Mana Zilnica

  • 29 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Pe orice mlădiță în Mine care nu aduce rod, o îndepărtează; și pe oricare aduce rod, o curăță, ca să aducă mai mult rod. Deja voi sunteți curați, datorită Cuvântului pe care vi l-am spus.

    Ioan 15.2,3



    Deunăzi am privit cum un om curăța pomii din grădina sa. Avea o grijă deosebită față de fiecare ramură, știa cum să folosească cuțitul și cât de mult să taie. Cunoștea de asemenea diferența dintre ramurile care erau încă vii și cele care nu puteau aduce rod. Pentru mulți, acest proces de curățire, din punct de vedere spiritual, pare crud și uneori inutil, însă Viticultorul știe exact ceea ce trebuie. Mlădițele care nu aduc rod sunt tăiate. Ezechiel 15.1,2 ne spune că lemnul viței nu se poate folosi la nimic, fiindcă singurul ei rol este de a aduce rod; așa că Viticultorul caută rod și face lucrarea de curățire.

    Dumnezeu Tatăl, Viticultorul divin, face această lucrare de curățire în viața fiecăruia dintre noi. Pentru mulți, această disciplinare pare o pricină de întristare, însă ea are un scop bine definit (Psalmul 119.67,71,75). Trebuie să înțelegem că acest proces de curățire are rolul de a ne face mai roditori. Dorința Viticultorului este ca noi, copiii Lui, să devenim tot mai mult asemenea Fiului Său.

    Evrei 12.5-11 ne amintește că Tatăl îi disciplinează pe cei pe care îi iubește și că „orice disciplinare, pentru acum, nu pare a fi de bucurie, ci de întristare; dar după aceea le dă celor deprinși prin ea rodul dătător de pace al dreptății”. Dacă experimentăm procesul de curățire, să ne aducem aminte că suntem în mâna unui Tată înțelept și plin de dragoste, care știe de ce avem nevoie pentru a aduce mult rod și pentru a fi tot mai mult asemenea Fiului Său binecuvântat!

    T. Hadley, Sr.

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    În casa Tatălui Meu sunt multe locașuri … Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

    Ioan 14.2



    „Moartea poate intra și aici”

    Un om de afaceri, a cărui activitate era prosperă și care avea mulți bani, și-a făcut o vilă frumoasă, cu tot luxul care se poate imagina. Când totul a fost gata, acest om, care nu s-a gândit niciodată nici la Dumnezeu și nici la veșnicie, i-a invitat pe toți cunoscuții, pentru a-i vizita casa. Cu o vădită mândrie, îi lăsa să observe toate detaliile.

    Printre vizitatori se afla și un arhitect credincios, pe a cărui părere omul de afaceri punea mare preț.

    „Spuneți, domnule…, cum vă pare noua mea casă?”, l-a întrebat el pe arhitect. „Aveți cumva vreo observație?” Acesta a răspuns: „Totul pare foarte frumos. Vila dumneavoastră are însă o singură greșeală”. Uimit, proprietarul l-a întrebat: „Și aceea ar fi…?”. — „Moartea poate intra și aici!”

    Acest cuvânt neașteptat l-a marcat adânc pe acest bogat om de afaceri. Un timp a rămas tăcut.

    Un an mai târziu, moartea s-a ivit în acea casă și l-a luat pe proprietar.

    Cât de important este pentru oricine – fie sărac, fie bogat – să fie conștient că odată trebuie să moară. Pare un privilegiu acela de a poseda aici o casă frumoasă, dar incomparabil mai important este să ai în cer o locuință, o casă care nu este făcută de mâini, una veșnică. Acea casă nu ai cum să o mai părăsești, căci acolo moartea nu mai are acces. Și acea casă nu se strică. Ferice de acela care știe că, prin credința în Domnul Isus, este un copil al lui Dumnezeu! El are un locaș pregătit în Casa Tatălui.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEUL TĂU ESTE NELIMITAT – Fundația SEER

    „Nimic nu este de mirat din partea Ta!” (Ieremia 32:17)

    Dumnezeu poate rezolva orice problemă pentru că El nu este mărginit de limitările omenești:

    1) El nu este limitat de timp. Dumnezeu poate face într-o clipită ceea ce în mod normal ar lua ani de zile. „El Îşi trimite poruncile pe pământ, Cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare” (Psalmul 147:15). El poate grăbi procesul natural al vindecării; El poate accelera rodul binecuvântării, așa încât vei putea semăna cu o mână, iar cu cealalta vei secera (vezi Amos 9:13).

    2) El nu este limitat de lipsuri. Când evreii au părăsit Egiptul, Dumnezeu le-a spus să împrumute de la asupritori, argintul și aurul. Și asta din cauză că egiptenii le datorau plata retroactivă pentru 400 de ani, plus dobânda! Când L-au ascultat pe Dumnezeu, El le-a rupt lanțul lipsurilor și au obținut tot ce li se furase. Orice ți-ar fi luat Satan, Dumnezeu îți poate returna, și încă mai mult de atât (vezi Zaharia 9:12).

    3) El nu este limitat de Satan. Moise le-a spus iudeilor: „pe Egiptenii aceştia, pe care-i vedeţi azi, nu-i veţi mai vedea niciodată.” (Exodul 14:13). În ce fel Se ocupă Dumnezeu de puterea lui Satan? Mărind-o pe a ta! „Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume” (1 Ioan 4:4). Satan L-a dus pe Isus pe acoperișul Templului, dar nu L-a putut împinge jos – și el nu te poate împinge nici pe tine, dacă Hristos este în tine! Deci folosește Cuvântul lui Dumnezeu și bazează-te pe el!

    4) El nu este limitat de nimic… în afară de îndoiala ta! El a făcut ca un topor să plutească, un măgar să vorbească, și un trup fără viață să învieze după patru zile… așa că nu există problemă pe care El să n-o poată rezolva. Așadar, ridică-te și declară cu credință: „Nimic nu este de mirat din partea Ta!”


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:12-30


    Acum împăratul Solomon vorbeşte. Aşezându-se în rândul urmaşilor lui Aaron, el însuşi îndeplineşte oficiul de preot, pentru că este un simbol al Domnului Hristos, Împărat şi Preot. El rememorează trecutul: Egiptul, harul arătat lui David, legământul şi promisiunile.

    Cu patru sute optzeci de ani înainte, pe malul Mării Roşii, israeliţii intonaseră cântecul eliberării: „Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi lăuda … Prin îndurarea Ta, ai condus poporul pe care l-ai răscumpărat; l-ai călăuzit prin puterea Ta spre locuinţa sfinţeniei Tale … Tu îi vei duce şi îi vei sădi pe muntele moştenirii Tale, la locul pe care l-ai făcut locuinţa Ta, Doamne, locaşul sfânt, Doamne, pe care mâinile Tale l-au întemeiat!” (Exod 15.2, 13, 17). Au fost necesare aproape cinci secole pentru ca aceste cuvinte să-şi găsească împlinirea. Scurgerea timpului nu îndepărtează nimic din realitatea promisiunilor lui Dumnezeu (compară cu 2 Petru 3. 4). Tot aşa, Solomon este fericit să repete: „a împlinit cu mâna Sa cuvântul Său” (v. 15); „Domnul  a împlinit cuvântul Său pe care l-a spus” (v. 20).

    „Tu ai zis: Numele Meu va fi acolo!” (v. 29). Să ne amintim încă o dată promisiunea Domnului Isus: „unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, acolo Eu
    sunt în mijlocul lor” (Matei 18.20).

  • 28 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi.

    1 Ioan 1.8



    Să nu confundăm niciodată o umblare fără vină cu absența totală a păcatului (cu extirparea germenului păcatului din natura noastră). Creștinul trebuie, cu siguranță, să păstreze o umblare fără vină. El trebuie să umble mereu prin Duhul și nu se poate justifica niciodată pentru că a umblat vreun moment prin carne. Toate facultățile noastre trebuie folosite nu de carne, ci de omul nou, ca astfel el să nu se poată poticni niciodată.

    Credinciosul nu se poate nicidecum scuza, spunând: «Carnea care locuiește în mine a fost pricina căderii mele», pentru că acea carne trebuia dată morții, în timp ce Duhul trebuia să fi fost Acela care să-i coordoneze toate gândurile lui. El ar trebui mai degrabă să exclame: «Vai, am falimentat în veghere, în rugăciune, în folosirea mijloacelor harului!». Poate că nu și-a examinat suficient starea inimii și astfel, ca în cazul lui Iov, suferința a fost îngăduită spre instruirea lui. Totuși, el nu are nicio scuză.

    Fără îndoială, sângele lui Isus Hristos a ispășit păcatul respectiv, însă, în ceea ce-l privește, el a falimentat, fiindcă Dumnezeu este credincios și n-ar fi îngăduit să fie ispitit peste puterile lui. Iar dacă el va continua să argumenteze, spunând: «Nu am suficientă maturitate și sunt atât de slab în credință», îi voi răspunde: «Dacă frica și neîncrederea în tine însuți, care sunt caracteristice slăbiciunii, s-ar fi găsit în inima ta, n-ai fi căzut niciodată în felul acesta; iar dacă ai căzut, este din pricina păcatului (a principiului voinței proprii) care a fost activ în tine».

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, începând să fie vestită, … ne-a fost adeverită de cei care au auzit-o?

