Mana Zilnica

DOMNUL ESTE APROAPE

Și ei i-a spus: „Iertate sunt păcatele tale”. Și cei care stăteau cu El la masă au început să spună în ei înșiși: „Cine este Acesta care iartă și păcatele?”. Dar El i-a zis femeii: „Credința ta te-a mântuit; du-te în pace”.

Luca 7.48-50

În Evanghelia după Luca Îl vedem deseori pe Domnul stând la masă în diferite case. În împrejurarea aceasta, El Se afla în casa lui Simon, un fariseu, care Îl invitase la masă. O femeie și-a făcut apariția, neinvitată, și a început să-I spele Domnului picioarele cu lacrimile ei, să I le șteargă cu părul capului ei și să I le sărute, luând astfel cel mai umil loc de supunere față de Cel pe care Îl recunoștea ca fiind Fiul lui Dumnezeu. Adusese cu ea un vas de alabastru, plin cu parfum, cu care I-a uns picioarele.

Simon ar fi vrut s-o dea afară, dar s-a abținut. Gândurile însă i-au fost citite de către Domnul, gânduri disprețuitoare la adresa Lui, fiindcă îi îngăduise acelei femei păcătoase să-L atingă. Simon gândea că, dacă Domnul Isus era cu adevărat un profet, ar fi știut că cea care se atingea de El era o femeie păcătoasă. Domnul însă cunoștea gândurile lui Simon. El le cunoaște și pe ale noastre.

Domnul deci i-a spus lui Simon o pildă despre doi datornici – unul care datora o sumă mare și unul care datora o sumă mică. Atunci când creditorul i-a iertat pe amândoi, care avea să-l iubească mai mult? Fără îndoială că Simon gândea că datoria lui era mică, însă a dat răspunsul corect, spunând că cel căruia i se iertase mai mult avea să-l iubească pe creditor mai mult. Apoi Domnul Isus l-a pus pe Simon în contrast cu femeia, spunându-i că el nu făcuse nimic în comparație cu ceea ce sărmana femeie făcuse pentru Domnul. Ea iubea mult. Iubea Simon vreun pic? Cu siguranță că el nu-și vedea păcatele ca fiind la fel de mari ca ale femeii, însă Domnul i-a spus că păcatele cele multe ale ei erau iertate. Femeii i-a spus: „Iertate îți sunt păcatele. Credința ta te-a mântuit. Du-te în pace”. Ea era iertată, mântuită prin har și avea siguranța păcii cu Dumnezeu.

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă și nu sunt extenuați.

Isaia 40.31

Rândunica de mare

În anul 2015, pe o insulă nelocuită din nord-estul Angliei, cercetătorii din domeniul naturii au echipat câteva rândunici de mare cu senzori electronici. Datele culese au dat lămuriri despre ruta acestor păsări călătoare.

Rândunica de mare, cu o greutate de aproximativ 100 de grame, a plecat în iulie spre sud, a iernat în Oceanul Indian de sud și s-a întors în luna mai pe insulele engleze. În decurs de zece luni, pasărea a zburat mai mult de 95.000 de kilometri. Coordonatorul proiectului a adăugat: „Omul trebuie să arate smerenie ținând în mână o pasăre care a parcurs asemenea distanțe”.

Rămânem uimiți în fața acestei minuni a creației. Dumnezeul cel puternic și înțelept a creat rândunica de mare pentru acest zbor lung. Mai mult, El îngrijește ca ea să aibă hrană bună, încât să poată parcurge în medie mai mult de 300 de kilometri pe zi.

Același Dumnezeu Se îngrijește și de noi. El ne dă în fiecare zi putere pentru a înainta pe calea credinței. Prin Cuvântul Său, El ne încurajează în greutăți și ne îndreaptă gândurile spre ținta cerească.

Este o minune a harului Său când nu cedăm în fața încercărilor și, cu ajutorul Său, biruim atacurile. Dumnezeu ne așteaptă să ne punem zilnic încrederea în brațul Său atotputernic. „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui care nu mai este în stare de nimic” (Isaia 40.29).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

LUPTĂ-TE PENTRU CĂSNICIA TA! – Fundația SEER

„Este slobodă să se mărite cu cine vrea; numai în Domnul.” (1 Corinteni 7:39)

 Biblia ne învață că temelia unei căsnicii fericite nu este doar să împarți același pat în fiecare noapte, cu soțul sau soția ta, ci să împărtășești aceleași valori și idealuri în fiecare zi. Fără acestea, va fi ca și cum voi doi v-ați vorbi unul altuia în limbi necunoscute. Acum, nu veți fi de acord unul cu celălalt de fiecare dată, și trebuie să accepți lucrul acesta. Dar dacă doriți să ajungeți la aceeași destinație, trebuie să vă ghidați după aceeași hartă. Precum în construcția unei case, trebuie să porniți de la un plan stabilit de comun acord. După o vreme, veți descoperi că numai intimitatea fizică nu ajunge. Poate vă va ajuta să treceți noaptea cu bine, dar este nevoie de o prietenie autentică și de o credință comună în Dumnezeu ca să puteți trece cu bine peste fiecare zi, an după an. Vorbim aici despre soți și soții care comunică fără cuvinte, pentru că viețile lor sunt guvernate de aceleași scopuri și principii. Și când vor apărea problemele, și acestea vor apărea inevitabil, ei caută soluții la aceeași sursă – Dumnezeu. Când viața în grădina Edenului s-a terminat pentru Adam și Eva, ei au venit înaintea lui Dumnezeu împreună, pentru că amândoi aveau o relație cu El. La urma urmelor, cum puteți corecta o problemă, când unul dintre voi nu crede că există o problemă?! Adevărata intimitate vine când relația intimă s-a terminat și când angajamentul este mai puternic ca niciodată. Această intimitate îți permite să fii cu cineva fără să trebuiască să-l impresionezi.

Un autor o spunea în felul următor: „Când știm că suntem iubiți datorită a ceea ce suntem, devenim mai sănătoși la minte și mai intimi în exprimare. Suntem eliberați de teama de respingere și de anxietatea că trebuie să îndeplinim ceva.” Deci, luptă-te pentru căsnicia ta!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 3:16-28

În Israel, împăratul era şi judecătorul suprem, imagine a Domnului Hristos care, în viitor, va exercita ambele funcţii în acelaşi timp. Împăratul Solomon are cu atât mai multă nevoie de înţelepciunea divină pentru această dublă misiune, de a guverna şi de a judeca poporul, cu cât era şi tânăr. Dar promisiunea lui Dumnezeu se împlineşte fără întârziere, iar celebrul verdict pronunţat de Solomon în cazul celor două femei îl face cunoscut în tot Israelul, că primise „înţelepciunea lui Dumnezeu … ca să facă judecat㓠(v.28). Nu acesta a fost modul în care Absalom se străduise să-şi stabilească reputaţia de judecător (2 Samuel 15.4). Cum ar fi putut dreptatea să domnească, dacă omul acesta neevlavios, rebel şi ucigaş, ar fi reuşit să pună stăpânire pe tronul pe care Dumnezeu îl destinase fratelui său mai tânăr, Solomon?

Unul singur a fost mai înţelept decât Solomon. Să-L contemplăm pe Isus, copil „plin de înţelepciune”, uimindu-i pe învăţaţii legii prin inteligenţa Sa (Luca 2.40, 47), iar mai apoi, în timpul servirii Sale, răspunzând fiecăruia după inima lui, discernând cursele care-I erau pregătite şi uluindu-Şi adversarii. El este cu totul de admirat în situaţia în care-Şi exprimă judecata cu privire la femeia adulteră: „Cel fără păcat dintre voi să arunce cel dintâi cu piatra în ea” le răspunde El acuzatorilor (Ioan 8.7). „Ce (este această) înţelepciune dată Lui?” se întrebau ei cu privire la El (Marcu 6.2).

DOMNUL ESTE APROAPE

Ionatan a zis tânărului care-i purta armele: „Hai să trecem la straja acestor necircumciși; poate că Domnul va lucra pentru noi; pentru că pe Domnul nimic nu-L împiedică să salveze prin mulți sau prin puțini”.

1 Samuel 14.6

Situația militară a lui Israel era foarte precară. Deși Saul încă avea șase sute de oameni de război, nu părea să fie dispus să-i înfrunte pe puternicii filisteni. Erau totuși doi oameni care nu se împăcau cu ideea dominației filistenilor. Fiul lui Saul, Ionatan, și purtătorul său de arme au decis să acționeze pe cont propriu și să atace o garnizoană a filistenilor. Aparent, aceasta era o acțiune sinucigașă, însă ei au acționat în dependență de Domnul. Să ascultăm din nou cuvintele lui Ionatan: „Poate că Domnul va lucra pentru noi; pentru că pe Domnul nimic nu-L împiedică să salveze prin mulți sau prin puțini”.

Ce frumos a fost răspunsul purtătorului său de arme! El nu a obiectat deloc cu privire la acest plan riscant al lui Ionatan, ci a spus: „Fă tot ce este în inima ta, mergi unde vrei; iată-mă, sunt cu tine, după inima ta„. Ce exemplu pentru noi! Domnul Își găsește plăcerea în cei care au aceeași inimă cu El, în ciuda tuturor riscurilor. El dorește să ne situăm deasupra tuturor situațiilor de risc maxim și să declarăm împreună cu Pavel: „Pentru mine, a trăi este Hristos, și a muri, câștig” (Filipeni 1.21).

