, după ce ai terminat, îți voi arăta ce vreau să faci în continuare”. Așadar, când nu ești sigur – încrede-te în Dumnezeu!

7 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Terminați cu omul, a cărui suflare este în nările lui; pentru că în ce s-ar ține seama de el?

Isaia 2.22

Este întotdeauna un lucru trist și smeritor să privim la om și la căile lui nenorocite. Omul este la fel peste tot. În Eden, pe pământul curățit prin judecată, în pustie, în țara Canaan, în Adunare, în Mileniu, omul se dovedește complet falimentar. Din momentul în care face prima mișcare, falimentează. Astfel, în Geneza 1 și 2, Dumnezeu este prezentat ca fiind Creatorul – totul este creat și rânduit cu o perfecțiune divină, iar omul este așezat în acea scenă binecuvântată, pentru a se bucura de roadele înțelepciunii, bunătății și puterii divine. Însă, în Geneza 3, totul se schimbă. Din momentul în care omul acționează, el face aceasta în neascultare, aducând ruina și pustiirea. La fel s-a întâmplat după potop, după ce pământul trecuse prin acea judecată cumplită. Omul și-a luat din nou poziția, însă doar pentru a se expune într-un mod rușinos, dovedind astfel că era cu totul incapabil să guverneze și să țină în stăpânire pământul, neputându-se ține în stăpânire pe sine însuși (Geneza 9). De îndată ce Israel a fost scos din Egipt, și-a făcut un vițel de aur. Imediat după ce preoția a fost instituită, fiii lui Aaron au adus foc străin. La scurt timp după ce a fost făcut împărat, Saul și-a dovedit voința proprie și neascultarea.

Dacă deschidem Noul Testament, vom găsi același lucru. De îndată ce Adunarea a luat ființă și a fost împodobită cu darurile de la Cincizecime, auzim sunetul trist al murmurelor și al nemulțumirii. Pe scurt, istoria omului, de la început până la sfârșit, în orice loc, este marcată de faliment. Nu există nici măcar o singură excepție, din Eden și până la sfârșitul Mileniului.

Este bine să privim la acest fapt solemn și plin de greutate, dându-i locul cuvenit în inima noastră. Astfel, el va corecta orice noțiune falsă cu privire la caracterul real și la adevărata stare a omului. Trebuie să ținem minte că sentința cumplită care a adus teroarea în inima împăratului desfrânat al Babilonului – „Ai fost cântărit în balanță și ai fost găsit ușor“ – a fost pronunțată, de fapt, asupra întregii rase umane. A acceptat cititorul această sentință pentru el însuși? Iată o întrebare foarte solemnă, la care trebuie neapărat dat un răspuns.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ghedeon bătea grâu în teasc, ca să-l ascundă de madianiți. Și Îngerul Domnului i S-a arătat și i-a zis: „Domnul este cu tine, războinic viteaz!“.

Judecători 6.11,12

Ghedeon – războinicul viteaz

În zilele lui Ghedeon, madianiții îi asupreau pe cei din poporul Israel. Le invadau întruna țara, Canaanul, și le distrugeau recoltele. Prin urmare, israeliții sufereau tot mai mult. Ce a făcut Ghedeon în această situație? El cultiva neobosit grâul, în ciuda pericolului din partea madianiților. Iar după recoltă îl treiera într-un loc ascuns, pentru a avea hrana necesară pentru el și pentru familia lui. Datorită faptului că nu s-a dat bătut în fața vrăjmașului, Dumnezeu i-a recunoscut curajul: „Domnul este cu tine, războinic viteaz“.

Această întâmplare conține o lecție pentru viața noastră de credință. Madianiții simbolizează lucrurile pământești care tind să ne preocupe atât de mult, încât nu ne mai facem timp să asigurăm hrana necesară din Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi și pentru familia noastră. Și cu câtă ușurință neglijăm să citim din Biblie, pentru că trebuie să facem una sau alta…!