    Evrei 2.3



    Ultima atenționare

    Se spune că înainte de a se scufunda, marele vapor „Titanic” primise cinci atenționări. Când a sosit și cel de-al șaselea mesaj, cu puțin timp înainte de marea catastrofă, „Atenție! Ghețari!”, operatorul a telegrafiat înapoi: „Terminați! Sunt ocupat!”. Treizeci de minute mai târziu, invincibilul vapor, al cărui căpitan spusese: „Nici măcar Dumnezeu nu ar putea scufunda acest vas”, se afunda cu rapiditate. Ce se întâmplase? Au ignorat realitatea legată de ghețari. Ceea ce văzuseră ei la suprafața apei credeau că nu provoca scufundarea acelui „oraș plutitor”. Dar, din nefericire, partea importantă a ghețarilor este sub apă.

    Scufundarea „Titanicului” este o emblemă a nepăsării, un simbol al trecerii prin viață ignorând avertizările. Mulți oameni merg siguri de ei înșiși, mândri, cu inima plină de planuri de moment și de viitor, fără să ia seama la avertizări. Chiar și atunci când Dumnezeu atenționează cu privire la judecățile viitoare, oamenii se prefac că nu aud. Ei nu vor să ia seama că păcatul este cauza principală a scufundării multor vieți în pierzare. Unii se refugiază în alcool, în droguri, într-o lume în aparență fără griji. Dar acolo nu este scăpare. Singura scăpare o găsim la crucea de pe Golgota, unde Mântuitorul a adus o mântuire așa de mare, încât putem fi salvați pentru veșnicie. Să ne încredem în El! Aceasta poate fi ultima noastră atenționare. Să luăm seama la ea!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FELICITĂRI PENTRU NOUA LOCAȚIE! – Fundația SEER

    „Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.” (Ioan 14:2)


    O doamnă a comandat la florărie două aranjamente florale: unul pentru un prieten care își muta sediul firmei, iar celălalt pentru înmormântarea unui prieten care tocmai decedase. Din nefericire, florăreasa a încurcat comenzile. Prin urmare, prietenul care-și muta sediul a primit un aranjament cu o panglică pe care scria: „Regrete profunde”, în timp ce aranjamentul pentru persoana decedată conținea următorul mesaj: „Felicitări pentru noua locație!”

    Copii răscumpărați ai lui Dumnezeu, într-o zi veți auzi și voi cuvintele: „Felicitări pentru noua locație!” Raiul nu este o „stare a minții” sau un spațiu cibernetic celest. Este un loc pregătit pentru un popor pregătit. Biblia vorbește despre „orice familie, în ceruri şi pe pământ” (Efeseni 3:15). Persoanele dragi ție pe care le-ai pierdut te așteaptă acolo, și tu abia aștepți să le revezi. Poate te întrebi dacă vă veți mai cunoaște. Da! Vom ști mai puține lucruri decât am știut pe pământ? Nu! Apostolul Pavel spune: „atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.” (1 Corinteni 13:12).

    Nu numai că ne vom cunoaște, dar vom sta la masă împreună și ne vom bucura unii de alții pentru veșnicie. Imaginează-ți o mâncare extraordinar de gustoasă și fără colesterol! Fără boală. Și mai mult decât orice, fără dureri de cap sau de inimă, căci Dumnezeu Însuși „va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” (Apocalipsa 21:4). Ești sigur că, dacă mori astăzi, vei ajunge în ceruri? Poți avea această siguranță punându-ți încrederea în Cel care a plătit totul pentru păcatele tale… și care îți oferă darul vieții veșnice!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 8:1-12


    Fiindu-I gata Casa, Dumnezeu Se pregăteşte să Se instaleze în ea. Solomon strânge la el pe căpeteniile poporului. Preoţii aduc chivotul legământului în Locul Preasfânt.

    Preţios chivot! Simbol al lui Hristos, chivotul cunoscuse truda poporului şi-l susţinuse în conflictele sale. Pentru el coborâse în râul morţii. Acum intră în locul lui de odihnă. Dar există ceva care va aminti întotdeauna de calea deşertului. Drugii rămân la vedere. Cu toate că de aici înainte nu urma să mai fie folosiţi, drugii n-au fost scoşi din inelele lor.

    În mijlocul splendorilor cerului, Îl vom contempla pe Domnul Isus în frumuseţea Sa. Dar ceea ce va mişca profund inimile noastre vor fi semnele nepieritoare ale suferinţelor Lui de la cruce, pe care le vom vedea asupra Sa. Asemenea drugilor chivotului, ele vor rămâne în gloria cerului ca o mărturie a dragostei Lui divine. Şi ce minunate sunt picioarele Mântuitorului: ele s-au trudit pe drumurile acestei lumi pentru a ne căuta (Isaia 52.7), înainte să fi fost străpunse la cruce, unde S-a lăsat ţintuit ca să ne salveze! Pe aceste picioare sfinte, omagiul Mariei fusese deja turnat în preafericita casă din Betania, care se umpluse de mirosul parfumului. Ce savoare anticipată a Casei Tatălui, pe care gloria o va umple pentru totdeauna!

  • 27 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Voi veni din nou și vă voi lua la Mine Însumi, ca, acolo unde sunt Eu, să fiți și voi.

    Ioan 14.3



    Trei mari realități (3) – Fiul lui Dumnezeu va veni din nou

    Fiul lui Dumnezeu a venit (dar nu Se mai află aici), Duhul Sfânt a venit (și este încă aici) – aceste două mari realități formează temelia creștinismului. Există însă o a treia mare realitate, încă viitoare: Fiul lui Dumnezeu va veni din nou. În versetul de astăzi citim despre promisiunea lui Hristos făcută ucenicilor și nouă: El va veni din nou ca să ne ia în cer. Aceasta este răpirea, fericita speranță a celor credincioși, când Domnul Însuși va coborî din cer, iar noi vom fi răpiți pentru a-L întâmpina în văzduh (1 Tesaloniceni 4.16,17).

    Există un alt aspect al celei de-a doua veniri a lui Hristos, care nu este menționat în textul nostru, anume arătarea Lui în glorie față de această lume, când „orice ochi Îl va vedea” (Apocalipsa 1.7; Matei 24.27). Aceasta va însemna judecată asupra lumii, atunci când Fiul Omului va „aduna din Împărăția Sa toate prilejurile de poticnire și pe cei care practică nelegiuirea”, la sfârșitul veacului (Matei 13.41). Când se va întâmpla acest lucru, Adunarea va fi deja împreună cu Hristos și va apărea împreună cu El în glorie (Coloseni 3.4; 1 Tesaloniceni 3.13).

    Aceste două aspecte ale celei de-a doua veniri a lui Hristos sunt adesea confuze în mintea multor credincioși, ceea ce face ca legătura binecuvântată dintre Hristos și Adunare să nu fie conștientizată și savurată pe deplin. El va veni mai întâi pentru sfinții Săi, iar apoi Se va arăta lumii împreună cu sfinții. Nu există semne ale timpului în legătură cu răpirea; ea poate avea loc în orice moment și nu este dependentă de evenimente din această lume. Arătarea lui Hristos în glorie însă va fi precedată de semne, așa cum Domnul Însuși i-a învățat pe ucenicii Săi (Matei 24.3-28). Vedem cum toate evenimentele converg către momentul arătării Sale față de lume. Totuși, partea noastră binecuvântată este să veghem și să-L așteptăm pe El, nu anumite evenimente. Fie ca El să ne găsească veghind și așteptându-L!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci voia Tatălui Meu este ca oricine … crede în El să aibă viața veșnică; și Eu îl voi învia în ziua de la urmă.

    Ioan 6.40



    Adevăratul scop

    Se spune că cele mai bogate zăcăminte de pe această planetă nu sunt bazinele petrolifere din Kuweit, nici minele de diamante din Africa de Sud. Nu, ci cele mai bogate zăcăminte sunt în cimitirele locale. Acolo se află îngropate visurile care nu s-au împlinit niciodată, cântecele care nu s-au cântat niciodată, cărțile care nu au fost scrise niciodată, ideile care nu au fost împărtășite niciodată, dorințele care nu s-au împlinit niciodată, invențiile care nu au fost concepute niciodată, planurile și scopurile care nu au fost atinse niciodată… Doar un procent nesemnificativ al celor care trăiesc pe această planetă își descoperă și își ating adevăratul potențial.

    Vrei să fii unul dintre aceștia? Întreabă-te: Cine sunt eu? De ce m-a pus Dumnezeu în acest loc? Care este voia lui Dumnezeu cu privire la mine? Răspunsul este simplu: „Isus a răspuns și le-a zis: «Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, ca voi să credeți în Acela pe care El L-a trimis»” (Ioan 6.29). Dumnezeu a iubit așa de mult lumea, încât L-a trimis la noi pe Fiul Său. El este Acela care a adus prin jertfa Sa de pe cruce o mântuire veșnică. Cine Îl primește pe Mântuitorul ca Domn va avea un Conducător pe calea vieții. Astfel, orice persoană va găsi adevăratul scop al vieții sale. Viețile noastre plutesc pe marea învolburată a acestei lumi. Fără busolă (Biblia), ne rătăcim cu siguranță. Biblia ne îndeamnă să nu ne împietrim inimile. Pentru noi, astăzi poate să fie ziua cea mare a salvării sufletului prin credința în Mântuitorul.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    FII CU MINTEA DESCHISĂ! – Fundația SEER

    „Căci el este ca unul care îşi face socotelile în suflet” (Proverbele 23:7)


    Până la apariția lui Roger Bannister, în anul 1954, experții susțineau că este imposibil, din punct de vedere fizic, să cobori sub 4 minute în proba atletică de 1500 m. Pentru că nimeni nu reușise, însemna că nu se poate! Dar Bannister nu numai că a doborât recordul, dar a inițiat un nou curent. Istoria continuă să dovedească faptul că recordurile sunt făcute ca să fie doborâte.

