Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

La ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare, spunând: „Eloi, Eloi, lama sabactani?”, care tradus înseamnă: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”.
Isus spunea: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac”.

Marcu 15.34; Luca 23.34

Hristos fusese acuzat pe nedrept de preoții de seamă și de bătrâni, fusese dus înaintea lui Ana și a lui Caiafa, apoi la Pilat, care L-a trimis la Irod, după care acesta L-a trimis înapoi la Pilat. Soldații romani L-au bătut și L-au batjocorit, I-au smuls barba și L-au scuipat. Profetul Isaia vorbise despre El, spunând: „El a fost asuprit și El a fost chinuit, dar nu Și-a deschis gura. A fost dus ca un miel la înjunghiere și ca o oaie mută înaintea celor care o tund, așa nu Și-a deschis gura” (Isaia 53.7). Isus Hristos, ducându-Și crucea și purtând o coroană de spini, a fost dus la Golgota pentru a fi răstignit.

Rămânem muți de uimire privind la Domnul slavei cum atârnă pe cruce. Ar fi trebuit ca noi să fim acolo, sub pedeapsă, și am fi fost, dacă dragostea Lui minunată nu L-ar fi făcut să ia locul nostru. Hristos Însuși a dat răspunsul la întrebarea: „Pentru ce M-ai părăsit?”. El a fost părăsit de Dumnezeu, pentru ca noi să nu mai fim niciodată părăsiți, ci să cunoaștem dragostea lui Dumnezeu și să ne bucurăm de ea prin Domnul nostru Isus Hristos, darul lui Dumnezeu pentru noi.

Mâinile nelegiuite, păcătoase și răzvrătite L-au răstignit pe Fiul lui Dumnezeu pe o cruce romană. În orice moment ar fi putut chema douăsprezece legiuni de îngeri, însă n-a făcut-o, ci S-a rugat. Nu S-a rugat să fie eliberat de suferință, nici de vrăjmașii Săi, ci S-a rugat chiar pentru acești vrăjmași: „Tată, iartă-i, pentru că ei nu știu ce fac”. Dacă nu ar fi suferit El crucea, nimeni n-ar fi fost iertat. Dreptatea trebuia satisfăcută, Satan trebuia biruit, iar păcătosul trebuia împăcat. Ce dragoste minunată!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul și marea?

Marcu 4.41

Contraste

Domnul Isus i-a luat pe copii în brațe, a mâncat cu păcătoșii și a spălat picioarele ucenicilor. Totuși El poartă întreaga creație prin Cuvântul puterii Sale și Își va supune totul ca Moștenitor al cerului și al pământului.

El nu a avut în această lume o casă. Nu a avut un loc unde să-Și poată așeza capul. Dar El oferă, în timpul de har, tuturor celor care cred, un loc în multele locuințe pe care le-a pregătit în Casa Tatălui pentru ei.

A trăit într-o sărăcie adâncă, încât nu a avut nici măcar bani pentru impozitul la Templu. Dar El a binecuvântat milioane de oameni cu o bogăție spirituală de neînchipuit.

Isus S-a așezat jos, obosit după călătorie. Dar i-a dăruit pace femeii care a venit la El obosită de viață și împovărată cu păcate.

El a cunoscut în viața Lui pe pământ foamea și setea. În același timp a putut să le spună oamenilor: „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cine crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6.35).

El a fost încoronat cu spini și a fost condamnat ca „Împăratul iudeilor” la moartea de cruce. Tuturor răscumpăraților care vor răbda în încercările credinței, le va dărui odată cununa vieții.

El a luat păcatele oamenilor asupra Sa, pentru a le putea dărui dreptatea Sa.

Isus Hristos nu a compus nicio cântare și nu a scris nicio carte. Dar El este tema multor cântări și cărți, care au ca temă suferințele și slăvile Sale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNCREDE-TE ÎN CARACTERUL NESCHIMBĂTOR AL DOMNULUI! – Fundația SEER

„Nu-L pot descoperi” (Iov 23:9)

 

Uneori, nu vei simți prezența lui Dumnezeu. Acelea vor fi vremuri dificile. În mijlocul necazului, Iov a zis: „Dacă mă duc la răsărit, nu este acolo; dacă mă duc la apus, nu-L găsesc: dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea; dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.” (Iov 23:9-10). Iov s-a simțit departe de Dumnezeu. În ciuda incapacității sale de a-L simți pe Dumnezeu, el a încheiat: „El știe ce cale am urmat și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.” (vers. 10). Zilele dificile necesită decizii luate prin credință. David a spus: „Ori de câte ori mă tem, eu mă încred în Tine.” (Psalmul 56:3). Când nu reușești să înțelegi căile Domnului, încrede-te în caracterul neschimbător și plin de dragoste al lui Dumnezeu. Răsfoiește Biblia și fă o listă a trăsăturilor de caracter ale lui Dumnezeu și ține-le la îndemână pentru zile grele.

Un autor scrie: „În lista mea se pot citi următoarele: „El este încă Suveran. El încă îmi cunoaște numele. Îngerii răspund încă la chemarea Sa. Inimile stăpânitorilor se înclină încă la porunca Sa. Moartea Domnului Isus încă mântuiește suflete. Duhul lui Dumnezeu încă mai locuiește în sfinți. Raiul este la o depărtare de numai câteva bătăi de inimă. Mormântul este încă o locuință temporară. Dumnezeu este încă credincios. El nu poate fi prins cu garda jos. El folosește totul spre slava Sa și spre binele meu suprem. El folosește tragedia pentru a-și împlini voia, iar voia Sa este bună, plăcută și desăvârșită. Poate seara vine plânsul, dar dimineața sigur vine bucuria!”

În vremurile tulburi, încrede-te cu tărie în caracterul neschimbător al lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 28:1-10, 29:1-16

În capitolele 28 şi 29, jertfele nu sunt clasificate după semnificaţia lor, ci în funcţie de situaţiile în care trebuia aduse. Să exersăm, iubiţi copii ai lui Dumnezeu, ca să facem din orice împrejurare o ocazie de a aduce mulţumiri (1 Tesaloniceni 5.18).

Capitolul 29 se ocupă cu jertfele din luna a şaptea şi, începând cu v. 12, constatăm din zi în zi o diminuare a numărului taurilor aduşi ca jertfă. Aceasta sugerează perioadele din viaţa noastră în timpul cărora persoana lui Isus, dacă nu suntem atenţi, Îşi poate pierde, puţin câte puţin, valoarea pe care o are pentru sufletele noastre. Capitolul 29 îşi va avea împlinirea profetică în timpul împărăţiei de o mie de ani. Atunci mulţi se vor supune de nevoie autorităţii Domnului Isus Hristos (Psalmul 18.44), astfel că declinul general al aprecierii gloriilor lui Hristos va culmina cu revolta finală a lui Gog şi a lui Magog (Apocalipsa 20.7 …).

Să observăm contrastul dintre locul ocupat de arderea-de-tot (treisprezece tauri, paisprezece miei …) şi cel al jertfei pentru păcat: un singur ţap. Accentul este pus de fapt pe deplina şi necontenita satisfacţie pe care Dumnezeu o găseşte în Hristos: El este jertfa Lui, pâinea Lui, mireasma plăcută Lui (28.2).

DOMNUL ESTE APROAPE

Enoh a umblat cu Dumnezeu; și nu a mai fost, pentru că Dumnezeu l-a luat.

Geneza 5.24

A văzut oare lumea răpirea la cer a lui Enoh? Sau, mai degrabă, această răpire a fost făcută în secret? Cuvintele apostolului par să dea răspunsul la această întrebare, ca de altfel și întreaga Scriptură. Enoh „nu a fost găsit, fiindcă Dumnezeu îl mutase” (Evrei 11.5). Sună ca și cum oamenii fuseseră străini de acel moment glorios. Lumea pare să fi cercetat și să-l fi căutat, la fel cum fiii profeților l-au căutat pe Ilie, însă în zadar (2 Împărați 2.17), iar acest lucru ne spune că mutarea lui Enoh a fost tainică, fiindcă ei nu l-ar mai fi căutat, dacă ar fi văzut că a fost luat în cer.

Gloria nu este pentru ochiul omului, în nicio formă a ei. Caii și carele umpleau muntele, însă slujitorului profetului au trebuit să i se deschidă ochii pentru a le putea vedea (2 Împărați 6.17). Daniel a văzut un om glorios, însă cei care stăteau împreună cu el n-au văzut nimic (Daniel 10.7). Gloria de pe „muntele sfânt” a strălucit doar pentru Petru, Iacov și Ioan, deși strălucirea ei în acele momente părea că a luminat întregul pământ, căci fața Domnului a strălucit „ca soarele” (Matei 17.2). Cerul a fost deschis deasupra lui Ștefan, aflat în mijlocul unei mari mulțimi, însă gloria a fost văzută doar de el (Fapte 7.55). Pavel a mers în Paradis, însă ochiul nimănui nu a putut vedea această călătorie a lui (2 Corinteni 12.2-4). Iar când Domnul Isus a înviat din mormântul pecetluit, în mijlocul ostașilor care îl păzeau, niciun ochi n-a văzut această taină.

Vedem deci că taina caracterizează toate aceste evenimente glorioase. Viziunile, învierile, înălțările, gloria manifestată aici, cerul deschis – față de toate acestea, omul este străin. La fel va fi și într-un ceas glorios viitor, în care „cei care sunt ai lui Hristos” vor fi răpiți.