Să fim fermi și să ne facem timp pentru momente de liniște și pentru rugăciune în familie! În calitate de părinți, avem o responsabilitate în această privință. Le citim copiilor câte un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi? Încercăm să le explicăm textul din Biblie? Viața nouă are nevoie de o astfel de hrană, pentru a crește și a înflori. Orice credincios care nu se lasă împiedicat în a aduna hrană spirituală pentru familia lui este un „războinic viteaz“ înaintea lui Dumnezeu.

Citirea Bibliei: Geneza 41.14-36 · Psalmul 26.1-12

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 11:14-25

Când este vorba de om şi de responsabilitatea lui, constatăm din nou şi întotdeauna un faliment total. Istoria lui Solomon demonstrează faptul acesta probabil mai bine decât toate celelalte. El a fost cel mai înţe­lept, cel mai bogat şi cel mai puternic dintre cei care au trăit sub soare. El a construit pentru Dumnezeu un templu maies­tuos, lucrare fără seamăn. Dar cu cât cineva a fost pus într-o poziţie mai înaltă, cu atât mai răsună­toare îi este căderea. O scăpare per­misă în viaţa unui om evlavios ia cu sine întreaga greu­tate a evlaviei lui. Ce trist exemplu a dat acest împărat slab întregului Israel! Când um­blarea noastră nu este în conformitate cu poziţia pe care o avem, constituim o piatră de poticnire pentru alţii.

Dumnezeu îi ridică vrăjmaşi lui Solomon, pe când acesta era la o vârstă înaintată. Întâi din­ afara împărăţiei: pe Hadad şi pe Rezon. Apoi chiar din interior: pe Ieroboam. Dar nu-l vedem deloc pe îm­pă­rat venindu-şi în fire şi întorcându-se spre Domnul din toată inima – potrivit propriilor sale expresii din cap.8, v. 47 şi 48. El nu se îndreaptă spre Domnul ca să-I spună: „ascultă şi iart㓠(8.49, 50). Şi totuşi, nu fusese aceasta calea schi­ţată în rugăciunea lui pentru cei care aveau să se con­frunte cu vrăjmaşi, drept consecinţă a păcatelor lor?

UȘI DESCHISE | Fundația S.E.E.R. România

„Mi se deschisese acolo o uşă în Domnul…” (2 Corinteni 2:12)

Un autor afirma: „Oamenii care studiază antreprenorii spun că aceștia excelează în ceea ce se numește „alertă de oportunități”; ei se uită la aceleași circumstanțe ca toți ceilalți, dar observă, fără să caute, ocazii/posibilități care au fost trecute cu vederea până acum. Ei sunt atenți, în așteptare, continuu receptivi la ceea ce poate apărea.”

Apostolul Pavel a fost o astfel de persoană. El a spus: „Când am ajuns la Troa pentru Evanghelia lui Hristos… mi se deschisese acolo o uşă în Domnul…” (2 Cor. 2:12) Pavel practica instinctiv „vigilența oportunității divine”. Și tu poți face la fel! Pentru Pavel, trecerea prin „ușile deschise” de Dumnezeu i-a adus adesea greutăți… Dar și mari realizări! „Ușile deschise” nu vin la pachet cu un set meticulos de instrucțiuni cu privire la ce ar trebui să faci și ce se va întâmpla ca rezultat.

Pentru a descoperi ce este de cealaltă parte a „ușii deschise”, trebuie să treci prin ea. Vei experimenta frica? Da! De fiecare dată când vei încerca ceea ce nu ai mai încercat, nu cunoști și nu ai făcut – vei experimenta frica. Atunci trebuie să-ți amintești că, indiferent ce te așteaptă de cealaltă parte a ușii, Dumnezeu va fi acolo!

Iată două lucruri pe care trebuie să le ai în vedere: în primul rând, uneori o „ușă deschisă” nu înseamnă să mergi într-un loc nou; înseamnă să recunoști o oportunitate nouă (și nedetectată anterior) chiar într-un loc vechi. În al doilea rând, „ușile deschise” nu există niciodată doar pentru avantajul persoanelor cărora li se oferă. Ele sunt o ocazie de a-i binecuvânta pe alții (vezi Geneza 12:1-3). O „ușă deschisă” nu va fi niciodată doar pentru beneficiul tău!