    Și cu Dumnezeu de partea ta, șansele tale de a avea succes cresc la maximum! Apostolul Pavel a spus: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.” (Filipeni 4:13). Ai văzut vreodată purici dresați într-un borcan? Nu ai nevoie de capac pentru a-i ține înăuntru. Acest lucru se întâmplă deoarece atunci când dresorul îi pune pentru prima dată în borcan, el pune capacul, iar puricii sar în sus și-n jos dând frenetic cu capul de capac. În cele din urmă, după numeroase „dureri de cap”, ei nu mai sar și se instalează la baza borcanului, bucurându-se de noul confort pe care l-au descoperit. Când capacul este dat la o parte, puricii sunt ținuți captivi de o mentalitate care spune: „În sus nu se poate!”

    Ce putem învăța din acest exemplu? Domnul Isus a spus că El a venit „să propovăduiască robilor de război slobozirea” (Luca 4:18).

    Robii cui? Ai greșelilor trecute, ai criticilor dure, ai fricilor paralizante, ai învățăturilor greșite, ai handicapurilor fizice, emoționale, mentale și spirituale. Cu alte cuvinte, Domnul Isus a venit ca să te ajute să-ți deschizi mintea! Indiferent cât de sumbru este trecutul tău, viitorul pe care El ți l-a pregătit este unul bun – și merită să-l dobândești, deci luptă-te pentru el!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 7:38-51


    Hiram este o imagine a Duhului Sfânt, „Lucrătorul divin“ ocupat să pregătească toate lucrurile aici jos „şi în special inima celor credincioşi” în vederea gloriei lui Dumnezeu. Marea, un imens lighean cu diametrul de aproape cinci metri, trebuia să servească pentru spălarea preoţilor, în timp ce un număr de zece lighene, odihnindu-se pe cele zece piedestale ale lor, erau folosite pentru spălarea a „ceea ce pregăteau pentru arderea-de-tot” (2 Cronici 4.6).

    Începând cu v. 48 avem o listă de obiecte din aur confecţionate de Solomon. Însă el, aducând ulterior lucrurile pe care le dedicase tatăl său, David (v. 51), ne face să ne gândim la Domnul Isus, Fiul, având la dispoziţie ceea ce-I aparţine Tatălui. „Tatăl iubeşte pe Fiul şi a dat toate în mâna Lui” (Ioan 3.35; 17.10). Să remarcăm în acelaşi timp cum, spre deosebire de ceea ce s-a întâmplat cu cortul (Exod 35.21-29), nu există aici nici o afirmaţie cu privire la ceea ce a dat poporul. Şi înţelegem motivul: În cer nu poate intra
    nimic din ceea ce vine de la om. Acolo totul este divin, totul este lucrarea exclusivă şi desăvârşită a Tatălui, a Fiului, a Sfântului Duh. Cele trei Persoane, care S-au angajat împreună în prima creaţie, Se ocupă tot împreună de gloria care va veni şi de noua creaţie.

  • 26 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Prin credință, Noe, după ce a fost divin înștiințat despre cele nevăzute încă, fiind cuprins de teamă, a pregătit o corabie pentru salvarea casei lui; prin aceasta a condamnat lumea și s-a făcut moștenitor al dreptății, cea potrivit credinței.

    Evrei 11.7



    Înștiințat cu privire la ceea ce avea să vină asupra lumii, el a recunoscut necesitatea ca ea să fie judecată și s-a conformat căii de mântuire descoperite de Dumnezeu. Astfel, el a condamnat lumea. Remarcați acest lucru: credința condamnă lumea. Credința nu înseamnă doar încredere în jertfa care mântuiește și putere pentru a umbla cu Dumnezeu; ci ea, de asemenea, spune: «Lumea s-a depărtat complet de Dumnezeu și urmează să fie judecată».

    Avem mărturia Cuvântului lui Dumnezeu, care ne spune că ceea ce va veni asupra lumii este judecata. Sunt mulți credincioși care, deși pun accentul pe umblarea cu Dumnezeu, se dau înapoi când este vorba s-o rupă cu această lume. Cel credincios trebuie să acționeze în așa fel în baza acestei mărturii cu privire la judecata lumii, încât în mod practic să condamne lumea. Dacă am avea credința lui Noe, pe lângă cea a lui Abel și a lui Enoh, n-am putea deloc să ne lăsăm duși de curentul acestei lumi.

    Dacă poporul Domnului este mântuit prin El, înseamnă că El vine să judece lumea; prin urmare, cei credincioși își au partea cu Hristos și în Hristos, așa încât, la venirea Lui, ei vor fi alături de El. Pe cât de sigur e că Hristos a înviat dintre cei morți, pe atât de sigur e că El este „Omul” pe care Dumnezeu L-a rânduit să judece lumea – să judece acest veac rău. Și este la fel de sigur că nu există judecată pentru tine și pentru mine, dacă noi credem în El. Lucrul prin care știu că va fi o judecată pentru lume este exact lucrul prin care știu că nu va fi niciuna pentru mine. Cum știu că va fi o judecată pentru lume? Din faptul că Dumnezeu L-a înviat dintre cei morți. Ce mi-a mai spus Dumnezeu cu privire la această înviere? Că ea constituie mărturia înlăturării păcatelor mele, pentru totdeauna.

    J. N. Darby

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Desigur, poporul este ca iarba. Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne pentru totdeauna.

    Isaia 40.7,8



    Scăpat prin Biblie (2)

    Lumina venea de la o fermă din apropiere. Ziua aproape trecuse, însă fermierul care locuia acolo, auzind un strigăt, a ieșit totuși afară cu pușca. A văzut cum un lup se năpustise asupra cuiva căzut la pământ. A împușcat animalul și l-a dus pe cel prăbușit, care-și pierduse cunoștința, în casă. Mama l-a recunoscut imediat. Era fiul lor. Când i-au dat jos rucsacul, au observat că lupul își înfipsese dinții în coperta groasă a Bibliei.

    Bucuria părinților a fost peste măsură de mare: fiul lor a fost salvat de două ori prin Biblie. Pe de o parte a fost salvat de la moartea veșnică prin credința în mesajul Bibliei, care proclamă faptul că, la crucea de pe Golgota, Mântuitorul Și-a dat viața pentru ca cei care se încred în El să fie mântuiți. Și, pe de altă parte, când Dumnezeu, care conduce toate amănuntele vieților oamenilor, nu a permis ca tânărul să fie sfâșiat de colții lupului.

    Acum ne bucurăm de încă o zi de har. Dumnezeu ne-a mai rezervat și în ziua aceasta șansa să citim Biblia și să punem în practică învățăturile ei. Faptul că suntem în viață se datorează doar harului lui Dumnezeu. Mulți colegi de-ai noștri poate nu mai au această posibilitate. Nu am vrea să ne hotărâm să-I slujim lui Dumnezeu, care ne-a păstrat viața până acum și care a lăsat ca vestea bună să ajungă până la noi? Mântuitorul vrea să ne dea, prin harul Său, viața veșnică, vrea să ne salveze din starea de necredință și să ne pună în inimă bucuria și pacea mântuirii veșnice.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    PREZENȚA LUI DUMNEZEU NE PUNE DEOPARTE – Fundația SEER

    „Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?” (Exodul 33:16)


    Lumea așteaptă de la creștini să fie diferiți de cei care nu pretind că-L cunosc pe Domnul Isus, și așa trebuie să fie. Credincioșii trebuie să fie un exemplu în ceea ce privește slujirea altora și manifestarea dragostei. Domnul Isus a zis: „Prin aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13:35).

    În Vechiul Testament, când evreii au încălcat legământul cu Dumnezeu închinându-se vițelului de aur, Moise a mijlocit înaintea lui Dumnezeu să nu-i lepede. Argumentul său a fost următorul: „Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”

    Ceea ce făcea ca poporul Israel să fie unic printre popoare era dovada prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor și în călătoria lor. Și prezența lui Dumnezeu trebuie să te deosebească și pe tine de ceilalți! Când Domnul Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28:20), El Și-a demonstrat prezența prin Duhul Sfânt care a locuit în ei și le-a dat putere. Atât de multă, încât dușmanii lor au afirmat că ei „au răscolit lumea” (Fapte 17:6). Dar așa cum remarcă pastorul și autorul Mark D. Roberts: „Aceasta nu ne oferă o justificare pentru mândrie sau lăudăroșenie. Prezența lui Dumnezeu este o expresie a harului Său, nu a meritelor noastre. De fapt, încrederea noastră în prezența lui Dumnezeu ne conferă o convingere puternică a înaltei noastre chemări de a-L sluji în toate domeniile vieții; ne dă curajul de a trăi conform legilor Împărăției Sale și de a-i sluji pe alții în Numele Său. Dacă Dumnezeu este de partea noastră, de cine să ne temem?”

