Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Când Se va arăta Hristos, care este viața noastră, atunci veți fi arătați și voi, împreună cu El, în glorie.

Coloseni 3.4

Dacă Hristos este viața noastră, atunci această viață – care este Hristos Însuși – trebuie s-o manifestăm aici pe pământ. Într-adevăr, altă viață nu avem. De aceea apostolul Pavel spune: „Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine” (Galateni 2.20). Există trei stadii arătate cu claritate în Scriptură: primul, „Voi ați murit” – aceasta este declarația lui Dumnezeu; al doilea, „Tot așa și voi înșivă socotiți-vă morți față de păcat” (Romani 6.11) – prin credință noi trebuie să ne socotim morți, potrivit cu declarația lui Dumnezeu; iar în al treilea rând, „Purtăm întotdeauna în trupul nostru omorârea Domnului Isus, ca și viața lui Isus să fie arătată în trupul nostru” (2 Corinteni 4.10). Aceste trupuri ale noastre – odinioară instrumente și roabe ale păcatului – au fost rânduite de Dumnezeu, în harul Său, să devină mijloace pentru manifestarea lui Hristos.

Aceasta este deci întreaga noastră responsabilitate – să-L exprimăm în tot ceea ce suntem și facem, fiindcă El este viața noastră. Acest lucru înseamnă să purtăm în trupurile noastre omorârea lui Isus, acea aplicare constantă a crucii – simbolul puterii morții – la tot ceea ce suntem ca oameni naturali, astfel ca nimic din noi înșine, din ceea ce suntem de la natură, să nu fie manifestat, ci doar ceea ce este din Hristos. Oricine – cel puțin cei care cunosc cu adevărat caracterul corupt și incurabil al cărnii – înțelege că firea păcătoasă nu trebuie lăsată să se manifeste în niciun fel. De exemplu, dacă ne enervăm, dacă ne pierdem cumpătul, vedem cu claritate că am greșit făcând astfel și suntem gata să ne judecăm înaintea lui Dumnezeu pentru aceasta. Însă nu oricine înțelege că întreaga fire păcătoasă trebuie supusă crucii, nu doar formele ei evident rele. Și totuși, dacă doar viața lui Isus trebuie manifestată, este clar că nimic din ceea ce sunt eu nu trebuie să se vadă, altfel prezentarea lui Hristos va fi confuză și întunecată.

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuși niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. Cât despre voi, până și perii de pe cap, toți vă sunt numărați.

Matei 10.29,30

Vrăbiile

După cină, o mică vrabie cenușie a intrat pe ușă în casă. Imediat familia a pornit la o adevărată vânătoare de urmărire. De fiecare dată când cineva ajungea în apropierea ei, intrusa dădea din aripi mai departe și căuta deznădăjduită o ieșire. Nervoasă, pasărea a zburat prin întreaga casă și ne-a ținut întruna în alertă. Înainte să putem să o însoțim în libertate prin ușa deschisă, am văzut cum micuțul ei piept bătea puternic.

Uneori suntem ca această mică pasăre – agitați și fricoși. Ne temem de tot ceea ce ar putea să vină asupra noastră. Pentru că nu vedem nicio cale de ieșire, dăm din aripi neliniștiți încoace și încolo. Atunci ne mângâie siguranța: pe niciuna dintre aceste mici păsări nu le atinge nicio nenorocire, fără ca Dumnezeu să permită.

„Ochii Domnului sunt în orice loc, văzând răul și binele” (Proverbe 15.3). Nimic și nimeni nu scapă atenției Lui – nici tu, nici eu! Împrejurarea poate să fie foarte neînsemnată – Dumnezeu o vede!

Dar mai mult: El ne ajută! Vedem mereu cum Dumnezeu intervine nemijlocit într-o situație periculoasă, spre binele nostru, înainte ca noi să putem rosti o rugăciune. Mulți consideră așa ceva ca fiind întâmplare. Eu nu, pentru că recunosc în aceasta că Dumnezeu este interesat de mine.

Ochii lui Dumnezeu sunt îndreptați spre vrăbii – cu cât mai mult spre copiii Lui!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN SITUAȚII DIFICILE – Fundația SEER

„N-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.” (Geneza 40:15)

 

Iosif a trăit o viață exemplară. El a adus mari beneficii financiare stăpânului său, a rezistat avansurilor venite din partea soției stăpânului său și I-a rămas credincios lui Dumnezeu. Care i-a fost, dar, răsplata? Condamnarea la închisoare, fără drept de recurs și șansă de eliberare! De când calea neprihănirii duce în prăpastie? De când a intrat diavolul în lume. Și câtă vreme Satan „dă târcoale ca un leu care răcnește” (1 Petru 5:8), el va crea haos în poporul lui Dumnezeu. Va arunca în închisoare predicatori, cum a făcut și cu apostolul Pavel. Va exila pastori pe insule pustii, cum i s-a întâmplat și apostolului Ioan. Îi va lovi cu boli pe prietenii Domnului Isus, cum a făcut și cu Lazăr. Dar strategiile sale se întorc mereu împotriva lui!

Pavel a scris Epistolele din închisoare. Ioan, care a fost exilat, a văzut raiul. Mormântul lui Lazăr a devenit o scenă unde Hristos a înfăptuit una din cele mai mari minuni. Închisoarea în care l-au pus pe Iosif a devenit rampa de lansare spre palatul pe care i l-a destinat Dumnezeu.

Uitându-se în urmă, el a putut spune: „Voi, negreșit, v-ați gândit să-mi faceți rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, și anume să scape viața unui popor în mare număr.” (Geneza 50:20). Așadar, caută planurile lui Dumnezeu în întorsăturile vieții și vei începe să le vezi ca pe niște rampe de lansare spre binecuvântare. „Mânia aprinsă a Domnului nu se va potoli până ce va împlini și va înfăptui gândurile inimii Lui” (Ieremia 30:24). Dumnezeu va folosi împrejurările în care te găsești astăzi ca să te întărească, să te atragă mai aproape de El și să-Și împlinească voia în viața ta.<

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 22:1-21

Îi părăsim acum pe israeliţi pentru a vedea ce se întâmpla în acest timp cu duşmanii lor. Plin de groază, Moab, cu regele său Balac, l-a văzut pe Israel suindu-se din pustiu, umplând ţara, aşezându-se în dreptul său. Tremură pentru recoltele sale şi dispreţuieşte această mulţime care putea „mânca tot, … cum linge boul iarba verde a câmpului” (v.4). Când poate sta liniştit Moab? Atunci când mana, Pâinea vieţii, este apreciată de poporul lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă că posesiunile lumii nu-l fac invidios.

Pentru a-l înfrânge pe Israel, Balac recurge la mijloace supranaturale. Îl cheamă în ajutor pe ghicitorul Balaam, căruia îi cunoaşte reputaţia. Balaam personifică în întreaga Scriptură un cler coruptibil, uşor de tocmit pe preţ de argint (Deuteronom 23.4; Iuda 11). Balaam era împărţit între dorinţa sa de a primi bogăţiile şi onorurile promise de trimişii lui Balac şi sentimentul că nu putea trece peste voia Dumnezeului suveran de care se temea. Cercetat de Domnul în timpul nopţii, Balaam desluşeşte această declaraţie categorică, fără drept de apel: „Să nu mergi cu ei; şi să nu blestemi poporul … ei sunt binecuvântaţi!” (v. 13). În speranţa că-L va convinge pe Domnul să-Şi revoce hotărârea, profetul necredincios uită că Dumnezeu nu Se schimbă (comp. cu 23.19), astfel încât, de îndată ce soseşte cea de-a doua delegaţie, îi este permis să meargă acolo unde-l atrăgea inima lui lacomă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Caleb a liniștit poporul înaintea lui Moise și a zis: „Să mergem să ne suim îndată și s-o stăpânim, pentru că o vom învinge, cu siguranță”.
Dar pe robul Meu Caleb, fiindcă a fost alt duh cu el și M-a urmat pe deplin, îl voi face să intre în țara în care s-a dus; și sămânța lui o va stăpâni.

Numeri 13.30; 14.24

„Caleb” înseamnă, de asemenea, „cu o inimă întreagă”, iar acest nume cu siguranță că s-a potrivit caracterului celui care l-a purtat. Când cele zece iscoade au înmuiat inima poporului prin cuvintele lor pline de necredință, Caleb a încercat să liniștească poporul, spunând: „Să mergem să ne suim îndată și s-o stăpânim, pentru că o vom învinge, cu siguranță”. Iar când întreg poporul a murmurat împotriva lui Moise și a lui Aaron și era pe punctul de a-și alege o căpetenie pentru a se întoarce în Egipt, Caleb s-a unit cu Iosua în încercarea de a-i face să renunțe la acest plan rău și de a-i încuraja să se suie în țară, în dependență de Dumnezeu, și să ia în stăpânire moștenirea promisă de El.

Astfel, când restul poporului a fost condamnat să rătăcească prin pustie până când toți bărbații din acea generație aveau să moară, acești doi războinici credincioși au fost păstrați în viață ca martori ai puterii și ai hotărârii de neschimbat a Domnului Oștirilor (Numeri 14.1-30).