J. G. Bellett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci Petru, fiind plin de Duh Sfânt, le-a zis: „… Isus Hristos Nazarineanul, pe care voi L-ați răstignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți”.

Fapte 4.8-10

Curajul lui Petru

Câtă diferență observăm acum în comportamentul și în cuvintele lui Petru! Dacă altă dată, în nevegherea lui, Petru s-a îndepărtat de Mântuitorul, acum, plin de puterea Duhului Sfânt, putea să stea împotriva căpeteniilor religioase. El a experimentat ceea ce Domnul le spusese ucenicilor Săi când le prezicea că ei vor fi duși înaintea dregătorilor și a împăraților, din cauza Numelui Său, și când au fost asigurați că „vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă, toți potrivnicii voștri” (Luca 21.15).

Acest Nume al Domnului Isus avea o așa putere, încât, în ciuda disprețului oamenilor, El era de ajuns pentru a săvârși această minune atât de mare, cum spusese Petru mulțimilor în capitolul precedent. Apostolul a mers mai departe, făcând să iasă în relief vinovăția căpeteniilor poporului; el a spus: „El este Piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului. În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți” (Fapte 4.11,12). Ei au disprețuit această Piatră din capul unghiului care trebuia să susțină toată clădirea. Dar, în ciuda disprețului lor, El rămâne Piatra principală a unghiului, pe care se bazează împlinirea făgăduințelor lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ROAGĂ-L PE DUMNEZEU SĂ TE FOLOSEASCĂ – Fundația SEER

„Domnul i-a deschis inima, ca să ia aminte la cele ce spunea Pavel.” (Faptele Apostolilor 16:14)

 

Lidia despre care e vorba nu era preot sau predicator, ci o femeie de afaceri care a fost câștigată pentru Hristos prin lucrarea apostolului Pavel. Drept consecință, casa ei a devenit prima clădire de biserică menționată în Scriptură în care se adunau credincioșii. Renunță la ideea că numai preoții sau predicatorii vorbesc oamenilor despre Dumnezeu. Din cele 168 de ore ale unei săptămâni, preoții sau predicatorii reuşesc să le vorbească oamenilor numai 5-6 ore. Cine va vorbi pentru Dumnezeu în cele 162 de ore care au mai rămas?

India are peste un miliard de locuitori și acolo există o istorie interesantă despre modul în care Evanghelia a ajuns pentru prima oară în regiunea Telugu. Nu s-a întâmplat printr-un predicator, ci printr-un inginer constructor, pe nume John Clough, care s-a oferit să meargă pentru a ajuta o misiune nou înființată. Cei din Comitetul misiunii au avut îndoieli, întrucât el nu absolvise vreo școală biblică, însă i-au admirat zelul, așa că au autorizat călătoria. În timpul unei lungi perioade de foamete, Clough a supravegheat săpăturile pentru Canalul Buckingham. Postul pe care îl ocupa i-a dat posibilitatea să angajeze mii de oameni flămânzi, iar aceștia au putut câștiga un salariu ca să-și cumpere hrană. Dar ceva mult mai important s-a întâmplat. În acele condiții, Dumnezeu a deschis inimile mulțimilor ca să primească Cuvântul lui Dumnezeu, auzit de ei pentru prima dată, iar astăzi biserica înflorește în India!

Dumnezeu spune: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare și Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Isaia 46:10). Dumnezeu are deja un plan; dar El este în căutarea unor lucrători care sunt dispuși să ajute la împlinirea lui. Și tu poți fi unul dintre ei!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 27:12-23

Domnul stă acum de vorbă cu slujitorul Său, Moise, aflat la sfârşitul carierei sale. Din cauza greşelii comise la apele Meriba, lui Moise nu i se va permite să ducă poporul în ţară. Ceea ce îl îngrijorează mai degrabă pe omul lui Dumnezeu este că Israel ar putea rămâne fără conducător. În loc să se gândească la sine, el mijloceşte încă o dată pentru popor, cerând ca ei să nu ajungă „ca nişte oi care n-au păstor” (v.17).

Acelaşi gând preocupa şi inima Domnului Isus. Îl vedem în Matei 9.36 încărcat de compasiune pentru mulţimile care-L înconjurau, „pentru că erau necăjite şi risipite ca nişte oi fără păstor”. Totuşi, nu era în mijlocul lor chiar El, Bunul Păstor? … Dar ei nu L-au dorit.

Răspunzând cererii lui Moise, Domnul îl desemnează pe Iosua, „bărbat în care este Duhul” (v. 18). Din interiorul cortului, acesta a învăţat chiar din tinereţe să-L cunoască pe Domnul (Exod 33.11). A împlinit mai târziu cu credincioşie o misiune de mare încredere: cercetarea ţării. În sfârşit, ca şi Moise, Iosua a fost format timp de patruzeci de ani în şcoala pustiei – lunga şcoală a răbdării. Numai atunci Dumnezeu l-a chemat pentru slujba pe care i-o pregătise: introducerea poporului în Canaan.

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi sunteți fii ai Domnului Dumnezeului vostru: să nu vă faceți tăieturi și să nu vă radeți între ochi pentru un mort. Pentru că tu ești un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău și pe tine te-a ales ca să-I fii popor deosebit între toate popoarele care sunt pe fața pământului.

Deuteronom 14.1,2

Israeliților li se reamintește că erau fii ai Domnului și că fuseseră aleși ca popor sfânt pentru El, care să-I aparțină Lui, dintre toate celelalte popoare de pe fața pământului. Trebuia să fie o diferență între ei și celelalte națiuni chiar și în ce privea doliul. În ciuda durerii provocate de despărțirea de cineva drag, trebuia să existe o dovadă a nădejdii pe care o oferă cunoașterea Dumnezeului viu. Prin urmare, ei nu trebuiau să adopte căile națiunilor dimprejur, atunci când își manifestau durerea; ei erau fii ai Domnului.

Aplicația morală pentru noi este foarte simplă. Și noi suntem chemați să fim separați pentru Dumnezeu și suntem locuința lui prin Duhul. În ce-i privește pe cei care pleacă de pe acest pământ, Domnul ne aduce aminte de cuvintele: „Nu dorim, fraților, să fiți în necunoștință despre cei care au adormit, ca să nu vă întristați ca și ceilalți care nu au speranță” (1 Tesaloniceni 4.13). Adevărul minunat și binecuvântat al venirii Domnului pentru a-Și răpi Adunarea, care îi include și pe cei care au adormit în Hristos, urmează imediat după acest verset. Promisiunea Domnului ne oferă o perspectivă reală pentru credință, o siguranță cu privire la lucrurile viitoare. El dorește ca inimile noastre să se odihnească în El, astfel ca întristarea noastră să nu fie ca a celor care sunt fără speranță și fără Dumnezeu.

Este o binecuvântare să avem astfel de promisiuni scumpe și să trăim în virtutea lor. Duhul lui Dumnezeu, care locuiește în noi, lucrează pentru a ni le face reale, astfel încât mărturia pentru Domnul Isus și pentru Dumnezeu să decurgă în mod natural. Da, avem o speranță vie și Îi slujim unui Dumnezeu viu și adevărat!

A. Leclerc

SĂMÂNȚA BUNĂ

Domnul este stânca mea, cetățuia mea, salvatorul meu! Dumnezeul meu, stânca mea, în El îmi voi pune încrederea; scutul meu, tăria care mă scapă și turnul meu cel înalt!

Psalmul 18.2

Vineri,, 13

„Astăzi este Vineri,, 13; mai bine rămân acasă, ca să nu fac vreun accident. Prefer să nu cumpăr un obiect de valoare, ca să nu am ghinion. Iar în avion nu urc.”

Teama de „o constelație dublă a ghinionului” este astăzi răspândită în multe țări, cu toate că proveniența ei nu este clară. Numărul treisprezece este considerat de mult timp ca fiind un număr al ghinionului, dar de unde provine legătura cu Vineri, nu se știe exact.

În anul 1907 a apărut în SUA o carte cu titlul: „Friday the Thirteenth” (Vineri,, 13). În ea este vorba despre prăbușirea manipulată a bursei, care a izbucnit într-o zi de Vineri,, pe data de 13. Acest roman a stârnit temerea pentru ziua de Vineri,, 13, de aceea autorul său, Thomas W. Lawson, este considerat de mulți ca fiind descoperitorul acestei „date de groază” (care văzută pur statistic nu este deloc îngrozitoare).

Și astfel, tot mai mulți angajați se declară bolnavi într-o zi de Vineri,, în data de 13. Probabil doresc să se păzească, dar aduc prejudicii din punct de vedere economic.

Creștinii știu că viața lor, sănătatea lor și toată existența lor stă sub ocrotirea lui Dumnezeu. Aceasta îi ferește de superstiții și de teamă. Dar, pentru cine știe că timpul este în mâna lui Dumnezeu, ziua de Vineri, dintr-o dată de 13 este una prețioasă – ca oricare altă zi din timpul vieții pe care Dumnezeu o dăruiește oamenilor.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CALEA LUI DUMNEZEU PENTRU LIDERI – Fundația SEER

„Dacă vei face lucrul acesta… vei putea face față lucrurilor” (Exodul 18:23)

 

Oare de ce insistăm să facem toate lucrurile singuri?

Din trei motive:

1) Ne este teamă că ceilalți nu vor face lucrurile la fel de bine ca noi – dar cum altfel vor putea ei învăța?

2) Ne este teamă că ne vor eclipsa. Biblia afirmă: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia” (Romani 12:10).