    Așadar astăzi mulțumește-I lui Dumnezeu pentru prezența Sa în viața ta, și nu o pune niciodată la îndoială!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 7:13-26


    Pentru confecţionarea cortului şi a obiectelor pe care le conţinea, Domnul îl desemnase odinioară pe Beţaleel, un meşter iscusit, „umplut cu Duhul lui Dumnezeu în înţelepciune şi în
     pricepere şi în cunoştinţă şi în orice fel de meşteşug…” (Exod 31.2-3). Pentru confecţionarea obiectelor din aramă (sau bronz), Solomon face apel la Hiram din Tir, un meşteşugar de asemenea „plin de înţelepciune şi de pricepere şi de cunoştinţă ca să facă orice fel de lucrări în aramă” (v. 14). Fie ca
    şi noi să intrăm în posesia unor calităţi spirituale similare. Atunci Domnul va putea să ne folosească la tot felul de lucrări, pentru că acestea sunt (din plin) pentru fiecare.

    Primul proiect al lui Hiram este turnarea celor doi stâlpi de aramă cu splendidele lor capiteluri. Acestea ne reamintesc de promisiunea Domnului către Biserica din Filadelfia: „Pe învingător îl voi face un stâlp în templul Dumnezeului Meu” „Ai puţină putere…”, le-a spus El acelor credincioşi (Apocalipsa 3.12 şi 8). Dar numele acestor stâlpi, Iachin şi Boaz, semnifică: „El va întări” şi, respectiv, „În El este putere”. Iată un răspuns preţios pentru condiţia răscumpăraţilor: Puţină putere pe pământ? Stabilitate şi putere pentru totdeauna în
    cerul gloriei, reprezentat de templu!

  • 25 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Ea a ieșit din locul unde fusese, și cele două nurori ale sale cu ea; și au pornit la drum, ca să se întoarcă în țara lui Iuda.

    Rut 1.7



    Elimelec – „Dumnezeul meu este Împărat” – și soția sa, Naomi – „plăcută” – trăiau în țara făgăduinței. O foamete, care a lovit chiar și Betleemul – „casa pâinii” – i-a determinat să plece din țară. Cu mult timp în urmă, strămoșul lor, Avraam, se aflase și el într-o situație similară și hotărâse să plece în Egipt, în loc să ceară ajutor de la Domnul. Pe o cale a voinței proprii, fără să se sprijine pe Dumnezeu și în ciuda tuturor intențiilor bune, Naomi și-a pierdut bărbatul și cei doi fii. I-au rămas însă cele două nurori, Orpa și Rut.

    Ceva le-a atras la soacra lor, fiindcă ele au vrut să rămână cu ea, chiar și după moartea soților lor. La vestea că Domnul cercetase pe poporul Său și îi dăduse din nou pâine, Naomi s-a hotărât să se întoarcă acasă. Orpa a rămas în Moab, însă Rut s-a alipit de soacra sa și i-a declarat solemn că avea să rămână alături de ea. Rut n-avea nicio idee despre faptul că hotărârea ei pentru Dumnezeul lui Israel avea să o plaseze în chiar genealogia lui Mesia.

    Calea Domnului de restabilire aduce întotdeauna binecuvântare. În loc să fie mânată de motive egoiste, așa cum Naomi fusese mai înainte, Rut a fost trasă de Dumnezeul lui Israel și de poporul Său. Această sărmană văduvă și-a dat seama că toate resursele ei erau în Dumnezeu, lucru pe care l-a observat și Boaz, atunci când i-a spus: „Domnul să-ți răsplătească fapta și plata să-ți fie deplină de la Domnul Dumnezeul lui Israel, sub ale Cărui aripi ai venit să te adăpostești!” (Rut 2.12). Rut și-a găsit odihna, bucuria și satisfacția datorită harului suveran al lui Dumnezeu. La fel se va întâmpla și cu noi, atunci când îi urmăm exemplul.

    A. E. Bouter

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face ce Îmi este plăcut și va împlini lucrul pentru care l-am trimis.

    Isaia 55.11



    Scăpat prin Biblie (1)

    Anul 1731 a fost unul greu pentru creștinii care doreau să pună în practică învățăturile Domnului și Mântuitorului lor. Vechiul vrăjmaș, diavolul, căuta, ca de altfel în toate timpurile, să le fure creștinilor temelia tare a Cuvântului divin. Peste 20.000 de creștini au fost nevoiți să-și părăsească locuințele din Salzburg (Austria), pentru a se refugia în Prusia de Est.

    O familie și-a lăsat acasă fiul, în speranța că lucrurile se vor schimba curând în bine și că vor putea reveni la casele lor. Tânărul folosea o Biblie veche, pe care trebuia să o ascundă de fiecare dată după ce citea, pentru a nu fi prins. Când a aflat că cineva l-a reclamat la autorități, tânărul și-a împachetat Biblia într-un rucsac și a fugit la părinții săi. Dumnezeu l-a păzit în această călătorie într-un chip minunat. Era iarnă și zăpada se așternuse într-un strat gros. După un drum foarte lung, într-o seară a ajuns într-o localitate unde a primit informații referitoare la cât mai avea de mers până să-și găsească părinții. Lupii urlau aprig, se întunecase și el încă nu ajunsese. După un timp, în depărtare a văzut o lumină și s-a îndreptat în direcția ei. Dar pe drum s-a împiedicat și a căzut în zăpadă. Un lup venit din spate a sărit asupra lui. Tânărul s-a speriat și a țipat. A mai simțit cum rucsacul cu Biblia i-a căzut peste cap și apoi și-a pierdut cunoștința. Însă Autorul Bibliei veghea El Însuși, prin căile Sale pe care noi nu le pricepem, asupra acestui tânăr iubitor al Cuvântului vieții.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    IMPORTANȚA UNEI BUNE COMUNICĂRI – Fundația SEER

    „Ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” (2 Timotei 2:2)


    Iată o fărâmă de înțelepciune care a trecut testul timpului și care te va ajuta să obții rezultatele pe care le dorești în viață: Trebuie să devii un bun comunicator. Fie că ești lider la biserică, la locul de muncă sau acasă, tu trebuie să-ți faci timp să comunici clar cu oamenii, pentru ca lucrurile să meargă bine! Una din așteptările pe care orice angajat le are de la superiorii săi este o comunicare mai bună. Din nefericire, când acești angajați devin manageri, ei uită să comunice cu cei pe care îi au în subordine. Nu așa au stat lucrurile și cu Sally Frame Kasaks, care a devenit director executiv al francizei magazinului de îmbrăcăminte Ann Taylor. Ea a pus accent pe calitatea produselor și pe o „comunicare mai amplă și mai bună cu angajații la toate nivelurile.” În decurs de un an, vânzările au crescut cu 30%.

    Paul Kahn a avut un plan similar când a devenit președinte la Safeguard Services. El l-a făcut pe șeful operațiunilor, Richard Interdonato să schimbe strategia internă a companie în vederea accentuării următoarelor lucruri:

    1) Uși deschise. Conducerea a devenit mai accesibilă angajaților.

    2) Vizibilitate. Interdonato și-a petrecut 40% din timp „doar vorbind cu oamenii.”

    3) Transmiterea informațiilor, printr-un buletin informativ zilnic și prin forumuri deschise cu angajații. A funcționat: în decurs de un an, veniturile au crescut cu 13,1%! Când ești în vârf, adu-ți aminte mereu de lucrurile care sunt importante pentru subalterni. De ce? Pentru că indiferent cât de măreață îți este viziunea, fără cooperarea și dedicarea celor pe care îi conduci, viziunea ta nu se va împlini niciodată.

    Apostolul Pavel, care a fost foarte priceput la comunicare, a scris: „Ce-ai auzit de la mine, în faţa multor martori, încredinţează la oameni de încredere, care să fie în stare să înveţe şi pe alţii.” Deci, fii un bun comunicator!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 7:1-12


    Solomon a arătat un mare zel în construirea templului. I-au trebuit şapte ani, faţă de patruzeci şi şase de ani, cât i-au fost necesari lui Irod ca să-l reconstruiască (Ioan 2.20).

    Acum împăratul se ocupă de propria casă, dar nu în acelaşi ritm alert: aceasta îi ia treisprezece ani. Să învăţăm să facem cel dintâi, să facem bine şi să facem energic ceea ce Domnul ne-a dat să împlinim pentru El, înainte de a ne ocupa cu propriile activităţi.

    Arhitect înţelept, Solomon înalţă încă trei construcţii după terminarea templului: propria casă (v. 1); casa din pădurea Libanului, cu porticul ei (v. 2-7); în final, casa pentru soţia lui, fiica lui faraon (v. 8). Fiecare dintre ele ne spune despre câte un aspect particular al relaţiilor lui Dumnezeu cu oamenii. Dacă templul este o imagine a casei Tatălui, locuinţa personală a lui Solomon sugerează mai degrabă „casa Fiului”, numită şi Biserica sau Adunarea (Evrei 3.6). Casa din pădurea Libanului ne spune despre locul viitor pe care Domnul Hristos, Împăratul gloriei, îl va ocupa în relaţia cu Israelul. Acolo se găseşte scaunul de judecată. În sfârşit, casa fiicei lui Faraon prefigurează poziţia Lui de Împărat peste toate naţiunile lumii.

  • 24 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Isus Nazarineanul, Om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin lucrări de putere și minuni și semne, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum voi înșivă știți.