După patruzeci și cinci de ani îl vedem pe acest om credincios, acum în vârstă de optzeci și cinci de ani, cerându-și partea promisă de Dumnezeu și luând în stăpânire Hebronul și împrejurimile lui. Aceasta este o minunată imagine a energiei credinței într-un om care nu avea o inimă împărțită, ci care era în întregime devotat Domnului.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Despre lucrarea aceasta mărturisesc conștiința lor și gândurile lor, care sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.

Romani 2.15

Conștiința noastră

Ne-am rușinat vreodată? Am avut sentimente de vină? Poate am mințit sau am defăimat pe un prieten. Poate nu am ținut o promisiune sau ne-am folosit de încrederea celuilalt. Atunci am păcătuit și știm și noi aceasta! Suntem vinovați și de aceea ne rușinăm.

Conștiința este cea care ne acuză. Dacă auzim acest glas de avertizare, ar trebui să mergem la Dumnezeu și să punem lucrurile în ordine cu El. Să recunoaștem în fața Lui păcatele noastre. Atunci El ne va ierta. Să ne gândim să recunoaștem nedreptatea și în fața oamenilor, împotriva cărora am păcătuit.

Fiecare dintre noi știe cât de frumos este să ai o conștiință bună. Cât de adevărată este vorba: „O conștiință curată este o pernă moale!”.

Și mai frumos este ca prin credința în Domnul Isus să ai pace cu Dumnezeu. Cât de fericiți și de liniștiți suntem, deoarece Cuvântul ne asigură: „Cât este de departe răsăritul de apus, atât de mult a depărtat El greșelile noastre de la noi” (Psalmul 103.12).

În mod regretabil, glasul de avertizare al conștiinței îl putem și acoperi, liniști sau reduce la tăcere. În loc să-ți descoperi nedreptatea, acoperi sentimentele de vină cu multe activități. În loc să-ți recunoști păcatul săvârșit, îți spui că nu este așa de rău. Atunci, glasul conștiinței devine tot mai slab, dar lucrurile rămân nepuse în rânduială.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

DEDICARE TOTALĂ – Fundația SEER

„Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos.” (Filipeni 3:8)

 

Ai auzit vreodată de „misionarii care nu fac cale-ntoarsă?” Ei și-au cumpărat un bilet dus pentru câmpul de misiune și în loc să-și împacheteze lucrurile într-o valiză, le-au pus într-o ladă de lemn (coșciug), conștienți că nu se vor mai întoarce niciodată acasă. A.W. Milne a fost unul dintre aceștia. El s-a dus în Insulele Noile Hebride din sudul Pacificului, știind că locuitorii au ucis fiecare misionar dinaintea lui. Însă el nu s-a temut pentru viața sa, pentru că murise deja față de sine însuși. Timp de treizeci și cinci de ani a locuit printre ei și i-a slujit. Când a murit, locuitorii tribului l-au îngropat în mijlocul satului și au inscripționat aceste cuvinte pe piatra lui funerară: „Când a venit el, nu exista lumină.”

Nicăieri în Scriptură nu se spune că Dumnezeu ne trimite în locuri lipsite de pericol ca să facem lucruri ușoare.

În așteptarea crucificării, Domnul Isus s-a rugat: „facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” (Luca 22:42). Astăzi, El îți cere dedicare totală față de El. Pavel a scris: „Dar lucrurile care pentru mine erau câștiguri le-am socotit ca o pierdere din pricina lui Hristos. Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Hristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Hristos… Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui…” (Filipeni 3:7-10).

Când ești dispus să fii părtaș suferințelor lui Hristos, vei ajunge să experimentezi puterea Învierii Sale. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: fii dedicat total lui Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 21:16-35

La porunca Domnului, poporul se strânge în jurul fântânii (Beer). Căpeteniile şi mai-marii poporului (numiţi: prinţii şi nobilii) au săpat pământul şi apa ţâşneşte din adâncimi pentru a-i înviora pe toţi – simbol al Cuvântului pus în lumină de slujitorii lui Dumnezeu pentru îmbogăţirea noastră. Suntem responsabili să fructificăm scrierile pe care ni le-au lăsat aceşti conducători. Căpeteniile angajate în lucrarea rodnică (cei care se ostenesc sunt cei care conduc, potrivit cu 1 Tes. 5.12), aceşti «nobili ai poporului», asemeni bereenilor (celor din Bereea) – „mai aleşi decât cei din Tesalonic” (Fapte 17.11) – se consacră studiului Scripturilor. Iată «nobleţea» pe care o recunoaşte Biblia şi pe care ne-o propune şi nouă, pentru că fiecare copil al lui Dumnezeu este invitat să cerceteze Scripturile (Ioan 5.39). Împrospătarea spirituală trăită în jurul fântânii a înviorat inima poporului. „Este cineva bucuros? Să cânte psalmi” (Iacov 5.13). Şi Israel cântă. De patruzeci de ani, de când trecuseră Marea Roşie, nu i-am mai văzut făcând aceasta (în afară de cântecele şi jocurile păgâne din jurul viţelului de aur). Acum, în sfârşit, lauda ia locul murmurelor.

Odată cu bucuria, Israel a găsit şi puterea (Neemia 8.10 sf: „Bucuria Domnului este tăria voastră”). Îşi va dezvălui această putere dând primele sale bătălii împotriva lui Sihon şi a lui Og şi obţinând victorii răsunătoare.

DOMNUL ESTE APROAPE

Ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh.

Ioan 3.6

Avem aici un adevăr de o mare importanță. Nu numai că este necesar ca omul să aibă natură nouă, dăruită prin Cuvântul lui Dumnezeu și prin acțiunea Duhului Sfânt, natură indispensabilă pentru ca el să poată intra în Împărăție; ci trebuie înțeles, pe de o parte, că natura căzută a omului nu poate vreodată să fie făcută spirituală, nu poate fi transformată, prin niciun proces, într-o natură nouă, nici nu poate fi îmbunătățită sau modificată în așa fel încât să dobândească o oarecare cunoaștere a lucrurilor lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, că natura nouă nu se poate deteriora (sau degrada), nu poate degenera și nu se poate transforma în natura cea veche.

Așa cum spune Domnul nostru, „ce este născut din carne este carne și ce este născut din Duhul este duh”. Fiecare poartă caracterul originii (sursei) sale. Sursa de viață nouă este deci Duhul Sfânt, agentul viu care o împarte, instrumentul Său fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă Domnul ar fi prezentat doar instrumentul, ar fi lăsat o ușă deschisă activității minții omului – care nu reprezintă altceva decât „carnea” – ale cărei pretenții ar fi condus la un raționalism subtil. Cuvintele Domnului Isus însă nu lasă niciun dubiu: „Ce este născut din Duhul este duh”. Cuvântul lui Dumnezeu este, incontestabil, instrumentul pe care Dumnezeu Îl folosește, însă, în sensul cel mai strict, omul este născut prin Cuvânt, nu din Cuvânt. Este însă născut din Duhul, dacă privim la sursa reală, activă și personală a vieții divine.

W. Kelly

SĂMÂNȚA BUNĂ

Elisei s-a rugat și a zis: „Doamne, Te rog deschide-i ochii să vadă”. Și Domnul a deschis ochii slujitorului, care a văzut; și iată, muntele era plin de cai și de care de foc.

2 Împărați 6.17

Un turn tare

Într-o zi, o armată străină a pătruns în țară și a înconjurat cetatea în care se găseau profetul Elisei și slujitorul său. Pentru slujitor, situația părea fără ieșire, având în vedere superioritatea dușmanului. Elisei însă L-a rugat pe Dumnezeu să-i deschidă slujitorului său ochii pentru a vedea armata lui Dumnezeu, care era mult mai puternică decât dușmanii.

Cât de des se petrec astfel de scene și în viața noastră! În loc să ne gândim la odihna și la echilibrul în Cuvântul lui Dumnezeu și în promisiunile Sale, începem să privim la talazurile furioase ale vieții, la vânturile perfide ale adversităților, la neputința noastră de a rezolva problemele vieții zilnice. Rezultatul? Ne cuprinde panica. De îndată ce privim la cu totul altceva decât la Domnul și la Cuvântul Lui și încercăm să umblăm după simțuri, suntem condamnați să ne înecăm în valurile împrejurărilor. Dacă însă ne punem încrederea în Dumnezeu, El va fi pentru noi ca un zid de protecție contra atacurilor diavolului. Zidurile și turnurile sunt o imagine despre protecția lui Dumnezeu, care poate fi experimentată mereu. De aceea, înțeleptul Solomon a putut spune: „Numele Domnului este un turn tare; cel drept fuge în el și este în siguranță” (Proverbe 18.10). Să ne grăbim cu toții spre acest turn tare care este Numele Domnului și astfel vom găsi sprijin, ajutor și încurajare pe calea vieții!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RELAȚIA DINTRE ZIUA DE AZI ȘI ZIUA DE MÂINE – Fundația SEER

 

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!” (Eclesiastul 9:10)

 

Lucrul pe care îl faci chiar acum poate părea lipsit de semnificație și nerentabil, dar te poate pregăti pentru ceva ce Dumnezeu dorește să faci în viitor. Biblia spune: „Dumnezeu este Acela care lucrează în voi și vă dă, după plăcerea Lui, și voința, și înfăptuirea” (Filipeni 2:13). Există o vorbă: „În economia lui Dumnezeu, nimic nu se pierde.” Și este adevărată.