3) Avem impresia că Dumnezeu așteaptă ca noi să facem totul.

Socrul lui Moise i-a zis: „Acum ascultă glasul meu; am să-ți dau un sfat… fii tălmaciul poporului înaintea lui Dumnezeu și du pricinile înaintea lui Dumnezeu… Alege din tot poporul oameni destoinici… pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci și căpetenii peste zece. Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mai mici, să le judece ei înșiși. În felul acesta, îți vei ușura sarcina, căci o vor purta și ei împreună cu tine. Dacă vei face lucrul acesta și dacă Dumnezeu îți va porunci așa, vei putea face față lucrurilor, și tot poporul acesta va ajunge fericit la locul lui.” (Exodul 18:19-23).

Așadar, evaluează care sunt lucrurile pe care numai tu le poți face, și delegă lucrurile pe care le pot face alții. Dacă sarcina este prea mare pentru tine, ia-o ca pe un semn prin care Dumnezeu îți spune: „Nu încerca singur!” Asta nu înseamnă să lași lucrurile în seama oricui. Dacă te asociezi cu persoana nepotrivită pentru a face ceva care pentru respectivul nu înseamnă nimic, va urma dezastrul.

Așa că va trebui:

1) să găsești persoana potrivită;

2) să dai sarcina potrivită;

3) să ai încredere că va face ceea ce trebuie.

Fă aceste trei lucruri, și vei trăi suficient de mult ca să te bucuri că ai putut „face față lucrurilor.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 27:1-11

Ieri am observat că în numărtoare erau incluşi numai bărbaţii. Iată totuşi câteva femei cărora li se dedică aici un întreg paragraf şi, mai apoi, întreg capitolul 36. Ce era atât de remarcabil la aceste cinci fiice ale lui Ţelofhad, ca să se spună atâta despre ele? Putem socoti că au fost foarte curajoase când au îndrăznit să se înfăţişeze înaintea lui Moise, a lui Eleazar, a căpeteniilor şi a întregii adunări pentru a reclama o parte de moştenire.

Să fie oare murmure ca cele pe care le-am auzit adesea în mijlocul poporului?

Cu siguranţă nu! Murmurele exprimau regretul pentru ceea ce a fost lăsat în urmă, Egipt, pe când cererea acestor femei era dictată de ataşamentul pentru ceea ce le stătea înainte: ţara promisiunii.

De aceea Însuşi Domnul le-o aprobă din toată inima. Răspunzându-i lui Moise, cel care „a adus cauza lor” înaintea Lui, El declară: „Fiicele lui Ţelofhad vorbesc drept” (v. 5, 6).

Ce exemplu dau ele celor dintre noi care au avut părinţi creştini! Să ne întrebăm dacă „moştenirea părinţilor noştri”, cea pe care generaţiile anterioare au aşteptat-o cu entuziasm, are aceeaşi atracţie şi acelaşi preţ pentru inima noastră (comp. cu 1 Împăraţi 21.3).

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce fel de oameni trebuie să fiți voi, în purtare sfântă și evlavie?

2 Petru 3.11

Viața lui Hristos a fost manifestată prin har și prin adevăr sau, am putea spune, prin dragoste și prin lumină. Ca făpturi, noi avem conștiință și inimă, astfel încât conștiința noastră trebuie să fie călăuzită de lumină, iar inima noastră, de dragoste. Să ne gândim pentru o clipă la poziția noastră glorioasă prezentă. Păcatele noastre au fost îndepărtate pentru totdeauna. Suntem îndreptățiți și sfințiți în Hristos Isus, învredniciți pentru moștenirea sfinților în lumină. Avem o viață nouă, desăvârșită și eternă, și suntem întăriți prin puterea Duhului Sfânt, care locuiește în noi. Dragostea lui Hristos ne umple inimile, iar lumina Lui este cu noi pentru a ne călăuzi și controla conștiințele.

Să privim la Cel care este Exemplul nostru perfect! Hristos a fost în același timp un Biruitor, un Suferitor și un Binefăcător. Ce glorii morale minunate strălucesc în Persoana Lui! El a biruit lumea, refuzând orice atracție și ofertă a ei. A suferit din partea lumii, dând mărturie pentru Dumnezeu împotriva mersului și a duhului ei. El i-a dăruit binecuvântări, roade ale puterii și ale dragostei Sale, primind însă rău în schimbul binelui. Ispitele lumii n-au făcut altceva decât să-L transforme într-un Biruitor; întinăciunea și vrăjmășia ei L-au făcut Suferitor; suferințele și starea ei nenorocită L-au făcut Binefăcător. Domnul Isus a făcut binele, a vindecat și a eliberat, a iubit și a mântuit, fără să ceară nimic în schimb.

Să privim cu atenție la cuvintele din 1 Ioan 2-6: „Cine zice că rămâne în El este dator și el însuși să umble așa cum a umblat El”. Cu toții suspinăm gândindu-ne cât de deficitari suntem în această privință. Având însă deschis înaintea ochilor întreg orizontul vieții creștine, vom dori să trăim pentru noi înșine? Sau mai degrabă vom trăi pentru Cel care a murit și a înviat pentru noi? Facă Dumnezeu ca inimile noastre să fie atrase către Domnul Isus prin puterea acelei dragoste care întrece orice cunoștință!

A. T. Schofield

SĂMÂNȚA BUNĂ

Vă îndemn … să aveți toți același fel de vorbire, să nu aveți dezbinări între voi, ci să fiți deplin uniți într-un gând și o simțire.

1 Corinteni 1.10

Răsunetul clopotului

În Iowa (America) există o mică biserică, vestită pentru pitorescul slujbelor de cununie. Acolo vin în fiecare an sute de perechi să li se oficieze slujba de căsătorie. Unul dintre pastorii de acolo a adoptat un obicei care a devenit tot atât de vestit ca și mica biserică. După ceremonia căsătoriei, el îi conducea pe cei doi la intrarea în biserică și le spunea: „Înainte de a pleca, mireasa are onoarea să facă să răsune clopotul bisericii”, după care îi dădea în mână frânghia. Chiar dacă trăgea cu toată puterea, ea nu putea să miște clopotul greu. Atunci, pastorul se întorcea spre mire și îi cerea să o ajute. Numai dacă trăgeau amândoi de frânghie, clopotul răsuna. Atunci pastorul le spunea: „Plecând de aici, pe drumul vieții, să nu uitați niciodată că numai când lucrați împreună puteți face clopotul să răsune!”.

Avem în față o frumoasă învățătură cu privire la viața de familie. Dumnezeu dorește ca familia să funcționeze după normele Sale. Acolo unde există această lucrare împreună, unde toți ai casei au același fel de vorbire, unde Stăpânul casei este Dumnezeu, acolo există armonie și o puternică mărturie, care răsună, în mijlocul unei lumi necredincioase, ca un clopot. Experiența vieții de familie oferă un evantai de trăiri interioare care îmbină bucuria cu tristețea, fericirea cu dezamăgirea, dar toate sunt primite într-un gând și o simțire.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUIND URIAȘII (4) – Fundația SEER

„Domnul, care m-a izbăvit… mă va izbăvi” (1 Samuel 17:37)

 

David a avut izbândă pentru că a înțeles puterea care a stat în spatele biruințelor din trecut! El i-a spus regelui Saul: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi (și din mâna uriașului).” Să remarcăm:

1) Cei ce biruie uriașii clădesc pe reușitele din trecut. O succesiune de reușite îți sporește avântul și te ajută să găsești proporția corectă de „încredere în Dumnezeu” și „încredere în tine” necesară pentru a te face de neoprit. 2 Samuel 3:1 spune: „Războiul a ținut mult între casa lui Saul și casa lui David. David era tot mai tare, și casa lui Saul mergea slăbind.” David a înțeles că de fiecare dacă când câștigi sau îți aduci dușmanul la picioare, încrederea ta în Dumnezeu și în tine însuți crește. Așa că, rememorează-ți victoriile trecute și fii sigur că Dumnezeul care te-a ajutat atunci te va ajuta din nou!

2) Biruitorii își creează propriul stil. David nu putea purta armura lui Saul – la fel cum tu nu poți acționa potrivit darurilor altcuiva. Tu ai propriile tale arme, propria ta armură și propriul tău stil. Ești echipat în mod unic pentru a-ți înfrânge dușmanul. David l-a învins pe Goliat cu o praștie. Moise a despărțit Marea Roșie cu un toiag de păstor. Apostolul Pavel a învins bolile și opresiunea demonică cu „basmale sau șorțuri atinse de trupul lui” (vezi Faptele Apostolilor 19:11-12). Simon Petru îșî manifesta puterea asupra bolii chiar și prin umbra sa. (vezi Faptele Apostolilor 4:15), Domnul Isus de multe ori rostea „doar un cuvânt”.

Împotrivește-te îndemnului de a purta „armura lui Saul”, și poartă încrezător armura pe care ți-a dat-o Dumnezeu! Rămâi la darurile tale. Rămâi în ungerea ta. Rămâi la misiunea ta. Această combinație câștigătoare de a clădi pe reușitele trecute și de a-ți crea propriul stil bazat pe Domnul, te va face să emani încredere și forță, două dintre armele secrete ale oricărui biruitor!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 26:1-4, 26:51-65

Trecuseră patruzeci de ani de la numărătoarea din capitolul 1. Domnul cere să se facă o nouă numărătoare, de data aceasta pe familii, a capetelor „întregii adunări a fiilor lui Israel”. O comparare a celor două recensăminte, de la începutul şi de la sfârşitul călătoriei prin pustiu, scoate în evidenţă consecinţele dezastruoase şi iremediabile ale faptelor comise. Seminţia lui Simeon, mai vinovată decât celelalte în chestiunea cu Baal-Peor, a fost decimată (25.14). Acest fapt va conduce şi la o micşorare proporţională a moştenirii lor în Canaan, după instrucţiunile date lui Moise: ” … celor mai puţini să le dai mai mică moştenire” (v.54). Acest adevăr ne spune tuturor că o umblare în slăbiciune antrenează pentru creştin o pierdere eternă şi poate privarea de „cunună” (Apocalipsa 3.11).