Așadar, a deschis Dumnezeu o ușă pentru tine? Dacă a făcut-o, nu ezita și nu șovăi – treci prin ea!

5 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Deci nu te rușina de mărturia Domnului nostru, nici de mine, întemnițatul Său, ci suferă răul împreună cu evanghelia, potrivit puterii lui Dumnezeu.

2 Timotei 1.8

Noul Testament pe scurt (16) – 2 Timotei

La fel ca prima Epistolă către Timotei, și cea de-a doua Epistolă către Timotei se ocupă de responsabilitatea individuală cu privire la Adunare. Pavel a scris această epistolă din închisoare. Ea este ultima lui epistolă, și a scris-o știind că în curând avea să fie dat la moarte din pricina mărturiei sale pentru Domnul. În această epistolă, el nu mai vorbește despre „casa lui Dumnezeu“, ci despre „o casă mare“ (capitolul 2.20). Ceea ce fusese odinioară casa lui Dumnezeu, în curăție și în adevăr, se degradase acum prin îngăduirea învățăturilor greșite și a vaselor de necinste. De asemenea, toți cei din Asia îi întorseseră spatele apostolului Pavel, respingându-i învățăturile.

Pavel nu era însă descurajat, ci, dimpotrivă, cu o inimă plină de bucurie, el îl încurajează pe Timotei, pentru a-l întări astfel și pentru a-l face să-și biruiască timiditatea. Lui Timotei nu trebuia să-i fie rușine de mărturia Domnului, ci trebuia să împartă drept cuvântul adevărului (capitolul 2.15) și să se folosească de tot acest adevăr binecuvântat pentru a acționa cu fermitate și cu hotărâre pentru Dumnezeu. Nu trebuia să neglijeze nicio parte a acestui adevăr, fie pentru o lucrare de evanghelist, fie pentru slujirea poporului lui Dumnezeu. Capitolul 2 îl prezintă pe cel credincios în opt aspecte importante ale vieții, fiind un drept excelent pentru oricine dorește cu adevărat să-L slujească pe Domnul astăzi.

Această carte oferă multă încurajare celor cu inima întreagă, în aceste zile de nepăsare și de decădere spirituală. Ea prezintă resursele binecuvântate ale lui Dumnezeu, care a prevăzut împrejurările prezente. În felul acesta, oricare ar fi dezonoarea adusă numelui Său în creștinătate, cel credincios Îl poate onora, aceasta fiind și semnificația numelui lui Timotei: „Cel care Îl onorează pe Dumnezeu“.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Prin credință, Abel I-a adus lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain, prin care a primit mărturie că este drept.

Evrei 11.4

Două categorii de oameni – două religii

La prima vedere, poate părea că Abel și Cain au făcut același lucru. Amândoi I-au adus câte o jertfă lui Dumnezeu. Cain I-a adus din roadele ogorului, din rezultatul muncii lui. Abel a jertfit un animal din turma lui. Dumnezeu a primit jertfa lui Abel, dar nu și pe a lui Cain. Abel a lucrat prin credință. Este evident că el a urmat exemplul dat chiar de Dumnezeu, Cel care îi îmbrăcase pe părinții lui cu pielea unui animal care, murind în locul lor, dădea socoteală pentru vina lor (Geneza 3.21). Cain s-a apropiat însă de Dumnezeu cum a socotit el mai bine, și nu a fost primit.

Doi oameni, un fariseu și un vameș, au mers să se roage la templul din Ierusalim. Fariseul și-a descris, cu vorbe multe și mulțumit de sine, viața pe care o ducea în dreptate și în e-vlavie. Vameșul însă implora atât: „Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!“ (Luca 18.13). Rugăciunea fariseului nu avea nicio valoare pentru Dumnezeu. Însă Dumnezeu a primit rugăciunea vameșului.

Doi răufăcători au fost răstigniți împreună cu Isus. Amândoi știau că mai aveau doar câteva ore de trăit. Unul dintre ei L-a insultat pe Fiul lui Dumnezeu, celălalt L-a recunoscut ca Domn. Unul a mers la pierzare veșnică, celălalt a primit viața eternă.