Când Daniel Webster și-a început cariera de avocat, a avut un caz pentru care a încasat un onorariu de numai douăzeci de dolari. Cazul s-a dovedit a fi unul foarte dificil și, pentru a se documenta, a trebuit să facă un drum până la Boston, care l-a costat peste douăzeci de dolari. Dar era hotărât să-și ducă munca până la capăt și să câștige cazul, ceea ce a și făcut.

După câțiva ani, o companie l-a abordat fără să-l anunțe în prealabil și a fost întrebat dacă acceptă un caz dificil, pentru care compania era dispusă să-i plătească cel mai mare onorariu pe care l-a încasat vreodată. În timp ce analiza cazul, a descoperit că era aproape identic cu cel pentru care făcuse cercetări și pe care l-a câștigat cu aproape douăzeci de ani în urmă, dar pentru care fusese plătit cu numai douăzeci de dolari! A acceptat cazul și, la fel ca mai înainte, verdictul a fost în favoarea clientului său.

Când faci numai ce ai chef și ce îți place, poți trece cu vederea relații și poți subaprecia experiențe esențiale pentru viitorul tău. Destinul tău este format din momente, experiențe și întâlniri aparent nesemnificative. Ziua de astăzi se găsește într-o strânsă legătură cu ziua de mâine, așa că profită de fiecare oportunitate și relație care îți iese în cale.

„Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta!”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 21:1-15

Victoria de la Horma («Nimicire totală») este câştigată la patruzeci de ani după înfrângerea suferită în acelaşi loc (14.45). Dar, trist de constatat, curând după aceasta, deznădejdea reintră în scenă: „nu este pâine … nu este apă” (v. 5). Mana nu lipseşte, însă este dispreţuită. Stânca a fost lovită, dar nu se gândesc să-i vorbească – imagine a ceea ce se întâmplă când neglijăm Cuvântul şi rugăciunea. Pierderea conştienţei cu privire la aceste resurse ne face să ne cufundăm în descurajare şi în nemulţumiri, expunându-ne atacurilor lui Satan. Muşcătura şarpelui îl determină pe Israel să simtă şi să-şi mărturisească păcatele. Atunci Moise mijloceşte – încă o dată – şi Domnul dispune un remediu: acest şarpe de aramă înălţat pe o prăjină. O singură privire îndreptată spre el aducea vindecarea.

Domnul Isus, în discuţia Sa cu Nicodim, îi explică tocmai semnificaţia spirituală a acestui episod din deşert. Şarpele de aramă înălţat de Moise este El, Fiul Omului înălţat pe cruce, este Hristos „făcut păcat pentru noi” (2 Corinteni 5.21), făcut la fel chiar cu puterea răului, pentru a-i purta condamnarea. Atât de mare este măsura dragostei lui Dumnezeu pentru lume! (Ioan 3.14-16).

Drag prieten care citeşti aceste rânduri, ţi-ai îndreptat privirea credinţei spre Salvatorul înălţat pe cruce? Ai tu viaţa eternă?

DOMNUL ESTE APROAPE

Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este ca Tine, puternic, Doamne? Și credincioșia Ta Te înconjoară. Tu stăpânești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești.

Psalmul 89.8,9

Aceste cuvinte din Psalmul 89 sunt în chip minunat ilustrate în Marcu 4.39, unde Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, a vorbit din corabia bătută de valuri și a zis: „Liniște! Taci!”. Îndată valurile s-au liniștit și s-a făcut o liniște mare. Ce putere uimitoare!

În profețiile Cuvântului lui Dumnezeu, marea este o imagine a națiunilor din această lume, în continua lor agitație și neliniște, așa cum ne este confirmat de către Apocalipsa 17.15. Când vor fi aceste valuri și talazuri potolite? Doar atunci când Domnul Isus, în harul și în puterea Lui suverană, Își va institui autoritatea și va domni. El va supune națiunile, iar rezultatul va fi o pace durabilă și minunată.

Din alt punct de vedere, credinciosul se poate găsi în împrejurări foarte asemănătoare cu o mare agitată. Sunt momente în care pare că vom fi înghițiți de tulburarea și de neliniștea care ne înconjoară. La fel ca ucenicii în corabie, putem striga către Domnul Isus și putem auzi și noi cuvintele Lui, care vor calma mai întâi inimile noastre, chiar dacă împrejurările vor rămâne la fel. Vom găsi însă adăpost în brațele Lui.

Apele agitate încontinuu sunt de asemenea o imagine a naturii păcătoase din cel credincios. Deși suntem mântuiți prin harul lui Dumnezeu, suntem adesea tulburați de activitatea cărnii din noi, care niciodată nu-și găsește pacea. Domnul Isus este singurul răspuns la această problemă. Privind la El prin credință și fiind dependenți de El, vom găsi odihnă și liniște. Acea bucurie profundă găsită în prezența Lui alungă neliniștea și agitația inimii.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cuvintele înțelepților, ascultate în liniște, sunt mai de preț decât strigătele … Înțelepciunea este mai de preț.

Eclesiastul 9.17,18

Picături de înțelepciune

Primul pas către biruință este să știi cine-ți este dușmanul.

Cel ce iubește trăiește într-o lume de prieteni, cel ce urăște trăiește într-o lume de dușmani.

Cel mai dificil moment al ateului este atunci când este mulțumit, dar nu are cui să-i mulțumească.

Omul se împiedică uneori de adevăr, dar cel mai adesea el se ridică și își continuă drumul.

A fi curajos nu înseamnă a te arunca înainte cu orice risc, ci a fi hotărât întotdeauna de a sta de partea adevărului.

Cel ce dăruiește nu trebuie să-și mai aducă aminte, iar cel care primește nu trebuie să uite.

Nu pune semnul întrebării, când Dumnezeu pune punct.

Dificultățile vieții sunt, deseori, trepte nevăzute spre cer, dar puțini oameni reușesc să vadă adevăratul lor sens.

Ca să ajungi mare, nu este suficient să fii puternic, trebuie să știi și cum să-ți folosești această putere.

Eșecul nu înseamnă că Dumnezeu te-a abandonat, ci că El are o idee mai bună pentru tine. Aceasta nu înseamnă că trebuie să renunți, ci trebuie să încerci din nou cu mai multă credință.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎNTOARCE-TE LA CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU! – Fundația SEER

„Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” (Psalmul 89:34)

 

Experții în medicină afirmă că pe parcursul vieții, nici unul dintre noi nu este scutit de depresie, într-o formă sau alta. O bună parte din omenire se trezește în fiecare dimineață într-un nor de tristețe. Poate și tu ești una dintre aceste persoane. Într-o carte pentru copii intitulată „Alexander and the Terrible, Horrible, No Good, Very Bad Day” (n.tr. Alexander și ziua teribilă, oribilă, îngrozitoare, și bună de nimic), Alexander adoarme cu gumă de mestecat în gură și se trezește dimineața cu ea în păr. Din cutia de cereale de la micul dejun lipsește jucăria din interior, iar la școală nu reușește s-o impresioneze deloc pe învățătoare, în ciuda strădaniilor sale. Se hotărăște de mai multe ori să se mute în Australia. Din păcate, nici remediile geografice nu ajută! De multe ori, nu rezolvi problema, ci doar îi schimbi locul.

Așadar, ce-i de făcut? Întoarce-te la singura sursă de putere, de speranță și de încurajare care nu se epuizează: Cuvântul viu al lui Dumnezeu. „Nu-Mi voi călca legământul și nu voi schimba ce a ieșit de pe buzele Mele.” Dacă te simți fără putere astăzi, iată câteva versete pe care te poți baza: „a trimis Cuvântul Său și i-a tămăduit, și i-a scăpat de groapă” (Psalmul 107:20). „O, dacă n-aș fi încredințat că voi vedea bunătatea Domnului pe pământul celor vii!” (Psalmul 27:13). „Te chem în ziua necazului meu, căci m-asculți.” (Psalmul 86:7). „Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă” (Isaia 59:1). „Voi spune lucrările Tale cele puternice, Doamne Dumnezeule!” (Psalmul 71:16). Iată cum te încurajează azi Scriptura!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:14-29

O privire rapidă asupra hărţii arată că, pentru a ajunge din pustiu la câmpia Iordanului, ocolind Marea Moartă, trebuia traversat Seirul, ţara lui Edom. Amintindu-şi de relaţia cu acest popor (Esau, strămoşul lui Edom, era fratele lui Iacov), Israel cere permisiunea să treacă. Edom însă răspunde cu un refuz tăios, însoţit de ameninţări. Câtă duritate! „Necazul care a dat peste” fratele său pe cale (v. 14) îl lasă insensibil. Egoismul, teama de a nu fi deranjat, trece înaintea oricăror alte sentimente. Edom şi regele său reprezintă lumea cu-al ei prinţ, care ar vrea  să-i împiedice pe copiii lui Dumnezeu să ajungă în căminul lor ceresc.