De la Ruben până la Neftali, numărătoarea s-a făcut în aceeaşi ordine ca şi prima dată, după steagurile seminţiilor (cap. 2). Faptul că totalul este aproape acelaşi (v.51; 1.46) demonstrează puterea harului lui Dumnezeu care s-a îngrijit de această imensă armată de şase sute de mii de oameni, fără a socoti femeile şi copiii, în timpul celor patruzeci de ani în pustiu. Dumnezeu n-a fost niciodată depăşit de nevoile alor Săi şi El va avea aceeaşi grijă de fiecare dintre noi până în ultima noastră zi aici, jos.

DOMNUL ESTE APROAPE

Nu fiți ca un cal sau ca un catâr, care n-au pricepere, a căror podoabă sunt frâul și zăbala pentru a-i struni când nu vor să se apropie de tine.

Psalmul 32.9

Există două cerințe esențiale pentru orice credincios, pentru a putea fi capabil de (și folositor în) slujba Domnului, mai ales pentru aceia pe care Domnul îi va folosi pentru lucrarea și pentru mărturia Lui. Acestea sunt o voință zdrobită și o inimă zdrobită.

Este adevărat că orice creștin va experimenta de-a lungul întregii sale vieți existența și activitatea propriei voințe și a inimii sale rele. Însă nu este mai puțin adevărat că există un timp în viața fiecărui creștin adevărat, când Dumnezeu, în înțelepciunea și în harul Lui suveran, în școala încercărilor adânci, zdrobește cu brațul Său puternic voința noastră naturală, ca astfel să putem spune cu adevărat: „Facă-se nu voia mea, ci a Ta”; apoi vom descoperi că brațul Său este la fel de delicat pe cât este de puternic.

Experiența de fiecare zi, chiar în viața obișnuită, mărturisește despre necesitatea ținerii în frâu și zăbală a voinței naturale pervertite. Calul ale cărui apucături n-au fost zdrobite la vremea potrivită, nu va fi de niciun folos stăpânului său.

Având voința nezdrobită, nu suntem capabili să deosebim și să punem la încercare care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită, fie cu privire la dificultățile practice ale vieții cotidiene, fie în lucrarea și în slujba Sa. Așa cum norii ascund soarele, tot așa voința noastră o ascunde de noi pe cea a lui Dumnezeu. Dar dacă, în școala încercărilor și a suferințelor adânci (adesea, din nefericire, pricinuite de voința noastră), am învățat să ne judecăm voința rea, nebunească și stricată, și să o privim ca pe o urâciune, vom fi capabili să înțelegem care este voia lui Dumnezeu, cea bună, plăcută și desăvârșită. La fel stau lucrurile și în privința inimii. Cel ce se încrede în inima sa este un nebun. De ce? Pentru că ea este „nespus de rea și deznădăjduit de înșelătoare”.

J. A. von Poseck

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dar știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu … celor care sunt chemați după planul Său.

Romani 8.28

Nimic la întâmplare

În dimineața zilei de 11 septembrie 2001, un creștin se grăbea să ajungă la serviciu. Era puțin întârziat, de aceea cu repeziciune s-a îndreptat spre mașină și a pornit spre autostrada pe care mergea de obicei la lucru. La un moment dat, mașina s-a oprit. Toate încercările lui de a porni mașina au fost zadarnice. A fost nevoit să cheme o firmă specializată în ridicarea mașinilor defecte. În timp ce era la atelierul de reparații a aflat despre nenorocirea care s-a întâmplat la locul său de muncă: World Trade Center din New York. Doar atunci a înțeles de ce în ziua aceea a trebuit să întârzie la serviciu.

Unii, în necredința lor, vor spune: întâmplare sau coincidență. Nu! Nimic nu se petrece la voia întâmplării. Toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care Îl iubesc pe Dumnezeu. Tatăl ceresc Își iubește copiii cu o dragoste veșnică. Aceasta înseamnă că Dumnezeu îl iubește pe fiecare, chiar și pe cel mai slab, cu aceeași dragoste cu care Îl iubește pe Fiul Lui preaiubit. Datorită acestei iubiri dumnezeiești infinite și cunoscând cât de mari, cât de multe și cât de variate sunt încercările, întâmplările din această vale a umbrei morții, a lacrimilor și a durerii, Dumnezeu, în harul Său, a pregătit resurse din belșug, încât toate lucrurile lucrează spre binele celor ce se încred în El. Se numără și cititorul printre acești beneficiari ai harului?

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUIND URIAȘII (3) – Fundația SEER

„A ales din pârâu cinci pietre netede…” (1 Samuel 17:40)

 

 În vremea lui David, se puteau duce lupte „prin reprezentanți”: unul sau câțiva oameni erau desemnați să lupte cu reprezentanții adverși, iar țara care pierdea devenea supusă țării din care făcea parte războinicul învingător. Partea bună a acestei situații este evidentă, nu-i așa? Nu trebuiau să moară mulți! Așadar, David împotriva uriașului Goliat însemna de fapt poporul Israel împotriva poporului filistean. A fost un concurs unu la unu: câștigătorul lua totul. Ne este cunoscută victoria lui David împotriva uriașului, prin credință, cu o piatră și o praștie. Cu toate acestea, Scriptura ne spune că a ales nu una, ci „cinci pietre netede.” De ce? Nu a fost o lipsă de credință; el știa că uriașul Goliat mai avea frați uriași. (vezi 2 Samuel 21:15-22)

Să remarcăm:

1) Învingătorii își dau seama că uriașul lor scoate în evidență probleme mai mari. Uriașul nu este niciodată singur; în spatele lui stau cauzele. Mâncatul excesiv, dependența, abuzul, mânia sunt toate determinate și susținute de alte probleme. Undeva în spatele uriașului, evident, sunt frații săi care îl susțin: suferința, vinovăția, eșecul, rușinea… David s-a pregătit cu cinci pietre – una pentru Goliat și câte una pentru cei patru frați ai lui. Ce se află în spatele uriașului tău? Cu ajutorul lui Dumnezeu, poți învinge atât uriașul, cât și echipa care îl susține.

2) Învingătorii nu sunt copleșiți de provocări. Nu lăsa niciodată ca temerile să-ți copleșească credința! Biblia spune că „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință” (2 Timotei 1:7). Teama va alimenta eșecurile trecutului, dar nu poți lăsa ca eșecul de ieri să copleșească credința de astăzi. Așa că, notează-ți eșecurile pe o foaie de hârtie și scrie următorul titlu cu litere îngroșate: „Lucruri pe care nu trebuie să le mai încerc încă o dată! Învățătură însușită!”<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 25:1-18

Pentru a înţelege ce se întâmplă acum, trebuie să aşteptăm cap. 31.16. Vom afla de acolo că în duhul lui Balaam, care şi-a văzut pierdută mult-dorita recompensă, a încolţit o idee diabolică. El însuşi anunţase că Dumnezeu „n-a zărit nelegiuire în Iacov şi n-a văzut răutate în Israel” (23.21). Dacă aceasta n-o să ţină – şi-a zis el – atunci voi face poporul să păcătuiască! În felul acesta, DOMNUL va fi mai obligat să-i blesteme. Este un popor care trebuie să locuiască deoparte? (cap. 23.9). Să-l incităm să se amestece cu alte naţiuni!

Astfel „Balaam … l-a învăţat pe Balac să arunce o cursă (sau: o piatră de poticnire) înaintea fiilor lui Israel, ca să mănânce cele jertfite idolilor şi să curvească” (Apocalipsa 2.14). Aceste sumbre uneltiri au ca rezultat trista şi umilitoarea alipire de Baal-Peor. Prin urmare, invitaţiile lumii sunt mult mai de temut decât blestemele ei! Poporul cade în cursa întinsă de Moab şi de aliatul lui, Madian. A fost necesar zelul lui Fineas pentru a abate mânia DOMNULUI şi pentru a opri urgia. Atitudinea lui este imediat răsplătită, ceea ce ne arată cât de plăcut Îi este Domnului să vadă un tânăr sau o tânără care, în mijlocul prăbuşirii generale a standardelor morale, şi-a păstrat viaţa curată şi a ştiut să ia cu curaj poziţie pentru El.

DOMNUL ESTE APROAPE

Fă-mi întâi mie din ea o mică turtă și adu-mi-o; și după aceea fă și pentru tine și pentru fiul tău.

1 Împărați 17.13

Ilie solicită drepturile divine asupra resurselor văduvei și, așa cum știm, rezultatul unui răspuns adevărat și neîntârziat la aceste drepturi va fi o recoltă bogată de binecuvântare pentru suflet. Acest lucru a constituit o încercare pentru credința văduvei; ea a fost chemată să acționeze cu energia încrederii în promisiunea divină: „Așa zice Domnul Dumnezeul lui Israel: «Făina din vas nu se va termina și untdelemnul din urcior nu se va sfârși»”.