    Fapte 2.22



    Expresia „Om adeverit de Dumnezeu” putea fi spusă doar despre Unul singur – despre Isus din Nazaret. Cu mai mult timp înainte, Natanael, cuprins de îndoieli, întrebase: „Poate fi ceva bun din Nazaret?” (Ioan 1.46). Dar care a fost răspunsul? „Vino și vezi!” A venit, într-adevăr, și a văzut. Pe cine? Pe Fiul lui Dumnezeu, Împăratul lui Israel (Ioan 1.49). Și totuși lucruri mai mari îi erau rezervate, fiindcă avea să vadă cerurile deschise deasupra Fiului Omului. Prin lucrări de putere, prin minuni și prin semne, Dumnezeu a dat mărturia că Acesta era Omul ales de El.

    Însă Omul adeverit de Dumnezeu a fost răstignit și omorât prin mâna celor nelegiuiți. „Ia-L pe Omul acesta”, a fost strigătul lor. Această faptă cumplită – răstignirea Fiului lui Dumnezeu – este dovada totalei depravări și vrăjmășii a omului împotriva lui Dumnezeu. Toate celelalte păcate, toate faptele de neascultare și toate nelegiuirile, luate împreună, nu ating astfel de proporții. Acesta a fost întunericul moral al lumii de atunci și el este la fel și astăzi. Păcatul s-a înmulțit, iar lumea întreagă a devenit vinovată și condamnată înaintea lui Dumnezeu.

    Mulțumim lui Dumnezeu că lucrurile nu s-au încheiat aici. „Unde păcatul s-a înmulțit, harul s-a înmulțit și mai mult” (Romani 5.20). Trimițându-L pe Fiul Său, Dumnezeu a pregătit, în dragoste, ceea ce sfințenia Sa cerea. Printr-un singur om a intrat păcatul în lume și Dumnezeu a fost dezonorat; la fel, printr-un singur om, onoarea și gloria lui Dumnezeu au fost înălțate, prin îndepărtarea păcatului. Același Isus, Omul adeverit de Dumnezeu, șade acum la dreapta tronului Tatălui, așteptând să-i ia la Sine pe cei ai Săi. „După cum păcatul a domnit în moarte, tot așa și harul să domnească prin dreptate spre viață eternă, prin Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 5.21).

    J. Redekop

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Cine practică păcatul este de la diavolul … Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.

    1 Ioan 3.8



    Nimicitorul lucrărilor diavolului

    Să nu pierdem niciodată din vedere că moartea Domnului Isus Hristos a adus rezultate mult mai mari decât îndepărtarea păcatelor noastre. Pentru noi, îndepărtarea păcatelor are o mare importanță. Prin această lucrare au fost mântuite mulțimi de oameni, trecând de partea Mântuitorului. Însă Isus Hristos a fost și Robul lui Dumnezeu și, prin aceasta, Însoțitorul Său în lupta împotriva lui Satan. Domnul Isus Hristos S-a arătat nu numai ca să ne împace pe noi cu Dumnezeu, ci și ca să nimicească lucrările diavolului. Contribuția diavolului la războaie, foamete sau epidemii este enormă. Dumnezeu însă deține controlul și transformă răul pe care l-a făcut Satan în bine. Dragostea lui Dumnezeu, care nu se sfârșește niciodată, stă împotriva vrăjmașului sufletelor noastre. Dragostea dumnezeiască transformă totul spre ce este mai bine pentru cei care ascultă de Mântuitorul și care s-au încredințat conducerii Sale.

    Omul credincios este caracterizat de o viață nouă. El a fost odinioară sclavul păcatului, dar prin credința în Mântuitorul a devenit un om liber, un om care privește cu speranță spre viitor. Acesta este marele har arătat în Persoana Domnului și Mântuitorului nostru. Fericit este un astfel de om care beneficiază de lucrarea Mântuitorului și care călătorește împreună cu Domnul său spre veșnicie! Un astfel de om are un Ocrotitor în Persoana Mântuitorului.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    REMEDIUL LUI DUMNEZEU PENTRU DEPRESIE – Fundația SEER

    „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu?” (Psalmul 43:5)


    Potrivit statisticilor oficiale, una din 10 persoane este afectată de depresie într-un moment anume al vieții; sunt acum aproape de 10 ori mai mulți decât în anul 1945 oamenii care suferă de depresie! Și cei mai mulți nu vor să apeleze la asistență, pentru că au impresia că depresia este o slăbiciune personală. Trebuie să facem o distincție importantă aici. Dacă ești clinic deprimat, lucrul acesta se poate datora unui dezechilibru din organism și doctorul te poate ajuta.

    Dar Biblia are remediul lui Dumnezeu pentru depresie. Dacă te simți trist sau neajutorat, Biblia îți oferă înțelepciune ca să știi cum să-ți revii. Situația ta nu se poate rezolva cu câteva clișee sau cu o prelegere motivatoare din partea unui prieten. Ceea ce îți trebuie este „înțelepciunea care vine de sus” (Iacov 3:17).

    După ce a chemat foc din cer, Ilie „a şezut sub un ienuper, şi dorea să moară” (1 Împărați 19:4) – simptom clar depresiv. Din fericire, el a apelat la sursa corectă. „Şi iată, l-a atins un înger şi i-a zis: „Scoală-te” (1 Împărați 19:5). Poate Dumnezeu nu-ți va trimite un înger, dar îți va răspunde, te va ridica și te va restaura.

    Psalmistul a spus: „Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.” Cu cine vorbește împăratul David? Cu el însuși! Mai întâi a vorbit cu Dumnezeu despre problema sa – asta facem de obicei în rugăciune; apoi L-a ascultat pe Dumnezeu referitor la problema sa – asta facem când citim Scripturile și când rostim Cuvântul lui Dumnezeu peste viețile noastre. Această strategie dă roade. A dat roade pentru David – și va da și în cazul tău! Încearc-o încrezător!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:19-38


    Singurul psalm atribuit lui Solomon începe astfel: „Dacă nu zideşte Domnul casa, în zadar lucrează cei care o zidesc…” (Psalmul 127.1). Să remarcăm această fericită (şi indispensabilă) stare de spirit a celui care avea să înalţe Casa Domnului. În egală măsură este necesar, oricare ar fi iniţiativa la care ne dăm mâna, să fim siguri, înainte de a începe, că Domnul este cu noi pentru a acţiona şi pentru a binecuvânta. Lucrul acesta este potrivit în special acelora care se gândesc să întemeieze un cămin.

    Spaţiul nu ne permite să vorbim în detaliu despre această Casă minunată. Ea cuprindea, asemenea Cortului, dar în proporţii duble, un Loc Sfânt şi un Loc Preasfânt, numit Sfânta Sfintelor, în care îşi întindeau aripile doi heruvimi impunători. Perdeaua care le separa nu este menţionată aici, însă accesul spre interiorul Locului Preasfânt era asigurat într-un fel nou, de uşi sculptate în lemn de măslin. Pe lângă pietre, materialele folosite au fost lemnul de cedru, simbol al durabilităţii şi al maiestuozităţii, şi aurul curat al dreptăţii divine, cu care fusese acoperită în întregime fiecare părticică. Minunat spectacol, nu-i aşa, confirmând cuvintele Psalmului 29.9: „în templul Său, totul spune: Glorie!”

  • 23 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și Domnul Dumnezeu a strigat pe om și i-a zis: „Unde ești?”. Și el a spus: „Am auzit glasul Tău în grădină și m-am temut, pentru că sunt gol; și m-am ascuns”. Și El a zis: „Cine ți-a spus că ești gol? Ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit să nu mănânci?”.

    Geneza 3.9-11



    Odată cu păcatul a intrat în lume și teama. O singură faptă de neascultare a adus rușinea asupra lui Adam și a Evei și, de asemenea, a ridicat un zid între ei și Dumnezeu. Glasul lui Dumnezeu, care înainte le vestise minunate binecuvântări, acum producea spaimă în inimile lor.

    De atunci, teama este o prezență constantă în această lume. În relațiile umane, păcatul produce teamă, fiindcă nu dorim să fim descoperiți. În relația cu Dumnezeu, tot păcatul este cel care ne face să ne ascundem, fiindcă nu dorim să fim dați pe față de către lumina Lui. Ultimele pagini din Biblie ne arată că omenirea nu va descoperi niciodată un antidot împotriva fricii: fricoșii și necredincioșii își vor avea partea în iazul de foc (Apocalipsa 21.8).

    Cu toate acestea, mesajul constant al lui Dumnezeu este: „Nu te teme!”. El declară aceasta nu fiindcă nu există motive de teamă – căci El este într-adevăr un foc mistuitor, atunci când este vorba de păcat – ci fiindcă dragostea Sa desăvârșită alungă frica. Când am venit la El, am venit tremurând și căutând îndurare. Însă mântuirea lui Dumnezeu este mai mult decât îndurare. Prin moartea și învierea lui Isus, toți cei care vin la Dumnezeu prin El nu vor fi scoși afară. Iertarea înlătură pedeapsa pentru păcatele noastre; împăcarea ne aduce la Dumnezeu; îndreptățirea declară că suntem văzuți având propria Sa dreptate; sfințirea ne pune deoparte ca popor al Său. Simon Petru s-a aruncat la picioarele Domnului Isus și a spus: „Pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos!”. Însă, în urma acestei mărturisiri, Domnul a răspuns: „Nu te teme!”, și o nouă relație a dragostei a luat ființă.

    S. Campbell

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Iar a Celui care, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui să fie slava.