Să-i privim pe Ionatan și pe purtătorul său de arme cum suie pe mâini și pe picioare către vrăjmașii Domnului! Frumos exemplu pentru noi! Trebuie să înaintăm împotriva vrăjmașilor noștri spirituali având mâini binevoitoare și acționând cu toată sârguința și, de asemenea, înaintând pe genunchi, adică într-o atitudine de rugăciune, recunoscând că totul depinde de Dumnezeu, și nu de eforturile noastre. Nu este de mirare că Dumnezeu le-a dăruit celor doi o biruință atât de glorioasă. Datorită ei, mulți din Israel au prins curaj și au început să lupte pentru Domnul. Concluzia minunată o găsim în versetul 23: „Domnul a salvat pe Israel în ziua aceea”.

G. W. Steidl

SĂMÂNȚA BUNĂ

Facă-mi Domnul ce o vrea, dar numai moartea mă va despărți de tine.

Rut 1.17

Exemplul unui soț

Medicul chirurg a ajuns lângă patul pe care fusese așezată o tânără care tocmai suferise o intervenție chirurgicală. La efectuarea acelei operații îi fusese secționat un nerv. Din acel moment, expresia feței femeii tinere nu mai putea fi controlată. Când a intrat în salon, doctorul a observat că alături de ea stătea soțul acesteia. El era de cealaltă parte a patului și amândoi păreau bucuroși. Văzându-i, medicul și-a zis în sinea lui: „Ce frumoasă dovadă a dragostei! Pare de neînchipuit în această situație, când ea este atât de desfigurată!”. Când l-a văzut pe medic, femeia l-a întrebat: „Domnule doctor, gura mea va rămâne tot timpul așa?”. — „Da”, i-a răspuns doctorul cu emoție în glas, „mă tem că nu mai pot face nimic, pentru că a fost nevoie să tai nervul care răspunde de controlul feței, în timp ce am înlăturat tumoarea!”. Auzind aceasta, femeia plină de suferință a înghițit în sec, în liniște! Tânărul ei soț însă a spus zâmbind: „Îmi place așa cum este; nu-i așa că acum este mult mai drăguță?”. Apoi s-a plecat și a încercat să o sărute pe fața ei bandajată, arătând că încă o iubește.

Cineva a spus: „Căsătoria nu ne face nici mai buni, nici mai răi, ci doar scoate în evidență la bine sau la rău ceea ce deja se găsește în noi„. Dragostea adevărată trece peste orice bariere și este un dar minunat din partea lui Dumnezeu. Învățați să exprimați și să primiți apreciere! Gândiți-vă la ceea ce face celălalt pentru voi și pentru familie, chiar și în lucrurile mărunte!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PAȘII VINDECĂRII – Fundația SEER

„Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6)

Domnul Isus i-a adresat o întrebare aparent inoportună acestui om bolnav: „Vrei să te faci sănătos?” Timp de treizeci și opt de ani, starea de sănătate a acestui om îl imobilizase, produsese compătimirea celorlalți și poate că-i dăduse prilej să spună: „Nu sunt responsabil pentru starea mea!” Dar noi toți suntem vinovați și răspunzători pentru două lucruri: pentru atitudinile noastre și pentru alegerile noastre. Adevărul este că toți am fost răniți, într-un fel sau altul. Dar dacă ne mai gândim încă la lucrul acela și după douăzeci de ani, nu suntem victime ale împrejurărilor, ci ale opțiunii. Ce înseamnă mai exact o victimă a opțiunii? Este cel care crede că atenția negativă este mai bună decât lipsa de atenție! Domnul Isus a zis: „Să iertaţi orice aveţi împotriva cuiva, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri, să vă ierte greşelile voastre.” (Marcu 11:25).

Aceste cuvinte presupun faptul că cineva te-a rănit. Totodată te fac responsabil pentru reacția ta față de acea persoană. Domnul Isus ne-a învățat că, dacă nu iertăm, nu putem primi iertarea atunci când avem nevoie de ea. Indiferent ce ți-au luat alții în trecut, dacă rămâi plin de amărăciune, în viitor îți vor lua și mai mult. Poate te gândești: „Ce bine ar fi dacă s-ar întoarce și și-ar cere iertare.” Asta aștepți? Nu-ți pierde timpul! Cheia fericirii este în mâinile tale, nu la ei! Și această cheie este iertarea. Aștepți ca cineva să-ți spună: „Te iert”, înainte ca tu să te poți ierta pe tine însuți? Dar dacă nu își vor cere niciodată iertare?!

Iată formula eliberării:

1) Cere-ți iertare, dacă trebuie;

2) Fă schimbări, dacă poți;

3) Iartă-te pe tine însuți;

4) Mergi mai departe!

Vrei să te însănătoșești? Aceștia sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 3:1-15

Dacă la noapte Domnul ne-ar invita, ca şi pe Solomon, „Cere ce vrei să–ţi dau”, ce I-am răspunde? Nu am siguranţa că fiecare dintre noi ar avea întâi de toate dorinţa să primească… „o inimă care ascultă” (v.9 notă: care aude). Şansă, succes, distracţii, călătorii, acestea sunt dorinţele celor mai mulţi dintre tinerii acestei lumi. Dar dorinţele noastre, care sunt?

O inimă care ascultă (sau o inimă inteligentă; în v. 12: „o inimă înţeleaptă şi care înţelege”) iată o cerere agreată de Dumnezeu şi pe care o poate întotdeauna împlini. „Iar dacă vreunul dintre voi este lipsit de înţelepciune, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu dărnicie … şi i se va da” (Iacov 1.5). Aceasta nu este o rugăciune care să poată izvorî din inima cuiva deja înţelept în ochii proprii (Proverbe 3.7). Dar Solomon nu are o părere înaltă despre sine: „eu sunt un copil mic” spune el „nu ştiu nici să ies, nici să intru” (v.7). Să remarcăm aici că inima „şi nu capul” este aceea care trebuie să asculte şi să înţeleagă. Iubirea pentru Domnul este cheia adevăratei inteligenţe.

Mai presus de toate, să-L luăm în considerare pe Modelul nostru desăvârşit, care declară prin vocea profetului: „Domnul Dumnezeu… Îmi trezeşte urechea ca să ascult ca un ucenic” (Isaia 50.4).

DOMNUL ESTE APROAPE

Știm că Fiul lui Dumnezeu a venit și ne-a dat pricepere.

1 Ioan 5.20

Trei mari realități (1) – Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ

Sunt trei mari realități care formează temelia creștinismului: 1. Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, dar acum nu Se mai află aici; 2. Duhul Sfânt a venit pe pământ și încă Se află aici; 3. Fiul lui Dumnezeu va veni din nou.

Prima mare realitate, sau primul mare fapt, este adevărul minunat al întrupării: Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ. Ioan spune că „El este Dumnezeu adevărat și viață eternă”. Ca răspuns pentru învățătorii mincinoși, pe care el îi caracterizează ca fiind antihriști, Ioan scrie: „Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am contemplat și ce au pipăit mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții (și viața s-a arătat; și noi am văzut, și mărturisim, și vă vestim viața eternă, care era la Tatăl și ni s-a arătat)” (1 Ioan 1.1,2). El nu a fost doar un fel de «emanație spirituală», așa cum predicau antihriștii, ci un Om real, însă lipsit de păcat. Cu câțiva ani în urmă, fiica mea a mers împreună cu alții într-o călătorie misionară într-o țară săracă, iar locuitorii de acolo i-au privit pe vizitatori foarte atent, inspectându-i îndeaproape și voind să se asigure că erau reali, fiindcă erau foarte impresionați că niște oameni dintr-o țară bogată veniseră acolo doar să-i viziteze. Aceasta este o ilustrație a versetului de mai sus, care ne arată că Hristos a devenit un om real: „Ce au pipăit mâinile noastre”. El este Dumnezeu adevărat și Om desăvârșit într-o singură Persoană binecuvântată, și a venit din cer pentru a ne vizita.

Dar unde este Fiul lui Dumnezeu acum? Ce s-a întâmplat cu El? Omul L-a urât, L-a lepădat și L-a răstignit. Toate acestea însă n-au făcut decât să împlinească scopul lui Dumnezeu pentru mântuirea păcătoșilor: „Pe Acesta, dat după planul hotărât și preștiința lui Dumnezeu, voi, prin mâna celor nelegiuiți, L-ați răstignit și L-ați omorât” (Fapte 2.23). Venirea Sa în lume nu ne-ar fi folosit la nimic fără moartea Sa ispășitoare pe cruce. Unde Se află El acum? În glorie, așezat la dreapta lui Dumnezeu!

B. Reynolds

SĂMÂNȚA BUNĂ

El Îmi trezește, în fiecare dimineață, El Îmi trezește urechea, ca să ascult ca un ucenic.

Isaia 50.4

Acționând la porunca lui Dumnezeu

Isus Hristos nu Se lăsa călăuzit nici de situațiile conjuncturale și nici de nevoile cu care se confruntau cei din jurul Său. El căuta în fiecare dimineață, prin rugăciune, părtășia cu Dumnezeu, pentru a primi de la El indicații pentru fiecare zi în parte. Ca urmare, El a acționat de multe ori în alt fel decât se așteptau oamenii.

În Marcu 1 citim cum Mântuitorul a vestit Cuvântul lui Dumnezeu în Capernaum și a vindecat mulți bolnavi. A slujit acolo neobosit o zi întreagă. A doua zi dimineața S-a retras într-un loc pustiu, pentru a Se ruga. Între timp, în oraș s-au strâns mulți oameni, care cu toții doreau ceva de la El. Nevoile lor erau de necuprins. Dar Domnul le-a spus ucenicilor Săi: „Hai să mergem în altă parte, prin orășelele învecinate, ca să predic și acolo, căci pentru aceasta am ieșit” (Marcu 1.38).