Este frumoasă cererea lui Israel! Mărturiseşte despre starea sa anterioare şi despre ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Anunţă apoi că nu au nevoie de nimic; vor trece numai „cu picioarele” (v. 19), fără a se îndatora faţă de nimeni. Nici câmpurile, nici viile (pentru noi, afacerile vieţii şi bucuriile lumii), nici fântânile Edomului. De vreme ce a fost regăsită stânca, nimic din toate acestea nu poate nici atrage, nici abate poporul aflat în drum spre patrie.

Aşa cum îl anunţase Domnul în v. 12, Aaron moare înainte de intrarea în Canaan şi fiul său, Eleazar, îi succedă.

DOMNUL ESTE APROAPE

Isus deci, văzând pe mama Sa și pe ucenicul pe care-l iubea stând alături, i-a spus mamei Sale: „Femeie, iată fiul tău!”. Apoi i-a spus ucenicului: „Iată mama ta!”. Și, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă. După aceasta, Isus, știind că acum toate s-au sfârșit, ca să se împlinească Scriptura, a spus: „Mi-e sete”.

Ioan 19.26-28

Doar Ioan menționează această scenă, în care apar el și mama Domnului Isus. Dragostea îl atrăsese la cruce, pe când ceilalți ucenici fugiseră. Ce tristețe umplea inimile celor care Îl priveau suferind acolo! Domnul însă nu Se gândea la Sine, nici la suferințele Sale. În acele momente atât de dureroase, El S-a îngrijit de mama Sa și a rostit cuvinte mângâietoare pentru inima ei plină de tristețe. Treci și tu prin încercări și suferințe, și te simți singur? Nu uita: Domnului Îi pasă de tine! Dragostea care L-a făcut să meargă la cruce umple și acum inima Lui față de tine și este gata să te ajute în orice lucru.

„Mi-e sete!” După ce stătuse pe cruce vreme de șase ceasuri, în căldura arzătoare a zilei, Domnul Isus vorbește pentru prima dată de suferințele Sale fizice. Aici sunt împlinite cuvintele profetice din Psalmul 22: „Mi se usucă puterea ca lutul și mi se lipește limba de cerul gurii” (versetul 15). Niciun înger nu a venit ca să-L întărească. Nimeni nu I-a arătat compasiune în ceasul celei mai adânci nevoi. Tot ceea ce oamenii i-au oferit a fost oțetul.

Acest strigăt, „Mi-e sete!”, are și o semnificație cu mult mai profundă, fiindcă El a venit să sufere pe cruce din dragoste pentru mine și pentru tine. Setea Lui pentru mântuirea noastră L-a condus să Se dea pe Sine pentru noi. Acest Isus este același cu Cel care ședea la fântâna Sihar, obosit de călătorie, și care i-a cerut femeii samaritene să-I dea să bea. Apoi El i-a oferit femeii apă vie, pentru a-i potoli setea spirituală. Să-L lăsăm pe El întotdeauna să ne împlinească cele mai adânci nevoi ale inimii!

J. Redekop

SĂMÂNȚA BUNĂ

Dacă îmi vei cerceta inima, dacă o vei cerceta noaptea, dacă mă vei încerca, nu vei găsi nimic, căci ce-mi iese din gură, aceea și gândesc.

Psalmul 17.3

Gândire și vorbire

Psalmul 17 este o rugăciune a lui David către Dumnezeu pentru a fi scăpat de oamenii răi. Mai presus de David putem să-L vedem pe Mântuitorul Isus Hristos în umblarea Sa sfântă pe pământ. Buzele Domnului Isus Hristos n-au rostit niciodată cuvinte viclene. „Căci ce-Mi iese din gură, aceea și gândesc”, putea să spună în orice împrejurare Mântuitorul nostru. În inima Mântuitorului nu era nicio urmă de voință proprie, nicio urmă de neascultare față de Tatăl Său. Apostolul Petru a remarcat acest mare adevăr cu privire la Domnul Isus Hristos și a scris: „El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”.

Cu toate că Mântuitorul umbla în mijlocul oamenilor răi, El n-a cunoscut niciun păcat și în El nu era niciun păcat. Acest Om Sfânt putea să moară pentru păcătoși, să-i răscumpere și să accepte să fie făcut păcat pentru ei. Ce Domn și Mântuitor măreț! O, adâncul dragostei Mântuitorului! Cine poate descrie dragostea Lui la adevărata ei valoare? Domnul Isus este Unic în întreg universul. Numai Domnul Isus Hristos putea spune cuvintele: „Nu voi mai vorbi mult cu voi, căci vine Prințul lumii acesteia și el n-are nimic în Mine” (Ioan 14.30). În inima Domnului nu era nimic de care s-ar fi putut lega Satan, ca să-L abată de la calea ascultării de Tatăl ceresc. Întotdeauna, orice acțiune a Domnului Isus Hristos a fost spre glorificarea lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CUNOAȘTE-ȚI SCOPUL VIEȚII – Fundația SEER

„Am fost zidiți… pentru faptele bune…” (Efeseni 2:10)

 

În Sfânta Scriptură citim: „am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Înainte de a te hotărî ce carieră ai vrea să urmezi sau cărei cauze ai vrea să-ți dedici viața, caută călăuzirea lui Dumnezeu. Nimic nu este mai important ca a cunoaște voia lui Dumnezeu. Fără această cunoaștere, e posibil să-ți petreci întreaga viață făcând lucruri greșite. Și chiar dacă vei fi bine plătit, vei simți un gol în sufletul tău și vei experimenta lipsa împlinirii sufletești.

Psihiatrul austriac Viktor Frankl, care a supraviețuit lagărelor de concentrare naziste, a spus: „Fiecare își are propria vocație sau misiune în viață… o însărcinare concretă care se cere împlinită. În această privință, omul nu poate fi înlocuit… sarcina fiecăruia dintre noi este la fel de unică precum este oportunitatea specifică de a o împlini.” Dumnezeu ne-a creat pentru un scop anume. Responsabilitatea (și bucuria) noastră este să-l identificăm.

Iată patru întrebări pe care trebuie să ni le punem dacă vrem să ne identificăm scopul în viață:

1) Ce caut eu oare? Toți avem o dorință puternică în inimă, ceva ce se adresează celor mai profunde gânduri, dorințe și sentimente ale noastre; ceva ce face să ni se înfierbânte sufletul.

2) De ce am fost creat? Gândește-te la buchetul unic de daruri, relații și resurse avute la îndemână, gândește-te la istoria ta personală și la oportunitățile din jurul tău. Toate acestea sunt semnale care indică direcția.

3) Cred eu în potențialul meu? Un expert în leadership spunea: „Nimeni nu poate acționa în mod consecvent într-o manieră incompatibilă cu felul în care se vede el însuși!”

4) Când ar trebui să încep? Iar răspunsul cel mai bun și cel mai simplu la această întrebare este: „chiar acum!”?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 20:1-13

„Nu era apă!” Murmurele se reaprind. Poporul se îmbulzeşte şi se ceartă ca la Meriba (Exod 17). N-au făcut ei nici un progres de la începutul călătoriei prin deşert, în ciuda bogatelor experienţe ale dragostei lui Dumnezeu? „Şi de ce … şi de ce …” (v. 4 şi 5) nu e apă? Totuşi stânca este întotdeauna acolo. DOMNUL este obligat să-i amintească aceasta chiar şi lui Moise. Dar numai repetarea acestor „de ce-uri” nu poate face să curgă apă. Trebuie să i se vorbească stâncii.

Nu găsiţi că este o minunată imagine a rugăciunii? Dumnezeu ne poate da tot ce ne este necesar, fără să aştepte vreodată să ducem lipsă. Dar doreşte să-I cerem tocmai pentru a ne aminti că depindem de El.

Moise face aici o gravă greşeală. În loc să vorbească stâncii, cum îi spusese DOMNUL, o loveşte cu nerăbdare şi bruscheţe. Gest aparent lipsit de importanţă, dar în realitate grav prin semnificaţie! După cum stânca lovită o dată la Horeb (Exod 17.6) nu mai trebuia lovită din nou, tot astfel Hristos a primit odată pentru totdeauna cupa judecăţii divine. De atunci încoace El nu mai trebuie să sufere şi să moară. Lucrarea Lui este suficientă pentru a le da din belşug alor Săi apa cea vie în tot drumul prin pustiu. Cu condiţia să-I vorbim.

Facem noi aceasta?

 

 

DOMNUL ESTE APROAPE

Arată-mi, Te rog, gloria Ta!

Exod 33.18

Uimitoare cuvinte, ieșite de pe buzele unui om care deja văzuse mult din gloria lui Dumnezeu! Trecuseră peste patruzeci de ani de când el refuzase să fie numit fiul fiicei lui faraon, alegând ocara lui Hristos, în loc de plăcerile Egiptului. De atunci, Dumnezeu îi vorbise din rugul aprins, îi dovedise puterea Sa lovind Egiptul cu cele zeci plăgi, îl eliberase pe Israel trecându-l prin Marea Roșie și coborâse pe Muntele Sinai cu foc, cu un cutremur, cu sunetul de trâmbiță și cu un glas care a clătinat pământul. Moise văzuse, într-adevăr, câte ceva din gloria Domnului.