    Efeseni 3.20,21



    Să primim cu mulțumire

    Când Alexandru Macedon a devenit un împărat foarte influent, un bătrân învățător de-al lui a venit la el cu o rugăminte. Acesta se găsea într-o mare strâmtorare financiară. Sărmanul om i-a cerut o sumă modestă, pentru a-și putea plăti măcar cele mai urgente datorii. Alexandru a stat pe gânduri și nu i-a dat niciun ban, ci i-a încredințat administrarea unei cetăți. Întregul câștig pe care îl putea scoate de acolo îi aparținea lui. Speriat, învățătorul s-a opus, considerând că ar fi prea mult. Nu era vrednic să primească un astfel de dar. Alexandru i-a răspuns: „Nu este vorba de ceea ce considerați dumneavoastră potrivit, ci vreau să se știe ce dar vă ofer eu ca împărat, corespunzător poziției și inimii mele”.

    Mulți oameni se aseamănă acestui învățător. Ei ar fi mulțumiți dacă Dumnezeu le-ar da sănătate, hrană, îmbrăcăminte și un cămin liniștit. Dar Dumnezeu vrea să le dăruiască mai mult: mântuirea veșnică, viața veșnică, binecuvântări peste binecuvântări și un loc în gloria Sa. Unii oameni ar putea spune: Noi nu suntem vrednici. Acesta este un mare adevăr, dar Dumnezeu dăruiește într-un fel vrednic de El. Dumnezeu dăruiește totul pe deplin. Primiți cu mulțumire toate darurile lui Dumnezeu! Dacă omul refuză aceste daruri, el dă la iveală mândrie și necredință față de ofertele divine.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    SFINȚEȘTE-TE PENTRU DUMNEZEU! – Fundația SEER

    „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.” (Iosua 3:5)


    În apropierea Țării Promise, Dumnezeu a spus poporului Său: „Sfinţiţi-vă, căci mâine Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru.” Când te sfințești pentru Dumnezeu, El va face lucruri extraordinare – în tine, cu tine, pentru tine, și prin tine… lucruri care te vor uimi! Noi vrem să facem lucruri uimitoare pentru Dumnezeu și pare o dorință nobilă. Însă am înțeles greșit. Dumnezeu dorește să facă lucruri uimitoare pentru noi. Este datoria Sa, nu a noastră.

    Datoria noastră este să ne sfințim. Și sfințirea înseamnă mai mult decât să mergi la biserică, să respecți cele 10 porunci, să dai zeciuială, să vorbești despre credința ta, să rostești rugăciunea păcătosului, să te oferi voluntar într-o lucrare, să-ți ridici mâinile în închinare ori să mergi într-o călătorie misionară.

    Toate acestea sunt bune, dar nu înseamnă sfințire. Uneltele folosite în închinarea de la Templu erau considerate „sfințite”. Cu alte cuvinte, erau puse deoparte pentru folosul exclusiv al lui Dumnezeu. Erau consacrate slujirii Lui! Sfințirea înseamnă detronarea persoanei tale și întronarea lui Hristos ca Domn al vieții tale. Înseamnă renunțarea completă la interesul propriu. Înseamnă să Îi dai lui Dumnezeu dreptul de veto. Înseamnă să predai tot ce este al tău în mâna Sa. E o recunoaștere simplă a faptului că fiecare secundă a timpului tău, fiecare fărâmă a energiei tale și fiecare bănuț al tău este un dar de la Dumnezeu și pentru Dumnezeu.

    Sfințirea înseamnă o adâncire constantă a dragostei tale pentru Domnul Isus, o încredere (ca de copil) în Tatăl ceresc, și o ascultare oarbă de Duhul Sfânt. Așadar, cuvântul pentru tine astăzi este acesta: sfințește-te pentru Dumnezeu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 6:1-18


    Nu din scânduri, cum era cortul, ci din pietre va fi construită noua casă. Ce frumoasă imagine a credincioşilor, a acelor „pietre vii” care sunt zidiţi „o casă spirituală” (1 Petru 2.5)! Însă v.7 ne învaţă că pietrele erau cioplite complet înainte de a fi transportate. Lumea (sau pământul acesta) este „cariera“
    în care cei răscumpăraţi sunt înainte de toate ciopliţi şi în care fac obiectul unei lucrări răbdătoare din partea lui Dumnezeu, înainte de a ajunge potriviţi pentru a fi introduşi în Casa gloriei. La această şlefuire suntem supuşi noi chiar acum (astfel este condiţia noastră prezentă).

    Pe lângă Locul Sfânt şi Locul Preasfânt, templul mai avea construite şi camere laterale, care la cortul din deşert nu existau. Erau rezervate preoţilor. Ce imagine a „multelor locuinţe” pregătite de Domnul în Casa Tatălui, pentru a-i avea cu Sine pe ai Săi! Pietre prelucrate; camere pregătite! Domnul i-a pregătit şi încă îi mai pregăteşte astăzi pe ai Săi pentru a ocupa un loc în Casa Tatălui. Este învăţătura capitolului 13 din Ioan. Dar El a pregătit şi locul pentru ai Săi, după cum învăţăm din capitolul 14 al aceleiaşi Evanghelii. Ce desăvârşită lucrare a dragostei Domnului nostru Isus!

  • 22 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, Acela va mărturisi despre Mine.

    Ioan 15.26



    Trei mari realități (2) – Duhul Sfânt a venit pe pământ

    Inimile ucenicilor erau triste, fiindcă Domnul Isus le spusese că urma să plece – lucru pe care nu-l înțelegeau și nici nu voiau să-l accepte. Prin urmare, Domnul le spusese: „Să nu vi se tulbure inima” (Ioan 14.1). Unul dintre motivele principale pentru care nu trebuiau să fie triști sau tulburați era că avea să vină Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Hristos avea să-L trimită: „Nu vă voi lăsa orfani; voi veni la voi” (versetul 18). Domnul pleca, dar nu avea să-i abandoneze ca pe niște orfani, ci prezența Mângâietorului urma să fie ca și cum Domnul Însuși ar fi fost cu ei.

    Domnul Isus trebuia să Se întoarcă în cer și să fie glorificat, pentru ca Duhul să poată veni (Ioan 7.37-39). Pentru a-i încuraja, Domnul le spune ucenicilor că era în avantajul lor ca El să plece, fiindcă avea să le trimită Mângâietorul din ceruri, lucru care s-a întâmplat în ziua Cincizecimii (Ioan 16.7; Fapte 2.1,2). În ce fel avea să fie venirea Mângâietorului un avantaj pentru ei? El urma să mărturisească despre Hristos; să-L glorifice pe Hristos; să-i învețe și să-i călăuzească în tot adevărul și să le arate lucrurile viitoare – toate acestea erau adevărate, într-un sens imediat, cu privire la ucenici și, prin extensie, cu privire la noi (Ioan 14.25,26; 15.26; 16.13-15). Duhul Sfânt avea să convingă lumea cu privire la păcat, la dreptate și la judecată (Ioan 16.8-11). Acest lucru este important, fiindcă Duhul Sfânt urma să aibă o lucrare de prezervare în lume, însă, odată ce va fi luat, omul păcatului se va descoperi (2 Tesaloniceni 2.7). Fiul pierzării nu a venit încă, fiindcă Duhul Sfânt este încă prezent în această lume.

    În tot acest timp, Duhul Sfânt îi unește pe credincioși cu Hristos. Un Om este în glorie, iar Duhul Sfânt este aici, pe pământ – să nu uităm niciodată această realitate binecuvântată!

    B. Reynolds

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Domnul, când a văzut-o, a fost cuprins de milă față de ea și i-a zis: „Nu plânge!”.
    Când gânduri negre se frământă cu grămada înăuntrul meu, mângâierile Tale îmi desfătează sufletul.

    Luca 7.13; Psalmul 94.19



    Adevărata compasiune

    Când Isus Hristos Se afla pe pământ, El S-a confruntat la fiecare pas cu suferințele oamenilor, cu boală și cu moarte. Toate acestea erau, pentru oameni, urmările păcatului. Isus, Fiul lui Dumnezeu, adânc mișcat de suferința fiecăruia în parte, putea să usuce lacrimile. Când a întâlnit în Nain o văduvă care plângea pentru singurul ei fiu care murise, El l-a înviat (Luca 7.11-17).

    Despre adânca compasiune a Domnului Isus citim deseori în cele patru Evanghelii. Oamenii simțeau dragostea Lui; ei au fost atrași de El și se încredeau în El, aducând înaintea Lui tot necazul vieții lor. Ei primeau îngrijirea Sa particulară și mângâierea profundă pe care Domnul le-o dădea.

    Astăzi Isus Hristos nu mai trăiește pe pământ, ci în slava cerului. Iar caracterul ajutorului Său este altul acum. Totuși, apropierea Lui, compasiunea, mângâierea și ajutorul Lui pentru toți cei care se încred în El nu sunt mai puțin reale astăzi decât atunci. Cu orice necaz, cu orice suferință, cu orice tristețe și cu orice deznădejde, noi putem merge la Isus – Salvatorul și Domnul nostru, Ajutorul și Mângâietorul nostru!

    Dacă citim relatările despre viața lui Isus pe pământ, observăm prin cât de multă suferință fizică și sufletească a trebuit El să treacă. Isus a suportat durere și suferință până la extrem. Iar toate acestea pentru a ne mângâia și ajuta în suferințele noastre. Iată încă un motiv pentru care Fiul lui Dumnezeu a devenit Om: El a vrut ca prin propria Lui experiență să poată să ne înțeleagă.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    TE SIMȚI AMENINȚAT? – Fundația SEER

    „După ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul” (Faptele Apostolilor 4:31)


    Te afli într-o situație care te intimidează? Dacă este așa, iată patru lucruri pe care le-au făcut ucenicii când s-au simțit amenințați de autoritățile religioase ale vremii lor.