Când prietenul Său Lazăr s-a îmbolnăvit, Marta și Maria I-au trimis vorbă: „Doamne, iată că acela pe care-l iubești este bolnav” (Ioan 11.3). Totuși, El n-a pornit imediat la drum. Abia după două zile i-a îndemnat pe ucenicii Săi: „Hai să ne întoarcem în Iudeea!”. Ei însă au protestat. Se temeau să meargă în Betania, deoarece oamenii din acel ținut căutau să-L omoare pe Domnul lor. În ciuda acestui pericol, Isus a mers acolo, pentru că avea poruncă de la Dumnezeu.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

RĂSPUNDE LA ACESTE DOUĂ ÎNTREBĂRI, ASTĂZI – Fundația SEER

„Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa” (Romani 15:13)

Prima întrebare: Cum este relația ta cu Dumnezeu în acest moment? Pui la îndoială promisiunile Sale, chemarea Sa pentru viața ta, capacitatea ta de a-I auzi vocea, faptul că Își găsește plăcerea în tine sau că poți face suficient ca să Se bucure de tine? Dacă este așa, acest verset este croit exact pe măsura ta: „Dumnezeul nădejdii să vă umple de toată bucuria şi pacea pe care o dă credinţa.” Când încetezi să te încrezi în Dumnezeu și începi să te încrezi în propriile tale eforturi, îți pierzi bucuria și pacea. Ți-ai pierdut bucuria și pacea? Dacă vrei să le recapeți, trebuie să pui capăt îndoielii și să te întorci la credință!

A doua întrebare: Cum este relația ta cu tine însuți în acest moment? Un autor creștin scria: „Ani de zile, singura relație pe care am avut-o cu mine însumi a fost una de îndoială. Mă îndoiam de deciziile mele, de înfățișarea mea, mă întrebam dacă spun sau fac ceea ce trebuie, dacă sunt pe placul lui Dumnezeu sau al vreunei persoane. Eu nu eram mulțumit de mine însumi, cum ar fi putut deci, Dumnezeu sau oricare altă persoană, să fie?! Acei ani de nefericire sunt istorie însă, deoarece acuma știu că harul lui Dumnezeu mă acoperă ca o pătură. Știu că numai prin Domnul Isus sunt socotit neprihănit și sunt acceptat de Dumnezeu. Ce bucurie! Eram atât de legat de religie, încât va trebui să fiu mereu în gardă, împotriva ei, de acum încolo. Însă acum știu cum să-i recunosc simptomele!” Apostolul Pavel îndemna (Galateni 5:1): „Rămâneţi, deci, tari, şi nu vă plecaţi iarăşi sub jugul robiei.”

Așadar, nu te mai îndoi de mântuirea ta, nici de tine însuți… și cu atât mai mult de Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 2:1-12

Ultimele cuvinte rostite de un tată sau de o mamă pentru copiii lor, la momentul morţii, au întotdeauna o mare importanţă. Cele ale lui David pentru Solomon pot fi rezumate astfel: „Păzeşte Cuvântul lui Dumnezeu”. Aceasta a fost şi dorinţa Domnului Isus la momentul când avea să-i lase pe ai Săi (Ioan 14.23, 24).

Apoi este necesar ca David să vorbească şi despre judecată. Domnia dreptăţii şi a păcii nu poate fi stabilită fără ea. Crimele lui Ioab şi insultele lui Şimei, mult timp nepedepsite, trebuie acum reamintite. Ceea ce şterge păcatul este mărturisirea, nu uitarea (anii lăsaţi în urmă). Însă ceea ce a făcut Barzilai pentru împărat şi pentru poporul lui, cu atât mai mult nu trebuie uitat.

Solomon, ca unul care ne vorbeşte despre Hristos ca împărat al dreptăţii, va răsplăti fiecăruia după lucrările lui, aşa cum ne arată partea a doua a acestui capitol. Ziua în care Domnul Îşi va stabili împărăţia, în glorie, va fi şi ea o zi de răsplătire (Matei 25.31). Unora li se va acorda viaţă eternă, alţii vor fi supuşi unor chinuri care nu vor fi mai puţin eterne. Da, există un judecător, un scaun de judecată, un iad (Ap. 20.12-15). Dar de asemenea există o „înviere a vieţii” (Ioan 5.29). Aceasta este ceea ce aşteaptă David de acum încolo. El adoarme şi va fi adăugat la părinţii săi, „după ce” cum declară Fapte 13.36 „a slujit voii lui Dumnezeu în generaţia lui”.

DOMNUL ESTE APROAPE

Rugându-vă în orice timp în Duh, prin orice rugăciune și cerere, și veghind la aceasta cu toată stăruința și cu cerere pentru toți sfinții.

Efeseni 6.18

Rugăciunea este expresia și exercițiul dependenței. Dacă cineva îmi pune o întrebare și îi răspund fără să-L consult pe Dumnezeu, atunci răspunsul va fi de natură să-l depărteze de Dumnezeu, decât să-l apropie de El, la fel cum s-a întâmplat cu Ezechia, atunci când solii din Babilon au venit, iar el le-a îndreptat privirile către bogățiile sale și nu spre Domnul, care-l vindecase (Isaia 39). Când apare o întrebare sau o dificultate, ne îndreptăm noi către Dumnezeu?

Orice dorință exprimată către Dumnezeu, cu încrederea unui copil în tatăl său, este auzită; însă aceasta nu înseamnă, în mod necesar, rugăciune „în Duhul”. Când trăim cu adevărat în puterea comuniunii, avem acea energie a mijlocirii care caută răspunsuri (1 Ioan 3.21,22; 5.14,15), iar aici apostolul vorbește despre cineva care este în comuniune. Așa trebuie să stea lucrurile cu noi; trebuie să umblăm în libertatea lui Hristos în așa măsură, încât să nu fim împiedicați sau scoși din comuniune de către îngrijorările, poftele sau preocupările vieții acesteia.

Să presupunem că ne începem ziua într-un duh binecuvântat de rugăciune și de încredere în Dumnezeu. În decursul zilei, în această lume nelegiuită, vom descoperi o mie de pricini de tulburare. Însă, dacă suntem exersați din punct de vedere spiritual și receptivi la lucrurile care Îl interesează pe Dumnezeu, totul devine o chestiune de rugăciune și de mijlocire potrivit cu gândul Lui. Astfel, smerenia și dependența vor caracteriza toate acțiunile noastre. Dacă umblăm cu Hristos, vom fi sensibili la interesele Lui. Ce binecuvântare să putem duce toate lucrurile înaintea lui Dumnezeu, în loc să murmurăm mereu din cauza falimentului nostru! Aceasta este poziția noastră – să avem întreaga armură a lui Dumnezeu și să nu fim înșelați de Satan. Dacă noi înșine nu suntem într-o stare bună, nu putem mijloci pentru alții.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Încredințează-ți lucrările în mâna Domnului și ți se vor împlini gândurile. Domnul a făcut toate pentru un scop.

Proverbe 16.3,4

Curajul marinarilor (2)

Când emoțiile s-au mai risipit, Shackleton l-a întrebat pe un tânăr marinar: „Cum a fost posibil să fiți cu toții gata la întoarcerea mea? V-am găsit pe toți pe mal, pregătiți să plecați la primul semnal!”. Marinarul a răspuns: „Domnule, dumneavoastră ați promis că vă veți întoarce, așa că nu ne-am pierdut speranța. Ori de câte ori marea era eliberată de sloiurile de gheață, strângeam sacii de dormit și împachetam lucrurile, spunându-ne: «Poate Sir Shackleton se va întoarce astăzi». Așa v-am așteptat în tot acest timp: gata de plecare”.

În această lume egoistă, care urmărește doar binele personal, să ne oprim câteva clipe și să medităm la faptul că planurile ne vor izbuti doar atunci când ne încredem în Dumnezeu. Acei marinari s-au încrezut în cuvintele unui om, care putea să vină sau să nu vină să-i salveze. Înaintea noastră au trăit mulți creștini a căror încredere și al căror curaj al credinței i-au susținut în lupta vieții. În ascultarea de Domnul și Învățătorul lor ceresc, ei au fost gata să se despartă de toate lucrurile trecătoare, înfruntând greutăți și pericole. Ei erau convinși că Stăpânul lor îi va conduce cu bine în Portul ceresc. Aceștia au fost adevărați eroi ai credinței, care au depus mărturii minunate despre dragostea lui Dumnezeu și despre lucrarea harului Mântuitorului în inimile lor.

Și noi putem fi o mărturie a harului divin care ne-a însoțit din momentul când L-am primit pe Isus Hristos ca Domn și Mântuitor al nostru personal.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

BINECUVÂNTAREA VINE PRIN FAPTE – Fundația SEER

„Împlinesc poruncile Tale.” (Psalmul 119:166)

 În cartea sa „Traveling Hopefully” (Călătoria speranței – n.tr.), renumitul evanghelist vizionar Stan Mooneyham, primul președinte al World Vision, scria: „Voi merge, când… voi dărui, după ce… voi asculta, dar mai întâi… găsim mereu atâtea motive să amânăm, și uneori par să fie chiar motive valide. Împreună cu un bun prieten de-al meu, am simțit chemarea de a deveni predicatori cam în același timp și am mers la universitate împreună. În timpul celor patru ani de studiu, eu am întors homiletica pe toate părțile în bisericile rurale din Oklahoma, dar prietenul meu a spus că nu va rosti prima predică până când nu-și va primi diploma de doctor. Lucrul acesta s-a întâmplat cu treizeci de ani în urmă. Eu încă întorc homiletica pe toate părțile, dar prietenul meu tot nu predică.