Există doar două categorii de oameni. Ei pot părea să aibă multe în comun, dar drumurile lor se despart în moarte. Oricine L-a primit pe Isus ca Mântuitor are parte de bucurie eternă. Toți ceilalți vor fi în iad, despărțiți pentru totdeauna de Dumnezeu.

Decizia cu privire la locul în care ne vom petrece veșnicia poate fi luată doar atât timp cât trăim. Vai de ei! pentru că au mers pe calea lui Cain … (Iuda 11).

Citirea Bibliei: Geneza 40.1-23 · Psalmul 25.1-11

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 10:14-29

Priveliştea marelui împărat Solomon, îmbră­cat în veşminte preţioase şi măreţe, aşezat pe tronul său confec­ţionat din fildeş acoperit cu aur, trebuie să fi constituit un spectacol grandios. Şi totuşi Domnul Isus, invi­tându-ne să privim cu atenţie la crinii de pe câmp, afirmă c㠄Solomon, în toată gloria lui, nu s-a îmbrăcat ca unul dintre aceştia“ (Matei 6.29). Putem fi si­guri că cele mai frumoase realizări ale omului nu o vor ajunge nicio­dată pe cea mai modestă din­tre cele ale Creatorului.

Psalmul 72, compus „pentru Solomon“, descrie aceas­tă domnie a dreptăţii (v. 1-4), a păcii (v. 7), a puterii     (v. 8-11), a îndurării (v. 12-14), a prosperităţii (v. 16) şi a binecuvântării (v. 17). „Împăraţii din Seba şi Saba vor prezenta tribut … şi i se va da din aurul Sebei“ (v. 10, 15).

Şi în capitolul nostru, 10, se dau multe detalii pentru ilustrarea prosperităţii, a înţe­lepciunii şi a puterii acestui fiu al lui David dom­nind cu dreptate la Ierusalim. Înţelegem că aici este, de asemenea, imaginea Unuia „mai mare decât Solomon“. Centru al gloriei şi sursă a bine­cuvântării pentru toate naţiunile, această domnie stră­lucitoare nu constituie decât o reflecta­re pală a viitoarei dominaţii universale a Domnu­lui nostru Isus Hristos. Însă ai Săi nu aşteaptă acest viitor glorios pentru a recunoaşte drepturile, întrucât ele sunt, incontestabil, în inima lor.

ONOREAZĂ-L PE DUMNEZEU ÎN TOT CEEA CE FACI!

„Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi…” (Psalmul 1:1)

Când Moise i-a cerut lui Faraon să elibereze poporul lui Dumnezeu, suveranul egiptean i-a oferit… compromisuri: în primul rând, a fost de acord să-i lase să plece… dar să nu se îndepărteze prea mult! În al doilea rând, s-a oferit să lase să plece doar bărbații, și să-și lase soțiile și copiii în Egipt. În al treilea rând, a acceptat să-i lase să plece dar cu mâinile goale – să-și lase afacerile și agoniseala în Egipt!

Și de fiecare dată, Moise a spus nu! Să știi că Satan îți va face oferte și ție… Așa că pune distanță între tine și lume. Refuză să-i dai voie să-ți ia copiii. Refuză să trăiești după practicile egoiste de afaceri (adesea lipsite de etică) ale lumii! Tu ești chemat să-i iubești și să-i ajuți pe cei din jurul tău, fără să devii însă ca ei!

Unul dintre marile daruri pe care Dumnezeu ni le-a oferit este darul liberului arbitru: putem alege! Dacă vrei să te bucuri de binecuvântările lui Dumnezeu, trebuie să alegi cu discernământ stilul de viață care să fie aliniat la voia Lui și să fie în concordanță cu valorile Cuvântului Său. Ai grijă, nu face alegeri bazate pe valorile în continuă erodare ale sistemelor lumii din jurul tău. Modalitatea de a reuși în viață este să te bazezi pe principiile Bibliei.