    1) L-au adus pe Dumnezeu în peisaj: „Doamne, uită-Te la ameninţările lor…” (Fapte 4:29). Ai vorbit cu Domnul despre situația ta? Dacă problema ta nu e destul de mare ca să fie o rugăciune, atunci e prea mică pentru a fi o povară! Dumnezeu trebuie să fie prima persoană cu care discuți, nu ultima. Rugăciunea este ușa prin care El intră în situația ta, așa că nu uita și nu ezita să-L inviți!

    2) S-au rugat pentru o credință mai mare. „Dă putere robilor Tăi… cu toată îndrăzneala” (Fapte 4:29). E nerealist să crezi că toate întrebările tale vor primi răspuns și că toate temerile tale vor dispărea. Credința și frica vor lucra în continuare în viața ta. Pentru a fi un învingător, trebuie să înveți să înfometezi frica și să hrănești credința prin Cuvântul lui Dumnezeu (vezi Romani 10:17).

    3) Au așteptat ca Dumnezeu să intervină. „Întinde-Ţi mâna…” (Fapte 4:30). Nu sta cu mâinile încrucișate așteptând ca Dumnezeu să acționeze. Pornește atacul! Când ucenicii au trecut printr-o furtună, Biblia spune: „Când se îngâna ziua cu noaptea (greceşte: în a patra strajă.), Isus a venit la ei, umblând pe mare.” (Matei 14:25). Domnul Isus lucrează și în schimbul de noapte! El este disponibil ori de câte ori Îl chemi!

    4) Au fost umpluți cu Duhul Sfânt. „După ce s-au rugat ei… toţi s-au umplut de Duhul Sfânt” (Fapte 4:31). Iată cheia! Au fost întăriți și umpluți de energie prin puterea lui Dumnezeu – și la fel poți fi și tu!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 5:1-18


    Dacă David poate fi privit ca împăratul harului, Solomon, succesorul lui, apare ca împăratul
    gloriei. În gândurile lui Dumnezeu, gloria urmează harul, fără a fi separată de el. Credinciosul, bucurându-se deja de har, va primi şi gloria la venirea Domnului. Hiram, împăratul Tirului, l-a iubit întotdeauna pe David. De aceea, la urcarea pe tron a lui Solomon, are parte de gloria marelui împărat şi primeşte din abundenţă provizii pentru necesităţile lui şi ale poporului său. În schimbul acestor beneficii, el va contribui la construcţia templului, care va fi acţiunea principală a domniei lui Solomon. Domnul, de vreme ce i-a dat odihnă lui Israel, poate şi El să Se odihnească şi să schimbe cortul călătorului cu o construcţie durabilă.

    Aşa cum a făcut-o cortul înainte (însă cu unele diferenţe), templul lui Solomon ne va oferi numeroase ilustrări ale relaţiei lui Dumnezeu cu poporul Său. Iată deja o primă deosebire: casa din deşert era amplasată direct pe nisip, în timp ce aceasta trebuia să fie de neclintit, fundamentată pe pietre măreţe, pietre scumpe. „Temelia Lui este în munţii sfinţeniei” (Psalmul 87.1).

  • 21 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Dacă fratele tău, un evreu sau o evreică, se va vinde ție și-ți va sluji șase ani, atunci în anul al șaptelea să-l lași să plece liber de la tine.

    Deuteronom 15.12



    Era posibil, din nefericire, ca în Israel cineva, bărbat sau femeie, să se vândă ca sclav unui alt israelit, din cauza sărăciei. Din punct de vedere moral, acest lucru nu trebuie să i se întâmple niciodată unui copil al lui Dumnezeu.

    Într-un fel general, vedem în 1 Corinteni 7.21,22 că, dacă cineva era sclav și apoi devenea credincios, în cazul în care avea ocazia de a deveni liber, putea să se folosească de ea. Dacă nu avea o astfel de ocazie, nu trebuia să se neliniștească. Apoi Pavel declară: „Ați fost cumpărați cu un preț; nu vă faceți robi ai oamenilor” (versetul 23). Acest lucru trebuie înțeles deopotrivă și literal și figurativ.

    Acum noi suntem „robi ai lui Hristos”, iar El ne-a „eliberat ca să fim liberi”, astfel încât să „trăim pentru Dumnezeu” (Galateni 5.1; 2.19). Nu trebuie deci să ne facem robi niciunui lucru care ne-ar împiedica să-L slujim pe Hristos și pe „Dumnezeul cel viu și adevărat” (1 Tesaloniceni 1.9).

    M-am legat cumva prin cuvintele mele? „Fă aceasta acum, fiul meu, și eliberează-te, pentru că ai căzut în mâna aproapelui tău: du-te, smerește-te și insistă pe lângă aproapele tău” (Proverbe 6.3). M-am legat prin rate și datorii pentru lucrurile lumii acesteia? M-am legat prin prea multă muncă? M-am legat printr-o relație sau parteneriat care mă împiedică să dau o bună mărturie creștină? Multe lucruri, aparent normale în zilele noastre, ne pot face sclavii cuiva.

    „Dar mulțumiri fie lui Dumnezeu, că erați robi ai păcatului, dar ați ascultat din inimă de modelul învățăturii în care ați fost instruiți … Acum, eliberați de păcat și devenind robi ai lui Dumnezeu, aveți rodul vostru spre sfințire, și sfârșitul: viața eternă” (Romani 6.17,22). Să fim cu toții robi doar ai lui Hristos!

    A. Leclerc

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Căci dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi.

    2 Corinteni 5.17



    Marea schimbare

    Câțiva băieți primiseră de la învățătorul școlii duminicale un Nou Testament. După un timp, învățătorul i-a vizitat pe părinții acestor băieți.

    Mama unuia dintre copii i-a spus:

    — Ce mare schimbare s-a petrecut cu băiatul nostru! Înainte nu puteam avea niciun control asupra lui. Făcea ce voia. Tot timpul dădea replici. Dar acum este foarte diferit. Citește aproape în fiecare seară din cartea cea mică pe care i-ați dăruit-o. Nici să asculte nu-i mai vine greu. Nu mai trebuie să spun totul de două ori, adesea îmi citește dorințele din ochi.

    Ce îl schimbase pe acest băiat așa de mult?

    Sfânta Scriptură a produs în el această mare schimbare. Cuvântul lui Dumnezeu este puternic și lucrător. El este viu. Acest băiat s-a recunoscut ca fiind un păcătos pierdut înaintea lui Dumnezeu și apoi L-a acceptat pe Domnul Isus ca pe Mântuitorul și Domnul său. Acum avea o „natură nouă”. „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o creație nouă; cele vechi s-au dus; iată, toate s-au făcut noi” (2 Corinteni 5.17). Acum avea dorința să fie pe placul Mântuitorului și Domnului său. Nu mai voia să trăiască pentru sine.

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    DUMNEZEU TE ACCEPTĂ, AȘA CĂ ACCEPTĂ-TE ȘI TU! – Fundația SEER

    „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune” (Geneza 1:31)


    Nu poți face (sau fi) nimic în mod eficient dacă nu, mai întâi, accepți lucrul acela așa cum este el – inclusiv pe tine însuți! Definițiile din dicționar pentru „a accepta” includ:

    1) „A primi de bună voie;”

    2) „A considera ca fiind corespunzător, corect”;

    3) „A fi de acord cu…” În primul rând, acceptarea îți implică voința. Poți alege să te accepți sau nu; depinde de tine. În al doilea rând, când cineva este acceptat, este considerat ca fiind „corespunzător”.

    Noi avem tendința de a ne respinge pentru că vedem numai ce este greșit în noi și rareori ceea ce este bun. În multe cazuri, această atitudine ne-a fost insuflată devreme în viață de către cei care s-au concentrat pe defectele noastre și nu pe calitățile noastre, așa că ducem în continuare cu noi părerile lor. În al treilea rând, „a accepta” înseamnă „a fi de acord cu…” Dacă este o problemă pentru tine să te accepți, trebuie să te pui în acord cu Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. De aici afli că ești „neprihănit” (vezi 2 Corinteni 5:21), așa că începe să spui același lucru. Poate va dura o vreme până își va face efectul, dar cu timpul, el va prinde rădăcină în ființa ta. Biblia spune: „Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi?” (Amos 3:3).

    Ca să umbli cu Dumnezeu, trebuie să fii de acord cu El! Creatorul tău îți spune că te iubește și că te acceptă „în Hristos”, așa că începe să fii de acord cu El și nu te mai desconsidera! Când ne-a creat, Dumnezeu a spus: „iată că toate erau foarte bune” … și El nu S-a răzgândit! Dar ai răbdare: El nu Și-a terminat lucrarea creativă în viața ta! Și El dorește să te vezi așa cum te vede El pe tine, și să înveți să te iubești chiar dacă ești încă „în construcție”!