Niciodată nu a predicat. Pregătirea este importantă, dar trecerea la fapte este o parte vitală a pregătirii. În Vechiul Testament, citim multe despre oferirea „primelor roade.” Partea cuvenită lui Dumnezeu era chiar din cele mai bune produse. Astăzi, suntem cunoscuți mai degrabă prin (și pentru) „ultimele roade”. Lângă butonul „așteptare” de la linia telefonică a cerului, cred că aceste cuvinte ar fi potrivite: „Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu acolo, atunci unde?”

Aștepți cumva să vină „momentul perfect”, înainte să pășești prin credință și să asculți ceea ce ți-a zis Dumnezeu să faci? Ascultă de Dumnezeu! Acum! Nu este suficient să crezi Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să-l și împlinești. Nu e suficient să acumulezi cunoștințe din Biblie, trebuie să și aplici în viața ta de fiecare zi cunoașterea de care ți-a făcut parte Dumnezeu.” Iacov ne îndeamnă (Iacov 1:22, 25): „Fiţi împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înşelându-vă singuri… un împlinitor cu fapta, va fi fericit
în lucrarea lui.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:38-53

O ceremonie cu totul diferită va fi celebrată acum, potrivit instrucţiunilor lui David. Înconjurat de bucuria poporului rămas credincios, tânărul Solomon urcă pe scaunul de domnie al tatălui său. Ce contrast mare faţă de Adonia! Noul împărat nu acţionează pe cont propriu: el este determinat să urce pe catârul împăratului, este dus la Ghihon, unde este uns
de Ţadoc în mijlocul bucuriei generale.

Între timp, la En-Roguel sărbătoarea se sfârşeşte. Un vuiet neobişnuit şi persistent vine dinspre cetate. Ioab, militar experimentat, aude trompeta şi se nelinişteşte. În momentul acesta apare Ionatan, aducând ştiri. În ce-l priveşte, acestea sunt ştiri bune, pentru că David a rămas domnul lui, împăratul. Dar ce dezastru pentru Adonia şi pentru oaspeţii lui! Întreaga conspiraţie se prăbuşeşte dintr-o dată şi cei implicaţi se împrăştie descumpăniţi. Înspăimântat, Adonia uzurpatorul se prinde de coarnele altarului, implorând clemenţa împăratului. I se acordă păsuire, deşi mândria şi răutatea inimii lui nu fuseseră judecate.

Ce prostie este să se opună cineva lui Dumnezeu şi Unsului Său! Şi totuşi, aceasta este ceea ce Anticrist va face în curând; dar va fi distrus, pentru ca să dea locul Domnului Isus şi împărăţiei Sale.

DOMNUL ESTE APROAPE

Cel care L-a înviat pe Hristos dintre morți va face vii și trupurile voastre muritoare, datorită Duhului Său care locuiește în voi.

Romani 8.13

În ce privește sufletele noastre, suntem pe deplin răscumpărați, însă așteptăm încă răscumpărarea trupurilor noastre. Scoși fiind din Egipt prin Marea Roșie, complet eliberați și având Duhul Sfânt ca arvună a moștenirii noastre, noi așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului. Căci, în fapt, ne aflăm încă în pustie și suntem legați prin trupul pe care-l avem acum de creația care suspină; prin urmare și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi înșine, așteptând momentul când trupurile noastre vor fi răscumpărate (Romani 8.23). Aceasta așteptăm, până când El va veni să ne ia la Sine Însuși (Filipeni 3.20,21), iar atunci vom vedea cât de desăvârșită este răscumpărarea pe care Domnul a împlinit-o pentru ai Săi – atât de completă, încât nimic nu va fi lăsat în mâinile vrăjmașului, ci duhul, sufletul și trupul vor fi salvate și se vor afla în posesia Lui.

Pe măsură deci ce parcurgem această lucrare în toată întinderea ei, putem cu siguranță să exclamăm din inimi pline de bucurie că Hristos este Răscumpărătorul nostru! Și nu trebuie să uităm niciodată cu ce preț ne-a răscumpărat El pentru Dumnezeu. Ne-am obișnuit să spunem: cu sângele Lui. Dar cât de puțin înțelegem semnificația acestor cuvinte; cât de puțin pătrundem adevărul minunat că El Sa dat pe Sine la moarte, că a lăsat să vină peste El toată mânia care ni se cuvenea nouă, că a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să devenim dreptatea lui Dumnezeu în El! Cu cât medităm mai mult la un asemenea subiect, cu atât mai constant se va înălța din inimile noastre strigătul de adorare: „A Aceluia care ne iubește și ne-a spălat de păcatele noastre în sângele Său și ne-a făcut o împărăție, preoți pentru Dumnezeul și Tatăl Său: a Lui fie gloria și puterea în vecii vecilor! Amin” (Apocalipsa 1.5,6).

E. Dennett

SĂMÂNȚA BUNĂ

Cei care se coborâseră pe mare în corăbii … aceia au văzut lucrările Domnului și minunile Lui în adânc.

Psalmul 107.23

Curajul marinarilor (1)

Sir Ernest Henry Shackleton a fost un explorator anglo-irlandez. Într-o expediție în Antarctica, vaporul pe care călătorea împreună cu echipajul lui s-a zdrobit de un bloc uriaș de gheață, singura lor speranță fiind posibilitatea ca o echipă formată din doar câțiva marinari să meargă în căutarea unui ajutor, folosindu-se de o mică ambarcațiune, lăsându-i pe ceilalți în mijlocul zăpezii și a ghețurilor insulei Elefantului.

Sub protecția lui Dumnezeu, cu eforturi susținute, conducătorul expediției și alți cinci însoțitori s-au angrenat într-o călătorie extrem de periculoasă spre o insulă îndepărtată, de unde au obținut un alt vapor și proviziile necesare tentativei de salvare a colegilor lor. Imediat, Shackleton și însoțitorii lui au pornit în călătorie pentru a salva restul echipajului. Ceața, furtuna și blocurile de gheață blocau în mod repetat înaintarea. În cele din urmă, ceața s-a ridicat și echipajul lui Shackleton a observat ceea ce părea o deschizătură care conducea exact spre insulă. Mizând pe faptul că acel canal creat între sloiurile de gheață ar mai putea rămâne deschis, Shackleton a poziționat vasul pe direcția canalului, a ajuns la oamenii lăsați acolo, i-a îmbarcat pe toți într-un timp record și a părăsit zona cu doar câteva clipe înainte ca blocurile de gheață să blocheze, poate pentru totdeauna, accesul spre insulă. Riscanta operațiune de salvare a durat numai o jumătate de oră!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PROVOCAREA UNEI PORUNCI – Fundația SEER

„Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12)

Domnul Isus a zis: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” (Ioan 15:11). Care sunt aceste „lucruri” pe care trebuie să le faci pentru a avea bucuria Lui în viață? Domnul Isus răspunde în versetul următor: „Aceasta este porunca Mea: să vă iubiţi unii pe alţii, cum v-am iubit Eu.” (Ioan 15:12)

Vei spune: „E o poruncă grea, și o mare provocare!” Da, și va trebui să crești și să te maturizezi foarte mult pentru a o respecta. Însă pentru a te bucura de viața pe care Domnul Isus dorește s-o ai, trebuie să-ți iei angajamentul că așa vei face! Dumnezeu a creat tot felul de oameni, cu diferite temperamente și personalități, așa că lui Dumnezeu îi place în mod sigur varietatea. După ce Dumnezeu a creat primii oamenii, El a văzut că „toate erau foarte bune”. Așa că, nu numai că există varietăți de oameni, dar în fiecare om există ceva „foarte bun”, pe care tu trebuie să-l cauți.

O mare parte a nefericirii vieții noastre este cauzată de oamenii care nu sunt ceea ce dorim noi să fie, sau care nu fac ceea ce dorim noi să facă.

Care este răspunsul? Cum te poți bucura de fiecare zi, dacă va trebui să te confrunți cu oameni care te deranjează? Hotărându-te să-i iubești! Nu trebuie să-ți placă modul lor de a fi, dar trebuie să-i iubești în ciuda modului lor de a fi. Dacă stai să te gândești puțin, așa se poartă și Dumnezeu cu tine, nu-i așa? Iată cum poți să-i iubești pe cei care te deranjează: oamenii deranjanți sunt de obicei deranjați de ceva, în viața lor… Dacă vei interveni în sensul atenuării suferinței lor, vor începe să se simtă mai bine și se vor purta mai frumos cu tine.

Deci, iubește-i și ajută-i pe oameni!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:22-37

La En-Roguel, celebrarea este în plină desfăşurare. Invitaţii sunt strânşi în jurul lui Adonia. Şiretul Ioab se găseşte acolo, la fel şi Abiatar, cel care a uitat cuvântul de har al lui David („Rămâi cu mine…” 1 Samuel 22.23). Ceilalţi fii ai împăratului, din oportunism sau din slăbiciune de caracter, s-au alăturat cauzei fratelui lor. Excepţie face unul singur: Solomon, care nu fusese invitat. Şi nu fără motiv! Oare nu este el ales de Dumnezeu ca să-i succeadă lui David? Ce-ar fi făcut Solomon la această sărbătoare? Dar întregul plan, abil urzit, va fi zădărnicit de câteva suflete credincioase care sunt în pas cu voia lui Dumnezeu. Îndată ce situaţia i se aduce la cunoştinţă, David acţionează: Solomon va urca acum pe tronul său. Şi toate poruncile date converg spre acest efect.