Nu stau așa lucrurile cu orice credincios? Fără îndoială că da! Trebuie să acționăm prin credință, iar promisiunea lui Dumnezeu trebuie să constituie întotdeauna marele principiu care să anime sufletul nostru. N-ar mai fi fost loc pentru exerciții de credință pentru văduvă, dacă ea ar fi avut cămara plină de făină. Dar atunci când făina era doar foarte puțină, i s-a spus să facă din ea o turtă mai întâi pentru un străin – la așa ceva doar credința putea răspunde afirmativ.

Domnul procedează adesea față de cei ai Săi așa cum a procedat față de ucenici în împrejurarea cu hrănirea mulțimilor: „Dar spunea aceasta ca să-l încerce, pentru că El știa ce avea de gând să facă” (Ioan 6.6). Domnul ne spune adesea să facem un pas care implică o încercare considerabilă, iar prin chiar faptul că îl facem ajungem nu doar să înțelegem motivul pentru el, ci și să primim putere pentru a merge înainte. De fapt, toate poruncile divine care ne cer să acționăm sunt întemeiate pe principiul conținut în porunca dată fiilor lui Israel în vechime: „Vorbește fiilor lui Israel să meargă înainte”. Unde trebuiau ei să meargă? Prin mare! Ciudată cale! Totuși, în spatele acestei porunci dificile vedem harul care dădea putința de a o împlini (Exod 14.15,16). Credința dă putere omului, atunci când este chemat, să pornească înainte fără să știe încotro merge.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul și El i-a scăpat din necazurile lor. I-a scos din întuneric și din umbra morții.

Psalmul 107.13,14

De la răzvrătire la credință (2)

Ceasul morții sosise pentru toți. Doi dintre copii stăteau agățați de mama lor, unul era ținut în brațe de misionar, iar ceilalți doi erau ținuți de o slujnică. Astfel, așteptau ca adâncul apelor să-i înghită pentru totdeauna. Moartea bătea în scândurile vaporului cu lovituri cumplite. Atunci misionarul, împreună cu copiii și cu slujnica acestora, căzând pe genunchi, s-au rugat cu stăruință: „Doamne Isuse, în zilele smereniei Tale, Tu i-ai ajutat pe ucenicii Tăi într-un necaz asemănător. Tu ești mereu Același. Ajută-ne și pe noi! Iar dacă nu vrei să ne asculți în aceasta, primește-i, Te rugăm, pe toți aceștia, mântuiește-le sufletele. Doamne Isuse, scapă-ne, Tu!”.

Așa s-au rugat Celui care are toată puterea în cer și pe pământ. Minunea s-a produs. Dintr-o dată, vântul și-a schimbat direcția, aruncând astfel vaporul pe partea cealaltă, încât spărtura era ridicată sus, deasupra apei, iar apa nu mai pătrundea înăuntru. Apoi, cu multă trudă, au scos apa din vapor și au reparat spărtura. La urmă, necredinciosul căpitan al vaporului a zis, precum odinioară vrăjitorii Egiptului: „Acesta este degetul lui Dumnezeu!”.

Nu știm dacă toți oamenii aceia care au văzut minunea salvării dumnezeiești au trecut de la răzvrătire la credință, dar noi o putem face chiar acum. Din firea noastră suntem niște răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu, care avem nevoie de salvarea Lui. Să nu așteptăm până în momentul când ne vom afla în fața morții!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUIND URIAȘII (2) – Fundația SEER

„Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mari.” (Luca 16:10)

 

 Să remarcăm:

1) Cei ce-au venit de hac uriașilor nu au fost întotdeauna biruitori de uriași. David a fost un simplu păstor și cântăreț, și un fiu neglijat. Credincioșia a fost avantajul lui. Încrederea în talantul său, responsabilitatea față de turma tatălui său și credincioșia față de Dumnezeu l-au mobilizat. Pentru faptul că a fost credincios în lucrurile mici, mai târziu a devenit stăpân peste lucruri mari. Credincioșia este o trăsătură obișnuită pentru cei ce au parte de realizări spirituale ieșite din comun. Matei a început ca vameș; Petru ca pescar; Elisei ca fermier; Domnul Isus ca tâmplar. Te-ai gândit vreodată că Domnul Isus a petrecut mai mulți ani ca tâmplar, decât ca predicator? El a fost credincios în lucrurile mici. Dumnezeu nu a chemat niciodată o persoană inactivă sau neproductivă. Fiecare aspirant a demarat o acțiune înainte de a deveni victorios asupra uriașilor. Cei ce biruie uriașii nu sunt de la început așa, dar ei încep!

2) Cei ce biruie uriașii știu că răsplata este întotdeauna mai mare decât riscul! Viața răsplătește riscul și acțiunea, dar Satan îți va șopti la ureche cuvinte care să-ți inspire teamă și neliniște, pentru a micșora răsplata și pentru a mări riscul. Cu toate acestea, adevărul rămâne: „Dumnezeu… răsplătește pe cei ce-l caută” (vezi Evrei 11:6). Trebuie să crezi că promisiunea este mai mare decât problema, că obiectivul este mai mare decât obiecțiile, că Dumnezeu este mai mare decât uriașul cu care te confrunți. Convingerea că „Dumnezeu este mai mare” reprezintă esența unei credințe care rezistă și triumfă în fața fricii. Frica este arma cu care Satan te paralizează; credința este arma cu care Dumnezeu te mobilizează. Așa că fii dependent de Dumnezeu, confruntă-ți uriașul și alătură-te armatei victorioase a lui Dumnezeu!<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 24:14-25

Această ultimă profeţie a ghicitorului Balaam începe de fapt cu o prezicere despre el însuşi. Cât de iresponsabil este acest om! Potrivit propriilor sale declaraţii, el aude cuvintele lui Dumnezeu; cunoaşte ştiinţa Celui Preaînalt; vede viziunea Celui Atotputernic! … Mulţi aşa-zişi creştini vor spune: „Doamne, Doamne, nu în Numele Tău am profeţit …?” (Matei 7.22, 23). Dar vor avea soarta lui Balaam, deoarece cunoaşterea adevărurilor scripturistice nu a avut nici un efect asupra conştiinţei lor. A avea „ochii deschişi” (v.16) pentru a-L vedea pe Isus, „dar nu acum” şi „nu de aproape” (v. 17), ce viitor tragic! Este partea bogatului din parabolă să contemple din chinuri fericirea celor aleşi (Luca 16). „Orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1.7), dar nu toţi în aceleaşi condiţii. Când şi cum Îl veţi vedea voi pe Domnul?

În faţa omului „care cade” (v.16) se derulează întreaga panoramă profetică. „O Stea” (v.17) strălucitoare îl luminează: Hristos, Împăratul gloriei. Apariţia Lui va corespunde judecării naţiunilor învecinate lui Israel: în primul rând a lui Moab însuşi. Domnul Isus este această splendidă Stea de dimineaţă, anunţând zorii zilei (Apocalipsa 2.28; 22.16 sf). Încă nevăzut de lume, El a răsărit deja în inimile celor răscumpăraţi (2 Petru 1.19 sf).

DOMNUL ESTE APROAPE

Ridică-te și du-te la Sarepta Sidonului și locuiește acolo, pentru că, iată, am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească.

1 Împărați 17.9

Ce a văzut profetul, atunci când a ajuns la Sarepta? O văduvă sărmană, care strângea câteva lemne! Totuși, cuvântul Domnului era acesta: „Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Cât de încercată trebuie să fi fost credința lui Ilie?

El însă nu s-a îndoit de promisiunea lui Dumnezeu prin necredință, ci a fost tare în credință, fiindcă știa că Dumnezeul atotputernic va purta de grijă de nevoile sale. De aceea, faptul că nu mai era făină, nici untdelemn, nu conta pentru el, fiindcă, dincolo de împrejurări, el privea la Dumnezeul împrejurărilor. El nu privea la văduvă, ci la Dumnezeu; nu privea la puțina făină rămasă, ci la porunca divină. Prin urmare, duhul său a fost pe deplin calm și netulburat, în mijlocul unor împrejurări care ar fi zdrobit pe oricine ar fi umblat prin vedere. Ilie a putut deci să spună, fără nicio urmă de îndoială: „Făina din vas nu se va termina și untdelemnul din urcior nu se va sfârși” (1 Împărați 17.14).

Aici avem răspunsul credinței la obiecțiunile necredinței. Din momentul în care sufletul apucă promisiunea lui Dumnezeu, raționamentele necredinței iau sfârșit. Necredința așază împrejurările între suflet și Dumnezeu; credința Îl așază pe Dumnezeu între suflet și împrejurări. Fie ca noi să umblăm prin puterea credinței, spre lauda Celui pe care credința Îl onorează întotdeauna! Puțină făină, în mâna lui Dumnezeu, este suficientă pentru credință. „N-avem aici decât cinci pâini și doi pești” … „dar ce sunt acestea la atâția?”. Acesta este limbajul inimii omenești; credința însă niciodată nu spune: „Dar ce sunt acestea la atâția?”, ci: „Ce greutate este pentru Dumnezeu, ca să hrănească o așa mulțime?”. Necredința spune: „Noi nu putem”; credința spune: „Dar Dumnezeu poate”.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care locuiesc în întuneric și în umbra morții trăiau încătușați în apăsare și în fiare, pentru că se răsculaseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu.