Acum însă, preaiubitul Său popor Israel căzuse adânc. Ei își făcuseră un vițel de aur, amestecând idolatria și corupția într-o sărbătoare care merita din plin mânia aprinsă a lui Dumnezeu. Doar datorită mijlocirii fierbinți și puternice a lui Moise a fost această mânie oprită. În această situație deosebit de mișcătoare, Moise s-a oferit să fie șters din cartea lui Dumnezeu, numai să fie poporul iertat.

Călătoria către țara promisă avea să continue. Domnul urma să-i dea lui Moise tot ceea ce era necesar pentru a conduce poporul acolo: prezența Sa, harul Său, călăuzirea Sa. Însă, mai presus de toate acestea, Moise dorea să vadă gloria lui Dumnezeu. O dorință înțeleaptă, pentru Moise și pentru noi! Nu există nimic în închinarea sau în slujba pentru Dumnezeu care să nu fie legat de gloria Sa. Avem nevoie de oameni care să fie ca Moise, ale căror fețe să strălucească de gloria lui Dumnezeu și ale căror cuvinte și acțiuni să dovedească timpul petrecut în prezența Lui! Doamne, arată-ne gloria Ta!

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

El ia aminte la rugăciunea nevoiașului.

Psalmul 102.17

Răspunsul Domnului

Fiind dintr-o familie foarte săracă, Grigore, un băiat de opt ani, nu primea de la nimeni bani de buzunar. Doar mama îi mai dăruia când și când câte o copeică, nu mai mult. Odată însă cineva i-a oferit o jumătate de rublă. Grigore avea acum cincizeci de copeici și se considera un adevărat bogătaș. El scotea moneda din buzunar, o examina și o punea la loc, pipăind-o grijuliu cu degetele, pentru a se convinge că nu dispăruse. Grigore își făcea tot felul de planuri, chibzuind în minte cum să-și cheltuiască mai bine banii. Dar deodată, când și-a vârât pentru a suta oară mâna în buzunar ca să-și pipăie comoara, s-a pomenit cu buzunarul gol. Și-a întors pe dos buzunarele, a scotocit peste tot prin casă, prin curte, prin grădină, dar nu și-a găsit nicăieri banii.

Seara, băiatul s-a dus la culcare în cea mai proastă dispoziție. Tocmai când era gata să se pună în pat, și-a adus aminte că nu s-a rugat, așa cum îl învățase mama din fragedă copilărie. „Eu mi-am pierdut banii. La ce mai sunt bune acum rugăciunile mele? Astăzi am să mă culc fără să mă rog.”

Dar, în clipa când era gata să ațipească, o voce lăuntrică i-a spus în șoaptă: „Trebuie să-ți fie rușine că nu te-ai rugat astăzi, căci ești credincios și Îl cunoști pe Dumnezeu …”. Glasul conștiinței îi șoptea întruna: „Tu nu te-ai rugat astăzi. Așa fac oare copiii cuminți și credincioși? Ridică-te îndată și roagă-te Domnului!”.

Grigore s-a dat jos din pat, s-a lăsat pe genunchi… și deodată a simțit sub picior ceva tare și rece, un obiect mic și rotund. El a privit în jos și nu i-a venit să-și creadă ochilor. Pe podea, lângă pat, sub genunchiul pe care se lăsase să se roage Domnului, zăcea moneda pierdută!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ELIBERAT DE ROBIA RELIGIOASĂ – Fundația SEER

„Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi… Rămâneți, deci, tari…” (Galateni 4:31, 5:1)

 

Unora dintre noi li se pare greu să-și acorde permisiunea de a gândi, de a spune sau de a se bucura de anumite lucruri, pentru că le este teamă că ceilalți îi vor dezaproba. Deci ajungem să trăim după convingerile lor, în loc să trăim după ale noastre. Nu există nicio altă robie ca robia religioasă!

Un autor creștin scria: „Biserica în care am crescut ne-a învățat că nu avem voie să mergem la film sau la un meci de fotbal (să ne amestecăm cu lumea) și că femeile nu au voie să-și vopsească părul. Răspunsul nostru standard la majoritatea chestiunilor de felul acesta era: ‘Noi așa am fost învățați!’” Aceasta este conduita unei conștiințe formate în școala tradiției. Pavel i-a mustrat aspru pe galateni pentru că încercau să supravegheze viețile oamenilor obligându-i să trăiască după tradițiile iudaice și nu după Evanghelia harului. El a scris: „Rămâneți, deci, tari, și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.” (Galateni 5:1) Antrenează-te să te îngrijorezi mai puțin pentru ceea ce cred oamenii, și mai mult pentru ceea ce crede Dumnezeu.

În realitate, ceea ce îi supără pe unii oameni religioși este că tu poți face anumite lucruri din încredințare, pe când ei nu le pot face – pentru că nu-și pot îngădui permisiunea de a se bucura de libertatea lor în Hristos (vezi Galateni 2:4). Nu, nu scuzăm păcatul sau practicile nebiblice! Dar dacă nu te miști în acord cu lumina Scripturii, ci în conformitate cu părerile oamenilor, îți vei petrece toată viața așteptând „momentul potrivit” sau „un moment în care oamenii vor înțelege”, înainte de a merge mai departe. Și îți vei încheia viața privind în urmă cu regret. Nu îngădui să ți se întâmple așa ceva! „Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneți deci tari.” Amin?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 19:11-22

Puterea apei care conţinea cenuşa viţelei era pe măsura feluritelor împrejurări în care a avut loc întinarea în timpul călătoriei prin pustiu. Atingerea unui trup mort sau a unor oseminte omeneşti corespunde, în cazul nostru, unui contact cu corupţia şi violenţa acestei lumi. Manifestările „cărnii” se pot arăta în familie (cortul: v. 14), deci mare atenţie la copii, aceste „vase deschise”, atât de uşor de întinat (v. 15; Luca 17.2).

Ele pot apărea şi afară, la slujbă (pe câmp: v. 16). O mică înşelăciune, o defăimare, un cuvânt nebunesc sau o glumă nepotrivită (Efeseni 5.4) − fiecare poate face lista acestor mici „oase” (v. 16), manifestări carnale pe lângă care trecem adesea fără a le acorda atenţia.

Ei bine, credinciosul este întinat prin aceste scăpări. Ele nu par prea importante pentru cei care nu-L cunosc pe Isus, dar noi, care Îl iubim, le luăm în serios, pentru că ne amintim că El a suferit şi a murit pentru a ispăşi şi cele mai mici lucruri. De fiecare dată trebuie să înnoim ceea ce corespunde acestui lung proces de curăţire: judecata de sine în lumina Cuvântului lui Dumnezeu şi o nouă recunoaştere a eficacităţii lucrării lui Hristos.

DOMNUL ESTE APROAPE

Vă îndemn deci, fraților, prin îndurările lui Dumnezeu, să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu; aceasta este slujirea voastră înțeleaptă.

Romani 12.1

Unele dintre cele mai dificile lucruri în viață sunt acelea care, de fapt, sunt cele mai simple. Romani 12.9-21 constituie o bună descriere a ceea ce înseamnă să trăiești potrivit gândului lui Dumnezeu. Este ușor să citim și să înțelegem ce scrie aici și totuși avem mari probleme în a pune aceste lucruri în practică. Ca motiv pentru aceasta, Scriptura ne spune câte ceva despre noi în Psalmul 51.5: „Iată, am fost născut în nelegiuire și în păcat m-a zămislit mama mea“. La fel și în Ieremia 17.9: „Inima este nespus de înșelătoare și fără nicio speranță de vindecare: cine poate s-o cunoască?“ Natura păcătoasă face încă parte din noi.

Ținând cont de ceea ce suntem din punct de vedere natural, înțelegem mai bine că a fost necesar să fim născuți din nou. Prin harul lui Dumnezeu, ne-am pus credința în Hristos și am fost mântuiți. Am primit o natură nouă, sfântă și curată. Abilitatea de a împlini lucrurile citite în Romani 12 nu stă în firea noastră veche, ci în cea nouă, pe care am primit-o de la Dumnezeu. Ioan scrie despre acest lucru în felul următor: „Oricine este născut din Dumnezeu nu practică păcatul, pentru că sămânța Lui rămâne în el; și nu poate păcătui, pentru că este născut din Dumnezeu“ (1 Ioan 3.9).

Acum, că avem această abilitate, putem alege felul în care să trăim. Romani 6.13 ne spune: „Să nu dați păcatului mădularele voastre, ca unelte ale nedreptății, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, dintre morți; și dați mădularele voastre lui Dumnezeu, ca unelte ale dreptății“. Decizia este a noastră cu privire la felul în care vom trăi.

B. Prigge

SĂMÂNȚA BUNĂ

Petru … a răspuns poporului: „… pentru ce vă mirați de lucrul acesta? De ce vă uitați … ca și cum prin puterea noastră sau prin evlavia noastră am fi făcut pe omul acesta să umble?“.