În zilele noastre, în toate domeniile, omul se pune pe sine în faţă, căutând propria glorie. Un singur gând nu-l preocupă niciodată: cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Şi, de fapt, această voie divină este să-i ofere lumii pe Împăratul care i-a fost destinat: pe Isus Hristos. Astăzi, Împăratul acesta este încă respins şi dispreţuit aici; El nu primeşte invitaţie la celebrările lumii care stârnesc bucuria ei. Şi nici aceia care se tem de Dumnezeu nu-şi găsesc vreun loc.

DOMNUL ESTE APROAPE

Aceasta nu i-a plăcut deloc lui Iona și s-a mâniat. Și s-a rugat Domnului și a zis: „O, Doamne, nu era acesta cuvântul meu, când eram încă în țara mea? De aceea am căutat să fug la Tarsis, pentru că știam că ești un Dumnezeu milos și îndurător, încet la mânie și de o mare bunătate și Te întorci de la rău. Și acum, Doamne, Te rog, ia-mi viața, pentru că este mai bine pentru mine să mor decât să trăiesc”.

Iona 4.1-3

Unde era credința lui Iona? Unde erau încrederea sa în Dumnezeu, ochiul curat și inima călăuzite de ascultarea simplă a credinței? Nu era Dumnezeu, Cel care îi încredințase vestirea judecății asupra cetății Ninive, capabil să aibă grijă de caracterul lui de proroc? Când judecata anunțată de Iona nu a avut loc, datorită pocăinței celor din Ninive, lau considerat ei pe Iona un proroc mincinos? Nu, ci erau foarte bucuroși și recunoscători că fuseseră iertați și cruțați.

O, ce lucru nenorocit și plin de răutate este „eul”, oriunde își face văzut chipul respingător, mai ales în lucrarea și slujba lui Dumnezeu! Mai degrabă să piară Ninive cu milioanele ei de suflete, decât să fie afectate caracterul personal, slujba și poziția unui proroc al lui Dumnezeu! Ba, mai grav decât atât, mai degrabă turma lui Dumnezeu, pentru care Păstorul cel bun a murit, să fie împrăștiată în cele patru vânturi și să devină prada lupilor răpitori, care nu o cruță, decât ca cei ce poartă responsabilitatea bisericii săși mărturisească greșeala.

Istoria bisericii până la cele mai recente momente poartă mărturie despre roadele amare ale unui astfel de egoism neosândit, ale voinței proprii și ale mândriei în unii dintre cei care au fost priviți ca slujitori ai binecuvântatului Domn, care este blând și smerit cu inima. Fie ca noi, cu simțământul zdrobitor al nimicniciei noastre, să învățăm să fim mici înaintea Aceluia care este marele „Eu sunt”, în prezența lui Dumnezeu! Odinioară cel mai smerit dintre toți slujitorii, luând cel mai de jos loc pe pământ, El a fost în consecință înălțat la dreapta lui Dumnezeu, de unde va veni ca „Domn al domnilor și Împărat al împăraților”, ca să judece această lume. Fie ca noi să înțelegem mai bine căile Sale și să intrăm în ele!

J. A. von Poseck

SĂMÂNȚA BUNĂ

Faceți tot timpul, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta cu toată stăruința și cu rugăciune pentru toți.

Efeseni 6.18

Îndemn la rugăciune

Mesajul stăruitor al versetului de astăzi este: Rugați-vă întotdeauna, în toate împrejurările! Prin rugăciune ne exprimăm dependența de Dumnezeu. Neglijarea rugăciunii personale este calea sigură spre faliment total în viața unui creștin.

De-a lungul timpului am urmărit drumul mai multor creștini. Am remarcat progresul și succesul unora și am deplâns eșecul altora. Într-o mare măsură, aceste rezultate au oglindit sau stăruința lor în rugăciune, sau neglijarea rugăciunii.

Începutul lucrării Domnului și Mântuitorului nostru a fost marcat de rugăciune. În vederea alegerii celor doisprezece ucenici, Învățătorul ceresc a petrecut o noapte în rugăciune. Lucrarea de putere a lui Dumnezeu în Europa poate fi urmărită, ajutați de cartea Faptele Apostolilor (16.13), până la acea întâlnire de rugăciune de pe malul râului. Profetul Ilie s-a rugat cu toată convingerea să nu plouă și nu a fost ploaie timp de trei ani și jumătate. S-a rugat din nou pentru ploaie și a plouat. Convertirea a trei mii de suflete a urmat unei întâlniri de rugăciune desfășurată timp de zece zile.

Un om al rugăciunii poate ajunge la rezultate mărețe; în schimb, slujitorul care s-a lipsit de rugăciune, chiar dacă este un om capabil, nu are putere. Un om al rugăciunii are o putere extraordinară. În sine însuși este slab și lipsit de apărare, dar prin rugăciune el apelează la atotputernicul Dumnezeu și se bizuie pe resursele Sale inepuizabile.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

MOTIVE DE MULȚUMIRE – Fundația SEER

„Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.” (1 Tesaloniceni 5:18)

Mulțumirea nu este ceva care apare într-un mod natural și firesc, dar nemulțumirea – da! Nimeni nu a avut mai multe motive să fie nemulțumit decât Iosif: fusese abandonat, înrobit, trădat și înstrăinat! Acestea sunt titlurile capitolelor din istoria vieții sale. Cu toate acestea, când Iosif vorbește despre viața sa, nu vei auzi nici o fărâmă de amărăciune… ci exact opusul! Când a dat nume celor doi copii ai săi, el i-a făcut mărturii vii, pe viață, ale recunoștinței lui față de Dumnezeu.

„Iosif a pus întâiului născut numele Manase (Uitare) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut să uit toate necazurile mele şi toată casa tatălui meu.” Şi celui de-al doilea i-a pus numele Efraim (Rodire) „căci” a zis el „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” (Geneza 41:52-53).

Să remarcăm două lucruri.

Primul: Iosif s-a uitat la trecutul său și I-a adus mulțumiri lui Dumnezeu pentru experiențele prin care l-a trecut. Și tu trebuie să faci la fel. Fie că e vorba de ceea ce ți-au făcut alții sau de ceea ce le-ai făcut tu altora, harul lui Dumnezeu te-a ajutat să treci prin toate. Există un singur motiv pentru care merită să reînvii trecutul: amintește-ți cum te-a călăuzit Dumnezeu, cum te-a ocrotit și cum te-a binecuvântat!

Al doilea lucru pe care să-l remarcăm: Iosif s-a uitat la prezentul său: „Dumnezeu m-a făcut roditor în ţara întristării mele.” Îți aduci aminte de o perioadă în care ai crezut că nu o vei scoate la capăt? Și când și alții au crezut la fel despre tine? Uită-te la ce a făcut Domnul în viața ta! În ciuda obstacolelor și a opoziției, El te-a binecuvântat și ți-a purtat de grijă. Închide robinetul văicărelilor, și deschide robinetul mulțumirii! „Mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu… cu privire la voi.”

Amin?

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

1 Imparati 1:1-21

David este acum înaintat în vârstă. Obosit de o viaţă de suferinţă şi de lupte, continuă să se încreadă în Dumnezeu, aşa cum exprimă rugăciunea lui din Ps. 71: „Dumnezeule, Tu m-ai învăţat din tinereţea mea… Şi chiar până la bătrâneţe şi păr cărunt, Dumnezeule, nu mă părăsi” (v.17, 18; vezi şi v. 9). Domnul îi va răspunde şii va acorda ajutorul Său în ultima încercare ce îl aşteaptă.

După Absalom, un altul dintre fiii săi, Adonia, apare pe scenă, conspirând să ia tronul. Sfârşitul trist al fratelui mai mare nu-l învăţase nimic. De altfel, educaţia acestui tânăr lăsa mult de dorit. Tatăl lui nu-l mustrase şi nu-l corectase niciodată. Din fragedă copilărie, Adonia făcuse întotdeauna numai ceea ce dorise. Iată un nou subiect de meditaţie pentru cititorii noştri mai tineri care-i găsesc câteodată pe părinţii lor prea exigenţi! Fie ca ei să ajungă să înţeleagă că a fi astfel „pedepsiţi”, copii fiind, sau tineri sau tinere îi poate scuti la anii de maturitate de pedepse cu mult mai dureroase. Dumnezeu nu Se poartă diferit cu fiii Săi (Evrei 12.6). De câte ori înţelepciunea şi dragostea
Lui nu ne-au împiedicat să ne facem propriul drum: aceasta spre binele nostru imediat şi probabil etern!

DOMNUL ESTE APROAPE

Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Hristosul. De atunci, Isus a început să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim și să sufere multe de la bătrâni și de la preoții de seamă și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze.

Matei 16.20,21

De îndată ce Isus pune deoparte caracterul mesianic și Își ia, ca temelie a Bisericii, titlul de Fiu al Dumnezeului Celui viu, începe să vorbească despre moartea și învierea Sa. Este foarte adevărat că aceasta este temelia binecuvântării atât a iudeilor, cât și a Bisericii. Totuși există o diferență însemnată. Israel își datorează binecuvântarea morții lui Hristos, însă este asociat, în ce privește chemarea lui, cu slava pământească. Biserica, dimpotrivă, este asociată cu lepădarea Lui pe pământ. În ce privește această lume, Israel Îl va cunoaște ca pe Cel care poartă cununa; Biserica însă Îl cunoaște ca pe Cel care a purtat crucea. Israel Îl va recunoaște când va fi „încins cu putere”; Biserica Îl recunoaște ca „răstignit în slăbiciune”.