Psalmul 107.10,11

De la răzvrătire la credință (1)

Misionarul german Frey, care a lucrat în India de Est și care a trebuit să se întoarcă acasă din motive de sănătate, plecase de puțin timp din Bombay cu vasul care avea ca țintă Europa. Când au ajuns în apropiere de St. Maurice, s-a stârnit o vreme așa de rea, încât căpitanul a prezis o furtună groaznică. Și, într-adevăr, a venit furtuna cu o putere înfricoșătoare, dar spre seară s-a potolit.

Dar, a doua zi, după ce a răsărit soarele, furtuna a reînceput cu puteri noi; valurile au făcut o spărtură în vapor și apa a năvălit înăuntru cu toată puterea. Toate eforturile de a opri apa au fost zadarnice; iar vaporul a început să se scufunde. Atunci căpitanul a venit la misionar și l-a rugat să meargă pe la călători și să-i informeze că în câteva ore vor fi în veșnicie. Printre călători se afla și soția unui judecător din Dharwar, cu cinci copii. Atunci când mama, care zăcea bolnavă la pat, a aflat vestea despre apropiata scufundare a vasului, s-a petrecut o scenă jalnică. „Să mă înec în mare împreună cu copiii mei? Să nu-mi mai văd soțul? Mai pot primi iertarea păcatelor? Nu I-am acordat atenția cuvenită lui Isus Hristos.” Așa spunea această mamă, complet descurajată. Însă misionarul a îndrumat-o cu calm la Mântuitorul Isus Hristos care nu obosește iertând pe fiecare de păcatele sale, când sunt recunoscute.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BIRUIND URIAȘII (1) – Fundația SEER

„Astfel… David a fost mai tare decât filisteanul.” (1 Samuel 17:50)

 

Capitolul 17 din 1 Samuel prezintă contextul în care se desfășoară duelul dintre David și Goliat… în care păstorul doboară războinicul… băiatul învinge uriașul! Dumnezeu îi dă izbândă lui David în fața uriașului, ca să ne inspire și pe noi să ne înfruntăm proprii noștri uriași.

Uriașii pot fi tangibili sau intangibili: lucruri pe care nu le putem birui deoarece, fermecați de teamă, credem că nu suntem în stare. Pot fi și idealuri de neatins, proiecte neterminate sau vise neîmplinite – „lucrurile neterminate” ale vieții care ne fac să rămânem împotmoliți în mediocritate. Uriașii sunt toate acele lucruri sau persoane care ne împiedică să fim sau să facem ceea ce Dumnezeu dorește să fim sau să facem. Uriașii pot fi interiori sau exteriori, reali sau imaginari, de natură fizică sau emoțională. Uriașii pot fi atitudini, obiceiuri, convingeri, filosofii sau amintiri. Ar putea fi persoane care stau între tine și Dumnezeu; între ceea ce ești și ceea ce vrea Dumnezeu să fii; între situația în care te găsești și locul în care dorește Dumnezeu să ajungi; între ceea ce crezi și ceea ce dorește Dumnezeu să crezi.

Uriașii au un scop: să te oprească să avansezi și să te împiedice să-ți împlinești destinul. Dar cei ce biruie uriașii văd izbânda în umbra înfrângerii! Ei percep fiecare luptă ca pe un test în care provocarea este transformarea unui lucru negativ într-unul pozitiv. Conflictul este acceptat și împotrivirea este anticipată. Pentru ei, conflictul înseamnă creștere și înfrângerea unui dușman este condiția preliminară pentru a fi promovat.

Uriașii ne pot scoate la lumină calitățile, pot fi unitatea de măsură a creșterii noastre și pot alimenta încrederea noastră în Dumnezeu. Cei ce biruie uriașii văd șansă în împotrivire, potențial în probleme, și biruință în umbra înfrângerii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, și tu poți deveni un biruitor de uriași!<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 24:1-13

Pentru a-şi rosti cea de-a treia profeţie, Balaam n-a mai mers, „ca în alte dăţi, să-l întâmpine cu descântece” (v. 1). Om dedat spiritismului (instrumentul obişnuit al demonilor), este constrâns să rostească prezicerea pe care Dumnezeu i-o pune în gură. Şi cu cât mai mult se încăpăţânează Balaam, cu atât mai binecuvântat va fi poporul. Versetul 5 constată nu numai absenţa fărădelegii în Iacov (harul), ci şi admirabila frumuseţe a corturilor lui Israel (gloria). În mijlocul acestor corturi se înălţa cel al
Domnului Însuşi, locuinţa gloriei Sale, astfel încât întreaga tabără era făcută părtaşă acestei glorii.

Biserica este încă în pustiu, dar Dumnezeu deja o vede în lumina relaţiei glorioase cu Fiul Său preaiubit. Este Mireasa lui Hristos, îmbrăcată în ochii Săi în toate perfecţiunile Mirelui divin. Dumnezeu ne cheamă să privim Adunarea, şi pe fiecare frate sau soră în mod individual, „de pe vârful stâncilor” (23.9), cum s-ar spune, în acelaşi fel în care El Însuşi îi priveşte din cer. Vom avea atunci o altă imagine a lor. Vom vedea strălucind frumuseţea veşmintelor îndreptăţirii cu care Domnul i-a îmbrăcat pe ai Săi. Vom observa la ei reflectarea gloriilor lui Isus. Iar dacă sunt unele subiecte de întristare, pe care nu putem să nu le observăm, aceasta va fi încă o ocazie de a admira grandoarea răbdării şi a iertării divine.

DOMNUL ESTE APROAPE

Și Isus i-a spus: „Adevărat îți spun, astăzi vei fi cu Mine în paradis” … Isus, strigând cu glas tare, a spus: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul!”.

Luca 23.43,46

Isus, Fiul Omului, Cel fără păcat, atârna pe cruce între doi tâlhari. Cei care treceau dădeau din cap și ziceau: „Pe alții i-a mântuit, pe Sine Însuși nu Se poate mântui” (Matei 27.42). Acest lucru ne aduce aminte de cuvintele profetului Ieremia: „Nu este nimic aceasta pentru voi toți care treceți pe cale? Priviți și vedeți dacă este durere ca durerea mea” (Plângeri 1.12). Cei doi tâlhari fuseseră martori la felul cum Domnul suferea în liniște și Îl auziseră rugându-Se: „Tată, iartă-i!”. Unul dintre ei și-a întors ochii cu credință în El, recunoscându-și vina. Nu ni se spune numele lui; el îi reprezintă, de fapt, pe toți cei care cred. El s-a temut de despărțirea veșnică de Dumnezeu, iar în momentul următor a primit promisiunea că va fi cu Domnul „astăzi”.

Luca ne prezintă ultimele cuvinte ale Domnului, pe care le-a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredințez duhul”. Luca prezintă de asemenea cuvintele pe care Domnul le-a spus la vârsta de doisprezece ani, atunci când a fost găsit în templu de părinții Săi: „Nu știați că trebuie să fiu în cele ale Tatălui Meu?” (Luca 2.49). El a fost în cele ale Tatălui Său de la început și până la sfârșit. Domnul a umblat făcând binele, vindecându-i pe cei bolnavi și deschizând ochii orbilor. În orice împrejurare, chiar și în grădina Ghetsimani, El S-a supus voii Tatălui cu o ascultare perfectă. Cu toții, din toată inima noastră, suntem de acord cu sutașul care, după ce a văzut ce s-a întâmplat la cruce, L-a glorificat pe Dumnezeu și a zis: „Cu adevărat, Omul acesta era drept!” (Luca 23.47).

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Pe Cel care n-a cunoscut păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El.

2 Corinteni 5.21

Unicul care este fără păcat

Toți oamenii au moștenit de la Adam o natură păcătoasă – în afară de Isus Hristos. Când îngerul Gabriel a vestit nașterea Sa, i-a spus Mariei: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri. De aceea Sfântul care Se va naște va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1.35). Apostolul Ioan a subliniat: „În El nu este păcat” (1 Ioan 3.5). Omul Isus Hristos a fost în Ființa Sa sfânt și fără păcat.

Toți oamenii au păcătuit – în afară de Isus. El Însuși a mărturisit că a făcut tot timpul ce a fost plăcut Dumnezeului și Tatălui Său (Ioan 8.29). Niciun gând, niciun cuvânt și nicio faptă a Domnului nu au stat în contradicție cu Dumnezeu. Apostolul Petru întărește acest lucru în timp ce îl explică: Hristos „n-a făcut păcat” (1 Petru 2.22).

Toți oamenii au sâmburele morții în ei – în afară de Isus Hristos. Pentru că El a fost fără păcat și nu a păcătuit niciodată, a posedat dreptul asupra vieții în veșnicie. Citim în Ioan 1.4: „În El era viața”. Adam a primit viața de la Creatorul său, dar Fiul lui Dumnezeu avea viața în El Însuși.

Astfel, Domnul Isus a fost Unicul care a putut aduce la cruce o jertfă care a satisfăcut toate cerințele lui Dumnezeu. Acolo, El, care nu a cunoscut păcat, S-a făcut păcat pentru noi. Acolo, Cel Sfânt și curat Și-a dat viața pentru mântuirea noastră.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ATITUDINEA DE CÂȘTIGĂTOR – Fundația SEER

„Tu mă încingi cu putere pentru luptă.” (Psalmul 18:39)

 

Fiecare dintre noi ducem o luptă de un fel sau de altul, dar nu toți ieșim biruitori. Învingătorii sunt de multe feluri și din medii diferite, dar toți au un lucru în comun: o credință care nu se dă bătută! Nimeni nu a avut mai multe lupte în viață decât a avut David, și el a înțeles importanța păstrării unei perspective corecte. El a declarat: „Tu mă încingi cu putere pentru luptă.” Harul pe care îl primim de la Dumnezeu va fi întotdeauna pe măsura provocărilor cu care ne confruntăm. Întotdeauna!