Fapte 3.12

Simple instrumente

Profitând de prezența mulțimii atrase de minunea săvârșită, Petru a vestit înaintea tuturor cum se efectuase vindecarea ologului din naștere și i-a invitat să creadă în Acela pe care ei Îl răstigniseră, ca să primească binecuvântările făgăduite prin proroci. Lumea caută întotdeauna să atribuie omului ceea ce îi dă faimă și omul țintește să-și atribuie lui însuși ceea ce I se cuvine lui Dumnezeu.

Dar apostolii se știau simple instrumente ale puterii Domnului. Un instrument nu are valoare decât dacă se lasă mânuit de cel care îl întrebuințează. Toată cinstea i se cuvine celui care mânuiește instrumentul. Și tocmai acest lucru l-a făcut Petru, care s-a smerit așa de mult la picioarele Domnului. Pentru Petru și Ioan nu era nimic uimitor în această minune; ei cunoșteau puterea Aceluia în care crezuseră. Dumnezeu urma să împlinească ceea ce a făgăduit prin mijlocirea Fiului Său, pe care se întemeiau toate gândurile Sale.

Dumnezeu L-a înviat și L-a proslăvit pe Isus; apostolii erau martorii Lui. Cu toate că fusese lepădat de poporul Său, nimic nu putea împiedica manifestarea puterii acestui Isus proslăvit, în afară de necredința iudeilor care îi lipsea, pentru o vreme, de toate binecuvântările destinate lor. Tot așa și astăzi, rezultatele slăvite și veșnice ale venirii Domnului în har în această lume sunt în dreptul fiecăruia. Toți cei care cred și le însușesc; cei care nu cred resping mesajul harului și se lipsesc și de aceste rezultate slăvite și veșnice.

 CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINELE TĂU ȘI SLAVA SA – Fundația SEER

 „Dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu.” (1 Petru 2:20)

 Mulți dintre oamenii din Scriptură pe care îi admirăm au fost tratați cu asprime, și Dumnezeu a permis să se întâmple lucrul acesta. Să ne gândim la Daniel care a fost aruncat în groapa cu lei, și la Iosif care a fost aruncat în închisoare. Ei nu au făcut nimic și n-au meritat așa ceva. Biblia spune: „dacă suferiți cu răbdare, când ați făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu. Și la aceasta ați fost chemați; fiindcă și Hristos a suferit pentru voi, și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui.” (1 Petru 2:20-21). Să remarcăm că am fost „chemați” să învingem dificultățile.

Există un scop în toată suferința noastră, și nimic nu ne poate atinge fără ca mai întâi să fi trecut prin mâinile iubitoare ale Tatălui ceresc. El a anticipat toate acestea și situația prin care treci acum te pregătește ca să-L slujești mai eficient. Pavel a zis: „La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toți m-au părăsit… Însă Domnul a stat lângă mine, și m-a întărit, pentru ca propovăduirea să fie vestită pe deplin prin mine” (2 Timotei 4:16-17). Pavel nu a considerat toate acestea ca pe ceva ce trebuia să îndure, ci ca pe o avansare! Așa că simte-te încurajat; crește în harul și în cunoștința Domnului (vezi 2 Petru 3:18).

Te afli în procesul pregătirii. „Dar nu înțeleg”, spui tu. Atunci ascultă ce spune Joni Erickson Tada: „Dacă mintea lui Dumnezeu ar fi fost suficient de mică pentru ca eu s-o înțeleg, nu ar mai fi Dumnezeu. Uneori nu suport să stau în acest scaun cu rotile, dar aici harul lui Dumnezeu preia controlul. Chiar și în handicapul meu Dumnezeu are un plan și un scop pentru viața mea.” Fie că Dumnezeu te scoate dintr-o situație, fie că te trece prin ea, încrede-te în El. Dumnezeu lucrează pentru binele tău și pentru slava Sa!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 19:1-10  

Jertfa viţelei roşii ocupă un loc deosebit la mijlocul cărţii pustiului, pentru că este văzută ca un simbol al nevoilor din deşert. Ca şi celelalte jertfe, aceasta reprezintă anumite aspecte ale per­soanei şi lucrării lui Hristos. Această „viţea roşie fără cusur, în care nu este cusur şi peste care n-a fost jug niciodată“ (v. 2), Îl evocă pe Cel care a fost victima fără pată şi care nu a cunoscut grozavul jug al păcatului, aşa cum îl cunoaştem noi.

După ce jertfa era adusă în afara taberei, sângele ei se stropea înaintea cortului întâlnirii. Apoi aceasta era arsă complet. Grăsimea ei nu era oferită Domnului, nici preotul nu mânca nimic din ea. Dimpotrivă, se strângea cenuşa şi se procura o mare cantitate de „apă de curăţire“, suficientă pentru a spăla orice întinare a fiecărui israelit pe tot parcursul călătoriei prin pustiu. Această jertfă nu corespunde, ca cele din Levitic 4, la nevoile celor neîntorşi la Dumnezeu, ci la cele ale credin­cioşilor care au căzut. Lucrarea pe care a făcut-o Isus o singură dată este o resursă pentru a-i curăţi de păcate şi pentru a-i păstra în părtăşie pe răscum­pă­raţii Săi care sunt expuşi întinării. Prin Cuvânt (apa), Duhul Sfânt aminteşte inimii şi aduce în conştiinţa credin­ciosului căzut sufe­rin­ţele lui Hristos (cenuşa).

DOMNUL ESTE APROAPE

I-am spus că voi judeca pentru totdeauna casa lui pentru nelegiuirea pe care a știut-o: pentru că fiii săi au adus blestem asupra lor, și el nu i-a împiedicat.
Pentru că l-am cunoscut că va porunci copiilor săi și casei sale după el.

1 Samuel 3.13; Geneza 18.19

În Eli, marele preot din timpul Anei, vedem un om bun, însă care era gata să-i judece cu ușurință pe alții, în timp ce era plin de slăbiciune în a-și disciplina propria familie. Faptul că în ultimele sale zile era „bătrân și greu” ne spune ceva despre obiceiurile lui cu privire la mâncare, iar în capitolele 2 și 4 găsim suficiente lucruri cu ajutorul cărora să ne putem forma o idee cu privire la caracterul lui. Alături de grija lui reală pentru lucrurile lui Dumnezeu era lipsa de a-și înfrâna poftele și cea de a „porunci copiilor săi și casei sale după el” (Geneza 18.19) în așa fel încât să-L glorifice pe Dumnezeu în viața lui de familie. Astfel de oameni se găsesc adesea printre lucrătorii creștini, având multe calități prețioase, însă falimentari acolo unde ar trebui să fie fermi.

Este întotdeauna important să ne amintim că harul lui Dumnezeu nu dă la o parte cârmuirea divină. Există responsabilități care decurg din har și care nu pot fi ignorate fără consecințe. Nelegiuirea și legalismul sunt ambele opuse harului. Însă recunoașterea autorității divine și supunerea față de guvernarea lui Dumnezeu trebuie să decurgă din cunoașterea favorii Lui nemeritate. Disciplina părintească este un lucru așteptat de la toți cei ce sunt capi ai unui cămin creștin. Slăbiciunea manifestată în această sferă este un semn al lipsei de apreciere a sfințeniei și a dreptății care se potrivesc celor care se apropie de Dumnezeu.

H. A. Ironside

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător … judecă gândurile și intențiile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El.

Evrei 4.12,13

Puterea Cuvântului dumnezeiesc

Următoarea relatare s-a petrecut în Coreea și este o ilustrare a versetului de astăzi. Unul dintre cei mai bătrâni bărbați ai acelui loc, și-a cumpărat Evangheliile după Matei și după Marcu și le-a citit cu mare atenție. Pentru început a rămas la atât. Într-o zi, când era afară pe câmp, a izbucnit în casa lui un incendiu, care în câteva minute a transformat în cenușă mica lui clădire sărăcăcioasă. Bătrânul a alergat cât a putut de repede în sat, dar a sosit prea târziu, ca să poată salva ceva. Una dintre rudele sale, un nepot, care avusese ceva de făcut în sat, a reușit în ultima clipă să pătrundă încă o dată în casă, dar a putut să pună mâna doar pe cele două Evanghelii și să le ducă în siguranță. El însuși nu știa ce fel de cărți erau acestea, care îi aparțineau bunicului. Prin acest eveniment, locuitorii satului au aflat pentru prima dată de existența cărților și au întrebat de ele. După ce agitația cu privire la incendiu a încetat, nepotul s-a uitat mai atent la cărți. El le-a citit cu atenție; la final și-a deschis inima față de vestea cea bună și a devenit creștin. A trebuit să îndure din partea vecinilor și a rudelor batjocură și dușmănie; dar ei s-au obișnuit până la urmă așa, să aibă în sat un creștin; și alții au început să se intereseze de cele două cărți. Astăzi există în acel sat peste optzeci de credincioși. Acesta este rodul celor două Evanghelii, care au fost salvate din foc prin acțiunea minunată a lui Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (3) – Fundația SEER

„Faraon… l-a îmbrăcat cu haine din in subțire…” (Geneza 41:42)

 

Cea de-a treia haină pe care a purtat-o Iosif a fost „haina destinului”. Întrucât Iosif L-a onorat pe Dumnezeu în cele mai grele împrejurări, el a fost așezat în fruntea Egiptului, fiind îmbrăcat cu haina de domnie și împlinindu-și destinul. În Psalmul 105:17-21 scrie că Dumnezeu „le-a trimis înainte pe un om; Iosif a fost vândut ca rob. I-au strâns picioarele în lanțuri, l-au pus în fiare, până la vremea când s-a întâmplat ce vestise el, și până când l-a încercat Cuvântul Domnului. Atunci împăratul a trimis să-i scoată lanțurile, și stăpânitorul popoarelor l-a izbăvit. L-a pus domn peste casa lui, și dregătorul tuturor averilor lui.”