Și la fel și în ce privește învierea Lui. Fără îndoială că El va lua puterea pe pământ ca fiind Cel înviat; totuși, acesta nu este un fapt pe care se insistă cu precădere în legătură cu slava împărăției, în timp ce același fapt este cu totul proeminent în legătură cu Biserica. El este „dovedit cu putere Fiu al lui Dumnezeu, potrivit Duhului sfințeniei, prin învierea morților”. El îi spune lui Ioan: „Am fost mort și, iată, sunt viu în vecii vecilor”. Credincioșii sunt morți cu Hristos și de asemenea înviați cu El. Ei trebuie să se dea pe ei înșiși lui Dumnezeu „ca vii din morți”. Astfel, în timp ce toți sunt interesați în moartea și învierea lui Hristos, Biserica este asociată cu aceste două evenimente într-o manieră particulară și importantă.

T. B. Baines

SĂMÂNȚA BUNĂ

Omul Hristos Isus … S-a dat pe Sine Însuși ca preț de răscumpărare pentru toți.
Pentru că Fiul Omului … a venit să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.

1 Timotei 2.6; Matei 20.28

 

Răscumpărare refuzată

În Evul Mediu, navigarea pe apele Mediteranei era deosebit de riscantă. Se întâmpla des ca pirații să atace vasele, să prindă echipajul și să ducă pasagerii la Alger, cerând pentru eliberarea lor o mare răscumpărare. Spaniolii erau adesea victimele acestui odios șantaj.

Într-o zi, regele Spaniei s-a hotărât să-i elibereze pe toți prizonierii săi, odată pentru totdeauna. A strâns plata răscumpărării și o navă puternic înarmată, încărcată cu această avere, a plecat să-i caute pe toți captivii. Dar iată că acolo mulți se adaptaseră condiției lor și profitaseră de unele avantaje: unul se căsătorise, altul se antrenase în comerț. Și ceea ce era de necrezut se produsese: cea mai mare parte dintre acești oameni au refuzat eliberarea. Vasul a trebuit să se întoarcă în Spania, neaducând la libertate decât o parte dintre prizonieri și purtând în calele lui banii nefolosiți.

Oamenii sunt niște prizonieri în mâinile lui Satan, care i-a târât în lume, domeniul său, și îi ține înlănțuiți. Un Rege puternic a plătit prețul izbăvirii lor: Isus Hristos Și-a dat viața ca răscumpărare pentru toți.

Prețul eliberării noastre de sub puterea lui Satan și a lumii a fost plătit. Nu este aceasta o veste bună? Astăzi mai este timp să o accepți!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

ÎN PUSTIE – Fundația SEER

„Şi a zis: „Pe care drum să ne suim?” Ioram a zis: „Pe drumul care duce în pustia Edomului.” (2 Împărați 3:8)

 Iudeii au descoperit că drumul spre Țara Promisă trecea prin pustie, pentru ei. Un învățător biblic se referă la această pustie ca la „câmpul de sacrificiu al lui Dumnezeu.” El spunea: „În experiențele pustiei, lucrurile de care te împiedici în umblarea ta cu Dumnezeu pot dispărea. Acolo, El îi separă pe cei ce se mulțumesc cu o relație superficială de cei care tânjesc să-L cunoască pe Dumnezeu mai îndeaproape. E locul în care înveți să te bazezi pe credință și să arunci asupra Lui toate grijile tale pentru că nu ai pe nimeni altcineva la care să apelezi. E locul în care Dumnezeu spune: „În sfârșit, ai ajuns acolo unde doresc să fii!” Uneori, El te va conduce spre pustie brusc. Acest lucru se întâmplă atunci când încearcă să-ți capteze atenția și să-ți vorbească despre o chemare pe care a pus-o în viața ta, și pe care până acum n-ai avut timp s-o asculți. Dintr-odată îți dai seama că Dumnezeu e singurul care te poate scăpa din situația în care te găsești. El îngăduie să fii dezbrăcat de mândrie ca să te poți îmbrăca în smerenie; să te dezbraci de autosuficiență ca să poți fi adus în locul dependenței totale de El.”

Dacă treci prin experiența pustiei, să nu crezi că Dumnezeu te pedepsește sau că te-a părăsit. El nu face decât să îngăduie ca unele lucruri să moară, pentru ca altele să se nască în tine, să crească și să aducă rod.

Simte-te încurajat; vei trece și peste asta! Prin harul lui Dumnezeu, vei ajunge la destinație! Adevărul este că singura cale prin care poți ajunge la destinația plănuită de Dumnezeu pentru tine este prin pustie!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 24:14-25

Pedeapsa divină este gata să se exercite asupra naţiunii. Odată terminată numărarea oamenilor de război, efectivul acestora se şi reduce prin epidemie. Este ca şi cum Dumnezeu i-ar fi spus lui David: ŤStă în atribuţia Mea să înmulţesc sau să împuţinez în trei zile acest popor pe care tu l-ai numărat în aproape zece luniť.

Este frumos răspunsul lui David la opţiunile dificile care-i sunt puse înainte: „Să cădem, te rog, în mâna Domnului, pentru că mari sunt îndurările Lui …“ (v. 14). Cunoaşte inima lui Dumnezeu şi, chiar sub disciplină, încrederea în dragostea divină nu i se clatină. Încrederea aceasta nu-i va fi dezamăgită niciodată. Încă o dată, păcatul omului aduce oportunitatea pentru ca Dumnezeu să-Şi arate resursele minunate ale îndurării şi ale iertării.  „Destul“
– spune El atunci când fructul aşteptat s-a copt în inimi.

Este adusă o ardere-de-tot. Şi aria lui Aravna, cumpărată de împărat, va deveni, după cum vom vedea, locul de amplasare a templului.

David nu vrea să aducă Domnului arderi-de-tot care să nu-l coste nimic (v. 24). Să ne gândim la ofranda Mariei din evanghelii. Ea a ţinut să-I aducă un parfum deosebit, pentru a arăta înalta consideraţie pe care o avea pentru Domnul Isus (Ioan 12.3).

DOMNUL ESTE APROAPE

Vouă vi s-a dat har, cu privire la Hristos, nu numai să credeți în El, ci să și suferiți pentru El, având aceeași luptă pe care ați văzut-o în mine și acum auziți că este în mine.

Filipeni 1.29,30

Când Scriptura vorbește despre a avea părtășie cu suferințele lui Hristos, ea se referă, în mod simplu, la suferințele Sale pentru dreptate – la suferințele îndurate de El din partea oamenilor. Hristos a suferit pentru păcat, ca noi să nu mai avem de suferit pentru el. Hristos a îndurat mânia lui Dumnezeu, ca noi să nu mai trebuiască să o îndurăm. Acesta este temeiul păcii noastre.

Însă, în ce privește suferințele îndurate din partea oamenilor, vom descoperi întotdeauna că acestea vor crește în măsura în care călcăm tot mai mult cu credincioșie pe urmele lui Hristos; aceste suferințe sunt însă un dar, un privilegiu, o favoare. A călca pe urmele lui Hristos – cu scopul de a ne bucura tot mai mult de compania Lui – și a simți împreună cu El sunt privilegii de cel mai înalt caracter.

Facă Domnul să intrăm cu toții tot mai mult în caracterul acestor suferințe! Însă, din nefericire, ne mulțumim prea ușor să trăim fără ele și suntem satisfăcuți, precum Petru, dacă Îl urmăm „de departe”, ținându-ne la distanță de un Hristos disprețuit și în suferință. Aceasta înseamnă, fără îndoială, o mare pierdere pentru noi. Dacă am avea mai multă părtășie cu suferințele Sale, cununa răsplătirii ar străluci cu mult mai puternic înaintea ochilor sufletului nostru. Când ne dăm înapoi de la părtășia cu suferințele lui Hristos, ne lipsim singuri de bucuria profundă care izvorăște din comuniunea cu El și, de asemenea, de puterea morală oferită de nădejdea gloriei Sale viitoare.

C. H. Mackintosh

SĂMÂNȚA BUNĂ

Ei au ridicat ochii și n-au văzut pe nimeni, decât numai pe Isus singur.

Matei 17.8

Unde să privim?

Mergând cu bicicleta, un om a văzut o piatră în mijlocul drumului. Dorind să o evite, și-a fixat privirea asupra ei și a grăbit pedalatul. Rezultatul a fost că a nimerit chiar în ea. Impactul aproape că l-a azvârlit de pe bicicletă. Și-a dat seama că a privit într-un loc greșit. Ar fi trebuit să privească la drumul pe care dorea să meargă, nu la piatra pe care spera să nu o atingă.

Adevărul este că suntem atrași de firea pământească spre locul pe care îl fixăm cu privirea. Cea mai bună metodă pentru a depăși păcatul este să ne mutăm privirea de la ceea ce ne ispitește și să ne-o ațintim asupra Domnului Isus Hristos prin rugăciune: „privind țintă la Isus, Căpetenia și Desăvârșitorul credinței noastre …” (Evrei 12.2). Să nu ne concentrăm atenția asupra piedicilor pe care le întâlnim în viață. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne amețesc mai mult și ne copleșesc, până când ajungem să cădem de oboseală.