Știai că Lordul Nelson, celebrul amiral britanic și eroul mărilor, a suferit de rău-de-mare toată viața lui? Cu toate acestea, omul care a scufundat flota lui Napoleon nu a permis luptelor sale personale să-i fure destinul. El nu numai că s-a deprins să trăiască cu slăbiciunea sa, ci a și învins-o în fiecare zi. Cu toții avem câmpurile noastre de luptă. Și chiar dacă nimeni nu ne decorează cu vreo medalie atunci când suntem biruitori, nimic nu poate diminua satisfacția pe care o avem știind că nu am renunțat, sau bucuria de a ști că am biruit prin puterea lui Dumnezeu. A cui putere? A lui Dumnezeu!

„Tu mă încingi cu putere pentru luptă.”

Se povestește că un băiețel și-a pierdut brațul drept într-un accident. Când doctorul i-a pus niște întrebări cu privire la handicapul său, el a răspuns: „Eu nu am un handicap. Pur și simplu nu mai am brațul drept!” Mai târziu, doctorul a aflat că băiatul devenise jucătorul de baschet care înscria cele mai multe puncte din echipa sa de la liceu! Filosofia lui de viață a fost următoarea: Nu contează ce ai pierdut, ci cum folosești ce ți-a rămas! Aceasta e atitudinea câștigătoare – și cu ajutorul lui Dumnezeu, o poți dezvolta și tu!<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 23:13-30

„Cine va aduce acuzaţie împotriva aleşilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Cel care îndreptăţeşte. Cine este cel care condamnă?” (Romani 8.33, 34). Râzând de acuzator, Domnul îl împuterniceşte pe Balaam să declare de pe vârful muntelui că „El n-a zărit nelegiuire în Iacov şi n-a văzut răutate în Israel” (v. 21). Citind acest verset nu putem să nu ne întrebăm cum poate Dumnezeu afirma ceva care în mod evident este contrazis de fapte. A uitat El oare murmurele, poftele, idolatria, răzvrătirea?

Versetul 23 ne oferă răspunsul: „La timpul său se va zice despre Iacov şi despre Israel:«Ce a lucrat Dumnezeu!„» În timp ce poporul se acoperea de vină în pustiu, Domnul împlinea lucrarea necesară pentru a-i face potriviţi să intre în ţară. El Se ocupase de toate păcatele alor Săi, dându-le jertfele, preoţia, şarpele de aramă, toate imagini ale lucrării Domnului Isus.

Aşa că, dacă Dumnezeu vorbeşte astfel, nu este pentru că El nu-Şi aduce aminte, nici pentru că trece cu vederea răul din indulgenţă, ci pentru că, privind spre poporul Său, vede lucrarea Sa. El are necurmat înaintea ochilor lucrarea Fiului Său şi nu ar fi credincios şi drept pentru acest Salvator desăvârşit dacă le-ar fi imputat cel mai mic lucru celor pe care Isus i-a spălat în sângele Său (1 Ioan 1.9).

DOMNUL ESTE APROAPE

Dar eu nu consider viața mea scumpă pentru mine, numai să-mi sfârșesc alergarea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, de a mărturisi evanghelia harului lui Dumnezeu.

Fapte 20.24

Aceste cuvinte au fost scrise de un slujitor credincios și ne descoperă secretul succesului lucrării sale pentru Domnul.

Prețul. El a socotit bine prețul pe care avea să-l plătească – chiar viața sa – și a găsit că era un preț foarte mic. Dacă propria viață nu-i era prea scumpă, cu cât mai puțin scumpe erau alte lucruri, precum posesiunile pământești! Preocuparea lui era „crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu față de lume” (Galateni 6.14).

Alergarea. Pavel știa că avea o alergare înaintea lui. El nu înainta fără niciun scop. Înainte de moartea sa, el i-a scris lui Timotei: „Mi-am sfârșit alergarea”. Pentru el nu era o opțiune să predice evanghelia sau nu. Hristos urma să fie preamărit în trupul său, fie prin viață, fie prin moarte.

Sursa. „Slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus.” El era „rob al lui Isus Hristos, apostol chemat, pus deoparte pentru evanghelia lui Dumnezeu” (Romani 1.1). Când L-a întâlnit prima oară pe Domnul, mesajul a fost acesta: „Ridică-te, mergi în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci”. El nu a fost neascultător acestei viziuni cerești, nu numai atunci, ci și mai târziu, în mijlocul multor suferințe pentru numele Domnului.

Prețul – Alergarea – Sursa. Să privim la aceste trei lucruri în viața Domnului nostru Isus Hristos. Prețul: El a fost ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. Alergarea: „Te-am glorificat pe pământ; am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac” (Ioan 17.4). Sursa: „Cum Mi-a poruncit Tatăl, așa fac” (Ioan 14.31).

Fie ca și noi să socotim prețul, să cunoaștem alergarea și să-L glorificăm pe Cel care este Sursa noastră. „Numai temeți-vă de Domnul și slujiți-I în adevăr, cu toată inima voastră, pentru că vedeți ce lucruri mari a făcut cu voi!” (1 Samuel 12.24).

A. M. Behnam

SĂMÂNȚA BUNĂ

„Chiar dacă te-ai spăla cu leșie, chiar dacă ai da cu multă sodă, nelegiuirea ta tot ar rămâne scrisă înaintea Mea”, zice Stăpânul Domnul.

Ieremia 2.22

„Chiar dacă…”

O doamnă a cumpărat o Biblie pentru a o face cadou unei prietene. În lipsa unei ocazii de a trimite cadoul, Biblia a rămas mai mult timp în odaia servitoarei. Aceasta a deschis-o într-o seară și ochii i-au căzut asupra versetului de astăzi. Cititoarea a fost atinsă de cuvintele Bibliei și, uimită, a închis cartea. Dar acele cuvinte au rămas în sufletul ei și au preocupat-o toată ziua următoare. Seara a luat Biblia în mână și iată că ea s-a deschis în același loc, iar acele cuvinte grave erau tot acolo: „Chiar dacă te-ai spăla cu leșie…”. Atunci neliniștea servitoarei a devenit tot mai mare. Căutând însă neobosit prin Biblie, ea a găsit liniște pentru sufletul ei în cuvintele: „În El [Isus] avem răscumpărarea prin sângele Lui, iertarea păcatelor după bogățiile harului Său” (Efeseni 1.7).

Oriunde am deschide Biblia, găsim incapacitatea omului de a se mântui singur. Omul, prin natura sa veche, este mort în păcate și în fărădelegi. Toate încercările omenești de a ne salva singuri vor conduce la o singură și sigură concluzie: Este cu neputință să te autosalvezi. „Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea Lui cea mare cu care ne-a iubit”, a pregătit mijlocul, calea de salvare a omului (Efeseni 2.4). Omul trebuie doar să-și recunoască neputința de a se mântui singur și să-L accepte pe unicul Mântuitor Isus Hristos, care va face marea schimbare în suflet. Un astfel de om va cunoaște harul și bunătatea salvării sufletului său.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNȚELEGE-ȚI COPILUL! – Fundația SEER

„Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic…” (Psalmul 139:15)

 

În context, psalmistul a scris: „Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, țesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; și în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele.” (v. 14-16). Dumnezeu a pus deja în copilul tău un potențial; acum este rândul tău să-l ajuți să și-l descopere și să și-l dezvolte. Vei observa acest potențial în temperamentul său, în darurile sale și în preocupările sale. Rezistă tentației de-ai trata pe toți copiii tăi la fel; sunt diferiți! Cain a fost fermier și fratele său, Abel a fost păstor. Iacov și Esau au fost gemeni, și cu toate acestea cum nu se poate mai diferiți! Ce să mai zici de fiul risipitor care a plecat de acasă și a devenit un „iubitor de petreceri,” în timp ce fratele său mai mare a rămas acasă, dar a devenit un fățarnic și un critic?

Trebuie să-ți iubești fiecare copil în mod necondiționat, dar să-i stimulezi diferit.

Cine sunt ei? Ce preferințe au? La ce sunt pricepuți? Cum fac ei față schimbării? Cum se comportă ei când sunt singuri? Pleacă urechea la ceea ce prețuiesc pruncii tăi, la temerile lor și la nevoile lor! Asigură-te că sunt ancorați în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu-i obliga s-o ia pe drumul pe care ai fi vrut tu să mergi. Ajută-i să-și descopere propria identitate și să devină cei mai mari susținători ai lor. Dacă asta înseamnă să-ți amâni visele o vreme, fă-o! Nu vei regreta niciodată! Copiii tăi sunt viitorul tău; substanța ta proprie va dăinui în ei. Și încă ceva: pomii pe care îi îngrijim astăzi produc fructele pe care le mâncăm mâine. Așa că, roagă-te și cere-I lui Dumnezeu să te ajute să-ți înțelegi și să-ți susții copiii!<

iframe width=”560″ height=”315″ src=”https://www.youtube.com/embed/LHlE6tz1hIs&#8221; frameborder=”0″ allow=”accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture” allowfullscreen></iframe>

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 23:1-12

Balaam, care încă de pe acum a reuşit să ajungă acolo unde voia, ar mai fi dorit, în prezent, să-L determine pe Dumnezeu să pronunţe exact ceea ce dorea el să spună. Dar fără voia lui, spre marea mânie a lui Balac, cele patru discursuri cu multe sentinţe ale sale sunt transformate în binecuvântări glorioase. Acesta este şi efectul acuzaţiilor pe care Satan le aduce şi astăzi împotriva răscumpăraţilor Domnului (Ap. 12.10). După cum ne învaţă istoria lui Iov, Dumnezeu permite astfel de atacuri, pentru a le întoarce spre binele alor Săi. Şi remarcăm că totul se petrece pe munte fără ştirea poporului din câmpie; acesta nu cunoaşte nici intenţiile fatale ale vrăjmaşului, nici modul în care le zădărniceşte Dumnezeu.