Încercările și ispitele cu care te confrunți, te pregătesc pentru viitorul tău și pentru destinul tău! Toată viața ta poate consta în pregătirea pentru un singur anotimp ori pentru o singură misiune. Cu cât e mai mare misiunea, cu atât mai mare va fi atacul care va veni împotriva ta. De cinci ori în capitolul 39 din Geneza, Biblia spune: „Domnul a fost cu Iosif.”

Dar asta nu l-a scutit de trădare din partea familiei sale; ori de ispite repetate din partea soției șefului său; sau de defăimare și închisoare pe nedrept; sau de dezamăgire din partea pitarului cu care s-a împrietenit în închisoare. Cu toate acestea, privind în urmă, Iosif și-a dat seama că toate aceste experiențe au fost o „pregătire pentru domnie.”

Când a fost întrebat de ce folosește lemn numai de la copacii care au rezistat celor mai năprasnice furtuni pentru a-și face viorile, Stradivarius a răspuns: „Lemnul bătut de vreme face muzica cea mai dulce.”

Deci, perseverează, încrede-te în continuare în Dumnezeu… și vei cânta cântarea biruinței la fel ca Iosif!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 18:20-32

Pe lângă toate darurile făcute familiei lui Aaron (v.1-19), cel mai minunat dar al Domnului este acela că El S-a dat pe Sine: „Eu sunt partea ta şi moştenirea” ta − spune El în v. 20. „Domnul este partea moştenirii mele şi a paharului meu” − „Dumnezeu este … partea mea pentru totdeauna” (Psalmul 16.5; 73.26), răspund, respectiv, David şi Asaf. Nu este propriul Său Fiu cel mai de preţ dar pe care L-a dat Dumnezeu? Să realizăm şi noi, asemenea leviţilor, că aici, jos, nu avem altă posesiune adevărată. Pe de altă parte, avem totul în cer, de vreme ce acolo este Isus.

Israelitul trebuia să plătească pentru sanctuar zeciuială din venitul lui (Levitic 27.30). Aceste zeciuieli asigurau cele necesare leviţilor, care nu aveau nici arie, nici teasc (v. 30), nici moştenire care să rodească. Dar nu erau lipsiţi de aceste bunuri. Leviţii, la rândul lor, dădeau zeciuială din tot ce primeau.

În Neemia 10.37 sf. şi 38, aceste instrucţiuni sunt puse în vigoare de un om credincios lui Dumnezeu. Putem rezuma în mod fericit cap. 18 printr-un frumos verset din Noul Testament: „toate sunt ale voastre şi voi, ai lui Hristos, iar Hristos, al lui Dumnezeu” (1 Corinteni 3.23).

DOMNUL ESTE APROAPE

Voi spune sufletului meu: „Suflete, ai multe bunuri, strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te!”. Dar Dumnezeu i-a spus: „Nebunule!”.

Luca 12.19,20

În lume au existat întotdeauna astfel de oameni, de felul celui descris de Domnul aici. Unora ca aceștia, Dumnezeu le-a dat binecuvântări din belșug, iar ei le-au folosit doar ca să-L excludă pe El complet din viața lor. Bogatul din această pildă făcea planuri să-și mărească hambarele, fiindcă pământul îi rodise din belșug și nu mai avea loc unde să-și depoziteze recolta. Posibilitatea vreunei piedici în calea proiectelor lui nu intra în calculele acestui om plin de încredere în sine. Niciun gând cu privire la Dumnezeu și niciun gând cu privire la eternitate nu-și găseau locul în mintea lui. Pentru el, această lume era totul și se aștepta să se bucure de ea pentru mult timp.

Ar fi trebuit să-și aducă aminte că există o viață dincolo de această lume și că există un Dumnezeu pe care trebuia să-L întâlnească și înaintea Căruia trebuia să dea socoteală. Cuvântul divin către el și către toți cei asemenea lui este: „Nebunule!”. Acesta este epitetul lui Dumnezeu, nu al omului, și el nu este deloc prea dur pentru a fi aplicat celui care ignoră faptul că are un suflet veșnic. Cel care nu se gândește la altceva decât la puținii ani pe care îi are de trăit în această lume, uitând cu totul de veșnicia viitoare, este într-adevăr un nebun.

O întrebare a fost pusă recent cu privire la un milionar care a murit: «Cât a lăsat?». Răspunsul solemn a venit imediat: «Totul!». La fel, acestui nebun Dumnezeu îi spune: „În noaptea aceasta ți se va cere sufletul; și cele pe care le-ai pregătit, ale cui vor fi?”. Da, ale cui? A descoperi prea târziu că ai făcut o greșeală supremă este un lucru cumplit. Trebuie să cântărim realitatea acum, cu smerenie și cu o credință mântuitoare în Dumnezeu și în Fiul Său; nu să strângem bogății pentru noi înșine, ci să fim bogați față de Dumnezeu. Să luăm aminte la aceste cuvinte ale Mântuitorului!

W. W. Fereday

SĂMÂNȚA BUNĂ

Tot așa și Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut și va împlini lucrul pentru care l-am trimis.

Isaia 55.11

Un loc de adăpost (3)

Apoi i-am spus cum intră în inima noastră pacea lui Dumnezeu. M-am rugat cu ea și i-am citit în continuare Cuvântul lui Dumnezeu. După câteva zile, în care și-a purtat suferința cu predare liniștită în voia lui Dumnezeu, a găsit mântuire și pace în Isus Hristos. Curând după aceea a plecat zâmbind în veșnicie, ca un copil preafericit al lui Dumnezeu, în pacea harului dumnezeiesc.

Tatăl fiicei era aproape de neconsolat în jalea lui. Fiica lui i-a spus încă înainte de moartea ei că ea nu mai are nicio teamă în fața morții, deoarece va merge la Mântuitorul ei, și l-a rugat pe tatăl ei să aibă grijă să vină și el după ea. După aceea el a venit la mine și a spus: «Soră, ce ați făcut cu fiica mea, de a putut să moară liniștită așa de tânără? Vă rog, spuneți-mi tot; vreau să găsesc și eu o asemenea pace și să pot muri așa de supus». L-am îndemnat să se ocupe amănunțit de Cuvântul lui Dumnezeu și să-l facă îndreptar al vieții lui, apoi el îi va arăta sigur și lui calea spre o asemenea pace, care este de găsit numai la Isus. Mi-a promis în mod serios că va face acest lucru. Astfel, fericita moarte a fiicei sale a fost prilejul ca bătrânul tată să gândească: «Ce să fac ca să fiu mântuit?»”.

Lasă-mă să-ți spun cum găsești această pace, această nădejde de nezdruncinat, care se arată biruitoare chiar și în ceasul morții: privește crezând spre crucea de pe Golgota! Acolo a purtat Fiul lui Dumnezeu blestemul păcatului tău, pedeapsa vinei tale.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (2) – Fundația SEER

„El i-a lăsat haina în mână și a fugit…” (Geneza 39:12)

 

Cea de-a doua haină pe care a purtat-o Iosif a fost „haina ispitei”. Biblia spune: „…pe când intrase în casă ca să-și facă lucrul… ea l-a apucat de haină, zicând: „Culcă-te cu mine!” El i-a lăsat haina în mână și a fugit afară din casă.” (Geneza 39:11-12). Iosif era tânăr, chipeș, singur, departe de casă și confruntat cu ispite repetate din partea soției șefului său. Cu toate acestea, el a rezistat avansurilor ei și a spus: „Cum aș putea să fac eu un rău atât de mare și să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?” (v. 9). Prima lui grijă nu a fost că nu va putea ține ascunsă fapta, ci că nu va mai putea trăi cu el însuși dacă ar fi acceptat. Amintirea dragostei, ocrotirii și binecuvântării lui Dumnezeu peste el, a pus frână inclinațiilor și impulsurilor carnale pe care le-ar fi putut avea. Nu la fel a fost cu David. După păcatul săvârșit cu Batșeba, el a scris aceste cuvinte în rugăciunea sa de pocăință din Psalmul 51: „Împotriva Ta, numai împotriva Ta, am păcătuit și am făcut ce este rău înaintea Ta” (v. 4).

Împotriva cui păcătuiești tu? Împotriva lui Dumnezeu. Cine vede ceea ce faci? Dumnezeu – Cel care Și-a dovedit dragostea pentru tine la Calvar. L-a iertat Dumnezeu pe David? Da, și te va ierta și pe tine! Însă istoria lui David dovedește că uneori trebuie să trăim cu consecințele faptelor noastre și ele ne pot devasta nu numai pe noi, dar și pe cei care așteaptă călăuzire de la noi.