Iată două versete la care trebuie să meditezi și de care trebuie să ții cont: „Binecuvântarea Domnului îmbogăţeşte şi El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.” (Proverbele 10:22); „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (Matei 6:33)

Așadar, roagă-te astăzi: „Doamne, nu vreau să trăiesc după standardele lumii. Doresc să te pun pe Tine pe primul loc în viața mea, pentru că știu că întotdeauna căile Tale sunt cele mai bune. Amin!” Așa că, onorează-L pe Dumnezeu în tot ceea ce faci!

4 Iunie 2025

DOMNUL ESTE APROAPE

Simon Petru, rob și apostol al lui Isus Hristos, către cei care au primit o credință de același preț, împreună cu noi, prin dreptatea Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos: Har vouă și pace să vă fie înmulțite în cunoștința lui Dumnezeu și a lui Isus, Domnul nostru.

2 Petru 1.1,2

Ceea ce-l caracterizează în primul rând pe apostolul Petru în această epistolă este titlul său de rob al lui Isus Hristos. Isus Hristos l-a câștigat și Lui Îi aparține la modul propriu; el nu are obligații decât față de Acela care este Stăpânul său; calitatea sa de rob este aceea în care el își exercită slujba de apostol. Acesta este de altfel titlul pe care cu bucurie și-l iau slujitorii Domnului, pe care El îi folosește în lucrarea Sa (Romani 1.1; Filipeni 1.1; Tit 1.1; Iacov 1.1; Iuda 1; Apocalipsa 1.1). Un rob nu aparține altcuiva decât Stăpânului său – singurul care are dreptul să Se folosească de el și să-i poruncească. Conștiența acestei poziții conferă simplitate vieții noastre și ne face să privim cu detașare la miile de lucruri prin care lumea caută să pună stăpânire pe noi.

Putem constata că cele două epistole ale lui Petru, deși scrise la un interval de timp una față de alta, totuși se adresează acelorași persoane (3.1,2). Prima epistolă ne vorbește despre guvernarea lui Dumnezeu față de ai Săi, iar a doua, despre guvernarea lui Dumnezeu față de lume – două teme de interes major pentru creștini.

O altă constatare care se impune din lectura celor două epistole ale lui Petru și, în general, din toate epistolele adresate unor sfinți ieșiți din iudaism, ca, de exemplu, Epistola către Evrei (capitolul 13) și, cel puțin parțial, epistola lui Iacov, este aceasta, că Duhul vrea să scoată în evidență faptul că principiile morale ale purtării noastre față de oameni – indiferent dacă aceștia sunt sau nu sub Lege – rămân invariabile și nu sunt modificate de mediul în care ele sunt enunțate. Relațiile de familie, obligațiile față de autoritățile constituite, îndatoririle față de toți oamenii – din poziții înalte sau smerite – nu sunt nicidecum influențate de diversele epoci sau dispensații în care sunt menționate; în toate timpurile, ele rămân invariabile, așa cum caracterul lui Dumnezeu Însuși, Cel cu care avem de-a face, este invariabil.

H. Rossier

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar roada Duhului este … bucurie.

Galateni 5.22

Unde se găsește bucuria?

Toată lumea caută și are nevoie de bucurie.

Unii consideră că bucuria lor provine, în mare parte, din înfruptarea cu plăceri și din eliberarea de orice grijă. Însă acestea nu oferă satisfacție permanentă, iar în final duc la deziluzii și la tristețe.

Alții caută plăcere în frumos, în sublimul din creația lui Dumnezeu și din arte. Însă de asemenea acestea sunt trecătoare și nu oferă mângâiere, nici nu ne vor fi de vreun folos atunci când ne vom afla în pragul eternității.

Adevărata bucurie nu depinde de circumstanțele exterioare, ci își arată valoarea ridicându-se deasupra împrejurărilor. Ea vine numai de la Dumnezeu și este dată prin Duhul Sfânt, care locuiește în oricine crede cu adevărat în Hristos. O astfel de bucurie l-a ajutat pe apostolul Pavel să găsească mângâiere în închisoare și putere ca de acolo să îi consoleze pe alții în inimile lor.