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 4:20-34


    Să observăm conexiunea dintre v.20 şi v. 29. Poporul şi inima împăratului au o dimensiune comună: aceea a nisipului de pe plaja mărilor. Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a dat unsului Său o inimă suficient de largă pentru a cuprinde şi pentru a iubi toată această mare naţiune a cărei răspundere o poartă acum. În acelaşi fel, dragostea Domnului este după măsura numărului celor care-I aparţin şi mulţimea lor nu o copleşeşte. Crucea a făcut dovada. Scump cititor credincios, El te iubeşte ca şi cum ai fi singurul său răscumpărat. Noi nu vom ajunge niciodată să sfârşim cunoaşterea şi înţelegerea „dragostei lui Hristos care întrece cunoştinţa” (Efeseni 3.18, 19).

    Această frumoasă prefigurare a domniei milenare a lui Hristos evocă odihna de care întreaga creaţie se va bucura în final, după ce a suspinat atât de mult timp sub „robia stricăciunii” (Romani 8.19-22). Solomon a vorbit despre fiare, păsări, târâtoare, peşti. Hristos „Fiul Omului”, conform Psalmului 8, „încununat cu glorie şi cu onoare”, Îşi va exercita domnia asupra tuturor lucrărilor mâinii lui Dumnezeu: „Oi şi boi, toate, şi, de asemenea, fiarele câmpului; păsările cerurilor şi peştii mării, (tot) ce străbate cărările mărilor. Doamne, Domnul nostru, cât de minunat este Numele Tău pe tot pământul!” (Ps. 8.5-9).

  • 20 Mai 2020

    DOMNUL ESTE APROAPE

    Și poporul a strigat și au sunat din trâmbițe. Și a fost așa: când poporul a auzit sunetul trâmbițelor și poporul a strigat cu glas tare, zidul a căzut pe loc; și poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte, și au luat cetatea.

    Iosua 6.20



    Ierihonul este o imagine a acestei lumi. Așa cum Ierihonul a căzut și a fost complet dărâmat de îndată ce Israel a intrat în țară, la fel lumea este doar o ruină pentru credinciosul care își cunoaște poziția în Hristos. „Aceasta este victoria care a învins lumea: credința noastră” (1 Ioan 5.4). Credința dobândește biruința asupra Ierihonului. Este o credință care se sprijină pe Domnul și care acționează în ascultare față de instrucțiunile divine. Trebuie să umblăm prin credință și în puterea Duhului Sfânt, ca fiind răstigniți față de lume, iar lumea răstignită față de noi. Lumea trebuie să rămână în ruine pentru cel credincios, așa cum Ierihonul nu mai trebuia niciodată rezidit.

    Zidurile Ierihonului ne amintesc de piedicile și de obstacolele din viața noastră de credincioși, pe măsură ce străbatem această lume. Vrăjmașul încearcă să ne înspăimânte prin aceste împrejurări și deseori ne găsim măsurând zidurile, studiind dificultățile și fiind preocupați cu tulburările și cu încercările noastre. Ne preocupăm cu zidurile, în loc să ne preocupăm cu Domnul și cu puterea Sa. Prin credință, zidurile vor cădea negreșit.

    Căderea Ierihonului este încă și mai bogată în semnificații atunci când o privim în lumina profeției. Ierihonul este o imagine a lumii coapte pentru judecată. Zidurile înalte sunt imagini ale zidurilor necredinței, ale apostaziei, ale nelegiuirii și ale falsei siguranțe. Șapte zile a trebuit Israel să înconjoare aceste ziduri. Erau acolo șapte preoți cu șapte trâmbițe, iar în ziua a șaptea, Israel a înconjurat de șapte ori cetatea și preoții au suflat în trâmbițe. Numărul „șapte” vorbește despre ceea ce este complet în mod divin și ne amintește de cele șapte peceți, de cele șapte trâmbițe și de cele șapte potire din Apocalipsa. Așa cum zidurile Ierihonului au căzut, tot așa va veni ziua când toate lucrurile înălțate și semețe vor fi dărâmate la pământ. Avem aici o imagine profetică a Împărăției viitoare.

    A. C. Gaebelein

    SĂMÂNȚA BUNĂ

    Dar să știi că în zilele din urmă vor fi timpuri grele, căci oamenii vor fi iubitori de sine … având o formă de evlavie.

    2 Timotei 3.1,2,5



    Oameni de ceară

    În cunoscutul muzeu al figurilor de ceară, Madame Tussauds, poate fi văzut stând lângă scări un polițist englez. Unii vizitatori au vrut să vorbească cu el și să-l întrebe pe unde se merge mai departe. Abia atunci au observat că era din ceară. Arăta uimitor de real, ca și cum ar fi fost un Bobby englez. Dar nu era! Avea numai înfățișarea exterioară. Dacă mergi prin toate încăperile acelei expoziții ciudate, pretutindeni același decor: personalități din toate domeniile – împărați, comandanți de oști, politicieni, artiști, savanți. Asemănarea cu persoana pe care o ilustrau era izbitoare. De necrezut era, de asemenea, și cât de liniștiți deveneau mulți vizitatori de îndată ce pășeau în expoziție. Te puteai aștepta ca unii să râdă. Dar nu, ci cei mai mulți amuțeau complet. Efectul acestor figuri asupra vizitatorilor este paralizant. Ele sunt fără viață! Numai dimensiunile exterioare sunt reale.

    Și cât de mulți oameni din zilele noastre depun eforturi pentru a prezenta o haină creștină, o formă creștină exterioară, o formă de evlavie! Dar în spatele fațadei nu este nimic din ceea ce înseamnă adevărata credință. Este cutremurător când constatăm câtă aparență ne înconjoară! Și tocmai aceasta este problema noastră: avem un creștinism fără Hristos. Este religie, dar nu este viață! Sunt forme creștine, dar nu este putere!

    CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

    coordonatori Bob & Debby Gass

    LASĂ O MOȘTENIRE – Fundația SEER

    „Bine, rob bun şi credincios…” (Matei 25:21)


    Nu putem alege momentul sosirii sau al plecării noastre de pe pământ, dar putem alege moștenirea pe care o lăsăm și pentru care vom fi ținuți minte!

    Fiți atenți: la vârsta de cinci ani, a scris un concert pentru clavecin. Înainte de vârsta de zece ani, publicase mai multe sonate pentru vioară și cânta din memorie cele mai bune lucrări ale lui Handel și Bach. La scurt timp după ce a împlinit doisprezece ani, a compus și a dirijat prima lui operă. I s-a acordat o invitație de onoare în calitate de concert-maistru la Orchestra Simfonică din Salzburg și în câțiva ani a fost aclamat ca „mândria Salzburgului”. Când a murit (la vârsta de treizeci și cinci de ani!), compusese patruzeci și opt de simfonii, patruzeci și șapte de arii, duete și cvartete cu acompaniament orchestral, și peste o duzină de opere. Îi sunt atribuite, în total, aproximativ 600 de compoziții originale.

    Chiar și așa, Mozart, căci despre el este vorba, și-a trăit cea mai mare parte a vieții în sărăcie și a murit în obscuritate. Văduva lui bolnavă a părut indiferentă la moartea sa. Câțiva prieteni au ajuns la biserică pentru serviciul de înmormântare, dar o furtună i-a împiedicat să meargă și la mormânt ca să-l îngroape. Deci locul mormântului său a devenit astfel imposibil de identificat. Niciun altar nu-i marchează locul de veci. Astăzi, pentru ce ne aducem aminte de Mozart? Care este moștenirea sa?

    Nu viața pe care a trăit-o, ci muzica pe care a dat-o lumii ne îmbogățește și astăzi viețile. Când punctul central al vieții tale este doar interesul propriu, lumea nu-ți va simți lipsa când vei pleca din lumea aceasta… pe bună dreptate! Așadar, găsește o cauză mai mare decât tine însuți, o cauză care va dăinui, și dedică-ți viața în această direcție. Nu lăsa doar un testament, lasă o moștenire care împlinește voia lui Dumnezeu.


    SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

    de Jean Koechlin

    1 Imparati 4:1-19


    Astfel, împărăţia lui Solomon se stabileşte pe fundamentul de neclintit al păcii şi al dreptăţii. Ea prefigureaz㠖 cum am văzut deja – perioada fericită în care nu numai Israel, ci întreaga lume va fi eliberată de război şi de nedreptate. În prezent, în ciuda tuturor eforturilor lui, în ciuda progresului său tehnic şi social, omul nu reuşeşte prin sine însuşi să întroneze pacea şi dreptatea, deşi toţi oamenii tânjesc după ele. Înainte să se poată întâmpla aceasta, Satan trebuie să fie legat, iar Fiul Omului să preia dominaţia universală.

    Să luăm în considerare ordinea perfectă pe care o obţine Solomon în administrarea împărăţiei. Doisprezece administratori, câte unul pentru fiecare lună a anului, sunt răspunzători prin rotaţie de aprovizionarea curţii regale. Ei ne amintesc de acel rob credincios şi înţelept pe care stăpânul l-a pus peste ceata servitorilor săi, ca să le dea hrana la timp (Matei 24.45).

    Domnul a dat daruri slujitorilor Săi: păstori, învăţători… care au misiunea să distribuie hrana spirituală celor ai Săi. Dar, într-un fel mult mai general, fiecare credincios trebuie să fie un bun administrator, fidel, purtându-se cu răspundere faţă de „talanţii” pe care Stăpânul său i i-a încredinţat spre propria-I glorie.

Calendar

iulie 2026
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Ultimele postări

Urmărește-ne


Abonează-te

Nu rata meditația de azi!

Abonează-te și primește meditația zilnică direct în căsuța ta de email. Alătură-te celor peste 200 de abonați!