Când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt și spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp însă și-a ațintit privirea asupra lui Hristos, el a umblat pe ape ca pe uscat. Cu cât misiunea noastră este mai dificilă și cu cât ispitele din jur sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Mântuitorul nostru. „Uitați-vă bine la Cel care a suferit din partea păcătoșilor o împotrivire așa de mare, … ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12.3).

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

PĂSTREAZĂ-ȚI CONCENTRAREA – Fundația SEER

1. „Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta.” (Proverbele 4:25)
   

Cu ani în urmă, un avion s-a prăbușit în Parcul National Everglades, Florida. La apropierea sa de aeroportul din Miami, indicatorul luminos pentru instalarea corectă a trenului de aterizare s-a stricat. Avionul a zburat în cerc deasupra mlaștinilor din Everglades, în timp ce echipajul din cabină a verificat să vadă dacă aparatul s-a stricat într-adevăr sau dacă becul de la semnalizator era defect. Când inginerul de zbor a încercat să dea jos ansamblul de semnalizare luminoasă, acesta nici nu s-a mișcat, așa că ceilalți membri ai echipajului au venit și au încercat să-l ajute. În timp ce se chinuiau să repună în funcțiune echipamentul, nici unul nu și-a dat seama că avionul pierde din altitudine.

Drept urmare, avionul a aterizat direct în mlaștină, omorând 101 persoane aflate la bord. Totul a fost pierdut din cauză că echipajul se ocupa de un bec și și-au luat privirea de la ceea ce conta cel mai mult. În viață vei fi tentat să alegi ceea ce pare urgent și nu ceea ce este important. Când vrei să ai sorți de izbândă, această dilemă îți va amenința mereu concentrarea: „Cum pot să aleg ce e mai bine și nu ceea ce e doar bine? Sau perspectiva pe termen lung față de perspectiva pe termen scurt?” Trebuie să nu-ți pierzi concentrarea; misiunea ta este prea importantă. Solomon concluzionează astfel: „Ochii tăi să privească drept, şi pleoapele tale să caute drept înaintea ta. Cărarea pe care mergi să fie netedă, şi toate căile tale să fie hotărâte: nu te abate nici la dreapta nici la stânga” (Proverbele 4:25-27).

PĂSTREAZĂ-ȚI CONCENTRAREA (2) „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor” (Neemia 6:3)

Când a venit vremea reconstruirii zidurilor Ierusalimului, Neemia a înțeles la un moment dat că nu toți doreau ca el să reușească. Pentru a stopa lucrarea, dușmanii săi s-au folosit de amenințări și de zvonuri. Cu toate acestea, el a reconstruit zidurile Ierusalimului în mai puțin de două luni. Cum a reușit? A stat concentrat pe ceea ce era important și a refuzat să fie atent la altceva! „Îşi puseseră de gând să-mi facă rău. Le-am trimis soli cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut, şi nu pot să mă pogor…” (Neemia 6:2-4). În limbajul de astăzi, ei i-au trimis un email. L-au identificat în poze. I-au lăsat mesaje pe telefonul mobil. Au încercat pe toate căile să-i distragă atenția și să-l devieze de la lucrarea sa prin dialog. Dar el a refuzat să se războiască cu ei. Vocea de la căsuța lui vocală spunea ceva de felul următor: „Ați sunat la Neemia. Momentan nu sunt acasă. În clipa de față mă ocup de un mare proiect. Dacă ești Sanbalat, Tobias sau Gheșem, nu vă mai pierdeți timpul. Dacă ești altcineva, te rog să lași un mesaj după semnal!”

Când hotărăști care sunt prioritățile din viața ta, ele te vor ajuta să decizi cu privire la tot. Ele te vor ajuta să nu-ți pierzi concentrarea. Când ți se pare că viața îți stă împotrivă, întreabă-te: „Care sunt prioritățile pentru această zi? Dar pentru această săptămână?” Așează-ți-le în minte și concentrează-te pe ele, urmărind doar misiunea pe care ți-a dat-o Dumnezeu!

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 24:1-13

David comite un nou păcat: procedează la numărarea poporului. Versetul 1 pare să-l scuze prin faptul că ar fi fost determinat de Domnul la aceasta. Dar 1 Cronici 21.1 ne arată că Satan a fost agentul nefast căruia Domnul i-a permis să acţioneze, ca să-l pedepsească pe Israel, pentru ca, după aceea, să-Şi arate harul. Vrăjmaşul nu îşi realizează ţelurile decât datorită orgoliului împăratului, mândru să domnească peste o naţiune numeroasă şi să dispună de o armată puternică. Mândria ne împinge să ne acordăm importanţă şi să uităm că numai harul lui Dumnezeu ne-a făcut ceea ce suntem şi ne-a dăruit ceea ce avem. David recunoscuse în zile mai fericite acest fapt: „Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule … Şi cine este ca poporul Tău, ca Israel?“ (7.18, 23). Gloria lui Israel nu se trăgea nici din puterea lui, nici din numărul de luptători, cum era cazul cu celelalte naţiuni. Gloria lui exista şi se centra pe numele Domnului, al Cărui popor erau (vezi Psalmul 20.7)!

Ioab, deşi nu era un om temător de Dumnezeu, vede mai clar decât David şi încearcă să-l abată de la intenţia lui. În zadar! Recensământul se efectuează, … dar abia sunt date cifrele, că împăratul îşi şi înţelege prostia. În pofida pocăinţei sale, se va confrunta încă o dată cu conduita de guvernare a lui Dumnezeu (Amos 3.2).

DOMNUL ESTE APROAPE

Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac.

Ioan 17.4

Iată-mă, un păcătos, conștient de păcatul meu; cum pot să mă încred în Dumnezeu? Știu că El este un Dumnezeu sfânt, care urăște păcatul; cum aș putea deci să mă încred în El? Nu îndrăznesc să intru în prezența Sa, cu păcatul asupra mea. Ce pot să fac în această privință? N-are rost să neg sfințenia lui Dumnezeu, nici nu pot să-mi îndepărtez păcatul.

Dumnezeu însă îmi spune că păcatul meu este înlăturat, iar eu Îl cred. Lucrul care-mi oferă pacea este primirea mărturiei Lui. Duhul meu nu-și poate găsi odihna câtă vreme sunt conștient de păcatul meu, dacă nu știu că acest păcat nu-mi este ținut în socoteală. Dumnezeu vede păcatul meu exact așa cum este el, astfel că nu e de ajuns ca eu să fiu mulțumit de mine; trebuie neapărat ca Dumnezeu să fie mulțumit de mine. Există o luptă care se desfășoară în sufletul care dorește să fie mulțumit cu sine însuși. Dacă ar crede mărturia lui Dumnezeu, ar căpăta pacea. Acest lucru se întâmplă fiindcă sufletul respectiv n-a ajuns încă să-și vadă păcătoșenia totală. Nu se pune deci problema dacă am sau nu păcat, ci dacă Îl cred pe Dumnezeu atunci când îmi spune că acest păcat a fost înlăturat. Există o lucrare a Duhului Sfânt în tot acest proces, nu ca să producă ceea ce m-ar satisface pe mine, ci pentru a mă aduce în punctul unde să spun: «Totul este pierdut în ce mă privește».

Dumnezeu adesea îngăduie să ne chinuim în încercările noastre de a deveni mai buni; în astfel de cazuri suntem ca omul scufundat în mlaștină, care încearcă să-și scoată un picior afară și nu face decât să-l afunde și mai mult pe celălalt. Răspunsul la toată această stare se găsește în adevărul binecuvântat al evangheliei, prin lucrarea Domnului Isus, anume că „prin El suntem îndreptățiți de toate lucrurile” (Fapte 13.38,39). Acum realizez că Dumnezeu Se odihnește în mod perfect; Se odihnește în Domnul Isus, satisfăcut pe deplin. Hristos spune: „Am sfârșit lucrarea pe care Mi-ai dat-o s-o fac”; iar Dumnezeu Îi răspunde: „Șezi la dreapta Mea”. Sufletul mi se odihnește, fiindcă văd deslușit că Dumnezeu nu mai are absolut nimic împotriva mea.

Există deci adesea un astfel de conflict sub apăsarea vinovăției, până când sufletul capătă pace.

J. N. Darby

SĂMÂNȚA BUNĂ

Se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?

Amos 3.6

Nimic nu este la întâmplare

„Părinții mei s-au căsătorit în martie 1920. Cu puțin timp înainte, tatăl meu înființase o mică întreprindere. Acum dorea să se instruiască în chimie. De aceea, în vara anului 1921 a urmat cursurile de formare în orașul Köln, situat la 100 de km depărtare. Acolo s-a întâmplat nenorocirea: când se pregătea să urce în tramvai, a fost grav rănit, încât șoldul stâng a trebuit să-i fie amputat. Apoi a stat mult timp în spitalul din oraș. În ziua nenorocirii, pe foaia de calendar era versetul biblic: «Se întâmplă o nenorocire într-o cetate, fără s-o fi făcut Domnul?». Bunicul meu îi dăduse mamei această foaie de calendar pentru a o duce tatălui la spital. La început, atât versetul, cât și modul de a proceda al bunicului meu l-au lovit pe tata. Dar mai târziu a mărturisit că acest verset din Biblie a fost singurul care l-a ajutat să treacă peste acel timp greu.”