Ce moment minunat este acela când cineva crede în Isus și gustă bucuria mântuirii! Aceasta este o bucurie care umple sufletul zi de zi. Cel credincios trebuie doar să se gândească la mântuirea măreață pe care a primit-o prin Isus Hristos și să Îi mulțumească pentru ea.

Totodată, Duhul lui Dumnezeu îi arată celui credincios bucuria care vine prin „comuniunea cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos“. Atunci, bucuria lui este „deplină“ (1 Ioan 1.3,4). Bucuria comuniunii îi unește pe copiii lui Dumnezeu, impulsionându-i și confirmând în ei că au o viață nouă.

„Bucurați-vă întotdeauna în Domnul“ (Filipeni 4.4)!

Citirea Bibliei: Geneza 39.1-23 · Psalmul 24.1-10

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 10:1-13

Pe când le vorbea fariseilor, pentru a sublinia necredinţa lor, Domnul le va aminti această scenă: „O împără­teasă din sud … a venit de la mar­ginile pământului ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi, iată, aici este mai mult decât Solomon“ (Matei 12.42). Fiul lui Dumnezeu, Îm­păratul gloriei, Se găseşte prefigurat aici, înaintea ochilor noştri. El ne învaţă că primeşte pe oricine vine la El. Nici gloria, nici bogăţiile marelui împărat nu sunt acelea care-l atrag pe acest nobil vizitator la curtea sa. Împărăteasa din Seba auzise de înţelep­ciunea lui Solo­mon „legată de Numele Domnului“ şi, dorind s-o evaluezeea însăşi, vine să-i împărtăşeasc㠄tot ce era în inima ei“. Să nu ne satisfacă doar să fi auzit despre Domnul Isus. Să mergem la El! El este gata să ne dea tot ceea ce dorim, tot ceea ce-I cerem (v.13; Ioan 15.7).

Ceea ce o impresionează pe împărăteasă la curtea lui Solomon (v. 4, 5) ne face să ne gândim la mărturia dată pentru Domnul de către adunare (casa Lui), la învăţătura Cuvântului (mâncarea mesei Lui), la comportarea alor Săi, care trebuie să fie demnă de El (ţinuta, rânduiala, hainele slujitorilor lui). În toate aceste detalii trebuie să le arătăm persoanelor cu care intrăm în contact Cine este marele Împărat Căruia suntem onoraţi să-I aparţinem.

TRĂIEȘTE PRIN PUTEREA LUI HRISTOS, NU PRIN PUTEREA TA!

„Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13)

Una dintre abordările care te va descuraja cel mai rapid, pe drumul spre veșnicie, este să încerci să-ți trăiești viața creștină prin propriile tale forțe. Este ca și cum ai încerca să te ridici prin propriile tale puteri atunci când ești trântit la pământ – nu se poate!

Dumnezeu a rânduit să fie așa!

Domnul Isus a spus: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:15-17)

Poruncile lui Dumnezeu pentru noi nu sunt prea greu de urmat – dacă le împlinim prin puterea lui Hristos care locuiește în noi! Și trebuie să învățăm să ne bazăm zilnic pe această putere. El este în noi și cu noi, în orice moment, pentru ca noi să reușim să facem ceea ce nu putem face, și să facem cu ușurință ceea ce altfel ni s-ar părea greu de făcut fără El.

Apostolul Pavel vorbea despre lupta constantă dintre trupul său și duhul său. Uneori, asta îl ducea la disperare. Apoi, tot el ne oferă cheia unei vieți creștine victorioase și spune: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13) – adică: sunt pregătit pentru orice și fac față la orice prin El, care îmi insuflă putere interioară; sunt ce și cum/cât trebuie, în suficiența lui Hristos!

Ia exemplul unui bec: el nu poate da lumină de unul singur/prin sine. Dar când este conectat la o sursă de energie, tot ceea ce trebuie să faci este să apeși pe un întrerupător.

Așa că acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru tine astăzi: trăiește prin puterea lui Hristos, nu prin puterea ta!