Pavel, cel mai mare dintre apostoli, a recunoscut acest adevăr (1 Corinteni 9:27): „mă port aspru cu trupul meu, și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 18:1-19

Prin toiagul înmugurit, Domnul vrea să confirme funcţia înaltă a familiei lui Aaron. Acesta este motivul pentru care acest cap. 18 vorbeşte încă o dată despre preoţie, enumerând privilegiile ei.

Primul privilegiu: fiii lui Levi sunt adăugaţi (alipiţi) preoţilor (semnificaţia numelui Levi: vezi Geneza 29.34 nota e). Ei sunt „dăruiţi ca dar pentru Domnul” (v. 6): simbol al slujirii Cuvântului, care îl învaţă pe adorator. Cap. 8 din Neemia numeşte câţiva leviţi care explicau poporului Cuvântul şi pe Ezra îl surprinde binecuvântându-L pe DOMNUL Dumnezeul cel mare.

Al doilea dar îl constituie însăşi slujba (v. 7 sf.). Departe de a fi date pe merit vreunuia dintre cei care le exercită, toate slujbele sunt date prin harul lui Dumnezeu. Să recunoaştem că suntem „robi
nevrednici” (Luca 17.10). Dacă Domnul binevoieşte să ne folosească, nu o face pentru că are nevoie de noi, ci pentru că doreşte să ne dea bucuria de a lucra pentru El.

În sfârşit, v. 8-19 enumeră diversele daruri care corespund cu „lucrurile sfinte” aduse de fiii lui Israel. Încă o dată acestea sunt simboluri ale lui Hristos, daruri din care suntem chemaţi să ne hrănim şi de care să ne bucurăm. „Pârga” şi în acelaşi timp „cele dintâi roade” (v. 12, 13) ne amintesc de intenţia lui Dumnezeu şi de dorinţa apostolului ca Hristos „să aibă întâietate în toate” (Col. 1.18).

DOMNUL ESTE APROAPE

Avraam și-a ridicat ochii și s-a uitat și iată, înapoi, un berbec prins cu coarnele într-un desiș.

Geneza 22.13

Berbecul este o imagine a consacrării, iar coarnele lui sunt o imagine a puterii. Acel berbec prins cu coarnele într-un desiș ne aduce aminte de tulburarea și de suferințele Domnului Isus în grădina Ghetsimani. Știind cât de periculos este să rămână cu coarnele prinse într-un desiș, fiind astfel posibil să fie prins și devorat de prădători, berbecul, din instinct, încerca să se elibereze. Desișul ne vorbește probabil despre pământul blestemat, pe care cresc spini și mărăcini, din cauza păcatului omului.

Domnul nostru, Fiul binecuvântat și etern, a spus atunci când Se afla pe pământ: „Pentru aceasta Mă iubește Tatăl, pentru că Eu Îmi dau viața, ca din nou să o iau. Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Însumi. Am putere s-o dau și am putere s-o iau iarăși. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10.17,18). Crucea în sine niciodată nu ar fi putut să-L omoare, ci El, de bunăvoie, Și-a dat viața pentru noi. Intensitatea și adâncimea luptei din sufletul Domnului în Ghetsimani trec dincolo de orice înțelegere a noastră, la fel cum nu putem înțelege nici măsura suferințelor îndurate de El atunci când a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn.

Doar coarnele berbecului erau prinse în desiș, nu și trupul său, astfel încât el era fără cusur și fără pată, potrivit pentru a fi adus jertfă în locul lui Isaac. Inimile noastre sunt pe deplin cercetate atunci când contemplăm, la frângerea pâinii, suferințele binecuvântatului nostru Domn. Domnul le-a spus iudeilor: „Avraam, tatăl vostru, a săltat de bucurie că va vedea ziua Mea și a văzut-o și s-a bucurat” (Ioan 8.56). Privind la berbecul prins cu coarnele într-un desiș, Avraam a văzut ziua Domnului și s-a bucurat.

F. S. W.

SĂMÂNȚA BUNĂ

Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel sărac, o fortăreață pentru cel nenorocit, în necaz, un adăpost împotriva furtunii.

Isaia 25.4

Un loc de adăpost (2)

Într-o zi, după ce tatăl a plecat, bolnava s-a întors spre mine și mi-a spus: «Soră dragă, scumpul meu tătic îmi vorbește mereu despre însănătoșire; dumneavoastră ce spuneți? Mă voi însănătoși curând?». Acum venise întrebarea de care mă temeam. Ce să fac? «Dragă domnișoară», am spus, «starea dumneavoastră este una gravă, dar la Dumnezeu niciun lucru nu este imposibil; El poate face să vă însănătoșiți, dacă este voia Lui».

N-a fost tocmai mulțumită cu răspunsul meu, după cum am observat, și în ziua următoare a început iar: «Dragă soră Wilhelmine, credeți că trebuie să mor?». M-am speriat de întrebarea aceasta pătrunzătoare și am răspuns: «Scumpa mea domnișoară, sunteți foarte grav bolnavă și dacă Dumnezeu nu vrea să facă o minune, atunci s-ar putea, într-adevăr, să nu vă mai recăpătați sănătatea; totuși cum vrea El; Dumnezeu este atotputernic». La aceasta ea a spus: «Văd bine că nu prea vreți să vorbiți; se pare că nu mă voi mai însănătoși, nu-i așa? Scumpă soră, ce ați face dacă ați fi în situația mea? O, vă rog, spuneți-mi!». Atunci i-am răspuns: «M-aș asigura de iertarea deplină a păcatelor mele și aș căuta pacea cu Dumnezeu».

Atunci a exclamat repede: «O, vă rog, ajutați-mă! Cum să încep?». Am îndrumat-o spre Cuvântul lui Dumnezeu și spre Mântuitorul nostru, care a murit și pentru păcatele ei și care ne împacă cu Dumnezeu așa de deplin, încât Dumnezeu Însuși ne iartă toate păcatele și ne dăruiește viața veșnică.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

CELE TREI HAINE ALE LUI IOSIF (1) – Fundația SEER

„Israel îl iubea pe Iosif… și i-a făcut o haină pestriță.” (Geneza 37:3)

 

Vă invit să ne uităm împreună la cele trei haine diferite pe care le-a purtat Iosif, întrucât ele reprezintă imaginea vieții noastre de creștin. Prima, „haina mântuirii”. Trebuie să remarcăm că a fost un „dar” de la tatăl său; Iosif nu a plătit niciun ban pentru ea, nu a făcut nicio cusătură și nu a contribuit cu niciun metru de pânză. Aceasta este istoria mântuirii noastre, nu-i așa? Biblia spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință. Și aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.” (Efeseni 2:8-9). Măcinați de gelozie și de resentiment, frații lui Iosif l-au aruncat într-o groapă și i-au înmuiat haina în sângele unui țap pentru a-l convinge pe tatăl lor că a fost devorat de animale sălbatice. Înțelegi imaginea? „Sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.” (1 Ioan 1:7).

În vremurile Vechiului Testament, când cineva păcătuia, trebuia să aducă la altar un miel de jertfă, iar preotul îi vărsa sângele ca plată pentru păcate. Însă preotul nu analiza persoana, el analiza mielul. Dacă mielul era „vrednic,” persoana era acceptată și păcatele erau ispășite. Așadar, în clipa în care îți recunoști păcatele și te rogi: „Tată, vin în numele Domnului Isus, Mielul lui Dumnezeu,” ești iertat pe deplin și acceptat… datorită Mielului, nu datorită ție sau rugăciunii în sine. „Să ne apropiem, deci, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, ca să fim ajutați la vreme de nevoie.” (Evrei 4:16).

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

2019 de Jean Koechlin

Numeri 17:1-13

Prin nimicirea celor două sute cincizeci de răzvrătiţi, Domnul a arătat pe cine a ales pentru preoţie. Numai Aaron a fost primit cu cădelniţa lui. A urmat încă un test care, de această dată vorbind despre viaţă, va confirma alegerea divină. Dintre cele douăsprezece toiege aduse de căpetenii, numai cel al lui Aaron a făcut o extraordinară probă de vitalitate: într-o noapte, a produs muguri, flori şi fructe. Admirabilă imagine a învierii lui Hristos, dovadă de netăgăduit a gloriei lui Isus şi a eficacităţii lucrării Sale! (Fapte 17.31). Mulţi impostori au pretins că aveau o misiune divină. Dar sunt morţi şi nici unul nu a înviat. Hristos este singurul care a trecut prin moarte şi S-a ridicat „potrivit puterii unei vieţi nepieritoare” (Evrei 7.16) şi acum, de sus, Îşi exercită preoţia pentru ai Săi. Mai mult, roadele aduse prin fiecare dintre cei care Îi aparţin constituie în prezent − am putea spune într-o vreme neprielnică − mărturia vizibilă a unui Mântuitor viu, deşi încă ascuns vederii.

Toiagul lui Aaron este pus apoi în chivot (v. 10; Evrei 9.4), ca pentru a ne aminti că, în timpul traversării pustiului, sursa de viaţă  nu se găseşte decât în Hristos.