„Un popor care va locui deoparte” (v. 9) – aceasta este cea dintâi caracteristică a lui Israel, şi anume de a fi un popor pus deoparte pentru Dumnezeu. Şi aceasta este valabil atât pentru Biserica adevărată, cât  şi pentru fiecare credincios. Creştinul este din punct de vedere moral despărţit de o lume sub incidenţa judecăţii. Este pus deoparte pentru Domnul. „Sfârşitul meu să fie ca al lor!” – îşi urează Balaam în încheiere (v.10 sf), însă pentru a muri”de moartea celor drepţi”, trebuia să fi trăit asemenea lor. Dar Balaam, ca mulţi alţii, este un ipocrit, încercând să slujească la doi stăpâni. El mărturiseşte frica de Domnul, oferă numărul perfect de jertfe, însă în tot acest timp ascultă numai de poftele inimii lui.

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi sta de strajă … să văd ce-mi va zice.

Habacuc 2.1

Ești cumva descurajat? Chiar și profetul Habacuc a fost așa, atunci când privea la starea poporului lui Dumnezeu și când avea multe lucruri de care să se plângă. Oricine trece prin momente când speranțele îi sunt năruite. Dezamăgirea este prima reacție atunci când așteptările ne sunt înșelate. Dacă este lăsată să acționeze, ea se va transforma în descurajare, care seamănă cu un nor gros, în calea strălucirii soarelui. Când lucrurile stau așa, nu mai există niciun simțământ de bucurie sau de mulțumire.

Poate că împrejurările care produc o astfel de stare sunt inevitabile, însă felul în care răspundem la ele este alegerea noastră. Fie lăsăm tristețea să ne copleșească sufletul, fie întâmpinăm situația cu îndrăzneală și curaj, înaintea Aceluia care ne poate ajuta.

Descurajarea face ca mintea noastră să nu se mai preocupe cu nimic, decât cu problema noastră. Apoi vom căuta să găsim vinovați – pe Dumnezeu, pe cei din jurul nostru sau pe noi înșine.

Frustrarea care nu este tratată la timp se poate transforma în depresie, care, la rândul ei, ne înstrăinează de ceilalți, fiindcă oamenilor nu le place să fie împreună cu cineva care este întotdeauna amar și acuzator. Această izolare conduce la decizii nepotrivite, luate nu pe baza adevărului, ci pe baza simțămintelor afectate. Cu siguranță, a urma un astfel de drum nu este ceea ce Dumnezeu dorește pentru viața noastră. Habacuc, în cele din urmă, a mers cu întrebările sale la Dumnezeu și a așteptat răspunsul Lui.

Deși cu toții vom fi confruntați cu dezamăgirea în anumite momente, nu trebuie să stăruim în ea. Dumnezeu dorește să ne încredem în El pe deplin, chiar și atunci când nevoile sau suferințele noastre nu-și găsesc un răspuns. Există un scop divin în orice lucru pe care El îl îngăduie în viețile noastre (Romani 8.28).

T. Hadley, Sr.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Văzând ei îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, s-au mirat, întrucât știau că erau oameni fără carte și simpli; și au recunoscut că fuseseră cu Isus.

Fapte 4.13

Izvorul divin

Duhul Sfânt i-a dat lui Petru o putere și o încredere menite să-i rușineze pe ascultătorii lui. Petru a experimentat ceea ce Domnul le-a spus ucenicilor Săi când le-a prezis că vor fi duși înaintea dregătorilor și înaintea împăraților, din cauza Numelui Său: „Vă voi da o gură și o înțelepciune căreia nu-i vor putea răspunde, nici sta împotrivă” (Luca 21.15).

Petru și Ioan aveau puterea Duhului Sfânt; puterea iudeilor se afla în ura lor împotriva Domnului. Petru putea să le spună în față iudeilor cum arătau ei în împotrivirea lor față de Dumnezeu, omorându-L pe Isus din Nazaret, în timp ce Dumnezeu arătase toată valoarea Fiului Său. Aceste căpetenii religioase, impresionate de ceea ce ele numeau îndrăzneala lui Petru și a lui Ioan, și care nu era altceva decât puterea cuvintelor lor sub lucrarea Duhului Sfânt, au constatat faptul fără a ști cauza lui.

Dacă ucenicii ar fi fost oameni instruiți, s-ar fi atribuit acest fapt erudiției lor; dar ei erau necărturari, adică nu aveau învățătura rabinilor. Chiar dacă ar fi avut-o, cuvântul lor n-ar fi avut mai multă putere. S-a făcut aceeași observație cu privire la Domnul Isus. Divina putere a Cuvântului Domnului rămâne în afară de orice înțelepciune omenească. Duhul Sfânt se servește atât de oameni erudiți, când El are nevoie de ei, cât și de oameni simpli; dar și unii și alții nu trebuie să fie decât canale, alimentate la un Izvor divin, transmițând ceea ce poartă caracterul divin.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

SERIOZITATEA ÎN UMBLAREA CU DUMNEZEU – Fundația SEER

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm și să ne întoarcem la Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3:40)

 

Când te rogi: „Doamne, fă-mă un om mai bun,” care sunt domeniile specifice în care vrei să te schimbi, să crești și să te maturizezi? Ca să fii sincer cu Dumnezeu, trebuie să dai răspuns următoarelor întrebări, la care gândește-te cu mare grijă și într-o atitudine de rugăciune:

1) Sunt eu cinstit și am un comportament ireproșabil în toate situațiile financiare în care sunt implicat? Asta include și dăruirea zeciuielii din venitul tău.

2) Mă plasez eu în situații nepotrivite (cu privire la relațiile intime), sau mă expun unor imagini dăunătoare?

3) Petrec eu destul timp cu familia, și pot ei spune lucrul acesta despre mine?

4) Spun eu adevărul chiar și atunci când lucrul acesta îmi aduce suferință și critici?

5) Mi-e ușor să recunosc: „Am greșit! Îmi pare sincer rău! Îmi cer scuze! Iartă-mă!”? sau: port eu pică altora?

6) Compromit cu bună știință vreun domeniu din viața mea, și refuz să mă confrunt cu rezultatele faptelor mele?

7) Mi-am format cumva obiceiuri care dăunează sănătății mele, locului meu de muncă, familiei mele sau umblării mele cu Hristos?

8) Sunt eu o persoană mândră, egoistă sau arogantă?

9) Mi-am asumat eu meritul pentru ceea ce au făcut alții și pentru care ei ar fi trebuit să primească răsplata?

10) Am eșuat eu la capitolul mărturisirii față de o persoană care ar fi trebuit să-mi cunoască greșelile?

11) Am fost eu insensibil sau abuziv față de cei dragi ai mei?

12) Petrec eu suficient timp în rugăciune și în Cuvântul lui Dumnezeu?

„Să luăm seama la umbletele noastre, să le cercetăm, și să ne întoarcem la Domnul.” Cuvântul pentru tine astăzi este acesta: dă dovadă de seriozitate în umblarea ta cu Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 22:22-41

Astfel Balaam şi-a înşeuat măgarul şi a pornit cu inima uşoară, făcându-şi socoteli cu privire la „răsplata nedreptăţii” (2 Petru 2.15). Înaintea Domnului însă, calea lui era „spre prăpăd” (v.32). Balaam pretindea că-L ascultă pe Dumnezeu, dar, în realitate, era „atras şi ademenit de propria lui poftă” (Iacov 1.14). Domnul vrea să-l facă să înţeleagă, vorbindu-i în chip miraculos prin gura măgăriţei sale (2 Petru 2.16). Trudă în zadar! Nici aceasta n-are efect asupra lui. Apoi însuşi Îngerul i se arată şi-l previne. Mai nebun şi mai orb decât măgarul său, Balaam se încăpăţânează, iar Domnul îl lasă să meargă … Oare nu Se ridică Dumnezeu şi în calea voinţei noastre pentru a ne opri? El ne pune în cale piedici care ne vorbesc din partea Sa, dacă ştim să le ascultăm. În tot atâtea ocazii să ne întrebăm dacă nu cumva Domnul Se opune realizării unui plan cu care nu este de acord.

Noul Testament aminteşte de „calea lui Balaam” (2 Petru 2.15), apoi de „rătăcirea” lui (Iuda 11) şi, în sfârşit, de „învăţătura” lui (Apocalipsa 2.14). Propria voinţă duce întotdeauna şi mai mult în rătăcire. Balac şi Balaam s-au întâlnit acum pentru lucrarea lor distrugătoare. Împreună, aceşti doi asociaţi îl simbolizează pe împăratul cel rău, numit „fiara”, şi pe profetul mincinos sau Antihrist, care, în timpurile apocaliptice, vor fi împinşi de Satan împotriva lui Israel şi a lui Dumnezeu.