Iov a avut parte de o experiență asemănătoare. În decurs de câteva ore i-au fost luați copiii și toată averea. Dar el a spus: „Domnul a dat și Domnul a luat; binecuvântat să fie Numele Domnului!” (Iov 1.21). El a înțeles că Dumnezeu îi dăduse și copiii și averea. Acum nu le luaseră nici dușmanii, nici forțele dezlănțuite ale naturii. Nu, ci era mâna lui Dumnezeu, chiar dacă el nu înțelegea. Doar din acest motiv a putut adăuga, poate printre lacrimi: Fie Numele Domnului lăudat.

Psalmistul Îl înalță pe Dumnezeu: „Tu ești bun și binefăcător” (Psalmul 119.68). Poate astăzi nu vedem încă acest lucru, pentru că totul este întunecat în jur, dar este și rămâne adevărat – iar aceste cuvinte pot mângâia inimile noastre!

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

 

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 23:13-39

Avem aici „cartea de aur” a însoţitorilor împăratului. În trecut, ei au luptat şi au suferit împreună cu el. Acum împărăţesc
de asemenea împreună cu el (2Timotei 2.12). Ce pagină glorioasă, în care fiecare nume, fiecare faptă vitejească sunt consemnate cu credincioşie! În acelaşi fel, nimic nu va fi uitat din tot ce Domnul ne va fi îngăduit să facem pentru El. Nu a promis El: „oricine va da de băut numai un pahar cu apă rece unuia din micuţii aceştia, … adevărat vă spun, nicidecum nu-şi va pierde răsplata“ (Matei 10.42)? Să ne gândim la expediţia celor trei viteji la fântâna de la Poarta Betleemului; ei şi-au riscat viaţa pentru puţină apă proaspătă! Dar ultima dorinţă a căpeteniei pe care o iubeau merita în ochii lor un asemenea sacrificiu. „Aceste lucruri le-au făcut cei trei viteji” (v.17). Suntem noi gata, din dragoste pentru un Stăpân cu mult mai mare, să facem fapte care să ilustreze devotamentul nostru?

Domnul evaluează exact dificultăţile pentru orice se face în numele Lui: uciderea a doi lei este în sine o faptă de vitejie puţin obişnuită, pe care zăpada a făcut-o şi mai dificilă pentru curajosul Benaia. Ei bine, un astfel de  timp, nefavorabil, este reţinut în mod special! Vine apoi lista numelor acestor eroi. Toţi sunt aici, preţioşi inimii împăratului, iar fidelul Urie se află printre ei (v.39). În schimb, în pofida întregii sale activităţi, numele lui Ioab nu este inclus, în timp ce, al celui care-i purta armele, este găsit (v.37)!

DOMNUL ESTE APROAPE

„Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu, ca să vă mărturisească acestea în adunări. Eu sunt Rădăcina și Vlăstarul lui David, Steaua strălucitoare de dimineață.” Și Duhul și Mireasa spun: „Vino!”. Și cine aude să spună: „Vino!”. Și cine însetează să vină; și cine vrea să ia apa vieții fără plată.

Apocalipsa 22.16,17

Ultima carte din Scriptură este pe cale să se încheie și cât de minunat răsună această invitație de har! Domnul vrea ca nimeni să nu piară, ci ca toți să vină la pocăință. Este însă foarte important ca cei invitați să știe bine cine este Cel care face această invitație. El este Rădăcina lui David, adică David a venit din El, fiindcă El este Dumnezeul etern. El este de asemenea Vlăstarul lui David, fiindcă, în ce privește umanitatea Sa, El a venit din David. Astfel, gloria măreață a dumnezeirii Sale și realitatea scumpă a umanității Sale sunt deopotrivă și pe deplin declarate.

În timp ce Se afla pe pământ, El a spus: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă” (Matei 11.28). Acum El ne spune că Duhul și Mireasa se unesc în această invitație a dragostei, fiindcă Duhul lui Dumnezeu este în Mireasă. Apoi El îi cheamă pe cei care aud să se unească în invitația făcută tuturor celorlalți: „Vino!”. Cu siguranță că toți cei care au crezut în Domnul Isus doresc ca și alții să fie mântuiți.

Mai mult, Domnul Isus extinde invitația către „cel care însetează”, invitându-l să vină și să-și potolească setea. Ce bunătate și îndurare! Apoi Domnul lărgește invitația, pentru a include pe oricine „vrea să ia apa vieții fără plată”. Domnul nu exclude pe nimeni atunci când caută mântuirea celor pierduți. Toți cei care vin sunt primiți cu bucurie. „Pentru că atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață eternă” (Ioan 3.16). Ce dar minunat!

L. M. Grant

SĂMÂNȚA BUNĂ

El [Hristos] este Începutul, Cel întâi-născut dintre cei morți, pentru ca în toate lucrurile să aibă cel dintâi loc.

Coloseni 1.18

Primul loc

Domnul Isus Hristos este punctul central al planurilor lui Dumnezeu, Singurul spre care converg toate lucrurile, contopindu-se într-o descoperire armonioasă a gloriei lui Dumnezeu. Prin urmare, dacă vrem să avem același mod de gândire cu Dumnezeu, trebuie să găsim și noi toate lucrurile în Hristos, pentru că El este Singurul care poate satisface cu adevărat toate nevoile inimii omenești. Hristos, ca Întâiul-născut din toată creația, este Capul noii creații. Prin urmare, toate lucrurile din noua creație se află în legătură cu Hristos. Pentru omul credincios, Hristos este totul și toate gravitează în jurul Lui.

Mântuitorul nu a venit în lumea noastră ca un rege care își vizitează supușii, având toate privirile ațintite asupra lui. Mântuitorul a locuit printre noi. El nu S-a ținut deoparte: a luat parte la toate împrejurările vieții omenești, S-a implicat în bucuriile și în durerile oamenilor, la fel de natural cum intra în casele lor. S-a apropiat de ei, a devenit accesibil chiar și celor mai nevrednici dintre ei. Era plin de compasiune pentru durerile lor. Harul și adevărul care erau în Persoana Domnului au strălucit în această lume împotrivitoare. Dar harul și adevărul au strălucit și în sufletele celor care L-au primit pe Cel care a dăruit oamenilor posibilitatea împăcării cu Dumnezeu prin jertfa Sa de la cruce. În astfel de inimi, Mântuitorul are întâietatea. Dorința lui Dumnezeu pentru fiecare persoană este ca Hristos să ocupe primul loc.

CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU PENTRU ASTĂZI

coordonatori Bob & Debby Gass

STRĂDANIE ȘI INTEGRITATE – Fundația SEER

„Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.” (Proverbele 12:11)

 În cartea sa „The Finishing Touch” (Ultimul retuș – n.tr.), autorul Chuck Swindoll povestește despre un om pe care l-a cunoscut și care i-a lăsat o impresie foarte bună: „Cu un zâmbet și cu o licărire în ochi, întinse mâna brusc. Era o mână de care puteai aprinde un chibrit, întărită de zecile de ani de munci grele.

„Pari un om căruia îi place viața. Cu ce te ocupi?” am întrebat eu. „Eu? Sunt fermier în Midwest.” Swindoll l-a întrebat: „Ce ai făcut săptămâna trecută?” El a răspuns: „Săptămâna trecută am terminat de cules nouă mii de găleți de porumb.” La care eu am exclamat: „Nouă mii! Câți ani ai, prietene?” El nu a părut să ezite sau să se simtă jenat de întrebarea mea: „Sunt doar la două luni depărtare de nouăzeci.” A râs din nou, în timp ce eu am dat din cap. Trecuse prin patru războaie, prin Marea Recesiune, prin mandatele a șaisprezece președinți, prin nouăzeci de ierni în Midwest, și cine știe câte alte necazuri personale, și încă răzbea în viață! Am fost nevoit să-l întreb care este secretul vieții lui îndelungate și productive. „Strădania și integritatea” a fost răspunsul său rapid.

În timp ce ne despărțeam, s-a uitat în spate peste umăr și a adăugat: „Nu te relaxa prea mult, tinere. Stai concentrat!” Strădania și integritatea! Aceste două calități merg mână în mână și reprezintă esența unei vieți bine trăite.”

Biblia spune acest lucru în felul următor: „Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte.”

SCRIPTURILE ÎN FIECARE ZI

de Jean Koechlin

2 Samuel 23:1-12

Viaţa lui David se apropie de sfârşit. Biblia îi reţine cele din urmă cuvinte ale sale pline de inspiraţie. „Psalmistul plăcut al lui Israel“ evocă trecutul: el ştie că nu şi-a condus casa aşa cum ar fi trebuit! Dar se odihneşte deplin în harul lui Dumnezeu. Acesta a pregătit pentru Israel şi pentru lume un viitor glorios sub guvernarea Domnului Hristos, Împăratul dreptăţii şi al păcii. Va fi ca lumina dimineţii izbucnind după noaptea sumbră, măturând întunericul care domneşte acum în lume. Sub această guvernare, oamenii se vor teme şi-L vor sluji pe Dumnezeu, aducând fructe ca cele crescând pe un teren fertil şi bine udat.

Fără a aştepta sfârşitul vieţii, este necesar din când în când să ne determinăm poziţia pe „hartă“, asemeni unui marinar pe vaporul său. Trecutul: este trista mea istorie, dar în acelaşi timp şi emoţionanta istorie a harului Domnului faţă de mine. Prezentul este marcat de două datorii primordiale: să-L ascult pe Domnul şi numai în El să mă încred. Cât despre viitorul credincioşilor, îl ştim, este gloria. Domnul Hristos va împărtăşi gloria Lui cu ei, după cum I-a promis Tatălui Său (Ioan 17.22).